Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload





loading...
















































Constituirea semioticii ca disciplina: premise, obiect, principii

literatura romana










ALTE DOCUMENTE

TESTARE SEMESTRIALA Clasa a VI-a - romana
PROIECT TEMATIC - FIIND BAIET PADURI CUTREIERAM -M.EMINESCU
Prezinta constructia subiectului si a discursului narativ intr-o opera literara studiata (povestire sau basm cult), prin referire la conceptele din ur
Amica mea
O sinteza a teoriei literare moderne
Mihai Eminescu Repere biografice - Raportul dintre national si universal
Originea si dezvoltarea limbii romane, Literatura pupulara, Mari Cronicari
EVOLUTIA CUPLULUI ALLAN- MAITREYI IN ROMANUL "MAITREYI" DE MIRCEA ELIADE
FISA DE LECTURA
'Frumosul romanesc'

Constituirea semioticii ca disciplina: premise, obiect, principii

·        Ferdinand de Saussure, parintele structuralismului lingvistic, poate fi considerat si precursorul semioticii. Savantul elvetian - si, o data cu el, toata scoala franceza - numea aceasta "stiinta generala a semnelor" semiologie. Semnul lingvistic este doar unul din multitudinea de semne care se manifesta īn realitatea exterioara. Saussure a avut intuitia dezvoltarii unei stiinte care sa studieze cu instrumente proprii toate aceste semne.

Charles Sanders Peirce (logician, matematician, filozof) este celalalt parinte al semioticii, fondator al scolii anglo-saxone, avansat īn semioticile nonverbale. Peirce este cel care pune īn ci 424s1812e rculatie teoria despre trihotomia semnului, spre deosebire de Saussure care descrie semnul lingvistic drept entitate biplana. De altfel, aceasta esenta "conflictului" dintre cele doua scoli de cercetare. Dupa Peirce, semiotica este o metastiinta care comporta un studiu pe trei niveluri deosebite (cf. trihotomia semnului): sintaxa (relatia semn-semn), altfel spus, ce implica semnul; semantica (relatia semn-obiect), anume ce desemneaza (denoteaza) semnul; pragmatica (relatia semn-efect obtinut), ce exprima semnul.

Charles Morris (filozof), discipol al lui Peirce, este cel care - dupa mentorul sau si dupa Saussure - a delimitat mai precis cīmpul de cercetare specific semioticii[1]. Acest cīmp, considera el, nu poate fi decīt coextensiv lumii īnconjuratoare, caci lumea este "scena" de manifestare a semnelor de tot felul. Prin urmare, descrierea acestor semne nu poate fi realizata decīt de o echipa de cercetatori de formatii intelectuale variate (lingvisti, logicieni, psihopatologi, biologi, filozofi, esteticieni, antropologi, sociologi etc.). Este normal sa fie asa, din moment ce manifestarea semnificatiei este atīt de variata.

·        O problema acerb disputata de catre semioticienii de toate formatiile este aceea privitoare la rolul lingvisticii īn semiotica, dat fiind ca limbajul articulat nu este un sistem semiotic ca oricare altul. Altfel spus, este limbajul articulat unul de referinta pentru toate celelalte? O data ce am semnalat o disputa legata de acest aspect, este evident ca la aceasta īntrebare s-au formulat doua raspunsuri diferite. Multi lingvisti, dar si personalitati puternic marcate de lingvistica (Roland Barthes, Umberto Eco - de exemplu) ori chiar reprezentanti de marca ai semioticii de cu totul alte formatii intelectuale, sustin ca semiotica este subordonata lingvisticii. Cealalta tabara avanseaza o opinie ce sustine contrariul. Saussure īnsusi, ca parinte al lingvisticii moderne (considerat asa cel putin pe plan european[2]), afirma ca lingvistica este doar un capitol al unei stiinte mai generale, anume semiologia. Raspunsul cel mai apropiat de realitate este - bineīnteles, ca īn toate - unul de mijloc: da, limbajul articulat este "un termen de referinta pentru orice sistem semiotic" (Solomon Marcus[3] - īn Semnificatie si comunicare īn lumea contemporana, op. cit.), dar relatia lui cu toate celelalte sisteme de semne este una de complementaritate.

Ca limbajul articulat este un sistem de referinta o demonstreaza fie si numai faptul ca limba/limbajul "vizeaza intim procesul prin care īntelegem lumea" (idem). Un alt argument este acela ca lingvistica este metodologic mai avansata decīt alte stiinte umaniste, cum ar fi: antropologia, etnologia, psihologia sau sociologia. Tot S. Marcus - sustinator al ideii ca lingvistica este "regina" semioticii - remarca faptul ca limbajul articulat se distinge de alte sisteme de semne prin caracterul sau liniar, secvential, care usureaza īntelegerea. Aceste caracteristici se afla īn opozitie cu polidimensionalitatea si concomitenta altor sisteme semiotice. Sistemele vizuale sau comportamentul social spontan, ca si trairile directe, afectivitatea, emotiile ori spectacolul teatral sīnt tot atītea exemple de sisteme semiotice care au rareori caracter secvential[4]. De la aceasta referentialitate a limbajului articulat fata de celelalte sisteme semiotice s-a ajuns la expresii īn care termeni specifici studiului limbajului apar cu acceptii trans-semiotice: lumea ca text, limbaj filmic/teatral, gramatica a comportamentului social/a unor procese economice/a arhitecturii/a picturii si chiar a jocului de tenis.

·        Din cele de mai sus s-a īnteles deja ca obiectul de studiu al semioticii este reprezentat de geneza si functionarea sistemelor de semne, īn natura si īn societate.

Desi semne sīnt peste tot, nu īnseamna ca orice este semiotica. Aceasta pentru ca semnul nu este o calitate īn sine a unui obiect, ci o functie pe care obiectul o poate dobīndi. Potentialul semiotic al unui obiect este cu atīt mai interesant, cu cīt este capabil sa trimita la obiecte mai diferite decīt el (S. Marcus, īn Introducere la op. cit.). Semiotica este o preocupare īn esenta ei relationala, caci ea pune īn relatie semnul cu alte semne, semnul cu obiectul pe care īl desemneaza, semnul cu efectul pe care īl are asupra cuiva. Asadar, nu īntīmplator, semiotica valorifica ideile, rezultatele si metodele disciplinelor īn care gīndirea structurala a ajuns la o anume maturitate: lingvistica, matematica, teoria informatiei, teoria sistemelor, biologia, psihologia.

"Semnul, entitatea de baza a semioticii, prin unitatea dialectica pe care o realizeaza cu referentul (care include atīt entitati fizice, cīt si conceptuale) si cu interpretantul[5], este o reflectare a unitatii dialectice dintre lumea materiala (reprtezentata de semn si referent) si lumea conceptuala (reprezentata de interpretant si referent). Semiotica este astfel unul dintre marile curente integratoare din cultura contemporana" - S. Marcus (op. cit., ibidem; subl. n.).



·        Dupa diferitele sisteme semiotice implicate īn studiu, se delimiteaza urmatoarele compartimente de semiotica generala (teoretica) sau aplicativa: aspecte generale; fundamente; semiotica lingvistica; limbaje stiintifice; metode exacte īn estetica; semantica si pragmatica; semiotica literara; iconicitate si arte vizuale; cinema, televiziune; teatru, arhitectura, muzica; semiotica culturii; comportamente nonverbale; psihopatologie.

Semiotica s-a constituit oficial ca disciplina cu prilejul primului congres al Asociatiei internationale de semiotica, desfasurat la Milano īn 1974[6]. Centrele care polarizeaza atentia tuturor semioticienilor prin reprezentantii lor de marca sīnt: Moscova si Tartu (V. V. Ivanov si Iuri M. Lotman), Varsovia (I. Pelc), Bratislva (I. Horecky), Praga (P. Sgall), Brno (I. Osolsobe); Stuttgart (M. Bense), Urbino (Centrul international de semiotica si lingvistica - aici activeaza ferventul semiotician Umberto Eco), Paris (scoala din jurul lui Algirdas Julien Greimas), Toronto (P. Bonissac) si īn SUA - Universitatea Indiana din Bloomington (T. A. Sebeok). Preocupari semiotice exista si īn Japonia si Africa.

Iata cele mai importante publicatii de semiotica:

-          revista Semiotica (publicatie a Asociatiei internationale de semiotica);

-          revista-volum publicata de grupul de la Tartu, sub denumirea Semeiotike (initiata īn 1965, de I. Lotman);

-          revista Significaēao (Brazilia, Rio de Janeiro);

-          revista poloneza Studia Semiotyczne;

-          revistele germane Zeitschrift für Semiotik si Semiosis;

-          publicatia franceza Actes sémiotiques;

-          revista belgiana Degrés;

-          revista internationala Kodikas/Code (publicata la Tübingen de editura Gunter Narr);

-          revista italiana Versus;

-          revista Ars Semiotica (organ al Societatii americane de semiotica);

-          Le Journal Canadien de Recherche Sémiotique/The Canadien Journal of Research in Semiotics (Edmonton, Canada);



-          Cahiers internationaux du symbolisme (Belgia);

-          Szemiotikai Tįjékoztató (Academia Maghiara de stiinte).

Alte cīteva publicatii care nu sīnt exclusiv dedicate semioticii, dar au tangente cu domeniul sīnt: Poetics (Amsterdam, Olanda), Poetics Today (Israel), Communications (publicatie a Asociatiei internationale de stiinta comunicatiei), Musique en jeu (Paris), Langages (Paris).

Rezumat:

Acest capitol prezinta premisele constituirii semioticii ca disciplina, prin precursorii ei de seama, delimiteaza cīmpul si obiectul de cercetare proprii semioticii si ofera - īn ultimul paragraf - o "lista" a compartimentelor semiotice, ca si una a centrelor si publicatiilor semiotice de referinta.

Bibliografie:

Carpov, Maria - Introducere la semiologia literaturii, Ed. Univers, Bucuresti, 1978

Marcus, Solomon - Semnificatie si comunicare īn lumea contemporana, Ed. Politica, Bucuresti, 1985



[1]               Morris foloseste termenul semiotica.

[2]               Parintele descriptivismului american, curent de cercetare lingvistica la baza, este Leonard Bloomfield. Acesta descrie semnul lingvistic drept entitate monoplana care nu poate fi explicata fara apel la realitatea īnconjuratoare, semnificatia fiind exterioara limbii (īn opozitie cu definitia semnului lingvistic a lui Saussure).

[3]               Matematician romān cu importanmte cotributii īn cercetarea semiotica.

[4]               Structura cerebrala īnregistreaza aceasta realitate sub forma unei relative specializari functionale a celor doua emisfere cerebrale: emisfera stīnga exceleaza īn controlul activitatilor secventiale (limbajul, logica), pe cīnd emisfera dreapta, īn acela al activitatilor nesecventiale de tipul intuitiilor si emotiilor. Colaborarea celor doua emisfere conduce la doua modalitati de cunoastere a realitatii: una mediata, secventiala, semiotica (cu sediul īn emisfera stīnga), cealalta - directa, concomitenta, hermeneutica (cu sediul īn emisfera dreapta).

[5]               Prin interpretant nu se īntelege "cel care interpreteaza", efectul pe care īl are semnul respectiv.

[6]               Al doilea congres a avut loc īn 1979 la Viena, al treilea - īn 1984 la Palermo...; s-a instituit astfel regula desfasurarii o data la cinci ani.


loading...




Document Info


Accesari: 2109
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2017 )