Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































O scurta istorie a lumii

istorie












ALTE DOCUMENTE

O ramura populara a marcionismului: paulicianismul
Regimuri totalitare
ROMÂNIA ÎN RELAŢIILE INTERNATIONALE, ÎN PERIOADA INTERBELICA
CONTINUAREA REVOLUŢIEI DE LA 1848 ÎN TRANSILVANIA
Uniunea Europeana
Istoria Romanilor
ROMA ANTICĂ
Varanasi
Thot
Winston Churchill, discurs la Fulton, Missouri, 5 martie 1946

O scurta istorie a lumii

Scurta istorie a lumii pe care v-o propun în acest capitol începe odata cu anul zero. Nu mi-am propus sa ofer aici un punct de vedere exhaustiv asupra lumii, ci doar o viziune care are la baza propriile mele lecturi si concluziile personale pe care le-am tras. Exista doua motive pentru care mi-am propus sa scriu acest capitol: pe de o parte, pentru a demonstra ca phree-ii si catholi-ii continua sa interfereze cu realitatea noastra, încercând sa o controleze, iar pe de alta parte, pentru a servi ca punte de referinta între istoria antica despre care am discutat în capitolele anterioare si investigatia noastra referitoare la Montauk.




Potrivit uneia din sursele mele, perioada imediat urm&# 222e49c 259;toare anului zero a fost atât de puternic marcata de socuri încât martorii acelor evenimente nu si-au mai revenit niciodata. Redarea în scris a celor petrecute în timpul vietii lui Iisus s-a facut multi ani mai târziu. Sa afirmi despre aceasta perioada ca a fost rezultatul aparitiei unei nave spatiale sau al actiunii unor extraterestri ar fi o supra-simplificare si nu ar reda neaparat adevarul. Cert este ca perioada a fost intens marcata de interdimensionalitate. Indiferent de ceea ce s-a petrecut în realitate în timpul vietii lui Christos, nu exista nici o îndoiala ca dupa aceste evenimente constiinta generala a umanitatii s-a îndepartat radical de Împaratia Cerurilor (sau, daca preferati, de dimensiunile superioare) si s-a scufundat într-o era a întunericului.

La apogeul Imperiului, romanii au ramas faimosi pentru procesul de "romanizare" a dusmanilor lor pe care l-au declansat. Cu alte cuvinte, ei nu se limitau sa cucereasca un popor, ci îi învatau pe învinsi legea lor, sistemul lor financiar si vamal, astfel încât sa îsi consolideze imperiul. Dupa disparitia lui Christos, catholi-ii si-au mentinut puterea absorbind crestinismul în imperiul lor. Primele învataturi crestine erau practic identice cu cele predate în Egipt, fiind considerate o amenintare pentru Imperiul Roman. Ambele miscari au fost însa consolidate atunci când împaratul Constantin a emis Edictul de la Milano, permitându-le cetatenilor romani sa îl venereze deschis pe Christos. Prin aceasta miscare abila, phree-ii si catholi-ii s-au unit într-o oarecare masura, creând un monopol al puterii care avea sa ramâna în picioare o perioada foarte lunga de timp. Cu tot succesul politic al lui Constantin, acesta a stârnit mânia intelighentiei atunci când a interzis la Conciliul din Niceea doctrina reîncarnarii, mutând atentia generala asupra Sfintei Treimi. Efectul acestui edict a fost acela ca memoria colectiva a fost interzisa, iar cautatorii adevarului si ai iluminarii au fost nevoiti sa se ascunda.

Cea mai semnificativa dintre gruparile subterane care au dus mai departe torta phree-ilor în timpul acestei perioade au fost Gnosticii. Acestia au continuat sa-si practice convingerile în ciuda faptului ca erau hartuiti de Biserica. Ei au fost primii eretici. Din rândul gnosticilor s-a ridicat mai târziu Carol cel Mare, primul împarat al Sfântului Imperiu Roman. Acesta a ajuns la putere în jurul anului 700 si a încercat sa sparga monopolul catholi-ilor sub tutela Bisericii Romano-Catolice. A fost unul din membrii entuziasti ai miscarii crestinismului Graalului, care urmarea sa predea misterele stravechi, fiind în opozitie directa cu Biserica. Dupa multe intrigi politice, Carol cel Mare a fost fortat sa îngenuncheze si sa sarute inelul Papei. Gestul a fost dramatic si a ramas în istorie. Sfântul Imperiu Roman a supravietuit, dar numai cu numele. Adevaratul detinator al puterii era Papa. Desi nu s-a putut împotrivi foarte tare puterii papale, Carol cel Mare a continuat sa poarte Sulita lui Longinus (despre care se credea ca a sfârtecat trupul lui Iisus) ca pe un talisman magic si sa practice în secret vechile mistere. Într-o zi, la vârsta avansata de 72 de ani, Carol cel Mare a scapat sulita pe când se afla în galop. Semnul a fost considerat de rau augur, iar doua saptamâni mai târziu Carol a murit. De atunci a ramas legenda ca cel care detine sulita poate controla destinul umanitatii, în bine sau în rau. Desi eforturile lui Carol cel Mare nu au reusit sa-i asigure o independenta completa de Biserica, ele aveau sa conduca la apogeu la Era Cavalerilor si la aparitia Regelui Arthur. 

Chiar si înainte de domnia lui Carol cel Mare au existat elemente care au încercat sa sparga coeziunea dintre phree si catholi. În anul 570 s-a nascut Profetul Islamului. Acesta a reusit sa uneasca triburile ratacitoare ale arabilor sub flamura lui Allah. Eforturile sale ar putea fi interpretate si ca o încercare a unei puteri superioare de a zdruncina puterea catholi-ilor, care detineau controlul asupra Pamântului Sfânt. Profetul, care era un phree, a cucerit Ierusalimul si l-a eliberat de crestini. Tocmai când phree-ii credeau ca au câstigat o batalie majora, profetul a murit, iar mostenitorii sai nu s-au ridicat la înaltimea sa. Catholi-ii au preluat controlul asupra miscarii islamice, inclusiv asupra Pamântului Sfânt, dar de data aceasta sub o flamura diferita.

Este interesant sa remarcam ca Profetul a primit textul Coranului de la Gabriel, Arhanghelul Bunei Vestiri. Fiind un mesager al vestilor, Gabriel corespunde din punct de vedere cabalistic lui Tahuti, creatorul Salii Cunoasterii, ceea ce ne confirma cine era autorul real al acestei miscari. Linia genealogica a familiei Profetului nu s-a stins niciodata. Desi considerati o secta renegata de corpul principal al Islamului, descendentii sai s-au stabilit în raiul tuturor refugiatilor politici: Franta, tara phree-ilor.



În acel moment, catholi-ii controlau Pamântul Sfânt, dar situatia era de-a dreptul comica. Phree-ii au preluat controlul si au vândut întregul continent european pentru a-si duce Cruciadele. Au aparut astfel armate uriase în numele lui Christos cu scopul de a elibera Pamântul Sfânt de musulmani. Chiar si copiii au pus mâna pe arme, într-o miscare de manipulare care anticipa proiectul baietilor din Montauk. Legenda lui Pier Piper a aparut în aceasta perioada, în care abuzurile împotriva copiilor au întrecut orice imaginatie.

Înca de la început, phree-ii au jucat la ambele capete, asumându-si un rol major odata cu aparitia Cavalerilor Templieri. Convingerile lor sunt prea complicate pentru a le analiza aici detaliat, dar cert este ca ei au cultivat legenda potrivit careia Iisus nu ar fi murit pe cruce, ci s-a refugiat cu restul familiei sale în sudul Frantei, luând cu el întelepciunea straveche a egiptenilor si a lui Moise. Urmasii lor au ramas cunoscuti sub numele de cathari, fiind persecutati cu cruzime si practic exterminati de Inchizitie.

Cavalerii Templieri si-au câstigat popularitatea oferind circuite turistice pe Pamântul Sfânt. Întrucât erau soldati duri si aveau legaturi intime cu musulmanii din Ierusalim, oamenii se simteau în siguranta sa viziteze locurile sfinte sub tutela lor. Circuitele la aceste locuri sfinte erau destul de costisitoare, caci atât templierii cât si musulmanii profitau din plin de situatia creata. În consecinta, templierii au devenit extrem de bogati, creând primele rudimente ale sistemului bancar de mai târziu. În scurta perioada în care Pamântul Sfânt a revenit înapoi crestinilor ca urmare a Cruciadelor, templierii si-au asumat rolul de paznici ai Sfântului Mormânt, de unde si-au luat si numele (de Cavaleri ai Templului).

Capatând atâta putere si bogatie, templierii au devenit curând vulnerabili. Dupa ce regele Phillip al Frantei s-a refugiat în templul lor din Paris cu ocazia unei razmerite populare, el a ramas uimit de bogatia uluitoare pe care a gasit-o aici si a facut cerere sa devina membru. Întrucât cererea i-a fost refuzata, el a conspirat cu Papa sa-i scoata în afara legii pe templieri, care devenisera o mare amenintare politica inclusiv la adresa Bisericii, facând astfel din ei o tinta principala a Inchizitiei. Jacques de Molay, seful templierilor, a fost arestat, dar multi dintre membrii fratiei au scapat refugiindu-se în Scotia si luând cu ei cea mai mare parte a averii ordinului.

De Molay a fost ars pe rug, dar înainte de a muri, l-a blestemat public pe rege, afirmând ca va muri dupa un anumit interval de timp. Într-adevar, la numai câteva luni, regele a murit, iar asupra monarhiei franceze a început un asalt care, câteva secole mai târziu, avea sa se concretizeze în Revolutia Franceza si ghilotinarea lui Marie-Antoinette. Un efect secundar al arderii pe rug al lui Jacques de Molay au fost legaturile extrem de strânse care s-au creat între Franta si Scotia.

Din ruinele Revolutiei Franceze s-a nascut apoi Napoleon, a carui prima actiune a fost aceea de a-l insulta pe Papa. A urmat cucerirea Egiptului si cautarea întelepciunii sacre. Despre aceste aspecte, istoria oficiala nu vorbeste nimic. Napoleon a facut de asemenea eforturi sa puna mâna pe sulita lui Longinus, pe care a posedat-o cândva Carol cel Mare, dar aproape întreaga societate phree din Europa a conspirat cu succes sa îl împiedice. Desi atunci când l-a insultat pe Papa a actionat ca un phree, aspiratia lui era aceea de a unifica întreaga lume, ceea ce era un concept catolic. Se pare ca Napoleon a fost o figura complexa, de care s-au folosit ambele tabere. În cele din urma a fost otravit pe Insula St. Helena (o insula vulcanica si un punct major al retelei morfogenetice conectat cu Atlantida). Analiza ulterioara a firelor de par a descoperit arsenic în compozitia acestora, fiind de banuit ca a fost asasinat pentru a fi redus la tacere.

În timpul lui Napoleon, pe scena a aparut o factiune evreiasca ce avea sa joace un rol major în istoria lumii. Este vorba de familia Rothschild. Atât crestinismul cât si islamul au aparut din religia mozaica, dar evreii îsi pierdusera puterea la ei acasa si au redevenit un trib ratacitor. Monarhiile Europei nu au aratat niciodata o simpatie deosebita fata de evrei, aratându-se dispuse sa-i izgoneasca la cel mai mic semn de neîntelegere. În aceasta atmosfera, membrii familiei Rothschild au reusit sa asmuta monarhiile una împotriva alteia, construind o baza de putere evreiasca sub forma sistemului bancar international. Era o simpla chestiune de supravietuire rasiala. Între altele, au preluat functia de bancheri a templierilor, care fusesera siliti sa intre într-un con de penumbra.

Familia Rothschild a orchestrat întreaga batalie de la Waterloo (influentând, probabil, inclusiv fuga lui Napoleon de pe Insula Elba), cu scopul de a produce un crah la Bursa din Londra. Fiind evreu, Rothschild îi simpatiza pe phree, caci ceea ce încerca el sa rastoarne era establishment-ul catolic. Ironia sortii facea ca monarhiile europene sa fie de orientare catolica, înclinându-se în fata autoritatii Papei, dar în secret, majoritatea regilor au subscris la orientarea catharilor, fiind convinsi ca "sângele lor albastru" descindea direct din Christos.

Subtilitatile si conexiunile dintre phree si catholi sunt atât de complexe încât par fara sfârsit. Important era sa fie pastrata polarizarea constiintei sociale a epocii; conta mai putin cine avea dreptate. Oamenii erau divizati unii împotriva celorlalti, iar zeul razboiului, Marte, era la el acasa. În mitologia vikingilor, razboinicul care murea pe câmpul de lupta ajungea în rai, în timp ce, daca murea în conditii pasnice, ajungea în iad.




Între timp, templierii s-au regrupat în Scotia, generând un conflict urias cu monarhia britanica ce se pregatea sa puna bazele Imperiului Catolic Britanic. De aceea, ei au pus la cale Revolta Iacobitilor.

Iacobitii erau originari din Asia Mica si aveau o orientare gnostica. Au migrat în Insulele Britanice odata cu celtii, despre care am mai vorbit în aceasta carte. Se considerau mostenitorii faraonilor din Egipt si se opuneau învataturilor sterile ale Bisericii. Britania era prin excelenta o tara pagâna, iar vechea religie a druizilor era înca vie în inimile oamenilor. Legiunile romane au fost primele care i-au cucerit pe britoni, impunând legea catolica. În încercarea de a o rupe cu imperiul catolic, Henric al VIII-lea a creat Biserica Anglicana, lucru care a dat sperante miscarii protestante aflate la începuturile ei, dar în cele din urma Biserica Anglicana a ramas o institutie destul de catolica. Se pare ca unul din scopurile ei majore a fost acela de a mentine sub control vechile convingeri celtice (inclusiv pe phree).

Iacobitii l-au considerat pe regele James II (cunoscut si ca regele James VII al Scotiei) ultimul rege cu drepturi depline al Marii Britanii. În parte, acest lucru s-a datorat si Pietrei din Scone, pe care fusesera încoronati toti regii legitimi. Se spunea ca piatra detine puteri magice, motiv pentru care era pastrata într-o abatie din E. Perthshire, din Scotia. Edward I a luat însa piatra si a plasat-o sub scaunul încoronarii din Westminster Abbey. În acest fel, se spune ca regii Angliei au "furat" regatul Scotiei.

Toate acestea s-au petrecut dupa domnia lui James II. Familia acestuia era cunoscuta sub numele de Stuart, iar mostenitorul legitim al tronului era printul Charlie cel Frumos, care a fost nevoit sa se ascunda în Franta dupa deposedarea familiei sale de putere. Printul Charlie cel Frumos a facut o tentativa nobila de a reveni, a strâns o armata de 5.000 de oameni si a început sa marsaluiasca spre Londra. Desi a fost asteptat de o armata de 10.000 de oameni, la care se adaugau alte 30.000 de trupe suplimentare care asteptau în afara Londrei, istoria consemneaza faptul ca panica s-a instaurat în întreaga capitala. Oamenii dispretuiau monarhia britanica, iar regele stia foarte bine acest lucru. La fel de bine stia si Charlie cel Frumos, care si-a continuat fara teama marsul catre Londra, convins ca oamenii simpli se vor alatura cauzei sale nobile si pagâne, izgonind armata regelui. Avea probabil toate motivele sa creada acest lucru, întrucât britonii nu aveau nici un alt simbol în jurul caruia sa se adune. Din pacate pentru el, sfetnicii sai erau fie lasi, fie spioni, împiedicându-l sa-si continue marsul catre inima orasului. În cele din urma, a fost nevoit sa se retraga si sa se ascunda. Englezii l-au urmarit prin întreaga Scotie, iar viata i-a fost salvata de un anume Duncan Cameron când a cazut de pe o stânca. Clanurile Cameron si Mar (cel din urma locuia în Mar, un district din Aberdeenshire, în Scotia; Mar era de asemenea titlul dat sfintilor si clericilor din Biserica Iacobita) au avut o influenta decisiva în supravietuirea printului Charlie cel Frumos si în transmiterea mai departe a luminii phree-ilor.

Unul din cele mai amuzante incidente legate de fuga printului Charlie cel Frumos s-a produs atunci când acesta s-a ascuns în Insula Skye de lânga Dun Cann, un deal vulcanic în forma tronconica. Etimologia expresiei Dun Cann este foarte interesanta, caci Dun înseamna cal, iar Cann putere. Putem face o corespondenta cu calul de aur de pe coperta Proiectului Montauk, care a simbolizat vehiculul pentru calatoria în timp. Într-o alta interpretare, "dun" înseamna fortareata pe un deal, definitie identica cu cea pe care o dau unii cuvântului Montauk. Din aceasta perspectiva, Dun Cann s-ar traduce prin fortareata foarte puternica.

Dar poate cea mai curioasa etimologie a expresiei "Dun Cann" este cea referitoare la cuvintele englezesti "dun", care înseamna crepuscul, si "cann", care înseamna fie 1) puterea sau capacitatea de a translata în lumea fizica; fie 2) tub sau trestie; fie 3) joc de culori. "Dun" se refera la o lume crepusculara, situata între întuneric si lumina, iar "cann" este un tub sau un canal între lumi care ilustreaza întregul spectru electromagnetic, adica întregul joc al creatiei.

La scurt timp dupa ce templierii s-au mutat în Insulele Britanice si chiar înainte de fuga printului Charlie cel Frumos, familiile Crowley, Wilson si Parson au emigrat în America, stabilindu-se în colonia de la Massachussetts Bay. Se pare ca unii s-au stabilit de asemenea în Mayflower. În mod evident, clanul Cameron nu putea fi nici el prea departe. Au mai fost implicate si alte familii, iar francmasoneria a început sa prinda radacini în America.

Într-o carte despre arborele genealogic al familiei, membrii clanului Parson sustin ca au fost prieteni apropiati ai lui George Washington, un maestru mason, luând hotarârea sa ajute la cauza comuna într-o maniera mai putin ostentativa. Desi aveau o mare influenta, membrii clanului au preferat sa ramâna în umbra. Se spune ca cea mai mare parte a Constitutiei ar fi fost scrisa de un membru al clanului Wilson, un anume James Wilson. Evident, nu este exclus ca acesta sa-l fi cunoscut la rândul lui pe Thomas Jefferson, cel care a studiat cu atâta interes limba nativa a indienilor Montauk.

Thomas Jefferson si Ben Franklin au fost numiti ambasadori ai Statelor Unite în Franta si au avut legaturi foarte puternice cu phree-ii din aceasta tara. Într-o biografie a lui Jefferson se vorbeste de o amanta a acestuia care avusese înainte o legatura intima cu un misterios doctor Parsons (despre care cartea nu spune nimic altceva). Pe vremea cât a fost presedinte, Jefferson a cumparat statul Louisiana de la Franta, în conditii foarte favorabile pentru SUA. Peste mai putin de 100 de ani, phree-ii din Franta au oferit în semn de recunostinta Statuia Libertatii phree-ilor din America, semn ca fusese creata o noua colonie a libertatii (conform traditiei phree-ilor).



Desi Statele Unite îsi câstigasera libertatea, catholi-ii au încercat sa supuna noul stat finantând Razboiul Civil declansat de Coroana Britanica. Dupa ce aceasta tentativa a dat gres, catholi-ii au preferat sa se foloseasca de instrumentele financiare pentru a-si confirma pozitia de unitate totala. Descoperirea rezervelor de petrol a condus la afirmarea clanului Rockefeller, iar aceasta industrie este folosita si astazi ca instrument politic.

Primul Razboi Mondial a fost declansat în mare parte ca urmare a animozitatii dintre catholi-ii britanici si restul europenilor, care aveau un resentiment împotriva Sfântului Imperiu Roman. La vremea respectiva, Marea Britanie sufoca economic Europa, daca nu cumva chiar întreaga lume. Familia Rothschild, care a luat partea phree-ilor atât timp cât acest lucru i-a servit interesele, a îmbratisat cauza Imperiului Britanic, declansând ceea ce germanii aveau sa numeasca violul Europei. A urmat un razboi abil orchestrat, care a lasat Germania într-o stare de sclavie economica fata de Imperiul Britanic si de interesele financiare ale bancherilor din acesta.

Lucrurile au luat o întorsatura neasteptata atunci când Hitler a reusit sa puna mâna pe Sulita lui Longinus, cea aflata cu mult timp în urma în posesia lui Carol cel Mare. Hitler nu si-a început adevarata campanie militara decât dupa ce a reusit sa obtina talismanul. El a fost arhetipul suprem al catholi-lor, încercând sa uneasca întreaga lume sub stindardul unuia din cele mai sacre simboluri ale lumii: svastica. La ora actuala, acest semn si-a pierdut complet sacralitatea, devenind un simbol al antisemitismului. Stramosii nostri aveau însa o cu totul alta viziune. Numele simbolului deriva din sanscritul svasti, care înseamna bunastare sau binecuvântare. Se spune ca nazistii ar fi inversat simbolul, dar în realitate el apare în ambele directii pe diferitele artefacte. Interesant este faptul ca unghiurile svasticii sunt de 90ș fata de crucea centrala a spatiului si a timpului, ceea ce conduce la ideea unei schimbari de constiinta. Desi istorii moderni l-au catalogat pe Hitler ca fiind complet nebun, el cunostea foarte bine semnificatia ezoterica a acestor simboluri si se spune ca stia Scriptura pe dinafara mai bine decât orice preot.

Simbolurile arhetipale care influentau profund subconstientul colectiv si reteaua morfogenetica nu erau suficiente însa pentru Hitler. El avea nevoie de un dusman în carne si oase împotriva caruia sa-i uneasca pe oameni. Bancherii evrei reprezentau în aceasta directie tinta sociologica perfecta pentru mentalitatea lui Hitler si a rasei ariene a epocii. Desi pe jumatate evreu el însusi, Hitler a mizat pe sentimentele puternic antisemite ale europenilor arieni. În primii sai ani de putere, evreii au fost încurajati sa paraseasca Germania, fara sa fie însa fortati. Un reprezentant al evreilor a obtinut chiar o lista cu nume si adrese ale evreilor de la Gestapo, pentru a-i ajuta sa emigreze. Ulterior, evreii ramasi au fost persecutati fara mila, dupa care a fost declansat holocaustul, dar nu înainte de a le anihila complet baza de putere în Germania.

Odata cu Hitler, yuga actuala a atins momentul sau cel mai întunecat. La numai câteva ore de la declararea oficiala a mortii lui Hitler, trupele americane au descoperit sulita lui Longinus într-un buncar, astfel încât talismanul a ajuns în posesia Trupelor Aliate. În final, ea a fost returnata Muzeului Habsburgilor din Viena (unii spun ca nu a fost returnata decât o copie). Balanta puterii s-a schimbat astfel din nou.

Dupa câstigarea celui de-al Doilea Razboi Mondial, Aliatii au mostenit masina de razboi nazista si serviciile de contrainformatii ale celui de-al Treilea Reich. Ei au solicitat de asemenea toata baza de date referitoare la cercetarile genetice ale oamenilor de stiinta germani, la tehnologia aerospatiala si întreaga colectie de relicve si informatii ezoterice. Aceasta tranzitie a puterii a fost orchestrata de OSS (Oficiul pentru Servicii Strategice), care avea sa devina câtiva ani mai târziu CIA (Agentia Centrala de Contrainformatii), pazitoarea Noii Ordini Mondiale.












Document Info


Accesari: 4503
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )