Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...

















































Comunismul si cel care a trait Iluzia (ADRIAN CIOROIANU)

istorie












ALTE DOCUMENTE

VIAŢA SF. sTEFAN CEL MARE
Unirea de la 1 Decembrie 1918
Industria Basarabiei in Perioada anilor 1812-1918
Stefan cel Mare si Sfint
VIZIUNEA CULTURALĂ ROMĀNEASCĂ (III)
TRAGICUL AN 1940 ĪN ISTORIA ROMĀNILOR
Viata si opera lui Herodot
Winston Churchill, discurs la Fulton, Missouri, 5 martie 1946
Pieile rosii
1 decembrie 1918, proclamarea Marii Uniri Nationale

Comunismul si cel care a trait Iluzia (ADRIAN CIOROIANU)


Cartile de memorii ale fostelor personaje ale comunismului romānesc īmi aduc aminte, nu stiu cum, de parabola racilor din proza memorialistica a lui Belu Zilber: racii sunt alarmati si pesimisti cānd sunt prinsi si scosi din balta pe uscat, dar se īnveselesc si-si gasesc din nou optimismul cand pescarul īi pune īntr-o galeata plina, pentru a-i duce acasa; pesimismul īi īnvaluie iarasi īn momentul īn care sunt scosi din galeata, dar sunt brusc revigorati si cu pofta de viata cānd se trezesc aruncati īntr-o prima cada cu apa; din nou apoi tristi cānd sunt scosi de acolo, din nou optimisti cānd ajung īntr-un lighean de bucatarie, īn timp ce bucatareasa īsi pregateste ustensilele; si tot asa, īntre pesimism si speranta, pāna cānd ajung īn oala īn care vor fierbe. Oala īn care plonjeaza, evident, optimisti!





Parabola racilor si comunismul romānesc


Cat pot eu sa intuiesc trairea intima a unui comunist romān debutānd cu prea plinul sperantei īntr-o lume mai buna si ajungānd īn anii '80 prea bogat īn dezamagirea sa (si au fost cātiva!), cred ca parabola cu racii poate fi o buna cheie de lectura pentru toata istoria comunismului de la noi: speranta īn 1934, cānd Romānia relua legaturile diplomatice cu URSS si tot felul de oficine si asociatii mai mult sau mai putin inocente apar īn tara, alimentate fara īndoiala de banii Kominternul 17517o1416r ui (Petre Constantinescu-Iasi, profesor universitar la Chisinau īn epoca, ar fi avut ce povesti!). Apoi, disperare īn timpul proceselor staliniste de la Moscova (pentru cei care au stiut sau au dorit sa stie) si mai ales dupa "pactul monstrilor" din august 1939; din nou speranta cānd, dupa rezistenta eroica a Stalingradului, īn februarie 1943, Armata Rosie reia ofensiva pe frontul de est.


Pentru cei initiati, umbra unei alarmari va fi plutit īn aprilie 1944, cānd Stefan Foris - liderul din interior al comunistilor aflati īnca īn libertate - a fost īnlocuit cu o troica alcatuita din Emil Bodnaras, Constantin Pārvulescu si Iosif Ranghet, dar optimismul a īnflorit poate iarasi cānd la conferinta nationala a PCR din octombrie 1945, Gheorghe Gheorghiu-Dej era ales secretar general, tutelat de un secretariat īn care stralucea Passionaria noastra, Ana Pauker. Din nou alarma īn 1948, cand este arestat Lucretiu Patrascanu si cand ruptura dintre Stalin si Iosip Broz Tito agita Estul; din nou speranta dupa martie 1953, cand dupa moartea lui Stalin tarile din lagar īsi anunta pe rand "noul curs politic" (o face īntr-o maniera proprie si Gheorghiu-Dej, īn cuvantarea prilejuita de sarbatorirea lui 23 august acel an) si din nou disperare īn 1956, cand se vede foarte clar ca destalinizarea are limitele ei, care nu ajung oricum pana la tolerarea unei rebeliuni precum cea a maghiarului Imre Nagy.


Speranta din nou īn vara lui 1958, cānd armata sovietica este retrasa cu ceva zarva din tara noastra, si din nou alarma pentru cei cu mintea limpede, cei care au putut īntelege ca de pe urma acestei retrageri au avut de cāstigat mai ales doi oameni: Gheorghiu-Dej, care va īncepe o nationalizare a stalinismului remanent - dublata de desovietizarea culturala si economica de la īnceputul anilor '60 -, si Nikita Hrusciov, care īsi argumenteaza dorinta de pace si destindere tocmai cu retragerea din Romānia. Anii '60 se termina pe fondul unei sperante reīnviate - Romānia comunista se misca bine pe scena internationala, N. Ceausescu parea a fi un lider comunist atipic - īn sensul bun al termenului - si chiar simpatic (vezi reabilitarile din 1968, gestica patriotarda din timpul invaziei sovietice īn Cehoslovacia, vizitele la Bucuresti ale lui De Gaulle si Nixon etc.), drept care devine relativ repede l'enfant gāté al presei occidentale, postura de invidiat īn care ramāne pentru cea mai mare parte a anilor '70. Iarasi o noua alarma īn iulie 1971, cānd revelatiile culturale ale aceluiasi Ceausescu aratau ca trecerile lui recente prin piata Tien An Men din Beijing si prin piata Ian Mot Dong ("Piata Nufarului"!) din Phenian īi atinsesera o coarda sensibila - impact care va schimba īn urmatoarele doua decenii nu numai fata personajului, ci si fata Romāniei. Si caruselul acestui va et vient al sperantei si al dezamagirii continua cu exemple care ar putea fi duse mai departe, pāna īn 1989.


Cine pierde, cine castiga


Spre deosebire de imensa majoritate a celor care-l vedeau pe Ceausescu la televizor sau īn aparitiile lui prin balconul vreunui sediu de partid de prin judete, Pavel Cāmpeanu īl cunoscuse pe Ceausescu la o vārsta la care viitorul Conducator era efectiv un anonim. Īnchis - pentru convingeri comuniste precoce - la Jilava, īntr-o celula cu alti 20 de tineri adunati acolo sub aceeasi acuzatie, Cāmpeanu are īn toamna lui 1941 sansa unui episod care se va dovedi premonitoriu: detinutii au organizat un campionat de sah, Cāmpeanu a cāstigat partida dupa partida si, dupa un timp, s-a trezit provocat de catre tānarul de nici 24 de ani Ceausescu, spre hazul general. "General" si nu prea, pentru ca cineva - cel ce aruncase manusa - era foarte serios, iar aceasta pretentie a lui - un novice perfect - de a juca cu cel mai bun ne spune multe azi. Evident, Cāmpeanu a cāstigat partida, astfel avānd ocazia sa vada ca, de fapt, Ceausescu nu stia sa cāstige - la sah -, dar nici sa piarda, īn general.




Miza cartii lui Pavel Cāmpeanu se construieste de la acest episod revelator, oferind īn final o interpretare credibila a comunismului romānesc. Marturia mi se pare cu atāt mai binevenita cu cāt vine din partea cuiva care a trait, o vreme, cu sinceritate, Iluzia. Ilegalist din convingere, dupa 1944 activist īn sectia de relatii externe a Comitetului Central - si om de legatura cu liderii partidului comunist grec, instalati conspirativ la Bucuresti -, Cāmpeanu s-a retras treptat spre lumea mai pasnica (?) a stiintelor sociale. Īn conditiile īn care stānga intelectuala de extractie comunista din Romānia nu a oferit critici din interior ale sistemului, Cāmpeanu a fost mai curānd un accident fericit: vezi meritoria sa trilogie The Syncretic Society (1980), The Origins of Stalinism (1986) si The Genesis of the Stalinist Social Order (1988), aparuta īn Statele Unite si considerata atunci ca fiind lucrarea ce ducea mai departe, pentru anii '80 ai secolului trecut, analiza pe care Milovan Djilas o īntreprinsese pentru lumea comunista a anilor '60 si '70.


Volumul recent al lui Cāmpeanu are cateva puncte tari, spre bucuria cititorului. Cele trei argumente din primul capitol, prin care īsi motiveaza demersul (unul istoric, unul biografic, altul teoretic) nu sunt superflue: vezi cele 22 de repere īn care autorul schiteaza originalitatea personajului si a īmprejurarilor īn care calfa de cizmar din anii '30 ajunge Eroul din 1968 si Idolul de mucava din anii '80, promotorul (si, īn cele din urma, victima) unei religii care este chiar cultul exasperant al personalitatii sale. Capitolul dedicat reconstituirii veridice a tineretii lui Ceausescu este notabil si necesar, cu atāt mai mult cu cāt versiunea oficiala din anii '70 a lasat pāna azi surprinzatoare reziduuri īn mintea multora dintre contemporanii nostri (īmi imaginez cum Cāmpeanu, īn anii cānd lucra la Oficiul de Studii si Sondaje al Televiziunii Romāne, trebuie sa fi privit stupefiat aceasta "combinatie de inventii si omisiuni" care era biografia liderului).


Din perspectiva aceleiasi mitologii revolutionare, capitolul despre penitenciarul de la Caransebes este naucitor: 150 de prizonieri politici, barbati maturi, visānd evenimentul eliberarii care, iata, devine fapt īn noaptea de 23 spre 24 august 1944.


Dar care barbati vor mai sta - asteptānd o garnitura de tren care sa-i duca spre Bucuresti - alte patru zile si cinci nopti pāna vor parasi celulele si "limpidele ciorbe ale lui Tanase Bortoi", dintr-o inertie care deocamdata era doar a lor, dar va deveni a sistemului comunist pe care multi dintre cei de aici īl vor pune pe picioare si servi īn anii urmatori.


Al cincilea capitol este dedicat celor trei studii de caz: Stefan Foris, Ana Pauker si Lucretiu Patrascanu. Ma opresc doar asupra unor idei: mai īntāi, cateva pagini admirabile (īn special 182-186) despre rolul si locul etnicilor evrei īn īnceputurile stalinismului romānesc - pagini a caror obiectivitate m-a cucerit īnca de la publicarea fragmentului īn revista 22. Apoi, cazul Foris - un Foris ajuns la conducerea anemicului PCdR īn ianuarie 1941, care īl invita patetic pe fiul de 20 de ani al gazdei sale de la Bucuresti sa citeasca Asa grait-a Zarathustra, care traieste intens idile cu trei militante ale miscarii comuniste clandestine si care ajunge īn situatia paradoxala - corect observata de Cāmpeanu - de a-si consuma energiile nu īn conflictul cu dictatura militara a lui Ion Antonescu (īn sabotarea masinii de razboi romāno-germane partidul comunist a fost de o debilitate cronica), ci īn conflictul cu un partid care nu-i mai recunoaste sefia. Arestarea lui Foris de catre complotistii montati (din īnchisoare) de catre Gheorghiu-Dej este o pagina de istorie rescrisa aici exact si cu farmec - si nu este vina autorului ca totul pare a fi scenariul unei comedii Keystone care-l asteapta pe Mack Sennet pentru a-i da viata: īntālnirea dintre Bodnaras si Dej īn spitalul din Targu Jiu (īn august 1943), tovarasi care fac planuri doar pentru a se trada unul pe altul (precum Bodnaras pe Foris), o masina a conspiratorilor ajunsa īn situatia putin curioasa de a urmari, spre Parcul Domenii din Bucuresti, doi pietoni al caror traseu mergea spre locuinta conspirativa de ocazie a lui Foris, povesti cu bilete pierdute īntr-un taxi etc.


Sistem, oameni, vicii





Acest capitol dedicat "precursorilor" lui Ceausescu - cel mai mare dintre toate cele sapte ale cartii - face, īn opinia mea, ca titlul volumului sa fie totusi īnselator. Pista sugerata de titlu nu este urmata de pagini, cel putin strict cantitativ; chiar daca valoarea cartii nu este deloc afectata prin aceasta, nu Ceausescu este, pāna la urma, eroul cartii. Eroul este mai curand aceasta "creatura" polimorfa care a fost comunismul autohton. Istoria acestui comunism este rezultatul interactiunii dintre viciile sistemului si viciile oamenilor care au animat sistemul. Cāmpeanu insista mai cu seama asupra ultimelor, dar este foarte clar si convins si īn privinta primelor. Īn urma cu aproape trei ani, autorul m-a onorat oferindu-mi spre lectura o forma precoce a manuscrisului - si adevarul este ca ajutorul meu nu a fost nicidecum atat de consistent precum lasa sa de īnteles amabila nota din Cuvīntul īnainte.


Initial, Cāmpeanu pleca la drum cu o comparatie īntre caderea lui Ceausescu din 21-22 decembrie 1989 si cea a lui Salvador Allende, liderul socialist si presedintele chilian doborat īn 21 septembrie 1973 de un puci pus la cale de generalul Augusto Pinochet Ugarte. Am avut atunci cateva obiectii īn privinta comparatiei si ma bucur ca īn cele din urma autorul a ajuns la aceeasi concluzie. Pentru a rascumpara, tardiv, amabilitatea despre care vorbeam, revin acum cu cateva observatii mai concrete. Mi-as fi dorit, de exemplu, ca autorul sa dezvolte putin episodul biografic sugerat doar īn treacat (p. 21), cel al īntreruperii activitatii de comunist īn ilegalitate īn 1937, "īn semn de protest fata de procesele de la Moscova". Cred, apoi, ca autorul este prea dur cānd spune ca spre finele anilor '30 regimul lui Carol al II-lea "conducea tara spre iminenta prabusire a granitelor" (p. 35). Regimul are, fara īndoiala, partea lui de vina - dar, īn virtutea acordului germano-sovietic din 1939, Carol al II-lea (chiar un conducator genial de-ar fi fost) n-ar fi putut schimba esential datele deznodamāntului. Pe de alta parte, cred ca autorul supraestimeaza rolul jucat de "personalitatea charismatica" a lui Gheorghiu-Dej īn obtinerea de catre liderul romān a sprijinului lui Stalin pentru reintrarea Transilvaniei īn granitele statului romān (p. 62); īn opinia mea, sprijinul sovietic īn problema Ardealului - mai corect spus, santajul cu aceasta provincie pentru impunerea guvernului Groza din 6 martie '45 - s-a datorat propriilor calcule geopolitice ale lui Stalin, nu simpatiei pe care o inspira Dej. Īn fine, un ultim detaliu: Miu Dobrescu are multe pacate, dar nu este el cel care a propus din 1974 eternizarea īn functie a lui N. Ceausescu (p. 15).


Autorul acestei aiuritoare probe de servilism politic a fost Gheorghe Cioara: īn dimineata de 26 noiembrie '74, īn cea de-a doua zi a lucrarilor Congresului al XI-lea, īn numele organizatiei municipale de partid Bucuresti - cea care-l trimisese delegat la congres -, Cioara rostea aiuritoarea propunere. Pe care Ceausescu o va refuza, chiar cu umor, dar ceea ce conteaza este ca mesajul fusese astfel dat (cuvāntarea lui Dobrescu, de un servilism la fel de respingator, avea sa vina a doua zi, pe 27 noiembrie).


Toate aceste detalii discutabile nu altereaza valoarea de ansamblu a cartii lui Pavel Cāmpeanu. Aceasta, nu numai pentru ca autorul este un martor - ci si pentru ca martorul are instrumentele necesare, de natura metodologica si interpretativa, pentru a oferi o naratiune īn care memorialistul si sociologul se completeaza foarte bine; precum nici oamenii nu se aseamana, nici o asemanare cu cea mai mare parte a volumelor de memorii politice ale altor martori ai epocii Dej (vezi pe Gheorghe Apostol sau Paul Niculescu-Mizil), a caror rememorare īncremenita īn nostalgie este dublata cel mai adesea de o analiza derizorie. Drept care vad īn "Ceausescu, anii numaratorii inverse" unul dintre putinele evenimente editoriale ale ultimului deceniu īn domeniul istoriografiei pe tema comunismului autohton.


Pavel Campeanu, "Ceausescu, anii numaratorii inverse", Ed. Polirom, Iasi, 2002, 309p.



loading...











Document Info


Accesari: 1905
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )