Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































HOMER SI MARILE SCOLI DE MORALA

istorie


HOMER sI MARILE sCOLI DE MORALĂ

Diferitele scoli filosofice - peripateticienii, stoicii, hedo-nistii Aristipp'os si Epicur - au scos din Homer marile linii ale moralei lor. Este adevarat ca Epicur si Aristippos l-au īnteles de-a-ndoaseleape inspiratorul lor: ei au interpretat gresit cuvintele lui Ulise catre feaci. Aceasta este o dovada īn plus ca izvorul era uimitor de abundent.



Admiratorii si aparatorii lui Homer īsi facusera o distrac­tie din aceste apropieri īntre principiile sectelor si maximele sau exemplele homerice. Adesea, de altfel, filosofii au fost j primii care s-au acoperit cu autoritatea poetului.

Autorul Vietii si poeziei lui Homer face aceasta confrun­tare, īntr-o rapida schita care ne va servi de canava si multi alti autori remarca aceste convergente, cel mai adesea reale.

I. Homer si peripateticienii

Morala lui Aristotel, sprijinita pe experienta, tine seama de slabiciunile si imperfectiunile omului si nu cere imposi­bilul. La jumatate de drum īntre zeu si animal \ omul este un spirit care trebuie sa cada la īnvoiala cu exigentele trupului. El va atinge perfectiunea nu prin sacrificarea unei jumatati din fiinta sa celeilalte jumatati, ci realizīnd un echilibru ar­monios īntre componentele sale.

Etica aristotelica, bazata pe notiunea de masura, de li­nie de mijloc se īntīlneste cu morala homerica īn trei puncte esentiale: īn conceptia asupra virtutii; īn ideea pe care si-o face despre fericire; īn locul si rolul pe care īl atribuie acti­unii. Gel putin aceasta este teza sustinuta de autorul Vietii si poeziei lui Homer.

Dupa opinia lui Aristotel, virtutea este o dispozitie a sufletului 2, un mod de comportare fata de "pasiuni". Acestei

246

"pasiuni", miscari trecatoare imprimate sufletului si ante­rioare reflexiei, ne īmping catre ce este placut, ne trag īna­poi de la greu. Ratiunea intervine pentru a regla aceste miscari, atīt cele care purced din elanurile generoase ale inimii (thymos), cīt si cele, mai dezordonate, ale apetitu-rilor inferioare (epithymia). Astfel, īntre īndrazneala teme­rara, care īnflacareaza thymos-\i\, si spaima care īl īngheata, exista o zona temperata, virtutea ps care o numim curaj.

Pseudo-Plutarh, care caracterizeaza īn linii mari, ca doxo-grafii, doctrinele filosofilor, rezuma īntr-un cuvīnt atitudi­nea īnteleptului peripatetic īn fata pasiunilor: metriopathe-ia3 = moderarea emotiilor si elanurilor, fara a cauta insen­sibilitatea totala, straina naturii umane.

Este tocmai atitudinea pe care Homer o atribuie celor mai īntelepti dintre eroii sai: ei nu sīnt fricosi, desigur, īnsa cunosc la ocazie si frica si necazul; superioritatea lor consta īn "a nu ceda prea mult pasiunilor" 4.

Homer nu cere ca viteazul sa aiba o inima de bronz, inaccesibila emotiei. "Viteazul, spune el, nu se tulbura prea 21421g623v mult" 4**. Cīt de omenesc este acest "prea mult"! si cine pronunta aceste īntelepte vorbe ? Unul din cei mai viteji eroi ai Iliadei, Idomeneu, conducatorul cretan, īn cursul unei adevarate expuneri despre curaj pe care o face vizitiului sau Meriones. Pentru a arata cīt mai bine ce este curajul, Idomeneu īl va pune fata īn fata cu lasitatea; si pentru a-i da īntregul sens acestei paralele, el alege un caz īn care viteazul si lasul sīnt abandonati propriilor lor forte, fara pompa ex­terioara, fara exaltarea si exercitiile bataliei: el alege ambus­cada, aceasta pīnda a dusmanului īn tacere si nemiscare. Care sīnt atunci reactiile lasului ?

Paleste si jinima nu-l mīna sa stea pe acelasi loc fara sa tremure... inima-i zvīcneste si clantāne din  dinti.

Dar viteazul? El, dimpotriva, "niciodata nu paleste de spaima, nici nu se tulbura prea 21421g623v tare" 5.

Homer stie prea bine ca impasibilitatea nu este data, omeneste, nimanui. Este de-ajuns, pentru a fi erou, sa-ti moderezi terorile animale īn strafundurile fiintei, fara a pre­tinde sa le anihilezi. Aceasta este chiar pozitia lui Aristotel6.

Iata de altfel teoria lui Idomeneu confirmata de exem­plul lui Aios. īn iuresul bataliei din jurul trupului lui Patro-

247

ele, īn cīntul XVII, Aias este brusc cuprins de deznadejde. El ii marturiseste lui Menelau: "Mai putin ma tem de soarta lui Patrocle... decīt ca s-ar putea sa cada urgia pe cape­tele noastre" 7. "El nu fuge, spune comentariul scoliastului, dar marturiseste ca se teme si cere ajutor". Iar aceeasi sco­lie subliniaza ca Homer a stiut īnaintea lui Aristotel ca "nici cel mai viteaz nu este lipsit de teama, nici insensibil" 8.

Eroii lui Homer se disting de masa, nu fiindca nu tremura, ci pentru ca tremura mai putin. īn cīntul VII al Iliadei, vazīndu-l pe fiorosul Aias avīntīndu-se sa lupte cu Hector, troienii - simpli spectatori - sīnt cuprinsi de o "teroare cum­plita". Hector, direct amenintat, simte si el "cum i se zbate inima īn piept": si el se tulbura, dar mai putin decīt ai sai 9.

Aceste nuante īi īneīntau po antici, care fara īndoiala īmpinsesera foarte departe analiza. si cīte lectii vii pentru tinerii razboinici! De exemplu, asupra dublului fel de a ceda īn fata unui inamic mai puternic: ca Dolon, fugind ca o caprioara sau ca un iepure urmarit de cīini 10, sau ca Menelau, retragīndu-se pas cu pas, ca un leu care se īnde­parteaza de staul, hartuit de lanci si   torte  aprinse... n.

Dar nu numai curajul este pentru Homer, ca si pentru Aristotel, o chestiune de masura. Erjii stiu de asemeni sa pastreze masura īn exprimarea bucuriei. Ulise se multumeste sa surīda īn sinea sa de reusita siretlicului sau, cīnd faimosul sau calambur i-a pacalit pe Ciclopii care se īndeparteaza lasīndu-l pe Polifem fara ajutor īmpotriva lui "Nimeni" 12. Dimpotriva pretendentii "mor de rīs, cu bratele ridicate spre cer" vazīndu-l pe cersetorul Iros doborīt de pumnul lui Ulise. 13

Cīnd sortii īl desemnasera pe Aias sa lupte cu Hector, pe chipul eroului apare un zīmbet, si acest zīmbet este ma­sura exacta a situatiei: un aer posomorit ar fi putut pune la īndoiala curajul sau, un rīs zgomotos ar fi putut pune la īndoiala modestia si īntelepciunea sa. u

Cīt de diferita este si atitudinea lui Ulise fata de Pene-lopa īn comparatie cu cea a pretendentilor! Ulise are inima rascolita de lacrimile Penelopei, dar nu lasa sa se observe nimic 15. Pretendentii, vazīnd-o pe regina intrīnd īn sala, sīnt cuprinsi de dorinta, incapabili sa-si stapīneasca tulburarea: genunchii le tremura si le slabesc 1G.

248

Aristotel si Homer au aceeasi conceptie despre virtute. Ei sīnt de acord si asupra altui punct esential, ideea de [fe­ricire.

Pentru Aristotel fericirea - eudaimonia - este obiectul tuturor dorintelor noastre. Celelalte bunuri spre care se īn­dreapta aspiratiile noastre nu sīnt īn definitiv decīt trepte pentru atingerea binelui suprem. Fericirea nu este esential deosebita de placere: ea consta īn dezvoltarea armonioasa a tuturor virtualitatilor (dynamcis) noastre, de la cele mai umile la cele mai nobile. Este īnflorirea trupului ca si a spiritului, totul condus de ratiune.

Fericirea - limita ideala de care ne apropiem mai mult sau mai putin - presupune trei categorii de bunuri, care nu se afla totusi pe acelasi plan.

In primul rīnd, bunurile sufletului: cele patru virtuti car­dinale ale prudentei, curajului, īntelepciunii, dreptatii. Este momentul cel mai important, īnsa nu ajunge. Trebuie o a doua serie de bunuri, cele ale trupului: sanatate, forta, fru­musete, agilitate. īnsfīrsit pertru ca cetatea fericirii sa fie bine aparata, trebuie sa i se adauge o a treia incinta: cea a bunurilor exterioare, reputatie, noblete, bogatie 17.



Daca fericirea depinde mai ales de noi īnsine, ea depinde īn mare masura de hazard. īncercarile moderate ale sortii nu o pot altera profund, īnsa catastrofe ca cea care īl loveste pe batrīnul Priam nu mai īngaduie sa-l numim un om feri­cit, oricīt de mare forta sufleteasca ar avea 18.

Zadarnic vorbesc stoicii; oricīt de īntelept si virtuos ar fi un om, daca este coplesit de durere si boli, de saracie,de nenorociri nemeritate, viata sa ar putea fi admirabila, dar nu va fi de invidiat. "Fericirea este īntelepciunea īn pros­peritate" 19.

Homer stie perfect ca si alte bunuri decīt virtutea sīnt necesare fericirii. Aceste bunuri, zeii le īmpart 2°, iar oamenii le cer fara īncetare: dovada ca poetul nu le socoteste nici inutile, nici indiferente 21.

Cele trei feluri de bunuri care constituie fericirea sīnt reunite īn acest vers: "un tīnar atīt de chipes, cu mintea īnteleapta, nascut fara īndoiala din parinti de neam" 22. Priam vorbeste astfel cu Hermes, misteriosul personaj pe care īl īntīlneste īn drum, atunci cīnd va cere trupul fiului sau. si acest tīnar care este chipul īnsusi al fericirii, va con-

249

duce la Ahile, prin noaptea sfīnta, pe batrīnul Priam, chipul nefericirii.

Pentru Homer, frumusete si curaj, aceste daruri ale ce­rului, sīnt elemente ale fericirii si de asemeni bogatia, pe care o īmparte Zeus Olimpianul23. Cinstea, gloria fac si ele parte din tot24.

Sa te bucuri īn pace de bogatiile tale, īn mijlocul alor tai, iata imaginea fericirii pe care si-o face Ulise, despar-tindu-se de Alcinous:

Trimite-ma sanatos acasa si voi cu bine ramīneti. Ca iata e gata tot ce-mi fuse mie voia, si darurile dragi si pregatirea calatoriei mele. Sa dea zeii sa-mi fie cu noroc si la īntorsu-mi la mine acasa sa-mi gasesc tot buna nevasta si pe ai mei voinici si teferi! si voi pe aici ramasii, s-aveti parte de fii si de sotii! Sa va dea zeii tot binele  (arete), sa fie tot norodul ferit de rau!25

Idilic tablou al linistitelor bucurii familiale, zugravit de un om care nu le-a cunoscut! Caci Ulise nu a avut o viata fericita; eroul lui Homer care simbolizeaza fericirea este Nestor.

Ulise si Nestor atinsesera amīndoi culmile virtutii; amīn-doi pot rivaliza īn curaj, īntelepciune, elocventa, si īi domina de la mare īnaltime pe ceilalti. Norocul nu i-a tratat pe amīndoi la fel. Nestor a fost rasfatat de Noroc. Nestor, "eroul caruia Zeus īi dete necurmata bucurie! fericit ca sot si ca parinte, i-a dat tihnit sa-si duca greul batrīnetii īn casa lui si fetii Ivi sa fie īntregi la minte si osebiti la arme" 26.

Ulise este dimpotriva jucaria sortii adverse si, cu toate calitatile sale morale, poetul īl numeste adesea "nefericit".

Nestor s-a īntors de la Ilion repsds si fara piedici, pe cīnd Ulise a ratacit ani īn sir īn mijlocul suferintelor si al pericolelor 27.

Pentru Homer ca si pentru Aristotel, virtutea nu este de ajuns pentru a asigura fericirea: bunastarea materiala este necesara īmplinirii ei. Iar aceasta fericire nu depinde doar de om: norocul, zeii, īsi au partea lor īn realizarea ei.

Al treilea punct īn care se īntīlnesc Homer si Aristotel, este īn importanta acordata actiunii īn viata oamenilor. Pen­tru Aristotel, fericirea se defineste prin raport cu activita­tea. Ea nu este, orice ar zice Platon, esential deosebita de placere. Or, placerea decurge dintr-o dezvoltare armonioasa

250

a energiei: ea desavīrseste actul, īl īncoroneaza. Virtutea care nu actioneaza nu īsi īndeplineste rolul adevarat, nu-si atinge desavīrsirea.

Regretele lui Ahile retras īn cortul sau si care se con­damnase el īnsusi la repaus, reprosurile pe care si le atrage, arata suficient ca Homer crede īn necesitatea actiunii. Iata regretele eroului: "īn preajma corabiilor mi-e harazit sa fiu zadarnica povara"28. Iata reprosurile lui Patrocle: "care dintre urmasi ti-ar cere ocrotirea, daca' n-alungi necazul ce-ncolteste pe vitejii ahei?"29.

Nu este cea mai crunta soarta acest divort īntre curaj si lupta? "Inima-i e frīnta de dorul care-l roade: cīmpul de lupta si  chiotul  razboiului!"30.

Aceasta "putere" care nu se poate traduce īn "act", este ca o floare īmpiedicata sa īnfloreasca, ca un fruct īmpie­dicat  sa  se  coaca.

si cīt de tare apasa pacea mortilor si inactiunea infer­nului sufletul lui Ahile, facut pentru miscare si viata: el ar prefera soarta unui argat la tara decīt domnia asupra acestui "stins popor" 31.

Citindu-l pe Pseudo-Plutarh s-ar putea crede ca Aris­totel, īn timp ce-si elabora morala, a avut mereu sub ochi exemplele homerice. Or, cartile sale de etica nu ofera decīt rare aluzii la Iliada sau la Odiseea, aluzii care nu au nimic de-a face cu citatele din Viata si poezia lui Homer. Insa este foarte probabil ca īn scoala peripatetica, a existat preo­cuparea pentru a evidentia acordul [īntre ideile maestrului si gāndirea homerica, si ca autorul Vietii a gasit materialul gata pregatit.

Apropierile ce au fost facute īntre poet si filosof nu slnt, s-a vazut, fara fundament. si se īntelege de ce aceasta mo­rala peripatetica, atīt de clasica, atīt de realista, se īntīl-neste fara efort cu profunda umanitate a lui Homer.

II. Homer si morala Porticului

Morala lui Aristotel nu este singura īn cauza: Homer este atīt de bogat īncīt a Īmprumutat tuturor scolilor, atīt de divers īncīt a putut inspira teze contradictorii.

251

Morala Porticului vrea si ea sa se reclame de la Homer, cu toate ca se īndeparteaza īn mod sensibil de pozitiile lui Aristotel: acesta apara libertatea, stoicii sīnt deterministi; el asaza virtutea īntr-o "pasibilitate" moderata, iar ei, īn impasibilitatea totala; el crede ca īntelepciunea nu este de ajuns pentru obtinerea fericirii, iar ei īl proclama pe īntelept fericit īn mijlocul celor mai mari nenorociri.

Aici, nu numai Pseudo-Plutarh afirma dependenta stoi­cilor fata de Homer: īl vor vedea chiar si pe Chrysippos zbatīndu-se īn mijlocul citatelor homerice pentru a-si spri­jini tezele.

Mai īntīi, problema destinului si a libertatii.

Pentru Chrysippos, tot ceea ce se īntīmpla īn lume este reglementat de catre destin. Acest destin, care poate fi numit si Natura, Providenta, Ratiune universala, se confunda cu ideea de Dumnezeu. "Se īmplinea vointa lui Zeus", zice Homer. Chrysippos aproba si vede īn aceasta o referinta la  destin, un acord cu propriile sale conceptii32.




Toate partile cosmosului sīnt riguros legate īntre ele, dupa opinia lui Chrysippos; fiecare fiinta se afla īn "simpatie" cu īntregul univers: clima, de pilda, actioneaza asupra sana­tatii, sanatatea asupra caracterului, acesta asupra dorintelor si actiunilor noastre... Viata lumii se desfasoara, impla­cabila si linistita īn aceasta indefinita īnlantuire de cauze si efecte 33.

Destinul nostru individual este trasat cu rigurozitate dinainte. Iar Chrysippos īl lauda pe Homer ca a sublimat foarte clar acest lucru īn numeroase pasaje. Iata-l pe Hector care, dīndu-i īn brate Andromacai īnlacrimate pe micul Astyanax, īi spune pentru a o consola aceste vorbe fataliste: "nici un om, de-ar fi un misel sau un viteaz de-ar fi, nu va putea scapa de ce ia fost ursit, de vreme ce a venit pe aceasta lume" 33 **. Iata-l pel Patrocle aparīndu-i īn vis lui Ahile, pentru a-i cere sa-l īngroape cīt mai iute, si adauga: "Sīnt īnhatat de moartea ce mi-a fost harazita din clipa nasterii" 34. Ahile īnsusi "nu va sti sa īnlature ce-a tors neīndurata Parca, atunci cīnd se nastea" 35.

Aceasta predestinare mai lasa vreun loc libertatii, res­ponsabilitatii umane? Dusmanii lui Chrysippos īi repro­seaza faptul ca le sacrifica. El pretinde sa concilieze cei doi termeni: actele noastre sīnt necesare īn masura īn care depind

252

de ordinea lumii, īnsa apetiturile rationale si asentimentul nostru depind de noi36. Sīntem ca o piatra cilindrica arun­cata pe o panta: odata ce i s-a dat drumul, ea se rostogoleste īn virtutea propriei sale forme. La fel destinul da impulsul cauzelor generale si prime, īnsa vointa noastra si caracterul nostru sīnt cauza elanurilor si miscarilor noastre inte­rioare 37.

Omul este liber si responsabil. Iar Chrysippos, pentru a o dovedi cīt mai bine, recurge la Homer.

Tovarasii lui Ulise, care pier pentru ca mīncasera vacile soarelui "pieira din prostia lor cu totii" afirma prologul Odiseei38. si peste cīteva versuri, Zeus exclude responsa­bilitatea divina īn rau si o afirma pe cea a omului: "Vai mie cum oamenii mereu pe zei defaima! si-nchipuie ca de la noi vin toate necazurile lor, ci dīnsii singuri cu-a lor pacate īsi īnraiesc ursita" 39.

Predestinare, libertate: Chrysippos tine ferm cele doua capate ale lantului si pretinde ca le uneste. Pretinde, īn plus ca Homer gīndeste ca el: si asupra acestui punct, adversarii sai au avut o oarecare greutate sa-l combata 4°.

īnteleptul stoic trebuie sa smulga toate pasiunile, pentru a cuceri calmul zeilor, ataraxia. O pasiune - īntelegem prin aceasta placerea sau durerea, ca si teama, dorinta sau mī-nia - nu se modereaza, ci se distruge. Mila īnsasi e un semn de slabiciune. Apathia totala īnsa e greu de cucerit, iar Chry­sippos īnsusi, dupa spusele lui Galien, īsi marturisea īntr-o miscatoare autocritica, slabiciunile trecute 41.

Filosofii Porticului nu au avut decīt sa urmeze, dupa opinia lui Pseudo-Plutarh, exemplul eroilor homerici, pe care-i vedem sfortīndu-se sa īnabuse īn ei aceste agitatii pasionale nedemne de un barbat: "De ce plīngi, Patrocle, asemenea fetitei ce-alearga dupa mama?" 42

Trebuie sa marturisim totusi ca ei nu reusesc īntotdeauna. Li se īntīmpla sa se lase prada sensibilitatii. Cel mai rab­dator, cel mai stoic dintre toti, Ulise, cunoaste slabiciunea lacrimilor. Hermes, īn ziua īn care descinde la Calypso, nu-l gaseste īp pestera nimfei: "El sta pe mal jelind ca sinainte si sfīsiindu-si inima cu plīnsul, cu gemet, cu dureri" 43.

Aceste lacrimi, pe care adversarii stoicilor aveau sa le scoata īn evidenta cu o intensitate rautacioasa, īl deranjau

253

pe Epictet. īnca putin si l-ar abandona dusamnilor pe acest Ulise infidel principiilor sectei.

Celalalt erou al Porticului, Heracles, nu a avut niciodata astfel de slabiciuni, astfel de remuscari pentru o femeie ramasa pe tarmuri īndepartate. El īsi ia femeie atunci cīnd i se pare oportun, face copii pe care īi paraseste fara sa se pllnga, fara sa considere ca-i lasa orfani: Zeus nu este tatal tuturor ? li

Insa Ulise plīnge.. .  Pīna la urma Epictet   se   supara!

Daca plīngea cu adevarat, īnseamna caera nefericit. īnsa omul de bine este vreodata nefericit? Adevarat ca lumea este rau rīn-duita, daca Zeus nu doreste sa-i faca pe toti asemenea lui īnsusi, fericiti. īnsa asemenea supozitii sīnt nelegiute. Iar Ulise, daca plīngea de-adevarat si gemea, nu era un om de bine. Dar poti fi, cīnd nu-ti cunosti conditia? si nu o ignori, cīnd uiti ca nas­terea unei fiinte o condamna la pieire, ca un om nu poate īntot­deauna ramīne aproape de alt om? Dorinta imposibilului apartine sclavilor, prostilor.. .ib.

Teribilul moralist se leaga apoi de Ahile: Ahile care nu-si gaseste somnul, care se zvīrcoleste īn culcusul sau si plīnge la  amintirea lui  Patrocle48.

īl credea oare pe Patrocle al lui nemuritor? Nu stia el ca moartea i-l va lua mīine, poimīine si ca īl va lua si pe   el ?

- Dar el īmi aducea de mīncare'!

Cīt era īn viata, biet nebun. Acum, nu mai poate. īi va lua locul Automedon. Iar daca Automedon moare si el, vei gasi altul. si daca oala īn care fierbi carnea s-ar sparge, ar trebui sa mori de foame, pentru ca nu mai ai oala obisnuita?47

Aceasta vehementa apostrofa, sublima īn felul sau, se īncheie cu o remarca neprevazuta:

Ce credeti? Homer nu a compus toate acestea īnadins, pentru a ne face sa vedem ca oamenii cei mai nobili, deci cei mai puter­nici, cei mai frumosi, nu sīnt decīt prea nenorociti si nefericiti, atunci  cīnd nu poseda principiile necesare?48.

Ce frumoasa īntorsatura! Epictet īl abordeaza pe Ulise, īl condamna pe Ahile, īnsa nu renunta la Homer. Marele

254

poet ne invata impasibilitatea stoica, īnsa invers, daca se poate spune, zugravindu-ne conditia trista a celor care nu au atins-o.

III. Homer si morala placerii

Morala placerii nu avea trecere la autorii antici. Epicur era īn general ocarit. Iar prietenii lui Homer īi purtau o pica deosebita din cauza dispretului sau pentru "divagatiile homerice"; ei nu-si puteau aminti fara indignare injuriile pe care discipolul sau Metrodor din Lampsacos, le azvīrlise poetului 49. Contestarea oricarei originalitati lui Epicur era pentru acestia o foarte placuta revansa: aceasta viata de placeri pamīntesti care este idealul sau nu este altceva decīt viata feacilor din Odiseea.

Epicur, totusi, īl avea ca īnaintas pe Aristippos din Cyrene, pe care īl cunoastem mai ales prin intermediul lui Diogenes Laertios. Cirenaicii defineau placerea ca "o miscare placuta si usoara", opusa miscarii violente care este durerea. Pla­cerea, catre care toate fiintele vii sīnt īnclinate prin fire, este o stare pozitiva a trupului. Urmarirea placerii, scopul vietii, nu este posibila fara un anume discernamīnt si pretinde o oarecare īntelepciune 5°.



Ulisele lui Homer, cīnd īnvesjmīntat īn purpura, cīnd īn zdrente, īntr-o zi traind comod la Calypso, īntr-alta zi maltratat de Iros si Melanthios, este īn ochii lui Aristippos imaginea īnsasi a vietii, dupa parerea lui Pseudo-Plutarh: viata este facuta din dureri, suferinte, si trebuie suportata cu o inima \ iteaza; ea este facuta si din placeri: sa le adunam pe drum fara gīnduri ascunse, sa le cautam cīt mai  asiduu 51.

Epicur este mai nuantat. si el pune ca principiu ca legea īnsasi a naturii īi face pe oameni sa fuga de durere si sa caute placerea; ca placerea si durerea sīnt senzatii care īsi au rada­cina in trup; pentru a rezolva problema fericirii, trebuie sa se plece de la aceasta baza: satisfacerea trupului si a ele­mentului sau central, pīntecele.

Dar acesta nu este decīt un punct de pornire: bucuria adevarata este īn suflet.

Sufletul are mai īntīi nevoie ca trupul sa-l lase īn pace. Pentru aceasta trupul trebuie eliberat, īn masura posibi-

255

_

lului, de orice jena si durere. Cea mai mare parte a durerilor sīnt consecinta dorintelor noastre excesive sau prea violente. Aceste dorinte vor fi triate si reglementate de ratiune phronesis, care va spune care dintre ele trebuie satisfacute si īn ce masura. In acest fel noi ajungem la acea stare de pace interioara, de ataraxie, care este prima conditie, nega­tiva, a fericirii. Sufletul īsi va putea atunci cuceri propria bucurie (chara), si se va putea stradui sa atinga acea stare da buna dispozitie, de euforie, pe care Epicur o numeste euphrosyne.

Dar sīnt si dureri trupesti inevitabile, cum ar fi boala: pentru a lupta cu eficacitate īmpotriva lor, noi avem minu­natele resurse ale imaginatiei si amintirii. Noi putem sa evadam din cercul suferintelor prezente reamintindu-ne bucu­riile trecute, creīndu-ne, prin vis, o lume interioara doar a noastra, al carei acces va fi interzis oricarui element supa­rator. Marele secret al fericirii consta īn arta de a ne īncīnta cu imaginile fericirii52.

Aceasta morala, prea subtila pentru cei multi, va fi re­pede deformata: mai īntīi chiar de catre discipolii lui Epicur, care īsi creeaza īnca din secolul II ī.e.n., o solida reputatie de "porci" tavalindu-se īn cele mai josnice placeri53; apoi de catre adversarii scolii, care pentru a-l combate, reduc epicureismul la elogiul placerilor corporale 5i.

Comentatorii lui Homer se vor lega de aceasta imagine grosolana a epicureismului si dintre ei mai ales autorul Alegoriilor homerice: Epicur este pentru Heraclit "filosoful feacian, gradinarul placerii"... "Singura morala pe care a putut-o gasi acest spirit ratacit īn rusine, n-a furat-o si pe aceasta de la Homer ? Cuvintele pe care Ulise le pronunta la Alcinou, jucīnd teatru, nu sīnt nici sincere, nici īntelepte. Epicur le ia īn serios si vrea sa vada īn ele scopul vietii" 55.

Iata aceasta declaratie a lui Ulise, de care Epicur, fara īndoiala, nu s-a prevalat niciodata, dar care i se arunca cu placere īn fata: primit īn chip magnific de catre Alcinou, Ulise īi spune īn timpul banchetului cit de mult a apreciat ospitalitatea regala:

Eu cred ca nu e nimic mai drag si mai placut īn viata ca ziua īn care e vesel tot poporul si-n sala sed mesenii-n sir si asculta pe cīntaret, iar mesele sīnt pline de pīine si friptura si-un paharnic

aduce vin īn casa scos si-l toarna mesenilor īn cupe. Mie-mi pare ca asta-i tot ce-i mai frumos pe lume56.

Aceste versuri au provocat numeroase batalii, ale caror ecouri le regasim la Maxim din Tyr si Athenaios, fara a mai socoti si scoliile, la Heraclit si la autorul Vietii si poeziei lui Homer.

Unii sustin, ne spune Athenaios, ca aceste cuvinte ale lui Ulise sīnt chiar gīndurile lui Homer: poetul arata īn alta parte, destul de clar, "ca prefera viata vesela vietii serioase". Priviti la felul de viata al preafericitilor: "īn tinda de aur, toti zeii tin sfat si īn mijlocul lor, le toarna nectar slavita Hebe. īnaltīnd cupele de aur, īnchina unul altuia" 57. Zeilor - viata usoara si vesela58, oamenilor - munca si chinurile: aceasta arata care este optiunea poetului. Ulise, la ocazie, se felicita ca a benchetuit o zi īntreaga: era īn insula Ciclo­pilor: "Aveam vin bun, carne din belsug" 59. Iar Menelau, daca i-ar fi realizat visul de a-l aseza pe vechiul sau prieten din Itaca aproape de sine pe continent, s-ar fi vizitat mereu cu acesta si ar fi trait  "īn petreceri" 6U.

Profesiunea de credinta a lui Ulise la feaci, este strigatul inimii batrīnului Homer... Nu-l zariti, de altfel, abia de­ghizat sub trasaturile aedului Demodokos, amestecat īn viata luxoasa a acestor dogi ai Feaciei? El sta "īn centrul petrecerii" 61, si cu putina vreme īnainte Ulise īi trimisese o bucata aleasa, o bucata de muschi de porc, "īnvelit īn slanina"62. "Bravul aed" apreciaza confortul ce i se ofera: el īnsusi ne declara, prin gura lui Ulise:

Eu cred ca nici un tel nu e mai placut īn viata ca ziua cīnd e vesel tot poporul63.

Cuvintele merita sa fie cīntarite; este vorba de un ideal de viata, telos; iar acest ideal este euphrosyne, aceasta vesela dispozitie, aceasta tendinta de a vedea viata īn roz, acest optimism gata sa culeaga lucrurile bune ale existentei. Cum sa nu recunosti aici cuvīntul cheie al moralei lui Epicur ?64.

Da, "Ulisele lui Homer i-a servit de calauza lui Epicur" 65.

Insa acest Ulise nu este cel adevarat, proclama īn cor toti adversarii Gradinii. Ulise se preface, din politete, ca intra īn vederile lui Alcinou: regele īi spusese: "Pentru noi nimic nu e mai presus decīt benchetuirea, citera si dansul,

256

257

hainele mereu curate, baile calde si dragostea" 66. Poate el oare sa-l contrarieze pe bunul rege, de la care īsi asteapta repatrierea? 67

Sa nu-l acuzam, ne spune Heraclit: sa luam aminte mai degraba la suferinta sa... Dupa atītea nenorociri, el este la discretia feacilor. Ati vrea ca el sa īncerce sa "reformeze prin lectii conduita prea putin morala a feacilor ? El este nevoit, īn propriul sau interes sa-i dea buna marturie" 09.

Cu atīt mai rau pentru Epicur, daca a luat drept moneda curenta aceste cuvinte dictate lui Ulise de necesitate si de buna-cuviinta 69. Dar nu acesta este adevaratul Ulise 70. El n-a scapat de ispita Lotusului si de chemarea Sirenelor doar pantru ca sa cada, la capatul calatorirei sale, īn mize­rabilele voluptati ale vietii feaciene 71.

Dar care este adevaratul Homer? El nu este nici stoic, nici epicureu, nici paripatetic 72... īnsa glasul sau capata rīnd pa rīnd accentele lui Aristotel, Zenon sau Epicur: ca Elena care īi striga pe razboinicii ascunsi īn calul troian, imitīnd pentru fiecare glasul sotiei sale... Opara sa este īntr-adevar, asa cum spune Olympidoros, panharmonios, cu infinite rezonante !












Document Info


Accesari: 1234
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )