Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































BUCURESTII Sl IMPREJURIMILE SALE

istorie


BUCUREsTII sl ĪMPREJURIMILE SALE



Situat īn partea sudica a tarii, la 60 km departare de Dunare si la 100 km de culmile Carpatilor, Bucurestii se afla la īncrucisarea vechilor drumuri comerciale care legau Transilvania, Oltenia si Moldova cu porturile dunarene.

īn Bucuresti pot fi vizitate o serie de obiective arheologice, monumente de arhitectura, precum si muzee deosebit de interesante, toate acestea creīnd o imagine sintetica asupra dezvoltarii istorice des­fasurata īntr-o continua evolutie de-a lungul mile­niilor.

Datorita conditiilor geografice favorabile, orasul Bucuresti, extins teritorial si īn zona satelor adia­cente, cuprinse īntre Arges, Ialomita si Mostistea, a cunoscut o straveche locuire omeneasca.

Relieful perimetrului Bucurestilor, asezat īn cen­trul Cīmpiei Romāne, se prezinta sub forma unui ses īntins cu lunci largi si terase strabatute, din-totdeauna, de rīurile Sabar, Dīmbovita si Colentina, ultimul formīnd īn zona nordica a Capitalei o salba bogata de lacuri : Mogosoaia, Herastrau, Floreasca, Tei, Pipera, Chitila, Fundeni si Cernica.

Harta istorica a marelui oras modern, situat īn­tr-o zona geografica prielnica, cu un climat conti­nental moderat, īnscrie peste 120 de asezari ome­nesti - cercetate arheologic īn majoritatea lor - ceea ce dovedeste o intensa densitate a populatiei si o puternica continuitate de viata.

Potrivit cu stadiul actual al documentarii arheo­logice, īn Bucuresti se poate vorbi despre īncepu­turile existentei omului īnca din paleoliticul infe-

34


rior, prin descoperirea unor unelte din piatra cioplita aflate īn carierele de pietris de la Panteli-rnon si Fundeni, ori pe dealurile de la Mihai Voda si Radu Voda sau īn nisiparia de la Herastrau. Au urmat comunitatile neolitice ale purtatorilor cultu­rii Dudesti, atestata la limita terasei Dīmbovita, Malu Rosu, cartierul Dudesti, satul Caldararu ; urme ale culturii Boian, destul de numeroase si de ras-pīndite, au putut fi cercetate īn preajma centrului Capitalei, la Glina, Catelu, Caldararu ; lor le suc­ced elementele culturii Gumelnita, ce se remarca mai ales prin reprezentarile plasice realizate din lut, os si piatra, adevarate valori artistice.

Dar īn timp ce creatorii culturilor epocii bron­zului - Glina III si Tei - au preferat dealurile de la Mihai Voda, Ciurel, Glina sau luncile joase si­tuate la Tei, Baneasa, Otopeni, locuirea din prima epoca a fierului poate fi urmarita pe tot teritoriul orasului fie īn zona vechilor asezari, fie extinsa īn puncte nepopulate īn trecut. Sīnt de retinut exis­tenta resturilor de vietuire a populatiilor din prima epoca a fierului īn cartierele Slraulesti, Bucurestii Noi, Baneasa, Herastrau, Tei, Fundenii Doamnei, Catelu Nou, Ciurel, Militari, Dealul Piscului si al­tele. Cea de a doua etapa a epocii fierului, carac­terizata prin civilizatia geto-dacilor se materiali­zeaza īn peste 20 de puncte. Se cunosc locuiri getice, contemporane cu marea acropola de la Po-pesti-Novaci, īntr-o serie de puncte din cartierele Catelu Nou si Dudesti ori din satele Popesti-Leor-deni, Tīnganu, Bragadiru, sau de la Tei, Fundeni, Mihai Voda, Radu Voda s.a. Arta argintarilor geto-daci, ajunsa la apogeu īn secolele I i.e.n. - I e.n. īsi demonstreaza existenta si pe aceste meleaguri prin tezaurul de podoabe si monede, aflat la He­rastrau, sau prin cel de monede gasit īntīmplator la Vīrteju, sau īn cartierul Militari, precum si prin bijuterii descoperite la Dealul Piscului, Catelu Nou si Bragadiru.

Bine ilustrata este si perioada stapīnirii romane, datorita vestigiilor aflate īn cadrul asezarilor de la Ciulesti, Tei, Straulesti, Militari, Catelu Nou, da-tīnd din secolele II-III, ce apartin dacilor liberi. In fapt, toate acestea fac dovada continuitatii de vietuire si a puternicului proces de romanizare.

35


Formele economice principale ale dacilor liberi erau agricultura - cu plugul - si cresterea vite­lor. Dar īn afara acestor īndeletniciri au mai fost constatate, datorita obiectelor descoperite, si pre­zenta diferitelor mestesuguri, printre care atrage atentia prelucrarea metalelor (argint, bronz si fier), toate utilizate īn vederea obtinerii unor piese fine ca fibule, catarame, lanturi, precum si a diferitelor unelte.

Ceramica detine si īn aceasta perioada de timp o pondere īnsemnata īn majoritatea inventarului asezarilor si locuintelor. Vasele lucrate cu rnīna continua traditia Latene-ului fie prin modele bine cunoscute īn epoca precedenta (ceasca si fructiera), fie īn forma evoluata a vasului borcan. Sub influ­enta puternica a civilizatiei romane mesterii locali au realizat, īntr-o tehnica avansata, diferite recipi­ente ca amfore, castroane, patere, īntrebuintīnd o pasta fina, o roata perfectionata si o ardere uni­forma. Noile tipuri ceramice s-au gasit īn fiecare dintre statiunile secolelor II-'III existente pe teri­toriul bucurestean. Legaturile strīnse cu lumea, ro­mana de la sud de Dunare sīnt ilustrate prin desco­perirea la Militari, Tei, Straulesti, Catelu Nou a unor vase de lut sau sticla, statuete si chei din bronz, precum si monede provenite īn urma schim­bului practicat īn continuare de dacii liberi cu centrele din Moesia Inferioara.

Dupa retragerea aureliana (271-275) vestigiile pe teritoriul bucurestean sīnt tot atīt de dense ca si īn perioada precedenta. Astfel se cunosc pentru secolul al IV-lea o serie de descoperiri la Fundenii Doamnei, Straulesti, Crīngasi, strada 30 Decembrie, Piata de Flori, Buftea si altele. Acelasi īntins teri­toriu a adapostit vatra unor asezari datate īn seco­lele VI-VII e.n., atestate la Straulesti, Ciurel, Curtea Veche, īn strada Ghivan Nicolae, īn Mili­tari. Cea mai reprezentativa asezare a feudalismu­lui timpuriu dateaza din veacurile IX-XII si este identificata īn zona centrala a orasului, īn perime­trul Curtii Vechi, precum si īn cartierele Bucurestii Noi, Baneasa, Ciurel, īn comunele Otopeni, Bra-gadiru etc.

Unele asezari erau formate din cīteva gospoda­rii, altele ocupau suprafete īntinse. Cea ma' extin-

36


sa locuire din aceasta perioada de timp, existenta īn centrul Cīmpiei Romāne este aceea din zona Curtii Vechi. Ea se īntindea din actuala piata a Natiunilor Unite si cobora pe malul stīng al Dīm­bovitei, pīna dincolo de podul serban Voda.

īn secolele XIV-XVI, īn bazinul mijlociu al Argesului a fiintat o grupare de nuclee satesti, dovedita atīt de documentele vremii, cīt si de cer­cetarile arheologice efectuate īn diverse puncte la Straulesti-Maicanesti, Buftea, Tinganu, Dealul Piscului.

Din a doua jumatate a secolului al XV-lea, Bucurestii devin cetatea de scaun a Ţarii Romā­nesti, de atunci īnainte orasul fiind legat de toate marile evenimente din istoria patriei. Din Bucu­resti a ridicat Mihai Viteazul steagul luptei anti-otomane īn anul 1595, aici au avut loc miscari so­ciale de amploare īn veacurile XVII-XVIII, iar īn timpul revolutiei din 1821, Tudor Vladimirescu a condus timp de aproape trei luni tara din Bucu­resti. Bucurestii 626d39g au fost un important centru al re­volutiei de la 1848, precum si al miscarii unioniste, el devenind, īn anul 1862, capitala Romāniei. Aici corpurile legiuitoare au votat, la 9 mai 1877, inde­pendenta de stat a Romāniei. Tot īn Bucuresti s-a dezvoltat o puternica miscare muncitoreasca, aici a luat nastere Partidul Social-Democrat al Munci­torilor din Romānia īn anul 1893. Tot īn orasul de pe Dīmbovita s-a desfasurat, īn anul 1910, Con­gresul de constituire a Partidului Social-Democrat si a sindicatelor, cu care ocazie s-a adoptat un program de actiuni revendicative. De asemenea, īntre 8-12 mai 1921, clasa muncitoare prin repre­zentantii ei la Congresul General al Partidului So­cialist din Romānia - Congresul I al P.C.R. -, a hotarīt transformarea Partidului Socialist īn Partid Comunist si afilierea acestuia la Internationala a IlI-a. Muncitorimea bucuresteana, sub conduce­rea Partidului Comunist Romān, s-a situat īn frun­tea luptei proletariatului īmpotriva exploatarii, pentru drepturi sociale si politice. De-a lungul vremii, Bucurestii s-au afirmat si ca un īnsemnat centru al vietii cultural-stiintifice romānesti.

Dupa declansarea si victoria revolutiei de elibe­rare nationala si sociala,  antifascista si antiimpe-

37


rialista si trecerea la constructia socialismului, Bucurestii au devenit o citadela a industriei, o cita­dela a stiintei, culturii, artei si īnvatamīntului.

Datorita importantei si multitudinii obiectivelor aflate īn oras si īn 'īmprejurimile sale sugeram mai multe trasee turistice :

A. īn centrul Capitalei (1. Muzeul de istorie al Republici;, Socialiste Romānia ; 2. Stavropoleos ; 3. Colectia de antichitati daco-romane si numisma­tica). B. Zona Curtii Vechi (1. Muzeul de istorie si arta a municipiului Bucuresti ; 2. Ansamblul arhi­tectonic Coltea ; 3. Hanul Manuc ; 4. Muzeul Curtea Veche - Palatul Voievodal). C. Sudul Bucurestilor (i. Dealul Marii Adunari Nationale; 2. Complexul feudal Radu Voda ; 3. Foisorul Ma-vrocordatilor). D. Spre nordul Capitalei (1. Tīnga-nu ; 2. Cernica ; 3. Pantelimon ; 4. Fundenii Doam­nei ; 5. Palatul Ghica Tei ; 6. Plumbuita ; 7. Bucu­restii Noi ; 8. Straulesti ; 9. Chitila ; 10. Manesti-Buftea). E. In īmprejurimile Capitalei : 1. īn partea de nord-est (Snagov si Caldarusani) ; 2. īnspre nord-vest (Stosnesti si Potlogi).

A. ĪN CENTRUL CAPITALEI

1. MUZEUL DE ISTORIE

A   REPUBLICII   SOCIALISTE   ROMĀNIA

Calea Victoriei nr. 12

Deschis īn ziua de 8 mai 1972, īn fostul Palat al Postelor, cel mai mare muzeu de istorie din Romā­nia functioneaza īntr-o cladire frumoasa, con­struita dupa planurile arhitectului Alexandru Sa-vulescu.

īnaltata īntre anii 1894 si 1900, īn stil neoclasic cu o fatada principala prevazuta cu trepte pe toata lungimea ei si un frumos portic sustinut de 10 co­loane dorice, cuprinse īntre doua volume de capat, cladirea se afla pe locul unde pe la 1690 exista hanul Constantin Voda. Grav afectat de marele incendiu din martie 1847, hanul a fost demolat dupa cītva timp, īn anul 1871 pe locul lui ridicīn-du-se o sala improvizata destinata unui circ si

38


spectacolelor de teatru. Dupa darīmarea respecti­vei sali a ramas un teren viran numit Piata Con­stantin Voda, unde edilii orasului au hotarīt sa cladeasca Palatul Postelor.

Edificiul muzeului se compune dintr-un subsol īnalt, parter si doua etaje cu o fatada ridicata din piatra decorata cu elemente sculpturale.

In salile consacrate comunei primitive sīnt pre­zentate vizitatorilor numeroase dovezi privind exis­tenta omului pe meleagurile tarii noastre īnca din epoca pietrei cioplite. Primele marturii sīnt cio­plitoarele rudimentare de piatra, de pe vaile Ol­tului si ale Argesului. Din perioada mijlocie a pie­trei cioplite dateaza uneltele si armele aflate la Ripiceni (judetul Botosani), Baia de Fier (judetul Gorj), Ohaba Ponor (judetul Hunedoara), Cheia (judetul Constanta), iar din paleoliticul superior se cunosc salasuri ale oamenilor fosili, cercetate la Ceahlau (judetul Neamt), Malu Rosu (judetul Giurgiu), Remetea, Voinesti si Lapos (toate īn ju­detul Buzau). Progresul īnregistrat in epoca pietrei slefuite este atestat de exponatele etalate īn conti­nuare īn salile muzeului. O harta cuprinzīnd desco­peririle neolitice din regiunea carpato-danubiano pontica da o imagine clara asupra dezvoltarii uni­tare si neīntrerupte a societatii. Alaturi de uneltele din piatra slefuita, os si, chiar, arama sīnt expuse frumoase si variate recipiente descoperite la Vidra, Vadastra, Cucuteni, Gumelnita, precum si diferite statuete din os si lut ca spre exemplu ,,Gīnditorul" si "Femeia sezīnd", descoperite la Cernavoda. Epoca bronzului este īnfatisata īntr-o sala a muzeu­lui, pentru ca īn īncaperea imediat urmatoare sa se gaseasca etalate vestigii din prima epoca a fie­rului, ce apartine culturii traco-geto-dacilor : unelte si arme din asezarea de la Ferigele-Vīlcca, ceramica descoperita la Susani-Timis si Pecica-Arad.

Istoria geto-dacilor are ca idee ilustrarea vietii materiale si spirituale a stramosilor nostri, īn mu­zeu sīnt prezentate o serie de unelte diversificate pe ocupatii : agricultura si pastoritul, prelucrarea lemnului, extractia si prelucrarea metalelor.


Vasele lucrate la roata ori cu rnīna dau imaginea formelor elegante ale ceramicii, descoperite īn centrele de la Popesti, Piscul Grasani, Tinosu, ce­tatile din Mun|ii Orastiei, sau cele din Moldova. Viata economica se remarca prin tezaure de mo­nede, matrite monetare (Tilisca), ori prin vasele de import din Campania. Perioada razboaielor daco-romane si transformarea Daciei īn provincie romana, se remarca prin etalarea armamentului dacic si roman si prin emisiuni monetare din timpul domniei īmparatului Traian, care comemo­reaza evenimentul. Tabloul organizarii administra­tive a Daciei romane este subliniat prin interme­diul cītorva inscriptii, iar cel al vietii militare cu ajutorul unor planuri de castre, tigle, caramizi cu stampilele legiunilor, alelor si cohortelor care au stationat īn Dacia si Moesia Inferioara.

Persistenta elementului autohton dacic, convie­tuirea cu colonisti adusi "ex toto orbe Romano", este demonstrata prin materiale arheologice desco­perite īn asezari si necropole (Soporul de Cīmpie, Obreja, Enisala) prin inscriptii (ca aceea a vetera­nului lulius Cresceus, gasita la Casei), prin cera­mica dacica din castrele romane, precum si prin tezaurul de la Atei ce contine piese de podoaba, unele amintind chiar pe cele de factura dacica, an­terioare cuceririi romane.

Vizitarea tezaurului istoric national, da posibili­tatea cunoasterii epocilor istoriei noastre prin in­termediul pieselor pretioase, īn acest sens, este ex­pus unul dintre cele mai mari tezaure din lume, ,,Closca cu pui", descoperit, īn anul 1837, cu totul īntīmplator īntr-o cariera de piatra ; sau fabulosul tezaur aflat īn Moldova, la Concesti (judetul Bo­tosani), precum si cele de la simleul Silvaniei (ju­detul Salaj), Tīrgu Mures, Persinari (judetul Bu­zau), Drajna de Jos (judetul Prahova), Herastrau-Bucuresti si, īn sfīrsit, recentele tezaure aflate la Hīnova (judetul Mehedinti) si Bunesti-Averesti (ju­detul Vaslui).

īn muzeu poate fi urmarita evolutia monedei pe teritoriul patriei noastre din cele mai vechi timpuri, de la īnceputurile schimbului premonetar, pina la emisiunile curente ale Romāniei socialiste. Sīnt


expuse o serie de tezaure monetare de la Bugiu-lesti (judetul Vaslui), Jiblea (judetul Vīlcea), Vīr-teju (judetul Giurgiu), Pecica (judetul Arad), sta-teri de aur de la Alexandru cel Mare si Lisimah din tezaurele de la Daieni (judetul Tulcea) si Gilau (judetul Cluj) ; se remarca, de asemenea, tezaurele de monede imperiale romane de la Bīrca (judeful Dolj), Moldova Veche (judetul Ca-ras-Severin), Gura lalomitei (judetul Ialomita) s.a., tezaurele bizantine de la Priseaca (judetul Dīmbo­vita) si Slatina, precum si tezaurele de monede feudale 'romānesti de la Corlateni (judetul Boto­sani), Gura Sutei si Tīrgoviste (judetul Dīmbovita) si multe altele.

Lapidarul da posibilitatea vizitatorului sa faca cunostinta cu copia Columnei lui Traian si cu o serie de texte elene si latine, descoperite īn colo­niile grecesti de pe malul Pontului Euxin (Callatis, Tomis, Histria).

Din Transilvania provin o serie de inscriptii la­tine de caracter privat - funerar ori votive - apartinīnd Daciei romane.

Mentionam ca īn cadrul acestui muzeu exista si sectii de istorie medievala, moderna si contempo­rana.

2. STAVROPOLEOS

Str. Postei nr. 6

īn apropierea Muzeului de istorie a Republicii So­cialiste Romānia se afla un interesant monument de arhitectura, biserica Stavropoleos, construita īn anul 1724, ca paraclis al hanului cu acelasi nume, edificiu caracteristic ultimei faze a stilului brīn-covenesc care impresioneaza prin decorul sculptat si pictat.

Initial, lacasul avea o singura īncapere dreptun­ghiulara, dar īn anii 1728-1733 i s-au adus unele modificari, prin largirea absidelor laterale si a Pridvorului. Biserica a fost restaurata īn perioada 1899-1904 de arhitectul Ion Mincu.

Monumentul, de o rara frumusete arhitectonica, se remarca prin pridvorul deschis, flancat de co-

41


Ioanele cu capitelurile neocorintice si fusurile co­loanelor respective īn torsada, sculptate, acoperite cu ghirlande de flori, ordonate tot īn torsada. Ba­lustradele din piatra traforala redau scena biblica a luptei lui Samson cu leul. Remarcabile sīnt, de asemenea, si usile de la intrare īmpodobite cu sculpturi īn lemn.

Pictura murala, iconostasul, precum si icoanele, datīnd din perioada ridicarii lacasului, maresc va­loarea acestui monument de arta.

īn curtea bisericii se gaseste un interesant lapi-dariu feudal, din secolele XVII-XVIII, alcatuit din peste 30 de piese, dintre care amintim : pisa­nia bisericii (datata 30 octombrie 1724), pietre de mormīnt provenite de la manastirea Stelea, bise­rica Sf. loan cel Mare Grecesc (ambele lacasuri azi disparute) si biserica Stavropoleos, o cruce fune­rara de la acelasi lacas si altele.

3. COLECŢIA DE ANTICHITĂŢI DACO-ROMANE sI NUMISMATICĂ

Str. I. C. Frimu nr. 26

Printre valoroasele institutii culturale din Capi­tala ce contin antichitati se īnscrie si aceasta co­lectie, rodul stradaniilor doctorului George Seve-reanu, cunoscut radiolog si numismat, care timp de 30 de ani, cu pasiune si eforturi materiale, a strīns valoroase vestigii istorice. Aceasta īnsumeaza vestigii ale trecutului societatii de pe teritoriul Romāniei, antichitati greco-romane, precum si obiecte descoperite īn Balcani si centrul Europei.

Majoritatea pieselor figureaza, etalate īn cadrul expozitiei, deschisa, pentru public, la 6 noiembrie 1956, īn locuinta donatorilor din strada I. C. Frimu nr. 26.

Prima sala cuprinde vestigii din epoca bronzului si. a fierului, printre care se remarca tezaurul de falere si inele de par de la Ostrovul Mare, depo­zitul de seceri din bronz, gasit la Gusterita, piesele de harnasament descoperite la Samovit (R. P. Bul­garia). De asemenea, sīnt impresionante vasele din .lut, corintice si attice, decorate cu figuri īn culoare

42


rosie si neagra, precum si ceramica sud italica, īnsotita de monede din aur, argint si bronz, emi­siuni ale oraselor siciliene si grecesti sau, chiar, ale oraselor Histria, Tomis, Callatis.

O incontestabila valoare artistica o au statuetele de Tanagra (capete de femei, de tineri, jucarii). O frumusete deosebita se degaja din obiectele de factura alexandrina turnate īn bronz - Venus īn­genuncheata, un cap de batrīn denumit Pseudo-Aristofan sau Pseudo-Seneca -, ori piesele de fac­tura romana care īnfatiseaza pe Venus, Hermes, Fortuna.

Atentia vizitatorului este retinuta si de remarca­bilele creatii geto-dacice, precum si de fondul nu­mismatic, īn domeniul numismatic mentionam te­zaurul de la Epureni-Husi, dovada incontestabila a functionarii unor ateliere monetare īn centrul Moldovei, tezaurul de la Inotesti, tezaurul de la Drobeta-Turnu Severin, continīnd monede de tip Larisa, tetradrahmele si drahmele descoperite la Arad si la Aiud.

O gama variata de inele reflecta principalele stiluri ale bijuteriilor romane, īncepīnd cu seco­lul I e.n. pīna catre sfīrsitul imperiului. Obiectele de podoaba se completeaza cu piesele din perioada Imperiului bizantin timpuriu.

Succesul acestei colectii este desavīrsit prin se­ria sticlariei romane : balsamarii, flacoane, pahare, cani, unele fabricate, probabil chiar īn atelierele de la Tomis aflate īn plina activitate īn vremea stapīnirii romane.

Din aceeasi perioada, dateaza monedele imperi­ale romane, precum si obiectele de podoaba din bronz.

Cea mai mare parte a fondului numismatic, īl alcatuiesc emisiunile romānesti dintre care se re­marca tezaurul de la Vadila (Tulcea), monedele de la Dan I si Mircea cel Batrīn, precum si mone­dele batute īn banariile din Transilvania si Mol­dova.

Cu un continut unic īn tara, bogata si variata, colectia alcatuieste un punct de mare interes pen­tru orice iubitor al vestigiilor antice.

43


B. ZONA  CURŢII  VECHI

1. MUZEUL DE ISTORIE sI ARTA A MUNICIPIULUI BUCUREsTI

Bd. 1848 nr. 2

Institutia īsi are īnceputul īn hotarīrea Consiliului Comunal al primariei Bucuresti, de la sfīrsitul lu­nii iunie 1921.

Cu un patrimoniu modest, īncepīnd abia cu anul 1931, muzeul a fiintat īn Casa Moruzi, din Calea Victoriei nr. 117, pentru ca in anul 1939, primaria sa īnchirieze un imobil īn strada stirbei Voda nr. 34. Doi ani mai tīrziu Muzeul municipal este mutat īn fosta casa Cesianu, din Calea Victoriei nr. 151. Consecintele celui de al doilea razboi mon­dial s-au rasfrīnt din plin si asupra acestei institu­tii culturale. Astfel, rechizitionarea casei Cesianu, devenita spital, a determinat īmpachetarea si depo­zitarea colectiilor īn cīteva camere ale acestei cladiri.

Din cauza pericolului bombardamentelor, din anul 1944, s-a luat hotarīrea ca piesele cele mai valoroase sa fie evacuate īn comuna Rasnic-Dolj, unde au ramas pīna īn octombrie 1948. īn acest timp muzeul a fost mutat īn localul din soseaua Kiseleff nr. 3.

Muzeul si-a īndeplinit adevarata sa menire abia īn anii constructiei socialismului. La 10 decembrie 1956 i s-a atribuit institutiei cladirea monument is­toric a Palatului Sutu, muzeul deschizīndu-si por­tile īn anul 1959, cīnd s-au sarbatorit 100 de ani de la Unirea Principatelor si 500 de ani de la prima atestare a Bucurestilor.

Parterul cladirii gazduieste expozitii tematice temporare, iar īn 14 sali este prezentata istoria orasului.

Proprietate a lui Costache Grigore Sutu, casa a fost construita īn anii 1833-1834, dupa planurile arhitectilor Johan Veit si Conrad Schwink, īntr-un stil neogotic cu patru turnulete poligonale, distri­buite doua cīte doua pe partile laterale de nord si sud. O cupola spatioasa creeaza un interior de īnalta respiratie.

44


Constructiei i s-au facut ulterior diferite amena­jari interioare, cea mai importanta fiind transfor­marea holului (1862), operatie īncredintata sculp­torului Karl Stork, care a creat o scara ampla cu doua balustrade si a acoperit peretele din fata cu o uriasa oglinda de Murano. De asemenea, īn aceeasi perioada, Grigore Sutu si sotia sa Irina au adaugat cladirii marchiza sustinuta de piloni de fier ce forma un elegant peron de intrare. In primele patru decenii ale acestui secol, fosta cla­dire a postelnicului Costache Grigore Sutu a primit diferite destinatii, pentru ca īn perioada anilor 1956-1958, palatul Sutu sa fie restaurat īn vederea deschiderii muzeului Bucuresti.



Expozitia de baza a muzeului, organizata īn īn­caperile de la etaj, reflecta dezvoltarea societatii omenesti, pe acest teritoriu, din cele rnai vechi timpuri pīna īn zilele noastre.

īnca din prima sala a muzeului este ilustrata, printr-un plan al Bucurestilor, continuitatea de via­ta a societatii omenesti īn bazinul mijlociu al Argesului.

Uneltele de piatra cioplita, topoare de mina, vīrfuri, aschii si razuitoare musleriene, gasite pe malurile Colentinei sau ale Dīmbovitei, stau mar­turie ale timpurilor īndepartate ce apartin paleo­liticului.

Un loc aparte īi revine grupului de obiecte pro­venite din asezarea si necropola neolitica de la Caldararu-Cernica.

Exponatele neolitice atrag atentia prin varieta­tea lor. Stadiul dezvoltarii culturilor materiale ale comunitatilor neolitice Dudesti, Ciulesti si Boian, sīnt bogat ilustrate prin topoarele de piatra cio­plita sau slefuita, cutitele de cremene, uneltele de os sau arama. Colectia de vase se remarca dato­rita bogatiei formelor si diversitatii decorului.

Culturii Gumelnita īi apartine un lot de figurine de cult antropomorfe si zoomorfe. Dar ceea ce im­presioneaza īn. aceasta sala este ,,Zeita de la Vi­dra", capodopera a artei neolitice. Realizare unica īn lume, vasul, datīnd din anii 2000-1800 ī.e.n., īn­fatiseaza corpul femeii-mame, cu un decor inci-zat, bogat, de influenta egeica.

45


Cea de-a doua īncapere gazduieste, de aseme­nea, exponate din epoca bronzului, īntrucīt zona Bucurestilor a permis pentru prima data studierea a doua din culturile primei epoci a metalelor : Glina III si Tei.

La fel sīnt bine ilustrate prima si a doua epoca a fierului ; se evidentiaza colectiile de unelte din fier din acropola getica Popesti, de la Catelu Nou, Bucurestii Noi, ori Bragadiru. Mesterii olari au realizat din lutul modelat la roata vase frumoase - fructiere, cani, cesti - ornate cu un deosebit gust artistic. Sīnt de retinut imitatiile vaselor gre­cesti - cupele locale de imitatie deliana -. din­tre care se releva un tipar al unei astfel de cupe, descoperit la Fundeni. O harta situata īn a treia sala da imaginea statului dac din timpul lui Bure-bista. īn urmatoarea īncapere a muzeului se vad valoroase piese care vadesc influenta romana cre­atoare a unei temeinice culturi materiale a popu­latiei autohtone, care a avut o puternica influenta asupra migratorilor din secolele III-XI. Aceasta īnrīurire este evidenta si asupra triburilor slave, prezente īn zona dunareana īn secolele VI-VII. Obiectele din lut extrem de variate si cele din me­tal atesta unele aspecte ale complexului proces de asimilare a noilor sositi - slavii - de catre populatia romāneasca, īn muzeu exista alaturi de vase lucrate la roata, dupa procedeul autohton, si recipiente de influenta slava create cu mīna. Bo­gatul material ceramic este īnsotit de monede emi­se -de īmparatii Justin si Justinian, fibule ,,digita­te", tipare de podoabe, obiecte de uz casnic de la Straulesti, Soldat Ghivan Nicolae, Foisorul Mavro-cordatilor, Catelu Nou si altele.

Feudalismul timpuriu (secolele IX-XII) este prezent prin piese de o certa valoare istorica cum ar fi cazanul din fier de la Baneasa, realizat din placi dreptunghiulare prinse cu nituri, amfora de factura locala, precum si frumoasele vase īmpodo­bite cu decor obtinut prin lustruire sau cu motive striate, descoperite la Curtea Veche, Straulesti, Bragadiru, monede batute īn banariile maghiare, semnalate pe Calea Vacaresti, precum si emisiuni de monede bizantine, bulgare si romānesti, care au

46


circulat īn secolele XII-XIV,  pe teritoriul dintre Carpatii Meridionali si Dunare.

Descoperirile arheologice au pus īn valoare si au confirmat existenta a 12 sate - din cele 41 ate­state documentar īn secolele XIV-XVI - exis­tente īn perimetrul municipiului Bucuresti, certifi­cate īn prezent prin piesele etalate īn muzeu (ce­ramica, unelte, arme, obiecte de uz casnic).

2. ANSAMBLUL ARHITECTONIC COLŢEA

Bd. 1848 nr. l

Dupa ce vizitatorul a strabatut salile Muzeului de istorie si arta a municipiului Bucuresti, vizavi īi atrage atentia un monument arhitectonic valoros prin frumusetea sa - complexul Coltea - unde īn perioada 27 aprilie - 18 mai 1970 s-a organizat un santier arheologic, ale carui obiective princi­pale au fost fundatiile Turnului Coltea. Constructia se īnalta pe axul longitudinal al bisericii la 20 m distanta fata de scarile pridvorului. Fundatiile au fost realizate din piatra, folosindu-se bolovani de rīu, prinsi īntr-un mortar alcatuit din var, pietris cu mici bucati de carbune si fragmente de cara­mizi. De la nivelul de calcare, turnul a fost īnaltat numai din caramida. Planul īnscria un dublu H, cu o suprafata totala de 100 m'-, īn baza cerceta­rilor arheologice si a desenelor slugerului N. Ote-telesanu s-a putut aprecia ca edificiul atingea īnal­timea de cea 54.

Fotografiile si unele desene pastrate, īndeosebi ale lui N. Oteteleseanu, dau putinta de a reconsti­tui edificiul. Astfel, acesta avea acoperisul termi­nat cu o streasina īnaltata de care erau prinse patru turnulete. Deasupra intrarii se afla o piatra drept­unghiulara, īmpodobita cu decor floral ce īnscria doua suprafete patrulatere, dintre care una pastra īnsemne heraldice. Etajul īntīi a fost despartit de cel urmator printr-un brīu de caramida. Fatada vestica a etajului doi era dominata de un trafor si de pisania sprijinita pe doua colonete adosate ce īncadrau o fereastra. Pe latura de sud se rega­seau traforul si fereastra. Catul trei, mai scund, avea un balcon īnchis cu balustrada, alcatuita din parapete de piatra pe suprafetele carora alternau

.17


trei motive : acvila cantacuzina, un ornament flo­ral si altul cu un vas cu flori. Balustrada se susti­nea pe console, terminate cu capete de lei, sculp­tate īn piatra. Pe fiecare latura existau grupuri de cīte doua ferestre prelungi. Pe o latura se afla ceasornicul. Acoperisul, executat īn stil baroc cu foisor deschis, era flancat la colturi de patru tur­nulete. Peste acoperisul foisorului se gaseau doi bulbi cu o cruce deasupra ultimului.

Dupa o vremelnica īntrebuintare ca foisor de foc, Turnul Coltea va avea exclusiv aceasta desti­natie īntre anii 1847-1888. La cererea Eforiei spi­talelor civile, cu avizul Consiliului tehnic, munici­palitatea a hotarīt darīmarea turnului, īn august 1938.

In prezent, datorita cercetarilor arheologice care au stabilit planul Turnului Coltea si au adus ele­mente noi īn privinta identificarii constructiei s-a putut marca cu dale din piatra alba locul acestui monument impozant, la timpul sau, din Bucuresti.

In anii 1641-1642, Udrea sluger construia o bi­serica din lemn, edificiu ramas, prin uciderea cti­torului, fratelui acestuia, Coltea Doicescu ; de la el si-a luat numele atīt mahalaua, cīt si īntregul com­plex arhitectural. Aici, marele spatar Mihail Can-tacuzino a īnaltat, īncepīnd cu anul 1701, un com­plex de cladiri : turnul, edificiul cu hanul Trei Ierarhi, trei paraclise, un spital cu 24 de paturi, o spitarie, casa pentru chirurg si o scoala. Con­structiile terminate prin anii 1714-1715 au fost īnconjurate cu zid.

Monumentul, caracteristic epocii brīncovenesti, prezinta īnsa si unele influente ale barocului ita­lian, identificabile la decorul portalului intrarii.

O trasatura caracteristica a constructiei o consti­tuie modul de decorare a pridvorului sprijinit pe zece coloane cilindrice de piatra, cu capitetele turtite si largi, sculptate cu motive florale si zoo­morfe ; bazele coloanelor pridvorului sīnt legate īntre ele prin parapete de piatra, cu cīte un fleuron sculptat.

Usa intrarii si tīmpla au fost, de asemenea, sculp­tate īn stilul brīncovenesc.

īn tencuiala exterioara s-au dezvelit urmele zu­gravelii īn fresca.

48


Hanul Manuc la mijlocul secolului trecut, dupa un desen de Lancelot.

Imaginea   actuala  a   hanului  Manuc   asa   cum   arata   īn   urma restaurarii din anii 1967-1970.



384


 


Coif din Latčne, clatind din secolul al IV-lea ī.e.n., descoperit īn satul Gavani, comuna Gavanele.

Reprezentare  zoomorfa  geto-dacica,  de  la  mijlocul  secolului I ī.e.n. gasita la Cirlomanesti.


Suferind urmarile unui incendiu (1739) si ale unui cutremur (1838), complexul a fost renovat si īn parte repictat, lucrarea īncredintīndu-se pictoru­lui Gh. Tattarescu (1871).

3. HANUL MANUC

A fost amenajat - se spune - īn anii 1804-1806 de catre Emanuel Mīrzaian-bei. Prima mentiune referitoare la o proprietate a lui Manuc se gaseste īn cronica lui loan Sin Dobre care povesteste in­cendiul din 23 august 1804. El arata ca īn timpul calamitatii au ars ,,doua poduri pe gīrla, unul la Poarta de Sus, altul a lui Manuc, cu hanul lui Ma­nuc ; si īnca un pod ce mergea peste gīrla la ca­sele ispravnicului de ungureni, īn dreapta hanului lui Manuc".

Inaugurat la 30 iulie 1971, dupa o ampla restau­rare, Hanul Manuc se prezinta astazi ca rezulta t al mai multor etape de constructie, īntregul edificiu ocupa coltul de sud-est al Curtii domnesti. Cerce­tate cu ocazia sapaturilor din anii 1967-1970, zi­durile de incinta, groase, ridicate din caramida, in­dica limitele Curtii Vechi pīna catre mijlocul secolului al XVIII-lea, cind se īnregistreaza o usoara extindere spre est, īnlaturīndu-se unele case modeste de tīrgoveti.

Cladirea a beneficiat de doua pivnite lungi de cite 43 m ce comunicau īntre ele. īn interior acestea erau amenajate cu un strat subtire de mortar.

In anul 1839 doi calatori scotieni gazduiti la Hanul Manuc consemnau ca acesta era o cladire foarte vasta ce acoperea aproape un hectar de loc. La parter se aflau grajdurile pentru cai si remi­zele pentru vehicule. La etajul īntīi se gaseau ca­merele calatorilor īn trecere, iar la etajul al doilea camerele celor ce ramīneau mai mult de sase luni īn oras. Etajul avea jur-īmprejur o galerie pe care stateau grupuri-grupuri de calatori de diferite neamuri : rusi, unguri, greci etc.

Avariat de cutremurul din anul 1838, hanul Ma­nuc a fost repede reparat, īn anul 1842 din cauza viiturilor apelor se executase spre Dīmbovita un zid din piatra.

49


īn anul 1870 s-au facut noi reparatii, īnchizīn-du-se pridvoarele, īnlocuindu-se acoperisul, parte din sindrila, parte din tigla, cu unul nou din tabla.

Dupa anul 1870 pe latura estica a curtii a fost īnaltata sala Dacia, ce ocupa o suprafata de 300 m2.

Cercetarile arheologice din exterior au permis stabilirea nivelului ulitei din secolele XVIII-XIX aflat cu 0,82 m mai jos decīt cel existent īn 1970. Pe baza acestor observatii cota strazii 30 Decem­brie a fost coborīta.


4. MUZEUL CURTEA VECHE VOIEVODAL

Str. 30 Decembrie


PALATUL


īn imediata vecinatate a Hanului Manuc, poate fi vizitat muzeul organizat īntr-un monumeni ar­heologic, ce ocupa o suprafata de cea 5 000 m'-'.

Initiativa construirii unui edificiu corespunzator cerintelor Curtii domnesti apartine lui Vlad Ţepes, care a stabilit resedinta voievodala la Bucuresti. O scrisoare īn limba latina, trimisa brasovenilor, la 13 iunie 1458, scrisa ,,linga cursul rīului Dīmbo­vitei" si documentul din 20 septembrie 1459 dat din "cetatea Bucuresti" i-au determinat pe istorici sa considere ca īn perioada iunie 1458 - septem­brie 1459 a fost ridicata, chiar īn prezenta voievo­dului, Cetatea Bucurestilor.

Constructia de forma dreptunghiulara (30,45 m lungime si 22,75 m latime), īnaltata din bolovani de rīu si mortar, era dotata cu subsoluri īnalte si un parter, ce īnchideau o curte interioara, īn prezent, vizitatorul are posibilitatea sa urmareasca zidurile din bolovani de piatra pe laturile exterioare ale edificiului.

Curtea domneasca a cunoscut o serie de refaceri si īnnoiri. Devenit neīncapator, palatul a fost marit īnca din a doua jumatate a veacului al XVI-lea, īn vremea domniilor lui Mircea Ciobanul si a lui Patrascu cel Bun, adaugīndu-i-se noi constructii pe latura de est. Tot lui Mircea Ciobanul īi apartine initiativa ridicarii bisericii de la Curtea Veche.

Din fosta resedinta voievodala s-au putut sur­prinde numai zidul vestic, zidul estic, mult afec-

50


tat, si patru din cei sapte piloni ai pivnitei. Ample refaceri s-au realizat si īn secolul urmator, īn vre­mea lui Matei Basarab, Grigore Chica si Constan­tin Voda Brīncoveanu, perioada de domnie a lui Voda Brīncoveanu īnsemnīnd de fapt apogeul Curtii domnesti din Bucuresti.

Astfel, Del Chiaro considera atīt planul, cīt si constructiile īnconjuratoare ca avīnd o marime deosebita, lucrate din caramida, piatra si marmura. Peretii din interior, īmpodobiti cu fresca, erau aco­periti spre exterior cu un strat de tencuiala alba. Perdele de matase si covoare orientale īmpodo­beau salile si culoarele.

'.*:*№.:.!..'::.*..:....*:...:.!..

C

CURTEA INTERIOARA IN SECOLUL XV


£:'."'v!s> '..?'.'.'.


J


2          1

l         \

| l ' l |  Ziduri din secolul  X!V                   o       2       1       6 m


Ziduri din secolul XV

Planul   Curtii   domnesti   (Curtea  Veche)  din  Bucuresti   (dupa Panait I. Panait īn "Revista muzeelor", 4, 1969, fig. t).

Opera lui Brīncoveanu s-a straduit sa o conti­nue, īn scurta sa domnie, stefan Cantacuzino, prin īmbunatatiri aduse bisericii Curtii domnesti - ridi­cata īn timpul lui Mircea Ciobanul - si prin con­struirea unui mic palat cu opt odai. O data cu

51


domniile fanariote, Curtea domneasca din Bucu­resti intra īntr-o rapida decadere. Cīteva repetate incendii si naruiri provocate de calamitati natu­rale, precum si ocupatiile straine concura la dis­trugerea ei rapida. Ultimele zile ale existentei Curtii Vechi au fost legate de domnia lui Con­stantin Voda Hangerli. īncercīnd sa repare palatul, dar lipsindu-i fondurile necesare, Hangerli hota­raste, la 25 aprilie 1798, vinderea la licitatie a perimetrului Curtii voievodale. Pe teritoriul pala­tului s-au īnfiripat cīteva binale si zalhanale de carne, pentru ca la īnceputul secolului al XIX-lea coltul de sud-vest al Curtii sa fie cumparat de Manuc-bei, ce a īnaltat hanul cu acelasi nume.

Prin cercetari arheologice organizate, au fost surprinse etapele de constructie ale complexului arhitectural. Cadrul general este dat de edificiul īn ruina.

Vestigiile sīnt prezentate īntr-o stricta functio­nalitate cronologica.

Primul sector al muzeului este acela al cetatilor din secolele XIV-XV si al subsolului palatului, folosit la īnceput pentru depozitarea alimentelor Curtii domnesti, iar din secolul al XVII-lea drept loc de detentie a boierilor īnvinuiti de razvratire politica.

lntr-un spatiu lateral au fost pastrate locuinte din perioadele prefeudala si feudala timpurie.

Circuitul monumentului da posibilitatea studierii fatadei exterioare a cetatii, din sectorul bazine-telor. La fel, urcīnd din subsolurile palatului, poate fi vazuta fatada acoperita cu tencuiala alba, a ce­tatii lui Vlad Ţepes. īn partea de nord-vest, prin-tr-o usa, se putea patrunde īn camerele de la rasarit.

Sala cu lunete putea servi drept spatarie mare, īn timpul domnilor serban Cantacuzino (1678-. 1688) si Constantin Brīncoveanu (1688-1714). īn continuare, sala tronului ocupa perimetrul celor doua travée de la subsol.

Ultima terasa ofera o vedere asupra casei atri­buita lui Constantin Mavrocordat, la mijlocul secolului al XVIII-lea, īnglobata ulterior īn an­samblul Hanului Manuc si biserica Curtii domnesti.

52


Spre nord se profileaza vestigiile caselor dom­nesti, adaugate palatului, la jumatatea secolului al XVI-lea.

Tot īn acest ansamblu muzeistic, de o certa va­loare patrimoniala, au fost īnseriate vitrine al ca­ror continut .-. ceramica, unelte, bombarde -, ilustreaza variatul material arheologic descoperit īn complexul Curtii Vechi.

C. SUDUL BUCUREsTILOR

Al treilea itinerar ne conduce prin sudul Capita­lei, unde se pot vizita diferite edificii.

1. DEALUL PATRIARHIEI

Aleea Patriarhiei nr. 21

Pe Dealul Patriarhiei, cu ocazia unor lucrari de restaurare a bisericii, s-a efectuat, īn august 1960, un sondaj arheologic, īn scopul precizarii principa­lelor etape de locuire a acestei coline.

Cercetarile au dovedit ca locul a suferit pu­ternice si repetate transformari. Lipsa totala a ni­velelor de locuire feudala se datoreste raderii su­perioare a dealului. S-a presupus, pe baza rezulta­telor arheologice obtinute, ca operatia de nivelare a colinei s-a petrecut la mijlocul secolului al XVII-lea, cīnd ridicarea unui edificiu impunator prin proportiile sale a cerut largirea suprafetei de constructie, īn timp ce īncepīnd cu veacul al XVII-lea partea superioara a dealului a fost desco­perita, versantii de sud-vest si vest au fost īnaltati ulterior prin depunerea unei uriase cantitati de pamīnt.




Sondajul īn afara unor urme de locuire din epo­ca bronzului, destul de sporadice, nu a putut sur­prinde nici un indiciu referitor la īnceputurile vietii feudale pe aceasta colina.

Ridicarea bisericii īnceputa īn vremea domniei lui Constantin serban (1654-1658) este īncheiata, īmpreuna cu zidurile īnconjuratoare, de urmasul sau la domnie, Mihnea al Ill-lea Radu (1658- 1659) ; pictura lacasului s-a realizat sub Radu Leon (1664-1669).

53


Biserica, cu un plan treflat, constituie unul din monumentele reprezentative ale arhitecturii romā­nesti din secolul al XVII-lea. īn dreapta bisericii se gaseste Palatul mitropolitan, iar īn stinga Pa­latul Marii Adunari Nationale ; īn fata se afla paraclisul si clopotnita.

Complexul īnconjurat de ziduri puternice, era flancat de cele doua turnuri-clopotnita.

2. COMPLEXUL FEUDAL RADU VODĂ

Str. Radu Voda nr. 18

īn anii 1953-1954, cercetarile arheologice bucu-restene s-au axat asupra complexului arhitectonic de la Radu Voda, ridicat īntre anii 1575-1577 de voievodul Alexandru al II-lea Mircea.

La timpul sau, ansamblul s-a relevat prin mare­tia constructiilor din jur, ce īl īmprejmuiau ca pe o fortareata, dar folosind si dreot chilii ale calu­garilor.

Evenimentele de la sfīrsitul secolului al XVI-lea nu au fost favorabile complexului numit pe-atunci Sfīnta Troita. Dupa lupta de la Calugareni din 13/23 august 1595 si ocuparea Bucurestilor si Tīrgovistei, Sinan pasa si-a instalat īn capitala Ţarii Romānesti cartierul sau general. Ca o prima masura el a forti­ficat constructia, transformata īn pulberarie, cu o palisada si un sant ("palanca" lui Sinan pasa), īn octombrie 1595, īn fata ofensivei glorioase a lui Mihai Viteazul, otomanii s-au vazut nevoiti sa pa­raseasca īn mare graba Bucurestii, iar īn timpul retragerii au aruncat īn aer complexul de la Sfīnta Troita. Abia īn anul 1613, Radu Mihnea (1601- 1602; 1611-1616), fiul lui Alexandru al II-lea Mircea, a īnaltat, īn acelasi loc. o alta biserica cunoscuta sub numele de Radu Voda. stefan Can-taculzino (1714-1715) a adus unele īmbunatatiri si a reparat lacasul.

In anul 1875, Titu Maiorescu a hotarīt sa fie darīmate chiliile, asa īncīt din frumosul ansamblu au ramas numai biserica si un turn al clopotnitei.

Cercetarile arheologice, cuprinzind īntreaga co­lina de la Radu Voda, au scos īn lumina materiale din epoca bronzului (1700 ī.e.n.), precum si restu­rile unei asezari fortificate geto-dacice (secolele

54


III ī.e.n. - I e.n.)- īn secolul al VI-lea e.n. colina a fost din nou populata, īnainte de a fi creata marea asezare feudala, au existat urme de viata ce dateaza din secolele VII-X e.n.

Cele mai vechi vestigii feudale propriu-zise des­coperite pe aceasta terasa dateaza din a doua ju­matate a veacului al XV-lea (resturi de locuinte, gropi de cereale, morminte, ceramica), indicīnd deci urme materiale anterioare celor din anii 1575-1577.

Urmele feudale continua si īn prima jumatate a veacului imediat urmator. Au fost dezvelite nume­roase resturi de constructii, datīnd din timpul la­casului Sfintei Troite (1577-1595). Dar distruge­rea provocata de catre turci īn anul 1595, a dus la disparitia īntregului ansamblu, acoperit total cu cenusa pentru 20 de ani.

Refacerea constructiei īn tinpul lui Radu Mih-nea si a fiului sau Alexandru a lasat multe urme īn pamīnt. īn acest sens s-a descoperit īn totali­tate ansamblul manastirii denumit, dupa ctitor, Radu Voda.

Secolul al XVIII-lea se remarca mai putin sub aspectul constructiilor.

īn mod deosebit īn cadrul cercetarilor se cuvine a fi subliniata cantitatea mare de obiecte desco­perite, apartinīnd secolelor XV-XIX (ceramica, cable, monede, obiecte de uz casnic).

3. FOIsORUL MAVROCORDAŢILOR

Str. Foisor

Pe un deal din vecinatatea Dīmbovitei, domnitorul Nicolae Mavrocordat (1715-1716; 1719-1730) a īnaltat, īnainte de anul 1724, ,,casa de priveala si racoreala". īn curtea locuintei īmprejmuita cu zi­duri, doamna Smaranda, cea de-a treia sotie a lui Nicolae Mavrocordat, a cladit, īn anul 1745, o bi­serica.

īn anul 1854 aici functiona o scoala a mahala­lelor, dar peste cītiva ani din fostele case de agre­ment ale primului domn fanariot puteau fi vazute numai niste ruine.

55


Prima reprezentare cartografica a cladirii este planul Borroczyn (1844-1846) unde īn plansa 74 pot fi urmarite meandrele Dīmbovitei din mahalaua Foisor, fiind marcate īn stīnga rīului ruinele pala­tului. Aceeasi locuinta, cu o anexa, mai este figu­rata īn planul Fr. Jung din anul 1856.

Un tablou ce apartine pictorului H. Trenk, sem­nat si datat 1864, īnfatiseaza o casa īn ruina ale carei ferestre sīnt prevazute cu arcade.

Pe terenul unde cīndva existau casele Mavrocor-datilor, au fost efectuate, īn anii 1964-1965, cerce­tari arheologice, īn felul acesta s-a stabilit planul constructiei. De mici dimensiuni ea ocupa o suprafata de aproape 300 m2 cu urmatorul plan : trei camere spre est si altele trei spre vest legate printr-un coridor orientat nord-sud. Una dintre ca­mere, cea mai mare, era asezata īn extremitatea vestica si servea, poate, drept camera de primire a domnului.

īn afara de cele doua ziduri exterioare conser­vate īn curtea bisericii, restul īncaperilor nu mai pot fi zarite la suprafata nivelului actual de cal­care. Din aceasta cauza īn timpul cercetarilor nu au fost surprinse nici ferestrele.

īn pictura lui H. Trenk apare o locuinta cu bolta si arcade. Prin sapaturile efectuate nu s-au consta­tat pe portiunile de ziduri dezvelite, resturi de la arcade sau bolti, de asemenea, nu s-au identificat nici resturi din acoperis.

Din documentele vremii rezulta ca aceasta locu­inta era prevazuta cu un foisor, de unde īi vine si numele de "Foisorul Mavrocordatilor". īn ca­drul cercetarilor arheologice efectuate īn fostul perimetru ocupat de casa nu au fost gasite ele­mente constructive care sa poata dovedi existenta unui foisor. Poate ca pe doua dintre laturile culoa­rului, ce formeaza un unghi iesit īn afara compa­rativ cu restul planului locuintei, spre curte sa fi existat arcade libere. Acest pridvor deschis ar fi putut servi drept foisor si loc de privit. Dupa pa­rasire, casa a fost demantelata de locuitorii din vecinatate asa īncit cercetatorii nu au mai avut posibilitatea sa surprinda arcadele cladirii.

56


Constructia, de dimensiuni modeste, a cuprins un plan arhitectonic unic, neīntīlnit, pīna īn prezent, la nici o locuinta feudala romāneasca.

Casa feudala a suprapus, partial, o asezare mai veche din veacurile VI-VII e.n. masata mai ales īn partea vestica a dealului. Din aceasta s-au cer­cetat trei bordeie, prevazute fiecare cu cīte un cuptor menajer si ceramica masata īn jurul lor.

D. SPRE  NORDUL  CAPITALEI

Pe malurile Colentinei, de la intrarea rīului īn raza municipiului, exista o serie de statiuni arheologice care au īntregit sau au confirmat datele legate de cunoasterea istoriei Capitalei, de-a lungul timpu­rilor.

1. TĪNGANU

Pe o terasa, īn prezent plantata cu brazi, acolo unde valea Tīnganului īntīlneste vechea matca a Dīmbovitei, la aproximativ 500 m distanta de ac­tualul sat Tīnganu, a dainuit o locuire geto-daca, suprapusa de o ctitorie a voievodului Radu cel Frumos.

In cadrul cercetarilor privind īnceputurile ora­sului Bucuresti, au fost initiate sapaturi arheologice si la Tīnganu. Lucrarile s-au desfasurat īn anii 1961, 1963-1964 si 1966. Sectiunile trasate au per­mis dezvelirea fundatiilor lacasului de īnchina­ciune, studierea caselor egumenesti, studierea unor bordeie feudale, precum si a unor locuinte geto-dace īngropate īn pamīnt, deshumarea a 251 mor­minte aflate īn imediata vecinatate a lacasului, recuperarea unui variat material ceramic (secolele XV-XVIII), a unor monede si inele aflate asupra celor īnmormīntati. S-a constatat lipsa unui sistem de fortificatii de aparare īntīlnit de obicei la con­structiile de acelasi gen, pe care voievozii Ţarii Romānesti le foloseau ca locuri īntarite īmpotriva invaziei otomane. Deci era o constructie monahala aparata prin conditii naturale de apele vechii albii a Dīmbovitei si de padurea ce strajuia latura nor­dica a promontoriului.


.4-<


Ctitorul ei, Radu cel Frumos, a īnaltat-o probabil, īn dorinta de a avea un loc de popas īn drumurile dese ce le īntreprindea spre raialele turcesti ds la Dunare.

La Tīnganu, lacasul de plan treflat, a fost īn­conjurat de case modeste din paianta si bordeie. Primele locuinte, plasate la 10 m īn raport cu absida sudica, au fost incendiate, īn august 1595, de catre o invazie otomana. Ele sīnt marcate prin-tr-un strat gros din chirpic si carbune care īnscria o suprafata patrulatera. Locuirea calugarilor a con­tinuat apoi tot īn case de paianta, ridicate la circa 20 m īn raport cu edificiul religios, fiind jefuite si acestea īn anul 1658-1659, tot de catre turci.

Prin cercetarile arheologice efectuate s-a deter­minat existenta unui palat egumenesc din cara­mida, cladit īn a doua jumatate a secolului al XVII-lea, perioada de modesta redresare a laca­sului. Constructia rectangulara (15 m X 6,5 m) avea amenajat pe latura de nord un coridor de in­trare. Subsolul era compartimentat īn doua īnca­peri. Materialul ceramic aflat īn locuinta, bogat si variat, cuprindea vase, teracote ornamentate, olane.

Asezarea geto-daca taia īn parte pe aceea feu­dala, si s-a pastrat pe o suprafata restrīnsa as 660 m2. Era nefortificata, cu locuinte de suprafata ori īngropate. Din inventarul descoperit rezulta ca locuitorii se ocupau cu agricultura, cresterea vi­telor, pescuitul, torsul, tesutul si olaritul.

Pe baza ceramicii descoperite, precum si a doua fibule, complexul s-a datat īn veacurile II-I ī.e.n.

2. CERNICA

La aproximativ 4 km distanta de Tīnganu, pe un promontoriu situat īntre padure si malul de vest a! lacului Cernica, īn raza satului Caldarām, s-au desfasurat, pe o perioada īndelungata de timp, sa­paturi arheologice. Pe teritoriul cercetat s-au des­coperit urmele mai multor locuiri ce-si au īncepu­tul īn mileniul al IV-lea ī.e.n. si continua pīna la sfīrsitul veacului al XVIII-lea. Amintim doua ase­zari ale culturilor Dudesti si Boian, o necropola a culturii Boian, vestigii de locuire apartinīnd cul-


58




turilor Glina III (mai limitate) si Tei (mai nume­roase), locuinte ale vechiului sat feudal Maraci-neni, īnfiintat īn a doua jumatate a secolului al XVI-lea, conacul stapīnului feudal, transformat la īnceputul secolului al XVII-lea īn chiliile manas­tirii Iezerul, un paraclis, precum si cimitirul medie­val format īmprejur. De asemenea, au fost gasite si vestigii care atesta existenta unor triburi geto-dace (secolul IV ī.e.n.) si din veacul al VI-lea e.n.

Necropola neolitica a constituit cel mai mare complex arheologic cercetat aici ; astfel aceasta a ocupat centrul si estul terasei pe o suprafata de 12000 m2. Deci a fost unul dintre cele mai mari cimitire neolitice din Europa, care dupa inventar s-a īncadrat īn prima jumatate a mileniului al IV-lea ī.e.n.

Cei īnhumati au fost descoperiti īn pozitia īntins pe spate, cu exceptia a cītorva īmnormīntati chircit.

īntre necropola si asezarea Boian exista o zona libera, ceea ce dovedeste o evolutie a conceptiilor funerare din epoca neolitica. Inventarul gasit asu­pra celor īnhumati era compus din vase, depuse līnga capul, bazinul sau femurele mortilor, topo-rase-daltite, unelte din silex (lame, gratoare), in­strumente de os (ace), podoabe din os (inele, pan­dantive, margele).

3. PANTELIMON

īn anul 1970, cu ocazia lucrarilor de terasare si amenajare a fundului noului lac Pantelimon, au fost identificate si cercetate morminte ce au apartinut unui cimitir medieval. De asemenea, s-au depistat si urmele unei constructii de caramida īn jurul ca­reia se īnscrie cimitirul semnalat, care dupa in­ventar - copci pentru vesminte, o pafta, ace pen­tru prins marame, precum si monede germane si otomane - se īncadreaza īn veacurile XVIII- XIX apartinīnd satului Pantelimon, mentionat car­tografic pe acest teritoriu īn veacul al XVIII-lea. īn anul 1967, pe un bot de terasa, deasupra zonei inundabile a lacului Pantelimon un sondaj arheo­logic a constatat prezenta unor materiale hallstat-tiene, precum si din secolele II-III, IV si VI-VII e.n.

59



Popasu! Csrnica

Manastirea __j Cernica līļVCernica


 


 


1.       Snagov.

2.       Buftea.

3.       Chitila.

4.       Straulesti.

5.       Bucurestii Noi.

6.       Spre Stoenesti (35 km) si Potlogi (45 km).

7.       Palatul Ghica Tei.

8.       Complexul arhitectonic Plumbuita.

9.       Fundenii Doamnei.

10.     Marcuta.

11.     Pantelimon.

12.     Cernica.


13.      Tīnganu.

14.      Colectia de antichitati daco-romane si numismatica.

15.      Muzeul de istorie si arta a municipiului Bucuresti.

16.      Coltea.

17.      Muzeul de istorie al R. S. Romānia.

18.      Stavropoleos.

19.      Curtea Veche.

20.      Hanul Manuc.

21.      Dealul Patriarhiei.

22.      Radu Voda.

23.      Foisorul Mavrocordatilor.


4. FUNDENII DOAMNEI

Pe malul lacului Fundeni cercetarile arheologice din anii 1957-1958 au avut drept rezultat desco­perirea unei asezari din secolul al IV-lea e.n., ce a apartinut populatiei autohtone. Locuintele, lucrate din nuiele si chirpici, erau durabile. Aici s-a iden­tificat cel mai mare si mai bine pastrat cuptor de olar datīnd din secolul al IV-lea e.n. Prezenta sa demonstreaza continuitatea mestesugului olaritu­lui, mestesug ce perpetua elemente traditionale geto-dacice. In afara de ceramica de factura locala s-au mai gasit cīteva fibule, o catarama din bronz, un pieptene de os, atestīnd astfel relatiile pe care locuitorii le aveau cu lumea romana din sudul Dunarii.

īn apropierea asezarii din secolul al IV-lea e.n. este situata biserica Fundenii Doamnei, monument de reala valoare artistica, ridicata de marele spatar Mihai Cantacuzino īn ultimii ani al secolului al XVII-lea.

Decoratia exterioara, lucrata īn stuc de mesteri persani, atrage de la īnceput atentia vizitatorilor. Peretii exteriori sīnt īmpartiti īn trei registre, de doua brīie formate din cīte un ciubuc cu tencuiala ce imita solzii de peste, īncadrat de alte doua ciu­buce mai subtiri, cu aspect de funie. Registrul in­ferior este īngust si decorat cu niste romburi legate īntre ele si īmpodobite cu o īmpletitura de flori si frunze. Registrul mijlociu, la rīndul sau, a fost or­nat cu 17 panouri, dintre care cele de pe fatada de nord, repeta pe cele de pe partea de est. Pe primul panou, se afla desenat un palat persan, prevazut cu trei caturi si doua scari, ce duc la o galerie cu arcade ; al doilea cuprinde imaginea unei fīntīni, iar urmatoarele trei pe cele ale unor glastre cu flori si motive zoomorfe.

Din aceste panouri se remarca unele ornate nu­mai cu trandafiri, altul īmpodobit cu floarea soa­relui si īn sfīrsit un al treilea cu lamīi si crengi īncarcate cu fructe, īntreaga ornamentatie a panou­rilor s-a executat numai din ipsos.

Registrul superior, īnsumeaza medalioane de īm­pletituri din frunze si flori. Medalioanele au fost despartite prin chiparosi īnalti.

62


īn pridvor poate fi admirata o ampla compozitie a zugravului Pīrvu Mutu (1657-1735) īnfatisīnd ,,Judecata de apoi".

Constructia, renovata īn anul 1860 de Doamna Maria Ghica, a fost numita de locuitorii orasului Fundenii Doamnei.

5. PALATUL GHICA TEI

Flancat de bogata vegetatie a Parcului Tei, Pala­tul Ghica Tei este plasat īn imediata vecinatate a lacului Plumbuita.

De peste trei milenii si jumatate aceasta terasa a rīului Colentina adaposteste colectivitati umane, unde pentru prima oara au fost identificate cu ani īn urma, creatorii culturii Tei (epoca bronzului), īn secolul al XVIII-lea aici s-au construit primele cladiri ale unei resedinte boieresti.

īn anul 1822 domnitorul Ţarii Romānesti, Grigore al IV-lea Ghica (1822-1828) a ridicat peste fun­datiile caselor vechi, actualul palat si celelalte cladiri ce-1 īnconjurau.

Palatul Ghica Tei, fosta resedinta de vara, este construit īn stil neoclasic, cu unele influente ale Renasterii franceze.

Intrarea īn palat se face printr-un hol mare de unds o scara dubla duce la catul superior. La etaj, holul este acoperit cu o bolta unde se pastreaza pictura originala cu motive romantice, executata de pictorul italian Giacometi.

La catul superior se afla fosta sala mare a Diva­nului Ţarii Romānesti, salonul de vīnatoare, pre­cum si fostele apartamente domnesti.

La parter, pe latura de sud, este amenajat mu­zeul unde sīnt conservate ziduri ale vechilor case si obiecte arheologice.

Originala s-a pastrat si feroneria īntregii cladiri.

Cercetarile arheologice din anii 1978-1980, pri­lejuite de restaurarea palatului, au evidentiat fun­datii din secolul al XVII-lea, baia domneasca si instalatiile de canalizare a apei. De asemenea, prin sapaturile realizate īn partea estica a perimetrului constructiei īn jurul clopotnitei si a zidului de nord al palatului s-au urmarit doua obiective : 1. Depis-



63


tarea si determinarea zonei cuprinse de vestigiile palatului Ghica. 2. Corelarea stratigrafica a noii portiuni cercetate atīt cu terenul pe care se afla palatul, cīt mai ales cu zonele limitrofe. Astfel īn partea de est a palatului Ghica au fost dezvelite vestigiile unei mari īncaperi boltite de 5 X 15 m, orientata spre marginea lacului Plumbuita, datata cu probabilitate īn veacul al XIX-lea.

īn vecinatatea palatului se gaseste biserica īnal­tata īn anul 1833, īn jurul caruia s-a aflat necropola familiei Ghica si turnul clopotnitei.

6. PLUMBUITA

Edificiului, situat īntr-o bucla a rīului Colentina, i-a fost asigurata īn epoca feudala o buna protectie prin ridicarea unor ziduri puternice, de cetate, īn perioada moderna, exploatarea lutului necesar fa­bricarii caramizilor a afectat promontoriul pe care este cladit complexul Plumbuita, punīnd īn mare pericol ctitoria. Ulterior īn urma unor restaurari si a masurilor luate de a limita exploatarea pamīn-tului, monumentul si-a recapatat amploarea. De asemenea, īn scopul protejarii zidurilor s-a trecut si la o umplere necontrolata a terenului, ceea ce a dus la depasirea cotei nivelului de calcare. Cu ocazia unor lucrari de restaurare s-au putut face unele observatii arheologice asupra nivelului ori­ginal de calcare din veacul al XV-lea.

De asemenea, cu ani īn urma prin sapaturi arheo­logice organizate, pe malul Colentinei īn apro­pierea complexului Plumbuita, s-a cercetat o groapa de provizii īn al carui continut s-a aflat un capac lucrat cu mīna, neornamentat, terminat printr-o apucatoare-protoma, cap de pasare, īnso­tit de alte fragmente ceramice getice, precum si de monede din argint, imitatii dupa tetradrahme thasiene.

Constructia īnceputa de Petru cel Tīnar (1559- 1568) terminata de urmasii acestuia Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577) si Mihnea Turcitul (1577-1583), si-a capatat denumirea de Plumbuita, de la acoperisul realizat din plumb.

64


La 25 octombrie 1632, īn apropierea lacasului s-a dat lupta dintre Matei Basarab ca pretendent la tron si Radu Ilias domn al tarii ; victorios Matei

Planul  complexului  arhitectonic  Plumbuita   (dupa  N.  Ghika-Budesti, Evolutia arhitecturii īn Muntenia ti Oltenia, III, Vea­cul al XVII-lea, 1932, plansa CXV).

Basarab este confirmat de īnalta Poarta voievod al Ţarii Romānesti. Acesta reface biserica si ridica īn incinta, īn dreapta intrarii "Casa domneasca de

65


la Plumbuita", terminata īn 1647. Avariata de cu­tremurul din 1802 si mai apoi reparata, constructia se compunea din sapte camere si o cuhnie, acope­rita cu sindrila.

La Plumbuita a functionat, īn ultima parte a se­colului al XVI-lea, o tipografie, unde īn anul 1582 a aparut un Tetraevanghel, prima carte tiparita īn Bucuresti.

Decorul exterior cuprinde fatadele īmpartite īn doua registre cu panouri drepte, la cel inferior si īn arc de cerc la cel superior.

Usa si ferestrele sīnt subliniate prin chenare de piatra sculptata.

Pictura originala de factura naiva se pastreaza īn naos si absidele laterale.

Ctitorii, Matei Basarab si Doamna Elina, Alexan­dru Ipsilanti si Doamna Ecaterina, pot fi vazuti zugraviti (ulterior a fost refacuta pictura) pe pere­tele din fundul pronaosului.

Edificiul īnconjurat de cladiri, era aparat de un zid foarte puternic. Intrarea īn curte era permisa pe sub turnul clopotnitei.

Dintre dependinte īn prezent se pastreaza buca­taria (īncapere patrata cu un cos de ventilatie).

īn partea sudica a incintei, poate fi vazuta casa domneasca din vremea lui Matei Basarab.

7. BUCUREsTII NOI

Pe malul drept al Colentinei, īn cartierul Bucurestii Noi, īn punctul unde rīul coteste, formīnd noul lac Grivita, īn iunie 1974, īn timpul lucrarilor execu­tate de Regionala C.F.R. Bucuresti īn vederea ame­najarii unui parc cu strand, s-au pus īn evidenta fragmente din chirpic din peretii unor locuinte, bucati mari de vetre si fragmente ceramice. Era cert ca teritoriul adaposteste o statiune arheolo­gica, a carei investigare s-a desfasurat īn perioada de vara a anilor 1974 si 1975.

Pe latura de vest a terasei au fost gasite urme materiale feudale (secolele XIV-XVI). Pe restul terenului s-au precizat case de suprafata si īngro­pate īn pamīnt, precum si un bogat inventar cu-prinzīnd ceramica si unelte din fier (o secera, un

66


cosor, un cutit), datate īn secolele II-I ī.e.n., deci īn epoca geto-dacica.

De asemenea, īntr-o groapa menajera s-au iden­tificat patru chipuri mari (doua din ele īntregibile). Prin dimensiunile si continutul ei aceasta poate fi considerata drept cel mai mare complex de provizii getic descoperit pīna īn prezent īn Cīmpia Romāna.

8. STRAULEsTI

Pe malul stīng al Colentinei, vizavi de locuirea getica de la Bucurestii Noi, pe un teren agricol īn cartierul Straulesti au fost cercetate īntre anii 1960-1977 doua asezari vecine : Straulesti-Maica-nesti si Nuci. Acestea s-au dovedit a fi sate des­chise alcatuite din bordeie si colibe de mici dimen-siuni,_construite dupa vechiul mestesug localnic, din īmpletitura de nuiele pe care era lipit chirpicul. In interior aveau uneori vatra sau cuptorul pentru īncalzit si preparat hrana. Alte ori vatra se afla īn afara locuintei. Ceea ce contrasteaza cu aspectul modest al locuintelor, este varietatea si bogatia re­lativa a inventarului : obiecte lucrate din fier de catre localnici (seceri, cutite, cosoare, scoabe, za­bale, pinteni), din lut (vase la roata sau cu mīna, prisnele si greutati de plasa) sau chiar obiecte de podoaba din bronz si argint (fibule, catarame, pandantive). Au fost gasite si piese de import sud-dunarene (monede, ceramica, podoabe). Dupa in­ventarul continut acestea se īncadreaza īn veacu­rile II-ŢII e.n. si apartin dacilor liberi.

Unele materiale arheologice arata ca la Strau-lesti-Maicanesti, terenul pe care s-a situat asezarea din secolele II-III e.n. a fost locuit si īn secolul urmator si chiar īn veacurile VI-VII e.n.

Suprafata locuirilor prefeudale, din terenul apro­piat Colentinei, la o adīncime de 1,50 m a cores­puns vetrei satului feudal Maicanesti, ale carei limite s-au extins pīna īn vecinatatea soselei Ba-neasa - Straulesti. Inventarul din cele peste 44 locuinte de suprafata ori īngropate prevazute cu cuptoare, īncadrat īn veacurile XIV-XVI, a fost alcatuit din vase smaltuite, discuri ornamentale ce

67




īsi fac aparitia īn case ale veacului al XV-lea, dar se generalizeaza īn cele din perioada imediat ur­matoare, cable plate cu motive geometrice, obiecte din fier (de uz casnic, vīrfuri de sageti, pinteni, cuie, belciuge).

Cel mai vechi cimitir al satului Maicanesti da­teaza din secolele XIV-XV. īn partea nordica a statiunii a existat masata necropola din perioada veacurilor XV-XVI.

Cu ocazia unor cercetari de suprafata pe terenul I.A.S. Mogosoaia, sectia Alba, tot pe malul stīng al Colentinei, īnspre soseaua Baneasa - Straulesti, au fost depistate fragmente ceramice ce apartin veacurilor IX-XI. Sapaturile arheologice ulteri­oare au stabilit existenta unor locuinte al caror in­ventar preponderent a fost ceramica, lucrata la roata cu decor incizat ori cu suprafata exterioara lustruita.

Descoperirea unui cuptor de redus minereul, pre­cum si a unor lupe din fier, rezultate din procesul metalurgic de prelucrare a metalului, dovedesc ca locuitorii se ocupau cu prelucrarea metalelor, īn mod deosebit a fierului, dar īn aceeasi masura tipurile de unelte descoperite īndreptatesc pe cer­cetatori sa afirme ca ocupatia de baza a locuitorilor era agricultura.

9.  CHITILA

Pe malul drept al Colentinei īn punctul denumit Chitila-Caramidarie cercetarile arheologice au per­mis semnalarea unor locuiri din epoca bronzului -i cultura Tei -, precum si din perioada de tre­cere de la bronz la Halstatt (cultura Coslogeni) sesizata pentru prima data pe teritoriul Capitalei. De asemenea, au mai fost depistate urme materiale geto-dace, precum si locuinte cu un bogat inventar din secolele VI-VII e.n.

10.  MANEsTI-BUFTEA

Urmīnd malul drept al rīului Colentina, īn raza localitatii Buftea, se afla fostul sat feudal Ma-nesti, cercetat arheologic.

68


Studiul s-a axat īn mod deosebit asupra necro­polei vechi din secolele XIV-XV si a celei din veacurile XVI-XVIII, precum si asupra bisericii de zid, ridicata īn a doua jumatate a veacului al XVI-lea, īn satul pe care Alexandru al II-lea Mir-cea īl daruia īn anul 1577 ctitoriii sale din Bucu­resti manastirea Sf. Troita. Distanta mica dintre cele doua necropole (circa 200 m) exclude posibili­tatea existentei a doua sate atīt de apropiate. In­ventarul bogat gasit asupra celor 122 īnmormīntati (secolele XIV-XV), compus din 37 inele si verigi de argint, 4 cercei, 16 catarame, 19 monede romā­nesti si straine a permis datarea complexului. Functionarea cimitirului a fost legata de existenta satului. Astfel cea mai veche moneda dateaza din vremea lui Radu I (1377-1383), iar cea mai noua piesa, un dinar batut īn Ungaria, de la Vladislav I (1440-1444).

Constructia īnaltata de Alexandru al II-lea Mir-cea, la mijlocul veacului al XVI-lea, numita de localnici manastirea ,,Cīrna" sau ,,La Cīrna", avea o necropola aferenta al carei inventar o dateaza īntre veacurile XVI-XVIII (īnceput).

Pe acelasi teren unde s-a aflat unul dintre cimi­tirele feudale au fost descoperite zece morminte din veacurile III-IV e.n. deranjate īn parte de cele medievale. Sīnt morminte de incineratie, rit pre­luat din cadrul civilizatiei geto-dacilor (secolul II ī.e.n. - I e.n.) unele dintre ele cu resturile cine-rare depuse īn urne, iar altele cu oasele calcinate asezate direct īn groapa adīncita, fara a avea re­cipiente. Inventarul mormintelor este sarac ; īn afara de urne īntr-un singur loc s-a descoperit o fibula de fier de tip romanic datata īn veacul al IV-lea.

Deci, cimitirul evidentiaza puternice elemente de traditie mai veche, dacica (incinerarea), dar, īn ace­lasi timp, si influente romane. Pe baza fibulei amin­tite si a vaselor-urna, complexul este īncadrat īn a doua jumatate a secolului al Ill-lea si īnceputul veacului urmator, el apartinīnd populatiei autoh-

69


tone si fiind, īn fapt, primul cimitir din aceasta pe­rioada descoperit pīna īn prezent īn teritoriul actual al Bucurestilor.

E. ĪN  ĪMPREJURIMILE BUCUREsTILOR

īn partea de nord-est 1. SNAGOV

La 30 km de Bucuresti (DN l catre Ploiesti si apoi lateral pe un drum asfaltat) se gaseste manastirea Snagov, situata pe o mica insula a lacului omo­nim. Constructia actuala, īnaltata īn anii 1517- 1521 de catre Neagoe Basarab pe locul unei mai vechi ctitorii din vremea domnitorilor Mircea cel Batrīn, Vladislav al II-lea si Vlad Ţepes, a fost zugravita īn anul 1565, prin grija voievodului Petru cel Tīnar. Pictura, reprezentīnd cel mai mare ansamblu mural medieval pastrat īn tara noastra, se pare ca apartine lui Dragomir cel Tīnar.

Planul arhitectural de tip clasic grecesc īnscris, amplificat lateral cu abside, seamana īntrucītva cu cel al bisericilor de la Muntele Athos.

Fatadele edificiului sīnt ornamentate cu doua rīnduri de arcade īnguste, īn unele dintre ele īn-scriindu-se ferestrele, īmpodobite cu placi de mar­mura alba traforata.

Cornisa constituie, de asemenea, un element de­corativ, alcatuit din doua siruri de caramizi ase­zate īn forma de dinti de ferastrau.

Antim Ivireanul, adus de la Constantinopol de catre domnul Constantin Brīncoveanu, a instalat aici o tipografie cu caractere chirilice, grecesti si arabe.

Insula de la Snagov a fost locuita din timpuri īndepartate, dovada fiind facuta de sapaturile ar­heologice (1933) din jurul manastirii; cercetarile au dus la descoperirea unor morminte de incine-ratie geto-dacice ce contineau cenusa, oase calci­nate, resturi ceramice si monede, imitatii dupa sta-terii lui Filip al II-lea, precum si monede republi­cane romane si dyrrachiene.

70


In preajma manastirii s-au identificat morminte de inhumatie, datat īn secolele XIV-XIX pe baza monedelor emise īn vremea lui Mircea cel Batrīn, precum si a unor piese unguresti, poloneze, litua­niene si romānesti.

īn interiorul lacasului, un mormīnt īn care s-au descoperit elemente asimilate cu Ordinul Drago­nului a fost considerat de unii cercetatori ca fiind mormīntul lui Vlad Ţepes, ctitor al manastirii.

2. CĄLDĄRUSANI

īn partea de sud-est a Snagovului, nu déparie de apele lalomitei se īnalta complexul arhitectonic Caldarusani, asezat pe o limba de pamīnt, intrata īn lacul cu acelasi nume. Planul bisericii, construita īntre anii 1637-1638 de catre domnul Matei Basa-rab, reia īn forme interpretate pe cel al Episcopiei din Curtea de Arges. In anul 1778 i-a fost adaugat pridvorul vestic, iar chiliile au fost completate cu un cat.

Trebuie retinut faptul ca ctitorul a īnfiintat aici si o tipografie. Interiorul a beneficiat de o pictura bogata, din care s-au pastrat tablourile votive din pronaos, ce īnfatiseaza ctitorii : Matei Basarab si doamna Elina. Usa de1 la intrare este ornamentata cu sculpturi frumoase de influenta orientala. Aici functioneaza un muzeu unde printre manuscrisele vechi se remarca o serie de tablouri votive pictate īn perioada 1854-1855 da pictorul Nicolae Grigo-rescu.

Lucrarile de restaurare īncepute īn anul 1952, coroborate cu cercetari arhitectonice si arheologice - de stabilire a vechiului nivel de calcare -, au respectat constructia originala, īn cadrul careia pivnitele constructiei pastreaza caracterul arhitec­tural al epocii lui Matei Basarab.

In partea de nord-vest 1. STOENEsTI

La 35 km nord-vest de Bucuresti pe autostrada ca­tre Pitesti si la 30 km pe soseaua Bucuresti - Bolintin-Vale - Potlogi, īn satul Stoenesti, pe ma-


L


71


01   2   3456789 10 m

l i l i I . l . i i i . i . i . i i i i-i

Planul manastirii Caldarusani (dupa N. Ghika-Budesti, op. cit., plansa CLXXXII1).


Iul stīng al Sabatului, se īnalta un frumos palat, remarcabil monument de arhitectura brīncove-neasca, construit īn anii 1710-1715 de Gavril Dru-ganescu, fost mare vornic. Cladirea, compusa din doua niveluri, demisol si parter, a suportat de-a lungul vremii mai multe restaurari, respectīndu-i-se īnsa stilul arhitectonic initial. Astfel, la o prima restaurare corpului central i s-a adaugat o aripa, a doua fiind alipita īn partea estica a conacului, prin restaurarile din 1940-1942, cīnd si foisorul, al carui acoperis sustinut de opt coloane cu capite­luri sculptate īn relief, este si el putin largit.

Restaurarile masive efectuate īntre anii 1965-. 1967 īmpletite cu cercetari arheologice (care au constatat nivelul original de calcare) au adus cla­direa la aspectul actual.

Constructia se remarca printr-o loggie lunga de ] 8 m cuprinzīnd sapte arcade sustinute de coloane cu capiteluri īmpodobite de sculpturi. Pe latura nordica a casei exista un frumos foisor cu arcade sprijinite pe coloane ale caror capiteluri sīnt orna­mentate īn acelasi fel.

īn 13 sali ale fostului conac este organizat Mu­zeul de arta populara din Cīmpia Dunarii.

2. POTLOGI

La 45 km nord-vest de Bucuresti pe soseaua natio­nala Bucuresti - Pitesti dupa ce este depasit satul Lunguiet si apoi pa drumul modernizat spre Pitaru, sau coritinuīnd drumul spre Stoenesti prin Bolin-tin-Deal, se ajunge īn comuna Potlogi, asezata īn­tre luncile Argesului si Sabarului.

īn centrul satului se īnscrie vechea Curte domneasca de forma dreptunghiulara. Constantin Brīncoveanu, īnca de pe vremea cīnd era mare spatar, folosea īn mod curent aceasta casa drept popas īn drumurile sale dintre Bucuresti si Tīrgo-viste.

Marginita la nord de apele unui helesteu - la care se ajungea coborīnd printr-o gradina - peri­metrul curtii este īnchis pe celelalte laturi de un zid īnalt de caramida.

73


La īnceput suprafata terenului era īmpartita īn trei curti diferite, separate īntre ele prin ziduri si prin cladiri anexe.

īn fata, spre sosea, se gasea curtea de primire, īn stīnga aceea de serviciu, despartita de prima printr-un rīnd de cladiri cu portice ; īn fund, din­colo de palat, pīna spre helesteu, se afla gradina.

Palatul, ramas īn zilele noastre izolat prin dispa­ritia zidurilor si cladirilor anexe, formeaza un plan dreptunghiular avīnd īn fata un foisor. Patru scari exterioare flancati casa pe cele patru parti ale sale. La parter exista o pivnita boltita, īncadrata de un rīnd de īncaperi, prevazute cu o loggie mare, orientata cu vederea spre helesteu.

La etaj īncaperile destinate domnitorului si fa­miliei sale - dormitoare, sali de receptie, camere de lucru si o sala mare de mese -. erau īnalte si boltite.

īn trecut, acoperisul, executat din sindrila, a fcst īnlocuit cu olane.

Intrarea principala se facea, prin foisor, de pe latura sudica, printr-o usa deasupra careia este fixata pisania de piatra.

O loggie mare cu coloane si capiteluri de piatra sculptate ocupa partea centrala a monumentului.

Fatadele palatului aveau o bogata ornamentatie redata prin stucaturi si prin elementele de piatra sculptata ale coloanelor si balustradelor de la foi­sor si loggie.

Pe latura nordica a cladirii se afla o a doua loggie mai mica.

Piatra īntrebuintata ca element decorativ, la co­loane, console si parapete este de natura calcaroasa si pare a fi adusa de la Albesti.

Lucrarile de restaurare de la Potlogi au scos īn evidenta pīna īn prezent numai maretia palatului, cuprins īntr-o curte izolata, al carui cadru se cu­vine, īntr-un viitor apropiat, sa fie redat īn toata frumusetea si valoarea sa artistica.

Pe latura estica a incintei palatului se vad īnca ruinele casei mai vechi, unde locuia Constantin Brīncoveanu, cīnd venea la Potlogi, pīna ce va fi terminat palatul. Mai mica ca aspect si īntindere, aceasta locuinta era construita tot cu un etaj, ase-

74


IT

zat paste soclul cuprinzīnd boltile pivnitei ampla­sata īn partea estica a cladirii.

Gradina ocupa perimetrul din jurul si fata pala­tului pīna la helesteu.

Cercetarile arheologice realizate o data cu lucra­rile de restaurare (1971-1973 reluate si īn anul 1975) au avut īn atentie zona sud-estica a incintei, trecīndu-se si la dezafectarea fundatiilor cuhniei, precum si a camerelor adosate incintei pe latura ei de est.

In partea nord-vestica a palatului a fost surprins un cimitir feudal ce dateaza din secolele XVI-XVII.

Sapaturile arheologice din anul 1975 au permis sa se precizeze nivelul de constructie si vechiul nivel de calcare din interiorul si exteriorul primei case.













Document Info


Accesari: 3786
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )