Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload






























In REVOLUTIA DIN FEBRUARIE

istorie


În REVOLUŢIA DIN FEBRUARIE

Cei o suta douazeci si cinci de ani de istorie ai comunitatii evre-
iesti din Rusia în afara oricarei egalitati de drepturi iau sfârsit cu
Revolutia din Februarie.

Nu este lipsit de importanta sa ne aruncam privirea asupra at-
mosferei din aceste zile de februarie: în ce stare se afla societatea
când a sunat ceasul emanciparii?



în prima saptamâna a evenimentelor revolutionare de la
Sankt-Petersburg nu au existat ziare. Apoi au aparut ca niste sem-
nale de trâmbita fara a se întreba câtusi de putin, fara a cauta caile
care ar permite guvernarea, dar grabindu-se sa denigreze, fiecare
cât mai bine, întreg trecutul. Cu o graba nemaivazuta, ziarul
KD*-ilor, Reci (Cuvântul), îndemna ca "de acum înainte sa recla-
dim întreaga viata rusa din temelii1". O viata milenara! de ce sa
pornim brusc de la temelii? "Nici o mila fata de buruieni; fara a ne
lasa intimidati ca printre ele s-ar putea sa fie si plante necesare, tre-
buie sa prasim. Pacat de inevitabilele victime2." (Suntem în martie
1917 sau martie 1937?) Noul ministru al Afacerilor externe,
Miliukov, se zbatea sa fie agreabil: "Pâna acum, guvernul ne facea
de rusine în fata aliatilor nostri. Rusia era un balast în actiunea co-
muna a Aliatilor3."

Rar se puteau auzi în acele zile cuvinte întelepte despre ce ar
trebui facut de acum înainte în Rusia. Strazile din Petrograd erau
în haos, sute de politisti se aflau dupa gratii, orasul rasuna de îm-

<nota>

* Partidul Constitutionalistilor democrati (centru stânga), zisi si Cadeti.

</nota>


puscaturi dezordonate, necontrolate, totul însa înghitit de un val de
bucurie, chiar daca orice problema concreta suscita divergente jn
gândire si pareri si o totala discordanta în cele scrise. întreaga
presa si societate nu se întelege, se pare, decât asupra unui punct:
necesitatea de a instaura imediat egalitatea în drepturi pentru evrei.
Feodor Sologub' scria elocvent în stiri bursiere: "Primul si cel mai
important pas al libertatii civile, fara de care pamântul nostru nu
poate fi sfânt, poporul nostru nu poate fi drept, epopeea oricarui
popor nu poate fi sacra, este suprimarea oricarei discriminari reli-
gioase sau rasiale."

Egalitatea drepturilor pentru evrei înainta cu pasi mari. La 1
martie, cu douazeci si patru de ore înainte de abdicarea tarului, si la
câteva ore de la faimosul "Decret nr. 1" care urma sa duca la deban-
dada armatei, comisarii din Duma B. Maklakov si M. Adjemov, tri-
misi la Ministerul de Justitie, au determinat promulgarea hotarârii de
a se înscrie în barou toti ajutorii de avocat de origine evreiasca.

«începând cu 3 martie..., presedintele Dumei, M. Rodzianko si
ministrul presedinte al Guvernului provizoriu, printul G. Lvov, au
semnat o declaratie în care se spunea ca unul dintre obiectivele
cele mai importante ale noii puteri era sa "aboleasca orice discri-
minare sociala, confesionala si nationala"4.» Apoi, pe 4 martie, mi-
nistrul de Razboi, Gucikov, a propus ca evreii sa primeasca dreptul
sa acceada în corpul de ofiteri, iar ministrul învatamântului,
Manuilov, a propus sa se suprime numerus clausus în univer-
sitati. Cele doua propuneri au fost adoptate fara probleme. Pe 6
martie, ministrul Comertului si al Industriei, Konovalov, a facut
demersurile pentru abrogarea "discriminarilor nationale în legisla-
tia privind actionariatul", altfel spus interdictia de a se cumpara
pamânt de catre companiile în fruntea carora se aflau evrei.

Aceste masuri nu au întârziat sa se materializeze. Pe 8 martie,
la Moscova, 110 evrei erau înscrisi în barou; pe 9 martie, erau 124
la Petrograd; pe 8 martie, 60 la Odesa. Pe 9 martie, Consiliul mu-
nicipal din Kiev, printr-o dispozitie exceptionala, fara a astepta ur-

<nota>

* Poet si romancier din perioada simbolista (1863-1927).

</nota>


matoarele alegeri, a cooptat în rândurile sale 5 membri evrei cu
drept de vot;.

si iata ca, "pe 20 martie, Guvernul provizoriu adopta rezolutia
pregatita de ministrul Justitiei, A. Kerenski, cu colaborarea mem-
brilor din birou, delegati pe lânga deputatii evrei din cea de a IV-a
Duma... Prin acest act legislativ se abroga "pentru cetatenii rusi
orice discriminare în drepturile de apartenenta la o confesiune,
doctrina religioasa sau grup national". în fapt, era primul act le-
gislativ important al Guvernului provizoriu. "La cererea biroului
[delegatii de pe lânga deputatii evrei], evreii nu au fost mentionati
în rezolutie8."

Totusi, "pentru a suprima toate limitarile privindu-i pe evrei în
ansamblul legislaturii noastre, pentru a extirpa... complet inegali-
tatea în drepturi privindu-i pe evrei", dupa cum spune G. B.
Sliosberg, "trebuia sa se stabileasca o lista completa a tuturor limi-
tarilor. .. Elaborarea listei masurilor restrictive care îi priveau pe
evrei cerea experienta si o mare prudenta" (aceasta sarcina si-au
asumat-o Sliosberg însusi si L. Bramson)9. Enciclopedia evreiasca
precizeaza: în Act "figureaza lista tuturor articolelor legilor rusesti
care si-au pierdut valabilitatea dupa votarea rezolutiei; aproape
toate aceste articole (o suta cincizeci) contineau dispozitii restric-
tive antievreiesti. Trebuiau abolite toate interdictiile care tineau de
"Zona de rezidenta*"; prin acest fapt, desfiintarea zonei amintite
care avusese loc în mod concret în 1915a primit o legitimare juri-
dica10". Limitarile erau suprimate în bloc: deplasari, rezidenta, lo-
caluri de scoala, participare la guvernarea locala, dreptul de a do-
bândi bunuri în toata Rusia, participarea la întreprinderi publice, la
societati pe actiuni, dreptul de a folosi servitori, functionari comer-
ciali si muncitori de alte confesiuni, de a ocupa functii atât în ser-
viciul civil cât si militar, de a avea responsabilitati în tutorat si pa-
tronaj. Ţinând cont de ceea ce se petrecuse în cazul rupturii acor-
dului cu Statele Unite, s-a extins ridicarea restrictiilor "la cetatenii

<nota>

* Cf. vol. 1 din prezenta lucrare. Zona întinsa din provinciile apusene
unde evreii erau. în principiu, surghiuniti.

</nota>


straini ai tarilor care nu se aflau în razboi cu Rusia", adica, în mod
esential cu evreii americani care veneau în tara.

Publicarea Actului a suscitat un mare numar de declaratii înfla-
carate. N. Friedman, deputat în Duma de Stat: "în acesti ultimi
treizeci si cinci de ani evreii din Rusia au avut parte de persecutari
si umilinte de care nu auzise vreodata si pe care nu le cunoscuse
nicicând poporul nostru atât de rabdator... Totul... fusese sacrificat
pe altarul antisemitismului de stat11." Avocatul O. O. Gruzenberg:
"Daca statul rus fusese înainte de revolutie o închisoare mon-
struoasa prin dimensiunile sale..., noua, poporului evreu de sase
milioane de suflete, ni se rezervase celula cea mai împutita, cea
mai crunta, gaura cea mai neagra. Iar termenul camataresc "rata
dobândei", copilul evreu îl învata pentru întâia oara... de la scoala
oficiala... Asemenea unor ocnasi, toti evreii erau înlantuiti împre-
una prin verigile izolarii si dispretului... în sufletele noastre se
adunasera picaturi de sânge de la tatii si mamele noastre, de la fra-
tii si surorile noastre, aprinzand si pastrând în ele flacara de nestins
a revolutiei12."

Sotia lui Maxim Winaver, Rosa Gheorghievna, povesteste în
Memoriile sale: "Acest eveniment a coincis cu Pastele evreiesc. Ai
fi zis ca are loc un al doilea exod din Egipt. Ce lunga cale de sufe-
rinte si lupte fusese strabatuta si cum s-a savârsit de repede! S-a
organizat un mare miting evreiesc în cursul caruia Miliukov a de-
clarat: "în sfârsit, pata rusinoasa care desfigura Rusia s-a sters! De
acum înainte aceasta va putea sa intre curajoasa în rândurile natiu-
nilor civilizate!" Winaver "propuse adunarii sa se ridice laPetrograd,
în memoria acestui eveniment, o mare casa populara a evreilor
care sa se cheme Casa Libertatii13."

Trei membri evrei din Duma de Stat, M. Bomas, J. Gurevici si
N. Friedman, au facut publica scrisoarea lor "Catre poporul evreu":
de acum încolo, "înfrângerile noastre pe front ar constitui o neno-
rocire ireparabila pentru Rusia libera, dar înca fragila ... Liberii
combatanti evrei... vor cauta forte noi pentru o lupta crâncena si
îsi vor continua faptele lor stralucite de arme cu o energie înze-
cita", în virtutea unui plan care decurgea de la sine: "Poporul


evreu va porni imediat sa-si organizeze propriile forte. Formele
vietii noastre comunitare, demult desuete, trebuie înnoite... pe
baze libere si democratice14."

Scriitor si jurnalist, David Aizman a lansat cu ocazia Actului de
emancipare urmatorul apel: "Ţara noastra! Patria noastra! Se afla
si ele la greu. Cu tot sufletul... sa luam parte la apararea pamântu-
lui nostru ... Din cele mai vechi timpuri, când ne-am ridicat întru
apararea Templului, nu a mai existat o alta ocazie atât de sfânta!"

Dar Sliosberg îsi aminteste: "Fericirea de a fi trait pâna la
emanciparea evreilor din Rusia, eliberati de situatia de a nu avea
nici un drept, împotriva careia am luptat cât m-au tinut puterile
timp de treizeci de ani, nu m-a umplut de bucurie asa cum ar fi fost
firesc" - întrucât imediat a început debandada13.

saptezeci de ani mai târziu, un autor evreu se întreaba: "Actul,
legal din punct de vedere formal, a schimbat adevarata situatie în
tara, când toate normele juridice îsi pierdeau rapid valabilitatea  ?"

îi raspundem: nu putem, dupa atât timp, sa minimalizam, în fe-
lul acesta, cele câstigate. La vremea aceea, Actul schimbase si îm-
bunatatise în mod radical pe scara mare situatia evreilor. Dar
faptul ca tara întreaga, împreuna cu toate popoarele ei, se ducea de
râpa tinea de tendinta generala a Istoriei.

Schimbarea cea mai rapida si mai clara s-a petrecut în tribu-
nale. Daca înainte comisia Batiusin, însarcinata cu probleme-
le de fiscalitate, instruise o actiune judiciara împotriva lui D.
Rubinstein, escroc dovedit, acum era exact invers: afacerea
Rubinstein fusese abandonata, si iata-l în prezent la Palatul de
Iarna, gazda Comisiei extraordinare (Ceka) careia îi cere, cu suc-
ces, sa porneasca o actiune împotriva acestei comisii Batiusin! în
fapt, în luna martie, sunt arestati generalul Batiusin, colonelul
Rezanov si diversi alti judecatori de instructie; în aprilie sunt in-
culpati pe motiv ca procedasera la extorcarea a importante sume de
bani, ca mita, de la bancheri si producatori de zahar. Se ridica sigi-
liile puse de Batiusin pe casele de bani din bancile Volga-Kama,
Siberiana, Junker si li se înapoiaza toate actiunile depuse în ele.
(Afacerile Simanovici si Manus au o rezolvare mai putin buna.


Simanovici fusese arestat ca secretar al lui Rasputin, el le propune
celor care îl escortau 15 000 de ruble cu conditia sa-l lase sa vor-
beasca la telefon, "dar acestia îi refuza cererea17". în privinta lui
Manus, banuit de a fi facut tranzactii cu Kolîsko, un agent german,
acesta ajunge sa traga prin usa asupra agentilor contraspionajului.
Arestat, reuseste sa fuga în strainatate.)

Atmosfera care domnea în sânul Comisiei extraordinare a Gu-
vernului provizoriu se desprinde clar la citirea rezumatelor intero-
gatoriilor din ultimele zile ale lunii martie. Protopopov este între-
bat în ce conditii a fost numit ministru de Interne; în raspunsul sau
aminteste circulara prin care "el a extins în mod considerabil drep-
tul de rezidenta al evreilor" la Moscova. Care erau principalele
sale obiective? "Mai întâi, aprovizionarea cu alimente; apoi, mis-
carea progresista, chestiunea evreiasca..." Directorul departamen-
tului Politiei, A. T. Vasiliev, nu pierde ocazia sa precizeze ce con-
tributie avusese în apararea producatorilor de zahar (evrei): astfel
"Gruzenberg mi-a telefonat într-o dimineata acasa si mi-a multu-
mit pentru interventia în favoarea sa18". Cei care erau interogati în-
cercau în felul acesta sa-si atenueze condamnarile.

Aceste saptamâni din martie au fost marcate de masurile ener-
gice luate împotriva antisemitilor declarati sau cunoscuti ca atare.
Primul arestat a fost ministrul Justitiei, sceglovitov, acuzat de a fi
dat personal instructiuni pentru ca afacerea Beilis* sa fie rezolvata
partial. în zilele urmatoare s-a procedat la arestarea procurorului
Vipper si a senatorului Ceaplinski, însarcinati cu acuzarea în acest
proces. (Cu toate acestea, nu li s-a adus nici o acuzatie precisa, iar
în mai 1917 Vipper a fost demis din functia de procuror general de
pe lânga Camera de Casatie a delictelor a Senatului; de represalii
va avea parte mai târziu, sub bolsevici). Judecatorul de instructie
Maskevici a fost somat sa-si dea demisia pentru faptul de a fi ad-
mis la vremea aceea, peste expertiza care nega existenta unor omo-
ruri rituale, o alta care admitea existenta acestora. Toate documen-
tele privind afacerea Beilis au fost cerute de ministrul Justitiei,

<nota>

* Vezi vol. 1,p. 489 sg.

</nota>


Kerenski, la tribunalul regional din Kiev19 în vederea unei revizuiri
rasunatoare a procesului, care nu a putut avea loc din cauza eveni-
mentelor tumultuoase din 1917. A mai fost arestat si doctorul
Dubrovin, presedintele Uniunii poporului rus , iar arhivele i-au
fost confiscate. Au fost arestati si editorii de ziare de extrema
dreapta Glinka-Iancevski si Poluboiarinov; iar librariile Uniunii mo-
narhice au fost pur si simplu incendiate. Timp de doua saptamâni, s-a
încercat prinderea lui N. Markov si Zamîslovski - Zamîslovski
pentru ca a participat activ la procesul Beilis, Markov fara îndoiala
pentru discursurile sale de deputat în Duma - însa au reusit sa se as-
cunda, în cursul acestor zile a fost lasat în pace Puriskevici " pentru
discursurile sale revolutionare din Duma din noiembrie si participa-
rea sa la uciderea lui Rasputin. Un zvon las care pretindea ca
Stolîpin*' *" luase parte la asasinarea lui Iollos, la Kremenciug, a dus
la schimbarea denumirii strazii Stolîpin cu Iollos.

Pretutindeni în Rusia, oamenii erau arestati cu sutele fiindca
ocupasera posturi de raspundere sau pentru starea lor de spirit.

Trebuie subliniat ca proclamarea egalitatii în drepturi a evreilor
nu a dat nastere nici unui pogrom. Trebuie subliniat nu numai în
comparatie cu anul 1905, ci pentru ca, în lunile martie si aprilie,
diferite ziare au publicat fara încetare, printre vesti importante, si
unele cum ca s-ar pregati pogromuri antievreiesti, ca acestea chiar
au început ici si acolo, si ca s-au întâmplat.

Pe 5 martie, circulau vesti conform carora în provincia Kiev
sau Poltava exista amenintarea unui pogrom, iar ca la Petrograd

<nota>

* Organizatie de extrema dreapta.

** 1876-1943, deputat în a 3-a si a 4-a Duma, lider al extremei drepte, unul
dintre sefii Uniunii Poporului rus. Emigreaza dupa revolutie. (Zis "Markov
II" în Duma, unde persoanele cu acelasi nume erau numerotate dupa vârsta).
*** 1872-? - deputat de extrema dreapta în a 3-a si a 4-a Duma.

*** * 1870-1920, unul dintre fondatorii Uniunii Popoailui rus, apoi al
Uniunii Arhanghelului Mihail, lider al extremei drepte în a 3-a si a 4-a
Duma. Co-asasin al lui Rasputin.

*** ** Om politic de prim plan, guvernator al provinciei Saratov, apoi
Prim-ministru. Asasinat de un revolutionar evreu în 1911. Vezi Roata rosie,
prima parte, Paisprezece August.

</nota>


s-ar fi lipit un afis antievreiesc scris de mâna. Ca raspuns, Comitetul
executiv al Sovietului deputatilor muncitori si soldati (IKSRSD) a
creat o comisie speciala "pentru a stabili legaturi locale în diverse
alte orase: ... Rafes, Alexandrovici, Suhanov". Obiectivul lor: "sa
trimita comisari în diferite orase, mai ales în districtele unde Sot-
nia neagra* care servea vechiul regim încearca sa semene discordie
etnica20". Publicatia Noutati de la SRSD a tiparit un articol intitulat
"Incitatii la pogrom": "Ar fi o greseala enorma, chiar o crima, sa
închidem ochii fata de noile încercari ale dinastiei prabusite, caci
ea este cea care pune totul la cale... în regiunile Kiev si Poltava, se
duce, în mijlocul unei populatii înapoiate, putin dezvoltate, o agi-
tatie îndreptata împotriva evreilor... Se imputa evreilor înfrânge-
rile armatei noastre, miscarea revolutionara din Rusia, caderea ab-
solutismului. .. Vechea stratagema... cu atât mai periculoasa cu cât
este folosita chiar în aceste zile... Este absolut necesar sa se ia de
îndata masuri radicale împotriva celor care incita la pogromuri21."
Ca urmare, comandantul circumscriptiei militare Kiev, generalul
Hodorovici, a dat ordin tuturor unitatilor militare sa ia toate masu-
rile pentru a se preveni eventualele tulburari antisemite.

Apoi, mult timp înca, pâna în aprilie, în diferite ziare au aparut
la interval de doua, trei zile noi zvonuri despre pregatirea de po-
gromuri antisemite , sau cel putin despre transportul pe calea fe-
rata a importante cantitati de "manifeste care cheama la pogrom".
Dar si mai insistente erau zvonurile privind un eventual pogrom la
Chisinau pentru luna martie, chiar între Pastele evreiesc si cel orto-
dox, prin analogie cu 1903*.

Au existat si numeroase alte vesti alarmante (se mergea pâna la
a se spune ca la Moghiliov, în apropiere de Cartierul general al ta-
rului, chiar politistii însisi ar pune la cale un pogrom), dar nici una
nu s-a confirmat.

Este suficient sa te familiarizezi cât de cât cu evenimentele
acestor luni, sa intri în "atmosfera lui Februarie" - deruta totala a

<nota>

* Grupare de extrema dreapta.
** Cf. vol. I,p. 355*7.

</nota>


dreptei, jubilarea stângii, oamenii simpli uluiti si dezorientati -
pentru a afirma cu certitudine ca la vremea aceea pogromurile
antievreiesti erau tot ce se poate mai neadevarat. Dar cum ar fi pu-
tut uita un simplu locuitor evreu din Kiev sau Odessa zilele îngro-
zitoare pe care le traise cu doisprezece ani înainte? Putem întelege
ca dureroasa sa vigilenta l-a facut sa se fereasca din timp de tot ce
misca în directia respectiva.

Ziarele bine informate, însa, - cu totul altceva! Temerile, agi-
tatia razboinica exprimate de aceste ziare, de conducatori luminati
din tabara liberala si de semi-intelectualii din tabara socialista, nu
pot fi întelese decât ca o provocare politica. O provocare ce, din
fericire, nu a mers.

Singurul episod concret a avut loc în piata Basarabiei, din Kiev, pe
28 aprilie: o fetita a furat o bucata de panglica dintr-o dugheana evre-
iasca; baiatul de pravalie a prins-o si a batut-o. Multimea s-a repezit
sa-i snopeasca pe baiat si pe proprietareasa, dar a intervenit militia.

în districtul Rogacev, ca reactie la preturile ridicate, au fost de-
vastate toate pravaliile; or, multe dintre ele erau tinute de evrei.
Daca au existat regiuni unde oamenii au acceptat cu greu libertatea
acordata evreilor, acestea au fost Finlanda cu reputatia sa legen-
dara de tara revolutionara, si puternica noastra aliata, România.

în Finlanda (dupa cum am vazut, cap. 10, la Jabotinski*), de
mult timp, evreii aveau interdictie de sedere, iar din 1858 aceasta
interdictie nu fusese ridicata decât pentru "descendentii soldatilor
evrei care au servit în tara aceasta", adica Finlanda, în campania
din Crimeea. "Prin regimul pasapoartelor din 1862... a confirmat
interdictia pentru evrei de a intra în Finlanda", "nu era autorizata
decât o sedere temporara la discretia guvernatorului"; evreii nu pu-
teau deveni cetateni finlandezi; pentru a încheia o casatorie, trebu-
iau sa mearga în Rusia; dreptul lor de a depune marturie în fata tri-
bunalelor finlandeze era limitat. Mai multe tentative vizând sa ate-
nueze aceste masuri, sau sa instaureze egalitatea în drepturi, nu
reusisera23. Iar acum ca egalitatea în drepturi fusese promulgata

<nota>

* Cf. vol. 1.p. 477.

</nota>


pentru evreii din Rusia, Finlanda, care înca nu îsi proclamase to-
tala independenta, tot nu propunea parlamentului sau vreun proiect
de lege care sa instituie aceeasi egalitate. Chiar mai rau: îi expulza
pe evreii care patrunsesera fara autorizatie pe teritoriul sau, si nu în
24 de ore ci imediat, cu primul tren. (Asa a fost episodul din 16
martie care a suscitat un enorm protest în presa rusa.) Dar se obis-
nuia ca Finlanda sa fie laudata pentru ajutorul dat revolutionarilor,
iar cercurile revolutionare si liberale au ezitat sa reactioneze. Doar
Bundul, într-o telegrama trimisa socialistilor finlandezi, reprosa ca
înca nu s-au abolit reglementarile "mostenite în Finlanda din Evul
mediu": Bundul, "partid al proletarilor din Rusia, îsi exprima ferma
convingere ca veti sterge aceasta pata rusinoasa a Finlandei li-
bere34". Dar aceasta convingere a Bundului s-a dovedit nefondata.

Presa de dupa februarie a reactionat cu emotie fata de persecu-
tiile evreilor în România, mergând pâna la a scrie ca la Iasi se in-
terzisese ca în adunarile publice sa se foloseasca limba idis. Con-
gresul studentilor sionisti din întreaga Rusie, "Ghehover", a hota-
rât ,,sa protesteze energic împotriva inegalitatii civice a evreilor
din Finlanda si România aliata, fapt jignitor pentru evreii din lu-
mea întreaga si umilitor pentru democratia universala25". Din ca-
uza înfrângerilor usturatoare, România nu se gasea în pozitie de
forta. Primul ministru, Bratianu, se disculpa la Petrograd, în aprilie,
sustinând ca "majoritatea evreilor din România venisera" din Ru-
sia, ceea ce a incitat guvernul român sa le restrânga drepturile ci-
vice, dar a promis sa instaureze egalitatea în drepturi26. în mai, to-
tusi, citim în ziare ca "în realitate nu se face nimic în aceasta direc-
tie27", (în mai, Rakovski, un comunist local, declara: "Situatia evre-
ilor în România este... intolerabila"; li se imputa prabusirea tarii,
colaborarea cu germanii în partea ocupata a României. "Daca auto-
ritatile române n-ar tine cont [de parerea Aliatilor], ne-am putea
teme pentru viata evreilor28.")

La scara mondiala, printre Aliati, Revolutia din Februarie a fost
primita cu o profunda satisfactie, iar de multi chiar cu entuziasm;
aceasta reactie, însa, avea la baza un calcul pe termen scurt: Rusia
va fi de acum invincibila. în Marea Britanie si în Statele Unite, au


loc mitinguri de masa pentru sustinerea revolutiei si a drepturilor
evreilor rusi. (Mentionez câteva dintre aceste reactii în saptespre-
zece Martie , capitolele 510 si 621.) Din Statele Unite se propune
grabnic trimiterea în Rusia a unei copii dupa statuia Libertatii.
(Dar fiindca situatia avea o evolutie complicata, nu s-a mai pus
problema). La 9 martie, în Anglia, ministrul Afacerilor externe a
fost întrebat în Camera Comunelor despre statutul evreilor din Ru-
sia: avea intentia sa consulte guvernul rus în legatura cu garantiile
care ar fi acordate evreilor rusi pe viitor si în privinta compensa-
tiilor pe care le-ar putea primi pentru trecut? Raspunsul exprima
întreaga încredere pe care guvernul englez o nutrea fata de omolo-
gul sau rus29. Presedintele Aliantei israelite universale a trimis de
la Paris felicitarile sale Primului ministru, printul Lvov, care i-a
raspuns: "De acum înainte, libera Rusie va sti sa respecte credin-
tele si obiceiurile tuturor popoarelor, uniti pe veci în religia dra-
gostei fata de patrie". stirile bursiere, Reci, si numeroase ziare au
aratat starea de simpatie exprimata de Iacob Schiff, "conducator
binecunoscut al mediilor nord-americane ostile Rusiei": "Am fost
întotdeauna dusmanul autocratiei ruse, care-i persecuta fara mila
pe coreligionarii mei, Dati-mi voie acum sa salut... poporul rus
pentru aceasta remarcabila actiune pe care a îndeplinit-o atât de
minunat30." si invita "noua Rusie sa subscrie vaste operatiuni de
credit în America31". în fapt, "a întreprins sustinerea guvernului
Kerenski printr-o substantiala linie de credit32". Mai târziu, în
presa rusa a emigratilor de dreapta, au aparut studii încercând sa
dovedeasca faptul ca Schiff finantase într-adevar în mod activ
chiar revolutia. Nu am putea exclude faptul ca Schiff a împartasit
sperantele pe termen scurt ale mediilor occidentale care gândeau
ca revolutia liberala rusa va arunca Rusia în razboi. în ultima in-
stanta, demersurile lui Schiff, publice si binecunoscute, invariabil
ostile autocratiei rusesti, aveau mai mare greutate decât un even-
tual ajutor ocult dat revolutiei.



<nota>

* Editia franceza: Roata rosie, partea a treia, saptesprezece Martie, vol. 3
pentru cap. 510 si vol. 4 pentru cap. 621".

</nota>


Chiar revolutia din februarie apelase, în cunostinta de cauza si
în mai multe rânduri, la ajutorul evreilor ca natiune total aservita.
Marturiile sunt cvasi-unanime pentru a spune ca pretutindeni în
Rusia evreii primisera revolutia cu entuziasm.

Totusi, câteva marturii merg în sens contrar, asa cum este cel al
socialistului Grigori Aronson, care a fondat si condus Sovietul depu-
tatilor muncitori din Vitebsk (la care a aderat mai târziu viitorul isto-
ric E. Târle). în ziua în care stirea despre revolutie a ajuns la Vitebsk
se tinea la Duma municipala o adunare a comitetului de securitate
nou creat; de acolo a fost invitat Aronson sa mearga la adunarea re-
prezentantilor comunitatii evreiesti (se întelege ca nu era vorba des-
pre reprezentanti de rând, ci de cei cu autoritate). "Aparent, ei voiau
sa se înteleaga cu mine ca reprezentant al timpurilor ce urmau sa
vina, pentru a sti ce era bine de facut, cum sa se actioneze... Dar
m-am simtit strain fata de acesti oameni, fata de centrele lor de inte-
res, de atmosfera tensionata, as zice, care domnea în aceasta adu-
nare... Aveam impresia ca aceasta comunitate, în majoritatea sa,
apartinea lumii vechi, unei lumi care se scufunda în trecut33." "Nu
am reusit sa risipim raceala reciproca, venita de nu se stie unde, care
se instalase între noi. Fetele acestor oameni cu care aveam legaturi
de munca si relatii personale nu exprimau nici o pornire, nici o cre-
dinta. Din când în când mi se parea chiar ca acesti militanti dezinte-
resati se simteau într-un fel ca apartinând Vechiului Regim34."

Iata o marturie lipsita de ambiguitate. Perplexitatea, prudenta,
nehotarârea dominau în mediile evreiesti conservatoare, si nu nu-
mai la Vitebsk. Evreii, care în trecut se dovedisera atât de rationali,
înzestrati cu o experienta multiseculara facuta din grele încercari,
erau aparent uluiti de caderea brutala a monarhiei si nutreau pre-
sentimente întunecate.

Dar în spiritul întregului veac XX, masa dinamica a oricarui po-
por, deci inclusiv poporul evreu, deja secularizat, nu mai era legata
de traditie si aspira irezistibil sa edifice "o noua lume de fericire".

Enciclopedia evreiasca noteaza "o neta recrudescenta a activi-
tatii politice a evreilor, observata chiar si în ultimul plan al tumul-
tuoasei ardori sociale care cuprinsese Rusia dupa februarie 1917. 35".


Eu însumi care, timp de nenumarati ani, am cercetat presa din
Februarie si amintirile contemporanilor, am remarcat în mod inevi-
tabil "aceasta neta recrudescenta", acest suflu puternic. în docu-
mentele care provin de la unii martori si actori ai evenimentelor
cele mai diverse, numele evreilor sunt foarte numeroase, tema
evreiasca facându-se mai insistenta si mai elocventa. Conform
amintirilor lui Rodzianko*, ale guvernatorului Balk**, ale generalu-
lui Globaciov si ale altor numerosi autori, înca din primele zile ale
revolutiei, în spatele zidurilor palatului Tavriceskii, te izbea numa-
rul de evrei aflati printre membrii Comandaturii si ai comisiilor în-
sarcinate cu interogatoriile, printre vânzatorii de brosuri. Desi fa-
vorabil evreilor, V. D. Nabokov a scris totusi: pe data de 2
martie, la intrarea în gradina Tavriceskaia, în fata cladirii Dumei,
"era o vânzoleala de nedescris, se auzeau tipete; în apropierea por-
tilor de la intrare tineri evrei îi luau la întrebari pe trecatori'6".
Balk scrie ca multimea care s-a napustit asupra hotelului Astoria în
noaptea de 28 spre 29 februarie era compusa "din soldati..., mate-
loti si evrei înarmati37". Sunt de acord ca poate fi vorba aici de iri-
tarea a posteriori proprie emigrantilor: adica, "evreii au pus la cale
totul". Dar un observator impartial, pastorul metodist Simons, un
american care traise zece ani la Petersburg si cunostea bine orasul,
a raspuns în 1919 în fata comisiei de ancheta a Senatului tarii sale:
"Nu mult dupa revolutia din martie 1917, peste tot [la Petrograd]
se vedeau grupuri de evrei în picioare pe banci sau pe lazi de sa-
pun, etc, adresându-se multimii... Pentru evrei existau limitari
privind dreptul de rezidenta la Petrograd; dar dupa revolutie s-au
napustit asupra orasului în stoluri, iar cea mai mare parte a agitato-
rilor se întâmpla sa fie evrei. [Erau] evrei care îsi renegasera cre-
dinta38." Un student pe nume Hanoh a sosit la Kronstadt cu câteva

<nota>

* 1859-1923, lider octombrist, presedinte al Dumei din 1911 pâna în
1917, emigreaza în 1920.

** Ultimul guvernator al Petrogradului.

*** 1869-1922, jurist, co-fondator al partidului Cadet, secretar general al
Guvernului provizoriu. Asasinat în emigratie de catre un membru al extre-
mei drepte.

</nota>


zile înainte de represiunea sângeroasa care s-a abatut asupra a sai-
zeci de ofiteri (listele fusesera stabilite dinainte) devenind initiato-
rul si presedintele "Comitetului miscarii revolutionare". (Ordinul
acestui Comitet: sa fie arestati toti ofiterii pâna la ultimul si sa fie
judecati.) "O informatie mincinoasa, colportata de necunoscuti,
suscitase reglari de conturi la Kronstadt, apoi la Sveaborg; situatia
era total confuza, orice minciuna putea aparea ca un fapt dove-
dit39." Continuarea sângeroasa de la Kronstadt a fost reluata mai
apoi de un anume "doctor Rosal", un neurolog care nu îsi termi-
nase studiile. Dupa Lovitura de stat din Octombrie, S. G. Rosal a
devenit comandantul Gatcinei, în noiembrie a devenit comisar al
întregului front românesc, dar a fost ucis la putin timp dupa so-
sire40. O militie revolutionara a fost constituita în Vasilievski
ostrov si i-a avut ca purtatori de cuvânt pe Solomon si Kaplun (vi-
itorul ucigas platit al lui Zinoviev). Baroul din Sankt-Petersburg a
creat "o comisie speciala însarcinata sa verifice daca arestarile per-
soanelor în timpul revolutiei (mii la Petrograd) fusesera facute cu
buna stiinta, altfel spus, de a le hotarî soarta, ca si pe aceea a tutu-
ror fostilor jandarmi si politisti, fara a fi judecati; aceasta comisie
îl avea ca presedinte pe avocatul Goldstein. Cât despre povestirea
iesita din comun a ofiterului Timotei Kirpicinikov, care declansase
insurectia în strada, aceasta fusese notata înca din luna martie, si
pastrata astfel de Iacob Markovici Fischman, om care a facut mai
apoi o mare pasiune pentru istorie. (In Roata rosie, ra-am sprijinit
cu recunostinta pe acest text.)

Enciclopedia evreiasca trage concluzia: "Pentru prima data în
istoria Rusiei, evreii au ocupat posturi înalte în administratia cen-
trala si locala41."

La vârf, în sânul Comitetului executiv al Sovietului deputa-
tilor muncitori si soldatilor care a guvernat tara nelegitim în
decursul acestor luni, se distingeau doi dintre conducatori,
Nahamkis-Steklov si Guimmer-Suhanov: în noaptea de 1 spre 2
martie, au dictat Guvernului provizoriu, orbit de propria-i sufici-
enta, un program care îi anihila dinainte autoritatea pe toata durata
existentei sale.


în analiza sa pertinenta, G. A. Landau explica adeziunea evreilor
la revolutie printr-o lege care cuprinde în fapt întreaga epoca: «Ne-
norocirea Rusiei - ca si cea a evreilor rusi - vine din faptul ca rezul-
tatele primei revolutii nu fusesera înca digerate, nu se decantasera în
edificarea unui nou regim; din faptul ca nu fusese timp sa se for-
meze o noua generatie în momentul începerii Primului Razboi care
era peste puterile noastre. Iar când a venit ceasul debandadei,
aceasta a surprins o generatie care constituia, într-un anume sens, un
abur pregatit, încalzit de revolutia precedenta, spiritual inerta, fara
legatura organica cu prezentul, ci, dimpotriva, legata prin pasivitatea
sa spirituala de perioada traita cu zece ani mai înainte. Iar spiritul re-
volutionar organic al începutului de secol
XX a devenit în mod me-
canic "spiritul revolutionar permanent din vreme de razboi"42».

Anii multi petrecuti în migaloasa activitate privind aceasta pe-
rioada mi-au permis sa patrund sensul intim al Revolutiei din
Februarie si, prin aceasta, rolul jucat de evrei. Am retinut pentru
mine si pot astazi sa o repet: nu, Revolutia din Februarie nu a fost
facuta de evrei pentru rusi. Ea a fost savârsita neîndoielnic de rusii
însisi, si cred ca am aratat lucrul acesta suficient în Roata rosie.
Noi însine am fost autorii acestui naufragiu: tarul nostru, unsul lui
Dumnezeu, mediile de la curte, generalii lipsiti de talent, adminis-
tratorii nepriceputi, si, cu ei, inamicii lor: elita intelectuala, octom-
bristii, responsabilii Zemstvei, KD-tii, democrat-revolutionarii, so-
cialistii si revolutionarii, dar si împreuna cu ei, cei mai revoltati
dintre rezervistii încartiruiti în mod rusinos în cazarmile din
Petrograd. Este ceea ce ne-a dus la ruina. În sânul intelighentiei se
gaseau desigur multi evrei, dar aceasta nu ne permite deloc sa spu-
nem ca revolutia a fost evreiasca.

Revolutiile pot fi clasate în mod diferit dupa principalele forte
care actioneaza: dupa acest criteriu, Revolutia din Februarie tre-
buie recunoscuta ca fapt al întregii natiuni ruse, sau, mai strict, ca
fiind ruseasca. Daca o judecam - asa cum fac sociologii materia-
listi - dupa criteriul celui care a profitat mai mult, mai repede si pe
o perioada mai îndelungata, atunci, desigur, putem sa o numim
altfel (evreiasca? dar si germana: Wilhelm al II-lea, într-un prim


moment, cu siguranta ca a profitat!). Totusi, chiar daca tot restul
populatiei rusesti, aproape înca de la început, nu a avut parte decât
de pierderi si ruina, aceasta nu înseamna ca revolutia "nu a fost ru-
seasca". De la Revolutia din Februarie comunitatea evreiasca din
Rusia a primit tot pentru ceea ce luptase ea, iar lovitura de stat din
Octombrie nu îi era cu adevarat necesara. Poate doar bandei de
raufacatori formate din tineretul evreu laicizat care, împreuna cu
fratii sai rusi internationalisti, acumulase o ura puternica fata de re-
gimul politic rus si a încercat sa "aprofundeze" revolutia.

întelegând lucrul acesta, cum trebuia sa rna orientez prin Martie
saptesprezece, apoi prin Aprilie? Am descris revolutia literalmente
ora cu ora si n-am încetat sa aflu, în sursele de informare, multe epi-
soade si dialoguri pe tema evreiasca. As fi avut dreptate sa las sa
apara toate acestea în paginile din Martie? Nu ar fi fost pentru prima
oara în istorie când o carte si cititorii ei ar fi cedat ispitei usoare si
puternice: sa arunce totul asupra evreilor, actiunile lor, ideile lor, sa-
si permita sa vada în ei cauza principala a evenimentelor si, prin
aceasta, sa abata cercetarea de la principalele cauze reale.

Pentru a evita ca rusii sa cada în aceasta perspectiva falsa, am
pus, în Roata rosie, metodic, în întreaga istorisire, în surdina tema
evreiasca propriu-zisa, cel putin în comparatie cu modul în care
aceasta tema rasunase atunci în presa si plutise prin aer.

Revolutia din Februarie a fost facuta de mâini rusesti din cauza
lipsei de discernamânt rusesc. În paralel, însa, în ideologia sa un
rol semnificativ, determinant a fost jucat de o intransigenta abso-
luta cu privire la puterea istorica ruseasca, pe care rusii, spre deo-
sebire de evrei, nu erau îndreptatiti sa o încerce. (Am vorbit deja
despre aceasta în capitolul 11.) Aceasta intransigenta se accentu-
ase foarte clar dupa procesul Beilis, apoi, mai târziu, dupa expul-
zarea masiva a evreilor, în 1915. si astfel intransigenta a câstigat
în lupta cu moderatia.

Totusi, Comitetul executiv al Sovietului deputatilor muncitori
si soldati, constituit în primele ore ale revolutiei, propune un alt

<nota>

Cf. vol. 1, p. 459 sq.

</nota>


punct de vedere. Acest comitet executiv era un guvern din umbra
al celor mai duri. El a fost acela care a privat Guvernul provizoriu
de orice putere reala ferindu-se, în mod criminal, sa-si asume di-
rect si deschis puterea. Prin "Decretul Nr. 1", acest Comitet execu-
tiv a smuls puterea din mâna corpului de ofiteri si s-a sprijinit pe
garnizoana demoralizata din Petrograd. Tocmai acest Comitet exe-
cutiv, si nu avocatii, nici exploatatorii forestieri si nici bancherii, a
dus tara pe cel mai scurt dram la ruina. în decursul verii 1917,
unul dintre membrii acestui comitet executiv, Iosif Goldenberg, îi
explica diplomatului francez Claude Anet: "Prikaz-u\ [decretul] nu
a fost o eroare, ci o necesitate... Chiar din ziua în care am facut re-
volutia am înteles ca daca nu distrugem vechea armata, ea va
zdrobi revolutia. Nu am ezitat: am ales aceasta varianta si am fo-
losit, as zice ca printr-o sclipire de geniu, mijloacele necesare43."

Este corect sa punem urmatoarea întrebare: dar cine erau aceste
personaje atât de fatal eficiente care formau C.E.? Da, din moment
ce actiunile unor asemenea conducatori schimba brutal cursul Isto-
riei. Trebuie spus: componenta Comitetului Executiv preocupa
mult, în 1917, atât publicul cât si ziarele, când numerosi membri ai
acestui CE. se ascundeau sub pseudonime si timp de doua luni
s-au ferit sa apara în public: Rusia era guvernata nu se stia prea
bine de cine. S-a aflat mai târziu ca în CE. se gaseau vreo duzina
de soldati abrutizati, de fatada, si care erau tinuti deoparte. Din ce-
lelalte trei duzini de membri într-adevar activi, mai mult de juma-
tate erau socialisti evrei. Se gaseau aici rusi, caucazieni, letoni si
polonezi, rusii fiind mai putin de un sfert.

V. B. Stankevici, un socialist moderat, nota ca "trasatura fra-
panta în componenta Comitetului era numarul de elemente alo-
gene. .. fara vreo legatura cu efectivele lor din Petrograd sau din
tara", si se întreba: "Era spuma murdara a vietii sociale rusesti...?
Sau o consecinta a pacatelor Vechiului Regim care constrângea
elementele alogene sa se ralieze partidelor de stânga? Sau era pur
si simplu rezultatul unei libere concurente...?" în acest caz "ches-
tiunea ramâne deschisa: cine a fost responsabil de aceasta, alogenii
care se aflau aici, sau rusii care nu se aflau, desi ar fi putut sa se


afle acolo 44?" Pentru un socialist, este vorba aici mtr-adevar de o
GREsEALĂ Dar vorbind deschis, ar fi fost mai bine ca nimeni sa
nu fi plonjat în acest torent noroios - nici noi, nici voi, nici ei!

Note

1. Reci, 1917, 7 martie, p. 2.

2. Birjevâe vedomosti, 1917,8 martie (aici si în continuare, este vorba de
tirajul de dimineata), p. 5.

3. Ibidem, 10 martie, p. 6

4. MEE, p. 377.

5. Reci, 1917, p. 4; 10 martie, p. 5, etc.

6. stiri bursiere, 1917, 9 martie, p. 2

7. Ibidem, 10 martie, p. 2.

8. MEE, vol. 7, p. 377.

G. B. Sliosberg, Dela davno minuvsih dnei: Zapiski russkogo evreia
[Fapte din trecut: însemnarile unui evreu rus), în 3 vol., Paris, 1933-34, vol.
3, p. 360.

10. MEE, vol. 7, p. 377.

11. Reci, 1917, 25 martie, p. 6

12. Ibidem.

13. R. G. Winaver, Vospominania (New York, 1944), manuscris depus la
Institutul Hoover, Stanford, California, p. 92.

14. Russkaia volia, 1917, 29 martie, p. 5.

G. B. Sliosberg, vol. 3, p. 360.

16. B. Orlov, Rossia bez evreev [Rusia rara evreiJ - "22", 1988, nr. 60.,
p. 157.

17. Reci, 1917. 17 martie, p. 5.

18. Padenie Ţarskovo rejirna [Caderea regimului tarist], rezumate steno-
grafice ale interogatoriilor si marturiilor trimise în 1917 la Comisia de in-
structie extraordinara a Guvernului provizoriu, Leningrad, 1924, vol. 1,
pp. 119-121,429.

19. Libertatea rusa, 1917, 21 aprilie, p. 4.

20. Izvestia, 1917, 6 martie, p. 4.

21. Ibidem, p. 2.

Spre exemplu, printre altele: stiri bursiere. 1917, 8 si 12 aprilie:
Libertatea rusa, 1917, 9 aprilie; Izvestia, 1917, 15 si 28 aprilie.

23. EE, vol. 15, pp. 281-284.

24. Izvestia, 1917, 10 mai, p. 2.

25. Libertatea rusa, 1917, 15 aprilie, p. 4.

stiri bursiere, 1917, 23 aprilie, p. 3.


Ibidem, 19 mai, p. 1.

Den [Ziua], 1917, 10 mai.

stiri bursiere, 1917, 11 martie, p. 2.

30. Ibidem, 10 martie, p. 6.

Reci, 1917, 10 martie, p. 3.

32. Encyclopaedia Judaica, Ierusalim, Keter Publishing House, 1917, vol.
14, p. 961.

G. J. Aronson, interviu la Radio-Libertatea - Vospominania o
revolutii 1917 goda [Amintiri despre revolutia din 1917], Int. nr. 66,
Miinchen, 1966, pp. 13-14.

G. J. Aronson, Revoliutionnaia iunost: Vospominania, 1903-1917
[Tineretea mea revolutionara: amintiri], Interuniversity project on the history
of the menshevik movement, paper n° 6, New York, august 1961, p. 133.

35. MEE, vol. 7, p. 378.

V. Nabokov, Vremennoe pravitelstvo [Guvernul provizoriu] - ARR,
voi. 1, 1922, p. 15.

A. Balk, Poslednie dni tarskogo Petrograda (23-28 fevralia 1917).
Dnevnik posiednego Petrogradskogo gradonacialnika [Ultimele zile ale Petro-
gradului tarist. Jurnalul ultimului guvernator al Petrogradului] - Manuscris
pastrat la Institutul Hoover, p. 16.

38. Oktiabrskaia revoliutia pered sudom senatorov: ofitialnâi otcet
«overmenskoi komissii» Senata. [Revolutia din Octombrie în fata judecatii
senatorilor americani: rezumatul oficial al comisiei «Overman» din Senat]
M.,L., 1927, p. 5.

D. O. Zaslavski, VI. A. Kantorovici, Hronika Fevralskoi revoliutii
[Cronica Revolutiei din Februarie] - BÂloe, 1924, vol. 1, PP- 63, 65.

EER, 1994, vol. 2, M., 1995, p. 502.

MEE, vol. 7, p. 381.

42. G. A. Landau, Revoliutionnâie idei v evreiskoi obscestvennosti [Ideile
revolutionare în societatea evreiasca] - RsE, Paris, YMCA Press, 1978
(reluarea editiei de la Berlin, 1924), p. 116.

Claude Anet, Revolutia rusa, iunie-noiembrie 1917, Paris, Payot,
1918, p. 61.

44. B. V. Stankevici, Vospominania: 1914-1919 [Amintiri], Berlin, 1920,
p. 86.






Document Info


Accesari: 2144
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )