Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































EXILUL ROMÂNESC DUPĂ AL II-LEA RĂZBOI MONDIAL: LITERATURĂ, PROBLEME, PUBLICATII, RAPORTURI

jurnalism












ALTE DOCUMENTE

Ziarul National a facut urmatorul sondaj in randul vedetelor
Viitorul poate incepe
RAPORTUL DE EVALUARE
EFECTE ALE COMUNICARII DE MASA TEORIILE EFECTELOR PUTERNICE
Reflectarea vietii politice contemporane sau actuale in mass-media
STOCK STEP BY STEP- 15'
Impactul Mass-Mediei asupra individului
TENDINŢE ÎN REFLECTAREA PRESEI ÎN PRESĂ

 

EXILUL ROMÂNESC DUPĂ AL II-LEA RĂZBOI MONDIAL: LITERATURĂ, PROBLEME, PUBLICATII, RAPORTURI

 

 

 



Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba Iulia

 

 

            The present paper intends to study the phenomenon of the Romanian exile after the World War II in some essential co-ordinates: terminology, periodization, geographical areas, literary canon, identity problems.

 

 

În eseul Avatarii lui Ovidiu, Laurentiu Ulici face un inventar de termeni cu trimiteri mai mult sau mai putin explicite la notiunea de "exil" (fuga, fugarire, sanctiune, optiune, aventura, destin, salvare, terapie, revansa, refuz, revolta, regasire, motive politice-economice-personale-psihologice, dor de duca, lehamite, întâmplare, frica, curaj, solutie, lipsa de solutie) pâna la a ajunge în fata exclamatiei potrivite: "Asta e! Exilul ca fenomen."

Simpla acceptare a existentei unei fenomenologii a exilului induce (re)cunoasterea tuturor elementelor componente: cauze, definitii, perioade, arii geografice, ideologii, grupari si cazuri particulare, canon literar etc. Faptul ca exilul românesc are  istorie este deja acceptat. Exilul de dupa al II-lea Razboi Mondial suscita un interes aparte datorita complexitatii problemelor care-l definesc, pe de-o parte, iar pe de alta parte, datorita distantei mici la care ne aflam fata de el. Desi din punctul de vedere istoric, fenomenul poate fi considerat încheiat, prin consecintele ("produsele") sale, ramâne un proces înca în transformare. "Materia prima" a exilului mai are înca de parcurs o sumedenie de miscari, dislocari si reasezari, pâna la fixarea într-o matca definitiva.

"Pericolul" fundamental, în cercetarile asupra exilului, este elanul crearii miturilor. Tentatia de a pune în fata cititorului un piedestal gata populat favorizeaza sau pagubeste unele figuri literare, principala cauza a acestui fenomen fiind (înca) necunoasterea deplina a tuturor aspectelor legate de scriitorii din afara granitelor tarii. Nici literatura din tara, nici cea din exil nu au dreptul absolut al crearii canonului, fapt care duce la controverse intelectual 14314t1910o e si de politica culturala conexe notiunii de "exil".

Unii cercetatori (E. Behring) constata chiar o oarecare lipsa a interesului de definire a fenomenului, acesta fiind perceput, în ansamblu, doar ca o manifestare, printre altele, a unor grupari literare.

Mai multi termeni sunt vehiculati în discutiile despre acest segment literar, iar unii comentatori tin sa-i defineasca, tocmai pentru a evidentia nuantele semantice:

EMIGRATIA: motivata personal sau economic; perceputa, mai ales sociologic, ca fiind specifica "saracimii", muncitorilor. G. Astalos: "emigrarea este un act pur economic. emigrantul e un fel de profitor. Refugiatul e altceva, iar refugiatul e demn, nu cerseste:" Pentru români, singura tentativa de emigrare ( ca fenomen organizat si constientizat ) este exodul transilvanenilor din anii '30-'40 spre SUA. Celelalte sunt doar aventuri individuale sau de grup. Al Paleologu: "Limbajul comun îi confunda prea lesne pe emigrati cu emigrantii; sunt fineturi lingvistice nu totdeauna sesizabile." Engleza si franceza mai utilizeaza termenii banishment, bannissement, având în româna echivalentul surghiun.

DIASPORA: provine din vocabularul istoriei Bisericii si, etimologic, se defineste ca fiind dispersarea unei etnii în lume. Termenul nu este agreat de toti comentatorii deoarece acceptarea lui ar însemna recunoasterea unei legaturi, a unor raporturi normele, de colaborare, cu tara de origine, ceea ce nu este valabil pentru perioada la care ne referim.

AZILUL: induce ideea unei limitari temporale, în vederea unei întoarceri "acasa", dupa ce situatia care a determinat plecarea se va fi ameliorat. Multi dintre exilatii nostri au crezut, initial, ca va fi vorba doar de o absenta de câtiva ani, de azil deci, si nu de exil definitiv.

EXILUL: termenul care pare sa surprinda cel mai bine perioada literara 1945 - 1989 din afara granitelor tarii. Este conditionat politic, ideologic si presupune discriminarea, urmarirea, (amenintarea cu) închisoarea drept cauze. Exista întotdeauna, în cazul exilatilor, un aici (alcatuit din amenintari la adresa fiintei) si un acolo (definit de problemele de integrare, neadaptare, excludere, dorinta de revenire).

Din acest punct de vedere, nu apartin exilului nume ca: Iulia Hasdeu, Anna de Noailles, Elena Vacarescu sau Martha Bibescu, ale caror motive de a parasi România au fost personale.

De asemenea, cazuri speciale sunt considerate cele ale scriitorilor români de origine evreiasca, emigrati în Israel (întoarcere "acasa", dar exil "artistic") si ale scriitorilor români din Basarabia, Bucovina sau Banatul sârbesc  (rezistenta prin cultura într-un teritoriu caruia îi apartin).

Alti termeni utilizati în contextul mentionat sunt: exilul interior (scrisul subversiv, revendicarea dreptului individual la interpretari religioase proprii, pornind de la dimensiunea antropologica a termenului), exilul din exil (adesea, realitatea vestica nu corespundea asteptarilor. Este cazul celor care au ajuns între intelectualii de stânga din Franta!), disidenta.

Definitiile exilului sunt numeroase, de cele mai multe ori metaforice, uneori patetice, alteori facute în necunostinta de cauza. Am retinut doua:

Stefan Augustin Doinas: "Farsa tragica a Istoriei, pe care unii - foarte putini - au puterea de a o transforma în destin, exilul este marturia imposibilitatii de a ne naste a doua oara, dovada ca ne zbatem mereu în placenta existentei noastre originare."

George Astalos: "Exilul este o fierbere interioara permanenta, pe care dezradacinatul o oculteaza în ochii celor cu care vine în contact. Pentru ca exilatul, cum spune anecdota, e cineva care a pierdut totul, în afara de accent."

 

Laurentiu Ulici distinge doua perioade caracterizate prin concentratia mare de "plecari", pe care le interpreteaza statistic: cam 50 scriitori au parasit tara în perioada 1945-1949 ( prigoana regimului comunist, în faza sa stalinista, împotriva a tot ceea ce reprezenta "trecutul burghezo-mosieresc") si aproximativ 200 scriitori au plecat între 1972-1989. Ar însemn, asadar, ca peste 12% din totalul scriitorilor români s-au exilat, procent mai mare decât în orice alta tara sud-est europeana.

Eva Behring alege deceniul drept criteriu de periodizare si distinge trei "valuri" ale exilului:

1        Anii '40-'50: Mircea Eliade, C. V. Gheorghiu, V. Horia, Aron Cotrus, Pamfil Seicaru, Emil Cioran, Horia Stamatu, George Uscatescu, Stefan Baciu, Alexandru si George Cioranescu, Virgil Ierunca si Monica Lovinescu.



2        Anii '60-'70: Dumitru Tepeneag, Paul Goma, Petru Popescu, Matei Calinescu, Virgil Nemoianu, I. Negoitescu, Virgil Tanase, I. P. Culianu, S. Damian, Gelu Ionescu, Gabriela Melinescu, Sanda Golopentia.

3        Anii '80: Norman Manea, Ion Caraion, Dorin Tudoran, Matei Visniec, Bujor Nedelcovici, Nicolae Balota, Mircea Iorgulescu etc.

Ramâne oarecum neclara situatia din perioada 1950-1960, precum si cazul lui Petru Dumitriu, "copilul alintat al României socialiste din anii '50."

            Observatie: exilul se considera "încheiat" d.p.v. cronologic abia în 1996 (alternanta la guvernare!).

            Primul "val" al exilului este de provenienta conservatoare (simpatizantii si adeptii miscarii legionare, partizanii maresalului Antonescu, monarhistii, traditionalistii, în general),  îsi alege drept centru Madridul si nu oboseste sa demonstreze ca Vestul decade, nefiind capabil de Traditie. În acest prim "val" se poate vorbi despre "grupari de exil". (Ideea de "grupare" presupune existenta unei asociatii, a unei reviste, a unui cadru ideologic, chiar a unor lideri de opinie. Acest fenomen este specific mai ales "generatiei parintilor", deoarece la "generatia fiilor" se constata mai mult demersuri individuale sau preocuparea stricta pentru afirmare în plan stiintific).

            Cele mai consistente grupuri sunt în:

1        Spania: Aron Cotrus, Alexandru Gregorian, Alexandru Busuioceanu, Alexandru Cioranescu, Vintila Horia, George Uscatescu, Traian Popescu, Radu Enescu, Aurelio Rauta etc.

2        Franta: Basil Munteanu, Emil Cioran, Eugen Ionescu, C. V. Gheorghiu, Mircea Eliade, N. Caranica, V. Ierunca, M. Lovinescu. G. Astalos, Paul Goma, Matei visniec, B. Nedelcovici, Dinu Flamând etc.

3        SUA: M. Eliade, I. P. Culianu, Petru Popescu, N. Manea, Matei Calinescu, Sanda Golopentia etc.,

dar figuri importante se afla si în Italia, Elvetia, Portugalia, Germania, Olanda, Suedia, America de Sud, Canada, Australia.

Comunicarea culturala în exil este motivata de scopuri comune. Doua sunt, în principal, intentiile grupurilor de exilati: vointa de a decide si ei, din exterior, asupra identitatii culturale a românilor (cu atât mai mult cu cât "de afara" se vedea mai bine!) si de a intermedia relatii între cultura româna si cultura tarii-gazda.

O data cu acceptarea faptului ca exilul va fi de lunga durata se diversifica si conceptia asupra exilatului si a rolului sau. Astfel, pe lânga conservarea traditiei si delimitarea categorica de literatura realist-socialista din tara, actul comunicarii în exil mai presupune: creatii artistice proprii, marcate de conditiile specifice exilului; cultivarea si studiul limbii nationale; recuperarea si prezentarea dintr-o perspectiva opusa celei oficiale a unor autori români "ajustati" (Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu); actualitatea literara din tara si ecouri ale acesteia în tara-gazda. Toate acestea se realizeaza prin:

1        Asociatii: L'Association Franco-Roumaine; Centre Roumain de Recherches; Fundatia Regala Universitara Carol I; Cenaclul de la Neuilly; Institutul Român de Cercetari si Biblioteca Româneasca din Freiburg; Societatea Academica Româna de la Roma; Cenaclul "Apozitia" si Centrul Cultural Român de la Munchen; Asociatia Culturala Hispano-Româna din Salamanca; Asociatia Culturala Româneasca si Fundatia Culturala Româna de la Madrid; Asociatia Românilor din Canada; Academia Româno-Americana de Stiinte si Arte etc.

2        Edituri: Limite, Ethos, Destin, Carpati, Casa Pribegiei etc.

3        Reviste: Cahiers France-Roumanie; Caietele Inorogului; Revista Scriitorilor Români; Însir'te, Margarite; Luceafarul; Caete de Dor; Orizonturi; Destin etc.

Observatie: în "exilul" actual, fenomenul continua (exemplu: Asociatia Internationala a Scriitorilor si Oamenilor de Arta Români - LiterArt XXI, care editeaza revista "Origini / Romanian Roots", Atlanta, Georgia).

 

Dupa o prima perioada de deruta (perioada în care s-a constatat si s-a acceptat faptul ca exilul nu are sanse sa devina azil, deci va fi de durata), în rândul exilatilor se contureaza un oarecare consens cultural. Având la început un ton misionar (revista "Destin"), acest curent de opinie vine cu o prima întrebare fundamentala legata de identitatea culturala: ce fel de valori trebuie pastrate?! Nu este de neglijat faptul ca multi provin de la "Gândirea" si din "trairism", deci valorile fundamentale de popor si natiune (comunitate etnopsihologica) sunt puse pe primul loc. Primeaza o puternica identitate (etnica), notiunile de ordine, umanitate, onestitate, valorile crestine fundamentale (iubire, speranta, credinta) si cautarea unui sens transcendental al vietii. Se contureaza o pozitie evident critica fata de acele traditii vest-europene care provin din filosofia carteziana si se întemeiaza pe individualism si liberalism.

E. Behring structureaza fenomenul "identitatii culturale în exil" pe 3 niveluri (luând drept criterii: gradul schimbarii limbii, productivitatea literara si strategia scriitoriceasca) dupa cum urmeaza:

1        neîncrederea fata de posibilitatea integrarii în cultura si traditiile tarii-gazda: mentinerea, în principiu, a limbii române ca limba a literaturii; orientarea catre relatiile si publicul din România (ex.: Paul Goma, Ion Caraion, I. Negoitescu).

2        acceptarea unei identitati culturale duble, resimtita ca duplicitara: stapânirea si utilizarea idiomului natal, ca si a celui de exil, în egala masura; orientarea în acelasi timp catre cititorul din patrie, cât si catre cel din tara de adoptie (ex.: M. Eliade, G. Uscatescu, V. Horia, M. Lovinescu, V. Ierunca, fratii Cioranescu, N. Manea, D. Tepeneag)

3        desprinderea de identitatea originara, asimilarea în noul mediu în concordanta cu folosirea consecventa a limbii din tara de exil, orientarea catre cititorul din tara-gazda (ex.: Emil Cioran - negatia totala si ruptura de identitatea sa româneasca; Petru Popescu - integrare neproblematica, fara repudierea explicita si categorica a originilor culturale).




Se poate lesne constata ca a doua categorie circumscrie cei mai multi membri. Asimilarea limbii cunoaste mai multe etape, desprinzându-se, ca numitor comun, faptul ca eseul, critica sau publicistica sunt mai usor accesibile noului idiom, în timp ce pentru literatura ramâne predilecta limba materna.

Catre sfârsitul anilor '50 se produce o repliere a exilului. Unele grupuri din tara reprosau exilului ca, prin izolarea liber aleasa, si-a pierdut dreptul de a reprezenta în strainatate cultura nationala si ca a devenit complice la tragedia nationala. (G. Uscatescu, Nou itinerar, în "Destin", 1956)

Astfel, actualitatea verbelor a pastra, a apara, a transmite scade, în detrimentul lui a crea. Marea provocare este aceea de a crea o "lume româneasca" în domeniul "spiritualitatii pure", o cultura a exilului în dimensiune temporala, de vreme ce spatiul natural este refuzat. Acum se pune problema productivitatii literare, aspect care de multe ori presupune si coordonatele existentei materiale. Este vorba si de o emancipare estetica: o arta a exilului aflata la polul opus al directivelor oficiale. Renuntarea la autohtonismul provincial si delimitarea de perioada de început, evident traditionalizanta, au ca efect o largire (nuantare chiar) a conceptelor estetice. (Mircea Eliade: anistoricitatea, noul umanism, omul universal; Emil Cioran: nihilismul)

În anii '80 se impune un nou concept: est-etica (incluzând, fireste, esteticul, "prioritate" declarata si de politica culturala oficiala). Asadar, în masura în care se poate vorbi de existenta unui canon specific exilului, acesta s-ar baza pe o profunda concordanta între etic si estetic. Un criteriu de valorizare deloc neglijabil este si contextualizarea internationala, inserarea competenta a proceselor literare românesti în relatiile universale (Monica Lovinescu, Matei Calinescu, Virgil Nemoianu, Sorin Alexandrescu, I. Negoitescu, Sanda Golopentia etc.).

Pentru scriitorii mai tineri, care publicasera deja în tara, exista si o alta problema de adaptare: tipul de lector. Trecerea de la scrierea "camuflata" la un evantai de posibilitati devine descumpanitoare. Scrisul subversiv (exilul interior) crease deja un anumit tip de cititor, "initiat", care stia sa-l descifreze. În exil, dispare asadar senzatia de complicitate, satisfactia creatorului care reuseste sa "treaca" opera la cititor pe deasupra cenzurii. Fata de un cititor strain, o astfel de politica literara era inutila.

Nu se poate vorbi de o veritabila estetica a exilului. Daca în plan individual se mai pot stabili urme ale unui eventual "mit personal", în plan colectiv este destul de greu de stabilit un numitor comun. Totusi, exista o corelatie între situatia de exilat si literatura creata în acest cadru. Inevitabil, apar unele puncte comune: reflectia asupra destinului personal; exilul si exilatul/dictatura si dictatorul; peisajul natal - spatiu-matrice; copilaria; evenimente si mituri din istoria nationala.

În ultimul deceniu, procesul de integrare a literaturii exilului în canonul national e în plina desfasurare. Integrarea comporta editari, reeditari, traduceri, includerea în dictionare si antologii, simpozioane etc. În perioada 1945-1989, circulatia informatiei literare din tara în exil si invers nu a fost sistata în totalitate (un rol important l-a avut în acest sens postul de radio Europa Libera, prin cei doi critici, Monica Lovinescu si Virgil Ierunca). Existau chiar unele contacte, tolerate oficial, cu anumite institutii si cercuri din exil. Pentru reliefarea "specificului national", regimul vrea chiar sa "profite" de pe urma recunoasterii internationale a unor nume ca: Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Vintila Horia, Alexandru Busuioceanu, fratii Cioranescu. Doua fenomene se produc din aceste motive: pe de o parte, autorii "interzisi" care se bucura de recunoasterea internationala au parte de o oarecare "acceptare" din partea regimului (Mircea Eliade); pe de alta parte, în rândurile exilului se contureaza o oarecare atitudine "elitista" (Madrid): adevarata literatura nationala se creeaza în exil!

Pledoaria pentru necesitatea integrarii exilului în cultura si literatura nationala a început imediat dupa 1989. Este un fapt deja acceptat si recunoscut. Deficitul de informatie nu mai poate fi invocat. Exista colectii speciale (Ithaca, Totalitarism si literatura Estului, Cartile exilului, Eseisti români din exil etc.), se publica "literatura de sertar", fapt caracteristic pentru toate fostele tari socialiste.

În cei patruzeci si cinci de ani de dictatura, sau conturat trei segmente literare distincte, care acum trebuie cumva "împacate", pentru a încapea între copertele unei singure istorii literare: literatura oficiala, exilul, disidenta. Categoric, reprezentantii celor trei arii de creatie nu pot fi judecati cu aceleasi unitati de masura. Pentru literatura exilului exista anumiti "semnificanti": statutul social dobândit în tara de adoptie, existenta materiala, influenta idiomului local, limba de creatie, motivatia actului creator (paradigma exilului "ataca" scriitorul în cel mai vulnerabil punct al sau: procesul de creatie).

Controversele în legatura cu literatura exilului continua, mai mult sau mai putin justificate. Desi nu se mai poate vorbi de exil (motivele au încetat sa existe!), totusi exilatii nu se întorc acasa; mai mult, exista critici la adresa celor ramasi. O tipologie a reîncadrarii ar arata cam în felul urmator:

1        întoarcere definitiva (nu avem exemple);

2        prezenta continua în viata culturala a tarii, prin publicari, editari, interviuri, simpozioane, dar cu domiciliul în "exil" (Dumitru Tepeneag, Norman Manea s. a.)

Mircea Anghelescu, Camasa lui Nessus, Cartea Româneasca, 2000.

George Astalos, Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-i la Paris. Interviuri 1989-1994, Bucuresti, Editura Fundatiei Culturale Române, 1996.

George Bajenaru, Între sublim si tragic. Eseuri literare, însemnari, convorbiri, Bucuresti, Editura Cerna, 1998.

Eva Behring, Scriitori români din exil 1945 - 1989. O perspectiva istorico-literara, traducere din limba germana de Tatiana Petrache si Lucia Nicolau, revazuta de Eva Behring si Roxana Sorescu, Bucuresti, Editura Fundatiei Culturale Române, 2001.

Fanus Bailesteanu, Personalitati culturale românesti din strainatate, dictionar, România Press, [f.a.].

Mihai Cimpoi, Critice, II. Centrul si marginea, Craiova, Fundatia "Scrisul Românesc", 2002.

Silvia Constantinescu, Exil. Oameni si idei, Editura Curierul Românesc, [1995].

Anton Cosma, Romanul românesc contemporan 1945 - 1985, Presa Universitara Clujeana, 1998.

Vasile C. Dumitrescu, O istorie a exilului românesc (1944-1989) în eseuri, articole, scrisori, imagini etc., selectia textelor, îngrijirea editiei, indice de nume, cuvânt introductiv de Victor Frunza, Bucuresti, Editura Victor Frunza, 1997.

Nicolae Florescu, Întoarcerea proscrisilor, Bucuresti, Editura "Jurnalul literar", 1998.

Nicolae Florescu, Noi, cei din padure! - reevaluari critice ale literaturii exilului, Bucuresti, Editura "Jurnalul literar", 2000.

Gh. Glodeanu, Incursiuni în literatura diasporei si a disidentei, Editura Libra, Bucuresti, 1999.

D. Micu, Istoria literaturii române. De la creatia populara la postmodernism, Bucuresti, Editura Saeculum I.O., 2000.

Mircea Popa, Convergente europene, Oradea, Editura Cogito, 1995.

Mircea Popa, Reîntoarcerea la Ithaca, Editura Globus, [f.a.].

Nicoleta Salcudeanu, Graffiti, Cartea Româneasca, 1999.

Eugen Simion, Convorbiri cu Petru Dumitriu, Iasi, Editura Moldova, 1994.

Gabriel Stanescu, Tara si exilul. Carti, oameni, fapte, întâmplari, Criterion Publishing, 1999.

Cornel Ungureanu, La Vest de Eden. O introducere în literatura exilului, vol. I-II, Timisoara, Editura Amarcord, 1995-2000.

Cornel Ungureanu, Mircea Eliade si literatura exilului, Bucuresti, Editura "Viitorul Românesc", 1995.

* * * Dictionarul esential al scriitorilor români, coord. Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Bucuresti, Editura Albatros, 2000.

* * * Literatura diasporei, antologie comentata, alcatuita de Florea Firan si Constantin M. Popa, Craiova, Editura Poesis, 1994.

* * * O radiografie a exilului românesc - corespondenta emisa si primita de Grigore Nandris, editia si prefata de I. Oprisan, Editura Dacia, 2001.

* * *  Români în stiinta si cultura occidentala, Academia Româno-Americana de Stiinte si Arte, Davis, 1992.

* * * Vocile exilului, Editie îngrijita de Georgeta Filitti, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1998.

 "Secolul 20", revista de sinteza, Bucuresti, nr. 10-11-12/1997, 1-2-3/1998, Exilul.

"Destin. Revista de cultura româneasca", Madrid, 1951-1972.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 













Document Info


Accesari: 9301
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )