ALLAN ( caracterizare )
Principala coordonata a romanului "Maitreyi" este erosul care se manifesta ca dimensiune esentiala a experientei
omenesti, acel prea plin al sufletului,
vazut ca traire limita Allan
este într-o permanenta deruta interioara, când este un observator rece, când exaltat,
când coplesit de fericire deplina, dar principala dominanta a eroului ramâne luciditatea, perceptia rationala a propriilor
trairi si a celor din jur. Mircea Eliade, în ipostaza personajului
european, Allan, readuce adesea în subiectul romanului
jurnalul, care devine un
pretext literar si o modalitate de confesiune si rememorare: "Totusi n-am scris nimic în jurnalul
meu, si astazi, când caut în acele
caiete orice urma care sa mi-o poata evoca pe Maitreyi, nu
gasesc nimic. E ciudat cât de
incapabil sunt sa prind evenimentele
esentiale, sa ghicesc oamenii care schimba mai târziu firul vietii
mele".
Inceputul relatiei dintre Allan si Maitreyi este
total lipsit fie si de
intuitia erosului, de acea iluminare spontana a "dragostei
la prima vedere". "Niciodata
nu m-am gândit la dragoste în primele
cinci luni" marturiseste Allan cercetând
jurnalul si cautând cu înfrigurare momentul exact în care s-a aprins flacara
iubirii. Sentimentul se instaleaza lent, se infiltreaza
în sufletul tânarului pe nesimtite, întâmplarile
consemnate urmând a fi reconsiderate cu alti ochi atunci când scrie
romanul. Allan este un personaj analitic, taie firul în patru,
cauta explicatii,
întoarce pe toate fetele starile prin care trece, fapt ce
argumenteaza trasatura
de autenticitate a romanului,
gidismul evidentiat de
critica literara. Asemenea personajelor lui Camil Petrescu,
Allan este un pasionat lucid, observând si observându-se cu febrilitate, formulând ipoteze, un erou în cautare
de certitudini. Dominat
asadar de incertitudini,
Allan construieste situatii
pe baza unor
argumente lucide, apoi tot el le respinge, pentru a le înlocui cu altele care i se par mai potrivite, analizeaza fiecare gest, fiecare atitudine
si fiecare cuvânt si mereu este
surprins de imprevizibila Maitreyi si de ospitaliera Sa familie.
Tulburarile si framântarile permanente
ilustreaza firea dilematica a eroului, care analizeaza în mod obiectiv evenimentele
realitatii traite, desi acestea îl nedumeresc, îl descumpanesc, neputând întelege atitudinea inginerului Sen, care îl trateaza
ca facând parte din familie. Caldura cu care este primit în
casa acestuia, grija afectuoasa si onoarea cu care este tratat de catre toti membrii familiei par sa încurajeze pâna la complicitate apropierea dintre cei doi,tineri, prin crearea de ocazii prielnice (de exemplu, lectiile de franceza-bengaleza
au loc în camera lui Allan,
nu în biblioteca;
inginerul Sen încearca sa scuze atitudinea distanta a Maitreyiei de la început ele), prin
consimtiri subîntelese,
prin insinuari transparente privind eventuala lor unire.
Mentalitatea de european al
lui Allan îl face sa interpreteze atitudinea lor ocrotitoare ca pe un imbold spre mariaj,
când -în fond ei îl adoptasera
altfel spiritual, dar
fara sa treaca totusi granitele impuse de religia lor, dovada
fiind respingerea totala a dorintei lui Allan de a trece la hinduism. si atunci, cum poate întelege eroul izbucnirea furibunda si izgonirea sa din casa familiei
Sen, ce parea
sa fie si a lui?
Maitreyi însasi
are un comportament ambiguu, pe care el îl percepe ca fiind
altceva decât o strategie feminina de a flirta, fapt ce-l
contrariaza pe Allan, deoarece nu poate
întelege sinuozitatile
subtile ale atitudinii
sale, nu o poate cunoaste ca pe o europeana. Lucid si analitic, Allan o vede
uneori "rece si dispretuitoare"
("Adesea, la masa,
îi surprindeam un zâmbet distant si putin rautacios...Ma întrebam, mai ales, daca e stupida ca toate celelalte fete sau daca e, într-adevar, simpla ca o primitiva").
Alteori, dominat de natura sa
pasionala, este exaltat, înlrebându-se cum
"am sa pot eu sugera privirile ei, niciodata aceleasi, niciodata".
Allan parcurge un drum al suferintei, meandrele trairilor sale ilustrând un adevarat proces launtric dominat de o constiinta mereu în alerta, atenta, analitica. De
la primele perceptii, când "nu o iubesc", la emotia provocata de intimitatea cu
o indianca ce "ma tulbura, ma fascineaza, dar nu sunt
îndragostit", apoi
recunoasterea efectului
bulversunt caruia nu i se poate
împotrivi ("Nici o femeie nu m-a tulburat
atâta. Suferinta mea senzuala e un blestem."), considerându-se vrajit, nu îndragostit. Dupa
ce i
se daruieste, Maitreyi
îi stârneste suspiciunea, alte întrebari vin sa tulbure sufletul îndragostitului în cautare de certitudini, în încercarea lui de a alia sensul exact al acestei contopiri: "Oare Maitreyi n-a activat ca o hipnotizata, ca
un automat, de când m-a sarutat
întâia oara? si spontaneitatea, vastitatea dragostei ei fata de mine nu sunt oare
simple caderi, determinate de constiinta ei barbara, superstitioasa?" Aceeasi luciditate devoratoare îl face pe erou sa întrevada, în plina fascinatie
a iubirii, eventualitatea efemeritatii sentimentului:
"Strângând-o în brate, am simtit pentru întâia data
teama ca dragostea Maitreyiei ar putea cândva
sa ma oboseasca. (...) Când aveam nevoie de singuratate, de ce
nil mi-o ghicea? De ce nici dragostea cea mai mare nu
poate ghici dorinta celuilalt?".
Despartirea brutala
si naucitoare de Maitreyi îi provoaca
lui Allan o nesfârsita
suferinta, o puternica
si profunda durere, devine patetic, plânge, are gânduri negre de sinucidere. Reactia lui este impetuoasa,
cu gesturi nestapânite,
impresionante, chinuitoare:
"am avut o noapte salbateca"; "zadarnic
muscam perna, zadarnic ma muscam sa nu tip"; "Sa ma înec în Gange
si sa afle Sen cât
de curat o iubeam pe Maitreyi". De altfel, drama întregii familii este cutremuratoare:
"Pe Maitreyi au vrut s-o marite, dar ea a tipat ca va marturisi
sotului, în noaptea nuntii, ca s-a culcat cu mine si va compromite
întreaga familie, caci va fi
data afara cu
scandal, si tot orasul
va afla de rusinea ei. Inginerul, auzind-o, a lovit-o o data peste fata, de a trântit-o la
pamânt în sânge. Dar a avut si el imediat un atac si
a fost dus la spital. Nu mai vede deloc. I se va
face operatia într-o zi sau doua,
daca se va linisti. (...) Pe Maitreyi au închis-o într-o odaie, dupa
ce doamna
Sen a chemat soferul s-o bata cu vergile în fata
ei, pâna când a cazut în nesimtire. (...) Chabu a încercat
sa se sinucida cu
creolina."
Finalul romanului descrie încercarile eroului de a se consola, "gândul sinuciderii mi-a aparut deodata
în toata lasitatea si ridicolul lui". Retras în muntii
Himalaya, o cunoaste pe
Jenia Isaac, o "tânara
fara expresie",
dintr-o familie de evrei finlandezi si venita aici în cautarea
absolutului prin manastirile acestor locuri. Allan are cu ea o scurta relatie, continuând sa-si analizeze starile, gândurile, reactiile în raport cu alte
femei. O alta
relatie, de data aceasta
din interese materiale, o stabileste cu Geurtie,
"o fata buna,
admirabila", dar continua sa se gândeasca la Maitreyi cu aceeasi iubire tulburatoare, încercând sa desluseasca motivele pentru care tânara se daduse unui vânzator de fructe. Rasfoind niste hârtii vechi, Allan gaseste o scrisoare a unui barbat necunoscut catre Maitreyi, din care reiese ca fata mai avusese
o iubire, pe care n-o marturisise nimanui, nici lui, macar
aluziv. Contrarietatea lui Allan sporeste,
el înmarmureste surprins
de aceasta noua enigma, adaugata misterioasei Maitreyi. Ultimul gând al lui Allan, cu care se si termina romanul, este sugestiv
pentru natura eroului dominat de incertitudini: "si daca n-ar fi decât o pacaleala
a dragostei mele? De ce sa
cred? De unde
stiu? As vrea sa privesc
ochii Maitreyiei."
"Nimeni n-a iesit nevatamat
din jocurile Maitreiyei. Sa fie pierderea mintilor sau moartea singura iesire din toate marile pasiuni? Chiar de-ar fi
asa cum ne învata cazul lui Tristan si al Isoldei, al lui Romeb si al Julietei, putem fi oare absolut
siguri ca, Allan, care
la sfârsit doreste
din tot sufletul sa mai priveasca o data în ochii
Maitreyiei, ca sa înteleaga, n-a
pierit el însusi, în nesiguranta si durere? Ce mai stim noi
despre el, o data manuscrisul romanului încheiat?" (Nicolae Manolescu, "Arca lui Noe")
|
