Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Acceleratorul de particule

istorie












ALTE DOCUMENTE

ZEII SI MITURILE
INTERTEXTUALITATEA, PARODIA sI DISCURSURILE ISTORIEI
Dualismele Occidentului: o analiza sincronica
PRINCIPATELE ROMÂNE SI PROVINCIILE ISTORICE ROMÂNEsTI ÎNTRE 1822-1848
Veche scriere Româneasca
Procesul Montauk
Revloutia Burgheza Clasica Franta (1789-1794)
Blestemul lui Tutankhamon
PLURIPARTITISM SI RESPONSABILITATE GUVERNA¬MENTALĂ ÎN PERSPECTIVA INDEPENDENŢEI DE STAT
NAŢIUNE SI ACŢIUNE LA 1821

Acceleratorul de particule

S-a vorbit mai devreme în aceasta carte despre un accelerator de particule descoperit ca urmare a unei filmari video pe care am facut-o zburând pe deasupra Camp Hero. Cercul de mari dimensiuni observat pe pelicula a fost identificat de prietenul meu Danny, un fizician nuclear, drept un accelerator de particule. În timp ce îi aratam filmul, a devenit agitat si m-a rugat sa opresc cadrul. A scos 23523y247x apoi diagrama unui accelerator de particule si a suprapus-o peste ecran, identificând diferitele elemente ale acestuia.



"Iata, acesta este generatorul de unde. Aceasta este sectia de întretinere. Aceasta este sectia criogenica (cea care genereaza temperaturi foarte scazute, care influenteaza proprietatile materiei). Acesta este punctul de injectie a particulelor".

Pe scurt, diagrama acceleratorului se suprapunea exact peste imaginea de pe ecran.

Aceasta descoperire arunca o lumina noua asupra Proiectului Montauk. Am început sa fac cercetari si sa studiez acceleratoarele de particule. Am aflat astfel ca un accelerator foarte mare este folosit pentru a alimenta altele mai mici. Înclin sa cred ca acceleratorul mai mare este localizat la Brookhaven National Labs. Din cauza interferentelor energetice care se produc între acceleratoare, cele mai mici trebuie situate la o anumita distanta fata de cel principal. Locatiile ideale pentru aceste acceleratoare mai mici sunt orasul Montauk si capatul dinspre est al Long Island.

În continuare, va voi explica cum functioneaza un asemenea accelerator de particule. Daca nu aveti înclinatii tehnice, puteti sari peste restul capitolului.

Procesul începe prin injectarea de protoni în acceleratorul principal. Un proton este o particula încarcata pozitiv din interiorul nucleului unui atom. El este antiteza unui electron. Protonii folositi în accelerator sunt obtinuti prin eliminarea electronilor din atomii de hidrogen. Procesul începe prin separarea hidrogenului usor de cel greu. Se obtine astfel hidrogen usor, în care nucleul atomilor este golit de neutroni. În continuare, eliminarea electronilor din atom devine foarte usoara, obtinându-se astfel atomi de hidrogen cu o sarcina pozitiva, adica protoni. Un flux de protoni este injectat în acceleratorul principal, iar protonii capata o miscare din ce în ce mai accelerata. Ei se dilata si ocupa un spatiu din ce în ce mai mare, pâna când devin practic virtuali.

În punctul de iesire din acceleratorul principal, protonii calatoresc deja cu 0,5 C (C este viteza luminii, deci 0,5 C reprezinta jumatate din viteza luminii). Din punctul de iesire, protonii sunt trimisi printr-un tunel magnetic si injectati în acceleratorul situat în baza militara de la Montauk. Aici, viteza lor este si mai mult accelerata, ajungând la nivelul vitezei luminii.

La acest nivel se poate opera cu formula lui Einstein, potrivit careia energia este egala cu masa ori viteza luminii (E = MC2). O particula care calatoreste cu viteza luminii dispune asadar de o anumita energie, conform formulei de mai sus, care poate fi scrisa si ca E = MV2, unde V reprezinta viteza. Viteza maxim posibila este viteza luminii, astfel încât energia maxima este obtinuta atunci când V este egala cu C.

Scopul oricarui accelerator de particule este cresterea continua a vitezei unei unitati de energie electromagnetica (în cazul de fata, a unui proton, care actioneaza ca o particula). Când sunt aduse la viteza luminii, particulele emana o mare cantitate de energie, caci se iese din lumea reala si se intra într-o lume complet virtuala, ce poate fi definita inclusiv ca energie mentala.

În timp ce studiam acceleratorul de particule de la Montauk, împreuna cu Dan, în mintea mea s-au aprins tot felul de beculete de alarma. În cele din urma, am reusit sa-mi explic o problema cu care m-am confruntat ani de zile. Ori de câte ori i-am întrebat pe mediumii cu puteri psihice sa-mi spuna ce putere instalata exista la Montauk, acestia mi-au dat un raspuns astronomic: un milion de megawati de energie. Raspunsul mi s-a parut întotdeauna absurd, caci pentru a alimenta un amplificator cu un milion de megawati ai nevoie de doua milioane de megawati putere instalata, lucru imposibil în Long Island.



I-am povestit toate aceste lucruri lui Dan, care a început sa-mi explice ce se întâmpla cu acceleratoarele în care particulele sunt aduse la viteza luminii. Când l-am întrebat câta energie pot produce aceste acceleratoare, Dan a luat un grafic cu date, în care era trecuta inclusiv energia produsa în raport cu diametrul circular al acceleratorului. Masurasem deja cercul de la baza aeriana Montauk si aflaseram ca diametrul acestuia era de 210 metri. Aceasta cifra figura cu precizie pe graficul lui Dan. Sa fi fost o simpla coincidenta?

Am estimat si celelalte variabile necesare, inclusiv diametrul fluxului de protoni si energia cu care era alimentat acceleratorul. Dan a facut apoi niste calcule si a ajuns la concluzia ca acceleratorul producea o energie echivalenta cu cea a unei bombe nucleare de o suta de megatone. A luat apoi un alt grafic si l-a consultat ca sa vada ce putere instalata echivaleaza cu cea a unei bombe de o suta de megatone. Cifra obtinuta era de un milion de megawati.

Dupa întâlnirea cu Dan, am continuat sa studiez problema acceleratoarelor de particule. Am aflat astfel din mai multe rapoarte ca acestea au nevoie de amplificatoare foarte mari, întrucât opereaza la 435 de MHz. Aceste amplificatoare de mari dimensiuni sunt numite klistroni si înlocuiesc amplitronii uriasi folositi cândva în ansamblul subteran. Decizia a avut în mod evident o motivatie tehnica, întrucât doi sau trei klistroni pot înlocui 24 de amplitroni. În plus, sunt mai usor de alimentat si actioneaza la fel ca un magnetron, cu exceptia faptului ca sunt liniari (un magnetron este o sursa de emitere a unui semnal de tip microunda, similara unui cuptor cu microunde. Este alcatuit dintr-un tub cu o orbita pentru electroni, care produce o mare cantitate de energie RF). Klistronii sunt tuburi cu o lungime de aproximativ 33 de metri si un diametru de 6 metri, nefiind în esenta altceva decât amplificatoare de mare putere pentru microundele care alimenteaza fluxul acceleratorului de particule.

Un amplificator al fluxului de particule (care este sinonim cu un accelerator de particule) foloseste particule nucleare precum neutronii si protonii, spre deosebire de magnetron sau amplitron, care foloseste electronii. Protonii si neutronii sunt directionati catre o anumita orbita pentru a produce astfel o rezonanta în cavitatile acceleratorului. O cavitate este un spatiu de rezonanta limitata de o suprafata reflectanta de energie RF, cum ar fi un scut sau o suprafata metalica. Rezonanta se produce din cauza vitezei, în cazul de fata egala cu viteza luminii.

Acesti neutroni/protoni sunt special focalizati pe orbita astfel încât sa actioneze ca niste focare energetice în interiorul unui magnetron sau amplitron (care au electroni pe orbita). În timp ce particulele din acceleratorul principal sunt trimise în acceleratorul din Montauk, apropiindu-se astfel de viteza luminii, particulele din cavitate se unesc în pachete de energie. Cavitatea intra astfel în rezonanta cu energia acestor particule. Daca fluxul de electroni este accelerat înca si mai mult, el transfera cavitatilor o energie care poate fi ulterior externalizata.

Acceleratorul de particule are deja o orbita. Important este ca particulele sa fie grupate astfel încât sa aiba o viteza relativ uniforma. În cazul în care se realizeaza acest lucru, energia poate fi scoasa din accelerator cu ajutorul unui grup de cavitati, la fel ca în cazul unui magnetron.




În cazul acceleratorului de la Montauk (cel cu diametrul de 110 metri), doua seturi de cavitati sunt pozitionate în unghiuri drepte în jurul unui cerc. Folosind un transmitator de circa 30 de megawati, unul din cele doua grupuri de cavitati este directionat de-a lungul unei axe pe care o vom numi axa X. La fel ca în cazul unui amplitron obisnuit, energia de alimentare grupeaza fluxul de electroni de-a lungul setului de cavitati. Este vorba de asa-numita structura ondulatorie lenta (undele lente sunt cele care calatoresc la viteze inferioare vitezei luminii). În cazul amplificatorului de particule nu mai avem de-a face cu unde lente, ci cu o structura ondulatorie înzestrata cu viteza luminii. Cavitatile interioare grupeaza în acest caz fluxul de particule la o viteza de aproximativ 0,9 C.

Pe masura ce particulele sunt accelerate si mai mult, atingând viteza luminii, ele îsi elibereaza întreaga energie de care dispun. Energia astfel eliberata este colectata în cavitatile de pe axa Y, situata la 90ş de axa X, dupa care energia este directionata asa cum se doreste.

 Pentru a extrage energia din amplificatorul de particule, normal ar fi ca ea sa fie trimisa înapoi la turnul radar prin firele de înalta tensiune. Acest lucru este însa imposibil la o putere de un milion de megawati, caci firele s-ar arde. De aceea, în loc ca energia sa fie trimisa prin cabluri (sub forma de energie electrica), constructorii au transformat amplificatorul de particule într-o antena. Cercul din jurul amplificatorului cu o putere de un milion de megawati nu este altceva decât o antena E cuplata cu antena Delta T. Cu siguranta, puterea amplificatorului este suficient de mare pentru a modifica timpul si spatiul.

Cavitatea de iesire a energiei a fost construita astfel încât sa treaca printr-un fel de rectificator, al carui scop nu-mi este înca foarte clar deocamdata. O parte din aceasta energie este folosita pentru a alimenta antena Delta T, al carei vârf este situat chiar sub centrul zonei. Baza antenei este situata mult mai jos, sub acceleratorul de particule. Pentru a alimenta cu energie bobinele X si Y ale antenei Delta T, constructorii au amplasat acceleratorul de particule chiar deasupra solului. Au orientat apoi bobina Z catre acceleratorul din orasul Montauk. Am banuiala ca si energia acestuia este accelerata pâna la viteza luminii. Nefiind modulata, aceasta genereaza un semnal sonor care poate fi folosit ca semnal de corelare pentru modificarea liniei timpului (vezi capitolul 12 din Proiectul Montauk).

Modificarea liniei timpului nu este singura destinatie a acceleratorului de particule. La ora actuala el este folosit si ca arma. Se stie ca OZN-urile sunt sensibile pe o banda de frecventa de 435 pe 20 MHz. Unul din seturile de cavitati poate fi reglat astfel încât sa fie obtinuta o frecventa de 435 MHz. Fluxul de particule poate fi folosit astfel ca arma, prin intermediul unui dispozitiv de focalizare magnetica înzestrat cu oglinzi reflectante. Se genereaza astfel doua fluxuri elicoidale întrepatrunse, care au aceeasi functie ca si caduceul. Prin controlarea fazelor ondulatorii, fluxurile pot fi trimise pâna la o anumita distanta, dupa care pot produce interferente distructive, generând un fel de gauri negre în miniatura. Secretul strapungerii scutului de protectie al OZN-urilor este modulatia, lucru cunoscut înca din perioada radarului Sage, când s-a început doborârea OZN-urilor. Dar aceasta este o alta poveste, pe care o voi relata într-o carte aflata în pregatire, în care relatez experienta mea legata de OZN-uri.












Document Info


Accesari: 2438
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )