Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Baba Novak (2005)

istorie


Baba Novak (2005)

Dificultatea abordarii subiectului Phoenix consta in plasarea corecta a criticului intre elogiul pentru realizarile din trecut si constatarea anacronismului prezent. In ultimele doua decenii, formatia a propus un tip aparte de activitate si creatie, care difuzeaza legenda fara a specifica daca tot ce a fost s-a consumat (devenind istorie exemplara) sau urmeaza noi capitol 16416k1017q e. A canta in 2000 precum in 1970 poate insemna intr-o perspectiva temporala mai larga a pretinde ca, la vremea cuvenita, ai facut mai mult.



Fenomenul de reunire a trupelor legendare ale anilor '60 - '70 s-a inregistrat inca de la sfarsitul mileniului. Ar putea fi si rezultatul unor momente de bilant. Cu exceptiile Rolling Stones si Pink Floyd, care au functionat timp de mai bine de trei - patru decenii, mentinandu-se in "primul cerc" indiferent de evolutia mentalitatii, modei si gusturilor, celelalte mari formatii au tratat revival-urile fie drept cantece de lebada, fie ca pure momente de entertainment. In cazuri jalnice, motivatia a fost data (doar) de bani (respectiv de lipsa lor).

Poate fi daca nu contestata, cel putin criticata in vreun fel o formatie importanta, de mare longevitate, ori toleranta trebuie sa fie in acest caz totala? Sunt de suprimat consideratiile valorice, estetice sau de orientare artistica pentru a-i aplauda odata in plus pe marii artisti ai zilei de ieri? In fine, este formatia romaneasca un caz real de (asemenea) longevitate sau avem de-a face cu o re-unire peste ani sub un nume realmente indragit, cu continuarea la nivel de eveniment a activitatii? Aceasta este intrebarea al carei raspuns ar putea definitiva pozitia celor interesati fata de actuala Phoenix.

Sa aruncam o privire asupra noului album, Baba Novak, realizat la cota si posibilitatile trupei, care reprezinta un prilej de bucurie pentru iubitorii rock-ului clasic din Romania (si a celor ce simt "romaneste" oriunde s-ar gasi). Avand asadar de-a face cu un material interesant, nu ne ramane decat sa trecem la analiza sa, cautand sa detasam, pe cat se poate, muzica de context. Inclusiv de context european sau mondial .

Piesele pot fi incadrate in doua mari grupe tematice: una de factura etno, cu trimitere la anii '70 din cariera Phoenix ("Zori de zi",  "Pasarea de foc", "Apocalipsa", "Baba Novak", eventual "Fluier in cer", "Orient Express") si o alta, apartinand liniei deschise de albumul In umbra marelui Urss - camp de manifestare al frustrarilor ("Orasul scufundat", "Singur", "Haituit", "To My Brothers"), sau in mai mica masura, chiar al umorului ("Orujo", "Mila 2 de langa 3").

Asadar, dupa criteriul enuntat mai sus, un sase - sase, intr-o distributie calibrata, cu un plus de etno in deschidere si o relaxare corespunzatoare pe final. Ar fi de remarcat aici si ingeniosul dialog intre trecut si prezent, poate chiar anticiparea/anuntarea directiei viitoare. Prin prezent si viitor intelegem in rationamentul anterior ceea ce realizeaza si va (mai) realiza trupa; iara nu ce si cum se canta in mileniul III.

Si daca tot am adus in discutie cifra trei, distingem tot atatea categorii valorice in care pot fi incadrate lucrarile muzicale: I. "Pasarea de foc", "Apocalipsa", "Baba Novak", "Orient Express"; II. "Fluier in cer", "Orasul scufundat", "Singur", "Haituit"; III. "Zori de zi", "To My Brothers", "Orujo", "Mila 2 de langa 3". Repartitia pe album se dovedeste si din acest punct de vedere atent facuta, cu atat mai mult cu cat popularitatea poate fi invers proportionala fata de valoarea sau elaborarea compozitiilor.
 

Instrumental vorbind, protagonistii sunt cu mult peste media celor din rock-ul romanesc al tuturor timpurilor, dar actualele limite vocale (date de trecerea timpului - coborarea si ingustarea registrului; pierderea continuitatii, etc) impun o abordare muzicala in relatie cu noile (im)posibilitati. Rezultatul final, in afara unor analize tehniciste, ar putea arata publicului larg o formatie mai putin convingatoare decat altele noi (chiar modeste), care activeaza pe coordonate profesioniste si nimic mai mult. 

Schimbarile (neimpuse) de componenta nu sunt bine venite (si primite) in cazul Phoenix. Asta inseamna ca prin oferta din prezent se face apel de fapt la trecut. Accentul cade mai mult pe cine canta, nu pe ce si cat de bine se face, chiar daca lucrurile sunt la acest capitol OK. Totusi acceptarea si concesivitatea fara rezerve, in cazul dat risca sa-i transforme pe indragitii protagonisti in niste "clasici in viata" (deja decedati = fantome legendare). Preferam ideea ca Phoenix mai au ceva de zis in muzica autohtona, in afara de frumoasa lor poveste, care prin modul de difuzare tinde sa fie considerata a trecutului. Aceasta este nota cronicii de fata. 

"Zori de zi"(1) are functia unui intro energizant, de bun gasit, posibila replica a "Cocosilor Negri", cu mentiunea ca mesajul este aici altul. Textul incearca sa anunte  intr-o atmosfera de ambiguitate, sentimentele pozitive propuse de piesa. Schema acesteia se bazeaza pe alternanta dintre enuntul: "E dimineata zori de zi" si comunicari precum: "Uite pleaca dracii mii", "Se coboara ingerii" sau "Oamenii vad oamenii". Modificarea accentelor apare ca licenta salvatoare intru suprapunerea lor cu ritmul muzical. In rest, lirism cat cuprinde.



Versurile intregului album au in principiu doar contacte superficiale cu muzica. In absenta profunzimii textului, s-a recurs in exces la asa-zise cuvinte cheie, care incearca sa trimita undeva dincolo de (non)sensul lor. Unul dintre punctele forte ale muzicii Phoenix a fost astfel pierdut, si, odata cu el, sustinerea prin metalimbaj a actului muzical, din care a ramas numai maniera. A nu se intelege ca este vorba de texte (prea) proaste in relatie cu muzica rock din Romania, ci doar de versuri modeste fata de albumele precedente ale formatiei. Doua exceptii fericite contrazic cele afirmate ("Pasarea de foc", "Baba Novak"). Cuvintele au fost semnate de Nicu Covaci (4, 9, 11, 12); Dinu Olarasu (1, 2, 3, 6, 8, 12); Razvan Voncu (5); Calin Angelescu (7, 11).

"Fluier in cer"(2) este interesanta prin plasarea sa la confluenta dintre temele principale ale albumului, pe care (doar cu aceasta ocazie) le vom numi: "Cei ce ne-au dat Cantafabule" si "Phoenix, insa Eu". Masura ternara folosita individualizeaza piesa, intre celelalte propuneri de pe Baba Novak, sustinand in acelasi timp o linie melodica ingenioasa.

"Orasul scufundat"(3) se inscrie in progressive. Linia basului este fantastica; bateria surprinde prin rafinamentul constructiei; chitara duce piesa direct la tinta, iar vocile nuanteaza momentele dramatice ale compozitiei.

In "Pasarea de foc"(4) vad piesa albumului. Este perfecta! Nimic in plus - totul cu masura si finalitate artistica. Balansul ritmic creaza premizele ideale pentru ideea armoniei, care la randul ei genereaza o linie melodica deopotriva coerenta si percutanta.

Sustinerea instrumentala este pe masura compozitiei. Cu un personal precum cel al Phoenix-ului ar fi dealtfel o contraperformanta sa nu iasa ceva bine. Problemele, atunci cand sunt, apartin conceptiei, nu limitelor instrumentale. Este cazul sa-i amintim aici pe Nicu Covaci - chitara, voce; Josef Kappl - bas, voce; Mircea Baniciu - voce; Ovidiu Lipan - tobe; Mani Neumann - vioara; Cristi Gram - chitara, voce secundara; Ionut Contras - voce secundara. Multumiri lui Berti Barbera pentru percutie.

"Singur"(5) este, in ciuda incrancenarii presupuse de tematica, o piesa mai relaxata. Pana aici, ordinea lucrarilor propusese un crescendo dupa criterii de elaborare. In afara de functia de trecere pe care o are in acest context piesa, nu putem retine decat aspectele "confesionale", regasite la nivelul versurilor.

"Apocalipsa"(6) ar fi un metal-prog in care transpar ideile hard and heavy ale anilor '80. Nimic nu surprinde in aceasta piesa. Sunetele sunt asezate unele peste altele ca niste blocuri de piatra, intr-o constructie monumentala impietrita in nemiscarea sa. Desigur, monotonia - in relatie cu tema aleasa - este controlata, dar totul se intampla cu cel putin douazeci de ani mai tarziu.

"Baba Novak"(7) reprezinta un alt (nou) titlu important al galeriei Phoenix. De remarcat balansul oriental interferat de elemente rock si citatul muzical reprezentat de balada populara romaneasca, ce induce sentimente triumfatoare. Compozitia este reusita in relatie cu ce s-a dorit de la ea, iar aranjamentul, optim. Este momentul sa anuntam ca toate lucrarile albumului ii apartin lui Nicu Covaci. Impactul pe care-l creaza "Baba Novak" este puternic. Accesibilitatea si melodicitatea, vazute ca atribute ale slagarului, si tema "haiduceasca" apropie piesa de "Andrii Popa".




Ca mesaj, "Haituit"(8) reprezinta o confidenta scrisa pe cartea de vizita a autorului, cu care s-ar putea identifica, la o adica, ascultatorul nelinistit, aflat in cautarea propriei identitati. Ca muzica este o balada slow rock, cu tente mediteraneene, sunet de chitara Santana, voce a la Chris Rea. Piesa cuminte, standard si atat de cursiva incat e de la sine inteles ca protagonistul s-a obisnuit atat de mult cu urmarirea sa, incat a ajuns sa-l doara in cot de agresori.

O alta piesa linistita, "To My Brothers"(9), poate fi indragita de intreaga familie; merge de Craciun, in fata semineului; sau se poate dansa intr-un loc public fara a atrage atentia nici cuplul, nici muzica. Ar face fata cu brio in coloana sonora a unui film Hollywood cu Tom Hanks in rol principal. In afara de toate acestea, compozitia exprima sensibilitatea artistica a lui Nicu Covaci, al carui nume nu trebuie asociat doar cu stramosii, fabulele, Transsylvania sau mugurii rasariti in umbra imensului vecin sovietic. Trebuie spus ca textul fiind in engleza poate fi inteles de intreaga planeta, fara mijlocirea unor traduceri.

"Orient Express"(10) este o piesa instrumentala ce cumuleaza atat orientul cat si expresul. O izbutita lucrare pe voci, care prinde bine ideea de drum. Ca spirit, aminteste de "Pseudomorgana", cu mentiunea ca sunetele de gara si tren care se aud constant, mult prea explicite, trebuie interpretate in raport cu intregul album, pe care se imita tot ce se poate si este de efect, incepand cu cantatul cocosului, motociclete si pana la sunetul marii.

"Orujo"(11) propune o ambianta muzicala hispanica. Structura piesei este simpla, de asemenea si ideea. Refrenul deopotriva ritmat si monoton poate transforma lucrarea in preferata unui (anumit) segment de public. In rest, avem de-a face cu o gluma, pe care trebuie sa o luam ca atare, desi partitura chitarii pare ca incearca sa o ia si sa se ia destul de mult in serios.

Daca anterioara piesa a fost (intr-adevar) o gluma, "Mila 2 de langa 3"(12) ar fi "glumita" albumului. Aceasta pare mai degraba compozitie de nivel si finalitate Colibri (formatie romaneasca din care a facut la un moment dat parte si Mircea Baniciu). Diferenta dintre cele doua pasari ar fi ca una renaste, cealalta ciripeste.

Initial trupa explora (este adevarat un domeniu deja descoperit la acea data de altii); in prezent foloseste experienta deja dobandita, legata definitiv si irevocabil de acei ani '70. In 2005, la baza pieselor Phoenix sta mai mult o reteta decat un limbaj viu. Nici vorba de intrebari - doar raspunsuri, imprimate unul dupa altul, intr-un studiou muzical de un milion de ori mai performant ca cel al Electrecordului de pe timpuri, unde se imprimasera Cantafabulele si toate celelalte.

Baba Novak poate aparea astazi ca umbra si fantoma a ceea ce ar fi putut fi odinioara formatia, uneori avand de-a face chiar cu o umbra a umbrei (sau daca doriti, a Marelui Urs). Un astfel de album, aparut in urma cu douazeci de ani ar fi determinat entuziasmul fara rezerve al semnatarului.

In ciuda obiectiilor critice, Baba Novak este o reusita nu numai a trupei ci si a genului. S-a muncit mult, cu spor si s-a pus suflet, ceea ce se simte. Daca formatia ne-a determinat sa o luam in serios, nu este decat o dovada ca Phoenix apartine inca prezentului, sau cel putin incearca acest lucru, cu mijloacele pe care le stapaneste mai bine. Pericolul artistic ar fi ca din dorinta prea mare de a placea, sa nu iasa atat de mult in afara a ceea ce sunt, incat sa-si piarda identitatea.


Daca am reusit sa stabilim ca Phoenix exista, considerand ca au har, asteptam in continuare sa renasca!













Document Info


Accesari: 1182
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )