KHAZARII - AL TREISPREZECELEA TRIB

"În Khazaria, oile, mierea si evreii se afla din belsug" (Muqaddasi, "Descriptio imperii moslemici", sec al X-lea)

N. Grigorescu

ISTORIA EUROPEI si a lumii nu poate fi înteleasa, în adevarata ei semnificatie, fara cunoasterea profunda a istoriei poporului evreiesc, istorie bazata pe o religie "nationala" exclusiva, care a servit si care constituie premisele religiei crestine si islamice. Aceste doua religii au o oarecare coloratura politica, unificatoare, de apropiere, dar într-o masura incomparabil mai mica decât religia mozaică 13513y2415n ;, coagulata pe plan mondial si caracterizata printr-o solidaritate exemplara. În general, religia nu schimba etnia. Dominatia politica îndelungata poate sa duca la formarea unei noi etnii. O religie adoptata voluntar, deci nu impusa prin forta, nu poate sa duca la asemenea rezultate. Proba sunt natiunile europene si islamice care s-au razboit adesea între ele.

Religia mozaica înfatiseaza o permanenta comemorare si exaltare a unui popor alcatuit din 12 triburi (Simeon, Iuda, Beniamin, Ruben, Gad, Dan, Efraim, Manase, Isahab, Zebulon, Aser, Naftali) care au plecat din regiunea mesopotamica a centrului Ur, s-au deplasat în tara hititilor (Asia mica) apoi au ajuns în Egipt de unde au emigrat mai apoi în Palestina, unde s-au organizat în doua regate: Iuda si Israel. Dupa includerea Palestinei în Imperiul Roman, evreii semiti s-au întins în tot Imperiul, mai ales dupa distrugerea templului de la Ierusalim.

Putini mai sunt azi evreii semiti împrastiati în lume, cum ar fi sefarzii din Spania. Diferite alte popoare au adoptat religia mozaică 13513y2415n ;. Între acestea, cel mai importat sunt khazarii, turcomani din stepele scititce, care si-au ales acesta religie în anul 740 a.d. cu toate ca nu aveau nimic în comun cu poporul semit. Statisticile arata ca astazi, majoritatea preponderenta a celor 15-20 milioane de evrei din lume sunt de origine khazara, numiti Askenazi. Alungati de navalitori, ei au împânzit Europa si America, unde au o buna situatie materiala si o mare influenta politica. Aceasta situatie se datoreste organizarii extraordinar de eficiente a bisericii si comunitatilor mozaice din lume, legate într-o federatie mondiala. Asadar, mozaismul este o societate formidabila, demna de toata admiratia, cu o structura socio-politica mai puternica decât etnia si statul. Pe plan istoric, gloria khazara nu poate lipsi din istoria "ebraica" a fondatorului Moise, desi vine de la un popor de rasa diferita, care pe drept cuvânt poate fi calificat, asa cum a facut-o Arthur Koestler, drept al 13-lea trib.

Din secolul al VII-lea pâna în secolul al X-lea d.Hr. granitele rasaritene ale Europei între Caucaz si Volga erau dominate de un stat evreiesc numi Imperiul khazarilor. Acest stat a jucat un rol important în istoria Europei medievale si deci si a celei moderne. Numai datorita puternicelor atacuri ale khazarilor care au respins ofensiva araba spre Caucaz, Imperiul Bizantin a reusit sa supravietuiasca, si odata cu el, civilizatia crestina. Ţara khazarilor - cu populatie de origine turca - ocupa o pozitie strategica cheie la poarta dintre Marea Neagra si Marea Caspica unde se înfruntau marile puteri orientale. Ea servea drept tampon care sa ocroteasca Bizantul de invaziile triburilor barbare din stepele nordice: bulgari, maghiari, pecenegi, vikingi (rusi) si în acelasi timp, armatele khazarilor au stavilit ofensiva araba împiedicând cucerirea Europei orientale de catre musulmani. Date fiind împrejurarile, nu ne poate surprinde faptul ca în 732 - dupa o victorie a khazarilor împotriva arabilor - viitorul împarat Constantin V s-a casatorit cu o printesa khazara. Fiul lor, ajuns împarat a fost cunoscut sub numele de Leon Khazarul.

Dar cine erau acesti khazari remarcabili atât prin realizarile lor, cât mai ales prin convertirea la mozaism? Descrierile care au ajuns pâna în zilele noastre sunt destul de putine si provin adesea din surse ostile. O cronica georgiana îi identifica pe khazari cu armiile lui Gog si Magog. Originea numelui "khazar" au facut subiectul a numeroase speculatii: foarte probabil, cuvântul provine de la radacina turceasca gaz a rataci" si înseamna pur si simplu "nomad". Derivate ale numelui "khazar" par a fi cuvintele "cazac" si "husar", ambele însemnând calaret; de asemenea cuvântul german "ketzer", care înseamna evreu. Daca aceste interpretari sunt corecte, ele par sa demonstreze o data în plus importanta acestui popor.

Câteva cronici persane si arabe ne ofera date interesante despre khazari. De pilda, Yakubi, istoric arab din secolul al IX-lea traseaza obârsia khazarilor pâna la Iafet, al treilea fiu al lui Noe. Una dintre primele referiri la khazari se afla într-o cronica siriana datând de la mijlocul secolului al VI-lea. Alt izvor arata ca ei fusesera în centrul cu un veac înainte, fiind legati de huni. În anul 448, împaratul bizantin Teodosie II a trimis la Attila o solie în care se afla si oratului Priscus. Acesta, pe lânga informatiile pretioase privind obiceiurile si datinile hunilor, a transmis si anecdote despre un popor supus de huni pe care îi numeste akatiri - foarte aproape de ak-khazari (khazarii albi). Priscus ne spune ca Împaratul bizantin a încercat sa atraga de partea lui acest neam razboinic, dar lacomul sef khazar nemultumit de banii oferiti a preferat alianta cu hunii. Cronica lui Priscus confirma ideea aparitiei khazarilor pe scena europeana pe la mijlocul secolului al V-lea ca popor dominat de huni.

Odata cu prabusirea Imperiului hunilor, dupa moartea lui Attila, khazarii scapati de sub dominatie, au invadat regiunile transcaucaziene ale Gruziei si Armeniei astfel ca în cea de-a doua jumatate a secolului al VI-lea, au devenit forta dominanta printre triburile de la nord de Caucaz pe care le-au supus rând pe rând. Cea mai puternica rezistenta au opus-o bulgarii, dar cum si ei au fost înfrânti: o parte dintre bulgari au migrat pe teritoriul Bulgariei de azi iar altii s-au deplasat spre nord-est si au ramas sub suzeranitatea khazarilor. Dar înainte de toate acestea, khazarii au fost dominati timp de un secol de o putere efemera: regatul turcut. De la acestia, khazarii au adoptat titlul conducatorului lor, cel de "Kagan". De fapt, organizarea politica a khazarilor se aseamana cu cea a japonezilor din perioada shogunilor: Regele khazarilor poarta titlul de "Mare Khagan", dar puterea efectiva este detinuta de loctiitorul acestuia, numit "Kagan Bek". De la bun început, imperiul khazar a fost constituit dintr-un mozaic etnic eterogen - khazarii propriu-zisi fiind probabil o minoritate.

În anul 626, Împaratul Heraclie a încheiat prima alianta cu khazarii, pregatindu-si campania împotriva Persiei. Khazarii i-au furnizat acestuia 40000 de calareti. În schimb, fiica Împaratului a fost promisa spre casatorie Kaganului Ziebel, casatorie care totusi nu a mai avut loc din cauza mortii regelui khazar. La 20 de ani dupa Hegira, care a avut loc în anul 622, musulmanii cucerisera deja Persia, Siria, Mesopotamia, Egiptul si asaltau Imperiul bizantin în chiar inima sa. Între anii 642 si 652, arabii au facut incursiuni puternice în Khazaria, fiind respinsi de fiecare data; ultima oara în 652, într-o mare batalie în care au pierit peste 4000 de arabi. Urmatorii 30 - 40 de ani a fost o perioada de liniste. De mai multe ori (în anii 669, 673-678, 717-718) arabii au asediat Constantinopolul pe mare si pe uscat. Daca ar fi reusit sa împresoare orasul venind si din nord, soarta acestuia ar fi fost pecetluita. Între timp, khazarii si-au întarit puterea înspre Ucraina de azi. Razboaiele arabo - khazare s-au reluat cu incursiuni de ambele parti.

Evenimentul cel mai important în istoria khazarilor, care a avut consecintele cele mai importante în viitor, a fost cel al convertirii acestora la mozaism în anul 740. Care a fost motivatia acestui eveniment unic? Daca rationam din punctul de vedere al politicii puterii, lucrurile par sa se clarifice. La începutul secolului al VII-lea lumea era polarizata între cele doua puteri ce reprezentau crestinismul si islamismul: Imperiul Bizantin si Califatul arab. Imperiul khazar reprezenta o "a treia forta" care se dovedise pe potriva celorlalte doua, atât ca adversar cât si ca aliat - dar el nu-si putea pastra independenta daca accepta fie crestinismul fie islamismul. Prima alegere l-ar fi subordonat automat Imperiului Bizantin iar cea de-a doua califului de la Bagdad. Atât bizantinii cât si arabii facusera eforturi pentru convertirea khazarilor, dar fara succes. În acelasi timp, khazarii învatasera ca religia lor initiala (de tip animist) era primitiva în comparatie cu marile religii monoteiste, dar si incapabila sa ofere conducatorilor autoritatea spirituala si juridica de care se bucurau împaratul si Califul. Ce alta solutie ar fi putut fi mai logica decât sa îmbratiseze un al treilea crez, care în plus reprezenta temelia venerabila a crestinismului si islamismului? E totusi absurd sa ne închipuim ca acesti oameni au adoptat peste noapte o religie ale carei dogme nu le erau cunoscute. În realitate, khazarii îi cunosteau bine datorita unui aflux de cel putin un secol de emigranti veniti din Bizant, în urma persecutiilor religioase. La momentul convertirii, în Khazaria exista deja o comunitate evreiasca importanta.

Împrejurarile care au condus la convertire sunt învaluite în ceata, dar principalele izvoare arabe si ebraice au câteva elemente comune fundamentale. Într-o lucrare a cronicarului arab Masudi se spune ca în vremea lui Harun al Rasid, împaratul bizantin i-a silit pe evrei sa emigreze; acesti evrei au sosit în tara khazarilor unde au gasit "un neam inteligent dar neînvatat caruia i-au oferit religia lor. Localnicii au socotit-o mai buna si au acceptat-o". A doua relatare se afla în "Cartea regatelor si drumurilor" de Al-Bakri (secolul XI). Cronicarul arab povesteste astfel: Regele khazarilor, care fusese pagân, îmbratisase crestinismul (de fapt, khazarii adoptasera formal si pentru o scurta perioada 737-740 islamismul în urma unei înfrângeri din partea arabilor; autorul arab a vrut sa-si menajeze cititorii).

Apoi, si-a dat seama ca e fals si a vorbit cu dregatorii sai. Acestia i-au spus ca cei care sunt stapâni pe cartile sfinte sunt trei. Aduna-i laolalta, cere-le sa-si apere credinta, si apoi urmeaza-l pe acela care se va dovedi stapân pe adevar. Regele a trimis la crestini dupa un preot. La rege se afla un evreu, priceput la vorba, care i-a pus întrebari preotului: "Ce zici de Moise si de Tora care i-a fost dezvaluita?" si preotul a spus ca "Moise e un prooroc si Tora graieste adevarul". Atunci evreul a spus: "Omul acesta a marturisit adevarul crezului meu". Iar regele l-a întrebat pe preot în ce crede si acesta a spus: "Eu zic sa Iisus Hristos este fiul Mariei, este Cuvântul si a dezvaluit tainele în numele lui Dumnezeu. si atunci evreul a spus regelui: "Omul acesta propovaduieste o dogma pe care n-o cunosc, dar încuviinteaza spusele mele". Preotul nu a mai avut ce replica. Atunci regele a trimis si dupa un musulman, dar evreul a naimit pe cineva sa-l otraveasca. Astfel evreul a reusit sa-l câstige la credinta lui pe rege. (Fara îndoiala, istoricii arabi au vrut sa îndulceasca amarul. Daca învatatul musulman ar fi participat la dezbatere, ar fi cazut în aceiasi capcana ca episcopul crestin, întrucât ambii acceptau adevarul Vechiului Testament.)

Principalul izvor evreiesc consta în asa-zisa "corespondenta khazara". E vorba de un schimb de scrisori, în ebraica, între Hasdai Ibn Saprut, evreul care era prim-ministrul Califatului Cordobei, si Iosif, regele khazarilor. Autenticitatea acestei corespondente a format obiectul unei controverse, dar acum e acceptata de majoritatea istoricilor. Schimbul de scrisori a avut loc cândva între anii 954 si 961. Hasdai a auzit mai întâi de existenta unui regat evreiesc independent de la niste negustori din Persia, dar initial nu i-a crezut. Ulterior, bizantinii i-au confirmat relatarea negustorilor, adaugând numeroase amanunte si date referitoare la Regatul khazarilor si la regele de atunci - Iosif. Drept care Hasdai s-a hotarât sa trimita soli cu o scrisoare la Iosif. Scrisoare continea întrebari referitoare la organizarea statului khazar precum si întrebarea "caruia dintre cele 12 triburi în apartine poporul khazar?"

În raspunsul primit de la regele khazar, acesta ofera o relatare amanuntita a convertirii - poate chiar legendara, caci trecusera deja 2 secole de la aceasta. Regele Iosif vorbeste de stramosul sau Bulan, caruia i-a aparut în vis un înger care l-a îndemnat sa se închine la singurul Dumnezeu adevarat. De asemenea, îngerul îi cere sa cladeasca un lacas de închinaciune în care sa poate salaslui Atotputernicul, sfatuind-ul sa atace Armenia pentru a face rost de aurul si argintul necesar. Dupa aceste fapte de arme (invadarea Armeniei) faima regelui s-a raspândit în toate tarile. Împaratul bizantin si califul musulmanilor au trimis solii cu daruri de pret si cu oameni învatati care sa-l faca sa treaca la credinta lor. Dar regele Bulan a trimis si dupa un evreu învatat si i-a pus laolalta pe acestia sa-si apere credintele lor. Iata dar înca o data o masa rotunda a clericilor - cu diferenta ca musulmanul nu a fost otravit pe drum. Tiparul dezbaterii este acelasi: dupa discutii lungi si inutile, regele amâna întâlnirea cu trei zile, apoi îi cheama pe oponenti separat. Îl întreaba pe crestin care dintre celelalte doua religii sunt mai aproape de adevar, iar acesta spune ca cea a evreilor. Din partea musulmanului primeste acelasi raspuns.

Din raspunsul regelui Iosif mai aflam si o genealogie a poporului sau. Desi se dovedeste a fi un nationalist evreu feroce, el nu pretinde - ceea ce ar fi fost imposibil sa sustina - ca neamul sau ar fi de origine semitica. El îi urmareste ascendenta nu pâna la Sem ci pâna la Iafet, al treilea fiu al lui Noe, sau mai precis pâna la stranepotul lui Iafet, Togarma - pe care îl considera stramosul tuturor triburilor turcice. Iosif afirma ca Togarma a avut zece fii, iar numele acestora corespund triburilor: uiguri, durstusi, avari, huni, vasilieni, tarniaci, khazari, zagoreni, bulgari, sabiri (câteva dintre popoarele stepelor). Trasatura caracteristica a acestei genealogii o constituie amestecarea Genezei cu traditia tribala turcica. Tot din scrisoarea regelui Iosif, putem trage concluzia ca iudaizarea khazarilor s-a facut în mai multe etape: initial, acestia au adoptat o forma primitiva de iudaism, întemeiata numai pe Biblie si excluzând Talmudul, pentru ca peste vreo doua generatii sa accepte iudaismul talmudic. Dealtfel, karaitii - o secta iudaica care nu accepta Talmudul - a supravietuit în Khazaria pâna în vremurile moderne.

Dupa o perioada de liniste si înflorire, asupra khazarilor s-a dezlantuit un nou pericol: vikingii - varegii. Acesti navigatori îndrazneti înaintau spre sud pe mare si pe râuri, purtând razboaie de prada. Timp de peste un secol si jumatate, acordurile comerciale si razboiale au alternat. Foarte încet, scandinavii si-au schimbat caracterul, slavizându-se prin amestecul cu supusii si vasalii lor si adoptând în cele din urma credinta crestin-ortodoxa. La sfârsitul secolului al X-lea s-a format astfel poporul rus. Dealtfel, khazarii au exercitat o oarecare influenta asupra varegilor. Acest lucru ni-l arata si faptul ca primii conducatori varegi de la Novgorod au adoptat titlul de "kagan". Totodata, în orasul khazar Itil exista o colonie importanta de varegi, în timp ce în Kiev era si o comunitate de evrei khazari. În ce priveste orasul Kiev, acesta a fost initial sub suzeranitate khazara, dar a trecut mai apoi în stapânirea varegilor. Kievul avea sa devina leaganul primului stat al rusilor.

Un alt popor cu care khazarii au avut legaturi strânse au fost maghiarii. Acestia au fost aliatii khazarilor înca de la aparitia Imperiului khazar. Maghiarii - stabiliti pe Don - au avut rolul de a-i ajuta pe khazari sa stavileasca înaintarea varegilor spre sud-est. Relatiile dintre khazari si maghiari s-au strâns tot mai mult: în primul rând, khazarii le-au dat un rege care a întemeiat prima dinastie maghiara, în al doilea rând, mai multe triburi khazare - revoltate împotriva conducatorilor - s-au unit cu maghiarii, transformându-le astfel caracterul etnic. În secolul X, în Ungaria se vorbeau înca atât maghiara cât si khazara. Dealtfel, limba maghiara a preluat numeroase cuvinte de origine khazara. si dupa stabilirea maghiarilor în Panonia, legaturile cu Khazaria au continuat, multi evrei khazari fiind primiti în Ungaria.

Odata cu cresterea puterii rusesti, si mai ales dupa convertirea rusilor la crestinism, legaturile dintre Constantinopol si Khazaria s-au deteriorat. Simptomatica pentru aceasta atitudine a fost predarea Chersonului catre rusi. În anul 965, khazarii au suferit o înfrângere grava din partea rusilor, pierzându-si imperiul. Totusi ei si-au pastrat independenta - dar în niste granite mai restrânse - si credinta. Jertfirea aliantei cu khazarii s-a dovedit în cele din urma a fi un act de miopie politica pentru Bizant. Khazarii izbutisera sa tina piept valurilor de navalitori turci si arabi, protejând astfel Imperiul Bizantin. Rusii însa nu reprezentau însa un pericol pentru razboinicii nomazi ai stepelor. Dealtfel, ca urmare a presiunilor nomazilor, centrele puterii rusesti s-au deplasat spre nord iar Kievul a intrat într-un declin rapid. În vidul de putere creat, au navalit popoarele turcice, care s-au instalat în Anatolia, dupa marea batalie de la Manzikert.

Este interesant sa vedem cu erau receptati khazarii de catre popoarele cu care s-au învecinat. În Cronica ruseasca se vorbeste despre "tara evreilor" care înfruntau armatele cnejilor rusi. Se vorbeste de asemenea despre un evreu urias care a venit cu o armata pâna în stepele Ţetar sub muntele Sorocin (nu se stie locul acestor toponime) si numai vitejia generalului Vladimir i-a salvat pe rusi. De asemenea, printre evreii occidentali circulau povesti privind un regat al "evreilor rosii", numiti astfel probabil din pricina pigmentatiei usor mongole a multor khazari. Un alt fragment de folclor semilegendar l-a inspirat pe Benjamin Disraeli (politician si romancier englez) sa scrie un roman istoric "Uimitoarea poveste a lui Alroy". În secolul al-XII-lea s-a nascut în Khazaria o miscare mesianica ce si-a propus sa înceapa o "cruciada" evreiasca pentru cucerirea Palestinei. Initiatorul miscarii erau un evreu khazar pe nume Solomon ben Duji (sau Ruhi sau Roy). Acesta a trimis scrisori tuturor evreilor din tarile înconjuratoare spunând ca a sosit timpul ca Dumnezeu sa-i adune la Ierusalim.

Peste 20 de ani, fiul lui Solomon ben Duji, pe nume Menahem si-a luat porecla David al-Roy si titlul de Mesia. El a reusit sa adune o armata considerabila - în care grosul îl constituia evrei khazari - si a izbutit sa ocupe o fortareata lânga Mosul. De aici spera sa-si conduca armata spre Ţara Sfânta. David a stârnit numeroase valuri, dar ierarhia rabinica din Bagdad a manifestat ostilitate fata de miscarea lui. David al-Roy a fost asasinat, iar miscarea lui s-a destramat curând. Conform unei teorii recente, steaua lui David - simbolul statului Israel - a început sa fie un simbol national de la cruciada lui David al-Roy.

La mijlocul secolului al XIII-lea, regatul khazar a cazut victima marii invazii mongole declansata de Ginghis Han. Chiar si atunci, a rezistat cu îndârjire pâna ce s-au predat toti vecinii sai. Dar atât înainte cât si dupa ridicarea mongolilor, khazarii au trimis multe lastare si ramificatii în tarile slave nesubjugate, contribuind astfel la faurirea marilor centre evreiesti din Europa rasariteana - si mai apoi Occidentala. Am amintit deja despre diaspora khazara din Ungaria. Cronicarul bizantin Ioan Cinnamus vorbeste de trupe evreiesti din cadrul armatei ungare, în anul 1154. Dealtfel, initial Ungaria era bilingva iar sistemul de conducere era inspirat din dualismul monarhic al khazarilor: tara era condusa de un rege si de un "gyula", comandant al armatei. Acest sistem a durat pâna la sfârsitul secolului al X-lea când regele stefan a adoptat religia catolica si l-a învins pe un "gyula" razvratit care, evreu fiind, nu vroia sa se crestineze. Acest episod a pus capat dualismului monarhiei dar nu si influentei comunitatii khazaro-evreiesti din Ungaria. Mult timp dupa crestinare, evreii detineau functii importante în regatul ungar. Pe lânga ocupatia mongola, ciuma neagra a grabit migratia khazarilor spre vest. Dupa cum am amintit, în Kiev a existat o comunitate khazara. În Ucraina si Polonia sunt numeroase toponime derivate de la "khazar" sau de la "jid" (evreu) - Jidovo, Kozarzewek, Kozara, Kozarzow, Jidovska etc. Toponime asemanatoare se gasesc si în Muntii Carpati si Tatra precum si în Austria. În timp ce majoritatea evreilor khazari au emigrat spre apus, unele grupuri au ramas acolo unde erau, în Crimeea si Caucaz, formând enclave evreiesti ce au supravietuit pâna în epoca moderna.

Foarte multi dintre khazari au emigrat în Polonia si Lituania, la începutul existentei lor. Aceasta politica a fost generata de atitudinea occidentala a conducatorilor polonezi care doreau sa-si modernizeze tara (în afara de evrei, au fost acceptati foarte multi emigranti germani). În Carta acordata de Boleslav în 1264, evreii aveau dreptul sa-si tina propriile scoli, sinagogi si judecatorii; puteau detine proprietati funciare si de practica orice comert doreau. În timpul domniei regelui stefan Bathori (1575-1586), evreii aveau dreptul la un parlament propriu si de a percepe impozite de la coreligionarii lor.

Pentru a întelege importanta comunitatii khazaro-evreiasca din Polonia si situatia ei privilegiata, urmatorul fapt este concludent: În a doua jumatate a secolului al XIII. papa Clement IV adreseaza o enclicla unui print polonez în care deplânge faptul ca în mai multe orase poloneze sunt numeroase sinagogi, unele mai înalte decât bisericile, mai maiestuoase si mai frumos împodobite. În legatura cu numarul evreilor, istoricii moderni apreciaza ca acestia erau circa 500.000 în Regatul polono-lituanian, la mijlocul secolului al XVII-lea. Conform enciclopediei iudaice, în acelasi timp, numarul total al evreilor de pe glob nu atingea decât un milion. Aceste date par sa indice ca în cursul evului mediu, majoritatea credinciosilor mozaici erau khazari. Acestia au constituit baza comunitatilor ebraice din Rusia, Polonia, Lituania, Ungaria, România, unde au întemeiat acea comunitate evreiasca care a devenit majoritatea dominanta a evreimii mondiale de azi. Chiar daca aceste comunitati au primit emigranti si din alte regiuni, elementul khazar a ramas majoritar. Aceasta teorie, sprijinita de dovezi puternice, ar merita o discutie mai serioasa. Din pacate, ea este omisa - fie din nestiinta, fie dintr-un anumit orgoliu "semitic".

Multi istorici au încercat sa subestimeze contributia khazarilor la istoria evreiasca, considerând ca evreii din Europa de Est au imigrat la un moment dat din Occident. Spre sfârsitul primului mileniu, cele mai însemnate asezari evreiesti erau în Spania maura (evreii sefarzi, care, dupa cum am vazut erau tratati cu toleranta de catre mauri) Franta si Renania. Unele comunitati existau înca de pe vremea romanilor. Ba chiar un grup de evrei a trecut în Anglia, fiind invitati de Wilhelm Cuceritorul care avea nevoie de capitalul lor (în 1290 urmau sa fie expulzati). În toate aceste cazuri (exceptând Spania) este vorba de comunitati relativ mici ca numar, care în plus au fost decimate în urma persecutiilor religoase. Conceptia traditionala privind emigratia evreilor germani spre Polonia este o simpla legenda - sau mai bine zis o ipoteza ad-hoc inventata de cei care nu cunosteau istoria khazara. Nu exista nici un fel de dovezi privind un asemenea exod. De fapt, spre sfârsitul secolului al XIV-lea, practic nu mai existau evrei în Franta si Germania (în orice caz, un numar infim).

Evreii care au întemeiat comunitatile moderne din Anglia, Franta si Olanda erau de alta origine: evrei sefarzi siliti sa fuga din Spania în urma persecutiilor religioase de dupa reconquista. Alte dovezi împotriva presupusei origini germane a evreimii rasaritene le ofera structura idisului, limbajul popular al maselor evreiesti. Idisul e un amestec curios de ebraica, germana medievala si elemente slavone si se scrie cu litere ebraice. La prima vedere, cantitatea mare de împrumuturi germane din idis pare sa contrazica teza privind originea khazara a evreimii rasaritene. Dar lucrurile stau tocmai dimpotriva. În primul rând, nici o componenta lingvistica provenind din Germania apuseana nu se gaseste în idis. Componenta germana care a intrat în idis este de origine germana rasariteana. Sa ne amintim de puternica prezenta a emigrantilor germani în Polonia si lucrurile se vor clarifica. Numai germanii erau mai influenti decât evreii din punct de vedere economic si cultural. Nu e greu de înteles de ce imigrantii khazari au fost siliti sa învete nemteste daca vroiau sa razbata în viata: limba germana era o necesitate fundamentala în orice contact cu orasele.

O explicatie complementara e si imigratia redusa a unor elemente evreiesti din Germania, dar care prin superioritatea lor culturala, au avut o influen ta importanta asupra coreligionarilor lor din rasarit. Caracteristic e si faptul ca singura sectiune a evreilor khazari care nu au acceptat idisul a fost secta karaitilor - dar aceasta era doar exceptia, nu regula.

În concluzie. Evreii din prezent se împart în doua categorii: sefarzi si askenazi. Sefarzii descind din evreii care traisera în antichitate în Spania pâna când au fost expulzati de acolo si s-au instalat în tarile mediteraneene si mai putin în Occident. Ei vorbeau un dialect hispano-ebraic, numit "ladino" si si-au pastrat propriile traditii si mituri. Numarul lor este estimat la circa 500000. În acelasi timp, evreii askenazi - de origine khazara - numara circa 11 milioane. (Ca un amanunt picant, sa pomenim faptul ca Askenaz se numea un frate al lui Togarma pe care, dupa cum spunea Iosif al khazarilor, acestia îl revendicau drept stramosul lor.) Termenul de "antisemitism" este asadar fara noima, consituind o conceptie falsa împartasita atât de evrei, cât si de cei care i-au persecutat.

Povestea imperiului khazar, prezentata mai sus, începe sa apara ca "cea mai crunta farsa pe care a pus-o la cale istoria" (Arthur Koestler).

Referinta: "Al treisprezecelea trib: khazarii", Arthur Koestler, editura Antet.