Caracteristici ale limbajului poetic

Caracteristici ale limbajului poetic Creatiile literare, indiferent de genul în care se grupeaza, ilustreaza stilul artistic ca stil functional prin care limba este utilizata nu doar pentru a transmite informatii, ci mai ales pentru a trezi emotii estetice. Limbajul poetic este deci limba folosita cu functie estetica:

Se distinge prin caracterul individual, u 525d38f nic, original, inedit al comunicarii lingvistice;

Însusirile expresive (bazate pe conotatie) ale limbajului sunt foarte marcate, functia estetica fiind prioritara;

În constituirea textului, se apeleaza la imaginea artistica, la conventie si la fictiune;

Sunt asimilate elemente din toate celelalte stiluri functionale;

Structura sintactica a enunturilor este foarte diversa; topica e subiectiva;

Înglobeaza elemente din afara limbii literare (din limbajul popular, familiar, argotic, arhaisme, neologisme, aspecte din variantele regionale);

Se utilizeaza intens figurile de stil sau retorice, jocurile de cuvinte, ambiguitatea voita a sensurilor, sugestia si conotatia, nuantarea sinonimica, unitatile frazeologice neobisnuite;

Nivelurile textului poetic - Receptarea textului literar din perspectiva stilistica presupune descifrarea lingvistico-artistica a operei. La toate nivelurile limbii, în stilul beletristic sistemul limbii este actualizat în cea mai mare libertate, cu o singura constrângere: subordonarea fata de principiul general care guverneaza procesul semnificarii în comunicarea literara: expresivitatea estetica.

I. Nivelul fonetic al limbii este dat de manifestarea ei în substanta sonora, prin sunete cu un anumit ton, cu înaltimea, durata sau amplitudinea lor, la care se adauga silabele, accentul, ritmul, intonatia cu posibile valori expresive. Resursele expresivitatii pot fi:

asocierea sunetelor în context - aliteratie, armonie imitativa, asonanta, ecou, rima;

contraste sonore;

locul, tipul vocalelor (închise / deschise), accentuarea lor;

modificarea sunetelor; caderea sunetelor, a silabelor sau adaugarea lor;

onomatopee, cuvinte derivate de la acestea (frecvente în proza lui I. Creanga ca marci ale oralitatii);

cuvinte expresive prin sunete si volum sonor;

ritmul - expresia necesitatii de simetrie si de armonie - apare nu numai în versul traditional, ci si în versul liber; succesiunea silabelor se asociaza cu miscarea ideilor si a sensibilitatii poetului; (exista si o ritmica a prozei, elaborata de autor prin atentia pentru cadenta si curgerea frazei (la Creanga sau la Sadoveanu, de exemplu);

pauza - este o componenta a ritmului, dar are valorile ei expresive: fragmenteaza versul (cezura), întrerupe brusc comunicarea pentru a sugera o stare sufleteasca, o emotie

debitul - numarul de sunete emise în unitatea de timp: tempoul vorbirii poate fi mai rapid sau mai lent ca manifestare temperamentala, afectiva sau retorica (în discurs).

II. Nivelul morfologic vizeaza:

frecventa unor parti de vorbire (substantivele, adjectivele sunt mai frecvente în tablouri sau în descrierile statice; verbele imprima dinamism);

forme rare ale cuvintelor;

superlativul stilistic al adjectivelor;

dativul etic, dativul posesiv;

valorile stilistice ale persoanei gramaticale;

valorile stilistice ale timpurilor si modurilor verbale (de exemplu, prezentul narativ, istoric, etern; imperfectul duratei, al indeterminarii etc.);

topica (topica normala este neutra din punct de vedere expresiv, în schimb, abaterile sunt expresive);

constructii redundante (reluarea si anticiparea);

constructii care reflecta destramarea structurii logice a enuntului: anacolutul, parantezele, digresiunile, constructiile incidente, elipsa s.a.

propozitiile exclamative si interogative;

paralelismul sintactic;

structurile complexe, arborescente (reflectând miscarea gândirii, a sensibilitatii).

IV. Nivelul lexico-semantic - este cel la care sensul apare în legatura cu expresia (forma) acestuia, sub forma semnului lingvistic manifestat în cuvânt, dar si în constructii mai largi, sintactice chiar. La acest nivel, resursele expresivitatii sunt:

motive poetice / laitmotive;

cuvinte polisemantice;

câmpuri (sfere, arii) semantice (lexicale);

expresii, locutiuni cu rol afectiv;

nuante arhaice, regionale ale limbii;

relatii de simetrie, de opozitie (prin surprinderea contrastelor, a antonimelor sau prin paralelism);

resurse afective ale derivarii: diminutive, augmentative etc.;

îmbogatirea sensurilor prin metafora, epitet, metonimie, sinecdoca, eufemism, ironie, hiperbola s.a. (sensuri figurate);

folosirea mijloacelor lexico-semantice pentru a exprima umorul, satira (jocul de cuvinte, paradoxul, ambiguitatea etc.).

V. Nivelul stilistic al limbii determina organizarea limbajului în functie de interferenta factorului subiectiv, al creatorului, cu cel sociocultural. La acest nivel se constituie textul ca unitate superioara enuntului; este un nivel transfrastic (dincolo de fraza), loc de întâlnire a tuturor nivelurilor anterioare. Un text literar se va diferentia de cel publicistic, administrativ sau stiintific, comunicând emoti, sentimente. Elementele lingvistice sunt completate de cele extralingvistice, textul se raportându-se la contextul cultural, estetic, psihologic, istoric etc. Analiza nivelului stilistic al textului va releva, asadar, toate acele elemente care constituie "expresia unei individualitati" (Tudor Vianu), adica stilul unui scriitor.