Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Vinatoarea de vrajitoare, trei secole de teroare europeana

istorie












ALTE DOCUMENTE

Zargidava
Cultura Homerica
ARTA SCRISULUI LA EGIPTENI
ISTORIE - PLANIFICARE ANUALĂ
Muzeul Municipiului Bucuresti
EVUL MEDIU OCCIDENTAL - PERIODIZARE
CONTINUAREA REVOLUŢIEI DE LA 1848 ĪN TRANSILVANIA
1939-1945 Al II Razboi Mondial cauze, desfasurare
Procesul Montauk
Zeita Minerva

Vinatoarea de vrajitoare, trei secole de teroare europeana

J.P.
Duminica, 03 Octombrie 2004

Micul port norvegian Vardoe a fost luna trecuta gazda unei neobisnuite
reuniuni, peste 100 de persoane din diverse tari participind la o conferinta
internationala despre vrajitoare. Nu toti cei prezenti erau practicanti ai
vreunei forme de magie, dupa cum nici subiectele abordate nu aveau de-a face
neaparat cu potiuni magice si maturi zburatoare.
Dimpotriva, conferinta a
fost un prilej de rememorare a teribilelor persecutii din 151q1611b secolele XV-XVII,
cind peste 50.000 de femei au fost ucise in cadrul vinatorilor de vrajitoare
ce au facut ravagii pe tot continentul, dar si de dezbatere a cauzelor
acestui fenomen, cu atit mai mult cu cit acesta a aparut in momentul in care
Europa iesise din ceea ce ne-am obisnuit a numi intunecatul ev mediu. (J.P.)

In nordul Europei, aproape nimeni nu mai crede in magie, ceea ce nu i-a
impiedicat insa pe participanti sa viziteze, pentru citeva ceasuri, pestera
de linga Vardoe, unde, potrivit traditiei, vrajitoarele din secolul XVII
petreceau nopti intregi dansind cu Satana. Vizita a avut loc in plina zi,
insa drumetii si-au putut face o idee cam cit de lugubru arata locul dupa
caderea intunericului. "Nu e de mirare ca vrajitoarele veneau calare pe
matura", a glumit o excursionista, aratind spre pietrele ude si lunecoase.

Ceva mai tirziu, strinsi in jurul unui foc la gura pesterii vrajitoarelor
(Heksehula - in limba norvegiana), tonul discutiilor devine mai sobru. Mica
si slaba populata provincie Finnmark, situata pe tarmul Marii Barents, a
fost scena uneia dintre cele mai brutale campanii de exterminare a
vrajitoarelor de pe intreg continentul european. Numai la Vardoe, care in
secolul al XVII-lea avea abia 200-300 de locuitori, au fost arse pe rug 30
de vrajitoare, peste 10a din populatie. Judecata finala in cadrul multor
procese se pronunta pe tarmul Marii Barents, dupa asa-numita proba a apei.
Acuzata era aruncata in apele reci pentru a se vedea daca pluteste sau se
duce la fund.
In caz ca plutea era clar ca e vrajitoare si era arsa pe rug.

Epoca rugurilor

In opinia istoricilor, in cele trei secole in care vinatoarea de vrajitoare
era la mare moda in Europa (1450-1750), zeci de mii de persoane, majoritatea
femei, au fost ucise sub acuzatia de practicare a magiei. "Atitudinea
traditionala toleranta fata de activitatile oculte a inceput sa se schimbe
in secolul al XIV-lea, cind Europa centrala a fost cuprinsa de valuri de
panica alimentate de fel de fel de zvonuri. Se vorbea ca o conspiratie
malefica - formata fie din evrei si leprosi, musulmani sau evrei si
vrajitoare - incearca sa distruga regatele crestine prin magie si otravuri",
scrie cercetatoarea Jenny Gibbons. "Dupa ce Europa a fost devastata de
Moartea neagra (ciuma bubonica din 1347- '49), zvonurile au luat amploare,
subiectele principale fiind vrajitoarele si "cei care imprastie molime".
Procesele pentru vrajitorie s-au inmultit constant in secolele XIV-XV. (...)
In jurul anului 1550, numarul de procese creste ametitor. "Epoca rugurilor"
cuprinde 100 de ani, din 1550 in 1650, perioada marcata de isterii
colective, panica si tot felul de idei nebunesti.
Spre sfirsitul secolului
XVII, marea vinatoare s-a stins tot la fel de rapid cum a inceput. Dupa
1650, nu au mai avut loc astfel de procese decit sporadic, persecutiile
incetind complet pina la sfirsitul secolului XVIII.


Rafuieli intre femei

Pe ansamblul continentului, numarul proceselor de vrajitorie a fost, dupa
cum afirma cercetatorii, de 100-110.000, iar in aproximativ jumatate dintre
acestea verdictul a fost "vinovat". In timpul acestor secole singeroase,
numarul victimelor variaza de la tara la tara, cele mai multe
inregistrindu-se in Germania, peste 26.000, iar cele mai putine in Irlanda -
doar patru. De multe ori, totul pornea de la o banala cearta intre femei,
care se solda cu lansarea unor asemenea acuzatii. Chiar daca procesele erau
conduse de barbati, intr-o epoca in care numai acestia puteau fi judecatori,
mare parte din martorii acuzarii erau femei.

Ciocanul vrajitoarelor

Un rol important in declansarea vinatorilor de vrajitoare l-a jucat "Malleus
Maleficarum" ("Ciocanul vrajitoarelor"), carte considerata una dintre cele
mai infame si mai misogine ale tuturor timpurilor si care, la vremea
respectiva, era aproape la fel de populara ca Biblia. Cartea, scrisa de doi
reprezentanti ai Inchizitiei, Heinrich Kramer si James Spregner, a aparut
pentru prima oara in 1486 si s-a publicat in 20 de editii, fiind un adevarat
"manual de depistat vrajitoare". Citeva pasaje din aceasta carte sint
elocvente: "Toata rautatea din lume este nimic in comparatie cu rautatea
unei femei. Ce altceva este femeia daca nu un dusman al prieteniei, o
pedeapsa inevitabila, un rau necesar, o tentatie naturala, o calamitate
dorita, un pericol casnic, o natura malefica pictata in culori frumoase.
Femeile sint prin insasi natura lor un instrument al Satanei".

Condamnate fara probe

Aceasta adevarata Biblie a vinatorilor de vrajitoare ofera o intreaga paleta
de situatii in care se poate detecta magia, fiind deci necesara gasirea unui
tap ispasitor. Daca recolta era compromisa din cauza unei furtuni ori daca
vitele se imbolnaveau, cu siguranta era vorba de o vrajitoare.
La fel si in
cazul unui copil care se imbolnavea subit dupa ce era mingiiat de o persoana
dubioasa ori al unei femei care avorta, se putea banui ca li s-au facut
farmece. Existau si alte temeiuri, la fel de "solide" pentru a tiri in fata
judecatorilor o persoana: un semn ciudat din nastere, faptul ca locuia
singura, o boala psihica, cultivarea de ierburi medicinale.
Indrumarile oferite judecatorilor de autorii cartii ofera o imagine
halucinanta despre modul in care actiona justitia in acele vremuri. Cei care
aduceau acuzatii erau scutiti de obligatia de a aduce probe, pentru ca,
fiind vorba de activitati in care era implicat Satana, era clar ca se
desfasoara in cel mai mare secret. Judecatorii erau obligati sa audieze
martori care puteau spune orice, dar cel mai mult atirna marturia acuzatei.
Aceasta era de obicei obtinuta sub tortura, cu exceptia Angliei, unde astfel
de practici erau interzise. De multe ori, metodele folosite aveau o
puternica conotatie sexuala, tortionarii distrindu-se sa loveasca sinii si
organele genitale sau chiar sa le violeze. De asemenea, in cazul femeilor se
proceda si la raderea intregului par de pe corp pentru ca, asa cum explicau
autorii odioasei carti, tribunalul trebuia sa se asigure ca acuzata nu
ascunde nicaieri vreun talisman care sa o ajute sa reziste si sa nu
marturiseasca adevarul.

Singele rau, distrus prin flacari

Avind in vedere modul in care se desfasurau procesele, nu e de mirare ca se
pronuntau nenumarate condamnari la moarte.
In Anglia, vrajitoarele erau
spinzurate, dar in restul Europei se prefera arderea pe rug.
Potrivit
credintelor vremii, puterea unei vrajitoare nu putea fi anihilata decit prin
golirea ei de singe sau prin distrugerea singelui prin foc.
In cazul
vrajitoarelor recalcitrante, care persistau in negarea legaturilor cu Satana
sau nu se caiau de faptele lor, se folosea lemn verde, ca sa arda mai greu.
Executiile erau o distractie foarte gustata in epoca. Sentinta era pusa in
practica imediat dupa pronuntare.
Culmea sadismului - in Franta, Germania si
Scotia toate cheltuielile privind detentia, judecata si arderea erau apoi
recuperate de la familia condamnatei.

Zelul bigot si isteria colectiva

Prima mare vinatoare de vrajitoare s-a produs in Elvetia, in 1427, care,
alaturi de Germania si Austria, a fost zona cea mai afectata de aceasta
nebunie, desi nici o parte a Europei nu a fost scutita de asemenea executii.
Frenezia vinatorii a trecut si Oceanul, asa cum arata cunoscutul proces al
vrajitoarelor din Salem. In mare parte a Europei, procesele cadeau in
sarcina tribunalelor obisnuite, iar in Spania si Italia ele erau de
competenta Inchizitiei.

Ideea ca in multe cazuri o comunitate era cuprinsa de o adevarata isterie in
masa e sustinuta de faptul ca in unele localitati s-a ajuns la situatia cind
zeci si sute de vrajitoare au fost exectuate intr-o singura zi.
Astfel, la Quedlinburg (Germania), in 1589, intr-o singura zi au fost arse
133 de persoane.
Un record s-a stabilit la Toulouse - 400 o data, iar la
Geneva s-au inregistrat 500 de executii in trei luni. Uneori, situatia scapa
complet de sub control, ceea ce a facut ca, in Spania, Inchizitia insasi sa
fie nevoita sa intervina pentru calmarea spiritelor prin aceleasi metode
radicale.
Dupa 1680, vinatorile de vrajitoare s-au rarit considerabil. Spre sfirsitul
secolului XVII si inceputul secolului XVIII, un ultim val de persecutii s-a
inregistrat in Polonia si alte zone din estul continentului, incetind abia
pe la 1740. Ultima executie legala a avut loc in Elvetia, in 1782, dupa
aceasta data inregistrindu-se doar citeva cazuri de linsaj de vrajitoare. La
ora actuala, isterii anti-vrajitoare se mai inregistreaza in multe tari
africane, zeci de oameni fiind linsati sub acest pretext.

Zeita vie a iesit la plimbare

Regatul nepalez se poate lauda nu doar cu multimea de piscuri inzapezite, ci
si cu o puzderie de divinitati, printre care si una vie, lucru unic in lume.
Pentru Kumari Devi, zeita vie sau zeita virgina, luna septembrie a fost
momentul de virf al activitatii sale pe acest an. Timp de o saptamina,
copila care se ascunde sub masca elaborata de divinitate a fost plimbata in
diverse procesiuni pe strazile capitalei Kathmandu pentru a fi venerata in
cadrul Festivalului Indrajatra.

Din vremuri imemoriale, practica venerarii unei fetite ca sursa de putere
suprema face parte integranta din traditia hindusa si budista, insa in
ultima vreme se aud tot mai multe voci care cer abolirea acestui obicei,
principalul argument fiind acela ca reprezinta o incercare mult prea dura
pentru copila respectiva.
Potrivit traditiei, Kumari Devi, care este intruparea razboinicei zeite
Durga, Mama universala a pamintului, trebuie aleasa dintre fetitele de
trei-patru ani ale tribului Sakya, din care se tragea si Buddha. Copila nu
poate detine acest titlu de mare insemnatate decit pina la virsta
pubertatii, deoarece in credinta populara, o data cu prima menstruatie, ea
redevine muritoare si, deci, trebuie aleasa o noua divinitate.

Cele 32 de atribute ale perfectiunii

Preotii Sakya rascolesc satele in cautarea de candidate perfecte pentru
acest rol, de mare insemnatate religioasa.
Fetitele sint supuse unui examen
minutios pentru a se vedea daca indeplinesc cele 32 de criterii ale
perfectiunii.
Invatatii verifica daca ochii au culoarea potrivita, gitul
subtire ca al unei lebede, soldul ca al unei caprioare, pieptul ca al unui
leu, vocea joasa si melodioasa, dintii de o forma regulata etc.
Candidatele
sint apoi triate in functie de horoscop, iar cele admise sint duse la
Kathmandu pentru probele finale. Fetitele sint obligate sa petreaca o noapte
intr-o casa intunecoasa, plina cu capete de animale sacrificate, dansatori
cu masti demonice, pentru a nu mai vorbi de sunetele stranii care inspira
groaza. Multe copile se sperie in timpul acestei probe, iar traditia spune
ca doar adevarata zeita va reusi sa-si pastreze calmul. In fine, ultima
proba seamana cu cea utilizata in procesul de desemnare a lui Dalai Lama,
fetita fiind pusa sa aleaga din numeroase obiecte pe cele folosite sau
purtate de predecesoarea sa.
Dupa toate aceste probe, invingatoarea este supusa unor ritualuri de
purificare si apoi proclamata noua Kumari Devi, titlu ce-i asigura nu doar
veneratia semenilor sai, ci si citiva ani de viata lipsita de griji, ceea nu
e deloc putin pentru candidatele la statutul de zeita care provin de regula
din familii nevoiase. Pretul este destul de mare insa, zeita vie ducind o
viata monotona, fiind sechestrata la Kumari Ghar, o casa cu etaj, impodobita
cu sculpturi magnifice, unde tinara trebuie sa indeplineasca o serie de
ritualuri zilnice. Pentru realizarea atributiilor sale, fata este machiata
corespunzator si poarta obligatoriu vesminte rosii. In rest, viata este
plicticoasa pentru o fetita de citiva ani, inconjurata de o suita de
ingrijitori si de citiva copii, atent selectionati, cu care i se permite sa
se joace. Ea nu iese din palat decit de 13 ori pe an, pentru diverse
festivaluri. Aceste iesiri necesita pregatiri minutioase, intrucit in
calitate de zeita ea nu are voie sa atinga pamintul, motiv pentru care i se
asterne un covor rosu in cale sau este purtata pe brate. Uneori este
insotita de doi zei vii, doi baietei care reprezinta divinitati de rang
inferior, care din aceasta cauza nu beneficiaza de mare cinste, nici de un
palat, ducind o viata normala in casa parinteasca.
In mod normal, o fata ramine la Kumari Ghar pina la prima menstruatie, dar,
daca are ghinion, ea poate fi descalificata si din cauza unei zgirieturi
care singereaza mai mult. La ora actuala, fostele zeite beneficiaza de o
pensie lunara si se pot folosi si de educatia primita in anii de domnie
pentru a-si face un rost in viata. Cu toate acestea, ele au mari dificultati
in a se adapta la viata normala, in cadrul familiei de care au fost
despartite la o virsta frageda. In plus, ele au sanse minime sa-si
intemeieze o familie, deoarece se considera ca un barbat care se insoara cu
o Kumari Devi va avea ghinion in viata.

(Evenimentul Zilei)















Document Info


Accesari: 2235
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )