Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































DOMNIA LUI ALEXANDRU IOAN CUZA (1859-1866)

istorie












ALTE DOCUMENTE

Latinitate si dacism
AL DOILEA RaZBOI MONDIAL iN EUROPA
România în relatiile internationale 1939-2006
ATITUDINEA MISCARII LEGIONARE FATA DE DICTATUL DE LA VIENA
Sesiunea stiintifica anuala a Institutului de Istorie \"George Barit\" (Departamentul de Cercetari Socio Umane)
MESAJUL LUI BUDDHA: DE LA TEROAREA ETERNEI REINTOARCERI LA BEATITUDINEA ABSOLUTULUI
BRAHMANISM SI HINDUISM: PRIMELE FILOSOFII SI TEHNICI ALE SALVARII
LUMEA ROMANA LA BIZANTINI
ECONOMIA DACICA
ARANJAMENTE, INTELEGERI - DECLANSAREA COLECTIVIZARII TOTALE IN ROMANIA

DOMNIA LUI ALEXANDRU IOAN CUZA (1859-1866)

-ACŢIUNEA POLITICĂ SI LUPTA DIPLOMATICĂ PENTRU RECUNOAsTEREA UNIRII DEPUNE (1859 - 1861).



-DOMNUL SI ADUNAREA ELECTIVĂ, DOUĂ FORŢE OPUSE ÎN OPERA DE EDIFICARE A ROMÂNIEI MODERNE.

-GUVERNUL MtHAIL KOGĂLNICEANU (1863-1865). SECULARIZAREA AVERI­LOR MĂNĂSTIREsTI. LEGEA RURALĂ. LOVITURA DE STAT DIN 2 MA11864.

Uriasul entuziasm stârnit de dubla alegere a lui Alexandru I.Cuza, pretutindeni unde traiau români, nu putea în nici un fel sa ascunda situatia complexa în care se gasea noul stat.

De la începutul domniei sale, Alexandru I. Cuza â actionat în sensul vointei Adunarilor ad-hoc. în plan international, el a declansat o campanie diplomatica energica pentru recunoasterea de catre Marile Puteri, a faptului împlinit la 24 ianuarie 1859, adica a dublei alegeri, si pentru unirea deplina. Convins fiind ca peste obstacole de tot felul Principatele vor obtine în cele din urma statutul solicitat, Alexandru I. Cuza nu s-a temut sa grabeasca momentul asteptat. între anii 1859-1862, unificarea unor institutii pâna atunci separate trebuia sa avertizeze ca tara e dispusa sa-si ia soarta în propriile mâini si ca actul de la 24 ianuarie este ireversibil.

Odata unirea deplin recunoscuta, chiar daca numai pe durata domniei si vietii lui Cuza, eforturile sale s-au îndreptat spre înfaptuirea marelui program de reforme care va edifica'România moderna. Dar luptatorii de la 1848 se vor gasi acum pe pozitii diferite.

Opozitia marilor proprietari (tematori de a-si pierde o data cu pamântul si puterea politica) se alatura celei "rosii", liberale, constituita din personalitati politice care actionasera pentru Unire si dubla alegere a lui Alexandru I. Cuza, dar pe care acesta nu le cointeresase în marea sa opera politica.

Domnul nu avea de ales; respinse de Adunarea electiva, reformele nu puteau fi impuse decât printr-un act de autoritate pe care Alexandru I. Cuza nu ezita sa-l înfaptuiasca. Dupa ce secularizarea averilor manastiresti, legea electorala, legea rurala, legea instructiunii, legea comunala, legea organizarii armatei s\ Codurile civil si penal au devenit realitate, acesta a considerat ca îi mai ramânea de înfa 121x231b ptuit doar, pentru a pune în practica integral hotarârile Adunarilor din 1857, instalarea printului strain.

Scrisoarea pentru Napoleon al ///-/ea, din 1 octombrie 1865, si mesajul pentru cele doua camere ale Parlamentului, de la începutul lui decembrie, aratau clar ca domnul Unirii îsi îndeplinise misiunea.

87


Stema reunita a Moldovei si Ţarii Românesti


Alexandru loan Cuza


Actiunea politica interna si lupta diplomatica pentru recunoasterea Unirii depline (1859-1861). Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 reprezenta primul pas pe calea înfaptuirii statului national român unitar. Impusa sub o puternica presiune populara, cu deosebire la Bucuresti, alegerea ca domn al Ţarii Românesti a lui Alexandru loan Cuza avea sa-si gaseasca o confirmare deplina la marea manifestare prilejuita de sosirea alesului natiunii în capitala munteana, ce avea sa devina, peste numai câtiva ani, capitala tuturor românilor.

Dar odata încheiate manifestarile prilejuite de dubla alegere, Alexandru I. Cuza îsi dadea seama ca Principatele aveau sa rezolve grele si complicate probleme, cea mai stringenta fiind recunoasterea internationala a alegerilor Faptul împlinit la 24 ianuarie 1O59 era considerat de Poarta si de Austria drept o încalcare a Conventiei de la Paris. Situatia creata în cele doua Principate urma sa faca, de altfel, obiectul unei noi Conferinte internationale, care se deschidea la Paris, la 26 martie/7 aprilie - 25 aug./6 sept. Misiuni speciale, conduse de persoane apropiate lui Alexandru I. Cuza, au vizitat capitalele Marilor Puteri garante si au reusit sa câstige sprijin pentru cauza româneasca. înca în a doua sedinta a Conferintei (1/13 aprilie) Franta, Rusia, Anglia, Prusia si Sardinia au recunoscut dubla alegere. Imperiul Otoman si Austria însa tergiversau; mai mult, se afla ca se punea la cale o interventie militara peste Dunare. Alexandru I. Cuza raspunse energic. La 20 aprilie, la Floresti, între Ploiesti si Câmpina, armata moldo-munteana era concentrata spre a face fata oricarei situatii. Dupa


alte amenintari, sub presiunea celorlalte puteri garante, Poarta a acceptat oficial, o data cu Austria, în a 3-a sedinta a Conferintei de la Paris (25 august/7 septembrie), sa recunoasca, la rândul ei, dubla alegere. Detensionarea situatiei, atât în relatiile cu Imperiul Otoman, cât si cu cel Habsburgic, îl determina pe domn sa ordone închiderea taberei de la Floresti{\ 1 septembrie 1859).

Astfel împlinita recunoasterea situatiei de fapt, impusa la 24 ianuarie, obiectivul imediat urmator era acceptarea de catre puterile garante a Unirii depline. Este sarcina pe care domnia si sfetnicii apropiati ai acesteia au reusit s-o încheie cu succes la capatul a doi ani de insistente negocieri diplomatice si de hotarâta actiune interna. .




Fara a astepta verdictul altor reuniuni internationale, Alexandru I. Cuza a trecut la unificarea aparatului de stat, remediind din mers consecintele hotarârilor adoptate prin Conventia de la Paris. Misiunile diplomatice ale Principatelor la Constantinopol erau reunite înca în cursul anului 1859 (martie), cu Costache Negri, recunoscut chiar de catre Poarta, drept unic reprezentant al celor doua tari Unificarea armatei începea cu deplasari de iwiitati militare moldovene, la Bucuresti si muntene, la lasi; tabara de la Floresti s-a bucurat de o comanda unica. în cursul anului 1860, statele majore, instructia, administratia si intendenta au fost asezate sub o singura autoritate, iar aceeasi persoana - generalul Ion Emanoil Florescu- a fost numita în functia de ministru de razboi în ambele tari. fn serviciul telegrafului moldovean si muntean este numit Cezar Librecht inspector general. La 26 octombrie/7 noiembrie 1860, domnul a inaugurat Universitatea din lasi, la început cu 4 facultati: drept, filosofie (litere), stiinte si teologie.

La Focsani, nu fara dificultati, îsi începuse activitatea Comisia Centrala care, potrivit Conventiei de la Paris, trebuia sa elaboreze legile, comune celor doua tari. în cei trei ani de activitate (1859- 1862) din proiectele sale au fost aprobate de Adunarea, electiva si promulgate de domn doar cele referitoare la Curtea de Casatie si la domeniul funciar (care traducea în fapt principiul egalitatii fiscale).

Raporturile cu acele puteri garante care se aratau ostile unirii sau care jucasera, în trecut, un rol important în viata Principatelor (Rusia, în anii "protec­toratului") au fost bazate, înca din primii ani ai domniei lui Alexandru I. Cuza, pe respectarea nestirbita a autonomiei tarii nou-constituite. Astfel, prezenta militarilor otomani va fi categoric interzisa, iar Poarta va fi obligata, în vara anului 1860, sa renunte la pasapoartele sale solicitaîe calatorilor români, în mai multe situatii supusii Imperiului fiind retinuti pentru ca au produs diverse neorânduieli. Austria, vehement dusmanoasa, a trebuit sa accepte ca legile statului român sunt valabile si pentru locuitorii cezaro-craiesti aflati aici cu afaceri. Maghiarii si polonezii, care vroiau sa ramâna în Principate sau sa tranziteze spre alte regiuni, sunt protejati de guvern si de domn în spiritul dreptului la azil politic, oferindu-li-se la plecare chiar mijloacele necesare. Cooperarea statului român cu emigratia revolutionara maghiara, în sensul unei actiuni comune în Transilvania si Ungaria, nu a dat rezultatele asteptate întrucât a fost mereu conditionata de buna întelegere a conducatorilor unguri cu cei ai românilor de peste munti.

Desigur, Franta, apoi Rusia, Italia si Prusia erau de acord cu unirea deplina. Alexandru I. Cuza astepta hotarârea Conferintei de la Constantinopol

89


convocata în acest scop. Cum era de asteptat, înca din prima sedinta Poarta a cerut dreptul de interventie în Principate, în cazul unor noi încalcari ale Conventiei de la Paris, iar Austria a admis unirea doar pe durata domniei lui Alexandru I. Cuza. La începutul lunii noiembrie 1861 firmanul Unirii era prezentat, dar în conditii considerate, în tara, inacceptabile. într-o scrisoare catre C. Negri, domnul afirma ca sunt de asteptat mari complicatii interne si ca îsi declina raspunderea.

Fermitatea lui Alexandru I. Cuza, reactia energica aXamerelor si a guver­nelor, pozitia intransigenta a lui C. Negri si atitudinea favorabila a majoritatii Marilor Puteri garante si-au facut în cele din urma efectul. La capatul Conferintei, Poarta a elaborat un nou firman (4/16 decembrie 1861) prin care a renuntat la conditiile anterior solicitate, Austria pastrându-si vechea pozitie.

Cu o zi înainte, 3/15 decembrie 1861, convins ca Unirea deplina a fost recunoscuta, Alexandru loan Cuza afirma ca "înalta Poarta si toate. puterile garante au aderat la Unirea Principatelor... Unirea va fi asa precum România o va simti si o va dori".,   

Domnul si Adunarea electiva, doua forte opuse In opera de edificare a României modeme. Recunoasterea internationala a dublei alegeri si a Unirii de­pline deschidea perspectiva înfaptuirii României modeme. O noua lege electorala, care sa sporeasca accesul fortelor productive, a întreprinzatorilor în primul rând, la viata politica, o lege rurala al carei continut principal - desfiintarea clacii si împroprietarirea - sa dea taranilor sentimentul ca au o patrie, legea instructiunii, prin care sa se asigure accesul neîngradit la învatatura tuturor copiilor tarii si, nu în ultimul rând, o lege a secularizarii averilor manastiresti, care sa restituie poporului român venitul unui sfert din suprafata tarii sale, îsi asteptau înfaptuirea.

Toata aceasta exceptionala opera juridica - fara precedent în trecut -trebuia realizata cu o Adunare alcatuita, în majoritate, din mari proprietari si cu un guvern unic care avea în frunte un remarcabil barbat de stat, conservatorul Barbu Catargiu. Era o proba de mare abilitate pentru domn, care menaja astfel susceptibilitatile Marilor Puteri autocrate - Rusia, Poarta si Austria - dar si un motiv de puternica nemultumire populara întrucât cu o asemenea conducere a afacerilor publice, programul de reforme era, din start, obstructionat. Era si convingerea lui Mircea Malaieru, reprezentant al taranilor în Adunarea ad-hoc a Ţarii Românesti care, sprijinit de liberalii radicali, a antrenat un grup de tarani din Ilfov si Prahova sa mearga la Bucuresti "sa scape de boierii care-l împiedica pe Voda sa faca dreptate". în drum au maltratat mai multi arendasi si un subprefect, în capitala însa satenii sunt opriti de armata, care a operat 200 de arestari.

împotriva unui curent de opinie foarte larg guvernul Barbu Catargiu refuza
sa ia în discutie o noua lege electorala si pune pe masa Adunarii vechiul proiect
de lege rurala, elaborat de Comisia Centrala înca în 1860, care lasa practic
neatinse bazele marii proprietati funciare. Nu se prevedea, deci, asa cum se
ceruse înca la 1848, împroprietarirea taranilor pe loturile pe care le lucrau si se
acordau doar câte trei pogoane pentru fiecare cap de familie, din asa-zisul
pamânt comunal, constituit exclusiv din vânzarea sau închirierea unor loturi pe
mosiile statului sau ale institutiilor publice.     ,, ,, _,~ _ -

90


Printr-un magistral discurs, rostit la 6 iunie 1862 - o capodopera a oratoriei politice românesti - M. Kogalniceanu deschidea discutia în jurul proiectatei legi. Invocând Conventia de la Paris, care cerea reglementarea pe baze noi a raporturilor dintre' tarani si proprietari, vorbitorul afirma ca prin adoptarea proiectului supus dezbaterii, primii vor fi definitiv spoliati de pamântul pe care-l lucreaza, pe care nu sunt chriasi si asupra caruia au un drept de folosinta. Apelul patetic, din finalul cuvântarii, în favoarea taranimii, pe a carei munca s-a asezat averea boiereasca si fara a carei fapta tara nu ar putea fi aparata, nu a fost luat în considerare de deputati. Dupa un schimb de replici între Barbu Catarg/u si M. Kogalniceanu, contraproiectul propus de acesta, care stabilea împroprie­tarirea cu loturile în folosinta, este respins de Adunare.




Liberalii radicali, care sustinusera consecvent pozitia lui M. Kogalniceanu, au hotarât ca singura cale spre a se adopta legea atât de dorita de tarani este apelul la mase.

în aceasta atmosfera tensionata, putina vreme dupa ce în amiaza zilei de 23 iunie 1862 primul ministru Barbu Catargiu se arata gata sa apere pacea interna cu orice pret ("voi prefera moartea înainte de a calca sau a lasa sa se calce vreuna din institutiile tarii"), zilele lui au fost curmate într-un atentat al carui mister persista pâna azi. Indiferent de ratiunile care au determinat-o, moartea sa a însemnat sfârsitul legii rurale dorite de majoritatea conservatoare din Adunare, care, desi adoptata la 26 iunie, nu a fost promulgata de domn, de teama fireasca a unei rascoale populare.

Noul guvern, condus de doctorul N. Kretzulescu (24 iunie/6 iulie 1862-11/23 octombrie 1863), a continuat opera de unificare administrativa (cu serviciile sanitare din cele doua tari). A fost reorganizata scoala de silvicultura s\ s-a instituit Directia Generala a Andivelor Statului.

în noiembrie-decembrie 1862, împotriva protestelor Portii, domnul si gu­vernul au protejat tranzitul armelor sârbesti pe teritoriul tarii, de la Bolgrad (Moldova) si pâna la Crivina, pe Dunare. De provenienta ruseasca, ambalate în 500 de care de transport (63 000 pusti cu baionete, 10 000 carabine, 30 000 pistoale, sabii), erau destinate sa întareasca potentialul militar al statului vecin cu care tânara Românie întretinea relatii excelente. Nu degeaba, dupa ce scandalul diplomatic prilejuit de acest eveniment s-a încheiat, printul Mihail Obrenovici a daruit lui Alexandru I. Cuza o splendida spada împodobita cu pietre scumpe, pe a carei lama de otel a fost gravata inscriptia "Amico certo in re incerta".

împotriva marilor realizari ale domnului, între care recunoasterea interna­tionala a Unirii si politica sa ferma de aparare si consolidare a autonomiei tarii, în ianuarie 1863 se constituia, în Adunare, o alianta, imposibila altfel, între dreapta conservatoare, care se temea de o reforma agrara dupa proiectul lui M. Kogal­niceanu  stânga radicala, nemultumita de prudenta domnului si de retinerea sa în a o solicita la putere. Scopul, mai mult sau mai putin fatis declarat, era îndepartarea lui Alexandru I. Cuza si întronarea printului strain, pentru realizarea integrala a hotarârilor Adunarilor ad-hoc din 1857. Un bun prilej pentru opozantii domnului l-au constituit discutiile la mesajul sau, începute în Camera, la 22 ianuarie 1863, cu un text elaborat de A. Panu care îl acuza pe Alexandru I. Cuza de a nu fi respectat Constitutia, de a fi solicitat Marilor Puteri o noua lege

91


electorala si de a fi tolerat starea precara a finantelor tarii. Criticile au alunecat apoi spre ministrii sai, facându-se auzite si voci de completa si energica autoacuzare: "Ce-am facut noi toti pâna acum ca sa punem (tara) pe calea progresului? Ne-am sfâsiat între noi prin lupte si intrigi de partid si am sacrificat înteresele cele mai vitale ale tarii în setea razbunarilor personale". în pofida unei interventii argumentate a lui M. Kogalniceanu în favoarea guvernului si a domnului, la 2 martie Camera dadea un vot de blam cabi­netului si, indirect, lui Alexandru I. Cuza.

Mihail Kogalniceanu

Din ce în ce mai hotarât sa actio­neze - era si sfatuit în acest sens de multi dintre apropiatii sai - Alexandru I. Cuza a adresat Portii un memoriu, la 27 iunie 1863, prin care se pronunta pentru un re­gim nou, de autoritate si dreptate. Pentru aceasta ar fi fost necesara o noua lege

jctorala care sa limiteze puterea corpului legislativ. Prezentat ambasadorilor igliei si Frantei si ministrului de externe otoman, memoriul devenea, în fapt, proiect de constitutie care acorda domnului întreaga autoritate în stat ilie-august 1863).

Guvernul Mihail Kogalniceanu (12/24 octombrie 1863-26 ianua-s/7 februarie 1865). Secularizarea averilor manastiresti. Legea rurala, ivrtura de stat din 2/14 mai 1864. Desi lovitura de forta era aproape hotarâta, exandru I. Cuza mai încearca o data lupta constitutionala, încredintând inducerea guvernului-, la 12/24 octombrie 1863, lui M. Kogalniceanu, a carui iergie si capacitate politica erau o garantie ca marile reforme puteau sa ceapa.

Auspiciile sub care si-a început activitatea noul cabinet pareau sa nu fie de in augur. Publicarea imprudenta, într-un ziar strain, a proiectului de constitutie Jtoritaraa lui Alexandru I. Cuza a provocat, o vie nemultumire în rândul opozi-ii; în schimb, dezbaterea si adoptarea legii secularizarii averilor manastiresti a dovedit a fi o buna ocazie de a reuni pe deputati în jurul unei actiuni de multa eme asteptata.



în text erau cuprinse mai întâi averile asa-ziselor manastiri închinate, puse 3 ctitorii lor sub ascultarea Patriarhiilor Orientului pentru a le asigura o mai jna gospodarire si un prestigiu sporit. în Muntenia, aceste bunuri reprezentau 1,14%, adica a noua parte din teritoriul national, iar în Moldova, 12,16%. daugând si suprafetele detinute de manastirile pamântene, rezulta pentru cele sua tari române 25,6% din' suprafata agricola. Practic, un sfert din bogatia tarii aartinea clerului, iar din aceasta o parte importanta era destinata a servi tereselor straine tarii.


înca de la sfârsitul lunii iulie 1863 se oferise drept despagubire calugarilor greci o importanta suma de bani la care se adauga o alta separat, pentru constructia unei scoli laice si a unui spital la Constantinopol. Oferta statului român fusese însa respinsa, în sprijinul celor expropriati aflându-se Poarta, foarte sensibila când era vorba de venituri care i se "cuveneau", si Rusia, "protectoarea" tuturor ortodocsilor din Imperiul Otoman. Spre a se evita alte com­plicatii, Alexandru I. Cuza si Mihail Kogalniceanu au grabit dezbaterea si adop­tarea legii care, cu o majoritate foarte larga, a fost votata la 25 decembrie 1863.

Domnul preciza ca toate averile manastiresti din România sunt si ramân averi ale statului, veniturile lor apartinând bugetului, reînnoind oferta de despagubire. Cu exceptia Frantei, care a avut, ca de obicei, o atitudine favorabila, celelalte Mari Puteri garante, cu deosebire Rusia, Austria si Poarta. au protestat, desiguf, în dorinta de a asigura calugarilor greci o recompensa convenabila. Pentru Alexandru I. Cuza însa necesitatea acestei fegi, ca si sprijnul popular pentru înfaptuirea ei erau de la sine întelese. într-un mesaj catre ministrul de externe otoman, caruia îi explica ratiunea secularizarii, Alexandru I. Cuza i-a scris: "în aceasta chestiune, Alteta, eu nu sunt principele românilor, sunt România însasi". Conferinta ambasadorilor de la Constantinopol, reunita în cele din urma, a convenit asupra unei despagubiri pe care manastirile au refuzat s-o primeasca.

Cele patru luni care separa adoptarea legii secularizarii de lovitura de stat din 2 mai 1864 au fost caracterizate printr-o fecunda activitate legislativa: a fost înfiintata, dupa model francez, Casa de Conturi pentru verificarea actelor financiare ale statului, era adoptata hotarârea pentru realizarea unui împrumut extern contractat la Londra cu Banca Stern, au fost votate legea  organizarii puterii armate si legea instructiunii, care însa nu au fost sanctionate, a fost înfiintat Consiliul de Stat, care va avea rolul sau în noile structuri de putere, dupa lovitura de stat. Toi dupa exemplul francez, se adopta legile conta­bilitatii, legea comunala si, la 23 martie 1864, codul penal s\ de procedura penala, urmat de legea organizarii judecatoresti. Dezbaterea proiectului de lege rurala propus de Kogalniceanu, înca în urma cu doi ani, devenise ine­vitabila mai cu seama dupa publicarea sa care a provocat o vie efervescenta la sate.

Lupta parlamentara s-a declansat pe 13/25 aprilie 1864. Guvernul sustinea desfiintarea clacii, împroprietarirea în functie de numarul de vite sau de puterea economica a taranilor, în schimbul unei despagubiri esalonate pe 20 de ani cu dobânda de 5%, în vreme ce majoritatea conservatoare se pronunta pentru împroprietarirea cu un lot, acelasi pentru toti, egal cu 4 pogoane, contra unei despagubiri ce urma a se plati în sapte ani cu dobânda de 8%.

în discutiile care au urmat, M. Kogalniceanu s-a aratat inflexibil în ches­tiunea împroprietaririi cu loturile legiuite, dar problema despagubirii a lasat-o . deschisa. Teama de adoptare a legii rurale în varianta guvernamentala si de o noua lege electorala care tocmai urma sa fie discutata, au determinat votul de blam împotriva cabinetului lui M. Kogalniceanu. Primul ministru îsi prezinta demisia care nu este acceptata. Alexandru I. Cuza a dizolvat, în aceste conditii, Adunarea, printr-o lovitura de stat, la 2/14 mai 1864.

93


VASILE BOERESCU scria în "Nationalul" din 14/28 august 1858:

"Puterile europene ne-au dat garantia lor, certitudinea ca noi vom exista în viitor, ca nu vom fi prada acelui care se va ridica spre a ne înghiti; însa restul nu depinde-decât de noi. Depinde de noi, daca vom sti sa pastram drepturile stramosilor nostri, de a sti sa ne dam cele mai bune legi si sa întarim ordinea sociala si morala, sa ne angajam pe adevarata cale a progresului; în sfârsit depinde ' de noi daca vom sti sa înfaptuim Unirea."

*

La 17 februarie 1859 consulul francez la Bucuresti, BSclard, raporta la Paris: "Noul domnitor, cu fata sa placuta, aspectul sau tineresc: expresia calma si hotarâta a fizionomiei sale încânta multimea, care îl privea sarbatoreste si se îmbulzea în urma sa... Colonelul Cuza are, din ceea ce cred eu, una dintre calitatile cele mai rare si în consecinta cea mai pretioasa în aceasta tara, sinceritatea. Am gasit la el de asemenea bunul simt si modestia... Ar fi omul nou pe care îl cere situatia sa noua..."

La o a doua întâlnire, demnitarul strain remarca "un om cinstit plin de dragoste pentru tara
sa, sub nici o forma ametit de un succes neasteptat, foarte hotarât sa puna în practica Unirea si
ideiile sale de reforma si de progres. Colonelul Cuza este vadit progresist dar este, în acelasi timp,
foarte devotat principiului de ordine..."         *

TEMĂ:

- Ilustrati raporturile care s-au stabilit între principele Alexandru I. Cuza si "Adunare".












Document Info


Accesari: 9538
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )