INSTITUTII POLITICE IN LUMEA GREACA

INSTITUŢII POLITICE ÎN LUMEA GREACĂ

ATENA

[3]. El ocupa un sediu numit prytaneion, unde se afla si altarul public al cetatii, în care ardea focul sacru. Acesta a obtinut si prerogativele judecatorului suprem, regele-basileus-neavând decât atributiile legate de cultul religios si comanda armatei . Tot în secolul al VIII-lea a.Chr., regele a pierdut comanda armatei, ramânând exclusiv cu prerogativele de mare preot. Atunci a fost ales un arhonte, polemarhul, care a devenit comandantul fortelor de aparare ale cetatii . Începând cu anul 683/682 a.Chr., arhontatul va deveni magistratura anuala, la ea având acces eupatrizii. Arhontele care îsi punea numele pe decr 959h72j etele si actele oficiale devenea astfel eponimul cetatii, eponymos, dând numele anului în care detinea magistratura .

Corpul civic era împartit, începând din secolele IX-VIII a.Chr., în patru mari triburi-phylai: Geleontes-"stralucitorii", Aigikoreis- "pazitorii de capre", Argadeis-"mestesugarii", Hopletes-"soldatii greu înarmati". Fiecare phyle cuprindea trei fratii-phratriai, acestea la rândul lor având câte 30 de familii-gene. În fruntea fiecarui trib se afla un phylobasileus . Membrii celor 12 fratrii attice o adorau pe Athena si pe Zeus, carora le-au atasat epiclezele Phratria, respectiv, Phratrios. Membrii familiilor se considerau a fi descendentii unui înaintas de origine divina, care era adorat ca divinitate protectoare si al carui nume îl vor purta toti descendentii din aceasta familie. Familiile eupatrizilor se aflau în opozitie permanenta cu acei oameni liberi din afara unitatilor gentilice, mai ales "stramutatii"-metanastai .

Deveniti cetateni-polites, membri ai unei polis, atenienii au pus comunitatea pe primul plan, au adorat divinitatea eponima Athena, cu epicleza Polias, protectoarea cetatii, a comunitatii. Monedele ateniene alaturi de simbolul bufnitei, pasarea Athenei, contineau inscriptia Athenaioi-Athenienii, care reprezenta colectivitatea, în ansamblul ei[10].

Principalul for conducator al Atenei era Adunarea Poporului- Ekklesia, deschisa, în epoca arhaica, exclusiv eupatrizilor. Treptat, începând cu secolul VII a.Chr., se va impune un principiu al separarii în functie de avere, al celor ce faceau parte din Ekklesia, un sistem cenzitar, care va lua locul celui aristocratic .

Initial, doar eupatrizii, care aveau ca venituri cele 500 de medimne, puteau sa detina magistraturile cele mai importante, treptat acestea devenind accesibile tuturor cetatenilor care îndeplineau conditia de avere.

[22]. Atena trebuia, în conceptia lui Solon, sa reduca exporturile de grâne, marind importurile, mai ales din zona Pontului Euxin.

Peisistratos a câstigat în popularitate cucerind Salamina, ajutat si de Solon, care, fiind respectat ca o personalitate a trecutului, a compus si un poem în care le cerea atenienilor sa se mobilizeze pentru readucerea insulei sub autoritatea Atenei. În anul 561 a.Chr., Peisistratos a devenit arhonte eponim, dar s-a înconjurat de o garda de 50 de oameni, uzurpând puterea, devenind tiran. Solon, adversar al tiraniei, a murit în anul urmator, nu înainte de a-si fi manifestat intentia de a parasi Attica, pentru a doua oara, dezamagit de turnura luata de situatia politica de la Atena.

Tirania lui Peisistratos trebuie analizata în principal pentru a vedea în ce masura a influentat organizarea politica a Atenei. În primul rând el a uzurpat puterea, distrugând ordinea existenta. A încercat sa promoveze o politica de atragere a categoriilor defavorizate, prin distribuirea loturilor confiscate de la opozanti, mai ales de la Alcmeonizii exilati.

Noii împropietariti se numeau cleruhi-detinatori de loturi, în rândurile lor gasindu-se mai ales thetii. Noii împropietariti aveau obligatia de a plati statului o cota echivalenta cu 10 % din produsele obtinute de ei, ulterior cota fiind impusa oricarei proprietati particulare. Peisistratos a permis cleruhilor sa se stabileasca si la Salamina, pentru a o atrage si mai mult în cadrul vietii politico-economice a Atenei, interzicându-le sa înstraineze loturile primite.

Actionând asadar pentru întarirea bazei sociale a locuitorilor Atenei, Peisistratos a contribuit la pastrarea cadrului politic general, initiat de Solon.

Pe Miltiade, viitorul câstigator al bataliei de la Marathon, l-a trimis în Chersonesul Tracic, pentru a fi întemeitorul unei colonii attice.

Totusi, Peisistratos a avut de înfruntat opozitia gruparilor politice din Atena, fiind de doua ori exilat, în 556 a.Chr., pentru 5 ani si în 546 a.Chr. pentru 10 ani. La cea de a doua revenire, Peisistratos a folosit falsa epifanie-epifania era o procesiune sacra prin care se invocau zeii pentru a încuviinta alegerea conducatorilor-intrând în Atena într-un car triumfal, având în spatele sau o femeie, costumata în zeita Athena, care tinea deasupra capului sau o coroana.

Peisistratos dorea sa se identifice cu trecutul legendar nu cu ordinea democratica, pe care, într-un fel sau altul, o rasturnase.

A acordat o atentie deosebita culturii, în timpul sau construindu-se temple pe Acropole, stabilindu-se textul de baza al poemelor Iliada si Odiseea, care erau elementul de baza al educatiei antice grecesti[26].

Purificarea Sanctuarului Panhellenic de la Delphi, prin îndepartarea tuturor osemintelor din jurul acestuia, a contribuit la sporirea popularitatii sale, ca un bun conducator care multumeste zeilor pentru binefacerile acestora.

Moartea lui în 527 a.Chr. i-a adus pe scena politica pe doi fii ai lui Peisistratos, Hippias si Hipparchos, al treilea fiu, Thessalos neavând ambitii politice. Primiti initial cu simpatie, cei doi nu vor conduce Atena decât pâna în anul 510 a.Chr., când Hipparchos va fi ucis de catre Harmodios si Aristogeiton, într-un conflict amoros, pentru favorurile unui tânar .

Acest act va capata o semnificatie aparte pentru Atena, cei doi asasini fiind adulati de popor ca tiranochtoni -ucigasii tiranului- reprezentanti ai celor ce doreau revenirea la ordinea politica aparuta în urma reformelor lui Solon.

Hippias, care a promovat o politica de represiune, a trebuit sa plece în exil la Sigeion, apoi în Imperiul Persan, fortat fiind de interventia regelui spartan Kleomenes, în timpul arhontelui Harpactides.

Spartanii l-au sprijinit pe Isagoras, un adversar al reformelor soloniene, în timp ce marea majoritate a membrilor gruparilor politice îl sprijineau pe Kleistenes, descendent al Alcmeonizilor[28].

Confruntat cu luptele dure dintre gruparile politice, care aveau avantajul ca adeptii lor locuiau în general în zone compacte, si cu dorinta familiilor aristocratice de a-si promova interesele, Kleisthenes a considerat ca trebuie sa întreprinda o reforma radicala. Aceasta viza o noua împartire a populatiei, de data aceasta pe criterii pur teritoriale. El a organizat teritoriul Atticii în trei zone distincte, corespunzând fiecare vechilor regiuni ale gruparilor rivale: zona de coasta, de câmpie si colinara. Acestea cuprindeau, în total, 30 de formatiuni- trittyeis, împartite în deme si numite fiecare dupa numele celui mai important demos.

Cele treizeci de trittyeis erau organizate, la rândul lor, în zece triburi-phylai, care avea fiecare câte trei trittyeis, respectiv un trittys de câmpie, unul din zona colinara si al treilea din zona de coasta[29].

Aceste triburi au primit numele a zece eroi desemnati de preoteasa Pythia de la Delphi: Erechteis, Aigeis, Pandionis, Leontis, Acamantis, Oineis, Cecropis, Hippothontis, Aiantis, Antiochis[30].

Fiecare trib avea organe de conducere proprii, o adunare deliberativa. Demarhii, conducatorii demelor, aveau o situatie exacta a tuturor cetatenilor din subordine-tinerii barbati de peste 17 ani-înlocuind familiile arhaice, având obligatia de a organiza detasamentele de lupta ale armatei.

Fiecare trib însarcina câte 50 de prytani, care formau o comisie de conducere în Sfatul celor 500- Boule. Acesta înlocuia vechiul Sfat cu 400 de membri. Alegerile organizate erau cele care decideau cine vor fi cei 50 de prytani ai fiecarui trib. Timp de un an, Sfatul controla activitatea arhontilor, a magistratilor însarcinati cu supravegherea finantelor-apodektai, a celor care aveau atributii în sfera activitatilor publice. De asemenea, Sfatul avea si atributii juridice-eisangheliai. Sfatul redacta proiecte de legi-probouleumai, pe care le înainta spre discutie si votare, Ekklesiei.

Anul politic a fost împartit în zece luni, în fiecare luna, conducerea Sfatului, revenind câte unui trib prin cei 50 de prytani alesi. Dupa 5 ani, pentru a corecta decalajul aparut între anul de 365 de zile si cel politic se adauga o luna intercalara de 30 de zile, reforma adoptata în anul 502 a.Chr. [31]

Un rol tot mai mare va fi detinut de sefii armatei, strategii, câte unul pentru fiecare trib, care vor continua sa fie subordonati formal arhontelui polemarh. Ei erau alesi de catre Ekklesia, cu majoritate simpla[32]. Arhontii vor avea mai mult atributii legate de cult si procese civile. Procesiunile oficiale erau încuviintate de catre arhonti, care nominalizau pe cei care trebuiau sa suporte costurile, de obicei bogatii cu datorii. Acestia, de asemenea, propuneau onorarea celor care organizau aceste procesiuni din proprie initiativa.

Pornind probabil de la autoexilul lui Solon pe timp de zece ani, Kleisthenes a propus, conform traditiei, ca acel cetatean care era banuit ca ar complota la instaurarea tiraniei sa fie exilat zece ani prin votul cu cioburi de scoica-ostraka- a 6 000 de cetateni. Ei scriau pe acestea numele celui considerat vinovat. Exilatului nu i se confisca averea iar familia nu suferea nici o atingere, el însusi putând fi rechemat chiar înainte de expirarea exilului de zece ani. Ostracismul va deveni treptat, o arma îndreptata împotriva celor care deveneau foarte populari, din dorinta de a-i îndeparta. S-au descoperit cioburi, al caror scris era identic, ceea ce înseamna ca, de multe ori, ostracizarea se pronunta prin masluirea voturilor, întrucât, nu toti membrii Ekklesiei stiau sa scrie. Mari personalitati ca Themistokles, Aristeides, Tukydides au fost ostracizati sub diverse pretexte . Se pare însa, ca prima aplicare a ostracismului a avut loc în anul 488 a. Chr., în timpul în care la conducerea Sfatului se afla a sasea prytanie .

Întarirea isonomiei a fost principalul merit al lui Kleisthenes. Desi a crescut numarul celor care puteau participa la viata politica, cele mai importante functii continuau sa fie apanajul primelor doua categorii cenzitare. Aceste categorii erau deschise, în sensul ca, oricine putea sa intre în categoria superioara daca întrunea conditiile impuse, sau sa decada, daca îsi pierdea averea. Kleisthenes a asigurat formarea contingentelor de pedestrasi greu înarmati- hopletes, usor înarmati-peltasti, cavaleri-hippeis, pe care fiecare trib trebuia sa le alinieze în frunte cu strategul sau.

Razboaiele medice (490-449 a.Chr.) vor impune Atena ca hegemon al lumii grecesti, dar o vor aduce în pragul conflictului cu Sparta, aliata din timpul luptelor anti-persane. Liga Delio-Attica, înfiintata la initiativa Atenei, în anul 478 a.Chr. va deveni un important factor în propagarea democratiei în cadrul cetatilor aliate, regimurile oligarhice si tiranice fiind rând pe rând înlaturate[36]. Fiecare cetate aliata trebuia sa participe cu bani sau corabii la fondul comun de aparare. Tezaurul Ligii va fi depus pe Insula Delos, iar din 454 a.Chr. va fi transferat la Atena .

Perioada cuprinsa între 477 a.Chr-431 a.Chr., numita Pentekontaetia -Epoca de 50 de ani - va marca desavârsirea institutiilor democratice ateniene, în cadrul activitatii lui Perikles-461-429 a.Chr.[38]

În anul 462 a. Chr., Ephialtes a propus ca Areopagului sa i se restrânga puterile, ramânând doar cu competente în cazurile de crima. Toate deciziile si drepturile politice trebuiau sa apartina Sfatului, Adunarii, tribunalelor populare.

Dupa asasinarea lui Ephialtes, Perikles va continua opera reformatoare. El va propune remunerarea pentru cei care erau membri ai Sfatului si ai tribunalelor populare, pentru a permite si acelor care trebuiau sa munceasca pentru a se întretine sa participe activ la viata politica a cetatii[39].

În anul 458 a.Chr. si zeugitai vor primi dreptul de a accede la functia de arhonte.

În anul 451 a.Chr., Perikles a propus si a obtinut votarea legii care restrângea dreptul de cetatenie doar la cei care aveau tatal cetatean iar mama la rândul ei trebuia sa fie fiica de cetatean. Între 443-429 a.Chr., Perikles va fi ales succesiv strateg, fapt care îi va asigura pozitia de cel mai important om politic atenian, fiind supranumit Olimpianul. El va promova extinderea coloniilor si cresterea numarului de cleruhi în zonele câstigate de Atena sau în cele în care cetatile din Liga se revoltasera. Treptat, Liga se va transforma într-o anexa a Atenei, care se considera îndreptatita, contrar statutului acestei aliante, sa ia singura deciziile, sa foloseasca dupa bunul plac fondurile din tezaurul Ligii, administrat de catre hellenotamiai-casieri generali, sa mareasca contributia, sa înnabuse, cu brutalitate, tentativele de iesire din alianta.

A initiat constructii de amploare pe Acropole, a contribuit la aducerea la Atena a celor mai importanti oameni de cultura, transformând-o în scoala Elladei.

Conflictul latent cu Sparta va degenera într-un razboi fratricid, Razboiul Peloponesiac (431-404 a.Chr.). Perikles a murit în anul 429 a.Chr. în timpul celei de-a treia expeditii spartane în Attica, din cauza ciumei care pusese stapânire pe locuitorii Atticii, refugiati în cetate[40].

Dominând autoritar Liga Peloponesiaca, care reunea întreaga Peninsula Pelopones, cu exceptia cetatii Argos, Sparta a reusit sa se transforme în partizan al tuturor cetatilor nemultumite de politica Atenei.Aceasta va contribui decisiv la înfrângerea Atenei în anul 404 a. Chr.[41]

Influentele Razboiului Peloponesiac asupra cadrului institutional al Atenei au fost majore. Dupa dezastrul expeditiei din Sicilia, conduse de strategul Alkybiades în anul 411 a. Chr., se va produce o lovitura de stat oligarhica, trei conducatori, Antiphon, Peisandros, Phrynikos, limitând numarul de cetateni la 5000 si pe cel al membrilor Sfatului la 400. O rascoala a flotei ateniene, care îl readuce în frunte pe Alkybiades, dupa ce acesta se întoarce de la spartani, sprijinit de democratul Theramenes, reinstituie democratia.

Dupa înfrângerea de la Aigos Potamos, din 405 a. Chr., Sparta impune Atenei sa "revina la rânduielile stramosesti", adica la un regim oligarhic. Regimul "celor 30 de tirani", cum a fost numit în istoriografie, va impune, între anii 404-403 a. Chr., o Adunare de 3 000 de cetateni si un Sfat de 500 de membri. Ulterior, democratii si moderatii se vor alia si vor înlatura regimul oligarhic, reinstaurând democratia în forma dezvoltata de Perikles.

Ca o consecinta a noilor transformari, s-au intensificat procesele politice, cel mai rasunator fiind cel intentat lui Sokrates în 399 a.Chr., în urma caruia filosoful a fost condamnat la moarte prin otravire cu cucuta, sub acuzatia ca a corupt prin învataturile sale tineretul atenian si a introdus cultul unor noi zei în cetate. Perioada cuprinsa între 399 a.Chr si 322 a. Chr. este o epoca de lupte pentru hegemonie în Grecia. Atena va crea o noua liga maritima, mult mai restrânsa, în anul 377 a.Chr., dar nu va reusi sa redevina hegemon al lumii grecesti, având concurenti ca Sparta, Teba, Thessalia, unificata de tiranul Iason din Pherrai si Macedonia. Aceasta din urma, un regat semibarbar elenizat, condus de catre regele Filip II, un militar de geniu dublat de un abil strateg, va capata statutul de hegemon al lumii grecesti dupa batalia de la Chaironeea-338 a. Chr. Filip II a organizat Liga de la Corint, în anul 337 a. Chr., în care intrau toate orasele grecesti cu exceptia Spartei. Consiliul Ligii si hegemonul-Filip II, garanta autonomia fiecarui oras-stat si stabilea, ca principala misiune, lupta tuturor fortelor grecesti împotriva dusmanului comun, Persia[42].

Institutiile politice democratice precum si magistraturile vor continua sa se mentina, semnificativ fiind fapul ca atenienii vor lupta hotarât împotriva tiraniei, asa cum ilustreza un decret oficial, datat dupa batalia de la Chaironeea, care viza pedepsirea celor care doreau sa atenteze la continuitatea democratiei[43]:

"Sub arhontatul lui Phrynikos, în a noua prytanie, cea a tribului Leontis, pentru care Chairestratos, fiul lui Ameinias, din Acharnes era secretar; dintre presedinti a supus la vot Menestrates, din dema Aixone; Eucrates, fiul lui Aristotimos, din Pireu, a facut propunerea; Soartei Bune a poporului Atenei; au gasit de cuviinta nomotetii; daca cineva se revolta împotriva poporului pentru a stabili tirania, daca contribuie la stabilirea tiraniei, daca distruge puterea poporului Atenei sau democratia Atenei, cel care va ucide pe cel care a facut asa ceva, va fi curat; daca poporul sau democratia la Atena ar fi rasturnate, dintre buleutii Areopagului, nimeni sa n-aiba dreptul sa se duca la Areopag si nici sa stea în adunarea consiliului sau sa delibereze chiar asupra unei singure chestiuni; daca unul din consilierii Areopagului, o data poporul sau democratia rasturnata la Atena, se duce la Areopag sau sta în adunarea consiliului sau delibereaza asupra oricarei chestiuni, va fi decazut din toate drepturile sale civice, el si urmasii lui, averea îi va fi confiscata si dijma data zeitei; secretarul consiliului sa transcrie aceasta lege pe doua stele de piatra si sa le plaseze, una la intrarea Areopagului, care se gaseste la intrarea în sala consiliului, alta la locul de reunire a adunarii poporului; pentru transcrierea pe stele trezorierul poporului sa plateasca douazeci de drahme luate de la capitolul sumelor prevazute de popor prin decrete".

Asasinarea lui Filip II si preluarea puterii de catre fiul sau Alexandru III cel Mare vor fi urmate de o noua încercare a cetatilor grecesti de a-si dobândi independenta. Dupa expeditiile victorioase împotriva tracilor si illyrilor, Alexandru a înabusit revolta grecilor organizata de Teba, Atena, cetatile din Pelopones, distrugând Teba în anul 335 a. Chr. si robindu-i pe locuitorii sai. Dupa 334, anul în care va începe campania antipersana în Asia, Alexandru îl va desemna pe Antipater sa asigure linistea în Grecia[44].

Lykourgos, care-l va înlocui pe Demosthenes ca sef al democratilor, va reforma sistemul de recrutare a tinerilor atenieni de 19-20 de ani, efebii, circa 450 anual, acestia fiind instruiti un an în tabere militare pentru ca apoi sa intre în rândurile detasamentelor care aparau granitele Atenei[45].

Antipater va înnabusi o noua revolta, numita "razboiul lamiac", în anul 322 a.Chr., înfrângând Atena, la Kranon, si înlocuind structurile democratice cu unele timocratice. Conditia de avere pentru a putea fi cetatean cu drepturi depline era de minim 2000 de drachme, ceea ce însemna ca aproape de 31 000 de cetateni si-au pierdut drepturile politice[46].

Pretextul revoltei a fost decizia lui Alexandru de a restitui proprietatile a 20 000 de exilati din orasele grecesti, care acum trebuiau sa revina acasa. Aceasta a fost considerata de catre atenieni, o încalcare a a statutului Ligii de la Corint. O alta decizie a lui Alexandru, aceea de a fi zeificat de catre greci a fost acceptata de Demosthenes[47]. Trezorierul imperial Harpalos, fugit de teama revenirii lui Alexandru în Macedonia, dupa 324 a.Chr. si refugiat la Atena, împreuna cu o mare suma de bani-aproximativ 6 000 talanti-36 milioane de drachme-cu îngaduinta lui Demosthenes, a fost închis si ucis, banii fiind folositi în scopuri militare. Demosthenes acuzat de coruptie, a fost nevoit sa fuga la Egina, unde se va sinucide dupa înfrângerea grecilor la Kranon .

În concluzie, cetateanul atenian, polites avea drepturi si îndatoriri. Dintre drepturile sale, cele mai importante erau acela de a participa la Adunarea Poporului-Ekklesia si Consiliu-Boule. De asemenea, el putea fi membru al tribunalelor, putea accede la magistraturi. Din punct de vedere juridic, statutul sau îi permitea sa detina o proprietate funciara în teritoriul rural al cetatii-enktesis, sa beneficieze de protectia justitiei statului. Pentru aceasta proprietate el trebuia sa achite taxe, eisphora precum si alte obligatii fiscale-leiturghiai[49]. Reformele lui Perikles au largit baza de alegere a magistratilor, cei saraci fiind stimulati sa candideze, fiind platiti de catre stat, cu suma minima care le putea asigura traiul pe perioada exercitarii mandatului. În acelasi timp însa, au micsorat numarul cetatenilor, prin prevederile care rezervau acest drept doar acelora care erau fiii cetatenilor nascuti de mame ale caror tati fusesera la rândul lor cetateni .

El avea dreptul de a vota prin ridicarea mâinii-heirotoneia, cu pietricele, sau cu cioburi pe care erau scrise nume-la ostracizare. Majoritatea simpla asigura propunerii votate, statutul de noma-lege.

Cetateanul simplu era preotul casei sale, deci întretinea cultul religios al stramosilor sai, ceea ce îi permitea sa oficieze si cultul oficial al cetatii, în calitate de magistrat, sau un cult institutionalizat, ca sacerdot[51]. Ansamblul comunitatii de cetateni forma o polis-termen pentru prima data mentionat în inscriptia din Insula Dreros, în secolul VII a. Chr .

El trebuia sa faca parte din falanga hoplitica, dupa rangul si pozitia sociala ocupata. Orice abatere atragea dupa sine atimia-degradarea civica sau decaderea din drepturi care putea fi totala sau partiala în functie de gravitatea faptei comise. Atimia putea sa fie decretata chiar pentru membrii familiei celui sanctionat, asa cum s-a întâmplat în cazul atenianului care a venit cu un mesaj din partea regelui persan, în care atenienii erau somati sa depuna armele, înainte de batalia de la Salamina[53].

Atimia era pronuntata în caz de dezertare, sanctionata în functie de arma unde servea (infanterie, cavalerie, marina), încercare de modificare a ordinii constitutionale, imoralitate dovedita, furt, instigare la nesupunere civica, încalcarea normelor religioase ale cetatii, nerespectarea sentintei de ostracizare-revenirea în patrie înainte de termenul fixat, fara acordul autoritatilor, sustragerea de la obligatiile fiscale etc[54].

Pe o pozitie inferioara se aflau metecii-strainii, total lipsiti de drepturi politice si, pe ultima treapta, sclavii-douloi, instrumente însufletie, cum îi numea Aristotel, putini la numar, ei nereprezentând o forta economica, menita a influenta în mod determinant economia cetatii.

Magistratii erau alesi prin tragere la sorti dintre cei mai destoinici cetateni, sau alesi în Ekklesia, ca în cazul strategilor, cu majoritate simpla.

Arhontii ( Aristotel[55], Statul atenian, VII, 55) erau magistratii supremi, alesi prin tragere la sorti de catre Ekklesia. Dupa expirarea mandatului lor anual, cei mai destoinici dintre ei, deveneau membri ai Areopagului (Aristotel, Statul atenian, IV,25 ). Treptat, rolul lor va deveni aproape formal, strategii ajungând sa ocupe o pozitie superioara, asa cum a fost cazul lui Perikles .

La Atena, alaturi de magistratii superiori-arhontii, strategii, existau magistrati care aveau în atributiile lor finantele (tamiai, oikonomoi), justitia (dikastai), administratia pietelor (agoranomoi), controlul sistemului oficial de masuri si greutati, baterea monedelor, gospodarirea apelor (epitropoi ton udaton), asigurarea linistii publice (astynomoi), responsabili cu educatia (gymnasiarchoi), diversi functionari (Aristotel, Statul atenian, I, 7 ). Armata, comandata de strategi, subordonati formal polemarchului, avea comandanti instruiti pentru trupele de uscat si marina (nauarchoi)[57].

Un rol deosebit de important îl aveau ambasadorii-presbeis, însarcinati exceptionali, care trebuiau sa rezolve chestiunile relatiilor cu cetatile vecine sau cu barbarii[58].

Cei care îsi îndeplineau misiunile conferite, fie ca este vorba de magistrati superiori, inferiori sau însarcinati cu caracter exceptional, limitat în timp, erau onorati de Adunare si Sfat, rasplatiti pentru faptele lor , între onoruri intrând de obicei, ocuparea sacerdotiilor divinitatilor, viager si ereditar, pe linie masculina[59].

Adunarea Poporului-Ekklesia era institutia suprema, care vota propunerile venite din Sfat, care deveneau apoi legi. Areopagul, veche institutie gentilica va pierde treptat cele mai importante atributii, în favoarea Sfatului, Adunarii sau tribunalelor, ramânând cu o întâietate onorifica, deoarece era o impietate sa fie înlocuita o lege sau o institutie întemeiata în trecut. Chiar propunerea unei legi care contravenea traditiei era o abatere grava, din punct de vedere institutional si politic, dreptul atenian numind-o graphe paranomon[60].

Sfatul-Boule a preluat de la Areopag atributiile în privinta judecarii crimelor, a devenit instanta în fata careia trebuiau sa dea socoteala arhontii, care decidea în problemele financiare si care pregatea proiectele-probouleuma-care urmau a fi dezbatute în Adunarea Poporului. Ambasadorii erau însarcinati de catre Sfat, sa duca la îndeplinire obligatiile diplomatice. Sfatul asigura primirea ambasadorilor straini si gazduirea acestora.

Pe scurt, drumul parcurs de organizarea institutional politica a Atenei poate fi prezentat ca o succesiune de la aristocratia gentilica, la timocratia impusa de Solon. Dupa încercari care vizau instituirea tiraniei-o forma de uzurpare condamnata de grecii antici ca fiindu-le straina, Kleisthenes a fundamentat isonomia-egalitatea în fata legii, care a condus la adevarata putere a poporului, democratia, al carei arhitect a fost Perikles.

Daca Atena nu a putut domina lumea greaca din punct de vedere politic, cum, de altfel, nu a reusit sa o faca nici o alta cetate greaca, din punct de vedere cultural, ascendentul ei este de necontestat.

SPARTA

Biografia sa scrisa de Plutarh, în secolul I a.Chr., îl considera un personaj învaluit în legenda, punând sub semnul întrebarii teoriile cu privire la existenta sa reala. Cunoscut fiind locul ocupat de cultul întemeietorului în spiritualitatea greaca, reiese clar faptul ca evolutia interna a cetatilor grecesti era complet ignorata de catre istoriografie.

Pâna la 6 ani, baiatul era educat în familie, dupa care intra într-o tabara militara (Plutarh, Lykurg, XVIII). Fetele erau si ele educate pentru a da nastere unor copii sanatosi, diformii, bolnavii fiind aruncati în prapastiile Muntilor Taiget .

Cetatenii cei mai destoinici, ajunsi la 60 de ani-28 la numar-intrau într-un Sfat al batrânilor, Gerousia (Plutarh, Lykurg, V).

Apella vota prin aclamatii: declaratii de razboi, tratate de pace, si alegea Colegiul celor 5 efori (Plutarh, Lykurg, VII), forul principal de judecata si control . În fruntea statului erau alesi doi basilei, raspunzatori în fata colegiului eforilor, din familiile Agiazilor (traditia consemneaza 29 regi) si Eurypontizilor (28 regi). În caz de razboi, un basileu conducea operatiunile militare, celalalt asigurând conducerea interna .

Totusi, Sparta a reusit sa impuna în toate cetatile înfrânte, inclusiv la Atena, regimuri oligarhice, la fel cum procedase si în cadrul Ligii Peloponesiace, al carei hegemon a fost .

Sparta va încerca sa se impuna din nou sprijinind Liga Etoliana, împotriva Ligii Aheene înfiintata în 280 a.Chr. de catre Sikyon, Corint, Argos, Egina . Liga Etoliana si Sparta vor fi înfrânte la Selasia, în 222 a. Chr., de catre aheeni, ceea ce a dus la disparitia de pe scena istoriei a Spartei .

[80]), dar nu a reusit întrucât nu avea suficienta forta de munca la dispozitie.

[85]. Reformele lui Kleisthenes au ramas multa vreme în vigoare, datorita popularitatii lor.

[93]. Tirania însa, va continua sa fie o realitate în Sicilia, pâna la ocuparea acesteia de catre romani, în 201 a.Chr .

[98] precum: strategii (strategoi), casierii (tamiai), trezorierii (oikonomoi), aministratorii publici (agoranomoi), controlorii sistemului de masuri si greutati (agoranomoi) , sacerdotii, cei care prezidau procesiunile sacre (agonothetai), solii (presbeis), cei care asigurau linistea publica (astynomoi) etc .

Intrarea Ioniei sub autoritatea persana si integrarea sa în satrapia Lydia, cu sediul la Sardes a favorizat prezenta regimurilor tiranice, care le asigurau persilor un control direct asupra cetatilor grecesti de aici .

Cel mai important tiran a fost, în perioada independentei cetatii, tiranul Thrasyboulos (sec. VII-VI a.Chr.), care a avut relatii prietenesti cu Periandros, tiranul Corintului, a reusit sa imprime o dezvoltare economica fara precedent, care a propulsat Miletul în epoca marii colonizari, aceasta cetate ajungând sa transforme Marea Neagra într-un "lac milesian" .

Magistraturile grecesti nu se constituiau ca magistraturile romane, într-un "cursus honorum" strict ordonat, ci se ocupau de catre membri destoinici ai comunitatii, bogati, care la nevoie sa-si sacrifice propria avere. Faptul ca odata cu ei erau onorati si urmasii (care se bucurau pentru tot restul vietii de aceste privilegii), e o dovada ca grecii erau preocupati sa întareasca permanent corpul de elita al cetatii, sa creeze o "pepiniera" pentru viitorii magistrati.

[108] Existau si magistraturi onorifice acordate "binefacatorilor". Istros ne ofera exemplul lui Dionysios, fiul lui Strouthion, care în secolul al III-lea a.Chr. (ISM I 19), a primit pe viata preotia zeilor din Samothrake, mostenita de urmasii sai, de fiecare data cel mai vârstnic dintre acestia. Nu se cunoaste aproape nimic despre "constitutia originara" a cetatilor grecesti vest-pontice, dar Aristotel (Politica, 1305 b1-12) arata ca, la Histria, oligarhia a fost înlocuita cu democratia, probabil dupa expeditia lui Perikles în Marea Neagra, în 436 a.Chr. Ulterior inscriptiile atesta si în celelalte cetati existenta institutiilor democratice.

[110] Referitor la alegerea magistratilor, nu cunoastem foarte multe informatii, cu exceptia unei inscriptii (ISM II 6) de la Tomis, în care e atestata "adunarea pentru alegerea magistratilor", întregire sigura, unica informatie pe care o avem în întregul spatiu vest-pontic.

CONCLUZII

histoire, vol.2, Bordas, Paris, 1996, p.1768.