Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Organizarea sociala si normele de conduita ale geto-dacilor in epoca prestatala

istorie












ALTE DOCUMENTE

Veche scriere Românească
TIPOLOGIE - in mitologie si ritualistica
EXEGEZA ALEGORICA INAINTE DE STOICI
COMUNISMUL IN PORTUGALIA
Amilius si Legea celui Unic
Pozitia politica a Miscarii Legionare in vederile Tribunalului International de la Nürnberg
CIVILIZATIA PERSANA
DACIA DE LA INCEPUTURI PANA LA BUREBISTA
EPOCA LUI MIHAI VITEAZUL IN MARTURIILE CALATORILOR
ROMANIA IN ANII CELUI DE-AL DOILEA RAZBOI MONDIAL

Organizarea sociala si normele de conduita ale geto-dacilor in epoca prestatala

             Geto-dacii fac parte din marele neam etnic al tracilor, care, dupa cum spunea Herodot este cel mai numeros dupa cel al inzilor.



            Tracii au patruns pe teritoriul tarii noastre la sfarsitul neoliticului tarziu, cam intre anii 3000-2000 i.Hr. cand s-a petrecut procesul de indoeuropenizare a spatiului carpato-danubiano-pontic.

            Tracii au creat o stralucita civilizatie a bronzului situata pe un intins areal geografic cuprins intre zona Pripetului la N., Marea Egee la S., in V. campia Panonica si in E. gurile Bugului.

            Dintre neamurile tracice se disting geto-dacii ca fiind cei care au creat o civilizatie naturala si spirituala de exceptie si organizat o politica aparte.

Triburile geto-dace au trait in spatiul geografic cuprins intre Carpatii Padurosi la N., Muntii Hemus la S., Tisa la V. si zona Nistru-lui la E. Ei au fost purtatorii civilizatiei fierului si autohtoni pe pamantul tarii noastre.

            Istoriografia greaca si latina care a lasat insemnari cu privire la viata geto-dacilor. Erau numtiti diferit: grecii ii numeau geti pe cei din exteriorul arcului carpatic iar latinii ii numeau daci pe cei din interiorul arcului carpatic. Cu toate acestea izvoarele arata clar ca getii si dacii sunt acelasi popor, vorbind aceeasi  limba si avand aceleasi obiceiuri asa cum arata Strabo in "Geografia".Istoriografia latina si greaca contine informatii foarte relative la modul de viata, gradul de dezvoltare economica precum si la sistemul de realizare a conditiilor sociale.

            Datele autorilor antici se completeaza cu rezultatele cercetarilor arheologice intregind imaginea organizatiei sociale Geto dace in epoca prestatala.

            Prima stire despre geto-daci este transmisa de catre Herodot, parintele istoriei, care consemneaza in cartea a 4-a, expeditia   regelui persan Darius   in N-ul Dunarii impotriva scitilor, in 514I.H.. Istoricul arata ca toate neamurile s-au plecat in afara de geto-daci care au fost supusi desi erau cei mai viteji si mai drepti dintre traci.

            Istoricul Tucidide, in cartea sa "Razboiul Peloponesiac" mentioneaza o uniune de triburi a odrizilor, neam geto-dacic, uniune situata in Dobrogea si aflata sub conducerea lui Sitalkes si apoi a lui Seuthes. Getii si celelalte popoare din aceleasi tinuturi sunt vecini cu scitii, au aceleasi arme si obiceiuri.

            Pompeius Trogus vorbeste despre o uniune de triburi a getilor dunareni condusa de rex histrianorum care a jucat un rol important in conflictul militar desfasurat intre Filip al II-lea al Macedoniei si capetenia scita Atheas.    

            Istoricii Strabon si Adrian relateaza campania lui Alexandru Macedon la N-ul Dunarii intreprinsa in anul 335 i.Hr.

            Izvoarele arata ca Alexandru Macedon a trecut Dunarea cu armata sa folosind barcile scobite in trunchiuri de copaci (monoxile) pe care localnicii le foloseau pentru pescuit si pentru a trece de la unii la altii.

            Pe malul stang al Dunarii armata macedoneana a intalnit intinse lanuri de grau pe care pedestrasii le-au culcat cu lancea inclinata la ordinul lui Alexandru Macedon.

            Dupa ce au ajuns pe un teren neculltivat macedoneeni au intalnit oastea geto-daca care insa n-a putut opune rezistenta. Geto-dacii au intentionat mai intai sa se retraga intr-un oras apropiat, intentie pe care au abandonat-o insa, probabil datorita faptului ca orasul nu era destul de bine intarit. De aceea, luand pe cal femeile si copiii au fugit in locuri pustii.

Alexandru Macedon a ocupat cetatea si dupa ce a luat o prada considerabila s-a intors in S-ul Dunarii in aceeiasi zi.

             Curtius Rufus in "Historiae Alexandri" vorbeste despre getii de la nordul gurilor Dunarii care in 326 I.H. au infrant armata generalului macedonean Zofirion.

            Istoricii Diodor din Sicilia si Polialinos, precum si geograful Paosanias relateaza conflictul dintre Lisimah, un urmas al lui Macedon, si Dromihete, regele geto-dacilor din Campia Munteana. Conflictul este situat intre anii 300 si 292 i.Hr. Desi nu au trecut nici 4 decenii de la infrangerea suferita de la Alexandru Macedon, geto-dacii sunt mai bine organizati si,nu numai ca se opun macedonenilor, dar ii si infrang, a.i. Lisimah impreuna cu oastea lui sunt luati prizonieri.

            Adunarea poporului cere moartea generaluilui macedonean insa Dromihete reuseste sa-i convinga ca e mai bine ca Lisimah sa le devina aliat decat ca in locul lui sa se ridice o alta capetenie ostila.

            Istoricul Iustinus vorbeste despre conflictul dintre Oroles, regele unei uniuni a geto-dacilor situata in S-E Transilvaniei si S Moldovei, si bastarnii (neam germanic razboinic). Deoarece geto-dacii fusesera infranti, Oroles ii pedepseste pe soldatii sai sa doarma cu picioarele pe capatai si sa faca muncile femeilor lor pana cand ii vor infrange pe bastarni.

            Doua inscriptii de la Histria mentioneaza numele altor doi regi geto-daci: Rhemaxos si Zalmodegicos, probabil urmasi ai lui Dromihete in Campia Munteana care exercitau autoritatea asupra cetatilor grecesti de pe malul Pontului Euxin.

Stirea aceasta ca si cea anterioara se situeaza in jurul anului 200 i.Hr.

            Tot in sec. III i.Hr. istoricul Pompeius Trogus mentioneaza o crestere a puterii geto-dacilor din iteriorul arcului carpatic sub conducerea lui Rubobostes.

            Din aceste izvoare putem deduce date cu privire la organizarea economica si conducerea sociala a geto-dacilor. Desprindem deci ca geto-dacii erau o populatie sedentara, care se ocupa cu agricultura, dispuneau de cetati intarite si armate puternice si bine echipate.Apoi faptul ca in cea de-a doua varsta a fierului au dezvoltat mestesugurile, dovada fiind prada bogata capturata de Alexandru Macedon.

            In ceea ce priveste forma de organizare sociala, geto-dacii se aflau in perioada de destramare a organizarii gentilice si anume in faza democratiei militare a triburilor si uniunilor de triburi.

            Organele de conducere sociala erau:

                                                             1. adunarea poporului

                                                           2. regele.

            1.Adunarea poporului era constituita din barbati inarmati. Era cea care decidea in cele mai importante chestiuni ale societatii si in special in cele privitoare la starea de razboi si de pace. Soldatii considerau ca intrucat ei isi risca viata in lupta, tot ei trebuie sa si hotarasca.

            2. Regele nu era un veritabil sef de stat, ci doar un sef  militar ales si revocat de adunarea poporului, care ii stabilea si atributiile. Acesti sefi militari, insa incearca sa-si consolideze si sa-si permanentizeze conditia si sa prevaleze in fata adunarii poporului, cum vedem in ex lui Dromihete asa incat ei vor fi sprijiniti si de artisocratia tribala, viitori sefi politici.( se marcheaza tranzitia de la societatea gentilica la cea organizata politic astfel incat acesti sefi militari anturati de aristocratia gentilico-tribala devin unicul factor decizional in societate)

Normele de conduita ale geto-dacilor in epoca prestatala

           In epoca  prestatala nu putem vorbi de norme juridice pentru ca nu exista stat care sa sanctioneze, ci doar de norme de conduita, obiceiuri nejuridice respectate de multe ori de buna-voie de catre toti membrii societatii. Aceste norme de conduita aveau un profound character religios pentru ca la popoarele antice exista idea ca normele de conduita sunt o creatie a zeilor. Unele obiceiuri au supravietuit si in epoca feudala, ceea ce reprezinta o dovada a continuitatii poporului roman.

            Astfel Herodot ne arata ca fiii de familie puteau cere de la parintele lor partea de proprietate comuna care li se cuvenea, situatie in care putem observa inceputul formarii proprietatii private.

            In acelasi sens trebuie interpretata si informatia potrivit cu care furtul era considerat ca aducand o grava atingere raporturilor sociale.

            Invoielile erau incheiate, fiind insotite adeseori de juraminte, care erau de 2 tipuri:

            - unul in care partile amestecau cateva picaturi de sange intr-o cupa cu vin si apoi consumau continutul cupei (acest procedeu este inrudit cu institutia infratirii din dreptul feudal);

            - celalalt tip de juramant era practicat pe vetrele palatului regal. Ori de cate ori regele se imbolnavea se considera ca unul dintre supusi a jurat stramb si in procedura de aflare a vinovatului era chemat un nr. de ghicitori, care daca nu reuseau sa-l identifice era inlocuit cu un nr. dublu de ghicitori. In aceasta dublare a nr. de ghicitori putem vedea o prefigurare a probei cu juratori din dreptul feudal.

            In ceea ce priveste institutia casatoriei, poetul Menandru arata pentru o perioada mai veche ca geto-dacii practicau poligamia, insa poetul Horatiu consemneaza pentru o perioada mai recenta ca ei pastrau cu strictete monogamia. Nu exista o contradictie ci se completeazaq deoarece poetul Menandru se refera la o epoca mai veche in care geto-dacii nu erau evoluati ca element distinct intre traci, iar Herodot se refera la o epoza mai recenta in care separarea geto-dacilor fusese desavarsita. Situatia femeii in cadrul casatoriei era una inferioara , dupa cum rezulta si din pedeapsa pe care Oroles a dat-o ostasilor sai.

            Aceste norme juridice erau respectate de unele triburi de buna-voie, asa cum arata Aristotel despre agatarsi, un neam scitic, care isi versificau normele si apoi le cantau.

            O informatie concordanta este cea a lui Herodot, care ii numeste pe geto-daci "cei mai drepti dintre traci".Iustinus vorbeste despre sciti care respecta dreptatea in chip firesc si nu prin legi.

Statul si dreptul geto-dac

Formarea statului geto-dac

 

            La formarea statului geto-dac au contribuit atat factori interni cat si externi.

              Saltul calitativ de la oranduirea gentilica la societatea organizata politic, de la democtratia militara la stat, este determinat de transformarile economice si sociale pe care le-a realizat populatia geto daca. Este vorba pe plan economic de progresele realizate in cadul celei de-a doua varste a fierului.

Pe plan intern observam o dezvoltare a mestesugurilor si prin urmare a productivitatii care duce la intensificarea comertului, ca dovada avand tezaurele monetare, in care se regasesc monede grecesti si romane, dar si cele batute in atelierele locale geto-dace.

 Ca urmare a acestei cresteri economice, se mareste diferenta intre intre bogati si saraci si asistam astfel la o stratificare sociala, dublata de stabilirea legaturilor gentilice bazate pe rudenia de sange.Aceasta stratificare sociala este oglindita arheologic in descoperirile de constructii impunatoare si morminte cu bogat inventar in podoabe care contrastau cu cele saracacioase ale marii majoritati.Stratificarea sociala s-a realizat si pe fondul deposedarii de pamanturi a ostilor gentilice  si formarii latifundiilor apartinand aristocratiei gentilico-tribale.

Apare statul ca un instrument in mana clasei dominante utilizat pentru a tine in ascultare marea masa a populatiei.Alaturi de functiile determinante de ordin intern au existat si functii externe care desi nu au determinat au favorizat formarea statului geto-dac (Pe plan extern asistam la o scadere a puterii celtilor si ilirilor ca urmare a deselor confruntari cu romanii, precum si la pericolul expansiunii.)

Statul geto-dac s-a format de-a lungul domniei  regelui Burebista; acesta, dupa cum spune Strabo, a pus capat razboiaelor interne care-i macinau pe daci si i-a facut pe acestia sa asculte de poruncile sale intemeind o mare putere de care se temeau toti vecinii, inclusiv statul roman aflat in plina expansiune militara.

Burebista a realizat mai multe reforme.

Pe langa reforma politica a unirii triburilor sub o singura autoritate , Burebista a infaptuit si o reforma religioasa, aducand la unitate credintele disparate ale diferitelor triburi, intr-un sistem politeist si in plus a infaptuit o reforma administrativa, construind cetatea Sarmizegetusa centru al puterii politice si al sistemului de aparare, ea fiind inconjurata de alte cetati intarite (muta centrul puterii din Campia Munteana in interiorul arcului carpatic, in zona muntilor Orastiei).

Mentiunile lui Strabo despre Burebista se completeaza cu cele consemnate pe inscriptia de pe mormantul lui Acornion de la Dionisopolis, in care se arata ca Burebista ajunsese cel mai mare dintre regii traci,  stapanitor al tinuturilor de dincolo si dincoace de Dunare.

Forma si esenta statului geto-dac

 

          Din punct de vedere al esentei sale, statul geto-dac este un stat sclavagist incepator, cu particularitati care il apropie de statele bazate pe modul de productie tributal sau asiatic, aceasta intrucat in scurta sa existenta, intre domnia lui Decebal si cea a lui Burebista, statul geto-dac nu s-a putut desavarsi ca un stat sclavagist clasic, asemenea statelor grecesti si romane.

            Stratificarea sociala a geto-dacilor ne este cunoscuta prin intermediul relatarilor lui Diocrisostomul si Diocasius. Ei vorbesc despre o clasa dominanta formata din tarabostes sau pileati si marea masa a poporului, numita comati sau capilati. Toti factorii de conducere statala erau recrutati din randul clasei dominante (tarabostets).

            Baza economica a statului geto-dac nu o reprezenta munca sclavilor, ca la romani sau greci, ci munca oamenilor saraci dar liberi, grupati in obsti satesti sau teritoriale. Statul geto-dac era un sclavagism incepator de tip patriarhal. Alaturi de proprietatea privata a tarabostes s-a mentinut si proprietatea comuna sau devalmasa a obstilor satesti.

            La toate acestea se adauga monopolul regelui geto-dac asupra minelor de aur, intregind astfel caracterul de stat sclavagist incepator intemeiat pe modul de productie tributal.

            In ceea ce priveste forma statului geto-dac, acesta era o monarhie cu un pronuntat caracter militar. In acest sens, Strabo, referindu-se la stapanirea exercitata de  Burebista, o numeste "imperiu", iar o inscriptie descoperita in Siria o denumeste "regat". Insusi imparatul Domitian i-a recunoscut calitatile de rege, stapan al unui stat clienetelar Romei.

            In ceea ce priveste caracterul pronuntat militar al statului geto-dac, nu e o dovada de primitivism, ci se explica din perspectiva contextului formarii statului geto-dac si a faptului ca s-a confruntat cu un permanent pericol extern. Caracterul militar al statului geto-dac nu este singular; toate statele lumii antice (exemplu: statul roman) aveau un pronuntat caracter militar, aceasta fiind o trasatura comuna a antichitatii.

 Organele centrale ale statului

            Statul era condus de persoana regelui, ca sef al aristocratiei de tip sclavagist, el reprezentand puterea suprema.

In scurta existenta a statului geto-dac s-a manifestat tendinta de transmitere ereditara a tronului, ca dovada fiind faptul ca tendinta nu s-a putut impune definitiv.

Ca o particularitate a succesiunii la tron observam faptul ca nu numai descendentii regelui aveau acest drept, dar si fratii regelui, precum si marele preot.

            Marele preot era a II-a presoana dupa rege, indeplinind deci functia de vice-rege, izvoarele mentionandu-l ca avand o putere aproape regala. In afara de atributiile religioase el indeplinea si atributia de judecator suprem, stiut fiind ca normele juridice in epoca veche erau foarte mult tributare religiei. 717d35h

            Pe langa rege exista si o curte, formata din inalti dregatori executanti ai poruncilor regale.

            Despre acest sistem de dregatorii nu cunoastem foarte multe, cu exceptia inscriptiei de la Dionisopolis, pusa in cinstea lui Acornion,????? grec fiind trimis de cetatea sa cu o solie la marele rege Burebista. Regele Burebista nu numai ca a acordat protectia sa cetatii Dionisopolis, dar  l-a si oprit pe Acornion ca prim sfetnic si ambasator.

Acornion s-a bucurat de aceasta cinste ani indelungati, de unde rezulta ca dregatoriile aveau un caracter de stabilitate si continuitate.

            In ceea ce priveste organizarea locala Suidas ne arata ca unii erau pusi mai mari  peste triburile agricole,iar altii,din jurul regelui erau pusi la baza cetatilor a.i. observam ponderea pe care o avea agricultura in statul sclavagist geto-dac, dar si organizarea sistemului de aparare, in centrul careia se gaseau cetatile intarite.

Normele juridice/Dreptul geto-dac

             In ceea ce priveste institutia proprietatii,aceasta era de 2 tipuri

-proprietatea individuala

-proprietatea colectiva

             S-a format pe mai multe cai:

>calea sanctionarii unora dintre vechile obiceiuri din epoca prestatala care se dovedesc utile clasei dominante si despre care se pretindea ca sunt exprimarea unui interes social general.

>instituirea unor noi obiceiuri juridice corespunzatoare noilor cerinte economice si sociale circumscrise organelor politice.

>elaborarea unui sistem de legi /de drept scris alaturi de cel cutumiar, care nu au parvenit direct dar pe care autorii antici le mentioneaza.

             Strabo si Iordanes afirma ca legile geto-dace au fost adoptate in vremea lui Burebista(care afirma ca ii fusesera inspirate de zei) si ca au fost transmise din generatie in generatie. Prin aceste legi nu s-a realizat nu s-a realizat o simpla codificare a obiceiurilor ci introduce reguli de drept noi intrucat asa cum arata Strabo si Iordanes legile contineau porunci ale regelui.Burebista a recurs in mod deliberat la autoritatea religioasa pentru a se face ascultat, pentru a dubla autoritatea statala cu cea religioasa.

             Institutiile juridice reglementate de dreptul geto-dac nu ne-au parvenit pe cale directa insa au putut fi reconstituite in linii generale pe baza unor izvoare istorice indirect precum sip e baza urmelor pe care le-au lasat asupra institutiilor juridice de mai tarziu.

Dupa cum aflam din relatarea lui Criton, medicul grec al imparatului Traian, la venirea in Dacia, romanii au gasit proprietari de intinse pamanturi si de vite. La acestea se mai adauga si frecventa cu care geto-dacii vindeau sclavi pe pietele romane si grecesti.

Obiectul proprietatii private il constituiau  - pamantul

                                                                    - sclavii

                                                                    - vitele

iar titularii ei erau tarabostes (pileati)

            La celalalt pol al societatii se aflau comati (copileati), taranii liberi si mestesugari, organizati in obsti satesti.

            Pamanturile obstilor erau nehotarnicite cultivarea lor facandu-se dupa regula asolamentului, si anume, in fiecare an pamantul era impartit in loturi atribuite fiecarei familii, prin tragere la sort, in folosinta individuala. Dupa strangerea recoltei care intra tot in proprietate comuna, pamantul reintra in folosinta obsteasca, iar anul urmator se atribuia printr-o noua tragere la sort.

Aceste informatii pretioase provin din odele lui Horatiu care a prezentat intr-o forma artistica realitatile geto-dace.

           Ovidiu referindu-se la sistemul judiciar atesta duelul utilului judiciar ca mijloc de transare a litigiilor.In domeniul relatiilor international avem informatii potrivit carora preotii oficiau un anumit ritual cu prilejul incheierii tratatelor cu celelalte state asemenea preotilor romani.

            In ceea ce priveste institutia casatoriei Herodot arata ca in neamurile tracice exista obiceiul ca sotia sa fie cumparata de la parinti de catre sotul sau, de unde rezulta situatia inferioara a femeii in cadrul casatoriei, situatie sustinuta si de Ovidiu care in poeziile sale relateaza muncile grele la care era supusa femeia geto-daca.

            Horatiu in "Odele" sale arata ca femeia contribuia la casatorie cu o zestre, cuvant de origine geto-daca, insa tot el subliniaza ca cea mai imoprtanta zestre a femeii era virtutea ei.

In domeniul penal au fost sanctionate fapte care aduceau organizarii de stat si proprietatii private. Stim de asemenea ca adulterul era pedepsit cu moartea. In privinta vatamarilor corporale se aplica sistemul razbunarii sangelui.

Desi statul geto-dac a facut eforturi de a prelua si institutionaliza activitatea judiciara, stiut fiind faptul ca marele sacerdot era si judecator, cu toate acestea justitia privata continua sa se manifeste.

Dacia,provincie romana

In urma razboaielor de cucerire conduse de imparatul Traian intre anii 101-102, 105-106 d.Hr, Decebal este invins, statul dac este desfiintat si Dacia este organizata in provincie romana in rand cu celalate provincii ale imperiului.

Nu tot teritoriul locuit de daci a fost cucerit de catre romani. Crisana, Maramuresul si partea de N. a Moldovei si Crisana Munteana au fost incorporate provinciei Moesia.

Dobrogea facea deja parte din provincia Moesia inca din 46 d.Hr. Provincia Dacia,asa cum a fost organizata de Traian era marginita de Tisa, Somes, Carpatii Rasariteni si Meridionali si de Dunare. Intre aceste garnite a ramas pana in anul 117, la moartea imparatului Traian. In acel an s-a produs o rascoala a dacilor cuceriti ajutati de dacii liberi si de sarmati, a.i. imparatul Hadrian a fost obligat sa reorganizeze provincia a.i. el a abandonat S Molovei si Campia Munteana ca fiind greu de aparat iar coltul S-E al Transilvaniei l-au unit cu Oltenia formand provincia Dacia Inferior.

Celalalte teritorii ale fostei privincii cucerite au constituit Dacia Superior(Banatul si restul Transilvaniei).

In anul 124, vrand sa organizeze mai bine apararea in extremitatea de N a provinciei, a desprins teritoriul aflat la N de Aries si de Muresul superior si a format Dacia Porolissensis.

Imparatul Marc Aurelius a facut ultimele organizari ale provinciei in anul 168. A unit Dacia Inferior cu Dacia Superior formand Dacia Apulensis iar 1 an mai tarziu a desprins Banatul formand Dacia Malvensis.

In ceea ce priveste dreptul penal principalele institutii geto-dace vizau apararea statului si a proprietatii private. Infractiunea de adulter era sanctionata cu moartea. In cazul dreptului procesual atributiile realizarii justitiei fusesera preluate de institutiile statului in anumite cazuri, in special in al celor de vatamare corporala si a continuat sa se aplice razboiul sangelui.

 Organizarea actiunii de judecata a fost o preocupare principal.Referindu-se la Comositus Iordanes arata ca acesta se ocupa de organizarea si judecarea proceselor insa era si rege si mare preot, nu cunoastem daca el exercita atributiile de judecator suprem in virtutea calitatii de rege sau de mare preot.

             

Organele centrale

Guvernatorul          

            Dacia , fiind provinicie imperiala, subordonata direct imparatului, era condusa de un reprezentant al acestuia numit Legatus augusti pro praetore. Acesta era din ordinul senatorial al Romei si de rang consular adica fost consul la Roma.

Rangul sau se justifica prin faptul ca avea in subordine mai multe regiuni. El avea depline puteri administrative, jurisdictionale si militare, avea imperium proconsulare.

Aceasta situatie s-a mentinut intre anii 106-117 cat timp provincia a fost unitara.

Resedinta legatului imperial al Daciei este Colona Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa.Dupa prima reorganizare situatia se mentine in Dacia Superior cu precizarea ca legatul imperial al Daciei Superior era de rang praetorian(fost pretor la Roma, avea puterea de comanda a unei singure legiuni: legiunea a XIII-a Gemina cu sediul in castrul de la Apulum unde se afla si resedinta legatului imperial al Daciei Superior)

In Dacia Inferior si in Dacia Porolisensis conducerea era exercitata de un procurator presidial (praeses) din ordinul ecvestru investit cu ius gladii care ii dadea competente depline in domeniul civil, administrativ, judiciar si militar.

Capitala Daciei Inferior era la Drobeta iar a Daciei Porolisensis la Napoca.

Dupa ultima organizare a lui Marc Aurelius, Dacia Malvensis este condusa de un procurator presidial. Dacia Porolisensis este condusa de comandantul legiunii a V-a Macedonica, transferata de Marc Aurelius din Dobrogea in N provinciei iar Dacia Apuleius este condusa de un guvernator numit Legatus augusti pro praetore daciarum trium (Regatul celor 3 Dacii) care revine la rangul sau consular deoarece ii sunt subordonate mai multe regiuni.Unitatea celor trei provincii e intarita prin faptul ca din timpul lui Alexandru Sever Colonia Ulpia Traiana devine metropolis a celor 3 dacii.

Concilium provinciae

Tot la nivel central functiona consilium provinciae sau  concilium Daciarum trium, care era format din reprezentanti ai oraselor alesi din ordinul decurionilor si ordinul ecvestru si care se intrunea  o data pe an la Sarmizegetusa. Membrii isi alegeau un presedinte care indeplinea functia de preot al cultului imperial(sacerdos are augusti)

Atributiile adunarii erau pur consultative. Ea putea inregistra plangeri ale provincialilor impotriva administratiei romane si le putea inainta imparatului. O atributie importanta era si intretinerea cultului imparatului si al Romei in tanara provincie.

Organizarea financiara

Era condusa de un procurator financiar care-si avea sediul in capitala unde erau centralizate toate veniturile si impozitele provinciei.Procuratorul financiar era subordonat legatului imperial fiind recrutat dintre membrii ordinului ecvestru. Avea in subordine un intreg aparat fiscal compus din fuctionari si slujbasi.Dupa reorganizari successive aceeasi situatie s-a mentinut in Dacia Superior si Apulensis iar atunci cand locul guvernatorului consular al Daciei Apulensis era vacant conducerea celor 3 Dacii era asigurata de procuratorul financiar al Daciei Apulensis. 

In Dacia Inferior, in Dacia Porolisensis si in Dacia Malvensis atributiile financiare reveneau procuratorilor presidiali care conduceau provinciile respective.

Dupa mutarea legiunii a V-a in Dacia Porolisensis competenta financiara i-a revenit unui procurator financiar subordonat comandantului legiunii.

Impozitele erau stabilite in urma unor recesaminte efectuate din 5 in 5 ani de magistrati speciali numiti duumviri quinquenalis.              .

Impozitele erau de 2 tipuri  - directe (tributa)

- indirecte (vectigalia)

            Impozitele directe purtau asupra solului, tributum soli, si aspupra persoanelor, tributum capitis.

            Impozitele indirecte erau de 5% pe mosteniri si eliberari de sclavi, 4% pe vanzarile de sclavi, 1 % pe vanzarile de marfuri si 2.5% pe circulatia marfurilor si a persoanelor.

            Au fost organizate oficii vamale cu functionari specializati care colectau aceste impozite.

Organizarea armatei

            In Dacia au mai ramas cativa ani dupa cucerire leguinile care au participat la razboaiele de cucerire, dupa care ele au fost tarnsformate in alte provincii.

Legiunea care a stationat in Dacia de la cucerire si pana la retragerea aureliana este legiunea a XIII-a Germina.

Ulterior a fost deplasata in Dacia Porolosensis legiunea a V-a Macedonica.

In afara de legini in Dacia au mai stationat si trupe auxiliare, cohorte si ale, precum si detasamente militare numite numeri, si trupe neregulate.

Sistemul de aparare era format din valuri de pamant, castre si castele.

Organele locale in Dacia

In localitatile urbane

            Civilizatia romana a adus cu sine o inflorire a oraselor fara precedent in Dacia. Orasele erau de 2 categorii: colonii si municipii.

Coloniile erau locuite de cetatenii romani. Ele beneficiuau de ius italicum, o fictiune care asimila pamantul provinciei solului italic a.i. asupra pamantului coloniei investita cu ius italicum se putea exercita dreptul de proprietate quiritara.

            Municipiile erau locuite de latini si peregrini avand la conducere insa tot cetateni romani.

Atat coloniile cat si municipiile erau organizate dupa modelul Romei a.i. scriitorul Aulus Gelius le-a numit mici efigii le poporului raman.

Conducerea oraselor

            Era exercitata de un consiliu municipal asemanator senatului Romei format din cetateni romani, ingenui, cu o varsta de peste  25 de ani si cu o avere mai mare de 100000 de sesterti.. Numarul lor varia intre 30-50, fiind fixat prin actul de intemeiere al orasului. Ei formau ordinul decurionilor si erau alesi de magistrati numiti quinquenalis. Intre atributiile lor  se numarau acordarea de proprietati, solutionarea problemelor edilitare, organizarea de jocuri si spectacole, intretinerea cultului Romei si numirea magistratilor municipali.

Cei mai importanti magistrati municipali se numeau in colonii duumviris iure dicundo si in municipii quattuorviri  iure dicundo si aveau atributii judiciare.

            In orase mai functionau si edilii care aveau atributii: intretinerea drumurilor si a cladirilor publice si aprovizionarea pietelor, si questorii care se ocupau cu administrarea finantelor si a bunurilor oraselor.

            Mai existau si magistratii sacerdotali dupa modelul colegiilor romane si anume pontifii, laminii, augurii.

            In esalonul II in conducerea oraselor regasim ordinul augustalilor formate din persoane care nu aveau acces la ordinul decurionilor fiind latini sau peregrini dar care trebuiau sa dispuna de o avere considerabila intrucat cinstea de a face parte din acest ordin ii obliga la donatii  banesti catre oras pentru sustinerea lucrarilor si activitatilor publice.

            In randul al III-lea erau colegiile, asociatii constituite pe diferite criterii (etnic, professional, religios), tot dupa modelul colegiilor romane. Asociatiile profesionale aveau o structura similara cu cea a armatei organizate in centurii si decurii, conduse de un prefectum sau magister, care se puneau sub protectia unuui inalt personaj numit patronus sau defensor.

Localitatiile rurale

            Erau de doua tipuri, fie dupa modelul autohton, al obstilor satesti geto-dace, fie dupa modelul administratiei romane.

Dupa modelul roman satele se clasificau in pagus si vicus.

Pagile sunt sate existente pe teritoriul coloniilor, de multe ori conduse de un reprezentant al orasului, membru al ordinului decurionilor.

Viciile sunt sate mai mici situate la mai mare departare de orase si conduse de un prefectus sau magister.

Stationes sunt punctele vamale, fiscale, postale, de paza si de control al drumurilor si granitelor.

Canavele sunt asezari care au luat nastere pe langa castre fiind populate de familiile soldatilor, de mestesugari si negustori.

La acestea puteam adauga si stiatiunile balneare.

Dreptul in Dacia, provincie romana

            Constatam ca dreptul in Dacia are un puternic caracter statutar. Datorite categoriei de persoane care locuiau provincia.

            Astfel, cetatenii romani care au colonizat Dacia se bucurau ca si la Roman de plenitudinea drepturilor civile si politice cu exceptia dreptului de proprietate quiritara asupra pamantului care nu putea fi exercitat decat in coloniile care se bucurau de fictiunea lui ius italicum.

            Latinii erau o categorie intermediara intre cetateni si peregrine. Eui aveau doar o parte din drepturile rezervate cetatenilor romani si trebuie mentionat ca sunt o categorie juridica in scadere, pe masura ce se manifesta tendinta de generalizare a cetatenilor romani.

            Peregrinii formau marea majoritate a poporului din Dacia. Asa cum cetatenii puteau folosi intre ei normele lui ius civilae, adica a dreptului quiritar tot asa cum peregrinii puteau folosi intre ei obiceiurile locale daca nu contraveneu dreptului roman, insa ei aveau acces si la normele lui ius gentium pe care le puteau utiliza fie in raporturile dintre ei, fie cu cetatenii romani.

Principalele categorii de norme ale dreptului din Dacia

Institutia proprietatii

           

Cunoaste mai multe forme:

1.Proprietatea quiritara. Putea fi exercitata doar de cetatenii romani si doar asupra pamanturilor care beneficiau de ius italicum.

2.Proprietatea provinciala. Se exercita in mare parte de provinciali (peregrini) asupra pamanturilor provinciei. Jurisconsulti romani au incercat sa defineasca folosind conceptele timpului si au desemnat-o prin possessio et uzusfructus. Romanistii moderni au ajuns la concluzia ca provincialii geto-daci exercitau un veritabil drept real asupra pamantului pe care l-au numit dreptul de proprietate provinciala. Titularii lui puteau transmite pamantul prin acte intre vii si mortis causa, il puteau greva cu sarcini si servitutii.

Uzucapiunea

            Datorita faptului ca uzucapio era o institutie a dreptului civl, a fost creata in dreptul gintilior prescriptio longi temporis, care presupunea un termen de 10 ani intre prezenti si 20 de ani intre absenti si avea un efect extinctiv.

            In vremea imparatului Constantin cel Mare a fost creata prescriptio longisimus temporis cu termen de 40 de ani care e fost redus la 30 de ani in vremea lui Teodosie al II-lea si care se aplica inclusiv bunurilor imperiale si ale bisericii, avand tot un efect extinctiv.

            Sfantul imparat Justinian a desfiintat distinctia dintre fondurile italice si provinciale si a unificat regimul lui uzucapio si a prescris longi temporis astfel:

-bunurile mobile erau dobandite cu titlu de proprietate in termen de 3 ani prin uzucapiune

-bunurile imobile erau dobandite in 10 sau 20 de ani prin prescriptio longi temporis.

Era nevoie de just titlu si de buna-credina iar prescriptia avea caracter achizitiv.

Proprietatea peregrina se aplica celorlalte bunuri mai putin pamantul si era aparata prin actiune, dupa modelul dreptului civil roman suprimandu-se si sintagma "ex iure quiritium" sau adaugandu-se fictiunea cetateniei.

            In materia casatoriei peregrinii puteau incheia casatorii intre ei,era cunoscuta de asemenea institutia tutelei si cea a adoptiunii fraterne,care a stat la baza institutiei infratirii din dreptul feudal. Erau cunoscute si casatoriile dintre cetatenii romani si peregrini.insa acestea nefiind valabile conform dreptului civil roman,care cerea ca ambii soti sa aiba cetatenie romana, tatal nu dobandea puterea parinteasca (patria potestas) asupra copiilor si nu se produceau efectele in materia succesiunii.

            In ceea ce priveste succesiunile, peregrinii puteau presta in forma orala testament cunoscut mai taryiu in feudalism sub numele de testament cu limba de moarte. De asemenea, peregrinii aveau testament in factio pasiva si puteau veni la succesiunea cetatenilor romani.

            In materia obligatiitor ne aflam in fata unui sistem de drept original creat prin intrepatrunderea elementelor din dreptul roman cu cele ale cutumei locale. Ilustrative in aceasta materie sunt tripticele din Transilvania. Tripticele din Transilvania au fost descoperite intre anii 1786-1855 la Rosia Montana pe numele latinesc Alburnus Maior, intr-o mina de aur. Au fost studiate cu interes de istorici, filologi si juristi  din intreaga lum, fiind un document foarte important al Antichitatii. Astfel de triptice au mai fost descoperite la Pompei. Istoricul si romanistul german Theodor Mommsen a cercetat indeaproape tablitele si a incercat sa faca un istoric al lor, plecand de la faptul ca ultimul act din triptice este datat la 29 mai 167 d.Hr. La acea epoca romanii se aflau in razboi cu marcomanii, de aceea, istoricul Mommsen a considerat ca satul a fost parasit din cauza luptelor, ca satenii au ascuns actele continute in trptice si alte bunuri valoroase in mina si ca nu s-au mai intors in satul lor. Avand in vedere insa ca in acea perioada Dacia era organizata ca provincie romana si ca pt. romani  de cel mai mare interes era exploatarea minelor de aur este mai realist sa presupunem ca o singura persoana a ascuns actele si ca ea nu s-a mai intors.

            Tripticele se prezuma sub forma a 3 tablite de brad legate la cotor sub forma de carte, fetele interioare fiin scobite, in scobitura s-a aplicat un strat de ceara pe care s-a scris cursiv cu un varf  ascutit. Textul fiecarui act este scris de doua ori,prima data in interiorul primelor doua tablite care sunt legate separat si sigilate cu sigiliile martorilor, text care se cheama scriptura interior si a doua oara este scris pe fata exterioara a tablitei din mijloc si pe fata interioara a celei de-a treia tablite care este lasata libera, text care se cheama scriptura exterior. Aceasta din urma putea fi consultata oricand de parti, iar scriptura interior era desigilata si facea dovada numai in instante. Dintre cele 24 de tablite descoperite numai 14 au putut fi citite. Acestea contin 4 contracte de vanzare, 3 contracte de munca, 2 contracte de imprumut, 1 contract de societate, 1 contract de depozit, 1 proces verbal de desfiintare a unei asociatii funerare, lista pentru cheltuielile unui banchet si obligatiile unei persoane de a plati o datorie.

            Analizand actele observam ca forma, elementele si efectele lor nu sunt total conforme nici cu cerintele dreptului roman, nici cu prevederile cutumei locale de unde deducem ca aceste acte sunt expresie a unui drept nou cu o fizionomie aparte,dreptul daco-roman. Astfel intr+un contract de imprumut creditorul este o femeie peregrina numita Anduema lui Bato    .Stim ca in dreptul roman femeia era pusa sub tutela perpetua a agnatilor sai si prin urmare nu avea capacitate juridica deplina. In dreptul grecesc situatia era asemanatoare astfel incat actul a fost probabil incheiat sun influenta cutumei locale. In contractul de depozit un bacher este de acord sa primeasca aceeasi suma cu cea pe care a primit-o in depozit. Nu se face referire la dobanzi de unde rezulta ca actul a fost incheiat ad probationem si nu ad validitatem . Primul act fiind incheiat probabil conform cutumei locale.

            In contractul de locatiune de serviciu (de munca) se pune problema suportarii riscului in contract si anume daca lucratorul era indrituit sa primeasca salariul in yilele in care nu putea lucra fara vina sa. Initial, in dreptul roman, riscul apartine lui conductor,adica lucratorului si acesta nu-si primea plata daca nu putea munci. In dreptul roman clasic pe care-l avem in vedere in perioada de care vorbim riscul apartine lui locator, adica patronului astfel incat acesta era obligat sa plateasca salariul muncitorului. In triptice vedem  ca aceasta  regula e rasturnata  si ca lucratorul nostru nu-si primea plata pe zilele pt care nu putea munci fara vina sa spre exemplu: mina era inundata. Aceasta situatie se datoreaza discrepantei economice dintre patron si lucrator.

            In ceea ce priveste contractul de vanzare observam urmatoarele. Sub aspectul formai, in dreptul roman clasic operatia vanzarii se realiza prin contractul consensual de vanzare astfel incat din simplul acord de vointa al partilor rezulta toate obligatiile ce reveneau vanzatorului si cumparatorului. In triptice gasim insa cate o clauza diferita pt. declansarea fiecarui efect in parte astfel incat avem o declaratie de cumparare pt. evictiune si vicii si o declaratie a garantului. Cu privire la forma actului, in dreptul roman, actele an mod traditional erau semnate de martori, aveau o forma obiectiva. Sub influenta dreptului grecesc ele au inceput sa fie semnate de parti, sa aiba o forma subiectiva. In triptice actele sunt semnate si de martori si de parti ca o faza intermediara de trecere de la forma obiectiva la cea subiectiva. Ca o ciudatenie a contractului de vanzare acesta este incheiat folosind doua forme: contractul consensual si mancipatiunea. S-au emis mai multe ipoteze. Intr-o opinie efectele se produc in baza contractului consensual, act de drept al gintilor pt ca mancipatiunea, act de drept civil nu era valabila. Intr-o alta opinie ar fi vorba de o substituire de termeni, partile vrand sa scrie traditiune in loc de manipatiune, pt ca traditiunea fiind act de drept al gintilor era valabila. In alta parere se sustine ca partile au folosit doua acte pentru mai multa siguranta. Noi trebuie sa vedem un act original de drept daco-roman  care uneste macipatiunea translativa de proprietate cu contractul consensual de vanzare generator de obligatii, facand trecerea catre contractul consensual de vanzare translativ de proprietate.

           

           

Organizarea sociala si normele de conduita in cadrul obstii satesti teritoriale intre secolele IV si IX

            Dupa retragerea aureliana din 271/275 d.Hr., in Dacia a ramas populatia romanizata plecand doar administratia, armata si o parte din colonisti, cei care aveau interese legate de impriu insa desi Dacia nu mai era formal o provincie a Imperiului, activitatea romana a continuat sa se desfasoare si la nordul Dunarii din motive variate. In plan militar, granita de Nord a Impriului situata pe cursul Dunarii nu putea fi aparata eficient daca nu se organizau garnizoane si capete de pod si pe malul stang. De altfel, Dobrogea a continuat sa faca parte integranta din imperiu. Imparatii Constantin cel Mare si Iustinian au manifestat un interes deosebit pentru fosta provincie, nu numai din punct de vedere militar, relatiile cu romanii fiind intense si din punct de vedere comercial.

            Romanizarea si crestinizarea geto-dacilor

            Dupa cucerirea Daciei s-a desfasurat un intens proces de romanizare la sfarsitul caruia a rezultat o populatie romanica care vorbea o limba cu caracter latinofon. Cel mai important rol in acest proces l-au avut armata, administratia si colonistii.

            In paralel cu procesul de romanizare s-a desfasurat si procesul de crestinare. Cei doi factori fiind cei care au contribuit la formarea populasurat si procesul de crestinare. Cei doi factori fiind cei care au contribuit la formarea populatiei daco-romane si a apoi a poporului roman. Procesul de crestinizare incepuse inca din primul secol al erei crestine din vremea regelui Decebal si mai inainte cand Sf. Apostol Andrei si ucenicii sai au desfasurat activitati misionare in Dobrogea.

            A urmat apoi crestinarea prin intermediul soldatiilor si colonistiilor romani, multi dintre ei provenind din provinciile crestinate de ceilalti apostoli.    

            Cele mai importante dovezi de crestinitatii din Dacia sunt martirii care au fost persecutati in primele secole si in special in vremea lui Diocletian astfel incat cunoastem moartea martirica a preotului daco-roman Montanus impreuna cu sotia sa, Maxima probabil in vremea imparatului Diocletian. Tot in aceeasi perioada sunt martirizati  cei 4 marturisitori crestini de la Niculitel : Zotic, Camasis, Atal, Filip.

            In anul 373 o comunitate din Dacia gotica trimite in Cappadocia, la cererea Sf. Vasile cel Mare moastele Sf. Savagotul care fusese aruncat in apele Buzaului. Moastele sunt insotite de o scrisoare care descrie patimirile sfantului.          

Obstea sateasca teritoriala

            De la retragerea aureliana si pana in secolul IX dupa Hr., populatia daco-romana si apoi romana nu s-a mai putut organiza in stat datorita deselor valuri de popoare migratoare. De aceea in aceasta perioada singura forma de organizare a fost obstea sateasca teritoriala. Obstea sateasca avea un caracter democratic datorita egalitatii dintre membrii ei si un caracter teritorial care a facut posibila integrarea ei in stat. Termenii prin care a fost desemnata obstea sunt cel de 'sat' care provine din latinescul 'fasatum'care inseamna sat intarit si cel de 'catun' care l-a dublat pe cel de sat.      Termenul de 'sat' desemna atat organizarea geografica cat si cea demografica in acest ultim sens fiind sinonim cu termenul de 'obste' de provenienta slava.

Caracterele obstii satesti

Caracter teritorial

            Obstea sateasca e definita ca o asociatie de familii organizata pe baza unui teritoriu stapanit in comun. Pamantul obstii satesti este desemnat cu termenul de 'mosie' care deriva de la cuvantul geto-dac 'mos'. Prin termenul de 'mos' era desemnat lotul aflat in stapanire individuala a fiecarei familii. Termenul de 'mos' a fost dublat de cel de 'batran' cu acelasi sens provenit din latinescul 'veteranus'.  Dupa invazia slavilor din secolul VI in limba au intrat dubletele slave: 'ocina', 'dedina', 'bastina' cu sensul de proprietate ereditara si cuvantul 'megies' cu sensul de proprietatar, membru al obstii.

            In proprietate devalmasa se aflau padurile, pasunile, iazurile, livezile. Campul de cultura insa se afla in stapanire individuala fiind impartit in loturi, atribuite fiecarei familii prin tragere la sorti odata pentru totdeauna.

            Tot in stapanire individuala se aflau locul de casa si curtea. Semnul stapanirii indivduale era gardul. Membrii obstii puteau sa mai desprinda din stapanire  devalmasa anumite terenuri pe care le amenajau prin munca proprie, prin defrisare sau de destelenire, si pe care le stapaneau individual cu titlu de 'stapaniri locuresti'. Toate aceastea cu acordul obstii.

           

Caracter agrar si pastoral

Teritoriul obstii era impartit generic in 2 categorii: campul care reprezinta terenul de cultura si pasunea care includea in sens larg si padurea. Aceasta clasificare reprezinta cele 2 ocupatii traditonale : agricultura (de care se ocupa majoritatea membrilor) si pastoritul (de care se ocupa un numar restrans).

            Organele de conducere ale obstii

            Adunarea Generala

            La aceasta participau toti membrii majori ai obstii, majoratul fiind fixat intre 18-30 de ani in functie de varsta sau de data casatoriei. Participarea femeilor e incerta, fiind sigur numai faptul ca ele luau parte cand se dezbatea o problema care le privea. Adunarea Generala avea o competenta generala cu privire la atribuirea de terenuri, solutionarea unor litigii, organizarea apararii obstii, transferul de bunuri si alte tranzactii, numirea alesilor obstii.

            Sfatul oamenilor buni si batrani

            Era format din membrii care se distingeau prin o conduita morala de inalta tinuta. Aveau atributii judiciare. Alesii obstii erau persoane cu calitati deosebite care anunta prin atributiilelor dregatoriile feudale de mai tarziu. Alesii erau :

-                     vornicul - primul intre alesi, avea atributii in legatura cu alegerea obstii

-                     postelnicul - se ingrijea de biserica

-                     jitarul - pazea recolta

-                     nemesnicul - avea in grija gardurile  tarinii

-                     judele - atributii militare si judecatoresti

Uniunile de obsti

Obstea teritoriala era cea mai simpla forma de organizare, insa ea se putea incadra in confederatii mai largi numite "uniuni de obsti" sau "obsti de obsti".

Acestea se formau din motive economice sau militare, iar in cadrul lor obstile isi pastrau autonomia, organele de conducere si normele de conduita.

Uniunile erau conduse de Marele Sfat care avea ca atributii solutionarea problemelor teritoriale comune, strangerea de contributii si organizarea apararii.

Normele de conduita in cadrul obstilor satesti

Norme privitoare la proprietate (vezi cursul anterior)

Norme privitoare la relatiile de munca- reglementeaza cele doua activitati de baza:

1.                  agricultura

2.                  cresterea vitelor.

1. Agricultura -> normele aveau drept continut:

-                                                         repartizarea loturilor de cultura intre membri

-                                                         stabilirea felului culturii

-                                                         inceputul muncilor agricole (ex.: pornirea plugurilor)

-                                                         strangerea de contributii pentru anii cu recolta slaba

-                                                         repartizarea produselor comune.

2. Cresterea vitelor -> normele se refereau la:

-                                                                                       pornirea turmelor

-                                                                                       stabilirea locului si perioadelor de pasunat

-                                                                                       impartirea produselor comune.

Normele privitoare la statutul juridic al persoanelor

In cadrul obstii guverna principiul egalitatii in drept al tuturor membrilor sai, bazat pe proprietatea devalmasa si munca in comun. Cei care se distingeau (oamenii buni si batrani - alesii obstii) o faceau datorita calitatilor personale. Ei se aflau insa sub controlul obstii care avea dreptul sa-i revoce din functie.

Norme privitoare la familie, casatorie, succesiuni, obligatii

Familia avea un caracter democratic, pornind de la organizarea familiei geto-dace si intarit fiind de preceptele religiei crestine. Aceasta egalitate a membrilor familiei a dat nastere obligatiilor reciproce de intretinere intre soti precum si intre parinti si copii.

Casatoria se incheia prin acordul liber consimtit al sotilor, intemeindu-se pe taina cununiei savarsita in biserica.

Divortul era cunoscut si permis ambilor soti pentru egalitate de motive.

Succesiunile - descendentii aveau egala vocatie succesorala fiind cunoscut si dreptul la mostenire al sotului supravietuitor.

Obligatiile - toti membrii obstii aveau capacitate deplina de a contracta, distingandu-se contractul de vanzare ca fiind cel mai folosit, contract care ajunsese consensual si translativ de proprietate.

Normele privind raspunderea si organizarea judecatoreasca

Raspunderea membrilor obstii pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii si solutionarea litigiilor se faceau pe baza solidaritatii rudelor, a Legii Talionului si a compozitiunii.

Raspunderea solidara functiona pentru membrii obstii si atunci cand se cauza un prejudiciu obstii invecinate.

Organizarea judecatoreasca- oamenii buni si batrani si juzii aveau competenta in materie civila si penala, putand aplica sanctiuni, mergand pana la excluderea din obste.

Probele

1.                  juramantul cu brazda

2.                  proba cu juratori (pe care le vom regasi si in feudalismul dezvoltat).

Capitolul III (?)

Aparitia formatiunilor prestatale romanesti

Formarea statelor feudale de sine statatoare

Sec IV - X -> se desavarseste procesul de etnogeneza al poporului roman astfel incat dupa aceasta perioada el incepe sa se manifeste in cele doua componente esentiale ale sale:

-                     romanitatea

-                     crestinatatea

astfel incat el este mentionat ca popor vorbitor de limba romanica de catre autorii epocii, cum ar fi Constantin Porfirogenetul care ii numeste romani pentru a-i deosebi de celelalte populatii nelatine.

Popoarele din jur, germanii, maghiarii, slavii ii numesc pe romani vlahi, valahi, volohi, olahi denumiri cu care poporul german ii desemnau pe vorbitorii de limba latina (de la numele unui trib celtic - "volcae", traitor pe teritoriul Austriei si al Elvetiei de azi, care s-a romanizat, astfel incat vecinii lor, germanii au extins numele tribului la toti vorbitorii de limba latina).

Autohtonii insa si-au spus intotdeauna "romani" fiind unul dintre putinele popoare care a pastrat numele de roman.

In paralel cu romanitatea, romanii si-au manifestat crestinatatea de rit ortodox asa cum rezulta si din izvoare. Ex.: scrisoarea Papei Grigorie al IX- lea care in 1234 se plangea de succesele "pseudoepiscopilor otrodocsi" din dioceza cumanilor din Moldova.

In aceasta perioada se manifesta si o crestere a nivelului economic pornind de la activitatile principale, agricultura si cresterea vitelor. Pe acest fond si potrivit cu evolutia mentalitatilor apar clasele sociale care sunt consemnate ce atare intr-un document de mare importanta - "Diploma cavalerilor ioaniti". In acest document se vorbeste despre o clasa a feudalilor - "maiores terra" (mai marii pamantului), proprietari de pamanturi si de vite.

In alte documente ei sunt mentionati ca "potentes duces" sau "domini".

Alaturi de acesta clasa si in opozitie cu ea, gasim pe cea a taranilor - "rustici valahi". Ei sunt consemnati ca prestand renta feudala sub cele trei forme:

-                     venituri

-                     foloase

-                     slujbe

(in bani, produse sau munca).

Taranii liberi sau aservit..i, continua sa traiasca in obsti. Vedem ca taranii aseviti continua sa stapaneasca loturile lor, numite "sorti/soarte".

Pe fondul acestei stratificari sociale apar primele formatiuni prestatale romanesti. Ele au primit la inceput numele de "tara"/ "campulung", denumiri cu care erau desemnate anterior uniunile de obsti. Termenul de "tara" < lat. terra, a primit la noi sensul de organizare politica pe un anumit teritoriu. Pentru sensul material de pamant am mostenit in limba un cuvant povenit din lat. pavimentum = loc pardosit.

Termenul de "tara" era completat de denumiri:

-                     georgrafice: Tara Hategului, Tara Crisurilor

-                     entice: Tara Bolohovenilor, Terra Vlahorum

-                     etnico-geografice: Tara Berladnicilor (langa Barlad), Tara Brodnicilor (langa Vaduri)

-                     denumiri desemnand numele conducatorilor: Tara lui Litovoi, Tara lui Menumorut.

Alaturi de termenul "tara", a patruns in limba si termenul de "jupa" povenit din tracicul "diurpaneus", termenul german de "cnezat" si termenul slav de "voievodat".

Conducatorii acestor fromatiuni se numeau jupani, cnezi, voievozi.

Termenul de "jude" isi avea traditia in cel de "duumiviri iure dicundo" (cei doi barbati care spun dreptul), fostii magistrati din colonii precum si in denumirea "juzi", alesii obstii cu atributii judiciare si militare.

Acesti feudali se bucurau de o forta economica, pornind de la proprietatea asupra pamanturilor si a taranilor dependenti precum si de o forta militara denumita in ""Diploma cavalerilor ioaniti" "aparatus bellicus" = aparat de razboi. Acesti nobili locali tind spre sfarsitul sec. al XIII- lea si inceputul sec al XIV-lea sa-si unifice puterea si sa-si manifeste independenta astfel incat se ajunge la inceputul sec al XIV-lea la formarea statelor feudale romanesti independente.

Formarea statelor feudale romanesti

Tara Romaneasca - Basab I uneste teritoriul din stanga si din drepta Oltului si formeazs un stat unitar, deocamdata sub vasalitate maghiara.

1330 - batalia de la Posada in care Basarab invinge trupele regelui maghiar Carol Robert de Anjou si obtine independenta.

Moldova

1364 - voievodul maramuresean Bogdan ii inlatura pe urmasii lui Dragos si creeaza Statul feudal al Moldovei care in 1386 obtine independenta fata de mongolii Hoardei de Aur.

Trasilvania

Datorita patrunderii ungurilor inca din sec. IX - X, nu s-a putut organiza un stat feudal de sine statator, ci doar un voievodat autonom al Transilvaniei sub vasalitate maghiara.

Dobrogea - numita in actele vremii si Tara Cavarnei, a avut o existenta independenta destul de scurta, fiind integrata de Mircea cel Batran Tarii Romanesti si apoi inclusa in Imperiul Otoman.

Formarea dreptului feudal nescris. Legea Tarii

Cunoastem ca in sec IV - IX obstea sateasca a format anumite categorii de norme dupa care se conducea, norme care insa nu se bucurau de o sanctiune statala. Ele aveau caracter democratic ca si obstea teritoriala.

Dupa sec. al X-lea, o data cu aparitia claselor sociale si apoi cu formarea tarilor, cnezatelor si voievodatelor, la primul grup de norme s-au adaugat cele privitoare la:

-                     privilegiile feudalilor

-                     obligatiile taranilor



-                     caracterul ereditar al institutiei cnezatului

-                     caracterul electiv sau electiv-ereditar al institutiei voievodatului.

Acest drept avea o forma nescrisa cutumiara, care a primit mai multe denumiri:

-                     dupa cancelaria polona - "Voloschi Zacon"

-                     cancelaria sarba - "Zacon Vlaschi"

-                     cancelaria maghiara - Ius Valahicum/ Lex Olahorum.

Toate aceste denumiri se traduc prin dreptul valahilor.

Acest lucru se explica prin faptul ca strainii ii priveau pe romani sub aspect etnic si identificau dreptul lor ca fiind un drept personal (adica drept dupa care se conduce o anumita categorie de persoane). Romanii insa au desemnat dreptul lor nescris cu numele de "Legea Tarii" aratand prin aceasta ca este un drept teritorial, adica al unei populatii organizate politic pe un anumit teritoriu. Deci Legea Tarii are un caracter unitar fiind denumita la fel in toate cele trei tari romane si avand un continut similar. Are caracter teritorial, dupa cum am aratat si este o creatie originala a poporului roman.

Cu privire la formarea si continutul Legii Tarii s-au formulat mai multe teorii:

Teorii cu privire la formarea Legii Tarii

Un grup de istorici (Hasdeu, Tocilescu, Parvan) si juristi (Longinescu, Peretz, Radulescu) au afimat originea pur romana a dreptului nostru feudal nescris, astfel incat juristul Stefan Longinescu a afirmat ca in timpul stapanirii romane in Dacia s-au format un fond si o mentalitate juridica romana.

Alti istorici (Andriesescu, Densusianu) si juristi ca Nadejde, Fotino au sustinut originea traca a Legii Tarii. Ioan Nadejde a aratat ca sunt multe institutii de sorginte tracica in dreptul nostru feudal precum:

-                     dreptul de protinis

-                     aldamasul

-                     infratirea

-                     proba cu juratori

-                     juramantul cu brazda etc.

-                    

Alti istorici ca D. Cantemir, N. Iorga au afirmat originea daco-romana. Iorga a vazut in normele dreptului roman si ale celui dac cele doua radacini profunde ale vechiului drept feudal romanesc.

Istorici ca Onciur, Xenopol si juristi ca Negulescu si Dissescu au cautat originea dreptului in normele slave.

 O opinie ramasa izolata sustine si influente germane si maghiare.

In realitate dreptul feudal s-a format pornind de la normele dreptului roman unite cu obiceiurile geto-dace si primind influente in particular slave datorita coabitarii indelungi cu acest popor.

In judete si tinuturi, dupa sec XVI, odata cu centralizarea puterii de stat, dregatorii traditionali sunt dublati de dregatori domnesti.

Organizarea oraselor

 

            Inca de la inceput orasele din Tara Romaneasca si Moldova s-au manifestat ca entitati libere, formate din meseriasi, negustori si tarani. In Tara Romaneasca orasele aveau o autonomie mai mare, iar domnitorul nu putea dispune de mosia orasului fara a o rascumpara de la oraseni. In Moldova, insa, in virtutea lui dominium eminens, domnitorul se considera stapan peste intreg teritoriul orasului putand dispune de el, iar orasenii erau socotiti ca avand doar drept de uzufruct. Conducerea oraselor era asigurata de un judet in Tara Romaneasca si un soltuz in Moldova impreuna cu un Sfat orasenesc format din 12 pargari. Pe langa acestia, mai functiona un Sfat al oamenilor buni si batrani, cu o componenta mai larga si Adunarea generala a orasului.

Soltuzii, judetii si pargarii aveau urmatoarele atributii:

1.                                          solutionau litigiile

2.                                          percepeau veniturile

3.                                          bateau moneda

4.                                          organizau si intretineau armata

5.                                          asigurau reprezentarea orasului.

Din secolul XVI pe langa dregatorii alesi de oraseni apar si dregatorii domnesti (starostele, vamesul, ureatnicul).

Satele

 

Odata cu organizarea statului, satele au fost integrate in organizarea politica insa nu s-a renuntat cu totul la vechiul lor sistem de autoconducere. Din vechea organizare satele mai pastreaza:

·                                            dreptul de protinis (dreptul de precumparare si rascumparare)

·                                            raspunderea colectiva in materie penala si fiscala

·                                            judecarea proceselor in afara celor sanctionate cu pedeapsa capitala.

Satele erau libere si aservite. Satele libere erau conduse de juzi si cnezi, iar cele aservite de un reprezentant al proprietarului.

 

Organizarea de stat a Voievodatului Transilvaniei intre sfarsitul secolului al XII lea si inceputul secolului al XVI lea

 

            Din cauza patrunderii ungurilor, Transilvania nu s-a putut organiza ca stat romanesc de sine statator cum erau Tara Romaneasca si Moldova. La inceputul secolului al XII lea maghiarii au vrut sa conduca Transilvania in forma principatului si este mentionat un principe Mercurius care stapanea doar coltul Nord-Vestic al Transilvaniei si isi avea curtea regelui maghiar. Restul teritoriului se afla sub conducerea juzilor, cnezilor si a voievozilor romani.

            Spre sfarsitul secolului al XII lea s-a impus forma de organizare traditional-romaneasca a voievodatului, care a fost extins la scara intregului teritoriu intra-carpatic.

            Primul conducator cu titlul de voievod mentionat in documente este Leustachius (Eustatie), pomenit in 1176 ca voievod al Transilvaniei. Coroana maghiara vazand ca nu isi poate impune puterea fata de majoritatea autohtonilor romani a recurs la colonizare de maghiari, sasi si secui.

Secuii au fost colonizati in partea estica a Transilvaniei pentru a o apara de atacurile mongole. Sasii au fost colonizati in partea central-vestica cu scopul de a introduce o agricultura mai avansata si de a organiza orasele.

Organele centrale

Voievodul Transilvaniei era seful micului stat afla in dependenta fata de coroana maghiara. Desi vasali ai regelui Ungariei, voievozii Transilvaniei au incercat in permanenta sa isi largeasca atributiile si sa isi consolideze autonomia. Unele familii domnitoare erau de provenienta romaneasca.

Voievodul avea atributii politico- administrative, judiciare, legislative si militare.

 In legatura cu organizatia politica, el ii numea pe inaltii dregatori, pe conducatorii comitatelor, convoca si prezida Congregatia nobililor, incheia tratate cu alte state, declara razboi si incheia pace.

In plan judecatoresc, el era judecatorul suprem.

Pe plan militar, el conducea armata Transilvaniei distincta de cea a regatului Maghiar.

 Trebuie mentionat ca, desi atributiile voievodului erau in crestere,  incepand cu secolul al XV lea el isi ia si titlul de "comit al secuilor". Cu toate acestea puterea lui a fost permanent limitata de vasalitatea fata de Ungaria, de larga autonomie de care se bucurau unitatile administrative (comitatele si scaunele), de privilegiile acordate Bisericii Catolice si de autonomia feudelor detinute de domnii Tarii Romanesti si ai Moldovei in Transilvania.

In Transilvania - Almasul, Fagarasul, Cetatea de Balta, Rodna, Ungurasul etc.

 

Dregatorii centrali

 

            Sistemul dregatorilor in Transilvania nu s-a dezvoltat la fel de bine ca cel din Tara Romaneasca si Moldova. Voievodul era insa ajutat la conducerea statului de cativa inalti demnitari: vice-voivodul, notarul voievodal, care era seful cancelariei si avea atributii asemanatoare logofatului si judele voivodal cu atributii asemanatoare vornicului.

            Congregatia nobililor era o adunare reprezentativa pe stari la care participa la inceput si nobilimea romana alaturi de maghiari, sasi, secui, inalti demnitari si inalti ai oraselor. Congregatia nu avea activitate permanenta fiind convocata de voievod la Turda.

            In 1437, dupa rascoala taraneasca in urma careia s-a format Unio Trium Natiorum, nobilii romani au fost exclusi de la conducerea statului.

           

Organizatia financiara

 

            In Transilvania erau percepute 2 tipuri de dari: unele catre stat, altele catre feudali si catre biserica. Darile catre stat erau stranse de voievodul Transilvaniei din care acesta retinea o mare parte, iar restul era trimis Coroanei maghiare. Cel mai important impozit era "venitul camarii" (lucrum camerae) la care erau inclusi toti locuitorii si care a crescut necontenit. Un alt impozit era cel funciar numit terragium, platit doar la inceput doar de tarani, apoi extins si la oraseni. Taranii romani erau in plus obligati sa dea o oaie cu un miel din 50 - quinquagesima ovium.

Sasii plateau anual un impozit de 500 de marci de argint, platind prin contributia tuturor gospodariilor si numit "darea Sfantului Martin".

Secuii, datorita obligatiilor lor militare, erau scutiti de impozite, insa plateau darea boilor, cate un bou de fiecare gospodarie, la incoronarea regelui Ungariei, cu ocazia primei casatorii si cu ocazia nasterii primului copil.

Orasenii plateau anual censul.

 

Organizarea bisericii

 

            Datorita faptului ca regii maghiari se legasera cu juramant in fata Scaunului Papal sa nu admita schismatici regatul lor Biserica Ortodoxa din Transilvania a fost continuu prigonita si impiedicata sa se organizeze si sa functioneze.

            Biserica oficiala era ca si in Ungaria, Biserica Catolica care beneficia de privilegii, de venituri de pe urma tuturor credinciosilor care aveau in frunte inalti prelati care formau nobilimea ecleziastica.

            Biserica Ortodoxa a functionat in toata aceasta perioada avand si ea biserici, manastiri, preoti si episcopi. Dintre cele mai vechi biserici care se mai vad si astazi sunt: biserica de la Densus (cladita pe un monument funerar pagan si care a functionat inca din primele secole ale crestinismului), biserica de la Streisangeorgiu (secolul XIII ). La acestea se mai adauga si alte biserici din secolele XIII, XIV. Cea mai veche biserica din Transilvania este cea de la Peris din Maramures, ctitorita de Sas Voda, fiul lui Dragos cel plecat in Moldova. In pisania bisericii de la Streisangeorgiu este pomenit numele preotului Nanes ca cel mai vechi cunoscut in Transilvania alaturi de care au fost si alti preoti ortodoicsi pentru savarsirea tainelor in folosul rominilor din Transilvania. La manastirea Ramnet s-a descoperit o inscriptie cu numele arhepiscopului Gherasim care este primul arhepiscop roman din spatial intra-carpatic care a functionat in secolul XIV. La Feleag, langa Cluj a functionat in secolele XV- XVI care avea legaturi cu Moldova lui Stefan cel Mare.

Organizarea armatei

 

            In Transilvania functionau 2 armate: una a regelui Ungariei si una a voievodului Transilvaniei. Din armata regala faceau parte: nobilii, inaltii dregatori, reprezentantii comitatelor si scaunelor precum si ai orasului. Aceasta armata participa atat la razboaiele de aparare, cat si la cele de cucerire. Armata Transilvaniei era formata din slujitorii feudalilor locali si participa doar la razboaie de aparare.

            Din secolul XV, odata cu reforma regelui Sigismund, armata Transilvaniei a fost organizata pe principiul banderiilor (al steagurilor ). Fiecare nobil, comitat, scaun si oras avea obligatia sa intretina banderii proprii care beneficiau de insemne militare distinctive.

Organizarea locala

 

            Teritoriile locuite de romani erau organizate in districte conduse de cnezi, juzi si voievozi locali. Districtele romanesti s-au aflat in Maramures, Banat, Rodna, Hateg, Amlas si Fagaras. In teritoriile in care exista populatie maghiara s-au organizat comitate conduse de un comite numit initial de regele Ungariei si din secolul al XIII lea de voievodul Transilvaniei. Comitele era ajutat de un vice-comite si de pretori care conduceau plasile (plasa era o subdiviziune a comitatului). Secuii au fost organizati in scaune dupa modelul scaunelor de judecata romanesti. Cele 7 scaune secuiesti formau Universitatea Secuilor (Universitas Siculorum) cu sediul la Odorhei.

            Scaunele erau conduse de capitani ajutati de un jude scaunal.

            Dupa secolul XV voievodul Transilvaniei devine si comite al secuilor, iar in scaunele secuiesti apare cate un jude regal. Obstea sasilor ( Universitas Saxorum) era formata din 9 scaune cu sediul la Sibiu. Scaunele erau conduse de un jude scaunal ajutat de un vice-jude pe langa care apare si un jude regal. Obstea sasilor se afla sub conducerea unui comite.

            Orasele din Transilvania se bucurau de o autonomie mult mai mare decat cele din Tara Romaneasca si Moldova. Ele erau conduse de un jude ajutat de un consiliu format din 10 burgari alesi din randul patriciatului orasenesc. Satele erau conduse de juzi si cnezi. Satele libere au supravietuit numai in zona de granita.

Organizarea Principatului Transilvaniei (1541- 1691)

 

            In 1541, ca urmare a victoriilor repetate ale armatelor turcesti, partea centrala a Ungariei este transformata in pasalac cu centrul la Buda. Ca urmare a disparitiei Coroanei maghiare, Transilvania isi mareste autonomia si este organizata ca principat autonom sub suveranitatea Portii.       .

 

Organele centrale

 

Principele  era ales de Dieta si confirmata de catre sultan, procedura pe care Poarta a promis initial ca o va respecta, dar pe care, ca si in cazul celorlalte 2 tari romanesti, a incalcat-o in repetate randuri asa incat de multe ori confirmarea ajungea inaintea alegerii facute de Dieta si chiar impotriva acesteia.

El avea insa atributii foarte largi in plan politico-administrativ, el ii numea pe inaltii functionari, conferea titlurile de noblete, incheia tratate si declara starea de razboi sau de pace.

Pe plan militar, el era conducatorul suprem al armatei.

In materie legislativa, el avea initiativa legislativa, putea sa confirme sau sa respinga hotararile Dietei. In plan judecatoresc, principele era judecatorul supreme, putand gratia si comuta pedepsele.

            Dieta Transilvaniei era Adunarea reprezentativa a principatului care a inlocuit Congregatia nobililor. Si in aceasta perioada feudalii romani erau exclusi de la conducerea statului. Dieta avea atributii foarte largi si a desfasurat o activitate legislativa sustinuta, concretizata in acte normative date in cele mai diverse domenii care datorita multimii lor au fost codificate in culegeri speciale. Spre deosebire de Congregatie, Dieta a avut o activitate permanenta.

            Consiliul Intim era format din 10- 12 persoane, reprezentanti ai nobilimii si ai Inaltului Cler care aveau format rolul de a-l sfatui pe principe, dar, in fond, rolul de a-i supraveghea activitatea.

Organizarea financiara

 

            Veniturile principelui proveneau din 2 surse. Pe de o parte, din operatiunile monetare si din taxele impuse exploatarilor minelor si salinelor si pe de alta parte, din impozitele la care erau supuse gospodariile. Taranii aveau de platit darile fata de stat, dar si cele fata de feudali si biserica.

Organizarea armatei

 

            Principii Transilvaniei s-au preocupat de o mai buna organizare a armatei si de stabilirea conditiilor de participare la oaste asa incat rezultau anumite reguli:

Ø                  Toate categoriile sociale aveau aceast obligatie

Ø                  Nobilii participau cu un numar proportional cu iobagii lor

Ø                  Scaunele, comitatele si orasele aveau obligatii militare specifice

Ø                  Taranii din regiunile de granita beneficiau de inlesniri in schimbul apararii hotarelor

Organizarea bisericii

 

            Autonomia Tansilvaniei a fost benefica bisericii ortodoxe pentru ca aceasta si-a consolidat organizarea avand in frunte Mitropolia de la Alba-Iulia si episcopii de la Vad, Ineu, Silvas si Gioagiu. Pe de alta parte, insa, cele 4 religii oficiale numite recent erau: catolicismul, biserica reformata, calvinismul si luteranismul.

            In aceasta perioada romanii se confrunta cu intensa ofensiva a calvinismului fata de care arhiereii ortodocsi s-au opus vehement remarcandu-se mitropolitii: Ilie Iores si Sava Brancovici. Amandoi au suferit in inchisori si prin inlaturarea din scaun pentru atitudinea ortodoxa a lor. Sunt praznuiti ca sfinti de Biserica Ortodoxa Romana.

 

Teoriile cu privire la continutul Legii Tarii

Intr-o prima opinie se afirma ca Legea Tarii are ca obiect dreptul de proprietate asa incat Nicolae Iorga afirma in lucrarile sale de tinerete ca Legea Tarii e un drept agrar imobiliar.In lucrarile sale mai tarzii insa tot Nicolae Iorga afirma ca legea tarii e un drept al agricultorilor si al pastorilor desemnand prin aceasta doar categoria juridica a taranilor fara sa faca referire si la cea a boierilor sau la raporturile dintre cele doua categorii sociale.

            Intr-o alta opinie, Bogdan si Onciul afirmau ca Legea Tarii este un drept nezial si voievodal, limitandu-i continutul doar la dispozitiile dreptului pubilc. 

            Intr-o opinie afirmata in preajma celui de al II-lea razboi mondial se sustine ca Legea Tarii contine : 

·                    Dreptul de proprietate

·                    Clasele sociale

·                    Organizarea de stat

Aceasta opinie trebuie largita in sensul ca dreptul nescris romanesc contine intregul drept public si privat.

Organizarea de stat a Tarii Romanesti si a Moldovei in epoca feudalismului dezvoltat

 

·                                            Organele centrale

·                                            Domnul

 

Domnul era detinatorul puterii supreme in stat si varful ierarhiei feudale.Titulatura sa provine din latinescul 'dominus' care inseamna 'stapan' si care in limba romana a dat cuvantul 'domn' care l-a desemnat in egala masura pe imparatul pamantesc cat si pe cel ceresc.

Institutia domini este una originala, ea nemaifiind intalnita in statele vecine.Ea se bazeaza pe traditia romaneasca si pe unele trasaturi imprumutate de la ierarhia bizantina.

Domnul purta si titlul de mare voieod care semnifica prerogativele sale miliatre si judecatoresti fiind si stapan absolut peste intreg teritoriul tarii.Domnul avea atributii politico administrative, militare, judecatoresti si legislative.

In sfera politico administarativa intra :

·                                            Delimitarea unitatilor administrativ teritoriale din cadrul statului

·                                            Perceperea de taxe

·                                            Numirea si revocarea dregatorilor

·                                            Dreptul de a bate moneda

·                                            Dreptul de a incheia tratate economice si militare cu alte state

·                                            Dreptul de a declara starea de pace si de razboi

In plan militar el era conducatorul suprem al oastei.La inceput coordona in lupta steagurile marilor boieri.

In plan judecatoresc, era judecator suprem putand judeca orice pricini civile sau penale fara drept de apel.El putea delega acest drept unor dregatori sau marilor boieri si manastirilor in cadrul sistemului imunitatilor feudale.          

            Hotararea judecatoreasca anuntata de domn avea forta juridica doar pe timpul vietii acestuia, domnii posteriori putand rejudeca procesul si modifica hotararea.

            In plan legislativ, vointa domnului era considerata lege.Ea imbraca la inceput forma orala iar din secolul al XVI- lea forma scrisa odata cu aparitia hrisoavelor legislative.

Sistemul electivo-ereditar

 

            Legea tarii nu a conservat un sistem precis de succesiune la tron cu o monarhie ereditara si recunoasterea dreptului de crinogenitura asa cum s-a intamplat in celelalte state feudale.         

            Sistemul romanesc a fost unul mixt, electivo-ereditar, cu traditii in ceea ce priveste electivitatea.

            In istoria obstilor satesti (alesii obstii) si in alegerea voievodului din randul mai multor cnezi, iar in ceea ce priveste ereditatea, cu traditie in caracterul ereditar al institutiei cnezatului.

            Asa incat, pentru a accede la tron, candidatul trebuia sa implineasca urmatoarele conditii :

1.                        sa fie ruda legitima sau nelegitima cu oricare din domnii anteriori (ascendent, descendent, colateral), conditie pe care Grigore Ureche o numea astfel 'sa fie din os domnesc'

2.                        sa fie roman crestin- ortodox

3.                        sa nu fie insemnat fizic

Procedura alegerii -  presupune 2 etape : I- investitura ;

                                                                   II- incoronarea

            Investitura se facea de marii boieri, inaltul cler si tara (o adunare restransa pe stari civile).Poporul era doar informat.Urma apoi ceremonia incoronarii.Acest sistem a fost considerat de romanii Evului Mediu ca fiind legitim sau legiuit.De aceea, domnitorii care urmau prevederile sistemului electivo-ereditar erau numiti 'domni din mila lui Dumnezeu' sau 'unsii lui Dumnezeu'.

            Cei care incalcau prevederile sistemului erau considerati usurpatori si denumiti peiorativ 'domnisori'.

            Au existat metode de influentare fie a laturii ereditare, fie a celei elective.Asa incat functiona asocierea la domnie prin care domnul restrangea  cercul pretendentilor, asociindu-si inca din timpul vietii pe unul dintre ei.Functiona si recomandarea prin care domnul, la sfarsitul vietii indica starilor sociale un urmas favorit.

            Pentru perioada in care domnul era minor, el era pus sub regenta, alcatuita din mama sa si un alt mare boier.

            Sistemul electivo-ereditar a prezentat atat avantaje cat si neajunsuri.Avantajul era ca putea fi aleasa o persoana cu calitati reale de conducator.Dezavantajul insa consta in faptul ca de multe ori urcarea pe tron antrena lupte intre partidele boieresti in care erau indicate uneori si puterile straine, lupte care au slabit statul din interior.

            O data cu instaurarea ocupatiei otomane, sistemul se elibereaza pentru ca investitura venita de la Poarta preceda uneori alegerea facuta de tara sau acoperea vicii juridice.

            Aceste precedente au deschis calea numirii directe a domnilor de catre Porti in epoca regimului fanariotic.

Sfatul Domnesc

Era organul prin care boierii participau la conducerea tarii.El era convocat si prezidat de domn avand o componenta variabila intre 12 si 25 de membri.

            Atributiile sfatului domnesc :

·                    confirma transferurile de proprietate

·                    intarea si garanta tratatele externe incheiate de domn

·                    judeca impreuna cu domnul

·                    acorda sfat domnitorului ori de cate ori era solicitat.

Observam din aceste atributii ca rolul sfatului este preponderent unul consultativ.Cu toate acestea importanta sa a fost mult mai mare. Rolul si componenta sfatului domnesc au variat in functie de epoca la care ne referim, asa incat pana in sec al XVlea din sfatul domnesc faceau parte marii proprietari de pamant numiti 'jupani'  in Tara Romaneasca si 'pani' in Moldova.

            Domnul era obligat sa tina seama de parerea lor intrucat puterea centrala era inca neconsolidata, iar puterea politica a boierilor era foarte mare si era inca vie in amintirea lor, epoca cand dintre ei s-a ales domnitorul.

            Dupa sec al XV-lea puterea domnului se intareste si de unde pana atunci sfatul era compus din boierii de tara ,acum patrund  in sfat dregatorii sau boierii de slujbe, loiali politicii domnului si numiti si revocati de catre acesta.

            In epoca imediat urmatoare, o data cu instauratia ocupatiei otomane marii boieri incep iarasi sa-si impuna vointa vazand ca puterea domnului slabea.

 

Dregatorii -al III-lea organ central

Sunt inalti functionari numiti si revocati de domn cu atributii administrative, judiciare si militare.Ei au indeplinit intai functii legate de persoana domnului.Apoi au patruns in sfatul domnesc si au inceput sa exercite puterea.

            Sistemul dregatorilor asemanator in cele 2 tari romane s-a cristalizat in Tara Romaneasca in timpul domniei lui Mircea cel Batran iar in Moldova in timpul lui Alexandru cel Bun.

            Dregatorii erau de 2 categorii :

1.                  marii dregatori care intrau in sfatul domnesc

2.                  micii dregatori care nu faceau parte din sfat

--'Banul' - in Tara Romaneasca in dreptul Oltului isi desfasoara activitatea cel mai important dregator dupa domn.

--Banul de Severin sau al Craioviei.El avea cele mai importante atributii, putand pronunta si pedeapsa cu moartea.

--Vornicul- In Tara Romaneasca era de competenta doar in stanga Oltului, iar in Moldova existau 2 vornici

·                    vornicul Tarii de Sus

·                    Marele Vornic al Tarii de Jos

Acesta din urma fiind mai important, considerat al II-lea dupa domn.

Vornicul avea in subordine slujitorii domnesti, fiind insarcinati cu paza granitelor si fiind dupa domn cel mai important conducator.

--Logofatul- era pastratorul sigiliului domnesc, seful cancelariei si cel care redacta actele domnului.Avea si unele atributii judiciare.

--Postelnicul- era sfetnicul de taina si talmaciul domnului cunoscator a mai multor limbi. El coordona politica externa avand si unele atributii judiciare marunte.

--Spatarul- era pastratorul spadei domnesti si comandantul cavaleriei, uneori in timp de razboi putand comanda intreaga armata.

--Vistiernicul se ocupa cu strangerea impozitelor asigurand veniturile pentru intretinerea curtii domnesti si a armatei.Dupa instaurarea dominatiei otomane, el era insarcinat cu strangerea fondurilor necesare pentru plata haraciului(tribut catre Poarta)

--Paharnicul- se ocupa de pivnitele domnesti

--Stolnicul - avea in grija  camarile, gradinile si pescariile domnesti

--Comisul-  se ingrijea de grajdurile domnesti

Organizarea financiara

 

In virtutea prerogativelor sale, domnul putea fixa dari si organiza strangerea acestora.In Tarile Romane darile au fost in 3 feluri :

·                    In natura       

·                    In munca

·                    In bani

Darile in natura se numeau zeciuiala in Tara Romaneasca si deseatina in Moldova.Incepand cu sec al XVI-lea ele au putut fi rascumparate in bani.

Darile in munca -'slujbe' sau 'robota'.Incepand cu secolul al XVIII lea si aceste dari au putut fi rascumparate in bani.

Darile in bani- numite 'dare' in Tara Romaneasca si 'dajdie' in Moldova, ulterior consacrandu-se termenul de 'bir'

Ele contineau : - impozitul pe persoana

-                                 taxe cu privire la comercializarea bunurilor

-                                 taxe cu privire la folosirea drumurilor publice

-                                 taxe de granita

Dupa sec. al XVI- lea nu numai taranii dar si boierii si manastirile au fost supusi la plata impozitelor. Sistemul de impunere era 'cisla' si anume se fixa o suma globala pentru un anumit grup fiscal ( un sat), dupa care suma era impartita pe unitati impozabile (gospodariile). Criteriul il constituia averea taranului evaluata in numarul de vite astfel incat in catastiful de cisle ale lui Petru Schiopul se gasesc 2 categorii de tarani :

1.                                                      taranii saraci- care plateau impozit mai mic

2.                                                      taranii de istov( bogati)- care plateau impozit mai mare

Boierii si manastirile erau impusi dupa intinderea mosiilor si numarul de tarani aserviti.

Dupa intinderea dominatiei otomane, taxele s-au marit fiind necesara aceasta crestere pt plata haraciului/tributului care si el a crescut necontenit.

Pe langa tribut mai erau cerute de Poarta si alte dari in bani, precum si cele in produse si in munca ,necesare in general ajutorarii armatei otomane in caz de razboi.

 

 

Organizarea armatei

 

Domnitorul fiind seful armatei, in perioada imediat urmatoare fondarii statului, pt ca inca nu avea o armata proprie, coordona in lupta steagurile boieresti si cetele de viteji(de calareti). Dupa sec al XV - lea se formeaza oastea cea mica alcatuita din slujitori domnesti, mici boieri, tarani liberi care participau la oaste in schimbul unor avantaje oferite de domni.

Oastea domnului era organizata pe principiul teritorial in cadrul judetelor si al tinuturilor, sub comanda unor vatafi sau stegari aflati in subodinea celor 2 vornici in Moldova si a banului si a vornicului in Tara Romaneasca.

In caz de mare primejdie era convocata oastea cea mare alcatuita din toti cei care puteau purta arme.

Dupa sec al XVI lea apar armele de foc si trupele de mercenari extrem de costisitoare pt domnie.

 

Organizarea Bisericii

 

Stim ca in cele 2 state feudale inca inainte de intemeiere, functionau biserici intai in cadrul satelor si apoi pe domeniile boieresti ale cnezilor, juzilor si voievozilor.

La curtea acestor feudali este probabil ca au functionat si scaune episcopale. Dupa intemeierea statelor feudale asistam si la o organizare ierarhica a bisericii care mai intai s-a aflat sub autoritatea spirituala a patriarhiei de la Ohrida, in cazul T.Rom, si a mitropoliei Haliciului, in cazul Moldovei ; iar mai apoi s-au pus sub autoritatea spirituala a patriarhiei de la Constantinopol.

Asa incat, in T.Rom., Nicolae Alexandru organizeaza mitropolia Ungaro-Valahiei cu sediul la Curtea de Arges, avandu-l in frunte pe Iachim (fostul mitropolit al Vicinei). In 1359, el obtine recunoasterea patriarhiei de la Constantinopol. Se organizeaza episcopii la Severin, Buzau si Rm.Valcea.

In Moldova

-                                 episcopul de Suceava, Iosif, este sfintit mitropolit la Halici. In 1388, se obtine recunoasterea autoritatii patriarhiei de la Constantinopol. Se infiinteaza episcopii la Roman, Radauti si Husi.

 

 

 

 

Oraganizarea administrativ-teritoriala

In cele 2 tari romane subzista unele subdiviziuni teritoriale care nu sunt propriu-zis unitati administrative ci reminiscente ale organizarii de dinainte de intemeierea statelor feudale. Cum avem Bania in T.Rom. in dreapta Oltului, foarte clar delimitata de teritoriul din stanga Oltului si cum sunt in Moldova Tara de Sus si Tara de Jos.

Unitatile adm-teritoriale propriu-zise sunt judetele in T.Rom., si tinuturile in Moldova. Primele si-au luat numele de la apele curgatoare iar ultimele de la orasele de resedinta.Primele erau conduse de judet sau ban, si ultimele de starosi sau vatafi. Judetele nu aveau subdiviziuni iar tinuturile erau impartite in pogoare.

 

INSTITUTIILE LEGII TARII

Proprietatea

In dreptul feudal proprietatea este ierarhizata, divizata si complexa, imbinand forma de stapanire devalmasa cu cea individuala si diferentiindu-se in functie de titularul ei. Astfel, proprietatea nu mai are un caracter absolut ca in dreptul roman, ci un caracter divizat si ierarhizat, in varful piramidei aflandu-se dominium eminens care apartinea domnului, urmat de dominium utile care apartinea feudalilor, taranilor liberi si celorlalti proprietari si apoi dreptul de folosinta al taranilor aserviti asupra loturilor pe care le munceau.

I. Dominium eminens apartinea domnului ca sef al statului si varf al ierarhiei feudale. In virtutea lui dominium eminens, domnul avea urmatoarele prerogative:

1.                  Exercita un drept superior de supraveghere si control asupra intregului teritoriu al tarii

2.                  Culegea mostenirile vacante

3.                  Lua in stapanire terenurile pustii (care nu apartinusera niciodata nimanui) sau pustiite (abandonate de proprietarii lor). Supraveghea marile, apele curgatoare si lacurile folosite la pescuit, adapat si navigatie

4.                  Incuviinta boierilor desprinderea unor terenuri din proprietatea publica si intrarea lor in stapanirea personala pentru infiintarea de sate numite "slobozii", deoarece domnul le scutea de taxe cu aceasta ocazie

5.                  Confisca terenurile si averile de la boierii hicleni

6.                  Acorda danii boierilor pentru dreapta si credinciosa slujba sau manastirilor, acestea din urma putand fi danii de ctitorie sau de inchinare.

7.                  Acorda imunitati boierilor si manastirilor

8.                  Incuviinta actele de transfer de proprietate asupra pamanturilor si robilor, ocazie cu care partile dadeau domnului un cal bun sau o cupa din metal pretios -> institutie numita de Legea Tarii - "darea calului sau a cupei"

9.                  Exercita dreptul de preadalica sau pradalica -> semnifica dreptul de a culege mostenirile vacante chiar daca defunctul era membru al obstii, precum si dreptul de retract (revocare) a daniilor (donatiile domnesti)

10.              Putea sa renunte la dreptul sau de pradalica, inscriind in act formula: "pradalica sanu fie", iar pentru aceasta patile erau obligate la darea calului sau a cupei.

11.              Percepea dijme, biruri si munci in folosul domniei.

II. Dominium utile apartinea in general feudalilor si taranilor liberi.

Proprietatea feudala s-a format pe cale originara prin mostenire si pe cai derivate prin donatie, vanzari, infratire pe mosie. Pe langa aceste cai juridice existai si cai nejuridice - cotropirea sau sila.

Proprietatea feudala era de trei feluri:

1.                  Domneasca

2.                  Boiereasca

3.                  Manastireasca

1. Proprietatea domneasca era proprietatea privata ce apartinea domnului ca mare boier si se deosebea de dominium eminens care era proprietatea publica ce apartinea domnului ca sef al statului.

Proprietatea domneasca era alcatuita din bunurile pe care le detinea domnitorul inainte de urcarea sa pe tron. La acestea se adauga cele dobandite in timpul domniei pe diferite cai judiciare (vanzari, schimburi etc.) precum si unele venituri care reveneau domnului si intrau in camara domneasca si nu in vistieria tarii.

2. Proprietatea boiereasca s-a format in principal prin mostenire si prin danie domneasca. Dania domneasca a avut pana in sec XV caracter temporar, limitat la viata domnitorului care il daruise pe boier precum si eventual la viata fiilor acestuia. In urma luptei sustinute a boierilor, dupa a doua jumatate a sec XV, dania a dobandit caracter perpetuu si nu mai putea fi revocata decat in caz de hiclenie (inalta tradare fata de domn).

3. Proprietatea manastireasca s-a format in principal prin dania facuta de domn, boieri si toate celelalte categorii sociale.

Domnitorii acordau danii de ctitorie atunci cand infiintau o manastire si o inzestrau cu sate si mosii, cum s-a intamplat in cazul manastirilor Cozia (Mircel cel Batran), Putna (Stefan cel Mare), Hurez (Constantin Brancoveanu) etc. Domnii mai acordau si danii de inchinare atunci cand, dupa ctitorie, voiau sa asigure veniturile manastirii.

Boierii procedau in acelasi fel, fie inzestrand manastiri, fie cittorindu-le pe mosiile lor sau chiar transformand conacul boieresc in manastire, cum s-a intamplat in cazul clucerului Tudorean Vladescu care, dupa moartea sotiei sale, s-a calugarit sub numele de Teodosie si a transformat casele sale boieresti in chilii pentru calugari si biserica din curtea conacului in biserica manastirii Aninoasa.

De obicei, donatiile facute manastirilor erau cu sarcina, impunanduli-se obligatia de a nu le instraina.

Indiferent de titularul ei, proprietatea feudala era structurata in:

-                     rezerva feudala, care apartinea propritarului

-                     loturile aflate in stapanirea taranilor dependenti.

Proprietate feudala a fost insotita de o institutie provenind din dreptul bizantin - imunitatea feudala. Aceasta era acordata de domn prin hrisov domnesc catre boieri sau catre manastiri si ii atribuia titularului urmatoarele drepturi:

-                     de administrare politica,

-                     de judecata,

-                     de comanda a armatei,

-     de a face comert,

-                     de a fi scutit de anumite dari

-                     de a incasa venituri in folos propriu.

Imunitatea acorda o anumita autonomie deoarece slujitorii domnesti nu aveau acces pe mosia respectiva.

Dupa intemeirea statelor feudale, datorita puterii de care se bucurau boierii, imunitatea a avut un caracter general.

Formula prin care era acordata imunitatea era:

-                     in Tara Romaneasca: "Sa-i fie de ocina si de ohaba"

-                     in Moldova: "Sa-i fie uric cu tot venitul".

Dupa consolidarea puterii domnesti imunitatile au devenit speciale, prevazandu-se in act ce anume inlesniri se acordau titularului. Aceste imunitati speciale sunt intalnite mai ales in cazul manastirilor deoarece proprietatea manastireasca s-a format mai tarziu. De exemplu, intr-un act al lui Stefan cel Mare, acesta scuteste de vama graul si mierea pe care manastirea Putna le va comercializa la Chilia (important centru comercial de la gurile Dunarii) precum si pestele pe care manastirea il va aduce de la Chilia.

III. Proprietatea taraneasca

Diferea in functie de titularul ei: daca taranii erau liberi sau aserviti, daca erau organizati in obsti sau in afara obstilor.

In obstea libera pamantul se impartea in :

-                     vatra satului = gospodariile taranesti

-                     loturile taranilor, in stapanire individuala

-                     celelalte terenuri aflate in hotarul obstii care se aflau in stapanire devalmasa: paduri, pasuni, fanete, ape.

Se inregistreaza tendinta ca tot mai multe terenuri sa treaca din stapanire devalmasa in cea personala, dar cu toate acestea obstea isi pastreaza un drept superior de supraveghere si control asupra intregii mosii a satului, drept concretizat in dreptul de protinis (precumparare si rascumparare).

Taranii liberi care nu erau organizati in obsti exercitau proprietatea asupra gospodariei, uneltelor, vitelor si loturilor de cultura.

Taranii aserviti aveau un drept de proprietate asupra gospodariei, a uneltelor si a vitelor si un drept de folosinta asupra pamantului care se afla in proprietatea boierului.

Mestesugarii aveau drept de proprietate asupra atelierelor, a uneltelor si asupra produselor muncii lor.

Robii aveau un drept de stapanire asupra salaselor lor (locuintele), a uneltelor si asupra produselor muncii lor.

                         

STATUL JURIDIC AL PERSOANELOR




In feudalismul dezvoltat persoanele au un caracter statutar si discriminatoriu, statului juridic al persoanei depinzand de locul pe care acestea il ocupau in societate.

Feudalii - clasa sociala care dateaza dinainte de intemeierea statelor feudale, ei fiind mari proprietari de pamant, asa numitii "boieri de tara".

Dupa intemeierea statelor feudale, calitatea de boier le este recunoscuta de domn si apar dregatoriile sau boierii de slujbe.

Calitatea de boier era indispensabil legata de calitatea de mare proprietar de pamant, pierderea mosiei atragand dupa sine si pierderea titlului nobiliar.

Daca in toata lumea feudala domeniul feudal exista si avea acesta structura (rezerva feudala si loturile de pamant) raporturile de vasalitate insa au prezentat mai multe variante: in cazul tarilor romane regimul nobiliar era un subtip al celui bizantin si anume, nu exista o anumita piramida faudala de tipul suzeran -> vasali-> subvasali, ci toti boierii, indiferent daca erau mari sau mici aveau aceleasi obligatii de ascultare fata de domn, care reprezenta o copie a bazilului bizantin (imparatul de la Constantinopol).

Neascultarea boierilor constituia infractiunea de hiclenie, considerata cea mai grava si pedepsita cu moartea si confiscarea averii. Deci boierii erau obligati sa asculte de poruncile domnesti, sa acorde domnului ajutorului militar (auxilum) in timp de razboi si sfat in timp de pace (consilium). In schimb, asteptau de la domnitor miluirea sau dania pentru dreapta si credincioasa slujba precum si dregatorii.

Pe langa feudalii laici, exista si clasa feudalilor ecleziastici formata din mitropolit, episcopi, protopopi si egumenii marilor manpstiri (staretii).

 

Taranii erau liberi sau aserviti si erau organizati in obsti sau in afara lor.

Taranii liberi cu pamant se numeau: - mosneni in Tara Romaneasca

                                                    - razesi in Moldova.

Taranii fara pamant se numeau: - saraci/siromahi in Moldova

                                                    - vlahi in Tara Romaneasca

                                                    - jeleri in Transilvania.

Taranii liberi cu pamant, dar neorganizati in obsti se numeau crezi sau judeci.

Taranii aserviti se numeau: - rumani in Tara Romaneasca

                                            - vecini in Moldova

                                            - iobagi in Transilvania.

Regimul lor juridic a diferit in timp; spre sfarsitul sec. XVI ei au fost legati de glie, consecinta a fost ca nu se mai puteau muta de pe o mosie pe alta, dar nici stapanii nu-i puteau alunga; era impusa vinderea mosiei impreuna cu toti taranii aserviti, dar nu la proprietari diferiti pentur a nu se ajunge la destramarea familiilor taranesti.

Dupa achitarea rentei feudale, taranii puteau sa dispuna de restul produselor si aveau capacitatea de a incheia acte juridice in legatura cu aceste produse.

Caile de cadere in rumanie erau:

a) juridice:

-                     contractul de vanzare, cand taranul isi vindea pamantul si libertatea, de obicei ca urmare a imposibilitatii de plata a darilor

-                     contractul de donatie

-                     contractul de imprumut - garantat cu libertatea personala

-                     hotararea judecatoreasca de aservire a unor tarani sau a intregii obsti, de obicei pentru neplata unei amenzi fixate pentru savarsirea unei infractiuni sau neplata datoriilor.

b) nejuridice

-                     falsificarea titulurilor de proprietate de catre boieri

-                     sila/cotropirea (asevirea cu forta).

Caile de iesire din rumanie:

a) juridice:

-                     eliberarea de catre stapan, se facea numai "cu capul" = se acorda libertatea personala, dar nu se retroceda si ocina (lotul de pamant)

-                     rascumpararea - taranii plateau o suma de bani in schimbul libertatii

-                     hotararea judecatoreasca - foarte rar, li se dadea castig de cauza taranilor si erau eliberati.

b) nejuridice

-                     arderea titlurilor de proprietate

-                     rascoala

-                     cnezirea/ judecirea cu forta = taranii refuzau sa se mai considere aserviti si sa mai plateasca dijma

-                     fuga de pe mosie.

 

Orasenii - clasa mai dezvoltata in Transilvania pentru ca in celelalte doua tari romanesti cei bogati preferau sa cumpere mosii si sa intre in randurile boierimii.

Populatia oraselor care se bucura de un caracter autonom era impartita in:

-                     patriciat (oamenii bogati)

-                     patura de mijloc (micii negustori, mestesugarii)

-                     plebea oraseneasca (saraci in Tara Romaneasca si misei in Moldova).

 

Robii - categorie formata din populatii neortodoxe (tatari si tigani), dar ea dateaza dinainte de intemeierea statelor feudale, de pe vremea pecenegilor si cumanilor.

Statului lor juridic era reglementat de un drept al robilor numit in slavona "holopscoe pravo". Ei se aflau in stapanirea domnului, a boierilor sau a manastirilor care ii puteau vinde, dona, greva cu servituti, acorda ca imunitati.

Toti robii fara stapan deveneau robi domnesti. Domnul avea un drept superior asupra robilor, el incuviintand toate actele de transfer cu referire la acestia. Pentru ca robii aveau un statut juridic mai bun decat al sclavilor din Antichitate, ei nemaiputand fi ucisi si pentru ca se bucurau de o anumita capacitate juridica ( puteau sa comercializeze produsele muncii lor si deci sa obtina venituri ), s-a infiintat o taxa numita birul pe tigani care era stransa de juzii de tigani in Tara Romaneascs si de vatmani in Moldova.

 

RUDENIA

Rudenia = relatie speciala dintre oameni izvorata fie dintr-o origine biologica comuna (rudenia de sange), fie din anumite principii religioase (rudenia prin alianta/ afinitate), fie din botez/ cununie ( rudenia spiritula).

Mai exista rudenia prin adoptie si rudenia izvorata din infratirea pe mosie.

Rudenia de sange este: 1. directa > suitoare/ ascendanta

                                                       > coboratoare/ descendenta

                                       2. colaterala

            Rudenia de sange se stabileste intre membrii cu aceeasi origine biologica, fiecare generatie ce se interpune reprezentand un grad. Rudenia genereaza drepturi si obligatii de ajutorare reciproca de intretinere si drepturi succesorale, de asemenea ea este un impediment la casatorie.

            Rudenia prin alianta se stabileste intre un sot si rudele celuilalt sot. Pentru pastrarea bunelor moravuri Biserica Ortodoxa a stabilit reguli detaliate de comportament in aceasta materie.

            Rudenia spirituala se stabileste intre fini si nasi, generind aceleasi efecte juridice ca rudenia de sange.

           

                       

CASATORIA

            In Legea Tarii nu este prevazuta casatoria civila in categoria contractelor civile. Erau suficiente formalitatile religioase stabilite de Biserica Ortodoxa sub forma benedictiunii religioase.

            Etapele premergatoare casatoriei: 

                        1. vederea in fiinta (cunoasterea)

                        2. urmarea de vorba - tratative intre familii

                        3. foaia de zestre

                        4. binecuvantarea parintilor

ZESTREA (dota) este o straveche traditie geto-daca fiind un drept al ambilor soti. Zestrea reprezinta ponderea muncii in gospodaria parinteasca si se constituie prin strigari publice in timpul serbarii nuntii la care se mai adauga si cadourile de nunta, formand astfel baza materialp necesara pentru intemeierea noii familii.

            In sec XVII apar foile de zestre; zestrea pierde intelesul traditional, fiind constituita doar pentru viitoarea sotie si devenind un fel de afacere pentru viitorii soti, numiti "vanatorii de zestre ".

            O varianta este CASATORIA CU FUGA, realizata prin simularea rapirii viitoarei sotii de catre viitorul sot pentru a forta consimtamantul parintilor fetei.

            La casatorie, in afara rudeniei, mai exista un impediment feudal, anume starea de robie a unuia dintre viitorii soti care ducea, conform Legii Tarii, la caderea in robie atat a celuilalt sot, cat si a viitorilor copii.

            Biserica Ortodoxa admitea divortul -> deplina egalitate intre soti cu privire la motivele invocate, sotia putandu-si parasi sotul prin repudiu. Apoi urma partajul prin care fiecare dintre soti isi retragea din comunitatea de bunuri partea ce le apartinea.

FAMILIA

            Familia era grupul format din rudele cele mai apropiate, avand ca nucleu parintii si copiii.

            Legea Tarii preia modelul familiei geto-dace conform careia familia avea un caracter democratic, nu autocratic ca la romani -> deplina egalitate intre membrii, puterea parinteasca cu obligatiile de intretinere si protejare a copiilor fiind exercitate de ambii parinti; ei nu aveau dreptul de a-si vinde copiii. Dupa moartea sotului, sotia exercita puterea parinteasca.

Intre soti existau obligatii reciproce de intretinere, iar daca un sot nu-si exercita obligatia era supus oprobiului public si sanctionat cu o pedeapsa infamanta = 'darea prin targ/ purtarea pe ulita'

ADOPTIA

            Se practica adoptia rudelor apropiate si chiar a unor persoane straine. Copilul adoptat se numea copil de suflet. Asupra acestei institutii a fost exercitata o putenica influenta atat din parte Bisericii Crestin-Ortodoxe cat si din partea dreptului bizantin.

           

 

 

SUCCESIUNI

            Succesiune = transmiterea bunurilor pentru cauza de moarte de la defunct la succesorii acestuia. Succesorii mai erau numiti herezii sau mostenitori. Acesti termeni fac parte din familia cuvantului de origine traca mos < mosie = proprietate ereditara.

Mostenirea era de doua feluri: 1. LEGALA

                                                 2. TESTAMENTARA

            1.MOSTENIREA LEGALA se manifesta atunci cand nu exista testament sau daca acesta era nul ori caduc.

In materia mostenirii legale exista o egala vocatie succesorala intre copiii legitimi, nelegitimi, adoptivi, intre fetesi baieti si atat asupra lucrurilor de bastina (mostenite), cat si asupra lucrurilor de cumparatura (dobandite prin acte intre vii) ale parintilor lor.

            Exceptie (doar in Tara Romaneasca):  privilegiul masculinitatii pentru lucrurile de bastina care nu puteau fi mostenite de fete. Fetele primeau echivalentul partiilor fie in bani, fie in lucruri de cumparatura.

            Obligatia de inzestrare revenea parintilor sau in lipsa acestora, fratilor. Zestrea era un instrument prin care fiecare isi primea cota sa parte sau catimile succesorale.

            Copiii naturali veneau la succesiunea mamei lor (mater sempre certa est), iar copiii vitregi aveau vocatie succesorala numai la succesiunea parintelui bun.

Legea Tarii reglementa - succesiunea prin reprezentare

                                      - dreptul de mostenire al sotului supravietuitor in concurs cu copiii.

Prin mostenire se transmita atat activul succesoral, cat si pasivul succesoral.

            2. MOSTENIREA TESTAMENTARA se realizeaza pe baza testamentului intocmit de defunct si producea efecte daca era regulat intocmit.

Sub aspectul formei, testamentul putea fi scris (diata), dar si in forma orala (cu limba de moarte), ambele necesitant prezenta martorilor. Cea mai uzitata era forma orala datorita slabei raspandiri a stiintei de carte. Diata era utilizata cu precadere de preoti si de unii boieri.

O paticularitate a testametelor din Evul Mediu era inserarea in cuprinsul testamentului a unui blestem care sa asigure respectarea ultimei vointe a testatorului.

Era reglementata si substitutiunea fideicomisara preluata din dreptul roman si interzisa in dreptul modern. Aceasta este institutie prin care disponentul roaga pe fiduciar (legatar/ donatar) sa pastreze bunurile primate si sa le transmita la decesul sau unei alte persoane numita fideicomisar, persoana aleasa de disponentul-testator.

                       

 

OBLIGATIIE

Izvoare -> contracte

             -> delicte                   (clasificarea bipartita a lui Gaius)

 

I. RASPUNDEREA SOLIDARA

            Traditionala solidaritate a obstilor satesti si anumite interese ale statului feudal au facut posibila raspunderea colectiva desi se incerca o trecere la raspunderea personala. Existau forme specifice de raspundere colectiva:

1. raspunderea in materie penala

2. raspunderea in materie fiscala

3. despagubirea de la altul

           

1. Raspunderea in materie penala - este reminiscenta a sistemului razbunarii sangelui. Astfel, atunci cand se comitea un delict, ginta sau familia victimei exercita un drept de razbunare asupra gintei sau familiei faptuitorului.

Sistemul compozitiunii voluntare  presupunea o intelegere prin victima renunta la dreptul sau de razbunare in schimbul unei sume de bani cu caracter de despagubire si de ispasirea a faptei comise.

 Ulterior acest sistem a fost inlocuit de compozitiunea legala = partile erau obligate sa compuna, iar statul fixa cuantumul despagubirilor. Evolutia acestui sistem este corelata cu o evolutie in plan terminologic, astfel incat sistemul a purtat mai intai numele "dusegubina" (in slavona insemna ispasirea sufletului), apoi numele de "gloaba" deoarece amenda era fixata inntr-un numar de vaci, iar cei ce plateau dadeau vacile cele mai slabe.

            Inainte de intemeierea statelor feudale romanesti, obstele organizau principiile de conducere a cercetarilor si sanctiunile pentru cei care savarsisera infractiuni pe teritoriul obstei; dupa intemeierea statelor, obstile satesti si-au pastrat dreptul de a identifica faptasul si de a-l preda pe acesta slijbasilor statului, numiti "golitorii din urma". Daca obstea nu putea sa il predea era obligata sa indice locul pe unde a parasit obstea, iar daca nu putea era obligata sa plateasca amenda catre stat. Imposibilitatea platii amenzii ducea la aservirea intregii obsti.

            In cazul savarsirii infractiunilor pe domenii feudale imune ( slujbasii statului nu aveau acces), identificarea si sanctionarea faptasului apartinea in exclusivitate stapanului feudal. (?)

           

2. Raspunderea in materie fiscala - mijloc de aservire a obstei sau a unui teritoriu caci, dupa stabilirea sumei globale pe grup fiscal si defalcarea sa pe unitati impozabile (gospodarii) de rabojari, membrii obstei raspundeau solidar pentru plata birului; datoriile celor insolvabili erau preluate de ceilalti membrii ai obstei, iar daca obstea era insolvabila atunci era aservita de domn sau de boier in contul datoriei.

           

3. Despagubirea de la altul are o sfera larga, ea cuprinde categorii sociale intregi apartinand unui popor. Aceasta forma este specifica Evului Mediu si a functionat in toate statele europene.

            In dreptul modern, daca un strain nu isi indeplineste obligatiile izvorate dintr-un contracrat, atunci el poate fi constrans sa-si execute obligatia, fie pe baza unor tratate incheiate intre state, fie pe calea procedurii exequatului prin care o hotarare a instantei asupra unui cetatean strain devine executorie in statul de care acesta apartine.

            In dreptul medieval creditorii romani primeau de la Dumnezeu dreptul de a-si realiza creantele pe care le aveau fata de un debitor strain pe seama unui conational al acestuia aflat in trecere in Tarile Romane. Conationalului executat silit i se dadea dovada cu privire la existenta creantei si modul in care s-a realizat executarea asupra lui pentru ca la intoarcerea in tara de origine sa poata cere despagubiri conationalului pentru care a fost urmarit.

 

 

II. RASPUNDEREA PERSONALA - contractele

 

Contractul de vanzare-cumparare a fost cel mai raspandit contract. In Legea Tarii vanzarea era consensuala si translativa de proprietate si avea 3 elemente: * consimtamant

                                                                                                * obiect

                                                                                                * pret.

1. Consimtamantul izvora din vointa libera a partilor si in acest caz era irevocabila; in cazul in care consimtamantul era viciat contractul era nul. Cel mai raspandit viciu era sila/ violenta.

Motivele economice pentru care o persoana trebuia sa vanda nu erau considerate vicii de consimtamant, iar eroarea si dolul erau rare intrucat contractul era incheiat in prezenta martorilor.

La vanzarea pamantului era cerut si acordul rudelor si al vecinilor exprimat in forma dreptul de protinis. Daca obiectul era o mosie sau un rob era nevoie de consimtamantul domnului care trebuia sa intareasca (in virtutea calitatii sale de  titular de dominium eminens) prin hrisov domnesc actul de transfer al proprietatii. Pentru obtinerea acordului trebuia sa se faca darea calului sau a cupei.

2. Obiectul - trebuia sa fie susceptibil de a fi instrainat si sa fie in circuitul civil.

Cel mai important bun era pamantul care putea fi vandut in proprietate exclusiva fie pe cote-parti indivize, ideale si abstracte.

Si oamenii puteau constitui obiectul unui contract; robii puteau fi vanduti independent, iar taranii dependenti puteau fi vanduti doar cu mosia pe care erau aserviti. Unii tarani liberi isi vindeau libertatea din motive economice.

3. Pretul, de regula, era fixat in bani, dar Legea Tarii nu facea diferenta intre contractul de schimb si contractul de vanzare, deci pretul putea fi stabilit si in natura.

Pretul se platea la momentul incheierii contractului sau la un anumit termen sub sanctiunea rezolutiunii.

            Pentru garantarea pretului partile putea recurge la constituirea unor garantii reale sau personale. Rezolutiunea pentru neexecutere era prevazuta in contract sub forma pactului de comisoriu.

De asemenea se putea prevedea intoarcerea pretului la cumparator in cazul evictiunii (denumita val), adica atunci cand bunul a fost cumparat de la un posesor neproprietar sau a fost "cumparat rau".

Contractul de vanzare se incheia in scris sau oral, cu prezenta martorilor si uneori a garantilor personali denumiti aldamasi sau chezasi (martori preconstituiti).

                       

Contractul de donatiune - contract real incheiat valabil prin acordul de vointa a partilor insotit de tradarea (remiterea) lucrului.

            Dontia domneasca  - intentia de a gratifica a domnului avea in vedere fie rasplata boierului pentru dreapta si credincioasa slujba, fie pentru ajutorarea bisericii in scopuri pioase.

            In cazul donatiilor particulare intentia de a gratifica avea de fapt scopul angajarii donatarului de a-l intretine pe donator si de a-l inmormanta dupa datinile crestinesti, de unde rezulta ca, de cele mai multe ori donatiile erau cu sarcina, fie aveau in vedere scopuri pioase atunci cand erau in favoarea bisericilor. Daniile catre biserici erau pentru a fi inscrisi in pomelnicul bisericii. Biserica nu avea dreptul de a transmite donatul sub sanctiunea revocarii.

            Obiectul donatiei il puteau constituii oamenii, robii si taranii dependenti; taranii liberi puteau sa se inchine cu sufletul si cu averea lor domnului feudal, donandu-si astfel si libertatea.

            Actul de transfer trebuia intarit cu hrisov domnesc.

                       

Contractul de consumatiune (mutuum)

            Obiectul il constituia o suma de bani.Era un contract unilateral deoarece genera obligatii numai pentru o singura parte contractanta (obligatia de restituire a bunurilor si dobanda). In Legea Tarii dobanda era denumita bas, iar scadenta (soroc) era stabilita intr-o zi de sarbatoare. Se admitea si perceperea de dobanda la dobanda, adica anapocismul/ bas peste bas.

Garantiile personale si garantiile reale

garantiile reale = zalog

garantiile personale = chezasi.

            Zalog = garantiile reale aveau ca obiect in special robi si mosii cu tarani dependenti.

Creditorii puteau folosi munca taranilor dependenti in contul dobanzilor. Zalogul putea fi  cu termen sau fara termen.

In cazul zalogului fara termen creditorul putea folosi bunurile zalogite pana la plata datoriei.

In cazul zalogului cu termen, la implinirea termenului, daca platea, rascumpara bunurile, iar daca nu platea in actul de zalogire se prevedea ca zalogul devine stataor -> bunurile zalogite intra in proprietatea creditorului; daca in contract nu era prevazuta aceasta clauza dat fiind faptul ca valoarea zalogului, de regula, era mai mare decat creanta, avea loc pretuirea si vanzarea catre creditor sau un tert urmand ca din pretul obtinut sa plateasca suma datorata.

            Chezasii = grup de persoane care se obligau sa plateasca ele datoria daca debitorul nu platea la termen. Chezasii erau solidari, iar cel platitor avea drept de regres atat importiva debitorului principal cat si contra cogarantilor.

            In cazul inexistentei garantiilor si a garantiilor reale,  insolvabilitatea debitorului ducea la declansarea unei proceduri speciale, "cu rama?" prin care bunurile debitorului erau evaluate si impartite intre creditori proportional cu valoarea uninominala a creantelor.

                       

INFRATIREA PE MOSIE

Aceasta institutie a fost larg raspandita la foarte multe popoare incepand cu epoca descompunerii comunei primitive. S-a mentinut pana tarziu in feudalism.

 A aparut pe ultimul stadiu de evoluttie al obstii teritoriale ? care a determinat slabirea relatiilor de rudenie de sange cand comunitatile umane se grupa dupa criteriul teritorial.

Acest fapt a avut urmari si pe plan psihologic: s-a dezvoltarea un sentiment de izolare a individului care, lipsit de ajutorul gintii, incearca sa substituie rudenia de sange printr-o invoiala de ajutor reciproc constituita prin amestecarea sangelui.

            De-a lungul timpului conceptul ritualului efectiv a cunoscut o evolutie pe fondul aparitiei statului si a credintei crestine.

In statul sclavagist roman se practica infratirea intre peregrini,dar aceasta a fost interzisa de Diocletian. In societatea feudala exista fratia de arme, adica o asociere intre cavaleri pentru savarsirea faptelor de vitejie.

Sub influenta crestina legatura se spiritualizeaza astfel ca apare fratia de cruce care se practica intre boieri, dar si taranii intre ei o puteau practica.

Amestecul de sange e inlocuit de slujba religioasa si de impartasirea aceleiasi paini. Chiar si atunci cand amestecul de sange se pastreaza crestatura pentru amestecare sangelui este facuta in forma de cruce.

            Dupa intemeierea statelor feudale de sine statatoare apare o noup forma denumita fratia pe mosie. Se realiza prin act scris de la cancelaria domneasca, act prin care se consemnau declaratiile de infratire facute in fata domnului ti in fata Sfatului Domnesc.

Spre deosebire de toate celelalte forme de infratire pe mosie aceasta are nu numai efecte personale nepatrimoniale, ci si patrimoniale. Ea duce nu doar la stabilirea unor relatii de rudenie, ci si la stabilirea unor relatii patrimoniale cu privire la anumite bunuri asupra carora cei infratiti isi constituie anumite drepturi, acesta fiind de fapt scopul celor infratiti.

Orice fel de bunuri puteau face obiectul infratirii, iar infratirea ce se realiza asupra pamantului se numea infratire "pe mosie". Infratirea pe mosie avea 2 forme: a) toti cei infratiti isi uneau ocinele

                                                                                        b) se infrateau doar pe o ocina unuia dintre ei.

          Prima forma de infratire era prin numirea ocinelor. Putea fi numai directa, asa incat cei infratiti, care pana atunci avusesera mosii hotarnicite, le pun in comun, formand o mosie unica, mai mare, si dobandind fiecare dintre ei o cota parte din dreptul de proprietate asupra acestei mosii, insa nu proportionala cu aportul fiecaruia, ci o cota egala.

          Cea de-a doua forma era prin asezarea ocinelor. Putea fi directa sau indirecta.Daca era direct proportionala mosiei, devenea coproprietar cu cei asezati ca frati si daca era indirecta, doar cei asezati ca frati dobandeau dreptul de proprietate. Efectele patrimoniale ale infratirii se manifestau in materie succesorala si in materia dobandirii dreptului de proprietate.

          In materia dreptului succesoral, efectele se manifestau in urmatoarele situatii:

1.daca in Tara Romaneasca proprietarul mosiei vroia sa creeze vocatia succesorala si fetelor asupra mosiei, atunci infratea fetele cu baietii,  considerandu-le in mod fictiv pe fete ca fiind baieti;

2.daca proprietarul nu avea deloc mostenitori, fie avea mostenitori numai fete, atunci in prima situatie infratea alte persoane pe mosia sa, ca sa dobandeasca mostenitori, fie in a doua situatie infratea fetele sale cu fiii altuia;

3.daca cel care lasa succesinea vroia sa schimbe ordinea venirii la mostenire, proceda la infratire pentru ca si persoanele indepartate in grad sa mosteneasca alaturi de cele mai apropiate.

          In materia dobandirii dreptului de proprietate, infratirea se putea face nu pentru cauza de moarte, cum am vazut mai sus, ci cu efect imediat, astfel incat cei infratiti deveneau coproprietari.

       Dreptul penal in Legea Tarii

          Legea  Tarii reglementa infractiunile, denumindu-le vini sau fapte. Ele erau de doua categorii: vini mari si vini mici. Dintre vinile mari, cea mai importanta era hiclenia, care reprezenta incalcarea de catre boieri ca obigatie de dreapta si credincioasa slujba fata de domn, care era echivalenta cu infractiunea de inalta tradare, cea mai grava infractiune savarsita fata de stat, deoarece domnul era reprezentant al statului. Era pedepsita cu moartea si confiscarea averii, avere care ulterior era daruita de domn boierilor credinciosi.

          O infractiune similara era osluhul, care reprezenta tot neascultarea boierului fata de domn sau a taranului aservit fata de boier. Tot din categoria vinilor mari faceau parte si infractiunile contra persoanei, cea mai importanta era omuciderea, pedepsita cu moartea, pedeapsa care insa se putea rascumpara prin bani sau ocini.

          Alaturi de ea intalnim lovirile, care erau denumite rani sau sange, pedepsite cu gloabe. Tot vini mari erau si infractiunile contra proprietatii, talharia (furtul prin violenta) , care era pedepsita cu spanzuratoarea la locul faptei. Furtul flagrant, denumit si furt fata, ca si furtul simplu, erau pedepsite prin amenzi. Tot in categoria vinilor mari intrau infractiunile contra religiei si moralei: erezia, sacrilegiul (profanarea lucrurilor sfinte) , ierosilia, vrajitoria, rapirea de fecioare, violul, adulterul, bigamia. Toate erau pedepsite cu moartea, pedeapsa care se putea rascumpara.

          Dintre vinile mici, cele mai importante erau: marturia mincinoasa sau limba stramba, care daca era savarsita in mod repetat, pentru acoperirea mai multor infractiuni de furt, era pedepsita prin insemnarea cu fierul rosu, iar daca era savarsita de juratori, era pedepsita cu o amenda numita hatal. Cealalta vina mica era denuntarea calomnioasa, inaintarea catre autoritati a unui denunt fals pentru o infractiune care de fapt nu s-a savarsit, era numita sudalma cea mare si era pedepsita cu pedeapsa pe care ar fi suferit-o vinovatul daca ar fi savarsit intr-adevar infractiunea. Sfada, care reprezenta aducerea de injurii, adica isultele sau distrugerea semnelor de hotar si mutarea hotarelor, era pedepsita cu amenzi.

       Drept procesual penal

Instantele de judecata

          In tarile romane, instantele de judecata nu erau nici specializate, nici ierarhizate, deci nu erau organizate intr-un sistem judiciar modern si de aceea nu era posibila institutia apelului ca fiind atacarea unui hotarari la o instanta superioara, de aceea, atunci cand o hotarare era atacata, ceea ce era contestat era de fapt persoana judecatorului si nu solutia care se daduse in acel caz, hotararile putand fi atacate fie in fasa aceleiasi instante, fie in fata altora.

          Instante judecatoresti se aflau in fiecare unitate administrativ- teritoriala, asa incat la sate functionau oamenii buni si batrani; in oras atributii judecatoresti aveau solduzul, judetul si cei 12 pangari. In judete si tinuturi erau vornicii si pancalabii; acestia, la randul lor se aflau sub comanda, in Moldova celor doi vornici ai Tarii de Sus si ai Tarii de Jos, in Tara Romaneasca si in cea a Banatului.

          Cea mai inalta instanta era domnul, care judeca impreuna cu Sfatul domnesc, care putea pronunta si pedeapsa cu moartea. Nu exista autoritatea lucrului judecat, asa incat un proces se putea judeca de mai multe ori, cu toate ca s-au introdus anumite sanctiuni pecuniare pentru cei care incercau redeschiderea procesului.

          In materia probelor erau doua categorii de probe: cele orale, care erau cele mai raspandite, si cele scrise. Probele orale sunt: proba cu fierul rosu,  juramantul cu brazda, proba cu juratori, marturia si aldamasul. Proba cu fierul rosu a fost utilizata in Transilvania la Episcopia catolia de la Oradea,  fiind inscrisa in registrul Episcopiei in prima jumatate a sec. al XIII-lea,  apoximativ 400 de pricini solutionate prin aceasta proba.

          Majoritatea clauzelor, ceva mai mult de jumatate, erau litigii privitoare la proprietate, altele la diferite cauze. Proba se desfasura: intai se realiza o slujba religioasa la biserica, prin care se cerea ca Dumnezeu sa intervina pentru a arata de partea cui este dreptatea, dupa care partea care se supunea probei, un martor sau un chezas (garant) , era pusa sa poarte un fier inrosit in mana, pe o distanta de 8-10 pasi. Rana era bandajata si sigilata,  urmand ca partea sa se prezinte dupa 8 zile pentru a i se examina rana. Daca  se constata ca este vindecata, insemna ca partea avusese dreptate, in caz contrar, pierdea procesul.

          Erau considerate ca dovezi de vinovatie si fuga din timpul  slujbei, ruperea sigiliului inainte de termen sau neprezentarea la termen. De  mentionat ca numai taranii erau supusi acestei probe. Daca nobilii se aflau in aceasta situatie, ei puneau pe un taran sa poarte fierul rosu in locul lor.

Juramantul cu brazda era folosit in procesele de hotarnicie, avand in vedere ca pamantul era cel mai important obiect, cel al dreptului de proprietate, asa incat partea sau martorul care jura purta o brazda de pamant pe cap sau pe umeri in Moldova sau intr-o traista la spate in Tara Romaneasca si inconjura hotarele mosiei respective, jurand ca sunt cele adevarate, sub influenta crestinismului.

          Proba s-a spiritualizat, partea depunea juramantul pe evanghelie si purta in loc de brazda o carte de blesteme. Boierii care aveau interes in aratarea hotarelor adevarate ale mosiei nu se mai multumeau cu martori ocazionali, preconstituiau aceasta proba folosind copiii de tarani pe care ii puneau sa inconjoare hotarele, timp in care erau paruiti ca sa tina minte.

          Proba cu juratori era considerata cea mai importanta, fiind denumita si lege. Ea era folosita atat in procesele penale, cat si in cele civile. In cauzele penale, juramantul era unul care viza reputatia partii si nu marturisea in mod direct faptele care s-au petrecut, era deci un juramant de credulitate.

          In procesele civile proba era de veridicitate pentru ca juratorii marturiseau faptele pe care le cunosteau. Juratorii erau in general in numar de 12. La inceput, din aceeasi categorie sociala cu partea pentru care jurau, iar mai apoi numai dintre boieri, ceea ce-i facea pe tarani sa nu mai aiba acces la aceasta proba. Juramantul se desfasura in biserica, pe evanghelie, in fata unui dregator domnesc insarcinat sa administreze aceasta proba.           Juratorii jurau in acelasi timp, partea pronuntand aceleasi  cuvinte. Juratorul domnesc consemna desfasurarea probei intr-o carte de juramant,  sigilata in pecetile juratorilor, pe care mai apoi o ducea  domnului. Domnitorul solutiona cauza in favoarea partii pentru care s-a administrat juramantul, daca acesta fusese depus in mod corect, asa incat se spunea ca partea s-a apucat de lege sau s-a directat.

          Partea care pierdea se spunea ca a ramas de lege. Aceasta putea insa sa ceara o constatare cu numar dublu de juratori, numita lege peste lege;  numarul maxim de juratori era de 48,  astfel incat domnitorul, pentru a favoriza pe cineva, ii acorda de la inceput numar maxim de juratori.

          Marturia era depozitia facuta cu privire la lucrurile pe care le cunosteau din propriile lor simturi. Se putea face sub juramant si daca era o marturie mincinoasa, se sanctiona ca infractiune (limba stramba) , se putea si fara juramant si atunci martorul putea sa revina asupra marturiei fara a fi pedepsit.

          Aldamasul este o varianta a marturiei pentru situatia in care martorii erau prezenti la incheierea unui contract; in caz de litigiu, ei puteau depune marturie in legatura cu continutul contractului.

     Dreptul scris

  Pravilele bisericesti

          In feudalism apare ideea dreptului scris. El s-a manifestat intai in forma sa religioasa elaborata de mitropoliti si de alte fete bisericesti din postura domneasca, deci cu caracter oficial. Datorita faptului ca bisericile ortodoxe din cele doua tari romanesti se aflau sub autoritatea spirituala a patriarhiei de la Constantinopol, izvorul acestor legiuiri bisericesti le-au constituit nomocanoanele bizantine, precum si ulterior, asa cum mai tarziu le vor constitui legiuirile laice.

           Avand in vedere ca limba oficiala a statului,  precum si limba bisericii era limba slavona, primele pravile bisericesti apar redectate in aceasta limba, in special pe langa manastiri, in Tara Romaneasca  incepand inca din sec. al XV-lea si in Moldova la sfarsitul sec. XV-lea , pe  tot cuprinsul sec. al XVI-lea si la inceputul sec. al XVII-lea.

          Cu toate acestea, vazand ca limba slavona incepe sa fie din ce in ce mai putin cunoscuta in popor si chiar de catre clerici, apar pravilele   bisericesti in limba romana. Asa avem de a face cu Pravila Sfintilor apostoli,  tiparita de Diaconu Coressi la Brasov, intre anii 1560-1580, cunoscuta si sub numele de Pravila de la Ieud, dupa locul in care s-a gasit singurul exemplar care s-a transmis; Pravila Sfintilor parinti, dupa invatatura Sf. Vasile, cu continut asemanator cu cea a lui Coressi; Pravila aleasa in Moldova, scrisa de logofatul Eustachie, in anul 1632, dupa nomocanonul lui Mihail Malaxos,  pe care l-a si tradus in limba romana. Aceasta precede cartea romana de invatatura. In Tara Romaneasca avem Pravila cea mica sau de la Govora , tiparita de ecumenul manastirii Govora, din ordinul lui Matei Basarab si cunoscand o dubla editie, una prefatata de mitropolitul Teofil pentru Tara Romaneasca si cealalta prefatata de mitropolitul Ghemadie  pentru Transilvania.

          Continutul pravilelor este eterogen, fiind alcatuit din dispozitii dogmatice, din fragmente din lucrarile Sf. parinti ai bisericii, din lucrari pentru combaterea ereziilor, din tabele pt calcularea timpului, la care se adauga dispozitiile de drept. Se observa ca dispozitiile de drept canonic sunt amestecate cu cele de drept laic, ele nefiind sistematizate pe materii, intalnim astfel dipozitii referitoare la conditia juridica a persoanelor,  succesiuni, casatorii, familie. In  materia obligatiilor, cateva contracte, la penal infractiuni si pedepse, unele dintre infractiuni referitoare si la procedura de judecata.

PRAVILELE LAICE sau CARTEA ROMANEASCA DE INVATATURA SI DE INDREPTARE A LEGII

In Moldova, in 1646, din porunca domnitorului Vasile Lupu, logofatul Eustachie, marele carturar al curtii domnesti, tipareste la tipografia manastirii Trei Ierarhi, "Cartea romaneasca de invatatura si indreptarea legii".

            Din titulatura dezvoltata a cartii rezulta izvoarele din care s-a inspirat pravilistul, cu deosebire izvoarele grecesti, precum si scopul lucrarii, de unde reiese clar ca termenul de "invatatura" nu are sens didactic, ci sens de porunca domnesca, obligatorie.

            Izvoarele  mai importante sunt :

-                                 legiunea  agrara bizantina (nomos ghiorghicos)

-                                 tratatul de dr. Penal, al penalistului italian Prosper Fainaccius

Din acest tratat rezulta in materia penala a legiunii concepte avansate pentru acea vreme.

In Tara Romnaneasca, apare aproape in acelasi timp, doar la cativa ani distanta, in 1652, "Indreptarea legii", tiparita l aTargoviste, din porunca domnitorului Matei Basarab, de calugarul Daniil Panoneanu, care va deveni mitropolit al Ardealului.

            Legiuirea munteana este ceva mai dezvoltata, cuprinzand o traducere mai pe larg a nomocanonului lui Mihai Malaxus, precum si, in partea finala, dupa normele juridice propriu-zise, chestiuni de gramatica, filosofie, drept canonic.

STRUCTRA LEGIUIRILOR

Legiuirile sunt impartite in 2 parti :

            Prima parte : sunt aratate normele care reglementeaza relatiile dintre boieri si tarani, precum si relatiile feudale din agricultura, astel incat sunt consacrate :

-                                 legea taranilor de pamant

-                                 obligatii pt boieri de a nu-i primi pe mosiile lor pe taranii fugari, precum si de a-i inapoia proprietarului lor si dreptul corelativ al acestuia de a-i urmari oriunde s-ar afla

-                                 obligatile taranilor fata de boieri

-                                 paza bunurilor agricole

-                                 relatiile privitoare la cresterea vitelor

-                                 chestiuni legate de construirea pe terenul altuia si altele

A 2-a parte : dispozitii privitoare la statutul juridic al persoanelor.

Astfel oamenii erau denumiti "obraze" si erau impartiti in :

a)                              slobozi

b)                             robi

a)                  Cei slobozi se imparteau in : - boieri

                                                           - tarani

Boierii erau denumiti "oameni domnesti" (daca erau dregatori) iar daca nu erau dregatori, "ruda buna aleasa si de folos tarii".

Taranii, insa, erau numiti "taran gros", "neintelegator", "om de gios".

STATUTUL lor juridic era reglementat in consecinta.

Robii aveau o calitate imprescriptibila, care nu se incheia decat cu acordul stapanului lor prin eliberare, fie prin denunt, caci pt infractiunile de hiclenie, talharie, calcuzanie(facerea de bani falsi), denuntutul era obligatoriu, aceste infractiuni fiind considerate mai grave de statul feudal.

In materia casatoriei, ea era precedata de logodna, ca in dr. Bizantin. Prin casatorie sotul dobandea o putere maritala destul de larga asupra casatoriei, precum si dr. de a-i administra bunurile dotale(zestrea).

            Divortul era admis pt ambii soti, caz in care intervenea partajul, situatie in care sotia putea sa-si redobandeasca bunurile dotale daca nu era vinovata, pt ca daca era vinovata de adulter, era pedepsita cu pierderea zestrei.

In materia bunurilor, se facea distinctia intre : -bunurile mobile 

                                                                                      -bunurile imobile, imobilele fiind considerate mai importante si deci protejate mai mult.

Se facea distinctia intre : a) bunurile laice (mirenesti) - erau stapanite conform dr. laic

                                        b) bunurile bisericesti (sfintite) - erau stapanite conform dr canonic si erau protejate mai mult

In materia dobandirii dr. de proprietate, nu exista institutia prescriptiei achizitive, deci rezulta ca actiunile in revendicare puteau fi intentate oricand.

In materia succesiunilor sunt reglementate :

-                                 succesiunea legala

-                                 succesiunea testamentara.

Testamentul putea fi  - oral, cu limba de moarte                                                                                                 

                       - scris, prin diaca

E reglementata incapacitatea unor persoane de a-si face testamantul, precum cei vinovati de infractiuni contra religiei si moralei, precum si incapacitatea altor persoane de a veni la succesiune, cum ar fi asasinul si fii sai la succesiunea celui asasinat.

            Clasele de succesori erau :

-                                 descendenti

-                                 ascendenti

-                                 colaterali (pana la gardul al 5-lea)

Copilul natural venea numai la succesiunea mamei sale.

In materia obligatiilor, tendinta este aceea de generalizare a raspunderii individuale.

Izvoarele de obligatii sunt : - contractele (tocmelile)

                                              - delictele(nesabiunta sau inselaciunea)

Cele mai des intalnite contracte sunt : vanzarea, imprumutul si donatia.

Sunt recunoscute formele de garantie reala(zalogul) si personala(chezasii).

In materia dr penal, normele sunt inovatoare, a.i. pt stabilirea vinovatiei infractorului se tinea seama de atitudinea lui subiectiva, gandul faptasului, precum si locul si timpul savarsirii infractiunii.

            Sunt incluse notiuni noi, precum :

- tentativa                                

- compilcitatea

- concursul de infractiuni

- recidiva

Sunt aratate cauzele care inlatura raspunderea penala :             - varsta sub 7 ani

                                                                                                    - ordinul superiorului

                                                                                                    - nebunia

                                                                                                    - provocarea

                                                                                                    - legitima aparare

apoi cauzele care atenueaza raspunderea penala :             - varsta sub 10 ani

       - batranetea

       - mania

       - betia

       - pasiunea

       - surzenia

       - mutenia           

si apoi cauzele de agravare a raspunderii penale : calitatea de boier pt infractiunea de hiclenie.

            Sistemul pedepselor este acelasi cu cel din Legea Tarii si anume :

- pedeapsa cu moartea pt infractiunile grave                                                                      

- pedepse privative de liberate precum : ocna, inchisoarea

- pedepse fizice : bataia

- pedepse religioase : oprirea de la biserica, refuzul ingropaciunii

- pedepse pecuniare : amenzi care erau numite "gloabe"

In stabilirea pedepselor, rolul judecatorului era f important si aprecierea lui, numita "voia giudetului", era f larga.

            Pravilele prevedeau ca boierii se vor certa mai putin, de aceea pedepsele fizice erau aplicate taranilor, iar pt boieri ele puteau fi rascumparate.

            In materia procedurii de judecata , nu exista instante specializate, nu exista institutia apelului si nici cea a autoritatii de lucru judecat.

            Ceea ce este interesant de semnalat e  faptul ca nu numai pers indriduita sa declanseze procedura o putea face, ci si alte persoane cum ar fi parintele pt copil, mandantul pt mandatar (mandatarii/reprezentantii se numeau ispravnici), vladica (egumenul) pt clerici sau calugari.

DREPTUL SCRIS in voievodatul Transilvaniei

            In cadrul voievodatului Transilvaniei, primele acte normative scrise au fost : decretele regale provenite de la Curtea Ungariei, a. i. Regele Andrei al II-lea a emis in 1222 un decret care consfintea privilegiile nobilimii.

            Regele Carol Robert D'Anjou a fixat organizarea financiara.

            Regele Ludovic I a reglementat in 1351 organizarea armatei.

            Prima incercare de codificare o intalnim la regele Matei Corvin in 1486, prin lucarea publicata sub numele "Decretul maius"

            Celelalte acte normative care au guveranat viata Transilvaniei au fost adoptate, de regula, in urma unor framantari sociale puternice, care au intentionat imbunatatirea situatiei taranilor in general si in special a natiunii romane, dar care, de regula, s-au finalizat cu o inrautatire a acestei situatii, in plus si fixata intr-un act normaziv.

            A. i., in 1437, in urma rascoalei de la Bobalna, taranimea din toate natiile locuitoare in Transilvania a dorit o micsorare a obligatiilor fata de boieri, fata de stat si fata de biserica. Actul care a finalizat revolutia a fost consemnat o inasprire a regimului taranimii si, pe deasupra, excluderea nobililor romani de la conducerea voievodatului Transilvaniei.

            Infratirea celor 3 natiuni privilegiate, cunoscuta sub numele "trium nationem" va deveni un act constitutional fundamental si de neinlocuit in viata Trans.

            In urma razboiului taranesc al lui Gh. Doja din 1514, revendicarile au fost aceleasi, insa rezultatele au fost contrare. Nenorocirea a facut ca, juristul Stefan Werbuczi a terminat chiar in anul rascoalei codul de legi cu care fusese insarcinat de regele Vladislav. Sub impresia puternica a framanturilor taranesti, Werbuczi include in codul sau obligatii f impovaratoare pt tarani precum si un statut juridic deosebit de constrangator.

            Codul sau s-a numit "tripartitum", deoarece continea 3 parti. El a fost publicat in 1517, insa nu cu o valoare oficiala, ci doar ca un cod privat. Cu toate acestea, el s-a aplicat in practica instantelor, pana la revolutia pasoptista, fiind aprobat si prin diploma Leopoldina 1691.

Prima parte a codului continea privilegiile nobilimii.

A 2-a parte : procedura lor de judecata

A 3-a parte : obligatiile taranilor, legarea acestora de pamant, procedura de judecata care li se aplica, satutul oraselor.

 

            In Tara Fagarasului s-a aflat o populatie romaneasca cu o anumita independenta. Acesta tara fiind o feuda a domnilor tarilor romane timp de aproximativ 1 secol pt ca la sfarsitul sec al 15-lea sa fie inclusa in teritoriile administrate de sasi. Cu aceasta ocazie s-a incercat o limitare a autonomiei si o deformare a vechilor randuieli juridice. De aceea populatia romaneasca s-a rasculat si in urma acestor proteste puternice au fost codificate in 1508 "Statutele Tarii Fagarasului" in limba latina.

            Prin continutul lor, statutele demonstreaza ca in cele3 principate romane s-a aplicat acelasi dr. si anume"legea tarii".

            Prevederile din statute sunt insa mai apropiate de cele ale dreptului nescris din Tara Romaneasca.

            A. i. in materia persoanelor, acestea erau impartite in boieri si tarani, ca si in celelalte 2 tari romane.

            In materia castoriei se consacra pe langa cea obisnuita, si casatoaria cu fuga.

            In materia succesiunilor, se remarca privilegiul masculinitatii, ca in Tara Romanesca.



            In domeniul dr. penal sunt incriminate infractiunile privitoare in special la statul feudal si la proprietate.

           

DREPTUL SCRIS in Principatul autonom dependent de Turcia (pricipatul Trans)

            Si in aceasta perioada se pastreaza "unionum trium nationum" si "tripartitul" lui Werbuczi. Autononia Trans are un efect benefic si in plan legislativ, pt ca in 1549, Dieta de la Sighisoara, hotaraste ca Trans se va guverna dupa legi proprii.

            Intr-adevar, Dieta Trans a avut o activitate f bogata, a. i. actele normative adoptate de ea au trebuit ssa fie codificate. De aceea, pt perioada 1540-1653 s-a realizat codul numit "Approbatae Constitutiones regni Transilvaniae et partium Hungariae eisdem anexarum"

            La fel pt perioada 1654-1691 s-a procedat la codificare sub numele "Compilatae Constitutionis regni Transilvaniae et partium Hungariae eisdem anexarum". In cele din urma, cele 2 codificari s-au unit formand "Approbatae et copilatae Constitutiones regni Transilvaniae et partium Hungariae eisdem anexarum".

            Continutul acestor reglementari era din cele mai variate si anume cuprindea :

- organizarea de stat

- privilegiile nobilimii

- obligatiile iobagilor

- chestiuni administrative

- chestiuni fiscale

- organizarea bisericii oficiale

- chestiuni de dr canonic

            Prin aceste legiuiri, situatia iobagilor in general a devenit f proasta, iar romanii, in plus, erau dezavantajati si de criteriul national si religios

Organizarea de stat a Tarilor romane in prima faza a regimului turco-fanatiot

            Dupa ce Dimitrie Cantemir incheie, spre marea surprindere a Portii, alianta cu Rusia si dupa ce C-tin Brancoveanu a fost decapitat,  banuit fiind, printre altele, de aceleasi inclinatii filoruse, Turcia nu a mai avut incredere in domniile pamantene, a. i., datorita conflictului cu Rusia, fiindu-le necesari domni fideli, turcii au recurs la solutia numirii de domnitori in tarile romane dintre grecii fanarioti.

            Asa a inceput la noi regimul turco-fanariot, cunoscut si sub numele de secolul fanariot, care a avut loc in 2 faze : intre 1711-1774

                                                       intre 1774- revolutia de la 1821

In prima faza a regimului, institutiile statului se mentineau, in linii mari, aceleasi, insa inregistram si unele transformari.

            Domnul e in contiunare seful statului,pt ca tarile romane au regim autonom si nu de pasalacuri, insa domnitorii isi puneau scaunul platind sume mari de bani sultanului, vizirului si celorlalti inalti functionari, iar la intoarcerea in tara aveau intentia principala de a le recupera si de a le ramane pe deasupra si un castig.

            Sfatul domnesc e inlocuit de divan, insa domnitorul nu se mai sprijina pe factorii politici interni, adica pe boierii pamanteni, ci pe clientela lui politica, formata in general din rude si din creditori.Si, concomitent cu suprimarea imunitatilor feudate, se doreste o centralizare tot mai accentuata a puterii in mainile domnitorului si o dependenta tot mai mare a boierilor  fata de acesta.

In ceea ce priveste dregatoriile, acestea se inmultesc fie prin dublarea, fie prin triplarea celor vechi fie prin crearea altora noi. Se introduce si remunerarea sau salarizarea slujbelor din cadrul aparatului de stat. Apar si dregatorii fara slujbe, cei care purtau titlurile doar in mod onorific fara sa exercite si functia corespunzatoare. Aceasta practica initiaza procesul cumpararii titlurilor de noblete.

                                                                                                                                            

Organizarea financiara

 

  Prin reforma lui Constantin Mavrocordat toate darile au fost unificate si consemnate in tidura de bir                    asa incat contribuabilul avea de platit o singura dare de 10 lei impartita in patru sferturi. Datorita insa imperfectibilitatii sistemului si lacomiei turcilor, care au crescut necontenit haraciul, numarul de sferturi a crescut si el ajungand pana la 12. Inovatia in sistemul financiar a constat si in aceea ca slujbasii insarcinati cu stangerea birului au inceput sa fie remunerate din taxe speciale care se colectau in Casa Rasurilor. Avantajul era ca, avand salarii, slujbasii erau mai putin interesati in practicarea de abuzuri asa cum erau cei din vechime care retineau din taxele colectate o cota parte pentru ei insisi fiind astfel motivati sa incaseze peste limita legala.

                                                                                                                             

Organizarea armatei

 

Datorita faptului ca turcii nu erau interesati ca tarile romane sa aiba o armata puternica, armata traditionala a fost desfiintata pastrandu-se doar un numar restrans de elemente din vechile corpuri de armata.

S-au infiintat:

1. Jandarmii rurali, care asigurau politia interna;

2. Granicerii, care se ocupau cu paza granitelor;

3. Paznicii sau Slujitorii de scaun, care se ocupau de paza domnului;

Acestia (1+2+3 ) se aflau in subordinea ispravnicilor.

Organizarea bisericii

 

Din fericire domnii fanarioti, desi greci de origine, erau crestin-ortodocsi si, in genere, au promovat si protejat Biserica Ortodoxa din tarile romane. Domnitorul, in cadrul ceremoniei de investitura de la Constantinopol, dupa ce primea titlul de domn in una din cele doua tari romane, mergea la Patriarhia ortodoxa din Constantinopol unde se inchina patriarhului si primea ungerea cu Sfantul si Marele Mir.

Dintre domnitorii care au aratat o deosebita grija fata de biserica a fost Constantin Mavrocordat care a impus o serie de obligatii bisericii dar si multe inlesniri. Astfel prin Asezamantul din 1740, episcopii erau atentionati sa aleaga cu  grija candidatii la preotie numai dintre stiutorii de carte si numai dupa ce timp de 40 zile erau supusi unei pregatiri speciale. La fel trebuiau sa stea lucrurile si cu cei care erau primiti in monahism.

Pe langa mitropolie si episcopii, precum si pe langa unele manastiri urmau sa functioneze scoli. In schimbul acestor obligatii domnitorul a scutit de dari preotii, diaconii si toate asezamintele bisericesti.

Organizarea administrative-teritoriala

Pana la reforma lui Mavrocordat in judete si tinuturi existau mai multi dregatori caracterizati prin confuziunea de atributii. Dupa reforma lui Mavrocordat in fruntea judetelor si a tinuturilor au fost pusi 2 ispravnici dependenti de marele vistiernic, dar care aveau acces direct si la domn. Acestia aveau atributii, in primul rand, fiscale dar si administrative si judecatoresti pentru ca in judete si tinuturi ei erau singurii care puteau judeca procesele, ceea ce marcheaza un inceput spre delimitarea de atributii si specializarea functiilor.

Orasele isi mai pastreaza ceva insa din vechea autonomie desi in fruntea  lor se gasesc dregatori domnesti.

Satele continua sa aiba aceiasi organizare.

Organizarea de stat a Tarii Romanesti si a Moldovei in cea de-a doua faza a regimului turco-fanariot

 

 

Domnia

 

Dand curs cererilor romanilor de stabilitate a domniei prin Pacea de la Iasi (1792) si apoi printr-un nou hatiselif (?) (1802) durata domniei se fixeaza la 7 ani, domnul neputand fi schimbat decat in situatii exceptionale. Deoarece Turcia nu respecta acest regim s-a fixat un sistem de garantii cu participarea Rusiei. In aceasta epoca domnitorul, desi numit de Poarta, are puteri depline in interiorul tarii asupra supusilor sai.

                1. in domeniul legislativ - sporesc atributiile domnului:

·                    el are drept de initiativa legislativa;

·                    actele normative care apar in aceasta perioada (pravilele) apar numai cu avizul domnitorului;

·                    celelalte izvoare de drept, dintre care cel mai important era obiceiul, se aplica numai cu aprobarea sa;

                2. in domeniul judecatoresc

·                    domnul, alaturi de Divan, continua sa fie Instanta Suprema ;

·                    atributiile lui judiciare sunt intrucatva limitate de aparitia unui sistem de instante modern ierarhizat;

          3. in plan militar - atributiile domnului continua sa fie nominale deoarece oastea tarilor romane nu este lasata sa se organizeze si sa se consolideze, functiile armatei limitandu-se la : paza domnului, politia interna, paza granitelor.

          4. in planul politicii externe - desi formal tarile romane nu aveau dreptul la o politica independenta fata de Poarta , cu toate acestea in cea de-a 2-a faza a regimului turco-fanariot observam manifestari de independenta prin intretinerea legaturilor diplomatice cu celelalte state.

Divanul domnesc

 

Are aceeasi denumire fiind compus din boieri numai din prima categorie, numiti boieri veliti.

Apare si Sfatul de obste compus dintr-un numar restrans de boieri veliti si reprezentanti ai clerului. Acesta era convocat de domni cand erau luate hotarari mai importante.

Atributiile:

·                    Divanului se manifesta in domeniul legislativ pentru ca Divanul aproba toate actele normative pornind de la domn, inclusiv pe cele supuse Sfatului de obste.

·                    In domeniul administrativ Divanul supraveghea punerea in aplicare normelor existente.

·                    In domeniul fiscal, de la inceputul sec. XIX, domnitorul era obligat sa consulte Divanul pentru stabilirea taxelor si impozitelor.

·                    In plan judiciar Divanul era instanta suprema alaturi de domn.

Tot cu scopul modernizarii aparatului de stat apar epitropiile obstirilor ce sunt organisme administrative care supravegheau activitatea in cele mai diverse domenii: invatamant, biserica, industrie, comert si lucrari publice. Ele functionau la nivel central si-n orase.

Dregatorii

 

Erau numiti de domn la intrarea lui in functie si confirmati sau, dupa caz, schimbati in fiecare an.

Dupa reformele lui Mavrocordat s-a procedat la o reorganizare si clasificare a dregatoriilor. Astfel incat ei au fost impartiti, la inceput, in doua categorii: boierii din prima categorie, numiti si boieri veliti, si boierii din cea de-a doua categorie. Urmasii primilor se numeau neamuri, iar urmasii celor din cea de-a doua categorie se numeau mazili. Prima categorie a fost subimpartita in doua formandu-se trei categorii. Spre sfarsitul epocii fanariote intalnim cinci categorii de dregatori. Cei din prima categorie erau scutiti de toate darile, iar cei din cea de-a doua doar de o parte din ele.

Organizarea financiara

 

Slujbasii insarcinati cu strangerea impozitelor se aflau sub comanda marelui vistier. Si-n domeniul fiscal s-au introdus masuri de modernizare a sistemului. S-a incercat ca asezarea impozitelor si a taxelor sa se faca in conformitate cu ponderea economica a regiunii respective, unitatile impozabile sa fie, pe cat era cu putinta, egale iar slujbasii remunerate.

Contribuabilii erau impartiti in doua categorii: bresle si birlici. Cei din prima categorie plateau doar anumite dari, marea majoritate a darilor fiind platita doar de birlici care erau tarani (fie cei liberi, fie clacasii). Unitatile impozabile se numeau liude si erau formate dintr-un grup de cinci gospodarii.  

Dupa desfiintarea rumaniei si a veciniei dependenta personala a taranilor fata de boieri s-a manifestat sub forma scutelnicilor si a postslujnicilor ?.

Boierii veliti erau scutiti de toate darile iar mazilii, orasenii, preotii si diaconii erau scutiti doar de o parte. Se ajunge astfel la situatia in care aproape 90% din impozite si taxe erau platite de tarani care reprezentau 40% din populatia tarii (taranii liberi si clacasii -> fostii tarani dependenti).

Organizarea armatei

 

Se continua politica dusa de turci de a impiedica tarile romane sa-si formeze o armata proprie. Cu toate acestea observam dupa Ipsilanti ca exista o oaste dinauntru insarcinata cu functiile interne si o oaste din afara, insarcinata cu paza granitelor. Pe langa acestea multi se inrolau in armata ca voluntari sau volintiri.

 

 

Organizarea bisericii

 

In organizarea bisericii nu se manifesta schimbari importante. Observam ca in continuare biserica se afla sub autoritatea spirituala a patriarhului de la Constantinopol, iar in plan intern sub tutela politica a domnului care-si manifesta atributiile prin numirea mitropolitului si a episcopilor.

Un rol din ce in ce mai important il dobandesc protopopii care-l ajuta pe episcop in organizarea bisericeasca. Trebuie mentionat ca odata cu mitropolitul Antim Ivireanul cartile de cult sunt traduse in limba romana asa incat slujbele se pot savarsi in limba romana si in cea slavona. Asa cum grecii au incercat sa patrunda in sistemul dregatoriilor, tot asa au incercat sa patrunda si-n ierarhia bisericeasca, insa dupa protestele vehemente ale romanilor acest proces a fost stopat.

Organizarea administrative-teritoriala

 

Unitatile teritoriale se mentin ca si-n epoca anterioara. La comanda judetelor si a tinuturilor raman cei doi ispravnici.

In Tara Romaneasca judetele sunt impartite in plasi, iar in zona de munte in plaiuri.

In Moldova sunt impartite in ocoale. Aceste subunitati sunt conduse de:

1.                                          zapcii de  plasa

2.                                          vatafi de plai

3.                                          ocolasi

aflati in subordinea ispravnicilor.

                                               

Orasele isi pierd vechea autonomie precum si pe dregatorii lor alesi: judetii, soltuzii, pargarii si sunt conduse de dregatori domnesti. In orase se infiinteaza epitropiile obstirilor.

Politia din capitala este condusa in centru de agie, iar la periferie, in Bucuresti, de spatarie, iar in Iasi de spatarie si hatmanicie.

Satele isi continua vechea organizare.

Organizarea instantelor judiciare

 

Ipsilanti, prin legiuirea sa, Pravilniceasca Condica (1775), introduce un sistem modern de organizare a instantelor.

La nivelul judetelor si tinuturilor functiona judecatoria formata dintr-un judecator si un logofat. Judecau pricinile dintre tarani. Ispravnicii isi continuau atributiile judiciare din epoca anterioara, putand si ei judeca ajutati de un logofat. Departamenturile judeca in materie civila si penala.

In materie civila sunt doua:

·                    unul format din sapte

·                    altul din opt boieri.

In materie penala unul singur - departamentul vinovatiilor.

            Instanta superioara - Departamentul Velitilor Boieri - era formata din boierii din prima categorie ajutati de 3 mazili si judecau in prima instanta pricinile dintre boieri si ca instanta de apel celelalte pricini, de exemplu: cele provenite de la age si spatarie.

Instanta suprema - Divanul domnesc - prezidat de domn.

In Moldova exista si Departamentul al II-lea pentru pricinile civile mai putin importante si Departamentul criminalicesc pentru pricinile penale.

Cauzele mai importante erau judecate de Divanul judecatoresc.

In ambele tari existau instante specializate pentru procesele cu strainii numite Departamenturile Strainelor Pricini.

Dreptul in prima faza a regimului turco-fanariot

Reformele lui Constantin Mavrocordat

            Domnitorul Constantin Mavrocordat in indelungata sa domnie de peste 20 de ani in cele 2 Principate Romane a realizat care sunt deficientele in toate sectoarele vietii economice, sociale si politice si a intrevazut si modul de remediere al acestora a.i. el a initiat o serie de reforme care sunt cuprinse sistematic dar pe scurt in Asezamantul din 1740 care a fost publicat in ziarul Mercur din Franta in numarul din iulie 1742. Asezamantul are doar 13 articole. In el sunt cuprinse o parte a reformei sociale, reforma adm, cea fiscala si alte cateva reglementari.

In domeniul social, domnitorul a impartit clasa politica a tarii, boierimea in 2 mari categorii:

-                                                   boierii de categ. I = boierii veliti care ocupau dregatoriile, urmasii lor se numeau neamuri, ei erau scutiti de toate darile

-                                                   boierii de categ. aII-a= nu aveau functii, urmasii lor se numeau mazili si acestia erau scutiti doar de o parte din dari

-                                                  

In domeniul administrativ, domnitorul numeste cate 2 boieri in provincie, la conducerea judetelor si a tinuturilor ; ei ii vor inlocui pe fostii dregartori de judete si tinuturi.

Atributiile ispravnicilor sunt mult mai bine precizate, ei sunt pusi sub controlul direct al domniei, catre care erau obligati sa prezinte rapoarte pe care domnitorul le citea personal si dupa caz il lauda sau ii critica. Ispravnicii erau remunerati primind lefuri. Aceasta masura se incadreaza in politica mai larga de remunerare a tuturor slujitorilor in asa fel incat sa se evite abuzurile pe care acestia le faceau mai inainte cand din impozitele, taxele sau amenzile colectate ei retineau o parte pentru ei insisi drept plata.

In domeniul fiscal, domnitorul incearca sa puna ordine in multimea de dari care apasau mai ales taranimea si le unifica pe toate intr-o singura dare numita sama obsteasca platibila in 4 sferturi pe gospodarii dupa puterea economica a fiecaruia. In acel timp el scuteste de dari manastirile si pe preoti.

 Reforma fiscala nu-si putea atinge scopul atata vreme cat exista dependenta personala a taranilor fata de boieri. Deoarece problema principala era fuga taranilor de pe o mosie pe alta in cautarea unui boier care sa le fixeze un regim de obligatii mai usor de indeplinit sau chiar fuga taranilor din tara din cauza regimului fiscal apasator, confruntandu-se cu o criza demografica puternica, domnitorul Constantin Mavrocordat promite printr-un hrisov la 1 martie 1746 ca taranii care se vor intoarce in tara vor fi iertati de rumanie si vor avea dreptul sa se aseze pe orice mosie vor voi. Hrisovul insa nu prevedea nici data pana la care se vor aplica aceste masuri si nici regimul celor ramasi de aceea tot mai multi taranii au inceput sa fuga din tara pentru a beneficia la intoarcere de aceste reglementari favorabile. De aceea urmarea fireasca a fost desfiintarea rumaniei  printr-un hrisov pe care domnitorul l-a dat 5 aug 1746 a.i. boierii si manastirile erau invitati sa elibereze pe tarani dependenti fara nicio plata. Daca nu vor vrea fara plata taranii sa plateasca 10 taleri de fiecare. Eliberarea se facea indiferent de vointa proprietarilor, care nu se putea manifesta decat in sensul eliberarii cu titlu gratuit sau cu titlul oneros. Taranii erau eliberati insa numai cu capul (personal) fara sa primeasca in schimb si suprafata de pamant (nu erau improprietariti). De aceea ei vor continua sa munceasca pe mosiile boierilor insa nu in temeiul legii ca mai inainte ci in temeiul invoieli, un contract pe care il vor incheia cu boierii. Prin hrisovul domnesc ei au fost obligati sa presteze fata de boieri un numar de 12 zile de plata pe an. De aceea nu se vor mai numi rumani, ci clacasi sau locuitori pe mosii.

 Domnitorul a realizat aceasta reforma si in Moldova in 1749 desfiintand vecinia cu diferentele ca fostii vecini nu aveau dreptul sa se stramute pe alta mosie , ei erau obligati la un numar dublu de zile de  claca pe an (24). Insa eliberarea lor se facea fara plata. Aceasta reforma sociala este poate cea mai importanta reforma dintre toate reformele regimului fanariot. Ea aduce schimbari mari in privinta dreptului de proprietate si a relatiilor dintre boieri si tarani.

Dreptul in faza a doua a regimului fanariot

In aceasta faza domnitorii fanarioti continua programul de reforme inceput de Constantin Mavrocordat. In aceasta epoca dreptul beneficiaza de codificari, deci reglementari cu caracter amplu si cu o sistematizare moderna. Se observa ca izvoarele dreptului se deplaseaza dinspre dreptul bizantin, care fusese in mod traditional izvorul normei juridice aplicate la noi in epoca feudala, spre dreptul statal din Vestul Europei, cum sunt Franta, Italia si Austria.

Pravilniceasca condica

Dupa tratatul de la Kuciuk Kainargi (1774) s-a acordat libertatea comertului Tarilor Romane a.i. acestea au intrat in rarporturi juridice cu cetatenii altor state. Acestia din urma venind in Tarile Romane incheiau contracte cu romanii insa atunci cand se confruntau cu sistemul judiciar aduceau critici ca acest sistem este inapoiat si ca doresc sa se judece dupa dreptul lor national. De aceea, domnitorul Alexandru Ipsilanti a initiat o reforma a sistemului judiciar si adaugandu-i alte cateva categorii de norme a dat nastere unei reglementari numita in limba greaca ,'sintagmation nomicon'' = o mica randuiala juridica. A fost adoptata in 1775 si a intrat in vigoare in 1780. Este redactata in limba greaca si romana, istoricii fiind de parere ca editia greaca  este tradusa dupa cea in romana. Izvoarele acestei pravile sunt obiceiul juridic romanesc (Legea Tarii), jurisprudenta, povetele dreptului bizantin (bazilicalele), doctrina juridica moderna (Montesquieu, Beccario). In pagina de inceput a pravilei nu se arata care este autorul ei, banuim ca nici grecul Mihail Fotino nu a fost strain de aceasta alcatuire,insa marea parte a presupunerilor merg catre Ienachita Vacarescu care era foarte invatat si bun cunoscator de limbi straine, fiind si cel care l-a impacat pe domn cu clasa boiereasca autohton[ cu care se afla in conflict. Din structura legiuirii fac parte in majoritate organizarea judecatoriilor, norme de drept civil, adm, reglementeaza relatiile dintre boieri si tarani (clacasi) etc

S-a aplicat pana in 1865.

Codul Calimach - Condica tivila a Moldovei

A fost redactat din porunca domnului Scarlat Calimach. A cunoscut o editie bilingva, prima versiune in limba greaca, care a intrat in vigoare in 1817 iar cea de-a doua in limba romana la 1833. Autorii primei editii sunt Cristian Flechtenmachen un sas de origine din Brasov care s-a ocupat de fondul elaborarii, el avand acces mai usor la Codul Civil Austriac; Anania Cuzanos - grec de origine carui i-a revenit elaborarea formei in limba greaca ; Andronache Doniei - marele pravilist roman care a si alcatuit un manual care este un adevarat Cod Civil, dar neavand valoare oficiala, era mai putin agreat de domn. Versiunea in limba romana i-a avut ca autori pe acelasi Flechtenmachen, pe marele boier invatat Petrache Machi si pe Damaschin Bojinca. Izvoarele codului au fost obiceiul taranesc, Codul Civil Francez de la 1804, Codul Civil Austriac - 1811 si dreptul bizantin. Structura codului este una unitara, avand o prefata si 3 parti:

-                                                   I parte - tratatul despre dritul persoanelor

-                                                   II-a parte - dritul lucrurilor

-                                                   III-a parte - in marginiri la dritul persoanelor  dimpreuna cu dritul lucrurilor

Codul Calimach s-a aplicat cu unele modificari pana la adoptarea codului civil roman in 1865.

Legiuirea Caragea

A fost adoptata din porunca domnului Ioan Ghe. Caragea in Tarile Romane la 1818 si a intrat in vigoare la 1819, ea a avut ca autori pe logofatul Nester, marele logofat al dreptatii, boier de origine umila, care intelegea bine situatia taranilor si pe Atanasie Hristopol. Dupa elaborarea proiectului a fost revazut de stolnicii Constantin si Ionita Balaceanu care l-au supus discutiei Sfatului de Obste.

Structura legiuirii este mai putin unitara decat a Codului Calimach dupa cum urmeaza:

I - 4 parti - Despre obraze

                        Despre lucruri

                        Despre daruri si mostenire

                        Despre tocmeli

                                                 - formarea codului civil

IV- despre vini - formarea Codului Penal

V- despre ale judecatilor - formarea Codului de Procedura civ si pen

Si aceasta legiuire a fost aplicata cu modificari pana la adoptarea codului civil.

Continutul legiuirilor din faza a2a a regimului turco-fanariot

Dreptul de proprietate

Reformele lui Constantin Mavrocordat care a desfiintat rumania si vecinicia a avut drept  consecinta in plan juridic schimbarea fizionomiei dreptului de proprietate a.i. pana la aceasta reforma  dreptul de proprietate asupra  pamantului era divizat pentru ca boierii nu puteau exercita u drept de proprietate absolut datorita faptului ca taranii aserviti aveau si ei un drept de folosinta asupra aceluiasi bun, drept care izvorea din lege (L. Tarii). Dupa aceasta reforma dreptul de proprietate al boierilor se elibereaza de dreptul de folosinta al taranilor a.i. boierii exercita asupra pamantului un drept de proprietate absolut. Dreptul folosinta al taranilor asupra pamantului mosiei de acum incolo nu isi mai are originea in lege ci in invoielile pe care boierii le vor incheia cu taranii. Acest sistem este infatisat si in pravile care vorbesc despre dritul fiintei lucrului si dritul folosintei. Pravile arata ca aceste 2 drituri pot apartine unor persoane diferite dar ele se pot intruni si asupra aceleiasi persoane caz in care dreptul de proprietate este absolut sau desavarsit. Contractul din care izvoraste dreptul de folosinta al taranilor este identificat in legiuirea Caragea cu contractul de emfiteoza, acesta fiind fara termen, va fi inlocuit de boieri cu contractul de arenda, care se incheia cu termen . Dreptul de proprietate absolut al boierilor s-a extins de la terenurile agricole la terenurile cu alta destinatie (ex: padurile). Pana in epoca fanariota taranii aveau dreptul sa faca taieri in paduri pentru folosinta proprie fara plata. Din aceasta a doua faza, boierii le cereau taranilor o taxa de exploatare sau o dijma din bunurile exploatate (ex: cantitate de lemn).

Un alt aspect al acestei reforme este punerea in valoare de discutia pe care a generat-o domnul Scarlat Calimach care a aratat ca nu poate exista proprietate asupra pamantului indiferent de titular (boier sau taran) fara hrisov de danie din partea domnului si aceasta deoarece pamanturile tarii au fost domnesti in virtutea lui dominium eminens. Domnitorul a adus problema in discutie sfatului de obste care a demonstrat insa ca pamanturile folosite timp de 40 de ani si mai mult intra in proprietatea celui care le stapaneste in virtutea uzucapiunii reglementata de bazilicalele care s-au aplicat si la noi si care se aplica si imobilelor domnesti.

Materia persoanelor

Persoanele sunt clasificate in slobozi, robi si sloboziti, facandu-se aceasi distinctie intre boieri, tarani si robi. Taranii nu mai sunt denumiti rumani sau vecini ci locuitori sau clacasi. Regimul lor juridic rezulta din invoielile pe care le incheiau cu boierii. Numarul zilelelor de claca insa era fixat si prin lege a.i. daca in Pravilniceasca condica numarul minim este 6 zile pe an in Legiuirea Caragea el ajunge la 12. Boierii fixeaza si o norma de munca pe zi = norma care a sporit continuu. Dependenta fata de boieri nu a fost desfiintata complet, subzistand categoria scutelnicilor si a poslusnicilor care aveau obligatia numai fata de boier. Ei nu plateau biruri fata de stat si numarul lor a fost foarte mare. Robii au in linii mari acelasi statut juridic insa situatia lor tinde sa se imbunatateasca ei putand fi reprezentanti ai stapanilor lor in raporturi civile. Datorita libertatii comertului apar societatile comerciale reglementate in capitole separate ca persoane juridice ele sunt numite de Pravilniceasca Condica si de Legiuirea Caragea tovarasii, iar Codul Calimah le numesc persoane moralicesti. Codul Caragea si Codul Calimach reglementeaza regimul tovarasiilor negutatoresti fixand norme cu privire la nasterea societatii comerciale, la administrarea ei, la impartire castigurilor si la desfiintarea tovarasiilor.

Institutiile din pravilelele adoptate din cea de-a doua faza a regimului tarilor fanariote

In organizarea familiei principiile raman cele traditionale, consacrate in dreptul anterior. Cu toate acestea, sunt de remarcat si unele noutati:

-                      se instituie regimul raspunderii personale a i sotia sa nu mai raspunda pentru faptele sotilor si nici parintii pentru faptele copiilor majori.

Rudenia este de 3 feluri:

1.                  suitoare dreapta linie / de sus

2.                  coboratoare dreapta linie / de jos

3.                  laturalnica linie / de alaturi

Sunt reglementate:

-                      adoptia - infiala (institutie veche, traditionala in dreptul romanesc)

-                      tutela - epitropia ( institutie noua)

-                      curatela ( curatoria)

In ce priveste regimul bunurilor dotale, bunurile dotale din zestrea sotiei sunt pretuite a i in caz de divort sotul sa restituie valoarea lor. Vechea reglementare potrivit careia sotia adulterina pierdea zestrea este  consemnata acum si in coduri.

In materia succesiunilor, se reglementeaza succesiunea legala si cea testamentara, susceptibilii sunt cele 3 categorii de rude: descendentii, ascendentii si colateralii.

Sotul supravietuitor primeste o parte egala cu cea a unui copil in uzufruct atunci cand vine in concurs cu copii si o cota cuprinsa intre 1/6 si 1/3 in deplina proprietate atunci cand vine in concurs cu copii din alta casatorie a sotului defunct sau alte rude. Daca este singurul mostenitor culege intreaga mostenire.

Sunt reglementate rezerva succesorala si trimisia ( a 3a parte din succesiune rezervata cheltuielilor de inmormanatare si pomenire)

Fetele inzestrate nu pot face raportul bunurilor dotale (sinisfora) pt a veni la succesiune, dar nici nu pot fi obligate la aceasta.

In materia obligatiilor, apare pt prima data o teorie generala a obligatiilor care reglementeaza conceptele generale cu care opereaza aceasta materie.

Legiuirea Caragea introduce principiul cauzei licite efectiv cu care o conventie nu este valabila daca ea contravine legii si bunelor moravuri.

Consimtamantul este valabil daca nu este smuls prin sila / viclesug (dol).

Obiectul contractului trebuie sa fie in comert.

Codul Calimachi prevede un principiu generos in legatura cu capiacitatea juridica a persoanei, aratand ca tot omul se considera vrednic a-si castiga drituri.; cu toate acestea capacitatea juridica era ingradita de relatiile sociale care inca purtau amprenta ordinii juridice feudale.

Izvoarele obigatiilor sunt:

-                      legea

-                      tocmeala (contractul)

-                      vatamarea adusa cuiva (delictul)

In ceea ce priveste materia contractelor sunt reglementate pe larg o mare varietate de contracte. Foarte amanuntit este reglementat contractul de vanzare-cumparare pentru care se prevede forma scrisa daca are ca obiect imobile / robi. Pentru vanzarile de mosii / de robi era necesara respectare adreptului de precumparare si rascumparare. In cazul in care pretul reprezenta mai putin de juamate din valoarea reala a bunului (leziunea) contractul putea fi desfacut .

Contractul de impumut - era obligatorie forma scrisa si prezenta a 3 martori; zalogul nu putea fi scos la licitatie decat la cererea creditorului si prin hotarare judecatoresca. Chezasii aveau beneficiu de discutiune; era interzis anatoicismul (dobanada la dobanda) si camata (dobanzi peste limita legala).

In dreptul penal conceptul de infractiune nu se desprinde inca de persoana infractorului. Sunt reglementate infractiuni specifice care fac parte din politica de modernizare a sistemului judiciar:

-                      luarea de mita / coruptia

Daca pana acum erau pedepsiti numai contribuabilii / delincventii acum se prevad si pedepse pentru functionari in cazul abuzurilor sau al tratamentelor incorecte.

In materia procedurii, probele scrise dobandesc importanata maia mare, prin urmare sunt sanctionati :

-                      falsificatorii de acte - plastografi

-                      martorii mincinosi care sunt inscrisi in condica siretilor (un inceput de cazier judiciar)

In materia organizarii institutiilor un pas important a fost facut de Al Ipsilanti in " Pravilniceasca condica" ( vezi organizarea judiciara in faza a 2a a regimului) - departamentul de pana la judet devine departamentul strainelor pricini.

Procedura judiciara se modernizeaza in sensul ca se introduc Condicele de Judecata in care sunt inscrise hotarari cu aratarea capului de pravila, motivate ( facandu-se trimitere la textul de lege)

Revolutia de la 1821

A fost o reactie impotriva suzeranitatii turcesti si a regimului turco-fanariot care era perceput drept un regim strain si de oprimare, de aceea cererea principala din proclamatiile revolutiei a fost inroarcerea la doniile pamantene.

Alte deziderate ale revolutiei au fost inlesnirea accesului la justitie prin diminuarea taxelor, desfiiintarea privilegiilor strainilor in domeniul politic si comercial in asa fel inat sa fie incurajata si protejata burghezimea locala.

Adoptare de masuri pt promovarea comertului autohton si desfiintarea vamilor interne intre cele doua principate .

In plan social, promovarea micii boierimi si a burgheziei si desfiintarea dependentei personale a taranilor.

Revolutia nu si-a propus insa desfiintarea in totalitae a regimului feudal, a privilegiilor sau a proprietatii boieresti.

Din toate aceste cereri, prima care a fost indeplinita a fost revenirea la domniile pamantene.

Evolutia organizarii de stat si a dreptului in perioada 1821-1848

La 1822 au fost numiti dupa un secol de domnii fanariote primii domni pamanteni:

-                      Ionita Sandu Sturdza in Moldova

-                      Grigore Dimitrie Ghica in T R

Acest regim nu a durat insa foarte mult pentru ca in urma razboiului ruso-austro-turc din 1828, Turcia a oferit ca garantie Rusiei  pana la plata despagubirilor de razboi proetectoratul asupra T R astfel  in cele doua principate s-a instituit un regim de ocupatue rusa care a durat pana in 1834.

T R isi pastrau vechile organe de conducere cu diferenta ca in locul domnitorilor se afala un guvernator rus unuic pentru ambele tari.

Rusia a initiat u program de reforme dornid sa arate si celorlalte state cat de profitabil este protectoratul rusesc asupra principatelor a i s-au format in ambele tari comisii pentru elaborarea Regulamentelor Organice. Acestea au fost adoptate si au intrat in vigoare la 1831 in T R si la 1832 in Moldova.

Efectele R O

S-au produs schimbari majore in organizarea statului si a institutiilor de drept. Astfel potrivit dispozitiilor regulamentare , domnia era nobiliara, electiva si viagera. Chiar si asa primii domni au fost numiti si nu alesi , doar Gheorghe Bibescu va fi ales in 1842.

Domnul exrecita urmatoarele atributii:

-                      in domeniul legislativ:

·                                                                                            avea toate atributiile legislative

·                                                                                            aproba / respingea legile votate de Adunarea Obsteasca Ordinara

-                      in domeniul finaciar:

·                                                                                            trebuia sa ceara acordul Adunarii pentru a stabili taxele si impozitele, de aceea in aceasta materie in care domnii fanarioti, in trecut, au savarsit nenumarate abuzuri, competenta domnului a fost sever limitata.

-                      in domeniul judecatoresc:

·                                                                                            au fost limitate iarasi atributiile domnului incat doar in Moldova el prezida Divanul Domnesc, dar, desi nu putea sa judece, el intarea hotararile pronuntate de Inaltul Divan si ramase definitive.

-                      in domeniul armatei

·                                                                                            era seful suprem al Armatei Nationale care incepea sa se organizeze

-                      in plan administrativ:

·                                                                                            era seful administratiei, numind si revocand pe domnitori

Din multitudinea de dregatori, care se crease in regimul fanariot acum raman cativa comparabili ministrilor de astazi : ex - logofatul intitulatMarele Logofat al Dreptatii = Ministrul Justitiei

Cele mai importante dragatorii erau:

-                      Vornicul = Ministru de Interne

-                      Visternicul = Ministrul de Finante

-                      Postelnicul = Ministrul de Externe

Sfatul administrativ corespunzator unui consiliu restrans de Ministri

Divanul domnesc isi pastreaza titulatura, insa atributiile sale sunt foarte mult ingradite deoarece atributiile administrative sunt preluate de Obisnuita Obsteasca Adunare. Cele administrative sunt preluate de  Sfatul Administrativ si ii raman doar cateva atributii juridice.

Adunarea Obsteasca Extraordinara avea atributia de a-l alege pe domn; dupa alegere acesta era investit de Turcia si confirmat de Rusia.

Adunarea Obsteasca Ordinara era similara unui Parlament si avea atributii legislative; tot ea intocmea si bugetul si se pronunta in legatura cu nivelul impozitelor si taxelor. Adunarea Obsteasca Ordinara isi exprima parerea in cele mai diverse domenii atunci cand domnul trebuia sa ia hotarari importante.

Organizarea financiara

Prin R O se incearca o unificare a imozitelor a i taranii aveau de platit un impozit unici de 10 lei numit capitatia; negustorii, industriasii, orasenii aveau de platit un impozt numit patenta. Marea boierime si clerul erau scutite de dari. De unde putem deduce ca principiile novatoare erau amestecate cu ramasite din vechea organizare . EX: privilegiile fiscale

Organizarea instanetelor

R O prevad o ierararhizare si o specializare a instantelor mai pronuntate decat legiuirile din faza 2a a regimului tarilor fanariote precum si o delimitare a inst. adm. Fata de cele judecatoresti. Asta nu insemana ca numai exista si confuzii de atributii. Prin urmare, institutia de la nivelul satelor era Tribunalul satesc format din preot si 3 tarani care judeca pricinile intre tarani. Ispravnicii judetelor si zapcii tinuturilor inca mai pastrau atributii judecatoresti in domeniul fiscal, politienesc si in domeniul abaterilor savarsite de slujbasi. Tot ei judecau plangerile boierilor impotriva taranilor. Aici se vede ca inca persista confuzia de atributii administriative si judecatoresti.

Tribunalele politiei indreptatoare

Au preluat sarcinile agiei si spatariei

Cele judetene (Tara Romaneasca) si de tinut (Moldova) aveau un complet format din presedinte, 2 membri si procuror. Ei judecau pricini civile, penale si corectionale.

Divanurile judetene infiintate la Bucuresti, Craiova si Iasi aveau 2 sectii:

-                      una civila

-                      una comerciala

Pentru valori mai mari hotarile lor puteau fi apelate la Inaltul Divan.

Tribunalele apelative de comert

-                      judecau pricini comerciale privitoare la faptele de comert

Inaltul Divan judeca apelurile impotriva hotarilor divanurilor judecatoresti.

Divanul Domnesc din Moldova prezidat de domn judeca pricini extraordinare: gresita aplicare a legii, examinarea hotararilor date cu majoritate de Inaltul Divan sau hotararile care veneau in contradictia practicii.

Divanul Domnesc si Inaltul Divan = unul

In T R omologul acestei instante dupreme era Inalta Curte de Revizie.

Organizarea locala

Marile unitati administrative s-au desfiintat, insa ca regula unitatile administrative judete si tinuturi s-au pastrat. La fel s-au pastrat si subdiviziunile acestora: plasa si plaiul in cadrul judetelor si ocoalele in cadrul tinuturilor.

Modificari sunt numai la nivelul denumirilor, sefii judetelor se numesc ocarmuitori de jude, iar cei ai tinuturilor ispravnici administratori. Ei sunt alesi de sateni pe termen de 3 ani si confirmati de domn.

Orasele : cele independente sunt conduse de un Sfat Orasenesc ales dintre oraseni, iar cele care se aflau pe mosiile boierilor erau conduse de eforii.

Satele sunt conduse de vornici si parcalabi.

Evolutia dreptului 1821-1848

Liniile directoare ale av evolutii sunt:

-                      introducerea principiului legalitatii - conform caruia toate persoanele trebuie sa se supuna legii, ceea ce presupunea desfiintarea privilegiilor feudale

-                      prevalenta legii scrise - apar codurile de legi in toate domeniile dreptului in detrimentul obiceiului pamantuluiale carui prevederi sunt codficate si introduse in dreptul scris, fie sunt abrogate expres.

-                      In materia dr civil codurile Caragea si Calimachi continua sa s aplice pt k fiind adoptate in preajma revolutiei de la 1821 sunt inca potrivite pentru relatiile sociale din acea vreme..

-                      In materia proprietatii R O consacra mai clar dreptul absolut de proprietate asupra mosiei si aspura intreprinderilor industriale. Acest drept absolut era incompatibil cu raspunderea colectiva - veche institutie a dreptului nostru - pe care o inlatura si la fel de incompatibila cu dreptul de precumparare si rascumparare care, desi fusese prevazut in codurile Caragea si Calimachi, R O il pastreaza numai pt proprietatea devalmasa a taranilor.

-                      In dr comercial legiuirile din faza a 2a reglementasera doar cateva materii, de aceea era nevoie de reglementari mai ample, data fiind dezvoltarea comertului a i in Moldova se traduce la 1833 si 1841 Codul Comercial francez, iar in T R se adopta Condica de Comerciu, avand 3 parti:

·                                                                                            Negustori, societati comerciale, fapte de comert

·                                                                                            Faliment

·                                                                                            Navigatie, comert maritim

Continua sa se aplice dispozitiile comerciale din codurile Calimachi si Caragea.

-                      in dreptul penal, in Moldova chiar in preajma revolutiei 1820 s-a adoptat prima parte de reglementari care au format Codul de procedura penala; dupa revenire ala domniile pamantene, in 1826 domnitorul I Sturdza a format o noua comisie care a adoptat si reglementarile cu privire la dr penal material; infractiunile erau impartite in 2 categorii:

·                                                                                            I - impotriva ordinii publice

·                                                                                            II - impotriva persoanei

Codul s-a numit Criminaliceasca Condica.

Ceva mai tarziu s-a adoptat si in T R o condica cu acelasi titlu si cu un continut asemanator.

In materia procedurii, este de remarcat progresul in directia procedurii scrise: in materie civila organizarea temeinica a avocaturii, iar in materie penala introducerea institutiei procurorului.

Binomul avocat- procuror =  garantul legalitatii. De remarcat este faptul ca R O introduc pentru prima data autoritatea de lucru judecat a i o hotarare definitiva intarita de domn nu mai putea fi rejudecata nici de acelasi domnitor, nici de domnitori ulteriori.

  

                                                                  

           

 












Document Info


Accesari: 6267
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )