Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Publius Cornelius Tacitus (55-120 e. n.)

istorie












ALTE DOCUMENTE

Napoleon Bonaparte (1769 - 1821)
Imperiul Roman
CEEA CE ORICARE OM POLITIC TREBUIE SA STIE
Glosar istoric
Simfonia bizantina
Arabia preislamica
Ferdinand
HENRIC AL III-LEA SI SIMON DE MONTFORT
NEORANDUIELI IN BISERICA ANGLIA
OPERATIUNEA ZAPATA DEBARCAREA DE LA BAY OF PIGS

Publius Cornelius Tacitus (55-l20 e. n.)

Iata un nume care îsi poate disputa întâietatea cu Titus Livius în istoriografia latina.



Se deosebesc în multe privinte. Au însa si un punct care îi apropie contribuind la conturarea profilului istoriografiei latine.

9 Vezi Jean Bayet, Literatura latina, Edititura Univers, 1972, p. 255-265.

41


Titus Livius a scris cea mai impresionanta povestire a vietii romane împlinind o vasta opera a istoriografiei nationale a Romei. El a subordonat epicului exactitatea si precizia amanuntelor. A jertfit stilului pasiunea pentru faptul nud si pentru ceea ce contrariaza simtul estetic. A privit istoria de la o prea mare înaltime si dintr-o perspectiva prea vasta spre a înnoda o poveste cu suflu epopeic.

Din aceasta cauza si-a permis sa nu fie întotdeauna fidel adevarului, gasind ca inexactitatile nu prejudiciaza ansamblul, tinând seama de grandoarea sa. iar suflul poetic în care a stiut sa învaluie discursul istoric este în fond esential, nu faptul trecut cu vederea.

într-un tel, Titus Livius avea dreptate. Romanii, cum arata un exeget al problemei, "privilegiau manifest poetica istoriei în raport cu filosofia istoriei". Istoria era considerata gen literar10. Or. artei i se iertau omisiunile în favoarea impresiei estetice.

în cazul hii Tacitus situatia s-a schimbat. El a trait într-o perioada de criza a Principatului si de decadere a cercurilor conducatoare încât se parea ca Roma, cetatea eterna, este pe marginea prabusirii, ca si institutiile sale fundamentale printre care Tacitus includea Senatul. Dupa Tacitus, si nu numai dupa el, Roma era centrul vital al imperiului. Or. sub Nero si urmasii sai. împaratii îsi pierdusera sentimentul responsabilitatii de stat; îi luase locul extravagantele, desfrâul si rivalitatile. Se clatina Roma. se miscau provinciile. armatele începusera sa impuna regulile1 '.

"Dar înainte de a scrie cele planuite - nota Tacitus - ni se pare necesar sa arat care era situatia la Roma, care era starea de spirit a armatelor, care era atitudinea provinciilor, ce era sanatos pe întreg cuprinsul pamântului, ce era viciat, spre a putea fi cunoscute nu numai schimbarile si deznodamântul faptelor, care de cele mai multe ori sunt întâmplatoare, ci si firul logic si cauzele evenimentelor" (op.cit., p. 29.).

In timpul luptelor dintre flavieni si vitellieni (69-70) a luat foc colilia Capitoliului. Un asemenea fapt nu s-a petrecut nici în clipele cele mai grele ale înclestarii romanilor cu inamicii ei.

I   Vezi Eugen Cizek, La poétique de l'historié dies Tacite, în ,,Revue des
Etudes Latines", 1991, tom 69, Paris, 1992.

II   Vezi Publius Cornelius Tacitus, Istorii, editie si studiu introductiv de
Gheorghe Ceausescu, Editura Enciclopedica, 1992, p. 27-33.

42


Este de înteles o figura crescuta în cultul Romei, al respectului fata j gęnât, ca ipostaza sa politica, nu putea sa fie decât adânc tulburat. Aceasta tmosfera avea s-o evoce mai târziu Tacitus, atunci când a scris Istoriile sale da începutul sec. II e.n.). De acum situatia se linistise, framântarile si decaderea din timpul lui Nero, Otho, Galba si Vitelius au fost înlaturate mai târziu, o data cu suirea pe tron a lui Nerva si mai ales a lui Traian.

Tacitus s-a oprit în Istoriile sale asupra vremurilor tulburi 69-96, (de la caderea lui Nero la cea a lui Domitian) care erau un izvor nesfârsit de reflectii morale si un prilej binevenit de a patrunde în cutele cele mai adânci ale sufletului uman. în istoria antica a ramas inegalabil în disectia intrigilor si culiselor personalitatilor din întreaga istone antica. A avut o mare capacitate portretistica si totodata a fost un bun cunoscator al psihologiei multimilor. A surprins cu finete schimbarea starilor de spirit ale acestora, avertizând ca împrejurarile si nu convingerile sunt cele care mânuiesc sufletul maselor. Aplicarea spre analiza psihologica si morala i-a îndreptat atentia mai ales spre curtea imperiala. Problemele administrative, financiare, problema razboaielor pulseaza slab în opera istoricului12.

Cea de a doua mare lucrare a lui Tacitus este Analele, scrisa târziu, (115-l17). dar care îmbratiseaza penoade premergatoare Istoriilor (de la moartea lui Augustus la a lui Nero (14-68).

Cum am amintit, Tacitus se deosebeste de Titus Livius sub doua aspecte: a acordat atentie documentarii, a apelat la istoricii anteriori, a consultat arhivele Senatului, scrierile si memoriile figurilor politice, ca si cele doua jurnale oficiale introduse de Caesar13 în alta privinta, el era un adept al respectarii adevarului istoric. "Caci nici istoria nu trebuie sa treaca de limitele adevarului - sublinia Tacitus, iar pentru faptele vrednice de cinste adevarul este suficient".




Sigur, într-o carte dedicata socrului sau, Agricola, figura de frunte a vietii civice si unul dintre generalii destoinici în extinderea stapânirii romane din Britania, Tacitus introduce o nota de subiectivism, fara sa fie strident.

Stilul kii Tacitus este dens, precis si expresiv, iara sa caute efecte Petice sau retorice. Concizia si vigoarea expresiei, laolalta cu veridicitatea tablourilor înfatisate dau scrisului lui Tacitus forta si sculpturalitate. Nu a avut  Partialitatea lui Polibiu. dar nici credulitatea fantezista a lui Titus Livius.

  Jean Bayet, op.cit, p.631. 3 Jean Bayet, op.cit., p.630-631.

43


înainte de a asterne principalele sale lucrari, Tacitus a lasat o descriere vie si captivanta a Germaniei. Este un text restrâns ca întindere, dar bogat in informatii geografice si etno-demografice. Autorul scria din perspectiva unui roman; se simte în aprecieri distanta dintre rafinamentul omului civilizat si caracterul frust al moravurilor, al felului de viata al germanilor, în genere Tacitus nu-si poate însa reprima admiratia pentru anumite calitati, care sunt ale unei lumi barbare, dar degaja energie, vitalitate, simplitate, sobrietate si puritate interioara.

Tacitus subliniaza ca desi erau divizati în triburi numeroase, formau de fapt un tot si erau sub aspect etnic o masa foarte omogena.

Prin aceasta carte Tacitus atrage atentia imperiului roman asupra problemei pe care o putea constitui în viitor lumea germana. Este o premonitie pe care istoria a validat-o. Modul sau de a percepe chestiunea este similar celui al lui Caesar în legatura cu gallii.

Pentru istoria noastra, remarcam ca Tacitus aminteste de daci ca despre un neam cu care se învecineaza germanii: "Germania - scrie Tacitus - e despartita de sarmati si deci pe de o parte, prin teama reciproca, pe de alta parte prin granita muntilor"14. (Este vorba de Muntii Carpati.)

La nivelul gândirii de ansamblu a lui Tacitus marea lui interogatie era daca starea societatii romane dintre Augustus, si Traian mai era apta sa-si integreze traditia virtutilor si maretiei Romei sau se produsese o ruptura care nu mai dadea speranta redresarii. Sigur. Tacitus înca nu da un raspuns categoric la aceasta chestiune. El se arata însa profund îngrijorat de fenomenele petrecute dupa Augustus, care se cuveneau vehement dezaprobate. El numea epoca pe care a examinat-o "fecunda în dezastre. înspaimântatoare prin razboaiele sale, destabilizata prin uneltiri si cruda chiar în timp de pace"1 ".

Opera lui Tacitus n-a gasit printre antici un ecou pe masura mân lor sale calitati. A fost recuperata si pretuita cum se cuvine abia în perioada Renasterii, când i s-au tiparit scrierile. Ele au inspirat pe multi istorici ai vremii. In cultura româna l-au citat Miron Costai si Dirrritrie Cantenirlf>.


Cornelius Tacitus, Canea despre Germania, traducere I.P. Sachelarie, 1923.

p.:

15  Alton Widgery, op. cit., p. 110-l11.

16  Publias Cornelius Tacitus, Istorii, editie de Gheorghe Ceausescu, Editura
Enciclopedica, 1992.
p. 40.

44


Contemporan cu Tacitus a fost C.Suetonius Tranquillus (cca 75-l60) cultivat mai ales biografia istorica. Este cunoscut mai ales prin Viata , doisprezece Cezari, care contine biografiile conducatorilor romani de la Taesar pg  ia Domitian. A scris, de asemenea. Oameni ilustri, o lucrare despre scriitorii latini din care nu s-au pastrat decât vietile lui Terentiu si Horatiu , A dat dovada de un anumit spirit critic, a cultivat amanuntul precis. A renuntat la discursul fictiv"17. Scrisul sau este lipsit de tensiune pasionala, rlar contine o informatie bogata, expusa Iara nerv epic, dar precisa si corecta. Dupa Tacitus si Suetonius istoriografia latina a cunoscut o îndelungata eclipsa. Demna de atentie este lucrarea lui Eutropius. Breviarwn Hristoriae Romanae, un compendiu al întregii istorii romane pâna la Valens (364-378) împaratul care l-a si însarcinat sa o redacteze. Ea contine stiri interesante (unele controversate) cu privire la colonizarea Daciei si parasirea ei de catre Aurelian. Cel mai important istoric din ultima perioada a Imperiului a fost Anianus Marcellinus (cca 330-400). Si-a ales ca model pe Tacitus, pe care a cautat sa-l continue. Cea mai mare parte a capitolelor scrise de el s-au pierdut, pastrându-se doar acelea care expun evenimentele dintre 353-378.













Document Info


Accesari: 4300
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )