Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Cucerirea Greciei si Asiei

istorie












ALTE DOCUMENTE

A FOST SUPER-TERORISTUL ABU NIDAL RECRUTAT DE MOSSAD PENTRU ISRAEL?
Marca postala (Emilian Cioc)
CONTINENTUL EUROPA
ZEII LUI HOMER LA PLATONICIENI. DE LA PLUTARH LA PORPHIRIUS
ORIGINEA SI DEZVOLTAREA PARLAMENTULUI - ANGLIA
TEORIA IMIGRATIONISTA
VIATA ECONOMICA A DACIEI IN EPOCA ROMANA
ROMANIA LA CONFERINTA PACII DE LA PARIS
Orasul medieval
PARTIDELE PARLAMENTARE IN ROMANIA

                                    Cucerirea Greciei si Asiei

         Politica initiala romana privind orasele-state grecesti independente precum Atena, Sparta si Teba, era de a mentine un status quo. Existau chiar puternice ligi de orase-state, precum Liga achaeana si Liga aetoliana, ambele fiind folosite de Roma si Macedon in jocul lor pentru suprematie in insasi Grecia. Mai multe razboaie au rezultat intre Roma si Filip al V-lea , niciunul aducand castiguri pentru Filip , care si-a vazut regatul rama sfara putere si teritoriu. La moartea lui Filip in Macedonia (179 i.Hr.), fiul sau, Perseus al Macedoniei, a incercat sa recupereze puterea si influenta pierdute de tatal sau si sa recucereasca Grecia. Senatul roman a declarat razboi impotriva Macedoniei cand Perseus a fost implicat in complotul de asasinare impotriva unuia dintre regii aliati ai Romei. La inceput Roma nu vedea bine lupta impotriva fortelor Macedonene, dar in 168 i.Hr., legiunile au zdrobit falanga macedonean in Batalia de la Pydna si Macedonia a fost divizata in patru republici marionete.



         Timp de mai multi ani (168147 i.Hr.), Grecia s-a aflat in pace, pana cand Macedonia s-a ridicat sub domnia unui rege nativ si a fost complet zdrobita de Roma. In 146 i.Hr. Roma a purces catre ultimele ramasite ale libertatii grecesti in sud, Liga achaeana, cucerindu-i si terminand definitiv ceea ce se numea independenta greaca.                                               

Pentru a oferi un exemplu inspaimantator si pentru a arata ca varsta oraselor-state greci trecuse, Roma a distrus complet Corintul (si el, precum Cartagina, a fost reconstruit precum colonie romana). Aceste teritorii au fost reorganizate ca provinciile Achaea (sudul Greciei) si Macedonia si s-au aflat sub conducere romana ( mai tarziu bizantina ) pana in secolul XII-lea d.Hr.

          In 133 i.Hr. regele Attalus III al Pergamum si-a lasat mostenire intregul regat Republicii Romane. Decizia a fost luata partial pentru ca Attalus dorea sa evite orice posibile dispute dinasice ce s-ar fi ivit dupa moartea sa si partial pentru ca si el observase ca tendinta generala in Egee era imperialismul roman. Lasandu-si tara mostenire, a sperat sa evite acapararea teritoriului Pergamon de catre romani prin folosirea armelor; insa lucrurile s-au complicat din pricina rebeliunii lui Aristonicus, o ruda a lui Attalus care se autoproclamase rege al Pergamum cu titlul de Eumenes al III-lea. Dupa patru ani de razboi, (133129 i.Hr.) el a fost invins si capturat. Teritoriul a fost reorganizat in provincia Asia si a sfarsit devenind unul dintre cele mai pretioase terenuri pe care romanii le-au controlat vreodata. umpland cu rapiditate vistieria republicii la nivele nemaiatinse pana atunci. Guvernatorii romani din Asia erau corupti si lacomi si injustitia a fost deasa in provincie pentru aproape un secol dupa transferul de putere.

         Inceputul sfarsitului.

         Succesele militare si diplomatice romane in jurul Mediteranei au rezultat noi si neobisnuite presiuni asupra structurilor vechiului oras-stat. In timp ce conflictele de factiune devenisera o parte traditionala a vietii romane, mizele erau acum mult mai ridicate; un guvernator provincial corupt se putea imbogati peste orice si-ar fi putut imagina stramosii sai, iar un comandant militar victorios avea nevoie doar de sprijinul legiunilor sale pentru a putea conduce vaste teritorii.

         Incepand cu razboaiele punice, economia romana a inceput sa alunece in alta directie, dovedindu-se mai tarziu auto-distructiva. Familii puternice din Roma si-au insusit teritorii ce odata apartinusera oraselor italiene la care s-au renuntat in favoarea lui Hannibal in timpul razboiului. Aceasta a dat startul unui proces ce pana la final va dezbina insasi Republica.

         Armata romana din acel timp se baza pe proprietatea pamanturilor; astfel, numai oamenii ce isi puteau procura propriile arme si care dovedeau ca detineau pamant puteau servi in stadiul militar. Ideea era ca oamenii care detineau ferme aveau mai multe de pierdut pe campul de lupta si, a 838e43i stfel, ar fi luptat mai tare si mai longeviv decat mercenarii sau cei recrutati. Atat timp cat Roma avea o mare populatie stabila de tineri improprietariti, acest sistem a functionat, soldatii putandu-se intoarce la fermelor lor sa munceasca cand nu erau plecati in campanie. Aproape nesfarsita serie de razboaie ce a venit dupa cele punice a facut, insa, armata sa nu se poata relaxa dupa numai cateva luni; razboaiele erau frecvente, departe de casa si, mai important decat orice, ajunsera la punctul in care fermierii se puteau intoarce acasa doar in interval de cativa ani. Ca rezultat, terenurile au ajuns nemuncite si intelenite. Aceasta a fortat familiile acestora sa ramana in urma si sa se imprumute pentru a cumpara mancare. Aceste imprumuturi s-au acumulat in sume majore prin care multi fermieri, luptand in afara in numele Romei, au ajuns sa-si piarda pamanturile in fata creditorilor , care le-au consolidat in latifundii.

         Pana in 133 i.Hr. problema devenise prea violenta pentru a putea fi ignorata in continuarea. Insa multi membri ai Senatului, in special patricienii si familiile batrane, aveau acum un interes serios in conservarea status quo-ului - cedarea oricarui teritoriu al lor insemna pierderea veniturilor vaste si luxurilor prin care deveneau extrem de notorii incurajandu-le. Mai mult, banii insemnau putere - banii cumparau voturi, banii cumparau imunitate de la judecata, banii puteau cumpara orice in Republica Romana, iar fara ei nici un senator nu ar fi rezistat mult. Era o simpla amenintare la veniturile private ale Senatului. Pentru multi era abilitatea de a candida pentru oficiu sau a urca pe scara puterii.

         Asa si-au facut aparitia fratii Gracchus. Tiberius Gracchus a inceput in 133 i.Hr., reforma in sistem pentru a permite soldatilor care se intoarceau din aproape constantele razboaie sau indatoriri ca garnizoana la granitele mereu crescande ale Republicii imperiale sa primeasca parcele de pamant, din teritoriile detinute, tehnic vorband, de catre Senat si poporul din Roma sau, cu alte cuvinte, din insusi partea statului. Insa multe dintre aceste terenuri erau chiar sursele de venit folosite de senatori pentru a se imbogati si orice miscare pentru a li se lua era respinsa de puternice violente din partea Senatului. Tiberius, pentru a-si legifera reformele, a trebuit sa munceasca in afara constitutiei Republicii. Actiunile sale au fost etichetate ilegale. Senatul a raspuns prin masacrarea lui Graccfus si a 300 dintre adeptii sai pe strazile din Roma.

       Fratele sau mai mic, Gaius Gracchus, a continuat eforturile reformei aproape zece ani mai tarziu, promovand extinderea cetateniei romane catre toate orasele Italiei si stabilind echitatea ca o noua forta in politica romana. Gaius, insa, a amenintat serios proprietatea Senatului, iar in rezultat Senatul a actionat impotriva sa cu forta armata, angajand mercenari cretani sa-i masacreze pe el si adeptii sai in timp ce retrasera pe Dealul Capitoliului si se baricadasera inauntru.

                                Marius si dictatura lui Sulla 

          O reactie conservativa a adus puterea inapoi Senatului, insa proasta administrare a Razboiului iugurtin in 112 - 105 i.Hr. deasupra unui al doilea razboi al sclavilor in Sicilia a condus la cateva infrangeri militare severe in fata triburilor germanice invadatoare precum in Batalia de la Arausio in 105 i.Hr.. Aceste triburi amenintau sa invadeze insasi Italia, insa Roma a si-a gasit salvarea in persoana lui Gaius Marius un „novus homo“ (om nou: un om bogat, ai carui strabuni nu s-au remarcat). Marius l-a infrant pe Iugurta in Africa in 105 i.Hr, castigand si punand capat razboiului iugurtin. Aflat in campanie, insa, a aflat ca a fost ales consul in „absentia“ pentru a putea combate pericolul germanic si s-a intors la Roma. A executat o reforma majora asupra legiunilor romane. A permis recrutarea cetatenilor romani saraci si fara pamant in legiune. Alaturi de acestia a mers la lupta si a fost victorios in fata invadatorilor germanici. Dupa razboi, Marius a reusit sa procure asezari pentru veteranii sai ca o recompensa pentru serviciile lor, insa doar infruntand opozitie senatoriala violenta. Era un semn al schimbarii - trupele romane aveau de acum sa fie formate aproape in intregime de catre barbati saraci , fara pamanturi si slujba care isi priveau comandatii ca binefacatorii lor.

         Dupa criza, Senatul s-a dovedit inca o data ineficient in rolul sau, nereusind sa rezolve nemultumirile crescande iscate intre aliatii Italiei. Dupa asasinarea reformatorului Livius Drusus in 91 i.Hr., marea majoritate a aliatilor Italiei s-au rasculat, incepand Razboiul social (latina: Socii - aliati). Romanii au putut incheia acest razboi in 88 i. Hr. , doar prin oferirea cetateniei romane tuturor italienilor locuind in sudul raului Po.

        In acelasi timp, Mithridates al VI-a al Pontusului invada Bitinia, ultima dintre o serie de mai multe provocari in urma careia Roma a fost fortata sa actioneze. Lucius Cornelius Sulla s-a ridicat dupa Razboiul social ca un nou om puternic de factura conservanta in Senat, servind sub Marius atat in Razboiul iugurtin, cat si in campania sa impotriva triburilor germanice invadatoare, fiind singurul om dinauntrul Romei ce l-ar fi putut provoca pe Marius insusi. Sulla a fost determinat sa conduca noul razboi impotriva lui Mithridates si sa iasa in sfarsit din umbra lui Marius.

         Marius, desi imbatranit, voia, de asemenea, gradul de general. In final, Sulla a fost invingator si a mers sa lupte impotriva lui Mithridates in Grecia, unde s-a dovedit un lider capabil si un soldat excelent, expulzandu-l pe Mithridates in afara Greciei, inapoi in Asia, impunand un nou tratat de pace favorabil Romei. In timpul ce-a fost plecat, insa, Marius a facut un pas fara precedent - a preluat controlul asupra Romei inarmand sclavi si fosti-veterani, folosind forta pentru a i se acorda al saptelea mandat in pozitia de consul. S-a angrenat intr-un macel raspandit al oponentilor sai, insa regimul lui nu fost unul durabil - la numai putine zile dupa alegerea sa murind de o hemoragie craniana masiva , in timp ce se afla in culmea puterii.

         Sulla s-a intors la Roma in 83 i.Hr. pentru a se confrunta cu succesorul lui Marius, Carbo, care doar recent preluase comanda de la Cinna, succesorul ales de catre Marius si fost co-consul. Trupele aflate sub Carbo nu au oferit prea multa rezistenta si acesta a fost inlaturat cu rapiditate, Sulla preluand controlul asupra Romei folosindu-se de propria sa armata , nu precum Marius , care folosise o forta vpluntara.

         Sulla s-a proclamat rapid dictator al Romei. Desi mandatul dura tehnic doar sase luni, Sulla l-a detinut timp de doi ani, folosindu-si armata pentru a mentine puterea. Sulla dorea sa dea timpul inapoi in vremurile de inainte de Gaius Gracchus. A curbat puterea adunarilor populare, reducand abilitatea liderilor populari de-a lucra in afara Senatului folosindu-se de sistemul curent, impunand puterea Senatului atat in deciziile judecatoresti, cat si in pasarea legilor. El, insa, s-a dovedit a fi un tiran, instaland noua procedura a proscriptiei, prin care proprietatea unei persoane avea sa fie confiscata de stat, iar protectia oferita de legi inexistenta. In alte cuvinte, era acum posibil sa ucizi o persoana in afara legii, iar Sulla a creat un oficiu pentru ridicarea recompenselor pe capul oponentilor care cauzau probleme. A folosit fondurile confiscate pentru a umple din nou trezoreria Romei, grav afectata de razboaiele purtate in Grecia si conflictul civil din Italia. A proscris romani avuti ce vorbeau impotriva sa, chiar si unii care se aflau pur si simplu in calea lor sau aveau bogate proprietati. Mii de aristocrati romani au fost ucisi in proscrierile care au avut loc in urmatorii doi ani, pana cand Sulla s-a retras din postura de dictator in 79 i.Hr., murind la nici macar un an mai tarziu.

        Desi Republica Romana a mai durat oficial inca cincizeci de ani, lupta dintre Marius si Sulla incetase adevarata libertate politica in Roma, aducand forta in procesul politic. Armatele erau acum pioni in jocul puterii politice - un general cu trupe loiale putea - si s-a intamplat sa - incalce legi, sa ignore Senatul si sa ceara orice dorea din partea provinciilor sale. Mai mult, daca Senatul incerca sa proscrie acesti generali pentru oricare dintre pacatele lor, ei isi puteau aduce trupele la Roma si puteau distruge factiunea opozitiei in oras, aratand cu degetul catre precedentul creat de Sulla. Senatul din Roma era acum doar pentru spectacol - generalii aveau acum ultimul cuvant de spus. Consulii puteau fi alesi doar cu aprobarea generalilor de pe campul de lupta si singurul ce putea contracara un posibil periculos comandant legionar era un altul de pricepere si armata similara. Si desi cu lectiile lui Sulla si Marius invatat, Senatul din Roma s-a purtat in continuare de parca el ar fi detinut adevarata putere in Republica - si atat timp cat trupele le-au permis sa-si continue joaca, fictiunea s-a mentinut. Fara orice abilitate reala de a se apara, Senatul a devenit mai arogant , fractionat , corupt si irational , pecetluindu-si , in consecinta , soarta.



                        Anii Saptezeci si Sasezeci

       Pompei cel Mare

        Sulla in anul care a urmat demisiei sale , 78 i.Hr. Pe tot timpul decadei anilor 70 politica a fost dominata de catre optimati , cu toate aceasta constitutia sullana a inceput sa se destrame aproape imediat , putin cate putin.

        Din 73 i.Hr. pana in 71 i.Hr. Republica Romana avea sa fie zguduita de catre o revolta a sclavilor condusa de Spartacus, care conform surselor antice, era un „auxilia“ de origine traca, dezertat din legiunile romane. Fusese capturat, pus in sclavie si antrenat ca gladiator. In 73 i.Hr. el si alti confrati s-au rebelat la Capua si au setat o tabara militara pe Muntele Vezuvius. Sclavi din tot cuprinsul peninsulei italiene i s-au alaturat, numarul lor ajungand in jur de 70.000. Cele mai bune legiuni romane lipseau din Italia; unele aflate in Spania sub comanda lui Gnaeus Pompeius Magnus, suprimand rebeliunea condusa de Quintus Sertorius, in timp ce altele luptau in Asia Mica sub comanda lui Lucius Licinius Lucullus impotriva lui Mithridates. Initial, sclavii au avut un mare succes in fata legiunilor romane trimise, invingand fara oprire de-a lungul peninsulei. Insa in 71 i.Hr., Marcus Licinius Crassus a primit comanda militara si a zdrobit rebelii. Aproape 6.000 au fost crucificati, cei 10.000 de supravietuitori care scapasera fiind interceptati de catre Pompei in timp ce se intorcea cu armata din Spania. Desi Crassus a dus majoritatea greului Pompei si-a revendicat merit pentru victorie , creand tensiune intre el si Crassus.

         Crassus si Pompei au candidat pentru consul in anul 70 i.Hr., ambii fiind alesi. Cei doi au petrecut majoritatea anului incercand sa se depaseasca in extravaganta evenimentelor publice organizate. In ciuda caracterelor necooperante ale celoi doi consuli, au fost pasate doua legi care inlaturau constitutia lui Sulla; prima, tribunul a primit puterea de inainte; a doua, monopolul senatorial asupra judecatilor s-a incheiat, iar calitatea de membru a fost impartita egal intre senatori, ecvestri si un grup cunoscut sub numele de „ tribunii trezoreriei ”.

         Intre timp, Lucullus lupta, chiar cu succes, impotriva lui Mithridates si a aliatului si ginerului sau, Tigranes cel Mare, regele Armeniei, dar a fost incapabil sa calmeze teritoriile pe care le cucerise. In acelasi timp, M. Antonius (tatal lui Marc Antoniu) si Q. Caecilius Metellus incercau sa inlature ciuma de piraterie care necajea Mediterana , cu groteasca ineficienta.

         Cupa de propaganda a lui Catilina pentru alegerile consulare din 62 i.Hr. (in dreapta). Aceste cupe, umplute cu mancare si bautura, aveau sa fie distribuite alegatorilor pentru a sprijinii candidatii.

         Datorita lipsei de succese , in 66 i.Hr. , Pompei a primit o comanda militara extraordinara. Acesta a alungat piratii pana in patruzecisinoua de zile si a inceput urmarirea lui Mithridates. Pompei i-a anihilat armata, iar Mithridates a fost un fugitiv in ultimii sai trei ani de viata. Pompei a dus pana la capat aceste succese cucerind intreaga coasta de est a Mediteranei, punand capat dinastiei siriene Seleucid. Bogatia caputata din cuceririle sale a dublat venitul statului roman, iar Pompei s-a surclasat pe Crassus ca cel mai inavutit om din Roma.

         Situatia economica din Roma insasi, insa, era inca problematica. Datoriile erau probleme refractare pentru multi, atat nobili dar si nu exclusiv. Aceasta manta negativa a fost inlaturata de catre Lucius Sergius Catilina, care a candidat pentru consul in 64 i.Hr. pentru mandatul din 63 i.Hr. sub platforma unei anulari complete a datoriilor - esential o distribuire a bogatiei. In ciuda nasterii sale sub statutul de nobil, politica s-a i-a speriat pe optimati, care in schimb sprijineau un novus homo: Marcus Tullius Cicero. Cicero a fost ales la timp; Catilina a fost al treilea in lista preferintelor si a ramas in afara. El a mai candidat o data in anul urmator, insa de data aceasta a fost infrant si mai convingator. Atunci, alaturi de mai multi senatori desfranati, au inceput planificarea unui coup d’état care ar fi inclus incendierea Romei, armarea sclavilor si ascensiunea lui Catilina ca dictator. Cicero a aflat si a informat Senatul intr-o serie de cuvantari briliante, in urma acestora acordandu-i-se putere absoluta („senatus consultum ultimum“) din partea Senatului pentru salvarea Republicii. A executat conspiratorii in oras fara proces ;              co-consulul sau , Gaius Antonius Hybrida infrangand apoi armata lui Catilina in apropiere de Pistoria. Niciunul dintre soldatii lui Catilina nu a fost lasat in viata.

Primul Triunvirat

         In 62 i.Hr. Pompei s-a intors din est. Multi senatori, in special din randurile optimatilor, s-au temut ca Pompei va merge pe urmele lui Sulla si se va instaura ca dictator. In schimb, Pompei si-a demobilizat armata la ajungerea in Italia. Totusi, Senatul si-a mentinut opozitia in oferirea pamanturilor pentru veteranii lui Pompei si in ratificarea asezarii estice a lui Pompei. In plus, Senatul il punea acum la zid pe vechiul inamic al lui Pompei, Crassus, in incercarile sale de-a castiga putina intelegere din partea aliatilor sai, fermierii cu taxa. Intrand acum in scena a fost un tanar politician care din acest punct inainte avea sa aibe o cariera de succes, insa nu atat de brilianta Gaius Iulius Cezar. Cezar a profitat de nemultumirile dintre cei doi inamici ai sai, aducandu-i intr-o alianta degajata cunoscuta ca Primul Triumvirat. In plus, a consolidat alianta sa casatorindu-si fiica, Iulia Cezaris cu Pompei. Cei trei triumviri erau capabili de a domina politica Romei datorita influientei lor colective ; primul pas a fost alegerea lui Cezar pentru consulat in 59 i.Hr..

          In incercarea de a pasa legi din care atat Pompei, cat si Crassus ar fi avut de castigat, Cezar a intalnit o opozitie dura din partea colegului sau consular conservator Marcus Calpurnius Bibulus, care s-a folosit de toate tacticile parlamentare pentru a bloca legislatia. Cezar a apelat la tactica neconstitutionala a violentei; Bibulus s-a aflat sub arest la domiciliu pentru majoritatea acelui an, iar Cezar a fost capabil sa paseze aproape toata legislatia sa. A fost numit apoi guvernator al Galiei Cisalpine si al Illyricum pentru o perioada de cinci ani. Cand guvernatorul Galiei Transalpine a murit neasteptat, Senatul a repartizat teritoriul tot lui Cezar.

         Cezar si-a inceput slujba de guvernator in 58 i.Hr.. A inceput imediat o serie de campanii militare in intreaga Galie, cunoscute ca Razboaiele galice, ba chiar a avut cateva raiduri in Germania si Britania. Pe o perioada de noua ani a facut ca triburile galice sa se razboiasca intre ele (divide si conduce) si a distrus toata opozitia. Aceste razboaie au cauzat pierderi omenesti si nu numai masive si au fost, tehnic, ilegale, considerand ca Cezar si-a depasit autoritatea (care se limita la provinciile sale) in lansarea invaziilor, insa la Roma nimeni , in afara de inamicii lui din Senat , nu era interesat.

         In acest timp, triumviratul de acasa necesita o relansare. In 56 i.Hr., cei trei oameni care dominasera republica s-au intalnit la Lucca, in provincia lui Cezar din Galia Cisalpina (cum legea interzicea unui om aflat in controlul unei armate sa treaca in Italia). Cei trei triumviri au ajuns la un nou acord: Crassus si Pompei aveau sa fie alesi inca o data in pozitia de consuli pentru anul 55 i.Hr.; Pompei pastra comanda legiunilor romane aflate in Spania (pe care le conducea in „absentia“), iar Crassus, dorind glorie militara pentru a se putea plasa la acelasi nivel precum Cezar si Pompei, a primit o comanda de acest gen in est. Mandatul de guvernator al lui Cezar a fost extins pentru inca cinci ani.

          In 53 i.Hr., Crassus a lansat o invatie a Imperiului Parthian (succesor al persilor). Si-a condus armata adanc in desert; aici, insa, legiunile romane nu erau obisnuite cu conditiile de lupta, pe cand cavaleria parthiana era adepta unui astfel de climat Armata sa a fost invinsa dupa ce ajunsese departe in teritoriul inamic, incercuita la Batalia de la Carrhae. Crassus insusi a fost capturat si mai tarziu executat, turnandu-i-se aur topit pe gat.

        Moartea lui Crassus a indepartat o parte din balanta triumviratului; in consecinta, Cezar si Pompei au inceput sa se indeparteze unul fata de celalalt. In 52 i.Hr., Iulia a murit, marind golul creat intre cei doi. Pompei, care anterior fusese membrul senior al triumviratului si, intr-adevar, al republicii, incepea sa vada autoritatea sa amenintata de acest partener junior, Cezar, ale carui campanii in Galia ii extindeau vast prestigiul, norocul si puterea. In consecinta, Pompei a inceput sa se ataseze tot mai tare de optimati, care, la randul lor , se opuneau lui Cezar si partidului sau , populares.

         In acelasi timp, o rascoala galica unita, condusa de liderul carismatic Vercingetorix, care aproape a reusit sa rastoarne prezenta militara romana in Galia; insa Cezar, cu obisnuita sa viteza si briliantul mixaj al strategiei militare si cruzimii, a fost capabil sa-l infranga pe Vercingetorix prin asaltul de la Alesia. Razboaiele galice erau esential terminate (o treime a tuturor barbatilor galici mirisera – o alta treime vanduta in sclavie ).                    




         Pana in 50 i.Hr. toata rezistenta galica fusese inlaturata si Cezar avea o armata loiala de veterani pentru a avansa in ambitiile sale militare. Cum Cezar se apropia de finalul carierei sale ca guvernator, cei mai mari lideri politici si militari ai Republicii Romane erau presati in a gasi teren comun, iar o criza crestea, dovedindu-se mai tarziu ultimul cui de pe cosciugul Republicii.

Razboiul civil si dictatura lui Cezar

         Problema cheie era daca Cezar va fi capabil sau nu sa castige postul de consul pentru 48 i.Hr. in absentia. Postul lui Cezar de guvernator avea sa expire la finele lui 49 i.Hr., la fel ca si imunitatea sa juridiciara. Avea sa fie cu siguranta acuzat de violarea constitutiei in perioada consulatului sau din 59 i.Hr., ceea ce ar fi dus la moartea carierei sale politice sau chiar a vietii sale. Daca i se permitea sa candideze in absentia, si-ar fi putut asuma imediat consulatul, si apoi un nou mandat de guvernator, pastrandu-si continua imunitatea. Optimatii se opuneau extrem de tare candidaturii lui Cezar in absentia, iar la 1 februarie 49 i.Hr., au pasat o lege prin care il declarau pe Cezar un inamic public si ii cereau reintoarcerea la Roma pentru a fi judecat. Pompei a primit autoritate absoluta pentru a apara Republica Romana. Aceste vesti au ajuns la Cezar probabil la 10 ianuarie, tot atunci fiind datata si celebra sa vorba: 'Alea iacta est' (Zarurile sunt aruncate) - de fapt, in limba greaca, citandu-l pe Menander. Cezar a trecut raul Rubicon (granita dintre Galia Cisalpina si Italia in timpul Republicii Romane ) cu armata sa. Razboiul civil incepuse.

         Conducand o armata veterana, Cezar si-a croit cu usurinta calea prin Peninsula Italiei, intalnind o slaba rezistenta din partea legiunilor de curand recrutate. Singura exceptie a fost la Corfinium, unde Gnaeus Domitius Ahenobarbus a fost invins. Cezar l-a iertat, sub remarcabila sa politica de gratiere. Dorea sa stie toata lumea ca nu avea sa devina viitorul Sulla. A luat Roma fara a intalni opozitie, iar apoi a marsaluit catre sud pentru a incerca sa-l opreasca pe Pompei, care incerca sa se retraga din Brundisium de-a lungul Marii Adriatice catre Grecia. Cezar s-a apropiat , dar Pompei si armatele sale au scapat in ultima clipa.

        In 48 i.Hr. Pompei controla marile, iar legiunile sale le depaseau cu mult pe ale lui Cezar; insa legiunile ultimului, dupa zece ani de campanii riguroase devenisera veterani experimentati. Din pricina lipsei sale de flota, Cezar a incercat sa-si solidifice controlul asupra vestului Mediteraneenei, notabil la Massilia si in Spania. Cele doua armate s-au intalnit pentru prima data in Batalia de la Dyrrhachium, la 10 iulie, unde Pompei a inregistrat o victorie majora. Totusi, Pompei nu a reusit sa fie constant, iar Cezar si-a putut regrupa fortele si castiga o victorie decisiva in Batalia de la Pharsalus la 9 august. Pompei a fugit catre Egipt , unde a sperat sa gaseasca sprjin.

         Cezar ajunge in Alexandria, capitala Egiptului ptolemeic, gasind granarul Mediteranei in starea unui razboi civil. Agenti ai tanarului rege Ptolemeu al XIII-lea, il asasinasera pe Pompei si ii prezentasera capul acestuia lui Cezar, crezand ca acest gest il va bucura si il va sprijini pe Ptolemeu in lupta impotriva surorii sale, Cleopatra. A avut efectul opus. Cezar a inceput o legatura cu Cleopatra, iar Ptolemeu a incercat sa-l distruga pe Cezar in orasul Alexandria. O lunga batalie, ajunsa pana la urma in afara orasului, amintita ca una dintre cele mai periculoase din cariera lui Cezar, a fost insa o victorie. Astfel Cleopatra ajunge pe tronul Egiptului alaturi de un alt frate, Ptolemu al XIV-lea. Mai tarziu, Cleopatra a nascut fiul lui Cezar, Cezarion, intitulat Ptolemeu Cezar. Auzind de o invazie in Asia Mica condusa de catre Pharnaces al II-lea al Pontusului, fiul vechiului inamic al Romei Mithridates, a avansat intr-acolo in 47 i.Hr., inregistrand o victorie rapida la Batalia de la Zela. Atunci Cezar a pronuntat fraza ajunsa celebra mai tarziu: „Veni, Vidi, Vici“ – Am venit , am vazut , am cucerit.

          In 46 i.Hr. Cezar a mers catre nordul Africii pentru a se ocupa de ramasitele pro-Pompei care incercau sa se regrupeze sub conducerea lui Cato cel Tanar si a lui Titus Labienus. A intalnit un mic pas-inapoi in Batalia de la Ruspina inainte de a-i invinge in Batalia de la Thapsus. Sinuciderea lui Cato i-a cauzat multa amaraciune lui Cezar. El isi dorea sa-l ierte pe Cato, refractarul sau inamic, pentru a castiga popularitate printr-o astfel de clementa. In 45 i.Hr., a mers in Spania si a castigat in lupta finala impotriva trupelor pro-Pompei in ingrozitoarea Batalie de la Munda. Spunea ca inainte luptase intotdeauna pentru victorie, dar in Munda a luptat pentru viata sa. S-a intors la Roma. Avea mai putin de un an de trit.

         Cezar a regulat foarte strans achizitionarea granelor subventionate de catre stat, prostituatelor si a interzis celor ce isi permiteau aprovizionarea privata cu grane de la cumpararea sa din partea statului. A reformat calendarul, trecand de la unul lunar la calendarul solar si a oferit numele gintei sale lunei a saptea (iulie). Acest calendar, cu mici retusuri facute de catre Octavian (care cativa ani mai tarziu a redenumit a opta luna in august, dupa unul dintre titlurile sale) si Papa Grigore in 1582. Schimbarile si implicit, calendarul au rezistat pana in zilele noastre. A reformat, de asemenea, si problema datoriilor. In acelasi timp, a continuat sa accepte imense onoruri din partea Senatului. A fost numit Pater Patriae (Parintele tarii), incepand purtarea imbracamintii vechilor imparati romani. Aceasta a adancit ruptura dintre Cezar si senatorii  republicani , multi dintre cei pe care ii gratiase in timpul razboiului civil.

        In 45 i.Hr. a fost numit dictator pentru zece ani. Aceasta numire a fost urmata de cea din 44 i.Hr., dictator pe viata. O dubla problema se crease; in primul rand, toata puterea politica ar fi trebuit a fi concentrata in puterile lui Cezar pe viitorul previzibil, avand ca posibil efect subordonarea Senatului la dorintele sale; in al doilea rand, numai moartea lui Cezar ar fi putut pune capat. Astfel, un grup de aproximativ 60 de senatori, condusi de catre Gaius Cassius Longinus si Marcus Junius Brutus, a conspirat pentru asasinarea lui Cezar in scopul salvarii republicii. Si-au indeplinit fapta in Idele lui martie, la 15 martie, 44 i.Hr., cu trei zile inainte de plecarea lui Cezar in est pentru a apara parthianii.

            

Al doilea Triumvirat si trimful lui Octavian

      Dupa asasinarea lui Cezar, prietenul si locotenentul sau sef, Marcus Antonius, s-a folosit de ultimul testament al lui Cezar intr-un briliant discurs impotriva asasinilor, incitand multimea. Asasinii au fugit catre Grecia. In testament, nepotul sau Octavianus, totodata fiul adoptiv al lui Cezar, a fost numit mostenitorul sau politic. Octavian s-a intors din Grecia (unde el si prietenii sai, Marcus Vipsanius Agrippa si Gaius Maecenas ajutau in adunarea legiunilor macedonene pentru invazia planificata asupra Parthiei) si a strans o mica armata din randurile veteranilor lui Cezar. Dupa cateva neintelegeri initiale, Antoniu, Octavian si Marcus Aemilius Lepidus, au format Al doilea Triumvirat. Puterea lor imbinata a dat triumvirilor forta absoluta. In 42 i.Hr., i-au urmarit pe asasini in Grecia, si in majoritate din prisma calitatii de general a lui Antoniu , i-au infrant in Batalia de la Philipi pe 23 octombrie.

         In 40 i.Hr., Antoniu, Octavian si Lepidus au negociat Pactul de la Brundisium. Antoniu a primit cele mai bogate provincii din est, anume Achaea si Macedonia (Grecia actuala), Epirus, Bithinia si Asia (Turcia actuala), Siria, Cipru si Cyrenaica si a fost foarte aproape de Egipt, pe atunci cel mai bogat dintre toate. De cealalta parte, Octavian a primit provinciile romane din vest: Italia, Galia (Franta actuala) si Hispania (actualmente Spania si Portugalia). Aceste teritorii erau mai sarace, insa traditional ofereau o mai buna recrutare de soldati; Lepidus a primit mica provincie a Africii (Tunisia actuala) pentru a o guverna. De aici inainte , lupta pentru putere suprema se va da intre Antoniu si Octavian.

         In vest, Octavian si Lepidus trebuiau intai sa se ocupe de Sextus Pompeius, fiul in viata a lui Pompei, care luase controlul asupra Siciliei si rula operatiuni pirate in intreaga Mediterana, periclitand transporturile crucialelor grane egiptene catre Roma. In 36 i.Hr., Lepidus, in timp ce asedia fortele lui Sextus in Sicilia, a ignorat ordinul lui Octavian ca nici o capitulare sa fie permisa. Atunci Octavian a mituit legiunile lui Lepidu , iar acestea l-au dezertat. Efectul a fost inlaturarea puterii militare si politice de care dispunea Lepidius.



         In est, Antoniu se afla in razboi impotriva parthinienilor. Campania lui nu a fost atat de reusita precum si-ar fi sperat, desi mult mai victorioasa decat a lui Crassus. A inceput o relatie amoroasa cu Cleopatra, care a dat nastere a trei fii ai sai. In 34 i.Hr., la Donatiile din Alexandria, Antoniu a „daruit“ mult din jumatatea estica a imperiului copiilor sai cu Cleopatra. In Roma, acest fapt si insusirea testamentului lui Marc Antoniu (in care si-a exprimat dorinta devenita ulterior faimoasa, de a fi ingropat in iubita sa Alexandria) au fost folosite de catre Octavian intr-un razboi de propaganda vicios, acuzandu-l pe Antoniu ca ar fi devenit salbatic, devenind complet un sclav al Cleopatrei si dezertand cauza Romei. S-a asigurat sa nu-l atace pe Antoniu direct pentru ca acesta era inca foarte popular in Roma , in schimb , intreaga vina a fost pusa pe umerii Cleopatrei.

         In 31 i.Hr. a inceput in sfarsit razboiul. Aproximativ 200 de senatori, o treime a Senatului, l-au abandonat pe Octavian pentru a-i sprijini pe Antoniu si Cleopatra. Sfatuitorul-sef si extraordinarul lider militar al lui Octavian, Agrippa, a capturat Methone in Grecia. Marea confruntare finala a Republicii romane s-a intamplat la 2 septembrie 31 i.Hr., in Batalia navala de la Actium, unde flota lui Octavian aflata sub comanda lui Agrippa a infrant mai marea flota a lui Antoniu si Cleopatrei; cei doi iubiti au fugit catre Egipt. Datorita victoriei lui Octavian si priceputa sa folosire a propagandei, negocierii si mituririi, multe legiuni din Grecia, Asia Mica si Cyrenaica i s-au alaturat.

         Octavian si-a continuat marsul in jurul Mediteranei catre Egipt, primind supunerea regilor locali si a guvernatorilor romani intalniti in cale. A ajuns in sfarsit in Egipt in 30 i.Hr., dar inainte ca Octavian sa-si fi capturat inamicul principal , Antoniu s-a sinucis. Cleopatra a facut la fel in cateva zile , in luna august.

        Perioada razboaielor civile se incheiase in sfarsit. De atunci inainte, nu mai ramase nimeni in Republica romana care putea si ar fi vrut sa i se impotriveasca lui Octavian, cum fiul adoptiv al lui Cezar a preluat controlul absolut. A desemnat guvernatori loiali lui in jumatate dintre provinciile „de frontiera“, unde era situata majoritatea legiunilor, asigurandu-se astfel ca nici un guvernator nu ar putea sa incerce detronarea sa. De asemenea, a reorganizat Senatul, inlaturand membrii pericolosi si de neincredere si expansionandu-l prin aducerea suporterilor sai din provinciile si din afara aristocratiei romane, oameni de la care se astepta urmarea ordinelor sale. Din pacate, a lasat majoritatea institutiilor republicane aparent intacte, slabe ca organizare. Consulii au continuat sa fie alesi, tribunii plebeilor au continuat sa ofere legislatie si dezbaterile inca rasunau prin Curia romana. Din pacate, Octavian influenta totul si avea ultimul cuvant de spus, dispunand de legiunile sale oricand , daca era necesar.

       Senatul roman si cetatenii romani, obositi de razboaiele civile care parca nu se terminau niciodata si nelinistiti, erau dispusi sa arunce incompetenta si instabilitatea conducere a Senatului si a adunarilor populare in schimbul vointei de fier a unui singur om care ar fi putut aduce Roma inapoi la normal. Pana in 27 i.Hr. tranzitia, desi subtila si ascunsa, a fost completa; in acel an Octavian a oferit inapoi Senatului toate puterile sale extraordinare, si intr-o maniera premeditata, Senatul a refuzat si l-a votat pe Octavian August sau „cel venerat“. Intotdeauna se ferea grijului de titlul de rex (rege) si, in schimb, a luat titlurile de princeps (primul cetatean) si imperator, un titlu acordat de catre trupele romane comandantilor sai victoriosi. Aceste titluri, alaturi de numele de „Cezar“, au fost folosite de catre toti Imparatii romani si inca au supravietuit, cu mici modificari, pana la aceasta data. Print a derivat din „Princeps“, iar Imparat din „Imperator“, Cezar a devenit „ Kaiser ” ( Germania ) si  „ Tar ”  ( Rusia ).Imperiul Roman se nascuse.

         Odata ce Octavian l-a numit pe Tiberius mostenitorul sau, era clar tuturor ca pana si speranta unei republici restaurate murise. De la acel moment, Roma a fost un regim despotic, care, sub un imparat competent si puternic, putea atinge suprematie militara, prosperitate economica si o pace autentica, dar sub unul slab si incompetent se putea vedea gloria sa patata de cruzime, infrangeri militare, revolte si razboaie civile. Imperiul roman a fost in final divizat intre Imperiul Roman de Apus care a cazut in 476 d. Hr. si Imperiul Roman de Rasarit (numit si Imperiul Bizantin) care a durat pana la Caderea Constantinopolului in 1453 d.Hr.

Cauzele colapsului

         In adevar, insa, Republica se afla pe moarte inca din 133 i.Hr., odata cu uciderea fratilor Gracchus. Moartea lor a semnalat sfarsitul dezbaterilor si procedurilor legale - de la acel punct inainte, vremurile oferind puterea oricui era dispus sa mearga pana la capat. Omorurile au devenit comune in timpul alegerilor, unde mase de persoane erau eliminate de catre partidele de opozitie pentru a speria inamicii in supunere. Se acceptase, ba chiar se incurajase in unele regiuni ca forta sa fie folosita pentru „conservarea Republicii“. Senatorii care nu puteau bloca reforma legal foloseau asasinarile si delictele criminale pentru a o stopa. reformatorii care nu-si puteau pasa legile se foloseau de nervozitatea stabil-crescanda a populatiei romane pentru a terifia Senatul sau apelau la generali puternici si armatele lor pentru sprijin militar. De fiecare data cand cineva folosea violenta pentru a dobandi ceva, altcineva lovea inapoi si mai tare pentru a-l contracara. Cand Marius si-a folosit armata sa de gladiatori, sclavi si plebei pentru a captura Roma, Sulla a lovit folosind legiuni profesioniste. Rezultatul a fost o stabilitate pe termen scurt si slabirea mai departe a structurii guvernamentale.

         Schimbarea a fost si una de punerea oamenilor inaintea Republicii - nu mai era posibil sa supravietuiesti in noua lume bicioasa a politicii romane prin a fi umil si loial ideilor strabunilor. Politicienii puternici se intreceau pentru a deveni „primii intre cei egali“ prin orice mijloace posibile, iar oamenii ambitiosi erau tinuti in scurt de catre alti competitori la fel de ambitiosi. Marius si Sulla au fost primii, iar exemplul lor a dat nastere Primului Triumvirat al lui Cezar , Crassus si Pompei si celui de-al doilea , compus din Octavian , Lepidus si Antoniu.

         Mai mult, Senatul s-a dovedit, ori de cate ori, egoist, arogant, stupid si incompetent in atat de multe privinte incat populatia romana nu mai avea incredere in el pentru a conduce. Cand cineva venit din rangurile lor venea si se dovedea capabil, romanii incercau sa formeze un stol prin care sperau sa reinvie Republica si sa readuca sens sistemului. Senatul, folosind orice mijloace era necesar, a calcat in picioare acesti campioni unul cate unul, incepand cu fratii Gracchus. De fiecare data cand se intampla astfel, poporul roman devenea mai dornic de a accepta masurile extreme pe care reformatorii trebuiau sa le implementeze pentru a-si asigura legile si viata. Trecerea Rubiconului de catre Cezar a fost tehnic tradare, dar nimanui din afara Senatului nu i-a pasat, pentru ca el promitea adevarata schimbare intr-o republica corupta si nefunctionabila.

        Inauntrul Senatului, puternicul fortificat, traditionalistul si bogatul partid conservator se afla constant in disputa cu orice reformator de orice gen care se ivea. Fratii Gracchi au lucrat in afara sistemului constitutional folosind adunarile populare in locul Senatului; Marius a trebuit sa lupte doar pentru a face schimbarile necesare recrutarii clasei joase de soldati; Sulla a inspaimantat senatorii cu executii pentru acceptarea reformelor care erau intentionate pentru conservarea puterii Senatului, iar Cezar a trebuit sa cucereasca efectiv intregul dominion roman pentru a putea pasa legi restante de cel putin un veac. Cu cat senatul lupta mai greu pentru pastrarea acelui status quo, cu atat mai dispusi erau reformatorii sa continue, pana s-a sfarsit odata cu dictatura lui Cezar.

       Lipsa de incredere pe care cetatenii romani o simteau pentru Senat era evidenta in reactiile trupelor pentru comandantii care le cereau sa comita tradare. Legiunile erau dispuse sa-si urmeze comandantii pentru ca nu purtau o dragoste speciala Senatului, care doar refuza sa le plateasca si adesea lupta asupra drepturilor lor de-a primi pamanturi la intoarcerea din razboi. N-a existat moment cand un comandant care a cerut mars catre Roma sa fi fost refuzat, nici un singur moment cand legionarii s-au alaturat Senatului. Au ales sa urmeze nume precum Sulla, Pompei si Cezar, si nu idealurile antice ale Republicii. Singurul lucru care-i tinea impreuna era legatura dintre ei. Neputinta Senatului de a vedea noua realitate l-a costat scump. Senatul nu a putut sa se adapteze schimbarii puterii structurale si, ca rezultat, a fost inlaturat de cei care au putut face acest lucru.

        O parte a problemei era ca guvernul Romei nu era creat pentru a conduce un imperiu. Republica era adaptata cu guvernarea unui oras-stat, unul care, chiar si la fondarea sa, crestea in scopuri si putere, dar niciodata nu si-ar fi dorit extinderea peste barierele Italiei centrale. Cand teritorii erau capturate peste mari, Republica s-a dovedit ineficienta de a le guverna. Provinciile devenisera feude ale guvernatorilor, care au continuat in a le abuza in voie si a le implica in aventuri militare fara acordul Senatului. In cele din urma, guvernatorii se luptau chiar cu Roma cand se simteau amenintati. Nu exista sistem de contabilitate, nici o traditie antica de a pedepsi guvernatorii corupti - problema era una noua, iar Republica, atat de traditionalista, nu s-a schimbat in a solutiona problemele ivite. Odata ce Republica a devenit un imperiu, doar un imparat il putea conduce eficient, nu o adunare oligarhica. Insa a fost nevoie de aproximativ un secol inainte ca acest concept sa fie inteles.

         In final, esecul Senatului de a controla generalii a cauzat un potop in Republica. Senatul era adesea prea dispus de a-si proteja prietenii, aliatii si membrii de proscrierile legale pentru pana si cele mai evidente si extraordinare delicte si datorita acestui fapt a pierdut increderea cetatenilor romani. Cand Cezar a luat in cele din urma Roma pentru el insusi, a fost intampinat cu aplauze fulgeratoare, pentru ca el promisese reforme pe care poporul roman le dorea inca din vremea fratilor Gracchuus.

         Legiunile Romei au demolat fizic Republica , dar senatul era cel care permisese o lume unde un astfel de lucru era posibil in apluzele cetatenilor.

         Institutii politice ale Republicii au fost : senatul roman , dictator , consul , pretor , edil , chestor , legat , tribun , cenzor , governor , pontifex maximus , principes senatus , lictor , curcus honorum , diferite alte adunari romane.  













Document Info


Accesari: 5782
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )