Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload





















































SITUATIA POLITICA A TARILOR ROMINE IN A DOUA JUMATATE A SECOLULUI AL XVI-LEA

istorie


SITUAŢIA POLITICĂ A ŢĂRILOR ROMĪNE ĪN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVI-LEA

1. SITUAŢIA POLITICĂ A MOLDOVEI ĪNTRE ANII 1546-1572.

Situatia Internationala din a doua jumatate a veacului al XVT-fe~a" riii a' favorizat, pīna īn ultimul sau deceniu, īncercarile poporului romīn de scuturare a apasatoarei stapīniri otomane. Suveranii statelor vecine, Polonia si Imperiul habsburgic, avkui de facut fata propriilor lor greutati interne sau cautīnd sa largeasca teritoriile de sub stapīnirea lor, nu au dat sprijinul necesar tarilor romīne īn nazuintele lor de eliberare de sub turci. Atunci cīnd au raspuns unor chemari venite din partea acestora, n-au facut-o pentru a le ajuta sa-si cīstige indepen­denta politica, ci pentru a īnlocui pe turci prin propria lor stapīnire.  īn aceasta directie   se   manifesta   īndeosebi   imperialii,   care,   prin   numeroase   actiuni diplomatice si militare,  īncearca  sa alipeasca  Transilvania  la   Imperiul habs» burgic  si   sa   desprinda   Moldova   si   Ţara Romīneasca   din   sistemul  politic otoman, instaurat dupa   1538.   Habsburgii   s-au   aratat,   īnsa,   incapabili  de  a īnlocui stapīnirea otomana  prin  propriul lor sistem;   ajunsi  la  tron   cu   aju­torul imperialilor sau  chiar impusi de ei, unii dintre domnii tarilor romīne, ca Radu Ilie sau Despot, atunci  cīnd au  intentionat sau  chiar  au  īncercat sa se ridice īmpotriva turcilor, nu au gasit sprijinul fagaduit si actiunile lor n-au avut aproape nici un fel de urmari asupra  situatiei politice a Ţarii Romīnesti si Moldovei.




Regatul polon, care īncheiase īn 1532 o pace « vesnica » cu Turcia, a cautat īn toata aceasta perioada sa īndeparteze primejdia otomana, prin pastrarea unor bune relatii cu Poarta. Fara a avea īnvoirea regelui, magnatii poloni au atacat adesea Moldova, dar nu cu gīndul alungarii turcilor, ci cu dorinta de īnstapīnire asupra ei.

Singurul aliat de nadejde pe care 1-a avut poporul romīn īn lupta sa de eliberare a fost puterea cazaceasca, care, īncepīnd din anul 1563 si pīna 232f57c la sfīr-situl veacului, a īntreprins o serie de actiuni īmpotriva turcilor si a aliatilor acestora, dīndu-le lovituri serioase.

57*

899


īn raporturile internationale, tarile romīne nu mai au rolul important din a doua jumatate a veacului al XV-lea si nici chiar pe acel din prima juma­tate a celui urmator. īn jocul politic al marilor puteri vecine, Transilvania, Ţara Romīneasca si Moldova nu mai constituiau acum state īn stare sa-si apere Interesele si sa se impuna prin forta lor militara. De aceea, printr-o politica echivoca, de manevrari dintr-o parte īn alta, de folosire a contradictiilor dintre aceste mari puteri, conducatorii tarilor romīne au cautat de cele mai multe ori sa lupte pentru pastrarea existentei statelor lor si pentru fixarea unor raporturi cu Poarta otomana de oarecare autonomie politica. Trebuie retinuta si dorinta multora dintre domni de recīstigare a independentei pe baza de ajutor din afara si chiar īncercarile militare ale unora, īn vederea realizarii acestui scop.

īn ce priveste desfasurarea politicii interne, ea se caracterizeaza prin necurmate lupte īntre partidele boieresti si īntre acestea si domnie1.

Urmasilor lui Petru Rares la tronul Moldovei, Ilias (1546-1551) si stefan (1551-1552), li s-au pus aproape aceleasi probleme ca si tatalui lor, īn cea de-a doua domnie a lui: īnfrīngerea anarhiei interne pricinuita de marii boieri si īmplinirea unor obligatii economice si politice mult crescute, fata de Poarta otomana.

Chiar de la īnceputul domniei, Ilias se vede silit sa ia masuri aspre īmpo­triva marii boierimi, care, īn tendintele ei de recīstigare a vechilor privilegii, urmarea punerea tīnarului domn sub tutela sa completa. īn urma descoperirii unui complot, se taie capul hatmanului Vartic, iar o parte din boieri sīnt pedep­siti cu diferite cazne (cu bataia, taierea nasului, orbirea)- Multi trec īn Polonia, īngrosīnd rīndurile fugarilor aflati acolo īnca din timpul domniei lui Petru Rares *. īn cursul anului 1549, acestia, grupati īn jurul unui pretendent, sustinut si de unii pani poloni, navalesc īn Moldova, īnsa oastea domneasca īi alunga peste granita. Avīnd de facut fata unor obligatii sporite fata de Imperiul otoman, Dias cauta ca, satisfacīnd cererile Portii, pentru a putea domni īn liniste, sa loveasca īn acelasi timp īn puterea economica a marilor feudali. De aceea, pentru obti­nerea sumelor de bani necesare, domnul recurge la un mijloc cu totul neobisnuit epocii: impunerea la bir a marilor boieri si chiar a manastirilor, fapt care i-a atras ura si mai īnversunata a acestora. īn fata puterii coalizate a boierilor si a bisericii, domnul este silit sa caute refugiu īn Imperiul otoman, trecīnd la credinta mahomedana. Parasirea tronului si turcirea lui Ilias sīnt expresia neputinte! domnului de a rezolva problemele interne si externe ce i se puneau, a capitular lui īn fata presiunii crescīnde a Portii si a boierilor.

īn scurta lui domnie, stefan Rares a avut de īntīmpinat noi valuri ak opozitiei boierimii,  manifestata prin uneltirile si comploturile boierilor dir

1 Vezi mai sus cap. III, par. 2.

3 Cronicile slavo-romlne, p.  104 si 118.

900


tara sau prin incursiunile celor rugiti īn Polonia. Chiar la urcarea sa īn scaun, el are de īnabusit un complot al marii boierimi, ce urmarea īnlocuirea urma­silor lui stefan cel Mare cu un domn ridicat din sīnul ei, care sa se identifice cu interesele marilor feudali. La 15 iunie 1551, stefan mentiona īntr-un act ca a confiscat averile lui Iurie spatar, care «le-a pierdut cu hiclenie, cīnd a ridicat pe un lotru asupra capului domniei mele » l.

īn politica sa externa, imediat dupa aplanarea conflictului iscat cu fratele sau, fostul domn, devenit pasa de Silistra2, stefan face chiar īn vara anului 1551 unele īncercari pe līnga poloni si imperiali de realizare a unei aliante antiotomane. Cerīnd ajutorul regelui Poloniei īn contra turcilor, stefan i se ofera drept vasal, dar este refuzat3. Se adreseaza atunci imperialilor, la care trimite īn solie pe īnsusi mitropolitul tarii si un boier batrīn, fost sfetnic al tatalui sau, dar si aci, chiar daca nu este īntīmpinat cu un refuz categoric, sinceritatea propunerii li este pusa la īndoiala*. īn toamna aceluiasi an, 1551, sultanul adreseaza o porunca categorica domnului Moldovei sa intre cu oastea sa īn Transilvania, īmpotriva imperialilor5; raspunsul lui stefan este o noua solie trimisa acestora, cu fagadu-lala ca nu se va supune poruncilor Portii, si ca va lupta chiar īmpotriva turcilor, daca va fi asigurat ca va primi ajutor din partea īmparatului si i se vor retroceda cele doua feude din Transilvania, Ciceul si Cetatea de Balta. Pīna la sfīrsitul lui martie 1552, se schimba multe scrisori si solii īntre stefan si imperiali, dai fara luarea vreunor hotarīri. stefan propune si un plan de actiune generalului imperial Castaldo, care consta, īn esenta, īn prinderea ostilor turcesti īntr-o capcana, acestea urmīnd a fi atacate din fata de imperiali si din spate de moldo­veni. Dar si noua propunere este īntāmpinata cu suspiciune6. Solii lui stefan, ajunsi la Ferdinand de Habsburg, la Bratislava, sīnt trimisi īndarat doar cu faga­duieli, ceea ce provoaca nemultumirea domnului. Sultanul, care probabil era Informat de toate aceste actiuni ale domnului Moldovei si de insuccesele lui, īi trimite o ultima porunca, la sfīrsitul lui mai 1552, ca sa porneasca cu oastea sa īmpotriva imperialilor - care stapīneau īn acel moment Transilvania - faga-duindu-i ca, de o va face, īi va ierta jumatate de haraci7. īn cursul lunii iulie, oastea moldoveneasca prada īn secuime, fara īnsa a da vreo lupta cu imperialii. Se pare ca stefan a facut o simpla demonstratie, pentru a-si dovedi fidelitatea fata de sultan si a evita astfel o noua campanie otomana īmpotriva tarii sale.

Politica sa interna, de īntarire a puterii domnesti, prin reprimarea facti­unilor feudale, īnsotita de una de intoleranta religioasa, cu masuri aspre īmpo­triva armenilor, a stīrnit multe nemultumiri, care au dus īn cele din urma la




1          Documente, A, veac XVI, voi. II, p. 7.

2          A. Veress, Documente, I, p. 61, 78.
8 Ibidem, p. 52-53.

1 Hurmuzaki, II/4, p. 597. 6 A. Veress, op. cit., p. 61. * Ibidem, p. 62. '  Ibidem, p. 85 - 86.


901


ridicarea marilor boieri «īn chip tīlharesc asupra voievodului» si la uciderea sa la podul de la Ţutora, pe Prut, la 1 septembrie 15521. Din unele scrisori ale lui Castaldo, reiese ca acesta fusese īn strīnse legaturi cu boierii ucigasi si cu partida care avea sa aduca pe tron pe Lapusneanu.

Cu exceptia cronicii lui Eftimie, scrisa din porunca lui Lapusneanu, izvoarele arata īn mod unanim hotarīrea lui stefan de a duce mai departe politica anti-otomana a tatalui sau. Din unele īnsemnari ocazionale, care nu pot fi banuite de partinire, se poate vedea ca domnul intentiona o ridicare īmpotrfva turcilor, bazata pe alte forte interne decīt marea boierime. Faptul ca el a conditionat aceasta ridicare a maselor populare pentru eliberare de un ajutor extern, pe care nu-1 gasea nicaieri - aratīnd astfel ca nu avea deplina īncredere īn fortele propriei sale tari, asa cum avusesera īnaintasii sai - 1-a dus īn cele din urma la esecul suferit. Este drept ca īmprejurarile, ca si omul, erau altele decīt cele din vremea bunicului si a parintelui sau.

Dupa uciderea lui stefan Rares, reīncep luptele dintre gruparile boieresti, care īsi disputau puterea, fiecare īncercīnd sa impuna la cīrma tarii propriul ei pretendent. Cea mai puternica era partida filo-polona, formata din numerosi mari boieri, aflati atīt īn tara, cīt si fugari īn Polonia; ea era grupata de mai multi ani īn jurul unui boier putin cunoscut, stolnicul Petrea. Alta era aceea a partizanilor familiei domnitoare, condusa de īnsasi doamna lui Petru Rares, si care se regrupase īn graba, sustinīnd la tron pe un Joldea, care urma sa ia īn casatorie pe fiica lui Petru Rares, Ruxandra. Cea de-a treia, mai putin nume­roasa, nutrea vadite simpatii pentru imperiali si era īn legatura cu Castaldo.

Joldea, ridicat īn scaun si sustinut de o parte din marii boieri, nu domneste decīt trei zile. Surprins nepregatit de razboi la sipote, pe Jijia, de oastea boiereasca si cea polona, care-1 aduceau pe Petrea stolnicul īn tara, Joldea este īnsemnat la nas si calugarit cu sila. Boierii īl proclama domn la Hīrlau, sub numele de Alexandru voda, pe pretendentul venit din Polonia, caruia i se creeaza imediat si justificarea dinastica necesara, fiind dat drept fiu al lui Bogdan cel Orb. La scurt timp dupa aceasta, se obtine si confirmarea sultanului pentru noua dom­nie, conditionata īnsa de aproape dublarea tributului, care ajunge astfel la suma de 30 000 de galbeni.

Primele masuri cu caracter intern ale noului domn, poreclit mai tīrziu Lapusneanu si despre care cronica lui Azarie tine sa faca mentiunea ca era « unul dintre boieri » 2, lasau sa se īntrevada o domnie asa cum de mult o doreau boierii, lipsita de autoritate si la discretia totala a celor care-1 sustinu­sera. Se da drumul boierilor pusi īn temnita de Petru Rares si de fiii sai, sīnt rechemati īn tara cei fugiti peste hotare si « boierii toti au primit demnitatile si mosiile   de mai īnainte » 3.   Dar, aceasta īntelegere īntre domnie si marea

1 Cronicile slavo-romīne, p.  139-140. * Ibidem, p. 140. 8 Ibidem, p.  123.

902


Fig. 270. - Portretul lui


 Alexandru Lapusneanu Slatina,   1560


de pe o broderie de la manastirea


boierime n-a durat mult. Tendintele centrifuge ale unora din marii feudali deve­nisera anacronice si se opuneau dezvoltarii politice a statului; īntoarcerea la o etapa a vietii statale, depasita de aproape un veac, era imposibila. Noul domn īncepe si el sa ia masuri de īntarire a autoritatii centrale, lovind īn imunitatile pe care īncercasera sa le recīstige, īn plinatatea lor, boierii si manastirile.

Conflictul dintre domnie si marii boieri reizbucneste īn anul 1555. Multi dintre cei nemultumiti, īn frunte cu boierul Negrila si cu mitropolitul tarii, fug īn Polonia si īn Imperiul otoman. Fugarii fagaduiesc sultanului o parte din teritoriul Moldovei, daca-1 īnlocuieste pe Lapusneanu. Cu ajutor polon, Negrila prada Moldova pīna aproape de Suceava. Turcii - care erau  acum ei īnsisi interesati īn potolirea anarhiei interne din Ţara Romīneasca si Moldova, īn vederea exploatarii lor - nu dau curs cererii boierilor, mai ales ca, īn aceasta vreme, nici nu aveau motive sa se plīnga de Lapusneanu. īn afara raului prici­nuit tarii, miscarea boierilor rebeli nu a avut alte urmari.

Anul 1558 aduce noi framīntari īn sīnul clasei dominante. īn sfatul dom­nesc se produce o mare schimbare: cu exceptia a trei-patru dregatori, toti ceilalti sīnt īnlocuiti cu altii, nume noi, putin cunoscute, ridicati dintre   boiernasii sprijinitori ai domniei. Doi ani mai tīrziu au loc alte miscari boieresti de nemul­tumire īmpotriva domnului, din care unele vadit īn legatura cu forte externe, Imperiale sau polone.   Un Lupu paharnic  īsi pierde  capul   si averile pentru ca « s-a ridicat domn asupra capului domniei mele si cu alti vicleni », spune un act domnesc din aceasta vreme *. Tot īn 1560, se semnaleaza solii de boier) si clerici moldoveni la īmparatul Ferdinand, caruia īi cer ajutor īmpotriva Iul Lapusneanu,  pentru  īnscaunarea  pretendentului Despot2.   īn aceeasi   vreme, se vorbeste despre proiectul de incursiune a unui cneaz rutean, Dimitrie (pro­babil Visnevietki) cu gīnduri de rasturnare a lui Lapusneanu 3 si de eliberare a tarii de sub turci.

Toate aceste miscari, urmarind cucerirea puterii prin aducerea la tron a unor pretendenti fara legaturi cu fosta familie domneasca, arata ca este vorba si de manifestari ale unei crize  dinastice.   īnsasi  īnscaunarea  lui  Alexandru Lapusneanu constituia un exemplu si un īndemn pentru diversii pretendenti la tron si pentru sustinatorii lor, ca pot obtine puterea rīvnita fara eforturi deosebite. īn politica externa a lui Alexandru Lapusneanu se pot distinge clar doua etape: una, la īnceputul domniei, cu īncercari de realizare a unei coalitii anti-otomane, care sa aduca eliberarea Moldovei de sub turci, si cea de-a doua, de īmpacare  cu situatia de aservire  existenta,  domnul manifestīndu-se  cu totul credincios turcilor.

Imediat dupa  ocuparea  tronului,   Lapusneanu  se  adreseaza  generalului Imperial Castaldo, ca si īnaintasul sau stefan Rares, declarindu-se gata sa lupte

1 Documente, A, veac. XVI, voi. II, p. 149-150. . A. Veress, op. cit., I, p. 180-182. " Ibidem, p.  188-192.

904



īmpotriva turcilor, daca va avea asigurarea īmparatului ca i se va da ajutor mili­tar si i se vor retroceda posesiunile din Transilvania, Ciceul si Cetatea de Balta, ca loc de refugiu *. Tratative se duc īn tot cursul iernii anilor 1552-1553, īnsa, tot ca īn cazul lui stefan Rares, raspunsurile sīnt evazive, fagaduielile lipsite de urmari practice, ceea ce īl determina pe Lapusneanu sa-si schimbe orientarea, mai ales ca obtinuse confirmarea sultanului īn domnie si turcii i se aratau, īn general, favorabili.

īncepīnd cu anul 1553, el duce politica suzeranilor sai poloni si turci, nemaifacīnd īncercari de a se elibera de sub influenta lor. īn politica sa de supunere fata de Poarta, este neīndoios ca un rol hotarītor, pe līnga refuzul imperialilor de a colabora cu el, 1-a avut si atitudinea panilor poloni. Fata de Sigismund August, regele Poloniei, Lapusneanu si boierii tarii facusera act de omagiu īnca din septembrie 1552, reīnnoit si completat īn 1553 2, luīnd asemenea obligatii, īncīt regele ajungea la o situatie politica cu totul exceptionala fata de Moldova, tara, «pe care - dupa cum scrie un contemporan - stramosii sai n-au putut niciodata s-o īnfrīnga cu armele » 3.

Succesul acesta atīt de nesperat - izvoarele vorbesc de unirea Moldove) cu coroana Poloniei4 - a nascut temeri chiar la rege si la principalii sai sfet­nici. Castelanul Cracoviei, Ian Tarnovski, īl sfatuia pe rege sa-i ceara lui Lapus­neanu sa trimita o solie la Constantinopol si sa arate ca stefan Rares a fost ucis de moldoveni din cauza tiraniei sale si ca el a fost bine primit ca domn de īntreaga tara. De asemenea sa spuna ca nu va avea alt suzeran īn afara de sultan, ca va plati regulat tributul si-i va executa cu credinta poruncile. La rīndul sau, si regele sa trimita sultanului o solie si, daca i se va imputa ca el a asezat domn īn Moldova si a primit tara sub suzeranitatea sa, sa arate ca schimbarea de domn au facut-o moldovenii īnsisi, ca noul domn va fi supus sultanului si ca regele nu vrea sa aiba nici un amestec īn Moldova, care sa-1 supere cumva pe sultan 5. Ascultīnd sfatul, regele trimite o solie la turci, asigurīndu-i de devotata prie­tenie. Cu asemenea suzerani si aliati, tematori de propria lor situatie, nu este de mirare ca si Lapusneanu a dus fata de Poarta o politica de totala supunere.

īn politica externa a Moldovei din deceniul al saselea al veacului, mai este de semnalat ajutorul dat de Lapusneanu regelui polon īmpotriva tatarilor, la īnceputul anului 1553, precum si amestecul armat īn Transilvania, avīnd ca scop reīntronarea lui Ioan Sigismund ca principe al Transilvaniei. īn cursul anului 1556, din porunca sultanului si cu īndemnul regelui polon, ostile Moldo­vei si ale Ţarii Romīnesti trec muntii īn Transilvania si alunga pe imperiali, reusind sa īnscauneze pe fostul principe. Cerīndu-si īndarat posesiunile din Transilvania, cele doua cetati feude ale domnilor Moldovei, Lapusneanu nu le


1 A. Veress,  op. cit., II, p. 104; Hurmuzaki, III/l, p. 288-289 si 306-307.

3 Ibidem, II/5,  p. 31 - 32; I. Bogdan, Album paleographique Moldave, plansa nr. 79.

J Cerc. ist., I, 1925, p. 109.

1 Hurmuzaki, S 2/1, p. 196-198.

s Ibidem, p.  174-176.  ( "i  .-..  .          '         '

905


obtine decīt īn 1558, dupa multe amīnari, si abia īn urma unui ordin expres al sultanului, dat Isabellei, mama principelui.

Spre sfīrsitul primei sale domnii, din cauza sporirii obligatiilor fata d; Poarta, a nenumaratelor porunci de a se furniza zaherea si vite, precum si oameni si cherestea pentru īntarirea cetatilor turcesti din nordul Marii Negre, se parc ca Lapusneanu a īncercat o noua apropiere de imperiali. Prin intermediul vene-tienilor, el propune lui Ferdinand o alianta īntre Imperiu, Moldova si Ţari Romīneasca, care urmau sa porneasca īmpreuna un razboi īn contra turcilor *. Nici de data aceasta raspunsul nu este mai favorabil. De altfel, imperialii iti aveau propriul lor candidat la tronul Moldovei, cu ajutorul caruia sperau sa puna mina pe cele doua tari īn alte conditii decīt propunea Lapusneanu. Este vorba de Iacob Eraclid Despot, viitorul domn al Moldovei.

Fata^de Ţara Romīneasca, Lapusneanu a dus īn prima domnie politica pe care i-au impus-o turcii, facīnd, din porunca lor, doua expeditii, una īn 153 3 de reīntronare a lui Mircea Ciobanul, alta īn anul urmator, de scoatere a acexu-iasi si de punere īn scaun a lui Patrascu cel Bun.

ī~*       īn acest timp, la curtea lui Lapusneanu se adapostise un grec, Iacob Eracb:

Despot, ce pretindea ca se trage din familia despotilor de Samos. Poet, mec.; si militar r.u mari calitati, el se facuse cunoscut si bine primit la curtile suveranilcr apuseni. Cunoscīnd la fata locului situatia din Moldova, īn special nemultu-

"rnīrīlefata de domnia lui Lapusneanu, Despot īncepe sa nutreasca nadejdea de a-1 īnlocui pe acesta, si apoi, o data ajuns domn, sa īnfaptuiasca, cu ajutorai apusenilor, planuri si mai marete. Complotul pe care-l faurise īmpreuna cu ucii dinboierifiind descoperit, Despot este silit sa fuga la imperiali. Cu ajutorai acestora si al unui nobil polon, Albert Laski, īn toamna anului 1561, Despcc

 ^revine īn Moldova. La 18 noiembrie 1561, a avut loc o lupta la Verbia, īn care  Lapusneanu, tradat de o mare parte din boieri, este īnfrīnt si silit sā-si game refugiu la turci."""

Instalat īn domnie, Despot īncearca sa puna īn aplicare atīt politica protes-

T tanta a sprijinitorilor sai poloni si germani, - el īnsusi era luteran - cit s pe cea antiotomana a imperialilor, de aceasta din urma fiind strīns leeatg ^TTHIT de eliberare de sub turci a poporului romīn, ca si a īntregii Peninsule Balcanice. Despot īsi inaugureaza domnia prin doua acte neobisnuite pentru Moldova acelei vremi:  mai īntīi,  da un edict de to^anj^jŢgjtij^oasa. invitīnd īn Mot»

dova pe toti protestantii care aveau de suferit persecutii īn tarile lor; apoi adre-_ seaza o proclamatie moldovenilor, prin care īsi afirma hotarīrea de a lupta īmpotriva turcilor si delT uni, sub sceptrul sau, Moldova si Ţara Romīneasca. Despot a luat unele masuri pentru dgzvoltarea comertului si oraselor, cautīnd īn acestea un sprijin īmpotriva altor forte sociale interne, ostile masurilor politice pe care le-a luat. Avīnd de facut fata unor mari  dificultati banesti,


906


1 A. Veress, op.  cit.,  I, p.  173.



«fe»

.....

Rg. 271. - Taler emis de Despot voda, 1562.


ca plata ostasilor mercenari, achitarea unor datorii catre Laski si a obligatiilor catre imperiali, pe care si le asumase īnainte de obtinerea tronului, precum s; plata tributului catre turci, Despot a luat unele masuri prin care si-a pierdut repede simpatiile poporului si ale clerului. Astfel, el a pus o dare exceptionali de un galben pe fiecare gospodarie taraneasca si a luat podoabele sivasete




j ; /j

Fig. 272. - Dinar emis de Despot voda, 1563.

pretioase de la manastiri, pe care le-a topit, transfbrmīndu-le īn argint si aui-Din cauza cruntei exploatari a taranimii, are loc acum si o rascoala taraneasca, de oarecare amploare 1.

īn politica sa externa, Despot s-a bucurat de succese deosebite. Desi impui de imperiali, īn primavara anului 1562 el este recunoscut domn si de sultan, la care mijlocisera pentru confirmare chiar unii dintre dregatorii Portii, cīstigati de Despot. Regele Poloniei, pentru a nu da pretext de suparare turcilor, dat fiind rolul jucat de unii magnati poloni la īntronarea lui Despot, se arata la īnceput dusmanos fata de acesta, dar sfīrseste prin a stabili cu el relatii de prietenie. Cu Petru cel Tīnar, domnul Ţarii Romīnesti, Despot īncheie un tratat de aii: īmpotriva oricaror dusmani, fie ei chiar si turcii. Singurul care i-a ramas dusman constant a fost Ioan Sigismund, principele Transilvaniei. Acesta, gasindu-se īntre imperiali si Despot, credincios aliat al lor, īsi temea tronul, fapt pentn. care nu contenea sa staruie la Poarta pentru readucerea pe scaunul Moldove a lui Lapusneanu.

Despot a īnfiintat si o scoala la Cotnari, unde a predat tīnarul īnvatat umanist, Ioan Sommer, de la care a ramas si o biografie a domnului.

Politica interna a lui Despot, la care s-a adaugat si cearta cu Laski, canite īi luase īndarat Hotinul, dupa ce i-1 daduse īn contul datoriei contractate, i-au grabit caderea.  Rascoala taraneasca ce izbucneste acum da prilej unor boier

1 Vezi   mai  sus,  cap.   III,  par.   1.     .          :           - . ■■ ■■ .  ,  ī'i

908


sā organizeze un complot īmpotriva lui Despot, caruia īn cele din urma acesta ii cade victima. Dupa ce rezista asediului boieresc vreme de trei luni, īnchis īn cetatea Sucevii, domnul se preda boierilor si e ucis de conducatorul complo­tului,  Tomsa  hatmanul,   īn  noiembrie   1563,_jj

Ceva mai īnainte, prin viclenie, boierii reusisera sa prinda si pe hatmanul cazacilor, Dimitrie Visnevietchi, venit sa ocupe tronul Moldovei, si-1 trimisesera la Poarta, unde a fost ucis de turci īn chinuri groaznice.

Cu moartea lui Despot, s-a prabusit si pozitia politico-miliara pe care reusisera s-o detina habsburgii la rasarit de Carpati vreme de doi ani, īntre 1561 si 1563.

Boierii au īncercat atunci din nou sa impuna la cīrma statului un repre­zentant al lor, pe Tomsa, cerīnd sultanului sa-1 recunoasca domn. Poarta īnsa īl numeste a doua oara pe Lapusneanu, care, cu contingente de oaste munteana, turca si tatara, vine sa-si reia tronul. īn primele ciocniri, avīnd alaturi si oaste taraneasca, Tomsa īnvinge1 ; cīnd taranii īl parasesc 2, el este īnfrīnt si fuge īn Polonia. Aci e ucis din ordinul regelui, īmpreuna cu boierii care se aflau cu dīnsul, conform cererii sultanului.

A doua domnie a lui Lapusneanu (1564-1568) a ramas īn amintirea con­temporanilor prin cumplita pradaciune ce i-a precedat īnscaunarea, cīnd tatarii «au navalit asupra Moldovei ca niste cīini turbati si apucīnd multa prada, oameni si vite, au ars tara » 3.

Domnia i-a fost continuu tulburata de diversi pretendenti, sprijiniti dinla­untru de boieri, iar dinafara mai ales de imperiali, care cautau sa recīstige ad pozitiile pierdute o data cu īnlaturarea lui Despot. Cumplitele masacre boieresti, menite sa puna capat anarhiei interne, au caracterizat de asemenea aceasta a doua domnie a lui Lapusneanu. īn 1568, Lapusneanu moare, pare-se otravit de boieri.

Domnia urmasului sau, Bogdan (1568-1572), se desfasoara sub tutela nemijlocita a magnatilor poloni. El se declara vasal regelui Poloniei, repetīnd omagiul si tratatele de alianta si supunere īncheiate de tatal sau 4. Nemultumind pe unii dintre boieri si pe sultan, Bogdan este īnlocuit din domnie, gasindu-si refugiul īn Polonia, apoi la imperiali si īn cele din urma la tarul Rusiei.

2. AGRAVAREA DOMINAŢIEI OTOMANE ASUPRA  ŢĂRII   ROMĪNEsTI   (1545-1577)

Istoria politica a Ţarii Romīnesti īntre anii 1545-1577 se caracterizeaza printr-o dezlantuire a razboaielor feudale interne, purtate īntre domnie si marea boierime, ca si īntre diverse factiuni boieresti. Ele cauzeaza amestecul direct al

1          Hurmuzaki, XI, p. XIV.

2          Vezi mai sus, cap.  III, par. 2.

3          Cronicile slavo-romine,  p.   145.

* Hurmimiki, S. 2/1, p. 265-267.

909


turcilor īn tara si au ca efect o crestere a aservirii fata de Poarta otomana. Starea de pronuntata anarhie feudala din Ţara Romīneasca se datoreste mai ales faptului ca aci procesul centralizarii, īnceput īn a doua jumatate a veacului anterior, se pastrase la un nivel mult mai scazut decīt īn Moldova,

Pe tronul Ţarii Romīnesti fusese instalat de turci un fiu al lui Radu cel Mare, anume Mircea, poreclit Ciobanul, din cauza comertului cu oi cu care se ocupase īnainte de a fi domn. El domneste īn doua rīnduri (1545- 1554 si 1558-1559), prima domnie fiindu-i īntrerupta de cea a lui Radu Ilie, care ocupa si el scaunul cīteva luni, īn iarna anului 1552-1553.

īntreaga domnie a lui Mircea Ciobanul este un lung sir de lupte īmpotriva gruparilor marii boierimi, care īncerca sa-si impuna vointa, sa recīstige vechile privilegii imunitare sau sa-l īnlocuiasca din domnie printr-un reprezentant al ei, care sa fie executor fidel al tuturor revendicarilor sale. La putin timp dupa ocuparea tronului,  Mircea,  īn urma greutatilor interne pe care i le creeaza boierii, nu ezita sa taie peste 200 din ei, dintre care nu mai putin de 48 de boieri mari. Multi īsi cauta refugiu īn Transilvania, dar si aci sīnt urmariti, domnul cerīnd extradarea lor. Din Transilvania, boierii pribegi, cu oaste de mercenari si cu « slugile » lor, navalesc īn mai multe rīnduri īn Ţara Romīneasca, fara īnsa a   reusi   sa-1   izgoneasca   pe domn. Cea mai importanta dintre aceste  actiuni este cea din august 1548, cīnd oastea boierilor pribegi, coborīta pe Valea Pra­hovei,  « au  avut razboi  mare cu  Mircea  Voda la sat la Peris; si fu izbīnda Mircii»1.   Fiind  respinsi, o parte din boieri fug la turci, la Braila, pentru ca apoi,  atrasi cu fagaduieli de domn,  sa  fie ucisi.

īn noiembrie 1552, un pretendent, Radu Ilie, cu o oaste puternica de mercenari, reuseste sa'l alunge pe Mircea Ciobanul, īn urma unei lupte victorioase ce s-a dat la satul Manesti 2. Mircea se refugiaza la turci, la Giurgiu, nu īnsa īnainte de a fi taiat un alt numar mare de boieri. Cu ajutor turcesc si moldo­venesc, Mircea īsi reocupa tronul, la sfīrsitul lui februarie 1553. Nu mai domneste īnsa mult, caci, intrīnd īn relatii cu imperialii, este mazilit si īnlocuit cu Patrascu cel Bun 3.

Fiu al lui Radu Paisie, Patrascu, numit de cronici cel Bun, din cauza supu­nerii sale fata de boieri, domneste īntre anii 1554 si 1557. Spre deosebire de Mircea Ciobanul, el īncearca sa-si bazeze domnia pe ajutorul marii boierimi, cu care se fereste sa aiba vreun conflict. Jurīndu-si credinta si ascultare unii altora, se īncheie īntre domn si marii boieri un pact asemanator tratatelor dintre doua puteri, domnia, ca expresie a intereselor clasei stapīnitoare īn general, si marea boierime, cu interesele particulare ale fiecarui feudal īn parte. Patrascu a aratat īn cursul domniei o totala īngaduinta fata de particularismul boieresc, cei trei ani ai domniei lui constituind un fel de pauza īn desfasurarea

1          Istoria Ţarii Romīnesti, p. 49.

2          lbidem ;  ci.  Hurmuzaki,  11/2, p.  299.

3          Hurmuzaki, II/2, p. 132 si 173.

910


luptelor feudale interne. De aceasta criza de autoritate a puterii centrale profita marea boierime pentru a-si īntari din nou pozitiile politico-economice, īn parte pierdute  īn  timpul  domniei  lui   Mircea  Ciobanul.

īn relatiile externe este de semnalat interventia sa, īn 1556, alaturi de Lāpusneanu, pentru reīntronarea lui Ioan Sigismund īn Transilvania.

Revenirea lui Mircea Ciobanul īn scaunul tarii, dupa moartea lui Patrascu, se face īn conditiile unei si mai dīrze opozitii boieresti decīt īn prima sa domnie. Majoritatea marilor boieri pribegesc. Mircea īncheie si el cu boierii fugari un pact asemanator celui īncheiat de Patrascu, si numai asa s-au īntors acestia īn tara, « de credinta si legatura ce-au facut» *. Adunīnd īn Bucuresti vīrfurile clasei feudale, pe marii boieri, mitropolitul, episcopii, egumenii manastirilor si multi calugari, cu ajutorul garzii sale de beslii turci, Mircea īi ucide pe toti 2. Cu toate aceste ucideri masive, opozitia boiereasca nu este cu totul nimicita. Multi din cei ce nu crezusera īn loialitatea lui Mircea, se regrupeaza īn Transil­vania, īn jurul lui Radu Ilie si al boierului Socol.

Moartea lui Mircea Ciobanul, survenita īn septembrie 1559, si numirea de catre turci a fiului sau minor Petru (1559-1568) ca domn al tarii, sub tutele mamei sale Chiajna, au prilejuit dezlantuirea a noi si violente lupte feudale interne, īn care se īnfruntau puterea centrala, avīnd īn jurul ei grupuri de boiernasi, si vechea boierime mare, razvratita. Cu ajutor de peste munti, pribegii navalesc īn tara, cei de la Brasov coborīnd pe valea Prahovei, cei refugiati la Sibiu, pe valea Oltului. Se da īntre cei dintīi si oastea Chiajnei o lupta la Romīnesti, īn care boierii si mercenarii maghiari ce luptau īn solda lor sīnt īnvingatori, cuceresc Bucurestiul, iar Petru si Chiajna fug peste Dunare. De aci se īntorc cu ajutor turcesc si boierii sīnt īnfrīnti la serpatesti si la Boian iar cei ce scapa dintre ei se īnapoiaza īn Transilvania. E nevoie de interventia scump platita a sulta­nului pe līnga principele Transilvaniei, ca sa nu mai īngaduie pribegi munteni, pentru ca Petru si Chiajna sa poata domni īn liniste. Unii dintre marii boieri au cautat refugiu chiar la turci, la Braila si Silistra, dar aci ei au fost aruncati īn īnchisoare si apoi ucisi, īn urma interventiei Chiajnei 3.

Desi nu mai fac incursiuni, boierii refugiati la Brasov si. Sibiu stau ca o permanenta amenintare asupra domniei lui Petru cel Tīnar. Din acest motiv, īntre el si brasoveni are loc īn cursul anului 1564 un fel de razboi comercial, cu  īnchiderea  granitelor  si oprirea oricarui trafic.

īn timpul domniei lui Petru cel Tīnar, īnregistram unele transformari importante īn structura sfatului domnesc: pe de o parte, patrund īn sfat elemente din noua boierime, ridicata de domn din sīnul micii boierimi, iar pe de alta elemente levantine, exponente ale politicii otomane, care pun mina pe dregatoriile mai importante, īn special pe cele legate de īncasarea veniturilor




1 Istoria "Ţarii Romīnesti, p. 50.

s Ibidem.

' Acad. R.P.R., Doc. osmane, 1/39 si 1/59 (īn trad. lalnst. de istorie al Acad. R.P.R.).

911


statului. Astfel, mare vistier īn timpul domniei lui Petru cel Tīnar este ud oarecare Iani, mare stolnic un Ianache si apoi un Pana, mare postelnic un Ghiorma.

Mazilit īn 1568, lui Petru i se confisca de catre turci īntreaga avere, Iar el este surghiunit īmpreuna cu mama sa la Konieh. īn locul sau este numit Alexandru, fiul lui Mircea si nepot al lui Mihnea cel Rau, care statuse multi ani exilat de turci la Alep. Alexandru Mircea domneste īntre anii 1568-1577. avīnd o domnie destul de zbuciumata. Nu mult dupa īnscaunare, el ia aceleasi masuri īmpotriva resturilor vechii mari boierimi, ca si īnaintasii sai, Petru cel Tīnar si Mircea Ciobanul. Izvoarele dau si numele boierilor mari taiati de domn, chiar īn cursul primului an de domnie; rarirea rīndurilor opozitiei marilor feudali creeaza posibilitati domnului de a-si spori autoritatea. El mai are de luptat cu marea boierime spre sfīrsitul domniei, īn cursul anului 1576, de asta data īnsa nu īmpotriva unor incursiuni īnarmate, ci a pīrilor la Poarta. Peste 40 de boieri se duc la Constantinopol, cerīnd mazilirea domnului, ca unu] care asupreste tara si « raiaua » īmparatului. Avīnd si domnul si boierii sustina­tori la Poarta, sultanul hotaraste sa se faca o ancheta la fata locului de catre un cadiu si un sangeac din vecinatatea tariil. Boierii se declara nemultu­miti cu hotarīrea, fapt pentru care sīnt batuti īn divan2. Ei revin cu plīngeri īn contra domnului, īn numar si mai mare, cerīndu-i mazilirea, dar marele vizir, sprijinitor al lui Alexandru Mircea, īi prinde si-i trimite la galere.

īn 1574, sprijinindu-si fratele, pe Petru schiopul, Alexandru Mircea duce, alaturi de turci, un razboi lipsit de glorie, īmpotriva lui Ioan voda, domnul Moldovei 3.

Toate aceste framīntari interne din Ţara Romīneasca au provocat si ames­tecul direct al turcilor, fapt care a cauzat o mai strīnsa dependenta politica a tarii fata de Poarta si cresterea obligatiilor ei economice catre aceasta. Atīt timp cīt anarhia feudala slabea autoritatea domniei, turcilor le era indiferenta, ba uneori chiar o stimulau, facīnd pe una sau alta din parti sa apeleze la ei; cīnd ea īnsa ajungea sa stīnjeneasca buna desfasurare a dominatiei otomane, sa īmpie­dice procesul exploatarii, turcii interveneau brutal cu oastea, curmīnd tem­porar aceste miscari. De obicei, ei au intervenit īmpotriva boierimii si īn favoarea puterii centrale, atīt pentru ca aceasta, prin rosturile pe care le īndeplinea, le putea asigura dominatia cu mai mult succes, cīt si pentru ca multi dintre domni erau creaturi ale Portii, gata a-i īndeplini orice fel de cereri si porunci. Astfel, turcii au intervenit cu oastea dīnd ajutor lui Mircea Ciobanul, lui Petru cd Tīnar si lui Lapusneanu īmpotriva boierilor. Asemenea interventii atrageau dupa sine o crestere a aservirii. Fiecare din ele īi facea pe turci sa se simta mai



1          Hurmuzaki, IV/2, p. 95; A. Veress, Documente, II, p. 114-115.

2          Hurmuzaki, III, p. 9.

3          Vezi   mai jos, par. 3.

912


stapini, sa intervina mai des si, mai ales, sa sporeasca obligatiile banesti sau īn natura ale celor doua tari 1.

īn politica externa, atīt cīt le mai era īngaduit sa o aiba, domnii acestei epoci se orientau, īn genere, dupa cea otomana. Totusi, ca si īn Moldova, unii dintre ei au īncercat o apropiere fata de imperiali sau de alte forte care puteau sprijini o eventuala ridicare īmpotriva turcilor. Reprezentant al politicii imperiale īn Ţara Romīneasca a fost Radu Ilie; nici el īnsa n-a obtinut un ajutor eficace, atunci cīnd a avut nevoie. S-au pastrat cererile lui disperate de ajutor, ca si planurile de lupta ce le-a facut, pentru eliberarea tarii sale, bazīndu-se pe concursul promis, dar niciodata acordat, de imperiali 2. Acestia cautau acum, la rīndul lor, o solutie de compromis cu Poarta, solii lui Ferdinand solicitīnd o īmpacare cu turcii, de pe pozitii destul de umilitoare pentru īmparat. Chiar si Mircea Ciobanul, īn cursul anului 1553, a īncercat o apropiere fata de imperiali, fapt care i-a atras mazilirea. Pe aceeasi linie, a nadejdii de eliberare, trebuie pusa si alianta lui Petru cel Tīnar cu Despot, īndreptata īmpotriva oricarui dusman comun, chiar si a turcilor.

Razboaiele feudale interne, urmate de interventiile turcilor, politica externa fidela Portii a unora dintre domni, lipsa de aliati seriosi īn afara a altora, care urmareau eliberarea tarii, au facut ca anii 1546-1577 din istoria raporturilor cu Poarta sa constituie o epoca de crestere a aservirii politico-economice a Ţarii Romīnesti fata de turci.

3. DOMNIA  LUI IOAN VODĂ sI RĂZBOIUL MOLDO-TURC

DIN 1574

īn istoria Moldovei, cel de-al optulea deceniu al veacului al XVI-lea este marcat de anii domniei lui Ioan voda (1572-1574) si mai ales de lupta eroica pentru eliberare, purtata de moldoveni īmpotriva Imperiului otoman.

Programul politic al noii domnii moldovenesti urmarea

j . ., .t ' j- īntarirea puterii centrale si eliberarea tarii de sub dominatia
domniei lui Ioan voda    -

otomana.   In acest sens trebuie īntelese unele aspecte

ale politicii economice externe si interne, din anii 1572-1574. Actele privitoare la schimburile comerciale scot la iveala un anumit efort de a ocoli monopolul comercial turcesc, de a constitui unele rezerve de marfuri ferite de controlul negustorilor otomani si destinate schimburilor cu Transilvania, Polonia, Rusia etc. Prin corespondenta destul de intensa cu unele orase comerciale din tarile  vecine,   negustorii   din   aceste   tari   erau   chemati   sa   vina   si   sa

1 Vezi mai sus, cap. II, par.  1 - 2.

1 A. Veress, op. cit., I, p. 117-118; Hurmuzaki, II/l, p. 304, 316-317, 319-320.


58 - c. 1180


913


achizitioneze marfuri din Moldova. Acelasi scop a fost urmarit si de masura domniei de a bate o moneda maurnta de arama, de mare circulatie.

īndeplinirea programului politic de eliberare de sub dominatia otoman era īmpiedicata īnsa de īmpotrivirea activa a marii boierimi. Ostilitatea acesteia fata de politica lui Ioan voda sta īn spatele fiecarei slove din cronica lui Azarie.


n




Fig. 273. - Chipul lui Ioan voda, de pe o moneda din 1573 īn care se intituleaza « Parintele Moldovei ».

O conspiratie boiereasca - organizata sub conducerea lui Ionascu Sbierea fi sprijinita dinafara de sleahticii poloni - care urmarea īnscaunarea din nou a lui Bogdan Lapusneanu, a fost īnabusita chiar īn primavara anului I: Acest fapt a prilejuit schimbari importante īn divanul domnesc, boierii oaA domnului fiind īnlocuiti cu boieri credinciosi. Se vadea īn acest fel tendinta domniei de a constitui o grupare boiereasca atasata politicii sale.

Marea boierime īsi intensifica īnsa actiunile ostile, astfel ca, Ia sfirtiml anului 1572 si īnceputul anului 1573, o noua si puternica conspiratie era mrrata sa declanseze un adevarat razboi civil. Gravitatea ei se manifesta prin partici­parea, alaturi de marii boieri, si a unor prelati, ca, de pilda, episcopii de Radauti, arhimandriti si egumeni ai manastirilor. Urmarea principala a īnfitm-gerii acestei noi conspiratii boieresti a fost īntarirea domeniului domnesc, pcāa confiscarea averii «hiclenilor» si a veniturilor multor manastiri īn fakmi domniei. īn acest sens,  un  observator polon al starilor din Moldova, laācfci.

914


spunea īn legatura cu raporturile dintre domnie si marea boierime: « si pentru cea mai mica vina pedepsea cu moartea, jupuia de viu, punea īn teapa »*, iar unul transilvanean arata ca « pe cei nobili, de mare autoritate, plecati mai ales  lui  Bogdan  Lapusneanu, i-a ucis ».

0          astfel de politica interna tindea sa creeze baza de masa necesara luptei
pentru eliberare. Caracterul de figura populara a lui Ioan voda, īnvederat mai
tirziu de īmprejurarile luptelor din 1574, arata ca, pentru o clipa, o astfel de baza
de masa a fost alcatuita, ca deci exista posibilitatea istorica a constituirii ei. īn
legatura cu aceasta, cronicarii poloni contemporani Gorecki, Lasicki si Paprocki
aduc marturii pretioase, mai ales cu privire la raporturile de clasa īn timpul
razboiului din 1574. Gorecki arata ca  pedestrimea,   «taranime  cu deosebita
dragoste si credinta pentru Ioan »,  īl tinea pe domn īn  mijlocul  ei,   « ca nu
cumva, īnselat de cei mari, sa fie dat viu īn mīinile turcilor » 2. Paprocki, la rīndul
sau, afirma ca: «poporul de jos nu-1 lasa īntre boieri, pentru ca se temea ca ar
putea sa fie tradat » 8; iar Lasicki spune ca  Ioan voda « cu aceeasi strasnicie
a stiut sa insufle poporului respect si dragoste... ca dupa aceea nu numai ca
l-au cinstit si l-au temut, ci s-au luptat cu multa barbatie pentru el» *.

Politica interna dusa de domnul Moldovei urmarea īn acest fel asigurarea unor conditii favorabile desfasurarii razboiului de eliberare de sub dominatia otomana.

īncalcarea - la care se refera unele izvoare - de catre

īnceputul razboiului      poarta otomana a obligatiei luate anterior de a nu mai

moldo-turc.  Ofensiva   ..1         <         i*.i        r           i-«        i           ..

.,          -           spori tributul si peschesurile a rost, dupa atitea decenii

de umilita acceptare a asupririi turcesti, categoric respinsa.

Ioan voda - al carui portret fizic, zugravit de un contemporan: « era de o statura uriasa, de o constitutie puternica, īn care se vedea ca fierbe puterea » 6, sugera amploarea autoritatii cīstigate - a raspuns, se pare, la cererea sultanului, ca banii tributului si peschesurilor ar fi mai bine folositi pentru recrutarea unei armate care sa izbaveasca poporul de toate asupririle turcesti. Aceasta era o adevarata declaratie de razboi.

Porunca trimisa ulterior de catre sultan domnului Ţarii Romīnesti si principelui Transilvaniei, īn vederea mobilizarii tuturor fortelor īmpotriva Moldovei, ilustreaza cīt de grava era considerata de catre Poarta situatia ce rezulta din īnceperea razboiului cu Moldova. Pentru organizarea larga a rezistentei militare, domnia a convocat o « adunare a starilor » cu participarea boierilor de tara, a razesilor, a curtenilor si a slujitorilor, cu care prilej toti au depus, juramīnt de credinta domnului. Desigur ca si īn aceste īmprejurari s-a īnregistrat īmpotrivirea marilor boieri. Cronica īntocmita de calugarul Azarie, care reprezinta

1          Tezaur, III, p. 257.

2          Ibidem, p. 240.

3          Ibidem, p. 282.

4          Ibidem, p. 258.

5          Ibidem, p. 215.


58*


915



punctul de vedere al marii boierimi din acel timp, dupa ce arata ca domnul Moldovei nu a tinut seama de sfaturile boierilor, īntemeiate pe ideea invincibili­tatii otomane si a imposibilitatii eliberarii de sub jugul turcesc, pune īn gura lui Ioan Golai - īnfatisat ca purtator de cuvīnt al marii boierimi - pro­gramul politic al boierimii īn problema raporturilor cu Poarta otomana: « Ci din doua alege pe cea mai buna: sau pleaca-ti capul īnaintea īmparatului (turcesc) sau īntoarce spatele si paraseste tara. Dar cu turcii nu te apuca la lupta » l.

Planul de desfasurare a campaniei, asa cum se īntrevedea o data cu īnce­perea razboiului, se baza pe faptul ca turcii aveau posibilitatea sa loveasca Mol­dova din trei parti: dinspre Milcov, de catre fortele militare din Ţara Romī-neasca, dinspre rasarit, de catre hoardele tataresti, si dinspre Dunare, de catre grosul armatei turcesti, īn curs de mobilizare si concentrare īntre Dunare si Balcani. Fixīnd, conform traditiilor strategice moldovenesti, zona principala de concentrare a fortelor militare īn centrul tarii, īn regiunea Iasi-Husi, domnia cauta sa asigure posibilitatea ca fiecare din armatele dusmane atacatoare sā fie izbita cu rapiditate si īnvinsa separat, ca īn acest fel sa fie īmpiedicata concen­trarea fortelor dusmane.

īn situatia grea īn care se afla, Moldova n-a primit ajutor decīt de la cazacii zaporojeni, care au trimis 1 200 de calareti, constituiti īn 12 sotnii, īn frunte cu hatmanul Sviercevski.

Cu ajutorul acestor aliati, Ioan voda a īnceput ofensiva, īndreptīndu-si atacul īmpotriva fortelor turcesti si muntene care urmareau sa ocupe Moldova si sa puna īn scaun pe Petru schiopul, fratele domnului Ţarii Romīnesti, Alexandru Mircea. Cei doi domni - īmpreuna cu ostile lor - se aflau īn tabara aproape de hotarul Moldovei, pe apa Rīmnei, līnga satul Jilistea. Cu mica sa armata, alcatuita īnsa precumpanitor din calareti, īn ziua de 24 aprilie 1574, Ioan voda a lovit prin surprindere tabara turceasca si munteana. īnconjurīnd-o si īndrep-tīnd īmpotriva-i toate gurile de foc de care dispunea, a obtinut īn acest fel o biruinta deplina, fortele dusmane fiind nimicite si īmprastiate.

Moldovenii, urmarind dusmanul īn retragere, au ocupat orasul Bucuresti, unde a fost īnscaunat ca domn al Ţarii Romīnesti Vintila voda; acesta īnsa nu se va putea mentine īn scaun decīt cīteva zile, caci Alexandru Mircea reia domnia, cu ajutor turcesc. De la Bucuresti, armata moldoveneasca se īndreapta īmpotriva Brailei, ocupa si arde orasul, dar nu poate cuceri cetatea.

Pe de alta parte, Ioan voda realizeaza - prin noi masuri - īntarirea efec­tivelor armatei sale astfel ca, īn aprilie - mai 1574, luptele īmpotriva cotropi­torilor turci continua sa se desfasoare cu toata violenta. Aplicīnd tactica de a ataca separat armatele dusmane, oastea moldoveneasca, sprijinita de unitati de cazaci, īnfrīnge o armata turceasca īn tinutul Lapusna, apoi alta sub zidurile cetatii Benderului, iar nu mult dupa aceea forte militare turcesti destul de īnsem-



916


1 Cronicile slavo-romine, p.  151.


nate sīnt īnvinse si distruse līnga Cetatea Alba. īn aceasta ultima lupta, īnfrīn-gerea turcilor a fost obtinuta printr-o actiune militara combinata, pe uscat si pe apa, cu sprijinul unei flotile cazacesti.


Jilistea


 Moldoveni si cazaci Straje turco-munteana Tabara turco-munteanā


Fig. 274. - Planul bataliei de la Jilistea.

Contraofensiva oto­mana. Tradarea marii boierimi

īn Imperiul otoman erau īn curs īnsa mari pregatiri militare, care aveau ca scop distrugerea rezistentei mol­dovenesti. O numeroasa armata tatareasca trebuia sa atace de la rasarit si alta turceasca de la sud. Fideli tacticii de la īnceputul razboiului, moldovenii si cazacii urmareau sa loveasca si sa īnvinga armatele invadatoare separat, ceea ce era cu atīt mai necesar, cu cīt fortele dusmane erau de data aceasta foarte mari. De aceea trebuia retinuta cīt mai multa vreme la Dunare armata turceasca ce urma sa patrunda īn Moldova. Misiunea aceasta a fost īncredintata pīrcalabului de Hotin, Ieremia, care-si avea asezata  tabara  undeva  aproape  de  malul Dunarii.

īn aceste īmprejurari,  s-a  dezlantuit  actiunea  tradatoare  a  unui   com­plot   boieresc,  planuit  dinainte   si   organizat   īn   amanuntime,   avīnd   ca   tel


917


paralizarea luptei de eliberare. Un act hotarītor al tradarii a fost renuntarea la apararea Dunarii. Ieremia a tradat, fiind cumparat de comandantul armatei turcesti cu 30 000 de galbeni *. Ca rezultat al tradarii, armata turceasca a fost lasata sa treaca Dunarea, fara sa īntīmpine rezistenta. Tradarea pīrcalabulul Ieremia a rasturnat īn acest fel īntregul plan de lupta. īn loc sa atace īntīi armata tatareasca, mai usor de īnvins, loan voda a hotarīt sa loveasca īn primul rīnd armata turceasca, pe care - datorita falselor stiri comunicate de Ieremia - o credea mult mai mica decīt era īn realitate.

Ciocnirea dintre armata moldo-cazaca si cea turceasca a avut loc la Iezerul Cahulului, unde o parte din boierimea moldoveneasca a trecut de partea turci­lor; abia atunci balanta razboiului a īnceput sa se aplece īn chip limpede de partea invadatorilor, deoarece pīna īn acel moment desfasurarea luptei era īnca neclara. Numai dupa ce artileria moldoveneasca, datorita ploilor care au muiat praful de pusca, n-a mai putut fi utilizata, turcii au izbutit sa forteze rezultatul bataliei. Pe dealurile din jurul Roscanilor, unde moldovenii si cazacii au fost pīna la urma īncercuiti, a avut loc o crīncena batalie finala.

īn intervalul dintre lupta de la Iezerul Cahulului si cea de la Roscani, a avut loc jonctiunea si concentrarea fortelor militare turcesti si tataresti. Un alt act important al complotului boieresc s-a produs cīnd restul marii boierimi a parasit tabara moldoveneasca, trecīnd alaturi de cotropitori. īn aceste conditii s-a desfasurat batalia de la Roscani, īn care moldovenii si cazacii, putini la numar si lipsiti de artilerie, au fost īnvinsi. loan voda, pe baza fagaduintei ca va fi lasat sa mearga la Poarta, iar tovarasii sai de lupta vor fi. eliberati, a acceptat sa capituleze, dar īn tabara turceasca a fost asasinat, iar prizonierii moldoveni si cazaci au fost ucisi fara crutare.

Moartea eroica a lui loan voda punea capat īn acest fel si razboiului din 1574 si vietii uneia din cele mai īnsemnate figuri ale trecutului nostru medieval. Rasunetul numelui lui loan voda si al faptelor sale a fost atīt de mare, īncīt, cīteva decenii mai tīrziu, un cronicar polon putea sa scrie: « Astfel, loan voda al Moldovei si Mihai voda al Ţarii Romīnesti nu pot fi comparati īn vremea noastra decīt cu Gustav Adolf, regele Suediei». Se stie ca acesta a fost unul din cei mai mari comandanti militari din timpul razboiului de 30 de ani.

Ca urmare a īnfrīngerii din 1574, Moldova a ramas subjugata de catre Poarta otomana. Conform politicii otomane de slabire a fortei de lupta a popoa­relor subjugate prin actiuni continue de represalii, armatele turcesti si tatare au pustiit Moldova īn chip īnfricosator. Locuitorii fugind īn munti si neputīnd sa strīnga recolta de pe cīmp, o foamete cumplita s-a abatut asupra tarii. īntr-un raport al ambasadorului venetian la Constantinopol, se spunea despre Moldova ca: «īn unele parti se poate calatori 8-10 zile ca prin pustiuri, acolo unde īnainte era tara roditoare si foarte locuita... » 2. Un  diplomat  polon  noteaza

1 N. Iorga, Acte si fragmente, I, p. 113. s Hurmuzaki, IU/2, p. 375.

918


ca « din cauza foametei celei mari se sfīrsea Moldova, īri 1574 si 1575 »l. īn acelasi sens, scrie si cronicarul Grigore Ureche: « Iara daca au perit Ion voda, tatarii s-au lasat īn prada piste toata tara de au robit, de n-au fost niciodata mai mare pustietate īn tara decīt atuncea » 2.



Semnificatia istorica a īnfrīngerii din  1574

Anul 1574 ocupa un loc important īn istoria regimului dominatiei otomane si a luptei de eliberare a poporului romīn. De aceea trebuie puse īn adevarata lor lumina cauzele īnfrīngerii din 1574, care sīnt, īn acelasi timp, cauzele mentinerii regimului dominatiei otomane. Cu atīt mai mult se impune aceasta, cu cīt slabirea militara a Imperiului otoman, īn urma catastrofei de la Lepanto, mobili­zarea unor importante forte militare turcesti īn Persia, nimicirea la Dunare a unor īnsemnate grupuri de armate turcesti, īntīi la Jilistea, apoi īntre Prut si Nistru, si ocuparea de catre moldoveni si cazaci a unor pozitii strategice im­portante creasera premisele victoriei si deci ale eliberarii.

Tradarea boiereasca este o cauza importanta. Complotul boieresc organizat īmpotriva independentei moldovenesti trebuie considerat ca avīnd la baza un plan de ansamblu de actiuni coordonate, succesive si gradate, fapt care a permis nu numai victoria turceasca, dar si distrugerea īntregii armate moldo-cazace. Desfasurarea succesiva a unor momente ca: predarea fara lupta a vadului Oblucitei, greu de trecut altminteri (astfel ca armata otomana a putut sa patrunda aproape fara pierderi pe teritoriul moldovenesc), informatiile gresite īn ce pri­veste efectivele reale ale armatei turcesti (din care cauza s-a putut produce īnva­luirea tatareasca), dezertarea unui numar mare de steaguri boieresti īnaintea luptei si a īntregii calarimi boieresti (care era aproape īntreaga calarime a ostirii), īn timpul luptei, toate acestea ilustreaza o actiune de tradare organizata, deter­minata nu de presiunea evenimentelor, ci de o conceptie politica bazata pe soli­darizarea cu interesele regimului turcesc si potrivnica oricarei īncercari de eli­berare   de   sub   dominatia   otomana.

Aceasta e conceptia politica a cronicii aproape contemporane a lui Azarie, īn care generalizarea tendentioasa a raportului de forte dintre popoarele sub­jugate si Imperiul otoman tinde sa justifi.ce ideea mentinerii jugului turcesc, socotit util īn lupta īmpotriva puterii domnesti.

Trebuie subliniat, totodata, ca tradarea din 1574 nu a fost numai a boierimii moldovene, deoarece razboiul din 1574 nu a fost purtat numai de forte moldo­venesti. Dupa lupta de la Jilistea, masele populare din Ţara Romīneasca au īngrosat rīndurile oastei antiotomane; erau create conditiile de extindere a luptei de eliberare, de crestere deci a puterii ei. Prin aderarea la cauza ocupantilor turci - īnainte si dupa lupta de la Jilistea - boierimea Ţarii Romīnesti a īnlaturat aceasta posibilitate, ea fiind, deci, de asemenea, un factor important al īnfrīngerii din 1574.

1          Arh. ist., II, p. 6-9.

2          Gr. Ureche, Letopisetul tarii Moldovei, p. 204.

919


O alta cauza a īnfrīngerii moldovenesti din 1574 a fost lipsa de ajutor din partea tarilor vecine. Puterile europene capabile sa constituie īmpreuna cu tarile romīne un puternic front comun de lupta au stat de o parte, sau chiar s-au īnteles cu Imperiul otoman, care a putut īn acest fel sa īnfrīnga īncercarile de rezistenta sau de eliberare. Un rol deosebit īn aceasta privinta a fost cel al coroanei polone si, īn general, al magnatilor si sleahtei care n-au īnteles sau n-au vrut sa īnteleaga sensul antiotoman al tendintelor politice ale domniei moldovenesti īn vremea lui Ioan voda si chiar īnainte de acesta si, din aceasta cauza, īn īntrecere cu turcii, au cautat sa supuna Moldova. Aceasta pozitie a politicii externe polone s-a accentuat mai ales la īnceputul celui de-al optulea deceniu, cīnd monarhia franceza a īncercat sa creeze un sistem de aliante īn rasaritul Europei - obtinīnd chiar, īn 1573, alegerea lui Henric de Valois ca rege al Poloniei. Atitudinea noului rege, fatis ostila cauzei moldovenesti, nu se deosebea prea mult de cea turceasca. Ca urmare, a aparut la un moment dat chiar eventualitatea ca fortele unite turco-tatare-polone sa actioneze īmpotriva moldovenilor īn timpul razboiului din 1574. Situatia internationala a Moldovei a īmpiedicat, ca atare, īmpreuna cu tradarea boiereasca, folosirea din plin a dificultatilor turcesti īn scopul recīstigarii independentei sale.

īn 1574, lupta Moldovei a fost sprijinita de un corp de oaste de cazaci, singurii care au raspuns la cererea de ajutor adresata de Ioan voda, caruia pe drept cuvīnt, refuzat fiind si dusmanit din toate partile, i-au aparut - asa cum spune cronicarul - ca "īngerul din cer cu veste buna si de izbīnda pogorīt" K

Crearea conditiilor istorice obiective pentru sirul lung de lupte comune care īncep īn 1574 a fost grabita prin constituirea, la mijlocul veacului al XVI-lea, a unui puternic centru militar al cazacimii la "pragurile" (cataractele) Niprului - adevarat centru al unei republici de caracter militar, alcatuita din oameni liberi, īn cea mai mare parte a lor tarani, meseriasi sau soldati. īnspre aceste locuri se īndreptau tot mai mult cetele de tarani ucraineni, bielorusi si rusi si de multe ori poloni si moldoveni, care fugeau de exploatarea panilor poloni si ucraineni, a boierilor rusi si a boierilor moldoveni, de povara jugului turcesc si de pustiirile tataresti. Aceasta tabara fortificata a cazacilor si taranilor fugari din atītea parti a capatat numele de Zaporojskaia Seci (fortareata de dincolo de praguri). De aici īncepeau sa fie dirijate importante operatiuni militare īmpo­triva turcilor si tatarilor.

īn preajma razboiului din 1574, aceste trasaturi caracteristice ale centrului de la Seci s-au īntarit si mai mult, ca urmare a hotarīrilor din 1569 ale dietei Poloniei, cīnd a fost decretata asa-zisa uniune de la Lublin, unirea īn acelasi stat a Poloniei si   Lituaniei, īn   locul uniunii   personale  de pīna atunci. Este




920


1 Gr.  Ureche,  Letopisetul tarii Moldovei, p.  198.


vremea īn care se pun bazele marilor domenii de mai tīrziu din Ucraina ale nobilimii polone. O data cu aceasta, creste exploatarea taranimii ucrainene, care, nemaiputīnd suferi jugul panilor, trece īn rīndurile celor aflati sub autori­tatea centrului de la Zaporojskaia Seci.

Colaborarea politica si militara dintre coroana polona si panii poloni, pe de o parte, si Imperiul otoman, pe de alta parte, a facut sa creasca īnsemna­tatea centrului de la Seci, ca centru de lupta īmpotriva fortelor turco-tatare. Acest centru devine un reazim de seama al luptei popoarelor aflate sub jugul turcesc, de la Carpati la Nipru. Ca atare, participarea corpului de oaste comandat de hatmanul Sviercevski, alaturi de armata moldoveneasca condusa de Ioan voda, īn timpul campaniei din 1574, apare ca un act determinat de īntregul curs al istoriei politico-militare din aceasta parte a Europei. Colaborarea centrului militar de la Seci la razboiul de eliberare moldovenesc, care s-a manifestat īn toata amploarea sa īn 1574, ilustreaza dezvoltarea unor forme de lupta īmpotriva dominatiei straine, specifice, prin caracterul si intensitatea lor, sfīrsitului veacului al XVI-lea.

4. MOLDOVA sI ŢARA ROMĪNEASCĂ ĪN ULTIMUL SFERT AL SECOLULUI AL XVI-LEA

Perioada ce desparte razboiul din 1574 de īnscaunarea lui Aron voda si īnceputul unui nou razboi de eliberare este o perioada grea īn istoria Moldovei, īn timpul domniilor lui Petru schiopul (1574-1579 si 1582-1591) si Iancu Sasul (1579-1582) se constata īnasprirea crescīnda a dominatiei otomane. Aceasta situatie a fost folosita de marea boierime moldoveana, care a pus bazele unui regim politic de trecere de la statul centralizat domnesc la statul centralizat boieresc.

īn cadrul acestui regim, statul feudal īncepea a fi condus

Dominatia politica   a     de un numar mic  je  mari  fiunflfl  boieresti   (Movila,
marii boierimi īn vre-      o       .   .    . .      .       .           ,           .

. . n       o ,.     .     btroici,  Ureche etc),  care se  bucurau de o puternica
mea lui Petru schiopul   "           ^

influenta interna - datorita marilor averi acumulate si

ocuparii principalelor dregatorii - si externa - prin īnrudiri si legaturi personale, averi īn statele vecine etc. īn aceasta perioada, nu erau īnca create institutiile statului boieresc, din care cauza dominatia politica a boierimii se īnfatiseaza mai ales ca o uzurpare a atributiilor autoritatii centrale.

Caracteristica pentru aceasta perioada a fost figura lui Petru schiopul, domn īntru totul supus vointei boieresti, « matca fara ac » - cum spune Grigore Ureche. El va ramīne astfel domnul ideal si pentru boierii veacului urmator: «... boiarilor le era parinte, pre carei la cinste mare-i tinea si din sfatul lor nu

921


^'Ţ^r-'^y*.:


iesiia »l. Petru schiopul, prin tutelarea sa completa de catre marea boierime, se īnfatiseaza ca o adevarata capetenie - fara putere reala - a unei republici aristocratice. īncheind o astfel de īntelegere, domnul si boierii cautau sa prade pe cīt se putea mai mult bogatiile tarii. Aceasta īnasprea exploatarea maselor taranesti, saracite de tripla povara impusa de turci, domn si boieri. Din aceasta

Fig. 275. - Bula sigilara de aur de la Petru schiopul.

cauza, deceniul si jumatate cuprins īntre 1574 si 1591 este, īn acelasi timp, o perioada de grea exploatare, dar si de lupta dīrza īmpotriva asupririi, lupta care a īmbracat forme variate. Cresterea valului popular de rezistenta anti» turceasca a facut ca boierimea moldoveana sa faureasca un plan conform caruia, īn cazul unei victorii a coalitiei antiturcesti, Moldova sa treaca sub stapīnirea polona. Din aceasta cauza - īncurajati de unirea fortata cu Roma a populatiei din Ucraina de apus si ca o pregatire « spirituala » a politicii lor - boierii mol­doveni,  īn frunte  cu  domnitorul  si chiar  cu  Gheorghe  Movila,  mitropolit

1 Gr. Ureche, Letopisetul tārii Moldovei, p. 204.

922


«ortodox» si totodata boier moldovean, urmareau catolicizarea fortata a Moldovei *, īncercare spulberata īnsa de rezistenta īnversunata a poporului. Aceasta a fost o cauza de mare importanta īn intensificarea miscarilor populare din aceasta perioada, cīnd Moldova avea de facut fata nu numai primejdiei curco-tatare dar si politicii cotropitoare a panilor, care urmareau cu strasnicie infeudarea popoarelor din Europa de rasarit.

Istoriografia burgheza, īncercīnd sa mascheze acest lucru, a īnfatisat aceasta perioada ca fiind mai ales caracterizata prin expeditiile si incursiunile cazacesti, considerate ca actiuni exterioare lipsite de baza interna. Aceasta este īnsa o imagine falsa. De fapt, continutul principal al acestei perioade este cel al unor mari miscari populare romīnesti, sprijinite pe o colaborare militara continua a cetelor de lupta ale cazacilor.

Izvoarele vremii vorbesc frecvent de existenta unui mare numar de romīnl (si mai ales moldoveni) īn centrele cazacesti din Ucraina. Astfel, la sfīrsitul anului 1574, īntr-un raport de provenienta polona se arata ca taberele cazacesti se maresc mereu cu cei ce fug « nu numai din tinuturile noastre, ci si din cele ale Moscovei, Valahiei (== Moldovei) si din tarile Luminatiei voastre (adica cele austriece) si chiar din īntreaga lume » 2. Marele vizir Mehmed Sokolli afirma acelasi lucru, referindu-se la cazaci: «Saraciti, s-au unit moldoveni, valahi si moscoviti... si au facut multe pagube... musulmanilor nostri »3. La īnceputul anului 1577, stefan Bāthory definea cu destula claritate, īn felul sau, cazacimea: «oameni proveniti din diferite popoare: rusi, romīni sl chiar supusi de ai nostri»4. īn 1591, īn timpul negocierilor pentru reīnnoirea tratatului de pace dintre Polonia si Imperiul otoman, se arata ca, alaturi de cazaci, se gaseau multi locuitori din tarile subjugate de turci, iar Poarta, īntre altele, cerea readucerea cu forta a celor fugiti la cazaci, din Moldova si Ţara Romīneasca 6.


Miscarea de sub

conducerea lui Ioan

Potcoava

Intervalul de timp dintre 1574-1591 nu este carac­terizat numai de nesfīrsitele tīrguieli si ciocniri de interese care aveau loc la Constantinopol pentru dobīn-direa tronului Moldovei sau Ţarii Romīnesti, ci si de luptele duse pe teritoriul Moldovei de diferiti pretendenti pentru a ocupa scaunul tarii; īn cele mai multe cazuri, caracterul acestor lupte este intern, popular. E de subliniat faptul ca acesti « pretendenti » - care īn general īncercau sa-si legitimeze pretentiile la tron inventīnd diferite origini domnesti - se considerau   aproape   toti frati, fii   sau  nepoti  ai lui   Ioan  voda,  ceea ce  nu


1 Hurmuzaki, III, p.  113, 385.

* N.  Iorga, Acte  si fragmente,  I, p.   116.

3          Hurmuzaki, S. 2/1, p. 285.

4          N.  Iorga,  Acte  si fragmente,  I,  p.  25.

' Hurmuzaki, III, p.  155-157 si XI, p. 749.





923


ilustreaza nu numai autoritatea politica si morala a numelui acestui domn, ci si tendinta de a relua programul sau politic, capabil sa īntruneasca adeziunea maselor.

La sfīrsitul anului 1577 si īnceputul anului 1578, a avut loc miscarea de sub conducerea lui Ioan Potcoava, frate al lui Ioan voda si « coborītor al voie­vozilor Moldovei» *, Doua luni mai tīrziu, fratele sau, Alexandru, domneste īn numele lui. Aceasta dovedeste tocmai īncercarea de legitimare amintita mai sus, cu toate urmarile ei. Un alt pretendent, presupus frate al lui Ioan voda, cere «mostenirea parinteasca », īn iunie 1578; un altul apare īn iulie2. Un fiu al lui Ioan este semnalat īn octombrie 1578. Epitetul de « uzurpator » pe care li-1 da cancelaria otomana nu poate ascunde totusi legatura cu tara a acestor adversari ai domnului īn scaun. Un Ivan, de asemenea din neamul lui Ioan voda, patrunde īn tara īn 1587.

Puternica baza interna a acestor actiuni este bogat ilustrata de izvoare, īn ce priveste luptele din 1577, purtate sub conducerea lui Ioan Potcoava, se spune clar ca « moldovenii, aflīnd ca el se gaseste acolo īntre cazaci, trimisera īn taina rugare sa vina la ei » 3. Sosit īn tara, Potcoava este primit cu caldura de masele populare; «fost-au si oaste de tara cu cazacii, ca multi sa īnchinase»- arata Ureche4. Prizonierii adusi la Poarta declara ca «poporul de jos 1-a dorit»8. Un raport din ianuarie 1578, adresat īmparatului german, afirma ca Potcoava «s-a asezat domn īn Moldova cu īnvoirea tarii»*. Caracterul popular al actiunii lui Potcoava este īnvederat de adeziunea populara din tarile vecine, de īmpotrivirea orasenilor din Nemirov la predarea lui Pot­coava, de tulburarile din Liov cu prilejul executarii lui7. īn ce priveste actiunea lui Alexandru din iarna anului 1578, se spune ca acesta a fost chemat de « statele Moldovei » 8. īncepīnd cu anul 1577, de-a lungul unei īndelungate corespondente cu Poarta otomana, cancelaria polona sustine cu perseverenta ca trupele cazacesti patrund īn Moldova chemate de locuitori, mai ales de « cei mai rai dintre moldoveni » 9.

īn general, actiunile cazacesti se contopeau cu miscari populare puternice, care obligau pe principele Transilvaniei sa ia masuri īn 1585 si 1586 īmpotriva «tulburatorilor » ce puteau veni din Moldova10. Aceste cīteva stiri nu lumineaza numai caracterul intern al luptelor din ultimul sfert al veacului al XVI-lea, dar arata ca ele au constituit, totodata, prilejul unor puternice miscari populare.

1          Hurimizaki, IV/l, p. 669.

2          N. Iorga, Acte si fragmente, I, p.  120-121 si 28.

3          L. Bielski, Kronika Polska, p. 693.

4          Gr. Ureche, op. cit., p. 209.
6          Hurmuzaki,  III, p.  5  si urm.

.           A. Veress, op. cit., II, p.  141.

'           Ibidem, p.  147.

8          Hurmuzaki, III, p.  13.

'           Ibidem, p. 32, 36, 38, 39.

10        Ibidem, XI, p. 687;  XV/l, p.  701.

924



Caracterul miscarilor populare   dintre 1574 si 1593

Trebuie precizat īnsa ca acest caracter popular īsi avea limitele sale, ca el consta mai ales īn adeziunea spontana a poporului, care spera ca o noua domnie putea aduce o atenuare a asupririi, si nicidecum ca « pretendentii» Intentionau sa instaureze un regim īn care sa fie īnlaturate privilegiile feudale. Limitele acestor domnii « populare » sīnt indicate de politica interna a acestor domni vremelnici, care nu considerau ca e posibil sa guverneze fara boieri, de unde tendinta lor fie de a se sprijini pe unii dintre ei (bineīnteles, boieri mici sau mijlocii, boierimea mare fiind adversara ireductibila a unor astfel de domnii), fie de a face boieri « proprii ». īn primele lupte din noiembrie, dupa intrarea sa īn tara, unii boieri, desigur putini, au trecut de partea lui Potcoava *. O stire din Constantinopol, exagerata desigur, īl īnfatiseaza pe Potcoava ca ales de « baronii sai ». Hatmanul Burla, prezent īn documentul din 26 decembrie 1577, era probabil unul din boierii creati de Potcoava. La unii din boierii care l-au sprijinit pe Potcoava, ca Baltatu sau logofatul Filipovschi, se refera un hrisov al lui Petru schiopul, care le confisca pamīnturile pen­tru «hiclenie». Alexandru, fratele lui Potcoava, este prins «cu boierii lui»2. Un hrisov domnesc din martie 1586 vorbeste de doi boieri, care «au pribegit īn Ţara Leseasca la cazaci», dupa ce l-au sustinut pe preten­dentul Petru3.

Caracterul limitat popular al acestor lupte este determinat si de procesul de diferentiere sociala din interiorul cazacimii, datorita caruia unele capetenii cazacesti puteau fi interesate īn īntarirea bazei feudale a acestor domnii. Din aceasta cauza, unii dintre boierii creati cu astfel de prilejuri sīnt cazaci. īn felul acesta, actiunile romīno-cazācesti au uneori nuante deosebite, dupa gradul de participare a pretendentilor domnesti cu « boierii » lor si a cazacilor privilegiati. Astfel, īn ultimul deceniu al veacului al XVI-lea, reprezentanti a doua curente deosebite au fost hatmanii Loboda si Nalevaico, primul sprijinit de cazacimea bogata, iar al doilea de cea saraca. Actiunile duse de cel din urma, alaturi de romīni īmpotriva turcilor, au fost continue si hotarīte. Totusi, caracterul īn mare parte popular ramīne; astfel rezulta din izvoare si se reflecta si īn constiinta oamenilor vremii. Un grup de boieri, īntr-o scrisoare trimisa lui Petru schiopul dupa fuga lui din 1591, referindu-se la situatia tulbure din Moldova, o explica prin natura acestor domnii astfel definite: «... pentru ca se schimba domnii, unul cioban, altul argat, altul cazac... » 4, ceea ce arata ca pretendentii care veneau cu ajutor de la cazaci, desi īn limitele unui regim feudal, se bazau pe un sistem de guvernare care īnsemna īntr-o anumita masura o modificare īn ce priveste baza sociala a conducerii de stat.


1          Hurmuzaki, III, p. 7.

2          Gr. Ureche, op. cit., p. 210 - 211.

8 Documente, A, veac. XVI, voi.  III,  p. 308. 4 Hurmuzaki, XI, p. 309.


925


Rusia   si   miscarile dintre 1574 si 1593

Tendintele antiotomane ale politicii externe ruse īncepeau a fi cunoscute de opinia publica europeana, care vedea īn Moscova ocrotitoarea popoarelor subjugate de Impe­riul otoman. īnca din 1576, ambasadorul venetian la Constantinopol, īntr-un raport informativ, spunea limpede: « Sultanul se teme de marele duce al Mos­covei, deoarece acesta e ortodox, iar popoarele Bulgariei, Serbiei, Bosniei, Moravki si Greciei, devotate Moscovei, sīnt de asemenea ortodoxe... si vor fi totdeauna gata sa ia armele īn mīna si sa se ridice pentru a se dezrobi din sclavia otomana si a se pune sub ocrotirea lui ».

Cd   _

Astfel, apare limpede ca ajutorul dat de cazaci poporului romīn, īn lupta sa pentru libertate, īn ultimele  decenii  ale veacului al XVI-lea, tinīnd seama de legaturile strīnse dintre cazaci si Moscova, este o forma (īn conditii istorice speciale) a sprijinului primit de poporul nostru din partea Rusiei. De aceea, īn chip firesc, informatorii si comentatorii vremii pun īn legatura, de multe ori, actiunile comune ale romīnilor si cazacilor cu politica si unele actiuni ale Rusiei, ceea ce arata ca, īn constiinta oamenilor epocii, toate acestea nu puteau fi despar­tite. Chiar īn timpul evenimentelor din 1574, de pilda, rapoarte sosite la curtea spaniola vorbeau nu numai de o alianta īntre Moldova si Rusia, ci si de mari pregatiri  militare  din  partea   Moscovei,  pentru  ajutorarea  Moldovei.  Cītiva ani mai tīrziu, īn vremea actiunilor conduse de Ioan Potcoava, numeroase stiri arata clar - si una provine chiar de la regele Poloniei - ca Moscova devenise adapostul cel mai sigur pentru luptatorii antiotomani1. Alte stiri din aceeasi vreme scot īn evidenta rolul important al Rusiei īn activizarea luptelor purtate īmpotriva ocupantilor turci la marginile de rasarit ale Imperiului otoman *. Regele Poloniei, īn apararea sa fata de Poarta de orice raspundere īn ce privest; atacurile cazacesti, arata ca o cauza importanta a acestor atacuri era sprijinii Rusiei 3. Poarta otomana retinea acest lucru ca o importanta problema de stat: discutii aprinse au avut loc īn divanul turcesc si, la sfīrsitul anului 1579, Sina^ pasa sustinea teza razboiului preventiv īmpotriva Moscovei4.  stiri din 15S5 si  1586 amintesc frecvent  de actiuni militare purtate   de   rusi   si   de   ca*a>*^ īn regiunile limitrofe moldo-ucrainene.   īn   1588,   īn   cadrul   unor   putemk* atacuri militare moldo-cazacesti,   se    semnaleaza   prezenta   unor   contingente ruse  sub  zidurile  Benderului,   īn   timpul   atacarii    cetatiis. Rezistenta īnver­sunata   a   maselor   populare,   spiritul   lor   de    lupta,   īncordarea   prelungii a acestei lupte  au   alcatuit   de   fapt   pregatirea   marii   batalii   pe care  o *s desfasura poporul romīn la  sfīrsitul  veacului   al   XVI-lea   si   īnceputul urmator.




926


1          Hurmuzaki,   III,   p.   19;   XI,   p.  615.

2          Ibidem,  III, p. 27.

3          Ibidem, p.  18-19, 38.

4          Ibidem, XI, p. 642.

6 Ibidem, III, p. 460, 471; XI, p. 747.



Situatia Ţarii

Romīnesti

(1577-1593)

īn ultimele trei decenii ale veacului al XVI-lea, situatia economica si politica a Ţarii Romīnesti marcheaza o evidenta si crescīnda īnrautatire fata de deceniile ante­rioare *. Exploatarea turco-boiereasca, dusa pīna la mar­ginile posibilului, a fost cauza principala a unei accentuate ruine economice si decadente politice. Desi exploatarea pe calea fiscalitatii ia proportii iesite din comun, domnia abia poate tine pasul cu cererile de bani ale turcilor, cu obli­gatiile de haraci, peschesuri, daruri sau prestatiuni īn natura si īn munca. Cumpararile de domnii ating, īn unele cazuri, cifre uriase, de peste un milion de galbeni.

īn Ţara Romīneasca, ca si īn Moldova, framīntarile boieresti sub forma luptelor interne, a comploturilor, a pribegirilor si pīrilor la Poarta, continua, Elemente ale vechii boierimi, īn alianta cu unii reprezentanti ai boierimii noi, ajunsi īntr-o stare economica si politica mai ridicata, cauta sa puna mīna pe īntreaga putere īn stat, sa-si subordoneze domnia, fapt care īn buna parte le si reuseste. Domniile lui Mihnea Turcitul (1577-1583 si 1585-1591), Petru Cercel (1583-1585), stefan Surdul (1591-1592) si Alexandru cel Rau (1592-1593) sīnt tulburate de anarhia īnca nepotolita a boierimii. īn prima­vara anului 1579, Mihnea cere principelui Transilvaniei, Cristofor Bāthory, extradarea unor boieri si dregatori mari, posesori a cīte 500-600 de rumīni, care « au poftit domn strain » si care au vrut ca « aceasta tara sa piara cu desavīrsire si sa ajunga sub calcīiul turcesc » 2. Doi ani mai tīrziu, nemultumi­rile boierilor reizbucnesc sub o forma mai violenta. Boierii mehedinteni ridica domn pe un Radu Popa, cu care se īndreapta spre Bucuresti, īnsa īntr-o lupta cu oastea domneasca, la Craiova, ei sīnt īnfrīnti3. Petru Cercel taie si el un mare numar de boieri, partizani ai lui Mihnea, iar altii fug peste granita, unii ajungīnd chiar pīna īn Polonia4. si īn a doua domnie a sa, Mihnea are de īnabusit comploturi ale boierilor. īntre acestia se ridicase puternica familie a Buzestilor, care īncepe sa aiba un rol politic din cele mai īnsemnate. Sprijinul lor este cautat de fiecare din cei cinci domni care s-au succedat pe tronul tarii de la 1577 si pīna la sfīrsitul veacului, fiecare contribuind cu danii de ocine si dregatorii la īntarirea puterii Buzestilor. īn schimb, servindu-se de ei, cei trei frati Buzesti i-au tradat pe rīnd pe toti, trecīnd de fiecare data de partea domnului celui nou, care reprezenta īn acel moment puterea turceasca.

Expresie a gradului de aservire a Ţarii Romīnesti fata de Poarta, haraciul cunoaste acum salturi aproape de la domnie la domnie, fiecare schimbare atragīnd dupa sine o noua crestere a obligatiilor economice si politice ale tarii;


1          Vezi mai sus, cap. II, par. 1 - 2, si cap.  III, par.   1 - 2.

s           A. Veress, Documente,  II, p.  163.

8          Istoria Ţarii Romīnesti, p. 53.

4          A. Veress, op. cit., II, p. 264 - 265.


927



intre 1568 si 1593, el īnregistreaza o crestere de peste 250%. Paralel cu haraciul, dar īntr-un ritm mai intens si īn salturi mai mari, cresc si celelalte forme de īnrobire economica a Ţarii Romīnesti, care au provocat cresterea exploatarii interne pe cale fiscala 1.

Trasatura caracteristica īn politica interna a tuturor acestor domnii din ultimul sfert al veacului este tocmai aceasta īnasprire peste masura a exploatarii fiscale. Asistam la un fel de īntrecere īntre cei patru domni īn a gasi noi mijloace de a stoarce bani de la birnicii tarii, fie prin adaugirea unor dari noi, fie prin marirea cuantumului celor existente. Mihnea Turcitul realizeaza si o reforma fiscala 2, cu singura menire de a-i asigura sporirea veniturilor si īncasarea regulata a lor. īn vederea acestui scop, Mihnea impune la dari si unele categorii sociale pīna atunci scutite, fapt care-1 lipseste de sprijinul lor, īn special de al bisericii.

Nu mult dupa numirea īn scaun, care īl costase multi bani si pentru care staruise la Poarta si principele Transilvaniei 3, Mihnea are de dus lupta pentru pastrarea tronului nu numai īmpotriva boierimii, ci si īmpotriva unui pretendent sustinut mai ales de regele Frantei. īnca din 1579, Henric al III-lea si mama sa, Ecaterina de Medici, intervin cu staruinta la Poarta pentru numirea lui Petru Cercel, fiul lui Patrascu cel Bun, ca domn al Ţārii Romīnesti 4. Sultanul īl cheama pe Petru la Poarta īn 1580, dar tronul i-1 da abia īn 1583, dupa ce storsese sume uriase de bani de la Mihnea, pe care-1 ameninta mereu cu mazilirea, cīt si de la Petru, caruia īi tot amīna numirea ca domn 5. Staruintele regelui Frantei, terminate de altfel cu un succes efemer, de a numi un om al sau pe tronul Ţarii Romīnesti, erau īncercari, īn continuare, de a crea Frantei un punct de sprijin īn rasaritul Europei, īn urma esecului suferit īn Polonia, cu cītiva ani mai īnainte.

Petru Cercel īsi inaugureaza domnia cu un act menit a-i spori prestigiul, si antume rascumpararea unui numar important de robi crestini, ce se vindeau pe piata constantinopolitana. Ajuns la Bucuresti, īn septembrie 1583, imediat dupa īncoronare, el ia o serie de masuri care urmau sa-i aduca consolidarea domniei. Trebuia mai īntīi sa se achite de datoriile personale contractate la Poarta, precum si sa plateasca regulat obligatiile banesti ale tarii fata de turci, acum sporite. īn acest scop, ca si īnaintasul sau, ia unele masuri de īnasprire a fiscalitatii. īn scurta sa domnie, situatia maselor de producatori directi s-a īnrautatit si mai mult. īntr-un an si jumatate, Petru Cercel reuseste sa stoarca de la supusii sai peste un milion de galbeni.

Noul domn a avut īn vedere si unele masuri de organizare a armatei, īnrolīnd si multi mercenari; efectivul oastei sale se ridica la aproximativ 10 000 de oameni.

1          Vezi mai sus, cap. II, par.  1.

2          Vezi mai sus, cap. III, par. 2.

3          Hurmuzaki, XI, p. 603.

4          Ibidem, p. 96 si A. Veress, Documente, II, p. 164-167.
6          Hurmuzaki, XI, p.  120-124.


59 - c. 1180


929



- .  «

Fig. 277. - Ruinele curtii domnesti din Tīrgoviste, refacuta de Petru Cercel.


A dat o atentie speciala artileriei, īnfiintīnd si o turnatorie de tunuri. Resedinta si-a avut'O mai mult la Tīrgoviste, unde a refacut palatul domnesc.

īn politica externa, Petru Cercel ramīne credincios celor ce-1 ajutasera sa ocupe tronul, si īndeosebi regelui Frantei si dogelui Venetiei. El cauta totusi o apropiere si de regele Poloniei, stefan Bāthory. Legaturi mai strīnse a avut cu Sigismund Bāthory, principele Transilvaniei, cu care schimba mai multe solii de prietenie. Uneltirile lui Mihnea īi aduc mazilirea, dar Petru Cercel fuge īn Transilvania, cu tot tezaurul si īnsotit de boierii ramasi credinciosi. Aci este pradat si īnchis, scapīnd abia mai tīrziu. īncercīnd sa-si recapete tronul, el este ucis de turci, īn urma interventiilor lui Mihnea.

īn cea de-a doua domnie a sa, Mihnea Turcitul face mai multe concesii īndeosebi bisericii, careia īi acorda din nou scutirile avute mai demult. Nemaiputīnd face fata cererilor turcesti de bani, el este mazilit īn 1591 si, pentru a nu avea soarta lui Petru Cercel, trece la mahomedanism, devenind sangeac de Nicopole.

Domniile urmatoare - cea a lui stefan Surdul (1591-1592) si Alexandru cel Rau (1592-1593) - nu s-au īnscris īn īnsemnarile contemporanilor decīt ca unele din cele mai spoliatoare pentru tara si cele mai supuse turcilor, din īntreg veacul al XVI-lea.

Daca īn Moldova ultimele trei decenii ale veacului al XVI-lea cunosc un razboi īmpotriva turcilor si multe rascoale ale poporului, cu ajutor cazacesc, pentru rasturnarea jugului otoman, īn Ţara Romīneasca ele constituie o epoca īntunecata. Datorita slabirii fortelor interne, cauzata de luptele interne, ca si de o mai accentuata aservire a tarii de catre turci, la care se adauga domnii slabe, lipsite de aliante antiotomane īn afara, īn Ţara Romīneasca nu se mai īnregis­treaza miscari antiturcesti de proportii, ca acelea din Moldova. īn schimb, de aci va porni, la sfīrsitul veacului, miscarea care va duce atīt la scuturarea temporara a jugului otoman, cīt si la unirea celor trei tari romīnesti, sub con­ducerea lui Mihai Viteazul.

5. TRANSILVANIA ĪN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI

AL XVI-LEA

Viata politica a Transilvaniei īn aceasta perioada se caracterizeaza prin luptele pentru putere ale marii nobilimi grupate īn « partide », prin orientarea tot mai accentuata spre celelalte doua tari romīnesti de la sud si est de Carpati, prin rivalitatea neīncetata īntre Imperiul otoman si Imperiul habsburgic pentru stapīnirea  acestei  tari.


59*


931


īnca īnainte de cucerirea Budei de catre sultanul Soliman

Situatia politica īn pri- si de formarea principatului transilvanean autonom,
mele trei decenii dupa   ,   ,       , "         .,        .   .         ,           ,           «       j

.           .    .    ,. , .     punctul de reazim al 1 ransiivaniei au rost tarile romine de

formarea principatului      v

autonom           ^a SU(^ ?i est de Carpati. De aceea, starile transilvanene,

īntrunite   īn dieta de  la Sighisoara, la   29 august 1540,

hotarau «sa se trimita din partea acestei diete soli la domnii voievozi, al Mol­dovei si al Ţarii Romīnesti, si sa li se propuna chiar acestor domni voievozi prie­tenia acestei tari a Transilvaniei» l. Aceste tendinte de colaborare strīnsa īntre cele trei tari romīnesti au stīrnit īngrijorarea sultanului, care se temea ca ele se vor uni cu timpul īntr-o singura tara. Unirea lor ar fi avut drept rezultat constituirea unei īnsemnate puteri economice, politice si militare, care ar fi pus īn primejdie interesele turcilor. De aceea Poarta a īmpiedicat prin toate mijloacele realizarea acestor planuri, aplicīnd Transilvaniei un regim mai usor decīt celorlalte doua tari romīnesti: tributul Transilvaniei a fost totdeauna mai mic, acesteia i-au fost īngaduite mai multe libertati īn interior si chiar īn politica externa etc. Cu toate acestea, tendinta de colaborare īntre cele trei tari romīnesti s-a manifestat fara īntrerupere.

Dupa formarea principatului autonom al Transilvaniei, puterea centrala, reprezentata atunci de principele copil Ioan Sigismund, sub regenta mamei sale Isabella, nu a reusit sa domine viata politica a tarii si sa puna capat tendintelor anarhice ale nobilimii. Din aceasta cauza, Isabella se plīngea mereu ca īn Transil­vania sīnt vesnice factiuni si razvratiri. O parte din nobili erau partizanii lui Ferdinand de Habsburg, iar o alta parte ai lui Ioan Sigismund; amīndoua « partidele » pradau tara īn lung si īn lat. Emeric Balassa, vesnic razvratit, la un moment dat a fost ales chiar principe al Transilvaniei de o factiune a nobilimii, ceea ce a avut drept rezultat o interventie turceasca pentru restabilirea autoritatii principelui considerat legitim; Paul Bornemisza, la rīndul sau, a ocupat mai multe orase si cetati. Gheorghe Martinuzzi, numit guvernator al Transilvaniei de catre turci, a reusit, vremelnic, sa aduca la ascultare, īntr-o oarecare masura, nobilimea. Episcopul-guvernator a folosit īnsa autoritatea si puterea cu care fusese īnvestit mai mult spre satisfacerea propriilor interese decīt īn slujba tarii.

Martinuzzi, considerīnd stapīnirea turceasca asupra Transilvaniei īnca prea putin consolidata si apreciind Imperiul habsburgic ca mai puternic decīt era īn realitate, īn timp ce impunea tarii recunoasterea autoritatii sultanului, trata cu regele Ferdinand aplicarea clauzelor tratatului de la Gilau din decembrie 1541 2, adica cedarea Transilvaniei imperialilor. El socotea succesul Habsbur-gilor asigurat atunci cīnd o armata, sub conducerea lui Ioachim de Brandenburg, a pornit spre Ungaria, īn toamna anului 1542. Aceasta armata - formata din trupe trimise de īmparatul Carol al V-lea, de regele Ferdinand de Habsburg,  de landgraful de Hessa si de electorul de Saxa - era lipsita de

1          Mon.  Comit.  Regni  Transylvaniae,   I,  p.  40 - 41.

2          Vezi paragraful 3.

932


SlUTK.vi     O''IUI)      _^-«_            ''1         ,mmm-           flHH»



Fig. 278. - Harta Transilvaniei

ilvaniei facuta de G. Reichersdorffer.


unitate si disciplina. Suferind un esec rusinos, regele Ferdinand s-a vazut nevoit sa trimita daruri sultanului si sa-1 roage sa accepte pacea oferita. Soliman conditioneaza īnsa luarea īn seama a acestei oferte de renuntarea lui Ferdinand la titlul de rege al Ungariei, de recunoasterea Portii ca putere suzerana si de plata tributului.

īn acest timp de lupte pentru dominatie īntre cele doua imperii cotro­pitoare, masele populare erau ostile atīt stapīnirii Habsburgilor, cīt si celei turcesti. Ele īsi manifestau īn chip fatis opozitia, concretizata īn diferite actiuni.

Pentru a face fata acestei situatii si a-si consolida stapīnirea īn Transilvania, turcii trimit aici o armata, fiind silit sa participe la campanie si Petru Rares, revenit pe tronul Moldovei. Sosirea armatelor turcesti si moldovene īn Transil­vania, īn noiembrie 1542, si īntīrzierea sosirii armatelor imperiale-asteptate de partida habsburgica - creeaza o situatie primejdioasa celor ce īnclinasera spre imperiali. De aceea « starile » tarii, īntrunite īn dieta la sfīrsitul anului 1542, hotarasc sa se adreseze lui Ferdinand, atragīndu-i atentia ca, daca nu este īn stare sa apere Transilvania, ar fi mai bine sa nu provoace pe turci īmpotriva tarii si sa le lase pe ele sa se apere singure *. Era continuarea unui joc periculos din partea nobilimii, care īncerca sa se strecoare printre rivalitatile dintre cele doua imperii cu tendinte de cotropire, cu gīndul de a folosi aceste īmprejurari īn propriul ei interes.

īn primavara anului 1543, sultanul porni o noua campanie īmpotriva impe­rialilor; totodata, el ceru dietei transilvanene sa īngaduie domnului moldovean libera trecere prin tara. Noua campanie īn Ungaria se īncheie cu ocuparea altor orase si cetati. Intimidata de porunca sultanului, dieta reīnnoieste credinta fata de principele Ioan Sigismund si de mama sa, trimite tributul datorat Portii si un sol la domnul Moldovei « pentru un tratat de alianta si de buna vecinatate cu aceasta tara (Transilvania), asa dupa cum odinioara a fost prietenie īntre aceasta si el» 2. īntre Gheorghe Martinuzzi, Petru Rares si Mircea Ciobanul, domnul Ţarii Romīnesti, continua schimburile de solii si īn anii urmatori; īn aceste īmprejurari, domnul Moldovei reuseste sa-si recapete vechile stapīniri din Transilvania, īn urma unor incursiuni repezi, din obiectivul carora nu vor fi lipsit nici planurile de cucerire a Transilvaniei. Acest lucru era socotit relativ usor de realizat, dupa credinta lui Martinuzzi īnsusi si a lui Petru Petrovici, sfetnicul Isabellei, datorita faptului ca aceasta tara era locuita īn cea mai mare parte de romīni, care vorbeau aceeasi limba si care i s-ar fi supus lui Rares 3.

īmprejurarile erau prielnice reīnceperii luptelor pentru putere dintre partidele nobiliare, care au cauzat tarii alte mari neajunsuri. Vreme de opt ani, partida condusa de Martinuzzi si cea condusa de Isabella si Petru Petrovici folosesc toate mijloacele pentru a-si impune dominatia. īn lupta lor, cele doua

1          Mort. Comit. Regni Transylvaniae, I, p.  173-174.

2          Ibidem, p. 175-177.

3          Hurmuzaki, II/4, p. 306-308.

934


tabere ale nobilimii fac apel la ajutorul puterilor rivale, turcii si imperialii, carora le vīnd tara.

Martinuzzi, īncurajat si de unele succese ale imperialilor īn Ungaria, īncheie un nou tīrg cu Ferdinand, caruia-i cedeaza Transilvania, īn schimbul demnitatii de guvernator si a titlului de cardinal, pentru sine, a domeniilor Opolia (Oppeln) si Ratibor, a unei pensii de 25 000 florini si a unei despagubiri de 100 000 florini pentru Ioan Sigismund si Isabella. Nemultumita īnsa cu acest aranjament, Isabella se adreseaza sultanului, cerīndu-i ajutor grabnic. Acesta trimite porunca de a fi īndepartat Martinuzzi de la cīrma tarii, o data cu numirea lui Petrovici īn demni­tatea de guvernator si anuntarea unei campanii militare. īn vederea acesteia, au fost īnstiintati pasa de Buda, sangeacbegii de Seghedin si Semendria si domnii Moldovei si Ţarii Romīnesti1.

īn aceste īmprejurari, luptele izbucnesc cu violenta īn Transilvania. Ţara sufera noi distrugeri din partea celor patru armate care, īn octombrie 1550, īsi fac intrarea īn Transilvania; dinspre apus armatele turcesti sub conducerea lui Chassim, pasa de Buda; dinspre nord cele comandate de Petru Petrovici; dinspre rasarit oastea moldoveneasca trimisa de Ilie Rares si dinspre sud cea mun-teana trimisa de Mircea Ciobanul. Oastea organizata īn graba de Martinuzzi a putut īmpiedica ocuparea tarii de turci si de aliatii acestora, datorita si faptului ca domnii Moldovei si Ţarii Romīnesti, siliti sa participe la asemenea expeditii, nu erau interesati īn sprijinirea efectiva a planurilor turcesti. Turcii sīnt nevoiti sa se multumeasca deocamdata cu ocuparea cītorva cetati si orase banatene de mai mica īnsemnatate. Profitīnd de aceste īmprejurari, imperialii trimit o armata de mercenari sub conducerea generalului Castaldo, care ocupa Transilvania. Ioan Sigismund si mama sa, prin īnselaciuni si ame­nintari, dupa expresia sultanului Soliman2, au fost siliti sa renunte la tron, īn fata dietei īntrunite la Sebes.

- Noua stapīnire, habsburgica, nu aduce īnsa linistea de care tara avea atīt de mare nevoie. Dimpotriva, comportarea armatelor de ocupatie si, sub scutul lor, aceea a nobilimii dornice de īmbogatire si de putere, au stīrnit mari nemultumiri. Martinuzzi īnsusi, nemultumit cu rasplata Habsburgilor - demni­tatea de cardinal, ce i-a fost acordata la interventia lui Ferdinand - si dorind alta mai mare pentru serviciul ce li-1 facuse de a le īnlesni ocuparea Transil­vaniei, īsi reīncepe jocul, pe cīt de temerar pe atīt de primejdios: trimite la Poarta o solie cu tributul datorat si cu instructiuni de a-1 dezvinovati īn fata sultanului. Atitudinea sa echivoca cu prilejul atacarii unor cetati banatene (Lipova si Timisoara) de catre turci a sporit si mai mult neīncrederea fata de el a celor doua puteri rivale. Jocul politic abil care īi reusise de atītea ori, de data aceasta i s-a dovedit fatal. Generalul Castaldo, netinīnd seama de marile servicii aduse Habsburgilor, procedeaza potrivit eticii mercenare: pune la cale asasinarea

1 Hurmuzaki, XV/l, p. 478. 8 Tordk-magyar okleveltdr, p. 34.

935


lui, care are loc la 17 decembrie 1551, īn castelul sau de la Vint. īn aceste īmprejurari au fost ucisi si unii credinciosi ai lui Ioan Sigismund, pentru ca Habsburgii sa-si poata īnsusi bunurile lor.

Asasinarea lui Martinuzzi nu a rezolvat īnsa greutatile stapīnirii Habsbur-gilor īn Transilvania. Nobilimea transilvaneana, frīnata īn tendintele ei anarhice prin masurile energice ale lui Martinuzzi, reīncepe lupta pentru putere. īn acelasi timp, armatele lui Castaldo jefuiesc populatia fara nici o opreliste. De aceea nemultumirile provocate de regimul de ocupatie, de jafurile armatelor merce­nare si de abuzurile nobilimii, au izbucnit pe fata. Ele au sporit si mai mult cīnd Habsburgii s-au aratat a nu £ īn stare sa apere Banatul si unele regiuni de la nord de Mures, unde turcii ocupa, īn 1552, mai multe cetati - Timisoara, Lipova, Caransebes, Arad   etc. - punīnd bazele pasalīcului de Timisoara.        -

Masurile luate de Habsburgi: numirea a doi voievozi īn fruntea Transil­vaniei, a unui episcop catolic la Alba Iulia, n-au avut darul sa īndrepte situatia. Starile transilvanene, īntrunite īn dieta la Tg. Mures (1554), nereusind sa īmpace pe turci cu imperialii, īnclina din nou spre Poarta, aratīndu-se gata sa trimita sultanului tributul cerut si apelīnd la mediatiunea « regelui Valahiei», pentru a obtine protectia lui Soliman. īn acelasi timp, reprezentantul Frantei la Constan-tinopol intervine īn favoarea lui Ioan Sigismund.

Sultanul Soliman, īnsa, intransigent īn problema stapīnirii Transilvaniei, organizeaza readucerea pe tron a lui Ioan Sigismund si a Isabellei din refugiul lor din Polonia, īn īntelegere cu Alexandru Lapusneanu, domnul Moldovei, si cu Patrascu cel Bun, domnul Ţarii Romīnesti. Totodata, sultanul si-a reīnnoit presiunile pe līnga starile transilvanene, pentru a sustine pe Ioan Sigismund K īn fata acestor pregatiri, Ferdinand īncearca sa obtina recunoasterea stapīnirii sale īn Transilvania prin plata unui tribut Portii. Sultanul īnsa, hotarīt īn pla­nurile sale, respinge oferta Habsburgilor si porneste expeditia pentru alungarea imperialilor din aceasta tara 2. Oastea munteana, sub conducerea vornicului Socol, cea moldoveana, comandata de hatmanul Motoc, si armata adunata de Ioan Sigismund, sub conducerea lui Petru Petrovici, reusesc, īn februarie 1556, sa scoata armatele habsburgice din Transilvania si sa supuna din nou tara sultanului.

Ocupatia habsburgica īn Transilvania a durat 5 ani (1551-1556) si a īnsemnat noi neajunsuri pentru tara si mai ales pentru masele populare, exploatate fara mila. Stapīnirea habsburgica a oferit nobililor din partida filogermana prilejul de a se īntari si mai mult. O noua ofensiva īmpotriva taranimii, a liber­tatii celor ce si-o mai putusera pastra, se dezlantuie. Politica sociala a statului si a nobilimii, la care s-au adaugat luptele dintre feudali si desele invazii straine, cauzeaza pauperizarea accentuata a taranimii. Obligatiile fata de stat si de stapīnii de mosie, īntretinerea armatelor de ocupatie si jafurile acesteia vor apasa greu


1          Torok-magyar  okleveltār,   p.

2          Ibidem, p. 37.


35.


936


pe umerii maselor populare de la sate si orase. Pentru a-si usura situatia, masele lupta pe toate caile *.



īn aceasta atmosfera de nemultumire generala s-a petrecut si schimbarea situatiei politice. Dieta īntrunita la Sebes, īn 1556, alege din nou pe Ioan Sigismund ca principe al Transilvaniei, sub regenta mamei sale Isabella. Sub ocrotirea domnilor romīni Patrascu cel Bun si Alexandru Lapusneanu, principele se poate īntoarce īn Transilvania. Cīrmuirea Isabellei a stīrnit īnsa īn curīnd noi nemul­tumiri īn rīndurile nobilimii. Un sir nesfīrsit de comploturi caracterizeaza aceasta perioada   (1556-1559).

Habsburgii, la rīndul lor, neīmpacīndu'se cu pierderea Transilvaniei, īncearca sa rapeasca cel putin tinuturile ei apusene, importante atīt din punct de vedere strategic-militar (īn aceste parti existau vreo 30 de asezari īntarite), cīt si din punct de vedere economic (erau tinuturi bogate īn mine si ocne, īn terenuri agricole). Lupta pentru stapīnirea acestor regiuni, care a durat doi ani (1557-1559), se īncheie cu victoria Transilvaniei, care ramīne īn stapīnirea lor. Sultanul sprijina si de data aceasta interesele principelui, mai ales ca acesta se grabise, pe de o parte, sa-i trimita tributul, iar pe de alta parte, se bucura si de sprijinul regelui Frantei, interesat sa slabeasca puterea Habsburgilor, cu care Franta se afla īn conflict.

Puterea centrala - reprezentata dupa moartea Isabellei (1559) de tīnarul Ioan Sigismund, caruia īi lipseau calitatile de conducator necesare īn acele īmpre­jurari dificile -- nu reuseste sa-si impuna autoritatea, lasīnd deplina libertate nobilimii mari, care poate astfel sa-si realizeze planurile īntr-o masura si mai mare. Unii nobili īncep sa caute din nou sprijin īn afara, īntelegīndu-se cu Habsburgii, cum a facut īnsusi comandantul armatei, Melchior Balassa, trecut de partea lui Ferdinand (1562). Imperialii nu numai ca alimenteaza asemenea tendinte anarhice, dar cauta sa-i creeze principelui greutati si dinafara, sprijinind planurile domnului moldovean Despot voda de a-si crea unele posesiuni īn Transilvania. O armata condusa de Balassa cauzeaza o grea īnfrīngere oastei transilvanene, īn 1562. īn aceste īmprejurari izbucneste si rascoala secuilor, amenintati cu iobagirea īn masa, rascoala de care nu au fost straini nici Despot si Balassa.

Principele Transilvaniei, strīmtorat din toate partile, se vede nevoit sa īncheie un armistitiu cu Ferdinand, renuntīnd la unele posesiuni din « Partium ». O noua interventie a armatei imperiale īl sileste pe Ioan Sigismund sa accepte pacea impusa de Habsburgi, īncheiata la Satu Mare īn 1565, cu alte pierderi pentru Transilvania īn aceleasi parti si cu recunoasterea suzeranitatii noului īmparat, Maximilian. Sultanul Soliman, īngrijorat de evolutia evenimentelor, se hotaraste sa intervina īn sprijinul lui Ioan Sigismund. Acesta, la rīndul sau, īsi schimba atitudinea, ceea ce-1 determina pe Maximilian sa dezvaluie sultanului

1 Vezi cap.  III, par. 3.

937


īntelegerea cu principele Transilvaniei. īn aceasta situatie, Ioan Sigismund se hotaraste, totusi, la o actiune temerara: īnsotit de unii nobili, el pleaca īn īntām­pinarea lui Soliman, care conducea o noua campanie īmpotriva Habsburgilor. La 16 iunie 1566 are loc īntīlnirea de la Belgrad, cu care prilej sultanul promite principelui Transilvaniei ajutor pentru redobīndirea tinuturilor ocupate de imperiali. Ca semn al bunavointei sale, Soliman īntareste printr-un act (athnamij hotarīrile dietei de la Sebes din anul 1556, cīnd fusese reales Ioan Sigismund ca principe, recunoscīndu-se, astfel, principiul electiv īn succesiunea la tronul Transilvaniei, īn schimbul tributului de 10 000 florini anual, al darurilor si al celorlalte  obligatii.

Moartea sa neasteptata, īn acelasi an 1566, 1-a īmpiedicat pe Soliman sa-si īndeplineasca fagaduielile de a reda Transilvaniei teritoriile ocupate de Habsburgi. Urmasul sau Selim, a socotit mai potrivit cu interesele Imperiului otoman de a-si largi stapīnirea īn partile de jos ale Muresului, prin ocuparea altor cetati (Gyula, Ineu, Siria) si a se īmpaca cu īmparatul Maximilian (1568). īn tratatul de pace a fost inclusa si Transilvania, precizīndu-se ca īmparatul nu trebuie sa se mai amestece īn chestiunile acestei tari, imperialii sa nu mai construiasca cetati la granitele ei, iar cele existente sa fie darīmate -1.

Lipsit de sprijinul asteptat dinafara, slabit īnlauntru prin luptele nobilimii anarhice, urīt de masele populare care, din pricina grelei exploatari, se rascoala din nou īn partile Satului Mare sub conducerea lui Gheorghe Craciun, Ioan Sigismund e nevoit sa urmeze pilda sultanului Selim, īncheind un nou tratat cu īmparatul german, la Speyer (1570), īn conditii grele. Transilvania pastra partile banatene neocupate īnca de turci si anumite tinuturi din « Partium » (Bihor, Solnocul de Mijloc, Crasna si Maramures), precum si cetatile Hust, Cehul Silvaniei, Tasnad si Oradea, iar asupra comitatului Zarand si a districtelor Lugoj si Caransebes īi ramīnea doar o stapīnire nominala; partile nordice din «Partium» (Bereg, Ugocsa, Satu-Mare si Szabolcs) ajung īn stapīnirea Habsburgilor; īn plus, principele Transilvaniei recunostea suzeranitatea īmpa­ratului german. Tratatul de la Speyer deschidea Habsburgilor calea spre Transilvania, fara ca ei  sa-si poata  īnsa realiza  planurile  multa vreme īnca.




Situatia politica īn ul­timele trei decenii ale veacului al XVI-lea

Dupa moartea lui Ioan Sigismund (martie 1571), clasa dominanta din Transilvania, īmpartita īn doua tabere politice, se pregatea de alegerea succesorului. Candidatul partidei imperiale era Gaspar Bekes, care, sub domnia lui Ioan Sigismund, īndeplinise un rol diplomatic important la curtea habsburgica, precum si īn īncheierea tratatului de la Speyer (1570); din aceasta cauza, el se bucura de īncrederea si sprijinul Curtii din Viena. Cele mai importante cetati ale Transil­vaniei   (Fagarasul,   Gurghiul,  Hustul  etc), se  aflau - prin  donatia  lui  Ioan


938


1 Tdrok'magyar okleveltdr,  p.  87 - ī


Sigismund - īn mīinile lui. Dupa īncheierea tratatului de la Speyer, pe cīnd traia īnca Ioan Sigismund, capitanii cetatilor din Transilvania au depus īn secret juramīntul de credinta īmparatului Maximilian.

Partida antihabsburgica era īnsa cu mult mai puternica, deoarece īn deceniile precedente se vadisera cu destule prilejuri atīt slabiciunea Curtii de la Viena, cīt si tendintele ei permanente de a pune stapīnire asupra Transilvaniei si de a lichida autonomia principatului transilvanean.

Aceasta partida, orientata spre Imperiul otoman, era formata mai ales din nobilimea mica si mijlocie. Ea s-a dovedit destul de puternica pentru a īmpiedica publicarea tratatului de la Speyer, care crea o situatie favorabila pentru Habsburgi. Unii nobili - īntre care si Bāthorestii - īn timpul absentei din tara a lui Gaspar Bekes - trimis la Curtea din Viena, pentru noi tratative, īnca īnainte de moartea lui Ioan Sigismund - au declarat nxjl acest tratat, potrivit caruia Habsburgii urmau sa numeasca un voievod īn fruntea Transil­vaniei si sa-si extinda stapīnirea asupra ei.

Pentru a zadarnici planurile Habsburgilor, partida turcofua īsi si fixase candidatul la tronul princiar īn persoana lui stefan Bāthory, magnat din «Partium», care jucase un rol politic si militar important īn timpul domniei lui Ioan Sigis­mund. Sigura de succes, ea afirma ca, de vreme ce firmanul din 1566 asigura dietei dreptul de alegere a principelui, efectuarea alegerii ar fi. pus guvernul imperial īn imposibilitate de a numi un voievod īn fruntea tarii.

Pentru a-si duce la īndeplinire planurile, curtea lui Ioan Sigismund a tainuit un timp moartea acestuia si a convocat dieta, īn numele sau, pentru 1 aprilie 1571, la Alba Iulia. Partizanii lui stefan Bāthory īncepeau sa se adune īnarmati la Turda. Pe la mijlocul lunii aprilie, se īnapoia si Bekes, care, īn numele īmparatului, pretindea sa i se predea toate cetatile.

stefan Bāthory, ca sa cīstige sprijinul Portii, promite īnchinarea Transil­vaniei fata de sultan, īn aceleasi conditii īn care fusese īn timpul domniei lui Ioan Sigismund. El se gīndea chiar la constituirea unei dinastii princiare a Bāthores-tilor; de aceea cerea ca urmasul sau sa fie ales dintre membrii acestei familii1. Poarta a dat ascultare acestor cereri ale lui stefan Bāthory si astfel, la 27 aprilie, sosea firmanul sultanului, prin care se ordona dietei sa fie ales ca principe stefan Bāthory. Mai mult, i se oferea noului principe ajutorul oastei turcesti, cu conditia ca el sa se īngrijeasca de hrana ei 2.

Fara a tine seama de prevederile actului din 1566, Poarta hotarīse succe­siunea la tron, īnainte de a se pronunta dieta tarii. Pentru a mentine aparenta unei hotarīri libere, dieta a ales - īnainte de citirea publica a firmanului - pe stefan Bāthory, iar pentru a potoli mīnia īmparatului, i-a acordat doar titlul de « voievod ».

1          Tdrdk-magyar okleveltdr, p. 99-100.

2          Ibidem, p.  100.

939


Gaspar Bekes, nemultumit cu evolutia situatiei politice din Transilvania, īncepu sa se īnarmeze cu febrilitate, dar, din cauza fricii de turci, tabara sa īsi pierdu din aderenti.

Noul principe, numit de Poarta si ales de dieta, stefan Bāthory, īncepu o politica precauta si echivoca, pentru ca, prin neutralizarea celor doua puteri rivale, sa-si poata consolida pozitia. īn secret, el a depus juramīnt de credinta si īmparatului de la Viena, pretinzīnd īn schimb eliberarea ceta­tilor ocupate de Bekes. Dar īmparatul refuza categoric ca ele sa fie cedate lui Bāthory si astfel Gaspar Bekes ramīne stapīn mai departe pe cele trei cetati.

Din cetatea -Fagarasului, Bekes īntretinea o corespondenta permanenta cu īmparatul, contīnd pe partizanii sai din rīndurile magnatilor si mai ales pe sprijinul secuilor, care, īndeosebi dupa īnabusirea rascoalei lor din 1562, erau totdeauna gata sa se ridice pentru recīstigarea libertatilor pierdute. Masele secuiesti, iobagite si supuse unor obligatii grele fata de stat, s-au pregatit sa se rascoale din nou īn anul 1571, dar miscarea lor a fost īnabusita īn fasa de catre stefan Bāthory.

īntre timp, noul principe se straduia ca prin desele sale rapoarte sa cīstige atīt īncrederea curtii din Viena, cīt si pe cea a sultanului. El informa Curtea vieneza despre evenimentele din Ţara Romīneasca si Moldova, īi transmitea scrisorile primite de la Poarta si cerea instructiuni de la īmparatul Maximilian al Il-lea1.

īn scrisorile sale de raspuns, Maximilian īi cerea informatii cīt mai precise despre situatia din Imperiul otoman, ceea ce īnsa Bāthory comunica numai rar si īn termeni generali. īn acelasi timp, el trimitea rapoarte confidentiale Portii, privitoare la executarea ordinelor primite de la Constantinopol si la atitudinea imperialilor2. De teama turcilor, īmparatul n-a īndraznit multa vreme sa se ames­tece pe fata īn luptele dintre cele doua partide. Cu toate ca, prin alegerea lui stefan Bāthory, Curtea din Viena si-a pierdut influenta īn Transilvania, īmpa­ratul tinea mai  departe sa i se recunoasca, cel putin formal, drepturile asupra tarii si a fost nemultumit chiar de faptul ca papa a dat lui Bāthory, īntr-una din scrisorile sale, titlul de « principe »3.

Dieta, īntrunita la Cluj īn 1573, a condamnat atitudinea lui Gaspar Bekes si a īnceput sa persecute pe aderentii partidei habsburgice.

īn acelasi timp, luīnd cunostinta de pregatirile Curtii imperiale pentru o interventie armata īn Transilvania, stefan Bāthory porneste un atac pe neastep­tate īmpotriva sustinatorilor lui Bekes, ocupa Vintul de Jos si Aiudul, stapinite de acesta, si īncepe sa asedieze cetatea Fagarasului, cu gīndul de a-1 prinde pe Bekes. Acesta īnsa reuseste sa fuga din cetate si sa ajunga la Caso via.

1          Hurmuzaki,  II/l, p. 622, 625-626, 682, 690, 703-708.

2          Ibidem, p. 646.

3          A.  Veress,  Documente,   II,  p.   1.

940


Gaspar Bekes astepta ajutorul īmparatului, dar īn acelasi timp, din locul unde se asezase, el īntretinea corespondenta si cu Poarta, cautīnd sa cīstige si īncrederea   sultanului.

stefan Bāthory, la rīndul sau, urmarea cu multa atentie toate evenimen­tele īn legatura cu cele doua imperii care cautau sa puna stapīnire asupra Tran­silvaniei, īn razboiul antiotoman condus de Ioan voda, domnul Moldovei, īntre 1572-1574, principele Transilvaniei a avut o atitudine echivoca. El si-a concentrat trupele la hotarele Moldovei, dar cīnd sultanul -> care socotea sus­pecte miscarile militare din Transilvania - i-a cerut sa trimita ajutor contra domnului moldovean, Bāthory s-a eschivat de la aceasta obligatie, declarīnd ca trebuie sa fie pregatit pentru a īntīmpina un eventual atac din partea lui Gaspar Bekes.

īntr-adevar, īn primavara anului 1575, īn fruntea trupelor primite de la īmparat, Bekes a patruns īn Transilvania, ajungīnd pīna īn regiunea Turzii. īn loc sa atace īnsa la Alba Iulia pe Bāthory, care nu era pregatit īn acel moment pentru lupta, el trecu īnainte pe valea Muresului, spre a-si completa trupele cu secui. La īnceputul lunii iulie, i se alatura la Ungheni (līnga Tīrgu-Mures) o ceata de vreo doua mii de secui din Ciuc si cīteva sute de rasculati din scaunul Muresului. Prin īntīrzierea atacului, īnsa, a fost lasat timp suficient lui stefan Bāthory pentru pregatire si pentru sosirea unui ajutor turcesc. Astfel, la 9 iulie, Bāthory a putut cīstiga o biruinta decisiva īn lupta de la Sīnpaul, īn aceleasi parti, dupa care s-a razbunat cumplit asupra aderentilor lui Bekes. Acesta a reusit totusi sa fuga din nou, iar mai tīrziu, cīnd Bāthory ajunse si rege al Poloniei, cei doi rivali se īmpacara, colaborīnd strīns.

Sultanul a folosit acest prilej pentru sporirea tributului. īn august 1575, Murad al III-lea porunceste lui stefan Bāthory sa plateasca ceausului trimis īn Transilvania pentru ridicarea tributului suma de 5 000 de florini īn plus, fata de 10 000, cīt era tributul pīna atunci.

īn urma biruintei de la Sīnpaul, domnia lui stefan Bāthory s-a consolidat. Principele s-a īndepartat si mai mult de Curtea vieneza, apropiindu-se tot mai mult de Poarta.

īn politica sa interna, stefan Bāthory a cautat sa sprijine catolicismul, slabit īn Transilvania īn urma raspīndirii confesiunilor protestante. Prin īnta­rirea reactiunii catolice, el ataca pozitiile reformei si mai ales cele ale unitarie­nilor, socotiti mai primejdiosi pentru catolicism. Cu toata tensiunea dintre principele transilvanean si Curtea vieneza si cu toata apropierea din ce īn ce mai mare a principelui de Poarta, papa s-a straduit sa foloseasca acest prilej pentru raspīndirea catolicismului. īn cercurile catolice se nadajduia ca, sub domnia lui stefan Bāthory, biserica catolica din Transilvania īsi va recīstiga pozitiile pierdute īn urma reformei1. Cercurile papale au luat cunostinta cu mare

1 A. Veress, op. cit., II, p. 6.

941


bucurie de faptul ca stefan Bāthory a cerut sa se trimita iezuiti, promitīndu-le tot sprijinul necesar K Dupa o īndelungata corespondenta īntre stefan Bāthory si iezuiti, au fost trimisi, īn 1579, cītiva calugari īn Transilvania, unde clasa domi­nanta era īn majoritatea ei protestanta, iar biserica catolica era urīta de masele populare. stefan Bāthory a asezat pe iezuitii sositi la Cluj-Manastur, Cluj si Alba Iulia, sprijinindu-i pentru a īntemeia scoli. Ei au primit donatii bogate din partea principelui, care īntre timp fusese ales si rege al Poloniei, si au cautat din rasputeri sa raspīndeasca religia catolica. Dat fiind īnsa ca pe mosiile lor īntinse iezuitii au īnceput sa exploateze fara mila pe iobagi, ei au stīrnit peste tot īmpotrivirea populatiei exploatate2.

Sub stefan Bāthory, a fost sprijinita si biserica ortodoxa.  īn anul 1571, Bāthory a acordat ieromonahului Eftimie dreptul de a predica īn Transilvania, ordonīnd tuturor autoritatilor din tara sa nu4 īmpiedice īn  īndeplinirea func­tiunilor sale bisericesti īn rīndurile populatiei romīnesti3. īn anul urmator, cīnd mitropolitul de Ipec īl consacra pe Eftimie ca episcop, Bāthory reīnnoieste or­dinul sau *. Sprijinul acordat bisericii ortodoxe se explica īn primul rīnd prin tendinta Bāthorestilor de a slabi protestantismul īn Transilvania.  īn privinta politicii lor religioase, sīnt semnificative observatiile zelosului iezuit Possevino, care, īn 1583, relata ca stefan Bāthory nu are īncredere īn succesul propagandei catolice īn Moldova si   Ţara   Romīneasca,   deoarece  aceasta   propaganda   nu avusese   rezultat   nici   īn   rīndurile   romīnilor   din   Transilvania,   care tineau foarte mult la legea ortodoxa. Pe  de alta parte, politica de protejare a orto­doxiei se explica - probabil - si prin tendinta puterii centrale de a cīstiga simpatia numerosilor « puscasi » romīni din Transilvania, care aveau un important rol militar.

Dupa īnfrīngerea lui Gaspar Bekes, contradictiile īntre stefan Bāthory si Curtea vieneza au continuat pe plan diplomatic, īn problema tronului polonez, ramas vacant dupa scurta domnie a lui Henric de Valois. Atīt Habsburgii, cīt si stefan Bāthory cautau sa obtina coroana Poloniei. Cu ajutorul Portii, prin­cipele Transilvaniei este ales rege, la sfīrsitul anului 1575.

stefan Bāthory a continuat sa conduca personal principatul Transilvaniei si dupa alegerea sa ca rege al Poloniei. La curtea polona a lui stefan Bāthory functiona, sub conducerea lui Martin Berzeviczy, o cancelarie speciala pentru Transilvania. Oameni de īncredere ai lui Bāthory au asigurat īn dieta Transilva­niei īndeplinirea fara nici o piedica a vointei sale. īn problemele financiare si de politica externa el hotara singur, chiar fara consultarea dietei.

īn timpul uniunii personale dintre Transilvania si Polonia, conducerea politica a principatului transilvanean a fost lasata lui Cristofor Bāthory, fratele

1          A. Veress, op.   cit, II, p. 59, 64-65, 67,  71-72.

2          Idem,   Bpistolae   et   acta   jezuitarum   Transylvaniae,    I,    p.    202 - 204,    228 - 246.

3          Hurmuzaki, XV/l, p. 647-648.

4          Ibidem, p. 653.

942


mai mare al lui stefan, īn calitate de voievod. Acesta a dus mai departe - con­form īndrumarilor primite de la stefan - politica de supunere fata de Poarta, platind regulat tributul1. Cristofor Bāthory a primit, īn repetate rānduri, ordine de la Poarta sa dea ajutor armat pentru īndeplinirea planurilor turcesti īn Ţara Romīneasca si Moldova 2. Fata de eventualele atacuri din partea imperialilor, el conta pe sprijinul turcesc. Din primavara anului 1578, Murad al III-lea īl anunta ca, īn caz de primejdie, sa recurga direct la ajutorul pasei de Buda sau la pasa de Timisoara 3.

Fiind īnca īn viata Cristofor, stefan Bāthory a facut sa fie ales principe fiul acestuia, Sigismund. īn conducerea tarii - dupa moartea lui Cristofor - noul principe era ajutat de o locotenenta, iar mai tīrziu de un guvernator, īn persoana lui Ioan Ghyczy. īn functiile mai importante, au fost asezati oameni de īncredere.

stefan Bāthory a limitat autoritatea dietei, īntarind astfel puterea centrala. īn acelasi timp, el a luat o serie de masuri antipopulare, īn interesul nobilimii feudale. īn anul 1577, el a dispus ca iobagii fugiti de pe mosii sa fie readusi cu forta iar miscarile secuilor le-a īnabusit fara crutare.

Politica sa externa ca rege al Poloniei si razboaiele sale īmpotriva rusilor au īnsemnat o grea sarcina pentru populatia Transilvaniei, pe care a exploatat-o din punct de vedere material, folosind-o si īn campaniile sale. La expeditiile lui Bāthory contra Rusiei au luat parte mai multe mii de soldati din Tran­silvania, mai ales dintre secuii de rīnd, care cautau astfel sa scape de viata lor grea de acasa.

Desi sprijinea interesele clasei feudale, politica lui stefan Bāthory n-a multumit īntreaga nobilime. Mai existau nobili nemultumiti, care trimiteau īn secret scrisori Portii, īmpotriva lui Bāthory. īntr-o scrisoare trimisa din Turda, īn primavara anului 1580, de pilda, se declara ca regele polon, prin intermediul fratelui sau, Cristofor, storcea impozite mari de la populatia Transilvaniei. Autorii scrisorii cereau ca, īn locul lui Cristofor, Poarta sa numeasca un alt voievod. īntre semnatari figureaza numele mai multor magnati din Transilvania. La moartea lui Cristofor Bāthory (1581), magnatii partizani ai Bāthorestilor se temeau de izbucnirea unei rascoale.

Dupa moartea lui stefan Bāthory, īn ianuarie 1586, Transilvania a ramas sub cīrmuirea batrīnului guvernator Ioan Ghyczy, deoarece Sigismund Bāthory - īn vīrsta de 14 ani - era īnca prea tīnar pentru a putea prelua puterea. Peste trei ani īnsa, īn decembrie 1588, la dieta īntrunita īn orasul Medias, tīnarul principe a luat īn mīna conducerea statului, dupa ce facuse starilor - compuse īn marea lor majoritate din elemente protestante - concesiunea de a accepta hotarīrea privitoare la izgonirea iezuitilor din tara. Spre deosebire de īnaintasii

1          Hurmuzaki, III/2, p.  11.

2          Ibidem, p. 7-8.

3          Ibidem, p.  16.

943


V

Fig. 279. - Taler emis la Baia Mare īn timpul lui Sigismund Bāthory, 1597.


hri din familia Bāthorestilor, Sigismund s-a intitulat oficial principe al Transilvaniei.

Sub noua domnie, linia politicii externe a Transilvaniei a ramas deocamdata neschimbata. Poarta a recunoscut fara īmpotrivire schimbarea de persoana īn conducerea principatului transilvanean, cautīnd prin toate mijloacele sa-si asigure serviciile noului principe, de care avea nevoie mal ales din 1591 īnainte, cīnd au īnceput din nou ostilitatile īntre Imperiul otoman si cel habsburgic.

īntre anii 1591 si 1594, sultanul Murad al III-lea trimitea o serie de scrisori principelui Sigismund, īndemnīndu-1 sa ramīna credincios Portii, sa trimita osti pentru a sprijini expeditiile antihabsburgice, ori diferite materiale de razboi si alimente, pentru a acoperi nevoile armatei si flotei turcesti. Sigis­mund, preocupat de consolidarea domniei sale, amenintata de adversari, mal ales de varul sau, Baltazar, a reusit ca prin trimiterea regulata a tributului anual si a darurilor obisnuite, precum si a unei parti din materialele cerute, sa se eschiveze de la īndeplinirea obligatiei de a da ajutor militar, pretextīnd ca tara era amenintata de ostile imperiale concentrate la granitele sale apusene *. īn acelasi timp, Sigismund trimitea Portii informatii privitoare la actiunile diplo­matice si militare ale austriecilor, iar īn anul 1592, la ordinul sultanului, a trimis oaste īn Moldova pentru a da ajutor lui Aron voda la reocuparea scaunului domnesc 2.

īntre timp, Sigismund Bāthory, sub influenta iezuitului Alfons Carillo si a altor agenti habsburgici, a īnceput tratative secrete cu Curtea din Viena, care - la īnceputul anului 1595 - se terminau cu stabilirea unei īntelegeri antiotomane. Tratatul, īncheiat īn spiritul celui de la Speyer, rezerva pentru Habsburgi - īn cazul cīnd Sigismund n-ar fi avut fii - mostenirea Transilva­niei. Pentru asigurarea noii orientari politice, care a īnsemnat o schimbare radicala īn politica externa a tarii, la porunca lui Sigismund au fost executati, īn 1594, toti conducatorii partidei turcofile. īntre acestia se afla si Baltazar Bāthory, īn care principele vedea pe unul dintre adversarii lui cei mal primejdiosi 3.

īn razboiul antiotoman, care urma sa se dezlantuie, unitatea de interese a celor trei tari romīnesti va fi reprezentata de politica lui Mihai Viteazul.

īn a doua jumatate a secolului al XVI-lea au avut loc īnsemnate prefaceri īn viata politica a Transilvaniei. Crearea principatului autonom al Transilvaniei,

1          Mon.  Comit.  Regni  Transylvaniae,  III,  p.  270 - 271.

2          A. Veress, Documente, III, p. 313-314, 324-325.

3          Ibidem,  IV, p.   130-136.


60 - C. 1180


945


īn 1541, nu a fost doar urmarea evenimentelor, politico-militare - īnfruigert: armatei maghiare la Mohācs si ocuparea Budei de turci - ci este rezultatul ur.:r tendinte mai vechi ale Transilvaniei de a se desparti de regatul ungar si a se con­stitui īntr-un stat de sine statator. Principatul autonom transilvanean este org»-nizat din punct de vedere politic īntr-o forma asemanatoare cu celelalte dcul tari romīnesti, spre care se orienteaza, de altfel, tot mai mult, mar tīndu-se tendinta constituirii unei puteri economice si militare, capabile a se īmpotrivi cu succes tendintelor cotropitoare ale celor doua imperii, otorrur si habsburgic.

Datorita bogatiilor si pozitiei strategice a Transilvaniei, pentru cele dc_. imperii stapīnirea acestei tari a constituit īn tot cursul veacului al XVI-lea o pro­blema  politica  de prim  ordin. Interventiile  armate repetate,  ocuparea  uncr tinuturi   marginase   urmareau   realizarea  acestui  scop.   īn   perioada   marile-cuceriri   militare   conduse   de  sultanul   Soliman   I,   situatia   celor   trei   tir: romīnesti a fost determinata de pozitia dominanta a Portii  otomane. Dar r īn acest timp, ca si  dupa  aceea,  initiativele  diplomatice si militare  ale Habs-burgilor, īn  scopul  extinderii  influentei  sau   chiar  a  dominatiei  lor  asurr^ acestor tari si mai ales a Transilvaniei, au avut urmari īnsemnate īn viata polir.jl din aceste parti; clasa dominanta a cautat sa obtina cīt mai multe avantaje de r-urma  acestor stari  de  lucruri. Partida   filogermana - alcatuita  īn   majoritari ei din mari feudali - a cautat sa traga  foloase din īntarirea influentei politue a  Habsburgilor  īn  Transilvania,   iar   partida   turcofila - compusa   īn   ger.eri-din   nobilimea mijlocie si mica - a urmarit acelasi lucru prin colaborarea c"_ Poarta.  īn  urmarirea   propriilor interese, nobilimea nu duce, īnsa, o politica consecventa īntre cele doua puteri, ci-si schimba pozitiile īn raport cu cresterea influentei  uneia   sau   alteia   dintre  puterile  rivale.   Ambele   parti   se īmpaci-usor cu dominatia straina.

Aceste īmprejurari de ordin politic au constituit o piedica de seam; ■ dezvoltarea fortelor de productie, a vietii economice īn general, si au contribuit īn acelasi timp la agravarea exploatarii maselor populare. De aceea, taranimea si orasenimea saraca, lucratorii din mine si ocne au manifestat o atitudine ostila atīt fata de cotropirea straina, cīt si fata de nobilimea exploatatoare si tradatoare.

BIBLIOGRAFIE

I. Lucrari teoretice

Marx, K.,-F. Engels, Opere alese, voi. I, II, ed. a Ii-a. Engels, F., Anti'Duhring, Bucuresti, 1952.

-        Razboiul  taranesc german,  Bucuresti,   1958.

Lenin, V. L, Revolutia proletara si renegatul Kautsky, īn Opere, voi. 28, Bucuresti, 193

-        Statul si revolutia, īn Opere, voi. 25, Bucuresti, 1954-

946


11.   Izvoare

Cronicile slavo-romine din sec. XV - XVI, publicate de Ioan Bogdan, editie revazuta si comple­tata de P. P. Panaitescu, Bucuresti, 1959.

Documente privind istoria Rominiei, A, Moldova, veac. XVI, voi. II - IV si B, Ţara Romī-neasca, voi.  III -VI.

Esarcu, C, Documente inedite din arhivele Venetiei, īn Columna lui Traian, 1876, p. 222 - 230 si 280-287.

-        Petru Cercel, Documente descoperite īn arhivele Venetiei, Bucuresti, 1874.
Gorecki, L., Descriptio belii Ivoniae, voivodae Valachiae quod anno MDLXXII1, cum Selimo

II Turcarum imperatore  gessit,  Frankfurt,  1578.

Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria rominilor,  II/l - 5,  III/2,  IV/2, XI, XV S.2/I. Iorga, N., Acte si fragmente, voi.  I. Istoria Ţarii Romīnesti,  1290 - 1690, Letopisetul cantacuzinesc, ed. C. Grecescu si D. Simo-

nescu, Bucuresti,  1960.

Legrand, E., Deux vies de Jactjues Basilicos, Paris,  1889. Monumenta Comitialia Regni Transylvaniae,  I -III, Budapesta,  1875 - 1877. Pascu, st., Petru Cercel si Ţara Romīneascā la sfirsitul sec. XVI, Sibiu, 1944. Torok-magyar okleveltdr,  1533 - 1789, Budapesta,  1914.

Ureche, Gr., Letopisetul tarii Moldovei, ed. P. P. Panaitescu, Bucuresti, 1958. Veress, A., Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei si Ţarii Romīnesti, voi. I - IV,

Bucuresti,  1929-1932.

-        Epistolae et acta jesuitarum Transylvaniae temporibus principum Bdthory, 1571 -
1588, īn Fontes rerum Transylvanicarum, voi. I, Budapesta, 1911.

III. Lucrari speciale

Bejenaru, N. C, Castaldo, polonii si omorīrea lui stefanita Rares, īn Rev. critica, VIII, 1934, p.  102-110.

-        Politica  externa a  lui Alexandru Lapusneanu,  Iasi,   1935.

Berza, M., Haraciul Moldovei  si Ţarii Romīnesti  īn sec. XV-XIX, īn  St.  mat. ist. medie,

voi. II,   1957,  p.   7-47. Buiucliu, Grigore, Cīnt de jalire asupra armenilor din Ţara Vlahilor, cīntat de diaconul Minos

Tokatti, īn Conv. Kt., XXIX, 1895, p. 3-29 si 137-150.

Bulat, T. G., īnca ceva asupra lui lacob Heraclide Despotul, īn Rev. ist., II, 1916, p. 41 - 51. Callimachi, S.,  L/n istoric olandez despre Ioan voda «cel Cumplit», īn  Studii,  III,   1950,

nr. 2, p. 158-168.

-        Pagini despre Ioan voda, zis « cel Cumplit», scrise īn secolul XVI de istoricul
francez de la Popeliniere, īn Studii, V,  1952, nr. 2, p.  175 - 185.

Grigoras, N.,  Boierii  lui  Alexandru  Lapusneanu,  īn  Cerc.  ist.,  XIII -XVI,   1937-1940,

nr.  1-2, p. 348-384.

Holban, Th., Henry de Valois en Pologne et Ies Roumains, Bucuresti, 1942. Iorga, N., Contrtbupiuni la istoria Munteniei, Bucuresti,   1896 (extras din An. Acad. Rom.,

Mem.sect. ist., s. II, t. XVIII,   1895-1896, p.   1-112).

Nouveaux materiaux pour servir a l'histoire de Jacques Basilicos, l'Heraclide, dit
le Despote, prince de Moldavie, Bucuresti,  1900.

Renegati īn trecutul terilor noastre si al neamului romīnesc, īn An. Acad. Rom.,
Mem. sect. ist., s. II, t. XXXVI,  1913-1914, p. 799-806.


60*


947


Iorga, N., La France dans le  Sud-Est de l'Europe, īn Revue hist. du Sud-Est europeen, XTIL

1936, p. 62-65. Minea, L, īnceputul domniei lui Alexandru Lapusneanu, īn Cerc. ist., I, 1925, nr. 1, p. 100 - 113.

-           Aron voda si vremea sa, īn Cerc. ist., VIII-IX, 1932-1933, nr. 1, p. 104-1M.
Moisn, C, Bule de aur sigilare de la domnii Ţarii Rominesti si ai Moldovei, īn Rev. Arhivelor.

I,  1925, p. 249-265.

Motogna, V., Contributii la relatiile dintre urmasii lui Petru Rares si Ungaria, īn Rev. ut-, X,  1924, p. 8-26.

-        Contributii ia epoca lui loan voda cel Cumplit, īn Rev. ist., XI,1925, p. 253 - 267.
Papacostea, s., Moldova īn epoca reformei, īn Studii, XI, 1958, nr. 4, p. 55 - 76.
Stanescu, E., Colaborarea militara dintre romīni si cazaci īn ultimul sfert al veacului al 2CVI-U«,

īn Studii, VII, 1954, nr. 3, p. 119-144 si nr. 4, p.  187-213. Szādecky, L., Kornyati Be'ke's Qdspdr, Budapesta,  1887.












Document Info


Accesari: 5183
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2018 )