Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































IMPERIILE

istorie












ALTE DOCUMENTE

Revolutie, nationalism, ruralitate 1848 īn Principatele Romāne
Viziuni despre modernizare īn Europa secolelor XIX-XX
EUROPA FEUDALĂ
Sinoadele bizantine din epoca Comnenilor (1081-1180): dogma si societate
Austria
Viata cotidiana intr-o scoala de fete in a doua jumatate a secolului al XIX-lea
ARHITECTURA DACICA
METODELE DE EXPLICARE SI CERCETARE ALE RELIGIILOR SI POZITIA CRESTIN-ORTODOXA
Etnogeneza
Tratatul de la Roma

IMPERIILE

TSIu putem schita o panorama politica valabila, pentru secolul al XVI-lea, daca nu ne īntoar­cem mult īnapoi, pentru a regasi sensul unei lungi evolutii.



La sfīrsitul secolului al XlV-lea, Marea In­terioara apartinea oraselor, statelor urbane si­tuate pe tarmurile sale. Fara īndoiala existau, ici si colo, si ajungeau chiar pīna la va 252t1919c luri, state teritoriale, mai mult sau mai putin omo­gene, relativ mari. Astfel sīnt regatul Neapo-lelui - "ii Reame" ■- Regatul prin excelenta sau, de asemenea, Imperiul Bizantin; ori teri­toriile unite ale Coroanei Aragonului... Dar aceste state nu erau adesea decīt vesmīntul ceva mai larg al unor orase puternice. Arago-nul, de exemplu, este lato sensu rezultatul dinamismului Barcelonei; Imperiul Orientului reprezinta, destul de precis, dubla periferie a Constantinopolului si Salonicului.

In   secolul   al   XV-lea,   orasul   a   īncetat sa mai fie la īnaltimea situatiei; a aparut o criza urbana,  mai īntīi  īn  Italia,  unde  ea  avea sa debuteze o data cu secolul: īn urmatorii cinci" zeci  de  ani,  aici se contureaza  o  noua harta a Peninsulei, īn folosul cītorva centre, īn de­trimentul  altora.  Era  o  criza  limitata Pe^ ca  ea  nu  realiza ceea ce  era,  poate,  īnca      $ atunci la ordinea zilei - ma īndoiesc īnsa


si anume, unitatea Peninsulei. Rīnd pe rīnd, jleapole, Venetia, Milano nu si-au putut īn­deplini sarcina. Momentul era īnca prematur: se interpuneau prea multe particularisme si prea multe orase, doritoare sa-si traiasca viata lor proprie, frīnau aceasta nastere dificila. Cri­za urbana nu s-a dezvoltat deci decīt pe juma­tate. Pacea de la Lodi, īn 1454 a consacrat un echilibru si un esec: Peninsula īsi simplificase harta politica, dar ea ramīnea totusi divizata, īn acejasi timp, o criza analoaga avea sa framīnte īntreaga īntindere a marii. Pretutin­deni, de fapt, statul cetate, prea fragil, prea īnghesuit, se dezvaluia inferior fata de impe­rativele politice si financiare ale momentului. El reprezenta o forma perisabila, condamnata: cucerirea Constantinopolului īn 1453, caderea Barcelonei īn 1472, sfīrsitul Granadei arabe īn 1492 au fost, īn acest sens, dovezi rasuna­toare1.

Rivalul statului urban, statul teritorial2, bo­gat īn spatiu si īn oameni, se arata singurul capabil sa  faca  fata  cheltuielilor  enorme  ale razboiului   modern;   el   īntretinea   armate   de mercenari, īsi procura costisitoare materiale de artilerie, avea sa-si ofere īn curīnd luxul ma­rilor razboaie maritime. Avīntul sau a fost un fenomen mult timp ireversibil. La sfīrsitul se­colului al XV-lea, aceste state noi erau Ara-gonul lui Juan al Il-lea, acest Ludovic al Xl-lea de dincolo de Pirinei, sau Turcia lui Mahomed al Il-lea, cuceritorul Constantinopolului; va fi Peste  putina   vreme   si   Franta,  lui   Carol   al VUI-lea si a  aventurilor italiene,  sau  Spania Regilor   Catolici.   Ele   īsi   dezvoltasera   īntīile t     īn   profunzimea   uscatului   departe   de ril    mediteraneene3   cel   mai   adesea   īn  unor tinuturi  neroditoare  unde  ora-^acol  erau rare.  īn  schimb,  īn Italia, n    la- cJuar numarul mare al oraselor, men-^usera divizarea si slabiciunea, spiritul mo-303 cu     eliberīndu-se cu atīt mai greu de trecut, Clt acesta fusese mai  stralucitor si rama-


sese īnca plin de viata. Acesta devenea astfel un punct slab important. īl observam ca atare īn timpul primului razboi turco-venetian dintre 1463 si 1479 īn cursul caruia Senioria' rau protejata de teritoriile ei prea farīmitate' a trebuit, īn cele din urma, īn ciuda superio­ritatii mijloacelor sale tehnice, sa abandoneze lupta4; de asemenea, īn timpul tragicei ocu­patii turcesti din Otranto, īn 14805; si mai bine īn 1494 la īnceputurile acelui uragan pe care-l dezlantui coborīrea lui Carol al VlII-lea īn Ita­lia. A existat oare vreodata o parada militara mai uimitoare decīt acea calatorie rapida la Neapole unde invadatorului i-a fost suficient, dupa spusele lui Machiavelli, sa marcheze cu creta, prin curieri, locurile de īncartiruire a trupelor sale? .. . Alarma, o data trecuta, fie­care a putut sa braveze si sa palavrageasca nestingherit. Sau sa rīda de Commynes, am­basadorul lui Carol al VlII-lea, cum o facea la sfīrsitul lui iulie 1495 un patrician vene-tian, Filippo Tron. Nu, adauga acesta, el nu fusese īnselat de ce se spunea despre regele Frantei, ca ar fi fost "dornic sa mearga īn Palestina, cīnd el voia de fapt sa devina doar signore di tutta Vltalia .. ."6.

Frumoase vorbe, dar atunci īncepuse pentru Peninsula italica suita de nenorociri pe care trebuia, logic, sa i le aduca bogatia, pozitia sa īn centrul ciclonului politic european si, ca o explicatie generala, fragilitatea savantelor sale structuri politice, a acelui īntreg sistem de cea­sornicarie constituit de "echilibrul italian". N^ fara motiv, din acel moment, gīnditorii sai, instruiti prin dezastrele si lectia cotidiana a «venimentelor, vor medita asupra politicii s1 destinului statelor, de la Machiavelli si Guic-■ciardini, la īnceputul secolului, pīna la Paruta, .Giovanni Botero sau Ammirato, la sfīrsitul iu1-




Ce īnseamna Italia? Un ciudat laborator VeXK tru oamenii de stat. Aici īntregul popor discuta politica pe masura pasiunii fiecarui indiy1,/ hamalii, īn mijlocul pietei, barbierul, īn prava


Ta sa, mestesugarii, īn taverne7. Ratiunea de «tat8, aceasta redescoperire italiana, nu s-a nascut din reflectii izolate, ci dintr-o lectie co­lectiva. La fel, cruzimile, atīt de frecvente īn materie de politica, tradarile, flacarile mereu reīnnoite ale razbunarii personale, sīnt tot atī-tea semne ale unei epoci īn care vechile forme de guvernamīnt se sfarīma, iar cele noi se succed rapid, dupa capriciul unor īmprejurari care stau mai presus de vointa omului. Justitia este īn aceasta perioada deseori suspendata, iar conducatorii sīnt prea lipsiti de experienta pen­tru a face economie de improvizatii si violente. Teroarea este un mijloc de guvernare. Princi­pele īnseamna arta de a trai, de a supravietui de pe o zi pe alta9.

Dar īnca din secolul al XV-lea, probabil, si cu siguranta din secolul al XVI-lea nu mai tre­buie sa vorbim doar despre simple state terito­riale sau state-natiuni. Atunci au aparut an­sambluri politice īntinse, monstruoase: conglo­merate, mosteniri, federatii, coalitii de state separate - Imperiile, daca ne este īngaduit sa folosim cu sensul actual, īn ciuda anacronis­mului sau, acest termen comod. Cum sa numim altfel aceste fiinte ciclopice? In 1494, nu doar regatul Frantei va interveni dincolo de munti,, ci un imperiu francez, e drept, un imperiu īnca doar proiectat. Primul lui scop este sa se insta­leze la Neapole. Apoi, fara sa se fixeze īn inima Marii Interioare, sa alerge īn Orient si sa spri­jine aici apararea crestina, sa raspunda la che­marile repetate ale Cavalerilor din Rodos, sa elibereze Palestina - aceasta reprezinta poli­tica atīt de complexa a lui Carol al VIII-lea, īn ^uda a ceea ce sustine Filippo Tron. Este o po-rtica de cruciada care, dintr-o singura trasa-Ur_a, bareaza Mediterana. Caci nicaieri nu poate xista un imperiu fara mistica, mai ales īn Uropa occidentala, fara aceasta mistica a cru- t, e*> situata undeva, īntre pammt si cer. Xemplul lui Carol Quintul o va dovedi curīnd.


Nu mai este un "simplu stat national" nici Spania Regilor Catolici, devenita, de acum īn, colo, o asociere de regate, de state, de popoare unite īn persoana suveranilor. Sultanii, si ej' conduc un conglomerat de popoare cucerite si de popoare fidele, asociate la soarta lor saii subjugate. Intre timp, aventura maritima īn­cepe sa creeze, īn beneficiul Portugaliei si aj Castiliei, primele imperii coloniale moderne carora pīna si cei mai clarvazatori observatori ai epocii nu le vor discerne importanta. Machia-velli īnsusi observa prea de aproape spectacolul unei Italii zdruncinate din temelii pentru ca sa mai poata privi atīt de departe - slabiciune, si cīt de grava! - din partea unui observator īn general lucid10.

Drama lumii mediteraneene din secolul al XVI-lea este īn primul rīnd o drama de dez­voltare politica - aceasta crestere a unor colosi. Se stie cum si-a ratat Franta cariera, sa impe­riala abia conturata, din cauza īmprejurarilor, fara īndoiala, a economiei sale īnca īntīrziate si, poate, din pricina temperamentului ori īn­telepciunii sale, a atractiei fata de valorile si­gure sau a spaimei fata de maretie.. . Dar ceea ce nu s-a īntīmplat, ar fi putut sa se īntīmple. Nu este īntru totul absurd sa concepem un im­periu francez sprijinit pe Florenta, asa cum cel al Spaniei (nu la īnceput, e adevarat) s-a spri­jinit pe Genova ... Se cunoaste, de asemenea, cum Portugalia īnca pe jumatate straina lumii mediteraneene, s-a dezvoltat (īn afara unor po­zitii marocane) dincolo de spatiul specific medi­teranean.

Ascensiunea imperiilor īn zona Marii Inte­rioare īnseamna deci ascensiunea osmanlīilor la est si cea a Habsburgilor la vest. Cum a re­marcat mai demult Leopold von Ranke, aceasta dubla ascensiune reprezinta o singura istoriei dar, sa adaugam imediat, īmprejurarile si hazar­dul nu au prezidat īn exclusivitate aparitia aceS' tei grandioase istorii simultane. Nu pot sa cred ca   Soliman   Magnificul   si   Carol   Quintul  aU


foSt accidente (cum sustine Henri Pirenne). Per­soanele lor da, fara īndoiala, dar nu si impe­riile lor. Nu cred nici īn influenta precumpa­nitoare a lui Wolsey11, a acelui Wolsey creator al politicii engleze de Balance of Power si care sprijinindu-1 contrar principiilor sale, īn 1521, pe Carol Quintul, stapīnul Ţarilor-de-Jos si al Germaniei, asadar pe cel mai puternic, īn loo sa vina īn ajutorul lui Francisc, cel mai slab, ar fi deschis poarta victoriei neasteptate a lui Carol Quintul la Pavia si ar fi fost raspunza­tor de abandonarea Italiei, timp de doua secole, sub dominatia spaniola . . .

Caci, fara sa neg rolul indivizilor si al īm­prejurarilor, consider ca o data cu avīntul eco­nomic din secolul al XlV-lea si al XV-lea a re­aparut o conjunctura favorizīnd cu tenacitate īntinsele si chiar foarte īntinsele state, acele "state masive" care, īncepe sa ni se spuna astazi din nou, au viitorul īn fata, cum a fost cazul la īnceputul secolului al XVII-lea cīnd s-a di­latat Rusia lui Petru cel Mare si s-a schitat o unire, cel putin dinastica, īntre Franta lui Lu­dovic al XlV-lea si Spania lui Filip al V-lea12. Ceea ce se petrece īn Occident, se petrece, mu-tatis mutandis, si īn Orient. In 1516, sultanul Egiptului asediaza Adenul, oras liber, si pune stapīnire pe el, dupa logica lucrurilor. Insa, tot dupa logica lucrurilor, īn 1517, sultanul turo pune stapīnire pe īntregul Egipt13. Risti īntot­deauna sa fii īnghitit de cel mai tare ca tine. De fapt, istoria este, rīnd pe rīnd, favorabila sau nefavorabila marilor formatiuni politice. Istoria lucreaza pentru dezvoltarea, īnflorirea, aPoi pentru slabirea si dezmembrarea lor. Evo-utia nu este, politic vorbind, orientata o data Pentru totdeauna; nu exista state iremediabil c°ndamnate sa moara, altele predestinate sa e dezvolte, cu orice pret ca si cum ar fi obli­cate printr-o fatalitate "sa īnghita teritoriu si a~i devoreze semenii"14.




307 miloua imperii, īn secolul al XVI-lea, īsi de-"~ 'reaza  puterea  lor  de  temut.  Dar  īntre


1550 si 1600 se schiteaza deja, si īn secolul aī XVII-lea se precizeaza, momentul nu mai pu~ tin inexorabil, al refluxului lor.

NOTE

1.       Vezi mai sus.

2.       Intentionat nu spun statul national.

3.       SIEGFRID, op. cit, p. 184.

4.       KRETSCHMAYR, op. cit., II, p. 382.

5.       Vezi    studiile   de   Enrico   PERITO.   E.   CARUSI

Pietro EGIDI (nr. 2625, 2630 si 2626 din bi' bliografia lui Sānchez ALONSO).

6.  A.d.S.  Modena,  Venezia,  VIII,   Albodrandino  Gui-

doni catre duce, Venetia, 31 iulie 1495.

7.       SEIDLMAYER, op. cit, p. 342.

8.       Paternitatea   acestei   expresii   este    atribuita,   se

stie, cardinalului Giovanni Della Casa, Ora-zione di Messer Giovanni della Casa, scritta a Carlo Quinto intorno alia restitutione della citta di Piacenza, publicata īn Galateo, de ace­lasi autor, Florenta, 1561, p. 61. Asupra aces­tei īntinse probleme, vezi: F. MEINECKE, Dic Idee der Staatsrason in der neueren Ge-schichte, ed. I, Miinchen, 1925.

9.  Pierre  MESNARD,  L'essor  de  la  philosophie po-

litique au XVI-e sfecle, 1936, p. 39-53, īn special p. 51-52.

10.        A. RENAUDET, Machiavel, p. 236.

11.        G   M. TREVELYAN, op. cit, p. 293.

12.        BAUDRILLART   (Mgr.),   Philippe   V   et   la   Cour

de France. 1889-1901, 4 voi., Introducere, p. 1.

13.        Vezi mai jos p. 16 si urmatoarele.

14.        Gaston   ROUPNEL,   Histoire   et   destin,   p.   330.












Document Info


Accesari: 1146
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )