Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Politica dupa comunism

istorie












ALTE DOCUMENTE

DEZVOLTAREA ECONOMICA A ROMĀNIEI ĪN PERIOADA INTERBELICĂ
DESĂVĀRsIREA UNITĂŢII NAŢIONALE A STATULUI ROMĀN
Rolul ONU in solutionarea litigiilor internationale
Zamolxis īn izvoarele literare antice
Primul razboi mondial -un nou tip de razboi-
Viazta lu' taica Nostradamus
Zborul si caderea lui Ceausescu
Zeii Olimpului
Mihai Viteazul-Unirea de la 1600
Metodele conceptuale de luare a deciziilor si criza cubaneza

-VI-

De la "Miorita" la 'capra vecinului' . Cadrul cultural al politicii. Disponibilitati si valori fundamentale



Acest capitol se īntoarce din nou la modelul tripartit schitat īn introducerea noastra. Atitudinea fata de democratie prezentata īn capitolul anterior, de la cauzele la consecintele sale, este fireste cruciala pentru o societate si determina īn mod important alegerea si supravietuirea unui sistem politic. Dar atitudinea fata de democratie este doar vīrful aisbergului. Democratia nu este prima pe lista de prioritati a indivizilor sau a grupurilor, prinsi īntr-o plasa mult mai strīnsa de constrīngeri si alegeri care rezulta din constrīngeri. Ţesutul fundamental din care se desprinde cultura politica, democratica sau nu, este cultura ca īntreg societal. Unitatea de baza, celulele acestui tesut sīnt valorile fundamentale, "pachetul de valori citate īn discutia normativa care da forma unei institutii"[1],deoarece fiecare institutie vine pe lume īntr-un cadru "de alegeri sociale limitate"[2]. Valorile sīnt atitudini de baza individuale, dar fiecare cultura admite si īncurajeaza unele valori fundamentale. A fi "crestin, alb si heterosexual", ca sa folosim o butada faimoasa a lui H.R. Patapievici este un dat cultural, dar totodata si o decizie de a face din elemente culturale structurale expresia unei alegeri libere care transforma mostenirea din dat īn valoare, din constrīngere īn alegere, prin internalizarea valorilor societale fundamentale la nivel individual si preferarea lor fata de alte valori posibile.

Termenul de "cultura" este folosit aici ca īn teoria sociala antropologica. Cultura, īn acceptia noastra de astazi nu e departe de definitiile traditionale, precum cea a lui Malinovski, de mediu artificial creat de om īn cadrul celui natural pentru a asigura nevoile sale biologice[3], desi azi o descriem cumva īn termeni mai sofisticati drept "o textura istoric transmisa de īntelesuri īntrupate īn simboluri, un sistem de conceptii mostenite exprimate īn forme simbolice prin care oamenii comunica, perpetueaza si īsi dezvolta cunostintele si atitudinile despre viata" , deci nu numai norme si proceduri (institutiile, n.a.), ci ansmablul de "structuri de semnificatii prin care oamenii dau forma  existentei lor" tot asa cum cultura politica nu este "doar constitutii si lovituri de stat, ci arena īn care se desfasoara public asemenea structuri"[4].

Mary Douglas spunea ca trei sau patru institutii stabile sīnt suficiente pentru a elabora o teorie culturala. Atīt ea, cīt si Aaron Wildafsky care a construit o teorie a culturii politice pe baza teoriei ei generale preferau coeziunea grupului (permeabilitatea granitei grupului, puterea legaturilor interne) si climatul de constrīngere (numit si ierarhie) care limiteaza optiunile unui individ sau ale unui grup. Acestea sīnt preferate datorita stabilitatii lor īn timp. Īn capitolul de fata propun la rīndul meu doua tipuri de institutii pentru a fi folosite ca tot atītea dimensiuni de analiza a culturii politice romānesti, ambele fiind compuse din valori fundamentale, internalizate mai mult sau mai putin de catre fiecare individ īn parte.

a)       Dimensiunea ierarhica; raporturile dintre noi si puterea sau autoritatea (fata de care ne putem plasa īntr-o pozitie de egalitate si cooperare, de ostilitate si neīncredere, de teama si dependenta), cu alte cuvinte, raporturile pe verticala si institutiile care le descriu. Cu referire la acestea īn teoria culturii civice Almond si Verba au descris raporturi de participare (cetatenii activi, competenti, convinsi ca pot influenta procesul politic), de dependenta (raporturile cu autoritatea sīnt de tip paternal, oamenii accepta fara a pune la īndoiala deciziile puterii), si de tip parohial (procesul politic nu prezinta interes, oamenii nu se considera vizati de ceea ce se petrece īn politica si nu cauta sa aiba nici o influenta).

b)       Dimensiunea de grup; raporturile dintre noi si ceilalti, care pot fi de cooperare (ceilalti sīnt vazuti ca egali, sau parteneri), sau de competitie (ceilalti sīnt vazuti ca si concurenti), sau de neīncredere (ceilalti vazuti ca dusmani), de egalitate sau inegalitate,cu alte cuvinte, raporturile pe orizontala si institutiile care le descriu.

Fiecare dintre noi are o pozitie personala si se plaseaza altundeva īn aceste raporturi. Cultura politica de proces, cum o definea Easton (1965) contine ansamblul la nivelul societatii al acestor pozitii personale, un model format din agregarea diferitelor atitudini individuale. Putem vorbi de o " cultura politica" īn masura īn care asemenea atitudini sīnt stabile, si deci si modelul la scara īntregii societati, format din īnsumarea atitudinilor individuale, este unul durabil. Īn general acesta e si cazul: daca atitudinile oamenilor fata de partide politice sau guverne sau chiar regimuri politice tind sa fluc 19219x237t tueze la intervale de cītiva ani, atīt atitudinea individuala, cīt si cultura politica vizavi de raporturile cu autoritatea sau cu ceilalti sunt foarte stabile, fiind ancorate īn cultura, si se modifica cu mare greutate doar īn urma unor schimbari economice si sociale considerabile. Īn general putem spune ca exista un triplu determinism al atitudinii individuale īn relatie cu aceste dimensiuni:

1)       un determinism psihologic individual. Teorii ca "personalitatea autoritara", care a īncercat sa explice sprijinul pentru regimul nazist, sau lucrarile lui Wilhelm Reich, un psihanalist marxist, s-au concentrat asupra raporturilor de autoritate din cadrul familiei īn cursul copilariei pentru a explica de ce unii oameni au o atitudine rigida, dogmatica si nu pun la īndoiala ordinele unei autoritati, chiar atunci cīnd acestea sīnt evident nerezonabile. Desi aceste teorii sīnt foarte contestate astazi, nu īncape nici o īndoiala ca elementul individual are mare importanta. Acesta este īnsa o combinatie de atribute individuale de personalitate, doar unele avīnd legatura cu raporturile de familie īn primii ani de viata.

2)       un determinism social. Fiecare dintre noi se naste si evolueaza īntr-o anumita conjunctura sociala. Fara ca rolul acesteia sa fie atīt de coplesitor cum credeau sociologii marxisti radicali, raporturile noastre cu puterea au o anumita determinanta sociala. Cineva care rezida īn centrul unui mare oras care e capitala de tara e mai probabil ca va avea alta atitudine fata de putere decīt locuitorul unui catun izolat de la munte, īn conditii de egalitate a tuturor celorlalte īmprejurari. Identitatea noastra politica are o determinare sociala, tot asa cum are si una psihologica: Philip Converse, deschizatorul de drumuri īn aceasta privinta, le-a luat īn considerare pe ambele. Institutiile informale care opereaza la nivel social īsi fac simtita influenta: īn capitala de care vorbeam si la nivelul unui anume grup social (studentii) obiceiul de a demonstra contra guvernului e frecvent si tinerii socializati īn acest mediu vor avea o atitudine participativa, poate chiar usor anarhica: la nivelul catunului, supunerea fata de autoritatea locala, primarul sau politistul, e regula si īn majoritate cei socializati la acest nivel vor adopta ca atitudini personale supunerea si lipsa unei atitudini de auto-afirmare. Cīnd vorbim de determinism social, exista deci doua interpretari posibile: referirea la elementele stricte de status social (rezidenta, proprietate, venit, sex, educatie), cum se procedeaza adesea īn sociologie, si referirea larga la apartenenta la un grup social la nivelul caruia prevaleaza anumite institutii formale, care are deci o cultura proprie. Dat fiind ca prima interpretare, cea strict sociologica, nu reuseste sa explice īn modele decīt cīteva procente din varianta totala, a doua interpretare, cea din teoria culturala si antropologie, va fi cea utilizata īn lucrarea de fata.

3)       un determinism conjuctural. Exista o mare cantitate de hazard īn experientele noastre care contribuie decisiv la crearea unor atitudini. Un om caruia i s-a furat portofelul, deoarece a trecut prin gara la ora la care opera un hot de buzunare, va fi mai īnclinat sa considere ca semenii sai nu sīnt de īncredere si ca politia nu-i poate apara pe cetateni, decīt unul care nu a trecut prin aceiasi experienta neplacuta. Bineīnteles ca acest element scapa analizei cantitative: īn grupuri focus sau īn alte forme de cercetare calitativa asemenea mecanisme sīnt invocate frecvent.

Aceste cauze trebuie vazute īnsa ca actionīnd īn strīnsa legatura, si nu separat. Daca cineva locuieste īntr-o suburbie saraca, sansele ca hoti sa-l opereze īn statia de metrou sīnt mult mai mari; daca e vorba de o personalitate timida sau distrata sansele ca sa fie selectata drept victima sīnt de asemenea mai mari. Accidentele vietii noastre sīnt opera conjuncturii, dar interpretarea lor se face īn lumina unor convingeri generale despre viata si lume care sīnt īn mare masura determinate social si psihologic.

Traditia teoretica privitoare la contextul cultural al culturii politice este pe cīt de enorma, pe atīt de anarhica. Comparīnd societatile sau natiunile, unii autori, de la clasici ca Alexis de Tocqueville, pīna la contemporani precum Francis Fukuyama, Robert Putnam sau Ronald Inglehart au remarcat ca anunite trasaturi ale culturii politice de proces se asociaza semnificativ si regulat la nivel national cu anumite caracteristici economice. Tocqueville remarca, de exemplu, īn Democratia īn America, numarul mare de asociatii voluntare care dadeau democratiei americane un caracter foarte diferit de societatile de pe continent. Putnam remarca diferenta dintre sudul si nordul Italiei, asocierea dintre cooperativitatea mare din Nord si calitatea buna a serviciilor publice, dintre neīncrederea din Sud si proasta guvernare locala. Fukuyama si Inglehart observau ca societatile īn care majoritatile sīnt predispuse la īncredere mai curīnd decīt la neīncredere sīnt mai prospere.

La nivel individual exista de asemenea o veche traditie de a explica atīt performanta individuala cīt si preferintele politice pentru unii lideri sau ideologii prin unele atitudini de baza, manifestate prin credinte sau valori. Tocqueville remarca ca societatea americana e cladita pe o valoare individuala de baza īn a carei absenta, daca ar fi transplantate īn alta parte, aceleasi institutii formale nu ar reusi sa o reproduca: individualismul economic, credinta ca efortul si ingeniozitatea personala stau si trebuie sa stea la baza succesului. Aceasta valoare "protestanta" si nu faptul de a apartine religiei protestante s-ar putea sa explice mult din felul de a fi american. E mult mai greu sa gasim pe continentul european astfel de valori fundamentale, dat fiind ca evolutia aici a fost mult mai organica. Īn istoria romāneasca, dar mai ales īn interpretarea ei de catre eseisti sau jurnalisti, care realizeaza un fel de plebiscit al propriei istorii prevaleaza mereu anumite interpretari care sīnt considerate "valori fundamentale", cum ar fi supunerea ("Capul plecat sabia nu-l taie"), sau fatalismul ("Nu sīnt vremurile sub cīrma omului, ci bietul om sub vremi"). Atitudinea fata de altii se regaseste īn balada traditionala, Miorita, interpretata de unii autori nu sub aspectul ei metafizic remarcat de obicei, ci ca o citire īn termeni de neīncredere si invidie sociala a raporturilor dintre oameni[5].

Capitolul de fata va urmari cele doua dimensiuni fundamentale culturale si rolul lor īn formarea culturii politice, coborīnd pīna la nivelul determinantilor atitudinilor individuale. Variabilele pe care le vom folosi pentru raporturile pe orizontala sīnt īncrederea ca disponibilitate de a acorda credit atīt oamenilor, cīt si institutiilor, si de a avea un comportament cooperant care favorizeaza actiunea colectiva altruista,  ca si individualismul-colectivismul, si motivul pentru care una dintre aceste valori prevaleaza asupra celeilalte; iar pentru raporturile ierarhice relatia de participare, supunere sau izolare fata de autoritate.

Noi si ceilalti. Īncrederea si rolul ei

Existenta politica survine mai tīrziu īn cursul unei vieti decīt existenta cu altii care nu implica raporturi de putere. Avem nevoie sa cooperam sau sīntem fortati sa intram īn competitie īnca din copilarie. Printre primele lectii pe care le primim ni se spune cum sa ne situam fata de altii, deci cultura īn care ne nastem este impregnata de prejudecati si norme privitoare la raporturile dintre noi si ceilalti, dintre grupul caruia īi apartinem (in-group: fie ca e vorba de familie, de comunitatea locala, de locuritorii unei strazi, etc) si restul lumii. La nivel national prin agregarea acestor īnclinatii se obtin diferente semnificative, care fac pe autori ca Fukuyama sa vorbeasca de societati plasate sus pe scara īncrederii (high-trust), sau jos (low-trust).

Ce fel de societate este Romānia? Pīna sa ajungem la estimarile comparative, bunul simt cotidian ar avansa doua ipoteze, ambele propunīnd cauze -diferite- pentru aceeasi concluzie:

a)       ca Romānia ca societate rurala si traditionala gīndeste pe modelul Mioritei, deci tinde ca aiba o viziune pesimista asupra oamenilor ca nefiind de īncredere; aceasta viziune este o "mostenire culturala", un dat structural al culturii politice romānesti care strabate timpurile; īn acest caz ar trebui sa gasim dovezi ca īn lumea rurala exista mai multa neīncredere decīt īn cea urbana;

b)       ca Romānia īn perioada post-totalitara este īnca -asa cum am vazut- foarte dependenta de trecutul ei apropiat,si ca relatiile dintre oameni īn timpul lui Ceausescu, cu alte cuvinte competitia salbatica pentru resurse insuficiente, ca si delatiunea cvasigenerala, au produs neīncredere suplimentara. Īn acest caz oamenii tineri cu o experienta de viata mai redusa īn perioada ceausista ar trebui sa prezinte mai multa īncredere, iar cei care se identifica mai mult cu comunismul mai putina.

Testarea acestor ipoteze duce la o imagine mai complexa si mai putin clara. Nu exista o corelatie īntre dimensiunea localitatii si acordul cu ideea ca numai oamenii cu care esti ruda sīnt de īncredere. De asemenea nu īntīlnim nici o corelatie īntre vīrsta si acordul sau dezacordul cu aceasta idee, oamenii sub 30 de ani, a caror durata de socializare īn timpul tranzitiei e cel putin egala cu cea din timpul comunismului avīnd tot atīt de multa sau de putina īncredere ca si cei mai īn vīrsta. Chiar īndepartīnd bariera de 30 de ani tot nu gasim nici un fel de corelatie īntre vīrsta si īncrederea īn ceilalti[6]. Faptul e oarecum explicabil, comportamentul oamenilor neschimbīndu-se peste noapte dupa disparitia lui Ceausescu si a penuriilor de marfuri de baza tipice comunismului. si dupa ce "coada" ca fenomen omniprezent a disparut, comportamentul oamenilor, ca si prejudecatile, par sa fi ramas īn mare masura aceleasi. Exista īn schimb o corelatie īntre acordul cu comunismul ("Comunismul idee buna pusa gresit īn practica") si īncrederea limitata la membrii familiei. Lipsa unei corelatii dintre īncrederea interpersonala si rezidenta poate avea mai multe explicatii. Experienta urbana e una foarte recenta pentru multi romāni, granita dintre sat si oras una fragila. E adevarat, chiar pe termen scurt orasul socializeaza altfel decīt satul, dar tot la oras patologia comunismului, si mai ales "coada" era mai prezenta, astfel ca poate sa existe o influenta īntre cele doua ipoteze ale noastre. Corelatia dintre sprijinul pentru comunism si īncrederea scazuta īn oameni corespunde imaginii de societate "neotraditionala", pe care cītiva autori o folosesc pentru a descrie comunismul. Cu toate acestea o singura corelatie slaba si doua invalidate, chiar īn conditii de analiza bivariata īnseamna ca trebuie sa cautam o alta explicatie. Desi generala si nu specifica societatii romānesti, aceasta a treia explicatie o gasim atīt īn teoria antropologica, cīt si īn lucrarea clasica a lui Almond si Verba si o putem formula astfel:

c)       lipsa de capital social este caracteristica societatilor sarace, unde lipsurile au dus la generalizarea unei psihologii a "resurselor insuficiente" sau a "bunului finit". Pe baza acesteia oamenii presupun ca tot ceea ce e de valoare exista īn cantitate mica, si oricine se bucura de un lucru de valoare scade din sansele celorlalti de a-l obtine. Almond si Verba gasisera o corelatie importanta īntre saracie si lipsa de capital social. Prin capital social īnteleg aici resursele unei colectivitati de a avea īncredere si a coopera onest cu alti semeni si cu institutiile statului, deci utilizez definitia oarecum mai idealista a capitalului social.[7] Daca aceasta ipoteza este cea corecta ar trebui sa gasim la nivel individual o relatie īntre resurse si īncredere, adica oamenii sa fie mai predipusi la īncredere īn masura īn care au mai multe resurse, si īntre gradul de dezvoltare al unei comunitati si īncredere (comunitatile prospere sa aiba o cultura de tip mai cooperant). Īn alta formulare, aceasta e de fapt o alta interpretare a "Mioritei", care considera ca sensul principal al baladei sta īn eliminarea celui mai īnzestrat ca urmare a invidiei si a resentimentelor celorlalti, pentru a-i fura bunurile.

Aceasta ipoteza este cea care se confirma. Oamenii sīnt mai predispusi sa-si investeasca īncrederea dincolo de cercul familiei pe masura ce sīnt mai educati, mai īnstariti sau traind īn regiuni mai dezvoltate. Īn analiza bivariata toate acestea sīnt semnificativ corelate cu īncrederea interpersonala. Īn conditii de simultaneitate, ca īn modelul de mai jos (vezi fig.1) dezvoltarea judetului, un factor cultural, tinde sa fie cea mai puternica, urmata de starea materiala personala. Educatia si rezidenta īn rural īsi pierd semnificatia. Cu alte cuvinte, īn conditii similare de rezidenta si de educatie, oamenii din regiuni mai dezvoltate si la rīndul lor ceva mai īnstariti tind sa fie mai cooperanti si mai deschisi fata de straini decīt cei saraci si din regiuni nedezvoltate.

Fig. 1. Modele al īncrederii interpersonale

Predictori

Asociere si semnificatie

(modelul de baza)

Asociere si semnificatie

(model complet)

Educatie

N/S

N/S

Indicele dezvoltarii judetene

- *

- **

Venit

N/S

N/S

Marimea localitatii

N/S

Citesc pagina politica din ziare

N/S

Frustrare sociala

+ ***

Membru īntr-un grup

N/S

Ortodox

N/S

Catolic

N/S

Protestant  

N/S

Variabila dependenta: Poti avea īncredere numai īn cei īnruditi cu tine

Nivel de semnificatie: *p = 0.05, **p = 0.01, ***p = 0.001, - = corelatie negativa, += indica o corelatie pozitiva, N/S=

nesemnificativ

Exista diverse alte cauze ale lipsei de īncredere īn oamenii din afara cercului de cunoscuti. Prima este lipsa de informare: oamenii neīncrezatori nu citesc ziare si nu au īncredere īn presa. A doua este sentimentul de frustrare sau invidie sociala care se coreleaza puternic cu variabila noastra dependenta.

Exista o predispozitie la oamenii care au acest sindrom de a presupune ca mereu alti oameni sīnt cīstigatorii, iar ei cei care pierd mereu, nu profita destul, sīnt "trasi īn piept" de altii. Bineīnteles ca acest lucru este completat printr-o auto-atribuire idealizanta, anume ca nu se numara printre cei care au vreun profit deoarece comportamentul lor este superior: nu fac parte dintre privilegiatii regimului comunist, nu fura, etc. Un motiv pentru care invidia sociala este durabila īn ciuda faptului ca e o subliniere continua a inferioritatii celui suspicios si invidios este crearea acestui mecanism de compensare care atribuie cauza performantei mai slabe unui comportament moral superior. "Īmi merge mai prost decīt altora pentru ca nu fac porcariile pe care le fac ei, nu fur, nu īnsel" suna acest rationament. "X cīstiga ceva si eu nu, trebuie sa fi avut pile". si asa mai departe: acest tip de rationament vicios este oarecum bazat pe experienta, dar el īnsusi contribuie la generalizarea acestei experiente negative prin presupunerea universalitatii si inevitabilitatii acestui tip de relatie.

Fig. 2. Lipsa de stima fata de propria persoana ca determinant pentru conspirationism

si invidie sociala

Variabile dependente[8]

Asociere si semnificatie

"Romānia este o tara frumoasa si bogata, dar are multi dusmani care o īmpiedica sa prospere asa cum ar merita"

+ ***

"Mereu aceiasi oameni profita din toate schimbarile, īn vreme ce oameni cinstiti ca mine continua sa duca o viata grea"

+ ***

Variabila independenta: Aveti momente īn care va spuneti ca nu sunteti bun de nimic?

Nivel de semnificatie: *p = 0.05, **p = 0.01, ***p = 0.001, - = corelatie negativa, += indica o corelatie pozitiva, N/S=

nesemnificativ

Dezvoltarea īsi pastreaza importanta īn modelul complet, īn care si frustrarea sociala apare ca o cauza a neīncrederii. Ipoteza "bunului finit" este confirmata daca facem un model explicativ al principalei trasaturi atribuite lumii rurale, xenofobia. Īntre īntrebarile noastre era si una care cerea acordul sau dezacordul cu afirmatia "organizatii internationale ca UE sau NATO vor binele Romāniei". Dat fiind ca repondentii nu stiu mai nimic despre UE sau NATO, desi īn media se discuta mult despre aceste organizatii, aceasta variabila masoara de fapt īncrederea īn lumea exterioara tarii. Rezultatele sīnt destul de īngrijoratoare pentru o tara care raporteaza cifre enorme de "sprijin" pentru aderarea la UE sau NATO: 48% din romāni nu cred ca aceste organizatii vor de fapt binele Romāniei fata de 52% care sīnt mai īncrezatori. Rezultatul direct da desigur dreptate ipotezei noastre, dar sa vedem cauzele care fac pe oameni sa fie īncrezatori sau neīncrezatori. Probabilitatea mai mare sa gasim īncredere īn lumea exterioara e din nou mai mare īn regiuni dezvoltate, la oameni educati si relativ mai īnstariti care citesc presa politica, au īncredere īn semenii lor īn general, nu cred ca aceiasi oameni care profitau īn timpurile comuniste profita si azi, sīnt dispusi sa accepte ca organizatiile internationale sa aiba un cuvīnt de spus īn felul īn care e condusa Romānia. Neīncrederea se asociaza si aici cu puternica frustrare si invidie sociala si resurse mai putine (materiale, dar si educationale, mai ales ca acestea sīnt strīns corelate).

Fig. 3. Capitalul de īncredere

Īncredere %

Neīncredere %

Poti avea īncredere numai īn cei īnruditi cu tine

58.6

40.5

Īncrederea īn lumea exterioara

43.1

39.8

Īncredere īn stat

27.6

66.9      

Fig. 4. Model explicativ al īncrederii īn lumea exterioara

Predictori

Asociere si semnificatie

Bunastare

+ **

Īncredere inter-personala

+ ***

Vīrsta

N/S

Marimea localitatii

N/S

Citesc stiri politice īn ziar

+ ***

Frustrare sociala

+ *

Indicele dezvoltarii judetene

+ **

Educatie

- *

Variabila dependenta: Īncredere īn organizatiile internationale 

Nivel de semnificatie: * = p≤ 0.05, ** = p≤ 0.01, *** = p≤ 0.001, - = corelatie negativa+= indica o corelatie pozitiva, N/S=nesemnificativ

Plasarea īn context comparativ a Romāniei da de asemenea dreptate ipotezei "bunului finit". Romānia e comparabila cu alte tari post-comuniste īn stadii similare de dezvoltare, cu alte cuvinte are un comportament previzibil de societate de doua ori subdezvoltata, prin mostenirea istorica īndelung cumulata si ca urmare a interventiei comunismului. Īncrederea interpersonala scazuta se reflecta īn numarul insignifiant de asociatii voluntare si de firme ale caror actionarat sa depaseasca granitele unei singure familii (vezi fig.5). Scorurile de īncredere din Romānia, de la īncrederea interpersonala la īncrederea īn presa (care e cea mai bine cotata din toate institutiile moderne, netraditionale) sīnt printre cele mai scazute din World Values Survey. Romānia e īntrecuta numai de Rusia la neīncrederea īn ceilalti īn New Democracies Barometer. Daca plasam scorurile īncrederii īn institutii pe o scara de la +100 la -100 toate institutiile statului cad īn zona negativa.

Fig. 5.a.Masuratori de capital social

Membru īntr-un grup

%

Membru īn organizatii sindicale

14.7

Membru īn alte organizatii decāt sindicate

4.7

Total

19.4

Fig. 5.b.Masuratori de capital social

Tipuri de īncredere

Valoare medie¹

Īncredere īn majoritatea oamenilor

2.09

Īncredere doar īn cei īnruditi

2.58

Īncredere īn institutiile publice

-6.36

Īncredere īn presa

23.80

Īncredere īn guvern

-49.39

¹ Īncredere masurata pe o scala de la -100 la +100

Explicatia noastra care pune accentul pe dezvoltare nu trebuie cītusi de putin īnteleasa ca o condamnare irevocabila la mefienta sociala, incapacitate absoluta de asociere īn actiuni colective care aduc profit si perpetuarea la infinit a acestui cerc vicios format din saracie si nedezvoltare, nemultumire cu acest statut si incapacitatea de īncredere pentru asocierea īntr-o actiune colectiva (vezi fig. 6).

Fig. 6. Mecanismul subminarii capitalului social. De la individ la societate


Exista momente critice īn care popoarele reusesc sa treaca acest prag al subdezvoltarii si sa faca din psihologia bunului finit si comportamentul aferent ei doar o realitate de domeniul trecutului. Aceste momente sīnt legate de īncercari istorice speciale īn care o anumita parte a elitei (spre exemplu burghezia comerciala) face demonstratia unui nou tip de comportament, unul bazat pe īncredere si contractualitate, spre beneficiul īntregii societati. Cum vom arata īnsa la finele acestui capitol, aceste demonstratii au nevoie de un teren prielnic pe care numai guvernele īl pot crea. Monarhi luminati, ministri atotputernici, guverne revolutionare sau guverne militare, fara deosebire, au adus aceasta schimbare istorica, dar numai guvernele care au īnteles ca trebuie creat cadrul cooperarii si au sprijinit elitele inteligente, care au aratat avantajele economice ale comportamentului bazat pe cooperare si au contribuit la dezvoltarea capitalului social. Īn teoria jocului au aparut astazi lucrari bazate pe exemple istorice care aduc dovezi ca stimulentele combinate cu īncrederea, nu mefienta si controlul sīnt cele care produc dezvoltare. Nimic nu vine īnsa daca nu e adus de nimeni.

Noi si autoritatea. Participare, dependenta si parohialism

Atitudinea pe care o avem fata de autoritate, de decizia politica si de cei care au puterea este o parte fundamentala a culturii politice democratice. Europa a vazut cum Hitler este ales prin alegeri libere īnainte ca lumea a treia sa produca prin vot regimuri nedemocratice. Cultura politica nu este,desigur, singura responsabila de faptul ca democratia ajunge sa fie amenintata: exista multe mecanisme formale care trebuie sa functioneze si īntre alegeri si care sīnt menite sa protejeze functionarea unei democratii, dar un numar critic de cetateni informati despre politica, cu spirit critic fata de autoritati si capacitatea de a reactiona atunci cīnd cred ca normele democratiei sīnt īncalcate este indispensabil.

Īn volumul clasic al lui Almond si Verba erau descrise trei tipuri de raporturi īntre cetateni si autoritate: tipul participativ, tipul dependent sau supus, si tipul parohial. Am utilizat doua dintre īntrebarile chestionarului lor pentru a aproxima schitarea unor profiluri la nivelul societatii noastre. Trebuie spus ca raporturile cu autoritatea nu sīnt identice cu optiunea pentru democratie pe care am explicat-o īn capitolul precedent: democratia este un tip de guvernare si prin socializarea democratica se va ajunge treptat, cum s-a īntīmplat īn Germania, ca o majoritate sa aprobe regimul democratic si sa-l prefere altor regimuri. Chiar īn cadrul unui regim democratic exista atitudini diferite fata de autoritate: si cultura civica descrisa de cei doi autori, concept foarte contestat ulterior, se referea tocmai la combinatia acestor trei tipuri. Cele doua variabile folosite au fost PAROHIALISMUL "Politica nu are influenta asupra vietii mele", si DEPENDENŢA "Oameni ca mine nu pot face mare lucru pentru a influenta evenimentele politice".  Īncrucisīnd raspunsurile la aceste doua variabile, obtinem patru categorii de oameni (vezi fig. 7).

Fig.7. Tipuri de atitudine fata de politica si autoritate

Politica nu are mare influenta asupra vietii mele

Oameni ca mine nu pot face mare lucru ca sa influenteze evenimentele politice

Īmpotriva

De acord

Īmpotriva

222

(18%)

Angajati

487

(39%)

Dependenti

De acord

123

(10%)

Abstinenti



405

(33%)

Dependenti parohiali

Care sīnt cauzele care determina fie dependenta, fie parohialismul? Parohialismul este urmarea unei multumiri cu viata proprie. Cauzele pentru care sīntem multumiti cu viata noastra sīnt relative: acesti oameni care locuiesc īn localitati mai curīnd mici nu cīstiga foarte bine, dar nici nu s-ar putea spune ca sīnt saraci, iar stilul lor de viata modest combinat cu viata mai ieftina a micilor localitati de provincie īi face multumiti de traiul lor si simtind ca politica nu-i poate aduce cine stie ce īmbunatatire. Dimpotriva, dependenta e asociata cu nemultumire si frustrare sociala, cu īncrederea doar īn cei de acelasi sīnge cu tine, desi dependenta nu e semnificativ asociata cu o stare materiala proasta. Parohialii sīnt mai curīnd colectivisti, dependentii mai curīnd nationalisti. Maghiarii sīnt mai susceptibili sa intre īn prima categorie; femeile īn a doua.  Parohialii īn mod semificativ nu sīnt preocupati si nu urmaresc viata politica.

Explicarea celor patru categorii luate separat ca variabile dependente pare sa indice ca asemenea atitudini sīnt īntr-adevar structural-psihologice, proprii unor configuratii specific individuale. Determinantii sociali sīnt foarte slabi predictori ai acestor atitudini, mai cu seama educatia, venitul si vīrsta. Cei angajati, competentii nostri politici, rezida mai mult īn orase mari si citesc mai mult despe politica; maghiarii participa semnificativ mai putin la aceasta categorie.  Nici una dintre cele patru categorii nu prezice abtinerea de la vot. Dependentii "puri" sīnt categoria cea mai frustrata social, cu o īncredere scazuta īn institutiile statului si o invidie sociala considerabila. Femeile din orasele mari se regasesc mai mult aici. Aceasta categorie urmareste presa politica, dar o face cu un sentiment de neputinta si frustrare, īntarindu-si si mai mult resentimentele. Abstinentii urmaresc la rīndul lor presa politica, dar cu un sentiment de detasare. Dependentii parohiali sīnt mai ales oamenii rezidīnd la tara si īn orase mici, si oamenii cu o stare materiala mai buna. Media veniturilor celor patru categorii comparate este aproape identica: dependentii parohiali au o situatie mai buna pe seama proprietatilor lor, nu a veniturilor lichide.

Angajatii sau cei cu o cultura politica de tip participativ nu trebuie neaparat vazuti ca eroii pozitivi ai democratiei noastre. A fi angajat nu presupune a fi neaparat angajat de partea democratiei, si nici macar a fi angajat cum trebuie īn sprijinul democratiei: am aratat īn capitolul trei ce presupune cultura politica democratica, si modelul ei este destul de diferit. Democratia tine de calitatea culturii politice, iar esenta civismului nu consta neaparat īn raportul participare/parohialism/dependenta, care este un raport cantitativ. Un scurt exercitiu de istorie contrafactuala, pentru a verifica aceasta idee: sa presupunem ca muncitorii de la Roman SA Brasov nu ar fi ocupat DN1 īn urma deciziei guvernului Ciorbea de a īnchide fabrica pentru datorii īn 1997, ca Solidaritatea Universitara nu ar fi produs pe candidatul Emil Constantinescu īn 1992 si nu ar fi contribuit esential la inventarea candidatului Isarescu īn anul 2000; ca Mircea Ionescu Quintus si Ion Diaconescu s-ar fi retras īn 1992, ca acei 27 % dintre romāni frustrati de tranzitie care l-au votat pe Corneliu Vadim Tudor ar fi preferat sa protesteze stīnd acasa īn ziua votului. Mai probabil ca guvernul Ciorbea ar fi reusit sa dea rau platnicilor din economie semnalul care nici pīna azi n-a mai ajuns, īnchizīnd Roman SA, ca niste lideri mai performanti ar fi ajuns īn prim plan, ca un candidat de centru dreapta ar fi ajuns īn turul doi al prezidentialelor īn locul lui Vadim, ca Vadim Tudor ar fi ramas un clovn si atīt! Nu putem fi perfect siguri, fireste, dar esentialul este ca participarea politica - toate acestea fiind forme ale ei - nu conduce neaparat la lucruri bune, ca societatea are nevoie de un just echilibru īntre cine intervine si cine accepta interventia altora. Conceptul clasic de cultura civica, adica de justa combinatie īntre cei care participa, cei care īi urmeaza si cei īi ignora, e greu de īnteles pentru ca se refera la o granita īntre opinii agregate, īntre conglomerate de opinii individuale (cīti oameni declara ca ar lua parte la o greva fata de cīti n-ar face-o si cīti nu stiu ce e aceea, de exemplu). Nu este deci ceea ce numim cultura democratica, o alta configuratie īn care majoritatea locuitorilor unei natiuni sīnt īn mod consecvent toleranti cu parerile altora, avīnd īncredere īn institutiile politice, cunostinte si oarecare interes pentru chestiunile publice, desi cele doua depind una de alta. Un numar mare de dependenti si parohiali īntr-o democratie noua, īn care elitele nu joaca īnca dupa regulile democratiei este evident un pericol.

Toate tipurile de raport fata de autoritate descrise aici nu sīnt scutite de influenta conformitatii, care face ca oamenii sa aleaga o atitudine sau alta īn functie de alegerea grupului īn care se afla. Conformitatea, adica īnsusirea care face ca oamenii sa caute sa nu se deosebeasca prin nimic de grupul īn care traiesc este īn general foarte dezvoltata la romani, asa cum ne-am si astepta dupa o perioada de totalitarism. Exista o parte considerabila a esantioanelor care raspund afirmativ la toate īntrebarile, chiar la unele care se contrazic īn mod evident., de exemplu. Conformitatea, neglijata de Almond si Verba, si supraestimata de autorii "Personalitatii autoritare" e un element important al culturii politice. Rata īnalta de raspunsuri aprobatoare la afirmatia "oamenii ar trebui sa-si vada de treaba si sa lase guvernul sa lucreze" este un posibil indicator al conformitatii ridicate din societatea noastra.

Fig. 8. Determinantii atitudinii fata de politica si autoritate

Predictori

Parohial

Dependent

Angajat

Parohial dependent

Dependent pur

Abstinent

Status

Educatie

N/S

N/S

-studii elementare, fara studii

+ ***

- ***

- ***

N/S

-gimnaziu, scoala profesionala

- ***

+ ***

+ ***

N/S

-liceu

- ***

- ***

+ ***

N/S

Vārsta

N/S

N/S

Bunastare

N/S

N/S

- *

+ *

N/S

N/S

Sex (barbat)

- *

N/S

N/S

- *

N/S

Marimea localitatii

- *

-sat, comuna

- ***

- *

N/S

-oras sub 30.000

N/S

N/S

- *

-oras īntre 30.000-100.000

- *

N/S

N/S

-oras īntre 100.000-200.000

- **

N/S

N/S

Atitudini si comportamente

Frustrare sociala

+ *

+ *

N/S

N/S

+ ***

N/S

Urmareste stiri politice īn ziare

- *

+ **

- *

N/S

+ *

Bunastare subiectiva

N/S

+ ***

N/S

N/S

Īncredere īn autoritatile centrale

+ *

+ *

- *

N/S

Īncredere doar īn rude

N/S

0.031

0.029

0.034

0.039

0.043

0.025

Nivel de semnificatie: * = p≤ 0.05, ** = p≤ 0.01, *** = p≤ 0.001, - = corelatie negativa+= indica o corelatie pozitiva, N/S=nesemnificativ

Clasificarea pe baza acestor doua variabile este un fel de a ne uita la atitudinea fata de autoritate si la disponibilitatea politica īnteleasa drept perceptia individului ca fiind īn interiorul societatii politice, nu īn afara ei (cum se percep, de exemplu, maghiarii), si capabili de actiune politica. Competenta politica īnseamna īnsa mai mult decīt numai disponibilitate: īnseamna chiar informarea activa īn materie de politica si asumarea unor atitudini politice, participarea ca membru īntr-un partid sau organizatie politica, prezenta la urne. Despre aceasta din urma stim foarte putin deoarece īn mod cronic oamenii subraporteaza intentia lor de a se duce la vot. Media a reusit sa portretizeze gestul de a vota ca pe o datorie civica, si oamenii se feresc sa ne spuna ca nu au intentia sa mearga la vot. Īn acelasi timp īnsa, dupa cum vom arata īn capitolul consacrat profilului votantului din Romānia, semnul cel mai important al abtinerii este perceptia propriei ignorante despre candidati si programe. E īnca o dovada ca informarea despre politica, competenta politica subiectiva si interesul pentru politica sīnt cele mai importante componente ale competentei politice reale.

Cine sīnt competentii nostri? Pentru a raspunde la aceasta īntrebare am grupat cele patru variabile care masurau interesul pentru politica: urmarirea stirilor politice īn presa scrisa si mediile electronice, interesul autodeclarat pentru politica si obiceiul de a discuta politica cu prietenii si familia, īntr-un scor factorial, denumit "Competenta politica"[9] . De data aceasta determinantii sociali explica extrem de mult: competenta noastra politica pare a fi ancorata īn social mai puternic decīt alte deprinderi sau atitudini.

Fig. 9. Determinantii competentei politice

Predictor

Asociere si semnificatie

Sex (barbat)

+ ***

Bunastare ¹

+ ***

Vārsta

+ ***

Educatie

+ ***

Marimea localitatii

+ **

Socialism ²

- *

19.8

Variabila dependenta: Competenta politica

Nivel de semnificatie: * = p≤ 0.05, ** = p≤ 0.01, *** = p≤ 0.001, - = corelatie negativa+= indica o corelatie pozitiva, N/S=nesemnificativ

¹ Scor īntre variabilele stare materiala si venit

² Scor īntre variabilele egalitate si comunismul o idee buna.

Ca un om sa fie interesat de politica si sa urmareasca ce se īntīmpla īn viata politica el trebuie sa fie educat si relativ īnstarit. Competenta politica creste proportional cu dimensiunea localitatii de rezidenta si cu vīrsta, si e negativ corelata cu nostalgia dupa comunism si īnclinatia spre etatism si colectivism. Acest model ne reaminteste de subdezvoltarea Romāniei: cīnd toata lumea va avea acces la mai multe canale de televiziune si īsi va putea permite sa cumpere ziare- sau le va putea primi īn ziua īn care apar, vom putea avea o imagine reala a interesului pentru politica. Deocamdata multi oameni sīnt pur si simplu exclusi, inegalitatea accesului la informarea politica fiind considerabila.

Noi si statul. Capitalul social institutional

Pentru a cerceta si a īntelege relatia dintre capitalul de īncredere si īncrederea īn institutiile statului, cea care legitimeaza sau delegitimeaza un regim trebuie sa ne īntoarcem īn urma, la cele doua trepte de explicare, cea societala si cea individuala. Conform explicatiei noastre dezvoltarea are un rol important pentru a explica nivelul capitalului social, deci ne asteptam sa gasim dovezi obiective, dincolo de datele de opinie publica, care sa dovedeasca aceasta relatie.

Datele statistice confirma īntr-adevar aceasta ipoteza. Asocierea si activitatea voluntara sīnt mai probabile īn regiuni dezvoltate, existīnd o corelatie strīnsa īntre numarul de firme active dintr-un judet si numarul de organizatii neguvernamentale active (vezi Fig.11). Aceasta relatie rezista chiar atunci cīnd egalizam comparatia introducīnd mijloace de control ca nivelul capitalului uman (educatia), indicele de dezvoltare judeteana Sandu si performanta industriei de stat locale (ca indicator am folosit rata somajului). Sensul cauzalitatii acestei relatii, dincolo de certitudinea ei, e ambiguu: dezvoltarea favorizeaza asociativitatea, dar si aceasta din urma favorizeaza dezvoltarea: relatia este reciproca. si fiecare dintre cele doua poate prezice pe cealalta.

 

Fig. 10. Relatia dintre dezvoltare si asociativitate

Predictori ai dezvoltarii regionale

(firme active)

Asociere si semnificatie

Numar ONG active

+ *

Rata somajului

-*

Indexul capitalului social

+ ***

0.543

Nivel de semnificatie: * = p≤ 0.05, ** = p≤ 0.01, *** = p≤ 0.001, - = corelatie negativa+= indica o corelatie pozitiva, N/S=nesemnificativ

Am utilizat ca indicator pentru dezvoltare numarul de firme active īnscrise īn Registrul Comertului la data cercetarii īn lipsa unui produs economic brut pe judet, dat fiind ca CNS nu calculeaza decīt produsul national. Dezvoltarea este evident realizata pe seama sectorului privat, si exista chiar o relatie īntre lucrul īn sectorul privat si participarea īntr-o asociatie voluntara. Dintre putinii repondenti membri īntr-o asociatie alta decīt sindicat 41,4 %  lucreaza īn sectorul privat, īn vreme ce 36, 3 % nu lucreaza (57 % fiind sub 35 de ani), si doar 19 % lucrīnd īn sectorul de stat. Situatia capitalului social pe judete arata ca, desi dezvoltarea e importanta, e departe de a fi singurul factor care influenteaza asociativitatea, īntre judete apropiate ca dezvoltare gasind diferente mari īntre numarul de ONG.

Fig. 11. Situatia judeteana a capitalului social īn contextul dezvoltarii

Judetul

1995 Indicele dezvoltarii judetene[10]

Indicele dezvoltarii[11]-Nr firme active/100000

Rata somajului[12]

Nr ONG active/100000[13]

Indexul capitalului social[14]

Alba

55.19

2446.61

8.9

23.68

4.1

Arad

62.19

3559.56

4.9

33.84

4.2

Arges

61.79

2780.51

5.4

9.40

4.9

Bacau

43.66

2850.94

10.4

14.64

3.9

Bihor

58.39

3566.65

4.0

84.53

4.4

Bistrita-Nasaud

43.86

2785.94

11.1

27.23

3.4

Botosani

24.26

1973.97

13.3

9.32

2.5

Brasov

75.54

3824.89

8.1

39.8

6.7

Braila

53.03

2746.47

13.5

6.12




4.1

Buzau

39.51

2596.13

9.5

10.64

3.3

Caras-Severin

56.73

2678.38

10.9

21.52

4.1

Calarasi

31.63

2648.14

7.6

8.26

2.1

Cluj

78.68

4498.16

9.1

77.82

7.0

Constanta

66.96

4355.55

6.1

16.69

5.8

Covasna

60.28

3016.86

6.8

46.3

3.3

Dāmbovita

43.45

2716.88

8.6

6.05

3.3

Dolj

46.24

2747.78

7.1

17.19

5.2

Galati

51.62

2998.86

11.4

10.76

4.4

Giurgiu

29.63

2061.58

6.3

6.06

1.8

Gorj

52.30

2405.61

9.7

7.98

4.1

Harghita

57.16

2440.47

8.8

78.95

2.9

Hunedoara

60.27

3093.90

15.0

19.53

5.0

Ialomita

35.13

2554.35

10.1

10.45

2.5

Iasi

53.72

2832.59

10.4

26.25

5.5

Maramures

53.79

4139.98

10.6

54.80

4.1

Mehedinti

45.34

3017.98

7.8

9.02

3.8

Mures

60.85

2924.83

10.2

35.73

3.9

Neamt

35.16

2952.18

14.8

19.36

3.5

Olt

37.49

2375.73

8.2

4.59

2.9

Prahova

54.23

2879.06

9.7

21.62

5.0

Satu Mare

54.43

3285.02

4.8

29.19

3.2

Salaj

45.65

2119.96

9.9

25.11

5.4

Sibiu

72.84

2989.80

8.2

50.35

3.3

Suceava

37.34

3141.36

12.4

39.61

6.7

Teleorman

27.05

2056.88

8.2

6.82

3.0

Timis

78.07

3511.98

4.0

36.14

2.5

Tulcea

47.15

3319.96

12.3

15.63

4.0

Vaslui

35.77

2096.56

13.5

5.85

3.1

Vālcea

45.37

2802.08

13.3

18.93

12.9

Vrancea

39.66

2161.88

6.7

22.11

11.6

Bucuresti

6690.05

5.6

52.66

12.9

Trecīnd la nivel individual, ne-am propus sa verificam cīteva dintre ipotezele clasice din teoria capitalului social. Prima, ipoteza socio-psihologica explica īncrederea īn institutii ca o rezultanta a disponibilitatii generale pentru īncredere si cooperare. Īn acest caz ar trebui sa gasim o relatie īntre īncrederea interpersonala si cea institutionala. A doua, ipoteza socio-culturala, presupune ca asociativitatea si cooperativitatea sīnt īnsusite prin socializare: īn societatile unde aceste calitati sīnt promovate le vom gasi la un nivel foarte ridicat, asa cum remarca Tocqueville despre asociatiile voluntare din Statele Unite. Daca aceasta ipoteza e corecta ne asteptam sa gasim o relatie īntre a fi membru īntr-o asociatie voluntara si a avea un nivel mai mare de īncredere īn institutii. Tot īn acest context ne-am astepta ca un factor de socializare continua, consumul media, sa joace un rol, ca si factori culturali de tipul religiei, dat fiind ca diferitele forme de practica religioasa se deosebesc net sub aspectul importantei pe care o atribuie cooperarii si relatiilor de grup. A treia ipoteza este ipoteza performantei institutionale care prezice ca oamenii au mai multa sau mai putina īncredere īn institutii īn functie de gradul īn care respectivele institutii sīnt percepute ca servind interesul cetateanului.

 Pentru a raspunde la aceste īntrebari am construit trei modele explicative pentru īncrederea īn institutiile statului īn general, īncrederea īn institutiile politice si īncrederea īn sectorul public care presteaza īn varii forme servicii pentru populatie[15].

Rezultatele pledeaza pentru o complementaritate a ipotezelor noastre. Īn cadrul ipotezei psiho-sociologice am folosit nu doar īncrederea interpersonala, ci si disponibilitatea de a crede ca unele grupuri comploteaza contra tarii ("paranoia") si multumirea cu propria viata, "bunastarea subiectiva". Bunastarea subiectiva s-a dovedit un determinant al tuturor formelor de capital social institutional. paranoia s-a dovedit invers corelata cu īncrederea īn sistemul politic[16]. Pentru īncrederea interpersonala am utilizat o scala compusa din raspunsurile la cele doua īntrebari, īncrederea īn rude si īncrederea īn majoritatea oamenilor[17].

Rezultatele noastre confirma pe cele ale lui Newton si Norris (2000) si Rose si Mishler (2000), dar totodata explica rezultatele acestor autori. Acolo unde capitalul institutional este redus la īncrederea politica (īn cazul nostru Parlament, Presedintie, Guvern), cum este adesea cazul īn cercetarile de capital social legatura dintre īncrederea interpersonala si cea institutionala este slaba sau lipseste cu desavīrsire. Capitalul de īncredere nu difuzeaza de la oameni la institutiile politice, care sīnt judecate mai ales partizan, prin prisma aderentei la partidele care conduc si ideologia promovata de acestea. Daca īnsa luam īn considerare īncrederea īn sectorul public sau disponibilitatea de a avea īncredere īn general īn institutiile statului atunci situatia se schimba si īncrederea interpersonala este un determinant puternic si stabil īn toate variantele modelelor explicative. Institutiile care percep servicii, ca si statul, sīnt percepute ca parteneri, relatiile cu acestea sīnt cotidiene si personalizate: sistemul politic e o alta entitate conceptuala, separat de acest cerc, īn care relatiile pot fi mai mult sau mai putin satisfacatoare, dar īsi pastreaza un caracter domestic si mai curīnd nepolitic. Este deci prea mult spus, cum fac Rose si Mishler, sa consideram ca nu exista difuziune de la capitalul de īncredere privat la sectorul public. Trebuie sa delimitam clar capitalul politic, care este o masura de legitimitate a regimului, puternic influentata de ideologie si partizanat, de capitalul institutional, care este o masura a satisfactiei cu sectorul public si a abilitatii personale de a se descurca folosindu-l (care include si procedee neconventionale, ca mita; multi dintre cei multumiti de sectorul public sīnt oameni tineri si activi care admit ca platesc suplimentar pentru a obtine servicii la care au dreptul). Relatia de difuziune de la capitalul de īncredere interpersonala la cea publica opereaza deci, spre deosebire de observatiile lui Newton si Norris, si la nivel individual, nu doar societal.. Este justa īnsa observatia celor doi autori daca ne uitam la rolul celuilalt factor de capital social, apartenenta īn organizatii voluntare, absenta ca determinant din toate modelele. 

Dar aceasta ne duce deja la cea de a doua ipoteza, cea socio-culturala. Aceasta pare īn conditiile modelului complet cea mai inegala din toate.  Religia nu conteaza, competenta politica joaca un rol īn cazul capitalului politic, dar nu si a celui institutional (sectorul public). Īn schimb etichetarea comunismului drept perioada ideala a secolului, o masura de socializare, este un determinant important īn toate modelele, iar ideologia politica, la rīndul ei un factor de socializare politica, explica atīt capitalul politic cīt si īncrederea īn institutiile statului. Īncrederea īn institutiile tranzitiei este cu atīt mai mare cu cīt repondentii se autoplaseaza mai la dreapta pe o scala de la stīnga de dreapta. Īn concluzie, exista un rol al socializarii īn Romānia post-comunista, dar nu cel prezis de teoria capitalului social, adica o influenta mediata prin asociatiile voluntare. Aceasta trasatura pare a fi comuna tarilor Europei de Est, dar si studiile la nivel global esueaza regulat īn a dovedi aceasta influenta, chiar si dincolo de spatiul post-comunist..

Ipoteza institutionala se probeaza la rīndul ei. Īncrederea institutionala īn toate cele trei forme ale ei este negativ corelata cu experienta negativa cu administratia publica.

Efectul de dezvoltare este probat si la nivel individual: īncrederea se asociaza negativ cu localitatile situate īn judete nedezvoltate, dar si cu orasele mari. Īncrederea institutionala pare concentrata īn satele si micile orase din regiuni dezvoltate, fiind favorizata de vīrsta mai putin avansata si educatia mai buna. Din acestea reiese ca batrīnii saraci si needucati sīnt cei mai sceptici fata de institutii.

Fig. 12. Determinantii īncrederii institutionale

Predictori

Īncredere īn stat

Īncredere īn sistemul politic

Īncredere īn sectorul public

Status

Educatie

N/S

N/S

N/S

Bunastare

N/S

N/S

N/S

Vārsta

N/S

- *

- **

Marimea localitatii

- *

- *

- *

Sex (barbat)

N/S



N/S

N/S

Indicele dezvoltarii regionalae

N/S

+ *

+ *

Ipoteza psiho-sociala

Bunastare subiectiva

+ *

+ *

+ *

Paranoia

N/S

- *

N/S

Īncredere interpersonala

+ ***

N/S

+ **

Ipoteza socio-culturala

Competenta politica

+ *

N/S

N/S

Membru īntr-un grup

N/S

N/S

N/S

Ideologie

+ *

+ ***

N/S

Comunismul o idee buna

- *

- *

N/S

Ipoteza performantei institutionale

Abuzat de administratie

- *

- *

- **

0.137

0.193

0.102

Nivel de semnificatie: * = p≤ 0.05, ** = p≤ 0.01, *** = p≤ 0.001, - = corelatie negativa+= indica o corelatie pozitiva, N/S=nesemnificativ

Cum nu putem schimba socializarea comunista, nici psihologia oamenilor, reiese ca singura cale de a creste īncrederea institutionala, acest capital public necesar democratiei este īmbunatatirea performantei institutiilor. Aici īnsa īncepe un cerc vicios descurajant. Cu exceptia concedierii unor functionari publici angajati de puterea anterioara, guvernele de tranzitie au facut foarte putin pentru modernizarea administratiei publice, asa cum am vazut īn capitolul consacrat sistemului politic. Legile si regulile bune, semnalele clare ca cetateanul este consumatorul care trebuie satisfacut  si un control eficient judiciar sīnt  elementele indispensabile ale unei administratii performante, si toate lipsesc actualmente din administratia noastra. Dar si lipsa de pretentii a cetatenilor care au de a face cu administratia, incapacitatea de a cere acesteia ceea ce revine cetateanului de drept, obisnuinta de a se lasa abuzat fara sa se plīnga īntareste cercul vicios. Competenta civica stimuleaza administratia sa obtina o performanta mai buna, tot asa cum administratia creaza capital social fiind transparenta si curata.

            Cum definim competenta civica, fata de cea politica, de care am vorbit mai sus? Drept constiinta propriilor drepturi cetatenesti si atitudinea activa īn promovarea unui comportament admnistrativ adecvat. Spre deosebire de participarea īn procesul politic, unde am subliniat ca nu orice participare este neaparat buna, īn relatia cotidiana cu administratia nu exista substitut pentru competenta civica. Pentru a preciza coordonatele acesteia, am creat un index de competenta civica compus din[18]:

·         reactia la abuzul de catre un functionar public

·         atitudinea atunci cīnd are cunostinta ca se petrece un proces de mituire

·         cunoasterea mecanismelor de apel īn caz de insatisfactie cu primaria, administratia locala,  circa financiara, tribunalul, administratia centrala, Parlamentul, sistemul de sanatate, compania publica de telefoane.

Analiza de corespondenta a produs doua clase:

·         Competentii, care stiu unde sa se plīnga daca sīnt nemultumiti, dezvaluie coruptia pe care o īntīlnesc, īncearca sa convinga pe cei implicati daca fac parte din apropiatii lor sa nu dea sau sa primeasca mita;

·         Incompetentii, care nu stiu īn mare masura unde sa se plīnga, nu īntreprind nimic daca sīnt abuzati si se īntorc cu spatele daca īntalnesc cazuri de coruptie . Doua treimi din esantion cade īn aceasta categorie.

Competenta civica este si ea un privilegiul al celor putini. Acestia sīnt cei mai educati, mai competenti politic, au o viziune realista si nu catastrofica asupra coruptiei din administratie ca incompetentii si considera mita acceptabila doar nesolicitata, ca un semn de recunostinta. Competentii romānii tind sa dea vina mai mult pe ei īnsisi si pe morala scazuta a poporului romān, la fel ca si esantionul nostru din Slovacia, īn vreme ce bulgarii blameaza mai mult legile proaste si insuficienta lor respectare.

Īn rezumat, modelul competentei civice si cel al īncrederii institutionale pledeaza pentru o relatie bilaterala īntre rolul guvernarii oneste ca promotor de capital social si cel al institutiilor informale sau mentalitatilor adecvate unei administratii cinstite la nivelul publicului larg.  Fata de capacitatea de a evolua a unui public socializat īn regimul comunist sub o administratie care facea din abuz o regula, si care este si astazi sarac si neinformat, lipsindu-i cu totul posibilitatea de a compara serviciile oferite de administratia romāna cu ceea ce se īntīmpla īn alte tari europene, posibilitatea de a face ceva a guvernului este enorma. Politicienii si administratorii sīnt educati, nu au scuza ignorantei si a saraciei. Daca nu īntreprind nimic este pentru ca actuala situatie nu-i deranjeaza. Īn societatea resurselor limitate, cei care ocupa pozitii administrative, indiferent din ce partid provin, sīnt printre aceia putini si privilegiati, iar īntetinerea sentimentului ca resusele sīnt finite, chiar cīnd nu mai e cazul (cum s-a īntīmplat īnca ani dupa 1990 cu aprobarile de cumparare de buetelii de gaz sau de lemne, lucru de neconceput īntr-o tara capitalista) aduce administratiei profituri suplimentare. Īn plus, īn multe cazuri oamenii politici provenind din partide concurente s-au dovedit a fi la fel de corupti sau ineficienti īn a combate coruptia, ceea ce a generat un cinism considerabil la nivelul populatiei.

Fig. 13. Relatia dintre capital social, calitatea administratiei si dezvoltarea


Reunind cele doua modele īntr-unul singur, evidentiem deci relatia de influenta reciproca dintre capitalul social si buna administrare, dar subliniem īnca o data ca pe termen imediat cei educati si care au puterea sīnt cei care pot avea o influenta decisiva. Nu putem decīt sa dam dreptate Donattelei dela Porta (2000) atunci cīnd oserva ca modelului din teoria capitalului social clasica: "societate fara capital social duce la guvernare rea" i se poate contrapune cel de "guvernarea rea si corupta duce la o societate fara capital social". Īn termenii unui ministru de finante catolic din primul guvern Mazowiecki, cel care a realizat saltul economic pentru Polonia post-comunista, fara un grup de administratori onesti nu se poate face nimic. Ideea ca acestia sīnt emanatia unei anumite culturi politice si deci ancorati īn aceasta e dubioasa: dupa cum am aratat, cultura politica e oricum numai uniforma nu, si e de asteptat ca reprezentantii politici sa se afle īn partea ei democratica, sau macar sa ajunga acolo. Un parlamentar care viziteaza Parlamente din Occident e altfel socializat decīt un rudar sarac care da mita padurarului ca sa-l lase sa fure din padurea statului, iar scuza ca parlamentarul nu poate fi mai bun decīt este deoarece a fost votat de rudar si ca atare exprima deprinderile rudarului nu are nici un sens, neaga utilitatea principala a democratiei reprezentative.

Eu si ceilalti. Libertatea si egalitatea

Raporturile pe orizontala nu sīnt definite numai de īncredere ca disponibilitate fundamentala, deci de recunoasterea celorlalti ca sine, nu ca straini. Dincolo de aceasta dimensiune identitara mai exista una, de o importanta considerabila. Chiar daca īl recunosc pe celalalt, e important īn ce pozitie ma aflu fata de el dupa cum a fost īntotdeauna. De importanta atribuita sau nu pentru acest lucru, lipsa de uniformitate a resurselor personale care se reflecta īntr-o diferenta de status lui, depinde o īntreaga arie de viata si gīndire sociala. Daca lucrul nu are importanta pentru noi, va prevala importanta ca fiecare sa se poata exprima asa cum īi permit resursele sale, fara īngradire, cu alte cuvinte libertatea. Daca are, libertatea devine secundara importantei egalizarii resurselor sau a statutului, ba chiaradmitem ca un oarecare grad de īngradire a libertatii e posibil pentru a realiza egalizarea de status. Īn aceasta dihotomie sta cheia dezbaterii ideologice principale a lumii moderne si contemporane.

Vreme de cīteva decenii s-a presupus ca alegerea politica a oamenilor se serveste de busola ideologiei. Oamenii, nefiind foarte informati despre politica si neconsacrīnd cine stie cīt timp pentru a īntelege probleme politice complete au nevoie de o cale simpla spre a se orienta, de indicii (cues), si de o busola normativa care spune ce e bine si ce e rau. Īncepīnd cu lucrarea capitala "The American Voter" īndoiala ca oamenii pot fi considerati niste "ideologi", fie si niste ideologi naivi, a fost fundamentata de numeroase dovezi, Converse īn special aratīnd ca exista un grad prea scazut de coerenta atitudinala pentru a putea vorbi de "ideologii". Una dintre cele mai influente teorii concurente a fost dezvoltata de catre un psiholog, Milton Rokeach (1973) care considera ca busola nu e formata din ideologii complexe, vīndute la pachet de politicieni prin socializare (avīnd un filon conservator si unul progresist), ci din ceea ce el numeste valori cheie (core values), evaluarile politice fiind facute pe baza raportarii politicilor sau persoanelor la anumite valori de baza care spun oamenilor ce e bine si ce e rau. Prin valori cheie Rokeach īntelegea credinte durabile cu implicatii prescriptive puternice (deci cu caracter de norme). Īn setul sau initial de 18 valori doar doua, egalitatea si libertatea, erau propriu-zis "valori politice", celelalte valori poltiice fiind considerate de natura mai curīnd ocazionala si susceptibile de schimbari repetate. Or, diferentele dintre valori si credintele obisnuite constau tocmai īn pozitia ierarhica superioara a primelor, care "domnesc" asupra credintelor obisnuite. Feldman si Conover (1988) au facut o sinteza a literaturii consacrata valorilor cheie, au fost descrise īn cazul american dintre care trei: individualismul economic, egalitatea sanselor si credinta īn piata libera, aducīnd la rīndul lor dovezi ca exista valori cheie care structureaza valorile si atitudinile politice, iar acestea pot si trebuie sa fie masurate. Inglehart considera ca valorile materiale si post-materiale explica peste jumatate din varianta īn World Values Survey, deci pot fi considerate "valori de baza". Philip Tetlock (1986) ofera o teorie conciliatoare, menita sa acomodeze dovezile ca exista valori de baza cu cele care dovedesc ca oamenii sīnt adesea inconsistenti si au credinte care se contrazic īntre ele. Tetlock spune ca sistemele de credinte pot fi fie monistice, fie pluralistice, īn cazul īn care valori contradictorii sīnt prevalente. teoria are relevanta pentru lumea noastra: nimic nu e mai evident īn tranzitia post-comunista decīt conflictul, dat fiind ca libertatea mult asteptata pare sa vina doar cu pretul unei inegalitati strigatoare la cer si a unei saraciri a celor mai multi dintre oameni. Sistemele pluralistice de valori presupun īnsa o capacitate de integrare complexa; ca sa-ti poti spune "Īn general parerea mea este ca razboiul e un lucru rau, dar daca nu e  alta cale decīt sa bombardezi un regim ca sa-l obligi sa respecte drepturile omului, atunci e un lucru bun" trebuie sa fii īn posesia unui grad de rafinament intelectual neobisnuit. De aceea asemenea distinctii nu functioneaza decīt la oameni educati. Teoria lui Tetlock discuta o īntrebare de baza īnsa: care dintre valorile pe care le avem īn acelasi timp dar care se afla īn contradictie va triumfa īn cazul unui conflict? Sa spunem ca sīnt colectivist si nationalist, si partidul care promite sa nu privatizeze fabricile e īn acelasi timp concesiv fata de revendicarile minoritatii maghiare, voi mai vota cu acesta, sau ma voi orienta spre un alt partid, pur nationalist? Cum putem prezice aceste lucruri?

            Un raspuns la aceasta īntrebare, desi fara legatura cu traditia teoretica din psihologia politica descrisa mai sus, īl ofera o lucrare dedicata chiar valorilor din Europa de Est (dar pe baza unui sondaj īn care Romānia nu era inclusa), care a gasit ca valorile de baza sau substantiale sīnt colectivismul si nationalismul, cele intermediare sau procedurale fiind liberalismul, populismul si preferintele de partid (ultimele doua cele mai superficiale). Prin valori substantiale autorii īnteleg pe cele care se refera la scopurile finale ale politicii, iar prin valori procedurale pe cele care se refera la mijloacele de a atinge aceste scopuri: primele le determina pe urmatoarele, dar nu si invers.

La rīndul nostru am inclus īn chestionar mai multe blocuri de variabile pentru a vedea care anume sīnt mai apropiate de ideea de valori fundamentale, cu alte cuvinte servesc mai mult la prezicerea preferintelor politice. Am inclus un modul de valori nationaliste, care vor fi discutate īn capitolele urmatoare, si care nu e fara influenta, dar care nu are o influenta decisiva asupra nici a atitudinii fata de democratie, nici a optiunii de vot; unul de valori materiale-post-materiale (scala de 4 valori a lui Inglehart), care s-a dovedit spectaculos de lipsit de orice influenta īn toate modelele, si perechea de valori fundamentale libertate-egalitate de care vorbeam la īnceputul acestui capitol. Egalitatea a fost definita clar ca egalitatea statutului social "unii oameni nu trebuie sa fie mult mai īnstariti decīt altii" si nu egalitatea de oportunitati, considerīndu-se ca īntre aceasta din urma si libertate nu exista o opozitie fundamentala.

Rezultatele noastre indica aceasta pereche drept cea mai apropiata de ce se poate numi valori fundamentale. Nu numai ca libertatea si egalitatea se dovedesc predictori foarte buni ai optiunii de vot, dar se dovedesc predictori īn toate variantele de modele care explica atitudinea democratica si antidemocratica, optiune fundamentala īntr-o cultura politica. Cum se poate vedea din capitolul trei, egalitatea se dovedeste un predictor al tuturor atitudinilor antidemocratice. Este de asemenea strīns asociata cu abstinenta politica, cum am vazut mai sus, si īntr-o oarecare masura si cu nationalismul. Daca stim ca cineva alege egalitatea fata de libertate īn alegerea impusa de īntrebarea noastra putem deci prezice destul de bine daca acea persoana este sau nu democrata, si spre ce regiune a spectrului politic se orienteaza, ceea ce corespunde cu definitia valorilor fundamentale.

Daca stim ca egalitatea prezice toate acestea nu am raspuns īnsa la īntrebarea de baza a teoriei politice, ce anume determina preferintele politice, dat fiind ca nu stim de anume determina egalitatea la rīndul ei. Pentru a raspunde la aceasta īntrebare am construit mai multe modele explicative de regresie, dar si un model cauzal pentru a evidentia īnlantuirea factorilor cauzali si rolul central al valorilor fundamentale. Acesta din urma retine doua valori fundamentale: colectivismul (egalitatea) si īncrederea īn lumea exterioara (predictor puternic si al nationalismului) care prezic atitudinea fata de democratie. Am īncercat toate valorile din chestionar care se dovedisera īn analiza bivariata determinanti ai atitudinii democratice si/sau a colectivismului, ca sa ajungem īn final numai la doua care reprezinta influente puternice si stabile. (vezi fig. 15)

Pentru explicarea libertatii si egalitatii īn modelele de regresie am facut deci urmatoarele presupuneri teoretice:

1. alegerea pentru libertate versus egalitate sau reciproc tine de structura psihologica individuala. Exista deci o determinare psihologica a acestei alegeri, pe care o vom gasi īn indicatori ai psihologiei individuale, dar din pacate chestionarul nu a cuprins īntrebari psihologice care sa ne orienteze asupra personalitatii repondentilor, cum se īntīmpla īntotdeauna cu chestionarele sociologice. Ca substitut am īncercat sa folosim atribuirea vinei, care este adesea folosita ca busola pentru alte orientari mai complexe. Ne asteptam ca individualistii sa ceara mai mult de la oameni, si deci sa blameze actiunile individuale, si īn genere factorii interni individului mai mult decīt colectivistii, care sīnt predispusi sa astepte rezolvarea mai mult de la factori exteriori. Am utilizat pentru aceste atribuiri ale vinei raspunsurile la īntrebarea: "Unii oameni spun ca Romānia a mers mai prost īn tranzitie decīt alte tari. Dupa parerea dvs, din ce cauza se īntīmpla asta?"

alegerea pentru libertate versus egalitate tine de baza de resurse individuale,este deci strict social determinata. Oamenii vor alege una sau alta īn functie de pozitia lor pe scara sociala, de statutul lor social. Cine se bucura de un statut social comfortabil ar fi mai probabil sa aleaga libertatea, cine se bucura de unul inferior sa aleaga egalitatea.

            2. alegerea pentru libertate versus egalitate este determinata cultural, deci oamenii internalizeaza valoarea funadamentala a societatii īn care traiesc, sīnt socializati sa prefere unele valori fata de altele. Ne-am astepta īn consecinta sa gasim un rol important al factorilor de socializare īn determinarea acestei alegeri, deci o asociere īntre socializarea comunista si colectivism, si socializarea post-comunista si individualism.

               Fig. 14. Determinantii libertatii si egalitatii

Predictori

Libertate

Egalitate

Educatie

+ ***

- *

Urban

N/S

N/S

Sex (barbat)

N/S

N/S

Bunastare

+ *

- *

Vārsta

- *

N/S

somer

N/S

N/S

Angajat īn sectorul privat

+ *

- *

Perioada de aur:

-īnainte de primul razboi mondial

N/S

- *

-īntre cele doua razboaie mondiale

N/S

N/S

-anii Dej

N/S

N/S

-anii'65-'79

- *

+ *

-anii'80

- *

+ *

-dupa'89

N/S

N/S

Esecul tranzitiei se datoreaza:

-partidelor post-comuniste

N/S

N/S

-partidelor anti-comuniste

N/S

N/S

-clasei politice, īn general

+ *

- *

-mostenirii comuniste

+ ***

- **

-tariilor occidentale

N/S

N/S

-oamenilor care nu vor sa munceasca

- *

+ *

Competenta politica

+ ***

- ***

Comunismul o idee buna

- ***

+ ***

0.144

0.154

Nivel de semnificatie: * = p≤ 0.05, ** = p≤ 0.01, *** = p≤ 0.001, - = corelatie negativa+= indica o corelatie pozitiva, N/S=nesemnificativ

Modelele arata ca toate cele trei explicatii contribuie la determinarea colectivismului, dar cu precadere explicatia culturala. Colectivismul e favorizat de o situatie materiala mai proasta, numai ca acest lucru īn sine explica foarte putin. Atribuirea vinei a dat rezultate ambigui, vina fiind atribuita cam la fel īn mare masura (si colectivistii, si individualistii au blamat mostenirea comunismului si clasa politica īn ansamblul ei ca si cauze principale ale esecului tranzitiei), cu diferenta īnsa semnificativa ca, invers decīt ne asteptam, colectivistii dau vina pe oameni ca au muncit prea putin iar individualistii nu. Rezultatul arata ca egalitatea si libertatea capata nuante diferite de la context cultural la context cultural. Īn contextul cultural post-comunist si ortodox colectivistii, si nu individualistii sīnt cei care pun pret pe munca, spre deosebire de o economie de piata care e īn acelasi timp o tara protestanta, īn care lucrurile stau exact pe dos. E de remarcat inconsistenta majora dintre a considera comunismul o idee buna sau perioada cea mai buna din secol si a spune ca pe de alta parte mostenirea comunista mai grea decīt a altor tari a dus la esecul tranzitiei romānesti. Aceasta inconsistenta īntareste teoria lui Rose (1998) care spune ca un regim nu e niciodata judecat izolat, ci īn comparatie cu celelalte regimuri pe care le cunoastem (ipoteza Churchill, cum o numeste el). Īn modelul cauzal acest lucru 0este evidentiat de existenta unui predictor puternic, autoevaluarea vietii personale din tranzitie fata de comunism ("Dvs personal o duceti mai bine sau mai rau decīt pe timpul comunismului?"). Bineīnteles ca aceasta evaluare este subiectiva la rīndul ei; cīnd o determinam avem surpriza sa vedem ca multi factori subiectivi intermediaza parerea pe care o avem despre starea noastra materiala, astfel ca nu cei mai saraci sīnt cei mai nemultumiti.

Puterea explicativa a modelului creste foarte mult daca adaugam variabilele grupate sub genericul socializare comunista, adica vīrsta, considerarea comunismului drept cea mai buna perioada a secolului si o idee buna aplicata gresit, si a celor de socializare "post-comunista", adica locul de munca īn sectorul privat si consumul media. Oamenii tineri si care lucreaza īn sectorul privat sīnt mai probabil individualisti decīt colectivisti. Cine pretuieste īn orice forma comunismul prefera aproape cu certitudine egalitatea fata de libertate. Consumul de presa politica creste sansele ca libertatea sa fie preferata egalitatii[19].

Sa analizam cu atentie īn final ce ne spune modelul cauzal din Fig. 15[20]. El indica trei cauze directe ale atitudinii prodemocratice: o predispozitie de baza, īncrederea īn lumea exterioara, puternic dependenta de dezvoltare; o valoare de baza, egalitatea, īnteleasa ca norma care prezice ca e imoral ca unii oameni sa fie mai bogati decīt altii; si o evaluare subiectiva a situatiei personale de astazi fata de timpurile comunismului[21]. Aceste trei elemente singure explica foarte mult din varianta totala: lor li se adauga cīteva cauze care actioneaza si asupra egalitatii direct, dar si asupra atitudinii democratice, factorii de socializare īn primul rīnd. Ce īnseamna asta? Ca atitudinea democratica īn peisajul nostru post-comunist e o combinata din cauze structurale (dezvoltarea), si cauze conjuncturale (socializarea), filtrate de judecata noastra cu privire la timpurile pe care le traim, la rīndul ei dependenta de performanta noastra ca indivizi. Pe hīrtie avem ceva mai multi individualisti dcīt colectivisti, dar dupa verificari democratii puri sīnt īnca īn minoritate si colectivismul e mai puternic decīt individualismul. Dat fiind īnsa ca socializarea joaca un rol atīt de puternic aceasta situatie, desi lent, se schimba īn fiecare zi.

 



[1] cf. Mary Douglas. 1992. Risk and Blame. Essays in Cultural Theory. London. Routledge, p 176

[2] op cit, p 179

[3] cf Bronislaw Malinovski. 1944. A Scientific Theory of Culture and Other Essays. London: Oxford Univeristy Press, Fourth Edition, 1966, p 37

[4] cf Clifford Geertz .1973. The Interpretation of Cultures. New York, Basic Books, p 89, 311-312

[5] Īn mod independent doi autori au propus interpretari ale Mioritei apropiate de unghiul teoriei capitalului social: Michael Schafir, care vede povestea ca pe o dovada a neīncrederii romānilor īn oameni, Victor Bārsan, care vedea īn Miorita povestea paradigmatic romāneasca a celui mai bun care e inevitabil ucis de ceilalti. Desi aceste doua interpretari sīnt diametral opuse, Schafir accentuīnd neīncrederea, iar Bārsan invidia sociala ele nu sīnt mai putin īnrudite īn esenta lor.

[6] Pe parcursul acestei lucrari folosesc doua masuri ale īncrederii interpersonale. Una este acordul cu afirmatia "Numai cei de acelasi sīnge cu tine sīnt de īncredere", cealalta afirmatia mai generala "Poti avea īncredere īn majoritatea oamenilor". Aceasta a doua variabila este larg utilizata la noi, datorita prezentei ei repetate īn BOP. Īntrebarea e desprinsa din scala mult mai rafinata utilizata initial de Almond si Verba, dar se preteaza la confuzii, motiv din care da rezultate atipice si inexplicabile (modelele de explicare a acestei variabile create de Dumitru Sandu explica neglijabil de putin din varianta totala; Romānia se comporta exact pe dos ca īn modelul lui Almond si Verba, ceea ce ne face sa ne īndoim ca variabila masoara exact ce pare sa masoare). Am utilizat-o si noi, īn relatie cu īncrederea institutionala, a treia variabila de masurare a īncrederii, dar īn realitate credem ca prima este mai adecvata. "Majoritatea oamenilor" īntr-o tara atīt de rurala ca Romānia e probabil īnteleasa ca "oamenii cu care vii īn contact", iar posibilitatile de contact sīnt extrem de diferite la tara fata de oras. Coleman sugera o variabila mult mai buna, intermediara acestora doua "Poti avea īncredere doar īn oamenii pe care īi cunosti", care nu lasa loc de ambiguitate.

[7] Autori precum Sandu (1999), interpretīnd definitia lui Coleman, īnteleg prin capital social toate bunurile sociale necesare functionarii optime, adica si relatiile sociale. Pe baza teoriei actiunii colective a lui Olson prefer sa delimitez clar retelele egoiste de relatii de cele altruiste, capitalul social pozitiv de care beneficiaza īntreaba comunitate de cel negativ, de care beneficiaza numai membrii retelei de influenta. Fenomene precum coruptia sau economia gri īn lumea comunista nu pot fi īntelese daca tratam capitalul social fara aceasta clarificare conceptuala.

[8] Modele bivariate prin regresie lineara.

[9] Operatie realizata prin  extragerea unui component principal. Indicele KMO de 0.80 indica o consistenta foarte buna a variabilelor componente. Variabila rezultata acopera 67% din varianta.

[10] Index conceput de Dumitru Sandu (1999)

[11] Īnregistrate la Registrul Camerei de Comet la 31 martie, 2000

[12] Proxy pentru performanta sectorului de stat.

[13] Īnregistrate de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile īn aprilie 2000

[14]Procentul celor cu studii superioare din totalul populatiei īn 1994

[15] Modele multiple utilizīnd regresia lineara. Cei doi factori de īncredere politica si īncredere īn sectorul public s-au realizat prin extragerea unei componente principale din mai multe īntrebari vizīnd aprecierea unui complex de institutii. Detalii īn Anexe.

[16] Sondajul dateaza din 2000, cīnd puterea era formata dintr-o coalitie liberala cuprinzīnd partidul  minoritītii maghiare din Romānia.

[17] Prin extragerea unui component principal, KMO=0.50, varianta explicata este de 68%.

[18] Index realizat prin analiza de corespondenta; vezi Anexa 1si 2 pentru descrierea completa.

[19] Desi relatia e probabil reciproca.

[20] Coeficientii au oarecum aceeasi semnificatie ca si cei de regresie obisnuiti. Semnul minus indica asocierile negative, deci cu cīt cineva citeste mai multe ziare, cu atīt scad sansele sa prefere egalitatea. Coeficientii fara minus indica asocieri pozitive.

[21] Aceasta din urma īntruneste majoritatea optiunilor romānilor īn favoarea situatiei lor sub comunism. Chiar daca la nivel national numarul celor care prefera libertatea egalitatii este ceva mai mare cei care cred ca traiesc mai prost azi decīt īn timpul comunismului constituie o majoritate.













Document Info


Accesari: 3008
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )