Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload





loading...
















































ORAsUL GALAŢI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX

istorie


ORAsUL GALAŢI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX

Începuturile orasului Galati sunt greu de deslusit din cauza lipsei de surse documentare. Cercetarile întreprinse pâna acum au dus la concluzia ca localitatea dateaza din primele decenii ale secolului al XV-lea. Acesta era un neînsemnat târg de pescari care a început sa prospere în conditiile caderii în mâinile turcilor a cetatilor Chilia si Cetatea Alba, în 1484, ajungând spre sfârsitul secolului principalul port al Moldovei[1].



Putinele marturii existente, referitoare la situatia Galatilor în secolul al XV-lea si al XVI-lea atesta totusi o sumara activitate a pietei interne, constituita înca din prima jumatate a secolului al XV-lea. Piata galateana se impune la mijlocul secolului al XV-lea ca un important centru al comertului cu peste. În ceea ce priveste vânzarea celorlalte produse ale gospodariei feudale si taranesti, nu exista marturii directe dar sigur ele nu lipseau, tinându-se seama ca în tinutul Covurlui se practicau agricultura si cresterea animalelor. De asemenea, pentru vânzarea produselor mestesugaresti nu exista dovezi directe, dar practicarea lor este atestata printr-o serie de podoabe de argint descoperite aici: butoni, cercei, ace de par, pandantive etc.[2].

În secolul al XV-lea legaturile cu târguri din Moldova sau chiar din Transilvania capata un caracter de continuitate. Marfurile sunt mai variate: peste, grâne, vite mari, oi, produse orientale[3].

Dezvoltarea Galatiului s-a accentuat în a doua jumatate a secolului al XVI-lea într-o oarecare masura si datorita transformarii Brailei în raia turceasca (1540). Galatii pastreaza o oarecare libertate, putând face negustorie si cu centre din afara Imperiului Otoman. Pe lânga exportul destinat aprovizionarii Ţaringradului, prin schela Galatilor se efectua trafic comercial cu Ungaria si Polonia, unde erau trimise mari cantitati de peste provenite din lacul Brates si din Dunare.[4]

Din exterior erau aduse numeroase produse: din Venetia matasuri, postavuri fine, catifea, stofe de la Viena, din Rusia blanuri, din Transilvania postavuri, unelte, din Turcia ghimiile aduceau citrice, tutun  si marfuri de bacanie[5]. Pe piata locala de la Galati sau în iarmaroace erau vândute în afara restrictiilor de monopol produse aduse pe drumurile de uscat ale Moldovei ca: unt, brânza, cas, ceara, pastrama, scânduri etc., vinuri moldovenesti de la Odobesti, Panciu, Nicoresti; cherestea si lemne de constructie din nodul Moldovei[6].

Calatorii straini care trec prin Galati în secolul al XVII-lea si la începuturile secolului urmator sunt impresionati de bogatia de alimente ce se gaseau în piata târgului si de deosebita lor ieftinatate[7].

Populatia târgului era formata din români, armeni, greci, putini unguri catolici, numarul ei ridicându-se la mijlocul secolului al XVII-lea la aproximativ 3.000 de locuitori si 30 de case. Locuitorii se ocupau cu negotul de bacanie, pescarie, olarie, lemnarie etc.[8] Numarul mestesugarilor este necunoscut. Existau mesteri pietrari, zidari, teslari, tâmplari, zugravi, dovezi fiind bisericile zidite: Precista (1647), biserica Sf. Dimitrie (1648).

Orasul era administrat de un pârcalab. Aici având resedinta si pârcalabul tinutului Covurlui. Pârcalabul de Galati era reprezentantul puterii executive locale si comandant al portului. El îsi exercita atributiile cu ajutorul unui aparat administrativ format din dregatori (soltuzi) si capitanul de târg[9]. Tot aici îsi aveau sediul "calarasii de Galati", cu organizare speciala, având vataful lor, cu stegar si ceaus. Ei faceau curse între Galati si Iasi pâna la granitele Poloniei si Rusiei ducând corespondenta primita din Constantinopol la Curtea Domneasca din Iasi, ducând-o în acelasi timp si pe cea domneasca la Galati, unde o încredintau calarasilor de Ţaringrad[10].

Bântuit de distrugerile si devastarile tataresti din 1651, când acestia prada si pustiesc orasul dând locuitorii în robia Bugeacului, localitatea este din nou pradata, în 1675 de tatari si turci. Târgul nu se va extinde prea mult în a doua jumatate a secolului al XVII-lea, populatia crescând cu un procent destul de redus[11].

În secolul al XVIII-lea târgul se dezvolta devenind un important centru economic. Valoarea pietei galatene creste în mod simtitor, caci aproape tot comertul din zona Dunarii de Jos se facea numai prin Galati. Bogatiile pamântului Moldovei se adunau la Galati si se împrastiau în lume pe corabii straine. Numeroase corabii soseau aici din Levant, Egipt, nordul Africii cu marfuri straine si se întorceau încarcate cu bogatiile Moldovei[12].

Ca oras de gran 20220b16u ita, Galatiul a fost bântuit în secolui al XVIII-lea de multe razboaie si molime. În 1711 orasul este pradat, iar locuitorii macelariti de turci si tatari în  urma luptei dintre rusi si turci la Stanilesti pe Prut. În 1758 orasul este ars de tatarii hanului Ghira, iar timpul razboiului ruso-turc din 1768,  dupa plecarea trupelor ruse din oras,  o parte din armata turceasca ocupa Galatii si îl trec prin foc si sabie. În 1789 portul este ars cu desavârsire[13].

Înlaturarea monopolului turcesc asupra economiei tarii, prin aplicarea tratatului de la Adrianopol (1829) s-a reflectat pozitiv asupra întregii vieti a orasului: dezvoltarea mestesugurilor si a manufacturii, a pietei locale si comertului la schela, cresterea populatiei etc. În marea ei majoritate, populatia orasului se desprinde de agricultura practicând mestesugurile, negustoria sau lucrând ca salariati la diferiti patroni. O parte a fortei de munca, necuprinsa în economia urbana, continua sa lucreze pamântul luat în dijma de la arendasii mosiilor Ţiglina si Brates din apropierea orasului[14].

Epoca Regulamentului Organic si venirea la tronul Moldovei a lui Mihail Sturza (1834-1849), care în 1837 declara Galatiul port liber da un puternic impuls vietii orasului. Acum încep sa se stabileasca în oras numeroase firme straine, case de import-export, agentii de navigatie, reprezentante comerciale. Are loc amenajarea portului si îmbunatatirea instalatiilor portuare; se creaza institutii care deservesc comertul la schela[15]. Portul devine un însemnat centru de tranzit, marfurile din Occident fiind aduse aici nu numai pentru trebuintele interne, dar si pentru cele ale Serbiei, Bulgariei si chiar pentru Orientul Îndepartat[16].

Populatia orasului creste de la 3.000 în 1834 la 10.000 peste doi ani, când erau în oras peste 2.000 de case si magazii de comert,  32 de hoteluri, 8 bancheri, 62 case mari de comert, 7 fabrici. În 1860 numarul locuitorilor ajunge la 26.059, iar în 1873 la 60.000 locuitori[17].

În sec. al XIX-lea apare la Galati industria de fabrica, fara sa înlocuiasca însa complet manufacturile. Primele unitati ale industriei de fabrica, înfiintate cu capital strain, apartineau industriei alimentare si celei usoare: în 1844 se înfiinteaza o fabrica de conserve, în 1858 se deschide o moara mecanica si o brutarie[18].

Din 1874 începe decaderea negotului galatean, ce se accentueaza dupa razboiul de independenta mai ales prin 1881, pentru ca în aprilie 1883, regimul porto-franco sa fie desfiintat prin lege. În intervalul 1873-1883 comertul Galatilor scade simtitor. În 1873 el însuma 60% din traficul total al tarii, pentru ca în 1883 sa însumeze doar 16%[19].

Construirea docurilor, magaziilor de depozitare si noilor chei dupa 1882 nu au ridicat viata portului si comertului la nivelul anterior. Nu trebuie uitat ca acesta din urma, mai ales exportul era "conditionat" de buna sau slaba recolta de cereale a tarii, acesta fiind principalul bun exportat. În 1884 exportul prin portul Galati a reprezentat doar 15,08% din exportul total al tarii, iar 1890 doar 11,08%[20].

Cresterea populatiei în aceasta perioada este insignifianta fata de perioada precedenta: în 1899 se înregistrau 62.600, în 1900 doar 62.678 locuitori, în 1902 erau 63.247 de locuitori, în 1907 circa 65.063, pentru ca la 1 ianuarie 1913 sa fie înregistrati 71.641 de locuitori. La aceasta data Galatiul este al treilea oras, dupa Bucuresti si Iasi[21].

si suprafata orasului se mareste continuu. Astfel, în 1829 orasul avea circa 180 de hectare, în 1850 avea 1.221 hectare, pentru ca în 1914 suprafata orasului sa creasca la 1.400 ha. pe care se înregistrau 15.000 locuinte, cu 2.967 mai multe decât în 1899[22].

Structura societatii galatene este greu de reconstituit. Începând cu ultimele decenii ale secolului al XIX-lea si primele decenii ale secolului al XX-lea în rândurile muncitorimii galatene au avut loc modificari calitative si cantitative, numarul muncitorilor de fabrica crescând considerabil. Ocupatia principala a locuitorilor din oras era legata de industrie, diferitele mestesuguri, precum si de activitatea comerciala. Unii locuitori din suburbiile din vale, se ocupau cu carausia, agricultura si cresterea vitelor[23].

Analizarea industriei galatene ne poate oferi informatii asupra modificarilor petrecute în rândurile muncitorilor. În 1902 "industria mare" era reprezentata de 38 de asezaminte în care lucrau 2.326 de muncitori. Dupa un deceniu numarul muncitorilor se dubleaza. În anul 1914 erau întrebuintati în industrie 14.105 muncitori. Se poate aprecia deci, ca procentajul total al muncitorilor varia între 27% si 30% din populatia orasului[24].

Dezvoltarea localitatii s-a datorat dupa pierderea statutului de prim port al Moldovei evolutiei celorlalte ramuri ale economiei în afara de comert, mai ales în conditiile favorabile de dupa cucerirea independentei de stat.

Cucerirea independentei de stat în 1877 a avut o înrâurire covârsitoare asupra evolutiei economico-sociale a României, marcând începutul unei perioade de dezvoltare moderna mai sustinuta a organismului economiei nationale. Partidele politice de guvernamânt din perioda ce va urma vor depune eforturi pentru omogenizarea dezvoltarii economiei interne, fenomen ce influenteaza integrarea în circuitul european si pe un plan mai larg chiar, ceea ce ofera posibilitati sporite pentru promovarea civilizatiei materiile si spirituale moderne[25]. Masurile luate de guvernanti  au dus la dezvoltarea industiei si comertului.

Orasul Galati prin o pozitia sa geografica avantajoasa, aici concentrâdu-se mari cantitati de materii prime: cereale, peste, cherestea etc., precum si forta de munca ieftina, prezenta avantaje pentru dezvoltarea industriei[26]. Astfel în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, în conditiile dezvoltarii generale a tarii, Galatiul a devenit un important centru industrial si comercial[27], pentru ca înca din primul deceniu al secolului al XX-lea fostul judet Covurlui, cu capitala la Galati (în care erau concentrate peste 95% din asezamintele industriale ale judetului) sa ocupe locul al patrulea dupa judetele Ilfov, Prahova si Bacau în privinta dezvoltarii industriale. Cresterea la intervale scurte de timp a numarului stabilimentelor industriale si a muncitorilor angajati se poate observa usor. Astfel, în timp ce în anul 1902, functionau circa 60 de fabrici, dintre care 38 de stabilimente încadrate în categoria marii industrii: 8 în industria metalelor, 2 în industria lemnului, 14 industria alimentara, 7 în industria chimica, una în industria pielii, una în industria textila, una în industria artelor grafice, doua în cadrul industriilor diverse, una în industria materiilor minerale[28], având 2.386 de muncitori, 18 bucurându-se de legea pentru încurajarea industriei, pentru ca in anii 1907-1908 numarul fabricilor sa fie de 72, cel al intreprinderilor mari era de 41, iar al celor încurajate de 38, având peste 400 lucratori[29]. În anul 1912 se înregistrau 22 stabilimente industriale mari încurajate de stat, 54 fabrici mai mici si ateliere mari neîncurajate si peste 1.200 ateliere mici de meseriasi din toate ramurile de productie, la aceste unitati lucrând circa 10.000 de salariati[30], iar în anul 1913 functionau 8 societati industriale pe sistemul actiunilor din care 7 societati anonime si una cooperatista cu un capital de 128.000.000 lei[31].

În ceea ce priveste industria grea în anul 1897, în cadrul "Uzinei G. Fernic & Comp. reparatiuni de masini, turnatorie de tuciu, fier si bronz, atelier mecanic", înfiintata în anul 1892-1893, se desprinde ca unitate de sine statatoare "santierul Naval", apartinând asociatilor Gh. Fernic, Jean Poujllet si Th. Guiller. În acelasi an Gh. Fernic a închiriat docul plutitor din lemn, proprietatea statului, destinat ridicarii navelor în vederea executarii reparatiilor. Bucurându-se de avantajele legii încurajarii industriei nationale, fiind scutit de orice impozit catre stat, judet, comuna, de o reducere de 45% la transportul pe cai ferate pentru toate materialele necesare constructiei de nave, noua intreprindere înregistreaza în urmatorii ani un evident progres[32]. Începând din anul 1904 sunt executate lucrari de mai mare anvergura, trecându-se în paralel cu efectuarea de reparatii, la transformarea si reamenajarea unor nave. Clientela reparatiilor o formeaza vasele din Rusia si Bulgaria, vasele englezesti, grecesti, a navigatiei austriece, vasele serviciului nostru maritim, ca de exemplu pasagerul maritim "Regele Carol I"[33]. Media anuala a vaselor reparate, în perioada 1897-1908, este de 20-24, santierul ajungând la un numar de 200-300 de lucratori[34]. santierul se va extinde în 1907 pe o suprafata de 2 ha., contopindu-se cu uzina. În octombrie 1911 santierul naval "C. Fernic" se asociaza cu santierele navale "Stabilimento Tecnico Triestino" din Triest specializate în constructiile de nave de razboi, transformându-se într-o societate anonima, cu un capital de 1.500.000 lei si luându-si numele de "Societatea Anonima Româna santierul Naval G. Fernic". Dupa aceasta asociere încep ample lucrari de dezvoltare si modernizare, se construiesc magazii, ateliere, utilaje, sunt adusi ingineri, tehnicieni din Triest[35].

Uzina metalurgica "Gh. Fernic" producea obiecte metalice, diferite masini, elice, accesorii pentru agricultura, piese pentru reparatii si constructii de vase. Produsele uzinei erau desfacute pe piata interna si chiar în strainatate - în Rusia, Bulgaria, Turcia s.a. În 1908 numarul muncitorilor se ridica la 300-400 de lucratori, doua treimi fiind români. Pe lânga acestia, în uzina mai exista un numar de ucenici, care învatau mestesugurile fierariei sau al mecanicii. Materia prima folosita era preponderent din import: fonta era adusa din Anglia si Belgia, combustibilul din Anglia; doar lemnul si pamântul erau din tara. Productia se ridica în 1908 la 400 de tone de aparate si obiecte diverse[36]. În scurt timp însa importanta uzinei scade, astfel încât în anul 1911 nu se mai poate vorbi de existenta unei uzine de constructii mecanice, ci de o turnatorie a santierului naval .[37]

 Prima fabrica de cuie si sârma din oras este adusa de la Bucuresti în 1894, fiind proprietatea lui Oscar Geldiern si G. Miloc, pâna în 1907, când trece în proprietatea lui C-tin Wolff. Fabrica producea cuie de sârma de toate marimile si formele, frânghii de sârma ghimpata, lanturi, sârma pentru telegraf, potcoave etc. Produsele fabricii erau comercializate cu precadere în tara si doar o mica parte din ele erau destinate exportului mai ales catre Bulgaria. În 1908 în fabrica lucrau în jur de 150-180 de lucratori dintre care trei patrimi români si doar un sfert straini.  În 1912 avea 200 de salariati si producea 3.000 tone de cuie, sârma, lanturi. Uzina "Titan" (astazi Laminorul de tabla) a fost deschisa în 1906. În 1912 avea 60 de lucratori si un capital fix de 503.636 lei[38].

În 1911 este înfiintata fabrica "Anglo-Româna" pentru producerea de cuie, sârma ghimpata si galvanizata[39]. Întreprinderea "Leul" avea acelasi profil. În 1908 aceasta avea peste 120 de angajati, din care 80% erau români. Productia anuala se ridica la 250 de vagoane cuie si sârma si era desfacuta în tara[40].

Printre fabricile care se ocupau cu prelucrarea tablei se numara fabrica "Nicovala" creata la 19 octombrie 1904 de catre D.G. Panu si D.T. Leosteanu. Fabrica "Albina" de asemenea producea tabla si produse zincate. În 1908 fabrica avea 300 de angajati din care 85% erau români. Produsele fabricii erau desfacute în tara si în strainatate. Exportul, în principal consta în bidoane pentru Orient, în 1906 fiind expediate circa 600 de vagoane de produse ale fabricii. În China se vindeau înca din 1900 cutii de tinichea si tablite luxos litografiate în stil chinezesc[41].

Cu acelasi profil este fabrica "Greerul" înfiintata de C. Ressu în 1885. În 1908 în întreprindere lucrau 100-200 de muncitori dintre care 90% erau români, în 1912 avea 138 de lucratori[42]. Cele doua fabrici "Albina" si "Greirul" aveau pe lânga sectia de ambalaje metalice si câte o sectie de vax, crema pentru ghete, unsori pentru piei, hamuri, masini si utilaje.

În ceea ce priveste stabilimentele industriei chimice, statistica anului 1904 înregistreaza 7 întreprinderi de profil printre care se numara: fabrica de sapun si lumânari "Konzelman-Bientzle", ce fuzioneaza în 1908 cu fabrica "Nationala" într-o singura fabrica trecând sub proprietatea unei societati anonime pe actiuni cu capital de 120.000 lei. Cele doua fabrici comercializau produse de aceeasi natura cu unele deosebiri. Fabrica C. Bientzle&Comp realiza sapun de rufe, lumânari de stearina, glicerina, sapun de toaleta în timp ce fabrica "Nationala" mai producea pe lânga aceste produse si silicat de sodiu. Produsele fabricilor erau destinate pietei interne, ele neputând concura ca pret cu produsele de acelasi gen din strainatate din cauza taxelor vamale prea ridicate ale articolelor prime[43].

Steaneria si sapunaria "Apollo" proprietatea lui L. Braunstein, creata în 6 martie 1886, era una din cele mai mari fabrici de sapun si lumânari din oras. În 1908 avea 60 de lucratori. Productia anuala a fabricii se ridica la 1.200.000 kg. sapun de diferite calitati, iar productia de lumânari la 400.000 kg. Pe lânga fabrica erau alipite înca doua ateliere, unul de lemnarie si altul de fierarie cu destinatia de a pregati lazile pentru ambalaj si reparatia uneltelor de lucru din fabrica[44]. Fabrica "Dunareana", proprietatea lui I. Babad, înfiintata în 1889, avea în 1908 aproape 60 de lucratori, iar productia anuala se ridica la 250.000 kg, lumânari de stearina si 300.000 kg, sapun de rufe. Mai modesta a fost fabrica "Luna", deschisa în 1902[45].

Cerintele legate de dezvoltarea industriei chimice au dus la crearea unor întreprinderi producatoare de uleiuri, vopseluri si coloranti. Astfel în 1908 este înfiintata fabrica de uleiuri si ipsos "Etna" apartinând fratilor Grümberg si O. Selmanovici. Produsele ei: ulei alimentar si industrial, precum si ipsosul, se vindeau în tara, iar pastele pentru îngrasarea vitelor se exportau în Anglia. În primele decenii ale secolului al XX-lea ea facea parte din cele mai importante întreprinderi industriale de acest profil din România[46]. În 1912 aceasta va beneficia de avantajele legii pentru încurajarea industriei nationale adoptata în acel an, fabrica având 20-30 de lucratori si folosind anual 1000 de tone de seminte. Printre avantajele acordate de lege se numarau: folosirea gratuita a caderilor de ape de pe terenul respectiv, scutirea de taxe vamale pentru utilajele necesare investitiilor proprii, reduceri de taxe de transport pe caile ferate, înlocuirea impozitului catre stat cu un impozit de 2-5% din beneficiul net[47]. Legea mai prevedea prioritatea în comenzile statului chiar în cazul în care pretul produselor era cu pâna la 50% mai mare decât al produselor similare oferite de firme straine.

Mai exista o fabrica de uleiuri vegetale, Fabrica "Fleming Mac Dowal et Co." , fondata în 1884, respectiv "E. Dinerman et fiii" din 1911-1912, dar care producea doar ulei industrial[48]. Ea realiza în 1907 peste 1 milion kg. ulei si peste 2,5 milioane kg. de paste pentru îngrasarea vitelor. Uleiul produs era desfacut doar în tara pe când pastele erau cerute în Belgia, Anglia si Germania. În fabrica lucrau în 1907 peste 30 de angajati.

În Galati, ca de altfel si pe plan national, industria alimentara avea în perioada discutata o pondere deosebita în cadrul industriei. Astfel, în 1901-1902, din cele 60 de fabrici 30 erau întreprinderi alimentare, în 1908 din cele 72 de fabrici existente 34 erau legate de industria alimentara, iar în 1911 din 62 de fabrici, 27 erau alimentare. Acest lucru poate fi explicat prin abundenta materie prime, dar si de profiturile care se obtineau rapid si fara sa necesite capitaluri prea mari[49].



Pe lânga aceste fabrici mai functionau, în primele decenii ale secolului XX, 76 de ateliere în diferite ramuri si subramuri ale industriei alimentare încadrate în industria mica si mijlocie, în care lucrau peste 400 de meseriasi.[50] Mestesugurile alimentare îsi pastreaza importanta, în anul 1907 înregistrându-se 125 de brutarii dintre care 14 erau patroni. Mai adaugam la acestea pe covrigarii care lucrau în cele 12 covrigarii înregistrate de ancheta industriala din 1901-1902[51].

Industria moraritului între anii 1897-1907 a fost reprezentata de 7 mori cu aburi: moara lui Gh. Nicolau, cea a lui D. stefanescu, a lui Radu Voican, a lui Spiridon Mistoi, a lui Fr. Gaster si cea a fratilor Doiciu. Moara "Steaua. Societate anonima", înfiintata în anul 1907, dar pusa în functiune în anul 1909, va cunoaste o dezvoltare însemnata, devenind una din cele mai importante mori din România de dinaintea primului razboi mondial. Moara avea o capacitate mare de productie, macinând cam 30 de vagoane de cereale în 24 de ore[52].

Ancheta industriala din 1901-1902 mentioneaza în cadrul industriei mari trei întreprinderi de panificatie: fabrica de pâine a lui Teodor Molcoci, cea a lui Spiro Destumis si Asociatia Cooperativa "Galati", fabrica si franzelaria de lux a lui Carol I. Korner, brutarie mecanica, care avea sa devina  în primii ani ai deceniului al doilea, cel mai mare stabiliment al industriei panificatiei din oras. Ancheta nu aminteste, în ceea ce priveste industria produselor fainoase, în cadrul industriei mari, decât doua întreprinderi: fabrica lui Ludwig Jisiek si cea a lui Stelian Protopopas, fosta P. Zamfiratos[53].

Aceeasi ancheta semnaleaza doua distilerii de "coniac, lichioruri si alte bauturi spirtoase" cu aproximativ 15 lucratori. Tot în industria alcoolului la începutul secolului mai functionau o fabrica de sampanie, Muler-W. Rass si o alta de bere, St. Petrina. Fabrica de sampanie avea în 1908 în jur de 10 lucratori iar productia anuala era de 30-40 de mii de sticle, fiind destinata mai ales consumului intern[54].

În 1900 sunt înregistrate numai trei mezelarii cu cca. 10 lucratori si 6 calfe[55]. Industria conservelor alimentare este reprezentata în aceasta perioada de 2 stabilimente de acest fel: a lui  B. Horowitz si N. Kleiner, respectiv fabrica lui Strati Ruglioti, cu precizarea ca aceasta din urma era o întreprindere mica si functiona cu întreruperi. Fabrica lui Horowitz îsi procura materia prima în cea mai mare parte din tara (legumele si fructele), sardelele erau importate din Rusia, iar piperul si scortisoara din India. Fabrica ajunge în 1904 la o productie în  valoare de 45.000 de lei, iar în 1912 realiza conserve cifrate la 96.000 lei si avea 25-40 de lucratori[56].

 Industria preparatelor zaharoase este cunoscuta prin fabrica de bomboane, caramele, rocks, drops si ciocolata a lui C. I. Fotiade înfiinta în 1867. La început era doar un atelier mic, dar în primii ani ai secolului XX a devenit o fabrica importanta. În 1908 producea zilnic 500 kg. de praline, fondante, caramele, ciocolata si avea 30-40 de muncitori[57].

Industria textila este slab reprezentata. La 28 martie 1902 doi ingineri arhitecti din Iasi, Vignali si Gambara, cer o autorizatie pentru a ridica o fabrica de "filaturi, tesaturi, frânghii si sforarie" pe care urmau sa o construiasca în valea orasului pe strada Etna colt cu Berheci. În 1909 se înfiinteaza fabrica "Navodul" care producea frânghii, odgoane, plase pescaresti. În 1912 fabrica avea 50 de lucratori. Prima întreprindere textila creata în 1897, de catre M. Apostolide, executa tesaturi de bumbac, produsele ei fiind desfacute în pravaliile din oras si în pietele din tara. Beneficiarul principal era Ministerul de Razboi. În 1908 folosea 60 de lucratoare[58].

Industria de prelucrare a lemnului este reprezentata de "Fabrica de scaune Manole Mihailescu" din strada Libertatii, înfiintata în 1894. Aceasta producea în 1902 circa 1.360 de scaune iar în 1911 fabrica 28.600 de produse, atunci întreprinderea având 23 de lucratori si 12 ucenici. Cu acelasi profil era si "Fabrica Româna de mobile si tapiterie S. Sternberg" fondata în 1871. Produsele fabricii se desfaceau aproape numai în tara, putinul care se exporta se îndrepta spre Grecia si Bulgaria[59].

Din industria lemnului mai facea parte o mare întreprindere forestiera "Goetz" înfiintata în 1872, ce dispunea de un capital fix de peste 8.000.000 lei, ceea ce reprezenta o patrime din capitalul fix al industriei încurajate în întreaga tara. Fabrica de cherestea "Goetz" înregistreaza si ea o crestere a productiei de la 380.693 mc. cherestea în 1890-1891 la 561.201 mc în 1900-1901. Fabrica prelucra materialul lemnos - busteni - adusi cu plutele pe Siret si Dunare din partile de nord. Produsele ei se exportau cu vapoarele în Grecia, Turcia europeana si asiatica, Palestina, Egipt, Algeria, Tunis, si mai multe tari din Marea Mediterana[60]. Unica în Galati si a doua de acest gen din tara era "Fabrica de dopuri de pluta si canale pentru butoaie", fondata în 1890. Materia prima - pluta - era importata din Spania si Portugalia. Fabrica producea dopuri de pluta de diferite marimi, talpi de pluta si pluta macinata. Produsele fabricii erau desfacute în oras si în tara prin diferitele centre comerciale[61].

Mai multe întreprinderi industriale asigurau prelucrarea pieilor. Functionând din 1867 fabrica de tabacarie si încaltaminte "Bradea si fii", fabrica talpe, blanc, toval, bocanci, cizme, ghete, sandale, opinci s.a.m.d., folosind în 1912, 48 de lucratori care realizau 12-15 mii perechi de încaltaminte si 5.000 piei tabacite. Aceste produse erau comercializate într-un magazin propriu[62].

În domeniul materialelor de constructie sunt înregistrate statistic doar trei fabrici de caramida: una în Vadul Ungurului, a fratilor Abure si doua în Ţiglina.

 Iluminatul public al orasului si iluminatul particular era asigurat de "Uzina de Gaz", societate anonima fondata în 1894. Uzina mai producea cocs pentru încalzit, catran pentru vopsirea acoperisurilor, a stâlpilor, a vapoarelor etc., sulfat de amoniac pentru îngrasarea pamântului. Cocsul obtinut era desfacut în tara si în special în Bucuresti (cca. 80%), în Galati consumându-se doar 10% din productia totala. Catranul produs se consuma în oras, în jur de 20% din productia totala, iar restul în tara[63].

Conditiile  de viata ale muncitorilor galateni erau destul de grele. Absenta oricarei reglementari privind durata lucrului în port si întreprinderi, lasa pe muncitori la discretia patronilor. Ziua de lucru de 12-14 ore, accidentele de munca foarte frecvente, salariile foarte scazute, care erau departe de a asigura o existenta cât de cât decenta producatorilor de bunuri materiale vor duce la numeroase demonstratii si proteste[64].

Situatia muncitorilor de la santierul naval este ilustrativa pentru conditiile grele de munca: cladirile destinate sectiilor, atelierelor erau strâmte, fara lumina, fara ventilatie suficienta[65].

Conditiile de trai ale muncitorilor portuari erau grele, locuintele în majoritatea lor erau improprii. Majoritatea muncitorilor locuiau în zona inundabila din cartierul Badalan, unde "sanatatea era vesnic pereclitata si copii decimati de boli"[66]. În lunile dificile de iarna, când activitatea portului stagna din cauza înghetului sau a lipsei de cereale, ca în anul 1900, numerosi muncitori si carausi, împreuna cu familiile lor erau în imposibilitatea de a-si asigura existenta[67].

Nu avem o imagine completa a situatiei atelierelor mestesugarilor galateni, dar este sigur ca foarte  multe dintre ele erau insalubre si se lucrau în conditii neomenesti. Doctorul Corivan, vizitând în octombrie 1906 mai multe ateliere de cizmarie si cojocarie, constata ca niciunul nu se afla strict în conditiunile cerute de igiena si aveau trebuinta de modificari mai mult sau mai putin radicale[68].

Sustinerea micului patronat de catre guvern fara îmbunatatirea regimului de lucru provoaca opozitia lucratorilor, sprijiniti de sindicate. Actiunea muncitorilor s-a materializat în numeroase actiuni de protest, greve si demonstratii prin care se cereau reducerea zilei de lucru, marirea salariilor, dreptul la întrunire si organizare, libertati democratice[69].

 În luna august 1900 în portul Galati a izbucnit o greva generala în semn de protest împotriva scaderii salariilor. În anul 1901 actiunile de protest ale muncitorilor se desfasoara cu mai multa intensitate[70]. Un asemenea protest a avut loc la 25 martie 1901, meseriasii galateni au fost îndemnati cu aceasta ocazie sa se organizeze în sindicate si sa revendice votul universal. Manifestari asemanatoare au continuat si în 1902, când a avut loc în sala Central, la 17 februarie, un miting de protest a muncitorilor galateni împotriva arestarii de catre politia capitalei a unor lucratori grevisti din Bucuresti[71]. Grevele muncitorilor portuari au continuat si în lunile urmatoare. La 30 mai 1902 hamalii din port au declarat greva, cerând reglementarea muncii, stabilirea remuneratiei dupa volumul de prestatii, încetarea abuzurilor patronale. Cererile muncitorilor au avut aceeasi factura si la greva din august a aceluiasi an, începuta de muncitorii din port "de toate categoriile" la care au aderat muncitorii de la gara de marfuri si lucratorii de la întreprinderea de cherestea, în total 800 de grevisti[72].

Actiunea pentru reglementarea timpului de lucru continua si în 1903 când muncitorii din port protesteaza împotriva nerespectarii programului recomandat de Casa Muncii[73]. În anul 1905 au avut loc întruniri de protest, ca de pilda ale muncitorilor tâmplari, agitatii ale muncitorilor din port, îndreptate împotriva abuzurilor patronale, pentru revendicari economice.

În anul 1906, cea mai importanta actiune a muncitorilor a fost cea a docherilor, izbucnita la 6 iulie ca protest împotriva reducerii numarului muncitorilor cherestegii. Greva a durat aproape trei saptamâni, la ea participând 2.000 de lucratori[74].

Actiunile greviste cunosc o intensificare în anul 1907, când au loc numeroase manifestatii ale muncitorilor: trei greve în docuri, la lemnarii, doua greve la cereale, doua greve la coloniale, doua greve la fabrica "Goetz", o greva în port, o greva la curatitorul de cereale una la atelierele de confectiuni si reparatii navale ale firmei Fernic et Co[75].

Rascoala taraneasca din acelasi an a avut un puternic rasunet în rândurile muncitorilor din Galati. Rascoala izbucnita la 8/21 februarie în satul Flamânzi, judetul Botosani, s-a manifestat la nivelul judetului Galati din 8 martie, când s-au semnalat primele rascoale în comunele: Filesti, Foltesti, Jorasti, Mastacani, Berheci, Nicoresti, pentru ca în ziua de 11 martie muncitorii din port împreuna cu taranii rasculati din cartierele marginase: Lozoveni, Vadul Ungurului si satenii din satele din apropierea orasului, în numar de cca. 300, sa patrunda în inima orasului, ajungând aproape de prefectura judetului. Rasculatii cereau sa li se dea pamânt din mosia orasului în conditii mai avantajoase. În apropierea prefecturii, pe strada Domneasca, armata a încercat sa-i împrastie pe manifestanti, dar nu a reusit. Refuzul acestora de a se retrage, în ciuda somatiei, a facut ca armata sa deschida focul. Au fost ucise 14 persoane si alte câteva zeci au fost ranite[76].

Autoritatile, înspaimântate de proportiile rascoalei, au mobilizat numeroase forte armate pe care le-au trimis în sate pentru a reprima rascoala, iar în oras au fost mentinuti 1.100 soldati si ofiteri din Regimentul 11 Siret, doua escadroane calari de câte 200 de oameni fiecare si zece escadroane pe jos. Dupa înabusirea rascoalei au urmat perchezitii, arestari si procesei[77].

Grevele, demonstratiile si actiunile revendicative au continuat cu aceeasi tarie si în cursul anilor 1908-1910. Muncitorii luptau împotriva încercarii patronilor de a impune lucrul în acord, deoarece acest sistem ducea la extenuarea muncitorilor în conditiile slabei înzestrari tehnice a fabricilor si a programului de 12 ore, si la reducerea câstigurilor muncitorilor. Ei mai solicitau marirea salariilor si reducerea programului de lucru. De lunga durata, aproape o luna, a fost greva lucratorilor de la fabrica de ulei din iulie 1908. În 1910 au fost înregistrate doar doua greve, una la fabrica de cuie "Westfalia" si una în docuri[78].

La 21 iulie 1911, docherii au declansat o greva pentru marirea salariilor la 8 lei pe zi si reducerea programului de lucru la 9 ore. Peste doua zile au încetat lucrul si muncitorii de la fabrica "Goetz". Greva a luat sfârsit la 14 iulie prin încheierea unui nou act de învoiala ce satisfacea aproape toate revendicarile muncitorilor[79].

În septembrie 1913 muncitorii de la fabrica Goetz intra în greva cerând reducerea programului si marirea salariilor[80]. Actiunile muncitorilor vor continua si în perioada urmatoare mai ales în conditiile grele impuse de noul context international din vara anului 1914.

Perioada cuprinsa între 1900-1914 s-a caracterizat printr-o crestere însemnata atât a importului cât si a exportului, cu exceptia anului 1906 si 1908, balanta comeriala fiind activa. Totusi, comparativ cu anul 1883, putem spune ca activitatea portului a cunoscut o anumita stagnare daca luam în considerare faptul ca în 1883 activitatea portului se ridica 92.366.862 lei, iar în 1909 însuma cu 42.000 lei mai putin, desi comertul general al tarii crescuse de la 244 de milioane la 833 milioane de lei, al Brailei de la 69 milioane lei la 141 milioane, iar al Constantei de la 11 milioane la 104 milioane. Aceasta stare de lucru s-a datorat si faptului ca portului din Galati nu i s-au mai adus îmbunatatiri radicale în acesti ani. Aici cheiul era mic cu numai câteva linii de garaj si 4 dane pentru manipularea cerealelor[81].

La începutul secolului al XX-lea ca urmare a crizei izbucnite la sfârsitul secolului al-XIX-lea activitatea economica a portului Galati scade: "Galatii decad din zi în zi, comertul portului e aproape nul" scriu ziarele[82]. Marii comercianti cer guvernului masuri substantiale pentru redresarea vietii economice: protejarea comertului galatean, înfiintarea zonelor libere în portul Galati. Orasul este amenintat sa piarda si prioritatea pe care o avea în importul colonial, dupa ce Braila si Constanta, preluasera comertul cu cereale si de tranzit. Excelenta recolta a anului 1906 da noi sperante marilor comercianti, dar izbucnirea rascoalei taranesti din primavara anului 1907 produce destule perturbari si pagube. Depozitele de cereale din port s-au epuizat în graba, iar alte transporturi nu s-au putut face din cauza deplasarilor de trupe pentru reprimarea revoltelor[83].

O crestere a exporturilor se mai înregistreaza în 1910, când valoarea produselor exportate prin Galati reprezenta 13,45% din totalul exportului. În 1911 activitatea portului a fost cifrata la aproape 120 de milioane. Evenimentele interne si externe ale anului 1912 au afectat activitatea portului. Iarna grea, înghetarea Dunarii,  aproape paralizeaza traficul. Dupa redeschiderea navigatiei la începutul anului1912, închiderea strâmtorilor 5 aprilie - 6 mai si izbucnirea primului razboi balcanic la 20 septembrie creeaza o noua stagnare a activitatii comerciale[84].

Portul Galati detinea întâietatea în traficul tarii, în ceea ce priveste exportul de cherestea, fiind unul dintre cele mai importante puncte de comert din Orientul apropriat. Exportul de cherestea se facea în conditii lesnicioase plutele venind pe Siret direct la Galati. Datorita acestui fapt, Galatiul ramâne în tot acest timp primul port din tara pentru comertul cu leme de constructii. Lemnul românesc era cautat pe pietele Frantei, Turciei, cu toata concurenta cherestelei austriece tranzitata prin Galati. Se mai transporta lemn în Grecia, Spania, Italia si chiar în Panama[85]. În 1904 s-au încarcat la Galati 40.000 de vagoane lemn fasonat si 120.000 mc trunchiuri.  În Asia Mica, sub numele de "galatiana" se întelegea cheresteaua româneasca, iar lazile în care se împachetau smochinele se numeau "Galatzia"[86].

Exportul facut din Galati se completeaza în afara de cherestea cu cereale, cu diferite cantitati de sare, tutun, lâna, piei, peste. În 1900 activa societatea "Dunarea" ce se ocupa numai cu exportul de peste[87].

Marile case comerciale stabilite în oras importau din tarile apusului toate marfurile trebuitoare consumului intern ca: masini agricole, carbuni din Anglia, coloniale din Grecia, Turcia, Anglia, confectii de dama, mercerie, lenjerie, ciorapi, conserve de carne din Austro-Ungaria, produse farmaceutice, fierarie, instrumente de chirurgie, oglinzi din Germania, vinuri, sticlarie, portelanuri, hârtie, minerale din Franta[88].

În ceea ce priveste importul valoarea marfurilor importate prin portul Galati oscileaza: 20,12% în 1900, 29,19% în 1904, 20,18% în 1910 pentru ca în 1913 sa scada la 12,7%. Scaderea importantei comerciale a portului Galati se explica în buna masura prin perceperea unor suprataxe[89].

Intensificarea comertului intern din aceasta perioada, când România ajunge a patra tara exportatoare de cereale din lume, dupa Rusia, Argentina si Canada, reclama o noua etapa  de constructii pentru modernizarea portului. Vechiul bazin ajunge în 1902 neîncapator pentru numarul tot mai mare de vase care soseau la Galati. Anghel Saligny pregateste în 1908 proiectul unui nou bazin ce va fi realizat în 1914. Operatiunile de încarcare se faceau, în 1913, cu trei elevatoare. P.P. Carp, prim - ministru si ministru de finante în guvernarea conservatoare din 29 decembrie 1910 - martie 1912 acorda un credit de 900.000 lei pentru extinderea retelei de linii ferate în port si amenajarea garii de marfuri[90].

În cadrul comertului interior desi se dezvoltasera mult caile de transport, dupa câstigarea independentei, totusi forme de comert ca bâlciurile, iarmaroacele, târgurile, ramân o practica comerciala a lumii satului multe din ele fiind legate de sarbatori religioase si concentrând în mare parte comertul local si regional cu produse agricole, animale, produse mestesugaresti. La oras însa se observa la începutul secolului al-XX-lea într-o masura tot mai mare, alaturi de magazinele mixte a magazinelor specializate sau a magazinelor universale cu raioane specializate. Unele întreprinderi îsi desfac produsele în magazine proprii[91].

Micii negustori si mestesugari din Galati solicita în 1900 sa se înfiinteze cel putin patru iarmaroace anuale, ca si în celelalte orase: Roman, Bârlad, Tecuci. Organizarea lor ar fi avantajat dezvoltarea micului negot care din lipsa de capital nu-si putea transporta marfurile catre alte târguri si orase[92].

Dezvoltarea economica a judetului a fost stimulata de aparitia retelei de cale ferata pe teritoriul sau si de transporturile feroviare. Marii comercianti vor întâmpina aproape, continuu greutati în expedierea marfurilor. Tariful pe caile ferate, care era mai scump decât cel încasat pentru alte orase, perceperea unor suprataxe vor duce la scaderea importantei comerciale a portului Galati. Uneori lipsa vagoanelor va stânjeni comertul intern. Începând cu luna octombrie 1911 si pâna în ianuarie 1912 de exemplu, predarile în gara locala se faceau o zi da si 2-3 zile nu. Marfurile erau depuse în magaziile garii ori sub cerul liber, în jurul lor fiind astfel expuse stricaciunilor. Aceasta situatie afecteaza unele fabrici de cuie din Galati în perioada mentionata care de luni de zile nu mai exporta nimic.  În anul 1913, de exemplu, criza de vagoane este permanenta asa ca negustorii din Focsani se vad obligati sa transporte cu carutele marfurile cumparate de la Galati[93]. Dupa ce în 1872 au fost date în exploatare liniile ferate Roman-Tecuci-Barbosi, în acelasi an s-a construit si o linie ferata în portul Galati care deservea traficul în incinta portului si a docurilor. La începutul secolului XX partea de nord a judetului a fost legata de Galati prin linia ferata Galati-Beresti-Bârlad [94].

Transportul în oras pe unele portiuni se realiza cu tramvaie electrice. Uzina de specialitate si-a început exploatarea în anul 1900 cu 18 trasuri, pe o distanta de19 km liniar. Atunci personalul uzinei se compunea din 100 de oameni, toti specializati în materie.  Întinderea retelei de tramvaie creste în fiecare an, astfel de la 13.200 km. în 1902 ajunge la 13.209 km. în 1903[95].




În ceea ce priveste transportul de marfuri si pasageri pe Dunare acesta este mult mai activ datorita amenajarilor facute de Comisia Europeana a Dunarii si înmultirii numarului companiilor de navigatie. Fosta companie ruseasca "Gagarin", transformata în "Societate de Navigatie" cu vapoare pe Marea Neagra si Dunare, în 1886, va avea în anul 1901 în exploatare trei linii: Odesa-Ismail, Odesa-Corabia si Batum-Galati. Compania rusa mai întretinea curse în 1908 pe care le întrerupe pâna în 1911, când vasele ei circulau între Odesa si Galati.[96]

În afara de companiile rusesti de navigatie la Galati mai functionau si companii franceze. O astfel de companie este "Alfred Fraissinet", înfiinta în 1878, si care în 1905 avea în serviciu 15 vapoare. Curse saptamânale pe distanta Galati-Constantinopol se faceau si prin vasele companiei otomane "Egee"[97].

În 1912 se construieste Palatul Navigatiei -Gara Fluviala, dupa planurile arhitectului Petre Antonescu.

O alta pârghie economica ce a avut un rol important asupra vietii social-economice a orasului o constituie sistemul de credit. Operatiunile de schimb si de credit au trecut din mâna bancherilor si zarafilor asupra institutiilor bancare de stat sau particulare. Dintre institutiile de credit ce functioneaza la Galati, în perioada discutata, cea mai importanta este sucursala Bancii Nationale înfiintata în 1881 si care a efectuat operatiuni de scont acordând împrumuturi pe gaj de efecte publice[98].

Sucursala Bancii Românesti a activat pâna în 1889 în Galati, an în care a fost transferata la Braila.  Va fi adusa înapoi la Galati în 1913. În 1907 se deschide la Galati o filiala a Bancii Comerciale Române. Banca de Comert si Agricultura se va inaugura în 1913, cu un capital de 500.000 lei. În acest an mai functionau si sucursalele înfiintate de Banca de Credit Român, Banca "Marmorosch Blanc" si Banca de Scont[99].

În ceea ce priveste agricultura în judet situatia se prezinta la fel ca în restul tarii, si aici proprietatea latifundiara avea o baza puternica, iar viata taranilor era grea datorita slabei dotari cu animale si mijloace de exploatare a pamântului, dar în special ca urmare a lipsei pamântului[100]. În oras agricultura era practicata la nivelul gradinilor din cadrul gospodariilor proprii ale cetatenilor, mai ales în zonele de case de la marginea orasului. Se cultivau cu precadere legume si zarzavaturi.

Viata politica a orasului Galati se încadreaza pe linia generala a întregii tari, rivalitatea între cele doua partide politice, liberali si conservatori, continuând si dupa 1900 pe fundalul guvernarii conservatoare, condusa de Gh. Grigore Cantacuzino (11/23 aprilie1899 - 7/19 iulie 1900) si P.P. Carp (7/19 iulie1900 - 14/27 februarie 1901).  Liberalii galateni se întrunesc la 10 noiembrie 1900, sunt prezenti alaturi de ei liberali din alte judete ca de exemplu bucurestenii: Em. Porumbar, Gh. Adamescu. Opozitia acuta fata de conservatori se datora politicilor economice promovata se acestia care aruncase tara într-o grava criza economica ce va continua pâna în 1913, cuprinzând astfel si o buna parte din guvernarea lui D.A. Sturdza[101].

Partidul conservator este adesea acuzat în gazeta "generosilor" galateni, "Avântul", ca a adus tara pe malul unei prapastii. În acelasi context, Spiru Haret, ministrul Instructiunii Publice în guvernul condus de D. A. Sturdza, candidând la 15 martie 1901 pentru Colegiul III la Galati, comenteaza "faptele odioase ale conservatorilor". Guvernarea lui D.A. Sturdza se va izbi si ea de dificultati de natura financiara. Astfel se gaseste uneori în situatia de a nu putea contribui la realizarea programelor electorale ale diferitelor organizatii. În 1902 primarul liberal M. Orelanu, nu va primi creditele pe care le ceruse pentru realizarea promisiunile electorale: rascumpararea mosiei Badalan, a Epitopiei Spitalului "Sf. Spiridon", construirea unei linii ferate în port, amenajarea soselei Tulcea-Azaclau. Printre liberalii galateni mai de seama se numara: C. Stere, V. Mortun, I.C. Atanasiu[102].

Urmeaza guvernarea conservatoare prezidata de George Gr. Cantacuzino (22 decembrie 1904-12 martie 1907). Ea va fi întrerupa de izbucnirea rascoalei taranilor din 1907. Partidul liberal preia puterea si cu consensul conservatorilor reprima rascoala. Opozitia pe care conservatorii o fac proiectelor liberale de dupa rascoala, prezenta si în presa galateana este ineficienta, în primul rând din cauza discutiilor ce existau între cele trei grupari în care era împartit partidul conservator: cantacuzinisti, junimisti, takisti. La Galati acestia din urma aveau sustinatori înainte de formarea de catre Take Ionescu a Partidului Conservator Democrat, în februarie 1908. La alegerile din ianuarie-februarie 1911 de la Galati va candida si Partidul Nationalist-Democrat condus de Nicolae Iorga si A. C. Cuza. Candidatii acestei formatiuni: negustorul galatean Danian Draganescu la Colegiu lI si Nicolae Iorga la Colegiul III vor obtine rezultate nefavorabile. Nicolae Iorga a câstigat doar 94 de voturi[103].

La ultimele alegeri înainte de izbucnirea primului razboi mondial a depus liste electorale si Partidul Social Democrat al Muncitorilor din România. Acesta a organizat întruniri în cartierele Traian, Vadul Ungurului cu ocazia alegerilor[104].

Viata culturala a orasului în aceasta perioada este bogata, la Galati functionând numeroase societati culturale: Cercul Cultural din Galati, Cercul Literar Moldova, Societatea Culturala Cuza Voda, Societatea Santinela Dunarii de Jos etc.; biblioteci, cu o durata mai scurta sau mai lunga: Biblioteca Nicolae Iorga, Biblioteca Populara Cuza Voda, Biblioteca V.A. Urechia. Aceasta din urma a fost inaugurata la 11 noiembrie 1890. Biblioteca cuprindea si un bogat muzeu istoric ce continea: stampe, documente, colectii de obiecte arheologice, numismatice. O importanta activitate culturala, dar si politica, prin promovarea ideii de unitate nationala a desfasurat-o sectia de la Galati a Ligii Culturale[105].

Printre ziarele ce apar în aceasta perioada se numara: "Avântul", gazeta poporanista saptamânala, "Votul Universal", "Vremea", ziar politic al conservatorilor, "Cuvântul", "Tribuna liberala", "Galatii", "Conservatorul galatean" etc[106].

Au fost publicate si reviste literare, stiintifice, economice si didactice: "Ateneul", revista "Dunarea de Jos", revista "Lira", "Curentul Nou", revista antisamanatorista, "Revista stiintelor veterinare", revista "Arta si meserii"[107].



[1] Gh. N.  Munteanu-Bârlad, Galatii, Editura Autorului, "Societate de editura stiintifica-culturala", Galati, 1924, p. 26.

[2] Paul Paltanea, Istoria orasului Galati de la origini pâna în 1918, vol. I, Editura Porto-Franco, Galati, 1995, p. 41-42.

[3] Ibidem, p.43.

[4] Judetul Galati pe scara timpului, coord. Ioan Brezeanu, C-tin. Marinescu, Galati, 1975, p. 61.

[5] Amploarea schimburilor comerciale pe piata locala si la schela este confirmata si de un important tezaur documentar descoperit în 1954 la Galati ce cuprindea 123 de monede de aur de provenienta turceasca, transilvaneana, austriaca, prusaca, polona, florentina etc.

[6] Judetul Galati pe scara timpului, p. 60.

[7] P. Paltanea, op. cit., p. 65.

[8] Gh. N.  Munteanu-Bârlad, op. cit., p. 28-29; P. Paltanea, op. cit., p. 81.

[9] Judetul Galati pe scara timpului, p. 75.

[10] Gh. N. Munteanu-Bârlad, op. cit., p. 30; Judetul Galati pe scara timpului, p. 75.

[11] "Buletinul Camerei de Comert si Industrie din Galati", an XV, septembrie 1912, no..9, p. 233; P. Paltanea, op. cit., p. 81.

[12] Gh. N. Munteanu-Bârlad, op. cit., p. 31.

[13] "Buletinul Camerei de Comert si Industrie din Galati", an XV, septembrie 1912, p. 234.

[14] Judetul Galati pe scara timpului, p. 63.

[15] Ibidem, p. 65.

[16] Gh. N.  Munteanu-Bârlad, op. cit., p. 35.

[17] Ibidem.

[18] Judetul Galati pe scara timpului, p. 70-71.

[19] "Camera de Comert si Industrie din Galati", an XV, septembrie 1912, no. 9, p. 239.

[20] Georges D. Cioriceanu, Les grandes ports de Roumanie, Paris, Marcel Giard, 1928, p. 34-35.

[21] P. Paltanea, op. cit., p. 189; Anuar statistic al României 1909, Imprimeria Statului, Bucuresti, 1909, p. 40; Enciclopedia istorica a României, (coord. Ioan Scurtu, Ioan Mamina), Ed. Merona, Bucuresti, 2001, p. 332.

[22] P. Paltanea, op. cit., p. 184.

[23]Emeric Mihaly, Sara Mihaly, Începuturile miscarii muncitoresti si sociale la Galati, în "Danubius", vol. V, 1971, Galati, p. 169; Gh. N. Munteanu-Bârlad, op. cit., p. 57.

[24] P. Paltanea, Informatii despre evolutia demografica si a teritoriului orasului Galati pâna în 1918, Galati, 1987, p. 57 (manuscris aflat la Biblioteca" V.A. Urechia").

[25] Maria Muresan, Istoria economie, Editura Economica, Bucuresti, 1995, p. 104.

[26] Judetul Galati pe scara timpului, p. 90.

[27] Ibidem, p.99.

[28] Anuar Statistic al României 1904, Imprimeria statului, Bucuresti, 1904, p. 527.

[29] Ioan Brezeanu, Constantin Marinescu, Din lupta muncitorilor galateni în anii 1901-1910 împotriva exploatarii pentru drepturi si libertati democratice, în "Analele de Istorie", XI, nr. 5 ,  1965, p. 103.

[30] Idem, Orasul Galati în anii primului razboi mondial, în "Analele stiintifice ale Universitatii Al. I. Cuza", sectia istorie, nr.13 , 1967, p. 142.

[31]  Anuar Statistic al României pe anul 1913, Imprimeria Statului, 1913, p. 66.

[32] santierul naval Galati pe treptele timpului.80 de ani de existenta, (coord. Neculai Maftei, Emeric Mihaly), Galati, 1973, p. 26.

[33] C. Codreanu, Monografia fabricilor din Galati, Tip. "Noua" T.C. Dimitriade, Galati, 1908, p. 38.

[34] Santierul naval Galati ..., p. 26.

[35] Ibidem, p. 28.

[36] C. Codreanu, op. cit., p. 34-36.

[37] santierul naval Galati ..., p. 27.

[38] C. Codreanu, op. cit., p. 26-27; P. Paltanea, op. cit., p. 16.

[39] Gh. N. Munteanu-Bârlad, op. cit., p. 142.

[40] C. Codreanu, op. cit., p. 103.

[41] P. Paltanea, Istoria orasului Galati, p. 161; C. Codreanu, op. cit., p. 73-77.

[42] Ibidem.

[43] C. Codreanu, op. cit., p. 44-54.



[44] Ibidem, p. 88-89.

[45] P. Paltanea, Istoria orasului Galati, p. 162; C. Codreanu, op. cit., p. 165-166.

[46] Emeric Mihaly, Sara Mihaly, Dezvoltarea industriei alimentare în orasul Galati la începutul secolului al XX-lea, în "Danubius",vol.XI-XII, 1984-1985, p. 201.

[47] Maria Muresan, op. cit., p. 116.

[48] C.Codreanu, op. cit., p. 83.

[49] Em. Mihaly, S. Mihaly, Dezvoltarea industriei alimentare în orasul Galati, p. 194.

[50] Ibidem, p. 202.

[51] P. Paltanea, Istoria orasului Galati, p. 152.

[52] Em. Mihaly, S. Mihaly, Dezvoltarea industriei alimentare în orasul Galati, p. 195; P. Paltanea, Istoria orasului Galati, p. 158.

[53] Em. Mihaly, S. Mihaly, Dezvoltarea industriei alimentare în orasul Galati, p. 196.

[54] C. Codreanu, op. cit., p. 187.

[55] P. Paltanea, Istoria orasului Galati, p. 163.

[56] Em. Mihaly, S. Mihaly, Dezvoltarea industriei alimentare în orasul Galati, p. 200.

[57] C. Codreanu, op. cit., p. 123.

[58] P. Paltanea, Istoria orasului Galati, p. 165.

[59] Ibidem, p. 163; C. Codreanu, op. cit., p. 111.

[60] Judetul Galati pe scara timpului, p. 93; C-tin Marinescu, Luptele muncitorilor din portul Galati între anii 1900-1903, în "Danubius", I, Galati, 1967, p. 246.

[61] C. Codreanu, op. cit., p. 105-107.

[62] P. Paltanea, Istoria orasului Galati, p. 155; Gh. N. Munteanu-Bârlad, op. cit., p. 159.

[63] C. Codreanu, op. cit., p. 56.

[64] Judetul Galati pe scara timpului, p. 100.

[65] santierul naval pe scara timpului, p. 291.

[66] Arhivele Nat. Directia Galati. Fond Primaria orasului Galati, Dosar nr. 18/1901, f. nenum.

[67] Ibidem.

[68] P. Paltanea, Istoria orasului Galati, p. 155.

[69] I. Brezeanu, C-tin Marinescu, Din lupta muncitorilor galateni în anii 1901-1910, p.105.

[70] C-tin Marinescu, Luptele muncitorilor din portul Galati între anii 1900-1903, p. 248.

[71] I. Brezeanu, C-tin Marinescu, Din lupta muncitorilor galateni în anii 1901-1910, p. 105.

[72] C-tin Marinescu, Luptele muncitorilor din portul Galati între anii 1900-1903, p. 249.

[73] Ibidem, p. 251-252.

[74] Ioan Brezeanu, C-tin Marinescu, Din lupta muncitorilor galateni în anii 1901-1910, p. 107-110.

[75] Ibidem, p. 111.

[76] Judetul Galati pe scara timpului, p. 95; I. Brezeanu, C-tin Marinescu, Din lupta muncitorilor galateni în anii 1901-1910, p.111.

[77] Judetul Galati pe scara timpului, p. 105-106.

[78] I. Brezeanu, C-tin Marinescu, Din lupta muncitorilor galateni în anii 1901-1910, p. 114-115.

[79] L. Esanu, Greva docherilor din portul Galati din 21 iunie-14 iulie 1911, în "Analele de Istorie", nr. 5, 1959, p. 63-68.

[80] P. Paltanea, Istoria orasului Galati, p. 221.

[81] "Buletinul Camerei de Comert si Industrie din Galati", an XV, Septembrie 1912, no. 9, p. 240.

[82] "Actiunea", Bucuresti, II, nr. 87 din 21 martie 1903, apud P. Paltanea, Istoria orasului Galati, p. 173.

[83] Emil Codreanu, Redresarea portului Galati, Tipografia "Cultura Poporului", Galati, 1937, p. 13 ; P. Paltanea, Istoria orasului Galati, p. 174.

[84] "Buletinul Camerei de Comert si Industrie din Galati", anXV, noiembrie si decemberie, no. 11-12, p. 328-329.

[85] P. Paltanea, Istoria orasului Galati, p. 174.

[86] Gh. N. Munteanu-Bârlad, op. cit., p. 99.

[87] P. Paltanea, Istoria orasului Galati, p. 174.

[88] Gh. N. Munteanu-Bârlad, op. cit., p. 98.

[89] P. Paltanea, Istoria orasului Galati, p. 175.

[90] Ibidem, p. 170; Buletinul Camerei de Comert si Industrie din Galati, an XV, iunie 1912, no. 6, p. 165.

[91] Maria Muresan, op. cit., p. 171.

[92] Paul Paltanea, Istoria orasului Galati, p. 150.

[93] Buletinul Camerei de Comert si Industrie din Galati, an XV, nr. 1, p. 3.

[94] Judetul Galati pe scara timpului, p. 97.

[95] C. Codreanu, op. cit., p. 177; Anuar statistic al României din 1909, Imprimeria Statului, Bucuresti, 1909, p. 357.

[96] P. Paltanea, Istoria orasului Galati, p. 181.

[97] Ibidem.

[98] Judetul Galati pe scara timpului, p.97.

[99] P. Paltanea, Istoria orasului Galati, p.178.

[100] Judetul Galati pe scara timpului, p. 95.

[101] P. Paltanea, Istoria orasului Galati, p. 209.

[102] "Avântul", I, nr. 29, 15 martie 1901, apud P. Paltanea, Istoria orasului Galati, p. 209.

[103] Ibidem, p. 212.

[104] Ibidem.

[105] Gh. N. Munteanu-Bârlad, op. cit., p. 82-84; vezi Em. Constantinescu, Biblioteca "V. A. Urechea", în "Moldova de Jos", an II, 1929-1930, p. 115-120.

[106] P. Paltanea, Istoria orasului Galati, p. 287.

[107] Gh. N. Munteanu-Bârlad, op. cit., p. 28; vezi I. Hangiu, Dictionar al presei literare românesti, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1987, p. 117-118.


loading...










Document Info


Accesari: 9209
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2018 )