Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza















Cauzele celui de-al doilea razboi mondial

istorie



loading...








ALTE DOCUMENTE

Terorismul israelian si tradarea americana, cauzele atacurilor din 11 septembrie
HERODOT
Un domnitor viteaz si drept: Vlad Ţepes (1456-1476)
1 milion - milen. 11 î.Hr.
COMPORTAMENTE MAGICO-RELIGIOASE ALE PALEANTROPILOR
RELIGIA CRETANA SI AHEEANA
RELIGIA EGIPTENILOR
LUMEA ROMANA SI ISTORIOGRAFIA BARBARA
LA CUMPANA VEACURILOR AL XIX-LEA Sl AL XX-LEA
Progresul in cultura si stiinta, 1878-1938


Cauzele celui de-al doilea razboi mondial

Cauzele celui de-al doilea razboi mondial sunt in general considerate invazia germana a Poloniei si atacul japonez asupra Chinei, Statelor Unite ale Americii si asupra coloniilor Regatului Unit si Olandei.

Printre cauzele razboiului mondial s-au numarat cresterea nationalismului, a militarismului si prezenta a mult prea numeroase probleme teritoriale ramase nerezolvate dupa incheierea primului razboi mondial. Miscarile fasciste au aparut si s-au dezvoltat in Italia si Germania in timpul perioadei de instabilitate economica globala din timpul deceniilor al treilea si al celui de-al patrulea ai Marii Crize Economice.

 In Germania,  resentimentele aparute in urma  infrangerii din primul

 razboi mondial si a semnarii Pacii de

la Versailles, (in mod special a Artico-

lului 231, asa-numita "Clauza de vinovatie"), credinta in teoria loviturii de cutit          Infanteria poloneza in timpul luptelor

aplicate pe la spate si declansarea Marii Crize                   impotriva invaziei germanilor

Economice au fost elementele care au propulasat

 la putere Partidul Nazist condus de Adolf Hitler.

 In acest timp, Tratatul de pace a inceput sa nu

mai fie aplicat cu foarte 18318e42s multa rigoare, din dorinta de a evita izbucnirea unui nou razboi.         Esecul politicii franco-britanice de impaciuire cu Hitler, (politica care urmarea evitarea unui nou razboi, dar care l-a incurajat pe dictatorul german sa devina mai indraznet si i-a permis sa reinarmeze tara), s-a aflat in stransa legatura cu semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, (care a eliberat Germania de orice temere a vreunei reactii din partea URSS-ului in cazul invadarii Poloniei). Liga Natiunilor, in ciuda eforturilor diplomatice facute pentru evitarea razboiului, se baza pe Marile Puteri pentru impunerea rezolutiilor sale si, in lipsa vointei politice a acestora, nu a putut face nimic concret.

Japonia era condusa in deceniul al patrulea de o politica militarista care viza sa transforme Imperiul Nipon intr-o putere mondiala. Japonia a invadat China pentru a suplini lipsa acuta de resurse naturale de materii prime ale arhipelagului nipon. SUA si Marea Britanie au reactionat asigurand imprumuturi importante Chinei, oferind ajutor militar nedeclarat si instaurand un embargou din ce in ce mai strict impotriva Japoniei. Acest embargou ar fi trebuit sa oblige Japonia sa renunte la teritoriile cucerite in China, deoarece Imperiului Nipon ii lipseau resursele de combustibil necesare alimentarii uriasei sale masini de razboi. Japonia a trebuit sa faca fata alternativelor retragerii din China sau cuceririi unor campuri petroliere. A ales a doua varianta, a cuceririi Indiile Olandeze de Est si a intrarii in conflict cu SUA.

Cauze ideologice

Comunismul

Revolutia bolsevica din Rusia a trezit numeroase temeri in sufletele germanilor in legatura cu posibilitatea dezlantuirii unei revolutii comuniste in propria lor tara. La scurta vreme dupa terminarea primului razboi mondial, a existat o incercare a comunistilor germani de preluare prin forta a puterii, tentativa inabusita de soldatii demobilizati, care se pusesera sub comanda fostilor lor ofiteri. Aceste forte paramilitare au reprezentat o parte importanta a membrilor de la inceputul existentei Partidului Nazist. In randul aliatilor occidentali exista un curent conservator de dreapta, (reprezentat in Anglia de primul ministru Neville Chamberlain), puternic anticomunist. Totusi, aceste forte nu reusisera sa obtina in 1920-1921 sprijin pentru o interventie de amploare impotriva bolsevicilor din partea cetatenilor lor epuizati de lunga conflagratie mondiala, care tocmai se incheiase. Ca urmare, occidentalii au incurajat si chiar sprijinit fanatismul de extrema dreapta din "statele tampon", precum Germania sau Polonia si au sprijinit in mod tacit fascistii din razboiul civil spaniol. Unii dintre politicienii occidentali au vazut in fascism o forta care ar fi putut sa se opuna, ca reprezentanti ai capitalismului occidental, Uniunii Sovietice comuniste. Nazistii au primit astfel un larg sprijin economic, iar Anglia si Franta si-au tradat practic restul aliatilor europeni  (in mod special este vorba de Cehoslovacia), prin politica de "impaciuitorism". Odata cu semnarea Pactului de neagresiune sovieto-german din 1939, cand a devenit clar ca agresiunea germana nu mai era indreptata exclusiv catre URSS, sprijinul occidental pentru Hitler a scazut dramatic. Sperantele dictatorului german ca Anglia si America sa faca pace cu cel de-al treilea Reich se bazau pe sprijinul primit din partea occidentalilor in al treilea si al patrulea deceniu. Pe aceste sperante si-a bazat Hitler atacul impotriva URSS-ului din 1941, iar speranta edificarii unei aliante anticomuniste nu a murit in mintile nazistilor pana la sfarsitul razboiului.

Nationalismul

            Probabil cel mai puternic factor determinant al razboiului a fost nationalismul. Fascismul in Germania, Italia si Japonia a fost cladit in cea mai mare parte pe fundatiile nationaliste. Hitler si nazistii sai au folosit din plin nationalismul in Germania, intr-o tara in care aceasta atitudine nu era neobisnuita. In Italia, ideea renasterii Imperiului Roman era atragatoare pentru multi peninsulari. In Japonia, nationalismul, in sensul datoriei fata de imparat si onoare, era bine incetatenit de secole.

Fascismul

Din multe puncte de vedere, fascismul vedea armata ca pe un model pentru organizarea societatii. Tarile fasciste erau puternic militarizate, iar nevoia pentru eroismul individual era o parte importanta a ideologiei fasciste. In cartea sa, Doctrina fascismului, Benito Mussolini declara ca: "fascismul nu crede, vorbind in general, in posibilitatea sau utilitatea pacii perpetue". [1] Fascistii credeau ca razboiul este o forta pozitiva de dezvoltare, si de aceea erau nerabdatori sa participe la un nou conflict european.

  Benito Mussolini, conducatorul Italiei Fasciste (stanga) si Adolf Hitler, liderul Germaniei Naziste

Expansionismul

           Italia, sub conducerea lui Benito Mussolini, a cautat sa creeze un nou Imperiu Roman in  Mediterana. In 1935, a invadat Etiopia, iar reactia Ligii Natiunilor si a puterilor occidentale a fost total nesemnificativa, atitudine care s-a mentinut de-a lungul intregului deceniu al patrulea. Italia a invadat Albania la inceputul anului 1939, mai inainte de declansarea "oficiala" a celei de-a doua conflagratii mondiale, iar mai apoi a atacat Grecia.

          Unele dintre dorintele expansioniste ale Italiei pot fi puse pe seama nemultumirii fata de putinele castiguri teritoriale obtinute la incheierea primului razboi mondial, in ciuda eforturilor facute alaturi de aliatii occidentali. La Versailles, Italiei i se promisese o buna bucata din teritoriile Austriei, dar nu a obtinut decat Tirolul de Sud, iar pretentiile in ceea ce privea Albania si Asia Mica au fost ignorate de natiunile mai puternice.

            Dupa primul razboi mondial, Germania a pierdut teritorii in favoarea Lituaniei, Frantei, Poloniei si Danemarcei. Cele mai importante pierderi erau Coridorul polonez, teritoriul Memel, Provincia Posen si cea mai mare parte a zonei bine dezvoltata din punct de vedere economic a Sileziei Superioare. Alte doua regiuni foarte bine dezvoltate din punct de vedere economic - bazinul Saar si Renania - au fost plasate sub autoritatea (dar nu si sub jurisdictia) Frantei.

           Rezultatele acestor pierderi au fost migratia populatiei, nemultumirea germanilor si relatii incordate cu vecinii, toate ducand la aparitia revansismului si iredentismului. Sub conducerea nazistilor, Germania a declansat un proces de expansiune, incercand sa atinga granitele "legitime" ale Germaniei antebelice. Astfel, Germania a reocupat Renania si a actionat pentru reocuparea Coridorului polonez, ceea ce a dus in mod inevitabil la invadarea Poloniei.

           Datorita politicii si inactiunii Aliatilor occidentali, pana in momentul atacarii Poloniei, Hitler a considerat ca poate sa declanseze razboiul impotriva vecinilor sai rasariteni fara sa provoace un razboi general, sau, in cazul cel mai rau, sa provoace reactia anglo-franceza intr-un moment in care soarta conflictului ar fi fost deja decisa.

           In Asia, Japonia avea planuri expansioniste, alimentate, cel putin in parte, de prea putinele castiguri teritoriale obtinute la sfarsitul primei conflagratii mondiale. In ciuda faptului ca ocupase o colonie germana in China, cateva insule, unele teritorii in Siberia si portul rusesc Vladivostok, Japonia a fost fortata sa cedeze aproape toate acestea odata cu incheierea pacii.

Rasismul

           Nazistii considerau ca germanii erau "de rasa ariana", rasa superioara. Nazistii au devenit cei mai ferecventi sustinatori si propagatori ai antisemitismului, atitudine folosita in lupta pentru putere. Rasismul nazist s-a manifestat si fata de "bastarzii din Rhineland", copii ai militarilor din trupele coloniale franceze stationate in Rhineland.

-rosu-politici

-verde-criminalii

-purpuriu-martorii lui Iehova

-roz-homosexualii

            Razboaiele mondiale au fost la apogeul unui proces de amestec intre germani si slavi lung de un mileniu. De-a lungul anilor, grupuri mari de germani s-au asezat in teritoriile estice locuite in mod preponderent de slavi (de exemplu germanii de pe Volga). Deseori, migratia germanilor era rezultatul invitatiilor facute de conducatorii locali. Darwinismul social considera in mod eronat acest proces ca pe o lupta pentru dominatie "teutoni versus slavi", care ar fi dus ambele popoare la distrugere reciproca.

             Japonia, condusa de un guvern militarist, a avut in deceniul al patrulea un program de guvernare cu accente imperialiste din ce in ce mai evidente. Multi japonezi aveau o atitudine rasista atat fata de europeni cat si fata de alte popoare asiatice, precum coreenii, poporul Ainu si chinezii. Pentru acesti rasisti, toti cei care nu erau japonezi erau inferiori si trebuiau tratati ca atare. Industrializarea rapida de-a lungul secolelor al XIX-lea si al XX-lea i-au plasat pe japonezi intr-o situatie privilegiata in competitia economica cu vecinii lor. Oficialii de la Washington au devenit foarte neuincrezatori fata de actiunile japonezilor, ceea ce s-a dovedit o atitudine intemeiata, Imperiul Nipon invadand numeroase natiuni din Asia in deceniul al patrulea si al cincilea al secolului trecut. In ciuda intinderii si populatiei numeroase, China nu a fost capabila sa contrabalanseze puterea japoneza datorita unor factori precum: razboiul civil chinezesc, lipsa unei conduceri puternice cat si inferioritatii tehnologice, in special in domeniul dotarii armatei aerului.

Aliatii din al doilea razboi mondial

Al doilea razboi mondial a implicat in principal doua mari aliante militare.

Puterile Axei era un grup de tari in frunte cu Germania Nazista, Italia Fascista si Imperiul Japonez. Aceste trei mari puteri sunt considerate principalele forte agresoare din conflict.

Aliatii, condusi de Regatul Unit si Franta (ultima pana la capitulare), si-au marit randurile cu Uniunea Sovietica, (dupa iunie 1941) si cu Statele Unite ale Americii (dupa decebrie 1941). In randurile Aliatilor, pe frontul din Asia si Pacific, s-a situat Republica China care era in razboi cu Japonia inca din 1937.

Harta lumii cu participantii la cel de-al doilea razboi,

Aliatii cu verde (cu verde deschis cei intrati în razboi dupa atacul de la Pearl Harbor), Puterile Axei cu portocaliu, statele neutre cu gri.

Axa

Aceasta intelegere, care nu a fost la inceput o alianta militaro-politica oficiala,a fost fondata pe conceptul Axei Roma-Berlin (Pactul de Otel). Mai tarziu, Axa s-a transformat in Pactul Tripartit, prin adeziunea Japoniei. Fiecare dintre puterile importante ale Axei Roma-Berlin-Tokio au pornit la razboi din proprie initiativa: Germania in 1939, Italia în 1940, iar Japonia în 1937 impotriva Chinei si in 1941 impotriva SUA., de multe ori fara sa-si acorde un ajutor reciproc coordonat. Intre puterile Axei nu s-au impartit cea mai mare parte a tehnologiilor si resurselor si nu a existat o coordonare serioasa strategica si tactica intre aceste forte.

Dupa iesirea Italiei din Axa, Germania si Japonia au functionat ca puteri absolut separate, fiecare ducandu-si propriul razboi pe teatre de lupta diferite - Germania in Europa, iar Japonia in Pacific. Mai multe puteri mici au luptat de partea Axei, cele mai multe fiind subordonate efortului de razboi al Germaniei sau Japoniei.

Aliatii

Aliatii originali, legati de angajamentele lor pentru garantarea securitatii Poloniei, erau in principal Franta si Regatul Unit. Caderea Frantei a ramas singura tara importanta a Aliatilor. Restul tarilor erau in principal tarile Commonwealth-ului si fortele comandate de diferitele guverne în exil.

Desi in mod oficial razboiul nu a inceput decat in 1939, odata cu invazia germana în Polonia, razboiul a început mult mai devreme în Asia si Africa, odata cu invazia italiana in Etiopia (1936) si cea japoneza in China (1937). In scurta vreme, razboiul s-a extins la scara globala, in Europa si in Oceanul Pacific. China, cu o treime din teritoriul tarii sub ocupatie, si-a mobilizat fortele pentru a ajuta britanicii sa apere India de invazia japoneza si sa recucereasca Burma (in prezent Myanmar) in 1944. In 1941, dupa atacul Germaniei Naziste impotriva Uniunii Sovietice, britanicii i-au acceptat pe sovietici în Alianta. Mai inainte de declansarea Operatiunii Barbarossa, Anglia nu stia prea bine cum sa negocieze cu sovieticii, care, dupa atacul conjugat germano-rus impotriva Poloniei, erau considerati agresori de Londra, cu toate ca, prim-ministrul britanic Winston Churchill spunea in 1939 ca noua frontiera sovieto-germana forma un front antinazist, pe care Hitler nu-l va putea sparge niciodata. Aceasta declaratie ar putea fi considerata ca o incercare de a-l provoca pe Hitler sa atace URSS-ul. Pana in cele din urma, odata ce Uniunea Sovietica s-a alaturat Aliatilor, principalele forte ale Wehrmachtului s-au mutat pe frontul de rasarit.

Dupa atacul japonez impotriva bazei navale americane de la Pearl Harbor din 1941, Statele Unite au intrat in mod oficial in razboi, implicandu-se pe toate teatrele

majore de razboi, din Europa si Asia. Statele Unite a devenit unul dintre cei mai importanti colaboratori ai Aliatilor datorita resurselor materiale si productiei industriale si agricole neafectate in mod direct de devastarile razboiului, avand o contributie importanta la aprovizionarea fortelor antifasciste atat inainte cat si dupa momentul Pearl Harbor.

Prin comparatie, alaturi de Aliati au venit mai multe natiuni de cat alaturi de Axa. Nu doar tarile atacate de Axa s-au alaturat Aliatilor, dar si un numar de tari mai mici care nu au fost direct implicate in razboi s-au alaturat Aliatilor, pentru a-si asigura propria securitate ca si pentru a-si asigura un important sprijin economic si militar din partea acestora in timpul si dupa incheierea razboiului.

China:

Harta a teritoriilor aflate sub controlul japonezilor în 1940.

Al doilea razboi chino-japonez (7 iulie 1937 - 9 septembrie 1945) a fost un conflict major intre Republica China si Imperiul Japonez in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Desi cele doua tari se luptau cu intermitenta inca din 1931, un razboi in adevaratul inteles al cuvantului a inceput doar in 1937 si s-a incheiat cu capitularea Japoniei din 1945. Acest razboi a fost un rezultat al unei politici imperialiste de mai multe decenii a Japoniei, prin care s-a incercat dominrea politica si militara a Chinei si castigarea controlului asupra vastelor resurse de materii prime ale tarii. In acelasi timp, valul crescut al nationlismului si dorinta de autodeterminare a chinezilor au facut razboiul de rezistenta de neevitat. Mai inainte de 1937, cele doua natiuni s-au confruntat in "incidente" locale, fiecare dintre cele doua parti avand numeroase motive sa nu declanseze un razboi pe scara mare. Invadarea Manciuriei de catre japonezi, cunoscuta si ca "Incidentul Mukden", a avut loc in 1931. Ultimul dintre aceste incidente a fost "Incidentul de la podul Marco Polo" din 1937, care a fost de altfel considerat momentul oficial de incepere a razboiului total dintre cele doua tari. Din 1937 pana in 1941, China a luptat singura impotriva Japoniei. Dupa atacul de la Pearl Harbor, al doilea razboi chino-japonez a devenit parte a celui de-al doilea razboi mondial, iar China s-a bucurat de sprijinul Aliatilor.

Cei Trei Mari": Winston Churchill, Franklin D. Roosevelt si Iosif Vissarionovici Stalin, la Conferinta de la Ialta din 1945

Printre puterile Aliatilor, asa numitii Cei Trei Mari, se aflau: Anglia (din 3 septembrie 1939), Uniunea Sovietica (din iunie 1941) si Statele Unite ale Americii (din decembrie 1941). China se afla in razboi cu Japonia inca din 1937.

Benito Mussolini

Benito Mussolini si Adolf Hitler

  Benito Mussolini si Adolf Hitler

Benito Amilcare Andrea Mussolini (29 iulie, 1883, Predappio lânga Forlě - 28 aprilie, 1945, Giulino di Mezzegra lânga Como) a fost conducatorul Italiei între anii 1922 si 1943. A creat un stat fascist utilizând propaganda si teroarea de stat. Folosindu-si carisma, controlul total al mediei si intimidarea rivalilor politici, a ruinat sistemul democratic de guvernare existent. Intrarea sa în cel de-al doilea razboi mondial alaturi de Germania lui Hitler a facut din Italia o tinta a atacurilor Aliate, ceea ce a dus în final la caderea si moartea sa. În noiembrie 2004 a fost votat al 34-lea mare italian într-un sondaj de opinie TV.

Mussolini

  • Ca prim-ministru al Italiei pentru o perioada de aproape 21 de ani, si mai apoi presedinte al Republicii Sociale de la Salo (Repubblica Sociale di Salň), Benito Mussolini a încercat sa redea Italiei gloria Romei Antice si stralucirea Renasterii Italiene.
  • Economic, pe plan intern, a reusit sa reduca sensibil somajul si sa îmbunatateasca serviciile prestate de Caile Ferate Italiene, sa organizeze Politia Statului, sa înceapa lupta împotriva Mafiei din Sicilia si sudul Italiei.
  • Pretul acestor aparente realizari economice deosebite a fost denigrarea practic totala a poporului italian si a primului sau ministru în afara teritoriului tarii, în special la Liga Natiunilor Unite.
  • A invadat Etiopia în 1935 si a participat la Razboiul civil din Spania (1936 - 1938) de partea generalului Francisco Franco, fiind în acelasi timp criticat de Marea Britanie si Franta, ambele puteri coloniale.
  • Benito Mussolini nu a fost, în mod evident, nici religios si nici moral. Desi, la începutul anilor 1920 a interzis organizatiile catolice ale tineretului italian, mai târziu, în 1929, a îmbunatatit - într-un fel - relatiile cu Biserica Romano-Catolica prin semnarea Concordatului cu Papa Pius XI, la 11 februarie 1929. Conform documentului, papei i se recunostea suveranitatea asupra minusculului stat Vatican, iar catolicismul devine religie de stat în Italia. În schimb, papa recunostea statul italian. Astfel se încheia o disputa veche din 1871.
  • La sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial, armatele aliate au ocupat Italia manifestând semne de cruzime si brutalitate deseori mentionate în diferite surse. Astfel, armata americana a dat dovada de astfel de manifestari, fiind învinuita de crime contra umanitatii în Sicilia.

     Biografie timpurie

  • Nascut la Dovia, în Italia, în 29 iulie 1883, ca fiu al unei învatatoare de tara si al unui fierar.
  • scola elementara o face în Dovia.
  • Natura sa rebela si indisciplina sa "naturala" se vad înca din timpul frecventarii scolii secundare, la Predappio, pe care a terminat-o cu greu, la 14 ani, fiind de mai multe ori aproape de exmatriculare.
  • Trimis apoi la Faenza, la un liceu al Calugarilor Silezieni, se revolta din nou, contra ordinii si diciplinei impuse, fiind exmatriculat.
  • Trimis în cele din urma la un liceu public din Forlí, îl termina cu dificultate datorata, din nou, naturii si comportamentului sau anarhice.
  • Dupa terminarea liceului, pentru o scurta perioada de timp, a predat într-o scoala elementara.
  • 1902, pleaca în Elvetia unde traieste pe apucate, prestând tot felul de munci necalificate.
  • În timpul sederii sale în Elvetia, a intrat deseori în conflicte cu politia locala pentru vagabondaj si încaiereri.
  • În 1904 se întoarce în Italia pentru satisfacerea serviciului militar obligatoriu.
  • Preda, din nou, în scoli elementare, între 1907 - 1908.
  • În 1909, se muta în Trent, Austria, astazi Trento, Italia, unde a lucrat pentru un ziar de orientare socialista, lucrând, în acelasi timp, la câteva din scrierile sale timpurii.
  • Din nou, intra în conflict cu autoritatile locale, de data asta cu cele din Austria, pentru pozitia sa public revansarda fata de pretentile teritoriale ale Italiei la regiunea din jurul orasului Trent. Ca urmare, este expulzat din Austria.
  • Dupa reîntoarcerea în Italia, editeaza un ziar socialist în Forlí, si, ulterior, devine editor la un alt ziar socialist, "Avanti!", considerat la vremea respectiva cel mai important ziar socialist din Italia.

Conflicte cu Miscarea Socialista Italiana si anii primului Razboi Mondial

  • La declansarea Primului Razboi Mondial, Benito Mussolini intra în conflict deschis cu conducatorii Partidului Socialist Italian pentru pozitia sa deschis si vehement exprimata de intrare a Italiei în razboi împotriva Germaniei.
  • Ca rezultat direct al "nesupunerii" sale fata de politica partidului, la 25 noiembrie 1914, Mussolini este expulzat din Partidul Socialist Italian.
  • Imediat, Mussolini înfinteaza propriul sau ziar, Il Popolo d'Italia (Poporul Italiei, în limba româna), în care scrie editoriale virulente prin care încerca sa determine schimbarea opiniei publice în sensul dorit de el al intrarii Italiei în razboi.
  • Când Italia a intrat în razboi, Benito Musoolini s-a încris ca voluntar în armata, devenind caporal, precum un alt caporal celebru, Adolf Hitler.
  • În razboi, serveste efectiv pe câmpul de lupta, din septembrie 1915 pâna în februarie 1917 când este ranit si apoi demobilizat.

Dictatorul Fascist Mussolini, "Il Duce"

  • În martie 1919, mai exact la 23 martie, Mussolini fondeaza la Milano primul grup politic de orientare fascista , fasci di combattimento.
  • Initial programul grupului sau politic avea o orientare strict nationalista, cautând sa atraga categoria larga a veteranilor Primului Razboi Mondial. Ca un laitmotiv, Mussolini insista pe refacerea gloriei Romei antice.
  • Mai târziu, realizând ca grupul sau tinta de veterani de razboi nu este suficient pentru realizarea telurilor sale politice, Mussolini adauga o alta componenta programului sau fascist, care se adresa specific italienilor bogati, proprietari de companii si terenuri.
  • În octombrie 1922, Mussolini organizeaza "Marsul asupra Romei" (Marcia su Roma). La ordinul sau, mii de fascisti se îndreapta spre Roma pentru a prelua puterea. Intimidat si temându-se de un razboi civil, regele Victor Emanuel III îl desemneaza pe Mussolini drept prim-ministru. În anii urmatori, Mussolini preia treptat întreaga putere, luându-si titlul de "Il Duce" si impunând în Italia cultul propriei personalitati.

Interventiile armate în Etiopia, Somalia, Spania

  • În 1935 si 1936, având ca baza de operatii militare Somalia, care era deja o colonie italiana la acea vreme, fortele militare italiene invadeaza (la 3 octombrie 1935) si cuceresc cu usurinta Etiopia, tara pasnica, practic lipsita de forte armate.
  • Absolut fara nici o glorie, folosind armament dintre cel mai modern pentru acea vreme (tancuri, tunuri, mitraliere, mortiere, pusti, pistoale, gaze de lupta, etc.), armata italiana macelareste, în maniera clara a unui genocid atât populatia pasnica cât si pe acei care s-au încumetat cu vitejie sa opuna agresorilor doar arcuri cu sageti si sulite.
  • Cu aceeasi ocazie, armata italiana cucereste cu usurina evidenta si restul ramas necucerit al Somaliei, cât si teritoriile pe care se gasesc astazi Djibouti si Eritreea.
  • În 1936, când Razboiul Civil din Spania a izbucnit cu furie, divizând natiunea spaniola în doua, atât Adolf Hitler cât si Benito Mussolini hotaresc, de comun acord, sa sprijine prin toate modurile posibile liderul rebel spaniol, generalul Francisco Franco. Printre alte ajutoare militare, asa cum ar fi armament, munitie si bani, Mussolini trimite trupe italiene (circa 70.000 soldati intre 1936-1938), care participa în lupte, în mod deschis, de partea franchista.

Al Doilea Razboi Mondial

  • Dupa ce germanii invadasera si ocupasera aproape total Franta, trupele fasciste italiene invadeaza sudul Frantei. Câteva zile mai târziu, Franta capituleaza.
  • Cu exceptia acestei "victorii de paie", trupele italiene au avut parte doar de dezastre oriunde s-au aflat: în Africa de Nord, în Grecia si, la sfârsitul razboiului, chiar în Italia. De fapt, pentru o buna bucata de vreme, trupele germane au sustinut puternic trupele italiene chiar pe teritoriul italian salvându-le de la un dezastru mai timpuriu. Evident, dezastrul, soldat cu colapsarea totala a functionalitatii armatei italiene s-a produs odata cu deschiderea celui de-al doilea front de lupta în Italia în 1944 si înaintarea inexorabila a aliatilor de la sud spre nord.
  • Marele Consiliu Fascist s-a întors împotriva sa în iulie 1943 acuzându-l, pe buna dreptate, de toate dezastrele militare italiene, retragându-i toate prerogativele de conducator. Mussolini a fost apoi arestat din ordinul regelui Victor Emanuel III, care îl desemneaza drept prim-ministru pe maresalul Badoglio. Noul guvern trece de partea Aliatilor.
  • Mussolini e eliberat de un comando german condus de Otto Skorzeny si pus în fruntea unui stat-marioneta în nordul Italiei, asa-numita Republica de la Salo.

Moartea lui Benito Mussolini

  • În primavara lui 1945, când pierderea razboiului de catre Axa era absolur clara si imposibil de evitat, dupa înfrângerea totala a trupelor germane din nordul Italiei, Benito Mussolini, împreuna cu amanta sa, Clara Petacci, fuge în Elvetia.
  • Cei doi se ascund într-o vila, pe marginea lacului Como, vila ce fusese pregatita de mult ca refugiu în caz de dezastru.
  • Partizanii italieni îi descopera si, fara nici o judecata, doar invocând motivul vag "pentru crime împotriva poporului italian" îi executa prin împuscare.
  • Trupurile celor doi sunt aduse la Milano si spânzurate cu capul în jos, fiind agatate de calcâie, în fata unui garaj.
  • Mai tarziu, ramasitele pamântesti ale lui "Il Duce", sunt înmormântate în taina, de teama unor demostratii ale credinciosilor sai suporteri si/sau epigoni.
  • În 08-1957, la cererea vaduvei sale, Benito Mussolini a fost deshumat si înmormântat lânga Predappio.

Miscarile de rezistenta din timpul celui de-al doilea razboi mondial

Miscarile de rezistenta din timpul celui de-al doilea razboi mondial s-au manifestat în tarile ocupate printr-o multitudine de forme, începând cu necooperarea pasiva, continuând cu dezinformarea, ascunderea pilotilor aliati doborâti si culminând cu lupta armata directa.

Printre cele mai importante miscari de rezistenta s-au numarat cele ale partizanilor, iugoslavi, sovietici, Armatei teritoriale poloneze, maquisului francez, italienilor, grecilor si Milorgului norvegian. si în alte tari au existat miscari de rezistenta împotriva fortelor de ocupatie ale Axei. Chiar si în Reich a existat o miscare antinazista. Desi insulele britanice nu au fost ocupate în timpul razboiului, în Regatul Unit s-au facut pregatiri pentru crearea unei miscari clandestine antigermane, care sa intre în actiune în cazul unei invazii inamice (Auxiliary Units).

Aliatii au înfiintat o serie de organisme pentru sprijinirea miscarilor de rezistenta existente sau pentru formarea unora noi - Directiunea operatiunilor speciale (SOE) britanica, sau Biroul de operatiuni strategice american (precursorul CIA).

Au existat si miscari de rezistenta care au luptat împotriva Aliatilor. În Africa italiana de est (Etiopia, Eritreea,Somalia), italienii au purtat un razboi de gherila împotriva aliatilor între 1941 - 1943. Miscarea "varcolacilor" germani s-a stins rapid dupa înfrângerea celuide-al treilea Reich, în timp ce, în statele baltice, luptatorii Fratiei padurii au continuat sa se opuna sovieticilor pâna în deceniul al saptelea.

 

                                       

     Organizare

Dupa primul soc al Blitzkriegului, populatia din teritoriile ocupate a început treptat sa se organizeze pentru lupta antinazista. Procesul a luat amploare dupa ce au început deportarile evreilor si mobilizarile localnicilor pentru munca fortata. Posibilitatile de organizare depindeau mult de teren - în regiunile în care existau zone împadurite vaste sau muntoase, rezistenta era mult mai greu de detectat. Din acest punct de vedere, partizanii iugoslavi si sovietici au beneficiat de cele mai favorabile conditii. Dar si în mult mai populata Olanda, zona salbatica Biesbocha fost folosita de partizani pentru organizarea rezistentei.

Au existat numeroase tipuri de grupuri de rezistenta, a caror activitate cuprindea de la ajutorul umanitar la rezistenta armata. Desi la început miscarile de rezistenta au aparut spontan, ele au fost masiv încurajate si sprijinite de la Londra(care a sprijinit toate miscarile de rezistenta, inclusiv cele de orientare comunista) si de la Moscova, (care s-a aratat preocupata numai de sprijinirea partizanilor comunisti).

Forme de rezistenta

Au existat mai multe tipuri de rezistenta:

  • Sabotajul- Sistemul Arbeitseinsatz ("contributia în munca") a fortat populatia locala sa lucreze pentru germani, dar rezultatele erau intentionat de multe ori slabe sau obtinute cu întârziere.
  • Grevele si demonstratiile.
  • Transformarea unor grupuri existente (ale enoriasilor, studentilor, studentilor, comunistilor sau doctorilor) în organizatii de lupta.
  • Rezistenta armata, si anume:
    • Atacuri împotriva ofiterilor de indentendenta pentru obtinerea de cupoane de alimente sau de diferite documente sau pentru obtinerea de informatii despre evreii propusi pentru deportare si împiedicarea ducerii la îndeplinire a acestor deportari.
    • Actiuni de eliberare a unor teritorii, (chiar daca unori doar temporara), asa cum a fost cazul partizanilor iugoslavi sau a celor din nordul Italiei.
    • Insurectii armate, asa cum a fost cea din Varsovia din 1944.
    • Asasinarea unor colaborationisti sau a unor ofiteri ai Axei.
    • Continuarea luptei armate si a razboiului de guerila, ca în cazul partizanilor iugoslavi, sovietici sau a Maquisului francez.
  • Spionajul, inclusiv transmiterea de informatii de importanta militara - miscari de trupe, de arme, planuri de opratiuni, etc.
  • Publicarea de ziare clandestine pentru contacararea propagandei naziste.
  • Rezistenta politica si pregatirea partidelor pentru reorganizarea postbelica. De exemplu, rezistenta olandeza a luat parte la formarea guvernului postbelic.
  • Ascunderea de persoanelor amenintate cu deportarea sau cu recrutarea pentru munca fortata. Aceasta activitate a fost foarte dezvoltata în Olanda, datorita marelui numar de evrei din tara si a nivelului superior de organizare a administratiei locale.
  • Ajutorarea militarilor aliati aflati în spatelele liniilor inamice sa se reîntoarca în cadrul armatelor aliate.
  • Ajutorarea prizonierilor de razboi cu diferite materiale necesare evadarii, supravietuirii si transportului spre destinatii sigure
  • Falsificarea de documente.

                                       Operatiuni faimoase de rezistenta

1941

În februarie, Partidul Comunist Olandez a organizat o greva generala în Amsterdam si în alte orase importante din tara în semn de protest fata de masurile antievreiesti luate de ocupantul german. La greva au participat mai multe sute de mii olandezi, dar fortele germane au înabusit în sânge miscarea de protest, împuscând mai multi participanti.

Prima actiune armata a rezistentei antifasciste a avut loc la scurta vreme dupa declansarea invadarii Uniunii Sovietice pe 22 iunie 1941. Este vorba de actiunea partizanilor iugoslavi din padurea Brezovica, în apropierea localitatii Sisak, (Croatia). Partizanii au lansat o operatiune încununata de succes, marcând declansarea razboiului de eliberare a Iugoslaviei.

Operatiunea Anthropoid a fost o miscare de rezistenta a cehilor în timpul careia "Protectorul Boemiei si Moraviei" Reinhard Heydrich, unul dintre artizanii "solutiei finale a problemei evreiesti" a fost asasinat. Drept represalii, peste 15.000 de cehi au fost ucisi iar localitatile Lidice si Lezaky au fost rase de pe suprafata pamântului.

1942

Partizanii greci si 12 militari britanici au reusit pe 25 noiembrie 1942 sa distruga podul Gorgopotamos, ceea ce a dus la subminarea transportului munitiilor necesare Afrika Korps din Africa de nord.

Tanc R-35 din Regimentul 2 Care de Lupta

Tancuri R-2 din Divizia 1 Blindata langa Odessa

Tancuri R-35 din Regimentul 2 care de

lupta, Bucuresti, 1940.

Doua tancuri R-35 tractand un tanc

sovietic BT-2 capturat in Basarabia. Iulie 1941.

Tancurile in al- Doilea Razboi Mondial

Regimentul 1 Care de Lupta a fost creat pe 1 august 1919, iar Regimentul 2 pe 1 noiembrie 1939. Pe 17 aprilie a fost formata si Divizia 1 Blindata. Vechile tancuri FT-17 au fost transferate unei unitati de antrenament (Batalionul tancurilor FT).

Regimentul 1 era echipat cu 126 tancuri R-2 (Skoda LT VZ 35), iar Regimentul 2 cu 75 tancuri R-35 (Renault R 35). Ambele modele erau dotate cu tunuri de 37 mm, dar numai cel de pe R-2 era o arma anticar eficienta. Tunul francez era mai potrivit in lupta contra infanteriei. De asemenea tancul R-2 era mai rapid si avea o statie radio si era astfel mai potrivit pentru tacticile si operatiile specifice blitzkrieg-ului.

Divizia 1 Blindata era alcatuita din Regimentele 1 si 2 Care de Lupta, 3 si 4 Vanatori Moto, Regimentul 1 Artilerie Moto, Grupul de Specialitati Moto, Compania de Transmisiuni, Batalionul de Pionieri Moto, Grupul de Servicii, Plutonul de Circulatie si Plutonul de Politie. A fost organizata cu ajutorul instructorilor din Regimentul 64 Panzergrenadier, din Regimentul 4 Panzer si din Regimentul 4 AA german.

Datorita marilor diferente dintre cele doua tipuri de tancuri, Regimentul 2 Care de Lupta a fost detasat la Armata 4, care l-a folosit in luptele din Basarabia si de la Odessa. Astfel, in campania din 1941, Divizia 1 Blindata avea in subordine numai Regimentul 1 Care de Lupta.

Un regiment era format din doua batalioane de tancuri, fiecare cu cate 3 companii de tancuri si o companie de reparatii. Diferenta dintre cele doua regimente de care de lupta consta in numarul de plutoane pentru fiecare companie. Regimentul 1 avea 5 plutoane pe companie (fiecare a 3 tancuri) si Regimentul 2 avea 3 plutoane pe companie. Fiecare regiment mai avea 4 tunuri anticar Schneider model 1936, cal. 47 mm si 2 mitraliere antiaeriene Hotchkiss model 1939, cal. 13,2 mm. La nivel de batalion mai erau inca 4 mitraliere antiaeriene.

Tunuri

Antitanc

Parasutistii

La 10 iunie 1941 a fost infiintata prima companie de parasutisti a ARR (Aeronautica Regala Romana). O a doua companie a fost creata in 1942, iar a treia - de armament greu - in 1943. Ele au primit numerele 8, 9 si respectiv 10. Impreuna, constituiau Batalionul 4 Parasutisti (primele 3 batalioane ale ARR erau cele de baloane de baraj aerian).

Trupele de parasutisti erau inzestrate cu pusti ZB model 1924, pusti mitraliera ZB 30 si pistoale mitraliera Mauser model 1932. Parasutele erau fabricate in Romania, dupa licenta Irving Air Chute Ltd. In 1943 au primit mai mult echipament modern, importat din Germania: casti model 1938 si pistoale mitraliera MP 40 care a devenit arma principala a parasutistilor. Cele 2 companii de puscasi (8 si 9) aveau o structura identica: 3 plutoane de puscasi, un pluton mitraliere ZB model 1937 cal. 7,92 mm, un pluton aruncatoare Brandt/Voina model 1939 cal. 60 mm si un pluton de pionieri, echipati cu aruncatoare de flacari Pignone model 1937. De asemenea exista si un pluton de cercetare pe motociclete Zundapp KS 600. Compania de armament greu avea in inzestrare aruncatoare Brandt/Voina model 1939, cal. 81,4 mm si tunuri AT Böhler cal 47 mm, alaturi de armamentul de infanterie individual.

Aceste subunitati urmau a fi trasportate de Escadrilele 105 si 107 Trasport (Ju 52), iar armamentul greu de catre Escadrila 109 Trasport (planoare DFS 230 tractate de avioane IAR-39).

In octombrie 1943 doar 215 militari erau complet antrenati pentru operatiuni aeropurtate. Antonescu a ordonat ca batalionul sa fie trasformat in regiment care ar fi trebuit sa aiba 2 877 oameni.

Holocaustul

Holocaust este un termen utilizat în general pentru a descrie uciderea a aproximativ sase milioane de evrei din Europa în timpul celui de-al doilea razboi mondial, ca parte dintr-un program de exterminare deliberata planuit si executat de regimul national-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler.

si alte grupuri etnice si sociale au fost persecutate si ucise de regimul nazist, inclusiv romii, functionari de stat sovieticii (îndeosebi prizonieri de razboi); etnici polonezi; captivi din alte popoare slave; persoane cu handicap mintal sau fizic; homosexuali; opozanti religiosi (de exemplu martorii lui Iehova si prelati romano-catolici) si opozanti politici. Însa numerosi istorici nu includ aceste grupuri în definitia Holocaustului, definindu-l pe acesta ca fiind doar genocidul evreilor, sau ceea ce nazistii au numit "Solutia finala a problemei evreiesti." Ţinând cont de toate victimele persecutiilor nazistilor, numarul mortilor creste considerabil: estimarile plaseaza numarul total de victime în general între 9 si 11 milioane.

Persecutia si genocidul au fost îndeplinite în etape. Legislatia de eliminare a evreilor din societatea civila a fost promovata cu mai multi ani înainte de izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial. Au fost înfiintate lagare de concentrare în care detinutii erau folositi ca sclavi pâna mureau de extenuare sau de boala. Unde cucerea Al treilea Reich un nou teritoriu în Europa de Est, unitati speciale numite Einsatzgruppen ucideau evrei si adversari politici, împuscându-i în masa. Evrei si romi erau îngramaditi în ghetouri înainte de a fi transportati la sute de kilometri cu trenurile de marfa în lagarele de munca fortata si exterminare unde, daca supravietuiau calatoriei, majoritatea erau ucisi prin gazare în încaperi special amenajate. Fiecare ramura a aparatului administratiei statului a fost implicata în logistica asasinatelor în masa, transformând Germania nazista în ceea ce un istoric a denumit "un stat genocidar."

Dominanta ideologiei si scara genocidului

În alte genociduri, consideratiile pragmatice cum ar fi controlul teritoriului si resurselor erau centrale în politica de genocid. Yehuda Bauer argumenteaza ca:

Motivatia de baza [a Holocaustului] era pur ideologica, înradacinata într-o lume existenta numai în imaginatia nazista, unde unei conspiratii evreiesti internationale de a controla lumea i se opunea o misiune "ariana" paralela. Niciun genocid de pâna în ziua de azi nu fusese bazat atât de complet pe mituri, halucinatii, pe o ideologie abstracta, nepragmatica - care a fost apoi pusa în aplicare prin mijloace foarte rationale si pragmatice."

Uciderea a fost efectuata sistematic în aproape toate teritoriile ocupate de nazisti în ceea ce acum sunt 35 de state europene diferite. A fost concentrata mai ales în Europa centrala si de est, unde, în 1939, se aflau peste sapte milioane de evrei. Aproximativ cinci milioane de evrei au fost ucisi acolo, inclusiv trei milioane în Polonia ocupata si peste un milion în Uniunea Sovietica. Sute de mii au murit si în Olanda, Franta, Belgia, Iugoslavia si Grecia. Protocolul de la Wannsee clarifica faptul ca nazistii intentionau sa aplice "solutia finala a problemei evreiesti" de asemenea în Anglia si Irlanda.

Oricine avea trei sau patru bunici evrei era sortit exterminarii, fara exceptie. În alte genociduri, oamenii puteau evita moartea, convertindu-se la o alta religie sau acceptând o alta forma de asimilare. Aceasta optiune nu a fost disponibila evreilor din Europa ocupata. Toate persoanele de descendenta evreiasca recenta urmau sa fie exterminate în teritoriile controlate de Germania.

Experimente medicale

O alta trasatura distinctiva a fost efectuarea, la scara larga, a experientelor medicale pe detinuti. Medici germani au efectuat astfel de experimente în lagarele de concentrare de la Auschwitz, Dachau, Buchenwald, Ravensbrück, Sachsenhausen si Natzweiler .

Cel mai celebru dintre acesti medici a fost dr. Josef Mengele, care a lucrat la Auschwitz. Printre experimentele sale se numarau punerea subiectilor în camere cu presiune, testarea de medicamente pe ei, înghetarea lor, tentative de schimbare a culorii ochilor prin injectarea de chimicale în ochii copiilor, diverse amputari si alte operatii brutale. Activitatea sa nu va fi niciodata cunoscuta integral, deoarece majoritatea documentelor expediate de Mengele medicului Otmar von Verschuer la Institutul "Kaiser Wilhelm" ("Împaratul Wilhelm") au fost distruse de acesta din urma. Dupa terminarea experimentelor coordonate de Mengele, subiectii supravietuitori erau aproape întotdeauna ucisi si necropsiati.

Se pare ca lui Mengele îi placea sa lucreze cu copiii romi. Le dadea dulciuri si jucarii si îi ducea personal la camera de gazare. Ei i se adresau cu "nenea Mengele" ("Onkel Mengele"). Vera Alexander a fost o detinuta evreica la Auschwitz si a avut grija de peste 50 de perechi de gemeni romi:

"Îmi amintesc în mod deosebit o pereche de gemeni: Guido si Ina, care aveau cam patru ani. Într-o zi, Mengele i-a luat. Când s-au întors, erau într-o stare groaznica: fusesera cusuti unul de altul, spate în spate, ca niste gemeni siamezi. Ranile le erau infectate si din ele curgea puroi. Ţipau zi si noapte. Apoi parintii lor - îmi amintesc ca pe mama o chema Stella - au reusit sa faca rost de morfina si si-au omorât copiii ca sa le curme suferinta."

 Victimele si numarul mortilor

Dupa 1945, cifra cel mai des folosita pentru numarul de evrei ucisi a fost cea de sase milioane. Centrul de comemorare al Holocaustului, Autoritatea Yad Vashem de Amintire a Eroilor si Martirilor Holocaustului din Ierusalim, comenteaza:

"Nu este cunoscut numarul exact de evrei ucisi în Holocaust. Cifra cea mai frecventa este cea de sase milioane, avansata de Adolf Eichmann, un demnitar al SS-ului de rang înalt. Majoritatea cercetarilor confirma ca numarul victimelor a fost de între cinci si sase milioane. Primele estimari plasau numarul la între 5,1 milioane (Profesorul Raul Hilberg) si 5,95 milioane (Jacob Leschinsky). Cercetari mai recente, ale Profesorului Yisrael Gutman si Dr. Robert Rozett în Enciclopedia Holocaustului, estimeaza numarul de morti între 5,59 si 5,86 milioane, iar potrivit unui studiu coordonat de cercetatorul german Wolfgang Benz numarul estimativ este de 5,29 pâna la 6 milioane.

Principalele surse pentru aceste statistici sunt comparatiile dintre recensamintele de dinainte de razboi si cele postbelice. A fost folosita si documentatia nazista cu date partiale privind diversele deportari si asasinate. Se estimeaza ca centrul de comemorare si documentare Yad Vashem are în prezent peste patru milioane de nume ale victimelor."

Groapa comuna cu evrei în Białystok

Romi sositi la lagarul de exterminare Belzec în 1940.

Eliberarea

Primul lagar mare, Majdanek, a fost descoperit de sovietici pe 23 iulie 1944. Auschwitz a fost eliberat tot de Armata Rosie pe 27 ianuarie 1945; Buchenwald de americani pe 11 aprilie; Bergen-Belsen de catre britanici pe 15 aprilie; Dachau de americani pe 29 aprilie; Ravensbrück de sovietici în aceeasi zi; Mauthausen de americani pe 5 mai; si Theresienstadt de sovietici pe 8 mai. Treblinka, Sobibór, si Bełżec nu au fost niciodata eliberate, fiind distruse de nazisti în 1943. Colonelul William W. Quinn din Armata a saptea americana a spus despre Dachau: "Acolo trupele noastre au gasit imagini, sunete, si miasme mai oribile ca orice imaginatie, cruzimi atât de enorme ca sunt de neînteles pentru mintea normala."

 

Prizonieri înfometati din lagarul Mauthausen, Ebensee, Austria, eliberat de Divizia 80 Infanterie a Statelor Unite pe 5 mai 1945.

În majoritatea lagarelor descoperite de sovietici, aproape toti prizonierii fusesera luati, lasând doar câteva mii în viata - 7.000 de detinuti au fost gasiti la Auschwitz, inclusiv 180 de copii pe care medicii facusera experimente. Aproximativ 60.000 de prizonieri au fost descoperiti la Bergen-Belsen de Divizia a 11-a blindate britanica, 13.000 de cadavre erau neîngropate, si alti 10.000 au murit de tifos sau malnutritie în urmatoarele saptamâni. Britanicii au fortat garzile SS ramase în urma sa adune cadavrele si sa le îngroape în gropi comune.

Richard Dimbleby de la BBC a descris scenele gasite de el împreuna cu armata britanica la Belsen:

"Aici, aproape jumatate de hectar de pamânt era plin de oameni morti sau pe moarte. Nu se deosebeau unii de altii . Cei vii zaceau cu capetele sprijinite de cadavre si în jurul lor rataceau fara tinta procesiuni fantomatice de oameni numai piele si os, care nu aveau nimic de facut si nu aveau nicio speranta de viata, incapabili sa se dea la o parte din drum, incapabili sa priveasca grozaviile din jurul lor . Se nascusera copii acolo, mici fapturi ofilite ce nu puteau trai . O mama, înnebunita, a tipat la un soldat englez sa-i dea lapte pentru copil, si i-a aruncat în brate micul prunc . El a desfacut fasa si a gasit ca copilul murise de câteva zile. Aceasta zi la Belsen a fost cea mai oribila zi din viata mea. "

Femei de reconfortare

Femei de reconfortare sau femei de reconfortare a militarilor  este o denumire eufemistica a celor 60.000 - 200.000 de femei, care au fost transformate în sclave sexuale pentru militarii japonezi în timpul celui de-al doilea razboi mondial. Istoricii si cercetatorii fenomenului au afirmat ca majoritatea acestor femei proveneau din Coreea (aproximativ 80%), dar si din China si alte teritorii ocupate de japonezi. Femeile tinere din tarile aflate sub controlul Imperiului Japonez au fost recrutate pentru a lucra în popote ale militarilor sau în fabrici, sau, dupa cum exista unele marturii au fost pur si simplu rapite de la casele lor. Exista mai multe marturii conform carora, în mai multe cazuri, chiar militarii au fost cei care au participat la rapirea unor   femei.

Dimensiunile si natura sclaviei sexuale patronate de armata japoneza în timpul celui de-al doilea razboi mondial este un subiect disputat, în special în Japonia.

Numeroase bordeluri militare erau conduse de persoane particulare supervizate de oficialitati ale armatei. Mai multi istorici japonezi, folosindu-se de marturiile unor femei de reconfortare, au afirmat ca Armata Imperiala Nipona si Marina Imperiala Nipona au fost implicati atât direct cât si indirect în constrângerea, înselarea, ademenirea si uneori rapirea unor femei tinere din teritoriile aflate sub controlul imperial.

Pe de alta parte, alti istorici japonezi considera ca nu exista nicio dovada credibila care sa implice Armata Imperiala în actele de constrângere a femeilor. Dupa parerea lor, raspunderea pentru relele tratamente aplicate femeilor cade în totalitate în sarcina patronilor de bordeluri, Armata fiind vinovata cel mult de o proasta supraveghere a stabilimentelor.

În ultimele luni ale razboiului, militarii japonezi au distrus o mare cantitate de documente, care ar fi putut duce la implicarea lor în procese de crime de razboi. Exista destule dovezi care sa demonstreze ca Ministerul Japonez de Razboi a dat ordine pentru distrugerea documentelor care ar fi putut deveni incriminatoare.

Marturisirile facute de ofiteri japonezi, prin care acestia recunosteau ca au luat parte la rapirea unor femei destinate sclaviei sexuale, sunt considerate putin credibile de o parte a japonezilor.

Istoricii au cautrat dovezi clare privind implicarea armatei si marinei în constrângerea femeilor sa practice prostitutia, iar unii dintre ei au afirmat ca au descoperit dovezi ale acestui comporatament. Astfel, Yoshiaki Yoshimi si Hirofumi Hayashi au descoperit în 2007 documente care ar dovedi implicarea armatei.

Cât de multe au fost sclavele sexuale?

Lipsa documentelor oficiale a facut ca estimarea numarului total al femeilor de reconfortare sa fie foarte dificila. O mare parte a documentelor care privea prostitutia fortata, cât si implicarea unor lideri japonezi importanti, au fost distruse prin ordine explicite ale guvernului japonez. Istoricii au ajuns la cifre estimative diferite, atât prin cercetarea documentelor care nu au fost distruse, care descriau raportul dintre numarul de soldati "reconfortati" într-o anumita zona si numarul de femei-scalve, cât si prin cercetarea rapoartelor cu privire la rata de înlocuire a femeilor din bordeluri. Istoricul Yoshiaki Yoshimi, care este autorul primei cercetari stiintifice asupra problemei în discutie, a estimat numarul femeilor de reconfortare între 50.000 si 200.000.

Cele mai multe surse media internationale s-au folosit de aceste estimari, afirmând ca pâna la 200.000 de femei tinere asiatice au fost recrutate pentru a servi în bordelurile militare japoneze. BBC cita "între 200.000 pâna la 300.000", iar Comisia Internationala a Juristilor cita "estimarile istoricilor de 100.00 pâna la 200.000 de femei". Istoricul japonez Ikuhiko Hata considera însa ca mult mai corecte ar fi niste cifre de 10.000 pâna la 20.000 de femei.

Recrutarea

În primele faze ale razboiului, autoritatile japoneze au recrutat prostituate prin metodele conventionale. Intermediari autorizati de armata au plasat anunturi publicitare în ziarele care apareau în Japonia si coloniile sale - Coreea, Taiwan, Manchukuo si China continentala. Multe dintre cele care au raspuns erau deja prostituate si si-au oferit serviciile ca profesioniste ale sexului. Alte femei au fost vândute bordeluirilor de familiile lor din cauza greutatilor economice. Aceste resurse au fost epuizate însa rapid, în special în Japonia.

Pe 17 aprilie 2007, Yoshiaki Yoshimi si Hirofumi Hayashi au anuntat descoperirea în arhivele Tribunalului din Tokyo a mai multor documente care sugerau ca fortele militare imperiale, asa cum a fost Tokeitai (politia secreta maritima), au constrâns direct femei sa lucreze în bordelurile din China, Indochina si Indonezia.

Aceste documente au fost facute publice în timpul proceselor criminalilor de razboi. Într-unul dintre acestea, un locotenent marturisea ca a organizat un bordel, de serviciile prostituatelor beneficiind chiar si el. Alt document amintea ca membrii Tokeitai au arestat femei pe strada, iar dupa ce le-au fortat sa se supuna unor examinari medicale, le-au plasat în bordeluri. Pe 12 ami 2007, ziaristul Taichiro Kaijimura a anuntat descoperirea a 30 de documente guvernamentale olandeze din arhiva Tribunalului din Tokyo, care dovedeau un incident din 1944 din Magelang, în timpul caruia foarte multe femei au fost transformate în scalve sexuale.

Raspunsul initial al guvernului si contestarea

La început, guvernul japonez a negat orice legatura oficiala cu bordelurile militare. În iunie 1990, guvernul japonez a declara ca toate bordelurile militare erau conduse de proprietari particulari.În 1990, o organizatie a femeilor coreene care au fost sclave sexuale în bordelurile militare japoneze au pornit o actiune în instanta, cerând compensatii militare. Unele dintre supravietuitoarele bordelurilor militare au deschis un proces la Tribunalul districtual din Tokyo. Actiunea lor a respins actiunile femeilor pe diferite temeiuri.

Declaratia Kono

În 1991 însa, istoricul Yoshiaki Yoshimi a descoperit un numar de documente în arhiva Ministerului Apararii de la Tokyo, care ar fi indicat faptul ca militarii au fost direct implicati în conducerea bordelurilor, de exemplu prin desemnarea agentilor de recrutare a femeilor. Ziarul Asahi Shimbun a publicat aceste descoperiri pe prima pagina în articolul "Armata japoneza a rapit femei de reconfortare" din 11 ianuarie 1992. Guvernul, prin glasul secretarului cabinetului nipon Koichi Kato, a fost obligat sa recunoasca public o parte a faptelor în discutie. Primul ministru nipon Kiichi Miyazawa a prezentat scuze oficiale în timpul unei calatorii în Coreea de Sud pentru suferintele femeilor victime ale scalviei sexuale din bordelurile militare japoneze.Dupa o serie de studii coordonate de guvern, secretarul cabinetului, Yohei Kono, a emis o declaratie publica pe 4 august 1993. Prin aceasta declaratie, guvernul japonez recunostea ca: "Statiile de reconfortare au functionat ca raspuns la cererile militarilor din acea vreme", ca "Militarii japonezi au fost implicati direct sau indirect în înfiintarea si conducerea statiilor de reconfortare si în transferul femeilor" si ca femeile "au fost recrutate în multe cazuri împotriva vointei lor prin înselare sau constrângere". Guvernul Japoniei "îsi cere în mod sincer scuze si îsi exprima regretele fata de toate acelea care, indiferent de locul de origine, au suferit durere incomensurabila si rani psihologice nevindecabile". În aceasta declaratie, guvernul Japoniei îsi exprima "hotarârea lui ferma de nu repeta niciodata aceiasi greseala si de a lamuri aceasta problema prin studiul si predarea istoriei".

Fondul femeilor asiatice

În 1995, Japonia a înfiintat un "Fond al femeilor asiatice" pentru plata compensatiilor materiale catre supravietuitoarelor bordelurilor militare japoneze. De asemenea, fostele femei de reconfortare au primit din partea premierului nipon Junichiro Koizumi o scrisoare în care se spunea: "Ca prim-ministru al Japoniei, prin aceasta îmi reînnoiesc cele mai sincere scuze si regrete fata de toate femeile care au trecut prin experiente incomensurabile si dureroase si au suferit rani fizice si psihice nevindecabile ca femei de reconfortare". Fondul a fost înfiintat folosindu-se donatii private nu si fonduri guvernamentale si a fost criticat ca fiind o cale de evitare a admiterii abuzului guvernamental. Din cauza naturii private a fondului, numeroase femei de reconfortare au respins platile si au continuat sa caute sa primeasca scuze si compensatii oficiale.

Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial

Ultimele batalii de pe teatrul european de razboi al celei de-a doua conflagratii mondiale care au dus la capitularea neconditionata a Germaniei naziste au avul loc în aprilie si începutul lui mai 1945.

·        Pe 25 aprilie, trupele sovietice si americane au facut jonctiunea, taind practic Germania în doua. Primele unitati aliate care au intrat în contact au fost Divizia americana de infanterie a 69-a din cadrul Armatei I americane si Divizia sovietica a 69-a de Garda din cadrul Armatei sovietice a 5-a de Garda. Întâlnirea s-a produs laTorgau , pe râul Elba.

·        Pe 27 aprilie , în vreme ce fortele Aliatilor se apropiau de Milano, dictatorul italian Benito Mussolini a fost capturat de partizanii italieni. Mussolini încerca sa fuga în din tara si calatorea în mijlocul unui batalion german de artilerie antiaeriana. Pe 28 aprilie, Mussolini, Clara Petacci, (amanta dictatorului) si câtiva oficiali fascisti italieni capturati odata cu el au fost dusi la Mezzegra, unde au fost executati. Trupurile celor ucisi au fost duse mai apoi în Milano, unde au fost spânzurate cu capul în jos în fata unei benzinarii.

·        Pe 30 aprilie, în plina desfasurare a Bataliei Berlinului, dictatorul german Adolf Hitler si sotia lui Eva Braun s-au sinucis în bunkererul Fuhrerului. Braun se casatorise cu Hitler cu doar câteva ore mai înainte de a se sinucide. În testamentul sau, Hitler îl desemna pe Karl Donitz ca succesor si nou Reichsprasident("Presedinte al Reichului") iar pe Joseph Goebbels îl numea Reichskanzler("Cancelar al Reichului"). Goebbels s-a sinucis însa pe 1 mai 1945, lasându-i lui Dönitz toata responsabilitatea negocierii capitularii. Dönitz l-a rugat pe Ludwig von Krosigk sa accepte functia de Reichskanzler, dar acesta a acceptat numai cu conditia ca titulatura functiei lui sa fie aceea de "prim ministru al guvernului".

·        Pe 1 mai, generalul SS Karl Wolff si comandantul Armatei a 10-a germane, generalul Heinrich von Vietinghoff, au semnat cu Aliatii occidentali, dupa negocieri îndelungate, secrete si neautorizate, (care au fost considerate de Uniunea Sovietica o tentativa de semnare a unei paci separate), o întelegere de capitulare neconditionata a fortelor germane din Italia (2 mai).

Batalia Berlinului s-a încheiat pe 2 mai. Pe aceasta data, generelalul de artilerie Helmuth Weidling, comandantul Zonei defensive a Berlinului, a predat în mod neconditionat capitala generalului Armatei Rosii Vasili Ciuikov. În aceiasi zi, comandantii Grupului de Armate Vistula, Kurt von Tippelskirch si Hasso von Manteuffel s-au predat alaturi de subordonatii lor Aliatilor occidentali.

·        Pe 4 mai 1945, feldmaresalul britanic Bernard Law Montgomery a primit din partea amiralului Hans-Georg von Friedeburg predarea neconditionata a fortelor germane din "Olanda, nord-vestul Germaniei, inclusiv din Insulele Frisiane si Heligoland si alte insule, din Schleswig-Holstein si din Denmarca. inclusiv a tuturor vaselor maritime din aceste zone".  Cum amiralul Karl Dönitz era si comandantul operational al unora dintre aceste forte, capitularea acestora a fost considerat un semnal al faptului ca razboiul european s-a încheiat.

·        Pe 5 mai, Dönitz a ordonat tuturor submarinelor germane sa înceteze operatiunile militare si sa se reîntoarca la bazele lor. La ora 14:30, generalul Hermann Foertsch a capitulat cu toate fortele dintre muntii Boemiei si râul Inn în fata generalului Jacob L. Devers, comandantul Grupului al 6-lea de armate americane. La ora 16:00, feneralul Johannes Blaskowitz, comandantul trupelor germane din Olanda s-a predat generalului canadian Charles Foulkes în prezenta Printului Bernhard, comandantul Fortelor militare olandeze din interior. În Dresda, gauleiterul Martin Mutschmann a facut cunoscut ca pe frontul de rasarit urma sa fie lansata o ofensiva de proportii. Doar doua zile mai târziu, Mutschmann a fost luat prizonier de trupele sovietice în timp ce încerca sa fuga din fata înaintarii Armatei Rosii.

·                    Pe 6 mai la ora 18:00, generalul Hermann Niehoff, comandantul orasului fortificat Breslau, oras asediat de mai multe luni, s-a predat sovieticilor. O jumatate de ora mai târziu, generalul Alfred Jodl a sosit la Rheims si, în conformitate cu ordinele primite de la Dönitz, a anuntat intentia germanilor de a capitula în fata Aliatilor occidentali. Era aceiasi initiativa pe care o prezentase mai devreme si von Friedeburg lui Montgomery si, la fel ca si Montgomery, Dwight D. Eisenhower a amenintat ca va reuza orice negociere, fiind dispus sa accepte doar o capitulare neconditionata. Eisenhower i-a spus în mod explicit lui Jodl ca va ordona fortelor americano-engleze sa îi împinga pe germani catre rasarit pentru a-I obliga sa se predea sovieticilor. Jodl l-a informat rapid pe Dönitz, care se afla la Flensburg, depre pozitia lui Eisenhower. La scurta vreme dupa miezul noptii, Dönitz a acceptat inevitabilul si i-a transmis lui Jodl autorizatia privind capitularea totala si neconditionata a tutror fortelor germane.

La ora 02:41 a zilei de 7 mai 1945, la sediul Cartierului General Suprem al Fortelor Expeditionare Aliate din Rheims, Franta, seful OKW - Comandamentul Suprem al Armatei Germane, generalul Alfred Jodl, a semnat documentele capitularii neconditionate a tuturor fortelor germane în fata Aliatilor. Acest document includea fraza: "Toate fortele sub controlul german sa înceteze operatiunile active la orele 23:01 Ora Europei Centrale (OEC) pe 8 mai 1945." În ziua urmatoare, generalul Wilhelm Keitel si alti reprezentanti ai OKW-ului au plecat la Berlin si la scurta vreme dupa miezul noptii au semnat un document similar, capitulând în mod explicit în fata fortelor sovietice, în prezenta generalului Gheorghi Jukov. Ceremonia semnarii a avut loc într-o vila din suburbia rasariteana a Berlinului. Karlshorst. Cladirea este numita în mod curent "Muzeul germano-rus din Karlshorst".

Vestile capitularii au fost aflate în Occident pe 8 mai si victoria a fost sarbatorita în mod spontan, aceasta fiind proclamata Ziua Victoriei. Cum vestea încetarii luptelor în Europa a ajuns în Uniunea Sovietica în data de 9 mai datorita diferentei de fus orar, aceasta data a fost proclamata Ziua Victoriei.

Karl Dönitz a continuat sa functioneze ca sef al statului, dar guvernului sau, asa-numitul Guvern de la Flensburg, (dupa numele orasului de resedinta, Flensburg), nu i-a fost acordata o importanta prea mare dupa capitularea de pe 8 mai. Pe 23 mai 1945, a fost trimis la Flensburg un ofiter de legatura britanic care sa aduca la cunostinta ministrilor acestui guvern ordinul lui Eisenhower de dizolvare a cabinetului si de arestare a membrilor sai. Aliatii si-au dat seama ca, desi fortele armate ale Germaniei capitulasera neconditionat, guvernul civil german nu semnase niciun act de capitulare. Aceasta se putea dovedi o chestiune foarte sensibila: în 1918, capitularea Germaniei fusese semnata de un guvern civil, nu si de fortele armate. Acesta a fost argumentul "înjunghierii pe la spate" folosit de Hitler. Aliatii nu au dorit sa ofere unui viitor guvern german posibil ostil un argument legal pentru deschiderea unei confruntari. Pâna în cele din urma, Aliatii au cazut de acord sa nu-l recunoasca pe Dönitz ca sef al statului si au semnat în schimb un document al celor patru puteri victorioase prin care se crea Comisia Aliata de Control si care cuprindea printre altele urmatoarele prevederi:

Guvernele Statelor Unite ale Americii, Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, Regatului Unit si guvernul provizoriu al Republicii Franceze, îsi asuma prin aceasta autoritatea fata de Germania, inclusiv toate puterile posedate de guvernul german, Înaltul Comandament si orice autoritate guvernamentala de stat, municipala sau locala. Preluarea, pentru scopurile aratate mai sus, a numitelor autoritati si puteri nu are ca efect anexarea Germaniei. [Departamentul de Stat al SUA, Seriile "Tratate si alte acte internationale" nr. 1520.]

·        Pe 5 iulie] 1945, cele patru puteri au semnat un nou document la Berlin prin care situatia de facto devenea una de jure. La Conferinta de la Potsdam, Aliatii au facut planuri pentru Germania postbelica, au redesenat granitele, au ordonat demilitarizarea si denazificarea Germaniei si au stabilit cuantumul reparatiilor de razboi pe care tara învinsa trebuia sa le plateasca.

Lagarele de concentrare si refugiatii

În ultimele luni de razboi si în cele imediat urmatoare, soldatii aliati au descoperit un numar de lagare de concentrare si alte facilitati care au fost folosite de nazisti pentru internarea, exploatarea si în cele din urma exterminarea a aproximativ 11 milioane de oameni. Cel mai mare grup de detinuti în lagarele neziste a fost reprezentat de evrei, (dupa cum s-a afirmat în actul de acuzare al proceselor de la Nüremberg, aproximativ 6 milioane), iar restul a fost format din romi, slavi, homosexuali, persoane cu dezabilitati stilor, în mod special comunisti). Cel mai cunoscut lagar de exterminare a fost cel de la Auschwitz, în care au fost ucisi cam 2 milioane de oameni. Desi cea mai mare parte a soldatilor Aliati au aflat despre genocidul pus la cale de nazisti doar la sfârsitul razboiului, Holocaustul a devenit o parte inseparabila a tragediei celui de-al doilea razboi mondial.

În mai si iunie 1945, mii de refugiati din Iugoslavia si Uniunea Sovietica au fost adunati de Aliatii occidentali în Austria si au fost predati autoritatilor iugoslave si sovietice în timpul Operatiunii Keelhaul. Refugiatii au fost executati sau deportati. (Vedeti si: Masacrul de la Bleiburg). Finlanda învinsa, dar si Suedia neutra, s-a simtit obligata sa extradeze refugiatii din Ingria si tarile baltice dupa un model asemanator.

Cuprins

1.     Cauzele celui de-al doilea razboi mondial................................1

2.     Aliatii din al doilea razboi mondial...........................................6

3.     Benito Mussolini........................................................................10

4.     Miscarile de rezistenta din al doilea razboi mondial.............14

5.     Atac-Tancuri ,Tunuri antitanc,Parasutisti............................17

6.     Holocaustul................................................................................20

7.     Femei de reconfortare..............................................................26

8.     Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial.............................30

9.     Cuprins......................................................................................33

10.      Elevi participanti la revista.......................................................34

Revista intocmita de elevii clasei a X-a B

1)     Anton Iulian - Benito Mussolini

2)     Aparaschivei Paula - Aliatii din al doilea razboi mondial

3)     Coropcariu Andrei - Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial

4)     Munteanu Mircea - Tancuri si parasutisti

5)     Negara Manuela- Cauzele celui de-al doilea razboi mondial

6)     Ouatu Raluca - Holocaustul

7)     Strungaru Ionut - Miscarile de rezistenta din al doilea razboi mondial

8)     Ursu Oana - Femei de reconfortare

                                                

Profesor coordonator si indrumator: Nicu Cristina


Document Info


Accesari: 16738
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )