Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































SUPRAVIETUIREA SCOLII ANTICE

istorie












ALTE DOCUMENTE

Ritualuri de trecere.Viata de apoi in Egiptul Antic
Razboiul ruso-turc (1806-1812)
Tribul din Montauk
Raporturile lui Constantin cel Mare cu Biserica
Experimente utopice romanesti: 1834-1841
ELEMENTELE LA PRESOCRATICI
ARMONII PITAGOREICE
AL DOILEA RAZBOI MONDIAL
METODOLOGIA CERCETARII ISTORICE. PREZENTARE SINTETICA
Esecul absolutismului in Anglia

SUPRAVIETUIREA SCOLII ANTICE



I. Conditiile istorice

Detronarea ultimului imparat roman si organizarea regatelor barbare nu au adus nici o schimbare insemnata in Occident. in regiunile nor­dice ale fostului Imperiu, parasite de mult timp de Roma - Britannia, Germania, Galia de Nord-, barbarii isi continuau implantarea. Ur­mele romanizarii se stergeau incet, iar aceste tari se intorceau la pa-ganism si la viata de clan.

Barbarii influentati de civilizatia romana

Dimpotriva insa, in regiunile mediteraneene, civilizatia romana supra­vietuia; printii burgunzi, vizigoti, ostrogoti si chiar vandali nu se ase­zau in fostul Imperiu ca niste straini1, ci, in tot secolul al V-lea, au fost marcati de influenta civilizatiei Romei. Vizigotii, convertiti la cresti­nism din secolul al IV-lea2, erau mandri sa aminteasca faptul ca Alaric, conducatorul lor, nu distrusese Roma in 410, asa cum ar fi putut-o face alti barbari3. Athaulf, urmasul lui Alaric, care se casatorise cu fiica imparatului Theodoric, Galla Placidia, se gandea chiar sa restau­reze Imperiul, cu ajutorul gotilor4. La mijlocul secolului al V-lea, unul dintre urmasii lui a fost omorat in timp ce lua parte la apararea Occi­dentului impotriva ostilor lui Attila. La randul lor, ostrogotii, ramasi mai multa vreme in Orient, intrasera in slujba imparatului. La cererea lui Zenon Theodoric Amalul, in 490, cucereste Italia, unde domnea Odoacai din 4765.

Asezati mai recent in Imperiu, burgunzii nu erau mai putin favora­bili civilizatiei romane. Aliati cu romanii in secolul al IV-lea, ei se decla­rau chiar uniti cu acestia din urma prin legaturi de rudenie6. De fapt, marturii din secolele al V-lea si al Vl-lea le atesta moderatia si dorinta lor de a stabili cu galo-romanii relatii bune7. Ca si gotii, ei sunt arieni, dar, cu siguranta, au ajuns la aceasta confesiune dupa ce cunoscusera mai intai catolicismul8. Ca si printii goti, conducatorii lor au intervenit in viata politica a Imperiului, si unul dintre ei, Gundebad, a stat multa vreme in Italia9. in sfarsit, vandalii nu-si merita intru totul renumele

de salbatici care li se atribuia odinioara''. in pofida fanatismului lor religios, ei au apreciat civilizatia romana. Cand au trecut in Africa, in 429, dupa o lunga sedere in Spania, au pastrat institutiile Imperiului''.

Viata romana continua

Unitatea teritoriala a regiunilor mediteraneene nu fusese sfaramata prin intemeierea celor patru regate. intre printi existau stranse lega­turi de familie, iar hotarele puteau fi usor trecute. Fiul lui Sidonius Apollinaris, supus al vizigotilor, intretinea relatii cu Avitus din Vienna, care se afla pe teritoriul burgund; acesta din urma le scria prietenilor lui de la Milano si Ravenna, aflate in tinut ostrogot, in timp ce, de la Pavia, Ennodius coresponda cu lionezii. Te-ai fi crezut inca pe vremea unitatii Imperiului. Si chiar mai mult, dupa 509, anexand Proventa si protejand regatul vizigot de atacurile francilor, Theodoric restabileste partial aceasta unitate.

in acest cadru politic, romanii puteau avea iluzia ca nu se schimba­se nimic. in primul rand, legaturile lor cu trupele barbare erau aproape inexistente. intr-adevar, acestea erau putin numeroase si se aflau can­tonate in regiuni bine determinate si, bineinteles, cele mai putin ro­manizate. Ostrogotii ocupau mai ales nordul Italiei12, burgunzii erau instalati pe podisurile din Jura13, iar vizigotii pe cele din Vechea Casti-lie14. Doar vandalii se aflau in regiunile cele mai romanizate din Africa, dar erau putin numerosi15.

Cadrul vietii romane era mereu acelasi. Ruinele din secolul al V-lea fusesera reparate, iar regii contribuisera la aceste restaurari; se cunosc mai ales lucrarile lui Theodoric, la Roma, Verona, Ravenna16, dar tre­buie amintit ca si Gundebad, la Geneva17, Euric, la Merida18, si printii vandali, la Cartagina19, au deschis santiere de constructii. in orase, cetateanul bogat putea si acum sa-si imparta timpul intre for, centrul afacerilor si al proceselor20, terme, ale caror binefaceri le apreciau si barbarii21, mesele agrementate cu taclale si jocuri, teatru si curse22. Casa romana isi pastra planul si decorul traditional23. Viata pe marile domenii rurale, in Italia24, in Spania25, in Africa26, o aminteste pe aceea descrisa de Sidonius in secolul al V-lea.

,,Pacea romana' este restabilita

Fara indoiala, nu trebuie sa facem un tablou prea optimist al situa­tiei. Pentru unii, stapanirea barbarilor era, cu siguranta, greu de supor­tat, in plus, barbarii erau arieni si-i persecutau pe catolici, in Spania si Africa. Totusi, dupa tragicii ani ai invaziei, ultimele doua decenii ale secolului al V-lea si inceputul secolului al Vl-lea trec drept o pe­rioada de pace relativa27. inlocuirea lui Odoacru cu Theodoric, in 493,

nu a rascolit multa vreme Italia, iar tara a fost linistita pana la moartea regelui (526) si chiar dupa aceea. Euric, care a dus regatul vizigot la apogeu, il trece fara greutate fiului sau, Alaric II, in 484. in bazinul Ronului, cele doua regate burgunde de la Geneva si Lyon au fost unifi­cate de Gundebad si de fratele lui, Gundesil. in 48528. in sfarsit, in Africa, inscaunarea lui Gunthamund (484) a marcat inceputul unei destinderi in relatiile dintre vandali si afro-romani.

Aceasta perioada de stabilitate a luat sfarsit pe la 533. Francii au anexat atunci regatul burgund si, dupa doi ani, au ocupat Proventa. in 533, imparatul Iustinian, punandu-si in aplicare proiectul de recu­cerire a Occidentului, a pus stapanire pe Africa vandala, apoi a atacat Italia care, timp de aproape douazeci de ani, a luptat impotriva invadato­rului. Cat priveste regatul vizigot, a suferit si el crize politice incepand din 531 si, in plus, a fost amenintat de incursiunile francilor inainte de a fi recucerit de bizantini29.

Astfel, intre 480 si 533, gasim cele mai bune conditii pentru stu­dierea supravietuirii scolii antice.

II. Cercurile de carturari si scolile

Oare romanii, care dupa triumful barbarilor si-au pastrat monumen­tele, termele, teatrele, si-au putut pastra scolile? Pentru a raspunde la aceasta intrebare, ne-ar placea sa avem variatele surse de care dispune istoricul Antichitatii: inscriptii, biografii ale profesorilor, caiete ale elevilor etc. Din nefericire nu avem nimic din toate acestea. De aceea institutia scolara scapa analizei noastre. Trebuie, asadar, sa cunoastem indirect scoala, la diferitele sale niveluri, prin oamenii care au trecut prin ea si prin operele ce au fost produse datorita ei, fie ca sunt lucrari literare sau simple scrieri.

A. Instruirea elementara

Din pacate, pentru a sti ce a devenit scoala elementara in aceasta peri­oada, nu dispunem de nici o sursa directa. Nici un te 454e43e xt, nici o inscrip­tie nu ni-l aduc in fata pe invatator, magister lucii, personaj pe care Antichitatea l-a cunoscut bine. Trebuie oare sa credem ca instruirea elementara nu se facea decat in familiile aristocrate30? Este putin pro­babil. A sti sa citesti si sa scrii era inca, si mai ales in orase, o ne­cesitate, intr-adevar, invaziile barbare nu au distrus acel ceva care a marcat intreaga Antichitate si pe care-l putem numi civilizatia scrierii. Oraseanul este permanent solicitat de inscriptiile care impodobesc monumentele civile si religioase31 si, mai ales, de pietrele tombale, la fel cum este solicitat de trecut. Nu se poate crede ca lapicizii se supun

unei traditii, daca stiu ca nu mai pot fi intelesi. Vom avea ocazia sa con­statam peste tot o legatura stransa intre prezenta inscriptiilor si cea a culturii intelectuale.

Importanta actului scris

Alte fapte arata ca scrierea joaca inca un rol important in viata aces­tor regate barbare. Bunaoara, la Roma si la Ravenna, obiceiul afisarii publice a actelor nu a disparut, la mijlocul si nici la sfarsitul secolu­lui al VI-lea32. in domeniul comercial, schimburile cer totdeauna un minimum de scriere, iar cand se intampla ca negustorii sa fie analfa­beti, ei au scribi care-i ajuta la tinerea socotelilor si la corespondenta33. Vanzarile, ca si donatiile si testamentele, nu se concep fara redactarea unui act a carui valoare nu mai este pur probatorie, ci tinde sa devina dispozitiva34.

in afara marilor orase, instruirea elementara trebuie sa se fi men­tinut. Nu avem decat o singura marturie in acest sens, dar una impor­tanta. Aceasta este oferita de actele de vanzare scrise pe tablitele de lemn, in regiunea Tebessa, sub regele vandal Gunthamund. Unii po­sesori semneaza contractul, altii arata ca nu stiu s-o faca, ceea ce do­vedeste ca aceasta ignoranta este socotita exceptionala35.

Aceeasi observatie pentru actele redactate in Italia sub domnia lui Odoacru si a lui Theodoric36. Ele erau redactate in stationes tabellio-num din Ravenna sau din Roma, apoi erau trecute de un grefier in registrele curiei37. Aceste acte poarta semnaturile autografe ale celor interesati si ale martorilor lor si, cand acestia din urma nu stiau sa scrie {litteras nescientes3*), o spun si deseneaza o monograma cu mana sau cu inelul lor cu pecete39. De remarcat faptul ca folosirea acestui inel, care s-a raspandit in Imperiul Tarziu si a avut un mare succes in lumea barbara, nu marcheaza neaparat, asa cum s-a pretins40, igno­ranta celor care se servesc de el. Este o bijuterie pe care oamenilor le place s-o poarte si care, in acelasi timp, permite autentificarea rapida a unui act sau inchiderea unei casete4'.

Astfel, putem conchide ca instruirea elementara nu a disparut. Si­tuatia nu s-a schimbat deloc din epoca imperiala: in clasele de mijloc, un anume numar de persoane frecventeaza scoala pentru a dobandi notiuni elementare. Claselor aristocrate le era rezervat privilegiul unei instruiri mai dezvoltate, dobandite la gramatic si la retor.

B. invatamantul gramaticului si retorului

Educarea tanarului aristocrat are loc cape vremuri. Copilul, iesit din mainile doicii42 si instruit cu primele elemente, este incredintat gra­maticului, apoi retorului. Chiar daca cunoastem putini profesori, putem

totusi sa stim care era invatatura lor, patrunzand in cercurile animate de fostii lor elevi. De aceea vom studia in acelasi timp cercurile de carturari si scolile din diferitele regate barbare.

/. IN ITALIA DE NORD

Desi nu stim nimic despre organizarea scolara a Italiei de Nord in se­colul al V-lea, o intamplare fericita, pastrarea operei lui Ennodius din Pavia, ne permite sa constatam existenta scolilor in secolul al VI-lea.

Ennodius si elevii sai

Nascut intr-o familie aristocrata din Proventa, Ennodius s-a stabilit inca din tinerete in Italia de Nord (pe la 490). La 20 de ani, intrase in randurile clerului din Pavia, apoi in cel de la Milano, inainte de a-si sfarsi cariera ca episcop al Paviei, in 51143. Cultura literara pe care trebuie s-o fi dobandit inainte si chiar, poate, si dupa intrarea in ordinul clerical44, i-a adus un renume deosebit in cercurile de literati din Ligu-ria. Reputatia sa a ajuns pana in provincia natala si s-a raspandit pana la Roma, asa cum o dovedeste originea corespondentilor sai45. Chiar inainte de anexarea Proventei de catre Theodoric, niste veri ai lui Enno­dius i-au incredintat fiii, pentai ca acesta sa-i poata indruma in studiul artelor liberale46. Acelasi lucru l-au facut unele familii italice din nord si din sud47. Cunoastem astfel vreo zece adolescenti recomandati pen­tru a fi luati in grija de un diacon. Acest fapt este oare de ajuns pentru a vorbi de o "scoala a lui Ennodius' la Milano48? Nu cred. Ennodius a fost vazut drept conducatorul scolii episcopale din Milano49, dar acest lucru nu apare catusi de putin in textele noastre. Ennodius, care era, cel putin din 499, diacon al bisericii din Milano, nu avea interes sa des­chida un centru scolar, de vreme ce scoala oraseneasca nu disparuse.

Scoala din Milano

I se cunoaste, intr-adevar, profesorul, un anume Deuterius. Desi avea titlul de grammaticus, acesta preda si retorica50, lucru ce se practica din ce in ce mai mult. isi stabilise scoala in forul din Milano, iar in­trarea in (tuditorium-va sau era un eveniment de seama, marcat printr-o ceremonie51. Cand Lupicinus, nepotul lui Ennodius, Arator, proteja­tul episcopului de Milano, tinerii Eusebius, Paterius si Severus au fost admisi aici, Ennodius a compus pentru ei doua dictiones pe care apoi le-a introdus in operele sale52. Apoi a continuat sa-i urmareasca pe tineri in studiile lor si i-a ajutat sa-si faca exercitiile de retorica53, tra­ditionalele suasoriae sau controversiae. Se pare ca a participat si el la cursuri si a improvizat discursuri a caror tema era data de Deuterius54. Astfel, pentru noi, Ennodius a fost mai degraba un sfetnic si un repeti­tor, decat un profesor. Aceste functii i-au permis sa ramana in contact



cu "elevii' sai cand acestia au parasit scoala lui Deuterius pentru a cauta in alta parte o completare a cunostintelor.

Studiile de la Ravenna

Sa-l urmarim mai intai pe tanarul Arator la Ravenna. Capitala politica a Italiei trebuia sa aiba si ea scolile sale, chiar daca nici un text nu le mentioneaza in mod explicit. Prezenta curtii, a cancelariilor si a inaltilor functionari intrebuintati in administratia regala impunea exis­tenta unor scoli. Aici trebuie sa se fi predat dreptul, ceea ce l-a deter­minat pe Arator, destinat carierei de avocat, sa se duca la aceasta scoala55. A avut drept coleg de studii un baiat mai in varsta decat el, care l-a facut sa descopere operele lui Caesar, poetii clasici, imnurile lui Ambrosius si poeziile lui Sidonius56. Acest invatacel, pe nume Parthenius - pe care nu trebuie sa-l confundam cu omonimul sau, nepotul lui Ennodius57 -, era originar din Galia si-i avea drept bunici pe episcopul de Limoges, Ruricius, si pe fostul imparat, Avitus58. Fara indoiala, el venise la Ravenna pentru a-si termina studiile, ceea ce i-a permis accesul intr-un inalt post administrativ; il vom gasi mai tarziu in slujba unui rege merovingian59.

Sa adaugam ca, in afara scolilor, vom gasi oameni cultivati care s-au aplecat asupra unor opere clasice si le-au revizuit cu atentie textul. Pe un manuscris al lui Macrobius se pot citi semnatura senatorului Symmachus si a nepotului autorului Saturnaliilor. Pe doua manuscrise, ale lui Pomponius Mela si Valerius Maximus, se poate citi semnatura lui Helpidius, comite al consistoriului60. Acest fel de lucrare dovedeste ca Ravenna era inca un centru de cultura literara foarte viu.

2. LA ROMA

Capitalei politice a regatului multi tineri ii preferau Roma, capitala istorica. Ca si Sidonius in secolul al V-lea, Ennodius si Cassiodor sla­veau, in secolul urmator, meritele scolilor romane51, singurele care puteau oferi o predare veritabila a retoricii62; Arator este o exceptie printre tinerii avocati, pentru faptul ca nu a urmat studiile la Roma63. Cand elevii lui Deuterius paraseau Milanul, Ennodius le dadea scrisori de recomandare, care sa le permita accesul in cercurile romane64. Tinerilor liguri, Ambrosius si Beatus, le-a inchinat chiar un mic tratat pedagogic, paraenesis didascalica^5, in incheierea caruia enumera cativa dintre literatii cei mai recomandabili. Nu este lipsit de utilita­te sa-i cunoastem si noi.

Carturarii romani

Acesti carturari formau doua grupuri, ba chiar mai mult, doua familii, ale caror pozitii politice erau opuse: pe de o parte, cercul senatorului

Faustus, pe de alta, cel al senatorului Symmachus. Faustus a fost unul dintre cei dintai care i s-a raliat lui Theodoric, iar regele i-a aratat recunostinta incredintandu-i inalte functii administrative66. Acest lucru nu l-a impiedicat sa fie, la vremea lui, poet67, si sa petreaca mult timp in biblioteca sa, despre care Ennodius ne-a dat, in cateva versuri, o informatie din pacate prea vaga68. El se ocupa totodata si de educatia fiului sau69 si, in special, de Avianus, care, la un moment dat, a invatat in preajma lui Ennodius70, Si sora lui Faustus, vaduva Stephania, a prac­ticat exercitiile de scoala71. De altfel, ea se casatorise cu un literat, poe­tul Asterius, care, in anul consulatului sau, revizuise un manuscris al lui Vergiliu si, putin mai tarziu, o opera a lui Sedulius72.

De partea lui Symmachus, care a manifestat mai putina bunavointa fata de guvernarea lui Theodoric si pastra relatii cu Imperiul de Rasa­rit73, intalnim doi carturari remarcabili: Symmachus si Boethius. Cultul literelor era traditional in aceasta familie, pe care a reprezentat-o in mod stralucit marele Symmachus. Stranepotul acestuia nu putea sa de­zamageasca. Cultura lui era vasta, intrucat el era in acelasi timp filolog, istoric si filosof74. Coresponda cu gramaticul de la Constantinopol, Pris-cian, si, impreuna cu acesta, avusese intentia sa aplice la Roma unele metode de lucru preluate de la greci75. Tanarul Boethius, orfan de la varsta frageda, gasise in Symmachus un sfatuitor; acesta din urma, apreciind caracterul si precocitatea intelectuala a tanarului, ii daduse in casatorie pe fiica sa76. La vremea in care Ennodius le scrie celor doi elevi ai sai, Ambrosius si Beatus, Boethius isi publicase deja operele majore77.

Sa adaugam acestui cerc al lui Symmachus pe senatorul Festus, pe care il aminteste tot Ennodius. Acesta il ajutase pe Symmachus sa supravegheze niste tineri siracuzani, fii ai unor inalti functionari din Ravenna, care se instalasera la Roma pentru a-si face studiile78.

Astfel, Roma ii atragea pe tinerii provinciali, veniti fie din nord fie din sud. Ei gaseau in urbe corespondenti care sa-i ajute la lucrari; gaseau ei oare aici si profesori? Este destul de uimitor ca Ennodius, in corespondenta sa, nu mentioneaza nici unul niciodata79.

Profesorii romani

Totusi stim, ca unii profesori de gramatica, de retorica si de drept pri­meau salariu din bugetul public in vremea lui Theodoric80 si a urma­sului sau, Athalaric81. Mai exact, sub domnia acestuia din urma, retorul Felix si elevul lui, Deuterius, au revizuit un manuscris al lui Martianus Capella82. Acest profesor nu este singurul a carui urma s-a pastrat. Poetul Maximianus ne spune ca, in tinerete, a fost un stralucit orator, termen care, la acea vreme, era sinonim cu rhetorv iar Boethius ne da numele unui alt retor, prietenul lui, Patricius84. Trei profesori cu­noscuti este foarte putin. Chiar daca alte nume ne scapa, lista profe-

sorilor nu trebuie sa fie lunga. intr-adevar, elevii nu erau prea nume­rosi. Sigur, nu-i cunoastem pe toti, dar ei nu apar niciodata ca un grup important in cadrul populatiei romane; cand Cassiodor enumera dife­ritele responsabilitati ale magistratilor romani, niciodata nu vorbeste despre politia studentilor, asa cum facuse imparatul Valentinian 1 la sfarsitul secolului al IV-lea85. Pe de alta parte, carturarii trebuie sa fi pregetat sa devina profesori, pentru ca acestia erau din ce in ce mai prost platiti. Senatul trebuie sa fi profitat de o schimbare a personalu­lui pentru a micsora salariul, astfel ca, in 533, Athalaric a fost nevoit sa le aminteasca senatorilor sa le plateasca dascalilor atmona pe care o dadeau predecesorilor lor86. Pentru a-i inlocui pe profesorii care deveneau rari, tot mai multi cvasiliterati trebuie sa fi incercat sa des­chida o scoala, fara sa fi avut competenta necesara87.

Centrul vietii scolare

Trebuie sa ne.punem o ultima intrebare: unde se afla centrul vietii sco­lare? Tot in forul lui Traian, s-a spus. Este verosimil, dar nu sigur, de­oarece poetul Fortunatus este singurul care pomeneste acest lucru, iar aluziile lui sunt indoielnice88. In acest for se gasea inca, la sfarsitul secolului al V-lea, vestita biblioteca Ulpia89, si probabil in aceste "raf­turi' a venit sa faca cercetari fiul gramaticului Priscian, la inceputul secolului urmator90. De fapt,sriumarul mic de profesori si de elevi ne face sa credem ca nu mai exista o concentrare de scoli intr-un singur loc, si ca elevii lucrau acasa la profesorul lor. Astfel, retorul Felix si discipolul sau locuiau la poalele lui Mons Caelius, "aproape de Porta Capena', asadar destul de departe de for91. Tinerii prieteni ai lui Enno-dius lucrau poate si ei acasa la corespondentii lor, ceea ce ar explica faptul ca diaconul nu ne spune nimic despre profesorii lor.

Prin urmare, Roma are inca scoli, la inceputul secolului al Vl-lea, insa viata universitara tinde sa se dezorganizeze. Ar fi fost necesar un real efort al fortelor publice pentai ca orasul sa redevina marele centru cultural al Occidentului.

3. IN GALIA MERIDIONALA Studiile in Proventa

Trecand din Italia in Proventa, ramanem in acelasi regat, pentai ca aceas­ta regiune este, din 508, sub stapanire ostrogota, dupa ce a facut parte, timp de treizeci si doi de ani, din regatul vizigot92. Carturarii nu au su­ferit catusi de putin de pe urma acestor schimbari politice. Cei pe care ni-i infatiseaza Ennodius in secolul al Vl-lea ii egaleaza, prin cultura lor, pe prietenii lui Sidonius93. Sora lui Ennodius, Euprepia94, verisoara lui, senatrix Archotamia95, sunt corespondente demne de el. Am vazut

mai sus cum parintii lui Ennodius isi trimisesera fiii la Milano, pentru a primi aici o instruire clasica96. Tatal consulului Felix, care si-a consa­crat viata literaturii grecesti si latine si studiilor "stiintifice', se trage cu siguranta din familia lui Ennodius; Cassiodor il numeste "Cato al vremurilor noastre', dar nu stim mai multe despre el97.

Arlesianul Firminus ne este mai bine cunoscut. Deja, in 481, Sido­nius Apollinaris ii dedicase ultima carte a corespondentei sale98; elocin-ta si puritatea limbajului sau au aratat apoi ca era unul dintre prietenii lui Ennodius99. El este cel care, in 448,l-a primit pe tanarul calugar lerinian, Caesarius, viitoail episcop de Arles. A vait sa-l faca sa cunoas­ca cultura clasica, pentru ca, ne spune Vita Caesarii, "sa-si rafineze simplitatea monastica prin studiul disciplinelor profane'100. Pentru aceasta, Ennodius l-a incredintat prietenului sau. Iulian Pomerius, insa incercarea sa a fost zadarnica, vom vedea mai departe de ce101.

Nu era vorba despre talentul lui Pomerius: venit din Africa - fu­gise, de buna seama, de persecutiile vandalilor-, el era vestit pentru predarea retoricii si a gramaticii102. Era prietenul lui Ennodius103; Ruricius, ilustrul patrician din Galia de Sud, coresponda cu el104. Pomerius tinea probabil, ca si predecesorii lui din secolul al V-lea, o scoala particulara in orasul Arles105. Pe la 503, el a parasit-o pentru a intra in randurile clerului106 si si-a pus pana sa de retor in slujba Bi­sericii107. Dupa el, nu mai gasim nici un alt profesor, insa literatii nu au disparut108 din aceasta cauza.

in valea Ronului

Daca urcam pe cursul Ronului, intram, prin Avignon, in regatul bur-gund. Aceeasi situatie: mici grupuri de literati si putini profesori. Cel putin asta se intrevede din corespondenta lui Avitus din Vienna, singu­ra noastra sursa.

Avitus se plaseaza intre doua epoci: prin varsta, el se apropie de generatia rudei si modelului sau, Sidonius Apollinaris, in timp ce, prin multe alte caracteristici, se aseamana cu Ennodius, care era cu treizeci de ani mai tanar decat el109. Nascut in 460, la Vienna, el se trage dintr-o familie in care educatia clasica era traditionala. Stilul cautat, gustul sau pentai arhaism dovedesc o educatie asemanatoare celei a lui Ennodius110. Ca si acesta, in afara unei culegeri de scrisori, a scris epigrammatau' si poate chiar dictiones scolare112. Ajuns episcop in 494, luandu-si in serios functia religioasa, el a pastrat gustul pentru stilul frumos'3 si pentru discutiile gramaticale114.

Ne este greu sa sesizam personalitatea corespondentilor lui Avitus in afara poetului Heraclius115. Par sa fie putin deosebiti de aristocra­tii, proprietari de pamanturi sau functionari, care aveau legaturi cu Ennodius116.

Instruirea clasica se mai face inca in Burgundia in afara famili­ilor. S-a presupus ca unul dintre profesorii lui Avitus era Sepaudes, prietenul lui Sidonius si al luiClaudius Mamertus'7. Ar trebui atunci sa admitem ca acest retor traia inca in 475. ceea ce nu stim. Cel putin insa, el a avut urmasi la Vienna, printre care Pantagathus, mort ca episcop de Vienna pe la 538's. La Lyon, il mai gasim inca, la incepu­tul secolului al Vl-lea, pe retorul Viventiolus, pe care-l cunoastem dintr-o scrisoare a lui Avitus. Acesta ii reprosase episcopului de Vienna ca, intr-o predica, "tratase ca lunga silaba mediana din potitw si ca nu urinase exemplul lui Vergiliu'. Avitus, suparat foc, ii raspunde, apa-randu-se, ca a facut un barbarism si il trimite la propria-i scoala: "Sper ca, in vechii autori, pe care pe buna dreptate ii pui pe elevii tai sa-i invete, vei gasi cu usurinta ce cauti''9.

In Aquitania

Cercetarea noastra devine mai dificila cand trecem in regatul vizigot. Totusi, am vrea sa stim ce s-a intamplat in cercurile de literati din Aqui­tania si din Galia Narbonensis, pe care le cunoastem datorita lui Si­donius120. Oare s-au dezmembrat brusc, la sfarsitul secolului al V-lea, desi supravietuisera unei perioade mai critice? Ce s-a intamplat, buna­oara, cu tanarul Burgundio, al carui talent precoce il saluta Sidonius, pe la 480121? Nu stim, pentru ca incepand din 483 corespondenta lui Sidonius nu ne-o mai spune, episcopul trebuind sa fi murit la acea data122. Totusi, din alte surse, banuim ca fiii lui Sidonius si ai prieteni­lor lui au ramas fideli traditiilor familiale. Astfel, tanarul Apolli-naris, pentru care tatal sau, atunci episcop de Clennont, il deschisese din nou pe Terentiu123, era capabil sa judece poemele pe care i le trimi­tea ruda sa, Avitus din Vienna124. intr-o scrisoare, Ruricius, ajuns epis­cop de Limoges in 485, aminteste educatia temeinica pe care o primise acest tanar125. In ceea ce-i priveste pe fiii lui Ruricius, care fusesera si ei instruiti, acestia nu par sa fi mostenit talentele literare ale tatalui lor126. Nepotul sau, Parthenius, este cel care a salvat onoarea fami­liei, ducandu-se sa-si faca studiile la Ravenna127. La cei din familia lui Ferreol se observa aceeasi continuitate: in 481, Sidonius slaveste cultura lui Tonantius Feriolus (Ferreol), iar in secolul al Vl-lea intal­nim literati descinzand din acest umanist128.




Mai gasim oare profesori in Aquitania dupa 480? Retorul Lampri-dius, care preda la Bordeaux, a murit intre 475 si 479129. La Narbonna, oras care-si pastra maretia si viata intelectuala in vremea lui Sido­nius130, nu mai cunoastem nici un profesor131. Singurul gramatic cu­noscut la sfarsitul secolului al V-lea este un anume Ioan, care mai tinea inca o scoala undeva in Galia de Sud132.

Astfel, pentru aceasta regiune din regatul vizigot, nu mai avem date dupa 480. Aceasta tacere nu trebuie sa ne faca sa tragem concluzia ca disparusera toti profesorii: ceea ce dispare este. cum am spus, sursa noastra, corespondenta lui Sidonius.

Supravietuirea scolilor publice in Galia de Sud

La sfarsitul acestei cercetari in Galia de Sud, constatam ca profesorii continua sa-si exercite meseria, cel putin in marile orase. Dar o exer­cita ei oare in public? Problema a fost deja pusa; dupa lucrarile lui Roger, se credea ca invatamantul public disparuse in Galia pe la 430133. Cu toate acestea, trebuie sa recunoastem ca istoricul se baza pe indicii foarte vagi si ca el poate generaliza abuziv cazul profesorului lui Si­donius, care dadea lectii acasa134. Lampridius la Bordeaux, Domitius la Clermont, Sapaudes la Vienna, Viventiolus la Lyon apar ca profe­sori care strang numerosi elevi in jurul lor. Ba mai mult, Sidonius, in doua scrisori datand din 472-474, vorbeste inca de institutiile sco­lare. Pentru el, scoala inca apartine cadrului municipal, la fel ca si tri­bunalul si birourile de perceptie. El mentioneaza chiar, in scrisoarea catre Claudius Mamertus, "retorii municipali, titulari ai unei catedre' (municipales et cathedrahos oratores). Din nefericire, el nu mentio­neaza orasul, dar marturia lui dovedeste ca scoala publica inca mai exista in anumite centre. Astfel, putem sa ne referim la sfarsitul scolilor publice din Galia cel devreme in 474135.

De ce. autoritate depindeau atunci profesorii? De puterea regala? Vom vedea mai departe ca regii barbari manifestau destul de putin in­teres fata de studiile clasice. De municipalitate, ca in Italia? Cu siguran­ta, deoarece orasele cautau sa pastreze cat mai multa vreme cu putinta ceea ce facea din ele mici Rome; institutiile municipale nu au disparut toate in acelasi timp si, atata vreme cat s-au mentinut, scoala a putut ramane deschisa'36. Cand orasele nu mai puteau sa se ingrijeasca de salariul unui profesor, parintii trebuiau sa li se substituie si sa-l pla­teasca pe profesor, care atunci isi exercita meseria cu titlu privat.

4. IN SPANIA SI IN AFRICA

Spania, dependenta de Italia ostrogota

Sa ne terminam cercetarea cu Spania si Africa. Din 476, Peninsula Ibe­rica este impartita intre suebi si vizigoti, fara a fi insa ocupata in intre­gime137, intr-adevar, unele regiuni, asa cum dovedesc hartile arheologice si epigrafia, nu i-au vazut niciodata pe barbari138. Spania pastreaza multe urme ale trecutului roman: drumurile romane, al caror traseu il gasim inca in reteaua rutiera spaniola, au fost folosite de barbari. Marile orase isi pastreaza decorul arhitectural roman139. in special in Betica, mai putin ravasita decat celelalte provincii de razboaiele din secolul al V-lea, traditiile romane trebuie sa se fi mentinut140. Oare Spania,

care primise mult de la Roma in domeniul intelectual141 si o rasplati­se pe masura, dandu-i pe Seneca, Lucan, Quintilian, Martial etc, pu­tuse uita cultura romana142?

Ceea ce, fara indoiala, a permis Spaniei sa-si pastreze traditiile este influenta ostrogotilor in regatul vizigot. Batuti de Clovis in 507, regii vizigoti au fost salvati de puternicul Theodoric. in 531, ostrogo-tul Theudis, care indeplinea rolul de regent, chiar a fost numit rege si, pana la moartea sa, in 548, si-a avut resedinta la Barcelona143. Os-trogotii au extins in Spania opera de reorganizare pe care o intreprin-sesera in Italia si au mentinut astfel in aceasta tara viata romana144, in special civilizatia scrierii trebuie sa fi supravietuit pana la sfarsitul perioadei vizigote, asa cum vom vedea mai departe145.

"Renasterea vandala' in Africa

Cunoastem mult mai bine centrele intelectuale din Africa vandala. in pofida confiscarilor de bunuri, in pofida persecutiei religioase, roma­nii din Africa au ramas credinciosi obiceiurilor lor de viata si cultura antica. De altfel, la sfarsitul secolului al V-lea, sub regii Gunthamund si Thrasamund, persecutiile se raresc, barbarii se romanizeaza, iar ro­manii incep sa traga nadejdea pacii si, poate, a convertirii printilor lor146. incepand din acest moment apar, din nou, profesorii si litera­tii; asa ca s-a putut vorbi de "renasterea vandala'147.

Scolile din Cartagina

Scolile din Cartagina, care au jucat un rol atat de mare in istoria culturii latine din timpul Imperiului, mai erau inca vestite cand Genseric a ocu­pat orasul in 439 148. Martianus Capella tocmai isi redacta atunci enci­clopedia, fara sa-si dea seama ca acest indreptar, scris pentru instruirea fiului sau, urma sa fie cartea de capatai a scolarilor in cursul intregu­lui Ev Mediu'49. Tot pentru fiul sau, medicul Cassius Felix adapta in latina, pe la 447, lucrarile lui Gallenus150. Cucerirea vandala i-a sur- ] prins pe cartaginezii care, in pofida invaziilor, nu-si schimbasera cu nimic obiceiurile. E posibil ca, in acest moment, scolile sa fi intrat intr-o perioada de eclipsa. De altfel, exilarea sau arestarea senatorilor ii lipsea de o mare parte din clientela.

intelegem atunci aplauzele literatilor cand, la sfarsitul secolului al V-lea, in vremea domniei lui Gunthamund, scolile si-au reluat activita­tea. Gramaticul Felicianus este laudat pentru faptul de a fi "readus in Africa literele fugare'151, dar el nu este singurul. in vreme ce ne este necunoscut aproape totul despre corpul profesoral din Roma, putem cita mai multe nume de dascali cartaginezi: Faustus, care-si tine scoala in for si care l-a avut drept elev pe Luxorius152, Coronatus, Cato, Cal-cidius si, poate, Pompeius153. in jurul acestor scoli graviteaza poetii.

Dracontius scrie exercitii de scoala pentru auditorium-u lui Felicia­nus, asa cum face Ennodius la Milano pentru Deuterius154. E posibil ca Antologia latina, florilegiu care grupeaza poeziile pleiadei africane, sa fi fost compusa pentru nevoile scolii155 in vremea domniei lui Hil-deric. in manuscrisul care ne-a pastrat-o au fost adaugate o suta de enieme, compuse de scolasticul Symphosius. Acesta pare sa fi fost un profesor african din aceasta epoca, care muncea pentru elevii sai sau pentru eternii invatacei care erau literatii vremii sale156. Astfel, Cartagina merita pe deplin sa fie numita, de catre poetul Florentinus, orasul dascalilor si al invataturii (Carthago studiis, Carthago ornata magistris)>51.

Viata scolara in provincie

Capitala Africii vandale nu a monopolizat intreaga viata scolara. in pro­vincie inca mai existau scoli destul de importante pentru ca din ele sa fi iesit carturari de renume. in vremea lui Genseric, Victor din Vita isi dobandise cultura literara in afara capitalei158. Pe la 480, Fulgentius, viitorul episcop de Ruspae, dupa ce-si incepuse studiile in familie, a fost trimis intr-o scoala, aflata poate la Thelepte159. in provincie a pre­dat, mai tarziu, poetul si gramaticul Corippus, inainte de a se instala la Cartagina160. Dupa recucerirea bizantina, din scolile din provincie au iesit carturari care mai apoi s-au pus in slujba Bisericii: viitorul ches­tor Iunilius, al carui stil a pastrat o savoare antica, Primasus din Ha-drumetum, Verecundus din lunca161.

Asadar, in Africa viata scolara s-a mentinut mai temeinic decat in alte parti. De buna seama, incercarile literare ale poetilor Antologiei latine nu au avut nici un viitor, dar nu acesta era esentialul. Istoricii care au vorbit de "renastere' au fost, poate, prea orbiti de acest episod literar. Important este sa constatam ca scoala antica a supravietuit ocupatiei vandale. Cand Cartagina redevine "romana', Iustinian pre­vede intretinerea a doi gramatici si a doi retori162. Nu e vorba atat de o restaurare, cat de o etatizare a invatamantului. Pana la cucerirea Cartaginei de catre arabi in 698, tinerii africani au avut posibilitatea sa faca studii clasice. Drept urmare. Africa va contribui, asa cum vom vedea, la edificarea culturii occidentale.

III. Caracteristicile culturii clasice la inceputul secolului al Vl-lea

Aceasta cercetare intreprinsa in diferitele regate barbare ne-a permis sa vedem ca pretutindeni carturarii aveau inca mijloacele de a se in­strui. Sa patrundem acum in interiorul scolii gramaticului si a retoru­lui. Constatam ca programul si metodele de predare nu s-au schimbat.

A. Pastrarea traditiilor Gramatica

La fel ca in secolele anterioare, cultura este esentialmente literara si oratorica. Pentru Cassiodor si Ennodius, gramatica ramane "baza lite­raturii, glorioasa mama a elocintei', "doica celorlalte arte'163. Ca si in trecut, elevul incepe prin studierea tratatelor de gramatica si mai ales a celui al lui Donatus164. in acelasi timp, pentru ca gramatica duce la "arta de a vorbi bine dupa exemplul poetilor si al autorilor ilustri'165, el trebuie sa-si imbogateasca memoria si sa-si formeze cultura genera­la citindu-i pe clasici. Se poate constata, daca punem in evidenta cita­tele sau reminiscentele din scrierile lui Cassiodor, Ennodius, Arator, Avitus etc, ca este vorba despre autori citati deja de Sfantul Augustin sau de Sidonius Apollinaris166.

Retorica

Admis in clasa retorului, elevul este supus unor metode de invatare la fel de traditionale: el invata, asemenea parintilor sai, care sunt ar­gumentele generale cerute de inventio, studiaza cele sase parti ale dis­cursului si, in cele din urma, felul de a vorbi rafinat si elegant167. El descopera in acelasi fel secretele metricii, pentru ca proza ritmata este considerata o podoaba stilistica168, studiaza dialectica, instrument al elocintei169.

Trecand la practica, elevul nostru face exercitii clasice: suasoriae si controversiae. Aceste exercitii, din care Ennodius si Dracontius ne-au lasat exemple, le amintesc pe de-a-ntregul pe cele ale lui Seneca tatal si raman totodata intru totul artificiale170. De exemplu, trebuie sa-si inchipuie discursurile Didonei, parasita de Eneas, tanguirile lui Mene-laus in fata Troiei in flacari, sa judece un om care a pus o statuie a Mi-nervei intr-un lupanar sau pe un altul care a vrut sa cumpere inocenta unei vestale171. invatacelul din secolul al Vl-lea se complace intr-o retorica ce ne pare fara rost, dar a carei predare marcheaza intreaga literatura a epocii. Asa cum s-a remarcat, Martianus Capella si Fronto au servit drept modele mult mai mult decat Cicero si Quintilian172. Se cauta sa se intrebuinteze cuvinte rare, expresii obscure si neobis­nuite173. Scoala din secolul al Vl-lea are o raspundere covarsitoare pentru viitorul culturii occidentale: ea a pastrat traditia manierismului, ale carui urme le vom regasi in intreg Evul Mediu174.

Eruditia in secolul al Vl-lea

La fel ca odinioara, carturarul din secolul al Vl-lea nu cauta numai sa fie eloquentissimus, ci vrea sa fie si doctissimus. Curiozitatea sa nu are limite, iar el colectioneaza, in timpul numeroaselor lui lecturi, tot ceea ce il poate imbogati. Un om precum Cassiodor este insusi tipul

eruditului. Paradoxal, urmele acestei eruditii le gasim in partea cea mai tehnica a operei sale175. Paradoxul nu este decat aparent, pentru ca scrisorile redactate de cancelaria regala urmeaza, in cea mai mare parte, legile retoricii176. Interesant insa, Cassiodor nu alege corespon­dentii cei mai cultivati pentai a introduce digresiuni savante in scrisorile sale177, Boethius, Faustus, Symmachus nu sunt singurii care benefi­ciaza de acestea: functionarii, atasati de putin timp unui serviciu parti­cular sau unei provincii, afla de la ministru lucruri curioase despre originea noilor lor functii sau despre tinutul pe care-l administreaza171*.

Daca clasificam pe genuri aceste diferite excursus, vedem ca aceas­ta curiozitate a lui Cassiodor se exercita in domenii foarte diverse: elogiul artelor liberale179, descrierea unor regiuni din Italia180 si a fe­nomenelor naturale care se gasesc aici (vulcanism, fantani arzatoare)181, informatii privind viata animalelor (cameleonul, elefantul, potarni-chea)182, sau fabricarea unor produse (papirusul, varul, vinul )183. in general, pe Cassiodor il intereseaza cu deosebire originea razboiu­lui, annona, moneda, literele, teatrul184, sau nascocirea unor produse precum painea, purpura si plumbul185. Citind aceste digresiuni savante, regasim atmosfera literara a Saturnaliilor lui Macrobius, si totodata eruditia unui Sfant Augustin186.

Cassiodor este un erudit printre altii: tatal consului Felix, un pro­vensal, este laudat pentru faptul de a fi studiat cu atentie originea lucrurilor naturale (rerum quoque naturalium causas subtilissime perscrutatas)]iil. Gasim la Ennodius evocarea poetica a vestitului izvor Aponus, pe care lui Cassiodor ii facuse placere sa-l descrie188, si, la Avitus, o digresiune despre revarsarile Nilului189, tema clasica a "tra­tatelor despre natura'. In Comentariul despre imnurile religioase, africa­nul Verecundus din lunca il trimite pe cititor la "istoriile invatatilor fizicieni, Pliniu cel Batran, Solinus si multi altii', si la cartea contem­porana a lui loan din Constantinopol despre "firea animalelor'190. Pliniu cel Batran si Solinus sunt mereu sursele eruditului si vor ramane inca mult timp.



Operele stiintifice nu sunt singurele pe care le diseca eaiditul. Geo­grafia ramane ce era in secolele al IV-lea si al V-lea, fie o colectie de nume pentru uzul gramaticului, fie o suita de descrieri de calatorii, itineraria]in. Istoria furnizeaza mereu exemplu pentru retor sau pentru moralist192. Cu siguranta, eruditia scriitorilor nostri nu este atat de bo­gata ca aceea a inaintasilor lor, dar ea dovedeste inca acelasi gust de colectionar, gust pe care acesti carturari l-au transmis in Evul Mediu.

B. Saracirea si dezmembrarea programului

Asadar, supusii romani ai regilor barbari puteau sa-si faca iluzii asupra culturii pe care o primeau sau o dadeau: aceasta era aparent cea pe care o avusesera si o transmisesera parintii lor. insa ei nu pareau sa-si

fi dat seama de saracirea din ce in ce mai mare a acestei culturi. Orele petrecute la gramatic si la retor ne par a fi ramas adesea fara rod. To­tusi, sa nu-i acuzam pe acestia ca nu i-au putut invata sa scrie o latina ciceroniana, intr-o epoca in care limba latina suferea transformari in vocabular si in sintaxa193. De fapt, autorii nostri au incercat mereu sa respecte autoritatea clasicilor194. Insa ce le puteau reprosa acesti clasici era saracia inspiratiei, mascata de o excesiva complicare a formei.

Uitarea limbii grecesti

in viitor, va exista o saracire si mai accentuata: necunoasterea din ce in ce mai mare a limbii grecesti si, drept urmare, renuntarea la un in­treg aspect al culturii antice. Pierre Courcelle a aratat, pe buna drepta­te, cum disparuse cultura greaca in Galia la sfarsitul secolului al V-lea, dupa moartea ultimului sau reprezentant, Claudianus Mamertus (474)195, insa, dimpotriva, a insistat asupra a ceea ce el numeste "renasterea ele­nismului sub ostrogoti'196. De fapt, aceasta "renastere' se reduce, in domeniul profan, la incercarea lui Boethius si a grupului sau, incer­care de restaurare a unei culturi grecesti filosofice si literare, care se termina printr-un esec. Aceasta lucrare remarcabila, care a avut un atat de mare rasunet incepand din secolul al IX-lea, n-a putut fi inte­leasa de contemporanii filosofului. Erau prea putin numerosi cei care citeau greceste sau care chiar puteau sa se ocupe cu traducerile ce se inmulteau in aceasta epoca 197V Intre lumea latina si lumea greaca rup­tura este acum aproape incheiata. Theodoric, cel putin la inceputul domniei sale, mai apoi fiica lui, Amalasuntha, au incercat sa reinnoa-de legatura cu Bizantul. insa reactia nationala gotica si atitudinea pa­siva a latinilor au provocat o sciziune politica si culturala, pe care nu a mai putut-o remedia recucerirea realizata de Iustinian198.

Singurul tinut in care mai gasim un interes pentru greaca este Africa, dar nu se poate vorbi cu adevarat de studierea acestei limbi. Se adaptea­za, pentru publicul latin, romanele grecesti199 si tratatele de medicina eline200. Fidel unei traditii vechi201, tanarul Fulgentius a invatat greces­te, pe la 490, chiar inainte de a invata latina; Homer, Menandru ii erau familiari202. Dar, trecut de anii copilariei, el n-a mai citit si n-a mai vorbit aceasta limba straina203. Daca greaca nu este in intregime uitata in Africa, aceasta se datoreaza faptului ca unii catolici, persecutati de vandali, au pastrat legaturi cu Imperiul. Ei isi asteapta de aici elibe­rarea si pe buna dreptate, deoarece in 535 Iustinian recucereste Africa. Supravietuirea culturii grecesti, in aceasta regiune a Occidentului, este deci legata de conditii politice particulare.

Renuntarea la cultura filosofica

Uitand limba greaca, carturarii din secolul al Vl-lea n-au mai avut nici un contact cu cultura care le venise odinioara din Orient, cultura filosofica. La sfarsitul secolului al V-lea, Sidonius Apollinaris, care nu avea spirit filosofic (ii lipsea mult pentru aceasta), putea intelege inca opera lui Claudius Mamertus.

Cativa ani mai tarziu, nu mai era la fel. Lucrarile lui Boethius nu mai intereseaza pe nimeni, in afara de cativa intimi204. Cassiodor face elogiul traducatorului, dar il ignora pe filosof205. Ennodius, in corespon­denta lui cu Boethius, mda sa, se intereseaza mai degraba de achizitio­narea unei case aflate in posesia filosofului, decat de opera acestuia206.

Filosofia este atat de putin familiara contemporanii lor lui Boethius. incat o confunda cu stiintele oculte pe care le condamna Biserica si statul207. insusi Cassiodor a contribuit la aceasta confuzie, numindu-i "filosofi' pe cei care "spun ca trebuie venerate soarele, luna si celelal­te astre'208. Cosmologia, draga neoplatonicienilor209, este si ea suspec­ta. Boethius, care nu-si ascundea gustul pentru aceasta disciplina, a fost, dupa toate aparentele, acuzat, la procesul sau, de a fi astrolog si magician210.

Cand Ennodius si Cassiodor folosesc cuvantul "filosofie', inte­leg prin aceasta "filosofia naturala', fizica si medicina21'. Un pasaj putin cunoscut, extras din Istoria gotilor, de Iordanes, da aceeasi inter­pretare212. Amintind ca un anume Deceneus le facuse gotilor o initiere filosofica, el precizeaza, reluand definitia clasica a stoicilor, ca era vorba de etica, fizica si logica. Apoi vorbeste despre practica si theo-rica, tot o diviziune clasica213. Totul e perfect, numai ca, citind ceea ce Iordanes introduce in fiecare dintre aceste ramuri, suntem repede deceptionati. Pentru el, filosofia se reduce la cunoasterea fenomenelor fizice: cele douasprezece semne ale zodiacului, miscarea de revolutie a lunii si a soarelui, studiul vegetatiei. Acestea sunt doctrinae philo-sophiae in care au fost instruiti vechii goti. Oare urmasul lor, Theo­doric, nu voia si el sa treaca drept un rege filosof, cand isi intreaba ministrul in legatura cu asemenea probleme214? Vedem ca filosofia se reduce la fizica si chiar la o forma degradata a fizicii, pentru ca aceas­ta regaseste acea eruditio despre care deja am vorbit.

si la cea stiintifica

Suntem departe de gandirea profesorilor eleni, care vedeau in filosofie incununarea artelor liberale; Boethius incercase sa reinvie aceasta teo­rie, deoarece, in prefata la tratatul sau De arithmetica, scrie ca la filo­sofie duc patru discipline: aritmetica, muzica, geometria, astronomia; aceste patru cai esentiale formeaza ceea ce el numeste quadrivium, termen care face cariera in Evul Mediu215. Era schitat si un program de studii stiintifice. Pentru ca acesta sa fie aplicat, Boethius tradu­sese textele esentiale care erau studiate in aceasta epoca in Orient216, dar probabil nu era citit. Nici Cassiodor nu are decat cunostinte foarte vagi despre diferitele ramuri ale quadrivium-ulw; Ennodius din Pavia

leaga, in mod curios, aritmetica de retorica217. in Africa, Fulgentius prezinta un tablou fantezist al artelor liberale, in care intra astrologia, medicina, arta prezicerii in maruntaie (haruspicina) si alte stiinte care, cu siguranta, pentru el nu au nici o semnificatie-l8. Stiintele exacte nu mai prezinta nici un interes. Numai stiintele aplicate - o s-o spunem mai departe - inca mai retin atentia219.

Atunci, putem oare vorbi de o "renastere intelectuala' in regatele barbare? Istoricii au fost atat de uimiti ca, dupa invazii, nu s-a renuntat total la studii, incat au crezut intr-o renastere. Da, scoala antica exista inca. Acolo unde dispare invatamantul public, invatamantul privat ii preia metodele. insa mentinerea traditiilor invechite ale scolii, dez­membrarea din ce in ce mai mare a programului de studiu nu lasa sa se prevada nimic bun pentru viitor. Scoala antica n-a putut urca panta pe care a pornit din secolul al IV-lea. Culturii pe care o raspandeste ii lipsesc stralucirea si viata. Drept urmare, ea pare serios amenintata.

IV. Cultura clasica amenintata

Cultura seculara

Aceasta cultura, asa cum am vazut, este privilegiul aristocratiei. Toti elevii, toti carturarii pe care i-am prezentat provin intr-adevar din cla-r sele senatoriale romane si provinciale. Ca si odinioara, scopul studi­ilor nu este numai de a-ti mobila spiritul si a-ti forma caracterul220, ci si de a dovedi ca esti demn sa apartii societatii inalte221. Tanarul, for­mat intelectual si moral, poate patrunde atunci in cercurile literare222. El pune in slujba relatiilor lui mondene cunostintele sale literare si profita de o calatorie223, de un cadou trimis sau primit224, de o casato­rie225 sau de un deces226 pentru a-si arata talentele poetice sau eruditia. Prieteniile care-i unesc pe membrii acestor cercuri sunt inainte de toate prietenii literare: se schimba "scrisori artistice' care, din nefericire pen­tru istoric, nu ne spun nimic despre evenimentele ai caror martori sunt autorii lor si nu sunt decat complimente, glume mondene sau sfaturi literare227.

Carturarii nostri par eterni invatacei sau neobositi pedagogi. Enno-dius cere de la corespondentii sai dictiones22*, le critica stilul229 sau cere aparere despre al sau, dar se supara ca un profesoras cand desco­pera o greseala in vreunul dintre poemele sale230. Ministrul Cassio-dor, asa cum am spus, isi deschide comoara eruditiei cand le scrie subordonatilor sai231.

Unii inalti functionari colectioneaza carti pretioase232 si-si ocu­pa timpul liber cu revizuirea, precum gramaticii, a manuscriselor cu texte prost redactate233.

Destinul acestei culturi mondene, care ramane izolata, depinde de existenta clasei aristocratice. Apare o criza politica, criza care cu­prinde aceasta categorie sociala, iar cultura clasica risca sa dispara.

Lipsa dispozitiei pentru studiu

Aceasta dispozitie a suferit deja de pe urma invaziilor din secolul al V-lea. Oamenii instruiti in ultimii ani ai secolului al V-lea deja nu mai au cultura contemporanilor lui Sidonius. Ce se va intampla atunci cu copiii lor? Profesorii sunt putin numerosi si sunt obligati sa predea si gramatica si retorica, confundand astfel invatamantul secundar si invatamantul superior. Elevii, si ei putin numerosi, duc lipsa de emu­latie si nu par sa fie prea interesati de ceea ce fac, astfel incat zelul tanarului Boethius pentru invatatura este considerat de Ennodius ceva exceptional234. Diaconul milanez se plange cel mai adesea de lenea tinerilor sai corespondenti235. Departe de el, acestia nu mai fac nimic, iar unul dintre ei, nepotul sau, Parthenius, profita de absenta sena­torului Faustus, caruia ii era incredintat, pentru a chefui236. in Galia, Ruricius ii reproseaza fiului sau ca "se gandeste prea mult la inima fetelor si la Bachus'237. De la Constantinopol, gramaticul Priscian, scriindu-i lui Symmachus, ii ureaza acestuia sa poata trezi zelul tineri­lor romani238.

Acestea nu sunt simple clisee, absenta unor mari productii litera­re fiind o dovada a lipsei de interes pentru studiu. Unii elevi sunt chiar dezgustati de tot ceea ce are cultura artificial si monden. Astfel, tanarul Benedict din Norcia, abia instalat la Roma, fuge, in jurul anului 500, de oras si de scoala, inspaimantat de ceea ce urma sa invete239.

Parasirea centrelor de studiu urbane

Fara indoiala, avea motive mai intemeiate decat toti invataceii240. Aces­tia, dupa ce petrecusera ceva timp in scoli, se multumeau adesea sa se intoarca la mosiile parintilor lor si sa uite tot ce invatasera. Cassio-dor se plange de acest lucru intr-o scrisoare datata in 527: "La ce ser­veste faptul ca atatia oameni slefuiti de studiile literare raman ascunsi? Copiii lor cauta sa frecventeze scolile secundare si ar putea deveni repede buni pentru activitatile din for; indata ce revin in locuintele lor de la tara, incep sa nu mai stie nimic. Fac progrese la scoala, ca sa uite tot. Se instruiesc, ca sa nu se sinchiseasca de nimic si, iubindu-si ogoarele, nu stiu sa se iubeasca pe ei insisi', si, in incheiere: "Este de-a dreptul scandalos ca un nobil sa-si educe copiii in plin desert'241. Cassiodor vedea corect. Parasirea oraselor de catre aristocrati risca sa aduca prejudicii culturii literare. Instalati pe proprietatile lor rurale, pe tineri ii pastea primejdia de a nu se mai interesa decat de randamentul gospodariilor lor. Chiar daca au o biblioteca, nu vor lasa ei oare, la fel ca acei episcopi mai mult bibliofili decat culti, despre care ne vorbeste Caesarius din Arles242, inchise in dulapuri codices bine legate?

Ce l-ar fi putut retine pe elev in oras si i-ar fi dat zelul necesar era promisiunea unei cariere care sa i rasplateasca efortul. in Imperiul Tarziu, tinta imediata a studiilor clasice era o slujba in administratia publica243, si lui Cassiodor ii placea sa spuna ca era mereu asa244. Pu­teau oare elevii sa mai spere ca vor avea acces la posturi inalte? Totul depindea atunci de politica guvernantilor de atunci, de printii barbari, si de atitudinea lor fata de educatia clasica.












Document Info


Accesari: 1348
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )