Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































EDUARD I (1272-1307). REFORME LEGALE. ADMINISTRATIA INTERIOARA

istorie












ALTE DOCUMENTE

Despre crestinism
EXTINDEREA U.E CATRE EUROPA C SI DE E
Unitatile antitero au fost inlaturate din Piata Palatului
Balada culta istorica
TINERETEA Sl MARETIA LUI HARUN AL-RASID
Arhitectura in Mesopotamia. Ziguratul
Alexandru al III-lea
REGELE FARA PARLAMENT - ANGLIA
HENRIC AL VIII-LEA (1509-1547)
ROMA, IMPERIUL ROMAN SI ROMANII

EDUARD I (1272-1307). REFORME LEGALE. ADMINISTRAŢIA INTERIOARĂ



I. Începând din anul 1066, cucerirea normanda ridicase - între patricieni si plebei, între castelani si tarani - dubla bariera a limbajului si a urii: dar destul de repede cele doua civilizatii, alaturate una alteia prin forta, se amestecasera. Ţaranii saxoni îsi dadusera 828l117i seama de valoarea ordinii nor­mande, iar seniorii normanzi respectasera traditiile poporului englez. În momentul urcarii pe tron a lui Eduard I, fuziunea este aproape completa si per­soana regelui constituie simbolul ei. Desi descinde în linie directa din Cuceritor, el poarta vechiul nume saxon al Confesorului si este un rege englez. Ţinta sa principala nu mai este recucerirea Nor­mandiei, nici reconstituirea imperiului angevin, ci realizarea unitatii Marii Britanii, supunând Ţara Galilor, apoi Scotia. Vorbeste engleza cu aceeasi usurinta ca franceza si-l vedem - în timpul cru­ciadei - raspun­zând pe englezeste la salaam-urile ambasadorilor sultanului[1]. Sub domnia sa, limba engleza, care, începând din perioada cuceririi, cir­cula pe ascuns în rândurile meseriasilor si vilani­lor[2], apare iar la lumina. Pe vremea lui Simon de Montfort este folosita într-un document oficial. Printre noii clerici "nu exista unul la suta care sa poata citi o scrisoare în vreo alta limba decât latina sau engleza". Aproape de sfârsitul secolului al XIV-lea va înceta predarea limbii franceze în scolile din Anglia si Jean de Trévise[3] se va plânge ca nici macar nobilii nu-i învata pe copiii lor franceza. Ca si limba, institutiile lui Eduard I pre­figureaza Anglia moderna. Legile sale exercita o influenta durabila asupra structurii sociale a tarii. În fine, cu toata sincera sa piosenie, Eduard va avea fata de papa, înca de pe atunci, atitudinea unui sef de stat "national si insular".

II. Modernismul si insularismul sunt cu atât mai surprinzatoare cu cât regele, prin temperamentul sau, ramâne un feudal si, prin înclinatiile sale, un Plantagenet. Barbat semet, viguros, bine facut, cu coapse lungi si puternice de calaret, placerile sale favorite erau vânatoarea si turnirul. Totdeauna in­transigent în aplicarea legilor privitoare la paduri. Întoarce­rea sa din cruciada seamana cu aventurile cavalerilor ratacitori de prin romane. În drumul sau, el înlatura nedreptatile, ataca un hot din Bur­gundia si se bate cu comitele de Châlon.

Dupa cucerirea Ţarii Galilor, pretinde sa i se dea coroana regelui Arthur si organizeaza un banchet al Mesei Rotunde[4]. Se faleste ca respecta cu toata rigoarea codul perfectului vasal fata de regele Frantei, suzeranul sau pentru Gasconia. Îi presteaza omagiul datorat si asculta, supus, hotarârile suze­ranului sau. Deviza lui este: "Keep troth... Pactum serva... Respecta-ti cuvântul dat". I se întâmpla, de­sigur, ca dupa ce si-a dat cuvântul sa-si schimbe parerea; si atunci se dovedeste neîntrecut de abil în fortarea textelor pentru ca sa împace fagaduin­tele cu dorintele. "Vrea sa fie legal - observa un contemporan de-al lui -, dar el declara legal tot ce-i convine". Ca sa se elibereze de un juramânt stingheritor, nu sovaie sa recurga la ereditara me­toda a Plantagenetilor: absolvirea pontificala. La urma urmei, omul acesta e faurit totusi dupa un model bun: are instincte nobile si dovedeste aptitu­dinea - rara la suveranii din vremea aceea - de a profita de ceea ce-l învata experienta. Când a izbucnit revolta baronilor, a înteles ca a trecut tim­pul despotismului în Anglia si ca singurul mijloc de a consolida monarhia va fi de aci înainte spri­jinirea ei pe noile clase în crestere. Irascibil, orgo­lios, încapatînat, uneori dur, dar muncitor, onest si destul de rational, cavalerul acesta este un om de stat.




III. Pe când în Franta întreaga legislatie care ne ocroteste dateaza de pe vremea lui Napoleon, în Anglia au si astazi putere de lege, daca n-au fost abrogate, statutele lui Eduard I. La începutul dom­niei sale, Eduard, ca si Cuceritorul odinioara, a or­donat o ancheta pe tot cuprinsul regatului pentru a sti în virtutea carui drept, Quo Warranto, seniorii particulari detineau o parte din puterea publica. An­cheta stârneste furii violente printre nobili. 

Când juristii regelui îi cer contelui Warenne sa arate do­cumentele sale, el trage din teaca o sabie ruginita si raspunde: "Iata hrisovul meu. Stramosii mei au venit o data cu Wilhelm Cuceritorul si au luat în stapânire pamânturile lor cu aceasta sabie. Cu aceasta sabie le voi apara împotriva oricarui uzurpator". Ras­puns stingheritor pentru un rege cavaler. Dar Eduard I stie de pe acum ca hrisoavele scrise au în Anglia mai mult viitor decât dreptul sabiei, si de alt­fel rezistenta nu-i decât sporadica.

IV. Multumita stapânirii de sine a regelui, sub domnia sa nu au fost conflicte iremediabile cu biserica. Dar între puterea civila si puterea religioa­sa certurile au fost numeroase; niciodata însa n-au atins violenta acelora dintre Wilhelm Rufus si An­selm sau dintre Henric al II-lea si Becket. Cea mai grava cearta s-a iscat atunci când papa Bonifaciu al VIII-lea a interzis clerului, în 1296, prin bula Cle­ricis laicos, sa plateasca impozit autoritatilor lumesti. Eduard I, mâniat pe drept cuvânt, a ordo­nat sa se puna sechestru pe bunurile bisericesti si pe lâna calugarilor. Calugarii luara partea Romei; clerul parohiilor, mai mult englez decât roman, se arata sensibil la învinuirile aduse de rege. Interveni o împaca­re. Astfel de discutii au stirbit în mod pe­riculos prestigiul papalitatii în Anglia. Captivitatea papilor în Franta (1305-1378)[5] avea sa dea aces­tui prestigiu o lovitura si mai grava, punându-l pe papa la discretia inamicu­lui.

Începând din secolul al XIV-lea, noul nationalism si catolicismul traditional devenira greu de împacat în ochii englezilor si sta­tutul Provisor-ilor interzise oricarui supus, si în­deosebi clerului, sa plateasca taxe, venituri sau be­neficii în afara regatului.

V. Aceasta însemna sa sece izvorul cel mai abun­dent al încasarilor care alimentau tezaurul ponti­fical. Dar era nevoie ca regele sa-si apere cu înver­sunare veniturile. Cheltuielile de guvernare se ma­reau o data cu înmultirea functiilor sale, iar vechile impozite (ajutoare feudale si geld) nu mai ajungeau. Veniturile aditionale ale regelui sunt: banii de scut, taxa de rascumparare de serviciul militar, care nu-i platita fara greutati si dispare în 1322; impozitul asupra bunurilor mobiliare si funciare, care se ridica în general la a cincisprezecea parte la tara si a zecea parte la oras (începând din 1334, cincispreze­cimea si zecimea vor fi fixate forfetar la treizeci si noua de mii de livre; de aci înainte, de câte ori parlamentul va vota "o cincisprezecime si o zecime", asta va însemna treizeci si noua de mii de livre); si, în sfârsit, drepturile de intrare si iesire a marfu­rilor (customs sau taxe vamale). Drepturile acestea se aplica la iesire asupra lânii si pieilor, principalele produse ale regatului, si la intrare asupra vinurilor.




VI. Eduard I se priveaza de bunavoie de una din marile resurse ale stramosilor sai, expulzând în 1290 pe toti evreii din Anglia. Esecul cruciadelor avusese drept consecinta o renastere a urii poporului împotriva singurilor necredinciosi usor de reprimat si incapabili de a se apara. Erau acuzati de toate crimele. Nobilimea, care le era îndatorata, dorea sa scape atât de creante cât si de creditori. Masura luata de rege a fost mai putin inumana decât perse­cutiile care au precedat-o. El îi autoriza pe evrei sa-si ia bunurile mobiliare si porunci sa fie spânzurati marinarii care i-au furat sau i-au asasinat pe pasagerii lor în timpul calatoriei pe mare. Dupa plecarea evreilor, meseria lor de a da bani cu îm­prumut a fost exercitata în Anglia de catre crestinii din Cahors, cahorsinii, care gasisera un mijloc in­genios de a ocoli legile bisericesti. Împrumutau în mod gratuit pentru un timp destul de scurt, apoi, dupa ce expira termenul si suma nu era data înapoi, cereau o indemnizatie pentru timpul scurs de la data când urma sa fie înapoiata. E ceea ce se chema daune-interese: id quod interest[6]. Curând, ita­lienii, la rândul lor, exercitara meseria de bancher si zarafii lombarzi dadura numele lor strazii unde îsi aveau casele de schimb: Lombard Street. Apoi en­glezii însisi devenira maestri în comertul de bani. Când, pe vremea lui Cromwell, evreii se întoarsera în Anglia, gasira printre crestini rivali multumiti, a caror îngaduinta era larga, dar a caror concurenta era de temut.



[1] Eduard I a plecat în cruciada în 1268, când era print mostenitor. A ajuns în 1271 în Palestina si, dupa unele succese, a încheiat în 1272 un armistitiu pe "zece ani, zece luni, zece saptamâni, zece zile si zece ore" (!) cu sultanul Egiptului, Baibars (1260-1277).

[2] Cuvântul vilan (în limba latina villanus) însemna în Franta taran liber, iar în Anglia - serb.

[3] Numele complet si corect este Jean Trevisa de Corn­wall (1326-1412), cleric si învatat din anturajul influentei familii nobiliare Berkeley.

[4] Este vorba de Masa Rotunda (La Table Ronde) - un fel de confrerie a cavalerilor care tineau tovarasie semi­legendarului rege Arthur (secolul al VI-lea).

[5] La începutul secolului al XIV-lea, papalitatea a cazut sub influenta monarhiei franceze, fapt care s-a evidentiat prin alegerea repetata de cardinali francezi în scaunul pon­tifical si prin stramutarea acestuia la Avignon, în sudul Frantei. Precizam ca primul papa francez al perioadei. Clement V, ales în 1305, si-a stabilit resedinta la Avignon în martie 1309, iar ultimul papa de la Avignon, Grigore XI, a parasit orasul în septembrie 1376, reluându-si resedinta la Roma în ianuarie 1377.

[6] Expresia s-ar traduce, literal, prin "ceea ce este la mijloc", adica "ceea ce reprezinta diferenta..."












Document Info


Accesari: 1209
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )