Veche scriere Romāneasca

Veche scriere Romāneasca

Format in spatiul carpato-danubiano-pontic prin contopirea treptata a elementului autohton dacic cu parti din elementul cuceritor romanic si prin asimilarea repetatiilor navalitori, poporul roman a cunoscut de la inceputurile sale scrierea si drept marturie stau numeroasele inscriptii dacice publicate in numeroase cataloage. Ele sint inscriptionate in limba latine sau greaca, limbile sacre de circulatie in spatiul dacic.

In limba romana, primele marturii le putem constata de prin veacul al XII-lea, cind limba de cult slavona stapinea cu autoritate cadrul oficial al bisericii si cancelariei.

Exceptie o face o marturie mult disputata in literatura de specialitate si anume cronica bizantina al lui Theophanes Confessor din veacul al VIII-lea care reproduce o intimplare din 587, din timpul luptei bizantinilor cu avarii. Un soldat de origine dacica din armata bizantina, observind ca unui ostean din fata sa i-a cazut patura (bagajul) de pe cal, i-a strigat in limba romana:"torna, torna, fratre", indemnindu-l sa se intoarca pentru a-si recupera patura(bagajul). Strigatul dacului a fost interpretat ca ordin de lupta, provocind astfel mare deruta in rindul avarilor, ceea ce a adus la victoria bizantinilor. Acestea ar fi primele cuvinte in limba romana consemanate in prima perioada a primului mileniu, pentru ca la sfirsitul milenlului, mai precis la anul 943, sa se gaseasca inscriptionat in grafie chilirica cuvintul "august" in localitatea dobrogeana Mircea Voda. Din aceiasi perioada dateaza inscriptia slava a jupanului Dobrotici.

Tot din veacul al X-lea dateaza "Legenda Sfintului Gherhard" din care aflam despre o manastire de calugari greci de la Morisena ( Cenad - linga Arad ). Manastirea este ocupata de catolici, care infiinteaza aici o scoala de gramatica si muzica, iar calugarii greci sint transferati la Oxalanos. Desigur ca pr 13513h714n in calugarii greci intelegem ortodocsi de rit grecesc.

O alta manastire era cea de la Igris ( tot linga Arad ) pe la 1100, distrusa de tatari in invazia din anul 1241. Manastirea era o filiala a manastiri franceze Pontigny, care avea o filiala si la Fagaras ( manastirea Carta ) si detinea de asemenea numeroase carti, intre care scrieri din Seneca ( Despre binefaceri ), Cicero ( Despre scopurile bunelor si relelor ), Quintilian ( Despre cauzele unei cuvintari rele ) si Suetonius ( Despre viata celor doisprezece Cezari ) s.a.

Constatind existenta pe la 1229 a acestor opere intr-o biblioteca din Transilvania, nu putem sa nu apreciem ca aceasta este o marturie a contactului cu literatura si filozofia latina. Cartile din aceasta biblioteca sint dade publicitatii abia in 1969 de cercetatorii N. Constantinescu si E. Larzea.

In ascendeta cronologica s-ar putea mentiona marturia din "Textele sacre" editate la Praga in anul 1846 de W. Henca, in care se afirma ca in epoca papei Inochentiu IV se traducea liturghia si in limba romana. Cum acest papa pastorea intre anii 1243-1258, informatia plaseaza traducerea acestor texte sacre la jumatatea veacului al XIII-lea. Cum nu s-a pastrat nici un text liturgic pentru limba romana pentru aceasta peroada, marturia ramine izolata si putin credibila. Mai tirziu, pe vremea lui Luther, la 1532 este consemnata intentia unui intelept roman ( "un invatat bogat din Moldova, barbat in virsta, care nu vorbeste nemteste, ci latina si poloneza"), care ajungea la Cracovia, in Polonia in 11 martie 1532 pentru a-l asculta pe Luther si pentru a procura textele Psaltirii si Evangeliei in limba romana, poloneza si germana pentru a le tipari.

Pentru veacul al XIV-lea se confirma si scrisoarea din 1396 a episcopului transilvan Maternus, prin care se solicita judelui sibian ajutor, pentru ca solul regal Johannes Tatar, care urma sa se deplaseze in Tarile Romane fie insotit de un cunoscator al scrisului romanesc. Dar dupa un secol si tot la Sibiu se cunoaste activitatea unui copist de limba romana, in persoana preotului Bratu, care la 1495 septembrie 30 primea suma de 1 florin pentru redactarea scrisorilor oficiale ale cancelariei sibiene si in limba romana. Dupa cum se stie din cronica protopopului Vasile din Scheii Brasovului, acest preot a slujit mai intii la biserica din Schei, facind parte din vestita familiei a popei Patru cel Batrin, din care facea parte si protopopul Mihai ( colaboratorul diaconului Coresi ) si protopopul Vasile Cronicarul. El fusese solicitat de cancelaria sibiana tocmai pentru redactarea actelor oficiale de limba latina, greaca si romana. Aceiasi activitate o desfasura in cancelaria cetatii Brasov protopopii Iane, Mihai, Toma s.a.

Ca limba romana este cunoscuta si in scris de catre acesti slujitori ai cancelariilor oficiale, nu poate fi nici o tagada. Academicianul George Mihaila cercetind actele de cancelarie reuseste sa alcatuiasca in 1974 un Dictionar al limbii vechi romanesti pentru perioada 943-1520, deci pina la scrisoarea boierului Neacsu ( 1521 ) socotita pina nu demult prima scrisoare in limba romana. Din documentele studiate a putut depista in perioada 943-1520 un numar de 628 cuvinte romanesti; pentru veacul XV un numar de 404 cuvinte, iar intre anii 1501-1520, un total de 193 cuvinte, ceea ce permite oricarui cercetator sa constate ca limba romana functiona si in scris pentru aceasta perioada si doar statulul ei de limba neoficiala nu ingaduia scrierea textelor in aceasta limba. Din multimea cuvintelor din acest dictionar mentionam localitatile: Aninis - 1392, Neamt - 1395, Seliste - 1345; onomastice: Balan - 1348, Musat - 1363, Oparitul - 1348: substantive comune: baci - 1293, copil - 1348, dragul - 1376, ficior - 1202, voievod - 1364 s.a.

Este bine cunoscuta scrisoarea boierului muntean Dragomir Udriste de la 1482, adresata brasovenilor, care foloseste in prima propozitie de adresare "Bunilor i cinstitem", prin folosirea cuvintelor romanesti tocmai in formula de adresare.

In lista aceasta a scrisorilor in limba romana nu putem omite afirmatia unui german de la anul 1475, care vede in Turcia o scrisoare a unui soldat scrisa fratelui sau din Valahia.

Doar dupa 10 ani, la 1485, domnul Moldovei, Stefan cel Mare, scrie regelui polon Cazimir o scrisoare in limba valaha ( "latina stricata" ), pe care solul o traduce mai intii in latina, apoi in limba slava.

Deci cu mult timp inainte ca Neacsu sa scrie sasilor brasoveni in limba romana, aceasta limba "se purta" chiar si in scrisori diplomatice, in conditiile in care limba oficiala era cu totul alta.

Despre aceasta limba latina populara vorbeste la 1453 istoricul italian Flavio Bindo, care se adreseaza regelui sicilian Alfons de Aragon in legatura cu organizarea unei cruciade impotriva turcilor si cu acest prilej ne ofera niste observatii deosebit de valoroase cu privire la formarea limbii romane:

"Si acei daci ripensi - se spune in documentul latin comenat de Stefan Barsanescu - sau valahi din regiunea Dunarii isi proclama ca o onoare si isi afiseaza originea lor romana, pe care o lasa sa se vada din vorbirea lor, pe acesti crestini, care, dupa obiceiul catolic, vin in fiecare an sa viziteze Roma si bisericile apostolilor. Odinioara ne-am bucurat mult ca i-am auzit vorbind in asa chip, incit cele ce ei rosteau, dupa obiceiul neamului lor, aveau o mireasma de limba latina taraneasca si mai putin gramaticala."

In aceiasi maniera, la 1500, o carte franceza vorbeste de romanii care se serveau si in scris de litere latine, fapt comentat de Dimitrie Cantemir, care aduce noi agumente privind folosirea literelor latine folosite la noi inainte de adaptarea alfabetului slavon.

De altfel, dupa Sinodul de la Florenta ( 1439 ), la care a participat mitopolitul Teoctist al Moldovei si boierul Damian, revenit in Moldova, episcopul sfatuieste pe Alexandru cel Bun sa dispuna inlocuirea literelor latine cu cele chirilice, ceea ce presupune ca inca dinainte de 1439 se scria romaneste cu litere latine. Dimitrie Cantemir cunostea aceasta si in "Descriptio Moldavie", capitolul "Despre literele moldovenilor" comenteaza convingator cu privire la grafia latina in scrierea veche romaneasca.

In "Poveste pe inteles despre scriere", cronicarul bulgar Constantin Kostenntki, la 1418 vorbeste despre scierea corecta a limbii romane cu "ia" ( R [ intors ] ) si cu "e" ( E ) in cuvinte ca "bea", "avea" s.a.

Scrierea in limba romana in veacul al XV-lea este confirmata si de alte documente. Dintre acestea mentionam pentru anul 1464 ( sau 1481 dupa alti cercetatori ) a unui salvconduct ( epistole ) "idiomata valahico scriptur", deci scrisa in limba valaha si emis de Baiazid II pentru negustorii polonezi. Scrisoarea este consemnata intr-un inventar polonez din 1551.

Dupa alti 10 ani, la 1475 un german din Buda vorbeste despre victoriile lui Stefan cel Mare asupra turcilor ( batalia de la Vaslui ) mentionind ca a primit o scrisoare in "walachisch geschriben" ( scrisa in limba valaha ).

Chiar si domnitorii, depasind protocolul diplomatic, se dedau scrisului. Un caz concret este cel al lui Vladislav Vlaicu ( 1362 - 1374 ), care scrie staretului manastirii Cutluzim de la Athos: "Aceste astfel scrise si iscalite de domnia mea.', nelasind sa incapa nici o tagada ca el insusi le-a semnat si le-a scris. Adevarul se confirma si intr-o scrisoare a patriarhului Dositei al Constantinopolului, care la 1370 dispunea instalarea mitropolitului Ioachint de Vicina in scaunul mitropolitan al Tarii Romanesti, iar in scrisoarea de numire tinea sa specifice; "Domnul Tarii Romanesti a cerut de mai multe ori prin scrisorile sale un arhiereu pentru tara sa."cerusera - se scrie in continuare - prin scrisori si boierii tarii acelea cu insasi scrisorile lor si crestinii de acolo ( au cerut )."

Acest adevar se confirma chiar si in cazul textelor literare. Primul proverb rominesc scris este consemnat intr-un document la anul 1387, fiind bine cunoscut si azi: "Parintii maninca agurida si copiilor li se strepezesc dintii".

Manuscrisul 494 de la Academia Romana, care cuprinde "Cintece religioase" pe glasurile 5-8, contine si un apocrif privind "despartirea sufletului de trup" datat in literatura de specialitate pentru anul 1535.

Bogdan Petriceicu Hasdeu, la 1864 publica un "Cintec de lupta' alcatuit de Stefan cel Mare in versuri romanesti, versuri care reapar in vestita Psaltire in versuri intocmita la 1583 de catre mitropolitul moldovean Dosoftei.

Pe teren literar, cel mai cunoscut text, de altfel mult disputat este Condicele de la Ieud. Cu prilejul sarbatoririi ASTREI la Sighetul Marmatiei in anul 1921, cartuarul brasovean Andrei Birseanu, printre obiectivele prezentate in expozitia organizata cu acest scop, gaseste 'un volum afumat", expus de preotul Artemiu Anderco din comuna Ieud - Maramures. Andrei Birseanu il prezinta Academiei in sedinta din 11 noiembrie 1921 si de atunci manuscrisul intra in sfera de interes a specialistilor. Pe linga doua texte coresiene ( Pravila si Catehismul ) cuprinde si o legenda a Duminicii, al carei text se regaseste si in "Cuvinte din batrini" a lui Hasdeu. Desi datat de catre unii cercetatori pentru veacul al XVI-lea, ultimele cercetari dovedesc ca manuscrisul este o copie a unui text din veacul precedent, cea mai veche data propusa fiind anul 1391.

Desigur ca documentul de referinta pentru inceputurile scrierii in limba romana este Scrisoarea boierului Neacsu din Cimpulung adresata judelui brasovean Hans Benkner, pastrata si azi la Arhivele Statului din Brasov, unde o descoperise mai intii Nicolae Iorga care a si publicat-o in 1901 in "Analele Academiei", suportind apoi interesul de cercetare a numerosilor specialisti. Ultimul studiu il datoram lui Matei Cazacu, datind din 1968. Studiul hirtiei, grafiei si mai ales contextului politic pe care-l surprinde textul a convins cu certitudine datarea scrierii pentru anul 1521. In privinta datei exacte, ultimul cercetator propune ziua de 30 iunie, calculind din datele istorice ale timpului plecarea lui Soliman Magnificul din Sofia spre Ungaria ( 22 iunie ), si faptul ca regele Ungariei afla abia pe 28 iunie ca Neagoe Basarab ii ofera cei 800 de soldati spre aparare.

Scrisoarea boierului Neacsu comunica judelui brasovean o serie de informatii referitoare la campania militara intreprinsa de turci imptriva Ungariei: plecarea sultanului Soliman Magnificul din Sofia, detalii despre navigatia flotei turcesti pe Dunare si despre dificultatea traversarii ei prin Portile de Fier ( "locul acela strimt" ) si in sfirsit "slobozia" acordata de Soliman Magnificul lui Mohamet - Beg, pasa de la Nicopole de a trce prin Tara Romaneasca, veste care a provocat ingrijorarea domnitorului Neagoe Basarab. Probabil ca aceasta veste l-a determinat pe Neacsu sa-l avertizeze pe judele brasovean de pericol, Neacsu fiind unul dintre negustorii Cimpulungului cu mari implicatii in negotul brasovean in perioada 1503 - 1534 aducind la Brasov stofe orientale ( covoare, stofe etc. ). In citeva rinduri domnul Tarii Romanesti Vlad VI ( 1530 - 1532 ) si judele Cimpulungului , Stoica Hurduzau intervin pe linga brasoveni pentru achitarea de catre Neacsu a unor datorii din partea localnicilor.

Autorul se dovedeste a fi cunoscator si a limbii slavone, intrucit foloseste cele doua cuvinte "i pak" ( si iarasi ) si "za' ( pentru ) precum si formulele de inceput si de sfirsit. Se vede insa ca este deprins cu scierea in limba romana, stapinind bine stilul epistolar, cit si regulile de ortografie, ceea ce nu ne impidica sa afirmam ca scrisoarea lui Neacsu este rezultatul unui indelung circuit epistolar romanesc si in limba romana.