Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































DEZVOLTAREA ECONOMICA SI SOCIALA A TARILOR ROMINE IN A DOUA JUMATATE A SECOLULUI AL XVI-LEA

istorie












ALTE DOCUMENTE

Golful Broastei Ţestoase
Roma
SINCRETISM SI CREATIVITATE IN EPOCA ELENISTICA: PROMISIUNEA MANTUIRII
REVOLTA POPULARA TIMISOARA, 18-20 DECEMBRIE 1989
EXTRASE DIN COMENTARIILE EGIPTOLOGILOR
PRIMELE SEMNE UMANE ANGLIA
Constituirea statului national unitar roman
50 de ani de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial (1945-1995 )
Arhivele Statului din Romania - 164 de ani de la infiintare
ECONOMIA IN EPOCA METALULUI

DEZVOLTAREA ECONOMICĂ sI SOCIALĂ A ŢĂRILOR ROMĪNE ĪN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVI-LEA

1. DEZVOLTAREA ECONOMICĂ sI SOCIALĂ A ŢĂRII ROMĪNEsTI sI MOLDOVEI




Trasaturile caracteristice ale dezvoltarii fortelor si relatiilor de productie din Moldova si Ţara Romīneasca īn a doua jumatate a veacului al XVI-lea, īn conditiile dominatiei otomane, au fost: īmpiedicarea valorificarii bogatiilor naturale, īncetinirea ritmului de dezvoltare a principalelor ramuri ale econo­miei, frīnarea dezvoltarii oraselor si a pietii interne, intensificarea exploatarii taranimii printr-o fiscalitate excesiva si prin īncercarea de trecere la forma munca a rentei ca forma predominanta, care au dus la ruinarea gospodariei taranesti, legarea de glie a taranimii dependente si o ascutita lupta de clasa.

īn a doua jumatate a veacului   al   XVI-lea, agricultura

Dezvoltarea   prmcipa-    continua sa ramīna o ocupatia de baza a populatiei rurale.
lelor  ramuri  ale  eco-     /-w»-      ..         ...     ,    ,      w   i i    .    t-

. .         Calatorii   straini    apreciaza   unanim   Moldova   si   Ţara

Romīneasca ca pe unele   din cele mai bogate din cīte

cunosc, evidentiind īn mod special fertilitatea solului si, legata de ea, exceptionala lor bogatie īn cereale si animale. Moldova  este   descrisa ca   avīnd un « pamīnt foarte roditor de  la natura », care da « bucate din belsug, fara prea multa  oste­neala », si ca urmare, « extrem de bogata īn locuri de aratura, vii si cereale ». Aceleasi   aprecieri   le   au calatorii    si    fata   de   Ţara   Romīneasca,    pe   care o gasesc   « foarte  rodnica »,   « manoasa »   si producīnd « grīne  din   belsug ». Cultura cerealelor. Datorita posibilitatii de a livra īn continuare īn sudul Dunarii cerealele cerute insistent de turci, boierii si manastirile ramīn interesati īn productia de cereale-marfa,   cautīnd sa realizeze cantitati   sporite   fata de epoca anterioara.

Pretul de monopol, cu care erau siliti sa-si vīnda grīnele īn Imperiu, nu era, pentru marii feudali, o piedica; cerealele vīndute nu-i costau nimic pe acestia, ei primindu-le, fara nici un fel de cheltuieli, de la producatorii directi, sub forma rentei. Pentru boier sau manastire, grīnele vīndute turcilor nu aveau valoare de

826


schimb si, de aceea, chiar pretul de monopol obtinut constituia pentru ei un venit net. Preturile de monopol, īnsa, diminuau veniturile feudalilor fata de epoca anterioara instaurarii monopolului, fapt pentru care ei au cautat sa mareasca volumul   cerealelor-marfā    si,    implicit,   sa   sporeasca   suprafetele    cultivate

cu grīne.

Cresterea productiei de grīne nu se putea face, īn conditiile epocii, decīt prin extinderea culturii cerealiere pe noi terenuri si īn noi regiuni, pīna   aci īntelenite sau acoperite de paduri si pasuni. Dovezi pentru cresterea suprafetei agricole sīnt: numeroasele defrisari si desteleniri pomenite īn acte, precum si faptul ca sate atestate documentar īnca mai dinainte, dar fara precizari de natura a dezvalui diversele ramuri ale economiei lor, sīnt acum tot mai des amintite īn legatura cu ogoarele ce se vīnd īntre taranii liberi sau sīnt acaparate prin cumparare sau sila de feudali, tarinile si cīmpurile la care ajung liniile de hotar, ariile cu clai de grīu sau de orz, numeroasele vii si mori si deosebitul interes de care se bucura acestea din urma, exprimat īn pretul lor crescut īn a doua jumatate a veacului. Cuvintele ce amintesc de defrisari, desteleniri si asanari, ca:  laz, curatura, seciu, secatura, se īntīlnesc mult mai des īn actele din a doua jumatate a veacului al XVI-lea decīt īn cele de pīna la 1550. Analiza documentelor interne ale Ţarii Romīnesti din veacurile XV-XVI arata o crestere reala a destelenirilor   īn a doua jumatate a veacului al XVI-lea, care, desi nu este prea mare, indica totusi o largire a pamīnturilor destinate agriculturii.

Prefacerea unor paduri sau locuri mlastinoase īn terenuri bune de agri­cultura se facea, īn conditiile unei tehnici ramase rudimentara, ca si mai īnainte, cu mari eforturi si multa cheltuiala de energie omeneasca. Documentele vremii redau expresiv faptul: «loc curat cu sapa si cu toporul », « au sapat si au ars padurea cu foc », « au curatat locul cu multa truda si grea nevoie », padurea a fost curatata « cu securile si cu foc si cu multa truda », loc  « curatit...   īn

padurea īntreaga si deasa ».

Aceste defrisari, desteleniri si secaturi se faceau cel mai adesea īn tere­nurile statului, dar si īn  rezerva  necultivata   a   domeniului   sau  īn  interiorul

satului liber.

Urmarind pe harta localitatile de care se leaga defrisarile si destelenirile uite īn acte, se poate constata ca, īn a doua jumatate a veacului al XVI-lea, ; fac si īn regiunile de cīmpie din jurul Bucurestilor si a Craiovei, spre ebire de epoca   anterioara, cīnd se īntīlnesc documentar doar īn regiunea

r

 urilor si sub munte. Totusi, si īn a doua jumatate a veacului al XVI-lea, regiunile deluroase, cu r>:rulatia cea mai deasa, continua sa ramīna principalele zone de productie Procentul cel mai mare de sate īn care sīnt amintite ogoarele, tarinile, ar"- e:c, raportat la numarul de sate atestate documentar pīna īn 1600, īl au rācir.;.; de azi: Filiasi, Tg. Jiu, Baia de Arama, Strehaia, din regiunea Oltenia, ie, din regiunea Bucuresti, Pitesti si Rīmnicul Vīlcea, din regiunea Arges,



827


Rīmnicul Sarat si Mizil, din regiunea Ploesti, iar īn Moldova, raioanele Roman si Moinesti, din regiunea Bacau.

Indicatii pretioase pentru dezvoltarea agriculturii īn a doua jumatate a veacului al XVI-lea ne ofera si raspīndirea morilor. īn amīndoua tarile, docu­mentele arata o mare raspīndire a morilor la sfīrsitul veacului al XVI-lea. E de retinut, de pilda, din analiza izvoarelor interne, ca morile sīnt pomenite īn 90% din raioanele de azi ale fostei Ţari Romīnesti. Cele mai numeroase sate cu mori sīnt semnalate pe teritoriul raioanelor: Bals, Tg. Jiu, Giurgiu, Oltenita, Pitesti, Ploesti, Tīrgoviste, Fetesti, īn Ţara Romīneasca, si Roman, Iasi, Neamt, Falticeni si Vaslui, īn Moldova. Multe mori sīnt pomenite si īn orase, la: Bucu­resti, Pitesti, Ploesti, Buzau si Baia.

Interesul deosebit pe care-1 arata acum boierii si manastirile fata de mori, exprimat prin preturile continuu marite cu care le negociaza, dovedeste, pe līnga cresterea rolului morilor īn economia domeniala, si cresterea productiei cerea­liere īn tara. Proprietari ai unui mare numar de mori īn aceasta vreme sīnt mai ales manastirile: Cozia, Arges, Catalui si Bucovat, īn Ţara Romīneasca, Galata si Moldovita, īn Moldova.

īn ceea ce priveste sistemul de cultura, se mentine acela al destelenirilor permanente si al ogoarelor ī 212e41c mprastiate fara nici o ordine pe īntregul cīmp de cultura. īncepīnd cu a doua jumatate a veacului al XVI-lea, documentele pome­nesc īnsa tot mai des de doua cīmpuri, cīmpul de sus si cīmpul de jos, ceea ce marcheaza trecerea spre un sistem superior de agricultura, al celor doua tarlale ale satului, īn care alterneaza anual cultura cerealelor cu lasarea īn telina. Tehnica aceasta se aplica īn hotarul satului pe terenuri dinainte fixate de catre obste sau, īn cazul rezervei feudale, de catre stapīnul de mosie. Sistemul de cultura nu este omogen pe īntreg īntinsul tarii, el fiind īn buna masura determinat si de relieful solului. Sistemul celor doua tarlale se īntīlneste īndeosebi īn zonele agricole din cīmpia Ţarii Romīnesti (īn raioanele de azi: Caracal, Turnu Magurele, Draga-nesti-Vlasca), dar si īn regiunea dealurilor (raioanele: Tīrgoviste, Ploesti, Buzau), īn satele de sub munte din Ţara Romīneasca (raioanele: Baia de Arama, Tīrgu Jiu, Gilort, Horezu), precum si īn buna parte din Moldova, unde, dupa cum s-a vazut, exista o agricultura relativ dezvoltata, se continua practicarea sistemului destelenirilor si al desfrisarilor continue, cu ogoare lasate īn pīrloaga mai multi ani, pentru refacere.

Data fiind deosebita fertilitate a solului, e probabil ca īn cea mai mare parte a celor doua tari, īn afara īngrasamīntului natural pe care-1 forma cenusa rezultata din arderea miristilor, ce se facea toamna tīrziu, dupa ce le pascusera vitele si oile, alt sistem de īngrasare a solului nu se practica īn aceasta epoca. Dar nu este exclus ca pe alocuri - poate pe unele domenii - sa se fi īncercat o crestere a fertilitatii solului prin īngrasarea cu baligar. Secretarul lui Petru Cercel, Franco Sivori, atīt de bine informat asupra Ţarii Romīnesti, vorbind tocmai despre fertilitatea solului, arata ca grīnele se seamana « fara prea mult

828


mestesug» si «fara a īngrasa prea mult pamīntul»*, ceea ce īnseamna ca, pe alocuri, ori cīt de putin, se practica totusi īngrasarea pamīntului de cultura.

Uneltele folosite sīnt, īn genere, cele dinainte, īn tehnica agricola nepro-ducīndu-se schimbari importante. īn sistemul destelenirilor, uneltele de baza ramīn: securea, tīrnacopul, cazmaua, sapa si rarita. Plugul este folosit īndeosebi īn regiunile īn care se practica asolamentul bienal. Pentru recoltarea paioaselor, ca si īnainte, se foloseau secera si coasa, iar la strīngerea finului, coasa, precum si furca si grebla de lemn.

Ca vite de munca, atīt īn Moldova cīt si īn Ţara Romīneasca, erau folositi mai ales boii si bivolii. īn multe parti, īnsa, sīnt folositi si caii. Izvoarele arata ca moldovenii «īnjuga cīte 12 boi la un plug»2 (probabil īn cazul destelenirilor), sau ca, tot ei, se slujesc «la munca cīmpului de bivoli, de care au o multime »3. Caii moldovenilor sīnt «mici, dar foarte buni la munca», ca si cei din Ţara Romīneasca 4.

Cerealele ce se cultiva acum sīnt cele cultivate si mai īnainte, adica: grīul, orzul, meiul, alacul, hrisca, ovazul, secara si sorgul.

Cultivarea griului, foarte raspīndita īnca din vechime, este atestata docu­mentar īn veacul al XVI-lea aproape īn toate vechile judete si tinuturi. Dupa numarul mare de mori si dupa raspīndirea lor pe īntreg teritoriul Moldovei si Ţarii Romīnesti, ca si dupa cantitatile mari de grīu exportate īn sudul Dunarii, se poate conchide ca, īn a doua jumatate a veacului al XVI-lea, productia de grīu era destul de importanta. Calatorii straini vorbesc si ei despre productia īnsem­nata de grīu a celor doua tari: unii din ei precizeaza ca, īn Moldova, se cultiva mai ales grīu de primavara.

Alaturi de grīu, orzul ocupa un loc de seama īntre cereale, fiind si el cerut īn Imperiul otoman, mai ales pentru nevoile oastei turcesti.

īncepīnd cu a doua jumatate a veacului, meiul īncepe sa cīstige teren fata de grīu si de orz. Alacul, ovazul si secara se cultivau pe īntinderi de teren mai mici. Despre ele, ca de altfel si despre mei, actele interne dau destul de putine stiri.

Repartitia cerealelor si a altor plante cultivate pe un domeniu feudal īn aceasta vreme se poate vedea din catastiful de averi si bucate al manastirii Galata, din 1 noiembrie 1588. Locul īntīi īntre bucatele aflate īnca īn stoguri revine griului (32%), urmat de ovaz (18%), orz (16%), secara, mazare, mei si bob. īn cantitatile treerate, depozitate īn magaziile manastirii, locul īntīi īl ocupa secara, apoi grīul, orzoaica, meiul si hrisca5.

1          st. Pascu, Petru Cercel si Ţara Romīneasca la sfirsitul sec. XVI, p. 176.

2          E. Legrand, Deux vies de Jacques Basilicos, p.  170.

3          Giorgio Tomassi,  Delle guerre  et rivolgimenti  del regno d'Ungaria e  della TransiU
vania, p. 74.

4          E. Legrand, op. cit., p.  172 - 173; F. Sivori, ed. st. Pascu, p.  180.
6 Documente, A, veac. XVI, voi. III, p. 402 - 410.

829


Productia de cereale pare sa fi fost cu adevarat exceptionala. Sivori - confirmat dupa mai bine de un veac de Dimitrie Cantemir - arata ca « o masura de samīnta da 25 si 30 de masuri». stirile sīnt desigur exagerate; e de retinut totusi fertilitatea deosebita a solului celor doua tari.

īn afara cerealelor, se continua si cultura plantelor textile, inul si cīnepa, necesare pentru confectionarea īmbracamintii; se cultiva de asemenea diverse legume si zarzavaturi, ca: varza, mazarea, bobul, ceapa, usturoiul s.a., toate cunoscute si cultivate mai dinainte.

Nivelul fortelor de productie īn agricultura romīneasca din a doua juma­tate a veacului al XVI'lea continua īn general sa creasca. Ritmul lor de dezvol' tare este īnsa mult īncetinit, datorita dominatiei otomane.

Viticultura. Cultura vitei de vie cunoaste īn a doua jumatate a veacului al XVI-lea o dezvoltare īnsemnata. Facīnd o comparatie a raspīndirii viilor, se constata ca, din cele 52 de raioane de azi de pe vechiul teritoriu al Ţarii Romī' nesti, pīna la 1550 sīnt atestate documentar vii īn 29 de raioane, iar pīna la 1600, īn 48 de raioane, ceea ce   reprezinta o crestere apreciabila a numarului de loca­litati cu vii, corespunzīnd si unei extinderi pe teren a viilor. Pīna la mijlocul veacului, vita de vie se cultiva īn special īn raioanele: Rīmnicu Vīlcea, Tīrgu Jiu, Pitesti, Gaesti, Tīrgoviste si Ploiesti,» īn Ţara Romīneasca, si Hīrlau, Neamt si Bacau, īn Moldova.  īn a doua jumatate a veacului al XVI-lea, capata impor­tanta īn ceea ce priveste suprafata cultivata cu vii raioanele: Strehaia, Caracal, orasul Bucuresti, Mizil, Buzau si Rīmnicu Sarat, īn Ţara Romīneasca, si Tecuci, Iasi, Husi si Focsani, īn Moldova.

īn  extinderea  culturii  viticole  erau  interesati  īndeosebi  marii  feudali. Avīnd drept de exclusivitate la vīnzarea vinului pe domeniu si neexistīnd mono­pol turcesc asupra exportului de vin, viticultura aducea manastirilor si boierilor īnsemnate cīstiguri, de unde si interesul lor deosebit pentru ea. Dar pentru vii manifesta interes si celelalte clase si paturi sociale, orasenimea si taranimea, atīt cea libera, cīt si cea dependenta. Importanta ce se acorda viticulturii este scoasa īn evidenta si de numarul mare al viilor ce se vīnd si se cumpara, ca sl de pretul lor, īn crestere pīna la sfīrsitul celui de-al noualea deceniu al veacului. Documentele pomenesc de vieri, de crame, de teascuri, de pivnite  de piatra, de soproanele de la vii, cu destinatie speciala, toate constituind tot atītea dovezi de nivelul īnalt la care ajunsese viticultura pe teritoriul patriei noastre. Calatorii straini din veacul al XVI-lea, si īn special cei din a doua jumatate, au si despre vinul si viile romīnesti aceleasi aprecieri elogioase ca si despre cereale.

Pomicultura. Pomii roditori continua si īn aceasta vreme sa ocupe un loc īnsemnat īntre bogatiile celor doua tari. Actele interne pomenesc adesea de curaturi cu pomi si de «pometuri», īn toata regiunea deluroasa a Moldovei si Ţarii Romīnesti si, uneori, chiar si īn satele de cīmpie. Pomii cultivati sīnt 830


1


aceiasi din epoca anterioara, si anume: meri, peri, pruni, nuci, ciresi, visini, piersici si scorusi. Unele soiuri de pomi cresc si prin paduri - spun calatorii - neīngrijiti de mīna omului. Pretul la care se vīnd fructele este foarte mic. Loca­litatile cele mai bogate īn fructe erau īn raioanele de azi: Pitesti, Rīmnicu Vīlcea, Ploesti, Curtea de Arges, Tīrgoviste, Focsani, Tecuci, Husi si Iasi.

Cresterea vitelor. Cresterea vitelor continua sa ramīna si sub regimul dominatiei otomane una din ramurile cele mai importante ale economiei Ţarii Romīnesti si Moldovei si sa constituie una dintre ocupatiile de baza ale locui-torilor lor.

Izvoarele īnregistreaza existenta unui numar considerabil de vite mari (boi si cai), dar si de oi, porci si capre. Vīnzarea lor peste hotare, īn special a boilor si a oilor, aducea venituri importante. Relatīnd despre pasunile pe care le-au vazut, calatorii straini subliniaza bogatia īn animale a celor doua tari. īn Moldova « se gaseste un mare numar de herghelii bune, cu cai turcesti si moldo­venesti. .. Nu este īnsa īngaduit sa fie exportati fara voia voievodului» *. La fel, īn Ţara Romīneasca exista « cai foarte frumosi, turcesti si arabesti»; cei de tara sīnt buni « pentru razboi, pentru trasuri si pentru carute » 2. « Din Moldova se scoate acea multime de boi, din a caror carne se hranesc nu numai popoarele vecine, ale Ungariei si Rusiei, ci si cele ale Poloniei, Germaniei, ba pīna si Italia si mai ales orasul Venetia. Pe acesti boi, venetienii īi numesc boi unguresti si prefera carnea lor celorlalte de acelasi fel», scrie secretarul nuntiului papal din Polonia, italianul A. M. Graziani8. īn 1566, sultanul poruncea lui Lapus-neanu sa se īngrijeasca a expedia la Constantinopol īn fiecare luna cīte o mie de boi.

īn ceea ce priveste oile, desi numarul lor este foarte mare, sīnt unele indicii ca el a scazut dupa instaurarea dominatiei otomane. īn Moldova, de pilda, dupa unele stiri documentare, numarul oilor supuse gorstinei ajungea, īnainte de Ioan voda, la cifra de 1 500 000 4; īn 1591, numarul acestora era de numai 656 000 5. Oile erau cerute īn numar mare pentru hrana Constantinopolului. Calatorii sīnt informati ca se trimit īn acest oras anual peste 100 000 de oi6. Aceasta cifra se confirma si prin documentele interne: īn 1591 sīnt livrate Portii peste 140 000 de oi7. Ţinuturile Moldovei cele mai bogate īn oi erau la sfīrsitul veacului al XVI-lea: Neamt, Hotin, Soroca, Tigheci si Suceava.






.     1 Relatarea lui G. Gromo, īn Apulum II, 1943-1945, p. 205.

2          Relatia lui  F. Sivori,  ed. cit., p.  180.

3          E. Legrand,  op. cit.,  p.  170.

4          Documente, A, veac. XVI, voi. IV, p. 77.
8 lbidem, p. 25.

* Relatare a unui anonim italian, īn I. C. Filitti, Documente din arhivele Vaticanului, II, p. 44.

7 Documente, A, veac. XVI, voi. IV, p. 22-25.


831


Pentru bogatia īn porci a Moldovei si Ţarii Romīnesti stau marturie vīn-zarile ce se fac, atīt pe piata interna, cīt si peste hotare. Amīndoua tarile continua sa exporte īn Transilvania porci īngrasati.

Numarul cel mai mare de animale apartinea clasei stapīnitoare. Posedīnd īntinse terenuri necultivate, bogate īn finete, pasuni, si paduri, avīnd si nume­rosi oameni dependenti ce puteau sa fie folositi ca pastori, boierii si manastirile aveau toate conditiile necesare dezvoltarii unei atare economii. Izvoarele narative si documentare arata caracterul domenial al cresterii vitelor īn aceasta perioada. Acelasi Graziani, care a calatorit prin Moldova īn timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanu, relatīnd despre bogatia tarii īn vite mari, īn special īn boi, ca si despre iarmaroacele de vite, scria ca « din acest lucru au mare cīstig boierii, care cresc cirezi de vite, si chiar domnul īnsusi mai mult din aceasta se īmbogateste, caci si el vinde īn fiecare an un mare numar de boi de pe mosiile sale »x. Alexandru Lapusneanu evacueaza 12 sate de pe ambele parti ale Rautului pentru a-si face o mare crescatorie de vite2.

Boierii si manastirile au si numerosi cai īn aceasta epoca. Ori de cīte ori este nevoie de cai pentru Poarta, cei care dau cai « īn treaba tarii » sīnt īntot­deauna feudalii, ei avīnd cai multi si de soi. Examinīnd acelasi catastif al Galatei, amintit si mai sus, se poate vedea ca pe domeniul ei de 16 sate, manastirea avea īn 1588: 101 cai, 191 boi, vaci si vitei, 140 de porci si 1128 de oi, ceea ce, pentru un domeniu recent constituit si relativ nu prea īntins, īnsemna o avere impor­tanta. Ca feudalii erau posesorii a numeroase vite reiese si din cumpararile de sate, ocine, vii, locuri de case, pe care ei le fac dīnd īn schimb vite taranilor napas­tuiti de vreo dusegubina, lipsiti de cai pentru munca sau de unele animale (oi, capre, porci, vaci cu lapte), chiar pentru hrana lor si a familiei.

si īn gospodaria taraneasca existau desigur cai si boi, folositi la munca cīmpului sau la transporturi. De asemenea existau porci, pentru consumul propriu, poate īn oarecare masura si pentru piata interna. Ceva mai nume­roase trebuie sa fi fost oile, de ale caror produse taranii nu se puteau lipsi si pe care le foloseau atīt īn gospodaria proprie, cīt si la vīnzare.

Documentele interne din a doua jumatate a veacului īnregistreaza, atīt īn Moldova, cit si īn Ţara Romīneasca, nevoia acuta de vite pe care o simtea gospodaria taraneasca īn aceasta vreme. īn acte nu surprindem decīt extrem de rar vīnzari de vite facute de tarani. Uneori īntīlnim doar schimburi īn natura, unul dīnd o parte de ocina, iar celalalt oferind īn schimb vita de care avea nevoie. Pentru caii necesari la munca, si poate īnca, īn oarecare masura, la oaste, pentru boi de munca, pentru vaci cu lapte, necesare hranei lor si a copiilor, pentru oi, capre sau porci, taranii īsi vīnd partile de ocina, ogoarele, partile de vie si chiar vatra de casa.

1          E. Legrand, op. cit., p.  170.

2          Documente, A, veac. XVI, voi. III, p. 393-394.

832


īn ceea ce priveste numarul de vite din gospodariile taranilor dependenti nu avem stiri, dar e foarte probabil ca situatia sa fi fost aceeasi, daca nu si mai rea.

Din cele de mai sus se poate conchide ca, īn noile conditii create de regimul dominatiei otomane, cresterea vitelor ramīne o ramura economica aducatoare de venituri numai īn anumite sectoare si numai pentru anumite categorii sociale. Se poate spune ca este īn dezvoltare doar cresterea vitelor mari, pe domenii, feudalii fiind aproape singurii posesori ai conditiilor necesare cresterii lor si, īn acelasi timp, avīnd posibilitatea organizarii unui export de vite peste hotare. īn ceea ce priveste cresterea oilor se constata, īn ultimul sfert al veacului, un regres destul de important. Interesul taranimii pentru cresterea vitelor scade, atīt din cauza ca exploatarea crescīnda a statului feudal lovea īn ceea ce era mai usor de luat din gospodaria taraneasca si de desfacut pe piata, adica īn vite, cīt si pentru faptul ca din numarul mic de animale pe care-1 putea vinde, adesea la un pret de monopol, nu realiza nici un fel de cīstig.

Albināritul. Apicultura, ramura veche a economiei romīnesti, cunoaste o dezvoltare remarcabila īn tot cursul veacului al XVI-lea, īndeosebi pe dome­niile manastiresti, dar si pe cele ale boierilor, precum si īn satele de tarani liberi. Se continua amenajarea locurilor de stupina sau prisaca īn paduri, cu aprobarea domniei. Preturile cu care se vīnd aceste locuri de stupine sīnt destul de impor-tante. Astfel, la 1573, īn Ţara Romīneasca se vīnd doua asemenea locuri cu 600 de aspri 1, pretul uneia echivalīnd cu al unui pogon de vie sau a doi boi īn aceeasi vreme. īntinderea unor asemenea locuri era variabila. Actele spun ca locul era: «cīt va arunca un om cu piatra din mijlocul prisacii īn toate partile», sau de «40 de pasi īn jur » 2. Posesori de stupine si multi stupi sīnt amintiti a fi īn aceasta epoca: manastirea Dealul, mitropolitul Mihail, īn Ţara Romīneasca, si manastirile Bistrita, Neamt si Galata, īn Moldova. Aceasta din urma avea, īn 1588, 484 de stupi3.

Locul de seama pe care-1 ocupa stuparitul si īn gospodaria taraneasca reiese atīt din numeroasele mentiuni documentare, cīt si din importanta pe care continua sa o aiba dijma sau desetina din stupi, ca dare datorata domniei de tarani. Izvoarele vremii pomenesc de mierea din Moldova ca fiind « de cea mai buna calitate »*. O mare cantitate de miere si de ceara se producea si īn Ţara Romīneasca 5. Ele se foloseau īn consumul intern si pentru export. Din miere se facea si miedul, bautura mult apreciata de moldoveni 6.

1          Documente,  B, veac. XVI,  voi. IV,  p.  125.

2          Ibidem, A, veac. XVI, voi. III, p.  103 ; B, veac. XVI, voi. II, p.  153.
s  Ibidem, A, veac. XVI, voi.  III, p. 409-410.

4 Descriere anonima din 1587 a Moldovei, īn I. C.  Filitti, op.  cit., I, p. 44.

6 Relatia lui Francesco Pastis de Candia, īn N.  Iorga, Studii si documente,  I -II, p.  416.

6 Relatia lui Graziani, īn E. Legrand, op. cit., p.   169.


63 - c. 1180


833


Pescuitul. Pescuitul continua sa se numere printre ocupatiile locuitorilor din preajma baltilor Dunarii, a lacurilor si a unor rīuri. Ca si īn prima jumatate a secolului, calatorii straini ai vremii pomenesc despre bogatia īn peste a celor doua tari. Pentru Ţara Romīneasca da informatii acelasi Sivori, atīt despre boga­tia de peste, cīt si despre pregatirea lui pentru comert si vīnzarea la Constanti-nopol. «Pescariile primesc pestele din Dunare - scrie Sivori. Cīnd zapezile se topesc, aceasta se umfla īntr-atīt, īncīt, revarsīndu-se peste maluri, inunda o mare īntindere de pamīnt, care ramīne ca o mare. Este īn special o abundenta de crapi, care sīnt asa de mari si grei, īncīt pot ajunge sa cīntareasca 80 de livre. Acesti pesti, taiati īn lung īn patru bucati, sīnt sarati si pusi la afumat si ies tot asa de buni si de fini ca si sunca. Se trimit la Constantinopol, unde sīnt foarte apreciati »1. Cu multe amanunte relateaza si Francois de Pavie, īn 1585, prin­derea morunilor la gurile Dunarii si prepararea icrelor, atīt de apreciate īn Grecia si īn alte parti2. Ca si īn prima jumatate a secolului, actele interne cuprind nume­roase mentiuni de helesteie si iazuri, special amenajate de catre boieri si manastiri pentru cresterea pestelui, īndeosebi īn Moldova. De asemenea, se īnregistreaza si mari cantitati de peste exportat īn Polonia si Transilvania.

īn piscicultura sīnt interesati mai ales marii feudali. Manastirile Tismana si Cozia, īn Ţara Romīneasca, si Neamtu, Bistrita si Galata, īn Moldova, sīnt posesoare a numeroase balti si iazuri, din care se exploateaza pestele. Uneori, īnsa, actele pomenesc de asemenea exploatari facute si de taranii liberi, pe lacu­rile sau baltile dinlauntrul hotarelor satului lor.

Vīnātoarea. Vīnatoarea este nu numai o īndeletnicire distractiva a boierilor si domnului, ci si o ocupatie pentru unii locuitori ai tarii. Din carnea si din pielea animalelor vīnate ei īsi acopereau macar o parte mica din nevoi. Despre bogatia īn animale si pasari salbatice a Ţarii Romīnesti īn aceasta vreme, relateaza F. Sivori: « īn aceasta tara se gasesc multe animale salbatice, ca iepuri, cerbi, caprioare, mistreti, vulpi, lupi si ursi; se afla potīrnichi, fazani, gīste si rate salbatice, turturele, prepelite, sturzi īn mare cantitate, astfel ca se pot organiza

minunate vīnatori »3.

Exploatarea subsolului. Ca si pentru epoca anterioara, izvoarele pome­nesc īntre bogatiile naturale ale celor doua tari si pe cele ale subsolului. Muntii si dealurile Moldovei si Ţarii Romīnesti sīnt descrise ca avīnd mult aur, argint, fier, sare, sulf, pacura, chihlimbar s.a. Minele de fier sau de arama, alta data īn exploa­tare, sīnt acum īn mare masura īn parasire. Se mai lucreaza doar la ocnele de sare,

Secretarul genovez al lui Petru Cercel, Franco Sivori, diplomatul papal Giovani Botero si altii scriu ca minele din cele doua tari nu sīnt puse īn exploa-

1          st. Pascu, op. cit., p. 177.

2          Relatia lui F. de Pavie, in N. Iorga, Acte si fragmente, I, p. 34.

3          st. Pascu, op. cit., p.  177.

834



tare din cauza turcilor, de teama ca nu cumva acestia, aflīnd de existenta lor, sa ceara un tribut mai mare sau chiar sa puna mīna pe ele1.

Aurul se scotea din apa rīului Lotru, sub forma de graunte. Partea ce revenea domniei, īn aceasta vreme, se pare ca era destul de importanta. Sīnt indicii ca ar fi existat oarecare exploatari populare de fier si plumb, acesta din urma īn regiunea Curtii de Arges. Fierul se prelucra de mestesugari, care faceau din el unelte agricole.

Exploatarea sarii cunoaste īn a doua jumatate a veacului o dezvoltare mai mare decīt īn epoca anterioara. īn Ţara Romīneasca, pe līnga cele doua ocne mai vechi, de la Ocnele Mari si Ocna Mica (līnga Tīrgoviste), se mai deschid doua, la Telega si la Ghitioara. īn Moldova continua exploatarea sarii linga Tīrgul Trotus. Exploatarea sarii aducea domniei venituri īnsemnate, in special din exportul ei īn sudul Dunarii. īn ocne, la taierea sarii, lucrau robi tigani si tarani dependenti. Transportul sarii intra īn obligatiile catre stat ale taranimii libere si orasenimii din apropierea ocnelor. Tehnica extragerii sarii ramīne la fel de rudimentara ca si mai īnainte.

Pacura se exploata destul de putin īn aceasta vreme. Ea este totusi amintita atīt īn Ţara Romīneasca2, cīt si īn Moldova3. īn regiunea Buzaului se scotea sulf si chihlimbar.

Din cele de mai sus se poate vedea ca īn a doua jumatate a veacului al XVI'lea, cu toata crīncena exploatare turceasca si īn ciuda frīnei pe care domi­natia otomana a constituit-o, fortele de productie din anumite ramuri ale economiei au continuat sa se dezvolte, desi īntr-o masura nu prea mare si intr-un ritm relativ lent. Aceasta dezvoltare a fost rezultatul unor eforturi deosebite  depuse de  popor.

O parte din orasele Ţarii Romīnesti si Moldovei sīnt

Mestesugurile si comertul

Dezvoltarea oraselor. īn plina decadere (Orasul de Floci, Tīrgsorul, Slatina, Tīrgul Putnei, Tīrgul Frumos, Orheiul), iar altele īntr-un vadit regres (Argesul, Cīmpulungul, Craiova, Adjudul, Dorohoiul, Hotinul, siretul s.a.). Cele legate de o ramura econo­mica asupra careia n-a grevat monopolul turcesc (viticultura, exploatarea sarii), sau avīnd o situatie administrativa deosebita (resedinta domneasca sau episcopala) s-au mentinut la nivelul atins īnainte de instaurarea domi­natiei otomane. īn aceasta categorie intra īn Ţara Romīneasca orase ca: Buzau, Pitesti, Rīmnicul Vīlcea, Ocnele Mari, Tīrgoviste, iar īn Mol­dova: Bacau, Cotnari, Hīrlau, Tīrgul Trotus, Suceava, Roman s.a. E de remarcat totusi ca si va. aceasta epoca o serie de orase, legate de drumurile de comert, de exportul de grīne īn Imperiul otoman sau bucurīndu-se de o atentie

1          st. Pascu, op. cit., p. 178; G. Botero, Le relatfoni universali, p. 164.

2          st. Pascu, op. cit., p.  178.

3          Documente, A, veac. XVI, voi. IV, p.  136.



53*


835


speciala din partea puterii centrale, continua sa se dezvolte si ca apar chiar si unele orase noi. Astfel, cunosc o oarecare īnflorire, īnregistrata si de izvoarele narative, orasele: Bucuresti, Gherghita, Iasi, stefanesti. O serie de sate mari, avīnd o piata locala sau bīlciuri periodice, se dezvolta si se transforma īn orase. īn actele interne dintre 1551-1600 sīnt amintite ca orase si tīrguri noi:   Calafat,   Caracal,   Ploesti,   Rīmnicu   Sarat,   scheia   si   Galati.




Fig. 254. - Creuzete de topit metale din sec. XVI, descoperite la Bucuresti.

Populatia de baza a oraselor o formau mestesugarii si negustorii, de multe ori nerupti īnca cu tctul de agricultura. Acestora li se adauga si un numar de tarani, fie mosneni fugiti la oras din cauza darilor, fie vecini fugiti de pe domenii, si care īn parte continuau sa se ocupe cu agricultura pe tarina orasului sau cu gradinaritul si cultura vitei de vie. īn a doua jumatate a veacului se stabilesc īn orase un īnsemnat numar de boieri si manastiri, care, interesati īn schimbul de marfuri, īncep sa ocupe un loc de seama īn viata economica oraseneasca. Ei au adus īn orase si robi tigani, pentru a le servi de bucatari, vizitii, argati  etc.

īn ceea ce priveste mestesugurile de la orase, e de relevat ritmul lent cu care ele progreseaza. Intervine acum si un īnceput de schimbare a modei clasei stapīnitoare, īndeosebi īn īmbracaminte, īncaltaminte, obiecte de podoaba, mobilier etc, cauzata de influenta otomana. Aceasta orientalizare treptata a boierimii a atras dupa sine īnlocuirea produselor confectionate de mestesugarii romīni cu produse turcesti, aduse īn tara de diversi negustori ai Imperiului. A doua jumatate a veacului al XVI-lea constituie pentru unele ramuri mestesuga­resti o epoca de regres. Multi din mestesugari se reīntorc la agricultura, o parte din timp practicīnd mestesugul, iar alta cultivīnd ogoarele din mosia orasului. Procesul acesta a slabit pozitiile economice ale mestesugarilor si a determinat, īn oarecare masura, caracterul mai mult comercial si agrar al oraselor noastre, īn aceasta epoca.



836



Din frecventa cu care apar mestesugarii īn actele orasenesti, ca martori sau ca proprietari de case, pravalii si ocine, precum si din numarul lor, se poate vedea ca ei si-au continuat totusi activitatea si sub regimul dominatiei otomane, desi cu o intensitate mult redusa. īn aceasta vreme se īntīlnesc la orase mestesu­guri legate de prelucrarea metalelor si a pieilor, de confectionarea īmbracamintii si a īncaltamintei, de anumite ramuri alimentare, de construirea cladirilor si amenajarea locuintelor etc. Mestesugarii atestati documentar īntre 1551-1600 īn orasele din Ţara Romīneasca si Moldova sīnt: tabacari, cojocari, blanari, cizmari, croitori, fierari, lacatari, zlatari, sabieri, arcari, selari, dogari, olari, zidari, morari, mesteri de mori, brutari, macelari, miedari, bragari, berari, rachieri, baiasi  si barbieri.

īn ceea ce priveste organizarea mestesugarilor, ea este cea a asa-numitelor fratii, puternic influentate de biserica si avīnd īn fruntea lor cīte un vataf. Sistemul de organizare īn breasla nu este confirmat de izvoare pentru aceasta epoca. Nici negustorii din orase nu sīnt organizati īnca īn bresle; totusi, ei īncep sa actioneze ca un grup solidar, care controleaza activitatea negustoreasca din pietele orasenesti.

Comertul orasenesc este acaparat tot mai mult de negustorii straini, īndeo­sebi levantini, reprezentanti ai intereselor economice ale Imperiului si auxiliari politici ai Portii. Negustorimea locala, tot mai slaba, nu mai gaseste, ca īnainte, sprijin la domnie, spre deosebire de negustorii Imperiului, care se bucura de puternica protectie a Portii.

īn izvoarele interne se gasesc numeroase stiri care arata interesul pe care-1 acordau unele manastiri comertului. Asa, de pilda, manastirea Sfīnta Troita avea, la sfīrsitul veacului, peste 20 de pravalii īn Bucuresti; manastirea Simo-Petra de la Athos stapīnea, tot īn Bucuresti, īn 1585-1586, sapte pravalii; manastirea Stanesti avea, īn 1593, sase pravalii la Craiova \ Unii dintre marii boieri se arata si ei interesati īn cīstigurile ce le puteau avea de pe urma pravaliilor. Asa, de pilda, marele vornic Dragomir avea, īn deceniul al optulea al veacului, 15 pravalii īn Bucuresti si sase la Craiova 2.

Negustorii sīnt amintiti īn acte fie ca proprietari, fie ca simpli aren­dasi, care plateau chirie stapīnului pravaliei sau locului, care apartinea de regula unei manastiri sau unui mare boier, iar uneori chiar domniei. O serie de negustori greci au īn aceasta vreme pravalii īn Bucuresti, asa precum multi armeni au la Iasi3. Unele din ele ajung, prin silnicie, chiar īn mīinile turcilon īn timpul domniei lui Alexandru Mircea, niste turci au pus mīna pe unele locuri cu pravalii īn ulita bisericii lui Ghiorma banul din Bucuresti, unde faceau «mare rāotate » si de unde, cu multa greutate, au  fost  scosi  de  domn. De

1          Documente, B,   veac. XVII,   voi. IV, p.   239-240;   veac.   XVI,   voi.   V,   p.   188;
voi. VI, p. 63.

2          Ibidem, voi. IV, p. 461, voi. VI, p. 63.

3          Ibidem, voi. III, p.  177;  voi. V,   p. 341; relatia de calatorie a lui G.  Mancinelli,
īn Hurmuzaki, XI, p.  116.


837


asemenea, un ienicer turc acapareaza prin īnselaciune trei dugheni, tot īn Bucu­resti, de unde apoi este si el scos prin judecata domneasca 1,

Pravalii au īnsa si unii mestesugari, care produc nu numai la comanda, ci si pentru piata. Asa, de pilda, īntr-al saptelea deceniu al veacului, Ivan barbier avea trei pravalii īn Tīrgoviste; īn 1589, un Ianachi cizmar cumpara doua pravalii de la un miedar, īn Bucuresti2.

īn pravaliile aflate īn stapīnirea manastirilor si boierilor se vindeau īn primul rīnd produsele domeniilor proprii. Negustorii vindeau īn pravaliile lor mai ales articole de bacanie sau unelte, aduse din afara tarii. Unele stiri con­temporane vorbesc despre bogatia de marfa, ca si despre preturile mici la care se vindea. īn Iasi sīnt « multe pravalii, iar īn pravalii tot felul de marfuri; si negotul este bun », relateaza, īn 1593, calatorul rus Ivan Korobeinikov 3. Aceeasi constatare o face Franco Sivori pentru Bucuresti, si anume ca «sīnt multe pravalii, bine aprovizionate cu marfuri de tot felul » 4.

Este de observat tot acum fenomenul fundarii unor manastiri la orase (Sf. Troita, Plumbuita, Sarindar, la Bucuresti; Galata, la Iasi). Stapīni pe īntinse domenii, pentru a fi. mai aproape de piata de desfacere, calugarii se asaza īn orase, unde īsi vīnd produsele; achizitioneaza case, terenuri, pravalii etc.

Exista pentru aceasta epoca putine stiri despre marimea oraselor si numa­rul locuitorilor, asa ca o comparatie cu situatia anterioara, din acest punct de vedere, nu se poate face. Pentru Ţara Romīneasca avem doar doua stiri, din anii 1588 si 1591, privitoare la Tīrgoviste si la Cīmpulung, care spun ca primul avea pe atunci 1 022 de case5, ceea ce ne duce la un numar de aproximativ 5 000 locuitori - iar al doilea, 900 de case, deci aproximativ 4 500 locuitori. Pentru Moldova sīnt date mai numeroase, dar nu se poate pune prea mult temei pe ele. Dupa Bernardo Quirini, episcop catolic care a vizitat Moldova la 1599, Suceava avea 6 000 de case, ceea ce īnseamna aproximativ 30 000 de locuitori; Bacaul 4 000 de case (circa 20 000 de locuitori); Cotnarii si Trotusul, cīte 3 500 de case (circa 17 500 locuitori); Baia, 3 000 de case (circa 15 000 locuitori); Husii 1 030 de case, Romanul 400, Tīrgul Neamt 250 6. Este evident ca cele mai multe cifre dintre acestea sīnt exagerate.

Marea majoritate a populatiei stabile a oraselor noastre se compunea din romīni. īn orase ca Gherghita, Cīmpulung, Bucuresti, Bacau, Baia, Cotnari s.a. existau, printre mestesugari si negustori, si sasi, maghiari, armeni si greci. Printre negustorii din Bucuresti sīnt astfel amintiti numerosi greci, care au o organizare aparte, avīnd īn frunte un « basa al strainilor » 7.

1          Documente, B, veac. XVI, voi.  IV, p. 461; voi. III,  p.  158-159.

2          Ibidem, voi. V,   p. 411.

3          Gh. Bezviconi, Calatori rusi īn Moldova si Muntenia, p. 36.

4          st. Pascu, op. cit., p.  169.

6          G. Botero,   op. cit., partea   a   IlI-a, p.  160.

8 Buletinul  Instructiunii  publice,   1868,  p.  185 - 187.

7          Documente, B, veac. XVI, voi. V, p. 431.

838


 4«*-"**


1  . ..         T

v^*,"#-,".v>-«'«i*



I           |^ 1


«^1   *<   .'t.'#      - -».«*#!

)-   -ii




'%!

■ M   -«-  «~«J,«" .' -   » - , ^j, < .»■}(*

ir




Fig. 255. - Primul document pastrat  emis de judetul si pīrgarii orasului Bucuresti

la  1563 mai  13.


Organizarea administrativa a oraselor īntre 1550 si 1600 ramīne cea ante­rioara. Se observa doar un mai puternic amestec al organelor puterii centrale īn treburile interne ale orasului.

Din descrierile contemporane, facute de calatorii straini, ca si din izvoa­rele interne, se poate desprinde aspectul exterior al orasului medieval romīnesc.

Fig. 256. - Peceti ale unor orase din Ţara Romī-

neasca si Moldova, din sec. al XVI-lea. 1. Tīrgoviste;   2. Botosani; 3. stefanesti.

īn centrul orasului se gasea o piata, unde se tineau tīrgurile saptamīnale si care, īn actele interne, e numita, cu un termen oriental, « pazar » sau « bazar ». Aici se gaseau cele mai multe pravalii, ateliere sau dughene. Din piata porneau mai multe strazi, parte pavate cu trunchiuri de lemn, si care de asemenea aveau pravalii. Pe apele care strabateau cele mai multe dintre orase se ridicau mori, atīt īn interiorul orasului, cīt si la margine. La periferie se gaseau gradini si livezi, adesea chiar vii, iar de jur īmprejur se afla tarina orasului, unde se practica agricultura si se pasunau vitele.

Ca īn aproape toate domeniile, si īn dezvoltarea oraselor romīnesti, insta­urarea dominatiei otomane s-a dovedit a fi o serioasa piedica, pentru īnvingerea careia  a  fost nevoie  de deosebite  eforturi  depuse  de masele producatoare.

840


Mestesugurile satesti. īn afara de orase, continua sa existe īn aceasta epoca la sate si pe domenii o serie de mestesuguri, atīt din ramurile īntīlnite īn orase, cīt si din altele specifice economiei rurale. Pe domenii, si īn special la curtea feudala, nevoia de produse mestesugaresti era īmplinita īn cea mai mare parte de mestesugarii locali, robi tigani sau vecini, care produceau atīt pentru stapīn, cīt si pentru sateni. Datorita situatiei lor sociale, toti acestia lucrau numai la comanda, produsele lor neconstituind īnca marfuri destinate pietii. Mestesu­gari existau si īn satele libere, dar si acestia produceau tot numai la comanda, datorita slabei dezvoltari a pietii si faptului ca nu puteau face fata concurentei mestesugarilor din orase. Pentru mestesugarii rurali, mestesugul constituia adesea o ocupatie secundara, de completare a activitatii agricole. Ei nu se des­prind decīt īn parte de agricultura, care ramīne īn mare masura īndeletnicirea lor de baza.

Mestesugarii rurali īntīlniti īn actele acestei epoci sīnt: morari, fierari, zlatari, caldarari, tablari, sabieri, croitori, cojocari, ciubotari, dogari si zidari.

Pe domenii si īn satele libere, ca si īn orase, īntīlnim anumite instalatii de prelucrare a materiilor prime, alimentare sau de alta natura, cum sīnt morile pentru macinatul griului, pivele de batut sumane, stezele pentru spalatul, īnde­situl si scamosatul tesaturilor de līna, steampurile de zdrobit minereuri. Pe domenii, ca si īn orase, se gaseau sladnite īn care se facea berea, precum si vel-nite sau poverne de fabricare a rachiului. Interesul pe care-1 prezinta atare insta­latii pentru stapīnii feudali reiese din catastiful de averile manastirii Gala ta. īn anul 1588, manastirea avea īn cele 16 sate ale sale 21 de mori, sase pive si doua steze K

Comertul intern. īn a doua jumatate a veacului al XVI-lea, procesul formarii pietii continua, fiind īnsa frīnat de   conditiile   create   de dominatia otomana.

Marfurile care circula mai cu deosebire pe piata interna sīnt: vitele, pestele, sarea, mierea, vinul, cerealele si derivatele lor, precum si unele produse meste­sugaresti. Toate aceste produse sīnt furnizate pietii īndeosebi de domeniul feudal sau de mestesugarii de la orase si sīnt puse īn circulatie fie tot de ei, fie prin intermediul negustorilor.

Daca pentru gospodaria feudala dezvoltarea pietii interne, chiar īn conditiile dominatiei otomane, constituie un impuls pentru crearea de produse-marfa, nu aceleasi efecte le-a avut si asupra gospodariei taranesti. Se poate spune ca si gospodaria taraneasca a participat la dezvoltarea pietii interne īn aceasta vreme, dar īntr-o masura destul de redusa. Ţaranul, īmpins de nevoia de a avea neaparat bani pentru plata darilor, aduce pe piata produse agricole sau ale indus­triei sale casnice, si anume: cereale, vite, piei de oaie sau din vīnat, līna, brīnza, miere, pīnza de in sau de cīnepa, sumane s.a. Totodata, el este si cumparator

1 Documente, A, veac. XVI, voi. III, p. 402 - 410.

841


de unelte agricole, care sīnt mai bune si adesea mai ieftine decīt cele pe care le face mestesugarul din sat. Despre aceasta participare a taranimii cu produse pe piata interna, īn conditiile crīncenei exploatari la care era supusa, se poate afirma ca era  mai mult fortata, caci majoritatea acestor produse nu fusesera create pentru a deveni marfuri, nu erau destinate pietii, ci consumului propriu. Foarte adesea taranii nu-si vīnd prisosul produselor,  ci īnsesi cele necesare traiului lor si al familiei; de aceea, piata interna, asa cum se prezenta īn aceasta vreme, a fost un factor care nu a contribuit la dezvoltarea gospodariei taranesti, ci la ruinarea ei, pe care, de altfel, o si īnregistram īn ultimul deceniu al veacului al XVI-lea.

In afara marfurilor indigene, pe piata interna mai circulau o serie de marfuri de import, si anume: mirodenii, stofe, haine orientale gata confectionate, podoabe etc. Acestea din urma, datorita schimbarii modei, orientalizarii ei, gasesc mare cautare īn sīnul clasei stapīnitoare. Pentru procurarea unei īmbracaminti luxoase si a unor podoabe femeiesti, boierii īsi vīnd adesea si mosiile.

Izvoarele interne, ca si unele din cele externe, cuprind stiri pretioase refe­ritoare la preturile cu care se vindeau pe piata interna principalele marfuri. Relativ numeroase, ele īngaduie stabilirea pretului mediu al unora din produse, īn ultimele patru decenii ale veacului. Asa, de pilda, pretul   mediu al cailor, variind īn raport cu rasa (caci pe piata existau si cai turcesti, al caror pret era extrem de ridicat) era īn Ţara Romīneasca īntre 11 si 23 galbeni, iar īn Moldova, īntre 12 si 18 galbeni. Boii au aproape acelasi pret, īn cursul īntregii jumatati de veac, de 2-21/2 galbeni, īn Ţara Romīneasca, si de 3-4 galbeni, īn Moldova. Oile valorau, īn ambele tari, īntre 30 si 40 de aspri, dupa soi si regiunea īn care se vindeau; porcii, īntre 100 si 120 de aspri. Obrocul de grīu (circa 52 kg) se vindea īn Ţara Romīneasca, Ia 1580, cu 50 de aspri, iar vadra de vin, la sfīrsitul veacului, costa īntre 10 si 20 de aspri. īn sudul Moldovei, īn deceniul al noualea, o gaina costa doi aspri, iar cu un aspru se puteau cumpara 15-20 de oua. Tot cu un aspru se puteau lua doua stiuci sau trei crapi mari *.

Exista unele date si asupra pretului cītorva produse mestesugaresti locale. Astfel, la sfīrsitul veacului, un cojoc se vindea cu 60 de aspri, o pereche   de nadragi, īn 1583, cu 80 de aspri, iar o dulama costa īntre 200 si 600 de aspri. Comparīnd  preturile  marfurilor produse  de gospodaria  taraneasca  sau domeniala cu cele produse de mestesugarii locali, se poate constata ca acestea din urma au un pret destul de ridicat. Ca sa-si procure o pereche de cizme, taranul trebuia sa vīnda cinci, sase oi sau circa 200 kg de grīu.

-.---,     ^.ijuiuiic

Fata de aceste preturi ale produselor locale, pe care strainii le apreciaza ca foarte reduse īn raport cu cele de la ei de acasa (din orasele italiene, Franta, Imperiul habsburgic sau Anglia), ies cu totul din comun, ca fiind peste masura de ridicate, preturile unor obiecte de īmbracaminte sau podoaba, importate

842


īn special din Orient. Astfel, o manta « de cofterie cu jderi » costa, īn 1579, 3 000 de aspri, cīt 20 de boi sau 3 000 kg de grīu; un brīu de argint se cumpara cu 800-3 000 aspri; un caftan «de zarpa», cu 6 000 aspri; o dulama tot « de zarpa», cu 4 500 aspri. Cerceii unor boieroaice costau īntre 1 000 si 2 000 de aspri - cīt o parte de mosie; un inel - 1 000 de aspri, un lant de aur - 3 000 de aspri, iar o pereche de bratari - 5 000 de aspri. Toate acestea, fara exceptie, sīnt cumparate de marii boieri. Un pret ridicat aveau si vesmintele bisericesti si obiectele de cult. Un stihar de brocart negru, cumparat de mitropolitul Ţarii Romīnesti īn 1564, costa 1 000 de aspri, iar o cadelnita - 5 000 de aspri. Cerceii sau inelul jupīnitei si stiharul mitropolitului costa fiecare īn parte tot atīt cīt o  familie de  tarani   ce  se   vindea   īn  rumīnie,   cu  tot  ceea ce  īi  apartinea.




Preturile ridicate ale marfurilor de import si cele scazute cu care se vindeau īn afara hotarelor marfurile romīnesti constituiau un mare dezavantaj pentru economia celor doua tari.

Din datele pe care le avem referitore la evolutia preturilor pe piata interna, atīt a produselor agricole, cīt si a vitelor, se poate vedea ca ele cunosc o crestere destul de neīnsemnata; daca se are īn vedere si scaderea valorii banilor, ea este si  mai  putin  importanta.

Dezvoltarea pietii interne a fost īmpiedicata īn parte si de vamile interne, care continua sa existe īn diferite orase precum si pe domeniile feudale.

Comertul extern. īn majoritatea tarilor de la rasarit de Elba, un rol impor­tant īn dezvoltarea productiei de marfuri īn a doua jumatate a veacului al XVI-lea 1-a avut comertul extern. si īn cazul Moldovei si Ţarii Romīnesti, comertul cu Transilvania, Polonia, Venetia si Imperiul otoman a fost unul din factorii care au stimulat productia de cereale-marfa, ca si de vite, destinata pietii externe.

īn desfasurarea comertului extern īn aceasta epoca se pot distinge doua faze : una pīna īn jurul anului 1568, adica pīna la instaurarea monopolului turcesc, cealalta pīna la 1595, adica pīna la rascoala īmpotriva Imperiului otoman, condusa de Mihai Viteazul. Prima din aceste faze se caracterizeaza prin infiltrarea negus­torilor levantini, sprijiniti de Poarta, īn comertul extern al celor doua tari, prin orientarea spre sud a acestui comert si prin continuarea unui comert destul de dezvoltat si cu alte state. Cea de-a doua are drept caracteristici: īnlaturarea īn mare masura din comertul de export a negustorilor romīni de catre cei ai Imperiului si interzicerea de catre Poarta de a se mai face comert si cu alte state, cu marfurile de care avea ea nevoie.

Comertul extern este dominat tot mai mult de schimburile cu Imperiul otoman. Comertul cu cereale, pe care Ţara Romīneasca si Moldova īncepusera sa-1 faca īnca de la sfīrsitul veacului al XV-lea, constituie o īnsemnata sursa de venituri pentru feudalii romīni si, deci, un important impuls pentru productia de cereale-marfa. Turcii, care, īn afara de Egipt  si de  cīmpiile  Tesaliei, Mace-

843


doniei si Bulgariei, dispuneau si de cīmpiileŢarii Romīnesti siMoldovei, devin, alaturi de spanioli, principalii negustori de grīne īn bazinul mediteranean. Venetia, Ragusa, Messina, Genova erau aprovizionate cu cereale de catre turci, īndeosebi cu grīu romīnesc, ca si capitala Imperiului, Constantinopolul. Ori de cīte ori turcii nu pot scoate grīu din Ţara Romīneasca si Moldova, din motive de razboi sau seceta, cum a fost, de pilda, īn anii 1563, 1565-1566, 1570, 1574- 1575, 1590, opresc si ei exportul īn Italia, unde īn acesti ani se simte mare lipsa de hrana. īn urma razboiului cu tarile romīne, ca o consecinta a lipsei cerealelor din partile noastre, īn 1575 si mai apoi īn 1597 si 1600, la Constantinopol bīntuie o teribila foamete. Hrana si lemnul ating preturi enorme. Ca niciodata, īn 1597 se iau masuri de expulzare a strainilor din capitala, pentru a se micsora numarul populatiei. Pe līnga cereale, turcii mai aveau asigurata aprovizionarea capitalei lor si cu carne, procurata printr-un masiv import de vite din Ţara Romīneasca si Moldova.

Cele doua tari devenind principalele surse pentru aprovizionarea cu cereale si vite a Imperiului, e de īnteles ca turcii au cautat sa si le asigure prin toate mijloacele, sa devina pe cīt era posibil singurii beneficiari ai acestor bogatii romīnesti. Acest tel l-au si atins, prin instaurarea monopolului lor asupra prin­cipalelor produse ale celor doua tari. De atunci īnainte, vreme de doua veacuri, cea mai importanta piata externa pentru tarile noastre ramīne Imperiul otoman.

Caracteristica principala a acestui comert este ca el se face la preturi impuse, si, īn mare parte, de catre negustorii Imperiului. Astfel, de pilda, pentru chila de orz (45 kg), adusa din Moldova, turcii dadeau 6 aspri, adica cu un aspru se cumparau mai bine de 7 kg de orz. Cam īn acelasi timp, pe piata interna cu un aspru se cumpara doar un singur kilogram de grīu. Din informatii mai tīrzii se poate vedea ca raportul dintre pretul griului si al orzului nu4 depasea pe cel   de 1 la 2.

Marfurile pe care le exportau Ţara Romīneasca si Moldova īn Imperiu erau: cerealele, īn primul rīnd grīul si orzul, vitele mari (cai, boi, vaci), oile, pastrama, untul, mierea, sarea, cheresteaua, ba chiar si vinul. Marfurile importate din Turcia sau din alte tari din Orient, dar aduse de negustori turci, erau obiecte de īmbracaminte si podoaba, stofe orientale, covoare, mirodenii s.a., īn general obiecte cu volum mic si valoare mare, spre deosebire de cele de export romīnesti, cu volum mare si valoare mica. Principalele puncte de īncarcare a marfurilor destinate Imperiului continua sa ramīna si īn aceasta vreme Calafatul, Giurgiul, Turnul, Braila si Galatii.

Legaturile comerciale cu Transilvania, dar mai ales cu orasele Brasov, Sibiu si Bistrita, cu exceptia unor perioade de īntrerupere, din cauza conflictelor politice, continua cu intensitatea din prima jumatate a veacului pīna la sfīrsitul deceniului al saptelea. Dupa instaurarea monopolului turcesc, īnsa, aceste legaturi slabesc. In Transilvania se exporta: peste,.vin, boi, cai, oi, porci, piei de vita si de animale salbatice, līna, slanina, seu, ceara, mai rar cereale si plumb, si se

844


importa: fier, cositor, obiecte mestesugaresti mai fine, cuie, unelte de munca pentru tarani, praf de pusca si altele.

Negotul Moldovei si Ţarii Romīnesti cu Transilvania, spre deosebire de cel cu turcii, era facut īn buna parte de negustorii romīni. Ei īnsa nu aveau voie sa-si vīnda marfurile decīt la selimbar, la Brasov si la Bistrita. Din cauza vamii mari ce trebuia platita la Bran si la Rodna, negustorii introduceau si scoteau din Transilvania o serie de marfuri pe cai ocolite, prin contrabanda. Exista īn aceasta epoca o vie activitate de contrabanda, semnalata de izvoarele vremii. Ocolind dreptul de depozit al Brasovului, Sibiului si Bistritei, negustorii romīni mergeau cu marfuri la Medias, Sighisoara si pīna mai departe, īn alte parti ale Transilvaniei, nesocotind dispozitiile dietei, prin care erau obligati sa-si desfaca marfurile īn cele trei orase amintite.

Relatiile comerciale ale Moldovei cu Polonia continua, de asemenea, īn special cu orasele Liov, Sniatyn si Camenita. Ele sīnt reglementate prin tratatele ce se īncheie īntre Moldova si Polonia si īntre Imperiul otoman si Polonia. īn interesul negustorilor Imperiului, care puteau fi concurati pe piata moldoveneasca de cei poloni, la ordinul Portii, se iau masuri ca marfurile acestora din urma, introduse sau scoase din tara, sa fie supuse unor mari taxe vamale. Pentru reve­nirea la situatia anterioara, īnsusi regele Poloniei intervine, īn 1577, pe līngā sultan, invocīnd tratatul de pace si prietenie care-i lega 1. Principala marfa de export īn Polonia continua sa rāmīna vitele mari, si īn special boii. Documentele semnaleaza masive trimiteri de boi mari, mai ales la Liov. Se mai exporta īnsa si vin, īndeosebi de Cotnari, foarte apreciat, peste, din care se aduceau peste o mie de care numai de la Galati, piei de bou si de cerb, ceara si miere. Din Polonia se aduceau īn aceasta vreme: metale, arme, stofe etc.

Continua si legaturile comerciale cu unele orase italiene, īndeosebi cu Venetia, care capata uneori si aprobarea turcilor, atunci cīnd marfurile nu-i interesau direct si imediat. Comertul cu orasele italiene se facea de catre negustori greci, raguzani si italieni. Izvoarele amintesc de stabilirea īn Ţara Romīneasca si Moldova, īn aceasta vreme, a unui numar īnsemnat de negustori raguzani si italieni, unii din ei ajungīnd sa aiba si o anumita īnsemnatate politica, ocupīnd dregatorii si patrunzīnd chiar si īn sfatul tarii.

Se exportau la Venetia vite, piei si ceara si se importau stofe scumpe, matasuri, sabii zise turcesti, vopsele, sticlarie s.a. Marfurile din Ţara Romīneasca se transportau fie pe uscat, prin Peninsula Balcanica, pīna la Ragusa, iar de aci, pe mare, la Ancona, apoi la Venetia, fie pe Dunare si apoi pe mare cu barcile, pīna la porturile Constanta si Varna, de unde se īncarcau īn corabii si, trecīnd prin Constantinopol, erau duse tot la Ancona, iar apoi la Venetia 2. īn timpul domniei lui Lapusneanu, din Moldova se exportau multi boi, care erau dusi de

1          A. Veress, Documente, II, p.  127.

2          F. Sivori, ed. st. Pascu, p.  180.

845


oamenii sai, prin Transilvania si Imperiul habsburgic pīna la Zagreb sau Ljubljana, unde erau predati venetienilor l.

Exista īn acest timp si legaturi comerciale cu Imperiul habsburgic, cu Rusia, cu ducatul Prusiei si chiar cu Anglia; ele sīnt īnsa sporadice. Se exportau īn Imperiul habsburgic boi si se aduceau arme, coifuri, platose, camasi de zale, hīrtie, stofe etc. īn Rusia se trimiteau vite, vinuri, sare si se aduceau īn special blanuri. īn 1588, se īncheie un tratat de comert īntre Moldova si Anglia, negus­torii din aceasta tara putīnd face comert liber la noi, cu plata vamii domnesti de 3 % din valoarea  marfii2.

īn dezvoltarea comertului Moldovei si Ţarii Romīnesti si mai ales a comertului lor extern, īn a doua jumatate a veacului al XVI-lea un rol important l-au avut iarmaroacele, tīrguri periodice ce se tineau īn anumite locuri, o data sau de mai multe ori pe an, unde veneau negustorii straini, dar si din tara, de se aprovizionau cu marfurile de care aveau nevoie si mai ales cu vite. Asemenea iarmaroace se tineau la Bucuresti, Cīmpulung, Buzau, Trotus, Baia, Hotin si Cernauti.

Nici statutul politic al Moldovei si Ţarii Romīnesti nu īngaduia si nici interesele Portii nu cereau instaurarea unui monopol total asupra produselor acestora. Ceea ce ramīnea dupa aprovizionarea Imperiului se putea vinde īn alte parti. Cīstigurile aduse de comertul extern īngaduiau turcilor sa-si mareasca pretentiile fata de cele doua tari si sa le sporeasca obligatiile.

Cu comertul extern, īn afara negustorilor straini, īn mīna carora era cea mai mare parte a lui, se mai ocupau, vīnzīndu-si produsele proprii, si unii mari dregatori sau chiar domni. Este cunoscut interesul si sprijinul pe care l-au dat comertului extern domni ca Mircea Ciobanul, Ioan voda si Mihai Viteazul, toti trei fosti negustori īnainte de a ajunge pe tron, ca si interesul aratat de Alexandru Lapusneanu si Petru schiopul. Dintre toti, cel care a stabilit si a con­tinuat sa mentina īn tot cursul domniei cele mai īntinse si strīnse legaturi de comert cu strainatatea, si anume cu Turcia, Venetia, Imperiul habsburgic, Polonia si Rusia, ca si cu Transilvania, a fost Alexandru Lapusneanu, care trimetea peste hotare vite, porci si oi, mai ales din propriile-i crescatorii, dar si adunate din tara, ca dijma. Comert extern pe cont propriu faceau si unii mari boieri, ca Socol vornicul, Mihalcea banul si Luca Stroici logofatul.

Modul cum se desfasura comertul extern al celor doua tari, practicat īndeosebi de negustori din afara lor, ca si de unii dintre feudali, nu a putut ajuta la formarea si dezvoltarea negustorimii locale.

Comertul de tranzit. Vamile. Ţara Romīneasca si Moldova au ramas sl īn a doua jumatate a veacului al XVI-lea locuri importante de trecere a marfurilor din sudul Dunarii spre Transilvania si Polonia, si invers, a produselor ce veneau

1          A. Veress, Documente, I, p.  170 si 245.

2          Hurmuzaki,  HI/1, p.  108.

846


din nord si erau īndreptate spre Constantinopol, insulele grecesti, Venetia. Comertul acesta de tranzit, pe care-1 faceau tot negustori straini, aducea domniei venituri importante. īn legatura cu tranzitul, este de semnalat dezvoltarea deose­bita la care ajunge sistemul de transport a marfurilor pe uscat, caracteristic vremii, si anume carausia. Carausii moldoveni, facīnd transporturile īn comun, duceau cu carutele marfurile de la Dunare spre Brasov si Sibiu, de la Galati spre Polonia, de la Liov spre Galati.

Domnia era interesata īn intensificarea traficului comercial din pricina veniturilor pe care i le aduceau taxele vamale puse pe marfurile ce intrau sau ieseau din tara. Ca si mai īnainte, taxele vamale erau de 3-5% din valoarea marfii, dar, pentru anumite marfuri si īn unele cazuri, erau mai mici sau īntreceau valoarea amintita. Cīnd vamile erau arendate - sistem folosit mai des īn Moldova decīt īn Ţara Romīneasca - vamesii se dedau la numeroase abuzuri, luīnd taxe peste cele fixate prin poruncile domnesti sau prevazute īn unele tratate ori privilegii.

Punctele vamale de lat hotare sīnt, īn Ţara Romīneasca, acelea de la Severin, Calafat, Orasul de Floci, toate la Dunare si Vīlcan, Cīineni, Rucar, Valea Prahovei, spre Transilvania. īn Moldova, sīnt amintite puncte vamale īn aceasta epoca la: Hotin, Cernauti, Moldovita, Trotus, Putna si Galati. Din cauza taxelor si abuzurilor vamesilor, negustorii caata sa evite aceste puncte, trecīndu-si marfurile pe anumite poteci.



Circulatia monetara

īntr-o vreme īn care nu se mai bate moneda īnlauntrul tarii, este firesc ca moneda care se gaseste īn cea mai mare cantitate pe piata celor doua tari sa arate principala directie de export a marfurilor lor.

īn ceea ce priveste Ţara Romīneasca, īnca din prima jumatate a veacului al XVI-lea, mijlocul principal de circulatie a marfurilor īl constituie moneda otomana, care, īn cea de-a doua jumatate, tinde sa īnlocuiasca cu totul celelalte monede straine, aflate īnainte pe piata. Moneda cea mai des amintita īn tranzactiile comerciale, interne si externe, ca si īn tarifele vamale, danii, dari, gloabe, este asprul turcesc sau asprul de argint. Transilvania ocupīnd locul al doilea, dupa Turcia, īn relatiile comerciale ale Ţarii Romīnesti, alaturi de aspri, un loc de seama īn circulatie īl au si galbenii unguresti, numiti īn acte ughi. Tot acum - amintiti prima data īn 1556 - apar asprii-bani, moneda de arama, din care, spre sfīrsitul veacului, doi valorau cīt unul de argint. Pe līnga aspri si ughi, mai circula īnca, dar din ce īn ce mai rar, ducatul. De asemenea, acum apare si talerul, a carui prezenta se va face tot mai simtita pe piata.

īn Moldova, la mijlocul veacului, dupa G. Reichersdorffer, circulau īn egala masura monedele unguresti si cele turcesti. īn actele interne, pīna spre 1580, moneda cea mai des amintita este īnsa zlotul tataresc. īn ultimele doua decenii   tind  sa-i  ia locul talerii  si  asprii  turcesti.   Mai  sīnt mentionati  īn

847


aceasta   epoca  galbenul,   moneda   de   aur,   si   potronicul,   o   moneda   mica de argint.

Raporturile dintre aceste monede cunosc variatiuni chiar īn cursul acestei jumatati de veac. Deprecierea argintului, precum si reformele ce au loc īn sistemul

4k '

J

liilfif

Fig. 257. -Monede de aur īn circulatie īn a doua jumatate a sec. XVI, din tezaurul de la

Galati:

1. Moneda emisa   de sultanul Soliman I (1520-1566);   2. Ţechin Temis de dogele Pascale Cigogna (1585-1595).

monetar al Imperiului, se fac simtite si īn cele doua tari. Pīna la 1584, galbenul valora 60 de aspri, iar dupa aceasta data, intervenind deprecierea amintita, ca si emiteri de aspri continīnd tot mai putin metal pretios, galbenul valoreaza 100-120 aspri, iar la sfīrsitul veacului, 150-180 aspri. Raportul dintre galben si taler ramīne constant de 2 la 3. Potronicul valora 10 aspri de argint.

īn Moldova constatam ca se mai bat īnca sporadic monede de   aur, de argint si de arama. īn 1562, Despot bate o moneda mica de argint, de felul asprului,

848


iar īn 1563, una mai mare, tot de argint, de felul talerului si chiar una de aur. In 1573, Ioan voda bate o moneda mica de arama, a carei valoare, īn raport cu alte monede, nu se cunoaste.



Actiunea capitalului camataresc

La decaderea economiei din ultimul deceniu al veacului a contribuit īn buna masura si intensificarea actiunii capitalului camataresc. Atīt īn Moldova cīt si īn Ţara Romīneasca, gasim īn aceasta epoca cele doua forme caracteristice sub care se manifesta capitalul camataresc īn formatiile precapitaliste, forme relevate de K. Marx si anume: « mai īntīi, camata, prin īmprumuturi de bani acordate celor mari si risipitori, mai cu seama proprietarilor funciari; īn al doilea rīnd, camata obtinuta prin īmprumuturi de bani acordate micilor producatori, care sīnt īn stapīnirea propriilor lor conditii de munca, īntre care e cuprins meseriasul, dar īn special taranul... »x.

Capitalul camataresc patrunde īn aceasta epoca sub protectia Portii si prin intermediul negustorilor si camatarilor Imperiului, fie ca sīnt turci, fie greci, evrei, armeni, raguzani sau italieni. Domnul recurgea la camatari pentru a capata si a-si mentine tronul, boierii, pentru a-si procura mijloacele de a duce o viata luxoasa, iar taranii, pentru a obtine sumele necesare platii darilor īn bani si a gloabelor sau pentru a scapa de foamete.

Exemple care ilustreaza teza marxista de mai sus, precum si rolul jucat de capitalul camataresc īn frīnarea dezvoltarii economice, sīnt multe īn actele noastre interne, atīt din Moldova, cīt si din Ţara Romīneasca. stefan logofat din Ţara Romīneasca īmprumuta o data 27 000, altadata 15 000 de aspri « cu camata, de la gelepi », iar Dumitru si Stanila postelnici « au luat 7 000 aspri de la gelepi, cu camata » 2.

Urmari dezastruoase are camata īndeosebi pentru producatorii directi. Astfel, satenii din Bucovat, pentru a se plati de o gloaba catre un turc, « au luat 30 000 de aspri cu dobīnda ». Ca sa poata plati banii, ei se vīnd īn rumīnie unui boier 3. Un tigan, Oprea, ca sa-si scape familia de foamete, ia « 400 aspri cu camata de la niste gelepi..., īnsa cīnd a fost foametea cea mare » 4.

Caracterul ruinator pentru taranime, ca, de altfel, si pentru o parte a clasei dominante, al capitalului camataresc reiese si din faptul ca īnsasi puterea centrala se sesizeaza si cauta sa ia masuri de īngradire a lui. Alexandru Mircea se plīnge sultanului ca o suma de camatari, aflati sub protectia Portii, « cutreiera orasele si satele Ţarii Romīnesti, dīnd saracilor bani cu camata mare ». Ei « au slabit raiaua, sugīnd-o si luīndu-i si putinul pe care-1 mai are ». Deoarece acesti cama­tari stīnjeneau īnsasi plata la timp si īn cuantumul cerut a haraciului, caci īsi




1          K. Marx, Capitalul, voi. III, partea a

2          Documente,  B,  veac.  XVI, voi. V,  p.

3          Ibidem, p. 256 si p. 435.

4          Ibidem, p. 478-479; vezi sip. 467.

1 K. Marx, Capitalul, voi. III, partea a Ii-a, p. 568.

imente,  B,  veac.  XVI, voi. V,  p. 253; VI, p.  109.


54 - c. 1180


849


strīngeau datoriile cu forta, īnsotiti de armasi ai domniei, īnainte de termenul de plata a tributului, sultanul da voie domnului sa apere «interesele raialei » si sa-i sileasca pe camatari sa nu mai pricinuiasca neajunsuri taranilor 1.

Camatarie nu faceau numai supusii Portii, ci si unii dintre boierii, clericii sau negustorii bastinasi, care, antrenati īn relatiile de schimb, aveau bani. Astfel, Stan Dolofan da 7 000 de aspri, « cu dobīnda » lui Badea stolnic, care pune zalog satul Badesti. Episcopul Ilarion al Buzaului da bani cu īmprumut unor tarani, care, pīna la urma, īsi pierd ocina a.

Dobīnda obisnuita era de 20%, īnsa din urmarile pe care le-a avut camata, reiese ca dobīnzile erau adesea mai mari.

K. Marx a aratat ca, asupra modurilor de productie precapitaliste, camata are, īn general, o influenta revolutionatoare, dar ca, īn anumite forme, cum sīnt, de pilda, cele asiatice, « camata poate dura multa vreme fara a provoca altceva decīt decadere economica si coruptie politica » 3. Caracterul acesta din urma, ruinator pentru economie, 1-a avut camata si īn Ţara Romīneasca si Moldova īn  veacurile XVI-XVII.



Ruinarea     proprietatii taranesti   si   cresterea celei feudale

īnca din a doua jumatate a veacului al XV-lea, gospo­daria taraneasca a fost atrasa īn oarecare masura īn productia de marfuri pentru piata interna, iar īn prima jumatate a veacului urmator īsi intensifica productia de cereale si cea a industriei casnice, pentru vīnzare. Atragerea taranimii īn economia de marfuri a fost un factor hotarītor īn destramarea obstii taranesti, prin accentu­area diferentierii de avere īntre tarani. Obstea continua sa se destrame si prin patrunderea īn interiorul ei a unor elemente straine, īn special feudali, interesati īn largirea stapīnirii lor. Proces de mai lunga durata, destramarea obstii libere a luat īn a doua jumatate a secolului al XVI-lea un ritm accelerat, cīnd sute de sate de mosneni si razesi si-au pierdut pamīntul si libertatea.

īn epoca de care ne ocupam, dezagregarea obstii taranesti s-a manifestat prin īmpartirea pamīntului pe batrīni, pe funii si pe locuri, si chiar prin delimi­tarea pe teren a unor parti din pamīntul obstesc, parti pe care si le desfac fie unii din cei mai īnstariti din obste, fie feudalii care reusisera sa patrunda īn obste. Actele interne īncep sa pomeneasca tot mai des agrimensura. Masuratorile cu pasul si cu stīnjenul, ca si falcea, pogonul, ogorul, razorul etc, reprezinta delimitarea pe teren a unor parti individuale din mosia satului. īn sīnul obstii libere se īnmultesc tranzactiile dintre tarani. Cei ajunsi īn nevoie īsi vīnd partile celor mai cu stare, iar acestia, devenind economiceste mai puternici, ocupa locurile de conducere īn obste, si, mai tīrziu, īsi aleg partile si ies din devalmasie. Marii proprietari feudali, boierii si manastirile, atunci cīnd nu pot aservi īntregul

1          Acad. R.P.R., Doc. osmane, 11/147, īn trad. la Inst. de istorie.

2          Documente, B, veac. XVI, voi. IV, p. 23-24 si 202.

3          K. Marx, Capitalul, voi. III, partea a II-a, p. 571.

850


sat de mosneni, cauta sa patrunda pe diferite cai īn interiorul obstii satesti, ca apoi, cu īncetul, dupa delimitarea partii ce le revenea, sa acapareze si partile celorlalti sateni, pe care, īn majoritatea cazurilor, īi aserveau.

Fig. 258. - Podoabe purtate de feudali īn a doua jumatate a sec.  XVI,   descoperite īn sapaturile de la Buda-Aninoasa.

īnca din prima jumatate a veacului, atrasi īn schimbul de marfuri si īn productia de cereale-marfa, boierii au dus o politica sustinuta de acaparare a pamīnturilor taranilor liberil, care continua si īn perioada urmatoare. Ei patrund

1 Vezi partea a  Ii-a,  cap. VIII, par.  2.



54*


851


īn obste prin cumparare, īnfratire, zalogire, plata birului altora etc. Cumpararea partilor de ocina ale unor sateni se putea face numai cu respectarea dreptului de preemptiune, atunci cīnd ceilalti membri ai obstii refuzau sa cumpere. Feudalii obtin partile  celor   ce nu-si platesc darile catre stat, platindu-le īn locul lor.

īnfratirile si zalogirile sīnt cele mai adesea niste vīnzari deghizate, cai de ocolire a dreptului de preemptiune al celorlalti membri ai obstii. Cunos­cute din epoca anterioara, ele se practica acum pe o scara mult mai īntinsa. Ţaranii, coplesiti de nevoi si īn special de povara darilor, fie din cauza neputintei celorlalti devalmasi de a cumpara ei, fie tentati de suma mai mare de bani ce li se oferea din­afara obstii, calca obiceiul «proti-misis »-ului, īnfratind pe partea lor de ocina straini, mai ales boieri si clerici, dar si negustori. Adesea taranii īsi zālogesc ocina, pe termene scurte, īn schimbul unor sume de bani, sub valoarea ei. Neputīnd īnapoia banii la termen, ocina trecea pe seama cre­ditorului.

' ,         Devenit astfel devalmas īn sat,

- '       feudalul, atīt prin cumparari dese -
.1         de data aceasta  mai usor  de   facut,

t. *»\   .            nemaiīntīlnind  nici o   opozitie - cīt

**""      mai   ales   prin   cotropiri,   ajunge  sa

Fig.  259.-Pocal de import folosit de feudali, sfīrsitul sec. XVI.

stapīneasca mai multe parti īn vatra satului, īn cīmp, padure etc. Cu ajutorul domniei, el reuseste sa si le aleaga de restul proprietatii deval-mase, iar īn cazul ogoarelor disparate, sa si le comaseze, alcatuindu-si un trup de mosie, pe care fie ca īl da īn dijma taranilor   ramasi   liberi,   fie   ca,   mai

ales, īl transforma īn rezerva cultivata, īn folos exclusiv, cu munca taranilor aserviti. O cale mai lesnicioasa de patrundere īn obste a feudalilor a fost cea a cumpararilor de curaturi taranesti, facute de acestia pe terenul obstii nepus īnca īn valoare prin cultivare si care se vindeau cu mai multa usurinta, īndeosebi īn Moldova.

852


Marea proprietate boiereasca si manastireasca, precum si domeniul dom­nesc, īnregistreaza īn aceasta epoca o crestere īnsemnata, īn dauna proprietatii taranesti libere. Domeniul feudal se mareste acum nu atīt prin danii domnesti si colonizari pe ocine pustii, obtinute de la domnie, cīt mai ales prin cotropiri si cumparari de sate libere.

La sfīrsitul secolului al XVI-lea existau īn Moldova si Ţara Romīneasca numeroase domenii īntinse, cuprinzīnd de la 20 pīna la 100 de sate, cu o populatie de vecini si robi ce ajungea la cīteva mii de suflete. Dupa spusele lui Sivori, īn Ţara Romīneasca erau destui boieri care posedau cīte 50 de sate si peste o mie de tarani  dependenti \

Cresterea domeniului feudal s-a facut īndeosebi prin violenta. Din cele 54 de sate ale manastirii Tismana, de pilda, 35 sīnt obiect de contestatii. Actele veacului al XVII-lea cuprind numeroase date cu privire la calea obisnuita de crestere a domeniului - a rumīnirilor cu sila, a vīnzarilor fortate etc. - urmata īn cursul veacului al XVI-lea, dar mai ales īn ultimele doua decenii.

Structura domeniului continua sa ramīna, īn mare, aceeasi: de o parte, delnitele taranesti, de cealalta, rezerva stapīnului. Aceasta din urma cunoaste o importanta crestere, fie prin defrisari, fie prin cumparari de ocine fara vecini, sau prin cotropirea unor pamīnturi de cultura ale taranilor liberi etc.

O data cu cresterea domeniului si largirea rezervei cultivate, aparatul dome-nial de administrare, supraveghere si constrīngere se diferentiaza oarecum dupa sarcini.


Intensificarea    exploa­tarii taranimii

īn ceea ce priveste relatiile de productie, a doua jumatate a veacului al XVI-lea se caracterizeaza, atīt īn Moldova, cīt si īn Ţara Romīneasca, prin intensificarea exploatarii producatorilor directi de catre stapīnii de mosii si de catre stat. Exploatarea la care este supusa taranimea, īndeosebi īn ultimele trei decenii, atinge īnsusi produsul necesar, fapt care va cauza ruinarea gospodariei taranesti.

Ca urmare a instaurarii monopolului turcesc asupra principalelor produse de export, interesul producatorilor directi īn largirea productiei scade treptat. Scaderea productiei īn gospodaria taraneasca, care se limiteaza īn mare parte la strictul necesar reproductiei simple, a atras dupa sine si o proportionala scadere a dijmelor cuvenite stapīnilor de mosii, precum si o diminuare a celor ce reveneau statului din darile īn natura.

Datorita posibilitatilor Je export a cerealelor īn sudul Dunarii, boierii si manastirile sīnt interesati īn producerea lor pe scara mereu crescīnda, cu toate ca situatia interna se opunea acestei tendinte. Din cauza rolului īnsemnat pe care 1-a avut traditia īn tot cursul evului mediu, feudalii n-au putut mari proportiile rentei īn produse, ea ramīnīnd īn general de 10%. Dorinta clasei


1 st. Pascu, of. rit., p. 176.


853


stapīnitoare de a-si spori veniturile sau macar de a le pastra īn proportiile anterioare, setea de a cīstiga banii trebuitori luxului, au īmpins pe marii feudali la cautarea altor forme de exploatare a taranimii, prin care sa o poata constrīnge la a produce mai mult pentru stapīn si din care, fara cheltuieli suplimentare, sa realizeze mai multe cereale-marfa.

Pentru īnfaptuirea acestor scopuri, clasa stapīnitoare avea la dispozitie doua cai importante. Mai īntīi, marirea volumului total al dijmelor, ca urmare a cresterii teritoriale a domeniilor, īn dauna pamīnturilor obstilor taranesti, prin cumpararea sau cotropirea satelor libere si, deci, prin marirea numarului de tarani dependenti care dau dijma. Aceasta cale a fost folosita īn tot cursul veacului al XVI-lea si al celui urmator. Din cauza lipsei de interes a taranului īn cultivarea ogorului propriu, aceasta cale nu satisfacea decīt īn parte dorinta feudalilor de crestere a rentabilitatii domeniilor lor. Cea de-a doua cale a fost intensificarea exploatarii taranimii prin cresterea obligatiilor de claca pe rezerva feudala, marita mult īn comparatie cu epoca anterioara. Munca taranilor depen­denti tinde sa devina cel mai important mijloc de sporire a veniturilor feudale.

Fenomenul acesta este bine oglindit īn special īn actele interne. Lucrul pe rezerva feudala este mult mai frecvent īntīlnit decīt īn epoca dinainte de 1550. Numeroase documente cuprind porunci adresate de domn unor vecini sau poslusnici sa lucreze «la ce va fi treaba » stapīnului, « ce va porunci » stapīnul sau « ori ce va fi »*, fara a se preciza īnsa cuantumul īn timp al clacii. Lipsa acestei precizari, ca si inexistenta unei legiferari īn acest sens, lasa pe taran, īn privinta stoarcerii supramuncii, la bunul plac al stapīnului de mosie, claca urmīnd a fi limitata doar de posibilitatea feudalului de a desface cerealele pe piata si de capacitatea de rezistenta a taranilor.

Exploatarea domeniilor feudale pe cale de claca a crescut īndeosebi īn ultimul sfert al veacului. Existīnd acum o mare necesitate de forta de munca, boierii si manastirile cauta sa impuna claca nu numai rumīnilor, ci si taranilor liberi, fara ocina, care tineau pamīnt īn dijma.

Transformarea produselor domeniale īn marfuri a mai cauzat, pe līngā extinderea clacii, si o īnmultire a formelor de prestare a lucrului de catre tarani­mea dependenta. Muncii agricole propriu-zise i s-au adaugat transporturile, mai multe si pe distante mari; a cīstigat īn importanta lucrul la īntretinerea morilor si a iazurilor; s-au cerut lucrari speciale, legate de cultivarea vitei de vie s.a. Toate acestea au marit supramunca, facīnd sa creasca astfel gradul de exploatare a producatorilor nemijlociti.

īn majoritatea cazurilor, feudalii, marindu-si rezerva si impunīnd pe scara larga claca, nu renuntau nici la dijma din produsele gospodariei taranesti, ci continuau sa o ia si pe aceasta, ceea ce, evident, a facut ca exploatarea sa creasca fata de perioada anterioara.

1 Documente, B, veac. XVI, voi. III, p 23-24, 214; voi. IV, p. 144, 312; A, veac. XVI, voi. II, p. 66   passim.

854


Alaturi de cele doua forme ale rentei feudale, īn produse si īn munca, īn aceasta vreme este amintita sporadic si renta īn bani, atīt īn Ţara Romīneasca, cīt si īn Moldova \ Aceasta forma a rentei era convertirea uneia din celelalte doua forme.

īn a doua jumatate a veacului al XVI-lea, au coexistat deci toate cele trei forme ale rentei feudale: putin dezvoltata cea īn bani, predominīnd cea īn produse si cu tendinte vadite de crestere a celei īn munca.

Intensificarea exploatarii taranimii s-a realizat nu numai pe calea cresterii rentei feudale, ci si sub forma numeroaselor dari īn natura si īn bani si a unor munci si slujbe catre domnie.

Exploatarea fiscala creste prin īnmultirea numarului de dari, prin marirea cuantumului birului si a altor dari de repartitie, precum si prin extinderea obligatiilor fiscale asupra unor categorii de producatori directi, pīna atunci scutite. Izvoarele narative si cele documentare cuprind bogate stiri despre inten­sificarea exploatarii fiscale īn aceasta epoca, ca si despre consecintele dezastruoase pe care le-a avut pentru economia celor doua tari romīnesti 2.

Pentru a-si mari veniturile proprii si a-i multumi pe turci si pe boieri, domnia instituie continuu dari noi, care, adaugate la cele deja existente, contri­buie la grabirea ruinarii gospodariei taranesti. O parte din taranimea libera e silita sa-si vīnda ocina, pentru a realiza banii de bir, īngrosīnd rīndurile celor fara de pamīnt, dar ramasi īnca liberi si lucrīnd cu īnvoiala pe mosiile feudale. Cea mai mare parte, īnsa, cade īn dependenta, devenind, din megiasi si razesi, vecini, īnsasi domnia recunoaste ca taranimea « slabeste si saraceste de mare foamete » 3.

īn intensificarea exploatarii fiscale, turcii au fost un factor determinant. Analizīnd evolutia birului, se poate vedea ca el urmeaza īn mare masura curba cresterii si descresterii haraciului si a celorlalte obligatii economice ale Ţarii Romīnesti fata de Poarta. La cresterea exploatarii fiscale si īnrautatirea starii taranimii a contribuit si amestecul direct al turcilor īn strīngerea darilor, īndeosebi prin abuzurile pe care le comiteau. īn timpul domniei lui Aron voda, « nu umbla numai dabilarii singuri, ce si turcii trimitea de umbla cu dabilarii, de nu-si era taranii volnici cu nimic, muierile nu era ale lor, fetii e le rusina, ce vrea sa faca, facea»4. si īn Ţara Romīneasca, īntre 1591-1595, « īncepura turcii... a-si face lacasuri si meceturi... si pretutindeni era vaet si suspin de raul turcilor » 8.

Starea deosebit de grea īn care ajunsese taranimea spre sfīrsitul veacului al XVI-lea este oglindita si īn izvoarele externe ale vremii. Astfel, Sivori, vorbind despre taranii dependenti din Ţara Romīneasca, precizeaza ca «sīnt foarte rau tratati de stapīnii lor, īncīt cu greu pot sa-si cīstige, prin munca lor,

1          Documente, B, veac. XVI, voi. III, p. 338; A, veac. XVI, voi. IV, p. 124.

2          Pentru amanunte, vezi mai jos, par. 3.

a          Documente,  B,  veac. XVI, voi. V,  p. 81 - 82.

Gr. Ureche, Letopisetul tarii Moldovei, p. 220.

Istoria Ţarii Romīnesti, p. 54 - 55.

855


mmmmm?


cele necesare vietii si sa plateasca si birul obisnuit catre principe ...**, īn Moldova, «boierimea socoteste pe tarani ca pe niste robi... » 2, iar «turcii storc bani de la domn, domnul stoarce bani de la bietul norod si aproape toti, pīna la unul, sīnt adusi la grozava saracie... » 3.

Intensificarea exploatarii taranimii prin claca si prin excesiva fiscalitate, atingīnd īnsusi procesul de reproductie, a avut drept consecinta fundamentala ruinarea gospodariei taranesti. La rīndul sau, ea a cauzat stagnarea si chiar deca­derea economiei celor doua tari la sfīrsitul veacului si a dus la aparitia īn numar crescīnd a taranilor liberi, lipsiti de ocina, a unor vecini saraci, fara delnita, a poslusnicilor,   argatilor   etc.

Intensificarea exploatarii taranimii nu a fost posibila decīt īn conditiile restrīngerii dreptului de stramutare a taranilor dependenti si cresterii raspun­derii solidare īn fata fiscului a celor liberi. Atīta vreme cīt mai fiinta dreptul de a pleca de pe mosie - chiar īngradit, cum se prezenta īnca de la sfīrsitul veacului al XV-lea, prin obligatia de a da « galeata de iesire » - taranimea mai avea la īndemīna un mijloc «legal » de scapare, pe care-1 folosea adesea. Plecarilor acestora li s-au adaugat fugile individuale si īn masa, care puneau clasa stapīni-toare īn imposibilitate de a-si spori veniturile. Necesitatea asigurarii unei forte de munca permanente si a unei mai mari stabilitati fiscale a īmpins clasa sta-pīnitoare si domnia la desfiintarea libertatii personale a taranilor. Detinīnd īn mīinile sale puterea politica, īn ultimul deceniu al veacului, marea boierime, īn alianta cu clerul īnalt si cu domnia, a desfiintat dreptul de stramutare, legiferīnd legarea de glie a taranimii. Prin desfiintarea dreptului de stramutare, taranii liberi fara ocina au fost asimilati cu cei  dependenti   si, deci, legati   si ei  de   mosie.

Legarea de glie a constituit punctul culminant al ofensivei dezlantuite de clasa dominanta, īn a doua jumatate a veacului al XVI-lea, īmpotriva taranimii, īn vederea īntaririi exploatarii, a stoarcerii nu numai a plusprodusului, ci si a unei bune parti din produsul necesar.

serbirea treptata  a taranimii,  proces de lunga durata,

īntetirea luptei de clasa

a īntīmpinat tot timpul rezistenta dīrza a maselor exploa­tate, care au reactionat viguros pentru apararea pamīntului si a libertatii. Pe masura cresterii gradului de exploatare, s-a īntetit si lupta taranimii, manifes­tata īn toata aceasta vreme sub variate forme, ce merg de la rezistenta pasiva pīna la rascoala armata.

Una din formele inferioare, dar foarte des folosite, ale rezistentei taranimii īn fata valului de cotropiri initiate de boieri si manastiri, a fost judecata īn fata domnului tarii. Contestīnd rapirile de ocine si caderea īn rumīnie pe cale silnica, taranii īncearca sā-si gaseasca dreptatea īn fata justitiei domnesti; cel mai adesea,



1          st. Pascu, op. cit., p.  176.

2          Graziani, ed. cit., p.   173.

ijraziam, ea. cit., p.   11i.

I. Czimor Deczi, īn Rev. ist., XI, 1925, p. 21.


856


īnsa, ei pierd procesele, domnia dīnd cīstig de cauza clasei pe care o reprezenta si nesocotind dreptatea evidenta a taranilor reclamanti. Astfel, boierii din Stancesti, cotropind jumatate din satul Zanoaga, sīnt trasi la judecata de megiasii din sat īn fata domniei. Desi arata īnaintea lui Alexandru Mircea (1568-1577) ca au fost cotropiti de boierii amintiti, taranii īsi pierd ocina *. Satul Gradistea vinde o parte din cīmp lui Dumitru ban. Acesta īnsa cotropeste si viile si lunca, rumīnindu-i pe sateni. La judecata, īn fata lui Mihai Viteazul, satenii pierd, ramīnīnd rumīni boierului 2. Mai multe sate de razesi moldoveni, īn pīra cu Gheorghe Albota, pīrcalab de Soroca, pentru niste cotropiri ale acestuia, pierd rīnd pe rīnd procesele īn fata lui Ieremia Movila 3. Din numeroase asemenea exemple se poate vedea necurmata stradanie a taranilor de a-si apara ocina si libertatea sau de a scapa de aservire.

Tot pe cale «legala », unii dintre tarani īncearca sa se rascumpere din rumīnie, sa se judeceasca, dīnd īn schimb stapīnului o suma importanta de bani. īncercarile acestea sīnt, īn general, rare si cu foarte putini sorti de izbīnda. Asa, bunaoara, īn timpul domniei lui Petru cel Tīnar (1559-1568), satul Crucea reuseste sa se rascumpere din rumīnie de la Nan paharnic, devenit, nu cu multa vreme īnainte, stapīn al satului. Dar, īn 1575, el este din nou cotropit de stapīnii mai vechi, Buzestii, care-1 revendica īn fata domniei si cīstiga 4.

O alta forma de rezistenta a taranimii īmpotriva feudalilor īn aceasta vreme a fost nesupunerea fatisa, refuzul de a īndeplini anumite obligatii. Desele porunci adresate vecinilor sa asculte si sa se supuna stapīnilor la orice li s-ar cere reflecta tocmai aceasta rezistenta a lor, īn special refuzul de a presta claca, ceruta acum insistent de stapīnii de mosii. Barbu postelnic, daruind manastirii Glavacioc niste rumīni din Obislav, le porunceste sa asculte de manastire, « caci daca nu ascultati, iar calugarii sa fie volnici sa va bata foarte rau » 5. Mai multe sate din judetul Mehedinti, ale manastirii Tismana, refuza «sa dea galeata si dajdiile sfintei manastiri, cum este legea si cum dau si alti vecini galeti si dajdii boierilor ». Domnul le porunceste sa dea imediat ce se cuvine manastirii, caci altfel le va face « mare rusine » 6. Mai semnificativ de cīt cele de mai sus īn privinta refuzului vecinilor de a clacui si a interventiei statului īn favoarea marilor feudali este un act de la Mihai Viteazul. Satele Capatīneni si Poenari, ale manastirii Vieros, se opun tendintei acesteia de a le spori lucrul. Domnul le porunceste sa asculte de ce le va porunci egumenul si sa lucreze la manas­tire, īn caz ca vor continua sa nu se supuna, va trimite de-i va spīnzura īnaintea portilor lor 7.

1          Documente, B, veac. XVI, voi.  III, p. 387-388.

2          Ibidem, voi. VI, p. 352.

3          Ibidem, A, veac. XVI, voi. IV, p. 282-284.

4          Ibidem, B, veac. XVI, voi. IV, p.  177-178.

6          Ibidem, p. 299.

.           Ibidem, voi. V, p. 341-342.

7          Ibidem, voi. VI, p.  172-173.

857



Mai lipsite de expresivitate, mai stereotipe, actele moldovenesti din a doua jumatate a veacului al XVI-lea cuprind putine porunci din care sa reiasa refuzul taranimii de a presta claca sau alte obligatii. Aceasta nu īnseamna ca īn Moldova n-ar fi existat aceeasi rezistenta, caci, chiar din primele doua decenii ale veacului urmator, actele vorbesc despre ea ca despre ceva obisnuit, iar inter­ventia domniei īn favoarea clasei stapīnitoare se manifesta la fel de aspru ca si īn Ţara Romīneasca.

Cresterea exploatarii taranimii o īmpinge pe aceasta la folosirea celei mai frecvente dintre formele luptei de clasa, si anume fuga de pe mosie. Rumīnul īsi paraseste delnita din cauza obligatiilor sporite, atīt catre stapīn, cīt si catre domnie, tot asa cum o face si taranul liber, din pricina birului. Toti acestia īsi gasesc refugiul si o temporara usurare fie īn alte sate si orase din tara, fie īn afara hotarelor.

Pe līnga fugile individuale, des pomenite īn acte, acestea mai vorbesc si despre spargerea unor sate īntregi. Asa, de pilda, mai multe sate ale manas­tirii Tismana se risipesc, vecinii fugind īn toata tara *. īn timpul domniei lui Mihai Viteazul, rumīnii din satul sovīrcu, al manastirii Topolnita, au fugit peste hotares. Satul de mosneni Orlesti, nemaiputīnd suporta apasatoarea povara fiscala, « au fugit toti peste Dunare, īn Ţara Turceasca » 3. īn Imperiul otoman, situatia taranimii era la fel de grea, dar, din cauza depopularii, taranii romīni, refugiati aci īn masa, erau colonizati, obtinīnd o usurare temporara prin scutirea de  sarcini  fiscale pe cītiva ani.

Fenomenul e la fel de frecvent si īn Moldova. Ţaranii fug raspīndindu-se prin tara sau trecīnd peste hotare, īn Transilvania, Polonia sau Ucraina. La cazaci, ale caror rīnduri le īngroasa īn tot cursul secolelor XVI-XVII, taranii moldoveni īsi gasesc adapostul cel mai sigur. De aci, de la Zaporoje, dadeau apoi  lovituri  fostilor opresori si turcilor.

Robii tigani folosesc de asemenea aceasta forma de rezistenta la opre­siune, fugind īn tara sau peste hotare. La cererea lui Alexandru Mircea, sultanul Selim al II-lea porunceste cadiului de Rusciuk sa prinda pe toti tiganii din Ţara Romīneasca refugiati īn acea localitate sau īn altele si sa-i trimita īn tara. « Cei care refuza sa se īntoarca - scrie sultanul - sa fie trimisi cu forta » 4. īn timpul domniei aceluiasi se aminteste de aducerea īn tara a unui mare numar de salase de tigani refugiati īn Transilvania, la Sebes, sau īn Imperiul otoman, la Adrianopol s. Robii din Moldova fugeau de obicei īn Polonia. īntr-un act din 1570, se aminteste ca Dinga postelnic a reusit sa scoata din Polonia multi tigani,  care au fost «fugiti si plecati din tara  noastra  īn Ţara  Leseasca» 6.

1          Documente, B, veac. XVI,   voi. VI, p. 32.

2          Arh. St. Buc, m-rea Tismana, XCII/24, orig. rom.

3          Documente,  B,  veac.  XVI,  voi. VI, p.  121-123.

4          Acad. R.P.R., Doc. osmane, 11/136, 137 (īn trad. la Inst. de ist. al Acad.   R.P.R.).
6 Documente, B, veac. XVI, voi. IV, p. 356; vezi si p. 341 si voi. III, p. 251.

6 Documente, A, veac. XVI, voi. II,   p. 221.

858


Forma aceasta a rezistentei taranimii a avut doua urmari mai importante: pe de o parte a dus la nivelarea gradului de exploatare pe īntreg īntinsul tarii, iar pe de alta, avīnd largi posibilitati de desfasurare, īn tara si īndeosebi peste hotare, a īntīrziat dezvoltarea  formei  superioare a luptei de clasa,  rascoala.

īntre aceste forme inferioare de lupta a taranimii si rascoala se manifesta īn aceasta vreme si unele forme intermediare. Astfel, exista unele conflicte care rezulta din īncalcarea de catre tarani a unor « drepturi » feudale. Actele interne pomenesc adesea de folosirea « fara voie » de catre tarani a branistelor feudalilor - locuri rezervate numai pentru folosinta lor - unde taiau lemne, nuiele, pescuiau sau īsi pasteau vitele, ca si de folosirea terenului agricol al feudalilor.

Este frecventa īn aceasta vreme si haiducia, fuga īn codri si munti, de unde se dadeau atacuri izolate asupra asupritorilor. S-a vazut mai sus1 lupta dusa de haiducii din partile Dunarii, īn ambele tari, īmpotriva turcilor. Ţaranii refugiati īn munti dadeau atacuri asupra negustorilor si boierilor. Numite « tīlharii » īn actele oficiale, aceste atacuri nu sīnt decīt razbunari ale taranimii, forme ale luptei sale īmpotriva exploatarii feudale. īn 1583, cīnd Dobromir fost mare ban īncearca sa fuga īn Transilvania cu toata curtea sa, īn urma unei schimbari de domnie, taranii din 24 de sate l-au atacat īn munti si i-au luat tot ce avea cu el, tot ceea ce de fapt jefuise el de pe spatele taranimii, si anume: «haine bune si scule de aur si de argint si margaritare si aspri, pret de 7 poveri » 2. Suma aceasta enorma de 700 000 de aspri, echivalenta cu pretul a circa 4 000 de boi, sau a 14 sate cu rumīni, pe care o luase cu el acest boier, īn bani sau obiecte de pret,  arata bogatia de care dispuneau unii dintre feudali.

īn a doua jumatate a veacului al XVI-lea, lupta de clasa cunoaste si forma ei superioara, anume rascoala. īn Moldova, īn anii 1563--1564, are loc o rascoala taraneasca de proportii īntinse, avīnd drept cauza īnrautatirea starii taranimii si drept prilej al izbucnirii darea suplimentara de un galben, pusa de Despot voda (1561-1563) pe fiecare gospodarie taraneasca. Strīngīndu-se īn numar mare, peste 20 000, taranii rapesc pe domn din mijlocul oastei sale de mer­cenari, cerīndu-i sa le faca dreptate īmpotriva marilor boieri si a clericilor, « pricina tuturor nenorocirilor lor » 3. De asemenea cer sa se anuleze darea noua, impusa de domnie. Aratīndu-le ca darea se datoreste cererilor turcesti, Despot scapa din mijlocul taranilor, īnsa numai dupa ce le fagaduise ca o sa ia masuri de pedepsire a dregatorilor abuzivi si a boierilor si clericilor prigo­nitori. Rascoala nu se limiteaza la atīt. Cete de tarani dependenti, īnarmati cu uneltele lor de munca, continua sa strabata tara, atacīnd pe asupritori si pe mercenarii straini, veniti īn Moldova īn ajutorul lui Despot. Rascoala con­tinua si īn cursul anului 1564. La īnceput, taranii se alatura noului domn ridicat de boieri,  stefan Tomsa, īn care vad un luptator   īmpotrva   turcilor,   pentru

1          Vezi partea a IlI-a, cap. II, par. 3.

2          Documente, B, veac. XVI, voi. V, p. 336 - 337.

3          I. Sommer, īn E. Legrand, Deux vies de Jacques Basilicos, p. 39 - 41.

859


recīstigarea independentei. Luptīnd cu mult avīnt, oastea de tara a lui Tomsa īnfrīnge pe turcii ce veneau sa-1 instaleze pe Lāpusneanu. Dīndu-si īnsa seama, din actele sale, ca Tomsa nu este decīt exponentul intereselor marilor feudali si ca vrea si el sa se īmpace cu turcii, carora le ceruse steag de domnie, taranii, īmpreuna cu o buna parte din curteni, se retrag din oaste pe la casele lor, motivīnd ca nu vor sa mai sufere si sa lupte pentru apararea drepturilor boierilor 1.

O miscare taraneasca de o oarecare amploare are loc tot īn Moldova doi ani mai tīrziu, īn 1566, sub forma sprijinirii unui pretendent la tron, anume stefan Mīzga, venit din Transilvania īmpotriva lui Lapusneanu si a turci­lor. Ţaranimea saraca si pastorii de o parte si de alta a Carpatilor i se alatura. Cronicarul Grigore Ureche, consemnīnd evenimentul, precizeaza ca Mīzga s-a ridicat cu ajutor din Transilvania, « de s-au fost facīnd os de domn, strīngīndu si pastori si alta adunatura, au intrat īn tara, smomind pe oameni, ca sa i se īnchine si sa-1 duca la domnie ». Ei sīnt īnfrīnti si risipiti līnga Cetatea Neamtului, iar cei prinsi aspru pedepsiti. La unii «le-au taiat nasul si ure­chile »2, iar «altii au fost taiati īn patru bucati »3. Reprimarea crunta a acestei miscari arata ca ea prezenta o mare primejdie pentru clasa stapīnitoare a Moldovei.

Din cauza opresiunii fiscale, īn 1581, cu ocazia impunerii zeciuelii din boi, izbucneste o rascoala a taranilor din tinutul Lapusnei. Alegīndu-si con­ducator dintre ei pe un oarecare Lungu, pe care-1 ridica domn, dīndu-i numele de Ioan voda, lapusnenii se īndreapta spre resedinta domneasca de la Iasi. Lip­siti de organizare si slab īnarmati, ei sīnt īnsa īnfrīnti dupa o lupta vitejeasca, la Bolota, de oastea domneasca a lui Iancu Sasul, condusa de doi mari boieri, Bucium vornicul si Brut postelnicul.




Miscarile taranesti se pare ca au continuat īn tot timpul domniei lui Iancu Sasul, caci acesta, spune cronicarul, dupa mazilirea sa de catre sultan, inten-tionīnd sa ajunga īn Ungaria, vroia sa treaca prin Polonia, ca « peste munti, prin tara, nu era cu putinta ca sa treaca, ca sa temea de tarani » 4.

īn toata aceasta epoca este semnalata de izvoare existenta unui centru de agitatie, īn regiunea de nord-vest a Moldovei, īn jurul Cīmpulungului. De aci, taranii liberi si pastorii, ajutati de haiduci, dadeau lovituri nobililor din Transilvania si din Polonia, ca si boierilor din Moldova 5.

O alta rascoala de proportii are loc īn Moldova īn anul 1591. Existīnd o situatie favorabila rascoalei, datorita fugii lui Petru schiopul din tara si lipsei unei autoritati centrale, taranii se ridica din nou īmpotriva asupritorilor, ataca

1          Hurmuzaki, XI, p. XIV si 69-71.

2          Gr. Ureche, op. cit., p.  192.

3          Hurmuzaki, XI, p. 586-587.

4          Gr.  Ureche, op. cit., p.  213.

5          Hurmuzaki, XV, p. 697-702.

860


pe boieri si pe dregatorii domnesti, īncīt majoritatea acestora fug peste hotare \ Rascoala este īnabusita de noul domn, Aron voda, probabil cu ajutor turcesc. īn 1592, darea de un bou de fiecare gospodarie taraneasca, introdusa de Aron Tiranul, a ridicat din nou masele de tarani din tinuturile Orheiului si Sorocii. Alegīnd domn pe unul dintre ei, Ionasco, taranii lupta vitejeste īmpo­triva ostirii boieresti si de lefegii a domnului, dar sīnt īnvinsi pe Raut. Repre­siunea a fost la fel de crīncena ca si īn 1581, caci domnul si boierii « nu pierdea numai pre carii au fost īntru razboiul acela, ce si semintiile lor, si vinovati si nevinovati » 2. Fiind mazilit, Aron voda cauta sa se strecoare prin tara spre Constantinopol, cīt mai nestiut, de frica gloatelor si a curtenilor.

īn afara de contradictia fundamentala existenta īntre masele exploatate si feudali, existau contradictii si frictiuni si īn sīnul clasei stapīnitoare. Aceste contradictii se manifesta sub diferite forme, care merg de la judecata īn fata dom­niei pīna la lupta īnarmata īntre diversele grupari boieresti. Actele vremii releva frecvent aceste ciocniri de interese dintre boierii mari si boiernasi sau curteni, dintre boieri si clerici, dintre marii feudali īnsisi. Cronicile interne povestesc si ele luptele ce se dau īn jurul domniei, a puterii politice supreme īn stat, spre acapararea careia tinde fiecare din grupari, īntrecīndu-se īn fagaduieli de supunere si īnrobire a tarii, facute turcilor.

Toate aceste contradictii se sterg īn fata primejdiei pe care o reprezenta taranimea rasculata.

.

Intensificarea exploatarii boieresti, strīns īmpletita cu cea otomana, a dus la descresterea populatiei, care, la rīndul ei, a contribuit la īncetinirea ritmului de dezvoltare economica si sociala. Un cronicar turc, Mustafa Aii, bine informat asupra starilor de la noi, da stiri si asupra densitatii populatiei tarilor romīne, īn ultimul deceniu al veacului al XVI-lea, īn comparatie cu situatia anterioara. El arata ca pīna īn deceniul al saptelea, obligatiile banesti ale celor trei tari romī-nesti catre Poarta, ca si darurile, nu erau prea mari, dar ca, dupa moartea lui Soliman I (1566), abuzurile, mita, schimbarile domnilor si peschesurile le-au īmpovarat atīt de mult, īncīt le-au ruinat. Mai īnainte, scrie cronicarul, « vilaie-turile erau īnfloritoare si prospere. Pe timpul raposatului sultan Soliman, īn vilaietul Ţara Romīneasca traiau 48 000 de familii, īn Moldova traiau īn total 30 000 de familii, iar īn Transilvania numarul ghiaurilor era de 50 000 de familii. Pe vremea sultanului Murad al III-lea, īnsa, cīnd s-a apropiat anul hegirei 1000 (1591-1592), īn vilaietul Valahia mai erau 13 000 de familii, iar īn Moldova - 20 000 de familii » 3. Chiar daca cifrele indicate nu corespund realitatii (pentru

1          Hurmuzaki,  XV, p. 709-710.

2          Gr. Ureche,  op. cit., p. 220-221.

3          Mustafa-Ali, op. cit., voi. I, p. 245 (īn trad. la Inst. de istorie al Acad. R.P.R.).

861


Moldova ele sīnt infirmate de catastiful lui Petru schiopul, care da pentru anul 1591, circa 47 000 de birnici) x, ramīne faptul īn sine, al scaderii populatiei, ca rezultat al exploatarii duse pīna la ultima limita, exploatare recunoscuta chiar de unul din reprezentantii spoliatorilor externi ai poporului.

īmpletirea tuturor acestor factori de care s-a vorbit, si anume: aservirea de catre turci, intensificarea exploatarii, care a cauzat lipsa de interes a produca­torilor directi īn dezvoltarea fortelor de productie, contradictiile din sīnul clasei dominante, cumplitele pradaciuni tataresti, precum si o serie de calamitati naturale, a determinat slaba dezvoltare economica a Ţarii Romīnesti si Moldovei īn a doua jumatate a veacului al XVI'lea si a dus īn cele din urma la decaderea economiei lor, īndeosebi a aceleia a Ţarii Romīnesti. īn asemenea conditii, a devenit imposibila īnsasi reproductia simpla, ceea ce explica criza ce a cuprins cele doua tari īn ultimii ani ai veacului.

Aceasta situatie īsi gaseste cea mai expresiva ilustrare īn stagnarea pretului cu care se vīnd satele īn toata aceasta vreme si īn prabusirea pretului marfurilor, inclusiv a satelor, la sfīrsitul veacului. Dupa cum s-a vazut mai sus2, pretul mediu al satelor vīndute īn Ţara Romīneasca ajunsese, la mijlocul veacului, la 516 galbeni, iar īn Moldova la 592 zloti. īntre anii 1581-1595, el urca la 588 galbeni īn Ţara Romīneasca, si la 1 790 zloti īn Moldova, ceea ce īnseamna, pentru Ţara Romīneasca, o crestere de numai 8% (pentru Moldova nu se poate face un calcul real, necunoscīndu-se exact devalorizarea monedei īnregistrata dupa 1580). īntre 1595-1600, ilustrīnd puternic decaderea econo­mica, pretul mediu al satelor īn Ţara Romīneasca coboara brusc la 141 de gal­beni, apropiindu-se de nivelul la care se afla la īnceputul veacului, ceea ce īnsem­neaza o cadere catastrofala, cu circa 75%.

īn ultimul deceniu al veacului, īncepīnd cu anii 1593-1594, expresie a crizei amintite, scad aproape toate preturile privitoare la pamīnt sau īn legatura cu exploatarea agricola. Astfel, pretul mediu al pogonului de vie, de la 41/» galbeni, cīt ajunsese īn deceniul al noualea, scade la l1!^ galbeni; al falcii de pamīnt, de la 3/4 la 1j2 de galbeni; al morilor scade de la 62 de galbeni, la 17; al vadurilor de moara, de la 14 la 91/2; al salaselor de robi tigani, de la 46 la 19 galbeni (īn Moldova, pretul mediu al salaselor era īn deceniul al optulea de 150 zloti, iar īn ultimul deceniu de 100 zloti).

īn concluzie, cu toate eforturile putin obisnuite depuse īn acest timp de populatia Moldovei si Ţarii Romīnesti, īndeosebi de taranime, a doua jumatate a veacului al XVI-lea, īn totalitatea ei, constituie o epoca de slaba dezvoltare a fortelor economice.

1          Documente, A, veac. XVI, voi. IV, p. 6.

2          Vezi partea a Ii-a, cap. VIII, par. 2, p. 574.

862


2. PREFACERILE POLITICE DIN MOLDOVA sI ŢARA ROMĪNEASCĂ



Aparitia   unei   noi boierimi

A doua jumatate a veacului al XVI-lea este framīntata de un lung sir de lupte ce au loc īntre aparatorii puterii centrale si reprezentantii reīnvierii farīmitarii feudale, īntre vechea boierime conservatoare si o boierime noua, interesata īn īntarirea puterii centrale, īntre diverse grupari de boieri, interesate īn acapararea puterii politice īn stat.

Dupa fortele aflate īn lupta, dupa mijloacele pe care le-au folosit ele si dupa scopul urmarit, se pot distinge doua faze: cea dintīi - cuprinzīnd aproxi­mativ deceniile al cincilea si al saselea - se caracterizeaza prin reactiunea marii boierimi īmpotriva domniei, prin lupta pe care o duce pentru reīnvierea vechilor ei privilegii, pentru imunitatile avute anterior; cea de-a doua - īntinzīndu-se asupra urmatoarelor trei decenii - se caracterizeaza prin ridicarea unei noi boierimi, care duce mai departe lupta pentru īntarirea puterii centrale, īn pro­priul interes,  īmpotriva tendintelor anarhice ale boierimii vechi.

īn īncercarile ei de īntoarcere la o etapa istorica depasita, aceea a fa­rīmitarii feudale, marea boierime, īn aceasta prima faza, a deceniilor cinci-sase, a gasit un sprijin īn afara hotarelor tarii, īn Transilvania si Polonia, la care a recurs ori de cīte ori i-a fost cu putinta. Imperiul otoman era, de asemenea, interesat īn mentinerea acestei anarhii, atīta vreme cīt Ţara Romīneasca si Moldova nu īi erau total aservite. Turcii au cautat sa īntretina disensiunile interne, care slabeau fortele celor doua tari si capacitatea lor de rezistenta la presiunile otomane si, de asemenea, sa mentina la cīrma lor domni cu putere limitata, incapabili sa grupeze īn jurul lor toate fortele tarii, īn vederea recīstigarii independentei. Schimbarile dese īn domnie, precum si sprijinul primit de ea dinafara, au constituit pentru marea boierime un puternic īndemn de a īncerca recuce­rirea vechilor sale pozitii economice si politice, de a redobīndi privilegiile de imunitate avute mai īnainte.

Domnia īnceteaza sa mai acorde hrisoave de imunitate si anuleaza treptat imunitatile existente. īn Moldova, din timpul domniei lui stefan cel Mare si pīna īn aceea a lui Petru schiopul, nu se mai īntīlnesc acte interne cuprinzīnd imunitati totale, asa cum se prezentau ele īnainte de 1475. īn Ţara Romīneasca, ultimul hrisov de imunitate din veacul al XVI-lea este din timpul domniei lui Patrascu cel Bun. De la el si pīna la Mihai Viteazul nici unul din cei sapte domni ce s-au perindat pe tronul tarii nu a mai dat asemenea hrisoave. Lipsa unor atare acte de imunitate oglindeste nu o simpla modificare a formularului actelor iesite din cancelaria domneasca, ci o schimbare adīnca īn raporturile dintre puterea centrala si marii feudali.

Domnia a lovit mai īntīi īn puterea economica a marii boierimi si apoi īn cea politica. Atīt boierii, cīt si manastirile, au fost impusi la bir, īn ambele

863


tari *. Principiul raspunderii solidare la dari s-a extins si asupra stapīnilor de mosii. S-au confiscat tot mai multe domenii de la marea boierime, care apoi au fost cedate unor oameni noi, ridicati dintre boiernasi si grupati īn jurul puterii centrale.

Marii boieri īncep sa fie īnlocuiti īn sfatul domnesc cu alti oameni, din rīndurile micii boierimi. īn cele din urma, domnia trece chiar la masuri de exterminare a multora dintre ei. Cu exceptia lui Pātrascu cel Bun, īn Ţara Romī-neasca, si a lui Petru schiopul, īn Moldova, toti ceilalti domni -īndeosebi Mircea Ciobanul si Alexandru Lapusneanu -prin ucideri de grupuri importante, au rarit simtitor rīndurile marii boierimi. Aceste masuri radicale erau menite sa duca la cresterea puterii domniei.

Lupta marii boierimi īmpotriva domniei s-a manifestat prin comploturi, avīnd de scop uciderea domnului, prin pribegiri peste hotare, care lipseau dom­nia de ajutor īn guvernarea tarii, prin pīri la Poarta si prin lupta armata. Avīnd posibilitatea de a alcatui ostiri puternice, primind adesea si ajutor strain, marea boierime ducea cu domnia adevarate razboaie feudale, īndeosebi īn deceniile cinci-sapte ale veacului.

īn relatiile cu domnia, marii boieri trateaza adesea de la egal la egal, pre-zentīndu-se ca o putere similara cu a domnului. Patrascu cel Bun si Mircea Ciobanul, pentru a putea guverna īn liniste, sīnt nevoiti sa īncheie cu boierii pribegi adevarate pacte, cu fagaduieli de pace si prietenie de o parte si de alta2.

Pe masura ce ne apropiem de sfīrsitul veacului si se raresc rīndurile marii boierimi, care nu mai este īn stare sa organizeze o oaste, sa atace sau sa se opuna puterii domnesti, ea recurge tot mai adesea la ajutorul Portii, pīrīnd pe domni. Acest apel la Poarta a atras dupa sine amestecul tot mai frecvent al turcilor īn treburile interne ale Moldovei si Ţarii Romīnesti. īn aceasta etapa, īnsa, cīnd fusese temeinic instaurat regimul dominatiei otomane, anarhia interna stīnjenea procesul normal de exploatare, si, din acest motiv, turcii sprijina pe domn īmpotriva boierimii, el fiind cel mai adesea un om al Portii, care prezenta mai multe garantii de īmplinire a obligatiilor economice fata de turci, decīt boierii.

Este de retinut ca toate aceste factiuni boieresti, adesea īn lupta īntre ele, nu se deosebeau prin nimic īn ceea ce priveste programul lor de politica interna sau externa, ca nici una nu-si punea problema eliberarii tarii de sub jugul otoman si ca telul lor cel mai de seama era recīstigarea vechilor pozitii īn stat, cu concursul unui domn care sa cīrmuiasca sub completa lor tutela.

īn afara loviturilor primite din partea domniei, marea boierime se ruineaza si prin luxul extrem pe care-1 practica, prin īmprumuturi ruinatoare de bani, pe care nu le mai putea restitui, pierzīndu-si astfel mosiile.

1          Cronicile slavo-romīne, p.  120; Documente, B, veac. XVI, voi. V, p. 225.

2          Hurmuzaki, XI, p. 791-792; Istoria Ţarii Romīnesti, p. 50.

864


Opunīndu-se procesului normal al dezvoltarii statului, era firesc ca marea boierime sa piarda lupta. īn ciocnirea dintre tendintele de aparare a intere* selor fiecarui feudal īn parte si cele de aparare a intereselor lor generale, ale clasei dominante luate īn īntregimea ei, si a caror expresie este īnsusi statul centralizat, au īnvins acestea din urma.

Puterea centrala s-a dovedit īn stare sa reziste presiunilor boierimii cu tendinte anarhice, sa puna capat luptelor interne si sa iasa astfel īntarita din aceste puternice framīntari ce aveau loc īn interiorul clasei stapīnitoare.

Izvoarele vremii arata aproape unanim ca, īnca īn deceniile sase-sapte, īn urma loviturilor primite din partea domniei si a aliatilor ei (curtenii, mica boierime si chiar taranii liberi, pe plan intern, uneori turcii, pe plan extern), puterea politica a marii boierimi privilegiate fusese serios zdruncinata.

Paralel cu disparitia vechii boierimi īnzestrate cu imunitati, ia nastere o boierime noua, recrutata īn special din mijlocul micilor boieri sau al curte­nilor. Analiza atenta a actelor interne ale epocii duce la concluzia ca principalii beneficiari ai favorurilor domnesti nu mai sīnt marii boieri din vechile familii, ci acesti boiernasi, mici dregatori īn serviciul domniei, si pe care aceasta se sprijina. Vechilor familii boieresti īncep sa nu le mai fie confirmate prin privi­legii de cancelarie proprietatile ce le au mai demult. īn Ţara Romīneasca, din totalitatea actelor emanate din cancelaria domneasca īn timpul lui Mircea Cio­banul (1545-1554, 1558-1559) si al lui Petru cel Tīnar (1559-1568), marii boieri beneficiaza de numai 8% din ele, pe cīnd acestor mici boieri si dregatori li se acorda 26% din acte. īn Moldova, īntre anii 1546-1574, marii boieri sīnt beneficiari a 26% din acte, iar cei mici, a 39%. īn ultimul sfert al veacului, raportul se schimba īn favoarea marii boierimi, fapt explicabil īnsa, caci nu mai era vorba de vechea boierime beneficiara a privilegiilor de imunitate, ci de una noua, ridicata chiar de puterea centrala si sprijinitoare a acesteia.

Dupa slujbele pe care le īndeplineau acesti beneficiari ai actelor de pri­vilegii emise de cancelaria domneasca, cei mai multi erau: logofeti, cluceri, armasi, postelnicei, medelniceri, portari, pīrcalabi, vornici, starosti, aprozi, pitari, vamesi etc. īn procesele dintre ei si vechea boierime, domnia ia adesea apa­rarea celor dintīi. Din rīndurile lor si a unor oameni ai Imperiului, negustori bogati sau īmbogatiti īn tarile noastre, se naste marea boierime de la sfīrsitul veacului al XVI-lea si din veacul urmator, si tot din rīndurile lor īsi recruteaza domnia majoritatea sfetnicilor. Trebuie precizat īnsa ca nu toata vechea boierime a fost nimicita, ci ca o parte din ea s-a adaptat noilor situatii, īncadrīndu-se īntre sprijinitorii puterii centrale. īntre sfetnicii domniei gasim reprezentanti ai vechilor familii boieresti, dar destul de putini.

Noua boierime era interesata īn īntarirea autoritatii centrale a statului, care garanta consolidarea propriilor ei pozitii politice si economice. Pentru ea, puterea centrala constituia sprijinul de baza īn exploatarea producatorilor directi. Vechea boierime  folosise,   pentru   constrīngerea   extraeconomica  a  taranimii



55 _ c. 1180


865


dependente, mai ales organele domeniale; noua boierime, nedispunīnd de ase­menea organe, se foloseste īn cea mai mare masura de cele ale statului. Legata de economia de schimb, urmarind deci intensificarea exploatarii taranimii, noua boierime īntelege ca singura putere īn stare sa tina īn frīu masele īn lupta lor pentru limitarea acestei exploatari este puterea centrala. Pentru acest motiv ea sprijina domnia cu toate fortele de care dispune.

Domnia, la rīndul ei, cauta sa īntareasca puterea acestui factor politic nou, facīnd īnsemnate donatii de mosii din cele vechi ale statului, sau din acelea de curīnd confiscate. Cei care beneficiaza de aceste danii, facute pentru « dreapta si credin­cioasa slujba », adesea « si cu sīnge varsat » sau « prin tari straine », fac parte mai ales dintre boiernasi si curteni, si anume: armasi, postelnici, portari, cluceri, pīrcalabi, vatafi, s.a. Spre sfīrsitul veacului, unii din acestia ajung īn functii de mari dregatori. Din asemenea familii, rasplatite de domni pentru servicii, fac parte si cele ale Golestilor si Buzestilor, care joaca un rol de seama īn Ţara Romīneasca spre sfīrsitul epocii de care ne ocupam. Examinīnd listele marilor dregatori din divanele Ţarii Romīnesti īn ultimele trei decenii ale veacului, se poate constata ca marea majoritate a lor se trage din asemenea boierime de tara, ridicata de domnie, sau dintre oamenii turcilor, negustori si camatari īmbo­gatiti aci. In  Moldova,  situatia  īn  ultimele  doua  decenii  se  prezinta  la  fel.

īn lupta pe care o ducea īmpotriva boierimii mari, domnia a stiut sa foloseasca īn interesul sau si contradictiile ce existau īntre feudalii clerici si cei laici. Atrasa prin numeroase si bogate danii de mosii confiscate de la boierii hicleni, biserica, īn genere, a sprijinit actiunile domniei, menite sa īntareasca puterea centrala. Ajutorul bisericii, data fiind importanta acestei institutii īn statul feudal, a cīntarit greu, contribuind īn parte la victoria puterii centrale.

Cu exceptia lui Ilias Rares, Despot voda si Ioan voda, īn Moldova, si a lui Mihnea Turcitul, īn Ţara Romīneasca, toti ceilalti domni dintre 1545-1600 au sprijinit biserica, au īncarcat-o de danii, si unii chiar au reīnceput sa-i acorde privilegii de imunitate partiala (Petru schiopul, Ieremia Movila). Din totalul actelor de confirmare emise de cancelaria domneasca, care oglindeste orientarea domniei spre una sau alta din categoriile sociale existente - cu exceptia celor patru domnii amintite mai sus - clerul si manastirile benefi­ciaza de o parte īnsemnata, mergīnd de la 25%, īn domnia lui Alexandru Mircea, la 42% īn cea a lui Petru Cercel, īn Ţara Romīneasca si de la 16% īn domniile lui Alexandru Lapusneanu, la 51 % īntr-aceea a lui Aron voda,  īn Moldova.

Masurile luate īmpotriva bisericii de catre unii domni erau sortite esecului. Chiar daca temporar actiunea lor a fost victorioasa, ea n-a avut urmari, datorita lipsei unor conditii propice de consolidare a rezultatelor. Asupra impunerii la dari a manastirilor - masura luata de Ilias Rares si Mihnea Turcitul - s-a revenit curīnd, iar satele de tarani dependenti, confiscate de Ioan voda de la manastiri, nefiind eliberate de rumīnie, ci donate unor credinciosi ai domnului, sīnt redobīndite, dupa cītva timp, de vechii lor proprietari.  īncercarile acestea

866


de a lovi biserica, a carei proprietate fusese inviolabila pīna atunci, se īnscriu pe linia acelorasi preocupari ale domniei, de desavīrsire a operei de centrali­zare a statului.

Datorita dominatiei otomane si intensificarii la maximum a exploatarii producatorilor directi, realizata de noua boierime, aliata a puterii centrale, proce­sul de centralizare a statului nu a putut fi dus pīna la capat si nu a putut avea un rol pozitiv nici īn dezvoltarea relatiilor social-economice, nici īn raporturile externe, cu Imperiul otoman sau cu alte state. Centralizarea astfel īnfaptuita, īn interesul paturii celei noi a boierimii, a dus la crearea statului nobiliar, care se consolideaza īn veacul urmator.



Organele administra­tive centrale si locale

Victoria domniei asupra marii boierimi si continuarea procesului de īntarire a autoritatii centrale au deter­minat, pe plan intern, o crestere a autoritatii personale a domnului. Ea se manifesta prin desele schimbari ale marilor dregatori, prin nesocotirea divanului si īncercarea de a guverna fara el, prin amestecul dom­niei si al organelor sale pe teritoriile cu privilegii de imunitate, prin preluarea de catre acestea a unor atributii ale organelor administrative domeniale si orasenesti.

Domnul īntelege sa conduca tara cu oameni devotati persoanei sale si interesati īn lupta pentru desavīrsirea centralizarii statului. Cei care nu corespund acestor cerinte sīnt īnlocuiti cu altii. Este graitoare īn acest sens o comparatie ce se poate face īntre schimbarile de dregatori ce au loc īn prima parte a veacului si acelea din vremea de care ne ocupam. Astfel, īn Moldova, īntre 1501 si 1546, au loc cinci schimbari de portari de Suceava, sase de spatari, cinci de postelnici, sase de logofeti; de la 1546 si pīna la sfīrsitul veacului sīnt 25 de schimbari de portari, 25 de spatari, 24 de postelnici, 12 de logofeti. īn Ţara Romīneasca, īn cadrul acelorasi perioade, sīnt 23, respectiv 31 de spatari; 17, respectiv 41 de vistieri; 18, respectiv 39 de stolnici; 25, respectiv 37 de postelnici. Schimbarile dese de dregatori nu se pot explica numai prin schim­barea domnilor, caci primele sīnt mult mai frecvente decīt cele din urma. E de observat, de pilda, ca Mihnea Turcitul, īn a doua domnie a sa, de aproxi­mativ sase ani, schimba doi comisi, trei vornici, cīte patru logofeti, vistieri si paharnici si sase stolnici. Aproape aceeasi situatie o gasim īn aceasta vreme si īn Moldova. Din 1591 si pīna īn 1594, Aron voda schimba cīte doi spatari, vistieri si logofeti, cīte trei ceasnici si portari de Suceava si cīte cinci stolnici si postelnici.

Aparitia si frecventa mare a unor acte domnesti īn care nu mai este invo­cata « credinta » boierilor din sfat - īndeosebi īn Moldova - nu se poate explica numai printr-o schimbare de formular. E de remarcat, de pilda, ca din a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanu (1564-1568) n-a ramas nici un document īn care sa fie amintit si divanul, ci numai acte fara marturia marilor


55*


867


dregatori. Faptul indica, fara īndoiala, existenta unei stari de īncordare īntre marea boierime si domnie, cea dintīi īncercīnd sa-1 lipseasca pe domn de cola­boratori īn cīrmuirea tarii, iar domnul dovedind ca se poate lipsi temporar de ea.

īntarirea aparatului central are loc mai ales īn ultimele trei decenii ale veacului, dupa īnfrīngerea marii boierimi si potolirea anarhiei interne.

Actele acestei vremi marcheaza aparitia unor subalterni ai marilor drega­tori si chiar ai unor dregatori dinafara divanului (al doilea spatar, al doilea logofat, al doilea vistier, al doilea armas, al doilea clucer, al doilea portar etc), precum si a unor cete de subalterni marunti (armasei, vistiernicei, postel-nicei etc).

Cei mai multi din acesti subalterni nu rezida la curte, ci sīnt raspīnditi īn provincie. Organizarea īn cete a acestui corp complex de slujbasi marunti a fost necesara datorita functiunilor īntinse pe care le capatase aparatul adminis­trativ si judecatoresc al statului, cel de represiune si cel fiscal. Organele admi­nistrative si judecatoresti ale puterii centrale - pīrcalabii, starostii, marii vatafi, banii de judet s.a. - īncalca teritoriile cu imunitate feudala manasti­reasca, care mai fiintau īnca, precum si atributiile unor organe ale puterii locale, ca judetul, soltuzul si pīrgarii din tīrguri si orase.

Spre deosebire de epoca anterioara, cīnd īn lupta pentru centralizare domnia gasise un aliat de baza īn orasenime, acum, datorita rolului putin important al oraselor, aceasta alianta nu mai functioneaza. Aliatii principali ai domniei sīnt paturile mijlocii de boiernasi, din care ea īsi recruteaza aparatul trebuincios guvernarii.

Cresterea aparatului de stat, pus īn slujba clasei stapīnitoare, a contribuit īn mare masura la intensificarea exploatarii maselor producatoare.



Rolul curtenilor si slu­jitorilor

Pe masura ce se īntarea autoritatea puterii centrale, s-a marit numarul si au crescut atributiile organelor statu­lui. Fara un puternic aparat de stat, care sa poata fi utilizat īn interesul clasei stapīnitoare, īn īntregimea ei, nu se putea duce lupta īn bune conditiuni nici īmpotriva elementelor cu tendinte anarhice din īnsusi sīnul acesteia si nici nu se putea efectua constrīngerea extraeconomica asupra producatorilor directi.

Principalele instrumente ale puterii de stat īn aceasta epoca sīnt consti­tuite din curteni si slujitori. Izvoarele īi prezinta pe curteni, īn ambele tari, ca pe o mica nobilime teritoriala, o patura de boiernasi provinciali, care alcatuiau, īnca din veacul al XV-lea, cadrele administrative ale statului īn timp de pace si un īnsemnat corp de oaste īn timp de razboi. O data cu instaurarea dominatiei otomane si, deci, cu decaderea functiilor externe ale statelor feudale Ţara Ro-mīneasca si Moldova, rosturile militare, pīna atunci importante ale curtenilor, decad treptat si ele. Prefacerile care au loc acum īn interiorul acestei categorii sociale fac ca si principala lor functie interna, de reprimare a rezistentei maselor

868


exploatate, sa nu se mai desfasoare īn mod normal. īncepīnd chiar cu a doua treime a veacului al XVI-lea, patura curtenilor, prin vīrfurile ei ajunse la o stare economica destul de īnfloritoare, constituie pentru domnie o rezerva de recru­tare a noii boierimi, interesata īn centralizarea statului si sustinatoare a domniei.

Fig. 260. - Ostas calare din Ţara Romīneasca, sfīrsitul sec. XVI (dupa < Bruyn >, Diversarum gentium armatura equestris, Amsterdam, 1601).

Pe de alta parte, īnsa, īn ultimul sfert al veacului, o data cu intensificarea exploatarii fiscale, cea mai mare parte a curtenilor din privilegiati, cum erau īnainte, īncep sa devina o masa impozabila, de pe urma careia domnul si turcii ■ obtin īnsemnate venituri. Categorie fiscala destul de numeroasa (īn Moldova, īn 1591, curtenii constituiau mai bine de 10% din totalul gospodariilor bimice, iar īn Ţara Romīneasca foarte probabil la fel), īn ultimele decenii ale veacului al XVI-lea, īncepīnd sa suporte greaua povara a birurilor, majoritatea curtenilor,

869


prin starea lor economica si juridica, se apropie tot mai mult de taranime. Documentele interne si cronicile Ţarii Romīnesti mentioneaza « birul de curte » si « birul de rosii » ca pe o sarcina fiscala apasatoare. Ca si megiasii, unii dintre curteni īsi vīnd partile de mosie pentru a-si putea plati birul de curte l. Un act precizeaza ca niste curteni si-au vīndut ocinele ce le aveau īn satul Maldaresti, « cīnd au fost niste biruri de curte mari si grele »2. Spre sfīrsitul veacului, datorita cresterii cuantumului birului, situatia curtenilor devine si mai grea. Cronica tarii mentioneaza ca Petru Cercel (1583-1585) «au pus birul curtii foarte mare»; Mihnea Turcitul, īn a doua domnie (1585-1591), «au pus pa rosii un bir foarte mare » 3. Rosii, una din cetele de curteni, se pare ca au fost cel mai greu apasati de bir. Actele pomenesc, pīna īn deceniul al treilea al veacului urmator, ocinele vīndute de rosii īn timpul domniei lui Mihnea Turcitul, pentru a-si putea plati birul *. si īn Moldova, documente de la īnceputul veacului al XVII-lea, atestīnd īnsa o situatie mai veche, mentioneaza greutatea «dajdiei curte­nesti » si vīnzarile de ocine pentru a se putea plati de ea. Se pare ca darea era atīt de grea, īncīt unii dintre curteni, la īnceputul veacului al XVII-lea, preferau sa intre īn rīndul taranimii si sa scape de « curtenie ».

Datorita nivelarii gradului de exploatare a curtenilor si a taranimii, cei dintīi nu mai puteau fi folositi cu succes īn lupta īmpotriva maselor exploatate. Mare parte din curtenii de rīnd, ei īnsisi producatori directi, supusi exploa­tarii statului, manifesta acum unele forme de nesupunere, devenind mai mult aliati ai taranimii, decīt instrumente ale puterii politice.

Alaturi de curteni, a existat īn aceasta vreme si un alt corp de auxiliari ai guvernarii, si anume slujitorii, avīnd aproape aceleasi rosturi ca si curtenii, cu deosebirea ca ei sīnt acum īn plina ascensiune si preiau multe din atributiile avute īnainte de cei din urma. Creata din elemente provenite din lumea satelor, organizatia slujitoreasca beneficia de unele privilegii si avea un regim fiscal aparte. īn timp de pace, slujitorii īndeplineau functiile unor organe locale de executie administrativa, si anume: asigurau politia satelor, īncasau gloabele, īmplineau napastile de bir, luau parte la hotarnicii de mosii s.a. īn timp de razboi, slujitorimea alcatuia baza ostirii tarii.

Principalele corpuri de slujitori, īn ambele tari, le constituiau calarasii si darabanii (dorobantii). Cele mai mici unitati de slujitori erau sub comanda unor ceausi sau stegari. Mai multe asemenea unitati formau grupuri mai mari numite steaguri si comandate de sutasi, hotnogi, iuzbasi sau vatafi. Aceste grupuri constituiau apoi, pe tinuturi sau judete, pilcurile sau capitaniile, avīnd īn frunte pe capitanii de judet sau pe marii vatafi de tinut. Comandant suprem 1 al slujitorilor, atīt īn timp de pace  cīt si īn timp de razboi, era īn Moldova

1 Documente, B, veac. XVI, voi. III, p. 326; voi. IV, p.  126, 170,269. 1 Ibidem, p. 476.

Istoria Ţārii Romīnesti, p. 53.

Documente, B,   veac. XVII, voi. IV,   p. 35, 533, 549, 551.

870


hatmanul   sau  portarul   de Suceava,   iar   īn Ţara Romīneasca   marele spatar, īn subordinea sa directa se afla comandantul darabanilor, marele aga.

Urmarind atributiile slujitorilor, īndeosebi la sfīrsitul veacului al XVI-lea si īn primele decenii ale celui urmator, se poate deduce ca puterea lor sporita īn aceasta vreme este un rezultat al cresterii luptei de clasa a maselor exploatate si al necesitatii īmplinirii rapide a obligatiilor economice catre Poarta, si nu un efect al necesitatii de aparare īmpotriva vreunui atac dinafara.

īn a doua jumatate a veacului al XVI-lea au intervenit

Organizarea armatei      ,           ,.    ,x ,     ,   ,   _"  ..   "       A  ,   - .   .

unele schimbari si in oastea \Jaru Rommesti si Mol­dovei, mai ales īn privinta structurii ei, care o deosebesc de oastea epocii precedente.

O data cu aservirea de catre turci, s-a micsorat importanta si rolul armatei. Din 1558, de la amestecul unor ostiri ale Ţarii Romīnesti si Moldovei īn Transil­vania, si pīna īn 1595, cīnd se produc atacurile lui Mihai Viteazul asupra unor cetati turcesti din sudul Dunarii, oastea celor doua tari, cu exceptia unor con­tingente reduse, puse īn slujba turcilor, nu a mai purtat nici un fel de razboi īn afara hotarelor. īn interior, ca razboi cu dusmanii externi, este de semnalat doar cel din 1574, al moldovenilor īmpotriva turcilor, pentru recīstigarea independentei.

Oastea continua sa fie alcatuita din trei corpuri principale, si anume: cetele boieresti, oastea de curteni, aflata sub comanda vornicului īn ambele tari, si ostile de tara, īn care se īncadrau si slujitorii (calarasii si darabanii). Lor li se adaugau unele corpuri de mercenari, care cīstiga īn importanta, pe masura ce ne apropiem de sfīrsitul veacului.

Daca īn vremea lui Mircea cel Batrīn baza ostirii o formau cetele boieresti, īn cea a lui stefan cel Mare si pīna la mijlocul veacului al XVI-lea cetele de curteni, īn epoca de care ne ocupam, temeiul alcatuirii ostilor romīnesti īl con­stituia aceasta categorie privilegiata a slujitorilor, interesati īn asigurarea succe­selor puterii centrale, atīt īn interiorul tarii, īmpotriva marilor feudali, cīt si pe plan extern, īmpotriva dusmanilor dinafara.

Recrutati din lumea satelor, īndeosebi din rīndurile taranimii libere, ramasa fara ocina, slujitorii au fost īnzestrati cu pamīnt fie individual, fie asezati īn grupuri pe pamīnturile domnesti, ai caror posesori devin pe toata durata ser­viciului, īn schimbul slujbei prestate, atīt īn timp de pace, cīt si de razboi, sluji­torii beneficiau de unele privilegii fiscale, iar īn perioadele de serviciu efectiv - caci el nu era continuu, ci se facea cu schimbul - e foarte probabil ca unii slujitori primeau si leafa de la domnie.

īn vreme de razboi, calarasii, dupa cum īi arata si numele, luptau calari, iar darabanii erau pedestri. Un corp aparte de calareti, putin numeros, īl alca­tuiau īn Moldova asa-numitii hīnsari. Ei formau oastea chemata sa lupte «īn dobīnda » (pentru prada).



871


īncepīnd de la mijlocul veacului al XVT'lea, izvoarele mentioneaza din ce īn ce mai frecvent trupele de mercenari. La mijlocul veacului, ele apar ca garzi personale ale unora dintre domni, cu un efectiv redus, de numai cīteva sute de oameni, dar la sfīrsitul lui, īn oastea lui Mihai Viteazul numarul lor


 261. - Pedestras din Ţara situl sec. XVI.


neasca, sfīr-


trecea de zece mii. Leafa pe care o primeau varia, īn aceasta epoca, de la 1 % pīna la 4 galbeni pe luna. Cei mai multi dintre mercenari erau: germani, unguri, cazaci, Italieni, sīrbi, bulgari si albanezi.

Oastea de tara propriu-zisa, alcatuita din tarani liberi, este tot mai rar ridicata de catre clasa stapīnitoare, de teama ca īnarmarea acestora ar putea constitui pentru ea o primejdie. Chemarea la arme a unei importante osti de tara a īnfaptuit-o īn aceasta vreme doar Ioan voda, care, prin politica sa interna si ridicarea īmpotriva turcilor, s-a bucurat de sprijinul maselor. 872


E de remarcat faptul ca - dupa cīt se desprinde din izvoare - efectivele au scazut, de la circa 40 000 de oameni la mijlocul veacului, la circa 20 000, spre sfīrsitul sau. Majoritatea stirilor pun accentul pe calarime, ea fiind baza acestor ostiri.

Fig. 262. - Ţeava de tun din vremea lui Petru Cercel.

Calatorii straini acorda si īn aceasta vreme o deosebita atentie capacitatii de lupta a ostirilor romīnesti, cu toata piedica pe care o constituia lipsa de arma­ment adecvat epocii respective, si-si exprima admiratia pentru vitejia lor. A. M. Graziani vorbeste astfel despre moldoveni: « Se īncaiera la lupte cu atīta īndraz­neala, cu atīta dispret de dusman si īncredere īn sine, īncīt adeseori, cu putine forte, au batut chiar osti puternice ale vecinilor » \

īn ceea ce priveste armamentul, īn cea mai mare parte este cel cunoscut īn epoca anterioara. Ca un element nou, este de remarcat rolul crescīnd pe care īncep sa-1 aiba armele de foc si īndeosebi artileria. De marea lor importanta īn lupta īsi dadeau seama comandantii de oaste din aceasta vreme si, de aceea, ele sīnt foarte cautate. Unii din domnii Moldovei si Ţarii Romīnesti (Lapusneanu, Despot, Ioan voda, Petru Cercel si Mihai Viteazul) s-au straduit sa'si īnzestreze ostile cu arme de foc, cīt mai perfectionate pentru acea vreme. La mijlocul veacului, oastea Ţarii Romīnesti avea 30 de tunuri, din care unele mari; īn timpul domniei lui Petru Cercel, se toarna tunuri chiar īn tara, iar domnul are īn jurul sau o garda de 700 archebuzieri; īn 1600, oastea lui Mihai Viteazul avea peste 20 000 de puscasi si 80 de tunuri. īn Moldova, Ioan voda avea 80 de tunuri, iar īn ultimele doua decenii ale veacului, este semnalata de izvoare existenta īn oaste a 3 000 de archebuzieri si 60 de tunuri.

1 Legrand, op. cit., p. 172-173.

873


Dreptul, īn societatea feudala, exprima si consfinteste raporturile de dominatie a stapīnilor feudali si de subor­donare a maselor producatoare. īn epoca de care ne ocu­pam, au loc unele prefaceri si īn domeniul dreptului si al justitiei.

Majoritatea normelor de drept īn aceasta vreme erau nescrise: se judeca, īn genere, ca si īn epoca precedenta, dupa dreptul consuetudinar, numit īn actele interne « legea tarii ». Strainii care au trecut prin cele doua tari au lasat pre­tioase marturii si asupra felului cum se aplica justitia īn Ţara Romīneasca si Moldova. īn vremea lui Despot voda, I. Sommer afirma ca īn Moldova « nu exista drept scris, ci totul se face dupa placul domnului, judecīndu-se dupa obiceiul pamīntului». Informatii similare cuprind si alte doua relatii din deceniul al noualea, una tot pentru Moldova - a lui Francois de Pavie - cealalta pentru Ţara Romīneasca, a lui Sivori. Judecatile se tineau īn fata domnului tarii si a sfatului sau, de obicei īn fiecare zi, cu exceptia sarbatorilor.

Marturiile calatorilor, precum si frecventa invocare īn actele interne de judecata a «legii tarii », duc la concluzia ca domnul si dregatorii sai judecau mai ales dupa dreptul consuetudinar.

īn aceasta vreme se semnaleaza totusi si folosirea unor norme juridice scrise, īndeosebi de drept bisericesc, dar si de drept penal si civil *.

īn afara domnului si a divanului, īn fata carora se judeca principalele pricini, mai au drept de judecata si alti dregatori trimisi de la centru, ca si unele organe locale, reprezentīnd puterea domneasca. Astfel, sīnt amintiti, ca organe de judecata mai ales: marii vornici, pīrcalabii, marii vatafi si vornicii de tīrg, īn Moldova, si marele ban, marele vornic, pīrcalabii, banii de judet si vornicii, īn Ţara Romīneasca. Toti acestia īmpreuna, formīnd organele de constrīngere ale statului, impuneau si aparau normele juridice, menite sa tina īn frīu clasele exploatate si sa mentina relatiile sociale existente. « Dreptul nu reprezinta nimic - scria V. I. Lenin - fara un aparat īn stare sa impuna prin constrīngere respectarea normelor de drept » 2. īntarirea acestui aparat, dupa cum s-a vazut, a fost unul din principalele obiective ale clasei dominante īn ultimele decenii ale veacului al XVI-lea.

īn aplicarea pedepselor, exista īn aceasta epoca tendinta vadita ca majo­ritatea lor sa poata fi rascumparate īn bani, justitia devenind astfel o tot mai importanta sursa de venituri pentru clasa stapīnitoare.

Transformarile  economice  si sociale,  precum si schim-
Organizarea fiscala         i -  .1  ,. .        ia          j           .       -

banie politice care s-au produs  in a doua jumatate  a

veacului al XVI-lea īn Moldova si Ţara Romīneasca, au cauzat prefaceri esentiale si īn domeniul organizarii lor fiscale.

1          Pentru pravilele traduse īn aceasta vreme, vezi mai jos cap. V, par.  1.

2          V. I. Lenin, Statul si revolutia, p.  113.

874


ifi.

i T


J

^          t

■fff

Fig. 263. - Pagini din catastiful moldovenesc de cisla din 1591 februarie 20.


īn lupta pentru continuarea centralizarii statului si a satisfacerii obli' gatiilor economice catre turci, domnia avea nevoie de asigurarea unei baze fiscale solide.

Sporirea veniturilor statului se putea asigura numai prin reorganizarea sistemului fiscal si īn primul rīnd, avīndu-se īn vedere opozitia dīrza a taranimii, prin īntarirea aparatului fiscal al statului, cu deosebire a celui de represiune.

In ansamblul masurilor de reorganizare fiscala, punctul central l-au ocupat īnnoirile care au avut loc īn modul de impunere si percepere a darilor, si īn special a birului, care ramīne si īn aceasta epoca principalul capitol al veniturilor statului. īn vederea obtinerii unor venituri maxime, domnia trece īn primul rīnd la īnregistrarea a tot ceea ce putea constitui obiect de impunere (vite, stupi etc, dar mai ales pamīnt cultivat), precum si a tuturor celor care trebuiau sa alcatuiasca subiectele de impunere (tarani, robi, tīrgoveti, curteni, popi). īncepīnd probabil cu deceniul al optulea īn Ţara Romīneasca, aceste recensaminte, din cauza transformarilor continue cunoscute de masa impozabila (fugi, decese, treceri īn alte categorii sociale), precum si de obiectele de impunere (trecerea mosiilor īn mīinile altor proprietari, cresterea sau descresterea numarului de vite etc), se vor face periodic, pe durate scurte, si anume din trei īn trei ani. Asemenea recensaminte ale populatiei dajnice au loc si īn Moldova, dar izvoarele nu dau stiri asupra periodicitatii lor. Cīt despre numaratoarea vite­lor, stupilor, porcilor, ea se facea probabil anual, chiar īn momentul per­ceperii darii.

īn documentele epocii, recensamintele poarta numele de crestari sau sami, iar dregatorii special īnsarcinati de vistierie cu alcatuirea lor, crestatori sau rabojari, īn Ţara Romīneasca, si pererubnici sau perepisnici, īn Moldova. Catastifele alcatuite cu ocazia acestor īnregistrari, adevarate catagrafii, sīnt mult mai complexe decīt cele din epoca precedenta, cuprinzīnd, pe categorii fiscale, numarul de contribuabili, sumele la care sīnt impusi, cele īncasate etc. Sistemul se prezenta extrem de rigid. O data catastiful alcatuit si introdus īn vistierie, sumele de bir trebuiau platite īntocmai, īn locul unde s-a facut īnregistrarea si īn cuantumul īnscris, indiferent de modificarile care ar fi intervenit īn viata birnicilor, īn intervalul dintre doua recensaminte.

Ca rasplata pentru serviciile aduse domniei, aceasta creeaza institutia judetelor de bir. Ea conceda principalilor sprijinitori si favoriti strīngerea darilor de repartitie, uneori si a celor de cotitate, cīnd nu sīnt date īn arenda, din cuprinsul unui judet, cu beneficii pentru acestia de 10% din darile percepute. Venitul unui asemenea dregator, numit birar de judet, era īnsemnat. Astfel, de pilda, īn 1584, venitul birarului din judetul Buzau fusese de 12 000 de scuzil (circa 10 000 de galbeni), ceea ce echivala cu pretul a 18 sate īn aceeasi vreme, sau

1 st. Pascu,   op. du,  p.  172.

876


al unei herghelii de peste 600 de cai. īn Moldova se pare ca aceasta functiune o īndeplineau pīrcalabii, starostii sau marii vatafi de tinut.

Sporirea cuantumului darilor si cresterea numarului lor au cauzat si o īntarire a aparatului fiscal. īn fruntea acestuia continua sa se afle marele vistier, dar lui i se adauga si un vistier al doilea si o suma de logofeti sau dieci de vistierie, īn seama carora sīnt date catastifele de dari. Ca si īn epoca precedenta, fiecare dare era strīnsa de anumiti slujbasi ce purtau numele darii: galetari, ilisari, cinci-zeciari, fīnari, gostinari, vinariceri etc. īn ceea ce priveste principala dare, birul, pentru a se curma abuzurile, care stīnjeneau īncasarile prevazute, se produce īn ambele tari o separare, o diferentiere īn cadrul organelor care īl aveau īn seama: organe de impunere (rabojari, crestatori, « scriitori de credinta », pere-pisnici), organe de percepere (birari, dabilari - termenul devine generic, pentru aproape toti cei ce percep dari) si organe de constrāngere (curteni si slujitori, vatafi,  armasi, aprozi).

Pentru a se asigura īncasarea la timp a darilor de repartitie, īn cuantumul aruncat pe birnici, se largeste principiul raspunderii solidare la bir si īntre stapīnul de mosie si rumīnii sai, precum si invers; pentru cel care nu poate plati, indiferent de motiv, plateste silit celalalt, stapīnul sau vecinii. Obligativitatea platii birului altora, impusa rudelor, vecinilor de mosie, satelor mai apropiate, birarilor de judet, stapīnilor de mosii sau rumīnilor, introdusa īn a doua jumatate a veacului al XVI-lea, poarta numele de napasta.

īn modul de impunere si percepere a darilor au loc acum si unele īncercari de schimbari mai adinei. īn Ţara Romīneasca, īn timpul domniei lui Mihnea Turcitul, se īncearca gruparea contribuabililor īn anumite unitati fiscale, ce poarta denumirea de « nume ». Egale īntre ele īn ceea ce priveste capacitatea contributiva (numita īn acte putere), aceste grupuri - putīnd cuprinde una sau mai multe gospodarii birnice - serveau ca unitati de calcul la aruncarea darilor de repartitie pe īntreaga tara. Totalul darilor de repartitie care revenea unui judet sau unui sat se stabilea de vistierie dupa numarul numelor de bir. īncercarea aceasta de reforma a esuat repede; ea va fi reluata mai tīrziu, īn veacul urmator.

Un sistem asemanator cu cel al numelor de bir s-a introdus si īn Mol­dova īn ultimul deceniu al veacului, sub numele de pecetluit. Vistieria arunca pe īntreaga tara, dupa nevoie, un numar de pecetluituri, fiecare din ele avīnd īnscrisa aceeasi suma de bani. Dupa puterea satelor si tinuturilor, dabilarii repar­tizau pecetluirile si īncasau totalul sumelor īnscrise. īn interiorul satului, ca si īn Ţara Romīneasca, sumele se repartizau dupa avere. Ambele īncercari de refor­ma au avut drept scop sa asigure o mai mare stabilitate īn privinta veniturilor statului, sa se poata sti ceva mai precis pe ce sume putea conta vistieria, īn lega­tura cu unele cheltuieli interne, dar, mai ales, cu obligatiile catre Poarta.

Darilor traditionale, de pīna la instaurarea dominatiei otomane, li se adauga mereu altele, domnia strecurīnd īn acte ideea posibilitatii īnmultirii

877


. lor continue, īn functie de cererile turcilor. « Daca se vor mai adaoga niscaiva dabile īn tara domniei mele » sau « am domnia mea greutati din partea turcilor », sau « greutatile domniei mele si ale tarii » sīnt expresii frecvent īntīlnite īn acte, ele lasīnd sa se īntrevada o viitoare īnasprire a exploatarii fiscale.

Ca dari de repartitie, atīt īn Ţara Romīneasca, cīt si īn Moldova, pe līnga bir (īn Moldova numit dare) se mai introduc si altele. Astfel, actele epocii men­tioneaza un impozit nou, cu destinatie speciala: plata tributului catre turci, purtīnd numele de haraci īn Ţara Romīneasca si de darea īmparateasca sau birul īmparatesc īn Moldova. Apoi, īn orase, se introduce o dare pe case, numita īn Ţara Romīneasca galben de fum, iar īn Moldova zloti de casa sau doi zloti. Pentru īmplinirea unor anumite sume de bani cerute de turci sau completarea unui bir, cīnd nu se scotea de la birnici suma prevazuta, gasim īn documentele de la sfīrsitul veacului dari aditionale, purtīnd diferite denumiri, ca: bir de curama, cisla mica, bir de poclon, īn Ţara Romīneasca, si 50 de aspri, īn Moldova, unele din ele transformīndu-se apoi din ocazionale īn dari permanente.

Ceea ce īnsa a contribuit cel mai mult la intensificarea exploatarii tara­nimii pe cale fiscala a fost birul, al carui cuantum este ridicat la proportii cu totul insuportabile. De la 1521, de cīnd exista date īn documentele tarii Romī-nesti asupra cuantumului birului pe gospodaria taraneasca libera, si pīna la 1577, media acestuia, calculata īn moneda ce nu sufera fluctuatii īn aceasta perioada, este de trei galbeni. īntre 1577 si 1590, cuantumul birului pe gospodarie se urca la patru galbeni si jumatate. īntre 1591 si 1595, birul marcheaza o noua crestere, ajungīnd la sapte galbeni si jumatate pe an, ceea ce reprezinta īn aceeasi epoca pretul a doua pogoane de vie, a circa 8-10 porci, sau a 20 de oi. Deci, numai birul, fara celelalte dari, platit vreme de cinci ani, echivala cu pretul a o suta de oi, sarcina ce īntrecea cu totul puterea economica a gospodariei taranesti, īn ultimii cinci ani ai veacului, īn urma scuturarii temporare a jugului otoman, birul individual scade la patru galbeni. Pentru Moldova nu avem date atīt de amanuntite si de clare īn ceea ce priveste birul, dar este foarte probabil ca situatia este asemanatoare. Tot mai des īncep sa fie pomenite īn actele interne dabilele si birul, ca forma de exploatare crunta a taranimii moldovene.

Se īnmulteste īn ambele tari numarul darilor pe vite sau alte obiecte de impunere si creste si cuantumul lor*. Astfel, ca dari noi sīnt mentionate acum: oaia seaca, o dare pe oile sterpe, sulgiul de oi si de vaci, o dare īn vederea livrarii de oi si vaci catre Poarta, dari din boi (boul de iarna, boul de vara), dijma din gaini. Din stupi nu se ia numai unul din zece, ci chiar unul din cinci.

Pe linia sporirii veniturilor statului, anumite dari īn natura sīnt conver­tite īn dari īn bani, cu o crestere apreciabila. īncepīnd din a doua jumatate a veacului al XVI-lea, galeata si ilisul, dari īn natura din cereale, se platesc īn bani. Tot īn bani se platesc, alternīnd īnsa cu darea lor īn natura: gorstina de porci si de oi, desetina de stupi si vinariciul. Darile nou introduse (oaia seaca, sulgiul,

878



50 de aspri) se platesc toate īn bani, ceea ce, īn conditiile slabei dezvoltari a pietei interne, constituie o si mai mare greutate pentru taranime.

De asemenea, se extind anumite dari si asupra altor categorii sociale, pīna īn aceasta epoca neimpuse sau cu dari foarte mici, deoarece īndeplineau anumite slujbe. Astfel, se pune un bir destul de mare pe curteni, se introduce galeata de pīine pe megiasi si se mareste dijma tiganilor.

Povara grea a darilor apasa evident pe umerii producatorilor directi: tarani, mestesugari, robi. Data fiind īnsa epuizarea puterii lor de contributie, pe de o parte, iar pe de alta adaugīndu-se lupta pe care o ducea domnia īmpo­triva marilor feudali imunitari, pentru a se face fata cererilor turcesti, unii dintre domni au impus la dari si boierii si manastirile. Astfel, Ilias Rares, spune croni­carul Eftimie, « a scris pe toti boierii mari si mici la birul cel mare, si tot sfatul, dar si vatafilor toti īn toata tara, de la cei dintīi pīna la cei din urma, le-a poruncit sa dea, si mitropolitului si episcopilor, a scris īnca si toate manastirile cīte sīnt īn Moldovlahia la haraciul cel mare, si cīti popi si diaconi sīnt īn granitele mol­dovenesti »l. īn Ţara Romīneasca, Mihnea Turcitul a impus la bir pe toti boierii, si mari si mici, si manastirile, motivīnd ca «nu pentru domnia mea, ci pentru hara­ciul cinstitului īmparat si pentru nevoia si greutatea Ţarii Romīnesti, pe care le are de la turci »2. Aceste masuri, cu totul neobisnuite pentru acea epoca, au stīrnit īmpotrivirea marii majoritati a clasei dominante si n-au putut fi aplicate decīt temporar.

Obligatia de a da bani turcilor peste prevederi determina domnia sa aren­deze nu numai vamile, ci adesea si darile de cotitate: gorstina, oieritul, dijmaritul, obtinīnd banii de la arendasi - de obicei oameni ai Portii, negustori greci sau italieni, ca fratii Marini Poli, Andrei de Milo, Domenigo di Giorgi, Nicolo Nevridi, Giacomo Alberti s.a. - īnainte de īncasarea lor de la contribuabili. Darile de repartitie nu se arendau niciodata.

Pe līnga veniturile din dari, statul obtinea, ca si īn epoca precedenta, impor­tante venituri din vami si ocne, precum si din īncasarea gloabelor.

Ca si asupra altor domenii, calatorii straini dau stiri pretioase si asupra veniturilor globale ale domnilor Ţarii Romīnesti si Moldovei īn aceasta epoca. Vorbind despre veniturile domniei Ţarii Romīnesti īn vremea lui Petru Cercel (1583-1585), Sivori da urmatoarele date: de la vami, 60 000 scuzi, de la aren­darea pescariilor tot 60 000, iar din bir si dijma aproape 900 000 de scuzi, ceea ce face ca veniturile domnului sa se ridice la « peste un milion de scuzi» pe an3, echivalīnd cu peste 830 000 de galbeni. Din acesti bani, 300 000 de scuzi se chel -tuiesc cu turcii (haraci si peschesuri), 250 000 la curte, pentru oaste etc, iar 450 000 ramīn domnului; o buna parte din acestia din urma merg tot la turci, ca plata a datoriilor contractate de domn.



1          Cronicile slavo-romīne, p.   120.

2          Documente, B, veac. XVI, voi. V, p. 223.

3          st. Pascu, op. cit., p.  177.


879


Pentru Moldova, sīnt stiri ca venitul anual al domniei, la sfīrsitul dece­niului al noualea, era de 500 000 de taleri (circa 333 000 de galbeni), din care 80 000 din vami, 160 000 din bir, iar restul din dijme, ocne, gloabe. Indiciile date de Sivori asupra repartitiei veniturilor statului īntre principalii beneficiari īsi gasesc foarte probabil aplicare si īn Moldova.

Ansamblul masurilor de reorganizare fiscala din a doua jumatate a vea­cului al XVI-lea, realizat pe seama producatorilor de bunuri materiale, a servit interesele Portii otomane si ale clasei dominante dinŢara Romīneasca si Moldova.

3. SITUAŢIA SOCIAL-ECONOMICĂ A TRANSILVANIEI

Dezvoltarea economica a Transilvaniei īn a doua jumatate a secolului al XVI-lea a fost īmpiedicata īn mare masura de luptele feudale, de rivalitatile si razboaiele turco-austriece. Desele incursiuni habsburgice si, mai ales, cele tur­cesti au facut mari pustiiri, distrugīnd o parte a gospodariilor si reducīnd forta de munca, atīt prin ducerea īn robie a unui numar īnsemnat dintre locuitorii tarii, cīt si prin nimicirea unora dintre acestia īn diferite batalii. Urmarile nefaste ale acestora asupra dezvoltarii principatului īn general, si īn primul rīnd asupra vietii economice, se pot vedea mai bine īn ultimul deceniu al secolului al XVI-lea.





Agricultura si cresterea vitelor

Productia de baza a tarii o formau cerealele. Dintre acestea, cel mai raspīndit a fost - asa cum ne arata si darile īn natura ale iobagilor - grīul, iar īn partile delu­roase ovazul. Se mai cultivau, dar īntr-o cantitate mai redusa, orzul, secara si meiul. Cerealele erau consumate, de obicei, īn interiorul Transilvaniei; totusi exista si un schimb cu Moldova si cu Ţara Romīneasca, dar numai atunci cīnd recolta īn aceste tari nu era īndestulatoare, din cauza secetei sau a altor īmpre­jurari. La fel, erau ani īn care se importau cereale din Ţara Romīneasca si Mol­dova, acoperindu-se astfel nevoile populatiei din Transilvania.

Alaturi de cereale, se cultivau īn masura apreciabila, īn unele regiuni, si vita de vie si o mare varietate de pomi fructiferi, ca pruni, meri, peri, nuci si altii. Pe līnga gospodarii, se aflau si gradini de zarzavaturi, precum si culturi de plante textile (in si cīnepa). Araturile se īntindeau īn apropierea satului, īmpre­una cu o parte din pasuni si finete, folosite īn comun. Unele fīnete, ajunse īn proprietate privata, se aflau, īnsa, la o departare mai mare. īntinderea aratu­rilor din regiunile deluroase era, fireste, mai redusa decīt a acelora din vai sau de pe cīmpie. Izvoarele ne arata ca pentru marirea suprafetelor arabile, īn regi­unile mai īnalte se continuau pe o scara destul de īntinsa defrisarile.

Tehnica agricola n-a īnregistrat progrese īnsemnate. īn unele regiuni de ses ale Transilvaniei, se practica cultivarea pamīntului pe trei cīmpuri. īn acest sistem, locul de arat al satului este īmpartit īn trei parti, una cu sema-

880





56 - c. 1180


Fig. 264. -Unelte   agricole din sec. XVI-XVII: 1. Seceri; 2. Sape; 3. Brazdar de plug.


naturi de primavara, alta de toamna si a treia lasata pīrloaga. īn cele mai multe parti ale Transilvaniei, īnsa, si mai ales īn regiunile deluroase, se continua prac­ticarea sistemului celor doua tarlale. Mentinerea acestui sistem de cultura explica productia relativ scazuta de cereale.

Alaturi de agricultura, populatia continua sa se ocupe si cu cresterea vitelor, mari si mici. Pentru executarea muncilor agricole, atīt gospodariile taranesti, cīt si cele feudale, īntrebuintau īnainte de toate boii. Cresterea lor īnsa avea importanta si din punct de vedere al comertului. Caii erau īnca putin īntre-buintati la muncile agricole.

Pasunile bogate din regiunile mai īnalte ofereau posibilitati foarte bune oieritului, care aducea un venit īnsemnat, asigurīnd īn acelasi timp prin produ­sele lui si o parte a necesitatilor gospodariei taranesti. īn padurile īntinse de fag si de stejar se īngrasau turme de porci. Din numeroasele sarcini ale iobagilor fata de stapīnii feudali si fata de stat si din produsele care erau vīndute pe piata, atīt pe cea interna, cīt si pe cea externa, rezulta marea importanta a cresterii animalelor. īn gospodarii, se cresteau tot felul de pasari; īn multe regiuni, era dezvoltata si apicultura.



Mineritul

Dintre bogatiile subsolului transilvanean, ocnele au cunoscut o exploatare mai intensa. Din raportul comi­sarilor regelui Ferdinand, Paul Bornemisza si Gheorghe Werner, care la 1552 au īntocmit o dare de seama despre veniturile principatului, rezulta ca īn acel timp erau exploatate cinci ocne importante: la Turda, Cojocna, Sic, Ocna Deju­lui si Ocna Sibiului. īn afara de acestea, īn partile nordice ale Transilvaniei, īn Maramures, si īn cele estice, īn regiunea locuita de secui, mai existau alte ocne. Cele mai productive erau cele de la Turda si Ocna Sibiului. Sarea cea mai curata, de calitate superioara, se exploata la Ocna Dejului1. Diplomatul si geograful transilvanean G. Reichersdorffer subliniaza, pe la 1550, īn Chorographia Tran-silvaniae, importanta ocnelor de la Turda, afirmīnd ca aproape toata Tran­silvania folosea sare din aceste ocne. Tot de aici, si de la Ocna Dejului, se trimitea sare si peste hotare.

Lucrul īn ocne se efectua de catre taietorii de sare, care erau platiti, parte īn bani, parte īn natura (sare, alimente, postav). Alaturi de taietorii de sare. se aflau multi lucratori iobagi, pentru muncile auxiliare. Taietorii de sare erau īn genere prost platiti. De aceea, ca si īn secolul precedent, se īnregistreaza si īn veacul al XVI-lea miscari īn rīndurile minerilor, care refuza uneori sa mai lucreze. Astfel, la 1551, taietorii de sare din Maramures, din cauza micsorarii simbriei si a altor abuzuri ale camarasilor de la ocne, au parasit ocnele si au plecat la Baia Mare 2.


1          Hurmuzaki,  II/4, p« 711  si urm.

2          Ivānyi, Ket kozepkori sābdnya-statutum, īn  Szdzadok,


 1911, p. 99 si  103.


882


Sarea extrasa din ocnele Transilvaniei era transportata la departari mari, de obicei pe apa, dar si pe uscat, cu ajutorul carelor. īn felul acesta, sarea ajungea pīna la Solnoc, Seghedin sau chiar pīna la Belgrad. Exploatarea ei aducea veni­turi importante vistieriei.

Fierul avea o īntrebuintare larga īn interiorul tarii, iar registrele de socoteli ale oraselor din sudul Transilvaniei - mai ales ale Brasovului si Sibiului - arata ca obiectele de fier erau exportate īn cantitati īnsemnate si īn Ţara Romīneasca si Moldova. Pīna īn secolul al XVII-lea, afara de Rimetea - unde se obtinea fierul de cea mai buna calitate - cunoastem exploatari de minereu de fier īn partile Hunedoarei, apoi la Vascau si īn scaunul Ciuc, la Madaras. Din fier se faceau mai ales unelte necesare agriculturii - pluguri, coase, seceri etc. - dar si obiecte de uz curent: cutite, securi, lacate etc.; se confectionau, fireste, si diferite arme, īnsa īn numar mai redus.

Pe līnga sare si fier, dintre bogatiile subsolului Transilvaniei au jucat un rol īnsemnat aurul si argintul, aurul minelor din Transilvania fiind pretuit si pe piata europeana. īn timp ce, īn a doua jumatate a secolului al XVI-lea, capi­talul arata un interes foarte redus fata de exploatarea celorlalte mine, el se inte­resa de aproape de exploatarea metalelor nobile. īn aceasta vreme sīnt cunoscute mai multe exploatari miniere de aur si argint, cele mai de seama fiind si acum cele de la Abrud, Zlatna, Rosia, Ruda, Brad, Baita, Baia de Cris, Baia de Aries, Baia Mare si Chiuzbaia. O cantitate īnsemnata de aur se obtinea si prin spalarea nisipului unor rīuri, mai ales ale acelora ce izvorau din Muntii Apuseni.

īmpreuna cu aceste minereuri se mai gaseau, īn majoritatea cazurilor, si altele, ca arama si mercurul.

Fata   de   agricultura   si   īndeosebi   fata   de   exploatarea

Mestesugurile si co- rniniera, care arata o dezvoltare lenta, īn a doua jumatate a secolului al XVI-lea, productia mestesugareasca si co­mertul realizeaza un progres mai īnsemnat.

Puterea centrala ducea o politica de īncurajare a negotului si a mestesu­gurilor. Ea a intervenit printr-o serie de masuri care au stimulat dezvoltarea lor. Alteori, īnsa, masurile puterii centrale au stīnjenit activitatea mestesuga­reasca, ca īn cazul limitarii repetate a preturilor, introdusa cu scopul de a stavili tendinta lor de urcare, fenomen general pe pietele europene, care se resimte si īn Transilvania. Masurile luate de principe erau īntregite uneori de cele ale dietei, care a mers mai departe, hotarīnd ca acei mestesugari care, īn semn de protest, nu si-ar procura materie prima īndestulatoare, sau uneltele necesare pentru productie, sa fie pedepsiti cu confiscarea averii si izgoniti din localitate, iar negus­torii sa fie constrīnsi a-si desfasura activitatea mai departe.

Dezvoltarea tehnicii, precum si concurenta dintre centrele mestesugaresti si cea dintre breslasi si nebreslasi au dus la īmbunatatirea calitatii produselor,


56*


883


produsele mestesugarilor transilvaneni reusind sa-si pastreze īntīietatea pe piata interna si un loc important pe piata Ţarii Romīnesti si a Moldovei.

Dezvoltarea mestesugurilor rezulta īn mod concludent si din cresterea specializarii, īnsotita de īnmultirea breslelor. Prin divizarea mestesugurilor vechi, apar ramuri noi, desprinse din mestesugul de baza. La Cluj existau, de exemplu, īn a doua jumatate a secolului al XVI-lea, circa 30 de bresle si aproape 60 de specialitati mestesugaresti. La fel de dezvoltata continua sa fie si viata mestesugareasca la Sibiu, unde sīnt pomenite 29 de bresle, reprezentīnd peste 30 de specialitati. Ceva mai redus a fost numarul breslelor la Brasov, unde dupa datele care ni s-au pastrat existau īn aceasta vreme aproape 20 bresle. Numarul relativ redus al breslelor din acest oras īsi gaseste explicatia īn faptul ca aici s-a format o negustorime care, detinīnd conducerea īn oras, īmpiedica organizarea de noi bresle.

Mestesugurile din tīrguri si cele satesti iau, de asemenea, o dezvoltare din ce īn ce mai mare. Astfel putem aminti, ca exemplu, activitatea īnfloritoare a breslei tesatorilor de postav din Cisnadie, care numara circa 180 de mesteri; tot acolo, īsi desfasurau activitatea aproape 30 de mesteri fauritori de seceri. Orasele mari cauta sa īmpiedice progresele acestor mestesuguri, pentru a-si pastra monopolul asupra productiei si pentru a putea fixa pretul produselor.

īn aceasta vreme iau fiinta doua mori de hīrtie la Cluj si Sibiu.

In a doua jumatate a veacului al XVI-lea, se pot constata unele progrese īn dezvoltarea pietei interne, īn care orasele din centrul Transilvaniei, īn fr\ cu Clujul, īncep sa joace un rol de seama. Registrul de vama al Clujului din 1599 ne permite sa ne dam seama de varietatea marfurilor importate si exportate. Intre marfurile importate - care īntreceau īn valoare pe acele exportate - īntīlnim diferite categorii de postavuri si matasuri, mirodenii si fructe, chimicale, hīrtie, obiecte de metal si felurite « maruntisuri». Marfurile exportate cuprin­deau, pe līnga produse mestesugaresti, produse agricole si animale, ca: grine, faina, unt, cas, miere, ceara, ulei, seu; se exportau apoi boi si fel de fel de piei, īn  cantitati  foarte  mari.

Un rol important īn procesul formarii pietei interne l'au jucat si īn a doua jumatate a secolului al XVI-lea tīrgurile saptamīnale. Reichersdorffer ne-a descrierea Brasovului īn astfel de zile: «... tīrgurile saptamīnale, la care satenii, sīnt asa de vestite, īncīt prin cantitatea de marfuri oferite, ele pot fi nt adevarate iarmaroace. Orasul este piata comerciala principala (emporium) a ve lor si īn acelasi timp atelierul comun pentru orice obiecte. Aici se aduna sexxā, romīni, armeni si greci si, prin marfurile turcesti si prin cele aduse atīt din Moldova, cīt si din Ţara Romīneasca, creste avutia sa »1. Cele mai mari cantitati de pro­duse erau vīndute pe piata oraselor cu ocazia iarmaroacelor, al caror numar varii, dar de obicei se tineau de patru ori pe an - din primavara si pīna īn toamoL

1 G. Reichersdorffer, Chorographia Transilvaniae, īn Script. R«r. Hune-, mi. Schwandtner,  III, p. 218.

884



īn a doua jumatate a secolului al XVI-Iea, negustorii levantini ocupa un loc tot mai īnsemnat īn comertul Transilvaniei. Nemaitinīnd seama de acel drept de depozit, de care se bucurau īnca demult Brasovul si Sibiul, negustorii levantini au ocolit aceste orase si au patruns cu marfurile lor īn Transilvania.

Fig. 265. - Pagina din registrul calfelor de butnari din Cluj, 1591.

La plīngerile negustorilor transilvaneni, dietele au luat masuri īn repetate rīnduri, cautīnd sa opreasca, sau cel putin sa īngradeasca, activitatea acestora. E adevarat īnsa ca principii Transilvaniei au trecut peste masurile restrictive ale dietelor, acordīnd unor negustori italieni si greci privilegiul de a face comert īn inte­riorul tarii.

Cele mai intense legaturi comerciale ale Transilvaniei ramīn si acum acelea cu Ţara Romīneasca si Moldova. Necesitatea acestor legaturi dintre cele trei tari romīnesti si-a gasit expresia īn cuvintele marelui vornic muntean Stanila, care scria brasovenilor, la īnceputul anului 1558: « stiti bine ca fara noi, voi nu puteti fi si tara voastra, Ţara Bīrsei, fara tara noastra nu poate » *.

1 I. Bogdan, Relatiile, p. 234.

885


Fig.   266. - Interiorul   unui   atelier   de   aurari,    de   pe   tabla   aurarilor   din   Brasov,   1556.


Fig.   267. - Interiorul   unui   atelier   de   aurari,    de  pe   tabla    aurarilor  din  Brasov,   1556.


Bistrita, Brasovul si Sibiul continua sa joace un rol de seama īn comertul cu Moldova si Ţara Romīneasca. Sibiul si Brasovul exportau, pe līnga produ­sele lor mestesugaresti, produse straine din Apus sau chiar din Rasarit. Ele trimiteau astfel īn Ţara Romīneasca si mai putin īn Moldova postavuri, covoare, produse mestesugaresti fine, mirodenii, arme, unelte de fier si felurite marun-

Fig. 268. - Orasul Bistrita la  1602, stampa contemporana.

tisuri. īn acelasi timp, ele importau īn aceasta perioada din Moldova si Ţara Romīneasca, īn cantitati considerabile, vite (boi, cai, porci, oi), peste, apoi materii prime necesare diferitelor mestesuguri: piei, blanuri, līna, ceara, precum si vinuri foarte  apreciate.

Dominatia otomana a creat mari greutati īn calea īntretinerii legaturilor comerciale cu alte tari. īn ciuda acestor greutati, s-au putut mentine unele lega­turi cu Polonia, Cehia si Germania.

Dintre drumurile pe care se desfasura comertul extern al Transilvaniei, acel spre Viena, prin Cīmpia Ungara, īsi pierde importanta dupa constituirea pasalīcului de Buda (1541). Negotul practicat īn aceasta directie, chiar cu partile care au ajuns sub stapīnire turceasca, a fost extrem de redus. Se intensifica īn schimb, traficul pe drumul care ducea, prin Satu Mare, la Casovia. La impor­tanta lui a contribuit si faptul ca de la Casovia, el continua īn diferite directii : spre apus īn Cehia si la Viena, iar spre nord la Cracovia. Prin aceste centre negus-

888


toresti, dar mai ales prin Cracovia, Transilvania a putut fi īn legatura directa cu   arterele   comerciale mai īnsemnate.

īsi pastreaza importanta calea de negot ce ducea prin Ţara Romīneasca la Vidin si de acolo spre sud-vest, la Ragusa, care avea legaturi strīnse atīt cu orientul apropiat, cīt si cu Italia. Se stie ca raguzanii, aflati īn posesia unor privilegii comerciale obtinute īnca īn sec. al XV-lea de la sultani, au jucat un rol de seama īn negotul regiunilor sud-dunarene, alaturi de greci, carora le faceau concurenta. Legaturile lor cu Transilvania au devenit mai strīnse īn ultimele decenii ale secolului al XVI-lea. Patrunderea lor a fost usurata de faptul ca la Timisoara, aflata īn aceasta vreme sub stapīnire turceasca, se afla o colonie raguzana.

Drumul care trecea prin Ţara Romīneasca avea si o ramificatie catre rasarit, īndreptīndu-se spre Braila; pe aceasta artera s-a desfasurat o buna parte a nego­tului cu capitala Imperiului otoman.


Situatia   sociala

īn jumatatea a doua a veacului al XVI-lea, s-au produs unele transformari īn structura societatii de pe teritoriul Transilvaniei.

Clasa feudala. īnaintarea turcilor si ocuparea de catre ei a unor teri­torii din regatul feudal maghiar au facut ca multi nobili din acele regiuni sa se refugieze īn Transilvania. īn scurt timp, unii dintre acestia, ca si altii fugiti dinaintea ostirilor imperiale, au reusit sa ajunga si aici īn posesiunea unor proprietati īnsemnate, facīnd sa creasca numarul marii nobilimi. Marea nobilime a cautat prin toate mijloacele sa-si mareasca averea si, prin aceasta, influenta ei politica. Calauzita de acest singur tel, ea provoaca dese tulburari, fiind totdeauna de partea acelui pretendent la stapīnirea Transilvaniei - fie el Ioan Sigismund, fie Ferdinand - care īi promite mai mult, uitīnd de dus­manul principal, de turcii cotropitori. īn deceniul al saptelea al secolului al XVI-lea se vor ridica din rīndurile marii nobilimi cīteva familii, care vor lupta pentru īntīietate, reusind sa ajunga chiar īn fruntea principatului (ca de ex. fami­lia Bāthory).

Partea cea mai numeroasa a nobilimii o formeaza nobilimea mica, pe care se sprijina puterea centrala. Aceasta cauta, īn cursul veacului al XVI-lea, sa ridice din rīndul taranimii si al locuitorilor tīrgurilor elemente care se distinsesera īn razboaie sau prin alte merite, trecīndu-le īn rīndul nobilimii. Acesti nobili sīnt numiti « armalisti » sau nobili cu blazoane. « Armalistii», al caror numar va creste mult īn secolul al XVII-lea, constituiau de pe acum forta militara cea mai īnsemnata a principatului. Pe acelasi drum al īnnobilarii porneau si « pus­casii », categorie taraneasca cu obligatii militare, din jurul cetatilor. La fel e cazul boierilor din Chioar, care, ca si voievozii si cnezii din Maramures sau boierii din Ţara Fagarasului, se bucurau de anumite privilegii. O parte dintre ei ajung īn rīndul nobililor mici, iar alta, cu timpul, va cadea īn iobagie.


889


īn  ce priveste situatia  taranimii,  se poate constata  ca,

Ţaranimea    libera    si     pe ja mij]ocul veacului,  mai  exista o patura de  tarani
iobaga   si   lupta   anti-      ,.,      .   "        ,    ..        "    ,           .           ..          ,        .    ...     , '   ,  ,

fe dala -     ce t '         liberi, in partile marginase ale tarii, unde relatiile feudale au patruns mai tīrziu, si unde unele privilegii, cu care au

fost daruiti locuitorii acestora, i-au aparat de caderea īn iobagie. Dar nobilimea īsi va reīnnoi, īn a doua jumatate a secolului al XVI-lea, atacul īmpotriva taranilor

Fig. 269. - Ţarani romīnidin Transilvania, īnceputul sec. XVII.

liberi, cu scopul de a-i iobagi. Aceasta se poate vedea mai bine īn legatura cu secuii de rīnd. Ţaranii de pe pamīntul craiesc, īn marea lor majoritate, au reusit sa-si pastreze libertatea, deoarece - cum s-a mai aratat1 - privilegiile acordate colonistilor sasi au constituit o piedica īn formarea unei nobilimi īn scaunele sasesti. Aceasta nu īnseamna īnsa ca īntre sasi n-a existat o diferentiere cu caracter de clasa, īntre taranii de rīnd, patriciatul orasenesc cu tendinte feudale si greavii sasi, asa cum credea istoriografia burgheza.

Marea majoritate a populatiei o formeaza iobagimea, care pornise si ea de mai mult timp pe calea diferentierii economice. Una din dovezile care con-firma accentuarea din ce īn ce mai puternica a diferentierii īn cursul secolului al XVI-lea este farīmitarea sesiilor iobagesti si cantitatea diferita a recoltei anuale a iobagilor, stabilita pe baza listelor de dijme.

1 Vezi partea a II-a, cap.  II.

890


Din analiza izvoarelor, īn primul rīnd a urbariilor pastrate din secolul al XVI-lea, rezulta ca, alaturi de iobagii cu sesie īntreaga, care se bucurau de o stare materiala relativ buna, se gaseau foarte multi iobagi care posedau cīte o jumatate de sesie, sau chiar mai putin (1/3 si 1/4). īnmultirea continua a numa­rului jelerilor (inquilini), dintre care unii aveau īnca o bucatica de pamīnt, dovedeste īnrautatirea situatiei taranimii dependente. Datele culese din listele de dijme demonstreaza pauperizarea majoritatii iobagilor. Astfel, cercetīnd situatia iobagilor din partile Tasnadului si Zalaului, adica de pe teritoriul comi­tatului Solnocul de Mijloc din « Partium », pe la 1569, aflam, mai īntīi, ca īn regiunea aceasta deluroasa ocupatiile lor principale erau agricultura si cresterea vitelor. Constatam apoi ca pe teritoriul celor doua districte erau 40 de asezari, din care trei tīrguri, īn total cu 1 500 de familii de iobagi, care produceau circa 27 400 clai de cereale.

Luīnd ca baza recolta anuala a iobagilor, se deosebesc urmatoarele cate­gorii : un numar mic de iobagi īnstariti (4,0 %), care au īn mīinile lor aproape 17% din pamīntul arabil; este īn scadere numarul celor cu o jumatate de sesie (18,7%); tot mai mult se īngroasa numarul iobagilor saraci, cu parti de sesie (35,6%) si al jelerilor (35,9%). Fata de alte regiuni, unde numarul iobagilor lipsiti cu totul de pamīnt ajunge la peste 10%, aici numarul lor este īnca relativ mic (5,0%)\

Situatia iobagilor este asemanatoare si īn cele 9 sate aflatoare īn districtul Eriului din partea nprd-estica a comitatului Bihor. Aici, 260 de gospodarii au produs -la 1570 - circa 5 360 clai de cereale. Pe baza recoltei, pot fi deosebite urmatoarele categorii: iobagi īnstariti (12,3%), care poseda 40% din pamīntul arabil; iobagi cu jumatate de sesie (12,3%), al caror numar este si aici īn scadere; e mare īn schimb numarul iobagilor saraci (30,8 %) si mai ales al jelerilor (33,8 %). De data aceasta, este mult mai mare si procentul iobagilor lipsiti cu totul de pamīnt (10,8 %)2.

Paralel cu dezvoltarea pietei, feudalii cautau sa mareasca tot mai mult obligatiile īn natura ale iobagilor. Ei faceau totul ca, prin cumparare fortata si prin aplicarea altor mijloace, sa puna mīna pe cīt mai multe produse ale taranilor, pentru a le valorifica pe piata la un pret ridicat.

Censul - obligatia īn bani a iobagilor - se platea dupa lotul de pamīnt īn folosinta, sau, cīteodata, dupa numarul animalelor. Valoarea lui varia dupa regiuni; de obicei se platea un florin anual, perceput īn doua rate, primavara si toamna. Achitarea obligatiilor banesti, īntr-o vreme cīnd pe piata se resimtea lipsa de numerar, constituia de multe ori o mare greutate pentru tarani.

Variatele obligatii īn munca constituiau de asemenea o sarcina grea pentru iobagi. Razboaiele si tulburarile interne au cauzat o scadere a numarului bratelor de munca si a vitelor iobagilor, ceea ce a contribuit - alaturi de cresterea rezervei

1          N. Kiss Istvān,  16. szdzadi dezsmajegyzekek, p. 432 - 433.

2          Ibidem, p. 401-402.

891


feudale - la sporirea zilelor de robota si la saracirea iobagului, el fiind nevoit sa lucreze fara vite, numai cu palmele. Cresterea generala a obligatiilor ioba­gilor si mai ales a acelora īn produse si īn bani a dus la īnrautatirea situatiei lor. Iobagii aveau obligatii si fata de biserica catolica, careia-i datorau dijma. Dupa reforma, dijma a ajuns īn mīna principelui, care, de obicei, o arenda stapī-nului de mosie. īn felul acesta, iobagii erau obligati sa dea stapīnului feudal, īn afara de nona, si dijma, adica a zecea parte din produsele agricole si din animalele mici.

Lupta de clasa. Ţaranimea din Transilvania a dus, si īn a doua jumatate a veacului al XVI-lea, o lupta īnversunata īmpotriva exploatarii.

Amploarea luata de aceasta lupta e dovedita de hotarīrile repetate ale dietelor. Nu e vorba numai de parasirea stapīnului feudal, de fuga iobagilor īn interiorul principatului, ci si de parasirea teritoriului acestuia, de trecerea fugarilor peste hotare, mai ales īn Moldova si Ţara Romīneasca. Trecerea iobagilor aici era uneori chiar īncurajata. Astfel, de exemplu, la 1553 Alexandru Lapusneanu, domnul Moldovei, se adresa bistritenilor, rugīndu-i sa permita trecerea acelora care ar dori sa lucreze īn Moldova, unde numarul populatiei, īn urma ciumei care bīntuise tara, se rarise1.

Iobagii recurgeau si la alte mijloace de lupta. Dintr-o scrisoare a genera­lului Castaldo, adresata arhiducelui Maximilian, la 30 iunie 1552, rezulta ca taranii nu mai voiau sa dea ajutor la īntarirea oraselor si cetatilor; ei erau gata ca, la apropierea turcilor, sa se rascoale īmpotriva trupelor habsburgice afla­toare īn Transilvania 2.

Ţaranimea din regiunile marginase ale Transilvaniei īndeplinea de mai multe secole rosturi militare importante, avīnd o situatie juridica deosebita, īntarirea relatiilor feudale si īn aceste parti a dus la rapirea treptata a libertatilor de care taranimea se bucurase pīna atunci. Aceasta a provocat miscari de īmpo­trivire, cum a fost rascoala secuilor din 1562.

īn legatura cu aceasta rascoala de mari proportii, trebuie mentionat ca secuii de rīnd, mai ales dupa formarea principatului, au fost impusi la diferite dari ca si iobagii, uneori darile pretinse de la ei īntrecīnd chiar pe cele platite de iobagi. Pretentiile crescīnde ale fruntasilor, īnmultirea darilor si suprimarea, īn acelasi timp, a unor privilegii, au facut ca secuii de rīnd sa ridice armele īmpo­triva celor privilegiati.

Izbucnirea rascoalei a fost provocata de « multele mizerii, nelegiuri si silnicii comise de fruntasi fata de comunitate »3. Secuii au fost īndemnati la rascoala si de Melhior Balassa, care, parasind pe Ioan Sigismund, trecuse de partea lui Ferdinand, precum si, dupa cīt se pare, de domnul Moldovei, Despot voda,

1          Hurmuzaki, XV/l, p. 491.

2          lbidem, H/5, p. 24.

3          Mon. Comit. Regni Transylvaniae,  II,  p.  202.

892



care nazuia sa recapete stapīnirea celor doua cetati,   Ciceul si Cetatea de Balta. Secuii rasculati s-au adunat la īnceputul lui aprilie 1562 la Odorhei si au ales trei capitani din mijlocul lor. Rasculatii ar fi dorit sa atraga de partea lor si masele sasesti, si de aceea au trimis emisari la Sighisoara, Medias, Bistrita, Brasov si Sibiu. Trimisii secuilor cautau sa arate sasilor ca nobilimea este dusmanul lor comun. Cunoscīnd situatia sociala a oraselor transilvanene, īn care lupta de clasa a capatat un caracter tot mai accentuat, nu e de mirare faptul ca con­ducerea oraselor sasesti privea de la īnceput cu dusmanie rascoala.  īncercarile rasculatilor au ramas astfel fara rezultat, iar patriciatul oraselor sasesti s-a grabit sa contribuie cu bani la cheltuielile militare necesare īnabusirii rascoalei. Fortele rasculatilor au fost slabite si prin faptul ca, pornind īmpotriva privilegiatilor, ale caror conace au īnceput sa le incendieze si sa le nimiceasca, s-au īmpartit īn doua grupuri: grosul rasculatilor s-a oprit la Hoghilag, līnga Dumbraveni, iar o parte mai mica, īnaintīnd spre Tīrgu-Mures, si-a asezat tabara īn apropierea satului Oaia, īn valea Nirajului. La īnceput, rasculatii au obtinut unele succese, punīnd pe fuga unitatile trimise īmpotriva lor. Ostile lui Ioan Sigismund, unin-du-se cu trupele respinse mai īnainte, au reusit sa zdrobeasca tabara cea mica a rasculatilor, iar cei din tabara cea mare s-au īmprastiat, fara a se ciocni cu oastea feudalilor. A urmat o crīncena represiune, hotarīta īn dieta de la Sighisoara din

20 iunie 1562.

Pentru a īmpiedica o eventuala noua rascoala a secuilor de rīnd, s-au ridicat doua cetati: una, numita « Secuiul ataca » (Szekelytāmad), a fost ridicata īn scaunul Odorhei, iar cealalta, «Secuiul regreta» (Szekelybānja), īn Trei Scaune. Capitanii acestor cetati puteau nu numai sa supravegheze miscarea secuilor, ci,

la nevoie, s-o si reprime.

Rascoala a avut īnsemnate urmari de ordin economic si social. Dieta a con­sfintit noile raporturi de clasa, declarīnd ca fruntasii secuilor - primores si primi' pili - sīnt considerati nobili. Ei aveau o singura obligatie: sa presteze ser­viciul militar, fiind scutiti de orice dari si dispunīnd de iobagii lor ca si ceilalti stapīni feudali. O parte a secuilor de rīnd a fost trecuta, mai ales dupa 1566, īn dependenta celor privilegiati, iar restul a ajuns sub autoritatea principelui, ridicīndu-li-se drepturile de care se bucurau mai īnainte. Acest act purta īn sine germenii rascoalelor viitoare. De cīte ori li se va oferi prilejul, secuii de rīnd se vor ridica la lupta, pentru a scapa de iobagie.

Cu ocazia alegerii lui stefan Bāthory, cīnd au īnceput īn Transilvania luptele pentru tron, secuii de rīnd au pus din nou mīna pe arme, socotind momen­tul potrivit pentru recīstigarea libertatii, dar īn curīnd au fost zdrobiti. Ei s-au alaturat apoi īn numar mare ostirii lui Gaspar Bekes, care, īn 1575, s-a ridicat īmpotriva lui stefan Bāthory. Acesta din urma iesind victorios, multi dintre secui au suferit pedepse grele, fiind condamnati la moarte si executati. Secuii de rīnd au īncercat sa-si redobīndeasca libertatea si cu ocazia expeditiei din 1595, cīnd principele Sigismund Bāthory i-a trimis īn ajutorul aliatului sau,

893


Mihai Viteazul, atacat de turci. īnainte de a porni īn campanie, secuii au cerut sa li se redea libertatile pierdute, ceea ce Bāthory, constrīns de īmprejurari, le-a acordat. Dupa expeditie, la dieta din decembrie 1595, Bāthory a revocat liber­tatile promise, ceea ce a facut ca secuii de rīnd sa se rascoale din nou. Rascoala lor a fost si de data aceasta īnabusita cu multa cruzime.

Ca īn celelalte tari, asa si īn Transilvania lupta de clasa īn veacul al XVT-lea a īmbracat si caracter religios. Iobagii oprimati si exploatati, tinuti de-a rīndul secolelor īn misticism, neavīnd nici un ajutor si nevazīnd nici o iesire din situatia lor disperata, asteptau aparitia unui conducator, unui « om al domnului », care sa-i scape de greutati, de apasare.

Ţaranimea de prin Salaj, Satu Mare si din regiunea Tisei, pe la 1569, a īn­ceput sa se adune īn jurul lui Gheorghe Craciun, taran din partile Baii Mari, privit ca «trimis al lui Dumnezeu ». El era numit de contemporani « Omul Negru », din cauza unei pete negre pe care o avea pe corp. Centrul activitatii lui a fost īn apropierea orasului Debretin, unde s-au adunat tarani veniti de la mari depar­tari. Gheorghe Craciun le vestea razboiul de eliberare - nu cu forta armelor, ci numai cu ajutorul lui Dumnezeu, cum spunea el - de sub stapīnirea turceasca si de sub cea feudala. Cu toate acestea, o parte a taranilor, alaturi de care s-au strīns si numerosi locuitori ai tīrgurilor, soldati si nobili de rīnd, aveau arme asupra lor, pe care nu au īntīrziat sa le īndrepte si īmpotriva preotilor si nobi­lilor. Nu-i de mirare daca multi nobili - dupa spusele unui contemporan - si-au adus aminte cu groaza de cele petrecute īn timpul lui Doja. Patriciatul din Debretin - unde mestesugarii breslasi duceau o lupta dīrza īmpotriva patricia­tului de la conducerea orasului - nu vedea cu ochi buni srrīngerea unui mare numar de tarani īn apropierea orasului, deoarece prezenta acestora a dat o si mai mare intensitate luptei de clasa. Pe turci īi nelinistea de asemenea adunarea taranilor, al caror numar atingea cīteva mii si despre care aflau ca se pregatesc īmpotriva lor. Cīnd apoi o parte a taranilor a īncercat sa cucereasca cetatuia de frontiera Balaszentmilclos din mīna turcilor, fara arme, cum le predica Omul Negru, au suferit o grea īnfrīngere.

Dupa scurt timp, patricienii din Debretin, cu ocazia unei īncaierari īn oras, au pus mīna pe Omul Negru si au ordonat decapitarea lui. Un capitan al sau, Vasile Suciu, din Baia Mare, a vrut sa strīnga din nou la lupta pe tarani. Nobi­limea īnsa, īngrozita de rascoalele taranilor pornite cu cīteva decenii mai īnainte, a caror amintire era īnca vie, a trimis īmpotriva taranilor detasamente de ostasi, care i-au īmprastiat, dupa ce l-au ucis si pe noul lor capitan *.

P-  J19 si urm.

La sfīrsitul secolului al XVI-lea, īn 1599, o data cu vestea victoriei repurtate de Mihai Viteazul asupra lui Andrei Bāthory, taranimea transilvaneana, īn frunte cu taranii romīni, s-a pus īn miscare īmpotriva nobililor asupritori. Rascoala, la care au luat parte iobagii, fara deosebire de neam, a cuprins o parte īnsemnata

894



a Transilvaniei. La rugamintea repetata a nobililor de aici, Mihai Viteazul a luat masuri de īnabusire a rascoalei. īn fata fortelor noii stapīniri, majoritatea taranilor s-au  īntors  acasa, o buna parte a lor īnsa  a luat drumul   bejeniei.



Orasenimea si lupta de clasa īn orase

Raporturile dintre diferitele paturi orasenesti īn peri­oada aceasta devin tot mai īncordate. E timpul ascutirii contradictiilor de clasa, cīnd lupta este īndreptata īmpo­triva patriciatului urban, care avea īn mīinile sale conducerea orasului. Meste­sugarii organizati īn bresle, ajutati de cei nebreslasi si de elemente plebeene, īncearca sa smulga puterea din mīna patriciatului. Lupta aceasta a luat o amploare tot mai mare. Ea si-a gasit cea mai īnalta expresie īn miscarile care au avut loc īn 1556, la Sibiu, si īn 1557, la Brasov.

Miscarea din Sibiu a izbucnit la 1 aprilie 1556, īntr-un moment important si din punctul de vedere al politicii externe, caci se punea din nou problema stapīnirii Transilvaniei īntre cele doua puteri rivale, Imperiul habsburgic si turcii. Cu cīteva saptamīni īnainte, reprezentantii celor trei «natiuni» privilegiate hotarīsera - la ordinul sultanului Soliman I - reinstalarea lui Ioan Sigismund si a mamei sale Isabella, detronati cu cinci ani īnainte.

Miscarea nu a fost provocata de acest eveniment, cauzele ei gasindu-se īn situatia social-economica din Sibiu. Schimbarea politica īnsa a oferit un prilej potrivit izbucnirii violente a contradictiilor. Patriciatul din Sibiu nu numai ca reusise sa concentreze īn mīinile sale comertul cu ridicata, ci cauta sa-si pas­treze o situatie avantajoasa si īn negotul cu amanuntul. Ba mai mult, cīteva familii din rīndurile patriciatului, cu situatie economica foarte īnfloritoare, izbutisera sa monopolizeze, timp de mai multe decenii, conducerea orasului. Antagonismul dintre patricieni si mestesugarii de rīnd din Sibiu a luat īn 1556 amploarea unei rascoale. Izbucnirea ei a fost alimentata īntrucītva si de marele incendiu din 31 martie, care a mistuit mai mult de jumatate din oras.

īn ziua de 1 aprilie 1556, mestesugarii, īnarmati, sprijiniti puternic de calfe, ucenici si de plebea urbana neorganizata, dupa ce au omorīt pe judele regesc, Ioan Roth, reprezentantul local al puterii centrale, si dupa ce au pus pe fuga pe mai multi membri ai consiliului orasenesc, au devenit stapīni pe oras. Ei au īncredintat conducerea unui « capitan », care trebuia sa īngrijeasca nu numai de administrarea orasului, ci si de aprovizionarea si securitatea populatiei1.

Nu cunoastem activitatea noii conduceri, dar se constata ca, īn scurt timp, īntre opozitia mestesugareasca si cea plebeiana au izbucnit neīntelegeri, care au permis patriciatului ca, dupa tratative duse cu breslele, sa puna din nou, pe la mijlocul lunii aprilie, mīna pe putere. La īnceputul lunii mai, cīnd se simtea stapīn pe situatie, patriciatul trece la contraactiune, luīnd severe masuri īmpotriva rasculatilor. Unii dintre conducatorii rascoalei au fost condamnati la

1 A. Scheiner, Die Sprache des Teilschreibers Qeorg Dollert. Anexa, īn Archiv des Vereins, XLVII, 1933, p. 32 si urm.; Quellen, IV, p. 517-518.


895


.


moarte si decapitati iar altii expulzati. Miscarea aceasta de mare amploare dove­deste īntarirea luptei de clasa īn sīnul populatiei acestui important centru orasenesc.

Rascoala mestesugarilor sibieni din 1556 nu a fost o miscare urbana izo-lata. Un an mai tīrziu are loc tentativa de razvratire condusa de blanarul Gheorghe din Brasov, īndreptata īmpotriva patriciatului din acest oras. Desi izvoarele pas­trate ne dau foarte putine informatii īn aceasta privinta, amploarea miscarii poate fi judecata dupa masurile care s-au luat īmpotriva conducatorilor. Dupa arestarea lui Gheorghe blanarul de catre organele orasenesti, regina Isabella īnsasi poruncea ca « tulburatorului pacii si linistei publice si atītatorului la razvratirea īmpotriva conducerii » sa i se taie capul1.

Miscarea de mare amploare de la Sibiu din 1556 si īncercarea de razvra­tire de la Brasov din 1557 arunca lumina asupra īntaririi luptei de clasa si īn sīnul populatiei oraselor īn a doua jumatate a secolului al XVI-lea.

Dezvoltarea mestesugurilor a dus īn cursul secolului al XVI-lea la īntarirea unei minoritati de mestesugari-patroni, care acapareaza conducerea breslelor, exploatīndu-si calfele si ucenicii, precum si pe mesterii saraci. Faptul acesta a adīncit contradictiile dintre patroni si calfe. Manifestari ale unor astfel de contra­dictii se īntīlnesc, de pilda, la Cluj, unde, īn mai 1576, calfele de argintari au īntrerupt lucrul si, adunīndu-se pe strazi, au pretins īmbunatatirea conditiilor de munca si sporirea retributiei. Doleantele calfelor arunca lumina asupra con­ditiilor lor de trai. īn memoriul lor se spune, īntre altele, ca patronii concediau calfele dupa bunul lor plac si refuzau sa le plateasca leafa īnainte de a vinde obiectele pe care le lucrasera, cu toate ca existau calfe lipsite cu totul de mijloace de existenta. Patronii, cu sprijinul conducerii orasului, din care faceau parte mai multi mesteri, au īnabusit miscarea calfelor, aruncīnd īn īnchisoare pe condu­catorii acestora. Prin rezistenta calfelor se obtine eliberarea celor īnchisi, dar, deoarece ei lupta izolat, revendicarile lor ramīn nesatisfacute. Pentru a pune capat acestor framīntari, noile statute din mai 1591 luau masuri foarte severe īmpotriva calfelor. Confirmarea statutelor, la 23 august 1591, de catre principele Sigismund Bāthory a provocat o noua « greva » a calfelor de argintari. Nu se cunosc urmarile acesteia, dar miscarile repetate ale calfelor de argintari din Cluj sīnt o dovada elocventa a luptei neīncetate pe care au dus-o elementele exploa­tate  din  cadrul  breslelor.

BIBLIOGRAFIE

I. Lucrari teoretice

Marx, K., Capitalul, voi. I si voi. III, partea a II-a, Bucuresti, 1948 sl  1956.

-        Contributii la  critica  economiei politice, Bucuresti,   1954.
Marx, K..-F. Engels, Opere, voi. IX, Bucuresti, 1959.

Lenin,  V.  I.,  Opere,  voi.  3,  Bucuresti,   1951.

-        Statul si revolutia, īn Opere, voi. 25, Bucuresti,  1954.

1 Arh. Stat. Brasov, Fondul Privilegii, nr. 468.

896


II. Izvoare        ,

Bezviconi, G., Calatori rusi tn Moldova si Muntenia, Bucuresti, 1947.

Bogdan, I., Documente si regeste privitoare la relatiile Ţarii Romīnesti cu Brasovul ti Ungaria

īn sec. XV si XVI, Bucuresti, 1902. Botero, G" Le relazioni universali, Bergamo,  1596. Chronicon  Fuchsio-LupinO'Oltardinum   sive   Annales   Hungarici   et  Transilvaniei,  Bratov,

1847-1848.

Cronicile slavo-romīne din sec. XV-XV/, publicate de Ion Bogdan, editie revazuta ti comple­tata de P. P. Panaitescu, Bucuresti, 1959.

Documente privind istoria Rominiei, A, Moldova si B, Ţara Romīneasca, veac. XVI, Filitti, L, C, Documente din arhivele Vaticanului, voi.  II, Bucuresti,  1914. Gereb,  Laszl6,   A hazai osztdlyharcok irodalma 1525-1660, Budapesta,  1955. Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria romīnilor, voi. II/4, U/5, ZII/1, XI, XV/l. Iorga,  N.,  Studii si  documente,  voi.  I - II.

-        Acte si fragmente, voi. I.

Istoria Ţarii Rominesti, 1290 - 1690. Letopisetul Cantacuzinesc, ed. C. Grecescu si  D. Simo-

nescu, Bucuresti,  1960.

IvAnti, B., Ket kozepkori sābdnya-statutum, īn Szdzadok, 1911, p. 10 - 30, 98 - 113 si 187-195. Jako, Zsigmond, A gyalui vdrtartomdny urbdriumai, Cluj,  1944. Kiss,   Istvān  N.,   16. szdzadi   dezsmajegyzekek,  Budapesta,   1960. Legrand, E., Deux vies de Jacques Basilicos, Paris, 1889. Monumenta Comitialia Regni Transylvaniae, voi.  I-IV,  1875 - 1878. Pascu, stefan, Petru Cercel si Ţara Romīneasca la sfīrsitul sec. XVI, Sibiu, 1944. Quellen  zur Qeschichte der Stadt Kronstadt, voi. IV, Brasov, 1903. Reichersdorffer,    G.,   Chorographia    Transilvaniae,   īn    Script.   Rer.   Hung.,   voi.   III,

ed. G.  Schwandtner, Tyrnaviae, 1765. Scheiner, A., Die Sprache des Teilschreibers Qeorg Dollert.  Anexa īn Archiv des Vereini,

XLVII, 1933, p. 1-207. Szamoskozy,  Istvān, Torteneti maradvdnyai,  1542-1608, īn Mon. Hung. Hist. Scriptores,

voi. XXX, Budapesta 1880. īn romīneste I.  Craciun, Cronicarul Szamoskozy

si īnsemnarile lui privitoare la romīni, Cluj, 1928, Szikely okleveltar, voi. II, Cluj, 1876. Takāts, Sāndor, A mārmarosi sābdnydk jSvedelme 1551/2 as 1600/ 1-ben, īn Magyar Qazdasdg'

tortenelmi Szemle, 1899, p. 192-195. Tomassi,   G.,   Delle   guerre   et  rivolgimenti   del  regno   d'Ungaria  e    della   Transilvania,

Venetia,  1621. Ureche,   Gr.,   Letopisetul  tarii Moldovei,  ed.  P.   P.   Panaitescu,  ed.   a   Ii-a,    Bucuresti,

1958. Veress, A.,    Documente   privitoare   la   istoria   Ardealului,   Moldovei   si   Ţarii   Romīnesti,

voi. I-II, Bucuresti, 1929-1930.

III. Lucrari generale

CostAchel,   V.-P. P.   Panaitescu-A.   Ca zacu,   Viata   feudala   in   Ţara   Romīneasca   ti

Moldova   (sec. XIV-XVII), Bucuresti,  1957. Kovari, LXszl6, Erdely tortenelme, voi.  III, Pesta,  1860. Metes, st., Relatiile comerciale ale Ţarii Romīnesti cu Ardealul pīna īn veacul al XVlll-lea,

Sighisoara, 1921. Pascu, st., Mestesugurile din Transilvania pīna īn secolul al XVI-lea, Bucuresti, 1954.


57 - c. 1180


897


1-2.  Dezvoltarea social-economica si politica a Moldovei si  Ţarii Romīnesti

Berza, M., Haraciul  Moldovei si Ţarii Rominesti  īn sec.  XV-XIX,  īn  St.  mat.  ist.  medie,

voi. II, 1957, p. 7-47. Cihodaru, Ci Contributii la cunoasterea obstii taranesti īn Moldova, īn St. cerc. st., Iasi, VII,

1956, fasc.  1, p.  1-34. Iues, A., stiri īn legatura cu exploatarea sarii īn Ţara Romīneasca pīna īn veacul al XVIII-lea,

īn St. mat. ist. medie, voi. I,  1956, p.  155-197. Iorga, N., Istoria armatei romīnesti, voi. I, Bucuresti, 1929.

Lehr, L., Comertul Ţarii Romīnesti si Moldovei īn a doua jumatate a sec. XVI fi īn prima ju­matate a sec. XVII, īn St. mat. ist. medie, voi. IV,  1960, p. 223-306. Mioc, Damaschin, Despre modul de impunere si percepere a birului īn Ţara Romīneasca pind

la 1632, īn St. mat. ist. medie, voi. II, 1957, p. 49-116. Mioc, D.-H. Chirca-st.   stefanescu,   L'evolution   de   la   rente  feodale    en   Valachie   et

en Moldavie du XlV-e au XVIlI-e siecle, īn ~Nouvett.es etudes d'histoire, voi. II,

Bucuresti,  1960, p. 221-252. Olteanu,  st.,  Mestesugurile  din Bucuresti  īn secolele XVI-XVII,   īn  Studii, XII,   1959,

nr. 5, p. 71-112. Otetea, A,, Consideratii asupra trecerii de la feudalism la capitalism īn Ţara Romineascd ti

Moldova, īn St. mat. ist. medie, voi. IV, 1960, p. 307 - 390. Panaitescu, P. P., Dreptul de stramutare al taranilor īn tarile romīne pīna la mijlocul secolului

al XVII-lea, īn St. mat. ist. medie, voi. I, 1956, p. 63 - 122.

-        Marea adunare a tarii, institutie a orīnduirii feudale īn tarile romīne, īn Stuci:.
X,   1957, nr. 3, p.  153-165.

Grecu, Al. (P. P. Panaitescu), Rascoala taranilor din Moldova, īn anii 1563-1564, īn Studii. VI,  1953, nr. 2, p. 201-213.

-        īnceputurile   dreptului   scris   in   limba  romīna,   īn   Studii,   VII,   1954,   nr.   4,
p. 215-228.

Stanescu, Eugen, Colaborarea militara dintre romīni si cazaci īn ultimul sfert al veacului al XVI-lea, īn Studii, VII, 1954, nr. 3, p. 119-144 si nr. 4, p. 187-213.

3. Situatia social-economica a Transilvaniei

Cselenyi, B., A szekely felkelok es a szdszok kapcsolatairāl 1562-ben, īn Buletinul Univ. V. Babe;

siBolyai, Cluj, seria st. sociale, voi.  I,  1956, nr.  1-2, p.  191 - 198. Dobosi, Al., Exploatarea ocnelor de sare din Transilvania īn evul mediu (secolele XIV-XVI/,

īn St. cerc. ist. medie, II,  1951, nr.  1, p.  125 - 166.

-        Din framīntarile calfelor de aurari din  Cluj īn a doua  jumatate   a   veacului   al
XVI-lea, īn St. cerc. ist. medie,  1950, nr.  1, p.  112-119.

Goldenberg, S., Brasovul la mijlocul secolului al XVI-lea si īncercarea de razvratire din 1557, īn Buletinul Univ. V. Babes si Bolyai, Cluj, seria st. sociale, voi. I, 1956. nr. 1-2, p. 201-215.

-        Clujul īn sec. XVI. Productia si schimbul de marfuri, Bucuresti,  1958.
Gondisch, G., Der Hermannstadter Aufstand des Jahres 1556, īn Forschungen zur Volks- und

Landeskunde,  1959, nr.   1, p.  75-110. Jickeli, O. F., Der Handel der Siebenbiirger Sachsen in seiner geschichtlichen Entwicklung. in

Archiv desVereins, XXXIX, 1913, p. 33-184. Manolescu, R., Le role commercial de la viile de Brasov dans le sud-est de l'Europe au XVI-e

siecle, īn Nouvelles etudes d'histoire, voi. II, Bucuresti,  1960, p. 207-220. Pascu, st., Mijcari taranesti prilejuite de  intrarea  lui   Mihai  Viteazul   in   Transilvanul. īn

St. mat. ist. medie, voi.  I,   1956,  p.   123 - 154.












Document Info


Accesari: 3144
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )