Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































DISCURS

literatura romana












ALTE DOCUMENTE

TEST Limba si literatura româna Clasa a VIII-a
MITUL ÎN LITERATURĂ
TEST DE EVALUARE Romana - semne de punctuatie
STIINTE INFAILIBILE - STIINTE SUSPECTE
ACTE DE COMUNICARE
MENIPEE (SATIRA)
HIPERBAT = Termenul provine din fr
INVERSIUNE
Mircea Eliade - MAI MULTE FELURI DE A PIERDE TIMPUL
LACONIC

DISCURS

 = Termenul provine din fr. discours, lat, dis­cursus "alergare încoace si încolo". Specie a genului oratoric, constând într-o expunere facuta în fata unui auditoriu, pe o tema politica, morala, literara etc. 1. Originile D. sunt foarte vechi, el fiind atestat în cartile sacre ale Indiei, Persiei, Egiptului si Chinei, în Biblie, marturii indirecte asupra lui gasindu-se, de asemenea, si în vechea pictura si sculptura a lumii. D. sunt politice (rostite în adunari publice, în parlamente etc.), academice (la deschiderea si închiderea unor sesiuni, cursuri, congrese etc., la primirea de noi membri - D. de receptie), funebre, religioase, (didahii (v.), omilii (v.), panegirice (v.), predici), juridice etc. Tra­ditia aristotelica subdiviza D. în demonstrativ (referitor la fapte pre­zente), deliberativ (având ca obiect viitorul) si judiciar (prin care se pledeaza în fata unei instante judecatoresti), însa clasificarea dupa circumstantele rostirii pare mai adecvata. Cât priveste menirea D., Cicero accentua ca, indiferent de împrejurarea în care se rosteste, el trebuie alcatuit astfel încât "sa convinga, sa placa si sa detcrmine ade­rarea, înduplecarea auditorului" (ut probet, ut delectat, ut flectat). Vechile canoane impuneau D. o structura hexatomica, cele sase parti ale sale fiind: exordiul (o scurta introducere), propozitia (adica divi­ziunea partilor subiectului tratat), naratiunea, probarea (confirmarea, argumentarea celor sustinute), respingerea sau negarea (menita a preântâmpina posibilele obiectii) si peroratia (reargumentarea adeva­rurilor enuntate initial si mai ales convingerea si captarea buna­vointei auditorului sau a cititorului). Însa, în timp, stringenta acestor reguli a fost tot mai mult neglijata, D. cerându-i-se mai ales limpezime, precizie, tinuta elevata, armonie, atitudine solemna, dar fireasca, adica note tinând mai putin de compozitia partilor. Ulterior, începând cu perioada clasicismului, prin D. s-a înteles si orice expunere metodica, precum Discours de 1a methode (Discurs despre metoda) al lui Des­cartes, Discours sur le style (Discurs despre stil), atribuit lui Buffon, Discours sur l'histoire universelle (Discurs asupra istoriei universale) de Bossuet etc. Date fiind diversitatea împrejurarilor în care se ros­teste, menirea pe carc o are, D. a ajuns uneori la o mare valoare lite­rara, impunându-se prin reprezentanti ilustri precum Demostene, Cicero, Ioan Chrisostomul, Sfântul Ambrozie, Bossuet etc. În perime­trul culturii noastre sunt celebri Antim Ivireanu, Mihail Kogalniceanu, Titu Maiorescu, Barbu Delavrancea, Take Ionescu, Nicolae Iorga. Nicolae Titulescu, Ion Petrovici si altii, ale caror D. stârnesc oricând interesul, indiferent de obiectivul lor concret, uneori strict conjunc­tural. În poezia lirica, prezenta elementelor discursive este de regula repudiata, începând cu simbolistii, ca stricând unitatea emotiei: "Prends 1'éloquence et tords lui son cou" (Ia elocinta si suceste-i gâtul), spunea Paul Verlaine în Arta poetica. 2. În filozofie, gândirea discursiva desemneaza gândirea care se constituie în etape de-a lungul comunicarii lingvistice. Astfel, gândirea sau cunoasterea discursiva, se opun intuitiei, ca viziune intelectuala. În anumite tendinte filozo­fice si literare contemporane sensul D. se apropie de cel oratoric, pentru a desemna mesajul vorbit, în opozitie cu scriitura (v.). Cu acest sens e utilizat de J. Derrida si J. Lacan (pentru acesta D. are functia de a disimula obiectul inconstient al dorintei). În critica lite­rara a ultimului deeeniu, D. cunoaste o reânnoire fundamentala prin studiile lui J. Derrida (De la grammatologie - Despre gramatologie, 1967), care pune accentul pe limbajul vorbit. Opozitia D. - scriitura e studiata la nivelul semnificant fonic - semnificant grafic.














Document Info


Accesari: 1444
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )