Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































AUGUSTIN SI EPOCA SA

istorie












ALTE DOCUMENTE

CULTURA SI CIVILIZATIA LATINA
ZEII SI MITURILE
Reteaua morfogenetica
DESPRE BANI
AZTECII - Istoria aztecilor
MONOTEISMUL EGIPTEAN
DESPRE ASIMILARE
Femeile in Egiptul antic
Revolutia din 1848-1849
DOMNIA LUI MIHAI VITEAZUL

AUGUSTIN sI EPOCA SA

 



1.  Fenomenul decadentei sociale si sfârsitul civilizatiei antice

Augustin, un om cu privirea îndreptata spre cer si cu o penita în mâna stânga ,cum este el prezentat în mod obisnuit, este "un geniu de prima mâna al filosofiei si al teologiei, tronând ca o piramida deasupra epocii sale, privind spre veacurile ce îi vor urma".[1]

Îl gasim nu doar pe cele mai înalte culmi ale speculatiei alaturi de marii filosofi ai Antichitatii, dar si alaturi de cele mai luminate minti ale lumii moderne. Ca teolog, Augustin este fara îndoiala un facile princeps, profunzimea scrierilor sale nefiind depasita de nici un alt Parinte al Bisericii: " combinând puterea creativa a lui Tertullian cu spiritual bisericesc a lui Ciprian si intelectul speculativ al Bisericii gercesti cu tactul practic al Bisericii latine. Ca filosof a încercat solutionarea celor mai dificile probleme ale vremii, punând întotdeauna un accent deosebit pe importanta credintei în actul cunoasterii.(Maxima augustiniana Fides prćcedit intellectum are la baza un binecunoscut verset din Isaia "Nisi credideritis, non intelligetis."). Pentru Augustin însa, credinta nu însemna altceva decât un suprem act de ratiune, iar calea de la credinta la cunoastere va reprezenra o tranzitie necesara, fapt ce a facut ca, metafizicieni si gânditori crestini, sa se regaseasca în scrierile sale.

    Unul dintre cei mai importanti scriitori latini de secol IV, Augustin este deopotriva teolog erudit si filosof, dar si un aparator al doctrinei crestine împotriva ereziilor vremii, gândirea sa  teologica având o influenta hotarâtoare atât asupra scriitorilor de limba latina ce i-au urmat, cât si "asupra întregii teologii romano-catolice, asupra teologiei Reformei Protestante din secolul al XVI-lea, si influenteaza pâna azi îndeosebi teologia Bisericii Romano-Catolice"[2]. Contemporan al unor mari gânditori precum Vasile cel Mare, Chiril al Ierusalimului, Grigore de Nazianz sau Grigorie de Nyssa, Augustin se impune si ramâne în istoria culta a umanitatii prin vastitatea creatiei sale,  de o profunzime teologica si filosofica fara preceden 10410b118k t.

  Aurelius Augustinus se naste la data de 13 noiembrie 354 în orasul Tagaste situat în provincia romana Numidia din Africa de Nord, astazi localitate cunoscuta sub denumirea de Suk-Ahras, pe teritoriul Algeriei, asezare  situata în partea sudica, la saizeci de mile de coasta Mediteranei.[3]. Tatal sau pe nume Patricius, detinea un post minor în administratia romana a vremii, iar Monica mama sa, era o sustinatoare a religiei crestine.

  Capodorera sa "Cetatea lui Dumnezeu" este una din lucrarile sale, care alaturi de "Confesiuni" îl consacra pe Augustin derpt geniu printre Parintii Bisericii. Aici el prezinta vechea civilizatie greco-romana în decline si civilizatia crestina ce se va naste din ruinele celei dintâi.Lucrarea este o prima încercare de filosofie a istoriei, privita sub aspectul celor doua cetati sau comunitati rivale, eterna cetate a lui Dumnezeu si cetatea lumii în prag de distrugere si disparitie.

Aceata lucrare a fost singura ce abordeaza filosofia istoriei cunoscuta pe întreg cuprinsul Europri în timpul Evului Mediu, chiar daca la momentul conceperii sale este evident faptul ca nu acesta era scopul urmarit de Augustin. Modelul Augustinian a fost adoptat mai târziu de catre Bossuet, Ozanam, Frederick Schlegel, si alti scriitori catolici. "Cetatea lui Dumnezeu" este de asemenea apreciata de catre scriitori protestanti ca  Waterland, Milman, Neander, Bindemann, Pressensé, Flint (The Philosophy of History, 1874, p. 17.) si Fairbairn, (The City of God, London, 2nd ed., 1886, p. 348 ). Chiar si scepticul Gibbon, care nu a purtat simpatie scrierilor teologice si filosofice augustiniene, îi face o concesie acestuia, afirmând în lucrarea sa "meritul unei magnifice organizari interioare, viguros dar totusi nerpetentios executata"[4]. De fapt, telul pe care si l-apropus Augustin în aceasta scriere, tel pe care l-a atins fara îndoiala, a fost acela de a expune doctrina crestina si de a o justifica oamenilor mai putin iluminati de divinitate. A urmarit distingerea formei, a superioritatii credintei crestine în fata altor forme de întelepciune, filosofica sau populara, pentru aceasta folosindu-se de vastele-i cunostiinte de dialectica, elocventa, filosofie si arta expunerii[5].

  Augustin se stinge din viata în 430 ca episcop al Hipponei, an în care hoardele vandalilor cuceresc orasul; doua secole mai târziu musulmanii au trecut pe acolo si totusi opera lui Augustin nu a pierit: " fost împrastiata în vazduh. A stat la baza crestinismului medieval sub diferite aspecte, influentând gândirea lui Carol cel Mare si Toma d'Aquino si în mare masura pe Calvin, Luther si Pascal".[6]

2. Contextul cultural augustinian

    Chiar daca în vremea lui Augustin inventia tiparului a facut posibila o mai larga raspândire a textelor, existau înca oameni cultivati ce puteau reda în întregime discursurile lui Cicero sau Vergiliu; aceasta datorându-se faptului ca atât în epoca antica cât si cea medievala educatia consta în mare parte în învatarea textelor la o vârsta frageda. Acesta este si motivul pentru care proza lui Cicero si poezia lui Vergiliu, dar si istoriile lui Sallustiu faceau parte din bagajul de cunostinte a lui Augustin.

  De o importanta sporita pentru cultura Africii romane de secol I si II, printre cei enumerati de Henri Chadwick se afla: Manilius, autor al unui manual de astrologie în versuri, Fronto, tutorele împaratului Marcus Aureliu, Apuleius din Madaura, autor al unor texte de magie si religie (Metamorfozele si manuale despre filosofia platonica), Aulus Gellius, autorul Noptilor Antice .[7] Între gânditorii importanti din vremea lui Augustin se numara: Macrobiu (nota "al carui comentariu la Visul lui Scipio - ultimul capitol din Republica lui Cicero - a devenit ulterior o sursa importanta de informatii despre filosofia neoplatonica din Occidentul medieval), Tertullian autorul vocabularului teologic apusean si Ciprian episcop al Cartaginei, martirizat în 258, un aparator al puritatii rituale în Biserica Catolica.



  Lucrarile biografice care stau la baza unei bune întelegeri a vietii si a operei lui Augustin sunt, Confesiunile, Retractarile si, dupa cum mentioneaza Anton I. Adamut Vita Sancti Aurelii Augustini, biografia editata de Posidius, episcop de Calama în Numidia, elev si prieten al lui Augustin.[8] Chadwick Henri, Augustin, trad. Ioan-Lucian Muntean, Ed. Humanitas, 1998, p.15)  Conform acestor scrieri, dupa educatia primita în Tagaste si în localitatea învecinata Madaura, la putin timp dupa moartea tatalui sau Patricius, Augustin pleaca la Cartagina fiind ajutat pentru aceasta de catre Romanianus, un nobil înstarit. Apoi, în anul 371 este student la Cartagina (Carthago Veneris) unde are o relatie al carei rezultat este Adeodatus, fiul sau ce va muri la o vârsta frageda.. A primit botezul de la Ambrozie din Milan, în Duminica Pastelui a anului 387, în compania discipolului si prietenului sau Alxpius, si a fiului sau Adeodatus ( daruit de Dumnezeu ). Datorita transformarii sufletesti ce a urmat botezului,  a rupt radical legaturile cu lumea: si-a abandonat vocatia de profesor de retorica si postul de profesor pe care îl detinea în Roma si Milan, si-a vândut bunurile în folosul saracilor si si-a pus toate înzestrarile naturale exclusiv în slujba lui Christos, pâna în ultima clipa a vietii sale.

3. Cultura filosofica, gramatica, literatura si retorica

  Desi stapânind notiuni elementare de greaca, Augustin nu doreste o aprofundare a operelor homerice, pentru el dialogurile filosofice ale lui Cicero reprezentând sursa inepuizabila de informatie. Studiaza dialogul acestuia   Hortensius ( "citirea dialogului Hortensius i-a inspirat lui Augustin dragostea pentru întelepciune [...], dar numele lui Iisus Cristos nu era amintit acolo" [9] ), acest dialog filosofic fiind o consolare pentru deceptia politica a lui Cicero, în care se face elogiul acestei activitati intelectuale: "Cicero, ajuns la batrânete, îsi abatea cititorii de la elocinta politica, îndreptându-i spre filosofie, singura capabila sa dea valoare vietii, blândete mortii, sa pregatesca sufletul spre a pasii în nemurire"[10], influenta marturisita si în Confesiuni III 4,7. Filosofia era pentru Augustin "raiul în care îsi gasise refugiul din calea furtunilor vietii" [11].   Cunostea de asemenea, scrierile lui Mani, învatatura ce o îmbratiseaza pentru aproape un deceniu, Categoriile lui Aristotel, dar si discutia privitoare la viitorul contingent, prezentata de Stagirit în Despre interpretare. Un interes deosebit îl arata Augustin fata de logica si de afirmatiile etice ale stoicilor, în special privitor la modul în care limbajul confera semnificatie realitatii. În mod paradoxal, gânditorul a carui opera l-a influentat hotarâtor este Platon, a carui traducere în latina a fost facuta de Cicero ( este vorba despre traducerea partiala a dialogului Timaios ). Filosofia platonica avuta aici în vedere este neoplatonismul, filosofie ce s-a aflat în centrul preocuparilor lui Augustin pentru o îndelungata perioada. Initiatorul acestui curent de gândire ezoterica este Plotin (205-270), iar discipolul si biograful sau Porfir din Tyr (232-305) a avut menirea promovarii ei, având la baza doctrinele esentiale ale eticii stoice, dar si o mare parte a logicii aristotelice. Tot în aceasta perioada se apropie de Scriptura, de a carei recurs la mitologie va ramâne deceptionat, urmând ca în lucrarea sa De doctrina christiana sa afirme frumusetea acestei scrieri. (De doctrina christiana, IV;6, 9-17).

Analiza gândirii teologice si filosofice din secolul al IV-lea scoate în evidenta un cadru de referinta menit sa apropie personalitati diferite - Marius Victorinus, Ilarie de Poitiers, Ambrozie si Ieronim - dar care este evident ca "provin din aceeasi matrice culturala".[12] Nu acelasi lucru se poate spune despre Augustin a carui exegeza interpretativa este de departe mai laborioasa si mai greu de realizat cu mijloacele interpretarilor filosofice obisnuite. Cel mai mare gânditor crestin din Occident, cum a fost el apreciat în epoca, trebuie supus unor abordari multiple, nu atât diferite cât complementare, astfel ca cercetarea augustiniana sa poata glisa de la un registru la altul în functie de problemele urmarite si, bineînteles, de ipotezele acceptate. În consecinta, cercetarea pe care o schitez aici se refera la un Augustin vazut ca filosof, poate cel mai important filosof al antichitatii târzii, vestitor al unei forme noi de filosofare ce îsi va gasi articularea în filosofia medievala de mai târziu.

  Spre deosebire însa de scrierile lui Ambrozie si Ieronim, la Augustin apar o serie de elemente noi datorate în primul rând realitatii social-politice în care a trait, realitate marcata de destramarea Imperiului Roman dupa pacea de care a avut parte sub domnia lui Theodosius. Aceasta stare de lucruri va influenta mai ales ultimele opere ale lui Augustin unde sunt prezentate "puternice instante escatologice sau, oricum, perspectivele unei noi societati crestine care nu mai era cea din Imperiul Roman "[13]. Lupta purtata de el împotriva donatistilor schismatici a dobândit dimensiuni ce prevestesc un ev mediu incandescent, iar lupta împotriva pelagienilor a atras atentia asupra noii problematici inaugurata de el în filosofie, problematica legata de mântuirea omului, de har si de liberul arbitru, care va constitui fondul marilor dezbateri ale secolelor ce vor urma.

  Putem, prin urmare, sa afirmam ca Augustin apare ca reprezentant a doua epoci diferite a caror granita este anul 410, anul în care gotii au jefuit Roma si ca, daca formatia sa culturala este aceea a unui crestin de secol IV, conceptiile sale filosofice si teologice se adreseaza deja filosofului rutinat. "Aceasta dualitate, aceasta instabilitate care-i face pe oameni sa resimta în mod dureros precaritatea lumii si sa nu se mai considere cetateni ai vechii ordini la a carei destramare asistau acum cu totii" [14] a fost sesizata pentru prima data de Augustin si a constituit punctul de plecare al unei gândirii ce avea sa-si exercite influentele pâna la Grigore cel Mare.




  În Africa, Augustin s-a confruntat cu reactii nu întotdeauna favorabile la polemica sa antipelagiana. În 426-427 a trebuit sa revina asupra problemei harului si a liberului arbitru si sa-si sustina conceptia conform careia harul este absolut necesar pentru savârsirea binelui. (De gratia et de libero arbitrio) Pentru a elucida aceste probleme el scrie tratatul Despre mustrare si har (De correpitone et gratia), compus pentru a-i combate pe cei ce credeau ca, daca Dumnezeu îi da omului bunavointa si puterea de a savârsi binele atunci pacatosii nu trebuie învinovatiti pentru acest lucru, ci trebuie doar sa ne rugam pentru ei. [15] În aceasta opera Augustin îsi consolideaza doctrina referitoare la predestinarea celor alesi care îsi are originea in planul divin, gratuit si de nepartuns.

  În 428, Augustin a trebuit sa raspunda prin scrierea Despre predestinarea sfintilor (De predestinatione sanctorum) lui Prosper si Ilarie, doi clerici din Gallia meridionala care îi trimisesera doua scrisori (nr. 225 si 226 din epistolarul lui Augustin) unde criticau operele trimise calugarilor din Adrumeto. [16]

  Evolutia gândirii augustiniene influentata în mod direct de dezvoltarea teologiei crestine este marcata de faptul ca majoritatea scriitorilr de limba latina promoveza un nou tip de discurs privitor la raportul dintre Biserica si societate: "Asa cum teologia crestina a influentat speculatia metafizica, afirma E. Gilson [17], tot asa Biserica crestina a influentat filosofia politica; totusi metafizica a fost influentata cel mai puternic de Vechiul Testament, în timp ce filosofia politica a fost marcata mai ales de Evanghelie si de Epistolele Sfantului Pavel".

  Asa cum sustine H. I. Marrou "cultura intelectuala a lui Augustin nu avea nimic deosebit - nici lacune suparatoare, nici vreo originalitate nelinistitoare. Pentru ca Augustin era si el un reprezentant al culturii obisnuite a epocii sale, un literat al decadentei".[18] Cultura unui intelectual latin de secol IV era o cultura esentialmente literara, întemeiata pe gramatica si retorica si care nazuia spre realizarea tipului ideal de orator. Cu toate ca acesta cultura oratorica pe care o stapânea atât Augustin cât si înaintasii sai Ambrozie, Tertullian sau Seneca, nu era o inovatie a epocii sale ci un ideal cultural preluat prin Cicero din Grecia elenistica. Atât pentru Augustin cât si pentru contemporanii sai, prima acceptiune a apelativului de "cultivat" o reprezinta dobândirea unei educatii liberale, educatii asemanatoare modelului propus de Cicero sau Quintilian. O cunoastere aprofundata a gramaticii, reprezenta la vremea aceea o conditie de posibilitate a dobândirii unei specializari ulterioare si cuprindea în esenta doua aspecte: studiul teoretic al limbii si al legilor ei, respectiv explicarea marilor scriitori. Imagine conforma cu traditia didactica romana: ars grammatica praecipue consistit in intellectu poetarum et in recte seribendi loquendive ratione- " gramatica e alcatuita, în esenta, din interpretarea textelor poetice si din regulile scrierii si vorbirii corecte". [19]

  În conformitate cu traditia didactica romana, Augustin s-a straduit sa deprinda cunostinte de limba greaca nereusind sa exceleze în acest domeniu, în parte datorita faptului ca aceasta limba începe sa fie uitata în occident. O alta faza a educatiei, parte a învatamântului teoretic, o constituie deprinderea retoricii. O carte fundamentala pentru studiul acestei discipline o reprezinta Retorica lui Cicero, considerat pe timpul lui Augustin drept maistru prin excelenta. Conform acestuia un orator (vir eloquetissimus) era corelativul unui foarte bun vorbitor, sarcina proprie a retorului fiind întradevar predarea eloccintei.

  Gândirea lui Augustin timpurie caracteristica acestei perioade se înscrie, în conformitate cu traditia greco-romana pe care o reprezinta în cadrele strict trasate de educatia sa retorico-literara. Mai apoi, în perioada matura a creatiei sale, nota dominanta va fi cea a unei teologii evanghelice dublata de o puternica ancorare în filosofia antica greceasca. Sub influenta doctrinei neoplatoniciene de exemplu el îsi va reevalua în permanenta scrierile (Retractiones) cu toate ca este unanim acceptat faptul ca "metafizica nu a fost niciodata decât obiect de import" pentru gândirea lui Augustin.[20]

Dupa moartea mamei sale, Augustin merge la Roma pentru câteva luni si scrie cu aceasta ocazie, lucrari de referinta în apararea adevaratei credinte crestine, scrieri ce condamna doctrinele filosofice false si erezia lui Mani. Apoi, în 391, a fost ales presbiter în Hippo Regius de catre popor, împotriva vointei, ca si în cazul lui Ciprian si al lui Ambrozie pentru ca mai apoi, în 395 sa fie ales episcope al aceluiasi oras.A lucrat acolo timp de treizeci si opt de ani, pâna la moartea sa, transformând acel loc într-un centru intelectual al Bisericii Apusene, reputatia sa lasând în urma mica sa dioceza.

A fost patre activa la în toate dezbaterile teologice si eclesiastice fiind desemnat drept " campion al doctrinei ortodoxe împotriva maniheilor, donatistilor si pelagienilor, în el concentrându-se toata puterea polemica a Bisericii Catolice a timpului împotriva ereziilor si a schismelor si prin el câstigând victoria împotriva lor ".[21]

  În ultimiil ani ai vietii, si-a privit întreaga opera dintr-o perspectiva critica, iar considerentele finale le putem citi în Retractari, ultimele sale controverse fiind purtate împotriva semi-pelagienilor.

    Chiar daca atât Augustin cât si ceilalti aparatori ai vechiului ideal cultural vor ramâne fideli vechiului ideal al retorului filosof , miscarile socio-culturale ale sfârsitului de secol IV vor pune în prim plan cultura de tip scolastic, ce se vroia înnoitoare, consemnând astfel trecere spre perioda "decadenta" ce va urma.

Dintre remarcile cele mai profunde despre Augustin, amintesc aici cuvintele lui Erasmus din Roterdam (Ep. dedicat. ad Alfons. archiep. Tolet. 1529), care afirma, folosind un ingenios joc de cuvinte "Quid habet orbis christianus hoc scriptore magis aureum vel augustius? ut ipsa vocabula nequaquam fortuito, sed numinis providentia videantur indita viro. Auro sapientić nihil pretiosius: fulgore eloquentić cum sapientia conjunctć nihil mirabilius..Non arbitror alium esse doctorem, in quem opulentus ille ac benignus Spiritus dotes suas omnes largius effuderit, quam in Augustinum." Apoi marele filisof Leibniz în Prefata la Teodiceea îl numeste "virum sane magnum et ingenii stupendi," si "vastissimo ingenio prćditum." Tot astfel, luteranul C. Bindemann îsi începe monografia dedicata lui Augustin prin elogiul: "Sf. Augustin este unul dintre cele mai mari personalitati ale Bisericii. si nu este întrecut în maretie de catre nici un Parinte al Bisericii din perioada apostolica pâna astazi"[22], putând fi comparat doar cu Luther, singurul care prin inteligenta si caracterul sau îi poate sta alaturi. Filosofii romano-catolici A. Gunther si Th. Gangauf, aseaza între Augustin si marii filosofi ai umanitatii semnul de egalitate si discern în personalitatea sa un personaj providential prin scrierile caruia spiritul lui Dumnezeu a lucrat de-a lungul epocilor.



NOTE

1. The Nicene and post-Nicene Fathers of The Christian Church,Ed. by Philip Schaff,  vol.I, The Confessions and Letters of St. Augustin, Edimburg.

  2. Fericitul Augustin, Scrieri alese, partea I, Confessiones, Introducere Ioan Ramureanu, p.5, Ed. Institutului biblic si de misiune al Bisericii Ortodoxe române, Bucuresti, 1985.

  3. Augustine. A mother's son. Dolina MacCuish, Christian Focus Publications, Great Britain 1999, p.6.

  4. Gibbon, Decline and Fall, ed. Harper vol. III.,  p. 271.

  5. Etienne Gilson, introd. la City of God de St. Augustin, , Image Books Doubleday, London, furst ed. 1958.

  6. The Confessions of Saint Augustine, Translated by E. M. Blaiklock, Hodder Christian Classic, Great Britain, 1983, p. 8.

  7. Chadwick Henri, Augustin, trad. Ioan-Lucian Muntean, Ed. Humanitas, 1998, p.15.

  8. Chadwick Henri, Augustin, op. cit. p. 15.

  9. Gerald Bonner, St. Augustine of Hippo, Life and controversies, Canterbury Press, 2002, p.57.

10. Hans von Campenhausen, Parintii latini ai Bisericii, Vol. 2, Trad. Maria-Magdalena Anghelescu, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2005, p.88.

11. M. L. Clarke în The Roman Mind, London, 1956, p.58.

12. Claudio Moreschini, Enrico Norelli, Istoria literaturii crestine vechi grecesti si latine, vol. II/2, De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, trad. Hanibal Stanciulescu, pag. 11. Polirom, 2004.

  13. Claudio Moreschini, op.cit. pag. 12.

  14. Claudio Moreschini, op.cit. pag. 12.

  15. Asa cum se spune în Filip, 2.13.

  16. Tot lor le trimite, un an mai târziu, o a doua carte intitulata Despre darul statorniciei (De dono perseverantiae), în care explica faptul ca si statornicia în credinta, asemenea nasterii în om a credintei, este un dar de la Dumnezeu.

  17. Etiene Gilson, Filosofia in Evul Mediu trad. Ileana Stanescu, ed. Humanitas, Bucuresti, 1995, p. 144.

  18. Henri-Irenee Marrou, Sfântul Augustin si sfârsitul culturii antice,Trad. Stoianovici Dragan si Lucia Wald, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1997 p..20.

  19. Marrou, op.cit. p.25.

  20. Gilson, op.cit. p.160.

  21. Philip Schaff. op. cit.

  22. C. Bindemann Augustin vol. I, Prefata.













Document Info


Accesari: 2318
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )