RUSII IN SIBERIA DE RASARIT SI DESCOPERIREA MARII OHOTSK

EPOCA MARILOR DESCOPERIRI GEOGRAFICE

ps gs g pa i

In 1647, Kolesnikov s-a întors la Ieniseisk, cu un iasak evaluat la o ^ de ruble. El a anuntat ca a trimis patru cazaci cu calauze tunguse sa c t⁶ minereu de argint în Ţara mongolilor si ca acolo un "cneaz" cu cei 20 nnn de oameni ai sai, a acceptat de bunavoie supusenia rusa.

In 1648, un detasament rus comandat de Ivan Galkin a parcurs dru mul de-a lungul malului rasaritean al lacului Baikal pîna la rîul Barati" zin. La aproximativ 50 km mai sus de varsarea rîului a fost întemeiat" cetatea Barguzin. Rusii însa s-au consolidat definitiv în regiunea Baika-lului, ceva mai tîrziu, dupa întemeierea Irkutskului. Pohabov a întemeiat o statie de iernat pentru strîngerea iasakului mai întîi (în 1652) pe insu­lita Diaci, în apropierea gurilor rîului Irkut (afluent din stînga al Angarei) Apoi (în 1661), pe malul drept al Angarei, în fata gurilor rîului Irkut a fost întemeiata o cetate care curînd s-a transformat în orasul Irkutsk. în secolul al XVIII-lea acest oras devenise centrul dominatiei rusesti în Si­beria de rasarit.

IVAN MOSKVITIN sI DESCOPERIREA MĂRII OHOTSK

In perioada 1630-1640 rusii au înaintat din Iakutsk în cautarea unor

toi pamînturi, nu numai spre sud si nord - în sus si în jos pe Lena -

:i si în linie dreapta spre rasarit, determinati în parte de zvonurile vagi

:a acolo s-ar întinde "marea Calda". Drumul cel mai scurt peste munti

lin Iakutsk spre oceanul Pacific a fost descoperit de un grup de cazaci

Jin detasamentul hatmanului Dmitri Kopîlov din Tomsk. In 1636 el a

>ornit din Tomsk spre rasarit, prin Iakutsk. Urmînd drumurile pe apa,

explorate înainte de alti calatori, detasamentul lui Kopîlov a coborît pe

.jena pîna la Aldan si apoi, timp de cinci saptamîni, a urcat în sus pe

cest rîu, mult mai sus de varsarea rîului Maia, afluent din dreapta aJ

Jidanului. Oprindu-se pe Aldan, Kopîlov a întemeiat acolo cetatea "Bu-

ansk" si a trimis mai departe pentru explorarea bazinului rîului Maia,

nca necunoscut, pe cazacul Ivan Iurievid Moskvitin din Tomsk, cu un

lic detasament de treizeci de oameni. Printre ei se afla si un cazac ava

akutsk - Nehorosko Ivanovici Kolobov¹.

Moskvitin a coborît timp de opt zile pe Aldan înapoi, pîna la var-irea rîului Maia. In cursul urmatoarelor sase saptamîni, detasamen iu a înaintat încet si cu bagare de seama în sus pe rîul Maia, cerceti ilea pe care s-ar putea trece mai usor din valea lui peste munti, ain^c e care se afla "întinsa mare-ocean, careia în'limba tungusa i se spu

în ianuarie 1646, Kolobov a .prezentat o "istorisire" despre perioada cît a s ^ detasamentul lui Moskvitin, care reprezinta cel mai de seama document în legatu scoperirea marii Ohotsk.

CALATORII RUsI IN SIBERIA DE RĂSĂRIT

M kvitin _a gjgg drumul care mergea în sus pe rîul Iudoma, cel L,afli^u' . _afi_Uent dinspre nord-est al rîului Maia. Pe Iudoma el a urcat _mai m^are _aguri (Ianki) si dupa ce le-a ocolit, a ajuns la ludomski Krest pîna la P | _scurta si usoara peste muntii Djugdjur, care despart aici rîu-_ ^treC bazinul Lenei de rîurile oare curg spre "marea-ocean". Drumul ^rile ^e Iudoma a durat o saptamîna.

t_n sus p ^_e ludomski Krest curgeau spre rasarit, catre mare, mai multe ci Cazacii au pornit pe unul din ele, cel mai sudic, unul dintre rîuri mi '^uiui ulia: "Am iesit pe rîul Ulia, la izvoarele lui, si pe acest izvoare ^ ^ ^ ^ _{cu un stmg Am} calatorit opt zile si opt nopti pe riu ^ne."_r-_{u iar ap}oi am facut o lodie si am mers cinci zile si cinci nopti - M mare". Asadar, pentru aceasta ultima portiune de drum - de la "Tmski Krest pîna la mare - a mai fost nevoie de doua saptamâni,' ntregul drum de la gurile rîului Maia pîna la "marea-ocean" a fost atut printr-o regiune care nu mai fusese explorata niciodata, în a mai mult de doua luni. Astfel, în 1639 rusii au ajuns Ic extremitatea 'asariteana a Asiei, la marea Ohotsk în partea de nord-vest a oceanului

Pe rîul Ulia, unde traiau lamutii (evenii) înruditi cu tungusii, Mosk-vitin a întemeiat o statie de iernat si de acolo a trimis pentru explorarea litoralului doua grupuri de cazaci.

Grupul de nord, înaintînd spre rasarit (nu s-a stabilit daca a mers pe uscat sau pe mare), a cercetat partial tarmul nordic al marii pîna la rîul Taui, care se varsa în estuarul cu acelasi nume. Grupul de sud, îna­intînd spre sud-vest pe mare, a explorat tarmul apusean al marii pîna la rîul Uda, care se varsa în estuarul Uda. In acest chip, cazacii din detasa­mentul lui Moskvitin au cunoscut, fireste în linii generale, cea mai mare parte a litoralului marii nou-descoperite, de la estuarul Uda pîna la es­tuarul Taui, adica (aproximativ) între 55°' latitudine nordica, 136° longi­tudine estica si 59°5' latitudine nordica, 150° longitudine estica.

Ambele grupuri trimise în recunoastere au descoperit gurile multor nuri, printre care Ohota, care nu este nici cel mai mare si nici cu debi­tul cel mai mare de apa. Totusi, marea descoperita si partial explorata f oamenii lui Moskvitin, pe care rusii au denumit-o întîi "Lamu", a capatat mai tîrziu denumirea de marea Ohotsk, poate dupa rîul Ohota, ar mai probabil dupa cetatea Ohotsk, întemeiata în apropiere de gurile cestui rîu, caci portul ei a devenit în secolul al XVIII-lea o baza pen-^{u im}Portante expeditii maritime.

Mo k- ^re^^iunea gurilor rîului Uda, grupul sudic al detasamentului lui p_OpQ ^{a ob}tinut de la localnici informatii despre "rîul Amur", despre si d* . ^ P^artea de jos a rîului de pe insule - "ghiliacii sedentari"

?^Unl ^barho?ⁱ" tai daii î i it i

t98 EPOCA MARILOR DESCOPERIRI GEOGRAFICE

iaci au iesit din barci si i~au batut. . ." Tungusii de pe Uda
a "de la ei pe mare nu-i departe pîna la oamenii aceia barbosi"." (J^ac
u fost la locul bataliei, au gasit barcile parasite acolo si le-au ars ^?
e încalzeasca. ^a

Mai departe în "istorisirea" lui Kolobov exista un pasaj neclar dat loc la interpretari diferite: "Iar ei nu s--au dus la acestia (dauri^ nare din pricina ca locurile pe acolo sînt pustii si se spune ca e foa aci nu e peste în rîuri. Iar gurile Amurului le-au vazut dincolo de e nisip de pe tarm ..." Dupa cum sustin unii cercetatori, mai ati, cazacii n-au mers pe mare mai departe de estuarul Uda, iar dupa" lta versiune ar fi ajuns la o limba de pamînt dincolo de care au vazut urile Amurului (limanul Amurului?). Aceasta problema a ramas deo amdata nelamurita.

De la varsarea rîului Uda, grupul de sud a mers pe mare înapoi spre jd-est pîna la gurile micului rîu Aidoma, a iernat acolo, iar la sfîrsitul mii ("în timpul postului mare") s-a întors la statia de iernat a lui Mosk-itin de la gurile rîului Ulia.

Oamenii lui Moskvitin au trait pe coastele marii Ohotsk, "socotind

drumurile, doi ani". Kolobov relateaza ca pe malurile rîurilor din noile

nuturi descoperite "se gasesc samuri, fiare de tot felul, iar în rîuri sînt

snumarati pesti, atît de mari cum nu exista în toata Siberia si sînt

;a de multi ca daca bagi navodul, nici nu poti sa-1 mai tragi afara..."

In vara anului 1641, Moskvitin cu detasamentul sau s-a întors pe :elasi drum la Iakutsk, cu o prada bogata: el a predat vistieriei "unspre-oe patruzeciuri [440 de blanuri de samur] . . . iar pe atunci un patruzeci -etuia patru sute de ruble". Blanurile de samur au fost aduse la Mos-■va în anul urmator de Elisei Buza, care se afla atunci la Iakutsk si easta este ultima stire despre remarcabilul calator din Siberia de rasarit.

Despre soarta ulterioara a luiDmitri Kopîlov si Ivan Moskvitin nu stie decît ca guvernatorul din Iakutsk i-a lasat sa plece la Tomsk..

EXPEDIŢIA LUI ALEKSEI FILIPPOV

In 1646 a plecat din Iakutsk spre marea Ohotsk un detasament de zaci din care facea parte si Aleksei Filippov. Cazacii au mers pe dru-ul lui Ivan Moskvitin, de-a lungul rîurilor din bazinul Lenei, apoi P^e ia pîna la varsare si de acolo, de-a lungul tarmului marii, spre nord-st, pîna la gurile rîului Ohota. In 1648, Filippov si tovarasii sai - ^ :al peste douazeci de oameni - au calatorit pe un vas cu pînze o zi s¹ noapte, de la rîul Ohota, spre rasarit, pîna la "capul Kamenîi" (penin-la Lisianski, situata la 59° 15' latitudine nordica, 146° longitudine ^es~ a) unde au descoperit uriase concentrari de morse: "se întindeau mor-e pe o distanta de doua verste si chiar mai mult". De acolo - tot dup :i si o noapte - ei au ajuns în baia Motîkleia (lînga tarmul apusean <* uarului Taui), ocolind, prin urmare, mica peninsula Hmitevsk. Eiau^v ; în apropiere de baia Motîkleia mai multe insule în mare - Spaf^arie l lan si poate ca si insula muntoasa mai îndepartata Zavialov sau P

^_{v si to}s "p

. « friulet care se varsa dinspre apus în baia Motîkleia) printre "tun-^ei-^aH diferite neamuri", care erau mai mult de cinci sute de oameni; gusi ^de _{cu eij} faj. _n__au putut sa-i biruiasca "pentru ca pe aici traiesc oa-_au lupta ^ .^ ostenii sînt putini". In anul 1652, Filippov s-a întors cu ^Tl?^enl tovarasi la Iakutsk si a povestit acolo despre expeditia sa pe mare ^cît^iva calatorie a rusilor, dovedita prin documente, de-a lungul tarmu-"".^rdic al marii Ohotsk - si despre regiunea bogata în morse.

STA.DUHIN DESCOPERĂ ÎNTREGUL LITORAL CONTINENTAL AL MĂRII OHOTSK

Vasili Vlasiev, "fiu de boier", numit în regiunea Kolîma în 1649, a trimis un detasament alcatuit din osteni si vînatori departe spre sud-est, catre izvoarele rîurilor Bolsoi Aniui sau Malîi Aniui pentru a impune la iasak pe "strainii" înca nesupusi. Detasamentul a ajuns pîna la ei si i-a. biruit. Ostaticii prinsi aratau ca dincolo de "Kamen" (povîrnisurile de nord-est ale muntilor Kolîma) este un rîu care curge spre sud-est catre mare - Anadîr si ca "el se apropie mult de izvoarele Aniuiului". La Nij-ne-Kolîmsk s-a strîns imediat un grup de vînatori. Ei l-au rugat pe Vla­siev sa-i lase sa plece "în locurile noi de pe rîul Anadîr de dincolo de munti pentru a gasi noi oameni pe care sa-i impuna la iasak si sa-i aduca sub înalta obladuire a tarului". Vlasiev i-a trimis pe Anadîr sub comanda lui Semion Motora. Mihail Staduhin a hotarît de asemenea sa exploreze noile pamînturi. Pe cursul superior al rîului Anadîr, Motora s-a întîlnit eu Semion Dejnev (vezi capitolul urmator). Ei au plecat mai departe îm­preuna, iar Staduhin venea în urma lor si-i jefuia pe iukaghirii care da­dusera iasak lui Dejnev. El 1-a ajuns din urma pe Dejnev si între ei a izbucnit o cearta.

"Nu faci bine - i-a spus Dejnev lui Staduhin - ca omori strainii pe capete". "Acesti oameni nu platesc iasakul - a raspuns celalalt - iar daca pot sa-1 plateasca, du-te la ei, cheama-i afara din cetate si ia iasakul Pentru tar". Dejnev a cautat sa-i convinga pe iukaghiri sa vina fara teama si sa dea iasakul. Atunci unul din ei a început sa scoata din iurta blanuri de samur. "Lui Staduhin i s-au aprins ochii cînd a vazut cum ia «jsi^ ^samiJriij s-a repezit, la el, i-a smuls blana din mîna si a început m . , ^easca- Dupa aceasta, Dejnev a socotit ca e mai bine sa se afle cît ^ma* departe de Staduhin"¹.

^cît si H^P^ ^ce.ⁱ~^a înfrînt pe iukaghirii de pe Anadîr si a luat atît de la ei
tut s+^{S riva}li^{i sai} - Dejnev si Motora - cîte blanuri de samur a pu-
^cu 'ski-^{U n a} ^^recut ^m timpul iernii pe un drum de uscat, în sanii si
(Ohot~ w\¹' ^^{6 r}^ ^^en^^{na care} curge spre sud si se varsa în marea "Lamu"
si p_e i " acest rîu, el a întîlnit un popor nou: "malurile sînt golase
^e traiesc multi oameni carora le spune "koriaci". De pe Penjina_r

s ^\7-'

■ S o 1 o v i o v, Istoria Rusiei, voi. 12, ed. rusa, cap. 5.

EPOCA MARILOR DESCOPERIRI GEOGRAFICE

Staduhin a cotit spre vest înaintat pîna la rîul qu ("Iziga"), care se varsa de _a, menea în marea Ohotsk. a.ci el a construit o corabie si _a vigat în timpul verii de-_a ^na~ gul întregului tarm

marii Lamu, pîna la rîul Ohota unde a gasit o cetate ruseasca Pe drum el a patruns în gurii rîului Taui si i-a impus la iasak pe lamutii (evenii) din partea locului. De pe Ohota, Staduhin s-a întors la Iakutsk pe drumul cel mai scurt dinspre vest (p_e rîurile Ulia, Maia si Aldan) p_e care, dupa cum stim, rusii îl cunosteau de mai bine de zece

ani.

Cu patru ani înainte de Staduhin, în 1645, Vasili Danilovici Poiarkov efectuat prima calatorie pe apa de-a lungul coastei continentale sudice marii Ohotsk; oamenii lui Moskvitin în 1640 si Filippov în 1648 au na-sat de-a lungul tarmurilor de vest si nord-vest. Staduhin însa a mers -a lungul întregii coaste de nord-est (în afara de golful Penjina), de la rile rîului Ghijiga pîna la estuarul Taui. Dar tarmurile rasaritene ale irii Ohotsk înca nu erau cunoscute rusilor, cu toate ca vesti despre imciatka au început sa le parvina prin iukaghiri si koriaci.