Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Imperiul Bizantin sub urmasii lui Mihail al VIII-lea

istorie


Imperiul Bizantin sub urmasii lui Mihail al VIII-lea.

Primele conflicte cu turcii otomani



Odata cu moartea lui Mihail al VIII-lea īn 1282, a īnceput practic declinul Imperiului bizantin. Procesul a avut la baza cauze multiple: incapacitatea urmasilor lui Mihail al VIII-lea de a gestiona corespunzator situatiile de criza, structura sociala si economica fragila a societatii bizantine, patrunderea progesiva a genovezilor si venetienilor pe pietele interne bizantine. Sub urmasul sau, Andronic al II-lea (1282-1328) asistam la īnmultirea problemelor interne. Criza financiara l-a obligat sa renunte la īntretinerea flotei si sa lase apararea maritima pe seama genovezilor, lucru care se va dovedi a fi o mare greseala: Imperiul bizantin depindea din punct de vedere economic si militar de g 939s188j enovezi. Andronic al II-lea a limitat si efectivele armatei terestre, neputānd rezista turcilor. Pe plan religios, el a avut o atitudine diferita fata de cea a tatalui sau, fiind un adversar al unirii de la Lyon din 1274. Īn acest sens l-a īnlocuit pe patriarhul Ioan Vekkos cu Iosif, iar īnaltii functionari care acceptau unirea erau scosi din functie. O masura importanta luata de Andronic a vizat statutul Muntelui Athos, prin hrisovul din 1291 el trecānd manastirile sub autoritatea directa a patriarhului. Protosul Sfāntului Munte, care din vremea lui Alexios I Comnenul era confirmat de īmparat, acum era recunoscut de patriarh. De asemenea, sub Andronic al II-lea a fost alcatuita o noua Notitia episcopatum, care trebuia sa corespunda noilor cerinte ale timpului, fiind mentionate īn aceasta lista Mitropolia Vicinei si episcopia Vlahilor.

Īn mod firesc, slabiciunile de pe plan intern au condus la o politica externa modesta, īn care s-a cautat asigurarea linistii prin tratative de pace cu popoarele din Nord, Sud, Est si Vest. Cu toate acestea, īmparatul Andronic al II-lea a comis o grava greseala prin amestecul sau īn conflictul dintre venetieni si genovezi din anul 1294. Initial, bizantini au fost alaturi de genovezi, fapt care a condus la un coflict deschis cu venetienii, din care au cāstigat cei din urma, iar pacea din 1302 era defavorabila bizantinilor. La rāndul lor turcii reusisera ca pāna la 1300 sa cucereasca īntreaga Asie Mica si sa controleze mai multe orase. Instalarea lor īn Bitinia, lānga Constantinopol le-a permis sa patrunda mai usor īn Peninsula Balcanica. Pentru a face fata acestui grav pericol, Andronic al II-lea a recurs la mercenari, permitānd trecerea īn Imperiu a cca. 16.000 de alani, care urmau sa lupte cu turcii. Cu toate acestea, bizantinii au fost īnfrānti, iar Andronic al II-lea a cerut de data aceasta ajutor catalanilor, condusi de Roger Flor. Acesta poseda o armata de 6.500 de soldati catalani si 36 de corabii, care se angajasera īmpotriva turcilor cu conditia ca Roger Flor sa primeasca titlul de mare duce (comandant al armatei bizantine). Īn 1304 catalanii au pornit o ampla campanie īmpotriva turcilor, īncheiata cu eliberarea unor regiuni din Frigia. Dupa aceasta data apar neīntelegeri īntre bizantini si catalani, iar dupa uciderea lui Roger Flor din 1305, īntr-un complot organizat de fiul lui Andronic al II-lea, Mihail al IX-lea, se ajunge la jafuri īn Thesalia, Macedonia, Tracia si Muntele Athos. Catalanii nu au reusit sa cucereasca Tesalonicul īndreptāndu-se catre ducatul Atenei unde i-au alungat pe francezi. Timp de 70 de ani Atena si Teba au trecut de sub dominatia franceza sub cea a catalanilor. Aceste cāteva date ne arata cāt de fragil devenise Imperiul bizantin īn Peninsula Balcanica, situatie agravata ulterior de razboaiele civile dintre Andronic al II-lea si nepotul sau Andronic al III-lea[1].

Razboaiele interne dintre cei doi au tulburat viata bizantina īn al treilea deceniu al secolului al XIV-lea. Era practic īnceputul unei perioade de lupte civile care vor continua si īn deceniul al cincilea al secolului al XIV-lea, contribuind la dezagregarea Imperiului bizantin, la slabirea fortelor sale. Motivele acestui conflict de familie erau de natura personala, dominate mai ales de comportamentul imprudent al nepotului. Printre partizanii lui Andronic al II-lea s-a aflat si viitorul īmparat Ioan al VI-lea Cantacuzino[2]. Conflictul s-a īncheiat īn 1328 cu īnfrāngerea si īnlaturarea de pe tron a lui Andronic al II-lea.

Īn Asia Mica, turcii au facut progrese notabile, cucerind rānd pe rānd Brusa īn 1326, Niceea īn 1329 si Nicomidia īn 1337. La moartea lui Andronic al III-lea īn 1341, ei devenisera practic stapānii Asiei Mici si faceau dese incursiuni īn Tracia. Asemenea sārbilor ei au profitat sub domnia lui Ioan al V-lea (1341-1391) de luptele interne ale Bizantului: Ioan Cantacuzino care-si casatorise fata cu sultanul Orkhan conta pe ajutorul turcilor īn vederea obtinerii tronului, permitānd instalarea acestora īn Tracia si oferindu-le un loc pe malul european al Dardanelelor. Din acest moment turcii nu au īncetat sa intervina īn problemele interne ale Imperiului. Ei si-au consolidat pozitia īn regiunea Gallipoli, punct de plecare spre Balcani. Murad I a cucerit Tracia, Filipopoli, Adrianopole, unde practic īsi instaleaza si capitala ca semn distinct al ambitiilor lor europene. Īn fata acestui pericol, Ioan al V-lea a īncercat o oarecare apropiere de Occident: el se deplaseaza la Roma īn 1369, acceptānd o marturisire de credinta conforma cu dogma catolica, īn care īl recunostea pe papa drept conducatorul crestinatatii. Acest acord a ramas la fel de lipsit de perspective precum cel de la Lyon, dar la īntoarcere el a trecut pe la Venetia, unde a fost retinut ca debitor insolvabil. Ioan al V-lea este īn cele din urma eliberat contra sumei datorate de catre fiul sau, Manuel. Turcii si-au continuat ofensiva, zdrobind Imperiul sīrb īn batalia de la Kossovo din 1389 si trecāndu-i pe bulgari sub dominatie.   



Ioan al V-lea Paleologul si Ioan al VI-lea Cantacuzino

Dupa moartea lui Andronic al III-lea la 15 iulie 1341, succesor a ramas Ioan al V-lea (1341-1391), fiul sau, īmpreuna cu mama sa, Ana de Savoia. La rāndul sau, Ioan Cantacuzino, ca apropiat al īmparatului decedat, pretindea rolul de regent. Aceste pretentii au dus la formarea unei puternice opozitii formata din Ana de Savoia si patriarhul Ioan Calecas. Cel mai periculos adversar al primului ministru a fost īnsa Alexis Apocaucos, un bun general, recompensat pentru meritele sale cu bogatii si onoruri. Intrigile interne la care s-au adaugat pericolele externe au agravat si mai mult criza interna. Turcii, care ajunsesera la malurile Asiei Mici, au intreprins expeditii pe tarmurile Traciei, sārbii īnaintasera pāna la Tesalonic, iar bulgarii amenintau sa intre si ei īn razboi. Ioan Cantacuzino reuseste totusi sa restabileasca pacea cu ajutorul trupelor pe care le recruta pe cont propriu. Īn acest moment s-a declansat īn mod deschis un adevarat razboi civil: Ioan Cantacuzino se declara īmparat la Demotica īn 1341, recunoscānd totodata legitimitatea lui Ioan al V-lea si pe mama sa, Ana de Savoia. Prin aceasta declaratie el dorea sa arate ca nu lupta īmpotriva familiei imperiale, ci īmpotriva lui Alexis Apocaucos. De partea lui Cantacuzino erau aristocratii si nobilii din Tracia, precum si calugarii isihasti. Adversarii proveneau din rāndul paturii de mijloc, a claselor de jos si dintre partizanii proocidentali. Razboiul civil dintre Cantacuzino si Apocaucos era agravat si de cresterea puterii sārbilor condusi de stefan Dusan si de cea a turcilor. Īn plus, interventia puterilor straine avea loc īntr-un moment īn care societatea bizantina era divizata din punct de vedera religios, iar puterea militara era slabita.

Isihasmul, un curent vechi īn spiritualitatea bizantina, a fost evidentiat de Sfintii Simeon Noul Teolog si Grigorie Sinaitul. Idealul suprem al isihastilor era ca prin curatirea de patimi sa ajunga la starea de liniste care sa permita vederea luminii taborice, de la Schimbarea la Fata. Pentru a atinge acest tel monahii luptau cu patimile lor si de multe ori alegeau, pentru eficientizare, izolarea. Ei foloseau si o pozitie speciala a corpului, īsi potriveau capul cu barba īn piept si cu privirea spre inima, rostind rugaciunea: "Doamne Iisuse Hristoase milueste-ma". Practica si conceptia ca lumina taborica poate fi vazuta, a creat o serie de dispute īn Imperiul Bizantin. Au existat oameni care au contestat valabilitatea luminii taborice, printre acestia numarāndu-se si calugarul Varlaam din Calabria (Sudul Italiei). Varlaam īi numea pe isihasti īn mod ironic, "privitori īn buric", spunānd ca lumina taborica nu este eterna, deci nu poate fi vazuta. Īn acest context apare Sfāntul Grigorie Palama, "campionul" doctrinei isihaste, care aduce o distinctie esentiala īntre fiinta divina (ousia) si lucrarile ei (dinamis)[3]. Pentru a explica si mai bine raportul dintre fiinta si lucrare, Palama spunea ca esenta soarelui nu poate fi cunoscuta, dar putem vedea efectul sau. Sistemul isihast īmplinea dorinta omului de a se uni cu Dumnezeu, creānd o punte de legatura īntre lumea de aici si cea de dincolo. Aceasta era o nostalgie mai veche a crestinilor, manifestata si pe parcursul disputelor hristologice. Isihasmul a fost declarat doctrina oficiala a Bisericii bizantine īn urma sinodului din anul 1351 de la Constantinopol, iar īntre 1351-1356, reprezentantul gāndirii scolastice occidentale, Grigore Akindin, a fost condamnat. Victoria lui Palama din 1351 nu era completa pentru ca Biserica evita sa condamne pe adversarii isihasmului. Un obstacol pentru isihasm au fost Ana de Savoia si patriarhul Ioan Calecas; Sfāntul Grigorie Palama este arestat ajungāndu-se ca pe plan religios Imperiul sa fie īmpartit īn doua grupari.

Īn vara anului 1345 a murit la Constantinopol Alexis Apokaukos, lucru care i-a dat posibilitatea lui Ioan Cantacuzino (1347-1354) sa obtina unele victorii cu ajutorul turcilor[4]. Pe 21 mai 1346 el a fost īncoronat la Adrianopol ca īmparat de catre patriarhul Ierusalimului, fapt care marca legalitatea declaratiei de la Demotica din 1341. Pe data de 3 februarie 1347 Ioan Cantacuzino a intrat triumfal īn Constantinopol, fiind recunoscut ca īmparat chiar si de catre adversarii sai. Īn noile conditii, Ana de Savoia īsi schimba atitudinea fata de isihasm, īl depune din scaunul patriarhal pe Ioan Calecas, pe care-l īnlocuieste cu Isidor, iar Sfāntul Grigore Palama este scos din īnchisoare. Instalarea pe tron a lui Ioan Cantacuzino a reprezentat victoria isihasmului.




Pe plan extern, Ioan al VI-lea Cantacuzino a colaborat chiar si cu turcii, pastrāndu-si interesul pentru teritoriile grecesti, atitudine manifestata prin fondarea despotatului de Moreea si va fi ostil genovezilor. Ostilitatea fata de acestia din urma era justificata de taxele de 80% pe care genovezii le īncasau de la bizantini pentru trecerea prin Bosfor. Trupele bizantine sunt īnsa īnfrānte īn 1349, iar eforturile de refacere a flotei au fost zadarnice. Īn 1352 se declanseaza din nou razboiul civil dintre Ioan Cantacuzino si Ioan al V-lea Paleologul, īncheiat cu abdicarea primului, īn noiembrie 1354. Din acest moment, Ioan Cantacuzino īmbraca haina monahala, se retrage la Athos, unde este influentat de doctrina isihasta.

Cu prilejul razboaielor civile care au avut loc īn aceasta perioada la Bizant, īntālnim si conducatori dobrogeni aflati sub conducerea lui Dobrotici. El se afla īn fruntea unui despotat care fusese īntemeiat īntre anii 1320-1322 si cuprindea regiunea numita "tara Cavernei", adica tinutul dintre Varna si Caliacra. Tot īn cadrul razboielor civile de la Bizant din 1346 aflam si numele lui Balica, un conducator dobrogean, care a intervenit īn luptele dintre bizantini prin trimiterea a 1.000 ostasi ce urmau sa lupte sub conducerea lui Dobrotici alaturi de Ana de Savoia si de Ioan al V-lea. Rolul jucat de Dobrotici este evidentiat si prin faptul ca el ajunge sa fie despot peste un tinut cuprins īntre Varna si Caliacra, iar formatiunea sa politica devine foarte importanta īn Balcani. Īn 1386 Dobrotici a murit, iar fiul sau Ivanco scotea propria moneda de aur, ceea ce demonstra ca Statul dobrogean īsi mentinea la acea data independenta. Atāt Dobrotici cāt si fiul sau Ivanco au avut legaturi strānse cu Vlaicu Voda si cu Mircea cel Batrān. 



[1] Era fiul lui Mihail al IX-lea. Pentru aceasta perioada vezi D. NICOL, The Last Centuries of Byzantium, 1261-1453. Londra, 1972. Despre Andronic al III-lea poate fi consultat U.V BOSCH, Andronikus III Palaiologos. Versuch einer Darstellung der Byzantinische Geschichte in den jahren 1321-1341, Amsterdam, 1965.

[2] D. NICOL, The Family of Kantakuzenos, 1100-1460, īn Dumbarton Oaks Studies, XI, 1968; G. WEISS, Joannes Kantakuzenos. Aristokrat, Staatsmann, Kaiser und Mönch, Wiesbaden, 1969.

[3] J. MEYENDORFF, Grégoire Palamas et la mistique orthodoxe, Paris, 1959.

[4] Īn vara anului 1345, Ioan Cantacuzino īncheie o alianta cu Osman conducatorul turcilor osmanlīi, dāndu-I de sotie pe una din fiicele sale.












Document Info


Accesari: 1217
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )