Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...

















































Tratatul asupra Uniunii Europene

istorie












ALTE DOCUMENTE

ROMA ANTICA
CULTURA SI CIVILIZATIA LATINA
Nasterea infinitului. Revolutia nominalista, 1300-1450
IMPLICATII ALE APLICARII POLITICII COMERCIALE A U.E. ASUPRA TARILOR DIN EUROPA CENTRALA si Est
Marile descoperiri geografice
Evenimente ale orasului Bucuresti
Misiuni bizantine in secolele IX-X. Activitatea Sfintilor Chiril si Metodie
Civilizatia azteca
Emanuel Swedenborg - Misticul Nordului
Redescoperind Europa christiana Identitate europeana, specific cultural si pastoratie crestina in Europa relativismului

Tratatul asupra Uniunii Europene


O parte însemnata a elitei implicate în procesul decizional, în institutiile comunitare dar si la nivelul statelor membre a fost dezamagita de prevederile Actului Unic European din 1986. Ea considera ca acest document nu reflecta suficient avansul procesului de integrare. Dezbaterile se axeaza pe diversele viziuni de organizare europeana si cele mai frecvente dintre acestea sunt cele referitoare la federalism, statcentrism si consociationalism, 13213y2413n guvernare ''multi-level'', interguvernamentalism. Interpretarile date federalismului ca forma de organizare sunt diverse, existând o serie de modele fie în Europa - Germania, Elvetia - fie Statele Unite ale Americii. În modelul federal exista o serie de caracteristici: puterea este împartita între institutiile centrale de decizie si cele regionale, natura aceste împartiri a puterii este specificata în documente sau acte constitutionale, diviziunea puterii este contrabalansata prin responsabilitatii la ambele nivele, diviziunea puterii nu este rigida astfel încât exista o serie de întrepatrunderi ( cooperative federalism ), unele politici intra în responsabilitatea nivelului central pentru a asigura identitate, coerenta si protectia sistemului ca întreg, iar asemenea politici se refera la afaceri externe, securitate si aparare, management-ul unei singure monede, specificarea si protectia drepturilor cetatenilor. Modelul statocentric este avansat de cei care promoveaza o perspectiva interguvernamentala a procesului de integrare si are urmatoarele trasaturi: sistemul se bazeaza în mod preponderent pe state natiuni care au decis sa coopereze în realizarea unor scopuri specifice, principalele canale de comunicare între statele membre ale unei entitati sunt guvernele nationale, guvernele controleaza directia si modelul de luare a deciziilor, nici un guvern si, prin urmare nici un stat, nu este obligat sa accepte o decizie ce contravine intereselor sale, institutiile unei asemenea entitati nu poseda atribute majore ale puterii decât acelea care sunt decise de statele membre pentru facilitarea interesului colectiv al statelor membre. Guvernarea ''multi-level'' - potrivit lui Marks, G., Hooghe, L., si Black, K. -1996- European Integration from the 1980': State Centric v Multi-level Governance - Journal of Common Market Studies, nr.34 - se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi: competentele procesului decizional sunt exercitate nu numai de guvernele nationale dar si de celelalte institutii si actori la alte nivele, procesul colectiv de decizie al statelor la nivelul Uniunii este privit ca o pierdere semnificativa de suveranitate nationala, iar arenele politice sunt interpretate ca fiind interconectate astfel ca, dincolo de activitatea politica nationala limitata la arena nationala si input-urile nationale spre decizia europeana prin actorii state nationale, exista o varietate de canale si interconexiuni între diferite nivele ale guvernarii - supranational, national si subnational - considerate ca fiind extrem de importante. Linia de demarcatie care exista între politica nationala si cea internationala este esentiala în viziunea statcentrica, dar respinsa în cea '' multilevel'' . Criticii abordarii '' multi-level governance '' atrag atentia asupra masurii reale a puterii si influentei pe care nivelul supranational si cel subnational îl clameaza, altfel spus cât de puternic este nivelul subnational în raport cu statul si cât spatiu de actiune are nivelul supranational. In dezbaterile care au avut loc dupa 1951, momentul semnarii Tratatului de la Paris asupra Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, s-a cautat sa se clarifice natura Comunitatii si a formelor viitoare de cooperare din perspectiva suveranitatii, interguvernamentalismului si supranationalismului.Cea mai larga acceptiune asupra suveranitatii se raporteaza la capacitatea legala a decidentilor nationali de a actiona fara a tine cont de constrângeri externe. Interguvernamentalismul se refera la unele aranjamente prin care statele natiuni coopereaza între ele în probleme de interes comun în conditii si situatii pe care le pot controla. Existenta controlului care permite tuturor statelor sa decida natura si amploarea acestei cooperari ofera unele asigurari ca suveranitatea nationala nu este în mod direct atinsa. Supranationalismul caracterizeaza acele forme de cooperare dintre state care nu permit statelor sa retina întregul control asupra consecintelor decizionale. Aceasta înseamna ca statele pot face o serie de actiuni împotriva intereselor, preferintelor sau dorintei lor pentru ca nu au puterea de a opri deciziile. În acest mod, supranationalismul împinge relatiile interstatale de la cooperare spre integrare, cu o anumita pierdere a suveranitatii nationale. Dupa 1960, practica decizionala la nivelul Comunitatilor europene demonstreaza faptul ca doar cinci din cele sase state membre ( exceptia fiind Franta) erau pregatite sa accepte o anumita evolutie spre supranationalism. Criza ''scaunului gol'' - opozitia Frantei fata de schimbarea procedurii decizionale în cadrul Consiliului - a fost rezolvata prin Compromisul de la Luxemburg în 1966. Desi acest aranjament nu a avut o recunoastere juridica, el a extins veto-ul national dincolo de ceea ce se stipula în Tratatul de la Roma referitor la luarea deciziilor prin majoritate calificata în Consiliul Ministrilor semnificând o victorie a interguvernamentalismului în raport cu supranationalismul. Potrivit Compromisului de la Luxembourg orice decizie care aduce atingere unui ''interes foarte important al unui stat membru'' trebuie evitata pâna când se va ajunge la un consens asupra problemei aflate în litigiu, formula care a functionat înca 17 ani. Prima largire a Comunitatii Economice Europene semnifica si o victorie a interguvernamentalismului, întrucât atât în Danemarca dar mai ales în Marea Britanie s-a manifestat o opozitie interna notabila fata de tendintele supranationaliste ale Comunitatii. Cu toate acestea, logica majora a tratatelor europene, interdependenta tot mai crescânda dintre statele membre au constituit factori importanti în afirmarea trasaturilor supranationale ale procesului de integrare.




În anumite puncte de decizie - chiar înainte de ratificarea Actului Unic European - au început pregatiri pentru conturarea unei strategii mai clare în directia adâncirii integrarii europene. Factori interni si externi politici au determinat o astfel de preocupare. Factorii interni asociati cu procesele integrationiste proveneau din logica Actului Unic European si a programului de creare a Pietei Unice Europene. De o deosebita importanta erau:

a)      relatia dintre SEM si obiectivul definit al EMU. O moneda unica avea rolul de a elimina distorsiunile ce proveneau din schimbarile de valoare a monedelor europene fapt ce contribuia la o stabilitate mai crescuta a conditiilor de planificare a schimburilor comerciale ;

b)      preocuparea crescuta pentru '' dimensiunea sociala'' ca raspuns la consecintele liberale de reglementare minima a pietei. Statele membre cu nivele înalte de bunastare sociala erau preocupate de posibilitatea aparitiei '' dumpingului social'' prin atragerea sectorului de afaceri spre tari cu nivele scazute de protectie sociala, deci cu cheltuieli scazute de regie ;

c)      desfiintarea controlului de frontiera pe piata interna a creat presiuni pentru mecanisme noi si perfectionate de control pentru a face fata criminalitatii transfrontaliere, traficului de droguri, terorismului international si deplasarii cetatenilor.




Factorii externi sunt legati de destramarea fostei Uniuni Sovietice si a asa-numitului bloc sovietic: prabusirea comunismului si schimbarile intervenite în Europa centrala si de Est au impus Comunitatii întarirea institutiilor sale, necesitatea adâncirii integrarii europene reliefata printre altele si din unificarea Germaniei, aparitia unui sentiment de insecuritate în legatura cu natura si stabilitatea continentului european ca urmare a destramarii Uniuni Sovietice, consecintele sfârsitului razboiului rece pentru politicile externe si de aparare ale tarilor vest-europene legate mai ales de aranjamentele noi de securitate.

Toti acesti factori combinati au determinat statele membre sa dea un nou impuls integrarii. Au existat si pozitii contrare precum cele ale Marii Britanii care nu dorea o largire dincolo de cadrul existent în acea perioada.

Elitele implicate în procesul de decizie a Comunitatilor Europene au acceptat însa nevoia unei largiri din motive diferite; unii erau inca inspirati de cauza federalista, altii militau pentru cresterea autoritatii Comunitatilor din perspectiva problemelor ce au început sa preocupe statele membre înca din anii '80, probleme legate de uniunea monetara europeana, dimensiunea sociala, politica externa si de aparare, eficienta si responsabilitatea institutiilor comunitare.




loading...











Document Info


Accesari: 1285
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )