Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload





loading...
















































"Amintiri din copilarie" de Ion Creanga Epoca Marilor Clasici- sfarsitul sec. al XIX-lea

literatura romana


"Amintiri din copilarie" de Ion Creanga Epoca Marilor Clasici- sfarsitul sec. al XIX-lea

Daca perioada pasoptista, prin programul "Introductie" din Dacia Literara, editat de mentorul cultural al miscarii romantice romanesti, Mihail Kogalniceanu, a dat imbold scriitorilor sa se inspire din traditiile si folclorul poporului, abia societatii "Junimea", datorita indrumatorului cultural Titu Maiorescu, ii revine meritul covarsitor de a fi depistat si promovat in literatura romana veritabile talente de extractie rurala.

Cazul lui Ion Creanga este elocvent: descoperit de Mihai Eminescu, este adus de acesta la socie 848h77i tatea "Junimea", a carei revista, "Convorbiri literare", ii va publica ulterior intreaga opera.: povesti si povestiri, nuvela "Mos Nechifor Cotcariul" si romanul "Amintiri din copilarie". In opera acestui "Homer autohton" "traiesc credintele, eresurile, datinile, obiceiurile, limba, poezia, filosofia poporului" -G.Ibraileanu.

Scriitor realist de sorginte populara, reprezentant deosebit al Epocii Marilor Clasici, Creanga a reusit sa ridice proza literara romaneasca pe aceleasi culmi pe care Eminescu ridicase limba in poezie, "acest Homer autohton" valorificand limba omului din popor intr-un chip imutabil original.

Opera "Amintiri din copilarie" este structurata in patru parti ce vor fi publicate in ,Convorbiri literare" intre 1881- 1892, an in care vor aparea si restranse in volum.

Romanul este specia literarului epic in proza si mai rar in versuri, de marime substantiala, complexa in raport cu celelalte specii inrudite, prin dezvoltarea unei problematici grave, naratiune fictiva in care actiunea, dominanta, bazata pe evenimente reale, pe documente, se desfasoara pe mai multe planuri, fiind sustinuta de numeroase personaje bine individualizate, antrenate de o intriga complicata.

Opera "Amintiri din copilarie" de Ion Creanga este un roman deoarece este o specie a genului epic in proza, de marime substantiala, complexa in raport cu celelalte specii literare inrudite prin dezvoltarea de regula a unei problematici grave, naratiune fictiva in care actiunea dominanta, bazata pe evenimente reale, uneori pe documente, se desfasoara pe mai multe planuri, fiind sustinuta de numeroase personaje bine individualizate, antrenate de o intriga complicata.

Romanul traditional este romanul aparut pana in secolul al XIX-lea si care promoveaza modalitati traditionale, clasice de abordare a fenomenului literar.

Din punctul de vedere al modalitatilor literare, romanul traditional s-ar localiza pana la aparitia lui Gustave Flaubert cu romanul "Madame Bovary" si Honore de Balzac cu opera sa "Comedia umana"("Eugenie Grandet"), care sunt considerati promotorii romanului realist modern. Dar se poate vorbi de roman traditional si dupa secolul al XIX-lea, atunci cand aceasta opera promoveaza o tema traditionala, adica de extractie rurala sau religioasa.

Caracterul traditional al romanului rezida in faptul ca el cuprinde o imagine luminoasa a vietii satului, vazut ca un "centrum mundi", validand tema sociala de extractie rurala, in modul de individualizare a personajului, si el reprezentant al unei colectivitati rurale si in infrastructura narativa ce presupune modalitati tipice prozei traditionale in care limbajul preponderent popular este un argument definitiv.

Primul argument care statuteaza aceasta opera ca roman traditional il reprezinta astfel primul parametru ce compune substanta valoroasa si autentica a cartii si anume cel social, etnografic, deoarece se compune astfel o monografie a satului moldovenesc de la munte de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Aceasta monografie, incluzand obiceiurile si traditiile poporului, are in centru intamplarile si peripetiile lui Nica de cand "a facut ochi"

si pana cand ajunge la Iasi, scos cu greu din lumea satului "ca ursul din barlog" si se structureaza pe doua planuri universul vietii taranesti si procesul de formare a lui Nica.

Partea I incepe cu evocare plina de duiosie a satului natal, a primei scoli, descrierea primilor dascali, a metodelor primitive de educatie: "calul balan", "Sf. Neculai" si "procitania de sambata", dar si a nazbatiilor copilaresti: "prinderea mustelor cu ceasloavele unse". Tot aici sunt prezentati primii colegi ai lui Nica, dar si bunicul David Creanga, indrumator al invataturii si de la care si-a luat pseudonimul literar scriitorul. Capitolul se incheie cu descrierea scolii din Brosteni, imbolnavirea de raie de la caprele gazdei si pravalirea bolovanului.

Partea a II-a se deschide cu reluarea descrierii satului natal, descriere plina de duiosie in special cand infatiseaza casa parinteasca. Capitolul este plin de lirism si pregateste cititorii pentru a introduce in centrul "Amintirilor" chipul mamei pe care autorul, dupa trecerea vremii, o vede intr-o lumina destul de frumoasa. Sunt inserate apoi o serie de intamplari hazlii: "la scaldat", "pupaza din tei", "furtul cireselor", "jocurile din casa parinteasca", "obiceiurile de Anul Nou", "smantani8tul oalelor". Capitolul se incheie cu o autocaracterizare.

Partea a III-a prezinta scolile prin care a perindat Nica: "scoala din Targu Neamt", "Fabrica de preoti din Falticeni", unde sunt prezentate alte metode primitive de educatie, dar si desele petreceri de la gazda humulestenilor, Pavel Ciubotariul.

Partea a IV-a si ultima, mai scurta decat celelalte, prezinta despartirea de satul natal, in toamna anului 1855, cand este obligat, dupa staruintele mamei, sa plece la seminarul de preoti de la Socola. Plecarea are valoarea unei dezradacinari deoarece eroul urmeaza sa intre intr-un spatiu total necunoscut, organizat dupa legi straine lui. Se valideaza astfel calitatea de cronotop a satului, in primele trei parti acesta fiind "un spatiu ideal pentru o copilarie ideala"- G.Calinescu, in timp ce in ultima parte el reprezinta locul primelor iubiri. Humulestiul- "sat vechi, razasesc, intemeiat in toata puterea cuvantului, cu gospodari tot unul si unul () cu biserica frumoasa."



PERSONAJELE

Personajul, ca instanta narativa, este narator,.el fiind cel care povesteste, protagonist, deoarece diegeza graviteaza in jurul lui, tridimensional, datorita faptului ca evolueaza pe parcursul diegezei, opera capatand caracter de "bildungsroman". Ca referent uman, personajul beneficiaza de o caracterizare complexa. Ethopeea, mai ampla decat prosopografia, este realizata atat direct, prin discursul altor personaje si prin autocaracterizare, cat si indirect, prin vorbele si faptele personajului, dar mai ales prin mediu, naratorul accentuand stransa legatura dintre protagonist si sat prin trairile interioare ale lui Nica ce dezvaluie acea nota specifica sufletului taranesc. Avand un inalt grad de generalitate, opera l-a determinat pe G.Calinescu sa afirme ca Ion Creanga prezinta aici "copilaria copilului universal". Nica, in primele trei parti, este copilul nazdravan, care nu are alta grija decat pe cea a jocului, pentru ca in ultima parte sa ajunga "holtei din pacate".

Mama in primele trei parti este gospodina care are grija de treburile casei, mama care nu se poate odihni de "incurile copiilor" si care este nevoita sa le faca "un surub, doua in cap" cand acestia "ridicau casa in slava", iar in cea de-a patra parte este femeia cultivata, care doreste ca fiul ei sa isi depaseasca simpla conditie de taran.

Tatal in primele trei parti este cel care asigura, prin munca sa, cele necesare traiului si care chiar cand se intoarce noaptea de la padure, are puterea sa se joace cu fii sai si sa-si ironizeze mucalit nevasta pentru ca nu intelege nazdravaniile copiilor, iar in cea de-a patra parte este tatal ingrijorat de cum va putea sa tina piept cheltuielilor, deoarece pe vremea aceea, pentru satisfacerea sistemului de instructie (scolii), taranul trebuia sa faca mari sacrificii pecuniare.

ORALITATEA

Personajele lui Creanga folosesc cu dibacie arta vorbirii. Tot textul "Amintirilor" este "distribuit monologic si dialogic la povestitor ca erou subiectiv si la personaje ca eroi obiectivi, jucati insa de povestitor insusi"(G.Calinescu).

Aceasta "bucurie a cuvintelor" care pune stapanire pe personaj da caracteristica stilistica predominanta a operei lui Creanga: oralitatea. Aceasta trasatura definitorie a stilului acestui "Homer autohton"(Garabet Ibraileanu) este realizata printr-o gama extrem de variata de procedee artistice.

        Ca procedeu predominant este folosirea prezentului dramatic si a imperfectului, timpuri care dau sugestia unei sfatosenii anume: "imi spunea", "erau holtei", "avea alte ganduri", "era dragu", "cata", "nu ma duc", "cheama", "ma lupt".

        De cele mai multe ori interjectiile inlocuiesc verbele predicative, autorul realizand o imagine acustica staruitoare: "Haidem", "Hii", "ei,ei!", "Halal", "hai-hai!", "Na!Na!Na!".

        Particulele demonstrative subliniaza de cele mai multe ori gestul familiar vorbirii: "i-auzi, mai", "iaca si soarele rasare", "si nu ma faci," "ia mai bine", "iacata-ne".

        Dialogul invadeaza naratiunea, materialul lexical folosit fiind de o plasticitate si de o suculenta unica. Creanga are talentul de a transforma cititorul ad-hoc intr-un interlocutor. Impresia de participare este data de efectul imediat al modificarilor de persoana. Este de fapt un dialog fictiv, o aparenta de limbaj deoarece interlocutorul ramane fictiv, dar modalitatile folosite presupun existenta implicita a unui partener al povestirii. Atenuarea diferentelor dintre cele doua planuri se realizeaza fie prin schimbarea persoanei gramaticale: "o cale scurta nu se potriveste cu o intindere de sase poste caci nu va para saga", "si mai bine sa ramai pe loc, Ioane," fie prin interferarea in planul autorului a unor enclave apartinand personajului: " cum treci Siretul, apa-i rea la camp, Doamne fereste!". Mobilitatea intonatiei este data de incidente apartinand fie planului autorului, fie planului personajului: "Si mai bine sa ramai pe loc, Ioane, chiteam in mintea mea cea proasta." ."Iaca de ce nu: dragalita Doamne, eram si eu holtei din pacate!" si de exprimarea paratactica a propozitiilor subordonate, inlaturarea conjunctiilor fiind compensata prin inflexiuni speciale ale vocii si prin pauze menite sa invedereze raportul logic, raport care se realizeaza deci "repezi-te pana la el de vezi, gata-i de drum?"

        Monologul interior este o punte intre dialog si naratiune, realizand in genere stil indirect liber: "tocmai cand eram hotarat a spune mamei acestea, Mos Luca se si aude strigand afara: "Gata sunteti?"



        Constructiile lapidare, cu elipsa conjunctiei coordonatoare (asindetonul) alterneaza cu frecventa deosebita a lui "si", sugerand de fiecare data febrilitatea actiunii sau acuitatea unui sentiment: "si cate si mai cate nu contasi cate alte petreceri nu se faceau"

        Muzicalitatea frazei e realizata de numele predicativ antepus : "Dragu-mi eradragi-mi erau", de antepunerea epitetului: "mandrele dealuri", de viitorul popular perifrastic: "ai sa pleci", de consecutivele introduse prin "de": "de ne degera maduva-n oase de frig", de conjunctivul perfect cu valoare conditionala.

        Belsugul verbelor este cerut si de evitarea monotoniei prin utilizarea unei game sinonimice largi:.

        Autorul foloseste formatii lexicale proprii cu rezonante onomatopeice (verbe imitative): "a-l zburataci". Ca o trasatura definitorie se poate mentiona si repetitia ca o functie a oralitatii, aceasta dand sugestii de ordin onomatopeic: "hai, hai!, "incet, incet".

        Frecventa temporalelor antepuse regentei: "Cand eram hotarat" ar fi putut ingreuna logica daca autorul nu ar fi avut grija sa fixeze momentele actiunii prin sintagme apartinand terminologiei populare: "pana au revarsat zorile".

        Pentru a mari forta convingatoare a unei constatari sau a unei observatii personale si pentru a-i acorda o valoare generala vorbitorul invoca o autoritate incetatenita, prin sintagmele: "vorba ceea" sau "vorba unei babe", apeland apoi la diverse sectiuni de paremiologie populara (proverbe si zicatori): "Vorba unei babe: sa dea dumnezeu tot anul sa fie sarbatori; numai o zi de lucru si atunci praznic si nunta".

        Autorul apeleaza la expresii idiomatice si grupuri sintactice devenite fixe cu vremea si avand un sens figurat: "a se da scos", "a se framanta cu gandul" sau insereaza versuri populare: "Foaie verde de cicoare"

        Afectivitatea este realizata si ea cu procedee tipice: dativ etic "stiutu-v-am", exclamatii: "rogu-te", interogatii: "Mai ramane vorba despre asta?".

        Creanga foloseste un vocabular specific cu aspect autentic popular. Nu abunda, cum ar fi fost explicabil, regionalismele si cuvintele de factura populara cu aspect fonetic moldovenesc, in toata opera lui fiind numai 300 de regionalisme, deci unul pe pagina. Simplitatea este data de lipsa metaforelor si ocurenta deosebita a comparatiilor: "ca niste zmei".

        Se intalneste la Creanga atat stilul direct (dialogul), cat si cel indirect (naratiunea), dar si forma lor hibrida, stilul indirect liber: <<zicand in sine-mi cu amaraciune "Ce necaz pe capul meu">>.

Firul povestirii, desfasurat prin digresiuni, este reinnodat prin reintoarceri solicitand intelegerea cititorului: "Dar acum se schimba vorba".

Curgerea povestirii este realizata de completivele directe intercalate avand ca regent un verb la gerunziu: "Vazand noi ca..", "Auzind noi ca", de sintaxa orala a frazei in care predomina coordonarea copulativa.



Ion Creanga "nu copiaza limba taraneasca, ci o recreeaza si o toarna in tiparele unei rostiri individuale", numai astfel putand deveni "o expresie monumentala a naturii umane in ipostaza ei istorica ce sa numeste poporul roman, sau poporul roman surprins intr-un moment de geniala expansiune"- G.Calinescu.

UMORUL

Amintirile imbraca aura lirismului evocator si nostalgia lucrurilor si oamenilor imbinata cu atitudinea de umor de sursa taraneasca.Acesta va fi realizat prin trei parametri:umor de caracter(predominant in primele doua parti), umor de situatie si de limbaj cu aspect generalizant.

Umorul verbal are functie de caracterizare in "Amintiri", Creanga avand "talentul literar de a caracteriza oamenii dupa modul lor verbal".(G.Calinescu)

In genere,acesta rezulta din aspectul realist al limbajului si cel fantastic al referirii contextuale:"sarbezi la fata si zbarcite de parca se hranesc numai cu ciuperci fripte","ca niste mati de cei lesinati","sa nu ieie vant".

Umorul de limbaj este realizat printr-o gama larga de procedee artistice:procedeul autoadresarii sprijina tendinta lui Creanga de a face haz de necaz:"Apoi lasa-ti baiete satul.si pasa de te du daca te lasa pardalnica de inima.si dar ma si sileam eu.s-o fac a intalege pe mama ca pot sa ma bolnavesc de dorul ei","mai bine sa ramai pe loc,Ioane"(Hai mai bine despre copilarie sa povestim).

Efecte comice obtine autorul prin imbinari neasteptate de cuvinte:"ne duceam surgun dracului pomana"."Spiritul nastratinesc"-G.Calinescu se manifesta la Creanga prin voluptatea vorbirii aluzive si a ironiei sau prin "limbajul cotcaresc":"un flacaoan al dracului ne-a luat in ras cum se cade zicand: ,ie seama de tine bine telegarii ceia sa nu ieie vant,ca Ion ista-I mare si Doamne fereste,sa nu faci vreo primejdie","Pai da,mai femeie,tot esti tu bisericoasa,de s-a dus vestea,incaltea ti-au facut si baietii biserica aici pe loc,dupa cheful tau".

Se va intalni la Creanga o frecventa a ideii de superlativ realizata printr-o gama larga de procedee:"din cale afara","rapede rapede',"mort-copt","asa de greu","atata galagie","cu tot dinadinsul","din cei mai strasnici",avand de-a face cu superlativul insusirii,nu al actiunii.Locutiunile verbale foarte plastice: "a dardai asupra cuiva","a umbla de frunza frasinelului","a da paiele","a face otrocol","a se intrece cu dediochiul",proverbele si zicatorile:"Ursu nu joaca de bunavoie","sa dea Dumnezeu.","Pielea rea si rapanoasa ori o bate ori o lasa",interjectiile:"Hai!","Ha!","Ei,ei!",vorbele de duh:"parca are omul zece vieti","daca-I copil sa se joace,daca-I cal sa traga.",imprecatiile:"Fire-ar afurisit sa fie',"Patruzecile mane-sa de golan","Manca-i-ar pamantul sa-i manance" impanzesc textul si dau masura inepuizabilei inventivitati verbale si frazeologice la Creanga.

Voiosia se mai realizeaza si prin alunecarea povestirii de la lucruri serioase la gluma: "Vorba unei babe: "s-apoi nu stii ca este o vorba"".

Aspectul contrastant, modalitate generala de realizare a umorului se vadeste si in intrebuintarea cu sens augmentativ a diminutivelor: "Luca Mosneagul, insuratel de-al doilea", in numele sau poreclele comice: Trasnea, Oslobanu, reminescenta a umorului de caracter mai des uzitat in primele doua parti. La acelasi lucru concura autopersiflarea: "nimernicii de noi".

Enumeratia in categorisirea unui element se face adesea prin prelungirea epitetelor si comparatiile folosite gradat: "martoagele lui de cai erau vlaguite din cale-afara si slabi si ogarjiti ca niste mati de cei lesinati".

-         echivocul

-         calamburul

-         deraierea lexicala


loading...




Document Info


Accesari: 14970
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2017 )