ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
Constituirea semioticii ca disciplina: premise, obiect, principii
[1]. Acest cīmp, considera el, nu poate fi decīt coextensiv lumii īnconjuratoare, caci lumea este "scena" de manifestare a semnelor de tot felul. Prin urmare, descrierea acestor semne nu poate fi realizata decīt de o echipa de cercetatori de formatii intelectuale variate (lingvisti, logicieni, psihopatologi, biologi, filozofi, esteticieni, antropologi, sociologi etc.). Este normal sa fie asa, din moment ce manifestarea semnificatiei este atīt de variata.
[2]), afirma ca lingvistica este doar un capitol al unei stiinte mai generale, anume semiologia. Raspunsul cel mai apropiat de realitate este - bineīnteles, ca īn toate - unul de mijloc: da, limbajul articulat este "un termen de referinta pentru orice sistem semiotic" (Solomon Marcus - īn Semnificatie si comunicare īn lumea contemporana, op. cit.), dar relatia lui cu toate celelalte sisteme de semne este una de complementaritate.
[4]. De la aceasta referentialitate a limbajului articulat fata de celelalte sisteme semiotice s-a ajuns la expresii īn care termeni specifici studiului limbajului apar cu acceptii trans-semiotice: lumea ca text, limbaj filmic/teatral, gramatica a comportamentului social/a unor procese economice/a arhitecturii/a picturii si chiar a jocului de tenis.
[5], este o reflectare a unitatii dialectice dintre lumea materiala (reprtezentata de semn si referent) si lumea conceptuala (reprezentata de interpretant si referent). Semiotica este astfel unul dintre marile curente integratoare din cultura contemporana" - S. Marcus (op. cit., ibidem; subl. n.).
[6]. Centrele care polarizeaza atentia tuturor semioticienilor prin reprezentantii lor de marca sīnt: Moscova si Tartu (V. V. Ivanov si Iuri M. Lotman), Varsovia (I. Pelc), Bratislva (I. Horecky), Praga (P. Sgall), Brno (I. Osolsobe); Stuttgart (M. Bense), Urbino (Centrul international de semiotica si lingvistica - aici activeaza ferventul semiotician Umberto Eco), Paris (scoala din jurul lui Algirdas Julien Greimas), Toronto (P. Bonissac) si īn SUA - Universitatea Indiana din Bloomington (T. A. Sebeok). Preocupari semiotice exista si īn Japonia si Africa.
īn ultimul paragraf - o "lista" a compartimentelor semiotice, ca si una a centrelor si publicatiilor semiotice de referinta.
Bibliografie:
Carpov, Maria - Introducere la semiologia literaturii, Ed. Univers, Bucuresti, 1978
Marcus, Solomon - Semnificatie si comunicare īn lumea contemporana, Ed. Politica, Bucuresti, 1985
Parintele descriptivismului american, curent de cercetare lingvistica la baza, este Leonard Bloomfield. Acesta descrie semnul lingvistic drept entitate monoplana care nu poate fi explicata fara apel la realitatea īnconjuratoare, semnificatia fiind exterioara limbii (īn opozitie cu definitia semnului lingvistic a lui Saussure).
Structura cerebrala īnregistreaza aceasta realitate sub forma unei relative specializari functionale a celor doua emisfere cerebrale: emisfera stīnga exceleaza īn controlul activitatilor secventiale (limbajul, logica), pe cīnd emisfera dreapta, īn acela al activitatilor nesecventiale de tipul intuitiilor si emotiilor. Colaborarea celor doua emisfere conduce la doua modalitati de cunoastere a realitatii: una mediata, secventiala, semiotica (cu sediul īn emisfera stīnga), cealalta - directa, concomitenta, hermeneutica (cu sediul īn emisfera dreapta).
|
