 |
|
||||||||||||||
|
|
||||||||||||||
Etnie confesiune si casatorie mixta în simleu Silvaniei
Asezat pe malurile Crasnei, orasul simleu Silvaniei reprezinta singura localitate urbana din bazinul superior al acestui râu. Important punct strategic, care controleaza iesirea Crasnei înspre câmpie, strajuit de dealurile simleului, între care impunatoarea Magura a simleului, cu numeroase fortificatii dacice si medievale, simleul Silvaniei devine unul dintre locurile importante din care feudalitatea maghiara îsi va exercita controlul asupra zonei dar si asupra Transilvaniei, orasul fiind atestat documentar la mijlocul secolului al XIII-lea. Cu toate ca presiunile maghiare asupra zonei au cunoscut o mare intensitate, asa cum am aratat, nu s-a putut produce si o inversare a structurii etnice, zona fiind majoritar româneasca, cu exceptia localitatilor de culoar, care au importante grupuri etnice maghiare. simleul Silvaniei, ca centru al zonei a avut însa o majoritate maghiara, chiar daca românii au fost puternic reprezentati statistic, fiind concentrati în cartierul românesc de pe malul stâng al Crasnei, pe drumul Bicului, de altfel aceasta zona fiind cunoscuta ca Ulita Româneasca. Dar iata care este evolutia structurii etnice a orasului între 1850 si 1930:
Structura etnica a simleului Silvaniei între 1850-1930
|
Recensamântul |
|
|
|
|
|
|
Total populatie |
|
|
|
|
|
|
Români |
|
|
|
|
|
|
Maghiari |
|
|
|
|
|
|
Germani |
|
|
|
|
|
|
Ţigani |
|
|
|
|
|
|
Slavi (slovaci si ruteni) |
|
|
|
|
|
|
Evrei |
|
|
|
|
|
|
Armeni |
|
|
|
|
|
|
Alte etnii |
|
|
|
|
|
Recensamântul
Ortodocsi
Greco-catolici
Romano-catolici
Reformati
Luterani
Unitarieni
Israeliti (mozaici)
Neoprotestanti
Alte religii
Fara religie si religie nedeclarata
În capitolul anterior am aratat modul în care va creste populatia maghiara a orasului în a doua parte a secolului al XIX-lea si primul deceniu al secolului al XX-lea, ca efect al metodei de înregistrare prin recensamânt dar si al presiunilor de maghiarizare care au avut, peste tot, o mai mare eficienta în zonele urbane si în localitatile importante cu mozaicuri etnice. Recensamântul românesc din 1930 arata o noua realitate etnica: în conditiile unei slabe cresteri demografice de aproape 600 de persoane, între 1910 si 1930, populatia româneasca înregistrata se tripleaza, iar populatia maghiara se reduce aproape la jumatate, fata de 1910. Aceasta situatie credem ca este consecinta unor procese demografice multiple:
este singura localitate urbana din bazinul superior al Crasnei si datorita acestei caracteristici este principalul centru al economiei de schimb a zonei, fiind, prin aceasta, localitatea cea mai supusa proceselor de mobilitate demografica, inclusiv sub forma imigratiilor din spatiul zonal, dar si din cel transilvanean si, în unele cazuri, chiar de la nivelul întregii Ungarii de pâna la 1918;
simleu Silvaniei are populatia cea mai numeroasa dintre toate localitatile zonei bazinului superior al Crasnei, fapt care permite analiza unor serii statistice ale nuptialitatii pe volume demografice relativ numeroase;
este localitatea cu un mare numar de etnii (români, maghiari, evrei, germani, slovaci, tigani, armeni, slovaci) si confesiuni (greco-catolica, romano-catolica, reformata, unitariana, mozaica, luterana, iar mai târziu, ortodoxa, baptista, adventista);
unele dintre aceste etnii (maghiarii, românii si evreii) si confesiuni (romano-catolicii, greco-catolicii, reformatii si mozaicii) au volume demografice ridicate si relativ egale, ceea ce face posibila analiza statistica cu numere mari. Cu totul alta este situatia în localitatile mai mici în care exista si mari dezechilibre între diferite etnii si confesiuni. Numarul mic al casatoriilor mixte în asemenea localitati face irelevanta analiza statistica;
datorita volumelor demografice mari ale unor etnii si confesiuni si casatoriile interconfesionale si interetnice vor fi relativ numeroase, putând fi astfel abordate cu metode statistice.
În cercetarea noastra am folosit datele din registrele parohiale si registrele de stare civila pentru orasul simleu Silvaniei. Initial am dorit sa facem o analiza a casatoriilor mixte pe intervalul 1850-1997, însa vastitatea perioadei si caracterul lacunar al informatiilor ne-au determinat sa restrângem analiza. Registrele parohiale sunt incomplete, neacoperind lungi perioade de timp, ele neputând fi gasite la Arhivele Statului din Zalau. Pe de alta parte, desi exista unele date, ele sunt fragmentare pentru perioada 1850-1970, astfel încât nu se preteaza la o analiza statistica. De asemenea, dupa 1900, pentru unele confesiuni registrele care putut fi gasite acopera numai pentru înca câtiva ani, dupa care nu mai avem informatii.
Pentru confesiunea reformata avem date complete pentru perioada 1873-1927, pentru greco-catolici pentru perioada 1873-1908, iar pentru romano-catolici pentru un interval mai scurt, cel dintre 1887 si 1905. În registrele parohiale de stare civila, în functie de confesiune, dar si de perioada, câteodata într-o parte a registrului sunt trecute nasterile (botezurile), iar într-o alta casatoriile, iar pentru alte perioade sau confesiuni apar registre separate pentru fiecare eveniment demografic (nastere, casatorie sau deces). În privinta casatoriilor, sunt înregistrate urmatoarele elemente: numele si prenumele sotului, respectiv sotiei, anul, ziua si luna casatoriei, vârsta sau anul de nastere a sotului, respectiv sotiei, numele si prenumele parintilor sotului si sotiei, religia sotului, respectiv sotiei, religia parintilor ambilor soti, câteodata cu mentionari interesante, mai ales în cazul romano-catolicilor, privind fenomene de convertire de la reformati la catolici. Sporadic mai apar consemnate ocupatiile parintilor sau ale sotului. Mai sunt mentionate: localitatea de nastere a sotului, respectiv a sotiei, domiciliul actual al ambilor, numele martorilor care au asistat la cununie, numarul vestirilor pentru a se vedea daca casatoria este valabila, neexistând impedimente legate mai ales de posibila înrudire de sânge între parteneri, precum si numele preotului care a oficiat cununia. În unele registre greco-catolice am gasit si o mentionare interesanta legata de casatoria cu un romano-catolic: existenta unei dispense din partea episcopiei romano-catolice de Oradea prin care îsi da acordul ca respectivul romano-catolic sa se casatoreasca cu un greco-catolic. Deci, se poate observa ca, în pofida acelorasi principii dogmatice, romano-catolicii nu se pot casatori cu greco-catolici decât printr-o dispensa episcopala, mentionata cu data si numar de înregistrare în registrul de cununii al greco-catolicilor. Interesant, desi probabil au existat, nu am gasit asemenea dispense pentru greco-catolicii care se casatoresc cu romano-catolici, parasind, prin aceasta, comunitatea greco-catolica. Este posibil, de asemenea, ca romano-catolicii sa nici nu fi pretins asemenea dispense, în conditiile în care biserica romano-catolica maghiar trata biserica greco-catolica de pe pozitii de superioritate, cele doua biserici fiind despartite nu numai de barierele ritualice, cât mai ales, de cele etnice. Examinând registrele parohiale nu se vor gasi asemenea dispense nici pentru reformatii care se cununa la greco-catolici, nici pentru greco-catolicii sau romano-catolicii care se cununa la reformati. Între cele doua biserici, catolica si reformata, se pare ca nu exista un dialog în privinta formalitatilor legate de casatoriile mixte ci dimpotriva o stare de continua suspiciune reciproca, ca urmare a pierderilor confesionale înregistrate prin trecerea, prin casatorie, de la o confesiune la alta. În cazul greco-catolicilor, dar si al romano-catolicilor care se cununau la reformati, trecând prin casatorie la religia, dar si la comunitatea reformata, ei erau imediat excomunicati din rândul comunitatii catolice, de aceea putem afirma ca asemenea casatorii erau, în a doua parte a secolului al XIX-lea si începutul secolului al XX-lea, urmate si de pierdere a vechii identitati religioase si în majoritatea cazurilor, a celei etnice. De aceea, recensamintele nu mentioneaza cazuri de reformati de etnie româna, adica cazuri de trecere prin casatorie, la comunitatea reformata, dar cu mentinerea identitatii etnice românesti. Am vazut ca exista însa cazuri de greco-catolici, care etnic se declara maghiari, dar aceasta situatie nu este numai rezultatul casatoriilor mixte ci al unor mecanisme politice prin care unii greco-catolici cunoscatori ai limbii maghiare se declara sau sunt consemnati ca maghiari. Exista totusi cazuri de germani sau slovaci romano-catolici sau chiar luterani, care trecuti prin casatorie la greco-catolici îsi pastreaza si îsi declara în continuare apartenenta la etnia germana sau slovaca.
În ceea ce-i priveste pe reformatii care se casatoresc cu catolici, fie romano-catolici, fie greco-catolici, iar cununia are loc la catolici, asemenea treceri sunt mai dificile deoarece implica o prealabila catehizare, prin care se învata sistemul dogmatic catolic, urmata de marturisire si cuminecare, înainte de casatorie. De aceea, chiar restrictiile dogmatico-ritualice ale catolicilor cenzureaza numarul unor asemenea treceri, în fond veritabile convertiri la catolicism. De altfel, nu întâmplator, în dreptul unor fosti reformati trecuti la catolicism preotul catolic face de multe ori precizarea "convertita", care înseamna chiar aceasta renuntare la calvinism si trecere la catolici. Deci, biserica calvin-reformata este mult mai elastica în privinta mecanismelor de trecere prin casatorie la o noua comunitate, decât cea catolica si chiar aceasta elasticitate explica numarul mai mare de casatorii al catolicilor cu reformatii, prin trecerea la calvinism, decât fenomenul invers de trecere de la reformati la catolici, desi el exista.
În Arhivele Statului din Zalau, se gasesc si registrele parohiale de cununie ale evreilor din simleu Silvaniei, care au format aici o importanta comunitate. Analizând situatia casatoriilor cu evreii, am constatat ca în nici o parohie crestina (greco-catolica, reformata sau romano-catolica) nu este consemnata, în intervalul studiat de noi, vreo casatorie în care vreunul dintre parteneri sa fi fost de religie mozaica. Începând despuierea registrelor parohiale evreiesti, de asemenea, pe durata mai multor ani nu am observat consemnarea casatoriei unui evreu cu un crestin. De aceea, chiar daca asemenea casatorii este posibil sa se fi produs în anumite momente, ele sunt extrem de rare si nu au consecinte importante în strategiile schimburilor maritale de populatii prin casatorie. Comunitatea evreiasca din simleu Silvaniei poate fi considerata un model demografic închis schimburilor maritale, iar miscarile care afecteaza volumele demografice sunt determinate de cauze naturale (nasteri, decese) si migratii. Datorita acestui fapt nu am mai luat în analiza casatoriile din interiorul comunitatii evreiesti.
Se stie ca, începând din 1896, statul maghiar a trecut la tinerea evidentelor de nastere, casatorie si moarte în registre laice de stare civila. Aceste registre s-au pastrat într-o foarte buna stare de conservare si pot fi folosite în analizele statistice, însa ele au un inconvenient major: fiind registre laice se consemneaza religia celor care se casatoresc dar nu se consemneaza un element fundamental, în opinia noastra: confesiunea la care se oficiaza casatoria, astfel încât nu se poate analiza mecanismul de dinamica a grupurilor etnice si confesionale ca urmare a casatoriilor mixte. De aceea, desi am lucrat pe aceste registre de stare civila, am preferat sa folosim în analiza numai registrele parohiale de casatorii.
Casatorii în parohia reformata
Total casatorii
Anul
Total casatorii
Total
În cele ce urmeaza examinam vârsta sotului la casatorie, respectiv vârsta sotiei, în asociere cu religia sotului, respectiv religia sotiei. Consideram vârsta la casatorie un indicator capabil sa puna în evidenta tendintele în evolutia modelelor maritale. Astfel, o diferenta mai mica de vârsta între sot si sotie indica liberalizarea modelelor maritale, în timp ce o diferenta mai mare arata tendinta înspre un comportament marital mai traditional. În unele cazuri preotul reformat care a consemnat cununia a omis sa mentioneze vârsta sotului sau a sotiei sau chiar a ambilor parteneri. Din aceasta cauza, din cele 787 de casatorii numai la 701 casatorii (89,1% din totalul casatoriilor) figureaza vârsta ambilor parteneri si numai cei cu aceste date complete au fost inclusi în tabelul de mai jos. Din motive lesne de înteles, nu am putut proceda la o analiza de detaliu privind vârsta sotului, respectiv a sotiei, de aceea am grupat casatoriile în urmatoarele categorii:
Religia sotului
Diferenta de vârsta
Greco-catolica
Romano-catolica
Reformata
Unitariana
Luterana
Total
Sotul este mai în vârsta decât sotia
Sotul si sotia au aceeasi vârsta
Sotia este mai în vârsta decât sotul
Total
Religia sotiei si diferenta de vârsta dintre sot si sotie
| |
|||||||
|
Diferenta de vârsta |
Greco-catolica |
Romano-catolica |
Reformata |
Unitariana |
Luterana |
Total |
|
|
Sotul este mai în vârsta decât sotia |
|
|
|
|
|
|
|
|
Sotul si sotia au aceeasi vârsta |
|
|
|
|
|
|
|
|
Sotia este mai în vârsta decât sotul |
|
|
|
|
|
|
|
|
Total |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Am asociat religia cu vârsta sotului respectiv a sotiei pentru a vedea daca nu exista o actiune de selectie maritala discriminatorie în functie de vârsta partenerilor si religie. În cazul religiei femeilor, aceasta ipoteza nu se confirma; în 86,6% din cazurile de femei romano-catolice ele sunt mai tinere decât sotii reformati, iar în cazul femeilor reformate care se casatoresc tot cu reformati procentul este asemanator: 84,63%. În cazul femeilor greco-catolice casatorite cu reformati, numarul lor mic (13 persoane) face mai putin relevant procentul celor mai tinere (76,9%) decât sotii.
În cazul barbatilor care se casatoresc cu femei reformate se pare ca exista o tendinta selectiva în ceea ce priveste selectia maritala. Astfel, procentul greco-catolicilor care se casatoresc cu reformate mai în vârsta decât ei este de 17,85%, în timp ce pentru reformatii casatoriti cu reformate mai în vârsta acest procent este de 9,92%, iar pentru romano-catolici de 10,08%. Deci, într-o proportie mai mare pentru greco-catolici decât pentru celelalte religii, accesul marital la femeile reformate este mediat de vârsta sotiei mai mare decât a sotului.
Alte caracteristici de vârsta la casatorie ale sotului si sotiei
|
Vârsta |
Vârsta minima la casatorie |
Vârsta maxima la casatorie |
Vârsta medie la casatorie |
Vârsta mediana la casatorie |
|
Vârsta sotului |
18 ani |
71 ani |
|
27 ani |
|
Vârsta sotiei |
15 ani |
67 ani |
|
22 ani |
Cuartilele de vârsta la casatorie
|
Vârsta |
|
|
|
|
Vârsta sotului |
|
|
|
|
Vârsta sotiei |
|
|
|
|
Diferenta medie de vârsta în intervalul cuartilic |
|
|
|
Tabelele de mai sus releva înscrierea comportamentelor maritale ale reformatilor într-un model traditionalist bazat pe faptul ca vârsta medie la casatorie a barbatilor este mai mare cu 5,74 ani decât vârsta medie a sotiei. Aceeasi constatare potrivit careia exista tendinta generala ca barbatii sa fie mai vârstnici decât femeile se poate face si în privinta vârstei minime la casatorie, respectiv a celei maxime. Surprinde apoi vârsta medie la casatorie extrem de înaintata, atât în cazul barbatilor, cât si în cel al femeilor: 30,8 ani la barbati si 25 de ani la femei. Aceeasi tendinta se desprinde si din analiza valorilor ridicate ale medianei casatoriilor: jumatate dintre barbatii care se casatoresc au sub 27 de ani, iar jumatate peste aceasta vârsta. Mediana vârstei la casatorie a femeilor este si ea relativ ridicata, de 22 de ani. Din aceste date, putem afirma ca, desi diferenta de vârsta dintre sot si sotie este mare, înscrie comunitatea reformata într-un model înca traditionalist, vârsta medie si mediana la casatorie, ridicata atât în cazul barbatilor cât si în cel al femeilor, tinde sa sparga modelul traditionalist, remarcându-se aparitia unui comportament modern de factura urbana.
Intervalele cuartilice ofera si ele alte informatii interesante privind caracteristicile de vârsta ale membrilor cuplului si comportamentul marital al populatiei. Astfel, în cazul barbatilor, 25% dintre acestia au la casatorie sub 25 de ani, iar alte procente de 25% între 25 si 27 de ani, si un alt sfert se casatoresc (sau se recasatoresc, în cazul vaduvilor), la o vârsta de peste 33 de ani. Oricum, si aceste intervale cuartilice sugereaza existenta unui model marital bazat pe o vârsta relativ înaintata a barbatilor la casatorie. În cazul femeilor, desi vârsta la casatorie este în general mai mica decât a barbatilor, totusi primul interval cuartilic are ca limita vârsta de 20 de ani, deci abia 25% dintre femei au pâna la 20 de ani la casatorie, iar ultimul interval, are ca limita inferioara, vârsta de 27 de ani. O alta tendinta interesanta care poate fi surprinsa prin analiza diferentei de vârsta cuartilica este aceea ca pe masura ce vârsta la casatorie creste, va creste si diferenta de vârsta dintre sot si sotie. Astfel în primul interval cuartilic, care grupeaza femeile ce se casatoresc sub 20 de ani si barbatii care se casatoresc sub 25 de ani, diferenta medie de vârsta dintre sot si sotie este de numai 2 ani, în timp ce în ultimul interval cvartilic care grupeaza barbatii ce se casatoresc la peste 33 de ani si femeile care se casatoresc la peste 27 de ani, sotul este în medie mai în vârsta decât sotia cu 9 ani. Aceste date sugereaza si un alt aspect de natura traditionala al comportamentului marital al reformatilor: cu cât se produce înaintarea în vârsta, cu atât sansele de casatorie scad mai pronuntat pentru femei decât pentru barbati, fapt care se exprima prin cresterea pronuntata a diferentei de vârsta dintre sot si sotie.
În privinta corelatiei dintre religia sotului si cea a sotiei, situatia este urmatoarea (mentionam ca tabelul se refera la 787 de casatorii, ceea ce reprezinta practic toate casatoriile în intervalul 1873-1927, registrele de cununii înregistrând pentru toate cazurile religia partenerilor):
Religia sotului si religia sotiei
Religia sotiei
Religia sotului
Greco-catolica
Romano-catolica
Reformata
Luterana
Total
Greco-catolica
Romano-catolica
Reformata
Unitariana
Luterana
Total
Tabelul de mai sus scoate în evidenta diferente importante în comportamentul marital al romano-catolicilor respectiv greco-catolicilor, fata de casatoriile cu reformatii. Astfel, desi comunitatea romano-catolica din simleu are un volum demografic aproximativ dublu fata de cea greco-catolica (vezi datele de la recensamântul din 1880 si 1900), acest raport de 1 la ˝ nu se regaseste în indicele de mariaj al romano-catolicilor, respectiv greco-catolicilor cu reformatii, el fiind mult mai mare în cazul romano-catolicilor. Astfel, indicele mediu de mariaj al greco-catolicilor cu reformatii este de 2,75%, în timp ce acelasi indice mediu în cazul romano-catolicilor este de 21,6%. Aceasta realitate indica faptul ca distanta religioasa este mult mai putin importanta decât distanta etnica; desi reformatii sunt situati la aceeasi distanta fata de greco-catolici si romano-catolici pe scala distantelor religioase, apartenenta etnica comuna a reformatilor si romano-catolicilor face ca intensitatea legaturilor maritale sa fie mult mai puternica, în raport cu greco-catolicii români. Deci etnia este principalul factor de diminuare sau dimpotriva, de crestere a distantelor intercomunitare.
În privinta ierarhizarii modalitatilor de schimb marital interconfesional si interetnic se poate stabili urmatoarea ordine a schimburilor:
Anul
Total casatorii
Anul
Total casatorii
Total
În tabelele privind religia sotului si a sotiei, corelata cu diferenta de vârsta între partenerii de mariaj apar numai 312 cazuri fata de cele 317 din tabelul de mai sus. Situatia se explica prin faptul ca la unele casatorii preotul a omis sa consemneze vârsta sotului sau vârsta sotiei, iar în unele cazuri vârstele ambilor parteneri, ceea ce a facut imposibila introducerea acestor cazuri în tabelele de mai jos.
Religia sotului si diferenta de vârsta dintre sot si sotie
|
Religia sotului |
||||
|
Diferenta de vârsta |
Greco-catolica |
Romano-catolica |
Reformata |
Total |
|
|
Sotul este mai în vârsta decât sotia |
|
|
|
|
|
|
Sotul si sotia au aceeasi vârsta |
|
|
|
|
|
|
Sotia este mai în vârsta decât sotul |
|
|
|
|
|
|
Total |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Religia sotiei si diferenta de vârsta dintre sot si sotie
|
Religia sotiei |
||||
|
Diferenta de vârsta |
Greco-catolica |
Romano-catolica |
Reformata |
Total |
|
|
Sotul este mai în vârsta decât sotia |
|
|
|
|
|
|
Sotul si sotia au aceeasi vârsta |
|
|
|
|
|
|
Sotia este mai în vârsta decât sotul |
|
|
|
|
|
|
Total |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Analog cu analiza întreprinsa pe reformati vom proceda si în cazul greco-catolicilor. Din primul tabel, cel cu vârsta si religia sotului, se poate observa ca accesul în comunitatea greco-catolica a barbatilor reformati sau romano-catolici se produce numai în cazul în care sotia greco-catolica este mai tânara decât sotul, în timp ce în cazul femeilor reformate sau romano-catolice accesul este usor diferentiat religios (cazurile sunt foarte putine si de aceea aceasta tendinta are o mare doza de relativism): doua femei reformate se vor casatori cu greco-catolici, intrând în comunitatea greco-catolica, fiind mai tinere decât sotii, în timp ce alte doua sunt mai în vârsta. În cazul femeilor romano-catolice, 6 din 8 sunt mai tinere decât sotul si numai doua sunt mai în vârsta, ceea ce ne face sa presupunem o mai elastica intrare a femeilor romano-catolice în comunitatea greco-catolica decât a celor reformate.
Alte caracteristici de vârsta la casatorie ale sotului si sotiei
|
Vârsta |
Vârsta minima la casatorie |
Vârsta maxima la casatorie |
Vârsta medie la casatorie |
Vârsta mediana la casatorie |
|
Vârsta sotului |
|
|
|
|
|
Vârsta sotiei |
|
|
|
|
Diferenta de vârsta de 5,90 ani este usor mai ridicata decât a reformatilor, care este de 5,74 de ani.
Cuartilele de vârsta la casatorie
|
Vârsta |
|
|
|
|
Vârsta sotului |
|
|
|
|
Vârsta sotiei |
|
|
|
|
Diferenta medie de vârsta în intervalul cuartilic |
|
|
|
Ca si în cazul reformatilor si în cazul greco-catolicilor, vârsta minima la casatorie este de 15 ani în cazul fetelor si de 18 ani în cazul baietilor. Limita maxima de vârsta la casatorie este pentru barbati de 70 de ani, iar pentru femei de 52. Este evident vorba, în cele mai multe cazuri de recasatoriri de vaduvi la o vârsta înaintata. Daca comparam vârsta maxima la casatorie a greco-catolicilor cu cea a reformatilor se pot face constatari interesante: în privinta barbatilor, vârsta maxima este relativ aceeasi - 71 de ani la reformati si 70 de ani la greco-catolici. Diferente majore apar însa în ceea ce priveste vârsta maxima la casatorie a femeilor: 52 de ani la greco-catolici si 67 de ani la femeile reformate. Desigur, un caz accidental de casatorie a unei femei la o vârsta înaintata poate produce serioase deformari interpretative. Pentru a evita acest lucru am reanalizat numarul de femei reformate sau care se casatoresc (sau recasatoresc) cu reformati la o vârsta de peste 52 de ani, care este vârsta maxima la casatorie a femeilor greco-catolice. În urma acestei analize au rezultat 15 cazuri de casatorii în care sotia avea mai mult de 52 de ani, ceea ce arata ca aceasta vârsta înaintata la care femeile reformate se pot casatori sau, mai degraba, recasatori, nu este întâmplatoare. Ea tine de sistemul de valorizare sociala a femeii reformate în raport cu femeia greco-catolica, sistem în care valori importante erau marimea patrimoniului si apartenenta etnica la o etnie superior valorizata pe scara ierarhiilor sociale.
În ceea ce priveste media de vârsta la casatorie, ea este mai coborâta la greco-catolici decât la reformati cu aproximativ un an la barbati si aproape un an si jumatate la femei. Desigur aceste diferente nu sunt majore însa ele totusi surprind orientarea strategiilor maritale românesti, fie ele si de factura urbana, spre un comportament marital mai apropiat de strategiile taranesti ale satelor românesti din zona. Media diferentei de vârsta dintre sot si sotie, cu ceva mai mare la casatoritii greco-catolici (5,90 ani sotul mai în vârsta decât sotia), decât la cei reformati (5,74) se înscrie în acelasi trend mai accentuat al traditionalitatii greco-catolice în raport cu comportamentul marital reformat. Pe de alta parte, analiza intervalelor cvartilice scoate în evidenta aceeasi tendinta înscrisa pe linia comportamentelor traditionale, de coborâre a vârstei la casatorie. În ceea ce priveste media diferentei de vârsta pe intervalele cvartilice ea arata aceleasi tendinte ca si în cazul reformatilor: o medie scazuta a vârstei la casatorie determina o medie scazuta a diferentei de vârsta pe intervalul cvartilic, cu specificarea ca la greco-catolici si la primul interval cvartilic media diferentei de vârsta dintre sot si sotie este cu 2 ani mai mare decât la reformati (2 ani la reformati si 4 ani la greco-catolici), însa apoi, odata cu cresterea vârstei medii la casatorie, cresterea diferentei medii la casatorie dintre vârsta sotului si vârsta sotiei nu mai este atât de mare ca la reformati, tendinta care iarasi se înscrie într-un comportament marital mai traditionalist. De altfel, dupa cum am mai aratat, dupa 52 de ani femeile greco-catolice nu se mai pot recasatori, în timp ce la reformati recasatorirea este blocata de abia dupa 67 de ani.
Religia sotului si religia sotiei
Religia sotiei
Religia sotului
Greco-catolica
Romano-catolica
Reformata
Total
Greco-catolica
Romano-catolica
Reformata
Total
Barbatii reformati sau romano-catolici se casatoresc cu greco-catolicii în egala masura cu femeile romano-catolice sau reformate (4,1% dintre casatoriile greco-catolicilor sunt cu barbati sau femei reformate sau romano-catolice). Exista totusi o mica diferenta între romano-catolici si reformati în privinta casatoriilor cu greco-catolicii. Astfel procentul de casatorii al barbatilor romano-catolici cu femeile greco-catolice este de 2,2%, în timp ce procentul de casatorie al barbatilor reformati cu femei greco-catolice este de numai 1,9%. O diferenta semnificativa apare în privinta femeilor romano-catolice, respectiv reformate, care se casatoresc cu barbati greco-catolici. Astfel, indicele de mariaj feminin al romano-catolicelor este de 2,5%, în timp ce acelasi indice este în cazul femeilor reformate de numai 1,6%. Din aceste date se configureaza, pe seria statistica analizata urmatoarele tendinte:
Anul
Total casatorii
Anul
Total casatorii
Total
În tabelele de mai jos apar numai 244 de casatorii fata de cele 248 înregistrate mai sus. Aceasta abatere este consecinta omisiunii vârstei de catre preotii care au consemnat 4 casatorii.
Religia sotului si diferenta de vârsta dintre sot si sotie
| |
|||||||
|
Diferenta de vârsta |
Greco-catolica |
Romano-catolica |
Reformata |
Unitariana |
Luterana |
Total |
|
|
Sotul este mai în vârsta decât sotia |
|
|
|
|
|
|
|
|
Sotul si sotia au aceeasi vârsta |
|
|
|
|
|
|
|
|
Sotia este mai în vârsta decât sotul |
|
|
|
|
|
|
|
|
Total |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Religia sotiei si diferenta de vârsta dintre sot si sotie
|
Religia sotiei |
||||
|
Diferenta de vârsta |
Greco-catolica |
Romano-catolica |
Reformata |
Total |
|
|
Sotul este mai în vârsta decât sotia |
|
|
|
|
|
|
Sotul si sotia au aceeasi vârsta |
|
|
|
|
|
|
Sotia este mai în vârsta decât sotul |
|
|
|
|
|
|
Total |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
În privinta accesului la femeile romano-catolice, el este mediat de vârsta, în mica masura, numai pentru reformati. Greco-catolicii si romano-catolicii care se casatoresc cu femei romano-catolice mai în vârsta decât ei reprezinta 17,64% din totalul greco-catolicilor casatoriti cu romano-catolice, respectiv de 17,20% pentru barbatii romano-catolici aflati în aceeasi situatie. În cazul reformatilor, procentul este de 13,15%, însa toate aceste procente trebuie privite cu prudenta datorita numarului mic de date statistice. În cazul femeilor, numarul mic de cazuri de femei greco-catolice nu face posibila interpretarea statistica, iar în ceea ce priveste femeile romano-catolice si reformate mai tinere decât sotii lor romano-catolici, procentele sunt asemanatoare: 83,15%, respectiv 81,81% ceea ce arata ca accesul romano-catolicilor la femei mai tinere, fie romano-catolice, fie reformate, este relativ egal.
Pe de alta parte, se poate constata ca nu exista nici o femeie unitariana sau luterana care sa intre în relatiile de schimb marital, nici cu romano-catolicii, nici cu reformatii, ceea ce ne face sa presupunem ca practic la simleu Silvaniei exista numai barbati luterani sau unitarieni, veniti aici prin imigratie din alte parti ale Transilvaniei si nevoiti la vârsta mariajului sa-si caute sotii de alta confesiune (romano-catolica sau reformata, dar selectia maritala se opreste la aceste confesiuni, deoarece, asa cum am mai aratat, nici un unitarian sau luteran nu-si va lua o sotie greco-catolica)
Caracteristici de vârsta la casatorie ale sotului si sotiei
|
Vârsta |
Vârsta minima la casatorie |
Vârsta maxima la casatorie |
Vârsta medie la casatorie |
Vârsta mediana la casatorie |
|
Vârsta sotului |
|
|
|
|
|
Vârsta sotiei |
|
|
|
|
Cuartilele de vârsta la casatorie
|
Vârsta |
|
|
|
|
Vârsta sotului |
|
|
|
|
Vârsta sotiei |
|
|
|
|
Diferenta medie de vârsta în intervalul cuartilic |
|
|
|
O prima observatie se poate face în ceea ce priveste vârsta medie la casatorie. Ea se situeaza atât la vârsta medie a femeilor cât si la cea a barbatilor între vârsta medie a reformatilor, care este cu putin mai mare si cea a greco-catolicilor, care este mai mica. Aceleasi constatari se pot face si în ceea ce priveste încadrarea populatiei casatorite în parohia romano-catolica, în intervale cvartilice; ea se încadreaza între greco-catolici, care au limitele mai coborâte si reformati, care au limitele mai ridicate. O singura exceptie fata de aceasta situare între greco-catolici si reformati se poate face în ceea ce priveste faptul ca cel de-al doilea interval cvartilic are în cazul femeilor romano-catolice limita superioara de 23 de ani, în timp ce la reformati este de 22 de ani. Limita superioara a celui de-al treilea interval cvartilic este la barbatii reformati de 33 de ani, la romano-catolici de 32 de ani, iar la greco-catolici de 31 de ani, în timp ce la femei aceasta limita este de 27 de ani atât la romano-catolici cât si la reformati, în timp ce la femeile greco-catolice este de 25,7 ani. Diferenta medie de vârsta la casatorie de 5,69 ani (barbatii fiind mai în vârsta decât femeile) este mai apropiata de reformati decât de greco-catolici. Alt element care îi apropie pe romano-catolici de reformati este vârsta maxima la casatorirea (recasatorirea) femeilor, care este de 64 de ani, fata de cei 52 de ani ai femeilor greco-catolice si cei 67 de ani ai femeilor reformate.
În concluzie, se poate spune ca romano-catolicii au un comportament marital, structurat pe caracteristica vârsta, aflat într-o situatie intermediara între greco-catolici si reformati. Chiar daca se gaseste în aceasta situatie intermediara el este totusi mai apropiat de reformati decât de greco-catolici, fapt care se poate pune în evidenta si prin schimburile maritale reciproce mult mai intense dintre reformati si romano-catolici decât dintre romano-catolici si greco-catolici. Înca o data, pe baza datelor statistice, se poate concluziona ca în a doua parte a secolului al XIX-lea si începutul secolului al XX-lea criteriul etnic este criteriul dominant în structurarea comportamentelor maritale, în raport cu cel religios.
Religia sotului si religia sotiei
la casatoriile din parohia romano-catolica
| |
||||||
|
Religia sotului |
Greco-catolica |
Romano-catolica |
Reformata |
Total |
|
|
|
Greco-catolica |
|
|
|
|
|
|
|
Romano-catolica |
|
|
|
|
|
|
|
Reformata |
|
|
|
|
|
|
|
Unitariana |
|
|
|
|
|
|
|
Luterana |
|
|
|
|
|
|
|
Total |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Din datele de mai sus se desprinde o tendinta extrem de interesanta: romano-catolicii se înscriu într-o structura a reciprocitatii ierarhiilor selectiei maritale cu reformatii, pastrând aceeasi ierarhie în raport cu greco-catolicii. Astfel, daca reformatii se casatoresc în primul rând cu femei romano-catolice, la rândul lor romano-catolicii se casatoresc în primul rând cu femei reformate (indicele de mariaj masculin cu femei reformate este de 22,6%, adica aproape un sfert dintre romano-catolici se casatoresc cu femei reformate). Pe de alta parte, daca pe locul al doilea la reformati este casatoria cu barbati romano-catolici, pe locul al doilea la romano-catolici este casatoria cu barbati reformati (15,3% dintre femeile romano-catolice sunt casatorite cu barbati care înainte de casatorie au avut religia reformata). Celelalte locuri ramân neschimbate, astfel încât strategia mariajului extraconfesional si extraetnic se configureaza astfel:
Femei romano-catolice
Femei reformate
Femei romano-catolice
Barbati romano-catolici
Barbati reformati
Barbati romano-catolici
Barbati reformati
Barbati greco-catolici
Barbati greco-catolici
Femei reformate
Femei greco-catolice
Femei greco-catolice
În aceasta strategie a schimburilor exogamice de tip religios sau etnic, nu am luat în analiza elementele care tin de intensitatea schimburilor ci numai sensurile si prioritatile schimburilor. De abia analiza acestor intensitati va putea sa evidentieze tendintele de modificare a volumelor demografice comunitare prin intermediul schimburilor maritale.
Analiza comparativa a diferitelor caracteristici maritale
În cele ce urmeaza vom aborda analiza comparativa a altor caracteristici maritale pe care nu le-am analizat pâna în prezent. Este vorba, în primul rând de abordarea comparativa a diferentelor de vârsta la casatorie dintre sot si sotie, dar apoi si de constructia comparativa a diferitilor indici de endogamie confesionala sau etnica si a celor de exogamie de aceleasi tipuri, pe cele trei comunitati religioase pe care le-am analizat: reformatii, greco-catolicii si romano-catolicii.
Reformati
Romano-catolici
Greco-catolici
Sotul este mai în vârsta decât sotia
Sotul si sotia au aceeasi vârsta
Sotia este mai în vârsta decât sotul
Analiza comparativa a diferentei de vârsta dintre sot si sotie poate aduce alte informatii suplimentare privind caracteristicile comportamentului marital. Privind caracteristica diferentei de vârsta dintre sot si sotie am putea pune în evidenta doua tipuri de comportament marital:
Romano-catolici
Reformati
Greco-catolici
Acest tabel surprinde dimensiunile închiderilor maritale ale grupurilor religioase. În cazul greco-catolicilor închiderea maritala confesionala este si o închidere etnica. Acset indicator structureaza doua comportamente maritale totalmente opuse: un comportament hiperdeschis în cazul reforma.tilor; mai putin de jumatate dintre reformati îsi aleg partenerul marital din cadrul propriului grup religios. La polul opus se gasesc greco-catolicii care configureaza un model puternic endogamic confesional, am putea spune cvasi-închis. Romano-catolicii se gasesc în apropierea reformatilor în ceea ce priveste caracteristicile de endogamie; totusi cu ceva mai mult de jumatate dintre romano-catolici se casatoresc cu femei din interiorul comunitatatii religioase. Caracterul hiperdeschis al selectie maritale reformate va crea o mare dinamica demografica acestei confesiuni, prin aducerea prin aducerea de noi membri prin casatorie, din spatiul extra-confesional. Ei vor fi recrutati preponderent din cadrul comunitatii romano-catolice, în special, asa cum am vazut, prin casatoria cu femei romano-catolice. Indicatorul mai ridicat al endogamiei romano-catolice va face ca fluxurile reciproce de schimb marital dintre cele doua comunitati sa nu fie egale: schimbul marital afecteaza un volum mai mare de romano-catolici care trec în comunitatea reformata decât reformatii care trec, prin casatorie, în comunitatea romano-catolica. Aceastasta specificitate a fluxurilor maritale va face ca treptat, pe termen lung, comunitatea romano-catolica sa-si reduca dimensiunile demografice: recensamântul din 1930 va constata aceasta noua realitate: reformatii sunt mai numerosi decât romano-catolicii, dupa ce recensamintele de la 1880, 1900 si 1910 arata ca romano-catolicii sunt la simleu Silvaniei mai numerosi decât reformatii. Tendinta de inversare a raportului demografic dintre romano-catolici si reformati va continua si în deceniile urmatoare.
Arii de selectie maritala
O posibila solutie alternativa în strategia maritala este largirea ariei de selectie maritala dincolo de spatiul comunitar. Printr-o asemenea strategie se poate evita casatoria interetnica sau interconfesionala, deoarece largirea ariei de selectie în spatiul extracomunitar multiplica sansele de gasire a unui partener cu aceleasi caracteristici etnice sau confesionale. Aceasta afirmatie nu trebuie luata însa la modul absolut, deoarece este posibil ca aceasta largire a ariei de selectie maritala sa fie asociata tot cu o casatorie interetnica sau interconfesionala, însa marimea fluxurilor maritale în cadrele etnice sau religioase trebuie sa fie, evident mai mare, decât fluxul marital în spatiul de selectie extraetnic sau extraconfesional.
Analiza ariilor de selectie maritala poate furniza importante informatii privind mobilitatea demografica a populatiei, inclusiv mobilitatea prin mariaj. În acest sens, se pot contura doua tipuri de arie de selectie maritala:
Locul de nastere a sotiei
Locul de nastere a sotului
Total
Total
Codurile de mai sus au urmatoarele semnificatii:
Cuplul domiciliaza:
Locul de nastere a sotului
1. În simleu Silvaniei
2. În alta localitate
Total
Total
Cuplul domiciliaza:
Locul de nastere a sotiei
1. În simleu Silvaniei
2. În alta localitate
Total
Total
Tabelul exprima diferente interesante în privinta comportamentului marital al membrilor cuplului. Astfel, daca în cazul sotilor nascuti în simleu Silvaniei, din 151 de cazuri, numai unul are domiciliul în alta localitate, în cazul sotiilor, din cele 207 cazuri de femei nascute în simleu Silvaniei, 48, adica 18,1% din totalul general al femeilor, vor parasi localitatea pentru localitatea de domiciliu a sotului, marcând astfel forma traditionala de mariaj prin schimb de femei în cadrul unei exogamii teritoriale, evident mai putin pronuntata decât fenomenul endogamic. Aceasta exogamie se va manifesta în cazul femeilor si în sens invers, prin aducerea lor prin casatorie la simleu Silvaniei. Aceasta situatie implica 17,9% din totalul general al femeilor. Deci 36,9% din totalul femeilor casatorite la parohia greco-catolica din simleu Silvaniei în intervalul 1880-1908 sunt implicate în schimbul marital extracomunitar, confirmând existenta unei exogamii teritoriale destul de pronuntate, asociata cu mannifestarea regulii virilocalitatii. Aceste date pot deveni mai semnificative prin analiza comportamentelor maritale ale romano-catolicilor si reformatilor.
Aria de selectie maritala în parohia romano-catolica
| |
||||||||
|
Locul de nastere a sotului |
|
|
|
|
|
|
|
Total |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Total |
|
|
|
|
|
|
|
|
Codurile de mai sus au urmatoarele semnificatii:
Cuplul domiciliaza:
Locul de nastere a sotului
1. În simleu Silvaniei
2. În alta localitate
Total
Total
În timp ce la greco-catolici, sotii care se casatoresc cu sotii din simleu Silvaniei, dar domiciliaza într-o alta localitate, reprezinta 18,6% din totalul barbatilor, în cazul romano-catolicilor aceasta proportie este de numai 7,3%, ceea ce exprima faptul ca mariajul în parohia romano.catolica este mai puternic localist decât în cazul greco-catolic care este mai accentuat orientat înspre schimburi demografice înspre ariile locale de selectie maritala. Pe de alta parte, daca în cazul greco-catolicilor, proportia barbatilor nascuti în afara ariei Salajului, dar stabiliti cu domiciliul la simleu este de numai 1,13%, în cazul romano-catolicilor aceasta proportie este de 28, 04%, adica un total de 23 de persoane, dintre care 17 sunt romano-catolici nascuti în alte zone ale fostei Ungarii si 6 sunt de alta religie, dar nascuti în alte zone decât cea a Salajului. Aceasta arata ca fenomenul de atractie urbana are si o dimensiune etnico-religioasa; aria de atractie urbana pentru românii greco-catolici are un caracter zonal, cu o configuratie preponderent judeteana, în timp ce pentru romano-catolici ea tinde sa capete si dimensiuni nationale (întelegând prin aceasta teritoriul fostei Ungarii de pâna la 1918).
Cuplul domiciliaza:
Locul de nastere a sotiei
1. În simleu Silvaniei
2. În alta localitate
Total
Total
si în privinta femeilor se poate constata ca aria lor de provenienta dupa locul nasterii este mai extinsa decât la greco-catolici, cuprinzând atât Transilvania cât si alte teritorii din fosta Ungarie. În ceea ce priveste tendintele de virilocalism (numarul de casatorii în care sotia este nascuta într-o alta localitate), ele se manifesta mai pronuntat decât în cazul greco-catolicilor, fiind de 36,58% pentru romano-catolici si de 18,56% pentru greco-catolici, însa în structura acestui indice intervin diferente majore între greco-catolici si romano-catolici. Astfel, la greco-catolici, din cele 49 de femei nascute în alte localitati decât simleul, 44 sunt greco-catolice din satele învecinate, în timp ce la romano-catolici, din cele 30 de femei nascute în alta localitate, numai 14 sunt romano-catolice din zona Salajului, iar cealalte sunt fie romano-catolice, fie de o alta religie, provenite din alte zone ale fostei Ungarii. Aceasta pondere ridicata poate fi explicata si prin faptul ca satele maghiare din jurul simleului sunt majoritar reformate. Am putea spune ca în cazul casatoriilor din parohia romano-catolica se manifesta doua tendinte, una apartinând unui comportament nuptial de tip traditional, manifestat sub forma unei virilocalitati destul de pronuntate, iar o alta printr-o mobilitate teritoriala de tip national, în care este implicata atât populatie masculina, cât si populatie feminina.
Aria de selectie maritala în parohia reformata
Pentru parohia reformata, datele din registrele parohiale ale cununiilor ne-au permis sa elaboram doua serii statistice: una mai restrânsa în care avem atât locul de nastere al sotului, respectiv sotiei, cât si domiciliul cuplului si alta mai vasta, în care avem însa numai locul de nastere al sotilor. Pentru prima serie statistica datele se refera la intervalul 1913-1927, cuprinzând un numar de 166 cupluri, în timp ce pentru a doua serie statistica datele se refera la intervalul , cu o întrerupere pe anii si cu un numar total de casatorii
Aria de selectie maritala în parohia reformata 1913-1927
| |
||||||||
|
Locul de nastere a sotului |
|
|
|
|
|
|
|
Total |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Total |
|
|
|
|
|
|
|
|
Codurile de mai sus au urmatoarele semnificatii:
Locul de nastere a sotiei
Locul de nastere a sotului
simleu Silvaniei
Alta localitate
Total
simleu Silvaniei
Alta localitate
Total
si din acest tabel se poate observa ca mobilitatea teritoriala masculina este mai mare decât cea feminina, de fapt, în perioada 1896-1908 exista o mare diferenta între cele doua tipuri de mobilitate. Un alt fapt, poate surprinzator, pe intervalul 1896-1908, mobilitatea teritoriala este mai mare decât în intervalul 1913-1927. Aceasta reducere a mobilitatii teritoriale presupunem ca are doua cauze: perioada primului razboi mondial va marca o reducere a miscarilor de populatie în cautare de munca, iar în al doilea rând, dupa 1919 când zona va fi integrata în cadrul statului român, expansiunea urbana prin migratie favorizanta pentru elementul maghiar, deci implicit si reformat, se va reduce, fapt confirmat, de altfel, de recensamântul din 1930. Dimpotriva, dupa 1919 se va accentua migratia româneasca din ariile periurbane, fapt care va modifica raporturile etnice, asa cum se observa la recensamântul din 1930.
Din pacate, datele statistice de care dispunem nu ne-au permis sa facem mai multe consideratii privind alte tendinte în configurarea ariilor de selectie maritala în cazul reformatilor, inclusiv a chestiunilor legate de mecanismele virilocalitatii.
Fluxuri demografice prin casatorie. Analiza comparativa a celor trei religii
Casatoriile pot fi considerate ca o modalitate cu raspândire universala de schimb demografic între diferite unitati sociale: familia, comunitatea largita (spre exemplu ruralul sau urbanul), dar si alte tipuri de grupuri sociale relativ omogene, cum ar fi grupul etnic sau cel religios. Din aceasta perspectiva a abordarii casatoriei prin caracteristica ei de forma de schimb demografic, vom cauta sa surprindem comparativ fluxurile de schimb marital între cele trei grupari confesionale: reformatii, greco-catolicii si romano-catolicii. Identificarea fluxurilor principale si a celor secundare ale schimbului poate permite explicarea modificarii, în timp, a volumelor demografice ale grupurilor etnice sau confesionale. Întelegem prin flux principal schimbul demografic marital dinspre un grup social spre altul, care are un volum demografic mai mare decât fluxul invers al schimbului. Diferenta dintre fluxul principal si cel secundar poate da excedentul schimbului si poate astfel explica una dintre cauzele sporirii volumului demografic al unui grup comunitar.
Pentru început vom prezenta tabele sintetice pe cele trei religii analizate, structurate pe urmatoarele criterii de analiza: volumul total al casatoriilor în intervalul temporar configurat de seria statistica, media anuala a casatoriilor, volumul casatoriilor interconfesionale, media anuala a casatoriilor interconfesionale, volumul casatoriilor interetnice, media anuala a casatoriilor interetnice, volumul casatoriilor cu diferite etnii si media anuala a acestor casatorii. Mentionam faptul ca seriile temporale construite pe cele trei religii nu sunt egale, de aceea abordarea comparativa a rezultatelor obtinute este un demers riscant, de aceea într-o a doua etapa a analizei am construit serii statistice egale pe cele trei religii; analizând comparativ mediile pe seriile statistice inegale si pe cele egale se poate constata ca factorul temporar nu introduce efecte perturbatorii majore, abaterile statistice fiind nesemnificative, deci si comparatiile dintre seriile temporare inegale sunt statistic relevante.
Casatorii în parohia reformata (1873-1927)
|
Indicatori ai casatoriilor |
Total |
Media anuala |
|
Total casatorii |
|
|
|
Casatorii interconfesionale |
|
|
|
Casatorii interetnice (cu greco-catolici si luterani) |
|
|
|
Casatorii cu români (greco-catolici) |
|
|
|
Casatorii cu germani (luterani) |
|
|
Dorim sa facem o precizare care tine de acuratetea interpretarii tuturor tabelelor statistice pe care le vom construi în aceasta analiza: datorita faptului ca în zona sunt si slovaci si germani romano-catolici care sunt obiect al schimburilor maritale, ar fi fost de dorit ca ei sa figureze ca entitati statistice de sine statatoare. Ne-a fost însa imposibil ca din registrele parohiale sa facem o distinctie cât de cât acceptabila între slovacii, maghiarii si germanii romano-catolici. Aceasta distinctie putea fi facuta numai pe baza numelui de familie, criteriu extrem de nesigur în statul maghiar la sfârsitul secolului al XIX-lea si începutul secolului al XX-lea. De aceea, posibilii slovaci sau germani romano-catolici se gasesc integrati în rândul maghiarilor romano-catolici. Oricum, asa cum se vede si din recensaminte, numarul lor este foarte redus si nu influenteaza major rezultatele analizei.
Casatorii în parohia greco-catolica (1873-1908)
|
Indicatori ai casatoriilor |
Total |
Media anuala |
|
Total casatorii |
|
|
|
Casatorii interconfesionale |
|
|
|
Casatorii interetnice (cu romano-catolici, reformati si luterani) |
|
|
|
Casatorii cu maghiari (romano-catolici si reformati) |
|
|
|
Casatorii cu germani (luterani) |
|
|
Casatorii în parohia romano-catolica (1887-1905)
|
Indicatori ai casatoriilor |
Total |
Media anuala |
|
Total casatorii |
|
|
|
Casatorii interconfesionale |
|
|
|
Casatorii interetnice (cu greco-catolici si luterani) |
|
|
|
Casatorii cu români (greco-catolici) |
|
|
|
Casatorii cu germani (luterani) |
|
|
Iar pe serii temporare egale, construite pe intervalul 1887-1905, situatia se prezinta astfel:
Casatorii în parohia reformata (1887-1905)
|
Indicatori ai casatoriilor |
Total |
Media anuala |
|
Total casatorii |
|
|
|
Casatorii interconfesionale |
|
|
|
Casatorii interetnice (cu greco-catolici si luterani) |
|
|
|
Casatorii cu români (greco-catolici) |
|
|
|
Casatorii cu germani (luterani) |
|
|
Casatorii în parohia greco-catolica (1887-1905)
|
Indicatori ai casatoriilor |
Total |
Media anuala |
|
Total casatorii |
|
|
|
Casatorii interconfesionale |
|
|
|
Casatorii interetnice (cu romano-catolici, reformati si luterani) |
|
|
|
Casatorii cu maghiari (romano-catolici si reformati) |
|
|
|
Casatorii cu germani (luterani) |
|
|
Casatorii în parohia romano-catolica (1887-1905)
|
Indicatori ai casatoriilor |
Total |
Media anuala |
|
Total casatorii |
|
|
|
Casatorii interconfesionale |
|
|
|
Casatorii interetnice (cu greco-catolici si luterani) |
|
|
|
Casatorii cu români (greco-catolici) |
|
|
|
Casatorii cu germani (luterani) |
|
|
Media anuala mai scazuta a casatoriilor în parohia greco-catolica se explica, fara îndoiala, în primul rând, datorita volumului demografic mai mic al populatiei românesti din simleu Silvaniei. De altfel, se pare ca nu exista diferente majore între structurile pe vârste în cadrul celor trei comunitati religioase, raporturile între mediile anuale ale casatoriilor reproducând, cu mici diferente, raporturile dintre volumele demografice generale.
Din analiza comparativa a diferitelor medii pe cele doua tipuri de serii statistice se poate vedea ca variabila temporara nu introduce abateri statistice semnificative:
|
Reformati |
Greco-catolici |
Romano-catolici |
|||
|
Medii anuale |
|
|
|
|
|
|
|
Total casatorii |
|
|
|
|
|
|
|
Casatorii interconfesionale |
|
|
|
|
|
|
|
Casatorii interetnice (cu greco-catolici si luterani) |
|
|
|
|
|
|
|
Casatorii cu români (greco-catolici) |
|
|
|
|
|
|
|
Casatorii cu germani (luterani) |
|
|
|
|
|
|
Pe coloane, 1 semnifica: pentru reformati, intervalul 1873-1927, pentru greco-catolici, intervalul 1873-1908, pentru romano-catolici, intervalul 1887-1905, iar 2 semnifica pentru toate confesiunile, intervalul 1887-1905.
Desi diferentele nu sunt semnificative, totusi doua mici abateri de 0,1 cred ca pot fi interpretate: este vorba de abaterea de la 1,0 la 1,1 înregistrata la reformati în casatoriile interetnice între cele doua intervale, 1,0 pe intervalul temporar lung, 1873-1927 si 1,1 pe cel scurt, 1887-1905 si abaterea înregistrata la greco-catolicii la casatoriile interetnice, de la 0,7 pe intervalul 1873-1908, la 0,6 pe intervalul 1887-1905. Cu alte cuvinte, cele doua abateri tind sa sugereze ca fluxurile de intrare maritala interetnica în comunitatea reformata tind sa scada, pe termen lung, iar la greco-catolici, fluxurile de intrare maritala interetnica tind sa scada pe termen scurt. Credem ca aceste doua tendinte opuse nu pot fi interpretate fara inserarea lor în contextualitatea istorica. În cazul reformatilor, seria statistica cuprinde si o perioada de 9 ani, dupa unirea din 1918 si pare evident ca fluxurile maritale dinspre români spre reformati sa se diminueze în acest interval, intrarea în comunitatea reformata nemaiavând o importanta functie de schimbare a statutului social al individului, prin intrarea într-o comunitate careia îi este asociata o functie de prestigiu mai mare decât în cazul celei greco-catolice. Pe de alta parte, în cazul greco-catolicilor, diminuarea fluxurilor extraetnice în intervalul 1887-1905 trebuie asociata cu accentuarea presiunilor de maghiarizare întreprinse de autoritatile statale si se pare ca acest fenomem are consecinte si în ceea ce priveste o diminuare a fluxurilor maritale extraetnice înspre comunitatea greco-catolica.
Este interesant si faptul ca nici un luteran german nu intra prin casatorie în comunitatea româneasca. Probabil ca diferentele etnice, dublate de cele religioase si de nimarul mic de germani, care sunt atrasi de casatoriile cu reformati maghiari (mai apropiati ca religie), dar si cu un statut social superior, explica aceastasituatie.
O alta constatare ce se poate face în urma analizei statistice este legata de scurgerile demografice de tip etnic, prin mariaj. Aceste scurgeri pot fi ilustrate prin media anuala a casatoriilor interetnice (dintre greco-catolici si reformati, respectiv romano-catolici). În cazul greco-catolicilor români, media anuala a scurgerilor etnice maghiare (reformati si romano catolici), care intra în comunitatea româneasca este de 0,6. În cazul reformatilor scurgerile românesti prin mariaj, înspre aceasta comunitate sunt de 0,7 casatorii anual, iar în cazul romano-catolicilor, media anuala a acestor scurgeri maritale românesti este de 1,2. Rezulta ca anual scurgerile maritale românesti înspre maghiari sunt de 1,9 casatorii mixte, în timp ce scurgerile maghiare înspre români sunt de 0,6 casatorii mixte. Din diferenta dintre 1,9 si 0,6 casatorii mixte rezulta un deficit mediu anual pentru comunitatea româneasca de 1,3 persoane. Este evident ca asemenea scurgeri pot determina, pe termen lung o reducere a volumelor etnico-demografice. Acest proces care ar fi determinat, pe termen lung, fara îndoiala, o reducere a comunitatii românesti din simleu Silvaniei a fost blocat dupa 1918 prin tendinta inversa de migratie dinspre ariile periurbane preponderent românesti a unor fluxuri de populatie tânara, în special dupa 1945, care treptat au inversat raporturile etnice urbane.
Plecând de la datele de mai sus, vom încerca sa construim si o serie de rate care sa surprinda, în opinia noastra, sensurile fluxurilor maritale. În constructia acestor rate, pentru o comparatie mai exacta nu am operat decât cu datele furnizate de seriile statistice egale de pe intervalul 1887-1905.
O prima rata pe care am construit-o este cea a schimburilor interconfesionale. Ea exprima raportul dintre numarul casatoriilor interconfesionale si totalul casatoriilor, înmultit cu 100. Ca semnificatie sociologica, rata casatoriilor interconfesionale arata forta de atragere prin mariaj, în comunitatea religioasa, a unor persoane de o alta confesiune. Pe confesiuni, aceasta rata se prezinta astfel (%):
Parohia
Rata schimburilor interconfesionale
Reformata
Greco-catolica
Romano-catolica
În cazul reformatilor si al romano-catolicilor aproape jumatate dintre casatoriile din intervalul 1887-1905 sunt interconfesionale. Procentul de interconfesionalitate este însa cu ceva mai mare la reformati decât la romano-catolici (pe intervalul 1873-1927, acest procent la reformati este chiar de 50,6%, ceea ce arata ca în mai mult de jumatate din casatoriile din parohia reformata unul dintre parteneri este de o alta religie). Aceasta diferenta dintre cele doua confesiuni credem ca poate explica sporirea treptata si pe termen lung a volumului demografic al comunitatii reformate în detrimentul celei romano-catolice; recensamântul din 1930 va confirma aceasta tendinta, în sensul ca dupa decenii întregi numarul reformatilor este la simleu Silvaniei mai mare decât cel al greco-catolicilor. De altfel, se pare ca acolo unde exista o comunitate reformata maghiara si una romano-catolica maghiara, pe termen lung, prin schimburi maritale necompensatorii, volumul demografic al comunitatii romano-catolice se diminueaza. Un alt exemplu semnificativ în acest sens este cel al localitatii Crasna, unde alaturi de o importanta comunitate reformata maghiara a existat si o mica comunitate romano-catolica (maghiara si o perioada, una armeneasca, maghiarizata apoi). Recensamântul de la 1850 indica un numar de 1879 de reformati si 222 romano-catolici. cel din 1900, un numar de 2639 de reformati si 224 de romano-catolici, iar cel din 1930, 3075 de reformati si numai 212 romano-catolici.
O alta rata pe care am calculat-o este cea a casatoriilor interetnice. Ea se refera la raportul dintre numarul casatoriilor în care un partener este de o alta etnie (ca religie, greco-catolic sau luteran, pe de o parte sau romano-catolic sau reformat, pe de alta parte)) si totalul casatoriilor. Aceasta rata permite izolarea cazurilor de casatorii interconfesionale, dar intraetnice (dintre reformati si romano-catolici). Aceasta rata este în cazul românilor identica cu cea interconfesionala deoarece în acest caz casatoriile interetnice sunt si interconfesionale (si reciproc).
Parohia
Rata schimburilor interetnice
Reformata
Greco-catolica
Romano-catolica
Se poate observa ca în parohia romano-catolica intra, prin atragere maritala cei mai multi parteneri de o alta etnie. Este evident cazul românilor greco-catolici, care asa cum am vazut se casatoresc mai degraba cu maghiari romano-catolici, decât cu maghiari reformati.
În cele din urma, am construit o rata a schimburilor interetnice dintre români si maghiari. Ea exprima totodata si fluxurile maghiare de intrare în comunitatea greco-catolica, respectiv fluxurile românesti de intrare în comunitatea romano-catolica sau cea reformata.
Rata schimburilor interetnice dintre români si maghiari (1887-1905)
|
Parohia |
Rata schimburilor interetnice |
|
Casatorii cu parteneri români în parohia reformata |
|
|
Casatorii cu parteneri maghiari în parohia greco-catolica |
|
|
Casatorii cu parteneri români în parohia romano-catolica |
|
Dupa cum se poate observa, tabelul de mai sus exprima sintetic tendinta anterior semnalata: românii greco-catolici se casatoresc într-o proportie mai mare cu maghiarii romano-catolici decât cu cei reformati. Putem considera aceasta rata un indicator al exogamiei etnice reciproce dintre români si maghiari. Ea permite, înca o data, surprinderea sensurile de scurgere demografica prin mariaj, la nivel interetnic. Astfel, daca însumam proportia românilor care se casatoresc cu maghiari reformati, rerspectiv romano-catolici, rezulta o valoare totala de 14,8% (pe care am putea-o defini si ca indice de absortie a românilor în comunitatile maghiare, prin mariaj). Valoarea indicelui de absortie a maghiarilor în comunitatea greco-catolica este de numai 7,7%. Facând diferenta dintre indicele de absortie al românilor în comunitatile maghiare si indicele de absortie a maghiarilor în comunitatea româneasca rezulta pentru români un deficit de 7,1%, care reprezinta indicele pierderii etnice anuale prin casatorii extraconfesionale.
Structura etnica a Transilvaniei la 1900
|
Judetul |
Maghiari |
Germani |
Slovaci |
Români |
Ruteni |
Croati |
Sârbi |
Altii |
|
Alba de Jos |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Bistrita Nasaud |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Brasov |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ciuc |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Fagaras |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Hunedoara |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Târnava Mica |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cluj-Cojocna Orasul Cluj Napoca |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Mures Orasul Târgu Mures |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Târnava Mare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sibiu |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Turda |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Solnoc Dobâca |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Odorhei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Trei Scaune |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Total |
|
|
|
|
|
|
|
|
Judetul
Maghiari
Germani
Slovaci
Români
Ruteni
Croati
Sârbi
Altii
Alba de Jos
Bistrita Nasaud
Brasov
Ciuc
Fagaras
Hunedoara
Târnava Mica
Cluj
Orasul Cluj Napoca
Mures
Orasul
Târgu Mures
Târnava Mare
Sibiu
Turda
Solnoc Dobâca
Odorhei
Trei Scaune
Total
Dupa cum reiese din tabelele de mai sus, atât în 1900 cât si în 1910, populatia româneasca reprezinta populatia majoritara a Transilvaniei. La 1900, românii reprezinta 57% din totalul populatiei (maghiarii 33%), în timp ce la 1910 se produce o scadere cu doua procente a populatiei românesti, iar populatia maghiara înregistreaza o crestere, de la 33% la 34%, din totalul populatiei. Cu toata aceasta scadere, (determinata, asa cum vom arata, de cauze de natura politica si nu de factori pur demografici), românii reprezinta populatia majoritara a Transilvaniei. Analizând distributia etnica la nivelul Transilvaniei se pot constata urmatoarele:
1. Existenta a trei blocuri etnice românesti, aproape compacte, în care alte grupuri etnice sunt putin numeroase:
a) Blocul nordic, cuprinzând judetele Bistrita Nasaud si Solnoc-Dobâca (judet având capitala la Dej). Acest bloc cuprinde zona montana si sub-montana a versantilor sudici ai muntilor Tibles si Rodnei, cu prelungiri în zona dealurilor somesene. Blocul Nordic se întinde si pe versantii nordici ai Tiblesului si Rodnei, cuprinzând grupul compact românesc din Tara Maramuresului. De asemenea, el se prelungeste înspre Partium, cuprinzând si zonele muntoase si de deal din judetul Satu Mare;
b) Blocul Muntilor Apuseni, cuprinzând judetele Aiud, Cluj si Turda. Acest bloc românesc se desfasoara concentric în jurul muntelui, cuprinzând si zonele montane din judetele aflate în Câmpia de Vest (Bihor si Arad), precum si populatia româneasca din Salaj.
E. de la Martonne, un bun cunoscator al realitatilor românesti, scria la 1920 (Annales de Geographie, vol. XXIX, nr. 158, 1920, Paris): "Transilvania occidentala (comitatele Hunedoara, Arad, Bihor, Salaj), tara muntoasa atingând 1.800 m. la Bihor, unde se gasesc aspectele «plaiurilor» carpatice, este o tara curat româneasca. Masa româneasca se întinde peste câmpia panonica, atingând linia oraselor care arata debuseul vailor Muresului, Crisului si Somesului: Arad, Oradea Mare, Careii Mari si Satu Mare. "
c) Blocul sudic, situat în judete de pe frontiera cu Vechiul Regat, având sprijin pe zone montane (Retezat, Parâng, Fagaras, Piatra Craiului), cu populatie compact româneasca. Acest bloc sudic este format din judetele transilvanene Fagaras, Hunedoara, Sibiu dar si din judetele banatene Caras Severin si Timis (în zona sa montana).
2. O zona cu un specific multietnic, cuprinzând judetele Târnava Mica (având capitala la Târnaveni), Târnava Mare (cu centrul de judet la Sighisoara), Mures si Brasov. În aceasta zona central-sudic transilvaneana, alaturi de populatiile românesti (totusi majoritare) si cele maghiare, exista o puternica grupare etnica saseasca.
3. Zona Secuiasca, cuprinzând judetele Trei Scaune (Sfântul Gheorghe), Odorhei (Odorheiu Secuiesc) si Ciuc (Miercurea Ciuc). În aceasta zona este constituit un puternic bloc maghiar, cu exceptia depresiunii Întorsura Buzaului, din judetul Trei Scaune, unde se gaseste o populatie compact româneasca. Cu toate acestea si în restul Secuimii apar grupuri minoritare românesti, atât în zonele urbane cât si în cele rurale.
3. Transilvania-Evolutii etnice
Pentru a întari cele de mai sus, voi prezenta un tabel privind raportul dintre maghiari si alte etnii din fosta Ungarie, în diferite perioade istorice (datele sunt prelucrate dupa recensamintele maghiare):
|
Anul |
Maghiari (%) |
Nemaghiari (%) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Un alt tabel credem ca este extrem de semnificativ în încercarea de surprindere a procesului de maghiarizare, pe o perioada lunga de timp: 1840-1910. Acest tabel reflecta raportul dintre maghiari si români în spatiul Imperiului Habsburgic si apoi, dupa 1867, în cel al Imperiului Austro-Ungar (date prelucrate dupa Revai Nagy Lexicona, XIII, Kotet, p. 200, 1915, Budapesta).
|
Anul |
Maghiari (valori absolute) |
Români (valori absolute) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Populatia totala
Salaj
Satu Mare
Bihor
Arad
|
Judetul |
Populatia totala |
|
Salaj |
|
|
Satu Mare |
|
|
Bihor |
|
|
Arad |
|
Anul
Total români
Total maghiari
% români din total populatie
% maghiari din
total populatie
Judetul
Români
Maghiari
Români
Maghiari
Salaj
Satu Mare
Bihor
Arad
Judetul
Ma-ghiari
Ger-mani
Slo-vaci
Ruteni
Croati
Sârbi
Alte etnii
Bihor
Orasul Oradea
Satu Mare
Orasul Satu Mare
Salaj
Judetul
Ma-ghiari
Germani
Slo-vaci
Ru-teni
Croati
Sârbi
Alte etnii
Bihor
Orasul Oradea
Satu Mare
Orasul Satu Mare
Salaj
Judetul
Romano-catolici
Greco-catolici
Orto-docsi
Refor-mati
Unita-
rieni
Israe-liti
Alte religii
Bihor
Orasul Oradea
Satu Mare
Orasul Satu Mare
Salaj
Judetul
Romano-catolici
Greco-catolici
Refor-mati
Ortodocsi
Unita-rieni
Israe-liti
Alte religii
Bihor
Orasul Oradea
Satu Mare
Orasul Satu Mare
Salaj
Judetul
1.Greco-catolici sau ortodocsi (fara sârbi, ruteni sau persoane cu o alta limba materna)
2.Greco-catolici sau ortodocsi înregistrati ca români
3. Diferenta dintre 1 si 2 (greco-catolici sau ortodocsi înregistrati ca maghiari)
Bihor
Orasul Oradea
Satu Mare
Orasul Satu Mare
Salaj
Situatia din 1910
|
Judetul |
1.Greco-catolici sau ortodocsi (fara sârbi, ruteni sau persoane cu o alta limba materna) |
2.Greco-catolici sau ortodocsi înregistrati ca români |
3. Diferenta dintre 1 si 2 (greco-catolici sau ortodocsi înregistrati ca maghiari) |
Procentul de pierdere etnica (3/1x100) |
|
Bihor |
|
|
|
|
|
Orasul Oradea |
|
|
|
|
|
Satu Mare |
|
|
|
|
|
Orasul Satu Mare |
|
|
|
|
|
Salaj |
|
|
|
|
Plasa
Total populatie
Populatie maghiara
% din
total
Populatie
româna
% din
total
Csenger
Erdöd (Ardud)
Fehérgyarmat
Mátészalka
Nagybánya (Baia Mare)
Nagykároly (Carei)
Nagysomkut (Somcuta Mare)
Szatmár (Satu Mare)
Szinérváralja (Seini)
Orase
Baia Sprie
Baia Mare
Carei
Satu Mare
Judetul Satu Mare
Situatia statistica la 1910 privind ponderea românilor si a maghiarilor
|
Plasa |
Total populatie |
Populatie maghiara |
% din total |
Populatie româna |
% din total |
|
Csenger |
|
|
|
|
|
|
Ardud |
|
|
|
|
|
|
Fehérgyarmat |
|
|
|
|
|
|
Mátészalka |
|
|
|
|
|
|
Baia Mare |
|
|
|
|
|
|
Carei |
|
|
|
|
|
|
somcuta Mare |
|
|
|
|
|
|
Satu Mare |
|
|
|
|
|
|
Seini |
|
|
|
|
|
|
Oas |
|
|
|
|
|
|
Orase Baia Sprie |
|
|
|
|
|
|
Baia Mare |
|
|
|
|
|
|
Carei |
|
|
|
|
|
|
Satu Mare |
|
|
|
|
|
Plasa
Maghiari
Germani
Slovaci
Români
Ruteni
Croati
Sârbi
Altii
Csenger
Ardud
Fehérgyarmat
Mátészalka
Baia Mare
Carei
somcuta Mare
Satu Mare
Seini
Orase
Baia Sprie
Baia Mare
Carei
Satu Mare
Plasa
Maghiari
Germani
Slovaci
Români
Ruteni
Croati
Sârbi
Altii
Oas
Csenger
Ardud
Fehérgyarmat
Mátészalka
Baia Mare
Carei
somcuta Mare
Satu Mare
Seini
Orase
Baia Sprie
Baia Mare
Carei
Satu Mare
Plasa
Romano-catolici
Greco-catolici
Orto-docsi
Luterani
Refor-mati
Unita-rieni
Israe-liti
Alte reli-gii
Csenger
Ardud
Fehér-gyarmat
Mátészalka
Baia Mare
Carei
somcuta Mare
Satu Mare
Seini
Orase
Baia Sprie
Baia Mare
Carei
Satu Mare
Plasa
Romano-catolici
Greco-catolici
Refor-mati
Luterani
Orto-docsi
Unita-rieni
Israe-
liti
Alte reli-gii
Oas
Csenger
Ardud
Fehérgyarmat
Mátészalka
Baia Mare
Carei
somcuta Mare
Satu Mare
Seini
Orase
Baia Sprie
Baia Mare
Carei
Satu Mare
Câteva observatii:
Plasa
1.Greco-catolici sau ortodocsi (fara sârbi, ruteni sau persoane cu o alta limba materna)
2.Greco-catolici sau ortodocsi înregistrati ca români
3. Diferenta dintre 1 si 2 (greco-catolici sau ortodocsi înregistrati ca maghiari)
Csenger
Ardud
Fehérgyarmat
Mátészalka
Baia Mare
Carei
somcuta
Satu Mare
Seini
Orase
Baia Sprie
Baia Mare
Carei
Satu Mare
Plasa
1.Greco-catolici sau ortodocsi (fara sârbi, ruteni sau persoane cu o alta limba materna)
2.Greco-catolici sau ortodocsi înregistrati ca români
3. Diferenta dintre 1 si 2 (adica greco-catolici sau ortodocsi înregistrati ca maghiari)
Oas
Csenger
Ardud
Fehérgyarmat
Mátészalka
Baia Mare
Carei
somcuta
Satu Mare
Seini
Orase
Baia Sprie
Baia Mare
Carei
Satu Mare
Se poate observa ca procentul cel mai mare al pierderilor etnice românesti se înregistreaza în plasele din vestul judetului. Practic în aceasta zona elementul românesc este în curs de disparitie la începutul secolului al XX-lea. În schimb, în plasele din rasaritul judetului pierderile etnice sunt extrem de mici, atât la 1900 cât si la 1910. În plasa somcuta, la 1900 practic nu exista nici o pierdere etnica româneasca. Pe de alta parte.desi la nivelul plasei Baia Mare, în spatiile rurale pierderile etnice sunt mici, de sub 2%, atât la 1900, cât si la 1910, în cadrul oraselor Baia Mare si Baia Sprie, pierderile etnice foarte mari înregistrate le apropie de situatia pierderilor etnice din plasele de câmpie, mai ales în cazul orasului Baia Sprie, care era un adevarat mozaic etnic format din maghiari, români, în mare parte maghiarizati, slovaci, germani si alte etnii venite din toate partile imperiului pentru a lucra la mina de neferoase existenta aici. Pe ansamblul plaselor judetului se mai poate constata ca procentul pierderilor etnice creste în intervalul 1900-1910, ceea ce este consecinta accentuarii presiunilor etatiste maghiare de asimilare a populatiilor nemaghiare, proces în plina derulare la începutul secolului al XX-lea si care are mai mare eficienta în zonele de câmpie si cele urbane, în timp ce zonele montane sunt adevarate centre de rezistenta româneasca fata de acest proces.
Români înregistrati
Greco-catolici
Ortodocsi
Csaholcz
Cseke
Czégénydányád
Fehérgyarmat
Fűlesd
Fűlpős
Fűlpősdarócz
Jánk
Kisar
Kisnamény
Kisszekeres
Kőlcse
Majtis
Milota
Nagyar
Nagyszekeres
Panyola
Penyige
Ricse
Sonkád
Szamosújlak
Tiszabecs
Tiszakóród
Uszka
Vámosoroszi
si în acest caz credem ca ar fi extrem de interesanta cercetarea registrelor parohiale si a sematismelor, macar pentru localitatile plasei cu importante comunitati greco-catolice, cum ar fi Jánk, Kőlcse, Kisnamény sau Ricse, desi nu ar fi lipsita de interes si cercetarea celorlalte localitati. De asemenea ar fi extrem de interesant de vazut ce s-a întâmplat dupa 1918 în localitatile acestei plase, care este situatia actuala.
În privinta plasei Máteszalka, desi numarul românilor este si aici extrem de redus, analiza recensamântului din 1900 pune în evidenta existenta unei impresionante mase de greco-catolici, în unele localitati (spre exemplu la Parasznya si Op lyi) ei formând majoritatea absoluta. Dar iata situatia statistica în localitati cu un numar mai mare de greco-catolici:
Plasa Máteszalka-1
|
Localitatea |
Români înregistrati |
Greco-catolici |
Ortodocsi |
|
Deresz |
|
|
|
|
Fábiánháza |
|
|
|
|
Gebe |
|
|
|
|
Győrtelek |
|
|
|
|
Hodász |
|
|
|
|
Iklód |
|
|
|
|
Ilk |
|
|
|
|
Jármi |
|
|
|
|
Kántorjánosi |
|
|
|
|
Kér |
|
|
|
|
Kocsorod |
|
|
|
|
Máteszalka |
|
|
|
|
Nagydobos |
|
|
|
|
Nagyecsed |
|
|
|
|
Nyiricsaholy |
|
|
|
|
Nyiricsászári |
|
|
|
|
Nyirimegyes |
|
|
|
|
Nyirivasvári |
|
|
|
|
Ópályi |
|
|
|
|
Popos |
|
|
|
|
Parasznya |
|
|
|
|
Szamosszeg |
|
|
|
|
Tunyog |
|
|
|
|
Vitka |
|
|
|
Dupa cum se poate vedea, în aceste plase au existat un numar extrem de mare de greco-catolici (este posibil ca o parte, oricum statistic nesemnificativa, sa fie ruteni sau chiar tigani), dar un numar extrem de mic de români, ceea ce arata extraordinarele pierderi etnice românesti, din aceasta zona. De altfel, în plasa Máteszalka sunt înregistrate cele mai mari pierderi românesti din întreg judetul Satu Mare, atât în valori absolute, cât si în procente.
În cele ce urmeaza vom examina situatia din fostele plase Carei si Satu Mare. Aceste plase au fost taiate dupa 1918 de noua frontiera româno-maghiara, cea mai mare parte a localitatilor din ambele plase revenind României. Ca si în cazurile precedente am luat în analiza localitatile în care exista peste 10 greco-catolici si în plus, o abatere mare între numarul greco-catolicilor si numarul românilor înregistrati la 1900. De altfel, în aceasta situatie se gasesc majoritatea localitatilor din cele doua plase.
Iata care este situatia în plasa Satu Mare (este de mentionat faptul ca în toate cele 44 de localitati ale plasei-fara orasul Satu Mare, exista comunitati greco-catolice si numai 17 ortodocsi):
1. Localitatea Adrian (în maghiara, Adorján) era consemnata la 1900 ca având 526 de locuitori cu limba materna maghiara, deci localitatea apare ca pur maghiara. Exista însa aici si în jur de o cincime dintre locuitori -112 de religie greco-catolica. Dupa unirea cu România, la recensamântul din 1930 este consemnata si o mica comunitate româneasca de 14 persoane, toate fiind de religie greco-catolica si având ca limba materna româna. Ceilalti greco-catolici ai localitatii se vor declara însa de etnie maghiara si, evident, cu limba materna maghiara. Satul Adrian este un exemplu de pierdere atât a identitatii lingvistice cât si a identatii etnice, dar de conservarea vechii apartenente religioase.
2. Localitatea Botiz (în maghiara, Batiz), are la 1900 o extrem de numeroasa populatie cu limba materna maghiara: 1347 de persoane, dintr-un total de 1604 locuitori, din care 1584 stiu limba maghiara. Recensamântul consemneaza însa si o relativ importanta comunitate româneasca de 228 persoane. Pe de alta parte, este consemnat si un numar extrem de mare de greco-catolici-965 de credinciosi, practic mai mult de jumatate din populatie. La recensamântul din 1930 va aparea însa o situatie totalmente schimbata, în sensul rasturnarii raporturilor etnice, fiind înregistrati1860 de români si numai 864 de maghiari. Dintre acesti români numai 1169 mai stiu româneste, deci câteva sute de români si-au pierdut limba, folosind maghiara ca limba materna, însa si-au conservat constiinta identitatii etnice.
3. La Berindan (în maghiara Berend) sunt înregistrati la 1900, 436 de maghiari si 53 de români. Numarul greco-catolicilor este de 197. Din 489 de locuitori câti are localitatea, 480 stiu limba maghiara. La 1930 sunt înregistrati 385 de maghiari si 206 români, dintre care numai 49 mai stiu româneste.
4. La Apateu (Dobrácsapáti) recensamântul din 19öö consemneaza 249 de maghiari si 85 de români, dar 144 de greco-catolici. Din 334 de locuitori ai satului, 299 stiu limba maghiara. La 1930 raportul etnic este inversat, fiind mentionati 257 de români si 133 de maghiari. Dintre români 225 au limba româna ca limba materna.
5. La Agris (Egri), la 1900 satul pare în totalitate maghiar, fiind înregistrati 1145 de indivizi cu limba materna maghiara. Alaturi de reformati si de romano-catolici exista însa si o comunitate greco-catolica, de 202 persoane. La 1930 reapare la suprafata un numar mic de români, 24 de persoane, toate stiind româneste. Situatia de la Agris este asemanatoare cu cea de la Adrian; intensitatea proceselor de asimilare etnica prin maghiarizare a dus la pierderea constiintei etnice si a identitatii lingvistice. În noile conditii istorice de dupa 1918, numai o mica parte dintre greco-catolici se mai autoidentifica cu etnia româna.
6. Aceasi situatie este caracteristica si pentru greco-catolicii din Nisipeni (Homok). Înregistrati la 1900 în numar de 247, într-un sat considerat pur maghiar, având 610 locuitori, la 1930 numai un individ va fi consemnat ca român si ca vorbitor al limbii române, ceilalti greco-catolici declarându-se maghiari.
7. La Iojib (Józsefháza), o localitate mare din apropierea orasului Satu Mare sunt înregistrati la 1900, 1038 de maghiari, dar si 486 de români si 685 de greco-catolici. Recensamântul de la 1930 va marca reducerea distantei numerice dintre români si maghiari, fiind înregistrati 777 maghiari si 563 de români, dintre care 535 stiu româneste.
8. Localitatea Martinesti (în maghiara, Kakszentmárton), are la 1900 554 de maghiari si 44 de români. Localitatea are o comunitate greco-catolica de 283 de persoane. La 1930, numarul românilor se apropie de cel al maghiarilor, fiind înregistrati 274 de români si 336 de maghiari. Dintre români numai 176 mai stiu româneste, restul declarând maghiara ca limba materna.
9. În Lazuri (în maghiara Lázári ) a existat la 1900 o mare comunitate greco-catolica de 445 de credinciosi, toti fiind trecuti cu limba materna maghiara, deci localitatea parea a fi pur ungureasca. La 1930 însa, sunt înregistrati 160 de români greco-catolici, dintre care 126 stiu româneste, restul nu stiu decât ungureste.
10. La Micula (în maghiara Mikola), iarasi la 1900, satul apare ca pur unguresc, fiind consemnati 1694 de locuitori, toti cu limba materna maghiara. Din punct de vedere confesional, satul are o importanta comunitate greco-catolica, de 468 de credinciosi. La 1930 recensamântul românesc scoate la suprafata istoriei o importanta comunitate româneasca de 293 de persoane, dintre care 271 mai stiu româneste.
11. La Peles (în maghiara, Nagypeleske), o alta localitate importanta, aflata ca si Micula pe actuala frontiera româno-maghiara sunt înregistrati la 1900, 1102 maghiari, 7 români si un german. Toti locuitorii stiu ungureste, iar din punct de vedere confesional greco-catolicii sunt majoritari: 719 greco-catolici, 186 romano-catolici, 67 de reformati si 138 israeliti. La 1930 o alta etnie maghiarizata va fi pusa în evidenta prin recensamântul românesc: Este vorba de ruteni, la recensamânt înregistrându-se 459 de ruteni, dar si 151 de români, dintre care numai 46 mai stiu româneste, deci peste 100 sunt numai vorbitori de limba maghiara, desi se declara români.
n localitatea Ambud (în maghiara, Ombód) sunt la 1900 885 de maghiari si 5 români, dar 78 de greco-catolici. Din cei 890 de locuitori, 888 stiu limba maghiara. La 1930 se poate constata existenta unei minoritati românesti de 88 de persoane, dintre care numai 51 mai stiu limba româna.
13. La Dorolt (în maghiara, Pusztadarócz), sunt înregistrati la 1900 499 de maghiari si 16 români, dar 215 greco-catolici. La 1930 numarul românilor se apropie de cel al maghiarilor, fiind înregiustrati 314 maghiari si 222 români dintre care numai foarte putini mai stiu româneste: 44 de persoane, restul de 178 de români având ca limba materna maghiara.
14. În mica localitate Noroieni (în maghiara Sár), recensamântul din 1900 arata ca satul este pur maghiar si având 197 de persoane. De asemenea sunt înregistrati 162 de greco-catolici. În 1930 sunt înregistrati si 4 români dintre care numai unul mai stie româneste, dar si o comunitate ruteneasca, de religie greco-catolica, având 81 de persoane.
15. O localitate cu o populatie numeroasa în zona este Livada (în maghiara Sárkőz). Din cei 2145 de locuitori, înregistrati la 1900, 2.090 stiu limba maghiarta. Recensamântul de la 1900 indica un adevarat mozaic etnic existent în localitate: maghiari, ruteni, români, slovaci si un german. Totodata, aproape jumatate din populatie este greco-catolica: 856 de locuitori. În privinta românilor, la 1900 sunt înregistrati 70 de indivizi, iar la 1930 sunt înregistrati 453 de români, din care 355 mai stiu româneste, iar ceilalti 98 sunt vorbitori de maghiara. O situatie interesanta, care arata un mai accentuat proces de maghiarizare, se întâlneste în cazul rutenilor; din cei 365 de ruteni înregistrati la recensamânt, numai 32 mai stiu limba ucrainiana, restul au ca limba materna, limba maghiara. De asemenea, în 1930 sunt înregistrati si 172 de rusi (care nu stim prin ce conjuncturi istorice au ajuns în zona, mai fiind înregistrati si în localitatea Bercu). Dintre acestia, numai trei mai stiu limba rusa, restul au maghiara ca limba materna.
16. La Petin (în maghiara, Pettyén), recensamântul din 1900 înregistreaza 478 de maghiari si 15 români, dar si 170 de greco-catolici. La 1930 sunt înregistrati 146 de români, din care mai stiu româneste cu ceva mai mult de jumatate: 86 de persoane.
17. La Corod (în maghiara, Szamoskóród), la 1900 sunt 542 de maghiari si 9 români, care nu stiu ungureste, dar si 201 greco-catolici. La 1930, în mod paradoxal apare la suprafata o masa importanta româneasca, numarul românilor (315) fiind aproape egal cu cel al maghiarilor (343). si mai interesant este faptul ca 265 mai stiu româneste, ceea ce arata înca o data artificialitatea recensamântului maghiar de la 1900, care încearca sporirea numarului maghiarilor si ascunderea volumelor demografice reale ale altor etnii (în cazul de fata, toti românii greco-catolici, care stiau maghiara si fara îndoiala, o mare parte dintre ei si româna, dupa cum arata recensamântul din 1930, au fost trecuti cu limba materna maghiara, sporind într-o maniera artificiala numarul maghiarilor din localitate).
18. Într-o alta localitate multietnica, Bercu (în maghiara, Szárazberek), sunt înregistrati la 1900,1031 de maghiari, doi germani si un român, 1033 de persoane stiind limba maghiara. Localitatea are si 274 de greco-catolici. La 1930, recensamântul românesc releva o mult mai mare diversitate etnica: români-125 de persoane, din care 93 mai sunt vorbitoare de limba româna, rusi-59 de persoane din care nici una nu mai stie rusa, toate fiind vorbitoare de maghiara, ruteni-90 de persoane, din care numai una mai stie ucrainiana. Alaturi de aceste etnii mai sunt înregistrati maghiari, evrei.
Acestea sunt localitatile plasei Satu Mare, aflate pe teritoriul actual al României în care se întâlneste un numar mare de greco-catolici, dar, la 1900, un numar mult mai mic de români. Alte localitati ale plasei au revenit dupa 1918 Ungariei, însa si aici, la 1900 s-au întâlnit volume importante de greco-catolici, supusi unui intens proces de maghiarizare, carora nu le cunoastem în prezent evolutia istorica, dar putem banui, pe baza unor analogii de situatii, ca sunt complet maghiarizati. Iata aceste localitati:
Localitati cu populatie greco-catolica de pe teritoriul actual al Ungariei
(Plasa Satu Mare-1900)
|
Localitatea |
Români |
Greco-catolici |
Ortodocsi |
|
Kishodos |
|
|
|
|
Kispeleske |
|
|
|
|
Magosliget |
|
|
|
|
Méhtelek |
|
|
|
|
Nagyhodos |
|
|
|
|
Nagypalád |
|
|
|
|
Botpalád |
|
|
|
|
Garbolcz |
|
|
|
|
Tisztaberek |
|
|
|
|
Zajta |
|
|
|
În plasa Carei vom efectua o analiza similara cu cea întreprinsa pe plasa Satu Mare. ca si în cazul anterior, în toate localitatile plasei (27 de localitati, fara orasul Carei), exista comunitati greco-catolice.
Localitatea
Români
Greco-catolici
Ortodocsi
Mérk
Penészlek
Vállaj
Localitatea
Români
Greco-catolici
Ortodocsi
Bedó
Berekbőszőrmény
Komádi
Magyarhomorog
Mezőkeresztes
Mezőpeterd
Nagykereki
(Kőrős)Szakál
Szentjános
Anul 1910
Anul 1930
Localitatea
Maghiari
Germani
Maghiari
Germani
Maghiari
Germani
Germani care la 1930 mai vorbesc limba germana
BERVENI
URZICENI
CIUMEsTI
DINDEsTI
DOMĂNEsTI
FOIENI
GHILVACI
CĂMIN
CĂPLENI
PETREsTI
TIREAM
MOFTINUL MARE
SANISLĂU
Evolutia raportului demografic dintre maghiari si svabi
în localitati cu o importanta populatie svabeasca-Plasa Carei
|
Anul |
Maghiari (%) |
svabi (%) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Anul 1900
Anul 1910
Anul 1930
Localitatea
Maghiari
Germani
Maghiari
Germani
Maghiari
Germani
Germani care la 1930 mai vorbesc limba germana
ARDUD
BELTIUG
CRAIDOROLŢ
GIUNGI
HOMORODUL DE JOS
MĂDĂRAs
NECOPOI
RĂTEsTI
SÂI
SOCOND
sANDRA
TEREBEsTI
Anul
Total maghiari
Total germani
Câteva observatii privind
posibili factori de tensiune în relatiile româno-maghiare din Transilvania
În raporturile româno-maghiare din Transilvania si Partile Vestice, credem ca nota dominanta, la nivelul cotidianului, fie ca este vorba de comunitati rurale sau urbane a fost cea a tolerantei, a respectului fata de valorile celuilalt. Aceasta toleranta a presupus atât ideea de diferenta prin complementaritate, cât si cea de similitudine. Diferenta prin complementaritate s-a manifestat cu precadere la nivelul lingvisticului si religiosului, în fond elementele de fundal care au separat cele doua popoare, în timp ce similitudinile sunt vizibile peste tot în Transilvania la nivelul tehnicilor de habitat, organizarea teritoriului, practicile economice, inclusiv cele ale universului economiei traditionale. În momentele de normalitate istorica, în fond mult mai numeroase decât cele de conflictualitate, diferentele de religie nu au reprezentat factori de opozitie marcanta, exclusivista, ci forme ale unei complementaritati crestine, în care sarbatorile unuia erau respectate de celalalt si chiar mai mult, la nivel comunitar, cele doua etnii participau una la sarbatoarea celeilalte. Deosebirile dogmatice, unele relativ profunde, asa cum sunt cele dintre ortodoxie si calvinism sau unitarism, nu au produs niciodata în Transilvania distante etnice majore, generatoare de conflicte religioase. Obiceiurile din ciclul vietii, nunta, botezul sau înmormântarea au fost, dintotdeauna, momente în care separatiile etnice se estompau, de multe ori pâna la anulare, asa cum este cazul numarului mare de casatorii interetnice înregistrat în Transilvania, indiferent de perioada istorica si configuratiile politice.
Contestarea statului national, socotit ca un stat balcanic conjunctural, opus modelului statului de traditie si civilizatie europeana, asumat ca fiind reprezentativ pentru statalitatea maghiara;
Definirea identitatii: transilvanism versus românism, minoritate etnica si culturala sau cultura nationala de rezistenta în diaspora?
Tema cuceririi etnice românesti, preponderent urbane, prin mari fluxuri migrationiste extracarpatice dirijate înspre Transilvania;
Ambiguitatea sociologica a ideii autonomiste;
Separatia scolara reprezinta o recuperare a identitatii etnice sau segregationism?
Diferente în perceptia sinelui etnic.
O alta observatie se poate face ca o consecinta a actiunii modelului cultural de presiune identitar-etnica: degradarea cunoasterii limbii române de catre noile generatii maghiare. Pe lânga scaderea considerabila a numarului de materii cu predare în limba româna, dupa 1989, se pare ca exista o actiune difuza, de subterana, de reprezentare a limbii române în termeni de ostilitate, ca exponenta unei contra-culturi. Aceasta actiune a modelului cultural de presiune etnic-identitara are efectul real al cresterii distantelor etnice în cadrul noilor generatii, care, de multe ori involuntar, percep realitatea noilor generatii românesti, ca o lume straina si chiar ostila. Efectele pe termen lung ale unei asemenea situatii pot duce la aparitia unor profunde distante etnice între noile generatii si chiar geneza unor modele culturale de competitie.
4. Diferente de perceptie a sinelui etnic. Spre deosebire de germani (a caror numar este în prezent considerabil redus), de sârbi, ucrainieni, armeni sau alte grupuri etnice din România, care si-au perceput sinele etnic din perspectiva unor grupuri minoritare, care trebuie sa se integreze în structurile institutionale ale statului român, crerdem ca în cazul minoritatii maghiare, fenomenul de percepere a sinelui etnic a functionat diferit. Ea nu s-a perceput ca o minoritate etnica ci ca o natiune alternativa, prelungire înspre est a natiunii maghiare. Aceasta diferenta de autoperceptie ar putea parea nesemnificativa, însa în opinia mea este fundamentala. În Europa Centrala si Orientala, ideea de natiune este intim legata cu cea de statalitate. Astfel, se explica paralelismele institutionale create sau care s-au dorit a fi create în Transilvania, dupa 1989, începând de la sistemul educativ si pâna la autoguvernarile locale. Înfiintarea unor institutii de acest tip a fost perceputa de majoritatea româneasca ca începutul unui proces de nastere a unei statalitati de substitutie, alternativa la instituitiile statului român. Ea a fost generatoarea unor tensiuni zonale, care însa nu au ajuns în stadiul conflictualitatii deschise. La aceasta stopare a conflictualitatii au contribuit, în opinia mea, atât modelele culturale ale cotidianului, bazate pe stiinta convietuirii, care au blocat alunecarea actiunilor celor doua parti spre pozitii extremiste si ireconciliabile, iar în al doilea rând, factorii politici care au stiut sa impuna moderatia în locul intransigentei. Rolul U. D. M. R. este ambivalent, fiind un test privind vointa de participare a clasei politice maghiare la procesul de luare a decizilor în cadrul statului român, dar în acelasi timp a contribuit la atenuarea temerilor segregationiste, existente în rândul unor segmente ale populatiei românesti. Prin aceasta s-a produs o atenuare a tensiunilor interetnice din Transilvania Alegerile locale din acest an au reprezentat un alt pas important pe calea normalitatii; ele au aratat ca românii sau maghiarii pot vota, în interesul comunitatii, un reprezentant al celeilalte etnii. Iar viitoare integrare în structurile Uniunii Europene, care reprezinta un obiectiv comun al românilor si maghiarilor, poate sa contribuie, în mod decisiv, la stabilitatea etnica în Transilvania.
Câteva consideratii privind reminiscente ale elementului românesc în Carpatii Nordici
Cercetarea sistemului pastoral în Carpatii Nordici si a întregului univers lingvistico-social care-l însoteste, a ridicat si ridica, în continuare, o serie de probleme care depasesc cadrul strict al etnologiei. Teoriile configurate pe aceasta tema intra în orizontul demersului istoric si sociologic legat de problema ariei de raspândire a elementului românesc, dincolo de hotarele actualei Românii. Zona Carpatilor Nordici a conservat o serie de tehnici pastorale de evidenta factura româneasca carora le sunt asociate o serie de cuvinte ce definesc terminologia pastorala, precum si de toponime a caror provenienta, cel putin latina, daca nu româneasca, este neîndoielnica. De unde provin ele? A existat o influenta a "romanitatii occidentale", asa cum sustin unii dintre cercetatorii polonezi, ucrainieni sau slovaci, care atribuie asemenea cuvinte latine unor influente venite din zona elvetiana a retoromanei, limba neolatina din spatiul occidental, cea mai apropiata de zona Carpatilor Nordici? Sau dimpotriva, asemenea influente neolatine provin din spatiul românesc al "romanitatii orientale", iar preluarea lor nu este numai un fenomen pur lingvistic el fiind însotit si de existenta unei populatii românesti, actualmente dizolvata etnic în masa slava? Chiar daca zona Carpatilor Nordici se gaseste în apropierea unui bloc compact românesc, de o mare traditie pastorala, este vorba de blocul bucovineano-maramuresean, cu rare exceptii, exista tendinta cercetatorilor slavi de a diminua si chiar de a nega contributia substratului etnic românesc la specificul acestei zone montane si la tehnicile pastorale bazate pe crsterea oilor în cadrul unui pastorit montan, care are în centrul sau stâna, ca institutie socio-economica specializata.
În cele ce urmeaza, vom face o trecere în revista a teoriilor slave privind influentele românesti în aceasta zona a Carpatilor Nordici, care continua lantul carpatic la nord de Tisa, în Ucraina, Slovacia, Cehia si Polonia si vom încerca depistarea unor eventuale urme lingvistice românesti la nivelul toponimiei si terminologiei pastorale, dar si în alte domenii economico-sociale.
Deci, datele istorice ne permit sa presupunem pentru secolele XIV-XV, existenta unui continuum românesc nordic, continuum fragmentat treptat prin presiunea demografica slava, mai apoi maghiara si evreiasca, care la nord de Tisa a reusit sa schimbe compozitia demografica a zonei. Cu toate acestea, elaboratul lingvistic este extrem de conservativ. El reuseste sa ramâna în memoria colectiva, înfruntând istoria si furnizând informatii despre populatii etnic disparute, dar care prin tehnicile lor de socializare a spatiului s-au impus în lungi serialitati istorice. O asemenea situatie se regaseste pentru elementul românesc dizolvat în masa slavilor din Carpatii Nordici. Ruptura produsa în continuumul românesc nordic în secolele al XIV-lea si al XV-lea prin penetratia montana slava nu a încetat sa lase urme lingvistice de tip toponimic si tehnologic în spatiul slavilor din apropierea noastra: ucrainieni, slovaci, polonezi si cehi. În ceea ce priveste românii din Carpatii Poloniei, deci de pe versantul nordic al lantului carpatic, în general, cercetatorii polonezi la care am avut un partial acces bibliografic (Krzysztof Wolski, K Dobrowolski, Antoni Prochaska, Bronislawa Jaworska-Kopczinska ), nu le neaga existenta. Cu toate acestea, ei considera existenta românilor în muntii din sudul Poloniei ca un fenomen social-istoric târziu, rezultat al unor actiuni de colonizare, care a avut loc în secolele XIV-XV. Astfel, Krzystof Wolski spune: "Cunoastem extensibilitatea pastoritului român, care a atins în raza sa chiar si Caucazul si i-a mânat pe moldoveni cu turmele lor de oi si capre înca din secolul XIV spre Carpatii mijlocii (în vecinatatea Zmogord-ului), pe dealurile din împrejurimile localitatilor Prsemysl si Rzeszow (Hadle 1378) si spre terenurile de ses ale vaii subcarpatice, spre padurile din pusta Sandomievz". Iar în privinta aparitiei românilor în zona, acelasi cercetator arata:
"Ca urmare a tulburarilor cauzate de invazia turcilor în Peninsula Balcanica, diferite elemente pastoresti cu o compozitie etnica eterogena (români, aromâni, albanezi, greci, bulgari, sârbi si ucrainieni) migrau spre apus. Comune pentru toate aceste grupuri etnice era gospodaria pastoreasca migratorie si religia crestina de rit oriental5) " (Colonizarile pastorilor moldoveni la nord de Carpati, p. 85). De altfel, cronicarul polonez Jan Dlugosz îi mentioneaza si el pe moldoveni ca locuind un întins teritoriu pe dealurile subcarpatice de la est de orasul Stryzi 6). si alti istorici sau etnologi polonezi vorbesc despre satele moldovenesti din Polonia si mai mult despre organizarea lor pe baza asa numitei "legi moldovenesti 7) ". Din pacate însa, nu am avut acces la studiile lui A. Prochaska, pentru a vedea cum a functionat aceasta "lege moldoveneasca", evident distincta de dreptul cutumiar polonez, din moment ce este mentionata cu acest nume. Este cu totul probabil sa fie vorba de un sistem cutumiar de tip devalmas, asemenea vechilor sisteme din actuala Românie8). În legatura cu datarea asa zisei colonizari pastorale românesti, în secolele XIV-XV, este de remarcat faptul ca aceste datari sunt legate de un fenomen social specific: aservirea feudala. De altfel si majoritatea satelor din România sunt mentionate documentar numai în momentul în care se produce aservirea lor, iesind astfel din istoria "tacuta". Pe de alta parte, asa cum vom arata si mai târziu, nu exista o gospodarie pastoreasca migratorie, în cazul pastoritului românesc, asa cum este cazul la popoarele stepei, ci dimpotriva, pastoritul românesc implica o profunda socializare a spatiului, prin intermediul unei comunitati specifice, satul, si o organizare a exploatatiei de tip mixt, agraro-pastoral. De aceea, credem ca o ipotetica "colonizare" pastorala este cu totul improbabila, satele românesti din nordul României, atât cele maramuresene, cât si cele bucovinene, desi cunosc o ampla dezvoltare pastorala (alaturi de cea agrara), nu au folosit pasoritul transhumant de mare amplitudine, asa cum a fost cazul sudului Transilvaniei, spatiul din care au plecat, într-adevar, colonizarile românesti înspre stepa rusa si Caucaz. Dimpotriva, asa cum vom arata si pe parcursul analizei, credem ca este vorba de o lenta expansiune româneasca, produsa în sute de ani, de-a lungul lantului carpatic, prin cunoscutul fenomen al roirilor demografice dinspre sate matca înspre catune, odata cu crestere populatiei si a necesitatii de a pune în cultura noi pamânturi defrisate.
Asa cum a aratat un cercetator maghiar, terminologia pastorala româneasca a fost transportata în zona de pastori slovaci, iar denumirea de "valah" nu indica un grup etnic ci o ocupatie;
Intermitent, în zona au venit dinspre sud pastori "valahi", care au îngrijit oile seniorilor locali sau au obtinut de la acestia dreptul de pasunat;
Romanitatea Orientala s-a întins mult înspre nord, în zona Carpatilor polonezi, ruteni, cehi si slovaci dar treptat, de-a lungul secolelor, a fost asimilata în masa slava, ramânând în prezent numai urme lingvistice si acestea în curs de disparitie.
Cred ca prima ipoteza poate fi respinsa, fara ca sa insistam prea mult asupra ei. De altfel, ea nu este luata în considerare nici macar de cercetatorii slavi . Multitudinea cuvintelor românesti si, mai ales a toponimiilor, infirma o asemenea posibilitate. Ramâne sa studiem a doua varianta, acceptata de multi cercetatori slavi. Aparitia sporadica a unor grupuri pastoresti românesti în zona ar putea explica existenta unor cuvinte izolate în limbile slave, dar nu si aceasta masiva prezenta. În plus, o asemenea ipoteza nu are cum sa explice toponimiile românesti. Pentru ca asemenea toponimii sa se impuna în memoria colectiva si sa traverseze secole este nevoie de stabilitatea si continuitatea unor grupuri sociale. Aceasta nu presupune numai prezenta efemera a unor grupuri umane ci institutii sociale permanente, cum ar fi satul si gospodaria. De aceea, credem ca zona Carpatilor Slavi a reprezentat spatiul cel mai nordic al Romanitatii Orientale, spatiu caracterizat prin asezari stabile si continuitate de locuire.
De altfel, documente medievale din zona Carpatilor Nordici, vorbesc despre "valahii" de aici. Am aratat deja ca zona de nord-est a Moraviei era numita "Moravia valaha", în documente medievale. Alte documente medievale vorbesc despre prezenta valahilor. Astfel, o conscriptie urbariala din 1624 a regiunii Orava din Slovacia, arata prezenta valahilor în Muntii Orava, asa cum o dovedesc toponimii ca "magura" si "grui". În aceasta conscriptie apar si nume ca "Valach", "Valásek", "Valachus", asa cum arata cercetatorul V. Chaloupecky14), în 1947 (acest cercetator fiind adeptul tezei privind existenta satelor românesti în Slovacia Centrala). O confirmare de danie facuta la 1496 de regele Vladislav al II-lea vorbeste de Marc Horvat si valahii sai, din Slovacia Centrala. Probabil este vorba de sate românesti ajunse sub aservire feudala, cum s-a întâmplat mai la sud, în Maramures, iar Marc Horvat este un nobil de origine croata ce a primit de la rege privilegii asupra unor sate de valahi15).
Note
A. Filipascu, Istoria Maramuresului, Bucuresti, 1940, apud A Ilies, Etnie, confesiune si comportament electoral în Crisana si Maramures, Dacia, Cluj Napoca, 1998, p. 120
Szabo O. A magyar orszokrol, Budapesta, 1913, apud A. Ilies, Etnie, confesiune si comportament electoral în Crisana si Maramures, Ed. Dacia, Cluj Napoca, p. 120
V. Latis, Pastoritul în Muntii Maramuresului, Baia Mare, 1993, p. 13
A. Ilies, op. cit. p. 121
În lucrarea lui Krzysztof Wolski, Colonizarile pastorilor moldoveni la nord de Carpati, aparuta în numarul IV al revistei Etudes roumains et aroumains, Paris-Bucuresti, 1999, p. 85-95, sub îngrijirea profesorului Paul H. Stahl, se gaseste o excelenta bibliografie consacrata problemei. Din pacate si acest autor nu poate sa explice prezenta românilor din Carpatii Nordici decât prin teza migrationismului târziu post-slav al unor grupuri eterogene de pastori. Nota face trimitere la pagina 85 a revistei.
K. Wolski, op. cit. p. 85
K. Wolski, op. cit. p. 86-87
Henri H. Stahl, Satele devalmase, Editia a doua, revazuta, Cartea Româneasca, Bucuresti, 1996. Editia este îngrijita de Paul H. Stahl, care are si un important studiu introductiv consacrat analizei comparative a sistemelor devalmase în diferite parti ale Europei.
E. Kaluzniacki, Fr. Miclosich, Die Vanderungen der Rumunen in den dalmatischen Alpen und der Karpaten, Akademie der Wiessenschaften, Viena, 1879, p. 66
D. Krandzalov, L'état actuel des études sur les influences roumaines en Slovaquie et en Moravie, în Etudes Balkaniques et Tchecoslovaques, Praga, 1974
D. Krandzalov, op. cit. p. 40
Idem, p. 40
K. Kadlec, Valasi a valasské pravo v zemlích slovánských a uherských, Praga, 1916
V. Chaloupecky, Valasi na Slovensku, Praga, 1947
J. Macúrek, Valasi v západních Karpatech v 15-18, Ostrava, 1959, p. 201
J. Mac rek, Valasi na severo-východní Moravě, Slezský sborník, 1955, p. 155
B. Kopczynska-Jaworska, La vie pastorale dans les Carpathes, Etudes rurales, nr. 9-1963, Paris
H. H. Stahl, Povestiri din satele de altadata, Nemira, Bucuresti, 1999. Comentând povestirile publicate, Paul H. Stahl remarca: "Este îndeobste stiut ca vrâncenii n-au întariri domnesti sau donatii domnesti pentru muntii lor" (p. 166). Pentru Ţara Vrancei, împartirea intersateasca a muntilor este foarte târzie (sec. al XVIII-lea. Pentru aceasta zona nu exista acte medievale care sa arate ca muntii au fost proprietate boiereasca si au fost donati de domnitorii Moldovei satelor vrâncene. Situatia este generala pentru teritoriul locuit de români. Documentele medievale consfintesc situatii deja existente, de drept cutumiar, prin care muntii sunt, din vechime, în proprietatea satelor. Atunci când satele devin aservite, dania regala sau nobiliara se refera la întreg satul cu hotarele lui vechi, inclusiv muntii, ceea ce demonstreaza ca hotarul satesc este o realitate juridica care trece dincolo de spatiul agricol, cuprinzând si fânetele, padurile si plaiul alpin. În cazul proceselor de aservire feudala, atât de intense în spatiul transilvanean, dreptul cutumiar de stapânire comunitara este transferat noului stapân nominal (nobilul, voievodul sau chiar regele Ungariei). Desigur, nu se poate accepta ipoteza unui sat liber transilvanean pâna la aservirea feudala de tip maghiar. Asemenea sate trebuie sa fi existat, ca fenomen de exceptie, însa documentele istorice amintesc pentru unele zone ale Transilvaniei si Maramuresului de existenta unei nobilimi locale românesti, care dupa instaurarea feudalismului de tip maghiar este fie maghiarizata, fie pur si simplu, deposedata de privilegii. Însasi existenta quinquagesimei, considerata de catre noua feudalitate maghiara ca o dare tipic româneasca, permanetizata o vreme de noul factor politic maghiar, nu face decât sa confirme existenta unei feudalitati românesti premaghiare.
B. Kopczynska-Jaworska, op. cit. p. 85
Politica de confidentialitate |
