Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































TURNU MAGURELE - ZIMNIĒEA -GIURGIU - OLTENITA - CALARASI

istorie












ALTE DOCUMENTE

Napoleon I
Civilizatia Maya
Organizarea administrativ-teritoriala a Transilvaniei
Istoria geto-dacilor
ACROPOLE
STAREA SUFLETELOR DUPA MOARTE
FILOSOFII GRECI IN CAUTAREA ARCHE-ULUI
Evolutia tratatelor
Al Doilea Razboi Mondial PRIMA COTITURA DIPLOMATICA
Cei mai drepti si mai viteji dintre traci

TURNU  MĂGURELE - ZIMNIĒEA -GIURGIU - OLTENIŢA - CĂLĂRAsI



Traseul, īnsumānd aproximativ 248 km, undeaza cursul Dunarii pe D N 51 A si D N 5 C pīua la Giurgiu ; de aici, drumul se continua pe DN 41 si DN 31 pīna la Calarasi.

1. CIUPERCENI

La 5 km rasarit de municipiul Turnu Magurele pa DN 51 A se afla comuna Ciuperceni, unde sīnt īn curs de cercetare mai multe locuiri paleolitice.

Astfel la baza terasei īnalte a Dunarii, la o de­partare de 5 km de fluviu si la aproximativ 2 km de comuna - ī a est de cimitirul comunal -, īn-tr-o depunere de nisip īn amestec cu prundis, au fost scoase la iveala cioplitoare si aschii retusate, ce apartin celei mai vechi culturi din epoca pie­trei cioplite, cultura de prund, īnsotite si de resturi faunistice cuprinzīnd oase de mamut si rinocer. Prin importanta sa nationala, punctul arheologic a fost declarat rezervatie arheologica si paleonto­logica.

īn partea de nord-est a acestui loc exista o ca­riera de nisip, locuita si īn paleoliticul superior. Se caracterizeaza prin razuitoare, gratoare vechi, aschii retusate, toate datate tipologic si stratigra­fie. La nord-est de comuna, īn punctul ,,La Tir", pe o terasa, la limita cīmpiei Burnazului, la distanta de 1,5 km de soseaua nationala, cercetarile arheo-

97


logice au surprins urme de locuire din paleoliticul .superior, dovedite prin uneltele din cremene de tipul razuitoarelor, aschii retusate si nuclee.

2. POIANA - FLAMĪNDA

La sud de Ciuperceni, la numai 3 km departare de Turnu Magurele, exista un castru roman, primul din sistemul de aparare al /fmes-ului Transalatan. Situat pe terasa joasa inundabila a Dunarii, cam o treime din suprafata fortificatiei a fost distrusa de ape.

īn toponimia locala fortificatia este īnregistrata cu numele ,,La Cula".

A. T. Laurian, care-1 semnaleaza prima data, in­dica dimensiunile castrului care era "lung de 350 pasi si lat de 390 pasi, īnconjurat de un val adīnc de 1,80 metri". Grigore Tocilescu a publicat o schita de plan a castrului. īn anii 1978-1979 s-au efectuat cercetari arheologice īndeosebi pe latura estica a fortificatiei, singura parte neinundata neīmpadurita.

Cu o suprafata de 6-7 ha, lagarul putea ada­posti un numar īnsemnat de trupe, īn scopul apa­rarii punctului de trecere pe Dunare si de control al teritoriului cuprins īn vestul Munteniei. Proba­bil ca a fost folosit īn cursul razboaielor dacice, ca baza pentru trupele ce urmau sa participe la lupte.

Prin lucrarile de modernizare, castrul va dispare acoperit de lacul de acumulare al hidrocentralei de la Turnu Magurele. Astazi din suprafata sa se pastreaza 225X300 m.

3. FĪNTĪNELE

Continuīnd drumul pe DN 51 A, cu 10 km īnainte de a intra īn orasul Zimnicea, se trece prin Fīn-tīnele. Aici, īntīmplator, īn luna martie 1965, cu ocazia unor terasari facute pentru cultura vitei de vie, la est de sat a fost descoperit un tumul, īn preajma acestuia s-au gasit doua urne si mai multe vase de factura getica si greceasca ce pro-

98


veneau din mormīntul distrus. A urmat un sondaj arheologic, īn sectorul sud-estic al movilei s-a ga­sit partea inferioara a mormīntului de unde prove­neau vasele grecesti. La distanta de 7 m fata de centrul tumulului, imediat sub lucrarile de tera-sare, au aparut fragmente putre 313f55d de din lemnele care captuseau peretii gropii unui mormīnt. Acesta avea probabil un capac din lemn distrus prin lucrarile moderne. Interesant este faptul ca īn acelasi com­plex s-a pastrat un rest dintr-o pictura. De ase­menea, au mai existat depuse oasele unui barbat tīnar, alaturi de care s-au gasit ca inventar sapte vīrfuri de lanci, cinci perle din argila si un pahar din sticla, īn acelasi loc a existat o amfora thasiana si un vas din bronz, īn partea estica a tumulului s-a mai identificat al doilea mormīnt, distrus.

Pe baza ceramicii, respectivele morminte au fost datate īn cea de-a doua jumatate a secolului al IV-lea ī.e.n.

4. Z1MNICEA

īn marginea de vest a orasului, pe o terasa do­minanta, strajuita de o rīpa abrupta ce se ridica deasupra luncii Dunarii, exista un loc cunoscut sub numele de ,,Cetate". Dinspre nord, est si sud-est aceasta este īntarita prinlr-un sant artificial. Spre est si sud-est santul este dublu, īn prezent umplut aproape īn īntregime de nisipurile aduse de vīnt. Spre vest si sud-vest, apararea era asigurata de rīpa amintita, īnalta de 25 m.

īmprejurul fortificatiei pe o īntindere de aproxi­mativ 500 m, astazi cultivata, se īnscriu tumuli ce reprezinta necropola.

Vizitatorul, venit dinspre oras, distinge cu usu­rinta fortificatia, datorita santului si a nivelului ceva mai ridicat, īn raport cu terenul īnconjurator.

Vestigiile de la Zimnicea au atras atentia, īnca de demult, unor pionieri ai arheologiei romānesti ca Cezar Bolliac si A.T. Laurian, care o mentionau īn anii 1845-1846 ; īn anul 1873, Cezar Bolliac a efectuat cercetari arheologice, reluate īn anul 1885 de Dimitrie Butculescu. Sapaturi, organizate sti-

99


intific, a īntreprins, īn anui 1924, Vasile Pārvan, īmpreuna cu un grup de cercetatori, condus de loan Andriesescu.

īntrerupte pentru un timp, cercetarile arheolo­gice au fost reluate, īn anii 1948-1949, ele Ion Nestor.

Planul cetatii geto-dacice de la  Zimnicea (dupa Radu Vulpe Asezari...).

Asezarea getica īsi afla īnceputurile īn secolul al IV-lea ī.e,n. fapt dovedit de obiectele multiple descoperite : ceramica si fibule. Viata s-a desfasu­rat, se pare, pīna īn vremea īmparatului Augustus, deci pīna la īnceputul secolului I e.n., cīnd īmpre-

100



una cu aceasta si-au īncetat existenta si alte ce­tati getice din Cīmpia Munteniei ca Popesti si Piscul Grasani.

īn plina epoca feudala, peste suprafata cetatii getice s-a extins un sat romānesc, datat īn secolul al XIV-lea, pe baza monedelor emise īn vremea domniei lui Vladislav I-Vlaicu si a tarilor bulgari loan Alexandrii si Mihail Sisman.

īn locuintele sapate īn pamīnt, masate īn mod deosebit spre est, īn afara fortificatiei, inventarul se remarca prin numeroase unelte si arme din fier si o ceramica smaltuita, cu un decor deosebit de frumos de inspiratie bizantina.

Se pare ca numele actualului oras, denumit īn trecut Zimnicele, se refera la cuvīntul slav Zim-nik = beci si aminteste tocmai de aceste locuinte sapate īn pamīnt.

Sapaturile au fost extinse si asupra necropolei getice, īntinsa pe o perioada de patru veacuri (se­colele IV-I ī.e.n.) si formata din morminte ,,prin­cipale" si "secundare" sau comune, īn mormintele "principale" resturile cinerare erau depuse direct pe pamīnt, iar jur-īmprejur - cīteodata delimitat de pietre nefasonate - se depunea mobilierul fu­nerar, īn afara de ceramica geto-dacica cenusie si greceasca cu firnis, s-au mai aflat amfore, vase de metal, pandantive din aur si argint, fibule de tipul trac, din argint si bronz, vīrfuri de sageti turnate īn bronz, vīrfuri de lanci din fier, o spada gre­ceasca, un coif, zabale din fier de tipul trac. In­ventarul este datat īn secolele IV-III ī.e.n. Nici unul din mormintele "principale" nu au constructii.

īn jurul mormintelor "principale" se grupau, de regula, cele "secundare", īn mormintele "secun­dare" oasele erau depuse īntr-o urna acoperita cu o strachina, iar īn jurul lor erau asezate vase, de obicei cani. Printre osemintele din urne s-au gasit fibule, inele, piepteni din os, cutitase din fier.

In secolul al Ill-lea ī.e.n. mormintele "princi­pale" dispar. Pīna la sfīrsilul secolului al II-lea ī.e.n. īn cazul necropolei de la Zimnicea nu se ob­serva nici o īntrerupere, dar īn veacul imediat ur­mator, inventarul este redus, fapt datorat nu unei decaderi a asezarii, aflata īntr-o continua īnflo­rire, ci lipsei de grija pentru cei morti.

101


Ultima īnhumare de la Zimnicea dateaza din se­colul I ī.e.n.

īn imediata apropiere a unor morminte "princi­pale", īntr-o anumita zona, au fost descoperite si morminte ;de cai. Dintre cei 7 cai depusi, unul avea o fibula, altul poseda līnga gīt o perla mare de sticla albastra cu masca umana si, īn sfīrsit, al treilea un lantisor din cīteva verigi de bronz. Restul animalelor erau lipsite de inventar.

Trebuie retinut ca locuirea de la Zimnicea cu un caracter pur getic a avut strīnse legaturi cu tracii de la sudul Dunarii. A fost creata, poate, īnca de la sfīrsitul secolului al V-lea ī.e.n. ca un punct īntarit la un vad important al Dunarii domi-nīnd comunicatiile dintre centrul Traciei si Dacia, īn acea vreme cetatea facea legatura cu regiunea Carpatilor prin pasurile Turnu Rosu si Bran.

5. FRUMOASA

La aproximativ 16 km nord-est de Zimnicea, pe malul stīng al rīului Vedea, se afla comuna Fru­moasa, unde se gasesc interesante vestigii antice si medievale.

Līnga moara comunala de la marginea Frumoa­sei, īn hotar cu satul imediat vecin Rareanca, se vede o īnaltime situata cu 30 m deasupra vaii. Ve-dei. Locului i se spune ,,La Cetate", deoarece do­mina īntreaga regiune īnconjuratoare ; pe creste si pe pante se pastreaza urmele vizibile ale unor valuri si santuri de aparare, īn fapt este o fortifi­catie de pamīnt cu trei valuri si doua santuri ame-nejate concentric, īn prezent, īn cea mai mare par­te umplute cu pamīnt. Fortificatia se compune dintr-un val de margine, aproape trapezoidal, un al doilea de mijloc, dreptunghiular, si, īn sfīrsit, un nucleu patrat, reprezentīnd palisada centrala de pamīnt si lemn. Suprafata ei totala este de 2,5 ha, din care aproape 10% revine palisadei de mijloc.

Cetatea de la Frumoasa a fost semnalata īn anul 1869 de catre Cezar Bolliac, cu ocazia unei excursii arheologice. Grigore Tocilescu īn lucrarea Dacia īnainte de romani o īncadreaza īn ,,asezaminte

102


preromane" pentru ca exact peste 20 de ani sa o includa ca punct īntarit (castellum) roman situat pe itinerarul Zimnicea-Rīsnov ce trecea pe la Frumoasa, Alexandria, Rosiori de Vede. īn anul 1928 īntreprinde aici cercetari de informare V. Christescu. El era convins ca la Frumoasa se afla un castru roman, pe care de altfel 1-a datat īn secolul III e.n. Aceasta parere a fost vehiculata pīna īn anul 1964, cīnd s-au realizat sapaturi ar­heologice organizate. Astfel pe līnga urme de epoca neolitica (culturile Boian si Gumelnita) s-a identificat un nivel de locuire din secolul al XIV-lea, marcat prin ceramica, obiecte de fier, oase de animale, grīu carbonizat vetre in situ, ce se īntind si sub valurile de pamīnt, ceea ce asigura datarea cetatii īn epoca feudala. Fortificatia de pamīnt a suferit un incendiu puternic, dupa care si-a īncetat existenta.

Planul cetatii de pamīnt de la Frumoasa (dupa N. Constanti-nescu in S.C.I.V., t. 16, 4, 1965).

Trebuie mentionat ca palisada centrala ocupa creasta botului de deal, de unde se realiza supra­vegherea usoara a celorlalte elemente de aparare : santuri si valuri īnconjuratoare.

103


Pentru īnceput s-a construit palisada interioara prin fixarea unor pari grosi de stejar, plasati ]a distanta de 0,15-0,25 m unul īn raport cu celalalt. Intre sirurile de pari, la diferite niveluri, se aflau, din loc īn loc, grinzi si bīrne groase asezate oblic si vertical, formīnd astfel scheletul palisadei.

īntr-o a doua etapa, s-a trecut la saparea santu­rilor de aparare si la amenajarea valurilor auxi­liare de pamīnt.

Datarea īntariturii se face pe baza ceramicii, īn acest sens epoca de constructie a cetatii de pamīnt este considerata a fi sfīrsitul secolului al XIV-lea, īn timpul domniei lui Mircea cel Batrīn. Este pe­rioada īn care turcii ajung la Dunare, unde la 1393 cuceresc Bulgaria, īn aceasta situatie Mircea cel Batrīn ridica cetatea Giurgiu si completeaza linia defensiva a fluviului cu fortificatii de pamīnt de genul celei de la Frumoasa ; ca aceasta probabil ca mai exista si altele.

Terenul este azi izlaz comunal. Pe īntreaga su­prafata se gasesc fragmente ceramice, oase de ani­male, urme de arsura, cenusa si carbune.

Parasind comuna Frumoasa, spre a se īntoarce la Zimnicea si de aici continuīnd drumul pe so­seaua nationala spre Giurgiu, vizitatorul este īn-tīmpinat de o serie de comune si sate unde au existat stravechi asezari.

6. PIETROS ANI

La 23 km vest de Zimnicea, pe sosea este īntilnita comuna Pietrosani. Aici prin cercetari arheologice partiale s-au identificat urme materiale geto-dacice, īncadrate pe baza ceramicii si uneltelor īn seco­lele III-I ī.e.n.

7. GĂUJANI

Tot pe DN 5A, la aproximativ 7 km fata de Pietro­sani, o comuna imediat apropiata de aceasta este Gaujani, unde printr-o cercetare de teren s-a putut identifica o asezare apartinīnd stramosilor nostri geto-daci.

104


8. MALU                                                     .

La distanta de 15 km est de orasul Giurgiu, a fost cercetata o locuire geto-dacica, marcata prin locu­inte, cu un inventar bogat alcatuit din unelte si ceramica.

9. SLOBOZIA

Urmīnd acelasi drum, la numai 5 km est de Giurgiu ajungem īn comuna Slobozia ; aici, la l km depar­tare de malul Cernei, pe locul denumit "Drumul Vacii" s-au descoperit fragmente ceramice din neolitic, Hallstatt si Latčne. Datorita acestei situa­tii, īn anul 1954, s-a trecut la cercetari arheologice organizate.

10.  GIURGIU

Pe partea stinga a Dunarii, īn perimetrul orasului Giurgiu - unul dintre cele mai importante porturi ale tarii - viata omului se scurge īnca de acum cinci milenii. Astfel, īn zona, vestigiile arheologice, prin cele l 349 piese (aschii, lame, topoare din silex), culese din punctul Malu Rosu (4 km sud-est de Giurgiu), dovedesc prezenta omului din epoca pietrei cioplite. Este īn fapt un atelier de prelu­crare a cremenii, adusa de la sud de Dunare.

īn cimitirul Smīrda-Giurgiu s-au aflat resturi ce­ramice din secolele IV-VI ī.e.n., iar la est de ci­mitir, pe coasta viilor, vase fragmentare din epoca bronzului si prima epoca a fierului.

Pe de alta parte īn viile din preajma orasului au fost culese cīteva sute de stateri macedoneni, drahme si tetradrahme trace. August Treboniu Laurian semnala ca īnainte de anul 1845 pe aceste meleaguri s-ar fi aflat caramizi cu inscriptii ro­mane ; existenta unei asezari romane ar putea ii presupusa, ipotetic, prin descoperirile numismatice din cartierele marginase ale Giurgiului, unde s-au gasit monede datīnd din timpul lui Domitian (anul 79), Antoninus Pius (anul 139), Commodus (180-

105


192) si Gordian al Ill-lea (238-244) pastrate īn muzeul orasului.

Ipoteza unei supravietuiri si īn epoca bizantina sub numele de "Theodoropolis", oras ridicat de īustinian la Dunare, pare putin verosimila.

Asupra originii numelui si īntemeierii Giurgiului, istoria īnregistreaza mai multe pareri, dintre care unele de-a dreptul fanteziste.

Astfel de mult a fost īnlaturata traditia falsa, acreditata īn decursul veacului trecut, ca cetatea Giurgiului ar fi fost cladita de genovezi prin seco­lele X--XI, prezentīndu-se ca argument suprem al acestei afirmatii derivarea numelui asezarii de la San Giorgio, patronul Genovei.

Cea mai autorizata ipoteza este aceea dupa care se presupune ca numele asezarii se trage de la un īntemeietor de sat cu numele de Jur j, Giurge sau Giurgiu, onomastic īntīlnit īn documentele secole­lor XIV-XV. De asemenea, se crede ca numele ar proveni de la un, baci ardelean "Giurgiu", care-si ducea turmele la pascut īn lunca Dunarii, fiind īn acelasi timp si īntemeietorul satului care i-a pastrat amintirea.

Aparitia istorica a localitatii cu denumirea sa de astazi dateaza abia din secolul al XIV-lea, din vre­mea lui Mircea cel Batrīn, care a īntemeiat o ce­tate, pe o insula a Dunarii, ,,aproape de tarmul romānesc", pentru a opri navalirile turcesti īn tara. De asemenea, la Giurgiu se afla si un īnsem­nat punct vamal si centru comercial īnfloritor ; pe aici trecea drumul care unea vadul Giurgiului cu cele mai importante orase din Ţara Romāneasca - Curtea de Arges si Tīrgoviste - īndreptīndu-se spre pasul Bran si tinuturile Transilvaniei.



Prima mentiune documentara a Giurgiului da­teaza din 23 septembrie 1403 ; aici Mircea reīnno­ieste tratatul de alianta cu regele Vladislav lagello al Poloniei.

Desi Mircea cel Batrīn reuseste sa-i īnvinga pe turci la Rovine, catre sfīrsitul vietii s-a vazut ne­voit sa cedeze īn fata puhoiului otoman. Astfel, īn anul 1417 sultanul Mehmed I, dupa ce a ocupat Dobrogea, s-a īntors īn Bulgaria si apoi a trecut Dunarea pe la Giurgiu, īncepīnd asediul fortifica­tiei ; dupa lupte crīncene reuseste sa o cucereasca.

106


Mircea a fost nevoit sa ceara pace si sa asigure plata regulata a haraciului.

īn secolul al XV-lea, otomanii nu au stapānit nestīnjeniti cetatile de pe malul sting al Dunarii, eliberate īn mai multe rīnduri de romāni.

Astfel, Dan al Il-lea (1427-1431), primind ajutor de la Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, a eliberat Giurgiul, ridicīnd aici noi fortificatii. O data cu īnlaturarea din domnie a lui Dan al Il-lea, turcii au reocupat cetatea, īn vremea lui Alexandru Aldea (1431-1436).

O spectaculoasa si reusita expeditie de recuce­rire a Giurgiului a fost aceea din vara anului 1445, povestita amanuntit de cronicarul burgund Wale-rand de Wavrin īn timpul domniei lui Vlad Dracul (1443-1446). Stapīnirea romāneasca asupra cetatii a durat numai pīna īn 1449, deoarece, prin moartea lui Vlad Dracul, aceasta a fost din nou pierduta.

Viteazul Vlad Ţepes a īntreprins o expeditie la Giurgiu īn anul 1461 si a reusit sa-1 elibereze, iar la 11 februarie 1462 el scria de aici regelui Unga­riei, Matei Corvin, cerīndu-i ajutoare, īn acelasi an, datorita expeditiei lui Mehmed al Il-lea si unel­tirilor boierilor, domnul romān si-a pierdut tronul, iar turcii au reintrat īn posesia cetatilor dunarene.

Cetatea Giurgiu nu alcatuia un pasalīc, ci de­pindea de Nicopole, prin intermediul Rusciucului.

Populatia romāneasca din raiaua Giurgiului traia īn afara fortificatiei, ocupīndu-se cu agricultura, cresterea vitelor si pescuitul.

īnca din secolul al XVI-lea, la marginea vechii cetati romānesti a Giurgiului, s-a dezvoltat un tīrg turcesc, loc de refugiu pentru domni, pretendenti sau maziliti, pentru boierii intriganti, precum si loc de popas al calatorilor pamīnteni pe drumul Ţari-gradului.

In momentul declansarii luptei antiotomane Mi-hai Viteazul a organizat un atac īmpotriva turcilo: īn scopul recuperarii cetatii Giurgiu (15 noiembrie 1595). Orasul a fost ars, dar cetatea, primind aju­toare de la Rusciuc, a rezistat. Riposta Portii s-a soldat cu expeditia condusa de Sinan pasa. In vara anului 1595, el a trecut Dunarea cu o armata nu­meroasa si, desi īnfrīnt la Calugareni, a ocupat Bucurestii, Tīrgovistea si o mare parte a Ţarii Ro-

107


mānesti. In toamna aceluiasi an, Mihai Viteazul, īn colaborare cu trupele principelui Transilvaniei, a trecut la contraofensiva, obligīnd pe otomani sa se retraga īn debandada spre Giurgiu ; īn urma unor crīncene batalii, la 20/30 octombrie 1595, ce­tatea a intrat īn stapīnirea voievodului romān.

īn anul 1600 otomanii au reintrat īn Giurgiu unde, dupa un an si jumatate, timp īn care execu­tasera lucrari de reconstructie a fortului, au insta­lat o garnizoana de 10000 de soldati.

Despre cetate au lasat informatii sporadice o serie de calatori straini. Astfel, Evlia Celebi, po­posind aici īn anul 1651, scrie : "Cetatea propriu-zisa este rotunda, situata linga Dunare, pe un ses verde si e zidita din blocuri mici de piatra taiata. Circumferinta īntreaga este de o mie de pasi... Cīnd valahii se rascoala, īmpresoara mai īntīi aceasta cetate, īn timpul nostru aceasta s-a īntīmplat de 10 ori".

Ultima īncercare a domnitorilor Ţarii Romānesti de a elibera Giurgiul a avut loc īn timpul lui Mih-nea al III-lea. Ca urmare, otomanii au hotarīt sa īntareasca si orasul, nu numai fortareata, cu un sant īnconjurator ce putea fi umplut cu apa adusa din Dunare.

īn vremea razboiului ruso-turc din anii 1768- 1774, īncheiat prin pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774), rusii, sub comanda generalului Olitz, au atacat Giurgiul si 1-au ars. Tot ei au cautat sa re­faca fortificatiile si au ridicat pe tarm un fort, īn fata vechii cetati. Noua constructie, īnconjurala de un sant cu apa, avea palisada si un pod ridicator. Dupa terminarea razboiului, otomanii au desavīrsit lucrarile amenajīnd o estacada de bolovani, as­cunsa de vegetatia de pe malul Dunarii.

īn timpul razboiului ruso-turc din anii 1806- 1812 trupele ruse, comandate de generalul Michel-son, care īnaintasera prin Daia si Turbatu, au fost respinse chiar la marginile Giurgiului, iar atacul de la 8 aprilie 1809, pregatit minutios de rusi, s-a lovit de rezistenta fortarete! noi (fortareata din ostrov, īnvechita, fusese parasita de turci). Dupa razboi otomanii au bolovanit cu piatra santul cel mai apropiat de oras si tot atunci au īntarit ase­zarea cu un zid de piatra spre Dunare. Zidul pleca

108


de la bastionul cel mare (Tabla Mare), trecea pe linga un alt bastion numit Tabla Mica, apoi pe ]a Poarta Fagarasului, Poarta de Fier si pe līnga bi­serica Sf. Nicolae ; astazi zidul este aproape dis­trus.

Un nou sant de aparare, destul de adīnc, īncon­jura fortificatia, el prelungindu-se pe malul Du­narii.

In anii 1824-1825 turcii au efectuat reparatii radicale la īntregul sistem defensiv al cetatii Giurgiu.

Razboiul ruso-turc din 1828-1829, īncheiat cu pacea de īa Adrianopol din 2/14 septembrie .1829,

Orasul  Giurgiu




 


53,25


106,50 metri


O     i 3    20    30    4fl    58 sagani

Planul cctalii Giurgiu  (cetatea clin insula) ;  dotaīiu dupa pla­nul din anul  1829 (dupa Gh. I.  Cantacuzino, op. di.).

aducea importante modificari īn relatiile dintre ta­rile romāne si Poarta.

Pacea de la Adrianopol lichida monopolul oto­man asupra comertului romānesc, stabilea liber­tatea navigatiei pe Dunare, delimita frontiera dintre Imperiul otoman si Moldova si Ţara Romāneasca t de asemenea, Poarta retroceda cetatile Turnu, Giur­giu si Braila care reintrau īn componenta Ţarii Ro­mānesti.

109


Dupa eliberarea localitatilor s-a trecut la darī-marea zidurilor fortificatiei si la extinderea ora­sului prin desfiintarea satelor turcesti din īmpre­jurimi.

Pentru modernizarea localitatii s-a constituit o comisie care s-a ocupat de alinierea strazilor, de pavarea cu piatra a acestora, hotarindu-se, īn ace­lasi timp, sa se opreasca demantelarea zidului for­tificatiei dinspre Dunare.

Cu toate masurile luate degradarea fortificatiei a continuat.

īn prezent, fostul ostrov a devenit o peninsula īndepartata de albia principala a fluviului, ca ur­mare a construirii, cu decenii īn urma, a unui dig. Vestigiile vechii cetati se afla īn partea de sud-est a orasului Giurgiu, pe o mica portiune de pamint situata īntre vechile brate ale Dunarii.

In anul 1955 s-a īntreprins o campanie de cerce­tari arheologice pentru identificarea ramasitelor cetatii. Sapaturile au fost reluate īn anul 1975, cer­cetarile continuīnd si īn prezent.

Rezultatele investigatiilor sīnt destul de putin concludente pentru a da o imagine exacta asupra planului si structurii cetatii Giurgiului īn secolele XIV-XV. Ridicarile topografice mai tīrzii, cea austriaca din anul 1790 si cea ruseasca din anul 1829, ambele īnfatisīnd fortificatiile din secolul al XVIII-lea de pe malul sting al Dunarii, redau si planul fortificatiei din insula.

Dupa cum rezulta din compararea sapaturilor cu cele doua planuri se poate afirma ca vechea ce­tate ocupa o pozitie centrala, īn jurul ei ridicīn-du-se, la date mai tīrzii, alte constructii sau ziduri de incinta la care s-au adaugat si amenajari inte­rioare. Din planuri reiese ca īntreaga fortificatie din insula fusese īnconjurata cu un sistem de bas­tioane destinate artileriei, bastioane lucrate pro­babil din pamīnt, cu laturile poligonale sau rotun­jite, ridicate, cu aproximatie, īn secolul al XVIII-lea.

Rezultatele cercetarilor arheologice completate cu unele gravuri duc la concluzia ca īntaritura din secolele XIV-XV era patrulatera, cu turnuri pa­trate la colturi, īnconjurata de un sant de aparare nu prea adine.

110


Dimensiunile  ei  se pare ca nu erau prea mari. Viitoarele sapaturi vor putea sa aduca desigur noi si sugestive date asupra acestei cetati.

MUZEUL LUPTEI PENTRU INDEPENDENŢA POPORULUI ROMĀN

Str. Valurile Dunarii nr. 3

īn anul 1950, īn orasul Giurgiu a luat fiinta Mu­zeul de istorie si stiintele naturii.

La īnceput, piesele muzeistice erau reduse nu-mericeste si cuprindeau abia trei sali ale imobi­lului din strada Dorobanti nr. 16. Līnga cele cīteva exponate faunistice si tablouri, numai obiecte re­zultate īn urma sapaturilor arheologice de la Tan-gīru si Petru Rares aveau certa valoare stiintifica.

īn anii urmatori investigatiile arheologice ex­tinse la Draghiceanu (neoliticul timpuriu), Daia, Ghizdaru, Malu Rosu (a doua epoca a fierului) si Zimnicea (perioada geto-daca si feudala) au īmbo­gatit patrimoniul muzeistic.

Cercetarile īntreprinse īn peste 300 de puncte arheologice au dus la īmbogatirea patrimoniului muzeului giurgiuvean, ceea ce a determinat ca muzeul sa primeasca un local mult mai īncapator si sa fie reorganizat pe noi ba/e, abordīnd o te­matica mult mai complexa.

īn prima sala de la parterul cladirii este etalata o harta pe care sīnt marcate descoperirile arheo­logice de pe teritoriul R. S. Romānia. Vitrinele cu­prind silexuri din paleoliticul inferior, descoperit la Giurgiu, precum si din cel superior aflate la Malu Rosu. Bogatia si frumusetea formelor, pre­cum si ale ornamentelor vaselor din epoca neoli­tica apartinīnd culturilor Dudesti, Boian si Gumel-nita, descoperite la Draghiceanu, Tangīru, Petru Rares si īn alte localitati, īncīta vizitatorul. O men­tiune speciala trebuie facuta īn ceea ce priveste vasul de mari dimensiuni, de forma antropomorfa, provenit de la Sultana, comuna Mīnastirea. Figurine antropomorfe si zoomorfe din culturile Boian si Gumelnita descoperite īn special īn cīmpia mun-teana, etalate alaturi de recipiente, īntregesc ima­ginea vizitatorului asupra gradului īnaintat de .ci­vilizatie din cadrul epocii neolitice.

IU


Culturile bronzului suit ilustrate prin topoare de bronz cu brate "īn cruce", unelte si arme. des­coperite la Zimnicea, Fratesti si Oinacu. Cu o deo­sebita atentie este tratata īn expozitie prima epoca a fierului prin suita» de materiale descoperite īn necropola hallstattianā de la Zimnicea [cana din cultura Ferigele (Oltenia), urne de incineratie etc.].

A doua epoca a fierului īncadreaza ceramica lucrata la roata si cu mīna, descoperita la Zimnicea, Dala si Popesti-Novaci, si tezaurele de monede da­cice din argint gasite la Fratesti si Stoenesti.

Raporturile geto-daczlor cu populatiile īnvecinate - macedoneni, greci, iliri - sīnt ilustrate prin mo­nedele emise īn vremea lui Alexandru Macedon si Lisirnach, vasele grecesti pictate, amfore etc.

Harta statului centralizat geto-dac din vremea lui Burebista demonstreaza īn fapt marimea si pute­rea acestui stat, stadiul organizatoric avansai atins de daci.

Expozitia prezinta īn continuare o harta a Da­ciei, din timpul regelui Decebai. Se evidentiaza puternica salba de cetati ridicate īn Muntii Oras-tiei, imaginea de mari proportii a sanctuarului de la Sarmizegetusa Regia, numeroase arme, unelte din fier, precum si caramica.

Lupta pentru independenta a dacilor condusi de Decebai este tratata printr-o harta ce reda forti­ficatiile asezarilor dacice si liniile de atac īn cele doua razboaie.

Continuitatea si procesul de romanizare a popu­latiei bastinase sīnt demonstrate prin monede, ul­cioare, opaite si fibule de tipul roman, alaturi de vase de factuva locala din secolul al Ill-lea e.n. descoperite la Duiceanca (Muntenia) si Pocnesti (Moldova).

Urmatoarele doua terne ,,Continuitaiea romana si bizantina la Dunarea da Jos" si ,,Continuitatea poporului romān (secolele IX-X)" sīnt bazate pe numeroase marturii arheologice ca : monede bizan­tine din secolele IV-X, ceramica autohtona din secolul al IV-lea de la Izvoru si Oinac, vase de­corate īn val, piese de metal, catarame, cutite, ce au facut parte din inventarul mormintelor de inci­neratie datate īn secolul al VIII-lea de la Fratesti si din descoperirile de la Dridu.

112


11. COMANA

La 38 km departare de Giurgiu, pe partea dreapta a Neajlovului, aproape de confluenta acestuia cu Argesul, se formeaza balta Comana. Aici, pe un mal īnalt al Neajlovului, se afla manastirea Co­mana. īn prezent, complexul arhitectonic cuprinde un grup de cladiri ce ocupa o suprafata patrula-tera īnconjurata cu ziduri de incinta prevazute cu turnuri ; dintre turnuri se mai pastreaza cīte unul pe laturile de est. si vest si īn coltul de nord-vest. Pe partea nordica mai strajuie īnca un foisor. Ac­cesul īn incinta se face pe sub turnul clopotnitei ; īn vest se pastreaza, partial, un corp de chilii cu doua niveluri, iar pe cea sudica īnca un grup de īncaperi cu destinatie gospodareasca. Toate aceste cladiri īncadreaza biserica.

īn anii 1971-1972, o data cu lucrarile de restau­rare s-au efectuat cercetari arheologice atīt īn inte­riorul, cīt si īn exteriorul complexului. Cu aceasta ocazie s-a stabilit ca terenul a fost populai/ īnca din neolitic (cultura Vidra), fapt atestat de urmele de locuinte, fragmentele ceramice, uneltele din os si silex.

Lacasul, ridicat de/ Vlad Ţepes, a fost, reparat īn repetate rīnduri ,- la sfīrsitul secolului al XVI-lea (1588), Radu serban, pe cīnd era īnca mare boier, a rezidit integral biserica. Pictura interioara da­teaza din anul 1609 si ea a fost executata de Radu serban devenit īntre timp domn al Ţarii Romā­nesti.

Lacasul va suporta o īnsemnata refacere īn anul 1700. Atunci, dupa cum arata pisania, marele vor­nic serban Cantacujzino a construit pridvorul, a ridicat foisorul de pe latura de nord a incintei si, probabil, a supraīnaltat chiliile.

Afectat de cutremurul din anul 1802 edificiul va fi reparat din nou īn anul 1854.

Cercetarile arheologice au confirmat existenta unei biserici din lemn datīnd din vremea lui Vlad Ţepes.

Pe baza materialului numismatic gasit īn mor­mintele necropolei, precum si a observatiilor stra-tigrafice,  rezulta  ca  ctitoria  a  dainuit  īntre  mij-



113


 


locul veacului al XV-lea si sfīrsitul secolului ur­mator.

A doua etapa a constructiei, surprinsa, de ase­menea, prin sapaturi arheologice, este- -cea din vremea lui Radu serban, lacasul fiind ridicat acum din caramida. Cercetari atente de teren au depistat cinci faze de constructie cuprinse īntre secolele XVI-XIX. In oMce caz, la sfirsitul veacului al XVI-lea complexul se prezenta sub forma unei for­tificatii cu turnuri pe unghiurile zidului de incinta, cu o biserica de plan treflat ; existau, totodata, chilii si alte spatii anexe.

La īnceputul secolului al XVIlI-lea, serban Can-tacuzino face asupra ansamblului modificari, iar de la mijlocul veacului urmator acesta a primit as­pectul arhitectonic, apropiat de cel actual.

Mormintele descoperite au apartinut reprezentan­tilor familiilor lui Radu serban si a Cantacuzi-nilor.

12. PRUNDU




Continuīnd calatoria de la Giurgiu spre Oltenita, īn drum, pe DN 41, se afla comuna Prundu, unde urmele materiale ale stramosilor nostri geto-daci sīnt destul de bogate. Astfel, pe locul numit ,,Malu Molescului", pe o terasa inferioara a lacului Grea­ca, s-au profilat īn mal cīteva gropi de bordeie, cu fragmente ceramice din a doua epoca a fierului. La aproximativ 3 km est de satul Prundu, īn punctul unde īncepe malul rīpos si scund al lacului Greaca, au fost gasite resturi de vase din a doua epoca a fierului.

13. GREACA

Pe acelasi traseu, la 10 km de Prundu, īn comuna Greaca vestigiile geto-dacilor s-au facut, de ase­menea, prezente īn punctul ,,La parau", pe terenul Institutului de cercetari horticole, precum si īn locurile denumite "Rastache" si ,,Pīrlita".

Satul Greaca a apartinut familiei Craiovescu de la care 1-a cumparat voievodul Radu Paisie si 1-a

114


daruit apoi ctitoriei sale de la Mislea. La Greaca īsi aveau sediul "stolnicii domnesti".

īn iulie 1752 Grigore al II-lea Ghica a īnzestrat manastirea si "spitalurile" Pantelimon cu balta Greaca, care mai tīrziu va apartine manastirii Sf. Spiridon.

14. HEREsTI (comuna Hotarele)

Spre nord de satul Greaca urmīnd soseaua asfal­tata, dupa parcurgerea a 9 km apare satul Heresti, unde boierul carturar Udiriste Nasturel, cumnatul lui Matei Basarab, si-a cladit o casa pe care Paul din Alep, secretar al patriarhului Macarie, o con­sidera ca fiind ,,un palat fara egal īn lume, afara

Planul casei  lui  Udriste Nasturel de la Heresti :  subsolul si parterul (a) ; etajul (b).

poate numai īn tara frīncilor, zidit pe dinauntru si pe dinafara cu piatra slefuita". Constructia care are trei caturi - pivnita, parter si etaj - pre­zinta doua particularitati care īi confera un carac-tar aparte, de unicat īn arhitectura. romāneasca.

Prima particularitate o constituie forma si dis­tributia interioara a īncaperilor. Planul este trasat īn forma de L rasturnat, cu laturile orientate spre miazanoapte si apus.

Casa, īnaltata īn anul 1642, cuprinde doua apar­tamente identice ca distributie' interioara, fiecare cu intrare separata, scara la etaj si pivnita proprie. Pe cit se pare, a fost o casa dubla, destinata celor

115


doi frati, proprietarii mosiei Heresti, Udriste si Ca­zan Nasturel.

A doua particularitate a cladirii consta īn mate­rialele si modul ei da constructie. Boltile, ramele de usi si de ferestre, precum si zidurile interioare si exterioare din īntreaga cladire au fost conslruite din piatra fatuita. Pivnitele dreptunghiulare suit prevazute cu bolti semicilindrice,_ īntarite cu arce dublouri. La parter, īn jurul boltilor pivnitelor, se gasesc sapte īncaperi, toate boltite. Fiecare apar­tament dispune de un vestibul propriu, din care pleaca respectiva scara la etaj, si de cīte doua camere.

Etajul, ce cuprinde sapte īncaperi, era locuit mai rnult vara ; aici nu toate īncaperile au cosuri pentru camine.

Cladirea se caracterizeaza īn general prin folo­sirea unor elemente de Renastere italiana, inter­pretate īn spirit oriental.

Casa īmpreuna cu mosia au fost vīncnite īn 1R31 domnitorului Serbiei, Milos Obrenovici, care a facut unele renovari si completari palatului.

Deteriorata partial de un incendiu, constructia si-a pastrat aproape intacte zidurile originale clin piatra ; lucrarile de restaurare executate īn anii 1967-1969 i-au redat īntru totul īnfatisarea ei de la īnceput, īn prezent edificiul adaposteste un muzeu de feronerie si mobila veche.

15. CĂSCIOARELE

Revenind īn comuna Greaca, calatorul īsi poate continua drumul spre Oltenita, unde, la 17 km vest de oras, se afla comuna Cascioarele, Aici, pe, d insula denumita Ostrovel, īn mijlocul lacului Ca-taluiului, au fost īntreprinse cercetari arheolo­gice. Cu aceasta ocazie s-a constatat existenta unui complex arheologic neolitic format din mai multe asezari suprapuse apartinīnd fazei de tranzitie de la cultura Roisn la cultura Gumelnita, precum si culturile Gumelnita si Cernavoda L Inventarul bo­gat este alcatuit din arme si unelte din silex - vīrfuri de sageti, topoare, claltite -, precum si percutoare clin piatra. Ceramica, variata ca forma,

116


cuprinde sfeachini, vase pirifarme, suporturi, bo-luri, cesti si capace, decorate cu incizii,- linii īn re­lief sau chiar prin grafitare. De asemenea, trebuie mentionata si plastica din os si lut (antropomorfa si zoomorfa). Datorita uneltelor descoperite s-au putut stabili si īndeletnicirile locuitorilor bazate pe agricultura, pescuit, cresterea vitelor si vīnatoare.

La nivelul- cel mai vechi al statiunii s-au desco­perit vestigiile a trei cladiri distruse de un incen­diu ; doua dintre ele serveau, probabil, ca locu­inte ; a treia se crede ca era destinata practicarii unui cult. Una din īncaperi avea o fresca formata din dungi alb-galbui pe un fond rosu īnchis. Līnga un perete se gasea o lavita de lut pictata, precum si doua coloane, tot din argila, īnalte de 2 m, de asemenea, pictate.

īn apropiere exista ctitoria lui Stan mare spatar si a sotiei sale Caplea, fiica lui Teodosie, mare ban din Peris, cunoscuta sub numele os manastirea Catalui (sau Clatesti), ridicata īnaintea anului 1577.

Istoricul lacasului nu este prea bine cunoscut ; dintr-un document din 1692 aflam ca īn anul 1690 fusese pradat de tatari ; īn deceniul al cincilea al secolului al XVIII-lea (1742) a devenit metoh al manastirii Cotroceni. Marile cutremure din anii 1802 si 1838 f..u afectat edificiul, care a cunoscut o rapida degradare.

Cercetarile arheologice au stabilit ca biserica, de plan treflat, avea altar, naos si pronaos ; nu s-a putut preciza cīnd anume i s-a adaugat un pridvor mare, precum si o galerie exterioara, īn interior s-au dezvelit cinci morminte datate, datorita inven­tarului - podoabe de aur si argint aurit, de o mare valoare artistica -, īn veacul al XVI-lea.

De asemenea, s-au mai precizat turnul-clopol.-nita, doua ziduri de incinta si locuinta boierilor din Clatesti, ridicata īn secolul al XVl-lea din blocuri de piatra cu mortar, cu foarte putina ca­ramida.

16. OLTENIŢA

Plasarea orasului la 2,5 km de punctul de varsare a Argesului īn Dunare a favorizat popularea teri­toriului Oltenitei si a īmprejurimilor sale īnca din

117


epoca neolitica, fapt atestat de prezenta ceramicii si a uneltelor din piatra si os apartinīnd culturii Dudesti.

La 5 km de Oltenita, pe un tell eu o suprafata de 15000 m2 s-a identificat o asezare neolitica, care, īn final, a dat numele importantei culturi Gurnel-nita, plasata īn a doua jumatate a mileniului IV ī.e.n. si la īnceputul celui urmator.

Studiul stratigrafie a permis sa se stabileasca existenta a doua locuiri ; prima datīnd din epoca neolitica (cultura Gumelnita), iar a doua se inte­greaza īn prima perioada a epocii bronzului.

Inventarul descoperit īn asezarea neolitica atesta ca localnicii se ocupau cu pescuitul, vīnatoarea si agricultura, ultima īndeletnicire fiind dovedita de grīul calcinat gasit īntr-o locuinta. Avem de-a face, deci, cu o populatie stabila, cu activitati bine con­turate si cu o viata religioasa dezvoltata, dupa cum demonstreaza marele numar de figurine din lut si os care aveau rol de obiecte de cult.

La īnceputul mileniului al Ill-lea ī.e.n. culturii Gumelnita i-a urmat o alta cultura denumita Cer­navoda I, careia īi apartin ustensilele din os si arama, vasele decorate cu impresiuni realizate cu ajutorul snurului, precum si idolii descoperiti la Oltenita (punctul Renie), Ulmeni si Chirnogi.

Epoca bronzului, caracterizata prin dezvoltarea metalurgiei acestui aliaj din care s-au lucrat arme, podoabe si chiar unelte, a fost urmarita prin desco­peririle de la Oltenita, Coconi, Radovanu, Crivat, Prundu, Budesti si altele, ce cuprind culturile Gli-na, Tei si Coslogeni.

Cultura Basarabi, apartinīnd primei vīrste a fie­rului, si-a lasat numeroase urme īn aceasta re­giune : unelte, arme, obiecte de podoaba la Curcani, Chirnogi, Mīnastirea, Greaca, Budesti.

In īmprejurimile Oltenitei au fost descoperite vestigii dacice la Chirnogi, Cascioarele, Sultana, Radovanu.

La Oltenita, Ulmeni, Sultana, Cetatea Veche, Cascioarele, s-au gasit resturi materiale din perioa­da migratiilor, necropole sarmatice, cu vase ce­nusii, caramizi si podoabe. In acest sens se remarca descoperirea arheologica facuta pe malul Argesu­lui, īn dreptul filaturii Oltenita, īn punctul cunoscut

118


sub denumirea ,,Renie", unde s-a identificat o ne­cropola ce cuprinde patru morminte sarmatice si un mormīnt peceneg. In mormintele sarmatice exista ceramica geto-dacica, ca o dovada a con­vietuirii populatiei autohtone cu cele migratoare.

Istoricii Ammianus Marcellinus si Procopius din Caesarea mentionau ca pe malul Dunarii, vizavi de cetatea Transmarisca (Turtucaia de astazi), īm­paratul Constantin cel Mare construise, īn anii 324-328, cetatea Daphne ; distrusa de navalitori, cetatea care avea probabil rolul de a proteja pose­siunile imperiale īmpotriva sarmatilor si gotilor a fost rezidita din temelii.

Notitia Dignitatum aminteste ca la Daphne se gaseau unitatile militare Constantini Daphnenses si Balistarii Daphnenses ; de asemenea, Constan­tin cel Mare a batut monede cu legenda Constan-tinianą Daphne.

S-a īncercat localizarea cetatii īn diferite locuri din zona Oltenitei, īn primul rīnd aici la varsarea Argesului, dar si la Spantov, Curcani sau Gumel-nita, presupunīnd ca cetatea romana a suprapus pe aceea neolitica. Din lipsa unor dovezi arheolo­gice edificatoare nu s-a putut rezolva īnca proble­ma identificarii fortificatiei pe teren.

Secolul al IV-lea si-a dovedit existenta si īn zona Oltenitei, vestigiile arheologice īncadrīndu-se īn cultura Sīntana de Mures-Cerneahov. Astfel sīnt cunoscute necropolele birituale, caracteristice aces­tei perioade, predominīnd mormintele de inhumatie fata de cele de incineratie, aflate la Mitreni, Sul­tana, Cascioarele, Spantov si Mīnastirea, cu un variat inventar : vase, amforete, ceramica romana, diferite obiecte de podoaba - pandantive prisma­tice din os, dinti de animal sau scoici - ce se purtau pe o veriga, īn necropola din secolul al IV-lea de la Spantov, īn inventar se remarca abundenta celui de factura romana, precum si o ceasca dacica, dovada certa a existentei populatiei autohtone.

Prezente s-au facut si resturile materiale din secolele VI-VII e.n. apartinīnd culturii Ciurel. Astfel, la Radovanu au fost descoperite o locuinta de suprafata si gropi pentru provizii ; de asemenea, pe teritoriul aceleiasi comune, la capatul locului ,,Valea Coadelor", la marginea asezarii feudale

119


timpurii din punctul ,,pe Neguleasa", s-au identifi­cat unelte si arme din fier (o nicovala, un cutit de plug, topoare de lupta, un vīrf da sageata) ; gasite pe o suprafata restrīnsa, acestea s-ar putea sa pro­vina de la un atelier de fierarie.

La Oltenita si īn īmprejurimi - Radovanu, Va­lea Popii, Curcani, Chiselet -, sapaturile au dat posibilitatea dezvelirii unor vase, unelte, monede ce au apartinut secolelor VIII-XI. La Ohirnogi cercetarile arheologice au identificat morminte din secolele VIII-IX, iar la Curcani un depozit de unelte si arme, contemporan cimitirului de la Chirnogi. La Greaca, pe malul fostei balti, s-a gasit o locuire din secolele IX-X, cu ceramica ca­racteristica acelei perioade.

Oltenita este atestata documentar īn secolul al XVI-lea, dar unele sate din īmprejurimi sīnt men­tionate chiar si mai īnainte, īn acte de danie eli­berate de cancelaria domneasca, ori īn īntariri ele sate, balti si īn diferite hotarnicii.

Dintre satele situate īn preajma Oltenitei, face parte si Radovanu, unde īn punctul ,,La Moscaiu" sapaturile arheologice au permis depistarea ase­zarii si a cimitirului feudal din secolele XV-XVI. In anul 1576, localitatea era a lui Nica postelnic si apartinuse mai īnainte familiei Craiovescu. Ulte­rior, proprietatea a ramas lui serban paharnicul din Coiani (viitorul domn Radu serban), iar la 23 de­cembrie 1601, Radu Mihnea o confisca daruindu-i-o boierului Vintila. La 3 octombrie 1634 Matei Ba-sarab da satul Radovanu postelnicului Constantin Cantacuzino, ginerele lui Radu serban, īmpreuna cu satele Gurguiatii, Prundu, Izvoarele si Cascioa­rele (ultimul ajunge īn cele din urma īn stapīnirea manastirii Cotroceni). Prin testamentul Elinei Can­tacuzino postelniceasa, din anul 1668, satul r amine fiilor ei Draghici, Constantin si lordache.

Originea numelui Oltenita nu este cunoscuta. Cea mai veche mentiune documentara dateaza din 13 aprilie 1515, īntr-o porunca scrisa la "Oītsanita" de catre Neagoe Basarab, domnitorul Ţarii Romā­nesti, prin care acesta īntareste stapīnirea unor sate iui Tatul vataful si altora. Documentul se īn­cheie cu mentiunea ca ,,...a fost scris la Olteanita,

120


īn luna lui  aprilie  īn ziua de  13,  īn anul 7(P3 " (1515).

Urmatorul document despre Oltenita, dat de Radu de la Afumati, dateaza din l iunie 1526 ; este un act de īntarire a unor sate din regiune, printre care figureaza si "Olteanita toata".

La 20 iunie 1579, Mihnea Turcitul īntareste lui Stoica postelnic ,,Olteanita toata si cu morile", iar la 12 decembrie 1580 tot printr-o porunca, Mihnea Turcitul, domnul Ţarii Romānesti, da īn stapīnirea manastirii Catalui terenul din jurul acesteia, pre­cum si unele locuri din ,.Olteanita", Clatesti, Ul-meni, Descuperesti, Gaojani.

La 5 iulie 1703, Constantin Brmcoveanu, cu o numeroasa suita, ajunge la Turtucaia (cetate situata pe malul drept al Dunarii) īntorcīndu-se de la Adrianopol, unda fusese chemat de sultan. Cei peste 600000 de taleri īnmīnati demnitarilor turci, precum si diplomatia domnitorului muntean i-au asigurat pentru a doua oara hatiseriful prin care era numit pe viata domn al Ţarii Romānesti, īn-tīmpinat la Turtucaia de Constantin, fiul sau mai mare, si de catre mitropolitul tarii, Constantin Brmcoveanu trece Dunarea la Oltenita, īndreptīn-du-se apoi spre Bucuresti ; īn drum spre capitala domnitorul a facut un popas la conacul sau de la Obilesti.

īn timpul domniei lui Constantin Brīncoveanu, tributul tarii ajungea la Constantinopol prin Olte­nita si apoi peste Dunare prin Turtucaia.

Harta stolnicului Constantin Cantacuzino apa­ruta īn anul 1700 la Padova cuprindea printre cele 526 localitati din tara si asezarea cu numele de Oltenitza (Oltenita).

La 14 octombrie 1802 Constantin Voda Ipsilanti a intrat īn. tara, īn calitate de domn, prin punctul Oltenita, īndreptīndu-se spre Bucuresti.

īn a doua jumatate a secolului al XVIII-lea si īn prima parte a veacului urmator, mosia si satul de clacasi Oltenita si-a schimbat des proprietarii.

Initiativa īnfiintarii orasului a apartinut locuito­rilor satului. Alexandru D. Ghica (1834-1842) a sprijinit fundarea, asezarii urbane. El a fost de acord cu vinderea unei parti din pamīntul sau pentru

121


īntemeierea unui oras de catre locuitorii din Olte­nita, precum si din satele īnvecinate Ulrneni, Chi-selet, Cornatel (Mīnastirea), Chirnogi, Radovanu, Cascioarele.

īn anul 1852 Oltenita exista numai ca sat (mosia Oltenitei fiind si īn acel an proprietatea fostului domn Alexandru D. Ghica), situat linga schela pre­vazuta cu un chei pentru īncarcarea cerealelor si cu magaziile necesare depozitarii lor si a sarii ex­portate prin acest punct.

La 29 august 1852 īntre delegatia locuitorilor din Oltenita si īmprejurimile acesteia si casa princi­pelui, proprietar al mosiei, s-a īncheiat o tranzactie scrisa prin care proprietarul dadea īn stapīnire de-savīrsita 500 de pogoane de pamīnt, din care 100 erau destinate vetrei noului oras si urmau sa fie platite de localnici, restul de 400 fiind cedate gratis pentru izlazul comunal, īntrucīt pentru īntemeierea orasului nu era suficienta numai tranzactia cu sta-pīnul mosiei, ci trebuia luat si acordul domnitoru­lui, locuitorii din Oltenita Veche s-au adresat, la 15 octombrie 1852, lui Barbu stirbei, domnitorul Ţarii Romānesti. Ei īsi justificau cererea prin faptul ca, desi oameni liberi, negustori sau meseriasi ce lucrau la schela, locuind īntr-un sat de clacasi aveau obligatia sa presteze zile de munca proprietarului mosiei, īn plus trebuind sa plateasca, la fiecare schimbare de arendas, cīnd se īntocmeau noi īn­voieli, pentru casele si loturile īnconjuratoare. Do­rinta lor era de a īntemeia la schela, pe malul Du­narii un oras liber īn care sa-si poata practica me­seriile fara a avea obligatii fata de proprietar.

Prin decret domnesc emis de Barbu stirbei si publicat īn "Buletinul oficial" nr. 21 al Ţarii Romā­nesti din 24 aprilie 1853 se aproba īnfiintarea ora­sului Oltenita.

Pe data de 23 octombrie 1853 pe teritoriul ora­sului s-a desfasurat prima lupta dintre armatele ruse si otomane din timpul razboiului Crimeei.

Orasul a fost unul dintre punctele strategice de baza īn razboiul de independenta din 1877. Ca ecou al acestui, razboi eveniment, īn amintirea vitejiei dorobantilor, la 24 septembrie 1878 a avut loc punerea pietrei fundamentale la o localitate noua de līnga Oltenita, comuna Curcani.



122


MUZEUL DE ISTORIE

Str. Arges nr. 101

Istoria straveche a orasului Oltenita este ilustrata si prin muzeul īnfiintat īn anul 1957. De la o co­lectie modesta, ce cuprindea aproximativ 900 de piese, patrimoniul muzeului s-a īmbogatit an de an, īn prezent muzeul este organizat pe baze stiin­tifice si beneficiaza de un local adecvat.

Profilul muzeului este arheologic, exponatele ilustrīnd continuitatea si evolutia societatii umane din īmprejurimile localitatii.

Foarte amanuntit cercetata epoca neoltica - cultura Boian cu fazele Vidra si Spantov -, a dat posibilitatea cunoasterii si expunerii unor unelte si vase ornate artistic, prin excizii si incrustatii cu pasta alba, descoperite la Spantov, Chirnogi, Ol­tenita, Radovanu, Vasilati.

La fel, cultura Gumelnita este atestata īntr-o serie de statiuni arheologice ce cuprind un mate­rial deosebit de interesant, printre care se remarca cīteva piese, unicate ale plasticii gumelnitene : pe­rechea de īndragostiti si o statueta cu doua fete, sustinīnd un vas pe cap.

Din epoca bronzului, muzeul din Oltenita po­seda diferite exponate : vase, topoare din bronz, vīrfuri de lanci, seceri, bratari, apartinīnd cultu­rilor Glina III (descoperite la Clina, Nuci, Vasilati, Prundu, soldanu, Crivat), Tei (gasite la Valea Popii, Budesti, Izvoarele) si Coslogeni (descoperite la Sultana, Greaca, Ulmeni).

Prima epoca a fierului este ilustrata prin cīteva obiecte descoperite īn asezari de scurta durata ca cele de la Curcani, Oltenita, Chirnogi, Coconi. Nu­meroase investigari atesta īnsa o intensa locuire geto-dacica īn jurul Oltenitei. Astfel sīnt expuse monedele histriene (secolul al IV-lea ī.e.n.) din comuna Hotarele si cele de acelasi tip, aflate īn tezaur, la Chiselet. Alaturi de acestea sīnt etalate tezaurele descoperite la Vasilati, Luica si Chirnogi, cuprinse īn secolele II-I ī.e.n., precum si impor­tantul tezaur de monede dacice de argint gasite la soldanu. Datīnd din aceeasi perioada sīnt expuse si vase lucrate la roata ori cu mīna de la Radovanu,


Mitreni, Chiselet, Spantov, precum si inventarul ce apartine unei capetenii geto-dace, dintr-o movila funerara din comuna Chirnogi, compus din vase dacice si grecesti si o piesa frumoasa din aur (se­colul al Ill-lea ī.e.n.).

Un numar impresionant din exponatele muzeului - vase de lut romane, dacice si sarmate, margele din chihlimbar si sticla, pandantive din opal, cercei torsionati din argint, bratari, oglinzi - au facut parte din inventarul unor morminte sarmatice din secolele II-III e.n.

Cultura Sīntana de Mures (secolul al IV-lea e.n.) este prezenta īn muzeu prin obiecte aflate īn necro­pola birituala de la Spantov sau īn cele de inhu-matie de la Mitreni, Sultana si Cascioarele : vase, podoabe (fibule eu semidisc din argint, fibule de bronz, margele din chihlimbar, din caolina sau sti­cla, cercei), piepteni din os, catarame.

Tot atīt de bine este ilustrata si perioada seco­lelor VI-IX si XI,

īn vitrinele muzeului mai sīnt expuse tezaure monetare de argint de la sfīrsitul secolului al XVIII-lea de la Nuci si Chirnogi, mai important ramīnīnd cel de la Colibasi, compus din 450 mo­nede turcesti, austriece si rusesti.

Expozitia mai poseda un bogat inventar prove­nind din satul fortificat de la Coconi, din secolele XIV-XV, precum si tezaurele de bijuterii gasite la Radovanu - Neguleasa (secolele XVI-XVII) sau la Colibasi, Nuci si Chirnogi.

In mod deosebit se remarca podoabele de aur, din epoca feudala, aflate prin cercetarile efectuate la Manastirea, Catalui, Cascioarele.

17. SPANŢOV

Drumul spre Calarasi trece printr-o serie de lo­calitati printre care se īnscrie si comuna Spantov, pe teritoriul careia s-a aflat o necropola apartinīnd culturii Sīntana de Mures-Cerneahov (secolul al IV-lea e.n.), precum si urme materiale neolitice. Aproape de grajdurile C.A.P.-ului s-au gasit frag­mente ceramice geto-dacice.

124


Spantovul apare pomenit īntr-o serie de docu­mente. Astfel, la 23 martie 1482, jumatate din sat este īntarit, de catre domnie, manastirii Snagov cu scutire de dari si de amestecul dregatorilor dom­nesti ; īn 9 martie 1513, Neagoe Basarab da o noua īntarire pentru doua parti din sat, scutindu-le de toate darile, iar īn 20 iulie 1620 se īntareste mana­stirii Mihai Voda partea care fusese a jupīnesei Caplea ,,cu gīrla de līnga sat", īn 13 martie 1633, Matei Basarab scuteste satul Spantov de lucru dom­nesc, mertice, corvoade si cai de olac ,,numai sa aiba o lucrare la Zagas, cīnd va fi de lucru" - dig ce urma sa fie construit pentru nevoile pescuitului.

18. CHISELET

La 8 km est de Spantov, urmīnd acelasi traseu, se afla comuna Chiselet. Pe teritoriul acesteia, pe līnga fragmente ceramice getice, au fost gasite 11 monede thasiene din argint, pastrate īn muzeul de arheologie Oltenita, īn anul 1922 Vasile Pārvan a identificat aici o asezare neolitica.

19. MĪNASTIREA

Pe valea Mostistei, pe liziera de nord-est a satului, cercetarile arheologice de la punctul denumit ,,La Caramidarie" au avut ca rezultat reperarea unei asezari geto-dacice (secolele II-I ī.e.n.)

De altfel pe locul comunei Mīnastirea īn epoca feudala exista Cornatelul, oras vechi al Ţarii Ro­mānesti, dezvoltat īn veacurile XVI-XVII. Locui­torii s-au īndeletnicit cu pescuitul ce le asigura atīt existenta, cīt si un venit care a dus la dez­voltarea localitatii si urbanizarea acesteia, īnainte de a deveni tīrg domnesc, Cornatelul era sat boie­resc, apartinīnd jupanului Neagoe vel vistier. La l iunie 1526, Radu de la Afumati īntarea sotiei sale Ruxandra 31 de sate si parti de sate, printre care se īnscrie si Cornatelul.

La 11 ianuarie 1587 Mihnea Voievod daruieste manastirii Sf. Troita (Radu Voda) ,,balta Cornate-

125


Iul, Corcovatul si Mojdreanul'', cuprinse īntre ora­sul Comatei de o parte si satele Descuperesti, Nen-ciulesti si Gaojani, producīnd o serioasa scadere a veniturilor orasenilor din Cornatel.

La 22 ianuarie 1630, Leon Voda īntarea bogatia manastirii Radu Voda cu noi proprietati care cu­prindeau ,,balta Cornatelului pīna la hotarul Cura-testilor si Descoperestilor cu vama si cu tot venitul

Dania domneasca facuta manastirilor a contribuit la procesul de decadere a orasului Cornatel, acesta transformīndu-se īn secolul al XVIII-lea īn sat. Orasenii din Cornatel au opus mult timp rezistenta, ducīnd lupte īndelungate si grele cu manastirile Radu Voda si Vīforīta.

Nu este cunoscuta data la care Cornatelul si-a schimbat numele īn Mīnastirea, In orice caz la. 1810, īn catagrafie apare sub denumirea actuala. Se pare totusi ca s-ar numi astfel datorita exis­tentei manastirii din acest loc.

20. SULTANA

Satul, localitate componenta a comunei Mīnasthea, se afla pe malul drept al lacului Mostistea, unde pe o colina alungita s-a cercetat o locuire neolitica (cultura Gumelnita), disparuta datorita unui incen­diu, īn spatele satului, pe o terasa a rīului Mostis­tea, la punctul denumit "Ghetarie", au fost desco­perite fragmente ceramice din a doua epoca a fie­rului, īn amestec cu fragmente din secolele II-IV e.n. īn acelasi sat s-a cercetat si o necropola cu morminte de incineratie, datate dupa inventar īn secolul al X-lea e.n.

21. COCONI


din    comuna departare    de

Satul face parte, de asemenea, Mīnastirea si se afla la 5 km aceasta.

Pe malul apusean al iezarului Mostistea, la sfīr-situl veacului trecut inginerul topograf Pamfil Po­lonic semnala o cetate pastrata pe locul numit ,,La santuri", īn vecinatatea satului de azi Coconi.

126


Mai tīrziu Radu Vulpe o reaminteste ca pe o "siliste".

īntre anii 1960-1966 obiectivul mentionat a fost cercetat arheologic, constatīndu-se astfel resturile unui sat, existent aproximativ īntre anii 1360-1430, deci epoca de maxima īnflorire a acestuia plasīn-du-se īn timpul domniei voievodului Mircea cel Batrīn.

S-au cercetat 74 de case, de tipul īngropate īn pamīnt, cu vetre construite de obicei īn coltul su­dic al īncaperii.

īn unele locuinte au fost descoperite rīsnite de piatra. Aproape ca nu exista īncapere īn care sa nu fi existat cereale depozitate, gasite īn gramezi carbonizate.

Locuirea de la Coconi era īntarita cu santuri si valuri de aparare. Aici s-a īnregistrat o īmbinare a apararii naturale cu aceea facuta de mīna omu­lui. Ea detinea o pozitie dominanta asupra īntre­gului iezer, astfel ca din trei parti (nord, vest si est) locul era inaccesibil, īn interior se putea pa­trunde numai dinspre sud, unde de altfel au fost realizate trei rīnduri de īntarituri, asezate oarecum concentric, vizibile īnca pe teren. Exceptīnd seg­mentul nord-sud al fortificatiei, īn rest toate san­turile de aparare au fost prevazute cu cīte un val de pamīnt.

īn sat nu a existat un loc permanent de inhumare a mortilor, cimitirul fiind mutat īn functie de osci­latiile teritoriale ale asezarii. Au fost descoperite trei locuri de inhumāt, fixate mereu catre zone de margine.

Ca inventar s-au depistat unelte (lame de se­ceri, dalti, burghie), ceramica (trei cuptoare de ars vasele), arme (vīrfuri de sageti si de lanci), obiecte de podoaba (pandantive, amulete, cercei), monede bulgaresti (secolul al XIII-lea), romānesti, de la Dan I (1383-1386), turcesti (secolul al' XVI-lea) si unguresti (secolul al XII-lea).

īn decursul existentei sale, cetatea a fost de trei ori incendiata, probabil de catre turci.

Viata s-a īnfiripat aici īn timpul domniei lui Dan I (aproximativ īn jurul anului 1380) si se pare ca se īncheie o data cu īnfruntarea de la Rovine

127


(1394). Nimicita de foc vietuirea se reīncheaga ime­diat, chiar la sfīrsitul secolului al XIV-lea.

Ultima faza de locuire, fixata tot pe baza desco­peririlor monetare, se plaseaza la sfīrsitul domniei lui Mircea cel Batrīn (1418) si se termina la sfīr­situl ultimei domnii a lui Dan al II-lea (1421- 1423 ; 1423-1424 si 1427-1431), ori la īnceputul celei a lui Alexandru Voda Aldea, deci aproxima­tiv īn anul 1432.

22. PISCUL  COCONI

La vest de satul Coconi, pe malul iezarului Mos-tistea, mai exista īnca o statiune mai veche, getica, investigata partial de catre Radu Vulpe īn anal 1923.

23. CĂLĂRAsI

Revenind la Mīnastirea si apoi continuīnd drumul, dupa parcurgerea a 27 km pe soseaua nationala, se ajunge la Calarasi.

Asezat pe terasa inferioara a Dunarii - terasa Calarasi - la contactul cu lunca Dunarii pe ma­lul stīng al bratului Borcea, teritoriul municipiului Calarasi este strabatut de apele bratului Borcea, care se desprind din albia Dunarii īn amonte de oras la 8 km de locul denumit Gura Borcii.

Perimetrul municipiului Calarasi a fost populat din neolitic, fapt atestat prin descoperirea a trei niveluri de locuire ce au apartinut culturii Boian (faza Ciulesti) identificate īn cartierul Magureni. Locuintele erau de tipul īngropate īn pamīnt si aveau un inventar format din fragmente ceramice, unelte de cremene, oase de animale, cochilii de scoici.

Perioada de trecere la epoca bronzului este re­prezentata de morminte cu ocru (1900-1700 ī.e.n.) aflate īn punctul Movila Alba, la vest de cartierul Mircea Voda, iar bronzul miilociu - cultura de tip Coslogeni, secolele XV-XIII ī.e.n. - este atestat prin inventarul unui bordei descoperit pe malul Borcei, tot īn cartierul Magureni, din zona Fabricii de gheata.

128


Prezenta geto-dacilor este din plin remarcata. Astfel pe strada Progresul s-a aflat un vas geto-dacic prevazut cu patru apucatori (secolele IV-ī ī.e.n.) ; la fel īn cartierul Mircea Voda a fost dez­velita o amfora ; un alt recipient asemanator, fo­losit īnsa drept urna funerara, a fost depistat īn curtea scolii din cartierul Magureni. Probabil ca aici a existat un cimitir de incineratie, ce apartine stramosilor nostri, geto-daci. īn acelasi loc a existat si un tezaur de monede republicane romane si te-tradrahme thasiene.

Descoperirile ce dateaza din epoca bizantina confirma legaturile de schimb cu cetati existente īn aceasta perioada, īn acest sens, stau marturie marele depozit de amfore bizantine existent pe te­ritoriul actualei comune suburbane Modelu, precum si monedele si sigiliile bizantine (secolele VIII-X) de pe malul stīng al Borcii, din Calarasi, precum si cele descoperite īn punctul Gradistea Calarasi.

Continuitatea de viata este demonstrata apoi prin mormintele de inhumatie din cartierele Mircea Vo­da si Magureni, prevazute cu un inventar īncadrat īn secolele IX-XI.

īncepīnd cu secolul al XIV-lea, pe malul stīng al Dunarii se dezvolta doua centre urbane : orasul de Floci si Braila, iar pe malul drept al aceluiasi flu­viu, Durostor (Silistra).

In anul 1445 domnitorul Vlad Dracul vine īn zona Silistra spre a-i ajuta pe cruciatii condusi de Warin si īnchiriaza de la locuitorii de la cotul Borcii un numar de 40 de barci care sa īnso­teasca corabiile cruciatilor.

Intr-un hrisov domnesc din l iunie 1541 se vor­beste despre satul Craciani, vīndut de un oarecare setrar Borcea, fost pīna atunci proprietar al satului. Dupa aceasta data mentionarile localitatii sīnt frec­vente (1571, 1572-1573, 1577, 1586, 1591, 1592, 1594).

Al doilea sat, Lichirestiul, apare sub acest nume īntr-un document din martie 1631, cīnd Leon Voda hotaraste ca locuitorii pe care legatura lui Mihai īi aflase pe mosia Lichiresti, la 1595, sa ramīna acolo pe vecie. La 13 martie 1681, din cauza unor datorii, mosia Lichiresti este vīnduta spatarului Mihai Cantacuzino, pentru ca īn jurul anului 1700

129


mosia aceasta dimpreuna cu satul Lichiresti sa fie daruite manastirii Coltea.

Pe harta stolnicului Cantacuzino, īntocmita īn anul 1700, sīnt īnsemnate atīt Lichirestii, cīt si sa­tele dimprejur. In harta austriaca de la 1791 locali­tatea apare sub numele de "Calarasi biv Lichiresti". īn timpul domniei lui Constantin Brīncoveanu, la vest de satul Lichiresti si la nord de lacul Ezer, au fost asezati calareti stafetari recru­tati dintre localnicii liberi, care īn schimbul unor avantaje primite din partea domniei se ocupau cu purtarea corespondentei domnesti spre Constanti-nopol, prin Silistra. Dupa terminarea stagiului mili­tar, ei se asezau īn acest sat, care īncepe sa fie cunoscut si sub denumirea de satul calarasilor sau Calarasi. Cu timpul numele Lichiresti este īnlocuit prin cel de Calarasi.

Cea de-a doua componenta a actualului Calarasi, si anume satul Craciani, īsi schimba numele dupa 1630 cīnd īn documente este cunoscut sub denu­mirea de Magureni, ce va intra īn posesia manas­tirii Radu Voda.

Magurenii continua sa se dezvolte īn strīnsa le­gatura cu Calarasul, al carui cartier a devenit dupa anul 1852, atunci cīnd se va aplica planul de siste­matizare al orasului Calarasi.

La l mai 1834, īntr-un act semnat de domnitorul Alexandru Ghica, Calarasul era trecut īn categoria tīrgurilor.

MUZEUL JUDEŢEAN DE ISTORIE

Str. Progresului nr. 90

īnca din anul 1951, īn fostul local al judecatoriei de ocol Calarasi, s-au pus bazele muzeului orase­nesc de istorie.

In prezent patrimoniul muzeal cuprinde peste 18000 piese, a caror existenta trebuie cautata din epoca neolitica pīna īn perioada contemporana.

Epoca neolitica se face prezenta prin unelte, ar­me, ceramica, obiecte de podoaba ce apartin cul­turilor Hamangia, Dudesti, Boian si Gumelnita. Epoca bronzului este reprezentata prin descoperi­rile de la Gradistea Coslogeni (cultura Coslogeni)

130


si de la Ulmu, iar prima si a doua epoca a fierului prin rezultatele cercetarilor īntreprinse la Piscul Grasani la care se adauga materiale aflate īn peste 40 de puncte! din judet.

Obiectele ce dateaza din secolele II-VI e.n., cele romano-bizantine, precum si cele ce apartin feudalismului timpuriu si dezvoltat, de la Pacuiul lui Soare si Piua Petrii, vin sa īntregeasca inven­tarul pieselor expozabile din cadrul muzeului.

O parte a muzeului se refera la evolutia orasu­lui īn epocile moderna si contemporana, punīnd, īn final, īn evidenta istoria contemporana a actualu­lui municipiu Calarasi.

1













Document Info


Accesari: 6150
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )