Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































TlRGOVISTE-CETATENI-RUCĄR-CIMPULUNG - PITESTI - CURTEA DE ARGES

istorie


TlRGOVISTE-CETATENI-RUCĄR-CĪMPULUNG - PITEsTI - CURTEA DE ARGEs



De la Tīrgoviste spre regiunea nordica a Munteniei, pe un circuit de cea 335 km se strabate o zona geografica deosebit de frumoasa, cu multe si repre­zentative monumente arheologice.

1. CETĂŢENI

In nordul Tīrgovistei, pe DN 72 A, urmīnd partea stinga a vaii Dīmbovitei, īnainte de a intra īn satul Cetateni, se afla o rezervatie arheologica. Aici, īn­tre Valea lui Coman si Valea Chiliilor, pe un mon-ticol, exista urmele unei cetati dacice, construita din piatra de rīu si gresie locala, neprelucrata. Cercetarile arheologice au surprins doua niveluri de locuire. Astfel s-a descoperit o locuinta-turn de forma patrata, datīnd din secolele II-I ī.e.n. care a disparut distrusa īn urma unui incendiu.

Pe panta dealului s-au gasit urmele unui zid cu o latime de 2-2,5 m construit din gresie, fara urme de mortar, fiind probabil zidul de incinta al cetatii geto-dacice. Are o lungime de 56 m si uneste stīncile ce domina platoul dintre Valea lui Coman si Valea Chiliilor.

In incinta cetatii pe līnga turnul-locuinta s-au aflat si trei bazine de forme si dimensiuni diferite sapate īn stīnci, desigur, rezervoare de apa ale

179


locuitorilor, doua dintre ele dateaza din perioada geto-daca, iar al treilea este ceva mai nou.

īn epoca feudala, aici a dainuit o puternica ase­zare, dovada fiind facuta de bogatele vestigii descoperite.

In acest sens pe terasa de pe malul stīng al rīului au fost cercetate ruinele a trei biserici, precum si constructiile civile, datate īn perioada veacurilor XIII-XIV. Cea mai veche se īncadreaza īn prima jumatate a secolului al XIII-lea fiind darīmata da­torita unor calamitati naturale. Urmatoarea a cu­prins secolele XIII-XIV, iar a treia a fost folosita cu anumite transformari īn veacurile XV-XVIII. Sus, pe terasa, sapat īn stīnca, mai exista un para­clis cu altar, naos si pronaos pictat, datat cel tīrziu de la sfīrsitul secolului al XV-lea sau īnceputul celui urmator.

Din perioada secolelor XIII-XIV s-a precizat un zid gros de peste 1,50 m, construit din piatra si mortar si aflat la marginea de nord a platoului, precum si pinteni, ceramica, scari de sa, o buterola de sabie, numeroase vīrfuri de sageti.

Fortificatia de la Cetateni era aparata īn egala masura de obstacole naturale (defileul Dīmbovitei, īngust īn unele locuri), cīt si de un zid gros situat īn partea de sud, dar care īn anul 1890 a fost distrus cu ocazia construirii drumului 616h78g ce leaga orasele Tīrgoviste si Cīmpulung.

Locul fostei cetati a fost numit, prin traditia lo­cala, "La cetate", iar schitul si cetatea de pe te­rasa le leaga direct de persoana lui Negru Voda.

Punctul respectiv domina vechiul drum care ve­nea de la Brasov prin Rucar si ducea la Tīrgoviste si mai departe spre Braila.

La cetate se referea si calatorul francez Jacques Bongars care mentiona īn 1585 existenta castelului lui Negru Voda. De asemenea, despre urmele "ce­tatii lui Negru Voda" au vorbit īn scrierile lor Balthazar Walter si Radu Greceanu (1690), precum

180


si   stolnicul   Constantin   Cantacuzino   īntr-o   scri­soare catre I. F. de Marsigli din 1694.

īncetarea existentei cetatii īn veacul al XV-lea se presupune ca s-a produs cu putin īnaintea pri­melor mentiuni documentare īn care satul Cetateni apare trecut īn stapīnirea boiereasca. Dupa aceasta este posibil sa se fi īntemeiat schitul rupestru, da-tabil īn functie de izvoare si de caracteristicile elementelor rupestre si ale picturii la īnceputul se­colului al XVI-lea.

Trebuie retinut faptul ca īnsasi denumirea satului se leaga de aceea a locuitorilor sai, oameni ai ce­tatii, care īi asigurau paza si o īngrijeau.

2. RUCAR

Spre nord de Cetateni, pe DN 72 A, se ajunge la Rucar, unde la nord-est de comuna, īn depresiunea mlastinoasa de la poalele muntilor Coltii Plesii si Plesioara, īntre pīraiele Roghina si Valea lui Cer­nea, a existat o mica fortificatie patrulatere, mai īnalta cu 0,60-0,80 m īn raport cu nivelul depre­siunii. Aceasta este, īn fapt, un castellum din pa-mīnt, de forma patrulatera neregulata, ce masoara o lungime de 27 pasi si latime de 19 pasi. Fortifi­catia era aparata de un val de pamīnt pastrat īn prezent pe o īnaltime de 0,60 m ; de asemenea, era īnconjurata si de doua santuri. Urmele de incendiu sesizate aici, cu ocazia cercetarilor arheologice, se pot pune īn legatura cu sfīrsitul vietii īn castru īn timpul evenimentelor din anii 117/118 e.n. Materia­lul arheologic sesizat consta īndeosebi din frag­mente de vase romane si de tipul terra sigillata.

Cel mai interesant element de datare īl consti­tuie un fragment de caramida cu stampila coh (ors) II F / L./ (avia) B (essorum). Unitatea, cu sediul la Cincisor, līnga Fagaras, trimisese aici, imediat dupa ocuparea Daciei, un detasament, care a con­struit acest castel de supraveghere. Foarte aproape de fortificatie au fost sesizate urmele unor terme. Fiind distrusa atīt de timpuriu, fortificatia a determi-

181


nat ca ruinele ei sa fie lasate īn afara L'mes-ului Transalutan, construit mai tīrziu si vizibil la vest de aceasta.

Rucar O   5 10      20m

Planul  fortificatiei   romane   (caslellum)  de   la  Rucar.

3. PODU  DĪMBOVIŢEI  -

CETATEA ORAŢIA

La 5-6 km nord de Rucar urmīnd aceeasi cale, pe drumul care leaga Cīmpulung de Brasov, īn raza satului Podu Dīmbovitei, la circa l km nord-est

182


de marginea acestuia si la aproximativ 2 km depar­tare de cursul Dīmbovitei, se profileaza ruinele unei mici fortificatii medievale, cunoscuta sub nu­mele de cetatea Oratiei.

Primele cercetari arheologice le-a īntreprins Grigore Tocilescu, īn anul 1905, pentru ca apoi sa fie reluate īn 1968-1970. Cetatea a fost plasata pe un vīrf stīncos, separata de platoul dinspre est si de panta sudica de cīte un sant sapat īn stīnca.

La īnceputul veacului nostru exista si un zid de piatra bruta, care avea scopul de a īnchide margi­nea platoului ; īn prezent este complet distrus. Prin pozitia pe care o detinea cetatea domina vechiul drum dintre Cīmpulung si Brasov.

Fortificatia, cu o suprafata restrīnsa, de 20 m, īnscrie un plan poligonal, cu laturile neregulate, apropiate de acelea ale unui romb. Spre exterior se afla un turn rotund cu deschiderea spre interio­rul cetatii. Latura vestica este construita din stīnci abrupte, ce alcatuiesc un gen de platforma. La ex-



Planul cetatii de la Oratia (dupa Gh. I. Cantacuzino, op. cit.


 


tremitatile acestei laturi sīnt īnca vizibile resturile zidului de incinta, īn coltul de sud-est curtinele cetatii au fost dispuse aproape īn unghi drept. In­trarea se facea pe partea sudica a cetatii.

183


Cercetarile arheologice din anul 1905 dau infor­matii asupra studierii fortificatiei de la Oratia. Ast­fel īnaltimea zidurilor a fost estimata la cea 7 m. Amenajarile interioare care ocupau partea sud-es-tica a incintei erau din lemn, multe fragmente fiind carbonizate īn urma unui incendiu puternic, īntre obiectele gasite se remarca vīrfurile de sageti īn numar ridicat, īnfipte īn resturile de bīrne, bucati de sabie, pinteni, potcoave, catarame, lame de cu­tit, cuie, cīteva ghiulele de piatra, precum si frag­mente ceramice.

Sapaturile din anii 1968-1969 au permis desco­perirea īn interiorul cetatii, dar mai ales īn afara acesteia, īndeosebi īn santul de aparare, a nume­roase vīrfuri de sageti si de arbaleta. Fragmentele ceramice s-au datat īn ultima parte a secolului al XIV-lea. De o mare importanta sīnt cele doua mo­nede de la Mircea cel Batrīn, gasite īn interiorul cetatii, pe pamīntul depus deasupra stīncii.

Pe baza materialelor descoperite se poate presu­pune ca data constructiei se plaseaza īn a doua jumatate a secolului al XIV-lea. Exista unele in­dicii ca aceasta mai functiona īn secolul al XVI-lea.

Izvoarele literare au mentionat pentru prima data cetatea Dīmbovitei īn a doua jumatate a se­colului al XlV-lea, īntīi īn legatura cu īnfrīngerea ostirii voievodului Transilvaniei Nicolae Lackfi īn toamna anului 1368, de catre Dragomir, castelanul de Dīmbovita, īntr-o lupta pe care documentul nu o specifica daca s-a purtat īn interiorul sau īn exteriorul cetatii si apoi cu ocazia retragerii aici a uzurpatorului Vlad, capturat īn anul 1396 de armata voievodului Transilvaniei, stibor.

4. ClMPULUNG

Pe DN 73 se ajunge la Cīmpulung, situat la o de­partare de 51 km de Pitesti si 83 km de Brasov, oras care s-a dezvoltat īn decursul mileniilor pe terasele inferioare ale Rīului Tīrgului, īn depresiu­nea subcarpatica cu acelasi nume.

Marturiile de cultura materiala din aria orasului si din īmprejurimi dovedesc o locuire din vremuri īndepartate a acestor meleaguri.

184


Obiectele din silex descoperite la Vladesti, unel­tele agricole din neoliticul tīrziu de la Stoenesti, pumnalele de lupta si obiectele de podoaba din epoca bronzului gasite la Pescareasca, Berevoiesti si Cetateni, unde se remarca si ceramica geto-daca īmpreuna cu toartele de amfora locale, cu imitatie a scrierii grecesti (secolul II ī.e.n.), vorbesc des­pre conditiile de viata, despre nivelul de civilizatie al oamenilor asezati pe aceste meleaguri, de la poalele Carpatilor Meridionali. De asemenea, di­versele obiecte de folosinta casnica sau de lupta gasite īn castrele romane Rucar si Jidava dove­desc cu prisosinta procesul de romanizare petrecut īn egala masura īn regiunea intercarpatica ca si īn cea extracarpatica.

Documentar, orasul Cīmpulung apare consemnat pentru prima data īn anul 1300 īn inscriptia de pe piatra tombala a comitelui Laurentiu de Longo Campo ; el este astfel cel mai vechi oras medieval din Muntenia. La fel versiunea araba a cronicii Ţarii Romānesti, descoperita īn anul 1970 līnga Beirut, subliniaza prezenta lui Negru Voda, care īn anul 1292, a īnaltat la Cīmpulung o biserica. Se stie precis īnsa ca īn secolul al XIII-lea, īnainte de a se fi format statul feudal Ţara Romāneasca, Cīmpulungul se īnfiripase, trecīnd prin faza de sat, tīrg si īn final oras.

De altfel, īnsasi existenta pietrei funerare, amin­tite, constituie o dovada certa a dezvoltarii urbane a Cīmpulungului, īnca din veacul al XIII-lea.

īn urma bataliei de la Posada (9-11 noiembrie 1330) care consfintea constituirea statului feudal independent Ţara Romāneasca, Basarab I a mutat capitala de la Curtea de Arges la Cīmpulung. Vla­dislav I Vlaicu a readus īnsa capitala la Curtea de Arges.

Cu toate acestea Cīmpulungul a ramas resedinta voievodala, la detinerea respectivei functii concu-rīnd situarea sa pe marele drum comercial care lega Transilvania de Dunare si de Peninsula Bal­canica, precum si pozitia strategica a localitatii. Asezarea sa pe drumul Rucar - Bran, i-a dat posi­bilitatea dezvoltarii economice īn strīnsa legatura cu romānii transilvaneni, veniti aici sa-si desfa­soare produsele mestesugaresti.

185


Comertul cu Transilvania si īndeosebi cu Braso­vul s-a dovedit a fi stimulat de tratatele comerciale īncheiate īntre domnii munteni si negustorii braso­veni.

Primul act de acest gen a fost semnat de Vlaicu Voda īn 1369 si reīnnoit tot la Cīmpulung, īn 1413, de catre Mircea cel Batrīn. Astfel se stabileste obligatia pentru negustorii brasoveni ce trec cu carele de marfuri spre Ţara Romāneasca prin pa­sul Bran, sa plateasca la Cīmpulung, ca taxa va­mala, o ,,trisecime" (a treizecea parte din valoarea produselor).

Cīmpulungul s-a dezvoltat de-a lungul secolelor ca o asezare de mosneni (tarani liberi, care aveau īn stapīnire terenul vetrei orasului). Situatia aceasta privilegiata, consemnata īntr-un hrisov dat de vo­ievodul Mihail I, este reīnnoita īn alte documente ulterioare.

Deci de numele acestui oras se leaga semnarea primelor tratate comerciale ale tarii, precum si pri­mul tratat de pace īncheiat īntre Nicolae Alexan­dru, domnul Ţarii Romānesti, si Ludovic I, regele Ungariei (1354).

Datorita comertului de tranzit orasul a cunoscut o īnsemnata dezvoltare, asa īncīt īntre 1580-1590 dupa aprecierile calatorului italian Giovanni Bo-tero numarul caselor se ridica la cifra de 900, cu aproximativ 4 500 de locuitori, pentru ca īn veacul al XVII-lea sa gazduiasca cu prilejul tīrgului Sf. Ilie, dupa marturiile mitropolitului Neofit al Ungrovlahiei, nu mai putin de 30 000 de oameni (localnici si negustori īn trecere).

Primul document īn limba romāna, scrisoarea lui Neacsu din Cīmpulung catre judele Brasovului (1521), precum si īnfiintarea celei dintii scoli romā­nesti din Ţara Romāneasca (1669) īn vremea lui Antonie Voda din Popesti sīnt legate de numele aceleiasi localitati. La fel, tot aici, Matei Basarab cu sprijinul lui Petru Movila, mitropolitul Kievului, īnfiinteaza o tipografie, iar pentru necesarul de hīrtie cladeste īn acelasi loc si o moara.



La Cīmpulung, la mijlocul veacului al XIV-lea s-a aflat Curtea domneasca, situata probabil īn preajma ansamblului Negru Voda.

īn anul 1924 s-au facut cercetari arheologice īn interiorul complexului religios, iar cu aceasta oca-

186


zie au fost descoperite fundatiile lacasului din se­colul al XIV-lea.

Sapaturile actuale au demonstrat ca vechea rese­
dinta voievodala, ale carei vestigii nu au fost īnca
determinate, se afla, probabil, īn extremitatea de
sud-est a orasului, deci la marginea terasei de pe
malul sting al Rīului Tīrgului. īn orice caz este cert
ca īntregul ansamblu era īnconjurat de un val cu
sant exterior, ale carui urme au fost descoperite
prin cercetari arheologice, deocamdata numai pe
latura sudica. Valul era amenajat din bolovani cu
pamīnt, precum si din straturi de pamīnt batut,
amestecat cu pietris, īntarit pe alocuri īn interior
si exterior printr-un schelet lemnos, din bīrne īn­
fipte īn cīte un sant īngust. Acest sistem de aparare
a existat pīna īn veacul al XVII-lea, cīnd suprafata
din interiorul incintei a fost nivelata. Prin anii
1647-1648, ansamblul va fi īnconjurat de o incinta                      |

de zid, cu un puternic turn la intrare.                                              j

Secolul al XVIII-lea īnregistreaza īn viata ora-                           j

sului evenimente   deosebite,   īn   1714   trece   prin                     r

Cīmpulung spre Transilvania, īn fruntea unei osti,                           j

regele Carol al XII-lea al Suediei, iar doi ani mai                           |

tīrziu, īn 1716, orasul este ocupat de armatele aus­triece conduse de Eugeniu de Savoia.

īn 1737 Cīmpulungul este distrus ca urmare a luptelor dintre austrieci si turci, ramīnīnd pustiu pīna īn 1742, cīnd locuitorii refugiati īn Moldova sau Transilvania se īnapoiaza la casele lor.

ANSAMBLUL FEUDAL NEGRU VODĄ

Str. Negru Voda nr. 64

Complexul arhitectonic Negru Voda constituie unul dintre cele mai valoroase si reprezentative monumente ale orasului. O inscriptie din anul 1636, aflata īn dreapta intrarii īn edificiu, pretinde ca acesta ar fi fost ridicat īn 1215, īn vremea legen­darului domnitor Radu Negru sau Negru Voda, de unde īi vine si numele. Cercetarile istorice preci­zeaza ca monumentul manastiresc Negru Voda a fost zidit catre mijlocul secolului al XIV-lea, fiind īnceput īn vremea lui Basarab I, lucrarile īnchein-du-le fiul si urmasul sau, Nicolae Alexandru (1352-1364), a carui piatra de mormīnt, cea mai veche din tara, se pastreaza īn naosul bisericii.

187


Ridicata din piatra cioplita īn plan de bazilica romana, constructia a rezistat vreme de trei secole. Ea s-a prabusit īn 1628 īn timpul domniei lui Alexandru Ilias, īn urma unui cutremur. Dupa sapte ani, īn 1635, Matei Basarab a refacut-o din teme­lie, a īnaltat īn jurul ei un zid gros de aparare, i-a adaugat turnul-clopotnita din fata si o casa domneasca din piatra si caramida cu un etaj, ce cuprinde camere boltite si doua foisoare cu arcade simple. Constantin Brīncoveanu a adaugat com­plexului o casa a staretiei, modificata īn secolul nostru.

Prefacerile monumentului de-a lungul vremii nu mai permit vizitatorului de azi sa reconstituie pic­tura interioara originala, realizata probabil catre sfīrsitul veacului al XVII-lea de catre Pīrvu Mutu, nascut īn 1657 īn orasul Cīmpulung.

īn iulie 1737, otomanii au ars orasul dīnd foc si bisericii. La rīndul sau domnul Constantin Mavro-cordat a darīmat si zidurile īnconjuratoare. Dar īn acelasi an, ansamblul arhitectonic a fost reparat si refacut.

Avariat īn urma cutremurului din 14 noiembrie 1802, monumentul este refacut īn vremea domniei lui Grigore Dimitrie Ghica, īntre anii 1822-1828.

Avīnd un caracter de cetate īntarita, complexul Negru Voda a fost un loc preferat de refugiu al domnilor si boierilor. In aceeasi vreme a servit si ca centru de raspīndire a culturii. Astfel īn tipo­grafia īnfiintata de Matei Basarab (1635) la Cīmpu­lung s-a tiparit un Molitvetnic slavonesc, iar īn 1642 Cartea de īnvatatura pentru toate zilele, īn limba romāna.

īn partea de sud a turnului-clopotnita se afla un mic corp de cladiri cu doua niveluri. La mica distanta de aceasta este o alta casa construita din bolovani de rīu si caramida, īn prima jumatate a veacului al XVII-lea, denumita Casa domneasca. Pastrata si astazi, a fost īnaltata pe temeliile si pivnita vechiului palat domnesc din secolul īl XIV-lea. Casa este prevazuta cu o scara exterioara care urca īntr-un cerdac. Un al doilea cerdac, le­gat de primul, duce la cele cinci īncaperi si o sala mai mare, cu intrare printr-o arcada. O alta

188


camera, mai mica, se afla pe latura de sud a cer­dacului cel mic. Aici, ca si īn dreptul scarii de acces este adapostit īn prezent lapidariul Muzeului orasenesc, ce cuprinde pietre de mormīnt cu in­scriptii sculptate.

Līnga turnul-clopotnita (spre nord) se afla Casa egumeneasca ridicata īn jurul anului 1737, pe fun­datiile unei cladiri mai vechi. Tot īn incinta com­plexului monahie, pe latura de nord se pastreaza cele noua chilii de care este lipit zidul despartitor al locului unde se organiza faimosul tīrg de Sf. Ilie, tinut anual īntre 17 si 27 iulie. Tīrgul oferea atīt producatorilor din Ţara Romāneasca, cīt si ce­lor din Transilvania sau chiar din porturile duna­rene, prilejul de a-si desface marfurile lor.

MUZEUL ORĂsENESC

Str. Negru Voda nr. 119

Primul muzeu īnfiintat īn oras dateaza din anul 1889. De-a lungul anilor sectia de istorie s-a īm­bogatit permanent datorita cercetarilor arheologice din localitate si din īmprejurimi ; īn muzeu vizi­tatorul are posibilitatea sa ia cunostinta de toate punctele de interes arheologic din regiune prin intermediul unei harti a zonei Muscelului.

īn vitrine sīnt expuse diferite unelte din silex (gasite la Vladesti), topoare neolitice din piatra, de la Poenita-Cetateni, diverse unelte agricole din coarne de animale, din aceeasi epoca (de la Stoe-nesti), inventarul unui mormīnt din epoca bron­zului, de acum 3 000 de ani, descoperit la Pesca­reasca, obiecte de podoaba din aceeasi perioada (aflate la Vladeni si Cetateni).

Un interes deosebit prezinta uneltele, ceramica locala si de import (elenistica), obiectele de po­doaba, provenite din cetatea getica descoperita la Cetateni.

Procesul de romanizare este atestat si aici prin prezenta castrului roman Jidava ; īn castru si īn īmprejurimi s-au depistat unelte si arme romane, precum si monede emise de īmparatii Commodus (18i-l(J2) si GorHu'n.s al Ill-lea (238-244).

Marturii concludente se aduc si pentru perioada secolelor VI-XII, care au premers dezvoltarea ur­bana a Cīmpulungului.

189


Retin atentia exponatele ce evoca conditiile de viata si munca ale orasului feuda], precum si do­cumentele avīnd scopul de a evidentia evenimen­tele importante petrecute timp de sase secole (XIV-XIX).

Prin intermediul muzeului s-au valorificat si o serie de elemente constructive de factura gotica, parti componente din cladirile veacurilor XIII- XIV, Baratia si Negru Voda.

5. JIDAVA

īntre Apa Sarata si Pescareasca, sat aflat la cea 4 km sud de Cīmpulung, a fost cladit un castru de piatra cu canabae. Aceasta īnchidea gura vaii - unde astazi se īnalta orasul Cīmpulung - si do­mina drumul catre pasul Bran. Tot pe aici mai tre­cea si drumul pe sub munte, drum ce conduce de la Curtea de Arges spre castrul Drajna de Sus.

Este cea mai mare si mai importanta fortificatie aflata pe limes Transctlutanus.

l. F. de Marsigli ne-a lasat cele dintii stiri si o schita a castrului ,,Sidova" (Jidava). El scria ca Jidava este un : "Fort de un aspect extraordinar, linga rīusorul Cīmpulung. Este patrat si trei din laturile sale sīnt construite din pietris si caramizi, iar a patra numai din pamīnt. In aceasta incinta se afla un mic fort, de asemenea, patrat si īn ale carui colturi se gasesc alte doua mai mici. īn in­cinta cea mare se mai vede, de asemenea, o con­structie patrata si alungita. Aceasta constructie are un sant īnconjurator, dar care n-o īnchide com­plet".

Primele sapaturi au fost īntreprinse de D. Butcu-lescu, īn 1876, apoi au realizat sondaje Gr. Toci-lescu si P. Polonic, pentru ca īn cele din urma, cercetarile sa fie reluate, timp de sase ani, īnce-pīnd cu 1962.

Castrul, cu poarta pretoriana spre sud, are o forma dreptunghiulara (132,55 X 98,65 m), fiind īn­conjurat cu un prim sant larg, astazi aproape īnfundat, rezultat partial dintr-un brat mort al rīului. Al doilea sant, lat de 1,80-1,90 m, este legat de valul de aparare al castrului, val cu o

190


īnaltime de 2 m, pastrat pe alocuri. Castrul era construit din pietre de rīu, legate īntre ele cu mortar. Urmeaza un ager putin īnaltat īn raport cu zidul. Zidul avea pe laturi turnuri rectanctulare, iar la colturi acestea erau semicirculare. Portile constatate, īn numar de patru, sīnt cele obisnuite la castrele romane : pretoria la sud, decumana la nord, principalis dextra la vest si sinistra la est. Fiecare poarta are doua turnuri interioare, iar in­trarile, acoperite cu bolti din caramida, erau astu­pate cu usi de stejar legate īn fier. Drumurile au fost pavate cu bolovani de rīu, Pretoriul, aflat īn centrul laqarului, avea zidurile construite din var, caramida si piatra. Pe latura sud-vestica se aflau cinci camere īncalzite - dupa resturile de hypocaust - si pavate cu tigle, peste care s-a pus un strat subtire de mortar.

īn fata acestor īncaperi se afla peristylul, iar īn spatele pretoriului exista un rezervor de apa cu ziduri groase si peretii acoperiti de un strat de mortar.

La vest de pretorium se gasea o magazie care avea mai multe intrari.

Locuintele soldatilor, construite din lemn. si pa­nant, s-au precizat din castru dupa numeroasele urme de vetre, chirpici, ceramica si lemn putrezit.

La nord si la sud de pretorium se afla baraci construite din bīrne de lemn, lipite cu pamīnt si acoperite cu tigle. Majoritatea au fost asezate pe pari grosi batuti īn pamīnt, sau chiar direct pe pamīnt.

īn interiorul fortificatiei s-a descoperit mult ma­terial arheologic compus din caramizi cu inscriptii, cu semnaturile unor soldati (Zoticus, Candidus, Armenius s.a.), vase fragmentare, arme, diverse obiecte din metal si monede de bronz emise īn timmil īmparatilor Septimius Severus si Gordian al Ill-lea.

īnceputurile castrului nu sīnt cunoscute, dar dupa monedele descoperite se presupune ridicarea lui īn epoca lui Septimius Severus ori poate chiar mai devreme, īncetarea existentei castrului se pla­seaza la sfīrsitul veacului al Ill-lea e.n., īntrucīt ultimele monede descoperite sīnt emise īn vremea domniei lui Gordian al III-lea. De asemenea, este

191


cunoscut faptul ca īn urma atacurilor carpilor din anul 245 e.n. limes-ul este parasit definitiv, romanii retragīndu-se pe linia Oltului.

Astazi, īn incinta castrului, īntr-o cladire noua, este organizata o expozitie permanenta cu privire la limes Transalutanus si la castrul Jidava. Pe līnga piesele rezultate īn urma cercetarilor arheo­logice se afla si o reconstituire a castrului. Pre­zentele cercetari au dat posibilitatea cunoasterii mai īn amanuntime a unei parti a fortului, ramī-nīnd ca pe viitor sa fie descoperit īn īntregime.

6. PURCARENI (com. Mircesti)     .

īnainte de a intra īn Pitesti, la 10 km nord de oras, urmīnd drumul de la Cīmpulung pe DN 73, īnainte de a trece podul peste Rīul Doamnei, un drum spre stinga duce īn satul Purcareni, unde romanii au īnaltat un castru situat pe malul drept al rīului amintit.

Din cauza apei, din apropierea fortificatiei mai mult de jumatate din aceasta a fost distrusa ; se pastreaza complet latura de vest si partial cele dinspre sud si nord. Identificat de P. Polonic si Gr. Tocilescu, s-a dovedit ca era protejat de un val. Construit din pamīnt, castrul avea un rol deo­sebit, deoarece numai pīna īn apropierea lui era sapat valul limesului transalutan.

7. PITEsTI

Asezat la contactul dealurilor piemontane ale Cot-menei, Argesului si Cīndestilor, pe partea dreapta a Argesului, la confluenta acestuia cu Rīul Doam­nei, teritoriul municipiului a cunoscut o puternica continuitate de vietuire īncepīnd chiar din epoca paleolitica.

Nu departe de Pitesti trece si limes Transaluta-nas brazdat de o serie de castre ce asigurau apa­rarea teritoriala. Mai tīrziu, pe aceste meleaguri s-a dezvoltat un sat devenit tīrg, iar din veacul al XIV-lea, īl aflam sub denumirea de oras.

192


Aspect din rezervatia arheologica de la Tīrgsor. Vestigiile palatului Cantdcuzinilor de la Filipostii de Tīrcj.




Ceramica  feudala (secolele    XVII-XVIII).





In anul 1385, cu ocazia trecerii prin Ţara Romā­neasca, doi pelerini germani, Peter Sparnau si Ulrich von Tennstadt, numesc Pitestiul ,,tīrg nou".

Documentar, pentru prima data, Pitestiul este mentionat īn vremea domniei lui Mircea cel Ba-trīn, care daruieste ctitoriei Cozia ,,o moara īn ho­tarul Pitestilor". Intr-un al doilea act, din 19 iunie 1421, se vorbeste de aceeasi asezare unde tot Co­zia poseda ,,doua mori la Pitesti".

Primul hrisov cunoscut pīna īn prezent, emis īn Pitesti, dateaza din 16 auqust 1481 si este o porunca a lui Basarab cel Tīnar (Ţepelus).

De asemenea, interesant este faptul ca la īnce­putul secolului al XVI-lea, īn documente este mentionat "orasul Pitesti". Astfel, la l aprilie 1510, Vlad cel Tīnar (1510-1512) daruia boierilor Cra-iovesti niste sate, printr-un art scris ,,īn orasul Pi­testilor". Tot īn secolul al XVI-lea, orasul Pitesti īncepe sa fie consemnat cartografic, sub formele Pitiesd (īn Carta dei Paesi Danubiani, editata la Venetia, īn anul 1546), Pitesi Coenobiuni (īn harta lui I. Sambucus, tiparita la Vi e" a īn anul 1566). Pitesc Sinobium (īn harta lui D. Custodis din anul 1596), pentru a fi apoi prezent pe tot mai multe harti europene.

īn secolele XV-XVI Pitestiul facea comert activ atīt cu Sibiul, cīt si cu Brasovul. In aceeasi peri­oada ajunge si resedinta voievodala a Ţarii Romā­nesti. Au mai emis documente īn oras, duna Basa­rab cel Tīnar, domnii Mihnea cel Rau si Vlad cel Tīnar, iar Neagoe Basarab (1512-1521), care a poposit multa vreme aici, a dat multe acte din re-sadinta domneasca. Dintre hrisoave cel mai intere­sant este cel din 22 noiembrie 1517 scris de "Moisi scriitor... īn noile curti din orasul Pitesti", de unde rezulta ca aici existase si o alta Curte domneasca mai veche. Un alt act din 6 mai 1519 este scris din "minunatul scaun īn Pitesti".

Documente emise īn Pitesti mai sīnt cu­noscute din vremea voievozilor Radu de la Afu­mati, Vlad īnecatul (1530-1532), Patrascu cel Bun.

īn epoca feudala o mare dezvoltare a cunoscut cultivarea vitei de vie practicata pe dealurile Pi­testilor. Paul de Alep vizitīnd Ţara Romāneasca, īn vremea domniei lui Matei Basarab, lauda "vinul

193


bun si dulce" de la Pitesti. O mare atentie pentru īntretinerea vitei a acordat Constantin Brīnco-veanu. Toamna cu īntreaga sa familie, Voda Brīn-coveanu participa, la Pitesti, la culesul struguri­lor. Tot el a introdus ,,vadra de Pitesti". De altfel la Valea Mare līnga Pitesti, se pastreaza si astazi una dintre casele brīncovenesti.

īn veacurile XVII-XVIII economia orasului se dezvolta, Pitestii ajungīnd unul dintre orasele prin­cipale ale Ţarii Romānesti, alaturi de Bucuresti, Tīrgoviste si Craiova. De asemenea, si īn secolul al XLX-lea orasul si-a mentinut evolutia econo­mica, ocupīnd locul imediat dupa Bucuresti, Cra­iova si Ploiesti.

MUZEUL JUDEŢEAN ARGEs Str. Horea, Closca si Crisan nr. 44

Gazduit, din anul 1970, īntr-o frumoasa cladire construita īa sfīrsitul secolului trecut (1898-1899) īntr-un stil eclectic, muzeul cuprinde mai multe sectii : de istorie, stiintele naturale, arta s.a.

īnca de la intrare, īn sectia de istorie, pot fi vi­zionate cele mai vechi urme de cultura materiala descoperite pe vaile Argesului, Dīmbovitei, Moza-cului si Neajlovului care atesta, īnca din paleoliti­cul inferior, existenta unor comunitati umane, ale caror vestigii fac parte din "cultura de prund".

Atrage atentia varietatea ceramicii, precum si frumusetea reprezentarilor neolitice din lut, gasite īn statiunea de la Teiu.

Descoperirile din īmprejurimile Pitestilor de la Tigveni si de la Ferigele (judetul Vīlcea) care al­catuiesc asa-numitul grup Ferigele (secolul al VI-Iea ī.e.n.) cuprind piese diverse ca topoare, spade, cutite de lupta, vīrfuri de sageti, caracte­ristice epocii de īnceput a fierului.

Materialul gasit la cetatea de la Cetateni, pre­cum si tezaurele de argint getice descoperite la Rociu si Balanesti permit vizitatorilor sa ia contact cu unele aspecte ale civilizatiei geto-dacice din perioada ei de maxima īnflorire.

Puternica romanizare a populatiei autohtone, cit si continuitatea de vietuire a acesteia si dupa anul 271 se atesta datorita pieselor romane din cas-

194


trul Jidava si din alte locuiri ale judetului. Ocupa­tiile populatiei bazate īn principal pe agricultura, cresterea vitelor si diverse mestesuguri retin aten­tia prin etalarea uneltelor din depozitul din locali­tatea Bīrlogu (secolele IX-X e.n.).

Bogatele podoabe de metale pretioase gasite pe diferite santiere arheologice (Cetateni, Curtea de Arges) apartin epocii medievale,

La fel de sugestiv sīnt īnfatisate si momentele privind primele capitale ale Ţarii Romānesti (Curtea de Arges si Cīmpulung) ca de altfel si pro­blemele legate de existenta cetatilor feudale Poienari si Dīmbovita de Sus.

O harta expusa īn muzeu se dovedeste a fi de un real folos pentru orientarea spre vizitare a unor monumente istorice si arhitectonice din zona arge-seana.

Tot atīt de sugestiv īnfatisate sīnt īn muzeu si epocile moderna si contemporana.

BISERICA DOMNEASCA SF. GHEORGHE

Piata V. I. Lenin

Din tot complexul Curtilor domnesti de la Pitesti, biserica domneasca este singurul monument ramas pīna īn zilele noastre. Edificiul fondat la īnceputul veacului al XVI-lea a fost refacut de catre Matei Basarab si terminat īn 1656 de Constantin serban si Doamna Balasa. O refacere a lacasului are loc īn veacul al XVIII-lea pentru ca, īn 1844 si 1872, mo­numentul sa fie reparat si repictat de Gheorghe Stoenescu, elev al lui Gheorghe Tattarescu.

Ceea ce caracterizeaza īn mod deosebit edificiul este pridvorul supraīnaltat de un foisor pe coloane de caramida ce alcatuieste clopotnita, compozitie arhitectonica folosita, de altfel, pentru prima data īn Ţara Romāneasca. Fatadele sīnt din caramida aparenta cu firide exterioare.

8. COTMEANA

La 28 km nord-vest de Pitesti, pe soseaua ce duce spre Rīmnicu Vīlcea, pe rīul Cotmeana, se afla o veche manastire.

195


Aici cercetarile arheologice (1972) au constatat existenta unui prim asezamīnt manastiresc a ca­rui zidire īncepe īn timpul voievodului Radu I si se īncheie īn primii ani de domnie a lui Dan I. Com­plexul era format dintr-un edificiu de zid prevazut cu altar, naos si pronaos, precum si un sir de chilii din lemn.

Constructia actuala, ridicata partial pe fundatiile celei anterioare, dateaza din vremea lui Mircea cel Batrīn ; ea cuprinde altar, naos, pronaos, pre­cum si un element nou aparut īn arhitectura romā­neasca a vremii, pridvorul deschis, cu turn-clopot-nita. Chiliile, din lemn, sīnt ridicate pe un soclu construit din piatra de rīu.

Asezamīntul este īmprejmuit cu un gard realizat din stīlpi, legati īntre ei printr-o īmpletitura de nuiele. In coltul de sud-est al incintei va fi īnal­tata, la sfīrsitul secolului al XV-lea, o clopotnita, īn veacul urmator īngraditura din lemn a fost īnlo­cuita cu un zid de incinta, masiv, pastrat īnca pe anumite portiuni.

Latura de est a incintei a fost de la īnceputurile asezamīntului rezervata īnmormīntarilor. Pe acest loc īn veacul al XVIlI-lea se trece la construirea unui corp de chilii de zid, iar īnmormīntarile s-au practicat pe latura de sud, unde s-a renuntat la locuire.

9. ALBOTA

La 10 km sud de orasul Pitesti pe E 94 a existat un castra, construit tot pe limes Tmnsalutanus. īn­conjurat din trei parti de rīpe, are numai pe latura accesibila un sant lat de 20 m si adine de 1,50 m. Cu o forma dreptunghiulara, de 108X95 pasi, se pare ca nu a fost īnconjurat cu zid, ci numai cu un val de pamīnt, īn prezent pastrat pe latimea de 20 pasi si īnaltimea de 0,50 m.

10. SĂPATA  DE JOS

Pe un mic platou marginit de ruinele Cotmeana si Cetatuia, la 23 km sud-vest de Pitesti si la 38 km est de valea Oltului, unde de altfel se afla limes

196


Alutanus, au existat doua castre : unul din cara­mida si altul mic de pamīnt, situat la 35 m sud fata de primul, de care a fost legat printr-un sant.



Ei:

ES"


D    10   20   30   "J06070   80   90 100 m                                                     (JAjjjj

Planul  castrului  roman  de  Ia  Sapata  do  Jos   (dupa  Dumitru Tudor, op. cit.).

Identificate de Gr. Tocilescu si apoi de catre P. Polonic, īn anii 1929-1930 au fost cercetate arheologic prin Vasile Christescu.

197


Castrul de pamīnt, patrat (35X45 m), este fortifi­cat cu un val de pamīnt batut, iar īn unele locuri si cu pamīnt ars strabatut de bīrne orizontale,

Planul  fermelor  de  la   Sapata  de  Jos  (dupa  Dumitru  Tudor,

op.  cit.).

carbonizate. santul de aparare īl īnconjura si se lega de cel al castrului mare. Avea o singura poarta pe latura de vest. In interiorul lui nu s-a descoperit nici un obiect roman, Pe distanta de

J 98


40 m īn spatele fortificatiei, au existat ruinele unor bai ; constructia din patru camere se īntindea pe suprafata de 200 m2.

Castrul din caramida (125X90 m) era orientat pe directia nord-est; zidul exterior, gros de 1,50- 1,75 m, īn prezent īn parte distrus, avea colturile rotunjite, la fiecare colt existīnd turnuni interioare patrate. Valul din spatele zidului atingea o īnaltime de 1,50 m; drumul de rond de pe el era lat de 2,50 m. Terenul, putin prielnic pentru sustinerea zidului si valului, a impus o consolidare speciala, lata de 16-18 m, de la poala valului si pīna din­colo de sant.

īn afara de ceramica, la Sapata de Jos s-au gasit monede din argint emise de īmparatii Traian, An­toninus Pius, Marcus Aurelius, Septimius Seve-rus s.a.

īn ager s-a descoperit un tezaur imperial roman din argint, pe baza caruia Vasile Christescu a de­monstrat ca perioada de functionare a castrului trebuie īncadrata īntre anii 205-240. Se pare ca īn jurul anului 242 fortificatia de la Sapata de Jos a fost abandonata, probabil īn urma unor lupte vio­lente, īntrucīt inventarul poarta urme de incendiu.

11. IZBĂsEsTI (corn. Stolnici)

La aproximativ 24 km sud de Sapata de Jos exista un alt punct īntarit ce face parte din sistemul 7m7es-ului Transalutanus. Situata la capatul unui deal īnconjurat din trei parti de vai adīnci, deci ocupīnd o foarte buna pozitie strategica, fortificatia cu dimensiunile de 84X120 pasi avea un val de aparare īnalt de 1,40-2 m si un sant adīnc de 1,50 m. Poarta se afla pe singura latura accesibila.

12. URLUIENI

La 10 km sud de Stolnici, pe dealul Cotmeanei, se afla alte doua castre incluse, de asemenea, īn sis­temul de aparare al limes-ului Transalutanus. Cas­trul cel mare, dinspre nord, cu dimensiunile de

199


164X140 pasi, era prevazut cu    un val    īnalt de 1,50 m si cu un sant adīnc de 1,20 m. Pe una din

Planul castrului de la Urluieni (sus) si īncercare de reconsti­tuire   (jos)   (dupa   Dumitru   Tudor,   op.   cit.).

laturi se mai pastreaza urmele celui de-al doilea sant cu val. Castrul cel mic masura 114X150 pasi, era aparat de un val si un sant, doua dintre laturile



200


sale fiind inaccesibile datorita unor rīpi. īn castra s-au gasit doua monede de la Septimius Severus si lulia Domna. Cele doua castre erau unite printr-un sant comun, lung de 3 m.

13. CURTEA  DE  ARGEs

TJrmarind firul Argesului de la confluenta acestuia cu Rīul Doamnei si mergīnd spre nord, pe DN 7 C, se ajunge la Curtea de Arges ; drumul strabate o regiune deosebit de frumoasa si variata, de la cīm-pia īnalta a Pitestiului pīna la zona deluroasa a Argesului.

Situat la poalele Muntilor Fagaras, īn depresiu­nea intracolinara de o parte si de alta a vaii Ar­gesului, la raspīntia unor vechi drumuri comerciale, orasul Curtea de Arges a cunoscut un ritm rapid de dezvoltare.

Descoperirile arheologice atesta o intensa si sta­tornica locuire īnca din paleoliticul inferior (asa cum demonstreaza uneltele din piatra gasite la Manicesti si Baiculesti), locuire continuata īn neo­litic (atestata de cercetarile de la Teiu, suiei si Retevoiesti), īn epoca bronzului si īn cele doua perioade ale epocii fierului ; gradul īnalt de civi­lizatie atins de geto-daci a fost cunoscut datorita descoperirilor de la Stoenesti.

īn secolul al XIII-lea exista aici, o formatiune politica condusa de voievodul Seneslau, fapt men­tionat (īn diploma .Cavalerilor loaniti din 2 iunie 1247.

Asa cum am spus mai īnainte, dupa constituirea statului feudal independent Ţara Romāneasca, īn urma bataliei victorioase de la Posada, Basarab I a mutat capitala statului de la Curtea de Arges la Cīmpulung. Vladislav I Vlaicu va readuce capitala la Curtea de Arges, din 25 noiembrie 1369 datīnd primul document al cancelariei domnesti emis īn noua capitala. Mai īnainte īnsa, īn anul 1359, dom­nitorul Nicolae Alexandru va fixa drept sediu al proaspat īnfiintatei Mitropolii a Ţarii Romānesti orasul Curtea de Arges.

201


In localitate si-au avut resedinta domnitorii Radu I, Dau I, Mircea cel Batrīn, care īn anul 1414 1-a primit la Curtea de Arges pe Sigismund Kory-but, solul regelui polon Vladislav lagello. Epoca lui Mircea cel Batrīn semnifica si momentul de maxima īnflorire a orasului, īntrucīt urmasul sau, Mihail I, va stabili capitala Ţarii Romānesti la Tīrgoviste, Curtea de Arges ramanīnd īn continuare oras-resedinta voievodala, functie īndeplinita īn paralel cu Tīrgovistea. Prosperitatea sa economica este evidenta daca ne gīndim ca īn anul 1500, din cele 31 de localitati ale Ţarii Romānesti care īntre­tineau relatii comerciale cu Sibiul, primul loc īl ocupa Curtea de Arges.

īn anul 1517, Neagoe Basarab a mutat Mitropolia de la Curtea de Arges la Tīrgoviste. Acelasi voie­vod va īnalta, pe locul unde Vlad Dracul (1420-. 1442 ; 1443-1447) cladise o biserica, impozanta manastire unde atīt el, cīt si ginerele sau, Radu de la Afumati, īsi au mormintele.

īn toamna anului 1600, la 25 noiembrie, īn lupta purtata īn apropierea Curtii de Arges, Minai Vi­teazul va fi īnfrīnt de poloni. In ianuarie-februarie 1611 orasul a avut mult de suferit din partea tru­pelor lui Gabriel Bāthory care invadasera Ţara Romāneasca.

ANSAMBLUL CURŢII DOMNEsTI

īn perimetrul Curtii domnesti cercetarile conduse de arheologul Virgil Draghiceanu s-au desfasurat īncepīnd din anul 1920. Atunci au fost dezvelite temeliile a doua case domnesti, ziduri de incinta, conservate si īn prezent, precizīndu-se, de aseme­nea, vechea poarta, practicata īnspre strada, pre­cum si urmele unui bastion.

Reluate īn ultimii ani, sapaturile de la Curtea domneasca au dus la descoperirea, sub actuala bi­serica si īn jurul acesteia, a unei alte biserici si a unor curti feudale, cladite īn prima jumatate a secolului al XIII-lea, probabil īn anii 1220-1235.

Biserica din veacul al XIII-lea, cu dimensiunile de 14X8 m, avea planul īn cruce libera, caracteris­tic arhitecturii bizantino-balcanice, fiind īmpodo-

202


bita īn exterior cu picturi mureile si ceramica smaltuita. Totodata s-a constatat ca edificiul de pe latura de sud a fost ridicat de Basarab I īn jurul anului 1340, pe locul unor constructii mai vechi, din secolul anterior. Primele cladiri au fost distruse de un incendiu provocat, se pare, de trupele inva­datoare ale lui Carol Robert, in anul 1330. Din vre­mea lui Basarab I se mai pastreaza īnca pivnitele casei domnesti de pe latura de sud, īn prezent vi-zitabile, si biserica ridicata la rosu, terminata īn anul 1352. Pe latura de nord mai exista īnca o casa, ridicata de domnitorul Neagoe Basarab.

Inscriptia de pe unul din peretii bisericii, care aminteste ca īn anul 1352 a īncetat din viata Ba­sarab I, a determinat pe cercetatori sa considere ca lacasul, īnaltat īn ultimii ani de domnie ai lui Basarab I, a fost terminat de Nicolae Alexandru si Vladislav I Vlaicu.

Prima ctitorie, cladita din piatra de cariera si bolovani de rīu, a fost si ea afectata de incendiul din anul 1330, dar a continuat sa functioneze īn timpul domniei lui Basarab I. S-a presupus ca Vladislav I Vlaicu a darīmat-o complet, ridicīnd pe locul ei salasul existent si īn prezent. Dupa mutarea capitalei la Tīrgoviste, biserica a ramas īn parasire ; primele reparatii si restaurarea picturii de catre Radu Zugravii s-au efectuat īn anii 1748 - 1752 ; īn anul 1788 biserica a suferit din cauza unui incendiu, fiind reparata īn anul 1827; forma actu­ala a monumentului dateaza din anul 1920.

Valoarea lacasului este amplificata si prin faptul ca reprezinta cea mai veche necropola domneasca din Ţara Romāneasca. Aici a fost īnmormīntat Vladislav I Vlaicu, din bogatul inventar al mor-mīntului sau remarcīndu-se o frumoasa pafta. Tot aici sīnt īnmormīntati voievozii Dan I si Dan al

MĂNĂSTIREA CURTEA DE ARGEs Bd. Republicii

Biserica ridicata īntre anii 1512 - 1517 de domnito­rul Neagoe Basarab, pe locul alteia "darīmata si neīntarita", cum glasuieste inscriptia, reprezinta

203


una dintre cele mai remarcabile realizari ale arhi­tecturii medievale romānesti. O caracteristica distincta a monumentului o constituie bogatia de­coratiei, ce cuprinde peste 150 de motive ornamen­tale. Forma actuala a lacasului dateaza de la sfīr-situl veacului trecut cīnd biserica a fost restaurata de arhitectul Lecomte de Nouy.

MUZEUL ORĂsENESC

Str. Sīn Nicoara nr. l

Deschis īn anul 1969, prezinta rezultatele cerceta­rilor arheologice desfasurate pe teritoriul orasului si īn īmprejurimile acestuia. Pe baza exponatelor este demonstrata continuitatea de viata īncepīnd clin neolitic si continuīnd īn celelalte epoci.

Atentia vizitatorilor este atrasa, de asemenea, de emisiunile monetare ale lui Vladislav I Vlaicu, de ceramica secolelor XIII-XIV, de fragmentele de fresca de la Curtea domneasca, ghiulele de la ce­tatea Poienari si de alte obiecte apartinīnd epocii medievale. In lapidariul muzeului sīnt expuse o serie de īnsemne heraldice.

14. POIENARI

Plecīnd din Curtea de Arges spre nord, pe DN 72, se ajunge īn satul Capatīneni, unde la o departare de 2 km de localitate, īn cheile Argesului, pe mun­tele Cetatuia, se īnalta cetatea Poienari.

Acestei fortarete i s-a spus : "Cetatea Argesu­lui", ,,Cetatea Poienari" si chiar "Cetatea lui Ţepes".

Numele de "Cetate a Argesului" este legat de faptul ca se afla aproape de fosta resedinta dom­neasca Curtea de Arges.

"Cetatea Poienari" a fost denumita dupa satul Poienari situat nu departe, la vreo 6 km tot pe valea Argesului, aflat cīndva pe mosia domneasca a cetatii.

Sub acest nume fortificatia apare īn documentele veacurilor XIV-XV, precum si īn cronicile seco­lelor XVII-XVIII.

204


,,Cetatea lui Vlad Ţepes" este denumirea primei mentiuni scrise despre aceasta constructie īn cro­nica de la sfīrsitul secolului al XVII-lea a lui Radu Popescu care mentioneaza ca Ylad Ţepes a ridicat cetatea ducīnd sa munceasca acolo pe tīrgovistenii pedepsiti : ,,Facut-au tīrgovistenilor mare pedeap­sa, pentru o vina ce avusese, ca facuse unui frate al lui Vladului-voda un necaz. Pentru aceia au tri­mes slujitori, si, īn Joia da Paste, lovindu-i au prinsu si pe barbati, si pa muieri, si feciorii si fe­tele, īmpodobiti fiind, i-au dus īn cetatea Poienarii, de au lucrat pīna li s-au spart hainele".

O legenda locala mentioneaza ca Vlad Ţepes a construit tetatea cu boierii ,,'hicleni", obligati sa urce bolovanii din valea Argesului pīna īn vīrful muntelui. Acestia au fost folositi ca o scara vie pe care Ţepes a urcat pīna la locul stabilit a fi temelia cetatii.

Acelasi nume de Cetatea lui Vlad Ţepes īi atri­buie si Cezar Bolliac īn 1845 ; Alexandru Odobescu a mentionat-o ca "Cetatea lui Ţepes Voda".

Toate aceste denumiri au dat nastere la o serie de confuzii asupra originii ei si a localizarii aces­teia, cautata adeseori īn chiar satul Poienari.

Textele cronicilor de la sfīrsitul secolului al XVII-lea cuprind prima atestare scrisa despre "Ce­tatea lui Ţepes Voda" ca fiind cetatea Poienari. La fel descrierea din 1747 a mitropolitului Neofit lo­calizeaza precis "Cetatea lui Ţepes" īn cheile Ar­gesului.

īn anii 1968-1970 cercetarile arheologice au sta­bilit planul cetatii, pornindu-se de la portiunile de ziduri pastrate de-a lungul timpului.

Fortificatia a avut un nucleu format dintr-un turn patrat, cu laturile exterioare de 8,15-8,50 m, ridi­cat pe stīnca, avīnd zidurile din piatra bruta legate cu mortar, consolidate cu bīrne de lemn, pe care se sprijineau planseele celor trei niveluri ale turnu­lui. La nivelul intrarii, lata de peste l m, situata pe latura de sud a turnului, se mai observa īnca o dechidere īngusta folosita pentru tragere. Acest mic turn reprezinta, īn fapt, o prima etapa a acestei fortificatii.

205


īntr-o a doua perioada1 turnul patrat a fost īn­conjurat de curtinele unei fortificatii de dimensiuni mari cu lungimea de aproape 60 m si latimea de 10-15 m.

Constructii secolul XIV Constructii secolul XV P.'x-::y| Adaosuri ultsrioare Planul cetatii de la Poienari (dupa Gh. I. Cantacuzino, op. cit.).

īn urma investigatiilor arheologice au aparut si o serie de ziduri interioare, cele mai multe cladite o data cu incinta. Poarta de intrare se afla līnga turnul patrat, īn partea de nord-vest a fortificatiei.

īn zona de nord-vest a cetatii s-a precizat o cis­terna de apa, amenajata īn stīnca, o data cu zidu­rile cetatii. Cisterna, pastrata si īn prezent, aco­pera o suprafata de cea 12 m2.

Cel mai frecvent inventar arheologic de la Poie­nari cuprinde ghiulele de piatra. S-a descoperit si un vīrf de sageata īn forma de frunza, cu pedun-cul de īnmanusare. Ceramica fragmentata provine de la vase de uz comun : oale cu toarta, databile la sfīrsitul secolului al XIV-lea si īnceputul celui urmator. Reduse ca numar au fost fragmentele de oale-borcan, iar ceramica smaltuita este destul ele rar īntīlnita. S-au mai aflat si discuri ornamentale smaltuite si nesmaltuite sau de cahle de soba, aflate īn zona turnului patrat dimpreuna cu caramizi din-tr-o perioada mai tīrzie.

Cetatea a īncetat sa fie folosita īn a doua juma­tate a secolului al XVI-lea.

206


I

. Observatiile asupra sistemului de constructie au permis emiterea concluziei ca turnul patrat se poate data īn prima jumatate. a secolului al XIV-lea.

Cetatea īn forma ei dezvoltata - deci zidurile si turnurile semicirculare - se īncadreaza, pe baza materialelor arheologice descoperite, Ia mijlocul secolului al XV-lea. Faptul a fost confirmat si prin anumite observatii arhitectonice : deschiderea īnca­perilor din turnuri, amenajate pentru uzul tunurilor.

Datarea la mijlocul veacului al XV-lea este īnta­rita īn parte si de traditia, consemnata de cronici, referitor la ridicarea ei de catre Vlad Ţepes.

īn afara celor doua faze de constructie, fortifi­catia a mai suferit unele modificari, databile īn prima parte a secolului al XVI-lea. Pe baza mate­rialelor arheologice .'recoltate pīna īn .prezent se poate afirma ca cetatea a functionat pīna cel mai tīrziu īn a doua jumatate a veacului al XVI-lea.

Constructia a servit ca refugiu pentru domnitori, loc de īntemnitare a dusmanilor, sau de pastrare a vistieriei.

īntre anii 1522-1529, fortificatia a fost cedata lui loan Zapolya, īn schimbul cetatilor Vintul si Vurparul din Transilvania, primite ca feude de Radu de la Afumati, domnul Ţarii Romānesti.

Dupa legenda, sfīrsitul cetatii ar fi intervenit īn momentul cīnd otomanii, dorind sa distruga fortifi­catia, au urcat tunurile īn spatele constructiei, pe locul numit si azi ,,sunatul turcilor", bombardīnd-o si darīmīndu-i zidurile.













Document Info


Accesari: 2830
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )