Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Proiecte de modernizare ale Romāniei

istorie












ALTE DOCUMENTE

Primul razboi mondial
Īntelepciunea pierduta
CARTEA SECOLULUI
Politica externa a Romaniei la cumpana secolelor XIX si XX
Proiecte de modernizare ale Romāniei

Proiecte de modernizare ale Romāniei

Radu Baltasiu



Moto:

"si cānd o rasa a cazut prin ineptii economice, atunci i se scoate ponosul ca e lenesa, fatalista, ignoranta (...). Turcii sunt momentani si fatalisti, incapabili de a face concurenta englezilor si īmprejurarilor acestea ni se citeaza ca cauze ale slabiciunii lor crescānde. Cu toate acestea acum o suta de ani turcii aveau aceeasi religie si comertul cu ei era unul din cele mai cautate ..." (Mihai Eminescu, apud Ilie Badescu, Sincronism european si cultura critica romāneasca, Bucuresti, 1984, p.313)

Introducere

Cu exceptia comunitatilor arhaice, toate societatile sunt preocupate de problema modernizarii. Pentru unele natiuni modernizarea este o chestiune de supravietuire, pentru altele reprezinta efortul pentru a se mentine īn fruntea istoriei si a lumii.

Pentru romāni īnsa, fiind o problema de existenta nationala, modernizarea societatii a fost simultana cu imperativul constructiei statului. Chestiunea recuceririi statalitatii nu a fost optiunea unor elite care se luptau pentru putere, cum a fost cazul aparitiei sau modernizarii statelor occidentale. Societatea romāneasca nu se putea desfasura īn afara unui cadru institutional protector adecvat, iar acesta a fost statul. Asa se face ca modernizarea societatii romānesti īncepe cu problema recuperarii statalitatii pentru interesul national romānesc - adica prin punerea problemei emanciparii Principatelor romāne, dominate de Imperiile Otoman, Rus si Austro-Ungar. Dupa realizarea unei prime formule de statalitate moderna (prin Unirea de la 1859), romānii au īnceput sa īsi puna febril probleme concrete privind modernizarea: īmproprietarirea taranimii (problema rurala), democratizarea votului (reforma politica), construirea marii infrastructuri economice - drumuri, telecomunicatii, moneda nationala, primele īntreprinderi industriale etc., modernizarea limbii (standardizarea limbii romāne) ca structura fundamentala a noii societati. Īn paralel cu aceste proiecte sociale se derulau marile proiecte nationale privind cucerirea independentei noului stat (1877), eliberarea sociala si nationala a romānilor din Austro-Ungaria, marele proiect national fiind īncheiat abia dupa primul razboi mondial (1918), cānd un alt ciclu al modernizarii, de asta data īn granitele etnice firesti, era demarat.  Noi ne vom opri cu īnsiruirea marilor proiecte la sfārsitul secolului al XIX-lea, iar cu analiza lor la Constitutia de la 1866, tinānd seama de propunerile de etapizare ale lui Eugen Lovinescu[1]. Vom alatura īnsa acestor etape istorice cāteva din marile paradigme culturale care au stat la baza modernizarii.

Nu toate tarile reusesc īn proiectele lor de dezvoltare. Esecul dezvoltarii este usturator si se numeste subdezvoltare. Subdezvoltarea este, paradoxal, un produs al proiectelor de dezvoltare. Cum vom vedea īn cele ce urmeaza, Gherea este primul teoretician care arata ca, īn virtutea legii orbitarii[2], initierea sincronizarii este obligatorie fara ca succesul reformelor sa fie o certitudine. Īn Romānia īnceputului de secol XX chiar si succesul partial al dezvoltarii īncepute cu o suta de ani mai devreme (īn secolul XIX) s-a soldat cu o maladie sociala si economica foarte īngrijoratoare, numita neoiobagie. Practic, la īnceputul secolului XX, īn Romānia procesele de dezvoltare erau suportate de catre taranime. Īmpovararea acesteia a atingea īnainte de primul razboi mondial dimensiuni insuportabile. Situatia era cu adevarat paradoxala: dezvoltarea capitalista a Romāniei se facea prin exploatarea aproape feudala a satului.

Vom putea īntelege mai usor problema proiectelor de dezvoltare daca ne imaginam lumea ca pe un sistem. Lumea īn care traim este integrata īn ceea ce numim sistem mondial modern. Ca orice sistem, acesta are un centru - alcatuit din natiunile cele mai civilizate, care "definesc istoria", si o periferie care orbiteaza īn jurul centrului. Relatia dintre aceste doua elemente nu este optionala. Nici o natiune nu se poate sustrage orbitarii. Ce tine la un loc sistemul mondial este uriasa retea a diviziunii mondiale a muncii si a pietelor.

Marele teoretician britanic Toynbee considera ca paturile sociale īn sarcina carora intra raspunsurile societatii fata cu provocarile istoriei sunt numite "elite". Ele au atāt pozitia sociala cāt si cunostintele de a raspunde creator acestora. Elitele pot mobiliza masele īntr-o directie constructiva sau negativa, īn folosul sau īn deserviciul acestora din urma. Īn primul caz avem dovada civilizarii societatilor, īn cel de-al doilea, dezvoltarea poate īnfunda societatile īntr-o noua barbarie. Elitele care ofera raspunsuri adecvate sunt numite "creatoare" de Toynbee sau elite propriu-zise, iar cele care se folosesc de pozitia īnalta din societate pentru exploatarea acesteia, lasānd societatile la voia istoriei sunt numite de Toynbee "minoritate dominanta", sau "elite demagogice", "patura superpusa" īn sociologia romāneasca. Fiind lipsite de legitimitatea conferita de succesul īn solutionarea problemelor, statele demagogice tind sa fie guvernate nu atāt prin legea dreptului cāt prin dreptul fortei celui mai tare:

"Minoritatile creatoare care si-au cāstigat īncrederea de bunavoie din partea semenilor lor ... sunt īnlocuite de o minoritate dominanta care ... este silita sa se bizuie numai pe forta." (Toynbee 1997: 542)

Lumea ca sistem mondial modern

Sistemul mondial modern este o consecinta a unificarii pietelor si a centralizarii diviziunii muncii pe parcursul secolelor XV-XIX. Comunitatile si societatile nationale orbiteaza acum unele īn jurul altora īn functie de locul pe care īl ocupa īn ierarhia diviziunii internationale a muncii. Sistemul mondial este caracterizat astfel printr-o diviziune unica a muncii si o pluralitate de actori politici (statele nationale). Natiunile pot apartine centrului sistemului, semiperiferiei sau periferiei acestuia. Centrul sistemului poseda cele mai īnalte tehnologii si salarii, are forta bancara dominanta; semiperiferia consta din societati decazute din conditia de centru sau candidate la pozitia dominanta, avānd o putere tehnologica si o piata interna semnificativa, īnsa insuficient de dezvoltata pentru a hotarī asupra principalelor tendinte politice si economice, iar periferiile compun societatile salahorizate, unde munca este constant subremunerata si supraexploatata, unde activitatile de export, oricāt de extinse, nu produc dezvoltare si unde activitatile sociale sunt puternic dependente de un sector exportator insuficient diversificat, dominat de materiile prime, dimpreuna cu o viata politica agitata si controlata de diverse grupuscule si clici. Retinem totodata ca sistemul mondial este structurat rational cu precadere īn raport cu logica centrului, iar nu īn raport cu necesitatile societatilor periferice. De aceea, ceea ce "este bun pentru muncitorul din centru" nu este neaparat bun pentru "muncitorul din periferie". Asa de pilda, daca muncitorul din centru produce īn special tehnologie iar muncitorul din periferie produce īn special cherestea pe care o exporta īn centru, salariile celor doi vor fi evident foarte inegale, īn raport cu productivitatea muncii si cu valoarea celor doua tipuri de produse. Īn general, salariile variaza īn functie de componenta tehnologica a productiei si ele sunt mai mari īn centrul sistemului mondial modern, unde rationalizarea productiei impune valuri repetate de retehnologizare.

Ierarhia sistemului este mobila. Centrul se deplaseaza pe axa globului, de la nord la sud sau de la est la vest. Asa de pilda, daca centrul lumii īn secolul al XVI-lea era īn Spania - ca urmare a marilor fluxuri de aur din America Latina, acesta s-a deplasat constant spre nord. Īn secolele XVII-XVIII centrul sistemului devin Ţarile de Jos iar din secolul al XIX-lea Marea Britanie. Secolul XX este dominat de pozitia centrala a SUA, chiar daca pentru o clipa state precum Germania nazista sau URSS i-au disputat pozitia. Īn ultimul deceniu, colosala semiperiferie chineza se impune tot mai mult ca si candidata la centrul lumii. Societatile periferiale pot deveni centrale  - cum a fost cazul Statelor Unite fata de Marea Britanie īn cursul secolelor XVIII-XX. La rāndul lor, state puternice, apartinānd centrului sistemului mondial pot decadea si ajunge īn semiperiferia sistemului, asa cum s-a īntāmplat cu Franta dupa razboaiele napoleoniene de la īnceputul secolului XIX. De regula, schimbarea de statut se face ca o consecinta a ineficientei politice, economice si militare īn relatia cu periferiile. Cine vinde mai ieftin si proceseaza mai rapid materia prima (fie ea umana sau materiala propriu-zisa) din periferie, poate aspira la statutul de centru al sistemului mondial. Controlul economic trebuie īnsa dublat de un "control al mintilor". Periferiile trebuie "convinse" de superioritatea ideologica si de civilizatie, nu numai de cea militara si politica pentru a accepta fara revolta dominatia unui sistem central de putere. Sunt īnsa si situatii īn care unele state īncearca "sa forteze soarta", asa cum au facut Germania nazista sau Rusia sovietica īn secolul al XX-lea, generānd cele mai mari cataclisme sociale din istoria cunoscuta a omenirii. Īn general, logica sistemului nu poate fi impusa decāt de logica pietei si mai ales de cea a "inimilor" (popoarele sa fie convinse de legitimitatea ordinii generate de un centru) iar nu de logica fortei. Tocmai aici se afla superioritatea sistemului capitalist modern fata de modelul imperial de guvernare (care a fost īncercat de cele doua mari puteri totalitare: Germania nazista si URSS). Desigur, logica economica a fost īntotdeauna sustinuta politic, dar mai ales de un format moral special al elitelor. Asa de pilda, fara vointa politica si fara tipul gentleman-ului corsar īn slujba Majestatii Sale, Marea Britanie nu ar fi reusit sa se impuna īn fata flotelor superioare ale Spaniei, Frantei si Olandei īn cursul secolelor XVI-XVIII.

Contextul istoric al īnceputurilor modernizarii Romāniei

Harta intereselor geopolitice īn spatiul romānesc īn secolele XVIII-XIX. Pe teritoriul romānesc s-au desfasurat (ca teatru principal sau secundar) nu mai putin de noua razboaie ruso-austro-turce īn perioada 1710-1877 (īntre 1710-1712, 1716-1718, 1736-1738, 1768-1774, 1787-1791, 1806-1812, 1828-1829, 1853-1856, 1877-1878). Interesele rusesti sunt contrabalansate de interesele puternice ale Angliei la Gurile Dunari si Strāmtori īn prima jumatate a secolului XIX, ceea ce a favorizat dezvoltarea moderna a Romāniei.

Iata un breviar al celor mai importante evenimente care s-au constituit īn context si premise pentru modernizarea spatiului romānesc:

1691

1697

1699

1711

1718

1759

1774

1775

1778

1784

1791

1812

1821

1829

1830

Prin Diploma leopoldina din 1691 Transilvania intra ca structura autonoma īn subordinea directa a īmparatului austriac. Ca urmare a presiunilor habsburgice, Sinodul de la Alba Iulia accepta Unirea cu Roma (1697) īn schimbul pastrarii ritului, a egalitatii īn drepturi cetatenesti si a altor drepturi. Prin pacea de la Karlowitz, la 1699, Imperiul otoman recunoaste trecerea Transilvaniei ca principat autonom din suzeranitatea turceasca īn cea habsburgica. Dupa razboiul ruso-turc din 1710-1712, este instaurata guvernarea fanariota (Moldova 1711, Ţara Romāneasca 1716). Costurile guvernarilor fanariote au fost colosale. "Mai bine de jumatate din veniturile Principatelor erau preluate uneori numai pentru [cumpararea] prelungirilor domniilor. ... Aproape toata populatia este īmpinsa īn relatii de credit [este datornica la camatari cu dobānzi de pāna la 300%]. ... Dobānda anuala [a cametei] ... e mai mult decāt īncasarile bugetare ale ambelor tari [romāne] la īnceputul epocii Unirii."[3] Īn urma pacii de la Passarowitz (1718), Banatul si Oltenia intra īn componenta Imperiului Habsburgic. Oltenia revine īn componenta Ţarii Romānesti prin pacea de la Belgrad (1739). Īn perioada 1729-1751 eforturile repetate ale intelectualitatii romānesti īn frunte cu episcopul Inochentie Micu pentru recunoasterea si aplicarea drepturilor elementare prevazute īn diplomele īmparatesti esueaza. La 1761 armata austriaca distruge o serie de lacasuri de cult ortodoxe din Transilvania (generalul Buccow). Prin pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774), Imperiul Otoman recunoaste Rusiei dreptul de a interveni īn treburile interne ale Ţarilor romāne. Īn urma aceluiasi tratat Rusiei i se recunoaste interesul de a mentine o flota militara īn Marea Neagra.[4] Ulterior, Turcia cedeaza austriecilor Bucovina la 1775, trecuta si ea sub directa guvernare imperiala. Īn Ardeal, lupta pentru drepturile romānilor continua pe doua planuri: īn planul drepturilor omenesti si sociale elementare si īn acela al modernizarii. Desi pune accent deosebit pe urgenta primului plan, rascoala romānilor condusi de Horia, Closca si Crisan din 1784 contine cerinte foarte moderne precum "nobilii sa fie platitori de dare tot asa ca poporul contribuabil de rānd"[5]. Fundamentarea ideologica si culturala a miscarilor politice de recunoastere nationala si de dezvoltare este opera scolii Ardelene, cu impact puternic īn tot spatiul romānesc. Prima lucrare semnificativa din cadrul scolii este tiparita la 1778 si apartine lui Samuil Micu: Brevis historica notitia originis ... (Scurta cunostinta a istoriei romānilor), iar cea mai cunoscuta si mai influenta este lucrarea lui Petru Maior, Istoria pentru īnceputul romānilor īn Dacia, aparuta la 1812 ca raspuns la noua ideologie austro-ungara de denigrare a drepturilor istorice ale romānilor (Sulzer, Eder, Engel). Daca taranii lui Horia i-au obligat pe nobilii maghiari "sa se boteze ortodox, sa se īmbrace īn haine taranesti si sa execute diverse prestatii ..." (Ist. Rom. īn Date, p.158), lucrarile scolii Ardelene fundamenteaza drepturile si aspiratiile romānilor la modernitate prin afirmarea radacinilor romane. Principalii exponenti ai scolii sunt Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe sincai, Ioan Piuariu-Molnar, acestia fiind si autorii petitiei catre īmparat Supplex Libellus Valachorum  (1791)[6]. Numita si Jalba Romānilor, aceasta cerea recunoasterea drepturilor elementare pentru romāni si marcheaza īnceputul afirmarii politice moderne a intelectualitatii romānesti din Transilvania. Lucrarile scolii Ardelene continua pāna īn a doua parte a secolului al XIX-lea, cānd intra īn disputa cu Titu Maiorescu si Junimea de la Iasi datorita exagerarilor latiniste. Parti importante din Ţara Romāneasca sunt pe punctul de a fi anexate de catre Austria īn urma razboiului ruso-austro-turc din 1787-1791. Intentia habsburgilor nu se materializeaza datorita izbucnirii Revolutiei franceze. Īn 1812 Moldova pierde Basarabia īn urma razboiului ruso-turc din 1806-1812 (pacea de la Bucuresti). Rusii ajung la Gurile Dunarii. Gheorghe Asachi īn Moldova (1813) si Gheorghe Lazar īn Ţara Romāneasca (1818) pun bazele īnvatamāntului modern īn limba romāna[7]. Imperiul rus si Imperiul Otoman īsi dau māna īn suprimarea Revolutiei lui Tudor Vladimirescu de la 1821. Miscarea lui Tudor este semnalul asumarii deschise de catre elitele romānesti a imperativelor eliberarii sociale si nationale. Pacea de la Adrianopol din 1829 (īn urma conflictului ruso-turc de la 1828-1829) consfinteste dreptul romānilor de a face comert liber si marcheaza afirmarea intereselor britanice la Gurile Dunarii (pāna atunci spatiu de disputa exclusiv ruso-austro-turca). O alta urmare a Pacii de la Adrianopol sunt Regulamentele organice impuse de rusi Ţarilor romāne (1831 īn Ţara Romāneasca, 1835 īn Moldova), care, pe lānga unele elemente de organizare moderna a statului consfintesc drepturi de natura feudala pentru marii proprietari, marcānd dificultatile modernizarii spatiului romānesc.

Pentru spatiul romānesc modernizarea a fost o conditie de existenta. Modernizarea nu a fost o optiune, ci un imperativ, resimtit ca atare atāt de clasele dominante cāt si de paturile de jos.  Modernizarea era mai mult decāt o etapa de dezvoltare, ea coincidea cu necesitatea de a elibera natiunea de dominatia imperiilor otoman si austro-ungar. Prin regimul politic pe care acestea le-au impus societatii romānesti, īmpartita īn cele trei tari, aproape ca au interzis accesul acesteia la progres. Daca regimul austro-ungar excela prin duplicitate[8] si opresiune nationala, regimul otoman interzicea īn mod efectiv dreptul Principatelor de a face comert cu restul lumii si, īn plus, prin regimul fanariot, sustinea un mecanism de dizolvare a ceea ce īndeobste era considerat a fi normal si moral īn societate.

Momentul īn care s-a afirmat cu acuitate nevoia modernizarii a fost sfārsitul secolului al XVIII-lea, īnceputul secolului al XIX-lea. Sfera de influenta otomana īn care se aflau Ţarile Romāne de dincoace de Carpati era resimtita de catre elitele locale ca un factor de frānare a progresului societatii romānesti. Īn acelasi timp, Imperiul otoman nu mai putea face fata noilor provocari culturale, militare[9] si politice ale celorlalte mari puteri si neputinta lui se resimtea dramatic īn Principate. Nemaiputānd gestiona dorinta de emancipare a romānilor, si deci presiunile de modernizare ale spatiului romānesc, turcii au impus la īnceputul secolului al XVIII-lea regimul fanariot[10], cel mai corupt regim politic pe care l-au avut vreodata romānii. Ca urmare a aceluiasi tip de blocaj fata de cerintele de dezvoltare ale popoarelor peste care se suprapunea, īmparatia habsburgica a delegat stapānirea romānilor la 1867 oligarhiei ungare, īn cadrul regimului dualist intitulat Imperiul Austro-Ungar, momentul marcānd īncetarea autonomiei Transilvaniei de la īntemeierea sa ca stat - ale carei īnceputuri sunt documentate īnca din secolul al IX-lea.

Actorii modernizarii Romāniei au fost dintotdeauna elitele si masele. Elitele au fost constituite din varii paturi sociale, de la intelectuali la mici si mari boieri, comercianti etc. Masele au fost alcatuite, pāna īn a doua parte a secolului XX, covārsitor din tarani. Īntre acestea au existat dintotdeauna si paturi sociale considerate mai putin productive, cum ar fi proletariatul condeiului, adica functionarimea fara utilitate sociala reala dar cu pretentii de consum si burghezia aflata īn solda statului, adica clasa sociala care traieste din afaceri pe seama statului, care nu are nici abilitati, nici capital pentru a produce plusuri de civilizatie. Ambele sunt analizate de catre Mihai Eminescu īn cadrul paturii superpuse[11].

Marile proiecte de modernizare ale societatii romānesti

Printre cele mai persistente proiecte de modernizare ale romānilor a fost īnsasi ideea construirii statului ca institutie de protejare efectiva a intereselor cetatenesti si a identitatii nationale. Tudor Vladimirescu si, mai tārziu, pasoptistii au realizat ca modernizarea societatii, inclusiv chestiunea dobāndirii libertatilor individuale moderne, este conditionata de realizarea statului national. Deci, putem spune ca primul proiect a fost chiar reconstruirea statului ca si cadru al afirmarii sociale si nationale. Al doilea proiect, aproape cuprins īn primul, este acela al modernizarii institutiilor si mecanismelor sociale - fara libertati cetatenesti, fara o economie prospera, statul urma sa decada din formula nationala īntr-o formula oligarhica, superpusa, demagogica. Primul proiect, acela al realizarii statului, este partial īndeplinit prin Unirea Ţarii Romānesti si a Moldovei la 1859 si dus pāna la capat, pāna la Marea Unire de la 1918, prin realizarea altor proiecte "intermediare", dar nu mai putin importante: aducerea principelui strain la 1866 (Carol I[12]), proclamarea independentei la 1877, īnfiintarea Bancii Nationale la 1880, proclamarea Regatului la 1881. Aducerea lui Carol I la putere (1866) a īnsemnat garantia depasirii provizoratului domniei unificate a Principatelor romāne[13] si, īn plus, cāstigarea bunavointei Germaniei si a altor Marilor Puteri, care erau conduse de capete īncoronate īnrudite cu familia de Hohenzollern. Un alt pas necesar, cucerirea independentei (1877-1878), nu credem ca necesita aici o argumentare speciala, data fiind situatia societatii romānesti aflata īn plina ascensiune dar limitata īn posibilitatile sale de servituti externe. Īnfiintarea Bancii Nationale (1880) reprezinta un element deosebit de important pentru intrarea īn normalitate a vietii sociale, marcānd atāt un act politic - suveranitatea nationala este caracterizata īntre altele si de dreptul de a emite moneda si de a gestiona fluxurile monetare pe teritoriul national prin Banca Nationala, cāt si o noua etapa economica - viata economica nationala beneficia acum de propria moneda. Proclamarea Regatului la 1881 a īnsemnat maturizarea statului romān īn conditiile recunoasterii depline a independentei si a integrarii economiei romānesti īn marile circuite internationale moderne pe drumul ascendent al dezvoltarii.

Īn Principatele Romāne, atāt proiectul constituirii statului national cāt si imperativul modernizarii societatii īsi au punctul de plecare īn Revolutia lui Tudor Vladimirescu, la 1821. Modernizarea societatii continua īntr-o formula deturnata de interesele imperiale rusesti dupa Pacea de la Adrianopol (1829) si prin Regulamentul Organic (1830), imperativele proiectului fiind raspicat reafirmate de Revolutia de la 1848. Marile deziderate sociale īncep a fi puse īn practica prin reforma politica si rurala de la 1864. Reforma politica atinge punctul culminant prin Constitutia de la 1866, care a asigurat cadrul juridic fundamental pentru progresul accelerat al Romāniei din urmatorii saizeci de ani (Constitutia a fost schimbata la 1923), fiind īn acelasi timp simbolul sincronizarii ideologice depline cu cele mai moderne formule juridice occidentale.

Īn acelasi timp cu proiectele politice descrise mai sus, un rol deosebit de important īn modernizarea Romāniei l-a avut gāndirea critica - formata īn jurul societatii Junimea de la Iasi, īncepānd cu 1863. Personalitatea centrala a Junimii a fost Titu Maiorescu care a reusit sa strānga īn jurul sau aproape īn īntregime marile spirite ale culturii romāne din a doua parte a secolului al XIX-lea. Organul de presa al Junimii a fost revista Convorbiri literare (fondata īn 1867), pāna la instaurarea dictaturii comuniste (1944). Alaturi de membri fondatori precum Titu Maiorescu, Teodor Rosetti, Petre Carp, Vasile Pogor, Junimea a consacrat afirmarea lui Mihai Eminescu, Ion Slavici, Ion Creanga, I. L. Caragiale etc. Principala contributie la modernizarea societatii romānesti l-a avut Junimea prin selectia valorilor de nonvalori, īn particular prin critica politicianismului din viata politica si a diletantismului īn viata culturala. Junimea a contribuit decisiv la standardizarea limbii romāne moderne, la modernizarea institutiilor, la crearea spiritualitatii moderne romānesti, constituind momentul de vārf al eforturilor de armonizare a  institutiilor occidentale cu specificul societatii romānesti.



Dincolo de Carpati, īn Transilvania, proiectul romānesc de modernizare demarat cu programul politic al rascoalei lui Horia, Closca si Crisan si cu cel cultural al scolii Ardelene este continuat prin Miscarea Memorandista. Initiata de Partidul National Romān la 1892, Miscarea Memorandista[14] a fost īn acelasi timp un raspuns la presiunile tot mai mari pe care autoritatile ungare le faceau pentru maghiarizarea populatiei romānesti. Partidul National este scos īn afara legii si liderii sai arestati īn 1894 de catre autoritatile ungare, īnsa īn urma presiunilor internationale īmparatul Franz Josef este nevoit sa īi gratieze īn 1895.

Vom urmari īn cele ce urmeaza etapele realizarii acestor proiecte (pāna la 1866) si marile dezbateri de idei din jurul acestora.

Cele doua curente mari ale evolutiei spatiului romānesc: cultura eroica si cultura critica

Ne amintim ca dezvoltarea spatiului romānesc subīntinde doua procese majore: realizarea statului si modernizarea societatii. Aceste procese se afla sub semnul a doua spiritualitati sau curente culturale, numite etapa eroica si, respectiv, cultura critica.  

Aceste doua mari curente sunt, īn acelasi timp, tipuri de analiza majore, generatoare de structuri si perspective politice si sociale care īnca īsi pun amprenta asupra societatii.

Faza eroica a culturii romāne este premergatoare etapei critice.

Din punct de vedere ideologic, etapa eroica īsi asociaza conceptia sincronista. Conceptia sincronista privind maniera de dezvoltare a Romāniei prin imitatie fata de Occident este o realitate ideologica relativ tārzie, fiind pentru prima data explicitata īn scrierile lui Lovinescu (1920), la mai bine de o suta de ani de la desfasurarea etapei eroice.  Din punct de vedere al actiunii politice īnsa, sincronizarea suprastructurilor romānesti cu echivalentele lor din Occident este opera Partidul Liberal īnca din a doua parte a secolului al XIX-lea.

Cultura critica apare din a doua parte a secolului al XIX-lea īn jurul societatii Junimea de la Iasi (1863), fiind sustinuta de personalitati culturale de marca din jurul lui Titu Maiorescu si a Convorbirilor literare (Iasi, 1867). Din punct de vedere politic cultura critica īsi asociaza Partidul Conservator. Din perspectiva sociologiei culturii, Edgar Papu plaseaza Junimea īn curentul mai larg al protocronismului secolului al XIX-lea.

"Sincronismul exclusiv este o conceptie a lui Eugen Lovinescu, influentat de sociologul francez Gabriel Tarde, dupa care mersul īnainte al omenirii se bazeaza pe principiul imitatiei. Popoarele mai īnapoiate le imita pe cele avansate, pāna cānd se sincronizeaza cu ele. Asa a aplicat Lovinescu aceasta idee la cultura romāneasca. Ea nu poate atinge nivelul modern de civilizatie decāt imitānd Occidentul. Noi nu combatem acest sincronism, īnsa īl consideram insuficient, deoarece am avut cu anticipatie īn cultura noastra elemente pe care abia mai tārziu le-au adaptat occidentalii. Or aceste prioritati ale noastre, complemente care īntregesc contributia sincronismului, constituie ceea ce am numit protocronismul romānesc. Spunem romānesc fiindca atāta am cercetat, si cunoastem mai bine, si nu putem interveni īn sfere culturale pe care nu le-am frecventat. Īn fond, īnsa, protocronismul antreneaza dupa sine o revendicare īn cultura si a altor popoare mici din centru si mai ales din rasaritul Europei, precum si de prin alte continente." (Edgar Papu, Problema protocronismului, ms., 1991, p.1, sublinierile ne apartin)

Revenind la etapele dezvoltarii, etapa eroica desfasoara stindardul nationalitatii si idealizeaza rolul capitalismului pe care īl vede īn mod natural pus īn slujba societatii si a poporului. Societatea este "sfānta cetate" a "poporului suveran", iar capitalul este īn slujba acestor doua entitati. Īn siajul ideologic al culturii eroice s-a dezvoltat curentul sincronist  īn cultura romāna, care admite ca firesti, considerāndu-le probleme "de crestere" erorile costisitoare ale guvernarilor oligarhice liberale. Ilustrative īn acest sens sunt lucrarile lui Lovinescu si Zeletin. Sincronismul lovinescian, īn special, a pus un accent deosebit pe necesitatea dezvoltarii prin imitatie, punānd neconditionat semnul egal īntre superioritatea civilizatiei occidentale si ideea de progres - pe care Lovinescu nu īl gāndeste decāt īn termenii evolutiei tarilor occidentale. Ca o consecinta cu implicatii dramatice asupra societatii romānesti, pāna īn zilele noastre, este complexul de inferioritate pe care acest curent de gāndire l-a promovat fata de propriile radacini ale societatii romānesti. Traditiile, statutul de cultura la raspāntia dintre Occident si Orient, credinta ortodoxa - sunt toate percepute de curentul sincronizarii drept handicapuri, balast, de care romānii trebuie sa se lepede.  Impactul influentelor straine este exagerat, ca īn citatul de mai jos:

"Conditiile istorice ne-au orientalizat īnsa; prin slavii de la sudul Dunarii, am primit formele spirituale ale civilizatiei bizantine; īncepānd īnca din veacul al XV-lea, am suferit apoi, mai ales īn paturile conducatoare, o molesitoare influenta turceasca, de la īmbracamintea efeminata a salvarilor [sa nu uitam ca turcii erau pe punctul de a cuceri inima Europei, Viena, cu o suta de ani īnainte de īnceputul decaderii lor, īn 1683 - nota Radu Baltasiu], a anteriilor si a islicelor, pāna la conceptia fatalista a unei vieti pasive, ale carei urme se mai vad īnca īn psihea populara; am cunoscut, īn sfārsit, degradarea morala, viciile, coruptia regimului fanariot; si pentru a-si forma o constiinta cetateneasca si un sentiment patriotic, clasele superioare au suferit pāna īn pragul veacului trecut actiunea dizolvanta a celor trei īmparatii vecine.

Cel mai activ ferment al orientalizarii a fost īnsa ortodoxismul. ... Īn dosul crucii bizantine se ascundea rusul. Legāndu-ne, sufleteste, de o religie obscurantista, īntepenita īn tipicuri si formalism, ortodoxismul ne-a impus o limba liturgica si un alfabet strain ..., fara a ne ajuta la crearea unei culturi si arte nationale." (E. Lovinescu, Istoria civilizatiei romāne moderne, Minerva, Bucuresti, 1997, p.5-6)

Pentru adeptii acestui curent, a evolua īnseamna mai mult decāt "occidentalizare", īnseamna copierea de sus īn jos, de la forme la fond, īn absenta nevoilor si a aptitudinilor aferente, a lumii occidentale. Conceptia aceasta nu avea cum sa nu genereze reactii pe masura īn cultura si īn viata politica din Romānia.

Cultura critica apare ca reactie la ideologia sincronizarii imitative cu costurile nemasurate ale cresterii oligarhiei prin supraexploatarea taranimii (a tarii reale). Junimistii au sesizat primii faptul ca principalul efect al aplicarii doctrinei sincronizarii de catre partida[15] liberala a fost trecerea Romāniei din dominatia imperiului otoman si rusesc īn suburbia capitalului englez, ulterior german. Primul exponent semnificativ al culturii critice a fost Titu Maiorescu, care a reusit sa creeze o adevarata scoala de gāndire īn cadrul Junimii de la Iasi, aceasta grupānd īn rāndurile sale politicieni si intelectuali de marca precum: P. Carp, Ion Slavici, Ion Creanga, Mihai Eminescu etc. Reprezentatii culturii critice observa ca procesele care sunt valabile pentru Occident nu sunt neaparat utile pentru societatile intrate mai tārziu īn cursa dezvoltarii capitaliste. Aceasta pentru ca tarile avansate produc īn dezvoltarea lor efecte politice, militare, economice si sociale secundare care, daca nu sunt asumate corespunzator de catre elitele din periferia sistemului nu fac decāt sa transfere dominatia dinspre vechile imperii (īn cazul nostru: Imperiul Otoman, Ţarist si Habsburgic) īntr-un nou ciclu de dominatie - acela al capitalismului apusean asupra popoarelor īnapoiate din Estul Europei. Periferiile incorect ancorate īn noul ciclu european sunt prin excelenta demagogice, dominate de forme fara fond, adica rau administrate de institutii moderne fara corespondent īn viata reala si deci, fara utilitate publica, dar cu costuri foarte mari pentru contribuabili.

"Cufundata pāna la īnceputul secolului XIX īn barbaria orientala, societatea romāna, pe la 1820, a īnceput a se trezi din letargia ei, apucata poate de-abia atunci de miscarea contagioasa prin care ideile Revolutiunii franceze au strabatut pāna īn extremitatile geografice ale Europei. Atrasa de lumina, junimea noastra īntreprinse acea emigrare extraordinara spre fāntānele stiintei din Franta si Germania, care pāna astazi a mers tot crescānd si care a dat mai ales Romāniei libere o parte din lustru societatilor straine. Din nenorocire, numai lustrul dinafara! Caci nepregatiti precum erau si sunt tinerii nostri, uimiti de fenomenele marete ale culturei moderne, ei se patrunsera numai de efecte, dar nu patrunsera pāna la cauze, vazura numai formele de deasupra ale civilizatiunii, dar nu īntrevazura fundamentele istorice mai adānci, care au produs cu necesitate acele forme si fara a caror preexistenta ele nici nu ar fi putut exista. si astfel, marginiti īntr-o superficialitate fatala cu mintea si cu inima aprinse de un foc prea usor, tinerii romāni se īntorceau si se īntorc īn patria lor cu hotarārea de a imita si a reproduce aparentele culturei apusene, cu īncrederea ca īn modul  cel mai grabit vor si realiza īndata literatura, stiinta, arta frumoasa si, mai īntāi de toate, libertatea īntr-un stat modern. si asa de des s-au repetit aceste iluzii juvenile, īncāt au produs acum o adevarata atmosfera intelectuala īn societatea romāna, o directie puternica, ce apuca cu tarie egala pe cei tineri si pe cei batrāni, pe cei se duc spre a īnvata si pe cei cari s-au īntors spre a aplica īnvatatura lor." (Titu Maiorescu, Critice, Editura pentru literatura, Bucuresti, 1966, p.77-78)

Cultura critica inoveaza spatiul politic romānesc mutānd accentul dinspre imitatie spre constructia politica bazata pe cunoastere si pe competenta, adica dinspre forma spre continutul institutiilor occidentale. Ideologia aceasta avea sa se numeasca a statului cultural si va avea reprezentati de vārf, dupa Maiorescu si Eminescu, prin Motru, Gusti si Manoilescu. Calea spre progres, aratau junimistii, trece prin eliberarea energiilor populare īn jurul unui model moral integral - rol care trebuia jucat de burghezie. Conduci poporul catre progres numai prin cunoasterea nevoilor sale, nu impunāndu-i un model, fie el si de cea mai buna calitate din import. Dupa cunoasterea nevoilor sale - ceea ce īnseamna politica bazata pe stiinta, pe competenta, tu, omul politic, īmpreuna cu stapānitorul mijloacelor de productie (burghezia), trebuie sa īl organizezi pentru cultivarea si utilizarea eficienta a aptitudinilor sale. Organizarea īnseamna moralitate si disciplina īn finante, īn politica, īn industrie, īnseamna distributia justa a raporturilor dintre sat si oras etc. Progresul nu se opreste īnsa numai la cunoasterea nevoilor originare, ci, arata Gusti, Manoilescu etc., presupune si ridicarea orizontului nevoilor. Poporul trebuie "sa se ridice", nu doar sa fie "conservat", sustin raspicat adeptii culturii critice.

Chintesenta acestor abordari este, deci, statul cultural - statul īntemeiat pe cunoasterea si īndeplinirea reala a trebuintelor publice prin cunoasterea morala, adica pe guvernarea prin cunoastere (competenta) pentru popor.

Etapele modernizarii societatii romānesti

Etapa eroica a modernizarii este raspunsul societatii romānesti la urgenta "reintrarii īn istorie", prin debarasarea de dominatia fanariota si otomana. Efortul a fost demarat cu Tudor Vladimirescu pentru a fi ilustrat la vārf de scoala Ardeleana si de revolutionarii pasoptisti. Ca ideal-tip uman, reprezentativul culturii eroice este Ion Heliade Radulescu. Īn acelasi timp, atāt cultura eroica cāt si cultura critica sunt doua stadii ale procesului de emancipare-respectiv de dezvoltare ale Romāniei moderne.

Primul pas īn emanciparea romānilor este facut de Revolutia lui Tudor Vladimirescu, la 1821, care marcheaza o surprinzatoare racordare la principiile statului modern - īn special prin cerintele legate de transformarea functiilor publice din surse de venit pentru potentati locali īn roluri utile pentru societate. Tudor Vladimirescu readuce īn istoria romānilor ideea nationala ca fundament al modernizarii sociale. Pentru Tudor, a fi patriot īnsemna īn primul rānd respect fata de aspiratiile si nevoile maselor. De altfel, o prima consecinta a miscarii lui Tudor este eliminarea domniilor fanariote.

"Vladimirescu a fost, precum remarca George Calinescu, stālpul dintāi al noii configuratii («mesianismul rational») pe care am regasit-o la toate figurile reprezentative pentru noua serie culturala din aria Principatelor. ...

Celelalte note ale acestei formule ideologice produse de Revolutia lui Tudor sunt: a) se da un nou continut notiunii de patrie si «patriot» («se aplica nobililor numai daca acestia nu nesocotesc aspiratiile multimilor»); b) accentueaza ideea solidaritatii de «neam», de unitate nationala ....

Sincronizarea cu Occidentul a fost opera miscarii sociale interne, adica a unei optiuni si a influentelor ideologice occidentale. Aceeasi miscare va crea tipul nou de om, īntruchipat de personalitatea lui Tudor Vladimirescu:

«Prin īntreaga lui configuratie morala Tudor se situeaza la antipozii tipologiei sufletesti create de epoca fanariota: e un om al principiilor, nu al compromisului, al austeritatii, nu al luxurii, al promptitudinii, nu al pertractarilor, al liniaritatii gāndului, nu al rococoului stilistic, al barbatiei si al jertfei, nu al molesirii, al discretiei si stapānirii de sine, nu al impudorii confesive si istericalelor ... Nu e greu de a vedea ca Tudor e un mesianic din familia lui Balcescu si Mickiewicz, avānd īn minus fata de acestia cultura, dar īn plus, intuitia nemijlocita a psihologiei omului simplu.» Tudor este «īnainte mergatorul mesianismului romantic romānesc» [Paul Cornea, Originile romantismului romānesc, Minerva, Bucuresti: 1972, 171-172] . Iar prin ideea jertfei, el repune gesticulatia omului mare pe temelii crestine ..." (apud Ilie Badescu: 2003, 292-293)

Daca ar fi sa luam īn considerare importanta imitatiei sociale, asa cum ne propune Eugen Lovinescu, atunci primul moment politic al modernizarii Romāniei prin sincronizarea cu ideile revolutiei franceze este asa-numita Constitutie a carvunarilor sau Constitutia din 1822. Īn fapt, respectiva constitutie este un memoriu, prin care o parte din boierimii si noua clasa comerciala ("ciocoii" - cum arata Lovinescu) cereau marilor puteri o serie de drepturi comerciale si politice. Unele pasaje din memoriu reproduc Declaratia drepturilor omului de la 1789 fara a atinge īn mod serios chestiunea emanciparii si modernizarii societatii romānesti, fiind mai degraba, dupa cum chiar Lovinescu observa, "un moment ideologic".

"Miscarea «carvunarilor» a fost privita si de istorici (Xenopol, d. Radu Rosetti) si de sociologi (d. St. Zeletin) ca o actiune premergatoare a revolutiei pasoptiste. Sensul ei mai precis e de a fi dezvoltat o oarecare activitate politica - p.35 īn sānul boierimii, necesara formatiei spiritului public al unui popor." (Lovinescu: 1997, 34)

Urmeaza momentul Pacii de la Adrianopol, la 1829, cānd, īn urma victoriei rusilor īmpotriva turcilor, Principatele capata dreptul de a face comert cu restul lumii. Este interesant de remarcat ca dreptul acesta este expresia intereselor britanice la Gurile Dunarii, grabite sa puna deja o stavila īn calea expansionismului rusesc la Dunare si Strāmtorile din Marea Neagra. Daca Turcia nu mai putea avea puterea de a supraveghea eficient artera europeana a Dunarii, Imperiul Britanic si Franta īncep sa sustina limitat Principatele ca frontiera a Europei occidentale īn calea noii amenintari rusesti. De altfel, Imperiul Ţarist īntelege sa īsi manifeste dominatia impunānd un Regulament de guvernare pentru Moldova si Ţara Romāneasca de factura neofeudala. Cu eliberarea Dunarii de sub monopolul otoman, spatiul romānesc intra direct īn circuitul capitalist mondial si, odata cu el, īn circuitul politic, ideologic al ideilor dominante ale epocii.

Revolutia de la 1848 este punctul culminant al fazei eroice a dezvoltarii moderne a Romāniei. Este momentul īn care se afirma raspicat nevoia construirii statului national romān, ca formula moderna, capitalista, de progres social si national. Proclamatia de la Islaz din 20 iunie 1848, cele trei Mari Adunari Nationale de la Blaj (din mai, iunie si septembrie 1848 ) si "Proiectul de Constitutie pentru Moldova" (august, Cernauti) sunt momentele cruciale ale romānilor din cele trei Principate care exprima dorinta de emancipare nationala si modernizare sociala. Īn discursul elitelor romāne apare pentru prima data formulata cu claritate notiunea de «popor suveran», principiu de structurare politico-sociala si economica care sta si astazi la baza statelor moderne. Romānii din Moldova si Ţara Romāneasca militau pentru eliberarea de sub dominatia ruseasca si turceasca, eliminarea ierarhiei rangurilor, īmproprietarirea taranilor, libertatea presei etc. Perspectiva generala era aceea a dezvoltarii capitalismului national, slujitor al societatii vazuta ca sfānta cetate.  La Blaj, dar si īn alte adunari "Natiunea romāna s-a declarat si proclamat natiune de sine statatoare". Īn Ardeal, elitele si taranii s-au vazut nevoiti sa puna mai īnaintea preocuparilor privind modernizarea sociala problema alipirii fortate la Ungaria, fapt proclamat din pacate de revolutia ungara si situat īn mod curios sub stindardul eliberarii si modernizarii natiunii maghiare. Revolutia romāna din Ardeal, desi moderna īn spirit, are un caracter national pronuntat īn actiunile concrete. Astfel, revolutionarii romāni, īn frunte cu Avram Iancu, Eftimie Murgu, Andrei saguna, Aron Pumnul s.a. au fost nevoiti sa accepte suzeranitatea īmparatului, jurāndu-i credinta la Adunarea de la Blaj, desi, tot acolo, au formulat si marile proiecte de emancipare sociala precum libertatea cuvāntului, eliberarea de servituti a taranilor, dreptul la credinta ortodoxa, libertatea industriei si a comertului care presupuneau, īn esenta, emanciparea de sub dominatia īmparatului de la Viena etc.

Revolutia de la 1848 scoate cel mai bine la iveala noul tip uman pe care se reazema progresul societatii romānesti. Desi teoriile sincroniste, īn frunte cu Eugen Lovinescu vad īn pasoptisti īn primul rānd agentii imitarii ideologice ai Occidentului, tipul revolutionarului romān este mai mult decāt tiparul ideocrat lansat de revolutia franceza. Desigur, fiecare personalitate īsi are accentele ei. Daca la Ion Heliade Radulescu se observa cu precadere credinta īn caracterul mesianic al poporului romān, care are un rol pe care trebuie sa si-l īndeplineasca īn istorie, la Nicolae Balcescu sau la Ion Ionescu de la Brad apare cu claritate rolul specialistului īn ridicarea societatii pe baze nationale. Īn general, chiar daca revolutionarii s-au limitat la atribui oarecum naiv rolul ridicarii poporului intelectualitatii si capitalului, credinta lor nestramutata īn progres prin neam si, implicit, īn necesitatea realizarii statului national romān asezat pe baze politice si economice moderne, au constituit pentru mai mult de o jumatate de secol punctele de reper ale tuturor eforturile de modernizare ale Romāniei. Aceste imperative au fost (unele sunt si astazi nerezolvate): emanciparea taranimii si īncorporarea agriculturii īn marele circuit economic national de pe urma caruia sa beneficieze īn primul rānd satul, eliberarea nationala prin unirea celor trei tari romāne si cucerirea independentei, asezarea pe baze democratice reale a statului si pe baze capitaliste a vietii economice si sociale. Liberalii M. Kogalniceanu, Bratienii, C.A. Rosetti, si altii, formati īn timpul revolutiei, au continuat proiectul modernizarii Romāniei prin rolul lor īn realizarea Unirii de la 1859, a Constitutiei de la 1866, a Independentei de la 1877, īnfiintarea Bancii Nationale la 1880, proclamarea regatului la 1881, īncununate prin Marea Unire de la 1918.

"Cu N. Balcescu descoperim un alt tip al «intelectualului ideolog» al revolutiei moderne decāt cel consacrat de revolutia franceza. El īsi deriva teoriile nu din principii generale, ca socialistii utopici, ci din miscarea istorica a structurilor sociale. G. Zane a demonstrat ca N. Balcescu, desi fusese puternic īnrāurit de Thierry, «parintele luptei de clasa», dupa expresia lui Marx, «nu s-a lasat antrenat de teoriile istoricului francez īn explicarea istoriei sociale romānesti». Atitudinea si conduita «intelectualului specialist», ca tip social, se īnalta deci deasupra tentatiilor sincroniste ale ideologiei epocii." (Badescu: 2003, 289).

Poate chiar mai importante decāt tipologia aceasta a omului nou (a "noului romān"), revolutia de la 1848 a formulat cu claritate pentru īntregul spatiul romānesc prioritatile supravietuirii si dezvoltarii:

"Nu poate fi fericire fara libertate, nu poate fi libertate fara putere si noi romānii nu vom putea fi puternici pāna cānd nu ne vom uni cu totii īntr-unul si acelasi corp politic" (Nicolae Balcescu, Opere, IV, Corespondenta, Ed. Academiei R.P.R., Bucuresti, 1964, p.135, apud G.D. Iscru, Revolutia Romāna din 1848-1849, Editura Albatros, Bucuresti, 1988, p. 250, s.n.)

"Asa, unire politica nationala, nationala, nationalitate, sa fie scopul īntreprinderii fiecarui romān. Atunci vor īnceta toate asupririle romānilor . Iar fara nationalitate si republica e despotism." (Al. Papiu Ilarian, Istoria romānilor din Dacia superioara. Schita tomului III, ed. De dr. stefan Pascu, Sibiu, 1943, p.157, īn ibidem, s.n.).

Dupa 1848 are loc un eveniment cu consecinte geopolitice importante pentru romāni - razboiul Crimeii (1853-1856) īntre rusi si marile puteri occidentale care sustineau Imperiul Otoman. Frantei si Angliei li se alatura si Imperiul Habsburgic. Īn urma Conventiei de la Paris (1856) prin care se termina conflictul, Rusia pierdea dreptul de control asupra politicii interne din Ţarile Romāne, drept instituit odata cu Pacea de la Adrianopol (1829) si consacrat prin Regulamentul Organic.  Īn plus, Rusia retroceda sudul Basarabiei (anexata la 1812) Moldovei (Judetele Cahul si Ismail) si trebuia sa respecte libertatea comertului si a navigatiei pe Dunare si pe Marea Neagra[16]. Īn felul acesta devine posibila convocarea divanurilor (adunarilor politice reprezentative) īn Ţara Romāneasca si Moldova pentru amendarea Regulamentelor organice din cele doua tari si alegerea unui singur domnitor - fapt ce avea sa determine, cu ajutorul Frantei, Unirea de la 1859. Opozanti īnversunati ai aparitiei noului stat au fost Imperiul Otoman - care īntelegea perspectiva cuceririi independentei romānilor si Imperiul Habsburgic - care prevedea unificarea Moldovei cu Ţara Romāneasca drept primul pas pentru unirea tuturor romānilor (si implicit pierderea Transilvaniei si Bucovinei).

            Īnfaptuirea Unirii de la 1859 si alegerea lui Alexandru Ioan Cuza domnitor al Moldovei si Ţarii Romānesti reprezinta finalizarea unei prime etape al proiectului romānesc de modernizare. Īn conceptia pasoptista libertatea individuala nu era posibila decāt dupa realizarea libertatii nationale, iar realizarea statului romān era prima conditie a acestui proces. Lovinescu este cel ce puncteaza faptul ca Unirea de la 1859 marcheaza realizarea "cadrului fundamental" al existentei Romāniei ca societate moderna. Īntr-adevar, prin actul Unirii se creeaza cadrul statal fara de care progresul īntregului spatiu romānesc (deci inclusiv al Transilvaniei, al Basarabiei si Bucovinei) nu ar fi fost posibil.

Au devenit astfel posibile demararea proiectelor care priveau democratizarea votului si solutionarea problemei rurale. Fara largirea bazei votului, libertatea personala nu putea fi atinsa si, īn consecinta, sursa cea mai importanta a democratiei - libertatea de expresie īn ceea ce priveste treburile publice, nu mai putea fi realizata. Cea de a doua chestiune, reforma rurala, era imperios necesara pentru asigurarea fondului reformei politice. Fara īmproprietarirea taranimii, cea mai mare parte a romānilor ar fi ramas neliberi si deci, chestiunea democratizarii ar fi fost o forma fara fond.

Scurta domnie a lui Cuza (1859-1866) reuseste trei masuri foarte importante.

Prima, secularizarea averilor manastiresti (1863) reprezinta, īn fond, "luarea pe spezele statului romān"[17] a tuturor manastirilor. Scopul legii din 1863 a fost eliminarea controlului tarist exercitat īn Principate prin intermediul ierarhilor greci ce guvernau manastirile "īnchinate" direct Patriarhiei de la Constantinopol si, īn al doilea rānd, stoparea scurgerilor unor venituri importante (manastirile īnchinate trimiteau catre Constantinopol sau catre Athos o buna parte din veniturile lor, chiar daca īn tara, unele dintre acestea abia daca se mai tineau īn picioare). Au urmat reformarea Parlamentului (a Adunarii) prin democratizarea votului, care a facut posibila Reforma rurala de la 1864. Nu a fost deloc usor pentru Cuza si Kogalniceanu (cel mai apropiat colaborator al domnitorului, prim ministru) sa impuna clasei politice - structurata aproape feudal īn urma Regulamentului organic - legea rurala. A fost nevoie ca Alexandru Ioan Cuza sa de o veritabila lovitura de stat pentru a impune aceste reforme. Astfel, prin noua "constitutie", numita Statut[18], prerogativele domnitorului erau mult īntarite, dincolo de prevederile Conventiei de la Paris din 1856, iar Adunarea parlamentara se īmparte īn Camera si Senat, cu presedinti numiti de domn. Daca Statutul diminua prerogativele Parlamentului, īn schimb a largit semnificativ drepturile electorale: nu numai marii proprietari de pamānt aveau acces īn Parlament ci si o buna parte din cetatenii de rānd, dupa tipul de impozit pe care īl plateau. Baza electorala mult marita a statului Romān a asigurat astfel - paradoxal, prin vointa autoritara a domnului[19] - startul democratiei romānesti. Odata modificata structura sociala a Parlamentului, Cuza a putut supune votului Legea rurala. Adoptarea acesteia de noua Adunare marcheaza intrarea efectiva īn modernitate a Romāniei prin desfiintarea clacii si īmproprietarirea taranilor. Cu toate acestea legea rurala de la 1864 nu a reusit solutionarea problemei rurale, consacrānd totodata acest handicap pentru tot restul epocii moderne, pāna īn zilele noastre. Datorita faptului ca taranii au primit pamānt insuficient si nu au fost pusi īn posesia instrumentelor de productie, situatia taranilor s-a agravat sistematic īn cursul secolului XIX si īnceputul secolului XX, suferinta lor iesind iveala īn mai multe rānduri, prin cāteva rascoale (cea mai rasunatoare a avut loc īn 1907).

Constitutia de la 1866 este prima lege fundamentala propriu-zisa a Romāniei moderne (Statutul lui Cuza fiind o amendare a Conventiei de la Paris). Constitutia statueaza caracterul democratic al societatii dupa modelul belgian si va asigura suportul legislativ guvernarii monarhice. Printul Carol I este investit Domn īn mai 1866 iar Constitutia este votata īn iunie acelasi an. Romānia se va putea proclama monarhie dupa ce toate marile puteri vor recunoaste independenta cāstigata pe cāmpul de batalie (razboiul din 1877-1878), īn anul 1880. "Constitutia din 1866 este inspirata din Constitutia belgiana din 1831, considerata la timpul respectiv cea mai liberala din Europa. Ea consfinteste o serie de idei importante, printre care: principiul suveranitatii nationale, principiul guvernamāntului reprezentativ, separatia puterilor, monarhia ereditara, responsabilitatea ministeriala, recunoasterea drepturilor omului si cetateanului.

Constitutia din 1866 a consacrat pentru prima data īn istoria vietii noastre statale caracterul indivizibil al statului romān, care de la acea data va purta numele oficial de Romānia, aceasta īn conditiile īn care tara noastra se gasea īnca sub suzeranitatea Imperiului Otoman. Prin acest act fundamental, Romānia realizeaza o adevarata deschidere, fiind primul stat constitutional al Europei de sud-est."[20]

Īn ceea ce priveste rolul de punte de legatura cu traditia moderna Occidentala al Constitutiei de la 1866, Eugen Lovinescu observa urmatoarele:

 "Cadrele vietii noastre sociale au fost trase aproape definitiv prin Constitutia de la 1866; la aceasta data, actiunea revolutionara a ideologiei poate fi, deci, privita ca īncheiata; formal, viata poporului nostru a devenit sincronica vietii europene; din epoca eroica a renasterii, am intrat īn faza consolidarii materiale." (Lovinescu: 1997, 117)

Perioada dintre 1859 si 1910 este considerata faza predecolarii capitaliste a Romāniei, caracterizata de guvernarea intereselor oligarhiei interne aflata īn formare. Predecolarea este caracterizata prin procese de acumulare primitiva a capitalului, īn care se formeaza o "masa critica" de capital intern pentru a asigura dezvoltarea ulterioara a economiei. Acumularea primitiva a capitalului este īnsa caracterizata de supraexploatarea muncii taranesti, de practicarea unor dobānzi foarte mari (camataresti) si, īn consecinta, de costuri sociale exagerate. Principalul cost al acestui proces a fost neoiobagia, adica reservilizarea taranimii, de aceasta data cu instrumentele oferite de infrastructura juridica si de sistemul de camata modern, ceea ce a condus la o agravare nemaipomenita a situatiei acestei paturi sociale. Din punct de vedere politic, dupa cum arata Zeletin, perioada este caracterizata de arderea etapelor evolutiei normale, dar este mai aproape de caracterul statului absolutist decāt de guvernarea democratica. Aceasta pentru ca oligarhia interna si-a apropriat īn interes propriu mecanismul de stat pentru a-si pune sub protectie acumularea. Cresterea autonoma a capitalului intern nu a fost posibila decāt odata cu eliberarea taranimii de constrāngerile neoiobagiste si dupa unificarea organica a spatiului economic romānesc la 1918. (Badescu: 1996, 24 si passim).




Proiecte si doctrine ale modernizarii Romāniei

Am vazut pāna acum care sunt principalele etape ale modernizarii Romāniei, īn general pāna la primul razboi mondial, īn mod special pāna la 1866. De asemenea, am putut constata ca evolutia societatii Romānesti nu s-a facut la īntāmplare, ci sub directia unor curente culturale majore. Din descrierea etapelor istorice am observat ca aceste curente culturale majore s-au constituit īn paradigme, adica īn modele de gāndire si actiune sociala, politica, culturala si chiar militara.  Paradigmele respective sunt perspectiva sincronista si cultura critica.

Īn preajma primului razboi mondial si mai cu seama dupa terminarea lui, īn Romānia se cristalizeaza mai multe proiecte-doctrina privind modernizarea societatii si a statului.

Doctrina se refera, īn acest caz, la enunturi de tip social, politic, economic, filosofic care formeaza o conceptie integrata privind situatia Romāniei si solutiile dezvoltarii tarii. Īnmultirea doctrinelor este dovada faptului ca viata sociala romāneasca a atins o anumita maturitate, depasind marile urgente, īn special dupa realizarea Marii Uniri din 1918.

Vom ilustra īn cele ce urmeaza cāteva proiecte-doctrina: proiectul taranist - Virgil Madgearu, proiectul poporanist - Stere, proiectul liberal - Zeletin, proiectul corporativ - Manoilescu..

Problema rurala - īn general

Principala problema la care se adreseaza proiectele de dezvoltare īn prima parte a secolului al XX-lea au īn vedere problema rurala. Nerezolvata nici astazi, principalele coordonate ale problemei rurale sunt urmatoarele:

-         Ruptura dintre sat si oras. Satul este furnizor de produse pentru oras dar nu participa la economia de piata dominata de oras, adica nu beneficiaza de produse industriale si servicii īn raport cu valoarea si cantitatea produselor livrate orasului.

-         Paradoxul fortei de munca. La tara sunt perioade īn care se īnregistreaza un surplus de brate de munca, acestea pleaca la oras, īn meserii neproductive, de regula functionari de stat sau īn servicii neproductive. La īnceputul secolului functionarimea traia astfel aproape exclusiv din veniturile extrase de stat de la tara.

-         Munca nu este organizata capitalist ci neofeudal. Instrumentele de productie sunt aproape medievale īn conditiile īn care cerintele institutiilor moderne adresate satului sunt de tip capitalist. Eficienta capitalista de extragere a veniturilor este mult mai mare decāt posibilitatile de refacere a solului. Ţaranul este supraexploatat iar economia rurala este de autosubzistenta. Supraexploatarea muncii rurale īn aceste conditii a fost denumita de Gherea neoiobagie.

-         Proprietatea este puternic farāmitata si exploatata cu eficienta economica foarte scazuta.

-         Satul nu are acces la credite pentru dezvoltarea mijloacelor de productie.

-         Ţaranul chiar daca are pamānt nu poseda, deci, si mijloacele de productie moderne.

-         Statul este aproape complet dezinteresat de problema taranului si a satului, iar mediul de afaceri modern este slab reprezentat īn mediul rural, iar atunci cānd ajunge la tara adopta, īn buna masura, formele neproductive ale capitalului speculativ (de camata). 

Proiectul taranist - Virgil N. Madgearu si economiile īntārziate

Contextul: Romānia si sistemul mondial

Virgil Madgearu (1887-1940) si-a facut studiile universitare īn Germania, este principalul doctrinar al Partidului National Ţaranesc, a fost ministru cu diferite portofolii (finante, industrii, agricultura) īn perioada guvernarii taraniste dintre 1928-1933[21].

Spre deosebire de Lovinescu, Madgearu socoteste ca problema dezvoltarii se pune īn urgenta ei imediata iar nu īn viitor, dupa asimilarea de sus īn jos a unor modele externe. Pentru Madgearu sincronizarea ideologica si a institutiilor este mai īntāi de toate parte a logicii capitalului aflat īn expansiune. Īn acest fel, economistul taranist corecteaza teoria sincronismului si legea orbitarii enuntate de Lovinescu, respectiv de Constantin Dobrogeanu Gherea, cu urmatorul enunt de valoare paradigmatica:

Capitalismul, ca sistem economic mondial nu patrunde īn masa larga a economiilor taranesti  prin transformarea modului lor de productie pe baze capitaliste, ci numai prin aparatul comercial supunānd īntreaga fiinta a economiilor taranesti poruncilor pietei capitaliste si luānd din munca taraneasca 'plusvaloarea' īn forma cāstigului comercial." (Madgearu: 1926, 137, apud Madgearu: 1995, 262-263, s.n.).

Cu alte cuvinte, impactul pe care capitalismul modern īl are asupra economiilor agrare din Estul Europei nu este neaparat unul pozitiv[22]. Din perspectiva logicii sistemului mondial imitatia nu este suficienta pentru a ocupa o pozitie mai buna īn cadrul acestuia - adica nu este suficienta schimbarea cadrului juridic pentru a schimba modul de productie īnapoiat cu unul performant.

Pentru Madgearu dezvoltarea Romāniei se refera īn principal la punerea pe baze sanatoase a agriculturii. Solutia la problema rurala este transformarea regimului proprietatii. Pentru a se integra īn economia de piata, arata Madgearu, satul trebuie sa redescopere valentele economiei taranesti libere (ale proprietatii de munca), cu ajutorul dezvoltarii retelei creditului rural. Creditul rural - adica banca - va face legatura īntre industrie si sat, ajutānd satul sa cumpere produsele industriale necesare cultivarii pamāntului si cresterii nivelului general de civilizatie. Pentru ridicarea agriculturii nu este nevoie neaparat de aparitia marilor proprietati capitaliste - care "īsi vor atinge repede limita rationalitatii capitaliste"[23], ci doar de punerea pe alte baze ale economiei taranesti centrate pe proprietatea familiala, mai exact pe reteaua de proprietati familiale taranesti.

"... Nu se poate crea o industrie nationala, daca nu exista o piata interna, capabila de a absorbi minimum de productie sub care nu se poate organiza productia de masa, īn fabrici, decāt la adapostul eternizat al barierelor vamale, care daca nu sunt privite, īn concordanta cu conceptia lui Fr. List, ca mijloace de educatie temporare, devin mijloace de spoliatiune, reducere a bunei stari generale si īmpiedicare a progresului.

Anemia industriei nationale romānesti dinainte de razboi īsi gaseste astfel o explicatie tocmai īn situatia agrara neofeudala, care zadarnicea crearea unei piete interne largi.  Neoiobagul, care īsi īmpartea produsul muncii cu proprietarul (arenda, dijma, claci) si cu Statul (dari), avea o capacitate de cumparare extrem de marginita, care mai era redusa prin scumpetea fabricatelor interne, industriile īncurajate, īn lipsa posibilitatilor de organizare a productiei de masa, fiind silite a vinde marfurile sub pavaza tarifului vamal. Cercul vicios era astfel īncheiat." (Madgearu: 1995, 51-52)

Proprietatea de munca si justitia fiscala

Madgearu introduce īn circuitul sociologiei si economiei moderne proprietatea de munca, revolutionānd conceptul de proprietate. Proprietatea trebuie socializata, arata Madgearu, punānd-o īn slujba interesului public. Proprietatea capata astfel functie sociala pe lānga functia de marcator de status (de prestigiu social). El opune proprietatea de munca notiunii de proprietate de exploatare - adica starii generale a regimului contemporan al proprietatii de la īnceputul secolului XX. Madgearu dezvolta acest concept plecānd de la Constitutia Germaniei din 1919:

"Proprietatea obliga. Folosinta ei trebuie sa fie īn acelasi timp serviciu pentru binele obstesc.

Aplicatia acestui nou drept de proprietate īn ce priveste pamāntul, se evidentiaza īn tendinta de īnlocuire a proprietatii de exploatare, prin proprietatea taraneasca de munca [ - nota lui Madgearu: «Lucrarea si folosirea pamāntului este o datorie a proprietarului fata de societate» (Constitutia germana, art.153).], manifestata īn telurile revolutiei agrare si se oglindeste īn toate masurile pentru conservarea structurii agrare, īntemeiata pe proprietatea de munca." (Madgearu: 1995, 48)

Transformarea proprietatii taranesti din proprietate de exploatare[24] īn proprietate de munca este garantia organizarii pe baze rationale a agriculturii si premisa dezvoltarii moderne a Romāniei, arata Madgearu.

Madgearu nu este adeptul marii proprietati capitaliste īn agricultura, care, arata el, este inevitabil limitata īn eficienta de natura mijloacelor de productie dominante (sezonalitate si alte caracteristici ale naturii) si de constrāngerile marelui capital de banca, ci al proprietatii taranesti.  Proprietatea taraneasca trebuie sa dezvolte ocupatii industrializate auxiliare pentru a exploata inactivitatea din timpul sezonului rece. Exploatarea rationala īn economia rurala nu este obligatoriu sa fie identica cu rationalitatea capitalista, ea poate ramāne foarte bine economie taraneasca, īn conditiile aratate mai īnainte. Pentru Madgearu, industria interna si creditul trebuie sa se subordoneze nevoilor economiei taranesti. Industria interna nu poate concura pe pietele externe cu produsele occidentale, dar poate concura cu succes cu acestea pe piata interna, cu conditia sa reprezinte corect nevoile economiei rurale. Contextul general al acestor politici este justitia fiscala, īn virtutea careia "fiecare cetatean sa plateasca, dar sa plateasca īn raport cu capacitatea de plata." (Madgearu: 1935, 197).

Proiectul poporanist - C. Stere

Problema socialismului

Principalul exponent al curentului poporanist sunt Constantin Stere[25] si intelectualii din jurul revistei Viata Romāneasca, fondata īmpreuna cu Garabet Ibraileanu si Paul Bujor la 1906.

Stere are doua contributii importante la proiectul de modernizare al Romāniei. Mai īntāi de toate clarifica iluzia socialista, stabilind foarte clar imposibilitatea aplicarii proiectului marxist la Romānia. Īn al doilea rānd, este printre primii care furnizeaza o solutie taranista (īnaintea lui Madgearu) economiei si societatii romānesti.

Īn ceea ce priveste primul aspect, al validitatii proiectului socialist, Stere arata ca fiind o tara predominant agrara, Romānia nu poate avea o constructie socialista īntemeiata pe marea industrie si pe proletariat. Mai mult, competitia industriala acerba fiind controlata de marea finanta si de state cu politici si armate puternice, Romānia nici nu poate aspira sa-si construiasca o industrie mare cu care sa intre pe piata mondiala. Īn consecinta, Romānia nu va avea nici proletariatul cu care sa sustina o reforma socialista. De asemenea, socialismul nu ar putea sa conteze pe o clasa sociala pe care o considera dusman de clasa, adica pe taranime:

"Iata ce cetim īn «Manifestul comunist»:

«Clasele mijlocii: micul industrias, micul negustor, meseriasul si taranul cu totii lupta cu burghezia pentru ca sa scape de pieire, ca clase mijlocii.  Ei prin urmare nu sunt revolutionari, ci conservatori. Mai mult, ei sunt reactionari: ei tind sa īntoarca īndarat roata istoriei. Daca ei sunt revolutionari, apoi numai īntrucāt vor fi siliti sa intre īn rāndurile proletariatului, īntrucāt ei nu-si apara interesele lor actuale, ci cele viitoare, - īntrucāt ei īsi parasesc propriul lor punct de vedere, pentru ca sa se puna pe punctul de vedere al proletariatului .»" [K. Marx, Fr. Engels,  - Das Kommunistiche Manifest, ed. a 6-a, 1903, p.18]

Asadar taranul e, ca mic proprietar de pamānt, prin acest fapt īnsusi, un dusman al proletariatului industrial, el nu poate fi prieten decāt daca se hotaraste sa se desparta de pamānt, si sa intre īn rāndurile proletariatului." . (Stere: 1996, 13-14)

Stere arata ca mecanismele societatii taranesti sunt deja īn acord cu armonia sociala preconizata de socialisti, fiind lipsita de tensiunile generate de lupta de clasa (taranimea este si producator si proprietar), de separatia dintre forta de munca si mijloacele de productie (taranimea īmproprietarita cum se cuvine poseda instrumentele de productie), si se īndreapta catre rationalizarea productiei pe baze asociative (Stere este adeptul politicilor cooperativelor  sau asociatiilor agricole). Din acest punct de vedere, arata Stere, taranimea este prin excelenta o clasa a progresului social (Stere: 1996, 72), chiar din perspectiva socialista. Iar Stere stia foarte bine ce spune, stānd īn puscariile tariste si īn lagarele Siberiene opt ani (1884-1892) pentru contactele sale cu socialistii si narodnicii rusi. Centrul noii reforme avea sa fie economia taraneasca familiala reunita īn asociatii de tip cooperativ. Aceste asociatii nu aveau nevoie de circuitul bancar de tip capitalist si nici consumul īntreprinderii capitaliste, nefiind dependente de "rationalitatea" capitalista si deci ferite de speculatiile capitalului vagabond.

Capitalul vagabond si subdezvoltarea

si Stere, ca si Madgearu, face o analiza foarte critica a capitalului care domina lumea rurala romāneasca, pe care īl considera, folosindu-se chiar de analizele lui Marx, capital de camata. Conduita deficitara a capitalului este centrala īn analiza problemei rurale:

"Īnca acum sapte ani, .. am aratat īn Camera, ca īn tarile civilizate ale Apusului  s-a format un imens capital comercial  si capital de banca, pe care l-am numit atunci «capital vagabond», īntrucāt acest capital cutreiera lumea īn cautarea unei plasari avantajoase, si īntrucāt cāmpul lui de operatiune īl constituie mai ales tarile īnapoiate economiceste. Am aratat de asemenea ca acest capital produce īn tarile īn cari opereaza, toate efectele īntunecate ale capitalismului, fara compensatia binefacerilor datorite lui īn Apus, īntrucāt īn tarile īnapoiate el are de efect numai capitalizarea veniturilor, nicidecum a felului de productiune (pe care e neputincios sa-l organizeze acolo). Multumita acestui fapt, acolo se nasc toate fenomenele «acumularii primitive», descrise cu atāta putere de K. Marx, dar fara sa se nasca, din cauza aceasta, o avutie nationala, - care a fost o justificare istorica a acestei faze īn Apus, - ci «capitalul vagabond» serveste ca o imensa pompa, care aspira avutia astfel acumulata peste granita."  (Stere: 1996, 116)

Asezarea economiei pe baze taranesti este singura posibilitate a iesirii tarilor mai īnapoiate de sub puterea capitalului vagabond. Capitalismul nu īsi poate manifesta interesele decāt acolo unde are infrastructura sincronizata, construita tot pe baze capitaliste. Ori societatile taranesti, fiind asezate pe alte baze decāt pe cele capitaliste, credea Stere, acestea se pot dezvolta la adapost de astfel de ingerinte. De unde necesitatea imperativa a democratiei rurale.

"Democratismul presupune nu numai un regim constitutional sincer, cu care seamana foarte putin parodia lui [din Romānia] de astazi; nu numai desfiintarea privilegiilor electorale si largirea sistemului electoral, pāna la votul obstesc, egal si direct; nu numai adevarata «domnie a legilor», care īn situatia de azi nu poate fi decāt o vorba desarta, oricāt de curate ar fi intentiile celor ce o arunca; nu numai respectarea desavārsita a libertatilor constitutionale - a libertatii cuvāntului, a tiparului, a dreptului de īntruniri si asociatiuni etc. care astazi sunt cu totul necunoscute la tara ... dar si o participare efectiva si energica a poporului īnsusi la guvernarea tarii, si mai ales o viata cetateneasca reala īn adāncimile organismului de stat,  - la sat, la comuna, la judet.

Īntr-un cuvānt,  - pentru Romānia, stat de tarani, desavārsirea operei īnceputa de generatia de la 1848 impune urmasilor sarcina de a lupta pentru realizarea unei adevarate, puternice si sanatoase democratii rurale." (Stere: 1996, 188)

Principiile organizarii "societatii taranesti"

Democratia rurala urmeaza sa se cristalizeze īn jurul democratiei rurale, numita si poporanism, sistem de organizare care īntemeiaza statul pe "poporul muncitor", adica pe "taran". Ţaranul īnsa va fi ridicat, prin grija politicilor de stat, la nivelul "clasei de mijloc", al "micii burghezii", prin reformarea sistemului de vot (democratizarea votului prin renuntarea la votul cenzitar), a mecanismului fiscal (despovararea de credite cu dobānda camatareasca) si asezarea pe baze sanatoase a industriei (reconfigurarea politicilor protectioniste care pāna acum produceau bunuri scumpe si slabe calitativ cu profituri mari pentru cātiva īntreprinzatori protejati de stat); industria va trebui subordonata valorificarii produselor taranesti. Ţaranimea este clasa de importanta nationala, alaturi de intelectualitatea care īi va lumina calea.

Pentru a īncepe acest proces, guvernarea trebuie īntemeiata pe stiinta. Aceasta pentru ca "Superioritatea economica e determinata si de conditiuni generale de cultura si de energia poporului." (Stere: 1996, 92). Daca democratia si cooperatia sunt cadrul eliberarii energiilor poporului, ridicarea lui este sarcina intelectualitatii, īn special a celor de la sate.

Īn ceea ce priveste economia rurala, aceasta trebuie puse pe baze cooperative - asociative, sustine Stere. Caracterul cooperativ este de natura sa prezerve principalele atuuri ale agriculturii organizate pe baze taranesti nu capitaliste, beneficiind īn acelasi timp "de posibilitatea de a se folosi de toate avantajele marii productiuni" (Stere: 1996, 63). El ia de exemplu cea mai avansata agricultura a Europei, Danemarca, care are, la īnceputul sec. XX cel mai puternic export pe cea mai buna piata a lumii la acea vreme, Anglia. Agricultura Danemarcei era mai eficienta decāt aceea a celei mai mari puteri agricole, Franta:

"Daca cooperativele taranesti pot produce asemenea efecte, usor va puteti da seama de puterea lor economica, de viitorul lor, precum si de viitorul micii agriculturi, care abia a pasit pe aceasta cale." (Stere: 1996, 62)

Pornind de la aceste consideratii Stere ajunge la concluzia ca taranul se va ridica la conditia clasei mijlocii (a micii burghezii) si, īn acest fel, va putea deveni principalul sustinator al pietei interne si, īn consecinta, al industriei nationale (care īi va furniza mijloacele de productie mecanizate).

Īn ceea ce priveste industria, aceasta trebuie sa fie subordonata nevoilor economiei rurale. Industria mare, atāt cāt poate exista īntr-o tara dominata deja de marile industrii occidentale, trebuie sa fie supravegheata atent de stat, pentru ca īntreprinzatorii sa nu exploateze beneficiile protectioniste īn defavoarea paturilor sociale cu adevarat producatoare. Armonizarea intereselor industriasilor, ale industriei cu restul economiei si cu forta de munca este analizata de Stere īn cadrul unui concept revolutionar, socializarea industriei.

Proiectul Corporativ - Mihail Manoilescu

Premisele organizarii corporative a statului

Manoilescu[26] este cel care sintetizeaza o buna parte din eforturile de dezvoltare din īntreaga perioada cuprinsa īntre 1848 si 1930. El ajunge la concluzia ca pentru a putea iesi din statutul de periferie tranzitia din Romānia trebuie reorientata:

  1. pe baze crestine
  2. pe ierarhia competentelor
  3. dupa principiile protectionismului inteligent īn economie
  4. īn acord cu importanta functiilor sociale ale diferitelor categorii ocupationale, ca baza pentru viata politica.

Din toate acestea a rezultat proiectul statului corporativ, īntemeiat pe īntreprinderea corporatista, parlamentul corporativ si protectionismul selectiv (inteligent).

            Punerea proiectului corporativ pe baze crestine este marea diferenta dintre organizarile de tip corporativ aflate atunci īn plina dezvoltare īn Germania si Italia, state de extrema dreapta si atee. Numai o doctrina crestina putea avea īn vedere socializarea intereselor marilor īntreprinzatori cu restul poporului īn cadrul a ceea ce Manoilescu numeste politicile de ridicare si conservare a taranimii[27]. Totodata, fundamentul vocational al doctrinei corporatiste - anume ideea de chemare īn asumarea profesiei - este de tip crestin. Īn al treilea rānd, aspectul crestin al doctrinei manoilesciene rezida īn finalitatea comunitara a proiectului: individul trebuie sa-si perfectioneze personalitatea (deci individul nu este un numar īn slujba unei ideologii, ca īn cazul corporatismului nazist sau fascist) avānd īn vedere interesul public (comunitatea de apartenenta, poporul din care face parte). De altfel, se cuvine facuta precizarea ca dupa cel de-al doilea razboi mondial mai toate statele occidentale au adoptat modelul corporatist de organizare social economica īn ceea ce avea sa fie cunoscut sub denumirea de neocorporatism.

Asezarea statului romān pe ierarhia competentelor - idee unde Manoilescu se īntālneste cu teoria statului cultural, de la Maiorescu la Gusti - este asociata cu reasezarea vietii politice īn acord cu importanta functionalitatii si utilitatii sociale a diferitelor ocupatii. Democratia corporativa porneste de la nivelul īntreprinderii si ajunge la reorganizarea parlamentului.

La nivelul īntreprinderii, Manoilescu limpezeste notiunea de corporatism īn felul urmator:

"Oricāt ar parea de paradoxal, notiunea aceasta  - noua īn forma ei moderna - de corporatie, ca organizatie nationala cuprinzānd pe toti acei care conlucreaza pentru a realiza un anumit produs sau un anumit serviciu national complet este o notiune mai clara - si sociologic mai concreta - decāt notiunea de clasa." (Manoilescu, 1941, p.31, s.n.).

"Misiunea economica a corporatiilor este aceea de a organiza si coordona productia nationala. Misiunea sociala a corporatiilor este de a rezolva pe cale de īntelegere toate diferendele dintre īntreprinzatori si salariati. .... In acelasi timp, corporatiile au rolul de a dezvolta printr-o colaborare continua īntre īntreprinzator si muncitor sentimentul  de solidaritate al muncitorului cu īntreprinderea si o noua disciplina sociala, rezultānd din prioritatea acordata interesului national. Misiunea politica a corporatiilor este de a integra politiceste viata locala, viata regionala si viata nationala. .... Organele autonome locale si regionale si statul īnsasi trebuie sa fie expresia elementelor economice sociale pozitive." (Manoilescu: 1933, 26-35)

Organizatia corporatista are, cu alte cuvinte, obiective foarte clare. Obiectul muncii ei este organizarea productiei (din punct de vedere social, economic si politic), iar finalitatea este cresterea competitivitatii nationale si cresterea gradului de civilizatie al societatii.

Democratia corporativa

Īn ceea ce priveste organizatia parlamentului, acesta nu este īndeajuns sa fie democratic, el trebuie sa fie democratic corporativ. Manoilescu considera ca partidele clasice nu sunt suficient de reprezentative pentru interesele celor ce muncesc (īntreprinzatori si lucratori), de aceea parlamentul trebuie sa fie structurat nu pe criteriul apartenentei la un partid anume ci pe criteriul apartenentei la o comunitate profesionala, conform cu ponderea acesteia īn cadrul social-economic general.

Parlamentul corporativ si politicile de īncurajare a economiei prin protectionism pleaca de la premisa ca "deasupra interesului individual al īntreprinzatorului, va sta interesul colectiv al corporatiei, iar deasupra acestuia interesul general al tarii." (Manoilescu: 1933, 26-35).

Protectionismul selectiv

Referitor la viata economica, Manoilescu arata ca acesta trebuie sa plece de la urmatoarele premise:

-         īncurajarea activitatilor care produc cea mai mare valoare raportat la ansamblul tarii: "Sistemul nostru īn el īnsasi este cu totul opus protectionismului generalizat. Noi recomandam protectia numai pentru articolele de mare productivitate a muncii (a caror productivitate aferenta depaseste productivitatea medie a tarii) cu excluderea de la protectie a tuturor celorlalte." (Manoilescu: 1986, 367). Spre deosebire de Madgearu si Constantin Stere, Manoilescu sustine necesitatea industrializarii rapide si sustinerea oricaror industrii care pot īndeplini cerinta de mai sus, indiferent daca este legata sau nu de sustinerea directa a agriculturii.



-         asezarea economiei pe principiile moralitatii economice. Prin moralitate economica Manoilescu īntelege asezarea cadrului economic pe: remunerarea corecta a muncii, libera initiativa a muncii, dezvoltarea continua a personalitatii prin cultura, asezarea muncii pe temeiul constiintei datoriei fata de munca, obiectul muncii, fata de fabrica si societate. Personalitatea este componenta cheie a fortelor morale care asigura competitivitatea economiei. Iata ce scrie Manoilescu īn acest sens:

 "Pastrarea nervului viu al initiativei productive si al muncii creatoare punāndu-le totdeauna īnainte siguranta rasplatei - oricāt de tārziu ar fi ea asteptata - este pentru o tara, un lucru mai pretios decāt pastrarea aurului sau si a bogatiilor sale cele mai scumpe. ... Īn complexul unei societati moderne, folosul economic pe care fiecare individ īl da comunitatii este, īnainte de orice, īn raport cu gradul de constiinta pe care īl pune īn īmplinirea sarcinei sale.

De la cel mai modest fochist de locomotiva si pāna la barbatul de Stat, constiinta fiecaruia este aceea care decide de eficacitatea sociala a tuturor celorlalte calitati ale sale. (Manoilescu: 1923, 23-25)"

Bibliografie

Badescu, Ilie, Istoria Sociologiei, Teorii contemporane, vol I, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1996

Badescu, Ilie, Noologia. Cunoasterea ordinii spirituale a lumii. Sistem de sociologie noologica, Valahia, Colectia Euxin, 2002

Giurescu, Constantin C. (coordonator), Istoria Romāniei īn Date, Editura Enciclopedica Romāna, Bucuresti, 1972

Gherea, C. Dobrogeanu, Neoiobagia. Studiu economico-sociologic al problemei noastre agrare, Bucuresti, Ed. Librariei Socec & Comp., 1910

Lovinescu, Eugen, Istoria civilizatiei romāne moderne, Minerva, Bucuresti, 1997

Madgearu, Virgil,  Evolutia economiei romānesti dupa razboiul mondial, Ed. stiintifica, 1995

Madgearu, Virgil, Agrarianism, Capitalism, Imperialism. Contributii la studiul evolutiei sociale romānesti, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1999

Madgearu, Virgil, Drumul echilibrului financiar. Probleme actuale ale economiei romānesti, Atelierele Adevarul Bucuresti, 1935

Manoilescu, Mihail, Romānia, Stat Corporativ. De ce si cum trebuie transformat Statul nostru, īn Biblioteca revistei "Lumea noua", nr.5, Bucuresti, 1933

Manoilescu Mihail, Rostul si destinul burgheziei romānesti, Cugetarea-G. Delafras, Bucuresti, f.a. [1941],

Manoilescu  Mihail, Fortele nationale productive si comertul exterior. Teoria protectionismului si a schimbului international, Ed. stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1986

Mihail Manoilescu, Politica productiei nationale, Cultura Nationala, 1923

Stere, C., Social-Democratism sau Poporanism?, Ed. Porto-Franco, Galati, 1996

Toynbee, Arnold J.,  Studiu asupra Istoriei. Sinteza a volumelor I-VI de D.C. Somervell, Humanitas, Bucuresti, 1997



[1] Īn Istoria civilizatiei romāne moderne, Minerva, Bucuresti, 1997 (prima editie aparuta īn 1924-1925).

[2]  "si astfel, intrānd īn relatii cu Occidentul capitalisto-burghez, devenind partasi la civilizatia lui īnaintata, el ne modifica toate procesele de viata, ne revolutioneaza toate raporturile sociale, economice si, īmpreuna cu ele, moravurile de altadata. si  īntrucāt ne impune aceleasi categorii economice, aceleasi relatii capitaliste, īntru atāt ne impune aceleasi institutii politico-sociale si aceleasi relatii de drept." (C. Dobrogeanu-Gherea, Neoiobagia. Studiu economico-sociologic al problemei noastre agrare, Bucuresti, Ed. Librariei Socec & Comp., 1910, p.37). Economistul si sociologul taranist Virgil Madgearu, dupa primul razboi mondial, completeaza aceasta teorie: "Capitalismul, ca sistem economic mondial nu patrunde īn masa larga a economiilor taranesti  prin transformarea modului lor de productie pe baze capitaliste, ci numai prin aparatul comercial supunānd īntreaga fiinta a economiilor taranesti poruncilor pietei capitaliste si luānd din munca taraneasca 'plusvaloarea' īn forma cāstigului comercial." (Madgearu: 1995, p.262-263).

[3] G. Zane, Studii, Editura Eminescu, Bucuresti, 1980, p.45, p.52, respectiv p.181.

[4] Russo-Turkish wars īn Encyclopedia Britannica, 2002, editia electronica.

[5] Academia Romāna, Istoria Romānilor, vol. VI, Romānii īntre Europa clasica si Europa luminilor (1711-1821), Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2002, p.559. Citat din Ultimatumul taranilor adresat nobilimii īn rascoala lui Horea.

[6] "Supplex-ul sintetiza programul politic al natiunii romāne astfel: 1. sa fie revocate si desfiintate īn chip public, ca nedemne si nedrepte, numirile odioase si pline de ocara, la adresa romānilor, ca acelea de tolerati, admisi, nesocotiti īntre Stari, iar natiunea romāna, renascuta, sa fie repusa īn toate drepturile civile si religioase; 2. sa fie respectate drepturile natiunii romāne ca natiune regnicolara, la egalitate cu ale natiunii ungare ...; 3. clerul, atāt cel care s-a unit [greco-catolic - nota Radu Baltasiu], cāt si cel care nu s-a unit, nobilimea si plebea, atāt cea oraseneasca, cāt si cea rurala, sa fie socotite, si īn cazul romānilor, ca partase la aceleasi beneficii de care se bucura acestea īn cazul celorlalte natiuni care alcatuiesc sistemul uniunii constitutionale a tarii [īntre sasi, unguri, secui, proclamata oficial īn urma Rascoalei de la Bobīlna din 1437]; 4. īn dieta, īn comitate, īn scaune, districte si orase natiunea romāna sa fie reprezentata proportional cu numarul ei, si tot asa sa se procedeze si la numirile noi si īnaintarile īn slujbe ...; 5. unitatile administrative cu majoritate romāneasca sa aiba si numire romāneasca, ... Sa se declare ca toti locuitorii Principatului fara deosebire de natiune sau religie trebuie sa se bucure, dupa starea si conditia fiecaruia, de acelasi libertati si beneficii si sa poarte pe masura puterii lor aceleasi sarcini.

Aceste postulate sunt precedate de o ampla argumentatie luata din trecutul istoric: natiunea romāna este cea mai veche dintre natiunile Transilvaniei, ea nu poate fi socotita «admisa», mai degraba ea este cea care le-a «admis» pe celelalte ..."

[7] Gheorghe Asachi deschide cursuri īn limba romāna la "Academia Domneasca" din Iasi, iar Gheorghe Lazar le inaugureaza pe cele de la Sfāntu Sava din Bucuresti.

[8] Mai toate cerintele societatii romānesti erau adresate īmparatului - care a fost considerat, pāna īn preajma primului razboi mondial drept un suveran echilibrat si "īntelept". Acesta trimitea petitiile - uneori fara sa le deschida, cazul Memorandumului din 1892, guvernului de la Budapesta, cultivānd īn acelasi timp romānilor impresia ca era īn continuare un sustinator al drepturilor lor. Guvernul de la Budapesta avea, fara exceptie, reactii brutale la adresa cererilor romānilor, marind constant presiunea maghiarizarii.

[9] Imperiul Otoman a sustinut nu mai putin de 12 razboaie cu Imperiul Ţarist, īn perioada cuprinsa īntre 1676 si 1878. Perioada cea mai dificila pentru Imperiul Otoman īncepe īn a doua jumatate a secolului al XVIII, cānd nu mai poate face fata presiunilor cumulate ale Imperiului Rusesc (guvernat atunci de unul dintre cei mai mari lideri - īmparateasa Ecaterina) si ale Imperiului Habsburgic. Īncepānd cu secolul al XIX-lea Imperiul Otoman intra sub protectia Marii Britanii, care dorea sa īmpiedice expansiunea rusilor la Gurile Dunarii si la Marea Neagra. Imperiul Otoman devenise oricum o structura politica si economica depasita de marile puteri occidentale: Anglia, Franta, Prusia. Vom īntelege ca prefacerile din spatiul romānesc au fost serios īnrāurite de convulsiile geopolitice descrise mai sus.

[10] Dupa pierderea bataliei de la Stanilesti, din iulie 1711, de catre trupele lui Dimitrie Cantemir si ale tarului Rusiei, Petru cel Mare, Imperiul Otoman impune Moldovei regimul fanariot la 6 octombrie 1711, prin guvernarea lui Nicolae Mavrocordat. Īn Ţara Romāneasca, regimul fanariot este instituit la 5 ianuarie 1715, dupa asasinarea lui Constantin Brāncoveanu si a familiei acestuia la 25 august 1714. Brāncoveanu īncercase si el o politica de aliante regionale cu marile puteri, īn special cu Austria, aspect netolerat de Turcia.

[11]  "Īntr-adevar, exista īntr-un stat normal, guvernat omeneste, o compensare pentru sacrificiile poporului de jos. Partea descarcata de munca fizica a societatii īsi pierde puterea musculara (iritabilitatea), dar cāstiga īnmiit de mult prin sporirea puterii nervoase (sensibilitate, inteligenta). Arte si stiinte sunt copile ale luxului, dar sunt o compensatiune. Inventiile tehnologice īn toate ramurile vietii cer azi, īn fabrici si manufacturi, de mii de ori mai multa munca decāt māinile tuturor acelora cari nu lucreaza fizic, a tuturor īnvatatilor la un loc. Supunānd puterea unui sclav orb, cari nu se revolta, a naturii, munca fizica a omului devine din ce īn ce mai usoara. Dar avem noi arte si stiinte? E patura aceea consumatoare de nulitati o clasa de oameni de stiinta cari sa compenseze munca conationalilor lor, din care traiesc?

Precum stim, nu.

Iata dar adevarata cauza a balantei [comerciale, de plati] defavorabile: īnmultirea cu asupra de masura atāt a clasei consumatoare, cāt si a necesitatilor ei. Cānd un guvern are īnsa drept sistem de-a ridica de pe ulite mii de nulitati si a le inspira trebuinte pe cari nu le avusesera nicicānd; cānd se depopuleaza cafenelele pentru a se popula bugetul; cānd ignoranta, perversitatea si lenea sunt titluri de recomandatie pentru a face cariera pe miile de cai cari atārna direct sau indirect de stat - atunci īntr-adevar se descarca de sarcina īntretinerii fizice straturi de oameni cari nu meritau sa fie descarcate si se īncarca cu asupra de masura restul poporului.

Daca producatorul nostru, taranul, ar primi īn schimb cunostintele necesare pentru a-si economisi munca bratelor si a produce mai mult cu lucru mai putin atunci ar exista o compensatie. Dar el munceste īn acelasi mod primitiv si greu ca si stramosii sai, īnsutindu-i-se sarcinile publice.

Ce lumina i se da īn schimb?" (Mihai Eminescu,  Natiunea romāna. Progres si moralitate, Bucuresti, Editura Albatros, 1999, p.410)

[12] Numele complet al celui ce avea sa devina primul rege al romānilor (1881) este: Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen.

[13] Conferinta de la Paris a Marilor Puteri din septembrie 1859 recunostea valabilitatea Unirii din acelasi an numai pe perioada domniei lui Cuza.

[14] La 1881 Partidul National Romān din Transilvania s-a unit cu Partidul National Romān din Banat. Partidul National Romān este precursorul Partidului National Ţaranesc care, alaturi de Partidul National Liberal, a dominat scena politica īntre cele doua razboaie mondiale. Īn ceea ce priveste Miscarea Memorandista, īn documentul intitulat Memorandum si adresat de PNR īmparatului (care nu l-a citit, ci l-a trimis autoritatilor ungare care i-au arestat pe liderii PNR), se cereau: restabilirea autonomiei Transilvaniei, folosirea limbii romāne īn administratie, dreptul la īnvatamānt īn limba romāna, sufragiu universal, īntarirea bisericii nationale si a īnvatamāntului confesional. Reactia autoritatilor ungare a fost īnchiderea lui Ion Ratiu, Gheorghe Pop de Basesti, Vasile Lucaciu si a altor 13 fruntasi ai partidului īn urma unui simulacru de proces desfasurat la Cluj, īn 1894. Īn Bucuresti s-au desfasurat īn tot acest timp ample manifestatii de solidaritate la care au participat peste 30000 de persoane (īn vara anului 1892, Bucuresti). Statul romān īnsa nu a putut interveni direct īn rezolvarea problemei datorita Tratatului sau de Alianta cu Austro-Ungaria (asa numita Tripla Alianta īntre Prusia si Austro-Ungaria, la care Romānia a aderat īn 1883).

[15] Una dintre denumirile partidelor īn secolul al XIX-lea.

[16] Cf. Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria Romānilor din cele mai vechi timpuri pāna astazi, Editura Albatros, 1975, p.606.

[17] Cf. Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria Romānilor din cele mai vechi timpuri pāna astazi, Editura Albatros, 1975, p.616.

[18] Titlul complet era Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris.

[19] Trebuie precizat ca spiritul autoritar al domnului Alexandru Ioan Cuza s-a limitat la a urmari sistematic reformarea sistemului politic si a economiei rurale. Statutul a fost votat de popor prin Plebiscit, īn luna mai 1864.

[20] Parlamentul Romāniei, Directia de informare parlamentara (2005),  Mihaela Georgescu,

http://www.forumconstitutional.ro/camera_deputatilor/prodemocratia/forum.page?mid=6, sublinierea apartine autoarei.

[21] Virgil Madgearu: 1999, Prefata.

[22] Ilie Badescu numeste procesele de īnapoiere ce apar īn tarile ramase īn urma ca urmare a contactului deficitar cu capitalul strain efect de pozitie. Cel mai grav efect de pozitie dezvoltat īntre 1866-1910 s-a numit neoiobagie. (Badescu: 1996, 24 si passim).

[23] Madgearu considera ca etapa de dezvoltare īn care este Romānia īncurajeaza patrunderea mai cu seama a capitalurilor camataresti la tara, īn nici un caz a celor care pot servi la rationalizarea productiei, de aceea, arata el, este nevoie ca taranimea "sa aduca sub stapānirea ei, cu ajutorul cooperativelor ei, toate caile care duc la piata mondiala pentru marfuri si capital si sa puna stapānire pe īntregul aparat de comert si credit, care serveste intereselor maselor taranesti. Fructul acestei biruinte de clasa economice mondiale va fi ca ceea ce poate fi un mijloc de exploatare capitalist, devine un simplu instrument tehnic, prin care economia familiala īn agricultura īsi īntareste pozitiile." (Madgearu: 1995, 84).

[24] Ne dam seama ca proprietatea de exploatare este īn fapt, parcela taraneasca supraexploatata sau marea proprietate rau organizata, care foloseste forta de munca subremunerata.

[25] Provenit dintr-o familie de boieri din Basarabia, Stere (1865-1936) este arestat īn timpul liceului de catre serviciile secrete tariste pentru activitate īmpotriva tarului si deportat ulterior īn Siberia (1886-1892). Desi īn Rusia intra īn contact cu socialistii de acolo, Stere face optiunea pentru democratie iar nu pentru societatea socialista, fapt exprimat printr-o serie de articole intitulate Social-democratism sau poporanism? - strānse īntr-un volum abia īn 1996 de Mihai Ungheanu (Editura Porto Franco, Galati). Se stabileste īn Romānia īn 1892, iar la 1913 devine rector al Universitatii A.I. Cuza din Iasi. Consilier de prima importanta pentru presedintele Partidului Liberal Ionel Bratianu, Stere intra īn dizgratie si este chiar arestat pentru o scurta perioada īn 1918 datorita optiunii sale pentru o alianta cu Germania si nu cu Rusia īn timpul primului razboi mondial. Este cofondator, alaturi de Iuliu Maniu, Vasile Goldis si altii ai Partidului National Ţaranesc (format īn 1926 prin fuziunea Partidului National din Transilvania cu Partidul Ţaranesc). "Intransigenta doctrinara a lui C. Stere intra īn conflict cu metoda tranzactionala, de «pertractari» a lui Iuliu Maniu. ....Īn 1931 demisioneaza din PNŢ si se retrage la Bucov ..." (Ungheanu īn Prefata la Stere: 1996, XII). Crezul sau este democratia rurala pe care o exprima īn paginile Vietii Romānesti (director 1906-1915).

[26] Mihail Manoilescu, īsi face debutul international īn stiintele economice īn anul 1929, cu Fortele nationale productive si comertul exterior. Teoria protectionismului si a schimbului international. Pāna atunci, Manoilescu publicase peste o mie de pagini īn limba franceza, dintre care 25 de studii consacrate realitatilor Romāniei[26]. Manoilescu a fost continuu preocupat de redefinirea structurii conceptuale a stiintei economice. In preajma izbucnirii celui de-al doilea razboi mondial eforturile sale au īntrunit o larga recunoastere internationala, fiind numit īn urma Congresului international de stiinte economice de la Paris, din 1937, seful comisiei īnsarcinate cu standardizarea conceptuala a stiintei economice. Manoilescu a fost presedintele Asociatiei Generale a Inginerilor Romāni, organism al carei membru fondator era de la sfārsitul primului razboi mondial.

Manoilescu a ocupat de cinci ori diferite functii de ministru īnainte de  anul 1940, īn perioada iulie-septembrie 1940 fiind chemat sa ocupe functia de ministru de externe de regele Carol al II-lea. Ne amintim ca atunci Romānia tocmai pierduse Basarabia si Bucovina si era pe punctul de a pierde Ardealul de Nord. 

[27] Aceasta conceptie este dusa mai departe de Nichifor Crainic īn cadrul dezvoltarii noii democratii numita demofilie. Īntemeiata si ea pe parlamentul corporativ, demofilia este aplicatia directa a conceptiei crestine īn viata publica. "Continutul demofiliei deci, este: mila si hrana (catre popor). Fara a doua, mila se preschimbć īn demagogie (ipocrizie), fara prima, hrana se transformć īn consumerism, raportul celor condusi cu conducatorii īsi pierde orice continut spiritual, devine unul pur materialist. Pentru afirmarea de neam īn statul nou (redefinit), Crainic propune ideea de proportie numerica pentru reprezentarea etniilor īn parlament si īn institutii (adica īn toate formele de directie din viata concreta a popoarelor). Acesta este principiul "proportionalitatii etnice"." (Badescu:  2002, 550-551)












Document Info


Accesari:
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )