INTIMIsTII
G. ROTICa
Intimismul lui G. Rotica consta într-o erotica sfioasa de om sanatos,
care profeseaza un romantism de interior, evocând, de pilda, rochiile
La tine-n seara asta cum ma gândesc o ploaie
De fosnete coboara si trista mea odaie
Mi-o umple cu parfumuri, cu gratii si matasa:
Sunt rochiile tale ce le aud prin casa.
IGNOTUS
Ignotus (Dan Radulescu) e un naturalist pentru care poezia
înseamna un moment de reculegere dupa munca de laborator. Inspirat
ia cu totul nesilita si-a definit-o poetul singur:
Gândiri, imagini... Vede ochiul, se sapa lucru-n amintire,
Iar anii trec. Se schimba multe, la multe iar le pierzi de stire.
Crezi c-ai uitat...
E zi de toamna. O ploaie trista bate-n geamuri,
Esti trist de toata întristarea din cer, din miristi, de pe ramuri...
Cum ritmic picura din strasini si moare focul în camin,
Ca niste siruri lungi de umbre, lin, amintirile revin, 757b12h
Ţi se perinda-ncet prin minte comoara vremilor apuse,
siragul lacrimilor scumpe si-al fericirilor rapuse...
Apar în raza amintirii si se preschimba cu încetul...
Încet ia pana lui docila si...
Iata-l inspirat poetul.
EMANOIL BUCUŢA
Adevaratul intimist în întelesul propriu al cuvântului este Emanoil
Bucuta, care-si cânta micul univers casnic, femeia dormind pe jumatate
dezgolita pe divan, odaia
George Calinescu
Cu mari pereti de sticla aurita,
Cu flori de piane, jeturi de matase...
Aburos si maruntel
Pe întinderea albastra.
Scoti scufita, de zaduf,
si ramâi cu tâmple goale,
N-ai pe cap decât un puf
Balaior de lâna moale.
Unde-am mai vazut si când,
Ce icoana florentina
Cu un cerc de aur blând
Pe un crestet de lumina?
Eu ma uit din colt la el,
În vapaia din fereastra
scuturatul cu operatia deparazitarii icoanelor, frânghia cu rufele
copilului. În aceasta poezie a micului sentiment poetul pune pasiuni
de anticar, cultivând manufactura metalica, cu ceva din tehnica lui
Heredia. Intimismul lui Bucuta s-a revarsat spontan în foarte imitatele
Cântece de leagan, concepute într-un spirit realist. Parintele îsi leagana
copilul cântându-i, provocându-l cu false dispreturi, facând apropieri
între impotenta lui caricaturala si lumea de basm a poeziei. Procedarea
este a picturii, unde pruncul apare, ca la Perugino, în goliciuni naive
si miniatural diforme, într-un cerc de magi si îngeri:
Copilul e o miniatura grotesca si cheala, în jurul careia se strâng
fluturii, un mamifer nechezator, care a avut însa aripi, un pui stirb cu
scutece ude catre care coboara totusi zmeii, în tipatul cocosilor, si
Fat-Frumos, un tânc îndaratnic caruia tatal îi racneste ca Achil la Troia,
facându-l sa dârdâie cu scutecul urinat în mâna, dar care e fiu de
zâna, ocrotit si salutat de elemente:
Trandafiri agatatori
De sub stresini cern petale.
Când patrunzi în parc, si-aprind
Vârfurile chiparosii,
Taie - avuzul mustacind
siruri pestisorii rosii.
Iar când dormi pe perne-n prag,
Ca-ntr-un basm cu zâne line,
Fire de paianjen trag
Plasa scumpa peste tine.
Când prin chiosc visând cobori,
Peste visurile tale
Istoria literaturii române 329
Proza lui Bucuta e dioramatica, plina de policromie muzeala. Fuga
lui sefki, cea mai însemnata dintre naratiuni, este un tablou încarcat
de colori si amanunte etnografice asupra turcimii din partea occidentala
a tarii.
EMIL DORIAN
Îl imita pe E. Bucuta, fara aparat artistic, dar câteodata cu o mai
mare, tocmai de aceea, prospetime de sinceritate, Emil Dorian, în
poezii de leagan unde se cânta pâna si "pântecutul", buricul, dintii:
Când deschizi gurita vie
si surâzi cu ochi nurlii,
Parca este o cutie
Pentru mici bijuterii.
si sub buza ta frumoasa,
Ispitindu-te sa-i iei,
Pe gingia de matasa,
Dintii mici sunt doi cercei.
PERPESSICIUS
Întâia culegere de versuri a lui Perpessicius, Scut si targa, continea
însemnari pe ranita, cu emotie profunda dosita sub un aer de falsa
superficialitate. În fond atmosfera era înrudita cu aceea din poezia
lui Rimbaud, specializat în poezia haiducilor nostalgici, setosi de
vagabondaj, de intelectualitate si de mirosul crud al ierburilor, iar
executatii în sant dintr-o poezie erau rude cu soldatul în putrefactie
din Le dormeur du val:
Din sant executatii privesc cu ochiul fix
Spre stelele sublime ce ard în departare
si-n recile pupile sticlirile stelare
Trezesc reflexe stinse de dincolo de Styx.
Brailean, deci apropiat de Baragan, poetul are, împreuna cu toti
muntenii, simtul eternitatii viguroase a câmpurilor, indiferente la
gunoiul uman:
Florile de pe câmpie le cosesc mitraliere
si cu sucurile scurse spala ranile mortale
De eroi cazuti în tina ca si simple efemere
Ce adorm de veci pe-o floare, îngropându-se-n petale.
George Calinescu
Singura în tot cuprinsul, flora stelelor polare
Înflorind spontan din ghiolul de argint ca dintr-o sera,
Scutura multiple jerbe si coroane funerare
Peste flori si peste oameni secerati de mitraliera.
Ce farmec e-n biblioteca izolata!
Plutesc în voia gândurilor line,
si ma surprind gândindu-ma la tine,
si ma încânt de-aceasta locomotiune minunata,
Ce îmi permite sa ajung cu bine,
Cu toate ca-i înzapezita linia ferata.
Revad casuta ta de zarzari adumbrita,
Revad Danubiul si balta înverzita,
Revad atâtea colturi razbatute-n mai.
Apoi din ce în ce Perpessicius se precizeaza ca un intimist, scriind
direct, cum simte, si luându-si ca patron pe Alain Chartier ("En, moy
n'est entendement ne sens / D'escrire, fors ainsi comme je sens"). Nu
compune, ci-si alege temele din imediata experienta iar limba din
conversatie sau din carti, cum se-ntâmpla, improvizând "carti postale",
însemnari pe albumuri. Asezarea la o masa cu cantalupi, prune, nuci
e prilej de poezie. De asemeni instalarea într-o casa, reocuparea locului
obisnuit la biblioteca:
Intimismul simbolist si livresc e împrospatat de un clasicism elegiac
de factura Ovid-Catul-Propertiu. Frigul tinuturilor critice, mormintele,
ceea ce întuneca existenta sub soarele mediteranean si printre albele
coloane, acestea sunt ideile poetice ale elegiacului, clasic nu în decor
ci în substanta. Teroarea de mari negre, zapezi si vânt aspru e ovidiana:
Gazetele din Urbe au avut dreptate
Scriind ca astazi apele vor fi-nghetate.
Ieri, toata noaptea, cu tridentul sau, Neptun
Le-a framântat si rascolit ca un nebun.
O! cum gemeau, prin vânt, plângând cu aspra voce
Navarnica Lycorias si Phyllodoce,
Cum alergau de colo-colo despletite
Prin valurile de furtuna biciuite!
Istoria literaturii române
Dar Muresul e-n vale cu apa-i catranita,
Podarul, soi de Caron, cu luntrea ghiftuita
Ne-asteapta sa ne treaca pe celalt tarm, cu bacul.
si ni-i asa de bine c-aici ne-am face vacul
si-n ostrovul de tihna, ne-am vesnici hodina
De n-ar grabi podarul si n-ar scadea lumina.
Brumele flamande se prefac în ceturi cimeriene, baltile dunarene
în ape infernale, Muresul în Styx:
Într-o parafrazare foarte izbutita din Horatiu, se strecoara un usor
spleen modern:
Vai! Postume, Postume, cum mai trec anii!
Ce sarbezi si iute mai trec, si sarmanii
De noi, cât trudim si ne zbatem în viata
si toate sfârsesc tot la malul de gheata.
AL. RALLY
Introducatorul în poezie al intimitatilor de banci universitare este
Al. Rally (Studente, 1915-1921) în creionari gratioase:
Al cui este versul sonor
Ce-l spune-asa prost profesorul?
Sus lampile cânta în cor.
De-aceea fac versuri usor
si-n roiuri prin sala-si iau zborul.
Al cui e parfumul cel bun
Ce vine din banca din fata?
Vecinul miroase-a tutun;
De-aceea prin geamuri vad fum,
Desi eu stiu bine ca-i ceata...
AL. CLAUDIAN
Lirica, risipita prin reviste, a lui Al. Claudian e a unui intelectual
fin, visând boema aristocratica a cartilor, nutrindu-se din amintirile
dulci ale anilor de studii, cântând tot ce poetul ar fi putut sa faca si
n-a facut, externatul la care n-a fost profesor, biblioteca pe care ar fi
trebuit s-o frecventeze mereu si în care e mirat sa întâlneasca alti
tineri, hârtiile de adolescent cu proiecte de metafizica neefectuate,
copilaria plina de emotii nemijlocite:
O! Vreme-n care nu citeam!
Când ma suiam, uimit, în tren
si când în vesnicul refren
Atâtea gânduri depanam!
La geam cu capul gol în vânt,
stiam ca sunt de mult pe drum,
si nu stiam, cum stiu acum,
La care kilometru sânt...
GEORGE DUMITRESCU
Tot de natura intimista este ceea ce e mai valabil în poezia lui G.
Dumitrescu, dedicata cu statornicie petrarchiana unei unice femei
moarte, pe care poetul o evoaca în mediul casnic, pâna si în biblioteca:
Biblioteca ma-nconjoara, stearpa
De-nvatatura - pentru ce ma doare.
Paianjenii descânta, ca pe-o harpa,
Pe fire lungi, tacerea fara soare
si plictiseala, umeda, coclita,
Apasa peste viata-mbatrânita.
George Calinescu
Azi, trenul pare monoton:
Ne temem de întârzieri,
Cetim gazetele de ieri,
- Ne facem somnul în vagon!
O! Vremea când pe scari, vegheam
Cu gândul dus în patru parti!
...Azi stim atâtea de prin carti
- si tot mai rar privim pe geam!...
|
