Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Mircea cel Batran 1386 - 1418 Campania din Dobrogea

istorie












ALTE DOCUMENTE

DE LA CONSTANTIN LA AETIUS
Letopisetul Tarii Moldovei
HOLOCAUSTUL
RITUL SECRET AL TEMPLELOR EGIPTENE
ARMATA DACICA
Despre legendarul basilisc
RELIGIA LUI ISRAEL IN EPOCA REGILOR SI A PROFETILOR
LUMEA ROMANA SI ISTORIOGRAFIA BARBARA
PLURIPARTITISM SI RESPONSABILITATE GUVERNA¬MENTALA IN PERSPECTIVA INDEPENDENTEI DE STAT
Lucrare de seminar - Femeia in Apoftegmele parintilor egipteni

Mircea cel Batrân

1386 - 1418

Campania din Dobrogea



Ţara Româneasca (Ungrovalahia, Terra Transalpina sau Walachia, dupa cum apare în izvoarele istorice ale vremii) se constituie ca stat feudal în secolele XIII - XIV. În urma înfrângerii lui Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, de catre Basarab I, domnitorul Ţarii Românesti, în batalia de la Posada (9 -12 noiembrie 1330), Ţara Românesca este recunoscut 20520d36u 9; ca fiind un stat de sine statator. Urmasii lui Basarab I au urmarit mentinerea independentei noului stat creat, precum si continuarea actiunii de unificare a formatiunilor teritoriale locuite de români.

     Dintre acesti urmasi se distinge Mircea, numit mai târziu "cel Batrân", spre a-l deosebi de omonimii din veacul al XV-lea (un pretendent la domnia Ţarii Românesti Mircea în anul 1442 si un altul în 1481) si cei din veacul al XVI-lea (Mircea, domnitor între 1509 si 1510 si mai ales Mircea Ciobanul, 1545 - 1552, 1553 - 1554, 1558 - 1559).

     Mircea cel Batrân este fiul lui Radu I, el facând aceasta mentiune într-un act din anul 1387 "sfânt raposatul parinte al domniei mele, Io Radul voievod " si frate cu Dan I. Dintr-un hrisov datat 1391 este mentionata si mama voievodului "mama domniei mele, doamna Calinichia".

Mircea devine domnitor în 1386, dupa 23 septembrie, data aratata în "Cronica anonima bulgara" ca fiind cea a uciderii lui Dan I într-o lupta purtata la sud de Dunare, împotriva lui sisman, tarul bulgar de la Târnovo.

"Eu, Io Mircea mare voievod si domn singur stapânitor a toata tara Ungrovlahiei si al partilor de peste munti, înca si spre partile tataresti si herteg al Amlasului si Fagarasului si domn al Banatului Severinului si de amândoua partile peste toata Podunavia , înca pâna la Marea cea Mare si singur stapânitor al cetatii Dârstor.", citim înporunca adresata Tismanei la 23 noiembrie 1406.

Acest titlu reprezinta o realitate, Mircea stapânind efectiv tinuturile enumerate. Banatul de Severin l-a avut înca de la început, probabil fiind preluat de la predecesorul sau, Dan I. Pentru Ţara Fagarasului, cea dintâi mentiune este cea dintr-un act din 27 decembrie 1391, prin care întareste drepturile unor boieri munteni. Amlasul, la vest de Sibiu, includea satele românesti Cacova, Sibiel, Vale, Saliste, Gales si Amlasul. Ca detinator al acestor feude în Transilvania, voievodul este, potrivit regulilor urmate în toata Europa, vasal al regelui Ungariei. Prin "partile tataresti" sunt desemnate tinuturile din nordul Deltei, exceptând Cetatea Alba si o zona din jurul ei ce se aflau sub autoritatea domnitorilor Moldovei. Acest teritoriu a fost numit mai târziu Basarabia, tocmai din cauza faptului ca era condus de domnitorii munteni, descendenti ai lui Basarab I. Formularea " de amândoua partile peste toata Podunavia , înca pâna la Marea cea Mare si singur stapânitor al cetatii Dârstor" face referire la tinutul actualei provincii Dobrogea.

În jurul anului 1320, factorii interni si externi prielnici, permit aparitia unui stat independent în sudul Dobrogei. În 1350 noul stat, bine consolidat, îl avea drept conducator pe despotul Balica, acesta fiind recunoscut de Bizant. În nordul Dobrogei au loc evenimente ce trebuie recunoscute. Geograful Abulfeda mentioneaza la 1321 ca Isaccea (Isakgi) facea parte din Ţara Vlahilor (Alualak). Basarab I va integra aceasta regiune în hotarele statului sau, fiind însa în conflict permanent cu tatarii (spre exemplu atacurile hanului Uzbek din jurul anului 1335).

În sudul Dobrogei, statul independent al lui Balica evolua, profitând de razboiul civil din Imperiul Bizantin dintre Ioan al V-lea Paleologul si Ioan al VI-lea Cantacuzino. Balica intervine in conflict, trimitând un corp de ostasi condusi de Dobrotici, în ajutorul Anei de Savoia, mama lui Ioan al V-lea Paleologul. Dobrotici se distinge în lupte, obtinând si rangul de strateg. Însa, cei doi pretendenti la tronul imperial se împaca si Ioan Cantacuzino îl someaza pe Dobrotici sa îi predea anumite cetati de pe malul Marii Negre.  Dobrotici refuza si intra astfel în conflict cu Bizantul care îl îndeamna pe emirul Baheed din Umur, bey de Aidin (Smirna) sa întreprinda o expeditie navala contra porturilor dobrogene (1341). În cursul acestor lupte dispar Balica si Teodor, fratele lui Dobrotici. În jurul anului 1366 Imperiul Bizantin recunoaste autonomia politica a statului lui Dobrotici, care se învecina cu Ţara Româneasca, condusa la vremea respectiva de Vladislav Vlaicu (1364 - 1377); împreuna cu acesta acorda în 1369 ajutor lui  Stracimir,cumnatul si varul lui Vladislav Vlaicu, sa redobândeasca Vidinul restabilind diarhia din Bulgaria (în nord-vest taratul de Vidin, condus de Stracimir pâna în 1396, iar în sud-est, taratul de Târnovo, condus de sisman între 1371 si 1393).

          În jurul anului 1370 fiul lui Dobrotici, Ivanco (supranumit si Terter), ocupa Silistra (sau Dârstor, anticul Durostorum) constiituind acolo o formatiune statala. La moartea lui Dobrotici în 1386, Ivanco preia puterea semnând la 27 mai 1387 un tratat prin care reglementa diferendele sale cu genovezii, devenind si vasal al turcilor. Astfel Dobrogea devine tributara Imperiului Otoman, fara a fi însa efectiv ocupata de acesta.  




          Deoarece sisman si Ivanco refuzasera sa-l ajute pe sultanul Murad I în batalia de la Pločnik din 1387, ei au fost declarati razvratiti, sultanul trimitând în Dobrogea o expeditie de pedepsire. Nesri, unul din vechii cronicari turci, scrie: "Poruncind vizirului sau Ali Pasa, sultanul i-a spus: Trecând marea cu cu 30 000 de ostasi, sa dai foc si sa distrugi si sa devastezi vilaietul lui Susmanos."

          În continuare lucrurile devin neclare. Unele surse mentioneaza faptul ca Ivanco a fost omorât, iar Mircea a intervenit pentru a îndeparta pericolul otoman si a uni astfel într-o singura tara pe românii din Dobrogea cu cei din Ţara Româneasca. Altii sustin ca Ivanco a fost cel care a insistat pe lânga Mircea pentru a interveni cu oastea sa în sprijinul sau. În ambele cazuri, Mircea era îndreptatit sa intervina pentru a-i proteja pe românii din Dobrogea. Unele surse mentioneaza ca Mircea era nepotul lui Dobrotici, deoarece Calinichia, mama sa, era fiica acestuia, Dobrogea fiind astfel mostenirea sa.

          În orice caz, în momentul în care turcii au ajuns în fata Silistrei au gasit-o "întarita cu toata sârguinta", dupa cum mentioneaza cronicarul Leunclavius. Acesta mai adauga la relatarea expeditiei marelui vizir faptul ca, dupa luarea sistovului, Ali Pasa a pornit cu oastea mai departe catre acele cetati si locuri întarite pe care vlahii transalpini (adica muntenii), trecând Dunarea, le ocupasera în Bulgaria". Otomanii, adauga Leunclavius au ocupat cetatile si garnizoanele au fost duse în prizonierat. Din aceeasi marturie retinem faptul ca oastea româneasca si-a început operatiunile în dreapta Dunarii dupa ce Imperiul Otoman atacase taratul de la Târnovo.

Traditia târzie bulgara, consemnata de Paisie de la Hilandar, în veacul al XVIII-lea, mentioneaza: oastea turca "au batut-o vlahii si toti (turcii) pâna la unul sau doi s-au înecat în Dunare; astfel au scapat în acea vreme bulgarii si vlahii de cotropirea turceasca."

Istoricul bulgar Irecek Konstantin mentioneaza ca, în anul 1390, în momentul semnarii tratatului de alianta de la Lublin cu regele Vladislav Jagello al Poloniei, Mircea se semna "terannum Dobrodicii despotus et Trisi dominus".

Preluând stapânirea Dobrogei, teritoriu revendicat si de sultanul Baiazid I Ildîrim, Mircea a declansat în mod inevitabil conflictul cu puterea otomana. Dupa o prima invazie din anul 1392, urmeaza în 1394 o campanie condusa de Baiazid însusi în Ţara Româneasca, cu scopul de a cuceri tara sau de a instala un domnitor aservit intereselor Portii Otomane. Armata Imperiului Otoman este întâmpinata de ostenii lui Mircea la Rovine, acolo având loc o batalie, cel mai probabil la 10 octombrie 1394. Românii obtin o mare victorie, dar superioritatea turcilor îl obliga pe domnitorul român sa se retraga spre Transilvania pentru a obtine ajutor. Turcii îl înscauneaza pe Vlad Urzupatorul, care nu ar fi exclus sa fie unul dintre fii lui Dan I. Leunclavius, vorbind despre aceasta expeditie, o numeste "expeditio pontica" ceea ce denota clar ca Mircea stapânea Dobrogea pâna la Marea Neagra.

Abia în 1396, dupa încheierea tratatului de la Brasov cu Sigismund la 7 martie 1395, Mircea revine si îi alunga pe turci si pe Vlad, îsi reia domnia si se ocupa intens de consolidarea statului sau pâna la "Marea cea Mare". El procedeaza la consolidarea si fortificarea cetatilor de la Isaccea si Enisala în nord, iar în sud Caliacra si Silistra. Pâna în 1402 au loc confruntari de mai mica anvergura cu turcii, iar o data cu invazia lui Timur Lenk în Asia Mica, Ţarile Române au parte de liniste. În urma dezastrului de la Ankara, Baiazid este luat prizonier de Timur Lenk, care se va retrage apoi în Asia Mica, purtându-l pe sultanul turcilor într-o cusca.

În Imperiul Otoman au loc lupte între pretendentii la domnie, Musa si Soliman. Mircea intervine, sprijinindu-l pe Musa, care îl înfrânge pe Soliman, dar este înfrânt la rândul sau de fratele sau Mahomed I, care ajunge singur stapânitor al Imperiului la 1413. Mircea îl sprijina din nou pe un alt pretendent la putere, Mustafa, fiu nelegitim al lui Baiazid. Acesta este însa învins de Mahomed I, care va organiza o expeditie de pedepsire a lui Mircea.

În anul 1417, ostile otomane ataca în Dobrogea, unde cuceresc Enisala si Isaccea, apoi în stânga Dunarii, unde cuceresc cetatile Giurgiu si Turnu. Dupa tratativele purtate, în care fostii demnitari ai lui Musa, refugiati în Muntenia, au servit drept intermediari, Mircea accepta sa plateasca tribut sultanului. Trebuie mentionat însa ca Ţara Româneasca îsi pastreaza autonomia, un lucru deosebit de important, tinând cont ca tarile vecine (Serbia, Bulgaria) intrasera de mult sub dominatia Imperiului Otoman.




Mircea a murit la 31 ianuarie 1418, data de 4 februarie consemnata de cronicile sârbesti fiind cea a înmormântarii sale la mânastirea Cozia. Domnitorul Mircea a ramas în constiinta românilor, cât si a adversarilor sai. Cronicarul Leunclavius mentiona despre el: "Principe între crestini, cel mai viteaz si cel mai ager" ; este o recunoastere deplina a calitatilor lui Mircea cel Batrân. A fost viteaz în razboaie, reusind acolo unde cavalerii Apusului au esuat în mod lamentabil. A fost un diplomat iscusit, semnând un întreg sistem de aliante pentru organizarea unui front comun împotriva Imperiului Otoman. De asemenea, a organizat bine politica interna, tara cunoscând o dezvoltare în vremea sa, mai ales datorita facilitatilor accordate negustorilor aflati în tranzit prin Ţara Româneasca. Nu mai putin important este si  faptul ca Mircea a stiut sa îsi impuna autoritatea si asupra fiilor sai. O dovada clara a acestui fapt sunt atât dificilele momente din anul 1394, când nici unul din apropiatii sai nu a îndraznit sa pactizeze cu dusmanul, dar si izbucnirea luptelor pentru putere de abia în anul 1420, dupa moartea domnitorului Mihail, fiul lui Mircea, desemnat de acesta sa îi fie urmas.

Mircea cel Batrân si domnia sa au constituit o sursa de inspiratie pentru poetii români, dintre acestia remarcându-se Mihai Eminescu cu a sa "Scrisoare a III-a", care l-a ales pe Mircea cu scopul de a exemplifica maretia statului medieval român. O serie de sate, artere principalee, licee de prestigu îi poarta numele lui Mircea  cel Batrân, iar monumente comememorative se gasesc pretutindeni, cel mai nou dintre ele apartinându-i sculptorului Ion Jalea si fiind situat în orasul Tulcea. Mircea  cel Batrân si-a legat numele si de "Marea cea Mare", Academia Marinei Militare numindu-se Mircea  cel Batrân iar generatii întregi de marinari si-au facut ucenicia pe nava scoala a Marinei Militare românesti - bricul Mircea.

Vorbind despre Mircea cel Batrân, istoricul P. P. Panaitescu spunea în monografia sa "Mircea cel Batrân":

"Asemenea oameni în trecutul nostru se numeau ctitori si precum biserica are parintii ei, care i-au asezat temeliile, si tarile au pe ai lor, fara de care n-ar fi fost temelia tare a începuturilor."

Bibliografie:

1.     Constantin C. Giurescu si Dinu C. Giurescu - Istoria Românilor

2.     Nicolae Constantinescu - Mircea cel Batrân

 












Document Info


Accesari: 3648
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )