Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































MODERNIZAREA ECONOMICA, SOCIALA SI POLITICA A ROMANIEI IN PERIOADA 1848 - 1914

istorie


MODERNIZAREA ECONOMICĂ, SOCIALĂ sI POLITICĂ A ROMĀNIEI ĪN PERIOADA 1848 - 1914

            Aceasta este o perioada de acumulari si de transformari calitative īn plan economic-social, de adānci prefaceri politico-institutionale si de achizitii hotarātoare īn viata nationala. Esenta acestor prefaceri sta sub semnul modernizarii societatii romānesti, al formarii civilizatiei romāne moderne.



            Cele mai importante evenimente istorice care marcheaza aceasta perioada sunt :

-         īn 1859 s-a īnfaptuit Unirea Ţarii Romānesti cu Moldova si s-a creat staul modern romān ;

-         īn perioada 1877 - 1878 se cucereste si se proclama independenta prin participarea la razboiul ruso-turc din Balcani ;

Īnca din perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859 - 1866), sistemul politic functiona pe temeiul separarii puterilor īn stat. Epoca ulterioara este aproape īn īntregime acoperita de domnia regelui Carol I (1866 - 1914). Romānia a functionat īn aceasta perioada ca o monarhie constitutionala.

Societatea romāneasca se caracteriza printr-o puternica ruptura īntre minoritatea bogata si populatia satelor si comunitatilor rurale. Ponderea principala īn viata politica o detinea mosierimea din rāndul careia proveneau majoritatea deputatilor, senatorilor, functionarilor superiori,  membrilor cabinetelor ministeriale. Partidele politice care dominau viata politica a tarii erau partidul liberal (1875) si partidul conservator (1880).

Prefaceri agrare si evolutia productiei agricole

            Anul 1848 a propulsat problema agrara īn prim-planul transformarilor sociale īn toate teritoriile locuite de romāni, iar crearea statului national modern romān (1859) a repus la ordinea zilei cu o noua acuitate īnfaptuirea reformei agrare. Astfel, īn 1864 a fost promulgata Legea Rurala de catre  primul ministru, Mihail Kogalniceanu.

            Prin reforma au fost eliberate īn Ţara Romāneasca si Moldova  peste 500.000 de familii taranesti si au fost īmpropietarite cu terenuri provenite din posesiunile statului.  Aceleasi principii directoare au avut si reformele agrare din Transilvania, Bucovina si Basarabia.

Reformele agrare au deschis calea patrunderii si consolidarii relatiilor capitaliste īn agricultura. Semnul distinctiv al acestui tip de gospodarie este caracterul ei lucrativ, posibilitatea de a produce peste necesitatile de consum. Ca randament, forme de organizare a productiei si rentabilitate sistemul agrar romānesc se mentine īnsa la un nivel scazut fata de standardele europene.

Īn aceasta perioada devin caracteristice agriculturii trei procese:

a)      diferentierea taranimii - a fost un proces socio-economic care semnifica scindarea taranimii īn paturi sociale cu interese deosebite;

Dintre factorii care au adīncit diferentierea taranimii, cei mai importanti au fost:

·        politica agrara a statului, constānd īn punerea īn vīnzare a mosiilor statului prin legi speciale, de care au beneficiat mai ales categoriile mai īnstarite ale taranimii si chiar mosierimea;

·        politica de credit care se refera la inaccesibilitatea creditelor ieftine, pentru masele de tarani obligate a face apel la camatari care percepeau dobīnzi ruinatoare;

·        criza agrara din 1873-1895 determinata de patrunderea masiva de cereale ieftine din SUA (si chiar Rusia s 848g64i i India) pe piata Europei Occidentale concretizata prin scaderea preturilor agricole. Īn contextul unor asemenea preturi, cerealele romānesti au avut dificultati de desfacere, creāndu-se stocuri;

·        modul de fixare a impozitelor dezavantaja net taranimea saraca si mijlocasa.

Din punct de vedere al veniturilor taranesti, ele exprimau clar atīt pauperizarea masiva a taranimii cīt si contradictia predominanta antagonista dintre taranime luata īn ansamblu si mosierime. Astfel, pentru cumpararea de animale, cheltuielile unei familii de tarani īnstariti erau de 6 ori mai mari decīt ale unei familii de tarani saraci. Semnificativ este si faptul ca venitul mediu al unei familii taranesti era de 94 de lei pe an, pe cīnd cel al unei familii de mosieri era de 40.278 lei pe an.

b)       transformarea treptata a marii proprietati funciare catre o gospodarie de tip capitalist;

Transformarea marii proprietati funciare īntr-o gospodarie de tip capitalist se īngreuna īn mod obligatoriu dupa emanciparea sociala a īmproprietaririi taranimii. Transformarea spre o forma de exploatare si organizare capitalista de tip ferma s-a desfasurat treptat, lent. Lipsa de capital, ca si lipsa de vointa de modernizare capitalista din partea majoritatii marilor proprietari, lipsa unui disponibil de forta de munca libera, care sa fie angajata ca muncitori salariati, precum si faptul ca majoritatea inventarului agricol apartinea taranimii, s-au constituit īn tot atīti factori care au determinat aceasta trecere treptata. Ca urmare, īn relatiile agrare se īntīlnesc doua sisteme: cele semi-feudale si cele pur capitaliste. Pīna la īnceputul secolului al XX-lea, sistemul de relatii semi-feudale a fost dominant, desi relatiile capitaliste de titularizare a fortei de munca salariate au fost si ele prezente. Permanentizarea sistemului de relatii semi-feudale are ca o baza obiectiva insuficienta pamīntului primit de tarani prin reformele agrare. Ca urmare, s-a mentinut dependenta economica īntre mica si marea proprietate. Trebuie subliniat ca aceasta dependenta era, īntr-un fel, reciproca. Pe de o parte, taranii aveau nevoie de pamīnt suplimentar, iar pe de alta parte mosierii aveau nevoie de forta de munca si inventarul agricol taranesti.

Īn acest fel se īncheie o relatie mosier-taran, care se face pe baza unui contract, cunoscut sub numele de īnvoieli agricole. Este o relatie burgheza, desigur, dar prin ea taranul se angaja sa puna īn valoare mosia cu propriul sau inventar agricol. Ori, tocmai acesta este elementul care, amintind de renta feudala īn munca (claca) face ca sa avem de a face cu o relatie semi-feudala. Ţaranul obtinea īn arenda sa sau īn dijma un lot suplimentar de pamīnt, pe care se obliga sa-l plateasca fie īn bani, fie īn produse, fie īn munca. Avem de a face cu un sistem de dijma, care concentreaza relatiile semi-feudale. Īn aceasta perioada tendinta a fost permanent o crestere a dijmei. Astfel, dijma īn bani a crescut, ajungīnd la 50-60 lei pe ha, uneori chiar si mai mult, la īnceputul sec. al XX-lea. Dijma īn produse reprezenta 50% din recolta suprafetei arendate, iar dijma īn munca, forma cea mai grava de exploatare, consta īn obligatia de a munci un lot echivalent ca suprafata cu cel arendat. Īn ambele aceste ultime cazuri se aplicau si obligatii suplimentare (transporturi, munci gratuite, daruri etc. facute mosierului). S-a estimat ca valoarea acestor suprasarcini se ridica pīna la 75% din recolta.

Muncitorul agricol avea o situatie mai "buna" decīt a taranului care lua pamīnt īn dijma, mai ales taranii saraci. Munca salariata īnsa mai mult un caracter sezonier, nepermanent. Īn unele zone (Transilvania si Bucovina) utilizarea muncii salariate a fost destul de raspīndita.

Tot īn aceasta perioada capata proportii impresionante fenomenul marii arendasii. Īntre 50 si 75% din totalul pamīntului mosieresc era astfel arendat unor mari arendasi. Pentru asigurarea unui profit cīt mai mare de monopol, se formeaza asociatii de arendasi, trusturi de arendasi, care au ajuns sa detina suprafete impresionante. Cel mai cunoscut este cel al lui Fischer, cu 250.000 ha arendate īn Moldova.

Dupa īnfrīngerea rascoalelor taranesti, guvernele au fost obligate sa adopte masuri menite a linisti pe tarani. Astfel, īntre 1907 si 1912 s-a adoptat o legislatie agrara vizīnd acest scop. Chiar īn decembrie 1907 s-a adoptat legea īnvoielilor agricole, prin care a fost desfiintata dijma īn munca, legea stabilind si un nivel minimal al salariului agricol si unul maximal al arenzii. Dar īn practica nici una dintre prevederi nu a functionat īn favoarea taranimii.

Īn anul urmator (1908) se adopta o lege īmpotriva trusturilor de arendasi, fixīndu-li-se o suprafata maxima de 4.000 ha, dar mentinīndu-se contractele deja existente. Tot īn acest an se īnfiinteaza o institutie speciala, Casa Rurala, menita a sprijini cumpararile de pamīnt de catre tarani, dar si aceasta, īn practica, nu a dat rezultatele scontate, favorizīnd mai ales taranimea īnstarita.

c)      accentuarea caracterului comercial al agriculturii



Dezvoltarea caracterului comercial al agriculturii īnceputa īnca din primele decenii ale sec. al XIX-lea, capata acum caracterul unei trasaturi distincte. Cresterea productiei agricole, bazata mai ales pe cresterea suprafetelor cultivate, reprezinta un indicator esential al acestei evolutii. Se īnregistreaza chiar o crestere mai rapida a suprafetelor cultivate cu plante industriale, decīt a celor cu cereale, dar fara sa modifice caracterul cerealier, ramas net dominant (porumbul si grīul dadeau 76,5% din productia agricola). Cresterea suprafetelor cultivate cu plante industriale a fost determinata de dezvoltarea unui sector industrial de prelucrare (industria alimentara etc.). Caracterul predominant comercial al agriculturii este deplin ilustrat si de constructia de silozuri (1888) care deserveau mai ales exportul de cereale. Toate acestea, ca si specializarea pe regiuni agricole, arata clar ca productia agricola era diferit orientata spre piata interna si externa.

            Progresele cele mai īnsemnate s-au realizat īn cultura grāului, practicata prin excelenta pe marea proprietate ; īn schimb la porumb sporurile sunt foarte mici. Aceasta este o situatie inversa fata de tarile central-vest europene sau S.U.A.

            Principalul bazin agrar al tarii a devenit Cāmpia Romāna, care dadea 60% din productia de grāu si aproape 40% din cea de porumb.

            Conditia zootehniei ramāne precara, avānd loc nu numai o severa scadere relativa a septelului, dar si o depreciere calitativa, ceea ce a facut sa scada pretul animalelor pe piata externa mult sub media pretului practicat īn unele tari europene. si īn Transilvania avutia animaliera a provinciei a īnregistrat un relativ declin, fara sa aiba o curba descendenta atāt de pronuntata ca īn Muntenia si Moldova.

            Caracteristicile de baza ale dezvoltarii industriei

            Perioada 1848 - 1914 a constituit, din punctul de vedere al dezvoltarii economico-sociale, o perioada de modernizare si, īn acest context, de anumita dezvoltare industriala, desi, agricultura va continua sa domine viata economica a tarii atāt sub raportul populatiei ocupate, cāt si al produsului intern si al posibilitatilor de export.

            Formarea si dezvoltarea capitalului industrial īn aceasta perioada s-a produs pe caile cele mai variate :

-         angajarea unor mestesugari saraciti de catre cei īnstariti ;

-         subordonarea de catre negustori a unor mestesuguri si a unor domenii ale industriei casnice ;

-         transferarea īn activitati cu caracter industrial a numeroase capitaluri acumulate prin comert, camata, banci sau īn agricultura ;

-         transformarea de catre stat a unor īnsemnate parti din impozitele percepute de la populatie īn capital investit īn industra extractiva si prelucratoare, dar mai ales īn cai ferate ;

-         patrundere de capital strain īn industrie, banci, comert, transporturi.

Perioada studiata a īnregistrat doua etape distincte:

1. politica liberului schimb

2. politica protectionista       

Politica liberului schimb

Īn Romānia ea s-a concretizat prin īncheierea unei prime conventii comerciale cu Austro-Ungaria īn 1875 si pusa īn aplicare īn anul urmator pentru o perioada 1876 - 1886. Ceea ce a fost  grav īn cazul Romāniei a fost influenta nefasta a conventiei asupra sectorului industrial. Conform principiilor acestei conventii, patrunderea nestingherita a produselor industriale austro-ungare pe piata romāneasca a determinat o īngustare a acesteia, constituindu-se īntr-un factor de blocare a demarajului industrial. Īntreprinderi industriale create au mari dificultati īn activitatea lor, iar unele dintre ele īsi īnchid chiar portile. Īn aceste conditii se produce o reactie deosebita a burgheziei industriale, aflata īnca la īnceputurile formarii sale. Congresul de la Iasi din 1884 a cerut clar renuntarea la liberul schimb, ca fiind o politica nefavorabila intereselor romānesti. Īn aceste conditii, conventia nu mai este reīnnoita, īncheindu-se astfel etapa liberului schimb.

Politica protectionista

Anul 1886 este nu numai anul nereīnnoirii conventiei comerciale romāno-austro-ungare, cāt si al adoptarii unei politici economice protectioniste. Protectionismul era opus liberului schimb, apararea pietei interne de patrunderea marfurilor straine, constituia o conditie indispensabila prin care se putea trece la crearea unei industrii proprii.

Chiar īn anul 1886, guvernul romān adopta primul tarif general protectionist (modificat īn 1891 si 1893). El apara ramurile industriale (usoara, alimentara) care īsi aveau baza de materii prime īn tara. Acesta avut o importanta deosebita. Īn primul rīnd, a asigurat o aparare mai consecventa si completa a pietii interne, īn al doilea rānd a asigurat o baza mai echitabila, mai favorabila a intereselor romānesti, īn īncheierea unor conventii comerciale cu diferite state. De asemenea, nu este lipsit de importanta si de faptul ca taxele vamale s-au constituit īntr-o suma de venituri pentru bugetul statului.

Dupa 1900, se simte nevoia datorita diversificarii structurii industriale unei noi reglementari a regimului vamal care sa creeze un cadru si mai favorabil dezvoltarii industriei. Ca urmare, īn 1904 este adoptat un nou tarif general (pus īn aplicare dupa 1906), cunoscut sub numele de tariful Costinescu. De aceasta data, nivelul protectiei vamale este mai ridicat (10 -25% ad valoare).

La adapostul acestei masuri menite a crea o bariera vamala eficienta, au fost adoptate o serie de masuri de politica industriala menite a stimula īnfiintarea de īntreprinderi industriale.

O data cu largirea treptata a pietei, cu acumularea de capitaluri, si mai ales dupa unirea principatelor si reforma agrara din 1864, s-au īnfiintat si ateliere capitaliste de talie mare, īntemeiate pe munca manuala salariata si divizunea interna a muncii - manufacturi. Ramurile care s-au dezvoltat mai mult īn aceasta perioada au fost cele care se bazau pe materii prime agricole. La sfārsitul secolului al XIX-lea numarul manufacturilor īnregistrate din Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea era de circa 280.

Aceasta este o perioada īn care s-a dezvoltat mult industria de fabrica, fiind īnfiintate aproximativ 15 fabrici pe an īn industria alimentara, de prelucrare a lemnului, textila, a hārtiei, a prelucrarii petrolului si prelucrarii unor metale.

O data cu dezvoltarea masinismului, dimensiunile unor īntreprinderi au necesitat centralizarea de capitaluri sub forma societatilor pe actiuni ; astfel īn perioada 1867 - 1872 au fost īntemeiate 34 de societati pe actiuni.

La sfārsitul secolului XIX a crescut īntr-o masura īnsemnata numarul īntreprinderilor care se bucurau de avantajele legilor de īncurajare a industriei. Numerosi dintre īntemeietorii acestor īntreprinderi au fost negustori. Mult mai puternice decāt cele ale capitalurilor interne au fost investitiile industriale ale capitalului strain.

Cresterea neīntrerupta, cu toate limitele, discrepantele si contradictiile sale, a procesului de formare a capitalului industrial, īn conditiile trecerii la masinism si mai ales pe baza politicii protectioniste, a dus, īn toate regiunile tarii la o conturare tot mai mare a burgheziei industriale, ca parte componenta a burgheziei īn general. Acest fapt si-a gasit expresia īn sporirea rolului social si politic al acestei componente a burgheziei, ca si afirmarea ei prin impunerea unei politici protectioniste ce avea sa o serveasca si, de asemenea, īn crearea unor organisme speciale de promovare a intereselor proprii. Īn acest din urma caz este vorba īn primul rānd de crearea camerelor de comert si industrie. Īn virtutea unei dezvoltari mai rapide acestea au aparut mai īntāi īn Transilvania si Banat.

Actiunea de modernizare a transporturilor si comunicatiilor

O data cu dezvoltarea agriculturii comerciale si a industriei, transporturile si comunicatiile atāt interne, cāt si externe ale tarii au īnceput sa cunoasca o amplificare si o perfectionare continua, iar legaturile dintre regiuni s-au intensificat.

Caile ferate s-au extins rapid, fiind construite o parte prin concesiuni date capitalului strain, o parte date capitalului autohton, si multe cu capital de stat. Īn partea de sud a tarii, prima linie ferata a fost construita īntre Cernavoda si Constanta si a intrat īn functiune īn 1860.




Īn total, la 1900, pe īntinsul regiunilor romānesti reteaua de cale ferata avea cu mult peste 7000 km, iar īn 1914 depasise 8500 km.

Īn general, constructia cailor ferate s-a facut cu capital strain, dar aceasta este o caracteristica absolut generala īn toate tarile lumii, inclusiv īn cele dezvoltate. Īn 1889 statul romān a rascumparat si preluat aproape īntreaga retea de cai ferate, puse sub administratia Directiei Generale CFR. S-au facut eforturi sustinute, prin crearea unei scoli speciale, de creare a unui personal calificat, ceferistii devenind un component esential al proletariatului modern romān.

Paralel cu dezvoltarea transporturilor terestre, a īnceput si dezvoltarea navigatiei. Īn 1856, Congresul de la Paris, a proclamat libertatea de navigatie pe Dunare, neutralitatea Marii Negre si a īnfiintat Comisia Europeana a Dunarii, pentru usurarea si stimularea navigatiei pe acest fluviu. Dupa 1887 s-a ridicat problema crearii unei flote fluviale si a uneia maritime romānesti. Īn aceeasi perioada au fost luate masuri pentru reorganizarea si modernizarea porturilor dunarene Braila, Galati, Giurgiu, Turnu-Severin, Calafat. Īn acest domeniu se īnfiinteaza doua societati: Navigatia Fluviala si Serviciul Maritim Romān, īn ultimul deceniu al sec. al XIX-lea.

De asemenea, s-a produs si o modernizare a transporturilor rutiere, pietruindu-se 41.276 km sosele (1901), desi acest sector al transportului a ramas cel mai deficitar sub aspectul modernizarii.

Tot īn aceasta perioada, s-au facut primii pasi spre nasterea transportului aerian, reprezentat de Traian Vuia, Henri Coanda, Aurel Vlaicu care a construit primul avion īn 1910 īn Romānia, avion care a cunoscut īn urmatorii ani mai multe modele experimentale.

Dupa 1878 au īnceput sa se dezvolte serviciile de posta si telegraf, au fost reorganizate si modernizate postele, a crescut numarul oficiilor postale si de telegraf.

Comertul interior si exterior. Bursele de marfuri. Procesul de formare a pietei nationale

Strīns legata de dezvoltarea si modernizarea transporturilor a fost dezvoltarea si modernizarea comertului intern. Perioada dintre 1848 si primul razboi mondial a constituit o crestere īnsemnata a pietei interne si comertului interior, a legaturilor economice dintre diferite regiuni si zone, cāt si a raporturilor comerciale externe.

Se īnregistreaza un fenomen de aparitie si dezvoltare a unor noi forme de comert, atīt īn cadrul comertului cu ridicata, cīt si īn cadrul comertului cu amanuntul. Īn cadrul comertului cu ridicata se dezvolta comertul bazat pe mostre. Desi a fost mai mult legat de comertul exterior, prin organizarea de expozitii nationale comerciale (1865 - Iasi, 1873 - Bucuresti, 1904), s-a stimulat activitatea de comert īn general. O alta forma noua este reprezentata de comertul de bursa, bursele fiind īnfiintate la Galati, Braila, Constanta (1881), fiind burse cerealiere. Pe aceste baze noi se diversifica si extind instrumentele de schimb specific capitaliste (cambia, cecul, mandatul etc.), dezvoltāndu-se īn acest mod forma tipica de comert capitalist, si anume comertul pe credit. Reclama comerciala se generalizeaza inclusiv prin organe de presa cu continut specific, iar societatile anonime ca forma de organizare a activitatii comerciale au capatat o extindere tot mai mare. Īn preajma Primului Razboi Mondial au functionat 60 de societati anonime comerciale, dar cele mai multe au fost create dupa 1910.

Un loc important īn schimburile comerciale interne l-au ocupat legaturile economice dintre Romānia si Transilvania. Un rol important l-a jucat, īn acest sens, jonctiunea cailor ferate. Se produsese de fapt o anumita diviziune sociala a muncii īn teritoriile de la est si sud de Carpati, cu o predominanta agrara si Transilvania cu un sector de prelucrare mai accentuat. Multe ramuri industriale din Transilvania au depins atīt de baza de materii prime din Romānia veche cīt si de piata acesteia de desfacere. Multe īntreprinderi transilvanene īsi orientasera chiar structura productiei īn functie de specificul pietei din Romānia veche.

Īn Ţara Romāneasca si Moldova activitatea comerciala se desfasura sub forma comertului periodic īn tārguri anuale si saptamānale, sub forma ambulanta sau sub forma comertului stabil din orase. Expresie a extinderii productiei de marfuri si a importului, numarul negustorilor a crescut mult iar posibilitatile de cāstig ale negustorilor mari si mijlocii erau īnsemnate. Datorita rolului lor de centre regionale de schimb, numeroase asezari precum Tārgu-Jiu, Pitesti, Cāmpulung, Buzau, Rāmnicu-Sarat au devenit orase importante.

            Pe masura dezvoltarii comertului, a avut loc si īn acest domeniu un proces de concentrare si centralizare a capitalului. O pārghie a centralizarii capitalului comercial a fost instituirea societatilor pe actiuni.

            Īn Transilvania si Banat comertul interior a marcat, de asemenea, o crestere iar bālciurile anuale si saptamānale aveau loc īn mai toate localitatile importante.

            Pe ansamblu, trebuie spus īnsa ca desi progresase mult si acumulase multe averi, burghezia comerciala din toate provinciile era īnca mult sub nivelul de dezvoltare al celei din vestul european.

            Intrarea tot mai puternica a Romāniei pe fagasul capitalismului a determinat o continua crestere a comertului exterior, astfel ca din 1863 pāna īn 1896 acesta a sporit cu peste 200%. O  trasatura specifica a constat īn cresterea importului īntr-un ritm mai rapid decīt a exportului si, respectiv, de 4,4 ori.

Exportul. Nivelul maxim al exportului romānesc, ca dealtfel al īntregului comert exterior, este atins īn 1911. Din acest punct de vedere, Romānia s-a aflat pe locul 12 īn Europa, depasind multe tari, precum Bulgaria, Grecia, Norvegia etc. Īn schimb, ca valoare a exportului pe cap de locuitor, a ocupat locul 9 īn Europa, depasind chiar state mari ca Spania, Rusia, Italia etc. Īn exportul Romāniei predominau produsele cerealele (aproximativ 70 - 80%), lemnul, petrolul, legumele.

Importul atinge si el o valoare maxima tot īn anul 1911, īnsa a avut fluctuatii mai frecvente decīt exportul, mai ales ca tendintele de crestere si scadere ale importurilor au avut durate mai lungi. Avīnd īn vedere valoarea importului pe cap de locuitor, Romānia a ocupat aceeasi pozitie (locul 9), depasind Austro-Ungaria, Rusia etc. Din punct de vedere al structurii s-a īnregistrat o predominare a masinilor, utilajelor si echipamentelor industriale, precum si a materiilor prime si semifabricatelor solicitate de domeniul industrial. De asemenea, pīna la sfīrsitul secolului al XIX-lea, circa 50% din import a reprezentat textilele. Dupa 1900 īnsa, aceste marfuri au fost importate īntr-o proportie tot mai mica, ajungīnd la 16,07%. Oricum, si īn preajma Primului Razboi Mondial, masinile si utilajele, materiile prime, produsele textile (semifabricatele) au reprezentat circa 48% din total importuri.

Principalii parteneri comerciali ai Romāniei au fost: Austro-Ungaria, Germania, Anglia, Franta. La īnceputul secolului al XX-lea, īnsa, pe primul loc ca valoare a schimburilor comerciale s-a aflat Belgia. Īn 1911, aceasta valoare a reprezentat 292 milioane lei, dintre care aproape 200 milioane au reprezentat cereale. Belgia a realizat, de fapt, cu cerealele romānesti un puternic reexport īn celelalte tari occidentale. Balanta romāno-belgiana a fost īnsa net īn favoarea Romāniei: 292 milioane lei exportul romānesc īn Belgia, contra 28 milioane importul din Belgia. Pe ansamblul schimburilor comerciale īnsa locul principal l-a detinut Germania.

            Īn Transilvania si Banat, comertul exterior a avut de īnfruntat o situatie complicata. Transilvania era īnglobata īn uniunea vamala austriaca, prin aceasta cautāndu-se, pe de o parte, sa se rupa relatiile economice cu Ţara Romāneasca si Moldova, iar pe de alta parte sa asigure industriei austriece o piata de desfacere si o sursa ieftina de aprovizionare cu produse miniere, agricole si lemn.

            Circulatia monetara, creditul si bancile. Finantele publice

            Īn Ţara Romāneasca existau, īn aceasta perioada, 70-80 de feluri de monede, provenind din cele mai variate tari, īn timp ce leul imaginar, continua a servi drept moneda de calcul. Neavānd īnsa o existenta reala, situatia acestuia era complicata īn sensul ca de multe ori apareau confuzii iar cursul leului putea fi manevrat usor īn functie de diferite interese.

            Īncercari de a pune capat haosului monetar au fost facute de domnitorul Ghica, de A.I. Cuza, dar problema monedei nationale a fost rezolvata dupa detronarea lui Cuza īn aprilie 1867, cānd a fost promulgata legea pentru īnfiintarea unui nou sistem monetar si pentru fabricarea monedelor nationale. Potrivit ei, moneda nationala urma sa se numeasca « leu », pentru a tine seama de obisnuinta populatiei.

            Pe acest fundal s-a īnfiintat īn 1880, īn baza legii depuse de Ion C. Bratianu ca ministru de finate, Banca Nationala a Romāniei - institutul de emisiune al tarii. B.N.R. a fost īnfiintata ca institutie mixta - de stat si particulara - sub forma unei societati pe actiuni.  La 1 ianuarie 1901, statul s-a retras din calitatea de actionar la B.N.R., iar īn felul acesta a devenit banca integral particulara pāna la primul razboi mondial.

 Avīnd principiile de organizare specifice tuturor bancilor centrale, create īn secolul al XIX-lea, BNR a fost o banca mixta, īn care statul a avut o participare de 1/3 din capitalul social initial, restul fiind reprezentat de capitalul particular. Īnfiintata din initiativa burgheziei industriale, reprezentata de PNL, capitalul particular a apartinut acestei categorii de burghezii romānesti, astfel ca BNR s-a aflat sub controlul membrilor de frunte ai PNL, special īn jurul familiei Bratianu.



Atributiile BNR au fost diverse, dar cea mai importanta a fost monopolul emisiunii monetare. Īn primii ani de la functionare s-a īnregistrat o crestere accentuata a masei de bancnote puse īn circulatie, īnsa spre sfīrsitul deceniului noua BNR va lua unele masuri menite a īntari bazele circulatiei monetare. Īn 1892 rezervele de acoperire monetara au fost marite de la 30% (1880) la 40%, din care 30% au fost devize asupra pietelor Londrei si Berlinului.

Pe līnga acest rol deosebit ca banca de emisiune, BNR a jucat si rolul de banca centrala comerciala, putānd prin intermediul operatiunilor de scontare si reescontare (singura banca ce avea acest drept, sa controleze īn fapt īntregul sistem de credit romānesc).

Activitatea BNR s-a dovedit foarte rapid rentabila aducatoare de beneficii pentru actionari: dividendele primite de acestia au crescut permanent, iar cursul actiunilor BNR au crescut de asemenea de aproape 5 ori.

            Īnca din primul an de functionare B.N.R. si-a creat agentii īn mai multe orase ale tarii si a dat un impuls īnfiintarii de banci comerciale si banci speciale.

Īnfiintarea BNR a avut o importanta deosebita pentru dezvoltarea capitalista a tarii, a economiei. Īn jurul sau s-a creat un sistem bancar destul de extins din care nu a lipsit nici unul din tipurile de banci īnregistrate pe plan mondial: bancile comerciale, bancile de ipoteca, societati de asigurare, banci populare etc. De asemenea, nu trebuie pierdut din vedere si activitatea bancilor care au functionat cu capital strain, multe din ele formīndu-se īn jurul vechilor case de banca sau ca filiale a unor banci internationale.

Īn Transilvania situatia a fost īn ansamblu asemanatoare, dar au aparut unele diferente, īn sensul ca bancile cele mai puternice au apartinut capitalului austriac, german si maghiar, īn timp ce bancile romānesti, au avut o forta mai slaba, fiind mai mult de tipul bancilor populare: "Albina" - Sibiu, "Furnica" - Fagaras, "Timisana" - Timisoara, "Victoria" - Arad etc.

Īnfiintarea BNR a permis emisiunea sistematica a bancnotelor si cresterea volumului acestora īn circulatie. Monedele din aur, emise īn 1883, īncep sa dispara treptat din circulatie, ramīnīnd doar cele de valoare mica. Prima aurului (agio) fata de argint a crescut ajungīnd īn 1886 la 34,5% (raportul initial aur-argint īn cadrul bimetalismului fusese 1:15,5). Cantitatea de argint a crescut si prin dreptul de circulatie al monedelor uniunii monetare latine, la care Romānia aderase din 1868, care au fost tot din argint. Īn aceste conditii, necesitatea renuntarii la bimetalism este resimtita tot mai acut īn Romānia, desi relativ tīrziu (Germania renuntase din 1873), dar nu atīt de tīrziu ca īn SUA (1900).

Īn 1890 Guvernul romān a adoptat legea de trecere la sistemul monometalist aur, lege care va fi pusa īn aplicare īn 1892. Leul īsi pastrez numai valoarea īn aur (322,6 miligrame aur fin). Deoarece rezerva de acoperire, marita la 40%, a fost formata īn majoritate din devize, s-a trecut de fapt la sistemul etalon aur-devize, caracteristic tuturor statelor.

            Īntre bancile aflate pe teritoriul romānesc existau legaturi de colaborare.

            Īn ceea ce priveste creditul public, se practicau trei modalitati :

a)      īmprumuturile interne ale statului, contractate la particulari, altii decāt B.N.R. ;

b)      īmprumuturile facute la B.N.R. ;

c)      īmprumuturile contractate īn strainatate.

Scopul acestor īmprumuturi era : palta despagubirilor legate de emanciparea robilor si de aplicarea legilor rurale ; acoperirea unor deficite bugetare ; construirea de cai ferate ; acoperirea unor īmprumuturi contractate anterior.

Examinarea datoriei publice scoate īn evidenta cresterea ei puternica īn cursul celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea, cāt si faptul ca cea mai mare parte din ea era catre strainatate. Povara datoriei publice a dus la cresterea fiscalitatii care cadea cel mai greu pe tarani.

Patrunderea capitalului strain. Consecinte

Patrunderea capital strain īn economia romāneasca a fost favorizata atāt de particularitatile situatiei financiare a tarii, cīt si, mai ales, particularitatile si slabele rezultate ale acumularii primitive de capital.

Īn conditiile unor rezultate nesemnificative ale acumularii interne si a unei slabe initiative a capitalului particular, īn Romānia statul nu s-a putut transforma īntr-un "īnlocuitor", al acestuia, datorita tocmai situatiei dificile pe plan financiar. Sistemul financiar s-a bazat mult timp numai pe categoriile si clasele sociale cu adevarat productive: īn primul rīnd taranimea, meseriasii, comerciantii. Existenta unui puternic capital camataresc nu a modificat situatia, caci dupa cum arata cu justete K. Marx, capitalul camataresc "nu schimba modul de productie, ci se aseaza pe acesta ca un parazit si-l duce īntr-o stare jalnica". Īn fine, nici sistemul bancar nu a putut juca un rol, tocmai pentru ca el se limita la aceleasi forme camataresti de credit, forme mai moderne de institutii de credit neavīnd forta economica necesara.

Īn acelasi timp īnsa necesitatile impuse de modernizarea capitalista solicitau mari sume de bani. S-a estimat ca numai pentru a construi o retea minima de cai ferate, a īnfiinta o banca de emisiune si o institutie de credit, ar fi fost necesara suma de 1 miliard de lei.

Īn acest context era evident ca solutia care se impunea era aceea a capitalului din afara. Trebuie sa subliniem de la īnceput, o astfel de solutie a fost adoptata de toate tarile, cu exceptia celor trei state exportatoare de capital la aceasta data: Anglia, Franta si Germania, mai tīrziu. Nu faptul īn sine al utilizarii capitalului strain reprezinta un element negativ ci modul cum este utilizat, conditiile īn care capitalul strain patrunde si actioneaza. Īn majoritatea cazurilor utilizarea capitalului strain a dus la o accentuare a dependentei economice si uneori politice fata de tarile exportatoare de capital.

Patrunderea capitalului strain īn Romānia nu a fost de la īnceput un aspect de la sine īnteles. Obtinerea unui profit cīt mai mare reprezinta obiectivul principal al capitalului strain, dar obtinerea acestui profit trebuie sa fie asigurata. Ca urmare, prezenta capitalului strain a fost destul de firava pīna la sfīrsitul deceniului noua, fiind concretizata mai ales īn marfuri, sau īn prezenta diferitilor capitalisti de origine straina, īnsa īn mod individual, nesistematic.

Stabilizarea si consolidarea sistemului politic burghez īn Romānia, a creat un cadru mai favorabil pentru patrunderea capitalului strain, care īncepe sa nu mai considere ca o investitie īn Romānia era, dupa expresia bancherului francez Rotschild, "o aventura", ci o posibilitate tot mai evidenta de mari profituri.

Ca urmare, patrunderea capitalului strain s-a realizat tot mai activ si sistematic pe calea investitiilor directe. El a fost prezent īn majoritatea ramurilor industriale, dar prezenta cea mai semnificativa, a avut-o īn industria petrolului. Īn momentul īn care, prin descoperirea motorului cu explozie interna, resursele petroliere ale tarii au devenit obiectul invaziei capitalului strain. Patrunderea sa a fost favorizata si de legea minelor din 1895.

Capitalul german a avut pozitia cheie īn industria petrolului romānesc. Cea mai importanta societate petroliera "Steaua romāna" care dadea o productie reprezentīnd 29,22% din productia de petrol a Romāniei īn 1914, a fost cu capital german. Pe a doua pozitie s-a aflat capitalul anglo-olandez care creeaza societatea "Astra romāna" de fapt o filiala a marelui trust petrolier "Royal Dutch Shell". Īn fine, si capitalul american se face prezent prin crearea societatii "Romāno-Americana", fiind o filiala a trustului Standard Oil. De asemeni, au existat numeroase societati cu capital franco-belgian, italian, austro-ungar etc. Capitalul romānesc a fost prezent īn industria petrolului pe pozitia a treia, dar īntreprinderile romānesti erau mici, cu o pondere slaba atīt īn productie cīt si īn rafinare.

Pentru a sustine aceste investitii, capitalul strain a īnfiintat si o serie de banci. Realizarea lor a fost favorizata si intermediata de vechile case de banca, ele īnsele apartinīnd unor straini, desi īmpamīnteniti mai de mult timp īn tara. De exemplu, cea mai cunoscuta banca cu capital strain, Marmorosh Blank, s-a format prin intermediul casei de banca Iacob Marmorosh, fiind principalul pivot al capitalului strain īn sistemul bancar, avīnd mari interese īn industria romāneasca (fabricile Letea Bacau, Chitila, Steaua Romāna etc.). Aceasta banca a inaugurat procesul participarii capitalului bancar īn industrie.

O alta banca cu un rol important īn industria romāneasca si legata de capitalul strain (german) a fost Banca generala a Romāniei. Un alt element component al exportului de capital au fost īmprumuturile de stat. Primul īmprumut extern a fost realizat īn anul 1864 la o banca londoneza (Stern Brothers) īn valoare de 916.000 lire sterline, destinat īnzestrarii armatei, finantarii reformei agrare si a altor cheltuieli ale statului.

Perioada de la 1848 pāna la primul razboi mondial a constituit un important progres economic. Totusi, comparativ cu tarile din vestul Europei, societatea romāneasca avea o economie slab dezvoltata, predomninant agrara, cu o industrie insuficienta si un sistem bancar abia īnchegat, dependenta īntr-un īnalt grad de capitalul strain.













Document Info


Accesari: 17776
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )