Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































REALIZAREA INTERVIULUI DE PRESA

jurnalism












ALTE DOCUMENTE

Actiune fara precedent pe Ion Moina
Manipulare si Masonerie
LUCRARE - STIRILE SPORTIVE IN JURNALUL TELEVIZAT - CRITERII DE SELECTIE SI FACTORI DE INFLUENTA
O INTRODUCERE IN PRESA SCRISA SI AUDIOVIZUAL
PROBLEME DE CODARE
TELEVIZIUNEA
TENDINTE IN REFLECTAREA PRESEI IN PRESA (II) Studiu de caz: Coruptia in presa
How the modern world has been influenced by the biology, cultures and history of humans?
COMUNICAREA PENTRU RADIO Sl TELEVIZIUNE
Elemente de redactare a textului jurnalistic

REALIZAREA INTERVIULUI DE PRESA

2.1 TEMA SAU PERSOANA?



De regula, publicatiile care cultiva acest gen de jurnalistic au grija ca interviurile ce apar in paginile lor sa fie in legatura cu intersul cel mai accentuat al opiniei publice fata de un anume aspect al actualitatii.

Aceasta inseamna ca tema interviului precede alegerea persoanei!

"Orice interviu trebuie sa-si propuna un scop clar si specific jurnalistic.El trebuie luat unui anumit interlocutor si intr-un anumit moment. Trebuie acordata mare atentie pentru a nu fi invitati oameni daor pentru simplul fapt ca sunt eroii principali intr-o stire curenta, fara ca jurnalistul sa aiba o idee clara si concludenta despre ceea ce vrea sa afle de la ei.In mod normal, un interviu trebuie sa exploreye subiectul intr-un mod inedit."(Cherkaland,1994)[1]

Exista si un calendar al intersului public pentru anumite teme:toamna cand precipitatiile sunt adesea excedentare, iar panza freatica poate creste alarmant, un interviu cu cei ce gestioneaza asigurarea apei potabile va suscita un interes general.

In Franta, de pilda, momentul stoarcerii strugurilor determina o mare agitatie printre ecologisti si nu numai, in ceea ce priveste ipotetice 414f53e le deversari in apele naturale.

Nu intotdeauna insa tematica devanseaza optiunea fata de persoana.De indata ce o celebritate soseste intr-o localitate sau chiar in capitala, de pilda, reporterii se vor imbulzi sa ii solicite declaratii, interviuri.

Datoria reporterului este de a obtine interviul, insa unul dintre rolurile editorului constaa si in a NU programa interviurile nereusite, adica acele interviuri din care nu aflam nimic nou, interesant, semnificativ, lamuritor!

Uneori, asemenea interviuri pot fi transformate in stiri dezvoltate. Este si un bun test pentru a verifica daca axele esentiale au fost atinse:Cine? Ce? Unde? Cand? Cum? De ce?

Asadar contextul stabileste in mod obiectiv temele despre care persoanele cele mai competente vor fi solicitate sa ofere informatii numai de ele.

Specialistii americani dau un sfat foarte util:

" Inainte de a incepe discutia asigurati-vaca interviul este cel mai bun mijloc de a obtine ceea ce aveti nevoie. Trebuie sa decideti cine e cel mai calificat interlocutor si de ce" .(Biagi, 1992)[2].

Studentii sau tinerii care colaboreaza la presa locala cer frecvent sfaturi in legatura cu subiectele de abordat. Majoritatea redactiilor ce au aparut dupa 1989 nu dispun de suficient personal, iar editorii profesionisti - care au si responsabilitatea indicarii temelor la zi - sunt mari. Nu de putine ori au surpriza de a descoperi unele elemente ce pot schimba complet sensul evenimetului!

2.2 SCOPUL INTERVIULUI

Intervievarea unei persoane publice sau privata , primul lucru pe care trebuie sa se faca este sa se hotareasca scopul interviului. Care este tinta?

Ø      Sa adune fapte?

Ø      Sa stranga anecdote?

Ø      Sa caracterizeze o situatie?

Ø      Sa confirme ceea ce stie?

Ø      Sa demonstreze ca a fost acolo?

a)      Sa adune fapte

Pentru a realiza un interviu despre un fapt important, reporterul trebuie sa gaseasca o sursa credibila si verificabila, care detine informatii precise.

b)      Sa stranga anecdote

O prejudecata destul de des intalnita in presa romaneasca este ca intr-un interviu , tonul general e bine sa fie sobru. De cele mai multe ori, interlocutorii dar si reporterii, se concentreaza asupra inventarierii evenimentelor si a datelor, ratand culoarea confesiunii.

Imaginea publica a unei persoane sau institutii paote fi cladita cu ajutorul unui mesaj, distinct, amanuntit si clar.

c) Sa caracterizeze o situatie

Fiecare zi inseamna, pentru actualitatea mediatica, unnoiam de evenimente dintre care cele mai multe ramin la stadiul de simpla notificare.

c)      Sa confirme ceea ce stie

Interviul pentru confirmare inseamna ca cunoaste deja raspunsul la intrebare inca de a pune intrebarea si ca sunt pregatiti sa confrunte interlocutorul cu ceea ce stie chiar si cu ceea ce opinia publica a aflat deja.

d) Sa demonstreze ca a fost acolo

Reporterii apar la un eveniment anuntat deoarece ziarul doreste ca materialul sa fie relatat de propriul jurnalist.

De obicei se cunoaste deznodamantul si ceea ce se paote intr-adevar obtine in plus reprezinta una su doua declaratii care vor adauga colare relatarii.

Scoala jurnalistica franceza identifica in aceste situatii cinci functii sau categorii ale interviului: interviul-relatare,interviul-marturie, interviul de opinie, interviul de analiza, interviul-portret(Charon, 1991)[3].

Tipologia cea mai ampla, in scoala americana, o oferta Curtis D. MacDougal care adauga la cele ma ide sus urmatoarele tipuri:explicative, justificative, directive, ipotetice, alternative, coordonative (MacDougal,1982)[4].



2.3 DOCUMENTAREA SI FOLOSIREA DOCUMENTARII

Daca nu este documentat, rolul reporterului intr-un interviu va fi de secretar stenograf.

Unul dintre cele mai frecvente locuri comuna in bibliografia de psecialitate este ca jurnalistul trebuie sa fie documentat. Jurnalsitul nu trebuie, ci este documentat in momentul exercitarii profesiunii sale, pentru ca altfel, ar fi un intrus, un oarecare ins ratacit si cu acces ilicit la comunicarea midiatica

Un jurnalist NU se diferentiaza de un nonjurnalist prinfaptul ca are un reportofon, un microfon sau un carnet de notite cu care inregistreaza fidel spusele interlocutorului, farar sa stie nimic din ceea ce acesta expune! Pentru o asemenea prestatie a fost inventata munca de secretar stenograf!

A fi documentat este o conditie necesara pentru a lua un interviu.

A ignora subiectul inseamna, pur si simplu, a purta o discutie incalcita care, in cel mai bun caz- ar trebui sa fie o discutie pregatitoare tocmai pentru un asemenea interviu!

"Numai ca nimeni nu accepta sa isi piarda atat de mult timp si sa suplineasca pregatirea pe care ar fi trebuit sa o face ti inainte de interviu" (Klosowski.1995)[5].

Pe de alta parte, majoritatea intervievatilor reactioneaza pozitiv la intrebarile documentate.

a) Cum se foloseste documentarea

Documentarea este unul dintre motivle pentru care interviul va fi acceptat. Nici o personalitate, din orice domeniu, nu va accepta vreodata sa fie intervievata de un ageamiu in domeniul ei.

Prin documentare se intelege o abordare obiectiva sau factuala-date,cifre, nume, rapoarte, etc. cu privire latema, ce se pot gasi in carti, reviste, baze de date; o abordare personalizata- marturii ale celor paropiati cu privire la pasiunile, ticurile, micile secrete, ale unei personalitati.

b) Cum se cauta in documentarea factuala

Documentarea nu este un scop in sine. Reporterul nu se documenteaza pentru ca opinia publica sa remarce cat este el de documentat.

"In mod obisnuit, trebuie sa aducem noi dovezi. Interviurile considerate slabe n fac decat sa deruteze si sa consume inutile timpul audiotoriului, pentru ca ele nu il incurazeaza sa adauge lucruri noi si interesante."(Cherkaland.1994)[6]

Un reporter lucreaza cu informatia, care nu este doar un dat ce exista ca atare, ci si rezultante acestor comparatii, contextualizari sau interpretari.

c) Cum se regaseste documentatea in interviu

Documentarea se vede in doua locuri:

      in sapou

      in intrebare

Se ambaleaza informatia si se vorbeste despre sapou si intrebare in doi timpi.

d) Cand nu este timp de documentare

Exista destule situatii cand un interviu trebuie realizat intr-un interval extrem de scurt, astfel incat nu mai este timp pentru a se documenta. O solutie ar fi recurgerea la intrebari tip consemn de plecare, care sunt de fapt afirmatii ce lasa in suspensie o serie intreaga de intrebari.

Nici un consemn de plecare nu suplineste insa documentarea daca el nu este precedat de o amanuntita pregatire a raspunsurilor cu interlocutorul.

Aceasta inseamna ca ziaristul isi previne interlocutorul ca nu este documentat si ii explica de ce, solicitandu-i sa se supuna unor exigente ce rezulta din planul de interviu.

Cu alte cuvinte , interviul nu poate fi realizat aleatoriu, fara un plan cat de putin schitat.

Consemnul de plecare este prin el insuti un prilej pentru interlocutor de a fi foarte concis, de a enumera.

De aceea, in timpul derularii interviului, reporterul trebuie sa isi noteze atent aspectele abordate, pentru ca a doua intrebare sa se refere fie la cel mai important, fie la cel din urma.

2.4 PREGATIREA INTREBARILOR

Inainte de interviu, se gandeste la preliminarii. Lista este o cale de urmat, dar nu reprezinta si harta acestei cai.

De multe ori reporterii isi intreaba prietenii si colegii: " Daca l-ati intervieva pe X, ce ati vrea sa stiti?". Oamenii neimplicati pot oferi foarte idei foarte bune pentru intocmirea intrebarilor (Biagi, 1992).[7]

Exista mai multe feluri de a incepe un interviu, dar o reteta sigura nimeni nu poate oferi. Un interviu poate incepe ex abrupto, adica intrand direct in tema, sau cu o intrebare de incalzire sau chiar cu o remarca a interlocutorului care spune ce trebuie neaparat citat ( un refuz de a discuta, o impolitete, o ironie, un paradox etc).




Oricum ar fi, se adapteaza la context, la situatie si mai ales, la tipul psihoso matic al interlocutorului.

" Daca un cititor citeste un interviu si are sentimentul ca si el ar fi pus aceeasi intrebare, atunci acea intrebare este cu siguranta buna"( McFinney si Shannen, 1994)[8]

De multe ori, intrebarile sau remarcele preliminare, fara nici o valoare pentru inteviul propriu-zis, pot fi cheia succesului.

De aceea si ele trebuie pregatite cu mare atentie, tinand cont mai ales de felul de a fi al interlocutorului.

Aceasta inseamna ca pana si o gluma sau un joc de cuvinte, de pilda, e bine sa fie premeditate.

In mod fundamental, exista doua tipuri de intrebari:

      euristice

      retorice

Cele euristice conduc la adevaruri noi, iar cele retorice fac de prisos raspunsul pe care, de astfel il contin. De regula, o intrebare retorica nu isi are locul in interviu, insa apar situatii in care ele joaca rolul unui catalizator al reactiilor.

" O intrebare buna este, mai intai, cea care porneste dontr-o curiozitate naturala a reporterului" ( Moses, 1986)[9].

Aspectul esential al topirii informatiei in intrebare se refera la folosirea informatiei ca premisa. Intrebarea propriu-zisa se sprijina pe informatie pentru a determina o directie foarte precisa. Astfel, se evita intrebarile prea generale, confuze, care nasc raspunsuri de aceeasi natura.

Versiune:

" Ati realizat in 1985, la Spitalul Antoine-Beclere, prima nattere in Franta a unui bebe-eprubeta dintr-un embrion congelat. Aceasta metoda comporta riscuri."(Charon, 1991).[10]

Varianta nu numai ci arata competenta informationala a reporterului, dar face raspunsul mai succint.

Tocmai pentru a spori claritatea perceptiei, formularea in doi timpi, adica este construita in doua fraze sau propozitii despartite de punct.

Adesea, in timpul interviului, reporterul este ispitit sa iiti arate competenta sau inteligenta si foloseste cuvinte sa u sintagme neologistice, tehnice , de jargon. Un interviu este reusit nu atunci cand reporterul dovedeste cat este el de inteligent, ci in cazul in care obtine informatia necesara si clara. Cifrele sa udatele in absolut nu au nici o semnificatie! Ele pot manipula si dezinforma!

Intrebari ce nu trebuie puse:

a) Intrebari care dovedesc absenta ori carente ale documentarii

b) Inrebari vagi, generale

Intr-o intrebare buna, emotivitatea este recreata pentru interlocutor cu scopul de a reinvia o intamplare anume, de mare tensiune sufleteasca, si nu in cazuri farar relevanta.

c) Mai multe intrebari intr-o singura formulare

Sa nu se insirueze ma imulte intrebari intr-o singura formulare. In terlocutorul se va concentra sa nu uite succesiunea lir, in loc sa se concentreze pe raspunsuri.

d)      Intrebari lungi

Intrebarile nu sunt eseuri. Un reporter nu dovedeste cat este de bine documentat daca face digresiunidocte si interminabile in domeniu.

Publicul nueste intersat sa il citeasca, sa il aculte pe el. Formula ideala este alcatuita din doaa propozitiii separate prin punct. O intrebare poate fi lunga cand reporterul polemizeaza cu interlocutorul sau cand citeaza informatii ce contrazic spusele acestuia.

e) Intrebari care se expliciteaza, se justifica

Daca o intrebare nu se impune de la sine , atunci ea nu poate fi ajutata de nimic. Justificarile sau explicatiile pun intr-o pozitie inferioara si interlocutorlul se va purta ca atare.

f) Intrebari la care se pot raspunde cu DA sau NU, desi nu se doreste asta

g) Intrebari ipotetice

h) Intrebari cu raspuns continut

"O intrebare buna este cea care nu pierde momentul unic in care poate fi pusa" (Liebling, in Lorenz si Vivian, 1996).[11]

2.5     STRUCTURA INTERVIULUI

Inaintea de alegerea intrebarilor trebuie sa decida cum vor fi organizate informatiile in structura interviului, in asa fel incat sa se atinga scopul.

Intr-un interviu, documentarea paote porni de la ideea generala, pentru a se apropia treptat de detaliile si observatiile particulare.



Acest tip de interviu se aseamana cu interogatoriile din sala de tribunal, cand un avocat incearca sa plaseze martorul in cadrul general al unui anumit eveniment, dupa care particularizeaza foarte exact.

Aceasta tactica limiteaza alternativele interlocutorului, pentru ca el sa nu poata evita intrebarile exacte.

O alta modalitate de a structura informatiile este aceea in care discutia incepe de la un subiect bine determinat si se extinde catre o tema mai generala.

Scopul unui asemenea interviu este sa dea publicatii o imagine clara, bazata pe expansiunea gradata ce porneste de la un incident anume.

Un alt tip de interviu aduna laolalta o serie de intrebari grupate in jururl aceleiasi teme, de obicei toate cu final inchis sau cu final deschis.

Acest interviu are rolul de a obtine rapid comentarii pe marginea unui eveniment si este recomandabil sa fie relatat de la fata locului, pentru ca intrebarile nu invita la reflectii indelungate.

Exista situatii in care reporterul incearca sa isi triseze interlocutorul, alterand abil intrebarile dificile cu cele usoare, cele cu final deschis cu cele cu final inchis, intrebarile prietenoase cu cele neesentiale, intr-o ordine ce pare aleatorie.

Alternand diferite tipuri de intrebari, reporterul spera sa isi surpirnda interlocutorul si sa obtina de la aceasta un raspuns neasteptat.

Persoana intervievata uita de obicei ce a psus la inceputul discutiei, iar reporterul se foloseste de acest lucru pentru a suprapune raspunsurile de la inceput cu cele obtinute ulterioare.

Interviurile cu forma libera par a fi mai putin lucrate. Acest tip de interviu invita la raspunsuri deschise.

Este folosit in cazul interviurilor de profil sau atunci cand nu exista limita de timp.

Reporterul testeaza oarcecum inteligenta interlocutorului, ii intelege motivatia si judeca intensitatea opiniilor[12].



[1] Cherkaland, Michael ,1994, Recomandari pentru producatorii BBC.

[2] Biagi, Shirley, 1992, Interviews that Work. A Practical Guide for Journalists, Wadsworth Publishing Company, Belmont, California.

[3] CHARON, Yvan, 1991, L 'interview a la television, CFPJ, Paris.

[4] MacDougal, Curtis D., 1982, Interpretative Reporting, MacMillan, New York.

[5] KLOSOWSKI, Jan, 1995, 50 Questions about Interviewing, Solate Press.

[6] ibidem

[7] ibidem

[8] McFinney, I. si SHANNEN, P., 1994, Writing Skills, Georgia University, Athens.

[9] MOSES, Samuel H., vara 1986, "The Interviewer - Un Unknown Hero?" in American Journal Studies.

[10] ibidem

[11] LIEBLING, A.J., 1996, in A.L. Lorenz si J. Ivian, News Reporting and Writing, Allyn & Bacon, Londra.

[12] Manual de jurnalism, GENURILE JURNALSITICE VOLUMUL II Iasi ,POLIROM, coord: Mihai Coman













Document Info


Accesari: 10623
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )