Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...

















































Greva studentilor romani din Bucuresti - mai 1946 martor ocular Traian Popescu

istorie












ALTE DOCUMENTE

Anonimatul femeii in estetica Romaniei Ceausiste
EXISTA TEMPLE!
Iacob ducele de York
Scurta istorie a bombei
Politica privind concurenta
REVOLUTIA DIN TIMISOARA
Romanitatea in conditiile migratiei popoarelor
Martin Luther si John Calvin
Publius Cornelius Tacitus (55-120 e. n.)
ISTORIE Credinte si practici religioase in preistorie si antichitate

Greva studentilor români din Bucuresti - mai 1946 martor ocular Traian Popescu




August 1944 quasi datator de sperante pentru unii, continea totusi suficiente elemente din care sa se întrezareasca intrarea neamului nostru într-o eclipsa, asa cum s-a si întâmplat de fapt, neprevazându-se ca ea va acoperi aproape o jumatate de secol.




Convulsiile au început foarte repede, devenind din ce în ce mai incisive, din partea acelei "mâini" de oameni care se voiau exponenti ai clasei muncitoare, si care în pofida numarului de câteva sute, în care erau inclusi si simpatizantii, prietenii sau vecinii, participau la guvernarea tarii. Aceasta guvernare trebuia sa devina foarte repde, prin înlaturarea celor care facusera actul de la 23 august, si prin girul partidului muncitoresc român (alias comunist), o guvernare ce de fapt constituia legitimizarea ocupatiei sovietice.

Gh. Buzatu, în volumul Din istoria secreta a celui de-al doilea razboi mondial, pag. 335 spune: "Dupa semnarea conventiei de ar 313b19d mistitiu, instituirea unui regim de ocupatie a fost sanctionata prin crearea Comisiei Aliate (sovietice) de control, cu prerogative atât de largi, încât putea stânjeni si chiar anula autoritatea guvernelor de la Bucuresti, initiativele lor" - am încheiat citatul.

Efervescenta sociala crestea, iar "bruma" de comunisti agita sub tutela sovietica toate paturile sociale, si în special pe muncitori, care dovedeau totusi o rezistenta ce dezicea doctrina marxista.

Atelierele C.F.R. Grivita erau departe de a reprezenta un "bastion" comunist al clasei muncitoare, asa cum fals erau prezentate, Uzinele Malaxa (viitoarele 23 August si Republica) total reticente, iar S.T.B-ul (Soc. Tramvaie Bucuresti) nici nu voia sa auda de comunism.

Ţaranii având adânc înradacinat sentimentul proprietatii, se temeau ca de moarte de colectivizare, de colhoz, fapt care i-a facut pe comunisti sa adopte un plan diabolic de derutare a celor tematori, care însa când s-au trezit, s-a dovedit ca era prea târziu.

Generalul Sanatescu de la conducerea guvernului este înlocuit de rege cu Generalul Radescu, cunoscut ca fiind mai ferm si mai radical. În februarie 1945 încep manifestatiile de strada care au în frunte de cele mai multe ori pe tineri, studenti, elevi, dar si muncitori. La 28 februarie se dezlantuie punctul culminant al acestor manifestatii. Piata Palatului Regal invadata pâna la refuz de manifestanti este înconjurata de armata. B-dul Elisabeta (între Piata Bratianu si Kogalniceau) este blocat de S.T.B.-isti care opresc tramvaiele unul în spatele celuilalt, încercând sa obstructioneze patrunderea trupelor spre Piata Palatului. Totusi acestea se regrupeaza si deschid focul, încercând prin rafale sa oblige pe manifestanti sa se retraga. În piata, doua trei masini cu muncitori ce reusisera sa patrunda sunt rasturnate si li se da foc. Multimea scandeaza REGELE. Comunistii, la interventia rusilor, cer înlocuirea lui Radescu cu un asa-zis "democrat". La uzinele Malaxa muncitorii nu vor sa-si schimbe conducerea, refuzând sa iasa în strada pentru contramanifestatie, baricadându-se. Aici se petrece un fapt mai deosebit. O echipa de câtiva comunisti, având în frunte pe Gheorghiu-Dej, încearca sa forteze poarta de intrare. Dej în genunchi, cu un pistol mitraliera la piept trage vârtos în porti si în muncitori, fortând intrarea. Este fotografiat, iar a doua zi, în ziarul Dreptatea apare fotografia lui în aceasta postura.

Asa cum se stie, soseste la Bucuresti Vâsinski, care impune la 6 martie 1945 un guvern comunist condus de Petru Groza.

În tara spiritele sunt din ce în ce mai agitate, în special la sate, desi se trece la asa-zisa împroprietarire, lasându-se pamânturi pâna la 25 ha. Actiunea era menita sa adoarma spiritele cca. 3-4 ani, pentru ca asa cum se stie în primavara anului 1949, Gheorghiu-Dej anunta începerea colectivizarii.

Masini cu muncitori bine selectionati încep o parodie de asa-zisa "înfratire" cu taranimea, mergând duminicile prin sate pentru a le repara chipurile uneltele agricole.

"Parada" lipsita de continut, falsa si anosta, nu prinde câtusi de putin printre tarani, care organic au oroare de colhoz, de colectivizare si de trupele rusesti de ocupatie. Oamenii harnici asista neputinciosi cum se instaleaza si se proclama " proletari agricoli" toata pleava satului, argatii care de-a lungul vietii nu reusisera sa-si înjghebeze o gospodarie ca lumea, iar acum se trezesc la "viata satului" cu pretentia de a o conduce si a-i imprima noile forme importate. Puturosii striga în gura mare ca au fost oprimati de "chiaburi", cretinii ca învatatorii si "popii" i-au tinut în întuneric, iar smecherii si escrocii îsi fac încet loc printre cei timorati, printre cei gospodari, preluând si difuzând otrava care avea sa distruga ceea ce generatii întregi asezasera pe temelii sanatoase, neconvenabile "noii orânduiri". Totul trebuia cutremurat din temelii, firul traditiilor taiat, intelectualitatea denigrata, rodul harniciei pus la stâlpul infamiei si etichetat ca escrocherie si exploatare, rânduiala numita "asuprire" si "teroare burgheza", competenta apreciata ca o veriga facând parte dintr-un lant conceput de o mâna de "venali" si "decazuti moral" care, spuneau ei, cu "biciul" puterii în mâini i-au tinut "ferecati pe cei obiditi".

În locul ierarhiei rasturnate (pentru ca la acest principiu noua dictatura nu renunta, ba chiar mai mult o înradacina sub forma unei discipline oarbe) ce trebuia instalat? Omul care nu gândeste pentru ca trebuie sa execute fara discernamânt tot ceea ce primeste pe calea "noii ierarhii", deoarece pentru el gândeste "partidul". Fiecare are deasupra lui pe un altul care "stie mai bine" si pe masura ce ne apropiem de vârful piramidei, trebuie acreditata ideea ca acolo, sus, se afla "chintesenta poporului".



Toti acesti "pioni" urmau sa se învaluiasca în "misterul secretului", totul, fiecare hârtiuta devenind "secret de stat", fiecare notita ridicata la rangul de "pecete" domneasca, ce trebuie pazita cu strasnicie, sa ramâna o necunoscuta pentru muritorul de rând, pentru marea masa "înnobilata" cu minciuna odioasa ca se afla totusi la conducere. Dar vai, ajunsi în vârful piramidei se constata ca nici acolo gândirea nu este "la ea acasa" pentru ca si pentru ei gândesc altii de dincolo de hotarele acestui pamânt românesc, gândesc cei care ne-au acaparat dupa ce au descoperit reteta fericirii oamenilor, pe care acum încep sa o exporte cu argumentul armelor si tancurilor, cu "logica învingatorului". Învingator care a reusit sa adoarma chiar si spiritul umanitar ce se lasa asteptat din partea conducatorilor unor popoare civilizate, conducatori pe care istoria îi va taxa cum se cuvine, datorita abandonarii unor natiuni care meritau alta soarta.

Deavalma, netinându-se seama ca pentru unii s-a început macelul celui de-al doilea razboi mondial (Polonia), ca altii fusesera cotropiti (Cehoslovacia), ca Ungaria luptase pâna în ultima clipa alaturi de învinsi sau ca noi românii întorsesem armele prematur si fara o analiza temeinica a consecintelor, crezând în false promisiuni, deavalma spun, toti au fost bagati în acelasi "cazan", sortiti sa fiarba o jumatate de secol în cosmarul unei sumbre experiente istorice. Experiment al depersonalizarii individuale si colective, al stergerii originii etnice de limba si traditie. Românul trebuia sa afle de originea "slava" a limbii lui prin intermediul lui Alexandru Graur. Trebuia sa-si stearga din memorie ca are o istorie proprie si sa învete de la Mihai Roller ca si-a câstigat independenta datorita tarului Rusiei si ca sarmanul Eminescu a fost mare si genial pentru ca a scris "Împarat si Proletar".

Pentru a da semidoctului atestarea falsei valori, pentru a-l face sa creada macar pe jumatate ca reprezinta "o noua si autentica valoare" s-a trecut din 1945 la fabricarea de diplome prin asa-zisa facultate muncitoreasca de doi ani. Noi aveam la acea data muncitori destui, stapâni pe meseria lor, dar nu din aceia erau recrutati cei ce urmau a fi scoliti, ci din cei care certati cu cartea socoteau ca acum a sosit "vremea lor" si ca intrând în "partidul muncitoresc" si-au gasit vocatia vietii. Actiunea nici nu trebuia prea mult gândita, ea fusese experimentata de peste 25 de ani în tara vecina si învingatoare.

Acesti ani au fost începutul marelui genocid. Atunci s-a sfârtecat etica si moralitatea acestui neam, s-au pervertit sufletele, interzicându-se pâna si termenii de spiritualitate, psihic, neam, natiune, credinta, suflet, traditie. Trebuia sa patrunda puternic în constiinta acestui neam ca "el traieste cu adevarat în prezent potrivit aspiratiilor lui seculare", ca 23 august este singurul reper de valoare al lui, înaintea acestui moment existând "întuneric" si "urgie", iar dupa el "zori luminosi".

Intelectualii trebuiau sa învete sa scrie dupa indicatiile lui Novicov, din cartea lui "Pentru literatura vietii noi", în care se acredita cu aplomb ca de pe masa fiecarui scriitor nu trebuie sa lipseasca "Scânteia", ca în orice inspiratie trebuie sa se regaseasca cultul pentru "marele genial" si "marele popor vecin", caruia îi datoram totul nu numai din acel nefericit august. Nu a ramas nimic neîntinat, nimic de valoare neterfelit sau netrecut prin mocirla unor mlastini care se aratau din ce în ce mai ucigatoare. si pentru ca desfiintarea sa fie cât mai eficienta si totala a fost îmbracata în haina celei mai cumplite terori din istoria acestui neam, ce urma sa desavârseasca aceasta opera distructiva.

Voi încerca succint sa trec în revista situatia studentimii din acei ani.

Toamna anului 1944 aduce o noutate în viata universitara a ultimilor ani. În timpul guvernarii antonesciene, în Bucuresti au existat, în afara celor de stat, trei facultati politehnice: Abason, Ion Ionescu si Herscovici, precum si o facultate de medicina pentru evrei. Odata cu noua orientare se produce normalizarea acestei situatii prin eliminarea masurilor discriminatorii anterioare si înglobarea acestor studenti în institutiile oficiale existente. Astfel în anul scolar 1944-1945 la Facultatea de Constructii a scolii Politehnice din Bucuresti numarul de studenti a devenit cam cu 60% mai mare.

Noii veniti au fost primiti cu multa întelegere, relatiile în acea faza fiind colegiale, de multe ori cu compasiune fata de cei care pâna nu demult fusesera scosi sa curete de zapada strazile Bucurestiului, desi multi români din acea perioada îsi dadeau viata pe front. Revista Magazin Istoric publica de altfel prin anii '70 - '80 o scrisoare de multumire pentru fostul ministru al învatamântului din timpul regimului Antonescu - Prof. Ion Petrovici - din partea unui grup de intelectuali evrei din Israel.

În toamna aceluiasi an, Ministerul Învatamântului dispune contrar traditiei deschiderea cursurilor universitare fara slujba religioasa. Un grup de studenti, dintr-un manunchi de prieteni am înaintat atunci un memoriu de protest Ministerului Învatamântului, Patriarhiei Române, Rectoratelor, Academiei Române si tuturor personalitatilor din tara. Desigur totul a ramas fara efect.




Începând cu acest an 1945 unul din colegi a procurat o masina de multiplicat si am început sa scoatem o revista saptamânala - Neamul Românesc - al carei titlu ne-a fost inspirat de publicatia cu acelasi nume a lui Nicolae Iorga. Ea avea în coltul din stânga sus imprimata prin puncte harta României Mari. "Revista", pretentios spus, cuprindea în câteva pagini articole privind pastrarea specificului national în tentativa de "internationalizare" a comunismului, apoi informatii despre cei ce se instalasera la cârma statului, oameni neavând nimic comun cu acest pamânt - nici macar numele - cu aspiratiile noastre, venetici crescuti la sân strain având cinismul si obraznicia de a o numi "mama" pe vecina de la rasarit.

Aceasta publicatie pe care o scoteam în cca. o mie de exemplare o difuzam tot noi, punând-o în cutii postale la adrese în prealabil bine identificate, ale diferitelor personalitati. Datorita lipsei de hârtie, publicatia si-a încetat aparitia în 1947.

Singura posibilitate oficiala a românului de a-si manifesta sentimentele nationale în acei ani, fara a protesta deschis împotriva ocupantilor, dar mai ales împotriva celor care îi sustineau, era în a aclama cu orice ocazie institutia simbol care ne adusese Independenta din 1877, Marea Unire din 1918 si cea mai democrata constitutie din Europa în 1923: Regalitatea.

Acesta este conextul în care s-a desfasurat Marea manifestatie din 8 noiembrie 1945 din Piata Palatului Regal, regele fiind totusi plecat din Bucuresti, deci nefiind un posibil "autor moral" al acestei manifestatii. A fost un prilej pentru a arata atasamentul fata de "Coroana" care la acea ora reprezenta simbolul anticomunismului. Imnul national român, Imnul Regal "Traiasca Regele" a rasunat atunci din zeci de mii pe piepturi, cu ocazia zilei onomastice reglae Sf. Mihail, cutremurând vazduhul Pietii Regale. Coloana vertebrala a acestei manifestatii o constituia tineretul, în special studentii si elevii.

Ei, indiferent de opinii, se grupasera în jurul celor doua formatii politice - fara a se înscrie neaparat - care erau oficial recunoscute: Partidul National Ţaranesc si Partidul National Liberal. Cei care simteam pulsând înca viu sentimentul national si traiam profund în constiinta noastra drama care se abatuse asupra natiunii române, nu puteam ramâne indiferenti. Astfel s-a canalizat acest spirit curat de entuziasm, fara cea mai vaga urma de interes, catre un alt simbol al rezistentei românesti a carui etica si verticalitate vor ramâne înscrise în istoria noastra nationala: Iuliu Maniu.

Din masa studentilor români, cîtiva se detaseaza devenind comunisti, ajungând astfel foarte repede în posturi importante, altii se transforma într-un conglomerat necomunist dar amorf, iar o parte, nu putini, încearca sa faca opozitie activa, utilizând si cadrul legal de care am amintit mai sus.

Aceasta era atmosfera generala în care debuteaza anul 1946.

În luna mai se petrec evenimentele bine cunoscute de la Cluj, când caminul studentesc este atacat de muncitorii de la fabrica Dermata, devenita ulterior Clujana. În semn de solidartitate cu colegii din Cluj si pe fundalul nemultumirilor acumulate, în Bucuresti Politehnica declanseaza greva generala. Se anunta începerea ei printr-un miting care urma sa se tina în "Marele Amfiteatru". În ajun sunt date jos tablourile "marilor dascali", "barbosii" cum li se mai spunea: Marx, Engels, Lenin, Stalin.

Mitingul se deschide în "Marele Amfiteatru" care era arhiplin, total neîncapator. În prezidiu cinci studenti. Se da citire motiunii de protest în care se cere:

1. Încetarea actiunilor agresive împoriva studentilor din Cluj, atacati în camin de un grup de muncitori de la Dermata, stabilirea vinovatilor si sanctionarea lor.

2. Încetarea actiunilor samavolnice privind bursele si taxele scolare care se faceau total discriminatoriu pentru studentii români.

3. Deschiderea cursurilor universitare cu serviciu religios.

4. Încetarea presiunilor asupra profesorilor de a primi ca asistenti cadre total necorespunzatoare.

5. Îmbunatatirea urgenta a alocatiilor pentru hrana studentilor de la caminul Barbu Delavrancea, aflati într-o precara stare de subnutritie.

În timpul citirii acestei motiuni se produce o usoara rumoare, anuntându-se din student în student ca soseste Agronomia. Trebuie sa precizez ca în acei ani, scoala Politehnica, în afara de facultatile clasice, cuprindea sub acelasi rectorat Agronomia si Arhitectura.



Studentii de la Agronomie au sosit într-un mod cu totul impresionant, de la sosea, unde se afla si acum sediul lor, încolonati cu Drapelul Tricolor în frunte si cântând "Desteapta-te române" si "Pe-al nostru steag". Sunt primiti cu ovatii în aceasta înghesuiala care devine sufocanta.

Se cere de catre cei din prezidiu prezenta rectorului. Acesta ne transmite ca va veni, dar întârzie, fiind în discutii cu ministerul. Catre prânz soseste rectorul prof. Petre Sergescu, ilustru matematician, plecat apoi în Franta ca profesor la Sorbona.

Acesta, "lac de apa" promite ca va preda memoriul guvernului si ministrului învatamântului. Suntem insistent rugati sa parasim amfiteatrul, asigurându-ne de toata solicitudinea.

Desi cei noi veniti în toamna lui 1944 nu au participat la greva, totusi la un moment dat atmosfera se încinge datorita câtorva veniti acolo pentru a cere sistarea grevei. Se striga ca printre noi sunt agitatori care nu sprijina revendicarile noastre si se cere plecarea lor din sala.

În acest vacarm intra în amfiteatru un sublocotenent. Cere sa se faca liniste, ce o data realizata îi da posibilitatea sa vorbeasca. Face însa imprudenta sa rosteasca o singura fraza: "va ordon sa parasiti sala". Identificat ca facând parte din Divizia "Tudor Vladimirescu", constituita în Rusia, este huiduit si obligat sa plece în fluieraturi.

Un student venit de la rectorat anunta ca Memoriul a fost transmis si ca rectorul ne roaga din nou insistent sa parasim amfiteatrul. De la Caminul Politehnicii ni se comunica hotarârea comitetului de acolo de a ne trimite hrana rece - de fapt pâine si mamaliga - în caz ca va trebui sa se stea si peste noapte.

Dar în acelasi timp suntem anuntati ca Politehnica este înconjurata de armata, curtea fiind întesata de militari.

Dupa restabilirea linistii, studentii de la tribuna anunta ca greva va continua pâna la satisfacerea doleantelor. Se fixeaza totodata pichete de grevisti care sa opreasca intrarea la cursuri a acelora care se opuneau acestei actiuni si care erau în minoritate.

În momentul în care am iesit din amfiteatru pentru a vedea ce se întâmpla afara, am ramas uluiti. Pe lânga zidurile exterioare ale cladirilor din curtea Politehnicii erau instalati ostasi, umar la umar, cu pistol mitraliera la piept. Toti erau gradati de la sergent în sus. Ne priveau cu multa simpatie si ne mai si încurajau, spunându-ne ca ei n-au încotro pentru ca sunt în serviciu comandat. Trebuie sa accentuez ca nu a existat din partea acestora nici cel mai mic gest de ostilitate.

Era dupa-amiaza, catre orele 17. În curtea principala de la iesirea spre Polizu ne astepta alta surpriza. Întrucât portile de fier fusesert ferecate, în strada se aflau doua camioane de muncitori înarmati cu rangi. Hotelurile din jur erau întesate cu agenti de siguranta. Nu s-a iesit pentru a nu se da nastere la batai de strada, desi noi eram mai numerosi. S-a inceput strecurarea câte unul-doi pe o poarta laterala, ce corespundea cu cladirea Liceului Industrial Polizu. Un alt grup a început sa poarte discutii prin grilaj cu muncitorii. În timp ce în curte ramâneau din ce în ce mai putini, muncitorii s-au retras si ei nefiind prea convinsi de "misiunea" lor "muncitoreasca". Desi spre seara ne-am retras cu totii, greva a continuat si în zilele urmatoare, numai trei zile însa, când pe de o parte s-a comunicat însusirea motiunii de catre autoritati, iar pe de alta parte deoarece cei noi veniti în Politehnica nu au putut fi determinati sa se solidarizeze cu masa grevistilor.

Au urmat imediat descinderi ale Sigurantei Statului la caminul studentesc "Barbu Delavrancea" de la sosea, facându-se arestari, desi o serie de studenti avertizati reusisera sa fuga. Studentii de la Facultatea de Arhitectura mai omogeni si mai fermi au refuzat începerea cursurilor pâna în toamna anului 1946.

În urmatorii doi ani lupta de aparare nu a încetat, tinerii de atunci luând calea muntelui, a rezistentei armate, altii a închisorilor.

Aceasta generatie "1948" s-a ridicat cu toate puterile ei ca un zid de aparare în fata cataclismului care ameninta fiinta neamului românesc. Ea nu a fost o generatie "anti" ci una de aparare a tuturor virtutilor si a vlaorilor noastre - o generatie "scut".

(Analele Sighet, 1996; România Libera, "Aldine", 13 septembrie 2003)




loading...











Document Info


Accesari: 794
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )