Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...

















































Imperiul persan

istorie












ALTE DOCUMENTE

Integrarea geto-dacilor in lumea romana
Plan Trilobat in Moldova si Tara Romaneaasca
Vechi inscrieri in scrieri: teritoriu si arhitectura (Ana Maria Zahariade)
MESAJUL LUI BUDDHA: DE LA TEROAREA ETERNEI REINTOARCERI LA BEATITUDINEA ABSOLUTULUI
Tratatul asupra Uniunii Europene
Capitulatiile si revolutia din 1821
\"Fa-te ca lucrezi!\"
PROCESUL ALGER HISS
Noapte de decemvrie
Strabon

Imperiul persan

Cadrul geografic si istoric

Cuprins intre fluviile Tigru si Indus, Marea Caspica, Golful Persic si Oceanul Indian, podisul iranian se intinde pe o suprafata de trei milioane de kilometri patrati. Pe acest teritoriu s-au incrucisat - inca dea cum patru mii de ani - numeroase drumuri comerciale care legau Orientul Apropiat, pe de o parte cu India si China, pe de alta parte cu tarile din bazinul rasaritean al Mediteranei. In acest spatiu s-au nascut, s-au dezvoltat, s-au infruntat regate, imperii si civilizatii diverse. Istoria Persiei a fost strans legata - in antichitate si in perioada de inceput a Evului Mediu - cu istoria Asiriei si Babilonului, a Egiptului, Greciei si Romei, a Bizantului si Islamului. Zona prin excelenta de contacte intre Orient si Occident, Persia a receptat si a asimilat, a transmis sau a intermediat experienta istorica a multor popoare din jur, creand ea insasi si difuzand forme culturale si de civilizatie originale.




Clima podisului iranian era marcata de contraste mari de temperatura. In 747r174h linii mari, jumatatea de sud a podisului era favorabila agriculturii si pomiculturii, in timp ce partea nordica - o imensa stepa, cu prea putine oaze - avea un teren bun doar pentru pasuni. Pe langa fauna actuala, in antichitate mai traiau aici si tigri, ursi si o specie de lei, mai mici insa si mai putin periculosi decat speciile de azi. Muntii care inconjoara podisul din aproape toate partile erau bogati in minereuri de fier si plumb, in diorit si alabastru; desertul centre - in zacaminte de sulf; iar vaile raurilor - in pietre semipretioase.

Primele asezari omenesti sunt atestate arheologic pe podisul iranian chiar din mileniul al V-lea i.e.n. Spre sfarsitul mileniului al IV-lea i.e.n. s-au inregistrat aici miscari masive de populatii nomade (bine cunoscute in istoria antica a Orientului Apropiat: elamiti, gutti, kasiti etc.) care, coborand din regiunile muntoase, isi indreptau turmele spre bogatele campii mesopotamiene. Aceste triburi indo-europene au dat vastei regiuni in care incepeau sa migreze numele Aryanam, "tara arienilor" - ceea ce inseamna "a nobililor"; de unde, denumirea tarii de Eran sau Iran, denumirea care (sub dominatiile succesive: araba, mongola si turca) a fost schimbata in Persia. 59634bfj44tit9c


In timpul primei dinastii persane au fost pietruite portiunile de drumuri deteriorate de intemperii. In sec. IV i.e.n. s-a inventat un mijloc de protectie a copitelor animalelor de povara, constand dintr-un invelis de arama, sau confectionat din par de capra ori de camila. (Potcoava va fi inventata in sec. II sau I i.e.n.). In acest timp constructorii din diferitele regiuni ale imperiului au construit nave cu o capacitate de 200-300 tone incarcatura (sau nave fluviale de 100-200 tone), corabii cu panze si vasle care puteau parcurge pana la 80 de mile marine intr-o zi.

Sub a doua dinastie s-au organizat expeditii maritime de explorare. O mare flota avand baza in Golful Persic asigura legaturile cu Marea Rosie inspre vest; iar sper est, cu Oceanul Indian. Drumurile pe uscat erau bine intretinute. Paza era asigurata de puncte militare fixe. Caravanele care strabateau desertul aveau la dispozitie hanuri si rezerve de apa potabila. Toate aceste conditii asigurau deplasari si transporturi cu o rapiditate care nu va fi depasita - in nici un punct al globului - pana la aparitia masinii cu vapori.

In regimul monarhic absolutist de tipul despotismului persan regele era unica sursa a dreptului. Hotararile lui deveneau legi imuabile; legi care, pretinzandu-se ca ii erau "inspirate" de zeul suprem Ahura Mazda, insemna ca exprimau insasi vointa divinitatii. In consecinta, a incalca hotararea regelui (deci legea) insemna o grava crima de-a dreptul contra religiei, o jignire intolerabila adusa chiar divinitatii.

Ca urmare, n-a existat un cod de legislatie persana compact si organic, stabil si unic. Cand Darius s-a gandit - cel dintai - sa dea statului sau o armatura legislativa adevarata, el a pus sa i se consemneze hotararile pe tablite de arama, pe stele de piatra sau pe papirus, - documentele care erau trimise apoi spre cunostinta in diferite puncte ale imperiului. (Dar popoarele supuse isi pastrau propria lor legislatie). Hotararile-legi ale lui Darius par sa fi fost inspirate adeseori de Codul lui Hammurabi, pe care consilierii regelui persan il cunosteau demult.

Textele legilor hotarate de rege erau redactate de preoti - care multa vreme au indeplinit si functia de judecatori. Mai tarziu, locul lor a fost luat de judecatori laici. La sate, "capetenia satului" era si judecatorul local. Judecatorul suprem era regele - care insa isi putea delega un reprezentant pentru a judeca in ultima instanta. Oricine putea face apel la rege. Acesta tinea - in fata poporului - scaun de judecata de doua ori pe an. (Asa procedau cel putin primii regi sassanizi). Dupa rege, venea curtea suprema de justitie, compusa din sapte membri; apoi, numeroasele tribunale raspandite in toate orasele mai importante ale imperiului. Tribunalelor le erau fixate anumite termene pana la care trebuiau sa judece cauzele prezentate. Impricinatul - care nu se putea descurca in multimea de legi ce se adunasera de-a lungul timpului - putea fi sfatuit de "oratorii legii", - un fel de avocati, care se ocupau si de intregul mers al procesului. In hotararea pe care urma sa o ia, tribunalul trebuia sa tina seama si de persoana morala, de trecutul si de meritele acuzatului. Judecatorii erau numiti pe viata; dar in caz de coruptie dovedita, erau inlaturati si pedepsiti cu moartea.

Pedepsele erau in general de o cruzime pe care numai asirienii o egalasera. Pedeapsa cea mai usoara (si care in unele cazuri putea fi inlocuita cu o amenda) consta in lovituri de bici: intre 5 si 200. Numarul maxim de lovituri era administrat celui care otravise cainele unui pastor (in timp ce pentru un omicid involuntar erau prevazute numai 90 de lovituri). Legea stabilea apoi ca pentru o crima savarsita de cineva sa fie pedepsita intreaga familie. Crimele si delictele cele mai grave erau pedepsite cu mutilarea, cu scoaterea ochilor, cu insemnarea cu fierul rosu, sau cu moartea. Crimele pentru care era prevazuta pedeapsa cu moartea erau: tradarea, sodomia, asasinatul, vina de a fi patruns in viata intima a regelui, sau de a se aseza chiar si intamplator pe tronul regal.Pedeapsa capitala era executata prin otravire, tragerea in teapa, rastignire, spanzurare cu capul in jos, lapidar, jupuire, strivirea capului, acoperirea cu cenusa infierbantata, ingroparea de viu pana la gat, si alte asemenea orori.

Asemenea cruzimi si barbarii autorizate de dreptul persan contrastau cu frumoasele calitati morale ale poporului. Persanii erau cunoscuti ca oameni blajini, generosi, ospitalieri, politicosi, chiar ceremoniosi.

Regimul familial si viata de fiecare zi a familiei erau in multe privinte la un nivel moral superior celui al altor popoare din Orientul Antic. Se mentinuse, fireste, si in Persia poligamia - dar de consideratie si de drepturile de stapana a casei se bucura numai una din sotii, numita "privilegiata". In familia regala si in familiile nobililor casatoriile intre frate si sora erau - ca in Egipt - frecvente. Casatoria se contracta prin plata unei suma de bani parintilor logodnice. Femeia datora ascultare absoluta barbatului ei. Pe de alta parte, ea putea sa posede bunuri materiale si sa dispuna liber de ele; putea sa conduca treburile sotului in numele lui; putea sa circule in public cu fata neacoperita de val. De aceste libertati se bucurau mai mult femeile sarace. Femeile din randurile aristocratiei duceau o viata in izolare, puteau iesi numai cu fata acoperita, nu aveau voie sa se intalneasca in public cu barbati, iar dupa ce se casatoreau nu puteau avea nici un fel de relatii nici cu rudele lor cele mai apropiate de sex masculin. Un regim de o severitate care explica de ce niciodata femeile nu erau reprezentate nici in arta plastica, nici mentionate in inscriptii.

Se pastra in Persia, ca la evrei, obiceiul leviratului: daca sotul deceda fara sa fi avut copii de sex masculin, vaduva se casatorea cu ruda cea mai apropiata. Daca insa sotul ramanea vaduv fara sa aiba baieti (care totdeauna erau preferati fetelor), ruda lui mai apropiata lua in casatorie pe una din fetele sau nepoatele lui: iar copilul de sex masculin nascut din aceasta casatorie era considerat fiul si deci mostenitorul vaduvului dupa ce acesta deceda. Daca sotul deceda fara sa fi avut o fata, cu o parte din mostenirea lui se inzestra - se "cumpara" - o fata pentru a o marita cu o ruda apropiata a defunctului. Daca tatal deceda si copiii lui nu ajunsesera inca la varsta maturitatii, acestia erau pusi in tutela vaduvei. Respectarea intocmai a acestor uzante era sever controlata de preoti. Acestia procedau la impartirea mostenirii (modalitatile partajului erau foarte complicate); iar daca defunctul nu lasase nici o avere, preotii erau cei care se ingrijeau de funerarii si de soarta orfanilor sai minori.



Nasterea unui copil de sex masculin era intampinata cu mare bucurie. Parintilor li se aduceau daruri; chiar regele facea in fiecare an daruri parintilor cu multi copii. Daca se dovedea ca copilul nu daduse ascultarea cuvenita tatalui, o parte din mostenirea ce ii revenea de drept de la tatal sau ii ramanea mamei. De educatia copilului se ocupa mama; iar de la varsta de cinci pana la sapte ani, tatal. Apoi copiii (celor bogati) urmau scoala, care era tinuta de preoti fie in incinta templelor, fie la locuinta lor. In aceste scoli studiile durau pana la varsta de 20, chiar 24 de ani. Se studiau texte din Avesta, cu respectivele comentarii; elevii invatau scrierea cuneiforma, invatau legendele si traditiile referitoare la zeii si la eroii iranieni capatau notiuni de religie, de medicina si de drept; in fine, erau initiati in treburile publice si in practicile cancelariei regale.

Educatia astfel dirijata urmarea in principal sa le asigure tinerilor pregatirea necesara in vederea viitoarelor functii administrative sau militare care ii asteptau. Iar pentru a-l obisnui pe tanar cu viata grea a soldatului, exercitiile si instructia la care erau supusi erau foarte dure: tinerii executau lucrari agricole istovitoare, faceau marsuri lungi pe arsita si pe ger, calareau pe cai naravasi, erau alimentati foarte prost; sau erau pusi sa treaca inot un fluviu, cu tot echipamentul si armamentul personal. Grecii admirau educatia data tinerilor persani, despre care Herodot (simplificand insa lucrurile) spune: "Tinerii persi sunt invatati trei lucruri: sa citeasca, sa traga cu arcul si sa spuna totdeauna adevarul".

Locuintele erau relativ modeste, la toate nivelurile sociale. Casele erau de obicei din caramida nearsa, de argila amestecate cu paie tocate; numai cei foarte bogati isi puteau permite sa aiba case din caramida arsa (combustibilul fiind foarte rar). Acoperisul era din barne din lemn peste care se intindeau rogojini acoperite cu lut. Casele bogatilor erau construite in jurul unei curti interioare, in care se afla instalata si o cada mare pentru apa menajera. Nobilii imitasera casele grecesti, adaugandu-le un atriu deschis, sustinut de coloane de lemn. Pe jos, pe pamantul batut se intindeau covoare de obicei tesute in casa.

De dimensiuni modeste erau si cele mai multe dintre palatele regale: cel al lui Darius din Persepolis avea doar 50 pe 30 metri. In schimb cornisele usilor si ale ferestrelor erau din marmura, peretii erau tencuiti si zugraviti in verde; iar vesela era de o bogatie si de un rafinament artistic neintrecut in Antichitate de nici o alta tara. Cand Alexandru Macedon a cucerit Persia, inventarul prazii insuma - printre alte comori - pahare de aur masiv in greutate totala de 2.216 kg, iar cupele mari, incrustate cu pietre pretioase, cantareau 1.697 kg!


Aristocratii si bogatasii persi erau renumiti pentru eleganta ostentativa si fastul excesiv pe care il afisau in imbracaminte si bijuterii. Nobilii purtau parul lung si ingrijit ondulat, iar barba de asemenea; apoi cercei grei cu pietre scumpe, lanturi de aur si bratari de argint. Deosebit de luxoasa era imbracamintea celor zece mii de ostasi din corpul "nemuritorilor": splendide vesminte de brocart, tunici cu maneci largi si garnisite cu pietre semipretioase. Armele, de asemenea: extremitatea inferioara a lancilor a noua mii dintre "nemuritori" era din argint masiv, iar lancile celorlalti o mie (deci ale ofiterilor) era din aur masiv.

Acelasi gust si fast se noteaza si in obiceiurile, traditiile si la serbarile persilor.

Sarbatoarea religioasa dedicata zeului soarelui Mithra - sarbatoarea oficiala cea mai importanta - era si sarbatoarea Anului Nou. Cu aceasta ocazie regele organiza si prezida sacrificii si ceremonii solemne; dupa care participa la banchetul la banchetul care era urmat totdeauna de spectaculoase dansuri sacre si de dezlantuite betii. La aceasta sarbatoare persii obisnuiau sa-si faca daruri unii altora, in familii se aranjau ospete, servitorii capatau haine noi, soldatii primeau o solda in plus, supusii aduceau si ei daruri satrapilor si nobililor; la sfarsitul ospetelor grandioase la curte, regele daruia saracilor cantitati de mancare si de bautura ramase neconsumate.

Sarbatoarea cu caracter laic cea mai importanta era seara de ajun a Anului Nou, cand familiile si prietenii se adunau in jurul celei mai copioase mese pe care si-o puteau permite. In alte ocazii, cand sarbatoreau o veste buna sau un eveniment familial fericit, persii obisnuiau sa iasa si sa imprastie pe strazi ramuri de mirt. In schimb, in ocazii triste (o infrangere militara, sau la moartea unui rege) isi radeau parul si barba, isi sfasiau vesmintele, iar cailor le taiau coama.

Contributia persilor in domeniul stiintei a fost - pana la o data tarzie, sec. V e.n. - neinsemnata. Cel putin, nu ni s-au pastrat texte stiintifice, nimic care sa ne dea vreo indicatie asupra unor principii, conceptii sau macar simple cunostinte stiintifice. Exceptie fac doar cateva incidentale si vagi aluzii din Avesta la domeniul medicinei, dar fara nici un amanunt privind practica medicala.

Tot ceea ce stim este ca medicina era practicata - cel putin la inceput - de preoti intr-o forma in care predomina vrajitoria; ca, incepand din sec. IV i.e.n., medicii persi - ale caror onorarii erau stabilite de lege (ca in Codul lui Hammurabi) tinandu-se seama si de conditia sociala si economica a bolnavului - erau organizati in corporatii; si aici medicii se imparteau, ca la greci, in trei categorii; cei care "foloseau cutitul", chirurgii, cei care tratau cu ajutorul plantelor, adica medicii propriu-zisi, si cei care vindecau cu cuvantul, adica magicienii si vrajitorii. Acestia din urma erau mai pretuiti decat toti.

Se mai cunosteau apoi unele preocupari, sporadice si vagi, de organizare a calendarului - si cam atat. In schimb persii s-au servit de cercetarile si de rezultatele prestigioase a Babilonului; precum si - inca din sec. VI i.e.n. - de contributia invatatilor, mai ales a medicilor, veniti din Grecia.

Dar in domeniul tehnicii, persii au avut realizari demne de mentionat. Astfel: pentru irigarea terenurilor ridicau apa din rau pana la nivelul orgoarelor cu ajutorul rotii prevazute pe circumferinta cu un sistem de galeti: o inventie - in uz si azi in unele tinuturi orientale - care se considera ca apartine persilor. Apeductele lor aduceau apa prin conducte subterane - pentru a o feri de evaporare si a o pastra curata - pana in bazinul-rezervor. Iar modul lor de prelucrare a metalelor, de confectionare a obiectelor de ceramica dovedeste o tehnologie foarte inaintata pentru acele vremuri.

Mai tarziu, stiinta persana s-a afirmat in primul rand prin prestigiul medicilor. In sec. V e.n. exista la Gonde Sahphur o scoala de medicina care a avut o importanta deosebita in dezvoltarea stiintei medicale arabe. In acest centru stiintific - o adevarata academie, - pe langa invatamantul medical si practica clinica, s-au tradus in siriana si persana lucrari de medicina grecesti si indiene.

Oamenii de stiinta persani care in secolele VII-VIII trecusera la Islam si adoptasera limba araba au avut un rol considerabil in introducerea patrimoniului culturii elenistice in civilizatia islamica: prin traducerile lor de opere medicale, juridice, teologice ei au pregatit limba araba pentru noul sau rol de transmitere a stiintei grecesti. Atat prin aceasta activitate cat si prin cea de cercetari personale, oamenii de stiinta persani vor fi integrati in mare miscare stiintifica si culturala araba - sau, mai precis: islamica.





loading...











Document Info


Accesari: 1752
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )