Diplomatii si spionajul (I)

'Ucenicia' diplomatica a unui superspion

Desigur, Allen Dulles a ramas in istorie, in primul rand, drept cel dintai director al 'Central Intelligence Agency' ('Agentia Centrala de Investigatii') - C.I.A., pe care a condus-o in perioada 1953-1961, dar nu trebuie trecut cu vederea nici faptul ca, in prima parte a carierei sale, deci in perioada interbelica, 'superspionul' Allen Dulles a activat in domeniul diplomatic.

Allan Dulles a facut parte dintr-o familie care a dat Statelor Unite personalitati politice de prim rang. Astfel, fratele sau, John Foster Dulles, a fost secretar de stat in timpul presedintiei lui Eisenhower, iar un unchi al sau, Robert Lansing, a fost de asemenea secretar de stat, in perioada presedintiei lui Woodrow Wilson. Se poate aprecia ca diplomatia a fost un domeniu predilect al familiei Dulles, ceea ce probabil l-a facut si pe Allan sa se indrepte catre acesta.

Cariera diplomatica propriu-zisa a lui Allan Dulles a durat aproape un deceniu si i-a oferit posibilitatea sa cunoasca zone si domenii dintre cele mai importante. Dupa ce serveste in calitate de diplomat la misiunile SUA din Viena (1916), Berna (1917), Berlin (1919), Constantinopol (1920), Allan Dulles devine, in 1922, sef al compartimentului Orientul Apropiat din Departamentul de Stat, deci Ministerul de Externe al SUA.

Cariera diplomatica din exterior a lui Allan Dulles continua in 1927 in cadrul delegatiei americane la Conferinta internationala asupra traficului de arme, de la Geneva. Dupa un episod desfasurat in cadrul unui birou juridic, la conducerea caruia se afla si fratele sau John Foster, Allan revine in diplomatie, facand parte din 'Consiliul de relatii externe', unde indeplineste si functii de conducere. In aceasta perioada publica studiul Poate America sa ramana neutra?, urmat mai tarziu de alte volume.

In sfarsit, ultimul episod al carierei diplomatice a lui Allan Dulles se desfasoara in perioada 1932-1933, in care reprezinta SUA la Conferinta pentru armament a Ligii Natiunilor.
In timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, cariera lui Allan Dulles se desfasoara in domeniul informativ. Fiind incadrat in 'Office of Strategic Services' - ('Oficiul de servicii strategice') - OSS, la reprezentanta sa de la Berna. Si aici, pe langa participarea la diferite operatii informative de importanta cruciala in desfasurarea conflagratiei, Allan Dulles reuseste sa penetreze Ministerul de Externe al Germaniei, colaborand cu un diplomat german, Fritz Kolbe, considerat, cum se va vedea, unul dintre cei mai importanti spioni in favoarea Aliatilor din timpul razboiului.

De asemenea, Dulles a fost implicat, in perioada conflagratiei, si in unele demersuri de diplomatie secreta, cum au fost negocierile privind 'Operatia Crossword' legata de debarcarea in Italia de sud, purtate cu generalul SS Karl Wolff. Aceste negocieri nu au fost finalizate din pricina protestului URSS ca nu a fost informata de desfasurarea lor. Este sigur ca aceasta 'ucenicie diplomatica' a lui Dulles in perioada interbelica i-a oferit posibilitatea de a se familiariza cu activitatile informative, la dobandirea unei experiente mai mult decat utila posturii sale de 'superspion' in calitate de director al CIA, organism ce indeplinea si actiuni contrainformative, inclusiv in domeniul diplomatic.

'Cel mai important spion britanic'

Nu toti diplomatii celui de al Treilea Reich s-au pus in slujba regimului national-socialist. Inca in perioada interbelica, o serie de membrii ai corpului diplomatilor de cariera s-au integrat unei miscari de rezistenta, colaborand cu serviciile de informatii ale Aliatilor. Cariera diplomatica, dar mai ales cea informativa a baronului Wolfgang Gans Edler Herr zu Putlitz prezinta numeroase meandre, reorientari mai mult decat surprinzatoare. In cele din urma, a sfarsit prin a fi considerat drept 'cel mai important spion britanic in perioada premergatoare celui de al Doilea Razboi Mondial'.

In 1925, Von Putlitz intra in serviciul diplomatic, indeplinind functii din cele mai importante, intre care de atasat al ambasadei Germaniei in Washington (1928), diplomat la ambasada din Paris, sef al consulatului din Londra (1934-1938) pentru ca apoi sa activeze la misiunea germana din Olanda.
Momentul cel mai important al carierei informative a lui Von Putlitz se petrece in perioada cand s-a aflat la Londra, unde este contactat de serviciul de spionaj englez, cu care va colabora strans in continuare, mai ales in perioada in care a activat in cadrul Ambasadei din Olanda. Probabil ca Von Putlitz detinea o pozitie importanta in spionajul englez de vreme ce, atunci cand Olanda este invadata de armata germana, serviciul de informatii englez (MI 5) trimite un avion care il aduce in Anglia.
Intr-adevar, inca in perioada in care s-a aflat la ambasada de la Londra, von Putlitz, din convingeri ideologice care l-au facut sa devina dusman al national-socialismului, pusese la dispozitia serviciului de informatii britanic informatii pretioase referitoare la planurile de inarmare si de agresiune ale lui Hitler.

Unul dintre istoricii spionajului englez, Peter Wright, descrie activitatile informative ale baronului Von Putlitz in Anglia, in cadrul carora colaborase cu Johan von Ustinov, tatal cunoscutului actor Peter Ustinov. Dupa aprecierea autorului amintit, caruia ii apartine si aprecierea din titlul acestui episod, Von Putlitz pusese la dispozitia MI 5 'informatii secrete de o valoare inestimabila'. In tot cazul, ca urmare a activitatilor sale de spionaj, Von Putlitz a fost condamnat la moarte in Germania.
Perioada Conflagratiei a fost destul de placuta pentru diplomatul-spion Von Putlitz, caci si-o petrece in Jamaica si SUA. Faptul ca, dupa razboi, Von Putlitz este trecut intr-o anumita 'rezerva', il face sa paraseasca Anglia, desi, in 1948, i se acorda cetatenia britanica, deplasandu-se in Germania, Elvetia, Franta. Ulterior, Von Putlitz apare in calitate de martor in procesul de la Nurnberg intentat unor diplomati din Ministerul de Externe german. Desigur, 'vechii camarazi' nu il vor uita, acesta fiind probabil motivul pentru care el trece in Germania de Est, in 1952. Desigur, aceasta a doua 'evadare' a lui Von Putlitz, care echivala cu o trecere peste 'Cortina de Fier' in plin Razboi Rece, a presupus o serie de complicatii, fiind necesar si acordul serviciilor de informatii sovietice. Se pare ca unul dintre motivele acestei hotarari a lui a fost intentia de a contribui la reunificarea unei Germanii denazificate si demilitarizate, dar, si din acest punct de vedere, traieste o deziluzie, ca si alti 'colegi' ai sai, spioni care sperasera sa gaseasca dincolo de 'Cortina de Fier' materializarea idealurilor pentru care riscasera.

Un caz de 'spionaj diplomatic' la Constanta

In perioada in care am indeplinit functia de atasat cultural al Ambasadei Romaniei la Bonn, am avut ocazia sa il cunosc pe Rolf Push care, in perioada 1937-1940, fusese atasat al Legatiei Germaniei la Bucuresti. Cu aceasta ocazie, fostul diplomat german mi-a incredintat manuscrisul memoriilor sale intitulate 'Anii frumosi si mai putin frumosi ai unui fost adversar in razboi'. Intr-adevar, Push traise 'ani frumosi' la Bucuresti, in perioada in care Romania nu intrase in razboi alaturi de Germania, avand posibilitatea sa guste farmecul 'micului Paris' si sa cunoasca o serie de personalitati ale elitei politice si culturale romanesti, dar sa si desfasoare unele activitati informative.

In momentul izbucnirii razboiului germano-polon, Legatia Germaniei la Bucuresti apreciaza ca, desi isi declarase neutralitatea, nu era de asteptat ca Romania sa o respecte integral. De aceea, Push este trimis la Constanta pentru a observa daca, in port, se afla vase care transporta trupe dinspre sau inspre Polonia. Are posibilitatea sa observe o serie de vase engleze, care aveau tunuri si alt armament la bord, ceea ce ii comunica sefului misiunii diplomatice germane, Fabricius. In ultima instanta, nu se poate stabili 'o miscare de trupe', deci ca Romania nu si-ar fi respectat neutralitatea. Incearca sa fotografieze in port si este arestat, fiind eliberat dupa ce preda filmul. Avand in vedere ca Legatia engleza semnalase cazul, Pusch e admonestat serios la intoarcerea in Bucuresti de catre seful misiunii, Fabricius, tocmai pentru ca isi depasise atributiile diplomatice.

Diplomatii si spionajul (V)

Alexandru Popescu 13.07.2007

Volumul Secretele Operatiunii Venona: spionajul sovietic si tradatorii Americii

Harry Hopkins - un consilier prezidential (cel putin) controversat

Harry Lloyd Hopkins, cel mai apropiat consilier al presedintelui Franklin Roosevelt

Diplomatii si spionajul (VII)

O vreme, inainte de defectarea sa, de acord cu CIA, Sevcenko a actionat ca agent dublu. Imprejurarile defectarii diplomatului de grad inalt Oleg Antonovici Gordievski de la Ambasada URSS din Londra pot face subiectul unui roman de aventuri. Aflat, din cauza unor banuieli ale superiorilor sai, 'La un pas de executie', cum se intituleaza autobiogafia sa (majoritatea 'tradatorilor' demascati din cadrul serviciilor de informatii sovietice au fost executati in conditii de o duritate greu de imaginat) reuseste sa fuga prin Finlanda, cale predilecta de evadare a multor defectori nu numai din URSS. Intr-o scrisoare publicata in Daily Telegraph, in 2005, Gordievski atrage atentia: 'comunismul nu a murit'

Au existat si cazuri de falsi diplomati defectori, cum a fost acela al 'diplomatului' Vitali Iurcenco, de fapt, ofiter KGB, care, cu ocazia unei misiuni in Italia, la inceputul lunii august 1985, s-a predat CIA care a considerat acest caz, intens mediatizat, drept unul dintre succesele sale (William Casey, directorul CIA, il invita la un dejun).

Dar urmeaza 'lovitura de teatru': in noiembrie 1985, Vitali Iurcenco scapa de sub supravegherea agentului CIA care-l insotea si se prezinta la Ambasada sovietica. In conferinta de presa care a urmat (4 noiembrie 1985) declara ca a fost si transportat in stare de inconstienta, in SUA. 'Cazul Iurcenco' a fost folosit apoi de sovietici pentru a ridiculiza CIA, capacitatea si mijloacele sale.

Igor Guzenko (mascat), - diplomatul - defector care a contribuit la declansarea Razboiului Rece

Diplomatii si spionajul (VIII)

In 1978, generalul sovietic Poliakov a fost trims la Ambasada URSS de la New Delhi, sub acoperire diplomatica, pentru ca, in 1980, sa fie rechemat la Moscova, alaturi de alti noua agenti, banuiti a fi furnizat informatii CIA. Se pare ca activitatea de spion a lui Poliakov fusese deosebit de fructuoasa, el informand CIA despre nu mai putin de 19 agenti sovietici 'acoperiti', deci diplomati. Demascarea lui Poliakaov avusese loc datorita marturiilor furnizate, dupa arestarea sa, de una dintre cele mai importante 'cartite' KGB, Richard Ames.

In mai 1988, cu ocazia intalnirii dintre presedintii Gorbaciov si Reagan, acesta din urma a propus un schimb intre Poliakov si un agent KGB arestat in SUA. 'Omul despre care imi vorbiti a fost executat in urma cu doua luni' l-a informat presedintele URSS pe cel al SUA. Identificarea lui Popov se datorase actiunii unei alte 'cartite', consulul-spion pentru URSS din 'Grupul de la Cambridge', Blake. De unde se vede ca totusi 'cartita la cartita isi scoate ochii'

Stig Wennerstrom, atasatul militar al Ambasadei Suediei la Washington, general KGB

Diplomatii si spionajul (IX)

O alta varianta de pregatire a asasinatului cu 'implicare diplomatica' este expusa de Ion Mihai Pacepa, de data aceasta fiind vorba de Ambasada URSS in Mexic. Oswald s-ar fi deplasat in doua randuri in Mexico City spre a-l convinge pe ofiterul sau de legatura, Valeri Kostikov (nume de cod 'Kostin'), din Departamentul XIII al KGB, insarcinat cu asasinatele din strainatate, de realizarea asasinatului. In toamna lui 1963, cand Oswald a vizitat Mexico City, el s-ar fi intalnit si cu un alt agent KGB, Neciporenko, care mai tarziu a publicat o carte despre aceste evenimente. Nereusind sa obtina aprobarea de la acesti 'ofiteri KGB-diplomati', Oswald s-a adresat intr-o scrisoare Ambasadei sovietice din Washington. Potrivit lui Neciporenko, generalul Saharovski din conducerea KGB i-ar fi spus: 'Oswald nu a prezentat interes pentru serviciul nostru de spionaj'. Aceeasi opinie a fost exprimata si de generalul Vladimir Semiciastni, care era seful KGB in anii in care Oswald traia in Uniunea Sovietica. Semiciastni ar fi fost, bineinteles, vinovatul principal pentru asasinarea presedintelui Kennedy in situatia in care s-ar fi dovedit implicarea KGB-ului. Generalul Ion Mihai Pacepa sustine totusi ca a aflat despre implicarea KGB in asasinat, la doua zile dupa eveniment, de la generalul Saharovski, venit la Bucuresti ca sa antreneze SIE in vederea desfasurarii 'Operatiunii Dragonul', menita sa distraga atentia de la KGB pentru aceasta crima.

Tot acestia au atestat faptul ca Saddam era platit de atasatul militar de la Ambasada Egiptului. Dupa esuarea asasinatului in octombrie 1959, Saddam s-a refugiat la Cairo, unde se intalnea cu regularitate la Ambasada SUA din Cairo cu agenti ai CIA, fiind de asemenea monitorizat de diplomati americani.

A colaborat Saddam Hussein cu 'ambasadele'?

Interesant in ceea ce priveste 'profilul' unor diplomati romani este documentul din 21 iulie 1954 identificat de noi in Arhiva Ministerului de Externe de la Bonn. In aceasta sinteza intitulata Serviciul diplomatic al R.P. Romane se arata, intre altele, ca o parte dintre membrii acestuia activeaza in strainatate sub 'nume de acoperire'. De asemenea, se mentioneaza ca 'cea mai mare parte din reprezentantii diplomatici ai RPR sunt, in mod direct, in slujba serviciilor secrete sovietice', dandu-se drept exemplu ambasadorul Romaniei la Washington din acea perioada. In ceea ce priveste 'profilul' unor asemenea reprezentanti ai serviciilor de informatii cu 'acoperire diplomatica' in misiunile romanesti din diferite tari, este de citat caracterizarea lui Victor Dimitriu, ambasador la Viena si Paris din volumul sau Pe cascade inghetate: 'Aparent, totul era o nebuloasa care impresiona pe cei din jur, si care lasa sa se creada ca ei (persoanele care apartineau acestor 'servicii speciale') au nenumarate misiuni, importante pe plan national si international'.

'Culisele' atacului de la Berna
In arhivele diplomatice de la Bonn se afla documente revelatoare, mai putin cunoscute istoricilor, referitoare la atacul intreprins la 14 februarie 1955 de catre un grup de romani, condus de Oliviu Beldeanu asupra Legatiei Romaniei in Elvetia. Astfel, asemenea informatii sunt continute de sinteza intitulata Atacul asupra Legatiei Romaniei din Berna. Culise si implicatii (3 martie 1955).
Mai intai, se formuleaza ipoteza ca serviciile de informatii franceze si elvetiene ar fi fost informate de pregatirea acestui atac, al carui scop principal era capturarea unor documente care contineau numele unor agenti din retelele organizate de serviciul romanesc de informatii in colaborare cu KGB, dat fiind ca Legatia Romaniei din Berna era, de fapt, 'un centru de spionaj'. In ceea ce il priveste pe Setu, soferul Legatiei care a fost ucis in timpul atacului, potrivit si unor informatii aparute in presa elvetiana, numele lui adevarat era G. Petrescu, iar functia sa reala - colonel de Securitate; el actiona din insarcinarea 'maiorului Mueller', sef al centralei de spionaj sovietice din Viena.
Mai este de amintit faptul ca, la Paris, intr-o conferinta de presa, la 23 februarie 1955, secretarul general al 'Ligii romanilor liberi', Barbu Niculescu, a declarat ca Setu era 'seful spionajului roman din Austria, Italia si Elvetia', iar emigrantii romani au atacat Legatia din Berna numai ca sa dovedeasca ca 'misiunile diplomatice estice servesc ca puncte de spionaj'. In tot cazul, ceea ce fusese sustras de catre atacatori din Legatie a fost o servieta continand documente care, dupa ce au fost fotografiate de autoritatile elvetiene, au fost inapoiate sefului Misiunii, Emmerich Stoffel. Se pare ca nici autoritatile elvetiene nu au fost interesate in mentionarea acestor documente si in relevarea implicarii Legatiei Romaniei in actiuni de spionaj, astfel incat, la procesul intentant atacatorilor, s-a ajuns la un fel de 'consens' al tacerii. Mai interesat de 'culisele' atacului de la Viena s-a dovedit insa serviciul de informatii roman care a organizat, 31 august 1958 rapirea lui Beldeanu la Berlin, transportarea sa in Romania, urmand un proces si executarea sa.

Ce se afla in 'sacii' cifrorilor?
In afara de documentele din arhivele diplomatice pe care le-am amintit, si unele informatii din presa straina se cer introduse in circuitul cercetarii. La 30 ianuarie 1981, cotidianul austriac Kurier publica articolul Fugit in vest cu 50 kg. acte secrete. 'Eroul' acestui caz era specialistul in cifru la Ambasada Romaniei din Viena, Ovidiu Florin Rotaru, care, la 23 noiembrie 1980, fugise din sediul Ambasadei, avand cu el un sac in greutate de nu mai putin de 50 kg, care continea documente secrete.
Dupa ce Rotaru a predat 'sacul' cu documente Agentiei Centrale de Informatii a SUA, s-a aflat si ce continea acesta, ceea ce a produs efecte similare cu defectarea, in 1978, a sefului spionajului romanesc I.M. Pacepa, in urma careia au fost rechemati 22 de ambasadori, cu 'atributii' informative lesne de banuit. Potrivit publicatiei Die Presse, informatiile din documentele sustrase de cifror vor furniza numeroase 'surprize' nu tocmai placute pentru servicul de contrainformatii austriac. Printre aceste documente se numarau unele care contineau informatii referitoare la ofiterii Centrului de Informatii Externe (CIE) care activau la Viena, liste cu numele unor ofiteri de informatii racolati prin cadouri si sume de bani, ca si ale unor informatori plasati in diferite institutii austriece, care lucrasera pentru DIE si SIE. Intre ei, doi functionari din politia de stat: unul care era insarcinat cu securitatea personala a presedintelui federal Bruno Kreisky, Franz Ehrenreich, si Josef Csernanski (nume de cod 'Costea'). In total, pe listele transmise de Rotaru, se aflau nu mai putin de 12 inalti functionari austrieci de la Ministerul Federal al Justitiei, de la Ministerul Federal al Stiintei si Cercetarii, 'Stapo' ('Politia de Stat') si 'Fremdenpolizei' ('Politia pentru straini'). Ca rezultat, trei diplomati romani de la Ambasada Romaniei au fost retrasi de la post.
Cinci 'diplomati' romani de la Ambasada Romaniei la Bonn au fost expulzati ca rezultat al defectarii, in martie 1984, a altui cifror, Constantin Constantinescu.
Documentele din 'sacul' acestuia au dovedit sprijinul acordat de acesti 'diplomati' actiunii teroristului Carlos ('Sacalul') de amplasare a unei bombe la sediul postului de radio Europa Libera. Putem sa ne imaginam ce efect a avut si acest caz de defectare asupra lui Nicolae Ceausescu, cu atat mai mult cu cat el s-a produs doar cu zece zile inaintea vizitei sale in RF Germania. Dar, cum spune proverbul, 'Cine seamana vant culege furtuna'

Documente din Arhiva Ministerului de Externe al RF Germania: informare despre 'culisele' diplomatiei romanesti (1954)

In 1960, secretarului general al ONU, Dag Hammarskjold, i-au parvenit unele date dupa care, in timpul crizei politice din Congo, au existat 'scurgeri' de informatii chiar din interiorul organizatiei. Investigatiile au dus la identificarea unui echipament de ascultare instalat chiar in spatiul Cabinetului Secretarului General, unde aveau loc convorbiri confidentiale. Desi cazul era foarte grav, el nu a fost facut public, fiind considerat ca 'o parte normala a vietii diplomatice'(?!).
Potrivit informatiilor oferite de 'Arhiva Mitrohin', la care am mai avut ocazia sa ne referim, in 1969 rezidentura de spionaj sovietica de la New York a declansat 'operatiunea Pressing', care a constat in instalarea de aparatura de ascultare in birourile folosite de Consiliul de Securitate al ONU.
O alta actiune declansata de KGB a fost 'operatiunea Krab' care consta in instalarea de aparatura de ascultare chiar in biroul secretarului general al ONU, U Thant.
In perioada care a urmat, constienti de existenta acestor actiuni, diplomatii care isi desfasurau activitatea la ONU nu au avut alta solutie decat sa se adapteze. In plin avant al tehnicii electronice, in mod paradoxal, de cele mai multe ori, au fost gasite solutii din cele mai rudimentare. Astfel, adesea, atunci cand aveau de discutat chestiuni de mare confidentialitate, membrii delegatiilor recurgeau la solutia de a stabili contactele in exteriorul cladirii Natiunilor Unite, in spatiile verzi din New York, mai ales in Central Park, sau in restaurante. Dar se pare ca nici aceasta 'contramasura' nu a mai fost suficienta: in 1975, 'Church Commitee' din SUA a dezvaluit faptul ca CIA plasa agenti vorbitori de limba rusa in apropierea spatiilor unde se aflau delegati sovietici care erau in stare sa afle continutul discutiilor doar dupa miscarea buzelor acestor persoane. Bineinteles ca o asemenea metoda a fost abandonata atunci cand a fost pusa la punct aparatura de ascultare la distanta.

ONU - 'sanctuar al spionajului'
Aceasta expresie, care poate parea foarte dura, este insa argumentata de unul dintre specialistii americani ai domeniului, Charles M. Lichenstein, in articolul Spionaj: folosirea ONU impotriva SUA, aparut in 1985, deci intr-o perioada de varf a Razboiului Rece. In afara folosirii de tehnica de ascultare, activitatea 'diplomatilor-spioni' a ramas un mijloc de baza pentru desfasurarea de actiuni informative in interiorul organizatiei. Dupa aprecierea autorului citat, unul din trei diplomati sovietici sau ai statelor socialiste desfasurau actiuni informative, iar la ONU lucrau nu mai putin de 1.204 persoane, potentiali 'agenti, spioni'.
Iata cateva cazuri de asemenea 'diplomati-spioni' la ONU, unii dintre ei cu pozitii inalte in ierarhia organizatiei:
n In 1971, cotidianul New York Times il demasca pe Vladimir Pavlicenko, directorul relatiilor internationale din Biroul de informatii al ONU, ca ofiter KGB.
n In mai 1978, Valdik Enger si Rudolf Chernyaye, ambii diplomati, functionari in aparatul ONU, au fost arestati de FBI sub acuzatia de a fi obtinut informatii clasificate referitoare la armele antisubmarin.
n Victor Lesiovski, o perioada indelungata consilier personal al secretarului general al ONU, U Thant, a fost ofiter KGB. Ofiter KGB a fost si reprezentantul permanent al URSS la UNESCO, Serghei Kudriavtev.
Exista, in ultima instanta, o explicatie pentru faptul ca ONU devenise un adevarat 'front secret'. In vreme ce, in cazul diplomatilor din ambasade, exista posibilitatea de a se refuza acreditarea atunci cand existau informatii ca acestia sunt 'agenti legali', conform statutului sau, ONU nu are aceasta posibilitate.

Spion roman la UNESCO
Nu numai ONU, ci si organizatiile aflate in subordinea Natiunilor Unite au constituit 'tinte' ale serviciilor de informatii din statele socialiste, din acest 'front' neputand lipsi si Romania. Dupa ce se aflase in subordinea colonelului Mihai Caraman, pe linia activitatilor de penetrare a organismelor NATO, in 1966, Ion Iacob (Iacobescu) a devenit functionar international la UNESCO. Activitatea sa in acest organism a fost facilitata de relatiile intime pe care le intretinea cu secretara sa. Este posibil ca aceasta sa-l fi recrutat pe Iacobescu pentru serviciul de informatii englez. In tot cazul, in 1969, Iacobescu defecteaza, stabilindu-se in SUA. Iacobescu nu a venit cu mana goala, ci cu o lista cuprinzand nu mai putin de 11 'diplomati-spioni' de la Ambasada Romaniei de la Paris.

'Plosnite' la ONU
Intr-un articol publicat intr-o influenta revista de studii politice, Ion Mihai Pacepa, fostul sef al spionajului romanesc, ii imputa secretarului general al Natiunilor Unite de la acel moment, Kofi Annan (despre care se spunea ca stie foarte bine ca 'peretii la ONU au urechi'), ca 'vrea sa reformeze organizatia cu ajutorul comunistilor'.
Adevarul este ca, si in perioada de dupa caderea 'Cortinei de Fier', cazurile de activitati informative sau de influentare in cadrul ONU nu au incetat, ele denotand o implicare sporita a serviciilor de informatii vestice, mai ales a celor americane, in noul context politic.
In martie 2004, publicatia engleza The Observer publica un raport de investigatii care dovedea ca 'National Security Agency' a SUA a initiat operatii de supraveghere secreta a telefoanelor si comunicarilor electronice ale unor diplomati din cadrul Consiliului de Securitate al ONU. A fost vorba de delegati ai anumitor state (Angola, Camerun, Chile, Mexic, Pakistan), iar informatiile (un 'munte de date') priveau nu numai pozitia acestora in ceea ce priveste cea de a doua rezolutie referitoare la razboiul din Golf, ci si 'pozitii de negociere, aliante', initiate de aceste delegatii. Potrivit raportului mentionat, scopul principal al acestei actiuni era de a permite SUA 'sa-si atinga scopurile si sa fie ferite de surprize' in ceea ce priveste mai ales razboiul din Golf.
De fapt, inca in martie 2003, fusesera demarate actiuni de ascultare a convorbirilor telefonice ale secretarului general al ONU Kofi Annan de catre 'National Security Agency' a SUA, in colaborare cu serviciile de informatii din Marea Britanie si Australia, deci cei mai apropiati aliati ai SUA in razboiul din Golf.
In mai 2003, Clare Short, membru demisionat din Cabinetul Marii Britanii, s-a referit intr-un interviu, la faptul ca serviciul de informatii al acestui stat 'a spionat in mod regulat oficiali ai ONU'. Cazul a declansat un scandal in presa britanica, premierul Tony Blair considerand ca 'iresponsabile' declaratiile lui Clare Short. In acest context, televiziunea elvetiana a facut cunoscut ca o serie de 'plosnite' (aparatura miniaturizata de ascultare) au fost descoperite si la sediul 'Palatului Natiunilor' de la Geneva, fostul sediu al 'Ligii Natiunior'.
Asadar, se poate spune ca 'cercul se inchide', iar, asa cum vom vedea si in urmatorul episod, 'Razboiul Rece diplomatic' continua

Doi secretari generali ai ONU - spionati: Kofi Annan si U Thant (in centru)

Intr-adevar, in perioada de dupa 1990 si pana in ziua de astazi, nu numai ca 'spionajul diplomatic' nu a disparut, ci, in noile contexte politice, a luat chiar forme noi, au avut loc regrupari de forte, vechii dusmani au devenit prieteni, iar vechii prieteni au ajuns pe pozitii adverse. Se poate afirma ca diplomatia a ramas unul dintre putinele domenii in care, chiar dupa incetarea Razboiului Rece, se mai desfasoara actiuni informative, astfel incat 'agentii legali' raman la mare pret.
Existenta unor cazuri de 'spionaj diplomatic' este atestata in presa mondiala care aproape zilnic face cunoscute noi cazuri de acest fel, astfel incat putem propune cititorilor nostri

O cronologie deschisa
A cazurilor de 'spionaj diplomatic', incepand chiar cu perioada de dupa incheierea 'Razboiului Rece', insotita de aparitia unor noi 'dosare', dintre care cele mai multe raman deschise

1995: In cursul acestui an, o serie de ziare se refera la activitatea de spionaj a 23 de diplomati rusi pentru Serviciul de informatii militare GRU.
10 martie 1997: Revista Der Spiegel face cunoscuta demascarea si expulzarea unui diplomat american care incercase sa obtina de la functionari ai Ministerului Economiei din Germania informatii despre proiecte din domeniul 'tehnicii de varf'.
6 noiembrie 1997: Agentia World News informeaza despre arestarea unui agent CIA in Austria, pentru ca interceptase convorbirile telefonice ale Ambasadei Coreii de Nord.
6 aprilie 1998: Ministerul de Externe al Romaniei dezminte, inca o data, acuzatiile aduse Ambasadei din Bonn de catre agentia germana de presa DPA conform careia aceasta ar fi desfasurat activitati informative. Asemenea acuzatii fusesera aduse si ambasadelor Poloniei si Rusiei.
7 august 1998: Ambasada SUA din Nairobi (Kenya) este tinta unui atac desfasurat de organizatia din Afganistan a retelei al-Quaida, condusa de Usama bin Laden.
30 noiembrie 1999: Ministrul de Externe al Federatiei Ruse, Igor Ivanov, adreseaza o nota de protest Ambasadei SUA in legatura cu activitati de spionaj desfasurate de diplomatul Cheryl Leberknight, cerand ca acesta sa paraseasca Rusia cat mai curand posibil; se exprima speranta ca acest incident va afecta relatiile dintre Rusia si SUA.
23 ianuarie 2000: Ministerul de Externe al Federatiei Ruse isi anunta decizia de a expulza mai multi diplomati polonezi ca raspuns la intentia Poloniei de a expulza noua diplomati rusi pentru activitati de spionaj. Moscova anunta 'masuri dure' in acest caz fara precedent in relatiile dintre cele doua tari dupa 1990.
20 februarie 2000: Departamentul de Stat al SUA anunta expulzarea unui diplomat cubanez pentru actiuni de spionaj.
13 iunie 2000: Ziarele fac cunoscuta condamnarea lui Olli Mattila, functionar din MAE finlandez, pentru furnizarea de documente Ambasadei Rusiei, referitoare la politica in domeniul comercial, unele dintre acestea provenind de la institutii ale UE, intre 1997 si 1998.
23 martie 2001: Rusia solicita expulzarea a patru diplomati americani, prima masura dupa decizia SUA de a trimite acasa 50 de reprezentanti ai misiunii de la Washington banuiti de spionaj. 'Valul de expulzari' a fost provocat de descoperirea 'cartitei' Robert Hanssen, agent FBI, care spionase pentru rusi, inca din anii '80.
Martie 2002: Acuzat de activitati de spionaj, un diplomat al Statelor Unite la Belgrad este nevoit sa paraseasca tara, ceea ce provoaca o criza intre cele doua state.
10 aprilie 2002: Agentia de presa Interfax anunta ca serviciul rus de contrainformatii a reusit recent sa demanteleze o retea americana de spionaj care incerca sa culeaga date despre instalatii militare ultrasecrete.
7 noiembrie 2002: Mohammad Abdulrazak, consulul Irakului la Bucuresti, a fost obligat sa paraseasca Romania pentru implicarea sa in sprijinirea unor retele teroriste. Demascarea sa a fost rezultatul colaborarii dintre SRI, SIE si serviciile de spionaj occidentale.
10 martie 2003: Ministerul de Externe al Romaniei a declarat ca cinci diplomati irakieni au fost expulzati pentru 'activitati incompatibile cu statutul lor', formula de obicei utilizata pentru spionaj.
13 mai 2003: Departamentul de Stat al SUA anunta expulzarea a 14 diplomati cubanezi pentru spionaj; sapte dintre ei activau la ONU.
20 iunie 2004: Ministrul de externe al Bulgariei, Solomon Pasi, si ministrul de finante, Milan Velcev, au fost acuzati de spionaj de catre procuratura militara. Motivul acuzarii este afacerea incheiata cu o firma israeliana pentru realizarea retelei de comunicare secreta dintre reprezentantele diplomatice ale Bulgariei in strainatate.
25 septembrie 2004: Presa informeaza despre arestarea lui Donald W. Keyser, functionar in Departamentul de Stat american, sub acuzatia ca a tainuit o calatorie in Taiwan si ca a transmis documente agentilor de informatii din aceasta tara.
14 februarie 2005: Agentia 'AFP' anunta ca serviciile de contraspionaj norvegian si suedez au demascat doi diplomati ai ambasadei ruse din Norvegia, expulzati sub acuzatia de spionaj.
25 noiembrie 2005: Cotidianul finlandez Helsingin Sanomat sustine ca in capitala Finlandei sunt activi 50 de spioni straini, dintre care 30 lucreaza pentru Moscova. Ziarul finlandez remarca o revenire a spionajului rusesc si chiar o depasire a nivelului din perioada Razboiului Rece. Restul de 20 de agenti se pare ca lucreaza pentru China, SUA si diverse state europene.
Decembrie 2005: Potrivit revistei Der Spiegel, consulul Federatiei Ruse la Hamburg, Alexander Kuzmin, este expulzat deoarece a incercat 'sa cumpere secrete militare'.
24 ianuarie 2006: O serie de diplomati de rang inalt ai Ambasadei Marii Britanii la Moscova au fost acuzati ca ar fi efectuat actiuni de spionaj, recurgand la o tehnologie de transmitere de date extrem de sofisticata, prezentata si de televiziunea rusa. De asemenea, serviciul de informatii rus FSB sustine ca mai multi oficiali britanici ar fi oferit sume importante de bani unor organizatii nonguvernamentale ruse (ONG) care au criticat in repetate randuri regimul. Autoritatile britanice resping acuzatiile.
3 februarie 2006: Venezuela a anuntat expulzarea atasatului militar al Ambasadei SUA pentru activitati de spionaj.
8 februarie 2006: Serviciul de Securitate din Belarus a declarat ca Ambasada poloneza de la Minsk a devenit centrul unei retele de spionaj a serviciilor secrete straine.
15 martie 2006: Autoritatile cubaneze acuza un diplomat ceh ca ar fi spionat pentru SUA.
21 iunie 2006: Un fost diplomat al Ambasadei Irakului la Bucuresti, expulzat in urma cu trei ani de autoritatile romane, a fost retinut la Bacau.
30 iunie 2006: Presa iraniana anunta ca o serie de deputati au cerut deschiderea unei anchete privind activitatile de 'spionaj' ale Ambasadei Canadei la Teheran.
13 ianuarie 2007: Ambasada Statelor Unite din Atena este tinta unui atac cu lansator de grenade, revendicat de gruparea 'Lupta Revolutionara'.
20 februarie 2007: Polonia si-a rechemat ambasadorul din Austria, pentru discutii, dupa ce un raport oficial l-a identificat pe diplomat drept colaborator al unei agentii de spionaj dezmembrate recent, acuzata de guvernul de la Varsovia ca lucra pentru Rusia. Potrivit unui raport de activitate al fostului serviciu de informatii militare WSI, o serie de ambasadori si atasati militari ar fi desfasurat actiuni de spionaj.

Un paradox: dupa ce la Helsinki a fost semnat, in 1975, Actul final care consemna infiintarea Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa, capitala Finlandei a ramas, si dupa incheierea Razboiului Rece, un centru al 'spionajului diplomatic'