CARACTERIZAREA VITORIEI LIPAN

Mihail Sadoveanu este unul dintre prozatorii reprezentativi ai secolului XX-lea, in a carui vasta opera se regasesc aproape toate speciile literare precum si cele mai importante teme ale umanitatii. Romanul "Baltagul", apartine acestui scriitor si are ca tema fundamentala cautarea si aflarea adevarului in legatura cu uciderea unui oier (Nechifor Lipan), de catre sotia acestuia - Vitoria.

Romanul evoca o lume patriarhala dintr-un sat de munte din Moldova care se conduce dupa legea nescrisa a traditiei. Intre fapturile "de mirare" ale acestei lumi, Vitoria Lipan, nevasta oierului Nechifor Lipan din Magura Tarcaului ocupa un loc aparte fiind personajul principal al romanului, prezent in toate momentele subiectului si 232h79c in relatie cu celelalte personaje.

Ca personaj de roman, Vitoria reprezinta un destin impresionant cu o structura sufleteasca de exceptie pentru a carei caracterizare scriitorul foloseste o paleta variata de mijloace si procedee imbinand armonios caracterizarea directa (autocaracterizare, caracterizarea facuta de autor, de alte personaje) cu mijloacele caracterizarii indirecte (framantari sufletesti, limbaj, fapte, comportamente anume, mediu de viata).

Portretul fizic realizat in mod direct evidentiaza frumusetea fizica a unei femei aflate in plina maturitate "ochii ei caprii", "genele lungi rasfrante incarligase", castaniul parului, ii dau un farmec aparte ce impresioneaza pe cei din jur. Prefectul de la Piatra la care femeia a venit sa-si planga amarul remarca o frumusete neobisnuita in privire. Vitoria insasi este constienta de farmecul si taina feminitatii ei marturisind ca Nechifor "venea la ea ca la apa cea buna".

Infatisarea femeii si mai ales vorba ei taioasa ca baltagul il inspaimanta pe calatorul indraznet din zona Dornelor. Portretul moral dezvaluie atat calitatile cat si defectele femeii surprinse in cele trei ipostaze in care apare personajul: sotie, mama si munteanca. Dominanta sufleteasca a Vitoriei in ipostaza de sotie redata prin monolog interior ramane zbuciumul sufletesc, un adevarat labirint care evolueaza de la neliniste la framantare, la certitudine culminand cu durerea pentru cel mort. Banuiala o roade "ca un vierme", "se simtea moarta ca si sotul ei". In ceasurile de singuratate asteptandu-si sotul, Vitoria intelege ca dragostea ei a ramas neatinsa de trecerea timpului, ca-si iubeste sotul ca in tinerete desi s-ar fi cuvenit sa-i fie rusine caci avea copii mari. In numele acestei iubiri Vitoria hotaraste sa porneasca pe urmele sotului si "sa nu-si gaseasca linistea cum n-are apa Tarcaului" pana nu l-o gasi fiind dispusa sa traiasca chiar fenomene neobisnuite "daca el a intrat pe celalalt taram m-oi duce si eu dupa dansul".

Inmormantarea fastuoasa pe care i-o organizeaza sotului cu trei preoti, masa bogata si cu vin bun este semn al pretuirii lui Nechifor.

In ipostaza de mama Vitoria se caracterizeaza prin dragoste si grija pentru formarea copiilor ei in spiritul respectului fata de valorile comunitatii: harnicie, cinste, respect fata de datina. Pe Minodora o pregateste pentru viata aspra a muntencelor si o dojeneste ori de cate ori fata incalca datina strabuna "iti arat eu tie coc, valt si bluza", "nici eu, nici bunica-ta nici bunica-mea n-am cunoscut acestea si in legea noastra trebuie sa traiesti si tu". Pe Gheorghita il ajuta sa-l formeze, sa constientizeze datoria de a deveni in absenta tatalui bratul de barbat de care avea nevoie, "intelege ca jucariile au stat, trebuie sa te arati barbat". Vitoria isi iubeste baiatul, ii admira infatisarea si il dojeneste atunci cand manifesta slabiciune.

Ca munteanca, Vitoria isi duce existenta dupa legi stravechi cunoscand si respectand toate traditiile legate de cele trei momente din viata omului. Intalnind in drum un botez si o nunta, femeia se adapteaza situatiei trebuind sa-si ascunda ingrijorarea si sa gaseasca vorbe si gesturi diferite: pune pe fruntea nou nascutului bani, saruta mana preotului, inchina paharul pentru nasi, face urare frumoasa miresei aratand "vesela fata si limba ascutita". Inmormantarea organizata sotului cu trei preoti, buciumasi, bocitoare, car cu boi, gaina data peste groapa, nu sunt doar semne ale cinstirii mortului ci si traditii pe care Vitoria le respecta.

Femeie simpla nestiutoare de carte, Vitoria crede in semne si vine, apeleaza la vrajitoare, insa isi pune nadejdea in Dumnezeu, de aceea posteste douasprezece vineri, purificandu-si sufletul, plateste rugaciuni, merge la manastiri, se spovedeste asteptand sa faca Dumnezeu lumina.

Harnica, energica, Vitoria are un simt practic dezvoltat randuindu-si gospodaria in vederea unui drum lung. Pe parcursul drumuluidovedeste prudenta, intelepciune, tenacitate, facand popasuri, punand intrebari, evitand sa dezvaluie motivul calatoriei, hotaraste sa se amestece in multime pentru a putea cerceta in voie urmele lui Lipan. Masura inteligentei si a capacitatii de a cunoaste sufletul omenesc, are loc in scena praznicului, in razboiul psihologic pe care-l poarta cu Calistrat Bogza. Cu dibacie si pricepere, Vitoria insinueaza ca stie cum s-au petrecut lucrurile insa amana dezvaluirea pana cand atrage atentia subprefectului. Inspaimantat, Bogza isi pierde siguranta de sine, devine manios, recunoscand pe jumatate faptele scrise pe baltag "chiar daca as fi eu mi-oi primi osanda".

O data justitia infaptuita, Vitoria isi regaseste echilibrul sufletesc, devine stapana pe viata ei, capabila sa-si conduca gospodaria, hotarata sa ia viata de la capat.

Vitoria este caracterizata indirect si prin nume, care sugereaza numele de biruinta, de a depasi greutatile.

Cu un destin mitic amintind de maicuta batrana din "Miorita" sau de zeita Isis, Vitoria Lipan ramane un personaj complex, simbol al omului de la munte, darz si mandru surprins in confruntarea cu moartea.