Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































F O R M A R E A D R E P T U L U I R O M Â N E S C

istorie












ALTE DOCUMENTE

Civilizatia Maya
Hinduismul
ROMA - Istoria oficiala, POPULAŢIA ROMEI
Viata politica 1878-1914
CONSTITUTIUNEA DIN 1923
Victoria Rusiei fata de Romania de Dragomir Sebastian
Blestemul lui Tutankhamon
Constantin Brancusi , (Hobita-Pestisani, Gorj, 1876 - Paris, 1957)
LATINITATE sI DACISM
Procesul Montauk

f o r m a r e a   d r e p t u l u i   r o m â n e s c

3.1. Premisele

3.1.1. Parasirea Daciei de catre romani



          Romanizarea rapida si intensiva a Daciei, fenomen ireversibil, a continuat în perioada migratiilor când datorita riscurilor la care a fost supusa populatia daco-romana de la orase, mai puternic romanizata, s-a deplasat spre tinuturile rurale influentând definitiv inclusiv asupra dacii liberi.

          Scurta viata pe care Dacia a dus-o sub stapânirea Romei a fost romana sub toate aspectele, asa încât ceea ce numim romanizarea Daciei a fost un proces istoric complex nu numai economic-social, ci si lingvistic, etnic si cultural, mai adânc aici decât în Galia ori în Bretania (Al. Husar). Acea romanitas lingvistica si etnica include mentalitatea romana civilizata si cultura romana; argumente de ordin logic, precum si dovezi arheologice, monetare, lingvistice si etnografice conduc la concluzia ca de fapt retragerea romana din Dacia sub Aurelian (271-272) a constat doar din plecarea legiunilor, a aparatului functionaresc si eventual a 545o1413f populatiei înstarite. Marea multime, micii mestesugarii, negustorii, plugarii si pastorii au ramas pe loc continuându-si existenta pe teritoriul vechii Dacii. Se impune însa precizarea ca Dobrogea a continuat sa faca parte din Imperiul roman pâna în secolul VII, mai precis pâna în anul 602, orasele pontice Histria, Tomis, Callatis pastrându-si institutiile lor traditionale. În timpul lui Diocletian (294-305), care a revitalizat imperiul, a devenit provincie aparte sub numele de Scythia.

          Dreptul care a guvernat raporturile între cei ramasi nu putea fi decât unul roman vulgar impregnat de cutumele locale tolerate de sistemul juridic latin, la fel ca în perioada stapânirii romane.

         

3.1.2. Încrestinarea daco-romanilor

         

          Dupa edictul de  toleranta din 313, crestinismul s-a raspândit repede în tot Im­pe­riul roman, mai ales la orase, unde comunicatiile si schimbul de idei între oa­me­ni s-au realizat cu mare usurinta. Enclave de pagâni au mai ramas la sate. Paganus (provine de la pagus - sat) desemneaza locuitorii localitatilor rurale care au ramas pagâni, adica practicanti ai cultului zeilor. Pe teritoriul nostru crestinismul a patruns înca din secolul I prin apostolul Andrei în Dobrogea si a ucenicilor apostolului Pavel în nordul Dunarii. Crestinarea în masa a plugarilor, pastorilor, mestesugarilor, de asemenea s-a realizat în secolulIV si începutul secolului V, prin intermediul misionarilor veniti în Dacia din dreapta Dunarii si din Scythia Minor unde existau orase bine crestinate si care aveau deja episcopii.

          Procesele de formare si crestinare a românilor au fost complexe, îndelungate, desfasurându-se paralel si sustinându-se reciproc, poporul român fiind singurul popor nascut crestin, ceea ce se va reflecta si în sistemul juridic.

3.1.3. Influenta crestinismului asupra dreptului cutumiar

         

          În masura în care cultura românilor "s-a ivit prin conjunctia vitalismului dacic cu nevoia romana de claritate, o conjunctie a etosului si a logosului", unul dintre lianturi a fost crestinismul, baza a spiritualitatii românesti. Dreptul cutumiar românesc a fost asadar construit pe preceptele crestine.

          Dintre influentele crestinismului asupra dreptului cutumiar amintim:

1.  Inexistenta oricarei urme de poligamie în cadrul familiei daco-romane si românesti, încheierea casatoriei potrivit canoanelor bisericesti, sunt dovezi certe ale elementului crestin în instituirea mariajului si a familiei.

2.  Spiritul de solidaritate la nivelul obstii si pastrarea îndelungata a primatului dreptului de proprietate devalmasa sunt legate de preceptele crestine, chiar daca proprietatea devalmasa a existat si anterior crestinismului.

3.  Procedura de judecata, sistemul probator în mod deosebit, pedepsele sunt puternic influentate de credinta crestina.

4.  Legitimitatea ca si exercitarea prerogativelor domnitorului se reclamau de la divinitate.

5.  Între Biserica si statele românesti a existat o legatura simbiotica materializata prin sprijin reciproc.

3.1.4. Daco-romanii si epoca migratiilor

          Dupa stramutarea administratiei si armatei romane în sudul Dunarii, bastinasii au revenit la vechile lor forme de organizare - obstea vicinala, teritoriala sau sateasca. Obstile satesti s-au constituit pe vaile râurilor si în depresiunile naturale. Lo­cuitorii lor, tarani în totalitatea lor, traiau o viata patriarhala. Stratificarea so­cia­la începuse sa apara si era consfintita prin legi nescrise sau cutume.

          Vitalizarea fenomenului de autoritate, cu categoriile sale de relatii pe care le im­plica conduce la desprinderea  de membrii obstii a unei persoane sau unui grup mi­noritar care va cârmui. Asa s-a întâmplat si în acea perioada, când obstile satesti si confederatiile au fost conduse de capetenii cu competente militare si administrative. Sunt premisele sociale care vor conduce la aparitia unor formatiuni sociale mai puternice (cnezate, voievodate) din care se vor naste viitoarele state feudale; procesul istoric firesc a fost fragmentat de migratia popoarelor.




          Popoarele migratoare în momentul patrunderii lor erau în faza de organizare gentilica sau tribala, inferioara formei de organizare a autohtonilor. Ocupatia lor de baza era jaful, iar populatiile învinse erau supuse la plata tributului (dijma, adica o parte din produsele câmpului si vite). Dupa retragerea aureliana, teritoriul Daciei va cunoaste migratiile vizigotilor, hunilor, ostrogotilor, gepizi, avarilor, slavilor, bulgarilor,  ungurilor, pecenegilor, cumanilor si tatarilor. Dintre toate popoarele migratoare, slavii au avut cea mai mare înrâurire asupra daco-romanilor.

3.2. Sistemul normativ vicinal

         

          Organizata în obsti teritoriale vicinale sau satesti, populatia autohtona romanizata, aflata în plin proces de formare al poporului si al limbii române, si-a fundamentat existenta sociala pe un sistem normativ elementar. La baza lui, în lipsa unei autoritati statale care sa edicteze norme juridice si sa asigure aplicarea lor, a stat  obiceiul juridic (cutuma), format din vechile norme geto-dacice si din nor-mele dreptului roman vulgar. În privinta genezei suprastructurii juridice a comunitatilor vicinale românesti s-au purtat controverse în literatura de specialitate cu privire la aceasta problema.

         

3.2.1. Originea dreptului cutumiar românesc

3.2.1.1. Teoria originii tracice a dreptului cutumiar românesc

          S-a sustinut ca dreptul trac sta la baza dreptului nostru con­sue­tu­di­nar; argumente: proprietatea devalmasa, dreptul de protimisis, tes­ta­mentul, mostenirea, raspunderea colectiva, cojuratorii, raptul în vederea casatoriei.

3.2.1.2. Teoria originii latine a dreptului cutumiar românesc

          Originea exclusiv romana a dreptului cutumiar românesc a fost argumentata prin nimicirea totala a geto-dacilor de catre romani, deci singura realitate juridica ce a ramas a fost cea romana. Doar "reminiscenta slabita" a vechilor legi romane a reusit sa se pastreze în constiinta politico-juridica a poporului român, care a fost "altoita" de influentele juridice din dreptul bizantin si slav.

Cuvinte precum: judecator, judet, domnie, femeie, fiu, fiica, frate, sora, nepot, cumnat, de o mare relevanta juridica, atribuie vechiului nostru drept un caracter roman.

         

3.2.1.3. Teoria originii daco-romane a dreptului cutumiar românesc

          La originea dreptului nostru cutumiar stau cutumele geto-dacilor care au fost înrâurite de legile romane, afirmând ca "legile romane au început sa se strice si sa se schimbe de catre daci".

3.2.2. Principalele institutii juridice

         

3.2.2.1. Conducerea comunitatilor vicinale

         

          Conducerea comunitatilor vicinale era asigurata de cneaz - ales initial, ulterior functia devine ereditara - ajutat de un consiliu restrâns: "oamenii buni si batrâni ai satului" si în anumite situatii de adunarea întregii obsti, "gramada satului".

          Problema cnezilor a fost discutata în literatura istorico-juridica. S-au impus doua concluzii: institutia cneazului a fost o institutie "fundamentala a noastra" sau "general româneasca", desi a fost cunoscuta si la alte popoare slave; apoi cnezii au fost o categorie de fruntasi si judecatori ai satelor românesti.

          Juzii erau magistrati alesi de comunitatea obstii pentru a îndeplini atât functii militare, cât si judecatoresti. Cuvântul provine din latinescul judex.

          Voievodul stapânea un tinut mai mare în care puteau intra mai multe cnezate. El conducea oamenii la razboi, de aceea i s-a spus voievod, ceea ce în limba slava înseamna conducator de oaste.

3.2.2.2. Rudenia

putea fi de sânge, prin alianta si spirituala (care cuprinde înrudirea rezultata din participarea la Tainele Bisericii - nasia de cununie si cea de botez - si rudenia cvasipagâna a fratiilor - fratia de cruce, fratia de lapte etc.).

3.2.2.3. Familia

se prezenta ca o familie lastar, în sistem patriliniar si patrilocal, cu aspecte de endogamie vicinala si exogamie patronimica.




          Aceste trasaturi ale familiei deosebesc familia româneasca de cea germanica, slava, bulgara, pecinega sau cumana, ceea ce anuleaza sustinerile ca poporul român s-ar fi format în sudul Dunarii.

3.2.2.4. Proprietatea

          În privinta proprietatii se pastreaza de la geto-daci, spre deosebire de populatiile migratoare, caracterul devalmas.

3.2.2.5. Sistemul pedepselor

se caracterizeaza în esenta prin blândete, pedeapsa cu moartea nu se aplica; echivalentul ei era izgonirea vinovatului din comunitate si care însemna moarte civila. Se mai practica expunerea vinovatului la oprobiul public (strigarea peste sat sau la hore); uneori hotul era purtat prin sat cu lucrurile furate. Nu se pedepsea furtul pentru consumul pe loc (furtul cu burta).

3.2.2.6. Judecata

          În privinta judecatii, a organizarii judecatoresti, din documentele pe care le avem la dispozitie (un document sârbesc din 1198) putem trage urmatoarele concluzii:

a.) Juzii, cnezii, jupanii (indiferent de denumire) au avut o competenta de judecata generala.

b.) În cazul comiterii unor fapte grave, acestia judecau asistati de sfatul oamenilor buni si batrâni.

c.) În cazurile deosebite, alaturi de capetenia obstii si oamenii buni si batrâni, participa la judecata si gramada satului.

3.3. Legea Ţarii  (ius valahicum)
3.3.1. Izvoarele dreptului feudal

         

          Sub al doilea aspect, formal, izvoarele dreptului în feudalism au fost doua: cutuma si legea.

          Dreptul cutumiar românesc este un drept popular, propriu unor comunitati satesti libere dar care nu a ramas niciodata fara perspective de noi dezvoltari (N. Iorga). Românii au numit aceste forme cutumiare legi cu întelesul de norma nescrisa. C. Noica a deslusit sensul provenientei si semnificatiei cuvântului de lege: legea ca norma nescrisa provine din latinescul religio, a lega dinauntru prin credinta si constiinta ceea ce la romani era mos - obicei, pentru ca la romani lex însemna numai legea scrisa si care deriva din cuvântul legere, care ce înseamna a citi.

3.3.2. Semnificatia notiunii ius valachicum

         

          Ius Valahicum / valachorum (dreptul românesc) este sistemul de reglementare cutumiara  a vietii sociale care s-a mentinut mult dupa formarea statelor tipic feudale românesti.

          În cele mai vechi documente românesti latinesti, îndeosebi în Transilvania, el poarta denumirea de mos, modus, consuetudo, ius, ritus, lex; în documentele din perioada feudalismului dezvoltat se consemneaza vechimea aprecia- bila dreptului cutumiar.

          În actele în slavona, limba oficiala a cancelariilor din Estul Europei, cutuma româneasca este numita zakon sau obicei.

                  

3.3.3. Caracterele lui ius valahicum

         

1.  Unitar din punct de vedere geografic.

2.  Unitar din punct de vedere social.

3.  Este în principal un drept de caracter rural.

4.  Complet si complex.

5.  Elastic si receptiv.

6.  Rezistenta si trainicia obiceiului pamântului.












Document Info


Accesari: 1890
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )