Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Conferinta de la Messina

istorie


Conferinta de la Messina

Relansarea proiectelor economice de unificare europeana a revenit tarilor din Benelux, care au propus, la 20 mai 1955 partenerilor din CECO, Planul Beyen[i]. Acesta este inclus intr-un raport al Comisiei creata in septembrie 1952 (La 11 decembrie 1952, guvernul olandez va sugera construirea Pietei Comune, paralela Constitutiei europene. Olandezul Beyen* autorul proiectului sustine integrarea vamala intre Cei Sase, in domeniul agricol. Franta se opune proiectului.




Interventia Angliei, in 1954, in contextul Comunitatii Europene de Aparare aflata in criza, a permis crearea UEO (19-23 octombrie 1954)**. Cu aceasta ocazie se vor relansa proiectele economice. Numele Luxemburghezului Joseph Bech (1887-1975), al belgianului Paul-Henri Spaak (1899-1972), al germanului Walter Hallstein (1901-1981), se inscriu in preocuparile de creare a unei organizatii comune de transport, de punere in comun a resurselor energetice, inclusiv atomice, de constituire a "integrarii economice generale", prin "crearea unei piete comune".

Incepand cu anul 1955 preocuparile din sfera economicului devin mai nuantate si mai bine asamblate si prezentate. Astfel, la 20 mai 1955, a fost elaborat Memorandum-ul tarilor Benelux, prin care se confirma principiul ca integrarea economica o va precede pe cea politica si ca economicul trebuie sa constituie fundamentul constructiei europene[ii]. Memorandum-ul preia unele idei din Planul Beyen, in chestiuni din domeniul transporturilor, petrolului si energiei atomice. Dupa elaborare ca reactie la interesul manifestat de opinia publica, reprezentantii Benelux au propus realizarea unei Conferinte in scopul obtinerii unui tratat care sa permita colaborarea mai stransa privind crearea Pietei Comune, politica energetica, infrastructura transporturilor, dezvoltarea si folosirea pasnica a energiei atomice[iii]. Aceasta Conferinta era cu atat mai necesara cu cat cercurile politice europene erau profund divizate in fata dilemei - continuarii sau nu a experimentului CECO si fata de relatia national-supranational in constructia europeana. Dupa esecul Comunitatii Europene de Aparare si apoi al Comunitatii Politice Europene, era limpede ca conceptul cu structura aferenta situata deasupra statelor nu era agreata, asa cum nici CECO nu parea a face prea lunga cariera; la nivelul Celor Sase, italienii sugerau preferinta pentru modelul interguvernamental de tip OECE; tarile din Benelux sugerau continuarea liniei economice a integrarii; Germania prefera politicile menite sa-i simuleze vocatia europeana.

J. Monnet, in calitatea de presedinte al Inaltei Autoritati a CECO, dar si in aceea de "parinte al Europei", a reusit sa impuna ministrilor de externe ai Celor Sase Conferinta de la Messina, din 1-2 iunie 1955. Aceasta a aprobat Memorandum-ul elaborat de tarile Benelux la 20 mai 1955. Totodata, participantii au convenit sa se constituie un Comitet format din reprezentanti guvernamentali, sub presedentia lui Paul-Henri Spaak[iv]. Marea Britanie, desi initial a acceptat invitatia de a face parte din Comitet, s-a retras in noiembrie 1955, considerand ca este de preferat o cooperare inter - guvernamentala in cadrul OECE.

Comitetul coordonat de belgianul Spaak a studiat cu prioritate aspecte care ar fi putut fi induse de o posibila Comunitate a Energiei Atomice sau de Piata Comuna europeana - de o mica importanta, inclusiv in proiectiile lui J. Monnet. Discutiile despre energia atomica erau corelate relatiei dintre Europa Occidentala si SUA, acestea din urma lider in domeniul tehnicii nucleare. Multe dintre informatiile despre tehnologia atomica erau secrete motiv pentru care la 11 iunie 1955, intr-un discurs la Pen State University, presedintele Eisenhower a anuntat programul "Atomi pentru Pace". Imediat dupa discursul presedintelui, politicienii americani au fost chemati sa faca fata unei dileme: sa incline balanta, fie in favoarea sigurantei nationale, fie in favoarea obiectivelor politicii externe europene. A avut castig de cauza deschiderea externa, motiv pentru care Departamentul de Stat se va implica in a sustine procesul de integrare europeana si de creare a unei autoritati comune pentru valorificarea energiei atomice in scopuri pasnice, in spiritul celor cuprinse in Planul Schuman. La 30 martie 1956 Secretarul de Stat american Dulles i-a autorizat pe ambasadorii din tarile CECO sa informeze ca SUA sunt dispuse sa puna la dispozitie resurse si tehnologii, sa adopte politici liberale catre o comunitate prevazuta cu responsabilitati si autoritate. Un punct dificil al negocierilor dintre europeni si americani a fost cel referitor la insistenta cu care 5 din Cei Sase membri CECO cereau sa nu se foloseasca bomba atomica in Europa. Acest aspect era inacceptabil pentru a sasea tara, Franta, atat din punct de vedere militar, dar mai ales pentru ca era putin probabil ca Adunarea Nationala sa fi ratificat o astfel de restrictie autoimpusa. Compromisul negocierilor a constat in prevederea, inclusa in Tratat, ca nici un membru sa nu detoneze bomba atomica inainte de 1961.

Discutiile din Comitetul Spaak despre Piata Comuna au ramas marginale. Cei Sase doreau sa treaca, asa cum statele germane au facut cu optzeci de ani in urma, la o uniune vamala fara tarife interne si cu tarif extern comun. Pe masura ce lucrarile avansau, se conturau la nivelul cancelariilor occidentale probleme noi, in legatura fie cu energia atomica, fie cu Piata Comuna: devenea tot mai clar ca accentele puse pe unul sau altul dintre dosare, creau divergente intre actorii implicati in derularea evenimentelor. Franta voia progresul rapid in domeniul energiei atomice, dar era putin interesata de Piata Comuna; Germania, si mai ales industria germana, credea ca un program national (cu suport american) pentru energia atomica ar fi fost eficient si profitabil. In ceea ce priveste Piata Comuna, Germania avea rezerve la includerea in calcul a coloniilor africane, chestiune propusa de Franta.

Raportul Comitetului Spaak recunoaste imposibilitatea specificarii in avans a tuturor masurilor necesare pentru a instaura intr-un Tratat, Piata Comuna[v]. Tratatul trebuia sa includa institutii si proceduri care sa detina o anumita autoritate in implementarea acesteia. In aceasta abordare, in text s-a propus ca institutii adecvate ale Comunitatii Europene: un Consiliu de Ministri (unde sunt  consultate statele membre si unde se iau decizii comune); Comisia (responsabila pentru administrarea Tratatelor si sa vegheze la functionarea si dezvoltarea Pietei Comune); Curtea (pentru a examina incalcarea Tratatelor); si Adunarea (pentru a aborda chestiunile parlamentare).

Raportul detaliaza pe puncte crearea Pietei Comune. Recunoaste ca sectorul serviciilor, in toate aspectele sale (transport, servicii fiscale, distributie, liber profesionism etc.), este, in particular, greu de abordat, de vreme de barierele in calea comertului nu constau, in general, in bariere tarifare ci in reglementari nationale[vi].

Agricultura este un alt caz, special prevazut in Raport. Textul evidentiaza ca este imposibil de conceput o Piata Comuna fara sectorul agricol; natura deosebita a acestui domeniu consta in faptul ca majoritatea statelor recurg la interventii masive pe piata din diverse motive, inclusiv pentru a asigura securitatea domeniului alimentar si pentru a evita fluctuatiile masive ale preturilor. Astfel, va fi necesara abordarea in comun a acestor interventii pe piata. Mecanismul corect de rezolvare, se apreciaza in Raport, va necesita un studiu aprofundat si va intra in actiune pana la sfarsitul perioadei de tranzitie. Inca de la inceput, agricultura trebuia reglementata nu pentru acest domeniu in sine, ci pentru ca este o parte importanta a Pietei Comune[vii].




Raportul Spaak studiaza in detaliu diferitele feluri de reglementari de piata, necesare intr-o Piata Comuna; demonstreaza necesitatea politicii de competitie pentru evitarea practicilor discriminatorii, necesitatea metodelor de atac a politicilor monopoliste si necesitatea unor reguli clare referitoare la ajutorul de stat acordat industriei. Sunt studiate probleme din domeniul economic care apar datorita practicilor legislative si reglementatorii, diferite de la un stat la altul[viii].

Raportul sugereaza ca trebuie intervenit intru-un numar limitat de domenii in care neregularitati specifice afecteaza activitatile. Chiar si in aceste cazuri trebuie admis ca ele (de exemplu in domeniul impozitelor) exista in interiorul pietelor nationale. Neregularitatile trebuie investigate atunci cand o industrie cunoaste costuri diferite de cele medii aplicate economiei din zona respectiva. Raportul Spaak recomanda interventia precauta a Comisiei. In anumite cazuri, cea mai buna modalitate de eliminare a neregularitatilor se propune a fi apropierea intre angajamentele legale ale diferitelor state fara a scapa din vedere impactul unor astfel de schimbari asupra structurii preturilor. Un sistem unificat de impozite si costuri ale asigurarii sociale, desi nu este o conditie absoluta pentru o Piata Comuna, s-a apreciat ca ar elimina necorelarile. Comisia era chemata sa faca recomandari in acest domeniu[ix].

In domeniul conditiilor de munca pe piata unica diferentele se pot explica ca o tendinta spontana a armonizarii sistemului social cu nivelul salariilor. Se sugereaza sa fie gasite proceduri care sa ia in considerare diversitatea conditiilor economice, ale traditiilor de munca si ale politicilor pentru ridicarea standardelor de viata ale angajatilor, armonizarea progresiva a regimurilor din domeniile particulare ale egalitatii salariilor barbatilor si femeilor, ale termenilor si conditiilor, orelor suplimentare si concediilor cu plata[x].

           Raportul abordeaza probleme macroeconomice intr-o sectiune intitulata "Balanta platilor". Aici se prevede ca adoptarea progresiva a regulilor Pietei Comune va constitui un impuls pentru atingerea echilibrului in aplicarea generala a politicii monetare[xi].

Sectiunea finala se refera la libera circulatie a angajatilor si la libera circulatie a capitalului. Ambele aspecte sunt considerate necesare Pietei Comune.

Raportul isi incheie observatiile referitoare la Piata Comuna admitand ca gradul de integrare economica rezultat din libera circulatie a bunurilor, serviciilor, persoanelor si capitalului va fi doar partial, de vreme ce nu implica o renuntare la autonomie in domeniile politicilor bugetare, financiare sau sociale si nici adoptarea unei monede unice; adauga ca acel grad de integrare ar trebui sa aiba suficienta forta in sine, pentru a mentine o convergenta suficienta intre politici si pentru a preveni oprirea liberei circulatii, o data initiate[xii].

Raportul Spaak, prin modul in care a propus abolirea restrictiilor pietelor nationale si crearea pietei unice pentru toate bunurile, serviciile, capitalurile si persoane, este el insusi un exercitiu initial al economiei europene a ofertei. S-au avut in vedere doua programe pentru cheltuieli; instituirea Fondului European de Investitii, pentru a ajuta proiectele inter-statale, pentru a sprijini zonele sub-dezvoltate si pentru a ajuta industrializarea si Fondul pentru Recalificare, bazat pe concentrarea unei parti din fondurile asigurarilor sociale ale statelor membre pentru a le folosi la recalificarea somerilor din Comunitate.

In noiembrie 1955 H. Spaak a cerut occidentalilor non-Messina - Marea Britanie, Consiliul Europei, OECE, CECO si Comitetului European al Ministrilor de Transport sa adopte o pozitie fata de Raport. Marea Britanie, prin neimplicare, s-a autoexclus de la activitatea preparatorie, atat in ceea ce priveste Comunitatea Energiei Atomice, cat si Piata Comuna.

In aprilie 1956 a fost finalizat cel de-al doilea Raport Spaak. Documentul a fost discutat si adoptat de reuniunea de la Venetia a Ministrilor de Externe ai Celor Sase, din 29-30 mai 1956. S-a convenit ca acest al doilea Raport Spaak sa constituie baza de negocieri privind incheierea tratatelor. Un alt pas, si el important, s-a facut la Conferinta inter-guvernamentala de la Bruxelles, din 26 iunie 1956. Au urmat in vara si toamna alte negocieri, datorate diversitatii si complexitatii problemelor, a divergentelor unor puncte de vedere. Tratativele au reusit intr-un final si au produs rezultatul asteptat concretizat in Tratatul de la Roma.

Contextul regional devenise favorabil prin lichidarea contenciosului franco-german si revenirea Saar-ului Germaniei. Contextul international era, insa, tensionat - interventia URSS in Ungaria ridica cota "inconfortului" comunist iar criza Suezului demonstra starea de dependenta energetica - si nu numai - a Europei Occidentale fata de altii.




Pe acest fundal regional-international, in trei reuniuni ministeriale, s-au pus la punct aspectele de fond si de detaliu ale Tratatelor asupra CEE si EURATOM. Acestea au fost semnate la Roma, la 25 martie 1957 si au fost ratificate in perioada iulie - decembrie de parlamentele Celor Sase. Ele au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958[xiii]. Constructia europeana intra in viata cotidiana din Europa Occidentala.



* John Willem Beyen s-a nascut la Utrecht. A fost consilier al guvernului olandez de exil; dupa razboi - director FMI si BIRD, ministrul afacerilor straine al Belgiei, autorul proiectului pietei comune din 1952 si initietorul proiectului din 1955.

** Vezi Capitolul VI.



[i] Planul Beyen. Vezi Traité instituant la CEE. Comentaire article per article. Sous la direction de Vlad Constantinesco, Robert Kovar, Jean-Paul Lacque, Denys Simon, Economica, Paris, 1992 (Partea de istorie).

[ii] Memorandumul tarilor din Benelux (20 mai 1955). Ibidem.

[iii] Ibidem.

[iv] Ibidem, Conferinta de la Messina, 1-2 iunie 1955.

[v] Raportul Spaak. Vezi Pierre Gerbet,  Le construction de l'Europe, Imprimerie Nationale, Paris, 1994, p. 170-188.

[vi] Ibidem, p. 173.

[vii] Ibidem, p. 174.

[viii] Ibidem, p. 175.

[ix] Ibidem.

[x] Ibidem, p. 182.

[xi] Ibidem.

[xii] Ibidem, p. 186.

[xiii] Shepard B. Clough, Th. Moodie, Carol Moodie, Economic History of Europe. Twentieth Century, New York, 1968, p. 355-367.












Document Info


Accesari: 2392
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2018 )