Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload





GRUPUL ARSENESCU - ARNAUTOIU - cine erau partizanii

istorie

loading...









ALTE DOCUMENTE

Revloutia Burgheza Clasica Franta (1789-1794)
Victoria Rusiei fata de Romania de Dragomir Sebastian
Metodele conceptuale de luare a deciziilor si criza cubaneza
ORIGINEA SI CARIERA POLITICA A LUI TRAIAN
Anglo-saxonii
Revolutia din 1848-1849
ORASELE DOMNESTI
Misterul cuceririi Americii de catre carpato-dunareni
Razboiul Arabo-Izraelian din 1973
Etnogeneza romaneasca:semnificatia sintezei

GRUPUL ARSENESCU - ARNAUTOIU - cine erau partizanii

Grupul de rezistenta anticomunista "Haiducii Muscelului", care face obiectul capitolelor urmatoare, poate fi considerat cu obiectivitate drept unul dinte cele mai importante din tara. Aacesta in primul rand datorita longevitati sale. Din capitolul anterior se poate observa ca pana in 1949-1950 cel putin, majoritatea grupurilor de rezistenta aveau o existenta furtunoasa dar oarecum efemera, mergand de la cateva luni la 3-4 ani. Se intampla frecvent ca seful intiator al grupului sa fie arestat sau omorat de Securitate, iar grupul sa se subdivida in mai multe subunitati.

Grupul Arsenescu-Arnautoiu a rezistat 9 ani (1949-1958). In acesti 9 ani s-au produs si aici subdiviziuni, s-a trait o "poveste adurerii". Dar cazul Arnautoiu a fost inchis abia in 1959, cand au fost arestati nu doar partizanii si rudele lor, ci orice persoana ce avuse contact cu ei : fie ca-i alimentasera ani de zile, fie ca-i zarisera odata si nu denuntasera acest fapt Securitatii. Unii sustinatori ai grupului, care executasera deja o detentie, au avut timp pana in 1964 sa o execute si pe a doua. Zona Nucsoarei devenise celebra prin penitenciare si colonii de munca, iar figura fratilor Arnautoiu si colonelului Arsenescu a ramas emblematica pentru versantul sudic al Fagarasului.

PRELIMINARII PRIMELE Dintre inceput trebuie

DISCUTII DESPRE facuta o lamurire legata CONSTITUIREA GRUPULUI de persoana colonelului

DE REZISTENTA Averescu. Prezenta acestuia in regiunea Nucsoara ar putea crea impresia ca grupul de la Nucsoara a fost o continuare a grupului din zona Dragoslavele-Muntele Rosu, condus de colonelul Arsenescu in cursul anului 1948. Dupa cum am precizat in capitolul I al lucrarii de fata, acest grup si-a incheiat orice activitate in toamna anului 1948.Printre membrii sai se facusera arestari , iar colonelul Arsenescu, vizat de Securitate, se afla in iarna 1948 - 1949 in Bucuresti.Aici s-au produs primele sale contacte cu Toma Arnautoiu si s-a cristalizat ideea constituirii grupului de partizani din zona Nucsoaiei ( jud. Muscel). Iata cum prezinta sentinta 107/19 mai 1959 aceste prime discutii: "In toamna anului 1948 banda terorista condusa de Arsenescu Gheorghe a fost lichidata de catre organele de stat

[] Arsenescu Gheorghe, care a scapat din operatiunile de lichidare a bandei pe care a condus-o, s-a deplasat in Bucuresti unde, ca unul care a fost mosier si colonel deblocat, a luat incepand cu luna decembrie 1948 legatura cu alte elemente dusmanoase. Astfel el a organizat mai multe intalniri la domicilul sau si la domiciliul lui Nita Nicoale - fost industrias - Dumitrescu Ion Lazea - fost mosier si in alte locuri cu aceste elemente, precum si cu altele ca: Ardei Gheorghe legionar si fost industrias Visoianu Iosif - legionar, Toma Arnautoiu - ofiter deblocat, fiu de chiabur si cu altii"1.

Toate persoanele aminitite in sentinta pronuntata in procesul grupului erau in 1949 amenintate de arestare, in special colonel Arsenescu si Toma Arnautoiu. Acesta din urma fusese locotenenent de cavalerie, luptase pe front, facuse parte din garda regala, dupa care fusese deblocat. Sora sa, Elena Arnautoiu - Ion, relateaza despre motivatiile ce l-au impins catre viata de partizan: "Fratele meu Toma era mereu amenintat. Tot venea si spunea cand unul, cand altul ca pe toti ofiterii deblocati, in special care au fost la escorta regala, i-ar fi dus si executat in Siberia. El de teama statea mai mult ascuns. Cand auzea cate - o masina-n sat tot fugea, tot s-ascundea"2.

Despre acelasi lucru lucru vorbeste Gheorghe Paul, coleg de liceu al lui Toma Arnautoiu:"m-am intalnit cu el si am discutat despre situatia asta care a rezultat in urma alegerilor [din noiembrie 1946]. Si el mi-a spus <Ma Gigi, pe noi ne aresteaza. Avem noi un om acolo care ne-a spus ca ne aresteaza si noi ne-am gandit sa ne ducem la munte>"3.

Chiar Toma Arnautoiu declara in interogatoriul din 5 mai 1959: "Am fost cautat de mai multe ori de organele de Securitate incepand din anul 1947, pentru faptul ca posedam armament"4.

"In anul 1948 am fost cautat la domiciliul din comuna Nucsoara de catre organele de stat sa fiu arestat si am fugit

impreuna cu Dragoi Ion si Moldovan Alexandru si am stat ascunsi la o surla"5.

Asadar, initiativa constituirii grupului de rezistenta armata a aparut la Nucsoara candva in toamna anului 1948, ca o necesitate stringenta in fata careia erau puse mai multe persoane din zona. Colonelul Arsenescu contactat in Bucuresti in iarna 1948-1949 a gasit convenabila ideea alaturarii sale la acest grup, el insusi fiind sub amenintarea arestarii. Se va avea in vedere si experienta sa militara si organizatorica. El a fost informat ca la Nucsoara se discutase deja despre organizarea unui grup de rezistenta: "Aranautoiu Toma a purtat discutia, exeplicandu-mi ca inca din toamna anului 1948 au inceput sa se faca pregatiri pentru organizarea unui grup de fugari in zona comunei Nucsoara, pentru ca in primavara anului 1949 sa aiba unde se refugia. Privitor la persoanele care pregatesc aceasta organizare a amintit persoana sa si a celorlalti doi care erai de fata [Gheorghe Ardei si Ion Dumitrescu - Lazea] si in afara de acestia pe: Mitu Nicolae, socrul lui Arantoiu Toma (capitan in rezerva), Alexandru Moldoveanu, invatator din comuna Nucsoara, satul Zboghitesti (capitan in rezerva, decorat cu Ordinul Mihai Viteazul), profesor Dragoi Ion din comuna Nucsoara, Dragoi Cornel, fiul preotului Dragoi (pe atunci student si prieten bun cu Arnautoiu Toma), Marinescu Virgil, invatator din comuna Nucsoara, sat Secaturi []. Tot acum Arnautoiu Toma mi-a irspus ca deja au construit timpul iernii 1948-1949 si este gata chiar o baraca in punctul numit Izvorul Grosului, in care pot fi adaostitin bune conditiuni in timp de iarna sau vara circa 20 de persoane."6

In aceste conditii s-a luat hotararea ca participantii la discutiile din Bucuresti sa se desfasoare la Nucsoara. Plecarea a fost urgentata de stiri primite de colonelul Arsenescu referitoare la arestarea altor persoane implicate in grupul de la Dragoslavele-Muntele Rosu.Pentru a se evita suspiciunile, s-a decis ca plecarea la Nucsoara sa se faca in doua esaloane: la inceput urma sa plece Toma Arnautoiu si colonelul Arsenescu, pentru ca la scurta vreme sa fie urmati de Gheorghe Ardei, Iosif Visoianu, Ion Dumitrescu-Lazea, Iosif Mitu si Grigore Miron. Colonelul Arsenescu si Toma Arnautoiu au reusit sa ajunga fara probleme in Nucsoara, probabil 2-3 martie 1949. Au stat initial la parintii lui Toma. Laurentia si Iancu Arnautoiu, apoi s-au retras la fratele lui Toma, Petre Arnautoiu. Casa acestuia avea o pozitie mai avantajoasa, la extremitatea satului, aproape de padure.

In privinta celorlalti asteptati de la Bucuresti, cu exceptia lui Iosif Nitu, care a sosit cu mare intarziere, nu s-a mai putut stabilii legatura cu acestia. Grupul de paritzani se va constitui exclusiv din persoane din Nucsoara si imprejurimi si tot de aici au fost recrutate si persoanele ce au sprijinit cu mare loialitate grupul.

MEMBRII GRUPULUI

Se poate spune ca ideea constituirii acestui grup de rezistenta a aparut ca o solutie la pericolul acut al arestarii cu care se confruntau anumite categorii de persoane in

contextul schimbarilor politice din tara. Dar a deveni partizan nu putea fi rezolvarea definitiva a unor probleme prsonale ca iminenta arestarii. Viata de partizan nu are nimic de invidiat, nu era o cariera si nimeni nu putea planui sa fie partizan pentru tot restul vietii. Daca se observa cine erau organizatorii grupului de rezistenta de la Nucsoara, reiese ca faceau parte tocmai din acele categorii pe care comunistii le catalogau drept dusmani de clasa: fosti membrii ai partidelor istorice sau legionari, ofiteri deblocati, fosti proprietari de terenuri sau intreprinderi, adica "industriasii si chiaburii", desi nu de putine ori gasim intre ei tarani ce nu agreau ideea colectivizarii si nationlaizarii. Este evident ca cei care au ales viata de partizan erau puternic afectati de cotitura catre comunism. Aceasta tocmai pentru ca erau purtatorii unei atitudini politice categoric opuse comunismului si pentru ca erau convinsi de legitimitatea proprietatii lor. Elena Arnautoiu - Ion povesteste despre fratele sau: "Pentru Toma, deblocarea a fost o mare durere , pentru ca a iubit armata in mod extraordinar si si-a iubit cariera foarte tare. Si n-a crezut niciodata ca situatia asta , cu comunistii peste noi , va dura si ca va veni o zi cand vom fi iarasi liberi , ca inainte"7.

Formarea unui grup de partizani nu constituie evitarea unor probleme personale, ci o atitudine politica. Acest fapt devine cu atat mai clar, cu cat nu se punea problema permanentizarii situatiei. Comunismul pentru Romania era perceput in acel moment ca o criza provizorie, dupa cum reiese si din marturia Elenei Florea - Ion. Totusi, argumentele care sa justifice o asemenea convingere nu erau foarte palpabile. Pur si simplu parea imposibil ca lumea democrata sa permita invazia totalitarismului intr-o Europa civilizata si cu o traditie democrata.

Speranta cea mai mare a partizanilor pana pe la jumatatea deceniului sase a fost reizbucnirea unei conflagratii: venirea americanilor. Ion Preda, om de legatura al partizanilor in Nucsoara. marturiseste: "Ei au plecat in munte si eu am ramas acasa, lunad mereu legatura cu ei urmand sa intervenim in caz de razboi al americanilor contra rusilor"8. Gheorghe Paul arata ca aceasta speranta se estompase atunci cand in inchisoare, dupa procesul din 1958: "Nimeni nu se mai astepta sa vina americanii de-acum. Insa sigur ca ne gandeam ca la un moment dat aceasta mizerie de comunism sa se termine. Nu era normal ca lumea civilizata sa suporte la infinit barbaria care-a fost"9.

Totusi, in 1949 speranta "venirii americanilor" era puternica. Sub imperiul acestei convingeri, a protesta deschis, cu arma in mana, fata de un regim pe care il detestau si pe care il vedeau daramat, era cea mai naturala atitudine pe care o puteau adopta. Partizanii aveau convingerea ca gestul lor va fi receptat si apreciat la justa valoare. Si asta atat de populatie, ca o speranta ce nu trebuia sa moara, cat si de autoritatile legitime, care sperau ei, urmau sa-si reia locul intr-o viata politica democrata.

Dincolo de aceste motivatii generale au existat aspecte individuale de comportament pentru fiecare partizan. De aceea ni se pare util sa particularizam portretul catorva dintre membrii grupului de rezistenta din zona Nucsoara.

Gheorghe ARSENESCU

Desi conducatorul grupului era Toma Arnauteanu, col. Arsenescu era un factor major de decizie in structura grupului. El avea experienta si personalitatea necesara pentru a se face ascultat de ceilalti partizani. Una din preocuparile majore ale col. Arsenescu era de a incerca sa-i convinga pe ceilalti ca razboiul impotriva URSS era pe punctul de a izbucni si ca el personal tine legatura cu un centru national de coordonare a rezistentei armate anticomuniste. In mumeroasesedinte ale grupului el facea asemenea afirmatii, fara a avea un suport real de argumente. Documentele de ancheta contin numeroase marturii referitoare la acest lucru. Trebuie mentionat de la inceput ca limbajul documentelor anchetei nu apartine celui anchetat, care semneaza declaratia. El apartine achetatorului care redacteaza in realitate aceste declaratii si le ofera la sfarsit anchetatului spre semnare.

Iata cateva marturii ale membrilor grupului de la Nucsoara referitoare la comportamentul col. Arsenescu:" Arsenescu Ghe a tinut o sedinta cu noi si am discutat despre situatia politica interna si externa. Arsenescu Ghe mi-a spus ca are misiunea - fara a spune de la cine - sa ia legatura cu elemente deblocate si alte elemente de incredere cu care sa organizeze actiuni de rasturnare prin violenta a regimului democrat popular din R.P.R."10 "Referitor la sansele contrarevolutionare in care Arsenescu Gheorghe ne-a atras, acesta-mi spunea ca exista in tara multe asemenea grupari, ca de exemplu - spunea el atunci - in muntii Olteniei - de la Jiu

pana la Olt - are comanda gruparilor subversive fostul general Dragalina, legionar; ca de la Olt pana la Prahova are comanda gruparilor subversive el - Arsenescu Ghe; ca mai exista o banda de legionari care activeaza pe valea raului Arges, condusa fiind de un legionar , anume Apostol"11. "Arsenescu Ghe mi-a vorbit ca in scurt timp puterile imperialiste vor declansa razboiul impotriva statelor democrate si a Uniunii Sovietice si ca vor iesi victoriosi imperialistii si astfel preconizau ei, teroristii, organizarea elementelor reactionare si actiuni concomitente cu razboiul in vederea rasturnarii regimului"12.

De remarcat ca asemenea afirmatii ale colonelului Arsenescu amestecau eroarea cu un anume procent de realitate. De pilda, pana in prezent nu exista nici o dovada (nici in documentele anchetei, nici in interviurile cu persoane apropiate colonelului) ca Arsenescu ar fi comandat mai multe grupuri de rzistenta sintr-o anume zona a tarii. De asemeni nu exista dovezi ca ar fi primit ordin de la cineva sa contacteze ofiterii deblocati in vederea formarii de grupuri de partizani. Pe de alat parte, aceste declaratii nu erau in intregime false. In tara existau in 1948-1949 numeroase grupuri de rezistenta, generalul Dragalina initiase un astfel de grup, iar pe Valea Topologului exista un grup de rezistenta condus de Dumitru Apostol, cu care Arsenescu se si intalnise.

Asadar, Arsenescu incerca sa lanseze ideea ca razboiul avea sa inceapa curand si ca in tara existau numeroase grupuri de rezistenta, ordonate si ierarhizate, capabile sa intervina eficient in cazul unei conflagratii. Prin anii 1946-1947 Miscarea Nationala de Rezistenta incercase o asemenea ierarhizare a grupurilor de partizani la nivel national, fara insa a-si atinge scopul. Membrii MNR au fost arestati si miscarea s-a dizolvat. Arsenescu, implicat in rezistenta in 1948 prin grupul de la Dragoslavele, trebuie sa fi stiut ceva despre acest proiect. Astfel se poate spune ca afirmatiile sale erau zvonuri pe care le prezneta ca fapte certe si uneori chiar exagera din dorinta de a ridica moralul partizanilor si de a mentine speranta in victorie.

Arsenescu insusi recunoaste in documentele anchetei din 1960 ca exagerase mult in afirmatiile sale: "Privitor la scopul bandei, am discutat cu ceilalti care faceau parte din ea si am vazut posibilitatea rasturnarii regimului popular - democrat din R.P.R. printr-un razboi dezlantuit de puterile imperialiste, aceasta pe baza emisiunilor ce se difuzau la posturile de radio imperialiste. Recunosc ca celorlalti membri ai bandei le-am spus ca ar exista si in alte parti in munti si asemenea grupari, comandamente, etc. si care la momentul oportun ar actiona impotriva regimului democrat. Precizez ca eu nu aveam legatura cu asemenea grupari si nici nu cunosteam astfel de existente, deci au fost afirmatii ireale"13. "Precizez insa ca toate aceste afirmatii pe care le-am facut fata de membrii bandei cu privire la existenta acelui comandament general si a celorlalte grupuri similare nu existau in realitate. Am facu insa asemenea afirmatii fata de membrii bandei de la Nucsoara pentru a le intari moralul, care in urma asasinatelor comise de noi la Nucsoara14 nu era tocmai satisfacator. Am vrut prin aceasta ca ei sa inteleaga ca nu suntem singuri si ca in cazul in care organele de stat intensifica urmarirea pe muntii situati de-a lungul raului Doamnei, se pot retrage si stabili in regiunile laterale pentru un timp"15.

Promisiunile lui Arsenescu au mers chiar mai departe, lasandu-l pe Toma Arnauteanu sa spere chiar in ajutorul ambasadelor statelor occidentale : "Tot la aceasta sedinta Arsenescu Gheorghe ne-a spus ca are legatura cu o persoana de la legatia Franceza si ca i-a promis o suma de 8.000.000 lei pentru a sprijini activitatea subversiva pe care o ducea impotriva regimului democrat din R.P.R. Nu ne-a spus numele acelei persoane si nu stiu daca a primit vreo suma de bani de la vreo legatie straina. De altfel, Arsenescu Gheorghe spunea ca poate lua legatura cu legatia americana, careia i-a cerut ajutor in actiunile pe care le intreprindea impotriva regimului"16.

In ce priveste ajutorul unor asemenea ambasade pentru grupurile de partizani anticomunisti se poate spune ca promiteau destul de vag un sprijin, dar neoficial. Referitor la colonelul Arsenescu, nu exista nici macar o dovada certa a unor asemenea promisiuni. Tot ce avem este cuvantul sau si al lui Ion Dumitrescu - Lazea, acre, de asemenea declara in ancheta : "i-am spus lui Arnautoiu Toma ca Arsenescu Gheorghe a discutat cu cineva de la Legatia Franceza sin Bucuresti despre organizatia contrarevolutionara proiectata si i s-a promis de la aceasta legatie o suma de cateva milioane lei pentru subventionarea activitatii subversive"17.

La randul sau , Toma Arnauteanu spera la un moment dat un sprijin din partea Legatiei americane. Iata ce declara in ancheta: "Ion Dragoi [] in 1947 lucra in calitate de sef al aprovizionarii la legatia americana. Cu aceasta ocazie, printre alte discutii, l-am intrebat daca intr-o situatie oarecare as putea sa ma ascund in sediul legatiei americane. Atunci Dragoi Ion mi-a spus ca se poate, insa numai daca sunt urmarit ca desfasor activitate politica impotriva regimului democrat popular dun R.P.R. Mi-a spus si cum sa procedez sa intru in sediul legatiei, sa-mi spun numele si sa arat ca sunt urmarit pentru activitate politica si ma a primi. Tot atunci mi-a spus ca ma va lua in evidenta inscriidu-ma in registru ca unul ce desfasor activitate politica impotriva regimului din R.P.R."18

Dupa cum reiese din documente, sperantele unui sprijin din partea legatiilor occidentale nu aveau la baza un angajament real, ferm din partea acestora. Relatii personale, de familie, promisiuni vagi, erau tot ce aveau Arsenescu si Arnautoiu, De altfel, situatia era valabila in general, democratiile occidentale adoptand o atitudine echivoca in privinta rezistentei anticomuniste, fara insa a-i opune un refuz categoric.

In cazul concret al grupului de la Nucsoara, toate afirmatiile referitoare la conexiuni cu un comandament national al rezistentei sau cu ambasade ale tarilor Europei occidentale exprimau simpe sperante. Securitatea a desfasurat cercetari asupra acestui aspect,ajungand la aceeasi concluzie. Iata ce contine raportul asupra legaturilor grupului Arsenescu - Arnautoiu din martie 1950: "La ordinul dvs nr 522/104064 din 7-II-1950. Raportam ca din cercetarile facute s-au stabilit urmatoarele:

- Nu exista un comandament unic pe tara al bandelor (col.Arsenescu)

- Nu exista legaturi intre banda si fostele partide politice, precum si alte organizatii subversive

- De asemeni nu s-a stabilit ca ar exista vreo legatura intre banda si elementele clericale

- Nu s-a stabilit amestecul bandei in actiunile contrarevolutionare chiaburesti

- Nu exista legaturi organizate cu tradatorii romani din strainatate, cu misiunile imperialiste din tara.()

Col de Securitate Lt Maj de Sec "19

M Nedelcu I Popescu

Se poate spune ca partizanii de la Nucsoara erau convinsi de provizoratul situatiei politice a tarii, desi nu se bazau pe un sprijin superior. Erau cu atat mai increzatori in sansele lor de reusita cu cat in Nucsoara si satele apropiate existau numerosi sateni care gandeau la fel ca ei, le dadeau dreptate si erau dispusi sa-i ajute neconditionat.

ION CHIRCA

Este unul dintre primii membri ai grupului de rezistenta, fiind contactat inca din 1948 de catre Toma Arnautoiu in acest scop, fiind poate cel mai bun cunoscator al imprejurimilor Nucsoarei.

Pe buna dreptate era supranumit Dezertorul, caci fiind incorporat la cavalerie candva prin anii '30 a dezertat, se pare ca datorita unor superiori prea exigenti si fricii de cai. Astfel a fost constrans la starea de fugar in care l-a gasit anul 1944. De altfel, pana atunci a dus o viata aproape normala: era casatorit si i s-au nascut 5 copii, desi statea mai mult fugit in munte. In primavara anului 1945 lucrurile s-au complicat. Un plutonier este trimis sa il aresteze si, constrans, Chirca deschide foc si il impusca mortal. Situatia este prezentata pe larg de Cornel Dragoi, consatean al lui Ion Chirca: "Cand se lumina de ziua, plutonierul cu un caporal si cu nenea Ion Voican, omul de la Primarie, au venit sa-l ridice pe Chirca. Unul din copiii lui Nel a iesit afara, avazut pe jandarmi si - ticule, ticule, jandarmii! N-a avut bietul Nel timp decat sa puna mana pe o carabina si sta asa. Plutonierul apare in usa, pune pusca la ochi, o ridica in sus si trage. Fara avetisment, fara nimic, doar asai spusese seful de post. Vezi ca-i periculos, tragi si gata. Si n-a luat foc! N-a percutat. Pana a manevrat cel de-al doilea cartus plutonierul, Nel al meu a facut un pas la stanga si cu un glont l-a luat si pe plutonierul din usa si pa caporalul din curte. [] Bietul plutonier, Dumnezeu sa-l ierte pa el, n-a avut timp sa zica nici mama pentru ca glontul i-a retezat aorta si pa caporalul din curte l-a lovit la picior . Caporalul s-a retras [] de la poarta lui mai incoace [] era un par salbatic si tragea de langa parul ala Tragea in casa . < Si-am strigat , dom Cornel la el - bai nenorocitule , nu mai trage ca-mi omori copiii [] Asa , si a ochit si a sarit capela de pe cap [ plutonierului ] . Si atunci ala s-a lasat pagubas []. Si asa s-a compromis reabilitarea bietului Dezertoru. Si-a luat iar calea codrului , ca nu avea de ales ."20

Pentru Arnautoiu, Ion Chirica putea de un real ajutor,fiind de mai multi ani familiarizat cu potecile , ascunzisurile si greutatile vitii in munte. Tot el, impreuna cu fiii sai ,Gheorhe si Eugen Chirica, aconstruit primul adapost in munte pentru grup.Gheorghe Chirica isi aminteste cum era asezat: Primul adapost, de la Izvorul Grosului in Muntele Setu, l-am lucrat eu cu tata si cu Nicu, frati-meu.Erau doua plasi de zita de brad, vatra de foc pe mijloc si in fata o usa.21

Se poate spune ca plecarea lui Ion Chirca inmunti s-a produs din motive apolitice: frica de cai l-a facut sa dezerteze. Situatia se complica iremediabil cand il impusca pe caporalul trimis sa-l arsteze. Avand in vedere ca nu a fost somat, se poate spune ca a fost in legitima aparare. Dar cazul nafacand obiectul unui proces in care Chirca sa-si pledeze cauza printr-un avocat iscusit, a putut fi condamnat fara probleme pentru crima. In acest context , incadrarea lui in grupul de partzani capata o semnificatie de mare importanta: ce fel de luptatori sunst aceea care se alatura unui criminal? Autoritatile de orientare comunista au un argument in plus pentru a "demonstra" dusmania si gradul de periculozitate al celor pe care ei ii numeau "banditi". Fara a prezenta comntextul si amanuntele sistuatiei lui Ion Chirca, s-a folosit acest caz particular pentru a copromite intregul grup in fata eventualilor sai sustinatori din sate..

BENONE MILEA

A fost cooptat in grup prin aprilie 1949 la interventia tatalui sau, Nicolae Milea, pe langa Ion Chirca. Motivul pe care Benone parea sa-l aiba pentru a se alatura partizanilor era ca nu primise acte favorabile care sa-i permita sa sustina examenul de admitere la facultate. Motivatia reala a intrarii lui Benone Milea in grupul de partizani ramane controversata. Iata ce declara el insusi in ancheta: "In luna iunie cam pe la data de 14 [1949] am venit de la Bucuresti, unde fusesem sa ma interesez ce acte imi trebuie pentru a putea obtine aparobarea la examenul de ofiteri de jandarmi. Venind de laBucuresti am venit pe la sora mea in Domnesti, de acolo mam [sic!] dus pe la Siguranta deoarece eram prieten cu d-l Sublocotenent Tatu si cu d-l Costica Apavaloaie. Ducandu-ma acolo dumnealor ma intrebat unde am ami fost si eu le-am spus ca am fost la Bucuresti si totodata am spus ca imi trebuia si o dovada de la Securitate de felul purtarii mele in comuna. Dumnealor a spus ca imi va da cand imi trebuie daca eu stiu ceva despre banda lui Arsenescu cu Chirea, eu am declarat ca nu stiu, iar D-l sublocotenent Tatu a scos o harta si m-a rugat sa arat gurile de plai care duc la Coltii Crecueni atunci eu am punctat pe harta gurile de plai si tot odata a spus sa le arat toate gurile de plai care urca in munti. D-l Costica Apavaloaie si cu d-l Tatu au spus sa fac cum oi sti sa aflu despre ei si sa informez d-lor [] Tot odata am facut si un cum as putea anunta fara sa stie cineva, dandu-mi un numar in loc de semnatura"22.

Tot Benone Milea arata in declaratia din : "Subsemnatul am primit misiunea ce mi s-a incredintat si intr-adevar am plecat reusind sa intru in banda lui Arsenescu, insa aici am fost tot timpul suspectat ca agent al Securitatii, deoarece o alta agenta, Sandescu din Campulung Muscel pusese in garda pe Arsenescu ca unul din noii membri ai organizatiei este inforator. Din cauza acestei situatii n-am mai reusit sa castig increderea lui Arsenescu, incat din cauza suspiciunilor nascute mi-a fost imposibil sa mai iau legatura cu Securitatea"23.

Din documentele de mai sus aar reiesi clar ca Benoene Milea a intrat in grupul de paratizani ca agent al Securitatii, cu misiunea expresa de a contribui la arestarea acestora. Cazul lui Milea insa nu e atat de limpede. Trebuie avut in vedere ca aceste declaratii au fpst facute dupa arestarea sa (octombrie 1949), cand el incerca sa se disculpe fata de Securitate. In realitate, Benone Milea este un caz tipic de joc dublu.

Partizanii stiau de discutia cu lt. Apavaloaie si sblt. Tatu si aceasta nu de la Ecaterina Sandescu, ci chiar de la Benone Milea. Petre Arnutoiu declara in interogatoriul din 27 decembrie 1958 urmatoarele: " ne-a spus ca nu a fost acasa in cele doua zile, ci a fost si pe la Domnesti, la targul de Rusalii si la sora sa. Ne-a mai spus si ca a mers si pe la Biroul de Securitate din Domnesti, avand relatii prietenesti - spunea el - cu Tatu Gheorghe si Apavaloaie - lucratori la acel birou. Benone Milea ne spunea cum ca acestia nu aveau cunostinta cum ca si el se afla fugar in banda si ca trece ca drept om de incredere al celor de la Securitate si pentru aceasta zicea ca i-a aratat lui o reclamatie facuta de Pasol Elena impotriva numitelor Nastase Victoria si Matei Constanta ca acestea ar avea legaturi cu banda"24.

Situatia se rezuma in felul urmator : Benone Milea intra in grupul de partizani in aprilie 1949, fara ca acest lucru sa fie cunoscut de Securitate. De aceea isi permite sa le faca o vizita mai vechilor sai prieteni de la Securitatea din Domnesti ca si cumnu s-ar fi intamplat nimic. Cu aceasta ocazie I se propune recrutarea, capatand o acoperire pentru sistuatia de fugar in cazul arestarii. Intors in munte la partizani, isi asuma mai departe cu seriozitate rolulde partizan, povestindu-le leal celor din grup despre vizita la Securitate, mai putin despre propunerea de recrutare. Asadar, avea acoperire si din partea grupului de rezistenta. Fiind arestat in octombrie 1949, revine la primul rol, incercand sa demonstreze ca el se afla in munte in misiune. Evident, aparea intrebarea de ce nu comunicase informatii Securitatii din momentul primirii midiunii pana la arestare. In sentinta nr.1471/6 noiembrie 1951 se retin urmatoarele fapte: "Asupra alegatiunii inculpatului ca ar fi fost trimis de Securitate in banda lui Arsenescu pentru a vedea ce fac acestia si fiind descoperit, Arsenescu a vrut sa-l omoare insa l-a scapat Toma Arnautoiu si apoi sub amenintarea lor l-ar fi obligat sa mearga cu ei, aceasta nu este sincera, deoarec este usor de stiut de oricine ca mergand prin paduri si pe mai multi munti, asa cum insusi inculpatul recunoaste, impreuna cu mmbrii organizatiei, sa nu poti dispare sau fugi in padure prin abundenta vegetatiei, daca intr-adevar ar fi vrut sa faca aceasta; insa a preferat sa nu faca aceasta numai in dorinta de a activa in cadrul organizatiei, fapta pe care Tribunalul o tine in contra inculpatului"25.

Se poate spune deci ca toata lumea stia despre jocul dublu al lui Benone: partizanii chiar de la el, iar anchetatorii din logica faptelor. In cele din urma mai pagubiti au fost partizanii, pentru ca in ancheta Benone Milea a dat toate amanuntele legate de amplasamentul bordeielor, aprovizionare, oameni de legatura, etc. pentru a-si demonstra loialitatea fata de Securitate. Despre aceasta marturiseste si Ion Preda, arestat scurt timp dupa Milea : "Pe 15 decembrie 1949 am fost arestat si dus la Pitesti. Capitanul Carnu m-a batut sa spun tot ce stiam . Eu am negat, fiindca, fiind tanar, rezistam la bataie. In schimb a pus mana pe telefon si-a zis < Aduceti-l pe Benone Milea>. Si Milea a inceput sa spuie: <D-l capitan, am fost la Preda, ne-a dat mancare ai-avea si-o pusca 2B dupa soba>. Si atunci n-am mai avut ce face"26.

Pana in momentul arestarii, comportamentul lui Milea nua re nimic de blamat. Istoria multor grupuri de rezistenta scoate la iveala personaje fortate prin diverse forme de presiune sa semneze contractul de informator al Securitatii. Aceasta nu ia- impiedicat pe cei mai multi dintre ei sa ramana in continuare oameni devotati ai partizanilor. Transmiteau Securitatii informatii false sau lipsite de importanta, iar cand nu au mai avut alta iesire, unii s-au sinucis. Ceea ce face din Milea un personaj negativ este faptul ca nu a avut curajul ca, dupa arstare, sa-si asume raspunderea de-a se fi incadrat de bunavoie in grupul de partizani.

De aceea credem ca simplul contract cu Securitatea nu e de ajuns pentru a eticheta pe cineva drept informator.Trebuie sa existe si o minima dovada a impliniri contactului.

ION si ALEXANDRU MARINESCU

Parinti acestora,Ecaterina si Virgil Marinescu au fost printre primii care s-au oferit sa sprijine partizanii, inca din primavara anului 1949. La randul lor, cei doi frati s-au intalnit de mai multe ori cu partizani in vara anului 1949, fara insa a ramane permanent in munte. In septembrie-octombrie 1949, lui Alexandru Marinescu i-a fost intentat proces pentru detinerea de armament si de aceea va ramane o vreme in munte, fara ca acest fapt sa fie cunoscut Securitatii. De aceea s-a putut prezenta pe 10 octombrie 1949 la pronuntarea sentintei (2 ani inchisoare). Intre timp Securitatea afla despre legaturile cu partizanii, pe 2 noiembrie 1949 sunt arestati parintii, iar Alexandru pleaca la Cluj, unde fratele sau Ion este student la Faclutatea de Medicina. Alexandru este arestat in spital, la inceputul lui martie 1950, iar Ion Marinescu paraseste Clujul si se incadreaza in grupul de partizani de la Nucsoara. Ceea ce interseaza in mod deosebit este orientarea pe care el doreste sa o dea grupului. Petre Aranautoiu vorbeste despre o divergenta de opinii in interiorul grupului pe aceasta directie: "Marinescu Ion se manifesta pornit sa intreprinda actiuni teroriste de mare amploare si considerand ca nu era cazul sa ne dam in spectacol in modul cum el propunea si anume sa nu fie crutata nici o persoana intalnita si care ar fi activat in vreun fel in favoarea regimului democrat, nu eram de acord cu asemenea procedee"27.




Pentru a intelege atitudinea lui Ion Marinescu, trebuie sa revenim la motivatia initiala ce a dus la aparitia grupului de partizani. Pe de o parte era vorba de dorinta legitima de opozitie. Pe de alta parte, un factor decisiv in optiunea pentru rezistenta armata a fost convingerea ferma a reizbucnirii unei conflagratii. Cand au plecat in munte, partizanii sperau ca razboiul va incepe in scurt timpo ( probabil cateva luni, in opinia lor), timp numai bun pentru organizarea unei actiuni de gherila.

Neinceperea razboiului a schimbat cu totul datele problemei. Termenul de rezistenta capata noi acceptiuni, mai degraba metaforice, legate de neabordarea pozitiei si mentinerea sperantei.

In conceptia lui Ion Marinescu, rezistenta trebuia sa fie altceva: lupta concreta impotriva autoritatilor locale ale regimului comunist si nu combaterea abstracta a notiunii de comunism. Aceasta implica asumarea rolului de justitiar, dincolo de cadrul legal. Aceasta atitudine putea avea doua efecte. Pe de o parte oamenii s-ar fi simtit razbunati pentru abuzurile la care fusesera supusi si aparati. Pe de alta parte, moartea unui reprezentant local al regimului insemna concentrari masive de trupe in munti, periclitand viata partizanilor si ancheta salbatica asupra tuturor celor suspectati de legaturi cu partizanii. De aici, dezaprobarea atitudinii lui Marinescu pe care o gasim la ceilalti partizani. Cu toate acestea, dupa cum vom vedea in capitolul urmator, Ion Marinescu nu va sovai sa foloseasca arma decat ori va avea ocazia, iar contradictiile in sanul grupului se vor adanci. Nu se poate insa nega ca de la infiintare grupul a fost supus unei rigori militare, care includea o lege martiala proprie.

ALTI MEMBRI AI GRUPULUI

Cei cooptati in grup in aprilie - iului 1949 sunt in majoritate rude ale partizanilor. Sotia lui Ion Chirca, Elena, obisnuita cu viata de fugar a sotului ei, petrece cea mai mare parte a anului 1949 in munte, cu partizanii. La fel cei doi fii mai mari ai lui Ion Chirca, Eugen si Gheorghe. Tot in aprilie 1949 este cooptat in grup fratele lui Toma, Petre Arnautoiu. de asemenea se alatura familia Jubleanu (Titu, Maria, Constantin), Maria Plop, Benone Milea, Aurelia Costea si Constantin Popescu28.

Este intersenat de urmarit care au fost motivele care l-au determinat pe fiecare sintre acestia sa devina partizan. In sentinta 107/1959 membrii grupului sunt prezentati in felul urmator: "Arnautoiu Petre - legionar, [] Poescu Constantin - chiabur, Jubleanu Titu - legionar, Milea Benone, [] Jubleanu Constantin etc."29 Ne oprim aici cu enumerarea membrilor grupului, intrucat acestia sunt singurii in dreptul carora apare un calificativ "justificator". Se impune o clarificare: Petre Arnautoiu nu era legionar. Nu a facut parte din Miscarea Legionara si nici nu a dovedit simpatii deosebite pentru aceasta. Aceasta "greseala" de incadrare a sentintei tine de tendinta de a blama orice partizan si de a demonstra ca printre acestia nu se putea afla vreun om cinstit. Situatia e valabila si pentru Constantin Popescu in cazul caruia, in lipsa de ceva mai rau, s-a optat pentru termenul de "chiabur", mai vag, dar cu sens peiorativ. Singurul care avea intr-adevar simpatii legionare era Titu Jubleanu, dar, in cazul lui, nu acesta a fost

motivul care l-a determinat sa fuga in munti.

Despre aceasta povesteste fiica sa, Verona Jubleanu : "Tata a avut o arma si pe la un moment dat a venit ordin sa predea toate armele. Si el o daduse la un cioban care era la munte, ca venea ursul la oi. Si cand tata i-a cerut arma inapoi, el a zis ca n-o mai are, ca a ascuns-o intr-o scorbura de copac si n-a mai dat de ea. Si pe tatal meu l-a pus in urmarire ca nu vrea sa predea arma si ca e legionar. Si l-au luat, l-au batutu, au venit dupa el acasa. El statea fugit de frica, daca te batea!"30

In aceste imprejurari, Titu Jubleanu se alatura grupului de partizani, cristalizat inca din martie 1949. Represiunea insa e transferata asupra membrilor familiei. Tot Verona Jubleanu povesteste: "Au luat-o si pe mama la Militie, au batut-o sa spuna de el. Daca stiai de partizani, nu era bine, daca nu stiai, tot asa - ca nu vrei sa spui, tot te batea"31.

Supusi anchetelor repetate, abuzive si deosebit de dure, membrii familiei isi urmau adesea rudele in munte. Problema era ca un grup de partizani, pentru a fi cat mai eficient, nu poate avea un numar nelimitat de membri, cu atat mai mult cu cat un numar mare avea nevoie de sustinatori in sate. Toma Arnautoiu declara in ancheta: "Eu am fost de parere ca sa recrutam elemente ostile regimului democrat - popular din RPR, insa acestea sa stea acasa si la momentul oportun sa le chemam in munte pentru instruire"32

Se poate spune ca un grup de partizani nu este alcatuit numai din cei plecati in munte, ci si din cercul doi, al sprijinitorilor din sate, pe care in documentele Securitatii ii gasim sub numele de "membri dispersati ai bandei".

Neputand evita represiunea, acesti oameni sunt obiectul predilect al anchetelor, perchezitiilor si primii condamnati la ani grei de detentie. Dorinta de apune capat persecutiilor neintrerupte asupra familiilor ii vor determina pe unii partizani sa se predea sau sa colaboreze cu Securitatea.

STRUCTURA GRUPULUI La intrarea in grup nu doar partizanii, dar si oamenii de legatura ce ramaneau in sate, depuneau juramant de credinta. Acest juramant frapeaza de la inceput prin gravitatea sa si mai ales prin consecintele pe care le implica asumarea lui. El a fost recuperat de Securitate si folosit de acuzare ca o piesa importanta. Iata continutul sau: "In numele lui Dumnezeu atotputernicul si pe sfanta cruce, eu

Jur sa ma fac haiduc de bunavoie si nesilit de nimeni, pentru a lupta la salvarea si eliberare Patriei si neamului, din ghiarele fiarelor comuniste - bolsevice si de sub jugul greu al rusilor.

Jur credinta Majestatii Sale Regele Mihai I, Regele tuturor romanilor; jur credinta Guvernului liber al Patriei; jur supunere si ascultare fara murmur si fara sovaire sefilor haiducilor; jur sa ucid fara mila si fara crutare pe toti streinii si ticalosii, care ne-au tradat si vandut Patria si neamul si au adus dezastrul tarii.

Jur sa nu ma despart de fratii mei de lupta, decat dupa victoria finala.

In caz de tradare sau calcare a juramantului, sa fiu ucis atat eu, cat si intreaga mea familie.

Asa sa-mi ajute Dumnezeu. ss/Arsenescu"33

Asadar, desi activitatea partizanilor nu avea un cadru legal, existau norme obligatorii a caror incalcare trebuia platitata cu viata. O prezentare mai detaliata o da Toma Aranutoiu in ancheta; "In discutiile purtate cu Arsenescu Gheorghe si Chirea Ion, a ramas stabilit ca modul de organizare sa fie dupa sistemul militar: grupe de lupta, pluton, un comandant, un serviciu de aprovizionare cu alimente si armament si un serviciu de recrutare de elemente ostile regimului democrat - popular din RPR.

In acest sens, Arsenescu Gheorghe a dat un ordin de zi prin care infiinta subversiva denumita <Haiducii Muscelului> cu sediul in Muntele Setu. Incepand cu luna aprilie 1949, s-a trecut efectiv la recrutarea de noi membri in banda: Petre Arnautoiu, Titu Jubleanu, Maria Plop, Maria Jubleanu, C-tin Jubleanu, Benone Milea, C-tin Popescu si Aurelia Berevoianu - Costea. Au mai fost recrutati ca membri ai bandei nedispersati34 urmatoarele persoane: Aurel Chirca, Gel Chirca, Nae Milea, Ana Simion, Marina Chirca, Nicolae Adamoiu, Virgil Marinescu, Ecaterina Marinescu, Preda Ion, Cornel Dragoi, Ion Dragoi, Elisabeta Rizea, Luca Sutu, Gheorghe Sutu, Laurentiu C. Samoila etc."35

Din aceasta stare de lucruri reiese ca executarea unor persoane cunoscute ca sprijinitori ai regimului nu era o razbunare personala. Asemenea actiuni intra in logica starii de razboi. In fond, conflictul intre miscarea de rezistenta si regimul comunist era deschis si declarat.

LIMBAJUL DOCUMENTELOR Analizand diversele surse referitoare la un grup de rezistenta, cercetatorul e desigur interesat in aflarea unor aspecte cat mai aproape de adevar. Se gaseste insa pus in fata unor versiuni multiple ale acelorasi evenimente si toate sursele sunt in mai mare sau mai mica masura subiective. Intersant este ca realitatea nu reiese atat din interviurile cu cei ce i-au sustinut pe partizani si care pot fi in special banuiti de subiectivism> realitatea poate fi reconstruita chiar prin lectura documentelor, atata timp cat ele redau o cantitate destul de mare de informatie. Initial, personalitatea oamenilor ce apar in aceste documente este puternic estompata datorita stereotipiei calificativelor peiorative. La fiecare pagina alaturi de numele partizanului sau in locul numelui apare "bandit", "terorist", "criminal". Desigur, termenul consacrat este cel de "bandit" ( persoana ce face parte dintr-un grup organizat, "banda"). Insa dincolo de aceste formulari, inevitabil sunt descrise situatii care se lasa judecate de cititor.

Prezentarea celor mai importanti membri ai grupului Arsenescu - Arnautoiu arata ca mecanismele de constituire si functionare a unui grup de partizani pot aparea distorsionat la o lectura superficiala. Acesti oameni nu au devenit partizani pentru ca "dusmaneau poporul". Au plecat pentru ca, intr-o forma sau alta, au fost constransi la aceasta optiune de un regim care excludea orice alta forma de opozitie. Acesti oameni nu erau "spioni ai tarilor imperialiste". Sperau ca "vin americanii" pentru ca numai un razboi ar fi putut opri influenta sovietica in Romania.

In introducerea rapoartelor privind miscarea de rezistenta. ofiterii de securitate prezentau innevitabil cine erau persoanele care alcatuiau aceasta miscare de rezistenta. Iata cum arata o astfel de introducere: "Bandele de pe teritoriul tarii noastre sunt formate din elemente apartinand fostelor clase exploatatoar, chaburi, fosti legionari, ofiteri deblocati si fosti membri ai partidelor burghezo - mosieresti"36.

Alt exemplu: "Elementele dusmanoase constituite in bande au fost incurajate si sprijinite de chiaburi, fosti exploatatori si elemente apartinand partidelor reactionare"37.

Asadar elementul pe care il au in comun toate aceste persoane este acela de a fi apartinut fostelor clase exploatatoare. Oricine ar fi putut fi inclus in aceasta categorie devenea automat "dusman al poporului". Denumirea tuturor acestor categorii damnate de "fosti exploatatori" implica un grad mai mare sau mai mic de ambiguitate, lucru ce permite abuzurile. Individul devine vinovat nu atat datorita unor fapte si atitudini personale cat comportamentului general al categoriei din care face parte. In fond, individul conteaza prea putin. Astfel, Toma Arnautoiu si Gheorghe Arsenescu nu puteau fi altceva decat dusmani ai poporului in calitatea lor de ofiteri deblocati. Ca dovada, au fost cautati pentru a fi arestati cu mult inainte de a constitui grupul de rezistenta. De asemeni, Nitu Iosif sau Ardei Gheorghe nu aveau alta optiune decat sa dusmaneasca poporul in calitatea lor de "chiaburi". Mai grav este cazul lui Ion Chirca, etichetat drept "criminal" in sentinta nr 107/1959, fara a se mentiona nimic din contextul in care acesta a fost pus in postura de a impusca pe cineva.

Este semnificativ ca acesti oameni sunt "dusmani" si nu adversari politici. Terminologia aplicata partizanilor (ca si altor categorii de opozanti) sfarseste prin a imparti lumea in buni si rai. Adversarii politici sunt "banditi", "criminali", "teroristi", "exploatatori". Seria calificativelor poate continua cu toate adjectivele ce tin de sfera semantica a maleficului. Acest fapt are un efect extrem de interesant: cuvinte care la origine nu au nimic de-a face cu sfera semantica a binelui sau raului, capata o puternica incarcatura peiorativa: "legionar", "taranist", "mosier", "industrias", etc. In aceasta perspectiva, conflictul intre noul regim si opozantii sai este tradus intr-un conflict intre bine si rau. De aici "justificarea" luptei de clasa, de aici "justificarea" represiunii.

Un alt aspect interesant apare in declaratiile de ancheta semnate de partizani sau de anchetati in general. Este curios sa vezi ca Petre Arnautoiu ( ca toti ceilalti de altfel) se exprima in felul urmator: "Marinescu Ion se manifesta pornit sa intreprinda actiuni teroriste de mare amploare, sa nu fie crutata nici o persoana intalnita care ar fi activat in favoarea regimului democrat"38. Sau: "mi-a spus ca au inceput sa se faca pregatiri pentru organizarea unui grup de fugari"39. Tot Petre Arnautoiu declara ca "Arsenescu Gheorghe mi-a spus ca in scurt timp puterile imperialiste vor declansa razboiul impotriva statelor democrate"40.

Realitatea este ca nu anchetatii redactau astfel declaratiile. Foarte rare sunt cazurile in care detinutii scriau personal declaratiile. De obicei, ancheta era orala si ofiterul era cel care nota raspunsul anchetatului. Asa se explica si numeroasele dezacorduri gramaticale si greselile de ortografie omniprezente in documente. Lucrul este explicabil, avand in vedere pregatirea intelectuala a anchetatorilor. Acestia primeau raspunsurile de la anchetati, dupa care il ajustau intr-o forma convenabila, trecandu-l in declaratia pe care anchetatul era nevoit sa o semneze la sfarsit. De pilda, daca anchetatul raspundea "ne-am intalnit cu domnul Tomita", anchetatorul trecea in declaratie "ne-am intalnit cu teroristul Aranutoiu Toma", etc.

Nu putine sunt cazurile in care anchetatorii folosesc metode dure pentru a obtine raspunsul dorit.

Revenind la motivatii, cei care deveneau partizani nu aveau prea multe optiuni. In primul rand, se vedeau aruncati intr-o categorie a damnatilor si supusi represiunii. In al doilea rand, protestul, opozitia nu erau permise. In aceasta situatie, ar fi avut trei solutii: sa se reabliteze, sa devina detinuti politici sau partizani. A te reabilita insemna a te desolidariza de toate categoriile de "dusmani ai poporului" (in care adesea erau inclusi cea mai mare parte a rudelor si prietenilor), a face delatiune.

Altfel, datorita trecutului erai arestat si condamnat mai devreme sau mai tarziu. Cea de-a treia posibilitate, viata de partizan, insemna a trai in clandestinitate, singura forma ce permitea manifestarea deschisa a opozitiei. Desigur, dincolo de constrangere. exista intotdeauna optiunea personala a fiecaruia.

La o analiza a bigrafiilor partizanilor se poate constata ca in majoritatea covarsitoare a cazurilor, acestia sunt oameni cat se poate de onorabili, cu principii de viata solide si adesea foarte repectati in satele din imprejurimi, ceea ce ii determina pe sateni sa ii ajute si sa se lase torturati pentru ei.

De pilda, familia Arnautoiu era de departe cea mai respectata din Nucsoara. Bunicul lui Toma fusese preot si zidise biserica din comuna, iar tatal sau era invatator, membru in PNT Maniu si prieten cu Ion Mihalache, care l-a si vizitat la Nucsoara. Fratele mai mare al lui Toma, Ion Arnautoiu fusese ofiter de cavalerie si cazuse pe frontul de Rasarit, iar Toma insusi fusese ofiter in Garda Regala.

La randul sau,Arsenescu era foarte cunoscut si apreciat in zona Campulung - Muscel, in calitatea de ofiter superior (locotenent - colonel, deblocat cu gradul de colonel) si om cu o situatie materiala foarte buna.

De aceea, oricat ar fi fost de mari eforturile autoritatilor de a-i prezenta pe partizani ca dusmani ai satenilor sau, mai rau, delicventi de drept comun, lucrul era destul de greu de obtinut, intrucat oamenii ii cunosteau nu de o generatie, ci de doua - trei.

De altfel, limbajul documentelor are menirea sa creeze si cititorului predispozitia de a condamna. Faptele insa se preteaza la interpretare, dupa dorinta de obiectivitate a acestuia.



1 I.Voicu - Arnautoiu - "Luptatorii din munti, Toma Arnautoiu. Grupul de la Nucsoara, Documente ale anchetei, procesului, detentiei", Bucuresti, Editura "Vremea", 1997, p. 20

2 Interviu cu Elena Arnautoiu - Ion, Campulung Muscel, judetul Arges, 15 februarie 1997

3 Interviu cu Gheorghe Paul, Bucuresti, 22 martie 1997

4 Arhiva Serviciului Roman de Informatii, fond "D", dos.1238, v.49, f. 53

5 I.Voicu - op. cit., p.38

6 Ibidem p.p.26-28

7 Interviu cu Elena Arnatoiu - Ion, Campulung Muscel, judetul Arges, 15 februarie 1997

8 Interviu cu Ion Preda, comuna Nucsoara, judetul Arges, 24 iulie 1997

9 Interviu cu Gheorghe Paul, Bucuresti , 22 martie 1997

10 Arhiva Serviciului Roman de Informatii, fond "D",dos.1238,rol 51, f. 232

11 ibidem, rol 44, f. 35

12 ibidem, rol 53, f. 86

13 ibidem, rol 50, f. 85

14 aluzie la confruntarea din 19 iunie 1949 in urma careia au murit lt. Apavaloaie si serg. maj. Lungu

15 Arhiva Serviciului Roman de Informatii, fond "D",dos.1238,rol 53, f. 120

16 ibidem, rol 51, f. 240

17 I.Voicu, op. cit. p. 41

18 ibidem, p.39

19 Arhiva Serviciului Roman de Informatii, fond "D",dos.1238,rol 15, f. 138

20 I.Nicolau,T.Nitu-"Povestea Elisabetei Rizea din Nucsoara",Bucuresti,Editura, Humanitas,1993, p.p. 116-117

21 Interviu cu Gheorghe Chirica, sat Slatina(comuna Nucsoara), judetul Arges,23 iulie 1997

22 I.Voicu - Arnautoiu, op. cit. p. 68

23 ibidem, p. 301

24 ibidem, p. 123

25 ibidem, p. 307

26 Interviu Ion Preda, comuna Nucsoara, judetul Arges, 24 iulie 1997

27 Arhiva Serviciului Roman de Informatii, fond "D",dos.1238,rol 44, f. 25

28 ibidem, rol 53. f. 54

29 I.Voicu - Arnautoiu - op. cit., f. 57

30 Interviu cu Verona Jubleanu, comuna Nucsoara, judetul Arges, 22 iulie 1997

31 ibidem

32 I.Voicu, op. cit., p. 59

33 ibidem, p. 83

34 sustinatori ai grupului ramasi in sate

35 Arhiva Serviciului Roman de Informatii, fond "D",dos.1238,rol 51, f. 327

36 idem, dos. 10104, f. 13

37 ibidem, f. 46

38 I.Voicu - Arnautoiu - op. cit., p. 26

39 ibidem, p.28

40 Arhiva Serviciului Roman de Informatii, fond "D",dos.1238,rol 53, f. 86




Document Info


Accesari: 10620
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2017 )