Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































DESCOPERIRILE GEOGRAFICE ALE NORMANZILOR IN ATLANTICUL DE NORD

istorie












ALTE DOCUMENTE

Gladiatori romani
DEZVOLTAREA ECONOMICA A ROMĀNIEI ĪN PERIOADA INTERBELICĂ
Revolutie, nationalism, ruralitate 1848 īn Principatele Romāne
CREPUSCULUL ZEILOR
Evul Mediu
Comisia europeana
Inertie reformatoare
Din istoria nescrisa sau denaturata a anilor 1940-1947
Revolutia de la 1848
MARIA TUDOR SAU REACTIA CATOLICA

DESCOPERIRILE GEOGRAFICE ALE NORMANZILOR ĪN ATLANTICUL DE NORD

DRUMURILE   sI  INCURSIUNILE   NORMANZILOR



In secolele VIII—IX un rol ide seama īn descoperirile maritime l-au jucat normanzii („oamenii din nord"). Astfel erau denumite īn Europa apuseana triburile germanice nordice, care traiau īn peninsula Iutlanda, īn insulele daneze īnvecinate, situate īn strīmtori, precum si pe tarmu­rile de sud si vest ale peninsulei Scandinavice. Popoarele din Europa ra­sariteana īi numeau varegi. Īndeletnicirile principale ale normanzilor erau cresterea viteilor si pescuitul. īn cautare de peste si vīnat ei faceau lungi calatorii prin marile nordice. In regiunile din nordul Europei, agri­cultura era slab dezvoltata, īncīt chiar si īn anii cu recolta buna grīnele nu ajungeau. De aceea, normanzii plecau pe mare īn tarile agricole din Europa, pentru a putea schimba pieile si pestele pe grīne si alte produse. Ei erau si negustori de sclavi, caci īn unele regiuni din Europa sclavii reprezentau marfa cea mai de pret.

Fiii normanzilor nobili strāngeau cete de oameni liberi si īntreprin-deau expeditii pradalnice pe -mare īn tarile producatoare de grīne din Europa. Conducatorii acestor cete — konungii („regii marilor" cum erau numiti īn alte tari) — actionau īn majoritatea cazurilor, nu ca negustori, ci ca pirati: ei capturau vasele comerciale pe care le īntīlneau īn drum, jefuiau si devastau satele si orasele de pe tarm.

Cunoscutul istoric francez A. Thierry descrie astfel calatoriile nor­manzilor: „Piratii calatoreau voiosi pe drumul lebedelor. . . Pīndindu-si dusmanii la strīmtori, pe līnga golfuri sau prin locuri de adapostire bine ascunse, ei navigau, cīnd pe līnga tarmuri, cānd īn largul marii, unde-si urmareau dusmanii, si de aceea erau denumiti vikingi, sau copiii golfu­rilor. Furtunile naprasnice din marile nordice risipeau si sfarīmau barcile ^°r usoare, multi dintre ei nu raspundeau la apel ,cīnd se facea adunarea in jurul corabiei regelui; supravietuitorii īnsa... nu-si pierdeau īncre­tea si nici curajuj # Furtuna — cīntau ei — ajuta bratele vāslasilor stn, uraganul e ān slujba noastra si ne poarta acolo unde vrem. sa mergem".

ar Engels a aratat ca vasele normanzilor nu erau nicidecum „barci re . ci, dimpotriva, erau potrivite chiar si pentru navigatie īn largul


DESCOPERIRILE   GEOGRAFICE  DIN   EVUL  MEDIU


•anului si ca normanzii au saivīrsit o adevarata revolutie īn arta navi-iei- Vasele lor erau barci puternice si rezistente, construite pentru īaviga pe mare, subtiri, -cu chila proeminenta si cu contururi ascutite, -ci care se bizuiau mai ales pe pīnze si nu se temeau sa īnfrunte fur­ia īn largul asprei mari a Nordului. Pe vase de acest fel... īntreprin-iu normanzii expeditiile lor de jaf pīna la Constantinopol īntr-o di­rectie, si pīna īn America, īn cealalta directie. Construirea de corabii care au īngaduit traver­sarea oceanului Atlantic a pro­dus īn navigatie o adevarata re­volutie si īnainte de sfīr 17117h718r situl evului mediu noile vase mariti­me cu fundul ascutit (cu chila) au fost folosite pe tot litoralul Europei. Probabil ca vasele cu care navigau normanzii nu erau de dimensiuni prea mari, nede­pasind īn nici un caz o depla­sare de 100 de tone; ele aveau īn fata si īn spate unul sau cel mult doua catarge prevazute cu pīnze"1.

Corabie normanda

īncepīnd din secolul al VIII-lea, normanzii au devenit o amenintare pentru aproape īn-

 Europa occidentala. Ei au introdus metode de lupta cu totul noi. i timp de furtuna, cīnd alti marinari se ascundeau īn golfurile apa-te, normanzii ridicau pīnzele. O data cu fluxul, flotilele lor, compuse leori din cīteva sute de vase, intrau vertiginos pe gurile rīurilor, navigau sus īmpotriva curentului si patrundeau departe īn interiorul tarii, ica drumul pe apa era blocat, ei scoteau vasele pe uscat si le tīrau -a lungul malurilor. Tot asa procedau si cīnd trebuiau sa treaca flotile tregi peste uscatul care despartea un bazin fluvial de altul.

Pornind de pe tarmurile lor, normanzii navigau si faceau incursiuni toate directiile. īnaintānd spre rasarit, ei strabateau marea Baltica, itrundeau īn golfurile Riga si Finic si, folosind vechile cai comerciale sesti, ajungeau pe fluviile Europei rasaritene pīna īn marea Neagra, r prin marea Neagra īn Bizant {vezi harta de la cap. 11). īn nord, ei oleau peninsula Scandinavica si ajungeau pīna īn marea Alba. Spre st, ei au fost primii care au traversat oceanul Atlantic, au colonizit landa, au descoperit Groenlanda si au debarcat pe tarmurile de nord-t ale continentului american. Ei s-au īntar.it pe tarmurile nordice si ra-ritene ale Marii Britanii, pe insula Man si īn rasaritul Irlandei si au icerit īn doua rānduri Anglia. Pe teritoriul Frantei de astazi ei au oeu-

1 K.   M a r x   s i F.   E n g e 1 s, Opere, ed. rusa, voi. XI, partea a II-a, p. 518.


DESCOPERIRILE  NORMANZILOR   ĪN   ATLANTICUL  DE   NORD


63


rile Senei, peninsula Normandia si insulele Normande. Pornind Pat v. nOTinanzii, care au suferit influente franceze, au cucerit pentru de al;cl'oara; sj de data aceasta definitiv, Anglia (īn 1066, pe timpul lui Wilhelm Cuceritorul).

Normanzii devastau tarmurile dinspre oceanul Atlantic ale penin-■ Iberice, patrundeau īn marea Mediterana prin strīmtoarea Gibraltar

īmbarcarea pe corabie  (desen din secolul al Xl-lea).

si pradau Europa de sud, ajungīnd pīna īn Sicilia si Italia de sud. E posibil ca aici ei sa se fi īntālnit cu alti normanzi care erau īn slujba Bizantului; acestia veneau din Constantinopol, unde ajungeau coborīnd pe cursul fluviilor din rasaritul Europei. īn felul acesta caile maritime si fluviale ale normanzilor strabateau īn secolele IX—XI toata Europa cen­trala, occidentala si sudica.

OTHER sI  DESCOPERIREA  LITORALULUI  DE  NORD-VEST  AL  EUROPEI

«■■, J^ calatorie pe care o cunoastem, din marea Nordului īn marea Alba, īn jurul capului Nord, a fost īntreprinsa īn secolul al IX-lea de normandul Other, crescator de reni si vīnator. Povestirea acestei calato-f" a fost notata chiar dupa spusele lui Other de regele Alfred cel Mare IBU--901) al statului anglo-saxon Wessex.

de T? ,c^utarea un°r noi locuri de vīnatoare, Other a pornit sore nord
, "-elSeland, regiune norvegiana care atinge dinspre sud cercul
^r           ^n ^i  zile el a īnaintat spre  nord  atīt  de  departe ca si

 .^ene' 5^ es<te ?tiut c^ acestia merg de obicei mai departe  °eilalti navigatori. Apoi a mai navigat trei zile si mai departe ^   ^°*   ^^rmul   īncepe  sa  se   departeze   spre  rasarit   ... El   a  sPre rasarit de-a  lungul tarmurilor atīt  cāt a  putut īn patru


64


DESCOPERIRILE   GEOGRAFICE   DIN    EVUL   MEDIU


<SS


| Posesiunile normande 3 In !'Jfgl  onulu,   1035

1       Norvegia

2       Danemarca




3       Anglia-


30


30.


Posesiunile normande īn jurul anului 1035.

zile. ... Aici pamāntul cotea spre sud. . . . Apoi a īnaintat de-a lungul tarmurilor catre sud atāt cāt a putut sa strabata īn cinci zile. Aici el a vazut un rīu mare. A patruns īn valea rīului, dar, temīndu-se sa nu īntālneasca dusmani, nu s-a īncumetat sa mearga mai departe īn susul rīului; pe unul din maluri se afla o populatie deasa. De cīnd parasise patria nu īntīkuse īnca regiuni locuite; īn dreapta a avut pretutindeni tinuturi pustii si nu ia īntālnit pe nimeni īn afara cātorva pescari si vīnatori, toti din neamul finilor. In partea stinga a avut marea des­chisa. ... El a plecat īntr-acolo, nu 'pentru a cunoaste tara, ci pentru a vīna morse, ai caror colti sānt foarte pretiosi...".

Prin urmare, Other a calatorit 15 zile (cu pānze), fara sa socotim opririle īn asteptarea vānturilor prielnice. Dupa spusele sale, el a navigat sase zile spre nord (īn realitate spre nord-est), 4 zile spre est (īn realitate spre sud-est) si 5 zile spre sud (spre sud-vest?). El a patruns, fara īndo­iala, īn marea Alba, dar nu este sigur ca a strabatut-o. Mai probabil este ca a acostat la tarmul Ter (adica tarmul de suid-^est al peninsulei 1 Kola). Normandul Other, care cunostea, pare-se, numai rāurile scurte din :| patria sa si din Britania, putea sa numeasca rīu mare, de pilda, Ponoi (acest rīu de pe tarmul Ter este mai mate decīt Tamisa). Nu s-ar putea afirma ca Other ar fi ajuns la gurile Mezenului sau chiar ale Dvinei de nord;  pentru aceasta el ar fi trebuit sa traverseze marea Alba. Or. el


DESCOPERIRILE   NORMANZILOR ĪN  ATLANTICUL DE  NORD


65


 īn doua rīhduri ca īn tot  calatoriei a avut īn  pSmtatul, iar īn stmga


pe urmele lui Other au pornit dincolo de capul Nord si S         manzi     īn   secolul   al

 normanzi.

S   norma

Monument funerar normand

XlV-lea sirul asezarilor lor se īntindea de-a lungul īntregului tarm nordic al peninsulei Scan­dinave pīna la marele fiord Varanger, unde a fost con­struita fortareata maritima Var-dehus [īn fata peninsulei Rī-baci]. Este probabil ca īn timpul expeditiilor īntreprinse dincolo de capul Nord, normanzii au fost nu o data īmpinsi de vīnt si de curenti departe spre mia­zanoapte, sau poate au mers intentionat īntr-acolo īn cauta­rea unor locuri de vīnat ne­stiute de altii. S-au descoperit oare cu acest prilej pamīnturi noi, si care anume? Intr-o le­genda   islandeza   se   pomeneste

vag ca la distanta de patru zile de drum pe mare de Norvegia de nord se afla Svalbard (Ţarmul rece), īnvaluit īn ceturi eterne, unde deasupra marii se īnalta stīnci uriase, unde nu exista, nici copaci, nici tufisuri si nici iarba verde. Pe baza descrierii de mai sus unii au crezut ca este vorba de Spitzbergen, dar e putin probabil ca acest lucru sa fie īnteme­iat. Olandezii care au ajuns primii, īn 1596, īn Spitzbergen, scriau: „desi aceasta tara, pe care noi o consideram Groenlanda, este situata la 80° latitudine si chiar mai la nord, ea are din abundenta verdeata si ierburi cu care se hranasc animalele ierbivare, ca renii si altele".

DESCOPERIREA sI COLONIZAREA ISLANDEI

La īnceputul secolului al VlII-lea, normanzii au cucerit o serie Sh ^nsule mici situate. īn (dreptul tarmurilor nordice ale Britaniei -incuri • °rcade si Hebl"ide, pe care le-au folosit ca baze pentru sere   mni ^e tarile insule britanice si pentru continuarea expansiunii

T' P

nordi?

f                SS                          *

TVest' Pe caile maritime descoperite de irlandezi.

 n°rd  de Scotia>  īn 'drePtul paralelei de 62°  latitudine

nordi?

fata d   SS               *n °°eian un mi'c SruP de insule vulcanice (cu o supra-

calugar f P,l;oximativ  1 400  km2)  denumite Faroer.  Dupa cum relateaza -OīcuzZ  (īn  jurul axiului  825), geograf irlandez  din secolul al

 geografice I.-H

5 ~ IStOrla desc°Peririlor


66                                 DESCOPERIRILE  GEOGRAFICE DIN   EVUL  MEDIU

[X-lear, aceste insule au fost descoperite la īnceputul secolului al VlII-lea de catre pustnici crestini irlandezi. Acestia si-au construit acolo lacasuri, dar apoi au fost alungati de normanzii pagīni. Tot Dicuil spune ca „īn urma cu 30 de ani" (adica īn .jurul anului 796) clerici irlandezi (preoti sau calugari) au petrecut o vara pe un pamīnt situat la nord-vest de insulele Faroer. Din izvoarele scandinave de mai tīrziu rezulta ca aici este vorba, fara īndoiala, de Islanda si ca primii nor­manzi veniti acolo au īntīlnit īn unele locuri colonisti celti sau urme ale sederii lor.

īn a doua jumatate a secolului al IX-lea, regele Harald Hārfagre [„Cel cu parul frumos") ajutat de tarani, a zdrobit dupa un razboi ■?ivil īndelungat si crāncen (860—872) fortele unite ale „regilor marii", anificīnd Norvegia sub sta'pīnirea sa. „Regii marii" care n-au vrut sa : se supuna au ānceput sa-si paraseasca patria īmpreuna cu ostenii si :u familiile lor. Chiar īn aceasta perioada, Naddod, un normand din nsulele Faroer,. īn timp ce se īntorcea din Norvegia īn anul 867, a 'ost aruncat de furtuna spre nord-vest, pe un pamīnt īntins si mun-;os, pe care 1-a numit „Ţara zapezilor". īn anii 869—870 au petrecut arna acolo cītiva normanzi (de asemenea aruncati de furtuna) īn iruinte cu Hardar. Cu vasele lor ei au ocolit noua tara si au descoperit :a ea reprezinta o insula mare (suprafata 103 000 km2). īntorsi īn jatrie, vikingii au laudat natura tarii, padurile ei (acum complet defri­sate), pasunile īntinse, locurile prielnice pentru vīnat si pescuit.

Atunci, a pornit din Norvegia, īn cautarea acestei īndepartate ari de peste mare, prin insulele Shetland si Faroer, „regele marii" ?loke. Potrivit legendei, cīnd s-a īndepartat destul de mult spre nord-'est de insulele Faroer, el a dat drumul de pe vas unei ciori, dar iceasta a zburat spre sud-est. Dupa cītva timp Floke a dat drumul nca unei ciori care s-a īntors pe vas. A treia cioara īnsa a zburat pre nord-vest si, urmīnd-o, vasul a atins uscatul. Floke a debarcat inga unul dintre numeroasele fiorduri de aici, bogate īn prste si a amas pe insula la iernat. Iarna neobisnuit de aspra, zapada mare, iordurile blocate de gheturi si, īn sfārsit, pieirea vitelor pe care nor-aanzii le luasera cu ei au produs asupra lui Floke o impresie deprimanta i el a denumit aceasta insula — Islanda („Ţara de gheata"). Desi ceasta denumire nu corespunde conditiilor naturale din cea mai mare >arte a insulei, ea s-a pastrat, dupa cum se stie, pīna astazi. Cīnd s-au itors dupa iernat īn Norvegia, tovarasii de drum ai lui Floke nu au ast de acord cu povestirile deprimante ale acestuia despre natura Islan-ei. Dimpotriva, ca si predecesorii lor, ei au laudat locurile bogate īn este si minunatele pasuni  de pe insula.

īn 871 au plecat īn explorare īn Islanda doi frati de cruce Inqolfr vrnarson (Ingoulf) si Leif, care, savīrsind o crima, urmau ca „dupa "ecerea a trei ierni" sa fie alungati din Norvegia. Ei au debarcat pe 3asta de sud-«st a Islandei, s-au declarat multumiti de regiunea vizi-ita si s-au īntors īn Norvegia pentru a se pregati de exil. Pe drum, eif a facut  o  incursiune īn  Irlanda si  a  capturat acolo un grup de


DESCOPERIRILE   NORMANZILOR  IN  ATLANTICUL  DE  NORD                                                     67

f anul 874, fratii de cruce, īn fruntea primului grup de colo-sclavi. i"manZi liberi si sclavi irlandezi, īncarcati pe doua vase, au nisti "° entru totdeauna Norvegia. īn dreptul Islandei vasele s-au des-parasit P ^ ^ debarcat pe un ses acoperit de nisip si pietris de pe partit. ^ sUd-€st a insulei,  la poalele uriasei cupole de gheata Vatna

J° \eif a navigat mai departe spre apus si a debarcat undeva pe tar-l udic El se purta crud cu sclavii sai irlandezi. Acestia l-au ucis,  ins femeile normande si au fugit pe mica insula Heimaey, situata "lU dreptul tarmului sudic al Islandei. Normanzii īi numeau oe irlandezi - vestmani („oameni din apus"). De aceea Heimaey si insulele din •ur au fost denumite Vestmannaeyjar, dupa ce Ingolfr i-a gasit acolo ne sclavii rasculati, pe care i-a macelarit.

La trei ani dupa debarcare, Ingolfr a trecut de ipe coasta de sud-est pe cea de sud-vest, mai ospitaliera, a Islandei, unde a gasit pasuni cu ierburi grase si, pe un cap līnga un golf care nu īngheata niciodata, a īntemeiat asezarea Reykjavik („golful Fumegīnd"), care a devenit capitala a Islandei (anul 877). De la aceasta data a īnceput colonizarea masiva a insulei si dupa o jumatate de secol (īn 930) existau acolo circa 25 000 de locuitori (īn prezent numarul locuitorilor este de 150 000).

DESCOPERIREA sI COLONIZAREA GROENLANDEI

īn jurul anului 920, normandul Gunnbjorn, care se īndrepta spre Islanda, a fost aruncat de furtuna departe spre apus si a descoperit o serie de insule mici, denumite īntr-o legenda islandeza „insulitele de coasta Gunnbjorn". In zare, dincolo de aceste insule, se vedea un pamānt muntos 'acoperit de zapada si gheata, de care el nu s-a putut apropia din pricina ghetarilor. īn jurul anului 980, īn aceeasi regiune, un grup de normanzi a fost nevoit sa-si petreaca iarna pe niste insulite (Skar) pe care le-au luat drept insulitele lui Gunnbiorn. īntorsi īn patrie ei au confirmat ca dincolo de ele se afla un pamānt īntins.

īn timpul acesta, īn Islanda, traia Erik Raude (Erik cel Rosu), care
tusese alungat din Norvegia pentru ca savīr*ise o crima. Dar nici aici
el nu s-a īnteles cu oamenii si a fost surghiunit pe trei ani din pricina
„caracterului sau nestapīnit". īn jurul anului 982, Erik a plecat cu
citiva oameni credinciosi sa caute pamāntul cel mare din apus. Mai
verosimil pare ca Erik a plecat din Islanda de-a dreptul -sare vest
īnd ~paralelele a)e 65-66° latitudine nordica si la aceste latitudini
a-sf^ • te a Vazut P^"™*- DuPa o serie de īncercari nereusite de
sud vV°+ m Prinfre gheturi, Erik a pornit de-a lungul coastei spre
a na^v- +PfrCUrgīnd aProaPe 650 k™. Pīna a atins extremitatea sudica
drenhTi           , P? care 1-a cercetat (capul Farvel, sau Farewell, īn
____      Paralelei  de  60°  latitudine  nordica).   Erik   si  tovarasii  sai   de




^golf       PeL TUli^e  ^in regiunea unde  a debarcat el poarta  si  astazi numele lui


58                                DESCOPERIRILE  GEOGRAFICE DIN   EVUL  MEDIU

jrum au debarcat pe o insulita dincolo de acest cap si au petrecut icolo iarna. īn cursul verilor din cel de-al doilea si al treilea an de 3xil, Erik a cercetat pe o distanta de peste 600 km (aproximativ īntre paralelele de 60—65° latitudine nordica) tarmul apusean al tarii, aco-jerit de un ghetar urias si brazdat de fiorduri adīnci.

Erik a  studiat coasta  ca  un  bun gospodar,  tinīnd  seama īntr-un

nod  uimitor de  conditiile naturale  ale tarii.  Iata ce scria īn  aceasta

>rivinta,   īn   a   doua  jumatate  a   secolului   al  XlX-lea,   danezul   Rink

īinrik Johan, un mare  cunoscator al  naturii  si  istoriei  Groenlandei,

are  a  trait  acolo  multi  ani:  „...Daca  izbutesti  sa   aiunei   oīna  la

arm,   patrunzi  īntr-un  labirint   de  stīnei,   insulite,   capuri  abrupte   si

olase pe care viata nu este posibila din lipsa de mijloace de existenta.

fenumarate   golfuri,   serpuind   īntre   insule   si   peninsule,   patrund   īn

iteriorul   tarii  si   acolo,   la  capatul   lor,   la   50—60   km  si   chiar  mai

sparte de gura golfului, se deschide o mica regiune de ses care putea

i  li  se  para  [normanzilor]   . . . buna  pentru   colonizare.  Este  uimitor

tsa cum  gaseau  ei  aceste  terenuri  razlete prilenice  pentru  locuit...

cum  noi   cunoastem   amanuntit  aceasta  coasta,  dar  cu  toate  ca au

ecut mai bine de 100 de ani de cīnd exista aici asezari daneze, nu

au putut gasi pentru colonisti locuri mai prielnice decīt cele indicate

; Erik".

Asadar, dupa cautari care au durat doi ani, Erik a gasit pe coasta i sud-est, cercetata de el pe o distanta destul de mare, eīteva portiuni ; ses, relativ bine aparate īmpotriva vīnturilor reci si acox>erite īn npul verii de vegetatie. Contrastul dintre pustiul de gheata īncon-rator si aceste regiuni era atīt de mare, īncīt Erik a denumit coasta •oenlanda — „Pamīntul verde", un nume nu prea potrivit pentru iasa insula cu o suprafata de peste 2 000 000 km2, din care numai 15% ;e neacoperita de gheturi. O legenda islandeza afirma ca prin „denu-rea prietenoasa" Erik a vrut sa-i īnsele pe islandezi, oentru a-i ivinge sa vina sa traiasca pe noul pamānt cu clima aspra. Dar numele t de Erik se referea la īnceput numai la regiunile īntr-adevar ospi-iere descoperite de el pe coasta de sud-vest si abia mai tīrziu a t extins asupra īntregii insule.

īn anul 985 Erik s-a «īntors īn Islanda. Recrutarea colonistilor s-a ut cu foarte mult succes. īn anul urmator (986) el a condus spre īs o flotila alcatuita din 25 de vase. īn timpul unei furtuni' care s-a :lantuit pe drum, īntre Islanda si Groenlanda, cāteva vase au pierit, ī eīteva s-au īntors īnapoi, dar cea mai mare parte din ele — 14 e — pe care se aflau vreo 500 de colonisti au ajuns īn Groenlanda sud. Ei s-au asezat īn locurile indicate de Erik. El īnsusi a ales :tru īntemeierea unei asezari o regiune de pe coasta sudica (īn ptul paralelei de 61° latitudine nordica), la capatul unui f'ord unde afla astazi localitatea Julianehaab.

In cursul secolelor X—XI, pornind de pe tarmul de sud, normanzii 1 raspīndit de-a lungul litoralului apuseian al Groenlandei p;na la Jul polar de nord. Ei s-au asezat īn grupuri mici, īn locurile ferite


"OCEANUL      O

HIPERBOKEIC                                                                Orc.de

® O    O ®       OCEANUL CALEDONIC

■mjxnv^r-

Harta tarilor nordice dupa atlasul de h Varsovia din jurul anului 1467.


DESCOPERIRILE   GEOGRAFICE DIN   EVUL  MEDIU

in fundul fiordurilor. Colonistii adusesera cu ei animale domestice, ir principala lor īndeletnicire nu a fost cresterea vitelor, ci pescuitul vānatoarea, īn cautarea animalelor marine, ei au navigat departe jre nord, de-a lungul coastei apusene, ajungānd ipīna la paralela de 3°. Ei au cautat sa īnainteze spre nord si de-a lungul tarmului rasa-tean al Groenlandei, aproape inaccesibil din pricina gheturilor, s-au ideletnicit si aici cu vānatoarea de mamifere marine dar nu au īnte-eiat nici o asezare permanenta1.

Asezarile normande de pe coastele de sud si sud-vest ale Groen-ndei, īntre 60 si 65° latitudine nordica, au dainuit aproape 400 de ii. In secolul al XUI-lea, cānd colonia a ajuns la cea mai mare florire, pe aceasta coasta existau 280 de asezari, e drept foarte mici. vānd nevoie de grīne, lemn si obiecte de fier, colonistii erau siliti sa entina o legatura permanenta cu Islanda. īn schimbul marfurilor re le erau necesare, colonistii expediau prin Islamda īn Europa bla-iri, piei de mamifere marine, colti de morsa, fanon de balena etc. tīt timp cīt Islanda a fost independenta, colonia din Groenlanda s-a izvoltat. īn secolul al XlII-lea, populatia europeana se cifra (dupa ferite calcule) la 3 000—6 000 de oameni. Dupa anexarea Islandei Norvegia (1281), situatia colonistilor din Groenlanda s-a īnrautatit ntitor. Le lipseau adesea lucrurile cele mai necesare, īntrucīt vasele andeze īi vizitau din ce īn ce mai rar.

Situatia   colonistilor  a   devenit   desperata   la   sfārsitul  secolului  al

iV-lea,  cīnd si Norvegia si-a pierdut independenta,  trecānd sub sta-

lirea  Danemarcei.   Regii   danezi  au  proclamat  comertul  cu  insulele

ī nord-vest drept monopol al lor.  Ei mentineau o lev?atura oerma-

nta cu insulele Faroer si cu Islanda, dar īn īndepartata Groenlanda

permiteau  sa se expedieze  din Danemarca  decāt o corabie t>e an,

~e adesea nici nu ajungea pāna la insula. Islandezilor li s-a interzis

navigheze pāna īn Groenlandia. īn cele din urma Groenlanda a fost

nplet   parasita.   Neavīnd   lemn,   nici   fier,   colonistii   nu. nuteau   sa

istruiasca corabii noi si sa le repare pe cele vechi. Din pricina lipsei

pāine,   ei   au  īnceput  sa  se  āmbolnaveasca2.   Cei  mai  multi   dintre

onisti au murit; restul s-au salbaticit si s-au amestecat cu eschimosii

prin partea locului.

Descoperirile facute de normanzi in partea de nord-vest a ocea-lui Atlantic au fost īnfatisate ān 1427 pe o harta a danezului Klau-s Klausen Svart, mai cunoscut sub porecla latina de Claudius Cla-■s Niger. Aceasta harta s-a pastrat. Este interesant ca De ea Groen-da este īnfatisata ca o parte a Europei. Fara īndoiala ca si celelalte

1     īntr-o cronica islandeza figureaza la anul  1194  o  nota  scurta,  aratīnd  ca la vest
la nord-vest)  de  Islanda   „s-a  descoperit  Swlbard"   („Ţarmul  rece").   Se  presupune

iceasta se refera la  o portiune a coastei de nord-est  a  Groenlandei.

2   Pe   tarmul   de   sud-est   al   Groenlandei,   unde   s-au   pastrat   ruine   ale   locuintelor
lande,  s-au  facut  sapaturi  si  s-au  descoperit  cimitire.   Pe  baza  studierii   osemintelor
constatat  ca  printre  colonisti  erau  raspīndite  tuberculoza  osoasa,   guta  si  rahitismul.


DESCOPERIRILE  NORMANZILOR IN ATLANTICUL DE NORD                     n

descoperite de normanzi la sud de Groenlanda erau socotite insule europene, si nu tarmuri ale „Lumii Noi". Pīna īn epoca areiilor descoperiri, nu putea sa apara ideea unui nou continent apu-Taa    pe care nu l-au cunoscut „nici macar cei din antichitate".

CĂLĂTORIILE   NORMANZILOR   SPRE   AMERICA   DE   NORD-EST

Jn jurul anului 987, aflīndu-se īn drum spre Groenlanda, naviga-



rul islandez  Bjarne  s-a ratacit  din  pricina  cetii.  Mai multe  zile   a

° visat īntr-o directie necunoscuta „fara sa vada nici soarele si nici

n. tete«   pma cīnd īntr-o zi senina a aparut īn fata sa un tinut deluros,

S      erit ^e pglCjuri dese. El a cotit atunci spre nord si, folosind vīntuJ

prielnic, a ajuns peste zece zile īn Groenlanda.

Povestirile despre aceasta tara paduroasa au atras atentia lui Leif cel Fericit, fiul* lui Erik cel Rosu. īn Groenlanda nu existiau naduri aproape de loc si colonistii aveau foarte mare nevoie de lemn. In jurul anului 1000, Leif a plecat spre sud si, dupa un drum lung, a descoperit un pamīnt nelocuit, fara paduri si acoperit cu uriase stīnci netede. Leif 1-a numit Helluland (Ţara pietroasa). Acesta era, sau tarmul nordic al insulei Terra Nova, sau tarmul rasaritean al penin­sulei Labrador. Continuānd sa navigheze spre sud, Leif a zarit peste cīteva zile o coasta acoperita de o padure deasa, a 'debarcat acolo si a denumit tinutul Markland (Ţara padurilor). īn functie de drumul pe care lja urmat Leif (si pe care nu-1 cunoastem), aceasta putea sa fie. sau coasta sudica a insulei Terra Nova, sau insula Cape Breton, sau peninsula Noua Scotie. Dupa alte doua zile de drum, corabia sa a ancorat la gura unui rāu pe malurile caruia crestea din abundenta vita de vie salbatica. Leif a denumit aceasta tara Vinland (Ţara vinului). Normanzii au construit aici case de lemn īn care au petrecut iarna. Aceasta li s-a parut foarte blānda si cea mai scurta zi de iarna era neobisnuit de lunga (pentru nordici). Dupa toate indiciile, istoricii recunosc aproape īn unanimitate ca locul ultimei debarcari a norman­zilor a fost o portiune de pe litoralul nord-estic al Americii de nord īn dreptul paralelei de 40°.

Primavara Leif s-a īntors īn Groenlanda cu o īncarcatura de lemn. Dupa aceasta, colonistii din Groenlanda au navigat cītiva ani īn sir in Vinland, unde au iernat. Ei au īntīlnit īn aceasta tara bastinasi Uskrelingi"), īmbracati īn piei de animale. Normanzii au adus acolo citeya vite cornute mari de care bastinasii se temeau foarte mult: Pma la venirea europenilor īn America de nord n-au existat animale omestice. Colonistii au īnceput sa faca negot cu bastinasii, oferindu-le t^f^ r°sii īn schimbul blanurilor pretioase. Curīnd īnsa, relatiile s-au īntrerupt facīnd loc unor actiuni ostile. Bastinasii erau t1 cu prastii, topoare de piatra si arcuri cu sageti. Normanzii, arme de fier, erau mult mai bine īnarmati, dar bastinasii dispu-e o uriasa superioritate numerica. Primii colonisti au fost nevoiti

9


 EVUL  MEDIU

sa paraseasca aceasta tara. Pīna la urma, īn Vinland nu s-a aiuns la crearea unei colonii europene permanente.

Calatoriile lui Leif cel Fericit si ale contemjporanilor sai n-au fost niciodata complet uitate īn Islanda si, dupa cāt se pare, nici īn Norve­gia si Daineirarea. Dar īn secolele XI—XV nu li se dadea o imDortantā deosebita: ca si Groenlanda, Helluland, Markland si Vinland erau, īn ochii norvegienilor si danezilor din evul mediu, niste tari europene cu conditii naturale obisnuite, dar prea putin atragatoare pentru europenii din nord.

Calatoriile lui Erik cel Rosu si Leif cel Fericit n-au influentat cītusi de putin marile descoperiri de la sfīrsitul secolului al XV-lea si īnceputul secolului al XVI-lea īn vestul oceanului Atlantic. Dar aceste calatorii au avut fara īndoiala īnrāurire asupra descoperirilor facute mai tīrziu de englezi, la sfīrsitul secolului .al XVI-lea, la vest de Groenlanda, īn cautarea drumului de nord-vest īntre oceanul Atlantic si oceanul Pacific.

LEGENDARELE INSULE „RĂTĂCITOARE"

īn vechime  se credea ca īn Oceanul de apus (Atlantic) se afla niste

nsule denumite de antici ,,binecuvīntate" sau „fericite" (Irisulae for-

unatae, cum le-au numit autorii latini) si alte insule oare ar fi ser-

rit  drept  adapost  unor  exilati  sau  chiar unor  popoare īntregi.  īnca

lainte de era noastra, Aristotel pomenea de niste insule care se afla

i   ocean  dincolo  de  „Coloanele  lui  Hercule".   Autorii  antici  de  mai

rziu relateaza ca aceste insule ar fi fost descoperite īnca de fenicieni

au  devenit adapostul  cartaginezilor  dupa  ce romanii  le-au  distrus

■asul. īn secolul I ī.e.n., despre insulele din oceanul Atlantic vorbeste

!inlu ciel JBatrīn, iar ceva mai tīrziu (sfīrsitul secolului I sau īnceputul

colului  al  II-lea)  —  Plutarh.  El  le  situeaza īn jurul  Britaniei,  iar

sulele numite „sfinte" le asaza mult mai spre vest, la o distanta de

ici zile de drum, atribuindu-le o natura minunata si o clima dulce.

te foarte probabil ca aceste date se īntemeiau pe descoperirea reala

insulelor Canare si Madera, si poate chiar si a insulelor Azore, de

re navigatorii din antichitate.

Cu cāteva secole īnainte de cea de-a doua descoperire — definitiva

i acestor insule de catre navigatorii europeni īn secolele XIII—XIV,

jurul secolului  al IX-lea e.n.  se poate urmari reīnvierea legendei

i mai exact a legendelor,  caci erau eīteva) despre Insulele fericite

Oceanul de apus.  Cea mai  veche dintre aceste legende a aparut

Irlanda,   aproximativ  īn secolul  al  IX-lea.   Pustnicii  irlandezi  din

lele Faroer si din Islanda aveau tendinta de a-si parasi insula de

ina relativ dens populata  cu a ei  „desertaciune lumeasca"  si  de

■ aseza pe insule īndepartate, pierdute īn mijlocul oceanului, unde

au   „sa-si   izbaveasca   sufletul"   nestīnjeniti.   Dar   de   acolo   ei   au

alungati  de normanzii  pagīni.  Dupa  curn  se  vede  din  lucrarile

dezului Dicuil, īn manastirile din tara sa erau mereu citite operele


DESCOPERIRILE   NORMANZILOR ĪN ATLANTICUL DE  NORD                                                        73

ilor din  antichitate īn  oare se cautau indicatii  directe  sau aluzii
autor         ,a 'īndepartatelor   Insule   fericite.   Povestirile   despre   calato-

k*-le reale ale ascetilor irlandezi īn insulele aflate īn partea de nord r" eanului Atlantic erau amestecate cu informatiile unor īnvatati a °utoritate īn timpurile vechi despre insulele paradisiace din partea °U trala a Oceanului de apus. Astfel se poate explica aparitia legendei rT^ re   calatoriile   „sfīntului"   Brandan   si   despre   insula   descoperita

Brandan ar fi plecat la sfīrsitul secolului al IV-lea de pe tarmurile Irlandei spre vest īmpreuna cu un grup de discipoli ai sai,  a ratacit

•n ocean, a descoperit la o mare departare o insula minunata, a locuit acolo si s-a īntors īn patrie dupa multi ani. Aceasta legenda, īnfrumusetata si colorata de fantezia populara, a circulat aproape īn toate tarile din Europa occidentala. Cartografii din evul mediu plaseaza insula „sfīntului" Brandan īn partile cele mai pustii ale Oceanului de apus. La īnceput ea a fost situata la vest de Irlanda. Mai tārziu, pe masura ce se descopereau īn jumatatea nordica a ocea­nului pamānturi care prin natura lor nu aveau nimic comun cu insulele paradisiace, insula „sfīntului" Brandan se „deplasa" pe harti tot mai spre sud. Pe o harta venetiana din 1367 aceasta insula este situata īn lecui unde se afla insula Madera, iar Martin Behakn o plaseaza pe globul sau (1492) la vest de insulele Capului Verde, īn apropiere de ecuator. Cu alte cuvinte, insula „sfīntului" Brandan a devenit o insula „ratacitoare" si īn cele din urma a disparut cu totul, fara ca acest nume sa se fi atribuit vreunui pamīnt real.

O alta misterioasa insula „ratacitoare" — Brazii — a avut o soarta mai fericita. Nascuta īn evul mediu din fantezia unui autor necunoscut si indicata de cartografi mai īntāi la sud-vest de Irlanda, insula Brazii a fost deplasata tot mai departe spre sud si spre vest de coastele Euro­pei, pīna cānd (la īnceputul secolului al XVI-lea) si-a cedat numele insulei imaginare Lumea noua, situata chiar la ecuator, insula care s-a dovedit a fi partea rasariteana a continentului sud-ameriean1. In secolul al XVI-lea cu numele acestei insule imaginare a fost „bote­zata" uriasa colonie portugheza Brazilia.

La vest de strāmtoarea Gibraltar, fantezia medievala a situat (se Pare īn secolele VIII-IX) „Insula celor sapte orase". O legenda nispano-portugheza relata ca dupa īnfrāngerea crestinilor de catre musulmani (mauri) īn batalia de līnga Jerez de la Frontera si dupa ex mderea stapānirii maurilor asupra īntregii peninsule Iberice (la Meputul secolului al VUI-lea) un arhiepiscop si sase episcopi au fugit

r~o insula īndepartata din oceanul Atlantic unde au īntemeiat sapte rase   crestine.   Pe   harti,   aceasta   „insula"   imaginara   apare   abia   la

tisata   ca               ln gIoburi īnsa (al lui Schoner Johannes, 1515)  „Ţara Brazii" este īnfa-

st"mtoare °   Parte   a   cont>nentului   sudic   (prepolar)   si   despartita   de   America   printr-o


nrm.fi  UKOGRAFICE DIN   EVUL  MEDIU

īnceputul secolului al XV-lea,  uneori alaturi  de o alta insula,  si mai misterioasa,   cu  enigmaticul nume de Antilta.

Descoperirea de noi pamānturi īn oceanul Atlantic a īmpins insu­lele fantastice departe spre vest. Soarta lor ulterioara a fost diferita, īn epoca marilor descoperiri, conchistadorii spanioli au cautat zadarnic (la mijlocul secolului al XVI-lea) „Insula celor sapte orase", la nord de Spania noua (Mexic), adica īn centrul continentului Americii de nord. Numele legendar Antilia s-a pastrat pīna astazi, fiind purtat de insulele Antile mari si mici (pentru prima data ele sānt denumite astfel pe harta lui Cantino din 1502).

Aceste miraje au jucat un rol de seama īn istoria marilor desco­periri. Trecute pe harti īn baza indicatiilor date de cosmografii din evul mediu, ele au fost privite de Columb si de continuatorii sai ca puncte sigure de escala pe drumul de la tarmurile Europei pīna īn ,Indii". Cautarea „Insulei celor sapte orase" i-a dus pe spanioli la īescoperirea regiunilor din interiorul Americii de nord — bazinele luviilor Misisipi si Colorado.












Document Info


Accesari: 2095
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )