Razboiul Rece si implicatiile sale asupra Europei

Razboiul Rece si implicatiile sale asupra Europei

Introducere 4

Capitolul 1 - Pacea, stare de fapt sau interese proprii ? 6

Capitolul 2 - Delimitarea conceptuala a negocierilor 18

Capitolul 3 - Razboiul Rece si implicatiile sale 28

3.1. Doctrina Truman 36

3.2. Politica de ingradire 37

3.3. Planul Marshall si reconstructia Europei 37

3.4. Crearea NATO 40

3.5. Securitatea bipolara 49

3.6. Dezghetul (1953-1962) 52

3.7. Razboiul Suezului (1956)     53

3.8. Negocieri pentru detensionarea relatiilor 56

3.9. Ordinea mondiala dupa 1970     63

Capitolul 4 - Destramarea URSS nu aduce pacea 67

4.1. Criza irakiana    67

4.2. Cazul Kosovo    69

4.3. Terorismul - o amenintare a zilelor noastre 74

4.4. Definitia terorismului    75

4.5. Terorismul in Europa     77

4.6. Spre o noua ordine mondiala    83

Concluzii 64

Bibliografie 88

[4] in definirea si intelegerea pacii:

a) Pacea - stare de drept rezulta in urma incheierii razboiului. In acest sens, pacea este definita ca fiind situatia ce rezulta din incheierea razboiului dintre doua sau mai multe state si reglementarea diferendului sau diferendelor care au generat confruntarea armata respectiva. Pacea are aici ca efect precizarea drepturilor si obligatiilor reciproce ale partilor in relatiile dintre ele.

b) Pacea - stare caracterizata prin absenta razboiului. In acest sens, pacea este definita si inteleasa ca o stare temporara, caracterizata prin absenta razboiului in relatiile dintre state si popoare la un moment dat. Aceasta acceptiune a pacii nu exclude ostilitatea latenta, cursa inarmarilor, echilibrul bazat pe forta, mentinerea si proliferarea unor focare de incordare si conflict.

c) Pacea - stare structurala a relatiilor internationale. In acest sens definim pacea in studiul de forta; in aceasta acceptiune o tratam in relatia cu dreptul international; in aceasta optica efectuam intregul demers al dreptului pacii. Pacea este, trebuie sa fie - in mod necesar - acea stare structurala a relatiilor dintre state si popoare care exclude folosirea mijloacelor violente, a fortei si amenintarii cu forta in solutionarea problemelor litigioase. In aceasta acceptiune, pacea presupune lichidarea inegalitatii, dominatiei si asupririi, a politicii de exploatare si subordonare, a dependentei statelor mai mici si mai slabe de cele mai puternice; pacea implica dezvoltarea unor structuri de cooperare multilaterala, bazate pe egalitate in drepturi si avantaj reciproc, pe neamestec in treburile interne si reglementarea numai prin mijloace pasnice a oricaror litigii internationale. In aceasta acceptiune, pacea are un caracter dinamic, implicand masuri de natura a asigura evolutia si readaptarea pasnica a structurilor internationale prin eliminarea colonialismului si neocolonialismului, a decalajelor economice, a impartirii lumii in tari bogate si tari sarace; statornicirea unor modalitati de conlucrare permanenta[5] a tuturor statelor pe baze consecvent democratice; abordarea si solutionarea problemelor internationale prin luarea in considerare a intereselor tuturor statelor - mari, mijlocii sau mici - si cu participarea lor efectiva.

Conceptul de pace, inteles ca avand o importanta cheie in cuprinsul art. 39, nu este definit in cuprinsul Cartei ONU ori in vreun alt document international. In sens comun, pacea semnifica absenta razboiului, asa cum a fost inteleasa in dreptul international clasic, care era alcatuit din doua parti principale: dreptul pacii si dreptul razboiului (jus bellum ac pacis). Insa conceptul de 'pace', asa cum este el inteles de catre Consiliul de Securitate este mult mai extins decat in acceptiunea sa clasica. Notiunea de pace in sensul Cartei ONU include nu numai absenta razboiului intre state, dar si alti factori care privesc dimensiunile economica, ecologica si umanitara ale relatiilor internationale. Astfel, Consiliul a directionat determinarea pacii in cadrul art. 39 si, in consecinta, a aplicat competentele acordate prin capitolul VII atat domeniului conflictelor armate interstatale, precum si situatiilor care nu implica prima situatie. In cazul Rhodesiei de Sud, domnia minoritatii si aplicarea politicilor rasiale a fost apreciata de catre Consiliu drept o amenintare la adresa pacii si au fost puse in aplicare masuri de embargo in domeniul armelor si in cel petrolier. Asa cum s-a precizat si anterior, Rezolutia 688 a declarat exodul in masa al refugiatilor din Irak drept o amenintare la adresa pacii. Prin Rezolutia 940 (1994), inlocuirea guvernului legitim din Haiti a fost considerata drept o amenintare la adresa pacii, in ciuda caracterului pur intern al situatiei. Rezolutia 794 (1993) incadreaza in aceeasi categorie 'magnitudinea tragediei umane' din Somalia. Insasi faptul neextradarii din Libia a celor doi suspecti in cazul prabusirii avionului SUA pe teritoriul Marii Britanii a fost considerata drept o amenintare la adresa pacii prin rezolutiile 784 (1992) si 843 (1993).

In toate situatiile mentionate, Consiliul a aplicat masuri coercitive extensive, incluzand, in anumite cazuri, autorizarea statelor membre de folosire a fortei armate.

[6] realizata in trecut ar fi pur retrospectiva si descriptiva. Necesitatea identificarii anumitor criterii obiective pentru definirea sferei pacii sau amenintarii la adresa pacii devine astfel evidenta.

[7], li se acorda spatii si mai reduse: "dintre cele doua genuri de raporturi: conflictuale si de cooperare, in care intra statele, istoriografia acorda prin traditie rol precumpanitor conflictului". Putine negocieri din trecut " au fost supuse unor analize si descrieri" , in comparatie cu razboaiele, a caror cronologie "este cunoscuta in detaliu". Cauza acestor optiuni o constituie "caracterul senzational al conflictului, si emotia care il acompaniaza". Evident, aceasta contrasteaza "cu lipsa de dramatism a negocierii".

[9] lumea stiintifica, a facut cateva observatii pertinente cu privire la cum va evolua lumea in viitor. "Chiar daca inclinatia ulterioara Razboiului Rece catre democratie a fost un triumf al filozofiei liberale, pendulul se va opri unde ii e locul - la mijloc, intre idealurile lui Berlin si realitatile lui Hobbes. Acolo unde sistemul politic se inclina prea mult intr-o directie ne asteapta o viitoare reconstructie sau un dezastru".

[10]. Ceea ce nu face cunoscutul analist, asemenea altora, este ca nu se refera la implicarea factorilor externi, care au dictat "solutiile" in cazul crizelor aparute, mai ales in fost Iugoslavie (in evolutiile dramatice din fosta Iugoslavie, factorul extern a avut o influenta deosebita).

[11] atragea atentia asupra faptului ca "Intreaga societate se considera oprimata atunci cand unul singur dintre membrii ei este oprimat. Si oprimat se va socoti fiecare individ atunci cand intreaga societate este oprimata". Deci, "omul are constiinta ca nu este singur pe acest pamant" - observa Petre Negulescu - "ca existenta sa este strans legata de aceea a tuturor celorlalte fiinte asemenea cu el, soarta sa atarna de aceea a omenirii intregi, si nu poate fi perceputa decat printr-insa".

[12]. In epoca pe care o parcurgem oamenii au inteles ca "toate diferendele trebuie solutionate pe cale pasnica".

[13]. Cercetarile efectuate au aratat ca reglementarile impuse prin mijloace violente au o soarta relativ scurta, partea care a fost silita sa le accepte nu uita si nu poate sa uite nedreptatea ce i-a fost facuta si pe care a fost nevoita sa o suporte. Gandul si speranta continua la repararea si inlaturarea nedreptatilor incolteste din prima clipa si se dezvolta pe masura trecerii timpului, chiar daca opresorul, prin forta sa militara superioara, in dorinta de a mentine solutia nedreapta si inechitabila, accentueaza mijloacele de constrangere utilizate impotriva statului mai mic si mai slab. O stare conflictuala potentiala mocneste in relatiile dintre cele doua parti, partea lezata asteptand cu nerabdare momentul favorabil actiunii si curmarii injustitiei ce i s-a facut. Iata de ce, solutia intemeiata pe forta nu poate fi durabila, nu poate sa determine restabilirea cursului firesc, normal al raporturilor primejduite ca urmare a aparitiei litigiului.

[14], cu implicatii in practica negocierilor.

[16] si "stabilirea ordinii in care vor fii abordate in procesul negocierilor".

[18]. Analizele efectuate cu privire la "angajarea si desfasurarea negocierilor" au evidentiat volumul, in crestere, al negocierilor multilaterale ca urmare a interesului manifestat de toate partile afectate de starile de confruntare si conflict "sa se pronunte asupra solutiei negociate" .

[20], constituit la Viena.

[21], fiind practicate in cadrul organizatiilor internationale . Negocierile institutionalizate sunt grupate in:

[23]. Aceasta definitie data negocierilor subliniaza, pe de o parte, caracterul competitiv al procesului de negociere, iar, pe de alta parte, pune accentul pe realizarea "optima si sigura a obiectivelor" preconizate. Definitia demonstreza experienta indelungata a autorului in activitatea diplomatica, relevand prezenta negociatorilor in derularea cu succes a procesului negocierii.

[25], Doctrina Truman. In acel cadru el a denuntat natura opresiva a sistemului comunist si a avertizat asupra posiblitatii ca largi campanii de subversiune sa poata aduce si mai multe tari sub acest sistem.

[26], in care se afirma ca "elementul principal al intregii politici americane fata de U.R.S.S. trebuie sa fie o ingradire pe termen lung, rabdatoare dar ferma si urmarind cu atentie tendintele expansioniste ale Rusiei, in vederea punerii in opozitie fata de rusi a unei contraforte inalterabile in orice punct in care isi vor arata semnele vointei de a incalca interesele unei lumi pasnice si stabile".

[27] a marcat politica externa a Statelor Unite ale Americii in perioada Razboiului Rece, a implicat mentinerea prezentei militare a Statelor Unite peste tot in lume cat si sprijinirea din punct de vedere economic si militar a regimurilor "prietene".

[28], conceput pentru a furniza ajutor si a reinvia astfel economiile de piata epuizate ale Europei. Prosperitatea economica era perceputa ca fiind cel mai eficient antidot impotriva atractivitatii comunismului.

[29], un adevarat simbol al ruperii de izolationismul traditional american care permitea Statelor Unite ca prin participarea la tratate permanente sa se angajeze in promovarea securitatii aliatilor sai.

[30] identifica trei ratiuni esentiale pentru formarea aliantelor in epoca nucleara (articolul "Diplomatia coalitiei in epoca nucleara" din 1968) :

[33]. Razboiul din Suez constituie o victorie militara a Frantei si Marii Britanii, transformata intr-o deruta diplomatica.

[36]. Aceasta decizie, solicitata americanilor in mod insistent de europeni si in special de Germania de Vest, a fost intr-o oarecare masura o eroare. SS20, care a inceput din 1976 sa inlocuiasca SS4 si SS5 era un lansator mobil cu 3 focoase si o raza de actiune de 5000 km: SS4 si SS5, care au fost active din 1959 pana in 1961, aveau un singur focos si o raza de actiune de 2000 pana la 4000 km. Impreuna cu avionul tip TU-26 (Backfire), SS20-ul a consolidat foarte mult pozitia URSS in Europa. Membrii europeni ai NATO isi doreau o arma similara in teatrul lor de operatiuni pentru a egala performantele SS20, pentru a reafirma credibilitatea strategiei NATO in Europa si pentru a reface legaturile euro-americane care, dupa parerea europenilor se cam racisera. Dar liderii europeni au subestimat pozitia electoratelor fata de proliferarea armelor nucleare iar URSS a incercat sa profite de aceste disensiuni in speranta de a schimba hotararea NATO din 1979. In 1981 NATO, cu scopul de a contracara criticile din sanul sau, a adoptat "optiunea zero" pentru INF (arme cu raza medie de actiune) - adica eliminarea lor totala - cu convingerea ca URSS o va respinge, ceea ce s-a si intamplat. Stratagemele au continuat cu o oferta facuta de Moscova de a retrage SS20 in schimbul renuntarii la amplasarea rachetelor de croaziera si acelor de tip Pershing II si cu o alta, de a distruge un numar considerabil de SS20 cu aceeasi conditie.

[37]. La prima lor intalnire la Geneva, Reagan si Gorbaciov s-au declarat de acord cu injumatatirea arsenalului lor nuclear strategic sau cu raza mare de actiune si cu incheierea unui tratat provizoriu pe tema INF. Gorbaciov a mostenit de la predecesorii sai esecul in privinta prevenirii amplasarii in Europa de catre NATO a noii arme cu raza medie de actiune. El vroia sa profite de pozitia sa avantajoasa in domeniul armelor strategice pentru a pune capat Initiativei de aparare strategica propusa de Reagan. Dupa intalnirea de la Geneva el a incercat sa accelereze procesul de dezarmare prin intermediul unei surprinzatoare propuneri vizand eliminarea pana in anul 2000 a tuturor categoriilor de arme nucleare. Statele Unite au raspuns cu un pachet de propuneri care repetau obiectivul conferintei de la Geneva, armele strategice, combinandu-l cu retragerea in decurs de 3 ani a tuturor armelor cu raza medie de actiune amplasate in Europa si cu continuarea tentativei de a inlatura dezechilibrele existente de ambele parti in privinta armelor conventionale. Gorbaciov si-a declarat disponibilitatea fata de o reducere a armelor cu raza medie de actiune si o oarecare reducere a armelor strategice, 30% in loc de 50% si si-a schimbat totodata tactica fata de SDI (initiativa de aparare strategica) dand de inteles ca anumite cercetari ar fi admisibile, dat fiind ca Statele Unite intentioneaza sa respecte tratatul ABM in urmatorii 15 pana la 20 de ani. Prin urmare, el a plasat extinderea SDI in mod ferm in cadrul regimului existent al ABM si a militat pentru un termen clar pe durata caruia acesta nu poate fi amendat. Statele Unite, mentinand propunerea vizand reducerea armelor strategice cu 50%, au propus ca tratatul ABM sa fie garantat pe o durata de 7 ani si jumatate cu conditia ca armele destinate programului SDI sa inceapa sa fie amplasate incepand din 1992, iar dupa 1992 tehnologia SDI va fi impartasita si URSS. Esenta pozitiei americane era aceea de a garanta libertatea de actiune dupa o anumita perioada in care vor fi respectate constrangerile impuse de tratatul ABM. Asa stateau lucrurile in momentul in care Reagan si Gorbaciov s-au intalnit la Reykjavik in Islanda.

[45], care a incercat sa fructifice oportunitatea de a deveni membru in relatia euroaltantica. S-a inteles insa faptul ca Rusia nu poate redeveni un factor important pe harta lumii, decat in cadrul unui parteneriat strategic cu S.U.A, perspectiva care nu este negativa pentru nimeni, dimpotriva.

[48]. Totusi, un asemenea argument nu poate fi luat in considerare, pentru ca art.51 din Carta ONU are in vedere un atac armat indreptat asupra unui stat, iar fluxul de refugiati nu constituie un astfel de atac. In plus, in baza art.51 nu sunt permise nici loviturile preventive, chiar daca s-ar proba faptul ca un conflict armat se poate extinde si la statele invecinate drept consecinta a neinterventiei.

[49] sugereaza sase criterii pentru justificarea folosirii unilaterale a fortei in scopuri umanitare.Aceste sase conditii sunt urmatoarele:

[51], are in principal doua componente:

[58] Definitia terorismului din dictionarele explicative apare ca fiind un sistem de actiuni violente comise de o organizatie, de o grupare militara sau paramilitara in scopul obtinerii unor avantaje politice, strategice etc. sau al crearii unui climat de insecuritate, de tip anarhic.

[59] ne-au demonstrat, daca mai era nevoie, ca suntem cu totii vulerabili. Este clar ca traim intr-o lume asimetrica si ca trebuie sa facem fata unor amenintari asimetrice, de tip nou, pentru care nu suntem inca pregatiti. Toate punctele noastre slabe sunt exploatate de inamicul terorist. Depindem de informatii reale obtinute in timp real, de decizii corecte, oportune si de masuri de contracarare eficace. De aceea este necesar ca toate structurile, dar si instruirea, logistica sa fie adaptate la noile realitati. Nicio tara nu se poate apara singura, cu atat mai mult in fata unui pericol nevazut, cum este cel al terorismului. Amenintarea terorista este una globala, deci se impune cooperarea si se impun masuri la nivel global, dar, in acelasi timp, este imperios necesar ca fiecare stat sa aplice masurile interne cele mai eficace de combatere a fenomenului terorist. Statele trebuie sa-si transforme obligatiile internationale in legi si sa-si croiasca institutii interne functionale si eficiente. Traim intr-o era noua, in care are loc accelerarea procesului de realizare a unei noi ordini mondiale in cadrul careia se va trece de la lumea unipolara la cea multipolara, la realizarea unei coalitii de poli de putere bazate pe interese comune.

[61]. In prezent,in SUA se cheltuiesc, anual, peste 900 de milioane $ pentru securizarea depozitelor de materiale nucleare, ceea ce reprezinta mai putin de a saptea parte din suma cheltuita in fiecare an pentru dezvoltarea sistemului national de aparare cu rachete. SUA si alte tari vestice trebuie sa-si intensifice rapid eforturile de ajutorare a guvernului rus pentru asigurarea securitatii armelor si materialelor nucleare.

Mileniul cel nou in care am intrat va trebui sa fie un mileniu al pacii, un mileniu al respectarii tuturor normelor dreptului international, un mileniu in care egalitatea si suveranitatea sa nu fie uitate undeva intr-un colt al lumii. Pentru ca sansa vietii copiilor nostri depinde de noi! Depinde de cum stim sa ne respectam unii pe altii, depinde de capacitatea noastra de a tolera existenta aproapelui nostru.

Iar in acesta lume, rolul Uniunii Europene trebuie sa fie acela de liant, de agent de omogenizare a ambitiilor personale, nationale in detrimentul scopului comun, acela de a combate terorismul religios, indiferent din ce parte s-ar manifesta. Poate ca Europa ar trebui sa invete mai mult din experienta Razboiului Rece, dus intre cele doua mari puteri dar care a avut, de multe ori, ca teatru de desfasurare chiar teritoiul ei.

Diferentele culturale existente la nivelul Europei ar trebui sa fie estompate de interesul general, pe de o parte prin colaborare cu, nu umilire fata de, in continuare, marile puteri, iar pe de alta parte prin exemplul personal de negociere si nu prin implicare individuala, militara.

Toate acestea inseamna o lume a pacii! Iar noi ar trebui sa ne asiguram ca istoria nu se va mai repeta.

Bibliografie:

1. CARTA NATIUNILOR UNITE

2. Dictonar politic, Editura Politica, Bucuresti, 1975

3. Dictionar politic, Editura politica, Bucuresti, 1979

4. Larousse, Librarie Larousse, Paris, 1997

Literatura de specialitate:

1. Bari, Ioan.: "Probleme globale contemporane", Ed. Economica, Bucuresti,2003.

2. Bodunescu, Ion - "Terorismul - fenomen global"- Casa Editoriala ODEON, Bucuresti, 2004.

3. Calvocoressi, Peter, Politica mondiala dupa 1945,traducere de S. Ceausu, Editura Alfa, Bucuresti, 2000.

4. Courtex, Simone, Exportation nucleaires et non-proliferation, Editura Economica, Paris, 1969.

5. Decaux, Emil,Les aspects juridiques de la crise et la guerre du Golfe, Cahiers Internationaux, Montvhrestien, Paris

6. Huntington, Samuel P., Ciocnirea civilizatiilor si refacerea ordinii mondiale, Editura Antet, Bucuresti, 1997.

7. Kaplan, Robert D.,Anarhia care va veni.Spulberand visele ulterioare Razboiului Rece, Editura Antet XX, Press, 1994.

8. Ionescu, Razvan, Alianta Nord-Atlantica si noua arhitectura de securitate, Bucuresti, 2003.

9. Kissinger, Henry, Diplomatia,traducere de M. Stefancu, Editura All, Bucuresti, 2002.

10. Malita, Mircea, Scoli si institutii, Editia a II-a, Revazuta si adaugita, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1975.

11. Malita, Mircea, Teoria si practica negocierilor, Editura Politica, Bucuresti, 1972.

12. Mazilu, Dumitru, Dreptul pacii, Editura All Beck, Bucuresti, 1998.

13. Mazilu, Dumitru,Tratat privind Teoria si Practica Negocierilor, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002.

McCauley, Martin, Rusia, America si razboiul rece, traducere de Manuela Bulgar, Editura Polirom, Iasi, 1999.

Motoc, Iulia, Interpreter la guerre,Editura Babel, Bucuresti, 1997.

Paul,V., I.Coscodaru, Centrele de putere ale lumii, Editura Stiintelor Sociale si politice, Bucuresti, 2003.

Pascu, Mircea, Ioan, Teoria relatiilor internationale, Bucuresti, 2002.

Rodescu, Liviu, Prolog la dezarmare, Editura Politica, Bucuresti, 1963.

Tomescu, Madalina, Jus Congens - Intre teoria si practica relatiilor internationale, Editura Cartea Universitara, Bucuresti, 2005.

Iordan Gheorghe Barbulescu, UE de la national la federal, Editura Tritonic, 2006

Site-uri internet:

www.asil.org

www.alarmexpert.ro/alcar22.html

www.ejil.org

www.greenpeace.ro/medianet/archiv/international

www.guardian.co.uk/uslatest/story

www.lumeam.ro/029928.html

www.presamil.ro/OM/2003/12/pag%204.htm

www.un.org.